Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobată de Ordinul nr. 5803 din 23 noiembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 din 8 decembrie 2016.
──────────
ART. 1
Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti, instituţie de învăţământ superior, care face parte din sistemul naţional de învăţământ, conform Legii nr. 135/2005 privind înfiinţarea Universităţii "Athenaeum" din municipiul Bucureşti, este monitorizată pe o perioadă de 18 luni, începând cu data publicării prezentei metodologii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 2
(1) Monitorizarea specială se referă la întreaga activitate desfăşurată de către Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti şi vizează asigurarea respectării standardelor legale de calitate specifice învăţământului superior, privind întreaga activitate didactică, de cercetare ştiinţifică, financiară, administrativă, de finalizare a studiilor, de eliberare a actelor de studii.
(2) În procesul de monitorizare a activităţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice colaborează atât cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), cât şi cu alte instituţii de învăţământ superior acreditate, precum şi, după caz, cu alte organisme specializate ale statului.
ART. 3
(1) Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti elaborează un plan de măsuri în vederea asigurării respectării reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea învăţământului superior, cercetarea universitară, managementul financiar, etica universitară şi asigurarea calităţii în învăţământul superior.
(2) Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti, pe perioada monitorizării, are obligaţia de a prezenta semestrial Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice rapoarte de progres privind îndeplinirea planului de măsuri asumat, menţionat la alin. (1).
(3) Aceste rapoarte vor conţine informaţii referitoare la:
a) evidenţa studenţilor înmatriculaţi pe specializări, forme de învăţământ şi locaţii geografice;
b) registre matricole, cataloage de examene, transferuri, exmatriculări;
c) planuri de învăţământ;
d) personal didactic, state de funcţii;
e) bază materială;
f) capacitate instituţională, spaţii de cazare;
g) alte aspecte din activitatea instituţiei;
h) evoluţia implementării planului de măsuri menţionat la alin. (1).
ART. 4
În situaţia în care pe perioada monitorizării se constată neîndeplinirea planului de măsuri asumat, se vor avea în vedere următoarele măsuri:
1. Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti nu poate organiza examene de admitere în anul I la specializările/ programele de studii universitare.
2. Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti nu poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare. Aceste examene vor fi organizate de către instituţii de învăţământ superior de stat care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, pe baza unui protocol.
3. Alte măsuri prevăzute de lege.
ART. 5
(1) Comisia de monitorizare specială se va deplasa ori de câte ori este nevoie la instituţie pentru a verifica conformitatea şi realitatea celor precizate de către universitate în rapoartele de progres transmise şi va întocmi rapoarte ce vor prezenta stadiul îndeplinirii planului de măsuri elaborat de către Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti, problematica menţionată în art. 3 alin. (1) şi (3), precum şi alte aspecte semnalate la faţa locului.
(2) În luna martie, comisia de monitorizare specială va solicita ARACIS informaţii în legătură cu depunerea de către Universitatea "Athenaeum" din Bucureşti a unui dosar de evaluare instituţională în vederea schimbării calificativului "Lipsă de încredere".
(3) În funcţie de rezultatele monitorizării speciale şi de propunerile ARACIS sau a unei alte agenţii de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR), ori la propunerea formulată de către comisia de monitorizare specială, vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: