Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 6.450 din 22 decembrie 2022, publicat în Monitorul Ofical al României, Partea I, nr. 43 din 16 ianuarie 2023.────────── ART. 1 (1) Sumele stabilite pentru finanţarea de bază şi cea suplimentară, provenite de la bugetul Ministerului Educaţiei, sunt evidenţiate distinct în contractul instituţional al instituţiilor de învăţământ superior. În contract sunt specificate: numărul de studenţi (echivalenţi unitari) finanţaţi de la bugetul de stat, pe cicluri de studii, şi numărul de granturi doctorale finanţate. (2) Contractele instituţionale pentru alocarea de fonduri bugetare sunt supuse controlului periodic efectuat de Ministerul Educaţiei (ME) şi Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS). ART. 2 (1) Toate fondurile pentru finanţarea de bază şi suplimentară a universităţilor de stat sunt considerate drept venituri proprii. (2) Distribuţia fondurilor pentru finanţarea instituţională a universităţilor din bugetul naţional pentru anul 2023 este prezentată în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie. (3) Veniturile pentru finanţarea de bază şi suplimentară sunt utilizate de instituţiile de învăţământ superior în condiţiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului privind învăţământul şi cercetarea ştiinţifică universitară, conform legislaţiei în vigoare. ART. 3 Finanţarea de bază se referă la: 1. cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul didactic, auxiliar didactic şi nedidactic, personalul de cercetare implicat în desfăşurarea programelor de studii, sporuri, CAS, alte contribuţii legale, deplasări interne şi internaţionale; 2. cheltuieli materiale (CM): cheltuieli de întreţinere şi gospodărie, cheltuieli pentru materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, cheltuieli cu cercetarea aferente programelor de studii, obiecte de inventar, reparaţii curente, cărţi şi publicaţii, perfecţionarea personalului, protocol, protecţia muncii etc.; 3. cheltuieli pentru susţinerea proiectelor educaţionale şi de dezvoltare a resursei umane; 4. cheltuieli cu regia instituţiilor de învăţământ superior pentru desfăşurarea programelor de studii. ART. 4 (1) În vederea încurajării excelenţei în instituţiile de învăţământ superior, se constituie la nivel naţional un fond de finanţare suplimentară a universităţilor în valoare, la nivel naţional, de minimum 30% din suma alocată la nivel naţional universităţilor de stat ca finanţare de bază. (2) Atribuirea fondurilor pentru finanţarea suplimentară se realizează pe baza criteriilor şi a standardelor de calitate propuse de CNFIS şi aprobate de ME. (3) Rectorii universităţilor de stat, prin contractul instituţional încheiat cu ME, alocă fondurile pentru finanţare suplimentară prioritar spre departamentele şi structurile cele mai performante din universitate. ART. 5 Sumele atribuite fiecărei universităţi pentru finanţarea de bază, pentru studenţii înmatriculaţi pe baza cifrelor de şcolarizare primite de universitate, într-un program de studii universitare de licenţă şi de master, se alocă proporţional cu numărul de studenţi echivalenţi unitari ai acesteia. Numărul de studenţi echivalenţi unitari ai universităţii se determină prin ponderarea numărului fizic de studenţi ai acesteia cu coeficienţii de echivalare şi de cost. ART. 6 (1) Pentru doctoranzii înmatriculaţi pe baza cifrei de şcolarizare aprobate (număr de locuri - granturi de studii), finanţarea se face prin granturi doctorale. Valoarea grantului anual (VGD) pentru studenţii doctoranzi este prezentată în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie. (2) Din fondurile cuprinse în bugetul de stat pentru finanţarea instituţională se constituie, ca o componentă distinctă, un fond pentru finanţarea granturilor doctorale (FGD), care acoperă sumele pentru granturi doctorale (VGD), în care nu sunt cuprinse bursele studenţilor doctoranzi. (3) Repartizarea pe universităţi a fondului pentru finanţarea granturilor doctorale (FGD) pentru studenţii doctoranzi se face prin cumularea valorii sumelor aferente granturilor repartizate acesteia: (a se vedea imaginea asociată) unde: - VGD_rs sunt valorile granturilor doctorale (în care nu este cuprinsă bursa doctorală), corespunzătoare ramurii de ştiinţă rs, acestea fiind prezentate în anexa nr. 2; – GD_rs reprezintă numărul de granturi doctorale pentru anul de studiu I, II, III, respectiv IV (doar pentru domeniile medicină, medicină dentară, farmacie şi medicină veterinară), finanţate pentru universitatea U, în programe de studii asociate ramurii de ştiinţă rs; – Nrs este numărul total al ramurilor de ştiinţă rs finanţate. ART. 7 (1) Procedurile de alocare a fondurilor pentru finanţarea de bază şi pentru finanţarea suplimentară pentru studenţii înmatriculaţi într-un program de studii de licenţă şi de master sunt prezentate în art. 8 şi 9. (2) Valorile coeficienţilor de echivalare şi de cost pentru anul 2023 sunt cuprinse în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta metodologie. ART. 8 Determinarea alocaţiilor bugetare pentru universităţile de stat pentru finanţarea de bază (FB), asociată ciclurilor de studii universitare (licenţă, master) şi altor forme de pregătire menţionate în tabelul 1 din anexa nr. 3, se face pe baza următoarei proceduri: 1. Se determină fondurile alocate pentru finanţarea de bază (FB) pentru anul 2023, asociată ciclurilor de studii universitare (licenţă şi master) şi formelor de pregătire menţionate în tabelul 1 din anexa nr. 3: a) din suma alocată în bugetul naţional pentru finanţarea instituţională (FI) a universităţilor se scad următoarele valori: valoarea alocată pentru finanţarea situaţiilor speciale, care nu pot fi integrate în formula de finanţare (FSS), şi valoarea alocată pentru finanţarea granturilor doctorale pentru studenţii doctoranzi înmatriculaţi pe baza cifrei de şcolarizare (FGD); b) din suma rămasă (FI’) se calculează valoarea fondurilor alocate pentru FB, ce corespunde proporţiei prevăzute în anexa nr. 1. 2. Se determină numărul de studenţi echivalenţi unitari din fiecare universitate şi fiecare ciclu de studii universitare (licenţă şi master) şi alte forme de pregătire menţionate în tabelul 1 din anexa nr. 3. Procedura are două etape: a) În prima etapă se determină, pentru fiecare universitate U şi ciclu de studii sau formă de pregătire r, numărul SE^U_r,rs de studenţi echivalenţi din ramura de ştiinţă rs: (a se vedea imaginea asociată) unde: - S^(U)_fr,rs este numărul de studenţi fizici din ramura de ştiinţă rs, de la forma de învăţământ fr, asociată ciclului de studii sau formei de pregătire r, înscrişi în universitatea U la forma de finanţare buget, raportat la o dată de referinţă stabilită (1 octombrie 2022 pentru repartizarea preliminară şi 1 ianuarie 2023 pentru repartizarea finală); – e_fr este coeficientul de echivalare corespunzător formei de învăţământ fr (vezi tabelul 1 din anexa nr. 3); – Fr este numărul total al formelor de învăţământ finanţate de la bugetul de stat asociate ciclului de studii sau formei de pregătire r în universităţile din România (vezi tabelul 1 din anexa nr. 3). b) În a doua etapă se determină, pentru fiecare universitate U şi fiecare ciclu de studii sau formă de pregătire r, numărul SEU_r (U) de studenţi echivalenţi unitari: (a se vedea imaginea asociată) unde: - c_rs este coeficientul de cost corespunzător ramurii de ştiinţă rs (vezi tabelul 2 din anexa nr. 3); – Nrs este numărul total al ramurilor de ştiinţă finanţate (vezi tabelul 2 din anexa nr. 3). 3. Se determină numărul total de studenţi echivalenţi unitari SEU: (a se vedea imaginea asociată) unde u este numărul total de universităţi de stat finanţate de la bugetul Ministerului Educaţiei. 4. Se determină alocaţia fb_s pentru finanţarea de bază pe student echivalent unitar: (a se vedea imaginea asociată) unde: - FB este valoarea alocaţiei pentru finanţarea de bază; – SEU reprezintă numărul total de studenţi echivalenţi unitari. 5. Pentru fiecare universitate U şi ciclu de studii r, valoarea fondurilor pentru finanţarea de bază FB_r^(U) se calculează multiplicând alocaţia fb_s cu numărul de studenţi echivalenţi unitari ai universităţii, înmatriculaţi la programele de studii asociate ciclului r: (a se vedea imaginea asociată) unde: - SEU^U_r reprezintă numărul total de studenţi echivalenţi unitari ai universităţii U; – fb_s este valoarea alocaţiei pentru finanţarea de bază pe student echivalent unitar. 6. Se determină pentru fiecare universitate U alocaţia FB^(U) pentru finanţarea de bază: (a se vedea imaginea asociată) ART. 9 Determinarea alocaţiilor bugetare pentru universităţile de stat, pentru finanţarea suplimentară (FS), se face pe baza următoarei proceduri: 1. În prima etapă se determină: a) valoarea alocaţiilor bugetare totale pentru finanţarea suplimentară; b) valoarea alocaţiilor bugetare pentru finanţarea suplimentară pentru fiecare ramură de ştiinţă rs; c) valoarea alocaţiilor bugetare pentru finanţarea suplimentară pentru fiecare indicator de calitate Ck, din fiecare ramură de ştiinţă rs. În acest sens: (i) din suma alocată pentru finanţarea instituţională (FI) se scad fondurile pentru granturi doctorale (FGD) şi fondurile pentru finanţarea situaţiilor speciale (FSS), rezultând suma FI’, din care se calculează valoarea fondurilor alocate pentru FS, corespunzătoare proporţiei prevăzute în anexa nr. 1; (ii) se determină fondurile FS_rs alocate pentru finanţarea suplimentară FS pe anul 2023, pentru fiecare ramură de ştiinţă rs, după cum urmează: - se determină numărul SEU’_rs de studenţi echivalenţi unitari din ramură de ştiinţă rs (pentru ciclurile de studii universitare de licenţă şi master, cu excepţia studenţilor de la alte forme de pregătire, menţionate în tabelul 1 din anexa nr. 3): (a se vedea imaginea asociată) unde SEU’^U_rs reprezintă numărul de studenţi echivalenţi unitari ai universităţii U din ramura de ştiinţă rs, determinaţi după eliminarea categoriilor menţionate anterior; – se determină fondurile FS_rs din valoarea totală FS pe baza ponderii studenţilor echivalenţi unitari din ramura de ştiinţă rs: (a se vedea imaginea asociată) (iii) analog procedurii prin care se determină FS_rs, se determină sumele FS_rs(C_k) alocate pentru finanţarea suplimentară corespunzătoare indicatorilor de calitate IC_k, pentru fiecare ramură de ştiinţă rs: (a se vedea imaginea asociată) unde p_k reprezintă ponderea indicatorului de calitate IC_k (în totalul finanţării suplimentare), iar ∑^n_k=1p_k = 1 şi n este numărul de indicatori de calitate. Lista indicatorilor de calitate IC_k şi a ponderilor asociate sunt prezentate în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezenta metodologie. 2. În a doua etapă se determină sumele FS^(U)_rs(C_k) alocate universităţii U, pentru finanţarea suplimentară corespunzătoare indicatorilor de calitate IC_k, pentru fiecare ramură de ştiinţă rs, după cum urmează: 2.1. Se determină valoarea indicatorilor de calitate IC^(U)_k, pentru fiecare universitate U, conform modului de calcul prezentat în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezenta metodologie, astfel: 2.1.1. pentru fiecare ramură de ştiinţă rs se determină IC^(U)_(rs,k), dacă indicatorul de calitate este aplicat pe ramură de ştiinţă; 2.1.2. la nivel de universitate U se determină IC^(U)_k, dacă indicatorul de calitate se aplică la acest nivel, valoarea IC(U)rs,k pentru fiecare ramură de ştiinţă a universităţii fiind aceeaşi cu cea obţinută la nivel de universitate, IC^(U)_rs,k = IC(U)_k. 2.2. Se determină valoarea indicatorilor de calitate relativi pentru fiecare universitate, IR^(U)_k ,astfel: 2.2.1. pentru fiecare ramură de ştiinţă se determină IR^(U)_rs,k, dacă indicatorul de calitate a fost aplicat pe ramură de ştiinţă; 2.2.2. la nivel de universitate se determină IR^(U)_k, dacă indicatorul de calitate se aplică la acest nivel, valoarea IR(U)rs,k pentru fiecare ramură de ştiinţă a universităţii fiind aceeaşi cu cea obţinută la nivel de universitate, IR^(U)_rs,k = IR(U)_k. Indicatorul de calitate relativ IR^(U)_k, corespunzător indicatorului de calitate ICk pentru universitatea U, exprimă, în termeni matematici, rezultatele evaluării valorii indicatorului de calitate al universităţii U, în comparaţie cu valoarea indicatorului pentru celelalte universităţi. Matematic, acest calcul se exprimă astfel: (a se vedea imaginea asociată) unde: - IR^(U)_k - valoarea indicatorului de calitate relativ k al universităţii U (şi similar pentru universităţile notate cu Um, UM, Un); – IC^(U)_k - valoarea indicatorului de calitate absolut k al universităţii U (şi similar pentru universităţile notate cu Um, UM, Un); – SEU^(Un) - numărul de studenţi echivalenţi unitari ai universităţii Un (şi similar pentru universităţile notate cu Um, UM); – N - numărul total al universităţilor de stat din România pentru care se fac alocări financiare de către CNFIS. Pentru fiecare universitate abaterea faţă de valoarea 1 (unu) (valoarea medie) a oricărui indicator de calitate relativ reprezintă diferenţa dintre suma dimensiunilor universităţilor (notate Um) care au obţinut rezultate inferioare şi suma dimensiunilor universităţilor (notate UM) care au obţinut rezultate superioare, raportată după aceea la dimensiunea totală a universităţilor. 2.3. Se determină, pentru fiecare universitate U, sumele FS^(U)_rs(C_k) alocate pentru finanţarea suplimentară corespunzătoare fiecărui indicator de calitate IC_k, pentru fiecare ramură de ştiinţă rs, după cum urmează: (a se vedea imaginea asociată) 3. În a treia etapă se determină sumele totale FS^(U) ce revin universităţii U pentru finanţarea suplimentară, astfel: 3.1. se determină sumele totale FS^(U)_rs ce revin universităţii pentru finanţarea suplimentară, corespunzătoare ramurii de ştiinţă rs, după cum urmează: (a se vedea imaginea asociată) 3.2. se determină sumele totale FS^(U) alocate universităţii U pentru finanţarea suplimentară, după cum urmează: (a se vedea imaginea asociată) ART. 10 Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie Distribuţia fondurilor pentru finanţarea instituţională a universităţilor din bugetul naţional pentru anul 2023 Din suma alocată în bugetul naţional pentru finanţarea instituţională (FI) a universităţilor se repartizează 1,5% pentru finanţarea situaţiilor speciale, care nu pot fi integrate în formula de finanţare. Pentru finanţarea granturilor doctorale pentru studenţii doctoranzi se alocă o sumă calculată conform anexei nr. 2 la metodologie. Suma rămasă (FI’) se distribuie după cum urmează: a) finanţarea de bază (FB): 68,50%; b) finanţarea suplimentară (FS): 30,00%; c) fondul pentru dezvoltare instituţională (FDI): 1,50%. ANEXA 2 la metodologie Valoarea grantului anual pentru studenţii doctoranzi
┌─────────────────┬────────────────────┐
│ │Domeniul de │
│Categorii │finanţare │
│cheltuieli ├──────┬──────┬──────┤
│ │D1 │D2 │D3, D4│
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┤
│TOTAL GRANT (lei)│ │ │ │
│(include │ │ │ │
│salarizarea │ │ │ │
│conducătorului de│ │ │ │
│doctorat; │ │ │ │
│salarizarea │ │ │ │
│membrilor │ │ │ │
│comisiei de │ │ │ │
│îndrumare; │30.000│33.500│38.000│
│program de │ │ │ │
│pregătire bazat │ │ │ │
│pe studii │ │ │ │
│avansate; program│ │ │ │
│de pregătire │ │ │ │
│suplimentar; │ │ │ │
│fonduri pentru │ │ │ │
│cercetare; regia │ │ │ │
│şcolii doctorale)│ │ │ │
└─────────────────┴──────┴──────┴──────┘
În domeniul de finanţare D1 intră programele de studii doctorale din următoarele ramuri de ştiinţă (RS): Ştiinţe juridice; Ştiinţe administrative; Ştiinţe ale comunicării; Sociologie; Ştiinţe politice; Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică; Ştiinţe economice (fără cele din domeniile de studii universitare de doctorat: Cibernetică şi statistică, Informatică economică şi specializările Economie agroalimentară şi Economie agroalimentară şi a mediului); Psihologie şi ştiinţe comportamentale; Filologie; Filozofie; Istorie; Teologie; Studii culturale; Arte (doar din domeniul de studii universitare de doctorat Istoria şi teoria artei). În domeniul de finanţare D2 intră programele de studii doctorale din următoarele ramuri de ştiinţă: Matematică; Informatică; Fizică; Chimie şi inginerie chimică; Ştiinţele pământului şi atmosferei; Inginerie civilă; Inginerie electrică, electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale; Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze; Ingineria transporturilor; Ingineria resurselor vegetale şi animale; Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei; Inginerie mecanică, mecatronică, inginerie industrială şi management; Biologie; Biochimie; Ştiinţe economice (doar din domeniile de studii universitare de doctorat: Cibernetică şi statistică, Informatică economică şi specializările Economie agroalimentară şi Economie agroalimentară şi a mediului); Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice. În domeniul de finanţare D3 intră programele de studii doctorale din următoarele ramuri de ştiinţă: Medicină; Medicină veterinară; Medicină dentară; Farmacie; Arhitectură şi urbanism. În domeniul de finanţare D4 intră programele de studii doctorale din ramura de ştiinţă Arte (fără cele din domeniul de studii universitare de doctorat Istoria şi teoria artei). ANEXA 3 la metodologie Valorile coeficienţilor de echivalare şi de cost pentru anul 2023 Tabelul 1: Lista formelor de învăţământ cu coeficienţii de echivalare corespunzători folosiţi pentru finanţarea studenţilor înmatriculaţi într-un program de studii de licenţă sau de master
┌────┬──────────────────────┬──────────┐
│ │ │Coeficient│
│Nr. │Ciclul şi forma de │de │
│crt.│învăţământ (fr) │echivalare│
│ │ │(e_fr) │
├────┴──────────────────────┴──────────┤
│I. Studii universitare de licenţă │
├────┬──────────────────────┬──────────┤
│1 │Studii în limba română│1,00 │
│ │^(1) │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii în limba │ │
│2 │maghiară - ca limbă │2,00 │
│ │maternă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii în limba │ │
│3 │germană - ca limbă │2,50 │
│ │maternă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii integral în │ │
│4.1 │limbi de mare │1,50 │
│ │circulaţie │ │
│ │internaţională^(2) │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii desfăşurate │ │
│ │parţial în limbi de │ │
│4.2 │mare circulaţie │1,25 │
│ │internaţională şi în │ │
│ │limba română │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii desfăşurate │ │
│ │parţial în limbi de │ │
│4.3 │mare circulaţie │2,00 │
│ │internaţională şi în │ │
│ │limbi de circulaţie │ │
│ │restrânsă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii integral în │ │
│5.1 │limbi de circulaţie │2,50 │
│ │restrânsă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii desfăşurate │ │
│5.2 │parţial în limbi de │1,75 │
│ │circulaţie restrânsă │ │
│ │şi în limba română │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Studii desfăşurate în │ │
│6 │cadrul extensiilor │2,50 │
│ │universitare - în │ │
│ │afara ţării │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│7 │Studii universitare cu│0,25 │
│ │frecvenţă redusă │ │
├────┴──────────────────────┴──────────┤
│II. Studii universitare de masterat^ │
│(3) │
├────┬─────────────────────┬───────────┤
│8 │Studii de masterat în│2,00/1,00 │
│ │limba română^(1) │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Studii de masterat în│ │
│9 │limbi de circulaţie │3,00/1,50 │
│ │internaţională │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Studii de masterat │ │
│ │desfăşurate în cadrul│ │
│10 │extensiilor │3,00/1,50 │
│ │universitare - în │ │
│ │afara ţării │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Studii de masterat în│ │
│11 │limbile minorităţilor│3,00/1,50 │
│ │naţionale^(4) │ │
├────┴─────────────────────┴───────────┤
│III. Alte forme de pregătire │
├────┬─────────────────────┬───────────┤
│12 │Stagiu de rezidenţiat│1,20 │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Pregătire preliminară│ │
│13 │pentru studenţi │1,25 │
│ │străini (an │ │
│ │pregătitor) │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Activităţi asociate │ │
│ │acordării gradelor │ │
│14 │didactice în │0,40 │
│ │învăţământul │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────┼───────────┤
│ │Pregătire pedagogică │ │
│15 │suplimentară (seminar│0,16/0,32 │
│ │pedagogic)^(5) │ │
└────┴─────────────────────┴───────────┘
^(1) Coeficientul se aplică şi studenţilor înscrişi la forma „Studii desfăşurate în afara localităţii de rezidenţă a universităţii“ de la ciclul universitar de licenţă şi master. ^(2) Pentru domeniul medicină, ultimii 3 ani (clinici), care se desfăşoară în limba română, se utilizează coeficientul de echivalare de la studii în limba română. ^(3) La forma de masterat de un an şi jumătate, pentru anul 2 cu un semestru se consideră coeficientul de echivalare corespunzător numai pentru un semestru. ^(4) Coeficientul se aplică studenţilor înscrişi la „Studii de masterat în limba germană (limbă maternă)“ şi „Studii de masterat în limba maghiară (limbă maternă)“ de la ciclul universitar de masterat. ^(5) La programul de Pregătire pedagogică suplimentară nivel II, care se realizează comasat pentru studenţii de la ciclul de masterat de un an, se consideră coeficientul de echivalare corespunzător întregului program de pregătire pedagogică. Tabelul 2: Lista ramurilor de ştiinţă cu coeficienţii de cost corespunzători, folosiţi pentru finanţarea studenţilor înmatriculaţi într-un program de studii de licenţă sau de master
┌───┬───────────┬───┬───────────────┬──────────┬─────────┬──────────┐
│ │Domeniul │ │ │ │Domenii │ │
│Cod│fundamental│Cod│Ramura de │Coeficient│finanţare│Codificare│
│DF │(DF) │RS │ştiinţă (RS) │cost │grant │ │
│ │ │ │ │ │doctorat │ │
├───┼───────────┼───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │10 │Matematică │1,65 │D2 │1010 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │50 │Informatică │1,65 │D2 │1050 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │20 │Fizică │1,9 │D2 │1020 │
│ │Matematică ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│10 │şi ştiinţe │ │Chimie şi │ │ │ │
│ │ale naturii│30 │inginerie │1,9 │D2 │1030 │
│ │ │ │chimică │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Ştiinţele │ │ │ │
│ │ │40 │pământului şi │1,65 │D2 │1040 │
│ │ │ │atmosferei │ │ │ │
├───┼───────────┼───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │10 │Inginerie │1,75 │D2 │2010 │
│ │ │ │civilă │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Inginerie │ │ │ │
│ │ │20 │electrică, │1,75 │D2 │2020 │
│ │ │ │electronică şi │ │ │ │
│ │ │ │telecomunicaţii│ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Inginerie │ │ │ │
│ │ │30 │geologică, │1,75 │D2 │2030 │
│ │ │ │mine, petrol şi│ │ │ │
│ │ │ │gaze │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │40 │Ingineria │1,75 │D2 │2040 │
│ │ │ │transporturilor│ │ │ │
│ │Ştiinţe ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│20 │inginereşti│ │Ingineria │ │ │ │
│ │ │50 │resurselor │1,75 │D2 │2050 │
│ │ │ │vegetale şi │ │ │ │
│ │ │ │animale │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Ingineria │ │ │ │
│ │ │ │sistemelor, │ │ │ │
│ │ │60 │calculatoare şi│1,75 │D2 │2060 │
│ │ │ │tehnologia │ │ │ │
│ │ │ │informaţiei │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Inginerie │ │ │ │
│ │ │ │mecanică, │ │ │ │
│ │ │70 │mecatronică, │1,75 │D2 │2070 │
│ │ │ │inginerie │ │ │ │
│ │ │ │industrială şi │ │ │ │
│ │ │ │management │ │ │ │
├───┼───────────┼───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │10 │Biologie │1,9 │D2 │3010 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │20 │Biochimie │1,9 │D2 │3020 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │Ştiinţe │30 │Medicină │2,25 │D3 │3030 │
│ │biologice ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│30 │şi │40 │Medicină │2,25 │D3 │3040 │
│ │biomedicale│ │veterinară │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │50 │Medicină │2,25 │D3 │3050 │
│ │ │ │dentară │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │60 │Farmacie │2,25 │D3 │3060 │
├───┼───────────┼───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │10 │Ştiinţe │1 │D1 │4010 │
│ │ │ │juridice │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │20 │Ştiinţe │1 │D1 │4020 │
│ │ │ │administrative │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │30 │Ştiinţe ale │1 │D1 │4030 │
│ │ │ │comunicării │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │40 │Sociologie │1 │D1 │4040 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │50 │Ştiinţe │1 │D1 │4050 │
│ │ │ │politice │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Ştiinţe │ │ │ │
│ │ │60 │militare, │1 │D1 │4060 │
│ │ │ │informaţii şi │ │ │ │
│ │ │ │ordine publică │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Ştiinţe │ │ │ │
│ │ │ │economice (doar│ │ │ │
│ │ │ │domeniul de │ │ │ │
│ │ │ │licenţă │ │ │ │
│ │ │ │Cibernetică, │ │ │ │
│ │ │ │statistică şi │ │ │407050; │
│40 │Ştiinţe │70 │informatică │1,65 │D2 │40701020; │
│ │sociale │ │economică şi │ │ │40701050 │
│ │ │ │specializările │ │ │ │
│ │ │ │Economie │ │ │ │
│ │ │ │agroalimentară │ │ │ │
│ │ │ │şi Economie │ │ │ │
│ │ │ │agroalimentară │ │ │ │
│ │ │ │şi a mediului) │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Ştiinţe │ │ │ │
│ │ │ │economice (fără│ │ │ │
│ │ │ │domeniul de │ │ │ │
│ │ │ │licenţă │ │ │ │
│ │ │ │Cibernetică, │ │ │ │
│ │ │ │statistică şi │ │ │4070 (fără│
│ │ │70 │informatică │1 │D1 │407050; │
│ │ │ │economică şi │ │ │40701020; │
│ │ │ │specializările │ │ │40701050) │
│ │ │ │Economie │ │ │ │
│ │ │ │agroalimentară │ │ │ │
│ │ │ │şi Economie │ │ │ │
│ │ │ │agroalimentară │ │ │ │
│ │ │ │şi a mediului) │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Psihologie şi │ │ │ │
│ │ │80 │ştiinţe │1 │D1 │4080 │
│ │ │ │comportamentale│ │ │ │
├───┼───────────┼───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │10 │Filologie │1 │D1 │5010 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │20 │Filosofie │1 │D1 │5020 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │30 │Istorie │1 │D1 │5030 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │40 │Teologie │1 │D1 │5040 │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │50 │Studii │1 │D1 │5050 │
│ │ │ │culturale │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │60 │Arhitectură şi │2,5 │D3 │5060 │
│ │ │ │urbanism │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Arte vizuale │ │ │ │
│ │ │70 │(fără Istoria │3 │D4 │507040 │
│ │ │ │şi teoria │ │ │ │
│ │Ştiinţe │ │artei) │ │ │ │
│50 │umaniste şi├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │arte │ │Arte vizuale │ │ │ │
│ │ │70 │(doar Istoria │1 │D1 │50704070 │
│ │ │ │şi teoria │ │ │ │
│ │ │ │artei) │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Teatru şi │ │ │ │
│ │ │70 │artele │5,37 │D4 │507010 │
│ │ │ │spectacolului │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │70 │Cinematografie │7,5 │D4 │507020 │
│ │ │ │şi media │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Muzică (doar │ │ │50703040; │
│ │ │70 │Interpretare │5,37 │D4 │50703050 │
│ │ │ │muzicală) │ │ │ │
│ │ ├───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │Muzică (fără │ │ │ │
│ │ │70 │Interpretare │3 │D4 │507030 │
│ │ │ │muzicală) │ │ │ │
├───┼───────────┼───┼───────────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│ │Ştiinţa │ │Ştiinţa │ │ │ │
│ │sportului │ │sportului şi │ │ │ │
│60 │şi │10 │educaţiei │1,86 │D2 │6010 │
│ │educaţiei │ │fizice │ │ │ │
│ │fizice │ │ │ │ │ │
└───┴───────────┴───┴───────────────┴──────────┴─────────┴──────────┘
NOTĂ: Se consideră valoarea 1 (unu) pentru coeficientul de cost corespunzător pentru studenţii/participanţii din universităţile de stat finanţate de ME, înscrişi la formele de învăţământ speciale (Pregătire preliminară pentru studenţi străini, Pregătire psihopedagogică suplimentară, Activităţi asociate acordării gradelor didactice în învăţământul preuniversitar). ANEXA 4 la metodologie LISTA indicatorilor de calitate şi ponderile asociate pentru anul 2023
┌──────────────┬───────────────┬───────┐
│Clasa de │Denumire │Pondere│
│indicatori │indicator (ICk)│ │
├──────────────┼───────────────┼───────┤
│ │IC1.1 Raportul │ │
│ │dintre numărul │ │
│ │studenţilor şi │8% │
│ │numărul de │ │
│ │cadre didactice│ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC1.2 Raportul │ │
│ │dintre numărul │ │
│ │de studenţi de │ │
│ │la ciclul de │ │
│ │master şi │6% │
│ │numărul de │ │
│ │studenţi de la │ │
│ │ciclul de │ │
│ │licenţă │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC1.3 Raportul │ │
│C1. Predare/ │dintre numărul │ │
│Învăţare │de cadre │ │
│(22%) │didactice cu │ │
│ │vârsta de până │4% │
│ │la 40 ani, │ │
│ │inclusiv, şi │ │
│ │numărul total │ │
│ │de cadre │ │
│ │didactice │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC1.4 Raportul │ │
│ │dintre numărul │ │
│ │cadrelor │ │
│ │didactice │ │
│ │titulare care │4% │
│ │au dreptul de a│ │
│ │conduce │ │
│ │doctorat şi │ │
│ │numărul de │ │
│ │cadre didactice│ │
├──────────────┼───────────────┼───────┤
│ │IC2.1 Calitatea│13% │
│ │resursei umane │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC2.2 Impactul │ │
│ │activităţii │ │
│ │ştiinţifice/ │ │
│ │creaţiei │13% │
│ │artistice/ │ │
│ │performanţei │ │
│ │sportive │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│C2. Cercetare │IC2.3 │ │
│ştiinţifică/ │Performanţa │ │
│Creaţie │activităţii │ │
│artistică/ │ştiinţifice/ │14% │
│Performanţă │creaţiei │ │
│sportivă (46%)│artistice/ │ │
│ │performanţei │ │
│ │sportive │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC2.4 Fondurile│ │
│ │pentru │ │
│ │cercetare │ │
│ │ştiinţifică/ │6% │
│ │creaţie │ │
│ │artistică/ │ │
│ │performanţă │ │
│ │sportivă │ │
├──────────────┼───────────────┼───────┤
│ │IC3.1 Ponderea │ │
│ │mobilităţilor │5% │
│ │studenţeşti │ │
│C3. Orientare ├───────────────┼───────┤
│internaţională│IC3.2 Ponderea │ │
│(12%) │studenţilor │ │
│ │străini │7% │
│ │înscrişi în │ │
│ │programe de │ │
│ │studii │ │
├──────────────┼───────────────┼───────┤
│ │IC4.1 │ │
│ │Capacitatea de │ │
│ │a integra │ │
│ │persoanele │ │
│ │provenite din │5% │
│ │medii │ │
│ │dezavantajate │ │
│ │socio-economic │ │
│ │în programe │ │
│ │educaţionale │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC4.2 │ │
│ │Contribuţia │ │
│ │universităţii │ │
│ │la fondul de │4% │
│C4. Orientare │burse, inclusiv│ │
│regională & │alte forme de │ │
│echitate │sprijin pentru │ │
│socială │studenţi │ │
│(20%) ├───────────────┼───────┤
│ │IC4.3 │ │
│ │Activitatea de │ │
│ │practică pentru│4% │
│ │ciclul de │ │
│ │studii de │ │
│ │licenţă │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC4.4 Locuri în│ │
│ │cămine │5% │
│ │studenţeşti │ │
│ ├───────────────┼───────┤
│ │IC4.5 Fondurile│ │
│ │nerambursabile │2% │
│ │atrase de │ │
│ │universitate │ │
├──────────────┴───────────────┼───────┤
│Pondere totală │100% │
├──────────────────────────────┼───────┤
│Pondere totală din FI’ │30,00% │
└──────────────────────────────┴───────┘
ANEXA 5 la metodologie Modul de calcul al indicatorilor de calitate pentru anul 2023 Clasa de indicatori C1. Predare/Învăţare IC1.1 Raportul dintre numărul studenţilor şi numărul de cadre didactice Se calculează, pentru fiecare ramură de ştiinţă, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul total al studenţilor (bugetaţi şi cu taxă) de la ciclurile de studii de licenţă şi master şi numărul total de norme didactice ocupate de cadre didactice titulare la funcţia de bază (se includ cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării), conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: TPD^(U)_rs - numărul total al cadrelor didactice din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării); TS^(U)_rs - numărul total de studenţi^1 (bugetaţi şi cu taxă) de la ciclurile de studii (L, M - Licenţă, Master), din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U, obţinut pe baza relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) iar e_fmaster este un coeficient de multiplicare egal cu 1,5, care se aplică la ciclul de master; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenţii înscrişi în anul universitar 2021/2022, respectiv personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2021/2022); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi, ARACIS ^1 Numărul de studenţi pentru licenţă şi master este ajustat la o valoare optimă pe ramură de ştiinţă (care variază în funcţie de cerinţele ARACIS), în cazul în care are o valoare mai mică decât aceasta. IC1.2 Raportul dintre numărul de studenţi de la ciclul de master şi numărul de studenţi de la ciclul de licenţă Se calculează, pentru fiecare ramură de ştiinţă, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul studenţilor fizici (bugetaţi şi cu taxă) de la ciclul de master şi numărul studenţilor fizici (bugetaţi şi cu taxă) de la ciclul de studii de licenţă, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: SF^(U)_rs(M) - numărul de studenţi fizici de la ciclul de studii de master (bugetaţi şi cu taxă), din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U, unde, pentru studenţii în regim cu taxă, se aplică un coeficient de multiplicare egal cu 1,5; SF^(U)_rs(L) - numărul de studenţi fizici de la ciclul de studii de licenţă^2 (bugetaţi şi cu taxă), din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenţii înscrişi în anul universitar 2021/2022); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Pentru ramurile de ştiinţă arhitectură, medicină, medicină veterinară, medicină dentară şi farmacie, la ciclul de master se iau în considerare doar studenţii de la programele de master distincte de programele de licenţă, precum şi studenţii de la rezidenţiat. Sursă date: universităţi, ARACIS ^2 Numărul de studenţi pentru licenţă este ajustat la o valoare optimă pe ramură de ştiinţă (care variază în funcţie de cerinţele ARACIS), în cazul în care are o valoare mai mică decât aceasta. IC1.3 Raportul dintre numărul de cadre didactice cu vârsta de până la 40 de ani, inclusiv, şi numărul total de cadre didactice Se calculează, pentru fiecare ramură de ştiinţă, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul total al normelor didactice ocupate de cadre didactice titulare la funcţia de bază, corespunzătoare cadrelor didactice cu vârsta de până la 40 de ani, inclusiv, şi numărul total al normelor didactice pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice (se includ cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării), conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: TPDT^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv, corespunzătoare cadrelor didactice titulare din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării); TPD^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice titulare, din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării); an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2021/2022); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi IC1.4 Raportul dintre numărul cadrelor didactice titulare care au dreptul de a conduce doctorat şi numărul de cadre didactice Se calculează, pentru fiecare ramură de ştiinţă, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul total al normelor didactice ocupate de cadre didactice titulare la funcţia de bază, corespunzătoare cadrelor didactice care au dreptul de a conduce doctorat, şi numărul total al normelor didactice pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice (se includ cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării), conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: TPDCD^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice titulare care au dreptul de a conduce doctorat, din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; TPD^(U)_rs - numărul total al normelor didactice întregi pentru titulari, corespunzătoare cadrelor didactice titulare, din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U (se includ cadrele didactice titulare şi cadrele didactice angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării); an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2021/2022); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi Clasa de indicatori C2. Cercetare ştiinţifică/Creaţie artistică/Performanţă sportivă IC2.1 Calitatea resursei umane Se calculează, pentru fiecare ramură de ştiinţă, media scorurilor CNATDCU obţinute de cadrele didactice şi de cercetare^3 ale universităţii, din ramura de ştiinţă rs, ponderată cu fracţiile de normă ale cadrelor didactice şi de cercetare în rs. Scorul CNATDCU pentru fiecare cadru didactic şi de cercetare se determină ca raport între punctajul comunicat de universitate pentru acesta (calculat conform reglementărilor legale privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, în vigoare la data de referinţă a raportării) şi punctajul minim, stabilit de CNATDCU^4, pentru domeniul în care acesta deţine titlul respectiv. ^3 Toate cadrele didactice şi de cercetare titulare şi angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării. Punctajul pentru cadrele didactice şi de cercetare cu activitatea ştiinţifică în alte ramuri de ştiinţă decât cele raportate de universitate este calculat conform standardului minim al CNATDCU pentru domeniul în care îşi desfăşoară activitatea ştiinţifică, cadrul didactic şi de cercetare fiind raportat în ramura/ramurile de ştiinţă unde desfăşoară activitatea didactică. Pentru cadrele didactice şi de cercetare pentru care nu se raportează rezultatele privind activitatea ştiinţifică/creaţia artistică/performanţa sportivă, acestea vor fi considerate cu valoarea 0. ^4 Pentru cadrele didactice şi de cercetare care nu îndeplinesc criteriile minimale obligatorii CNATDCU, dar au un punctaj mai mare decât cel minim, scorul CNATDCU va avea valoarea 1. Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza doar pentru cadrele didactice şi de cercetare cu funcţia didactică de profesor sau conferenţiar sau echivalent, pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referinţă 1 ianuarie 2021^5, ^5 Dacă universitatea a raportat mai puţin de două norme şi jumătate ocupate de către cadrele didactice titulare (profesori, conferenţiari sau echivalenţi) pe o ramură de ştiinţă, media scorurilor se face împărţind la 2,5 suma scorurilor obţinute de acestea. conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) unde: - scorul obţinut pentru cadrul didactic şi de cercetare titular CD_j (care este profesor, conferenţiar sau echivalent), de la universitatea U; punctaj_CD^(U)_j - punctajul comunicat de universitate pentru cadrele didactice şi de cercetare CD_j (conform reglementărilor legale în vigoare la data de referinţă a raportării privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice şi de cercetare); punctaj_min_CNATDCU_j^(U) - punctajul minim stabilit de CNATDCU pentru domeniul în care cadrul didactic şi de cercetare CD_j deţine titlul respectiv; m_j,rs - norma sau fracţia de normă a cadrului didactic şi de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_j,rs = 1; m_rs(prof,conf)- numărul total de norme ale cadrelor didactice şi de cercetare titulare din universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice şi de cercetare titulare (profesori, conferenţiari şi echivalenţi) din universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv scorurile calculate pentru situaţia de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic şi de cercetare, conform Ordinului ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.129/2016 privind aprobarea standardelor minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calităţii de conducător de doctorat şi a atestatului de abilitare, până la data de referinţă a raportării). Sursă date: universităţi, ME IC2.2 Impactul activităţii ştiinţifice/creaţiei artistice/performanţei sportive Se calculează pentru fiecare ramură de ştiinţă media scorurilor Hirsch obţinute de către cadrele didactice şi de cercetare raportate de universitate pe ramura de ştiinţă rs^6, ponderată cu fracţiile de normă ale cadrelor didactice şi de cercetare în rs. Scorul Hirsch pentru fiecare cadru didactic şi de cercetare se determină ca media ponderată a indicilor^7 Hirsch h corespunzători la momentul raportării, pentru cadrele didactice şi de cercetare raportate de universitate pe ramura de ştiinţă rs. ^6 Dacă universitatea a raportat mai puţin de cinci cadre didactice pe ramură de ştiinţă, media se face împărţind la 5 suma scorurilor obţinute de cadrele didactice raportate pe ramură de ştiinţă, respectiv dacă universitatea a raportat mai puţin de 25 de cadre didactice pe universitate, media se face împărţind la 25 suma scorurilor obţinute de cadrele didactice raportate la nivel de universitate. Astfel, va rezulta o penalizare procentuală, graduală, din valoarea indicatorului calculat în cazul în care universităţile au programe universitare în ramuri de ştiinţă pentru care nu au resurse umane specializate în domeniile corespunzătoare. ^7 Pentru domeniile CNATDCU corespunzătoare domeniilor fundamentale Matematică şi ştiinţe ale naturii, Ştiinţe inginereşti, Ştiinţe biologice şi biomedicale (cod_DF:10, 20, 30), bazele de date folosite pentru citări sunt Web of Science, Scopus şi Google Scholar. Pentru celelalte domenii baza de date folosită este Google Scholar. Pentru domeniile artistice şi domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice se va folosi un indicator alternativ. Se iau în calcul toate cadrele didactice şi de cercetare titulare şi angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării. Pentru cadrele didactice şi de cercetare pentru care nu se raportează rezultatele privind activitatea ştiinţifică/creaţia artistică/performanţa sportivă, acestea vor fi considerate cu valoarea 0. Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referinţă 1 ianuarie 2021, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: H(CD^rs,U_j,as - scorul Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare j pentru activitatea sa ştiinţifică as, cu normă didactică în ramura de ştiinţă rs de la universitatea U. Pentru atenuarea distorsiunilor determinate de distribuţiile neomogene ale valorilor intrate în media ponderată a scorului Hirsch, s-a aplicat H_j^3/2; p_1 = 0,5, p_2 = 0,3 şi p_3 = 0,2 - pentru domeniile fundamentale Matematică şi ştiinţe ale naturii, Ştiinţe inginereşti, Ştiinţe biologice şi biomedicale (cod_DF 10, 20, 30), respectiv p_1 = 0, p_2 = 0 şi p_3 = 1, pentru celelalte domenii fundamentale; h_j^WebofSci(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare j pentru activitatea sa ştiinţifică, cu normă didactică în ramura de ştiinţă rs de la universitatea U, calculat prin folosirea bazei de date Web of Science; h_j^Scopus(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare j pentru activitatea sa ştiinţifică, cu normă didactică în ramura de ştiinţă rs de la universitatea U, calculat prin folosirea bazei de date Scopus; h_j^GoogleSch(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch al cadrului didactic sau de cercetare pentru activitatea sa ştiinţifică, cu normă didactică în ramura de ştiinţă rs de la universitatea U, calculat prin folosirea bazei de date Google Scholar; m_j,rs - norma sau fracţia de normă a cadrului didactic şi de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_j,rs = 1; m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice şi de cercetare titulare raportate de universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice şi de cercetare titulare din universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic şi de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv scorurile Hirsch calculate pentru situaţia de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic şi de cercetare). Mod de calcul alternativ pentru domeniile artistice: Se calculează, pentru fiecare domeniu artistic în parte, media aritmetică a punctajelor calculate, la momentul raportării, pentru citări nominale în publicaţii de specialitate şi cronici în presa scrisă, pentru fiecare dintre cadrele didactice şi de cercetare raportate de universitate în domeniul artistic la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic şi de cercetare CD_j deţine titlul respectiv. Se acordă punctaj (1 punct) pentru o citare nominală în publicaţii de specialitate şi cronici în presa scrisă. Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au şi (sau doar) activitate ştiinţifică în domeniul artistic, modul de calcul pentru activitatea ştiinţifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de ştiinţă (indicele Hirsch corespunzător). Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referinţă 1 ianuarie 2021, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: cit(CD^rs,U_j,ca) - tipul de citare nominală, din publicaţii de specialitate şi cronici în presa scrisă, pentru creaţia artistică a cadrului didactic sau de cercetare, cu normă didactică în ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; cp_art - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de creaţie artistică (este calculat, pentru fiecare domeniu CNATDCU, ca raportul dintre valoarea mediană a valorilor indicilor Hirsch şi valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de creaţie artistică, înregistrată la nivel naţional); h_j^GoogleSch(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch corespunzător cadrului didactic sau de cercetare j, pentru activitatea sa ştiinţifică, cu normă didactică în domeniul rs, calculat prin folosirea bazei de date Google Scholar; m_j,rs - norma sau fracţia de normă a cadrului didactic şi de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_j,rs = 1; m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice şi de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice şi de cercetare raportate de universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic şi de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv indicii Hirsch şi/sau numărul de citări calculate pentru situaţia de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic şi de cercetare). Mod de calcul alternativ pentru domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice: Se calculează media aritmetică a punctajelor calculate, la momentul raportării, pentru citări nominale în publicaţii de specialitate şi/sau recunoaşterea naţională şi internaţională, pentru fiecare dintre cadrele didactice şi de cercetare raportate de universitate în domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic şi de cercetare CD_j deţine titlul respectiv. Se acordă punctaj pentru o citare nominală în publicaţii de specialitate, respectiv recunoaştere naţională sau internaţională. Tipurile de recunoaştere naţională şi internaţională la nivel de titlu onorific, publicaţie de specialitate şi/sau premiu sunt: antrenor emerit, maestru al sportului, maestru emerit al sportului, arbitru naţional şi internaţional, comisar, observator pe ramuri de sport, membru în structurile sportului la nivel internaţional, autor de publicaţii de specialitate (strategii, metodologii, linii metodice, planuri de pregătire, programe de pregătire sportivă/refacere/recuperare/reeducare motrică şi funcţională, pentru copii/tineri/adulţi, pentru obţinerea şi menţinerea sănătăţii, menţinerea vieţii active a persoanelor vârstnice), realizate la solicitarea unor organisme de specialitate, reprezentative la nivel naţional sau internaţional. Se diferenţiază nivelul internaţional faţă de cel naţional cu un indice 2, calitatea de autor cu un indice 2 şi recunoaşterea cu indice 5. Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au şi (sau doar) activitate ştiinţifică în domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, modul de calcul pentru activitatea ştiinţifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de ştiinţă (indicele Hirsch corespunzător). Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referinţă 1 ianuarie 2021, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: perf_tip(CD^rs,U_j,ps) - tipul de performanţă sportivă, sub formă de citare nominală, din publicaţii de specialitate sau de recunoaştere naţională sau internaţională a cadrului didactic sau de cercetare j, cu normă didactică în ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; p_perf_tip - punctajul acordat tipului de performanţă sportivă, sub formă de citare nominală din publicaţii de specialitate sau element de recunoaştere naţională sau internaţională (se diferenţiază nivelul internaţional faţă de cel naţional cu un indice 2, calitatea de autor cu un indice 2 şi recunoaşterea cu indice 5); cp_perf - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de performanţă sportivă (este calculat ca raportul dintre valoarea mediană a valorilor indicilor Hirsch şi valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de performanţă sportivă, înregistrată la nivel naţional); h_j^GoogleSch(CD^rs,Uj,as_) - indicele Hirsch corespunzător cadrului didactic sau de cercetare j, pentru activitatea sa ştiinţifică, cu norma didactică în ramura de ştiinţă rs, calculat prin folosirea bazei de date Google Scholar; m_j,rs - norma sau fracţia de normă a cadrului didactic şi de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_j,rs = 1; m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice şi de cercetare raportate de universitatea U în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice şi de cercetare raportate de universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic şi de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv indicii Hirsch şi/sau numărul de citări nominale, din publicaţii de specialitate şi de recunoaşteri naţionale sau internaţionale, calculate pentru situaţia de la 1 ianuarie 2021 a fiecărui cadru didactic şi de cercetare). Sursă date: universităţi, Web of Science, Google Scholar, Scopus IC2.3 Performanţa activităţii ştiinţifice/creaţiei artistice/performanţei sportive Se calculează, pentru fiecare ramură de ştiinţă, media punctajelor finale obţinute în ultimii patru ani la data de referinţă a raportării, prin publicarea de articole/lucrări în reviste sau volume clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Proceedings IEEE Proceedings sau ISI Emerging şi prin dobândirea de brevete de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii care activează în acea ramură de ştiinţă, ponderată cu fracţiile de normă ale personalului didactic şi de cercetare titular al universităţii în acea ramură de ştiinţă^8. Punctajul final pentru fiecare cadru didactic şi de cercetare titular se determină ca sumă ponderată, în funcţie de fiecare categorie de articole şi brevete, a punctajelor raportate pentru contribuţia individuală la publicarea de articole şi obţinerea de brevete în ultimii patru ani. ^8 Dacă universitatea a raportat mai puţin de cinci cadre didactice pe ramură de ştiinţă, media se face împărţind la 5 suma scorurilor obţinute de cadrele didactice raportate pe ramură de ştiinţă, respectiv dacă universitatea a raportat mai puţin de 25 de cadre didactice pe universitate, media se face împărţind la 25 suma scorurilor obţinute de cadrele didactice raportate la nivel de universitate. Astfel, va rezulta o penalizare procentuală, graduală, din valoarea indicatorului calculat în cazul în care universităţile au programe universitare în ramuri de ştiinţă pentru care nu au resurse umane specializate în domeniile corespunzătoare. Pentru activitatea ştiinţifică, acordarea punctajelor pentru fiecare lucrare publicată în jurnale sau volume clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Proceedings, IEEE Proceedings sau ISI Emerging se face astfel: Nature sau Science - 15 puncte; reviste clasificate/indexate ISI (zona roşie - 7 puncte, zona galbenă - 5 puncte, zona albă şi Arts & Humanities - 2 puncte), reviste clasificate ERIH Plus - 1 punct; ISI Emerging - 2 puncte, lucrările în Proceedings-uri ISI şi IEEE - 1 punct. Pentru fiecare brevet obţinut, acordarea punctajelor se face astfel: brevet naţional - 2 puncte, brevet european - 6 puncte, internaţional - 4 puncte, brevet triadic - 12 puncte. Pentru activitatea de creaţie artistică sau performanţă sportivă realizată în domeniile artistice, respectiv domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice se iau în calcul criteriile alternative, menţionate mai jos. Se iau în calcul toate cadrele didactice şi de cercetare titulare şi angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării. Pentru cadrele didactice şi de cercetare pentru care nu se raportează rezultatele privind activitatea ştiinţifică/creaţia artistică/performanţa sportivă, acestea vor fi considerate cu valoarea 0. Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referinţă 1 ianuarie 2021, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: ar_tip(CD^rs,U_j,as) - numărul de articole publicate în ultimii patru ani, în reviste de tipul: Nature sau Science, clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Emerging, ISI Proceedings sau IEEE Proceedings, de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii U care activează în ramura de ştiinţă rs, în ultimii patru ani; p_ar_tip - punctajul acordat unui articol publicat într-o categorie de revistă, dintre cele menţionate mai sus; br_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de brevete, în funcţie de tipul de brevet (triadic, european/internaţional sau naţional) obţinute în ultimii patru ani de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii U, care activează în ramura de ştiinţă rs, în ultimii patru ani; p_br_tip - punctajul acordat unui brevet obţinut la nivel naţional sau internaţional, în funcţie de tipul de brevet mai sus menţionat; m_j,rs - norma sau fracţia de normă a cadrului didactic şi de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_j,rs = 1; m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice şi de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice şi de cercetare raportate de universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic şi de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv punctajele calculate pentru situaţia de la 1 ianuarie 2021 a activităţii ştiinţifice recunoscute în ultimii patru ani). O lucrare poate fi raportată doar o singură dată de universitate. În cadrul revistelor încadrate în mai multe domenii, se va lua în considerare încadrarea cea mai favorabilă. Zonele roşie, galbenă şi albă sunt definite pentru fiecare an în parte. Sursă date: universităţi, UEFISCDI Mod de calcul alternativ pentru domeniile artistice: Se calculează, pentru fiecare domeniu artistic în parte, media punctelor finale obţinute în ultimii patru ani la data de referinţă a raportării, prin realizarea de (sau participarea la) proiecte de creaţie artistică, precum şi obţinerea de premii, distincţii şi nominalizări, individuale sau colective, la nivel naţional, internaţional şi internaţional de vârf^9, de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii, care activează în acel domeniu artistic, ponderată cu fracţiile de normă ale personalului didactic şi de cercetare titular raportat de universitate în acel domeniu artistic la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic şi de cercetare CDj deţine titlul respectiv. ^9 Domeniile artistice pentru care se realizează modul de calcul alternativ sunt cuprinse în Lista de manifestări, festivaluri şi concursuri organizate la nivel naţional, internaţional şi internaţional de vârf, specifice fiecărui domeniu artistic, prevăzută în anexa la prezenta anexă. Punctajul final pentru fiecare cadru didactic şi de cercetare titular se determină ca sumă ponderată, în funcţie de fiecare categorie de activitate de creaţie artistică realizată în ultimii patru ani şi punctele corespunzătoare acestora. Pentru proiecte realizate individual şi nominalizări obţinute la nivel naţional se acordă 1 punct, 3 puncte pentru cele la nivel internaţional, respectiv 5 puncte pentru cele de la nivel internaţional de vârf. Pentru participarea la proiecte colective realizate la nivel naţional şi internaţional, punctajul menţionat anterior, pentru proiecte individuale, se împarte la 2 pentru participarea în colective de 2-4 participanţi sau la 5, pentru colective de peste 5 participanţi, iar pentru cele realizate la nivel internaţional de vârf, se împarte la 2 indiferent de mărimea colectivului. Pentru premii individuale, punctajele menţionate anterior pentru nominalizări se multiplică cu 2. Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au şi (sau doar) activitate ştiinţifică în domeniul artistic, modul de calcul pentru activitatea ştiinţifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de ştiinţă, articole publicate în reviste clasificate/indexate şi brevete obţinute. Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referinţă 1 ianuarie 2021, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: pr_tip (CD^rs,U_j,ca) - numărul de proiecte realizate sau distincţii obţinute în ultimii patru ani, pe tipuri de rezultate, pentru creaţia artistică a cadrului didactic sau de cercetare j, cu normă didactică în ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; p_pr_tip - punctajul acordat tipului de rezultat, proiect realizat sau distincţie obţinută, menţionat mai sus; cp_art - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de creaţie artistică (este calculat, pentru fiecare domeniu CNATDCU, ca raportul dintre valoarea mediană a punctajului pentru cercetare ştiinţifică - articole şi brevete - şi valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de creaţie artistică, înregistrate la nivel naţional); ar_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de articole publicate în ultimii patru ani, în reviste de tipul: Nature sau Science, clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Emerging, ISI Proceedings sau IEEE Proceedings, de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii U, care activează în ramura de ştiinţă rs; p_ar_tip - punctajul acordat unui articol publicat într-o categorie de revistă, dintre cele menţionate mai sus; br_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de brevete, în funcţie de tipul de brevet (triadic, european/internaţional sau naţional), obţinute în ultimii patru ani, de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii U, care activează în ramura de ştiinţă rs; p_br_tip - punctajul acordat unui brevet obţinut la nivel naţional sau internaţional, în funcţie de tipul de brevet menţionat mai sus; m_j,rs - norma sau fracţia de normă a cadrului didactic şi de cercetare titular j, din universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_j,rs = 1; m_rs - numărul total de norme ale cadrelor didactice şi de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice şi de cercetare raportate de universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic şi de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv punctajele calculate pentru situaţia de la 1 ianuarie 2021 a activităţii ştiinţifice recunoscute în ultimii patru ani). Mod de calcul alternativ pentru domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice: Se calculează ca media punctelor finale obţinute în ultimii patru ani, prin obţinerea de performanţe sportive şi prin dobândirea de brevete de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii, care activează în domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, ponderată cu fracţiile de normă ale personalului didactic şi de cercetare titular raportat de universitate în domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice la indicatorul IC2.1, domeniul în care cadrul didactic şi de cercetare CDj deţine titlul respectiv. Pentru performanţele sportive obţinute la nivel naţional şi internaţional se acordă următoarele punctaje: 0,5; 0,35; 0,25 puncte pentru locurile I, II, respectiv III la campionate (fază finală) de nivel naţional/universitar; 1,5; 1,25; 1, respectiv 0,75 puncte pentru locurile I, II, III, respectiv IV-VI, la competiţii de nivel european; 1; 0,75; 0,5 pentru locurile I, II respectiv III, pentru competiţii internaţionale de reprezentare a României, 10; 8; 6; 5; 4; 3; 1,5 puncte pentru locurile I, II, III, IV, V, VI, respectiv - VII-VIII, la competiţii de nivel mondial/Jocuri mondiale, Special Olympics/Jocuri paralimpice/Jocuri olimpice (la campionate se includ şi competiţiile oficiale asimilate campionatelor). Se acordă bonificaţie de 1 punct pentru record naţional, 2 puncte pentru record european, 3 puncte pentru record mondial/olimpic. Se acordă 2 puncte pentru fiecare brevet naţional, 4 puncte pentru brevetele europene/internaţionale şi 12 puncte pentru brevetele triadice. Pentru cadrele didactice sau de cercetare care au şi (sau doar) activitate ştiinţifică în domeniul Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, modul de calcul pentru activitatea ştiinţifică este similar cu cel pentru celelalte ramuri de ştiinţă, articole publicate în reviste clasificate/indexate şi brevete obţinute. Pentru anul 2023, aplicarea formulei se va realiza pentru cea mai recentă raportare disponibilă, respectiv datele raportate cu data de referinţă 1 ianuarie 2021, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: ps_tip (CD^rs,U_j,ps) - tipul de performanţă sportivă realizată sau distincţie obţinută în ultimii patru ani, de cadrul didactic sau de cercetare j, din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; p_ps_tip - punctajul acordat tipului de performanţă sportivă realizată sau distincţie obţinută, menţionate mai sus; cp_perf - coeficientul de ponderare aplicat punctajului rezultat pentru activitatea de performanţă sportivă (este calculat ca raportul dintre valoarea mediană a punctajului obţinut pentru cercetare ştiinţifică - articole şi brevete - şi valoarea mediană a punctajului rezultat pentru activitatea de performanţă sportivă, înregistrată la nivel naţional); ar_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de articole publicate în ultimii patru ani, în reviste de tipul: Nature sau Science, clasificate/indexate ISI, ERIH, ISI Emerging, ISI Proceedings sau IEEE Proceedings, de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii U, care activează în ramura de ştiinţă rs; p_ar_tip - punctajul acordat unui articol publicat într-o categorie de revistă, dintre cele menţionate mai sus; br_tip (CD^rs,U_j,as) - numărul de brevete, în funcţie de tipul de brevet (triadic, european/internaţional sau naţional), obţinute în ultimii patru ani, de către personalul didactic şi de cercetare al universităţii U, care activează în ramura de ştiinţă rs; p_br_tip - punctajul acordat unui brevet obţinut la nivel naţional sau internaţional, în funcţie de tipul de brevet menţionat mai sus; TPDCtit^(U)_rs - reprezintă numărul total al personalului didactic şi de cercetare titular al universităţii respective U, în acea ramură de ştiinţă rs; m_rs - numărul total de cadre didactice şi de cercetare raportate de universitatea U, în ramura de ştiinţă rs, iar ∑m_rs = m, unde m reprezintă numărul total de cadre didactice şi de cercetare raportate de universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care există cea mai recentă raportare disponibilă la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2021 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2021 pentru personalul didactic şi de cercetare cu normă întreagă în anul universitar 2020/2021, respectiv punctajele calculate pentru situaţia de la 1 ianuarie 2021 a activităţii ştiinţifice recunoscute în ultimii patru ani). Sursă date: universităţi, UEFISCDI IC2.4 Fondurile pentru cercetare ştiinţifică/creaţie artistică/performanţă sportivă Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a datelor valide a ultimilor patru ani calendaristici, pentru raportul dintre suma fondurilor din proiecte de cercetare/creaţie artistică^10 (inclusiv cele finanţate din bugetul propriu al universităţii) şi numărul total de persoane titulare pe posturi didactice sau de cercetare în universitate^11, ^10 Nu se iau în considerare proiectele de tip POS-DRU, POS-CCE, POCU şi POCA. ^11 Se iau în calcul toate cadrele didactice şi de cercetare titulare şi angajate cu normă întreagă, cu un contract pe perioadă determinată, valid la data de referinţă a raportării. conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: TV ^(U)_pr_cercetare - reprezintă valoarea totală a veniturilor din proiecte de cercetare/creaţie artistică/performanţă sportivă (inclusiv cele finanţate din bugetul propriu al universităţii), de la universitatea U; TPDCtit^(U) - reprezintă numărul total de persoane titulare, pe posturi didactice sau de cercetare, în universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, cadre didactice cu normă de bază în anul universitar 2021/2022, date statistice financiare ale anului 2021); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi/ME Clasa de indicatori C3. Orientare internaţională IC3.1 Ponderea mobilităţilor studenţeşti Se calculează, la nivel de universitate, ca indicator compus, astfel: pentru 50% din indicator se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul studenţilor care au participat la mobilităţi^12, studenţi români în străinătate - outgoing şi studenţi străini în România - incoming (la incoming se aplică un coeficient de multiplicare în valoare de 1,5) şi numărul total de studenţi înmatriculaţi în universitatea U, iar pentru 50% din indicator se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul studenţilor universităţii care au participat la mobilităţi (calculat similar cu numărătorul din raportul anterior) şi numărul total de studenţi din universităţile de stat care au participat la mobilităţi, conform relaţiei: ^12 Prin programele ERASMUS studiu sau practică, programe bilaterale sau alte forme. (a se vedea imaginea asociată) unde: SF^(U) (mob_ro) - numărul de studenţi fizici români (bugetaţi şi cu taxă) care au participat la mobilităţi în străinătate, de la toate ciclurile de studii din universitatea U; SF^(U) (mob_st) - numărul de studenţi fizici străini care au participat la mobilităţi în România, de la toate ciclurile de studii din universitatea U; SF^(nat) (mob_ro) - numărul de studenţi fizici români (bugetaţi şi cu taxă) care au participat la mobilităţi în străinătate, de la toate ciclurile de studii la nivel naţional, din universităţile de stat; SF^(nat) (mob_st) - numărul de studenţi fizici străini care au participat la mobilităţi în România, de la toate ciclurile de studii la nivel naţional, din universităţile de stat; p_dmob - ponderea acordată unei mobilităţi realizate de student, în funcţie de durata mobilităţii şi a tipului de mobilitate: 0,2 pentru mobilităţi foarte scurte, fără alte forme (< 1 lună), şi 0,1 pentru alte forme de mobilităţi foarte scurte; 0,6 pentru mobilităţi scurte (≥ 1 lună < 1 semestru); 1 pentru mobilităţi medii (≥ 1 semestru şi < 1 an) şi pentru mobilităţi lungi (≥1 an); TSF^(U) - Numărul total de studenţi fizici (bugetaţi şi cu taxă) de la toate ciclurile de studii, de la universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător, pentru mobilităţile realizate (finalizate) în anul universitar anterior (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru studenţii înscrişi în anul universitar 2021/2022, respectiv mobilităţile realizate şi finalizate în anul universitar anterior 2020/2021); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi IC3.2 Ponderea studenţilor străini înscrişi în programe de studii Se calculează, la nivel de ramură de ştiinţă, ca indicator compus, astfel: pentru 50% din indicator se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul studenţilor străini (cu altă cetăţenie decât română) înmatriculaţi la programe de licenţă, master şi doctorat ale universităţii şi numărul total al studenţilor din universitate înmatriculaţi la toate ciclurile de studii, iar pentru 50% din indicatori se calculează ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi pentru raportul dintre numărul studenţilor străini (cu altă cetăţenie decât română) înmatriculaţi la programe de licenţă, master şi doctorat ale universităţii şi numărul total al studenţilor străini din universităţile de stat, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: SF_rs^(U) (străini) - numărul de studenţi fizici străini (bugetaţi şi cu taxă), de la toate ciclurile de studii universitare, din ramura de ştiinţă rs, din universitatea U; SF_rs^(nat) (străini) - numărul de studenţi fizici străini (bugetaţi şi cu taxă), de la toate ciclurile de studii universitare, din ramura de ştiinţă rs, la nivel naţional, din universităţile de stat; TSF_rs^(U) - numărul total de studenţi fizici (bugetaţi şi cu taxă) de la toate ciclurile de studii universitare, din ramura de ştiinţă rs, din universitatea U; p_str - ponderea acordată studenţilor străini: 1 pentru studenţii străini (alţii decât etnici români) şi studenţii străini etnici români cu taxă; 0,5 pentru studenţii străini etnici români de la buget; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenţi înscrişi în anul universitar 2021/2022); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi Clasa de indicatori C4. Orientare regională & echitate socială IC4.1 Capacitatea de a integra persoanele provenite din medii dezavantajate socioeconomic în programe educaţionale Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul studenţilor proveniţi din medii dezavantajate socio-economic^13 şi numărul total al studenţilor, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: SF^(U) (medii_dezavantajate) - numărul de studenţi fizici (bugetaţi şi cu taxă) de la toate ciclurile de studii, care au domiciliul în mediul rural sau oraşe cu sub 10.000 de locuitori sau provin din centre de plasament (orfani) sau aparţin unor grupuri etnice dezavantajate (romi), de la universitatea U; TSF^(U) - numărul total de studenţi fizici (bugetaţi şi cu taxă) de la toate ciclurile de studii (L, M, D), de la universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022 pentru studenţi înscrişi în anul universitar 2021/2022); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi ^13 Sintagma „medii dezavantajate socioeconomic“ are în vedere acele persoane care au domiciliul în mediul rural sau oraşe cu sub 10.000 de locuitori, care provin din centre de plasament (orfani) sau aparţin unor grupuri etnice dezavantajate (romi) sau sunt persoane cu dizabilităţi. IC4.2 Contribuţia universităţii la fondul de burse, inclusiv alte forme de sprijin pentru studenţi Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a datelor validate pentru ultimii 4 ani calendaristici, pentru raportul dintre sumele alocate de universitate, din surse proprii, pentru fondul de burse şi pentru alte forme de sprijin pentru studenţi (exclusiv sursele bugetare) şi fondul total de burse pentru studenţi, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde: CB^(U)_surse proprii - cheltuieli cu burse şi alte forme de sprijin financiar pentru studenţi (inclusiv fondurile raportate la art. 57 din execuţia bugetară de la nivelul ME), din sursele proprii ale universităţii, altele decât alocaţiile bugetare - în lei; VB^(U)_total - fondurile totale de burse pentru studenţi ale universităţii - în lei; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru date statistice financiare ale anului 2021); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: ME IC4.3 Activitatea de practică pentru ciclul de studii de licenţă Se calculează, la nivel de ramură de ştiinţă, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre numărul total de ore de practică din planul de învăţământ, pentru studenţii cu frecvenţă, de la ciclul de studii de licenţă, şi numărul total de ore din planul de învăţământ (fără disciplinele facultative şi DPPD) pentru studenţii cu frecvenţă de la ciclul de studii de licenţă din acel an universitar. Pentru anul 2023, având în vedere datele disponibile, aplicarea formulei se va realiza cu datele raportate la 1 ianuarie 2023, conform relaţiei generale: (a se vedea imaginea asociată) pentru anul 2023: (a se vedea imaginea asociată) unde: NH_med_rs^(U) (L_pract) - numărul mediu de ore de practică din planul de învăţământ, pentru un student fizic cu frecvenţă (bugetat şi cu taxă) de la ciclul de studii de licenţă, din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; NH_med_rs^(U)(L_total) - numărul mediu de ore din planul de învăţământ (fără disciplinele facultative şi DPPD), pentru un student fizic cu frecvenţă (bugetat şi cu taxă) de la ciclul de studii de licenţă, din ramura de ştiinţă rs, de la universitatea U; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru studenţii înscrişi în anul universitar 2021/2022, respectiv studenţii care au realizat practică în anul universitar 2020/2021); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi IC4.4 Locuri în cămine studenţeşti Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a ultimilor 4 ani universitari finalizaţi, pentru raportul dintre suma numărului de studenţi cazaţi în căminele universităţii şi numărul de studenţi care au primit subvenţii pentru cazare în afara campusului universitar, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2004 privind instituirea subvenţiilor individuale de sprijin pentru cazare pentru studenţii care locuiesc în alte spaţii decât căminele instituţiilor de învăţământ superior de stat, aprobată prin Legea nr. 527/2004, cu modificările ulterioare, şi numărul total de studenţi din afara localităţii de rezidenţă a universităţii, de la forma de învăţământ cu frecvenţă şi toate ciclurile de studii (L, M, D). Pentru anul 2023, având în vedere datele disponibile în perioada generată de pandemia cu virusul SARS-CoV2, aplicarea formulei se va realiza gradual, pentru 50% din indicator cu datele colectate până la momentul declanşării pandemiei (IC4.4a), iar pentru 50% din indicator pe baza datelor raportate la 1 ianuarie 2023 (IC4.4b), conform relaţiei generale: (a se vedea imaginea asociată) sau pentru anul 2023: (a se vedea imaginea asociată) unde: TSC^(U) - numărul de studenţi cazaţi în căminele universităţii U; TSSC^(U) - numărul de studenţi care au primit subvenţii pentru cazare în afara campusului universităţii, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2004, aprobată prin Legea nr. 527/2004, cu modificările ulterioare; LC^(U) - numărul locurilor de cazare administrate de universitatea U; SC^(U) - numărul de subvenţii pentru cămine acordate de universitatea U TSF^(U)_(nerezid_zi) - numărul total de studenţi fizici (bugetaţi şi cu taxă) din afara localităţii de rezidenţă a universităţii, de la forma de învăţământ cu frecvenţă şi toate ciclurile de studii (L, M, D), de la universitatea U; an_i -anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2020 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2020, pentru studenţii înscrişi în anul universitar 2019/2020, respectiv numărul de locuri în cămine şi numărul de subvenţii pentru cămine în anul universitar 2019/2020); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: universităţi IC4.5 Fondurile nerambursabile atrase de universitate Se calculează, la nivel de universitate, ca medie a datelor validate pentru ultimii 4 ani calendaristici, pentru raportul dintre totalul fondurilor nerambursabile atrase efectiv de universitate (sunt incluse veniturile din programele europene şi alte surse externe) şi totalul fondurilor nerambursabile atrase efectiv de universităţile de stat, la nivel naţional, conform relaţiei: (a se vedea imaginea asociată) unde:Tfond^(U)_nerambursabile - total fonduri nerambursabile atrase de universitatea U, exprimate în lei; TFond_ nerambursabile^(naţional) - total fonduri nerambursabile atrase de universităţile de stat, la nivel naţional, exprimate în lei; an_i - anul de referinţă pentru care se raportează datele la 1 ianuarie a anului universitar corespunzător (exemplu: an_2022 corespunde raportărilor de la 1 ianuarie 2022, pentru datele financiare ale anului 2021); ac - anul curent de aplicare a indicatorului. Sursă date: ME ANEXA 1 la anexa nr. 5 la metodologie LISTA de manifestări, festivaluri şi concursuri organizate la nivel naţional, internaţional şi internaţional de vârf, specifice fiecărui domeniu artistic a) domeniul muzică: a1) internaţional de vârf: Festivalul Internaţional „George Enescu“, BBC Proms, Salzburg Festival, săli spectacole (Wiener Konzerthaus, Tonhalle Orchester Zürich, The Metropolitan Opera, Teatro alla Scala - Milano, Mariinsky Theatre, Berliner Philharmoniker, Concertgebouw); a2) internaţionale: festivaluri, concursuri organizate de instituţii de profil (filarmonici şi teatre de operă şi operetă; festivaluri) în capitale naţionale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare; a3) naţionale: festivaluri, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, Festivalul Internaţional Meridian, Festivalul Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul Cluj Modern, Festivalul Internaţional de Muzică Nouă Intrada (Timişoara), Festivalul Muzicii Româneşti (Iaşi), Festivalul Timişoara Muzicală; b) domeniul teatru: b1) internaţional de vârf: Edinburg, Avignon, Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa - Itinerant, Festivalul Internaţional de la Viena, Festivalul Internaţional de la Sankt-Petersburg; Lugano (Festival International de Marionettes de Lugano); b2) internaţionale: festivaluri, concursuri organizate de instituţii de profil în capitale naţionale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare [exemple: Athens (International Festival Making Theatre), Moskow (Chekhov International Festival), Belgrade (BITEF), Craiova (Shakespeare International Festival), Timişoara (European Festival of Performing Arts/Romanian Drama Fest), Sibiu (International Theatre Festival), Praga (World Festival of Puppet Art, Prague Quadriennial of Performance Design and Space), Istanbul (International Theatre Festival), Bratislava (New Drama Festival), Dublin (Dublin Theatre Festival), Iaşi (Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi - FITPTI), Festival Internacional de Teatro Infantil Y Juveni (FITIJ), Austria (Internationale Puppentheatertage Mistelbach), Union International de la Marionettes (UNIMA), Festivalul internaţional de teatru din Serbia, Cehia DIVADLI Pilsen Pilsen Theater Festival]; b3) naţionale: manifestaţii, concursuri sau festivaluri organizate de UNITER; Festivalul Naţional de Teatru (FNT); c) domeniul film: c1) internaţional de vârf: Oscar, Globul de Aur, Cannes, Berlin, Veneţia, BAFTA; c2) internaţionale: festivaluri, concursuri organizate de instituţii de profil în capitale naţionale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare [Marrakesh, Shanghai, San Sebastian, New York (Tribeca), Cehia (Anifilm), Utrecht (Holland Animation Film Festival), Lisabona (MONSTRA), Karlovy Vary, Salerno, Cluj (TIFF)]; c3) naţionale: Ion Popescu Gopo, BIEFF BIEFF - Bucharest International Film Festival; d) domeniul arte vizuale: d1) internaţional de vârf: Bienala de Artă de la Veneţia, Cvadrienala de la Kassel, muzee (expoziţii/exponate la Museum of Modern Art - MoMA, Tate, Centrul Naţional de Artă şi Cultură Georges-Pompidou); d2) internaţionale: festivaluri/concursuri de artă organizate în capitale naţionale, capitale de state, capitale de landuri/cantoane sau similare [Paris/Berlin/NY/Londra - Fashion Week (câte două sesiuni pe an); Carnavalul de la Veneţia; La Triennale Mondiale de l’Estampe et de la Gravure Originale - Chamaliιres - Franţa; Bienala Internaţională de Afiş Social-Politic de la Oświęcim (Auschwitz) - Polonia; Brno Biennial of Graphic Design - Cehia; Tallinn Print Triennial/Estonia; Graphic Design Festival - Breda - Olanda; International Poster Biennale in Warsaw - Polonia; Mini Print International of Cadaqués/Spania; Trienala de Grafică Mică - Lodz/Polonia; Riga International Textile & Fibre Art Triennial; Contemporary Textile Art Biennial CONTEXTILE; The Tapestry Triennale of Lodz; Quadrienala de Scenografie Praga; Festivalul Internaţional de Film -Wiesbaden; La Moix de la Photo, Paris, France; Contemporary Art Ruhr - Media Art Fair, Essen Germany; International Festival of Photography Lodz, Lodz Poland; PHotoExpana - International Festival of Photography (Madrid, Spain); Bienala Internaţională de Artă - Porto (Portugalia); Bienala Internaţională de Ceramică - Marratxí (Spania); Bienala Internaţională de Ceramică - Aveiro (Portugalia); Bienala Internaţională de Ceramică - Manises (Spania); GlassFest, Karlovy Vary, Cehia; International Glass Festival, Luxemburg; International Exhibition of Glass Kanazawa, Japonia; International Biennale of Glass, Bulgaria; MURO Street Art Festival Lisbon, Portugal]; d3) naţionale: saloanele naţionale de artă, cu juriu, organizate de Uniunea Artiştilor Plastici; B-FEET Festival internaţional de scenografie şi teatru de stradă; Festivalul de film „I. Popescu Gopo“; BIEFF BIEFF - Bucharest International Film Festival - Bucureşti, România, Romanian Design Week; e) domeniul arhitectură: e1) internaţional de vârf: premii sau nominalizări oferite în cadrul festivalurilor, manifestărilor, concursurilor organizate de: Union Internationale des Architectes (UIA), Consiliul European al Urbaniştilor (ECTP), Federaţia Internaţională a Peisagiştilor (IFLA), Asociaţia Europeană a Şcolilor de Arhitectură (AEEA), Royal Institute of British Architects (RIBA), Architects’ Council of Europe (ACE), The Royal Town Planning Institute (RTPI), Reţeaua Europeană a Universităţilor pentru Implementarea Convenţiei Europene a Peisajului (UNISCAPE), Asociaţia Şcolilor de Urbanism din Europa (AESOP), Biennale di Architettura di Venezia, East Centric Architecture Triennale, Mies van der Rohe Awards (EUMiesaward); e2) internaţionale: premii sau nominalizări oferite în cadrul festivalurilor, manifestărilor, concursurilor organizate de: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO), The International Committee for the Conservation of the Industrial Heritage (TICCIH); e3) naţionale: premii sau nominalizări oferite în cadrul festivalurilor, concursurilor organizate de: Uniunea Arhitecţilor din România (UAR), Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Registrul Urbaniştilor din România (RUR). -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.