────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 7.841 din 20 decembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 13 ianuarie 2025.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Programul de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ este programul de studii organizat în vederea accesului absolvenţilor la o carieră didactică în învăţământul preuniversitar şi certifică competenţele didactice corespunzătoare funcţiei didactice de profesor pentru educaţie timpurie. ART. 2 Programul de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ pregăteşte resursa umană pentru o carieră didactică în educaţia timpurie, formată din învăţământul antepreşcolar - pentru copii antepreşcolari cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani şi pentru preşcolar - copiilor preşcolari cu vârste între 3 şi 6 ani. ART. 3 Programul de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ asigură competenţele didactice necesare pentru dezvoltarea cognitivă, socială, fizică şi emoţională a copiilor care au vârsta până la nivelul învăţământului primar. CAP. II Cadrul curricular al programelor de studii universitare de licenţă de educaţie timpurie ART. 4 (1) Planurile de învăţământ ale programelor de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ sunt structurate astfel încât să conducă la obţinerea de către absolvenţi a unui număr de 180 de credite transferabile, conform ECTS/SECT, repartizate pe o durată de 3 ani de studiu. (2) La elaborarea planurilor de învăţământ se are în vedere definirea clară şi delimitarea precisă a competenţelor generale şi de specialitate necesare cadrelor didactice pentru a sprijini dezvoltarea cognitivă, socială, fizică şi emoţională a copilului. (3) Planul de învăţământ şi tematica sugerată pentru programul de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ este structurat astfel încât absolvenţii să dobândească competenţele aferente domeniilor prevăzute în profilul şi standardele profesionale ale cadrului didactic pentru educaţie timpurie. (4) Planul de învăţământ pentru programul de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ trebuie să cuprindă discipline care să ducă la rezultatele învăţării corespunzătoare domeniilor de competenţe, prevăzute în profilul şi standardele profesionale ale cadrului didactic pentru educaţie timpurie, corelate cu nivelul 6 EQF/CNC. ART. 5 (1) În stabilirea planurilor de învăţământ, facultăţile/departamentele organizatoare ale unui program de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ trebuie să aibă în vedere raportarea la nevoile profesorului în societatea actuală şi la exigenţele acestei societăţi faţă de sistemul educaţional. Pentru aceasta, planul de învăţământ se structurează pe baza unor categorii de discipline care vizează pregătirea de specialitate şi cultura funcţională necesară unei integrări competente pe piaţa muncii. (2) Planul de învăţământ, denumit în continuare planul, cuprinde o ofertă de formare iniţială, creativă şi inovativă, în domeniul educaţiei timpurii, la nivelul cursurilor şi al seminarelor aferente acestora. (3) Planul este structurat pe următoarele domenii: a) elemente fundamentale de cunoaştere a domeniului educaţiei timpurii; b) curriculum, didactici şi practică pedagogică în domeniul educaţiei timpurii; c) elemente de cercetare în ştiinţele educaţiei. (4) Structura planului de învăţământ al programului de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ este prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta metodologie. (5) Disciplinele pot fi organizate modular astfel încât să faciliteze participarea la stagii de practică comasată sau la stagii în străinătate, prin programe de mobilitate. (6) Lista disciplinelor opţionale din plan, prezentate în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie, poate fi completată şi cu alte discipline care să asigure formarea în acord cu specificul local. Lista poate cuprinde şi discipline specifice predării în limbile minorităţilor. (7) Tematica recomandată aferentă disciplinelor cuprinse în plan se regăseşte în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezenta metodologie. CAP. III Organizarea programelor de studii universitare de licenţă de educaţie timpurie ART. 6 (1) Admiterea la programul de studii universitare de educaţie timpurie se realizează pe numărul de locuri alocat cu finanţare de la bugetul de stat aprobat de Ministerul Educaţiei şi pe locuri cu taxă. (2) Admiterea la programele de studii universitare de educaţie timpurie se realizează conform prevederilor legale în vigoare, în mod similar procesului de admitere de la programele de studii universitare de licenţă, conform metodologiilor proprii instituţiilor de învăţământ superior elaborate în baza Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în învăţământul superior în ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de licenţă, de master şi de doctorat (metodologia-cadru). (3) Admiterea la programele de studii universitare de licenţă de educaţie timpurie include o varietate de instrumente de evaluare - minimum o probă eliminatorie: „Abilităţi de comunicare şi aptitudini“, astfel încât să se asigure selecţia unor studenţi cu potenţial şi cu motivaţie ridicată pentru cariera didactică. (4) Studenţii declaraţi admişi şi confirmaţi ca fiind înmatriculaţi în programul de studii universitare sunt înregistraţi în Registrul matricol unic din România/Registrul unic naţional integrat al diplomelor şi actelor de studii (RMUR/RUNIDAS). ART. 7 (1) Practica pedagogică este disciplină obligatorie în planul de învăţământ al programului „Educaţie timpurie“ şi reprezintă minimum 15% din numărul total al orelor alocate programului şi se desfăşoară atât în grupe de nivel antepreşcolar, cât şi preşcolar. (2) Practica pedagogică implică asumarea răspunderii deopotrivă de către instituţia de învăţământ superior, de către reprezentanţii unităţilor de învăţământ preuniversitar de aplicaţie unde se efectuează practica, precum şi de către studenţi. (3) Practica pedagogică se realizează sub coordonarea unui tutore de practică din cadrul instituţiei de învăţământ superior şi sub îndrumarea unui profesor mentor din unitatea de învăţământ preuniversitar de aplicaţie. (4) Practica pedagogică se realizează pe baza unor acorduri-cadru între instituţiile de învăţământ superior şi unităţile de învăţământ preuniversitar de aplicaţie care oferă servicii de educaţie timpurie. Avizul inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti este necesar doar în cazul în care practica pedagogică se desfăşoară într-o unitate de învăţământ care nu are deja statutul de şcoală de aplicaţie. (5) Pe baza acestor acorduri-cadru, unităţile/instituţiile de învăţământ care asigură formarea iniţială încheie contracte de colaborare cu durata de 1-4 ani şcolari cu unităţile de învăţământ, pentru stabilirea condiţiilor de organizare şi desfăşurare a practicii pedagogice. (6) Unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior care asigură formarea iniţială pot realiza independent parteneriate cu instituţii de stat/private sau cu organizaţii neguvernamentale care pot să desfăşoare activităţi de pregătire practică în consiliere, logopedie, activităţi extracurriculare şi alte servicii în domeniu. (7) Pregătirea practică din cadrul programelor de formare iniţială pentru cariera didactică se organizează în unităţi de aplicaţie cu particularităţi diferite, inclusiv în unităţi de învăţământ cu un număr ridicat de antepreşcolari/preşcolari în risc de excluziune şcolară. (8) Instituţiile de învăţământ superior colaborează cu Corpul de mentorat şi licenţiere în cariera didactică în vederea identificării şi îmbunătăţirii ofertei de practică. ART. 8 (1) Practica pedagogică include module compacte de cel puţin 1 săptămână de practică pe semestru în anul I, cel puţin 2 săptămâni de practică pe semestru în anul II, cel puţin 3 săptămâni de practică pe semestru în anul III. (2) Practica pedagogică poate include şi un modul de work-based learning/service learning, în care studenţii să dobândească o experienţă de muncă (intern, shadow, asistent) într-o instituţie de educaţie şi îngrijire a copiilor sub supervizarea unui mentor de la instituţia respectivă. Acest modul se poate realiza în ultimul semestru şi poate fi parte a lucrării de licenţă prin efectuarea unui proiect de cercetare-dezvoltare, aplicaţii practice etc. în mediul respectiv. (3) Activităţile de practică din cadrul programului de studii se pot derula pe durata unei perioade de stagiu în străinătate în cadrul unui program al Uniunii Europene, care are o componentă dedicată formării iniţiale a profesorilor, perioadă certificată prin documentul de mobilitate Europass. (4) Disciplina „Practica pedagogică“ este normată în statul de funcţii ca disciplină de sine stătătoare. ART. 9 (1) Finalizarea studiilor se realizează prin susţinerea examenului de licenţă care constă în susţinerea a două probe: un examen scris şi susţinerea unei lucrări de licenţă de tip cercetare-acţiune în domeniul educaţiei timpurii, conform prevederilor legale prevăzute în metodologiile proprii instituţiilor de învăţământ superior elaborate în baza metodologiei-cadru. (2) Absolventul acestui tip de program primeşte o diplomă de licenţă care atestă toate competenţele dobândite. Diploma obţinută va permite absolventului să se înscrie la programe de studii universitare de masterat. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 10 (1) Absolvenţii programelor de studii universitare de licenţă cu specializarea „Educaţie timpurie“ au dreptul de a participa la examenul de licenţiere, pentru a obţine statutul de cadru didactic cu drept de practică. (2) Pe parcursul studiilor, studenţii alcătuiesc un portofoliu didactic personal, necesar examenului de licenţiere, care conţine rezultatul activităţilor practice derulate în contextul diverselor discipline din planul de învăţământ. (3) Absolvenţilor care finalizează programul de studii universitare de licenţă „Educaţie timpurie“ li se consideră îndeplinită condiţia de studiu pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru educaţie timpurie. (4) Absolvenţilor care finalizează studiile universitare de licenţă, programul Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, până în anul 2027 sau au absolvit un program de studii universitare de masterat „Educaţie timpurie“, li se consideră îndeplinită condiţia de studiu pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru educaţie timpurie. (5) Absolvenţii programelor de licenţă „Educaţie timpurie“ pot continua studiile, prin programe de conversie cu durata de 3 semestre, dedicate pentru Pedagogia învăţământului primar, în vederea obţinerii calificării de profesor pentru învăţământul primar, conform legii. ART. 11 (1) Instituţiile de învăţământ superior care au în structură autorizat/acreditat şi organizează programul Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar pot organiza începând cu anul universitar 2025-2026 programul Pedagogia învăţământului primar şi/sau Educaţie timpurie cu păstrarea statutului (de autorizat/acreditat), a capacităţii maxime de şcolarizare, cu obligaţia depunerii la Autoritatea Naţională pentru Calificări a documentaţiei privind recunoaşterea/validarea calificării şi cu solicitarea de evaluare periodică/monitorizare la Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (A.R.A.C.I.S.) pe noile programe, până la momentul expirării termenului de acreditare/autorizare deţinut de fiecare universitate la data publicării prezentului ordin. (2) În termen de 60 de zile calendaristice de la data publicării ordinului privind aprobarea prezentei metodologii, A.R.A.C.I.S. va adapta standardele specifice de calitate privind evaluarea programelor de „Educaţie timpurie“ în conformitate cu cerinţele cuprinse în prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie Structura planului de învăţământ
┌──────────────┬───┬──────┬────┬────────┬─────────┐
│Anul I, │ │ │ │ │ore/ │
│semestrul I │ │ │ │ │săptămână│
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┬─┬──┬──┤
│Disciplina │Tip│Cod │ECTS│Formă de│C│S│LP│L │
│ │ │categ.│ │evaluare│ │ │ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Pedagogie: │ │ │ │ │ │ │ │ │
│teorii şi │DD │DO │4 │E │2│2│ │ │
│practici │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Psihologia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│dezvoltării │DD │DO │4 │E │2│1│ │ │
│copilului │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Teoria şi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│metodologia │DD │DO │4 │E │2│2│ │ │
│curriculumului│ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Limba română*)│DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Etică, │ │ │ │ │ │ │ │ │
│integritate şi│DC │DO │3 │C │1│1│ │ │
│scriere │ │ │ │ │ │ │ │ │
│academică │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Practică │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pedagogică - │ │ │ │ │ │ │ │ │
│învăţământ │DS │DO │6 │C │ │ │4 │ │
│antepreşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi preşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Limba străină │DC │DO │2 │V │1│1│ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Educaţie │DC │DO │ │V │ │1│ │ │
│fizică │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Opţional │DS │DA │3 │C │1│1│ │ │
├──────────────┴───┴──────┴────┼────────┼─┴─┴──┴──┤
│Total │4E + 3C │26 │
│ │+ 2V │ │
├──────────────────────────────┴────────┴─────────┤
│*) Se pot organiza şi discipline specifice │
│predării în limba minorităţilor naţionale (de │
│exemplu: germană, maghiară etc.) prin împărţirea │
│numărului de ore şi a numărului de credite. │
└─────────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────┬───┬──────┬────┬────────┬─────────┐
│Anul I, │ │ │ │ │ore/ │
│semestrul II │ │ │ │ │săptămână│
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┬─┬──┬──┤
│Disciplina │Tip│Cod │ECTS│Formă de│C│S│LP│L │
│ │ │categ.│ │evaluare│ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Educaţie │DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Psihologia │DD │DO │4 │E │2│1│ │ │
│educaţiei │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Sociologia │DD │DO │4 │E │2│1│ │ │
│educaţiei*) │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Matematică şi│DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│ştiinţe │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Literatură │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pentru │DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│copii*) │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Practică │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pedagogică - │ │ │ │ │ │ │ │ │
│învăţământ │DS │DO │6 │C │ │ │4 │ │
│antepreşcolar│ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi preşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Limba străină│DC │DO │2 │V │1│1│ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Opţional │DS │DA │2 │C │1│1│ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┴─┴──┴──┤
│Total │ │ │ │5E + 2C │26 │
│ │ │ │ │+ 1V │ │
├─────────────┴───┴──────┴────┴────────┴─────────┤
│*) Se pot organiza şi discipline specifice │
│predării în limba minorităţilor naţionale (de │
│exemplu: germană, maghiară etc.) prin împărţirea│
│numărului de ore şi a numărului de credite. │
└────────────────────────────────────────────────┘
┌─────────────┬───┬──────┬────┬────────┬─────────┐
│Anul II, │ │ │ │ │ore/ │
│semestrul I │ │ │ │ │săptămână│
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┬─┬──┬──┤
│Disciplina │Tip│Cod │ECTS│Formă de│C│S│LP│L │
│ │ │categ.│ │evaluare│ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Evaluarea în │ │ │ │ │ │ │ │ │
│educaţia │DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Dezvoltarea │ │ │ │ │ │ │ │ │
│limbajului, a│ │ │ │ │ │ │ │ │
│comunicării, │ │ │ │ │ │ │ │ │
│a premiselor │DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│citirii şi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│scrierii la │ │ │ │ │ │ │ │ │
│copilul mic │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Dezvoltarea │ │ │ │ │ │ │ │ │
│gândirii │ │ │ │ │ │ │ │ │
│matematice şi│DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│ştiinţifice │ │ │ │ │ │ │ │ │
│la copilul │ │ │ │ │ │ │ │ │
│mic │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Managementul │ │ │ │ │ │ │ │ │
│activităţilor│DS │DO │4 │C │1│2│ │ │
│de învăţare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│prin joc │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Activităţi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│motrice şi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│jocuri de │DS │DO │4 │E │1│2│ │ │
│mişcare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pentru copii │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Practică │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pedagogică - │ │ │ │ │ │ │ │ │
│învăţământ │DS │DO │8 │C │ │ │6 │ │
│antepreşcolar│ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi preşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Opţional 1 │DS │DA │2 │C │1│1│ │ │
├─────────────┴───┴──────┴────┼────────┼─┴─┴──┴──┤
│Total │4E + 3C │26 │
└─────────────────────────────┴────────┴─────────┘
┌───────────────┬───┬──────┬────┬────────┬─────────┐
│Anul II, │ │ │ │ │ore/ │
│semestrul II │ │ │ │ │săptămână│
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┬─┬──┬──┤
│Disciplina │Tip│Cod │ECTS│Formă de│C│S│LP│L │
│ │ │categ.│ │evaluare│ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Psihopedagogie │ │ │ │ │ │ │ │ │
│specială: │DD │DO │4 │E │2│1│ │ │
│teorii şi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│practici │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Dezvoltarea │ │ │ │ │ │ │ │ │
│socioemoţională│DS │DO │4 │E │2│1│ │ │
│a copilului mic│ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Sănătate, │ │ │ │ │ │ │ │ │
│nutriţie şi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│igienă │DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│personală în │ │ │ │ │ │ │ │ │
│copilăria │ │ │ │ │ │ │ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Medii de │ │ │ │ │ │ │ │ │
│învăţare în │DS │DO │3 │E │1│1│ │ │
│educaţia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Muzică şi │ │ │ │ │ │ │ │ │
│mişcare în │DS │DO │3 │E │1│2│ │ │
│educaţia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Metodologia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│cercetării în │DS │DO │3 │E │2│1│ │ │
│educaţie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Practică │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pedagogică - │ │ │ │ │ │ │ │ │
│învăţământ │DS │DO │8 │C │ │ │6 │ │
│antepreşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi preşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Opţional 1 │DS │DA │1 │C │1│1│ │ │
├───────────────┴───┴──────┴────┼────────┼─┴─┴──┴──┤
│Total │6E + 2C │26 │
└───────────────────────────────┴────────┴─────────┘
┌─────────────┬───┬──────┬────┬────────┬─────────┐
│Anul III, │ │ │ │ │ore/ │
│semestrul I │ │ │ │ │săptămână│
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┬─┬──┬──┤
│Disciplina │Tip│Cod │ECTS│Formă de│C│S│LP│L │
│ │ │categ.│ │evaluare│ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Managementul │ │ │ │ │ │ │ │ │
│grupei în │DS │DO │3 │E │2│1│ │ │
│educaţia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Neuroştiinţa │DD │DO │4 │E │2│1│ │ │
│educaţiei │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Creativitate │ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi exprimare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│artistică în │DS │DO │3 │E │1│2│ │ │
│educaţia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Educaţie │ │ │ │ │ │ │ │ │
│timpurie │DS │DO │3 │E │1│2│ │ │
│incluzivă │ │ │ │ │ │ │ │ │
│aplicată │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Pedagogie │DS │DO │3 │C │1│1│ │ │
│digitală │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Practică │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pedagogică - │ │ │ │ │ │ │ │ │
│învăţământ │DS │DO │10 │C │ │ │10│ │
│antepreşcolar│ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi preşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Opţional 1 │DS │DA │2 │C │1│1│ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Opţional 2 │DS │DA │2 │C │1│1│ │ │
├─────────────┴───┴──────┴────┼────────┼─┴─┴──┴──┤
│Total │4E + 4C │26 │
└─────────────────────────────┴────────┴─────────┘
┌─────────────┬───┬──────┬────┬────────┬─────────┐
│Anul III, │ │ │ │ │ore/ │
│semestrul II │ │ │ │ │săptămână│
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┬─┬──┬──┤
│Disciplina │Tip│Cod │ECTS│Formă de│C│S│LP│L │
│ │ │categ.│ │evaluare│ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Drepturile │ │ │ │ │ │ │ │ │
│copilului, │ │ │ │ │ │ │ │ │
│colaborarea │DC │DO │4 │E │2│1│ │ │
│cu familia şi│ │ │ │ │ │ │ │ │
│instituţiile │ │ │ │ │ │ │ │ │
│specializate │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Management │ │ │ │ │ │ │ │ │
│personal, │ │ │ │ │ │ │ │ │
│reflexivitate│ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi dezvoltare│DS │DO │3 │C │1│1│ │ │
│continuă în │ │ │ │ │ │ │ │ │
│profesia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│didactică │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│ŞTIAM - │ │ │ │ │ │ │ │ │
│aplicaţii în │DS │DO │4 │E │2│2│ │ │
│educaţia │ │ │ │ │ │ │ │ │
│timpurie │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Cercetare │ │ │ │ │ │ │ │ │
│educaţională │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pentru │DS │DO │5 │C │ │4│ │ │
│elaborarea │ │ │ │ │ │ │ │ │
│lucrării de │ │ │ │ │ │ │ │ │
│licenţă │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Practică │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pedagogică - │ │ │ │ │ │ │ │ │
│învăţământ │DS │DO │10 │C │ │ │10│ │
│antepreşcolar│ │ │ │ │ │ │ │ │
│şi preşcolar │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────┼───┼──────┼────┼────────┼─┼─┼──┼──┤
│Opţional 1 │DS │DA │4 │E │2│1│ │ │
├─────────────┴───┴──────┴────┼────────┼─┴─┴──┴──┤
│Total │3E + 3C │26 │
└─────────────────────────────┴────────┴─────────┘
ANEXA 2 la metodologie Lista disciplinelor opţionale 1. Filosofia educaţiei 2. Istoria ideilor/paradigmelor educaţionale 3. Antropologia educaţiei 4. Sociologia familiei 5. Sociologia copilăriei 6. Ateliere creative pentru copii 7. Educaţie interculturală 8. Educaţie pentru mediu 9. Muzică instrumentală 10. Cor/Muzică corală 11. Teatru pentru copii 12. Educaţie media 13. Cultură populară românească pentru copii 14. Leadership şi management educaţional 15. Facilitarea tranziţiei de la învăţământul preşcolar la învăţământul primar 16. Designul activităţilor extracurriculare şi/sau extraşcolare 17. Managementul programelor şi proiectelor educaţionale 18. Alternative educaţionale 19. Intervenţii educaţionale în tulburarea de spectru autist şi ADHD 20. Consiliere educaţională 21. Elemente de logopedie 22. Dezvoltare personală în copilăria timpurie 23. Educaţie parentală 24. Managementul calităţii în educaţia timpurie 25. Politici educaţionale şi de protecţie a copilului 26. Practici şi politici publice pentru o educaţie timpurie echitabilă 27. Istoria şi tradiţiile minorităţilor 28. Psihopedagogia comunicării 29. Educaţie outdoor ANEXA 3 la metodologie Tematică recomandată
┌───────────────┬──────────────────────────┐
│Disciplină │Teme │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Fundamente şi │
│ │determinări ale educaţiei │
│ │• Curente/Paradigme │
│ │educaţionale (perspectiva │
│ │istorică şi pedagogii │
│ │alternative) │
│ │• Complementaritatea │
│ │formelor educaţiei │
│Pedagogie: │• Componentele/domeniile │
│teorii şi │educaţiei - abordări │
│practici │specifice şi integrative │
│ │• Practici educaţionale │
│ │contemporane - abordări │
│ │comparative │
│ │• Sistemul de învăţământ │
│ │şi legislaţia educaţională│
│ │din România │
│ │• Sisteme de învăţământ │
│ │europene │
│ │• Incluziune şi echitate │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Istoria educaţiei │
│ │timpurii │
│ │• Educaţia timpurie, │
│ │serviciu integrat de │
│ │educaţie, îngrijire, │
│ │sănătate şi nutriţie │
│ │• Curriculum pentru │
│ │educaţie timpurie │
│ │• Planificarea şi │
│ │proiectarea activităţii │
│ │didactice în creşe şi │
│ │grădiniţe, inclusiv │
│ │organizarea spaţiului de │
│Educaţie │învăţare, valorificarea │
│timpurie │spaţiilor alternative; │
│ │organizarea procesului │
│ │didactic │
│ │• Strategii şi metode de │
│ │instruire diverse, │
│ │incluzive, creative şi │
│ │eficiente │
│ │• Resurse didactice │
│ │specifice educaţiei │
│ │timpurii; aspecte │
│ │aplicative ale corelării │
│ │resurselor didactice cu │
│ │finalităţile procesului │
│ │educaţional │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Dezvoltarea umană - │
│ │elemente introductive │
│ │• Factori determinanţi ai │
│ │dezvoltării umane │
│ │• Diferenţe individuale în│
│ │dezvoltare: semnificaţii │
│ │şi determinanţi │
│ │• Metode de cercetare în │
│ │psihologie. Aspecte etice │
│ │ale cercetării │
│ │• Dezvoltarea copilului în│
│ │perioada prenatală │
│ │• Specificul dezvoltării │
│ │nou-născutului şi nevoile │
│ │specifice ale familiei │
│ │• Caracteristicile şi │
│ │nevoile de dezvoltare ale │
│ │copiilor de la naştere la │
│ │6 ani. Analiză pe etape de│
│Psihologia │vârstă (dezvoltarea │
│dezvoltării │fizică, cognitivă, │
│copilului │socioemoţională, morală, │
│ │dezvoltarea limbajului, │
│ │elemente de nutriţie şi │
│ │sănătate) │
│ │• Dezvoltarea │
│ │personalităţii copilului │
│ │• Contexte de dezvoltare │
│ │şi tranziţii: familia, │
│ │comunitatea, creşa, │
│ │grădiniţa, şcoala, │
│ │programe afterschool etc. │
│ │• Relaţia părinţi-copii şi│
│ │influenţa practicilor │
│ │educaţionale parentale │
│ │asupra dezvoltării │
│ │• Dezvoltarea funcţiilor │
│ │executive şi performanţa │
│ │educaţională │
│ │• Factori de risc în │
│ │dezvoltarea copilului mic │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Conceptul de curriculum │
│ │- definire, structură, │
│ │tipologie │
│ │• Curriculumul naţional - │
│ │note definitorii, │
│ │structură, reforme; │
│ │proiectare (modele de │
│ │proiectare curriculară), │
│ │implementare, evaluare; │
│Teoria şi │curriculumul la decizia │
│metodologia │elevului din oferta şcolii│
│curriculumului │• Profilul absolventului │
│ │• Produse curriculare: │
│ │plan de învăţământ, │
│ │programe şcolare, resurse │
│ │auxiliare pentru predare, │
│ │învăţare şi evaluare etc. │
│ │Problematica educaţiei │
│ │timpurii, conexă cu │
│ │tematica, va fi abordată │
│ │în cadrul seminarelor. │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Introducere în anatomia │
│ │sistemului nervos uman │
│ │• Noţiuni generale de │
│ │neuromodulare (comunicarea│
│ │neuronală, │
│ │neurotransmiţători şi │
│ │neuromodulatori, relaţia │
│ │dintre chimia creierului │
│ │şi comportament) │
│ │• Perspectivă de ansamblu │
│ │asupra dezvoltării şi │
│ │maturării sistemului │
│ │nervos uman │
│ │• Plasticitatea sistemului│
│ │nervos uman │
│ │• Studii neuroştiinţifice │
│ │în context educaţional: │
│ │- dezvoltarea limbajului │
│ │- dezvoltarea abilităţilor│
│ │senzoriale │
│ │- dezvoltarea abilităţilor│
│ │motorii │
│ │- dezvoltarea abilităţilor│
│ │cognitive/funcţiilor │
│ │executive şi de învăţare │
│ │- dezvoltarea abilităţilor│
│ │emoţionale şi de │
│ │autoreglare │
│Neuroştiinţa │- dezvoltarea abilităţilor│
│educaţiei │sociale │
│ │- influenţa condiţiilor de│
│ │mediu asupra capacităţii │
│ │de învăţare (hrană, somn, │
│ │program, spaţiu de trai şi│
│ │de studiu) │
│ │- dificultăţi şi diferenţe│
│ │individuale în învăţare │
│ │• Mituri şi subiecte de │
│ │dezbatere în │
│ │neuroştiinţele educaţiei │
│ │(exemple: lateralizarea │
│ │funcţiilor cognitive şi │
│ │emoţionale - emisfera │
│ │cerebrală stângă versus │
│ │cea dreaptă; efectele │
│ │expunerii la multilingvism│
│ │la vârste timpurii; │
│ │efectele suprasolicitării │
│ │senzoriale la vârste │
│ │timpurii, precum accesul │
│ │la dispozitive cu jocuri │
│ │video sau social media; │
│ │procentul din creier pe │
│ │care îl folosim; diferenţe│
│ │de sex în funcţionarea │
│ │creierului uman; │
│ │beneficiile utilizării │
│ │stilului preferat de │
│ │învăţare etc.) │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Rolul formativ şi │
│ │caracteristicile jocului │
│ │în copilăria timpurie/mică│
│ │• Tipologia şi funcţiile │
│ │jocului, inclusiv │
│ │importanţa jocului liber │
│ │• Explorarea mediului prin│
│ │joacă, caracteristicile şi│
│ │potenţialul de joacă al │
│ │spaţiului şi materialelor │
│Managementul │• Jucării educative, │
│activităţilor │adecvate bebeluşilor şi │
│de învăţare │copiilor mici │
│prin joc │• Dezvoltarea cognitivă, │
│ │dezvoltarea limbajului şi │
│ │dezvoltarea │
│ │socioemoţională prin joc │
│ │• Joaca în familie/Rolul │
│ │părinţilor în joc │
│ │• Captarea atenţiei │
│ │copiilor, angajarea în │
│ │joc, acordajul/ │
│ │sincronizarea adultului cu│
│ │copiii │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Tipuri de texte │
│ │ştiinţifice, căutarea şi │
│ │gestionarea resurselor │
│ │bibliografice │
│ │• Lectura şi sinteza │
│ │literaturii ştiinţifice, │
│ │argumentare ştiinţifică │
│ │• Drepturile de autor, │
│ │originalitatea │
│ │ştiinţifică, plagiatul, │
│ │autoplagiatul; │
│Etică, │• Redactarea ştiinţifică: │
│integritate şi │stiluri de citare │
│scriere │• Principiile eticii şi │
│academică │integrităţii academice │
│ │• Standarde şi │
│ │reglementări privind etica│
│ │şi integritatea academică;│
│ │• Drepturile subiecţilor │
│ │în cercetarea │
│ │educaţională, │
│ │consimţământul informat │
│ │• Reglementări şi │
│ │proceduri de obţinere a │
│ │avizului de etică │
│ │(aplicaţii pentru lucrarea│
│ │de licenţă) │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Învăţarea: concept, │
│ │mecanisme, principii │
│ │• Teorii contemporane ale │
│ │învăţării şi implicaţiile │
│ │lor practice │
│ │• Condiţii ale învăţării │
│ │eficiente │
│ │• Motivaţia şi învăţarea │
│ │• Atenţia şi învăţarea │
│ │• Inteligenţa - concept, │
│ │teorii şi date recente de │
│ │cercetare │
│ │• Creativitatea: concept, │
│ │factori de dezvoltare, │
│ │tehnici de stimulare a │
│ │creativităţii │
│ │• Dezvoltare personală: │
│ │a) autoreglare, │
│Psihologia │autoeficacitate şi │
│educaţiei │autonomie │
│ │b) managementul resurselor│
│ │personale (cognitive, │
│ │emoţionale etc.) şi de │
│ │timp │
│ │• Metacogniţia │
│ │• Succesul şi eşecul │
│ │şcolar │
│ │• Acomodarea copilului în │
│ │noi contexte educaţionale │
│ │(debutul şcolarităţii, │
│ │tranziţia primar-gimnaziu)│
│ │• Învăţarea prin │
│ │activităţi de grup. │
│ │Dinamica grupului │
│ │Problematica educaţiei │
│ │timpurii, conexă cu │
│ │tematica, va fi abordată │
│ │în cadrul seminarelor. │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Premise istorice ale │
│ │sociologiei educaţiei │
│ │• Curente şi teorii ale │
│ │sociologiei educaţiei │
│ │• Reprezentări ale │
│ │copilului şi copilăriei în│
│ │diverse culturi şi momente│
│ │istorice │
│ │• Agentivitatea copilului,│
│ │cultura copiilor, │
│ │identităţi şi relaţii de │
│Sociologia │putere, viaţa cotidiană a │
│educaţiei │creşelor, grădiniţelor şi │
│ │şcolilor primare; │
│ │înţelegerea şi │
│ │interpretarea │
│ │experienţelor copiilor │
│ │mici │
│ │• Elemente de demografie │
│ │şi implicaţii pentru │
│ │educaţie │
│ │• Elemente de sociologia │
│ │familiei │
│ │• Incluziune şi echitate │
│ │în educaţie │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Comunicare - abordare │
│ │teoretică şi aplicativă: │
│ │comunicarea (definire, │
│ │tipologie, coordonate ale │
│ │comunicării ca proces); │
│ │contextualizări │
│ │socioculturale actuale │
│ │(inclusiv pentru locuitori│
│ │/interlocutori aflaţi în │
│ │dificultate sau în │
│ │situaţii de risc social). │
│Limba română │Repere în teoria limbii şi│
│ │a limbajului; limba ca │
│ │sistem de semne; raportul │
│ │limbă-vorbire: delimitări │
│ │conceptuale şi │
│ │terminologice │
│ │• Fonetica limbii române; │
│ │ortografie şi ortoepie │
│ │• Vocabular │
│ │• Elemente de morfologie │
│ │şi sintaxă a limbii române│
│ │• Redactare │
│ │• Lectură │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Elemente de teoria │
│ │mulţimilor │
│ │• Numere naturale, sisteme│
│ │de numeraţie, operaţii cu │
│ │numere reale, proprietăţi,│
│ │ordinea operaţiilor │
│ │• Ecuaţii şi sisteme de │
│ │ecuaţii │
│Matematică şi │• Rapoarte şi proporţii, │
│ştiinţe │procente, mărimi direct/ │
│ │invers proporţionale │
│ │• Unităţi şi instrumente │
│ │de măsură │
│ │• Elemente de geometrie în│
│ │plan şi geometrie în │
│ │spaţiu │
│ │• Elemente din domeniul │
│ │Ştiinţe │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Genuri, specii şi opere │
│ │literare accesibile │
│ │copiilor sub 6 ani │
│ │• Particularităţi │
│ │tematice, de limbaj şi de │
│ │structură ale literaturii │
│ │pentru copiii mici │
│ │• Analiza valorilor/ │
│ │comportamentelor │
│ │reflectate în literatura │
│ │pentru copii │
│ │• Selecţia textelor şi │
│ │cărţilor adecvate copiilor│
│ │mici, organizarea │
│Literatură │activităţilor/rutinelor de│
│pentru copii │lectură la creşă şi │
│ │grădiniţă │
│ │• Selecţia şi utilizarea │
│ │adecvată a cărţilor │
│ │senzoriale la creşă/în │
│ │activităţile/rutinele │
│ │create pentru bebeluşi • │
│ │Strategii de stimulare a │
│ │atenţiei copilului mic şi │
│ │a interesului pentru │
│ │lectură │
│ │• Colaborarea cu părinţii │
│ │pentru susţinerea │
│ │interacţiunii copilului │
│ │mic cu cartea în familie │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Dezvoltarea fizică/ │
│ │psihomotorie a bebeluşilor│
│ │şi copiilor mici │
│ │• Repere de dezvoltare, │
│ │profilul absolventului, │
│ │prevederi curriculare │
│ │• Proiectarea şi │
│ │integrarea activităţilor │
│ │cu potenţial de dezvoltare│
│ │fizică în programul şi │
│ │rutinele zilnice la creşă │
│ │şi grădiniţă │
│ │• Principiile didactice şi│
│ │mijloacele utilizate în │
│ │educaţie fizică │
│ │• Metode de formare a │
│ │deprinderilor motrice şi │
│ │pentru dezvoltarea fizică │
│Activităţi │• Exersarea jocurilor │
│motrice şi │eficiente pentru │
│jocuri de │dezvoltarea fizică │
│mişcare pentru │(exemple: jocurile │
│copii │dinamice, ştafeta) │
│ │• Metode pentru │
│ │cunoaşterea schemei │
│ │corporale, educarea │
│ │capacităţii de percepere a│
│ │orientării │
│ │spaţio-temporale şi în │
│ │mediul înconjurător, │
│ │educarea coordonării, │
│ │echilibrului şi a ritmului│
│ │mişcării │
│ │• Utilizarea materialelor │
│ │didactice specifice │
│ │(mingi, bastoane, corzi │
│ │etc.) │
│ │• Observarea şi evaluarea │
│ │progresului bebeluşilor şi│
│ │copiilor privind │
│ │dezvoltarea fizică │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Evaluarea în educaţia │
│ │timpurie. Concept, │
│ │funcţii, precauţii │
│ │• Responsabilitatea │
│ │profesorului de educaţie │
│ │timpurie în evaluarea │
│ │copiilor │
│ │• Tipuri de evaluare, │
│ │metode şi instrumente. │
│ │Aplicaţii │
│ │• Repere fundamentale de │
│Evaluarea în │dezvoltare a copilului de │
│educaţia │la naştere la 7 ani │
│timpurie │• Evaluarea în echipe │
│ │multidisciplinare │
│ │(profesor, asistent │
│ │medical, logoped, profesor│
│ │de sprijin, psiholog, │
│ │consilier şcolar) │
│ │• Interpretarea şi │
│ │utilizarea datelor │
│ │evaluative pentru │
│ │sprijinirea dezvoltării │
│ │• Colaborarea cu familia │
│ │în procesul de evaluare │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Metodologia cercetării │
│ │în ştiinţele educaţiei: │
│ │design, întrebări de │
│ │cercetare, eşantionare, │
│ │metode, tehnici şi │
│ │instrumente │
│ │• Colectarea, analiza, │
│ │prelucrarea şi │
│ │interpretarea datelor în │
│Metodologia │contextul cercetărilor │
│cercetării în │cantitative şi calitative │
│educaţie │• Aplicarea metodelor şi │
│ │tehnicilor de cercetare │
│ │specifice educaţiei │
│ │timpurii │
│ │• Etica cercetării │
│ │educaţionale, │
│ │consimţământul informat │
│ │• Utilizarea evidenţelor │
│ │pentru îmbunătăţirea │
│ │proceselor/practicilor │
│ │educaţionale │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Dezvoltarea capacităţii │
│ │de ascultare şi înţelegere│
│ │a mesajelor orale │
│ │• Dezvoltarea capacităţii │
│ │de vorbire şi interacţiune│
│ │orală │
│ │• Strategii de dezvoltare │
│ │a limbajului, comunicării │
│ │şi premiselor │
│ │citit-scrisului la copilul│
│ │mic; Interacţiunea cu │
│ │adultul ca bază a │
│ │dezvoltării limbajului │
│ │• Cultivarea interesului │
│ │pentru lectură şi cartea │
│ │ilustrată; însuşirea │
│ │noţiunilor de bază despre │
│ │carte şi textul scris │
│ │(distincţia dintre textul │
│ │scris şi ilustraţie; │
│ │răsfoirea cărţii, │
│Dezvoltarea │orientarea în pagina │
│limbajului, a │tipărită/ │
│comunicării şi │direcţionalitatea; │
│a premiselor │recunoaşterea imaginii │
│citirii şi │unui cuvânt/a unor │
│scrierii la │simboluri scrise din │
│copilul mic │mediul apropiat, conceptul│
│ │de literă) │
│ │• Strategii de dezvoltare │
│ │a conştientizării │
│ │fonologice, vocabularului │
│ │şi înţelegerii textelor │
│ │audiate în timpul lecturii│
│ │• Etapele timpurii ale │
│ │dezvoltării scrisului │
│ │• Proiectarea, realizarea │
│ │şi evaluarea activităţilor│
│ │de dezvoltare a limbajului│
│ │şi a comunicării │
│ │• Colaborarea cu părinţii │
│ │pentru dezvoltarea │
│ │limbajului şi a │
│ │comunicării │
│ │• Dezvoltarea limbajului │
│ │şi a comunicării la copiii│
│ │care în familie vorbesc │
│ │altă limbă decât cea │
│ │folosită la grădiniţă/ │
│ │creşă │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Dezvoltarea gândirii │
│ │matematice şi ştiinţifice │
│ │la copilul mic/dezvoltarea│
│ │cognitivă şi cunoaşterea │
│ │lumii │
│ │• Repere de dezvoltare, │
│ │profilul absolventului, │
│ │prevederi curriculare │
│ │• Proiectarea şi │
│ │integrarea activităţilor │
│ │cu potenţial de dezvoltare│
│ │a gândirii matematice şi │
│ │ştiinţifice în programul │
│ │şi rutinele zilnice │
│ │• Strategii şi metode │
│ │eficiente, inclusiv │
│ │jocuri, pentru dezvoltarea│
│ │capacităţilor prevăzute în│
│ │curriculumul pentru │
│ │educaţie timpurie │
│Dezvoltarea │(exemple: experimente, │
│gândirii │jocuri de potrivire, │
│matematice şi │jocuri de construcţie │
│ştiinţifice la │etc.) │
│copilul mic │• Importanţa │
│ │interacţiunilor cu adultul│
│ │şi dialogului matematic/ │
│ │ştiinţific în dezvoltarea │
│ │copilului │
│ │• Selecţia şi crearea de │
│ │jucării şi materiale │
│ │didactice specifice │
│ │• Strategii de sprijin │
│ │diferenţiat pentru copiii │
│ │cu cerinţe educaţionale │
│ │speciale (CES) │
│ │• Educaţia pentru mediu şi│
│ │susţinerea implicării │
│ │civice în dezvoltarea │
│ │sustenabilă a comunităţii │
│ │• Observarea şi evaluarea │
│ │progresului copiilor │
│ │privind dezvoltarea │
│ │cognitivă şi cunoaşterea │
│ │lumii │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Elemente de limbaj │
│ │muzical - aspecte │
│ │teoretice şi practice │
│ │• Mijloace specifice │
│ │educaţiei muzicale │
│ │• Aspecte curriculare ale │
│ │educaţiei muzicale │
│ │• Metodologia realizării │
│ │educaţiei muzicale şi │
│Muzică şi │proiectarea │
│mişcare în │interdisciplinară/ │
│educaţia │integrată a acesteia │
│timpurie │• Aspecte didactice │
│ │privind formarea şi │
│ │dezvoltarea deprinderilor │
│ │şi cunoştinţelor muzicale │
│ │(exerciţiu, cântec, joc şi│
│ │audiţie muzicală) │
│ │• Studiul unui instrument │
│ │muzical │
│ │• Jocuri de muzică şi │
│ │mişcare │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Egalitate de şanse, │
│ │educaţie incluzivă şi │
│ │echitate: fundamente │
│ │filosofice, modele, │
│ │politici şi practici │
│ │• Experienţe de viaţă, │
│ │identităţi şi │
│ │particularităţi ale │
│ │copiilor cu status social,│
│ │economic şi cultural │
│ │scăzut, cu dizabilităţi, │
│ │refugiaţi, aparţinând │
│ │minorităţilor etnice şi/ │
│ │sau aflaţi în diverse │
│ │situaţii de risc │
│ │• Curriculum incluziv: │
│ │jocuri, rutine şi │
│ │activităţi diferenţiate; │
│ │recunoaşterea identităţii │
│ │copiilor │
│ │• Evaluare psihopedagogică│
│ │şi intervenţie timpurie la│
│ │copiii cu CES şi/sau │
│ │dizabilităţi. Sisteme de │
│ │suport şi intervenţie │
│Educaţie │pentru copiii cu tulburări│
│timpurie │de neurodezvoltare │
│incluzivă │(dizabilitatea │
│aplicată │intelectuală, tulburarea │
│ │din spectrul autismului, │
│ │tulburarea de comunicare, │
│ │tulburarea cu deficit de │
│ │atenţie/hiperactivitate, │
│ │tulburarea specifică de │
│ │învăţare, tulburările │
│ │motorii) şi dizabilităţi │
│ │senzoriale (vedere şi auz)│
│ │• Recunoaşterea │
│ │diversităţii copiilor în │
│ │context şcolar; combaterea│
│ │discriminării, segregării,│
│ │rasismului şi a altor │
│ │forme de excluziune ce pot│
│ │apărea în creşe/grădiniţe │
│ │• Designul universal de │
│ │învăţare, aplicaţii pentru│
│ │educaţia timpurie │
│ │• Provocările specifice şi│
│ │susţinerea familiilor │
│ │vulnerabile │
│ │• Managementul │
│ │multidisciplinar de caz şi│
│ │colaborarea membrilor │
│ │echipei │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Caracterul │
│ │interdisciplinar al │
│ │psihopedagogiei speciale │
│ │(PPS). Paradigme │
│ │psihopedagogice şi │
│ │aparatul conceptual al │
│ │PPS. Clasificarea │
│ │deficienţelor. │
│ │Principalele criterii din │
│ │Clasificarea │
│ │Internaţională a │
│ │Funcţionării, │
│ │Dizabilităţii şi Sănătăţii│
│ │(CIF) │
│ │• Dizabilităţile │
│ │intelectuale. Gradele │
│ │dizabilităţii │
│ │intelectuale, învăţarea │
│ │abilităţilor de viaţă │
│ │cotidiană, terapia │
│ │cognitivă, terapia │
│ │ocupaţională, însuşirea │
│ │scris-cititului şi │
│ │calculului matematic │
│ │• Dizabilitatea de vedere.│
│ │Învăţarea conceptelor │
│ │spaţiale, învăţarea │
│ │mobilităţii şi deplasării │
│ │independente, educaţia │
│ │vizuală, tehnologii de │
│ │suport specifice, │
│ │învăţatul scris-cititului │
│ │Braille │
│ │• Dizabilitatea de auz. │
│ │Educaţia auditivă, terapia│
│ │limbajului, modelul │
│ │terapeutic oral, manual, │
│Psihopedagogie │total, însuşirea │
│specială: │scris-cititului, │
│teorii şi │tehnologii de suport │
│practici │• Tulburări de │
│ │neurodezvoltare: │
│ │tulburarea din spectrul │
│ │autismului (TSA); │
│ │tulburarea cu deficit de │
│ │atenţie/hiperactivitate │
│ │(ADHD); tulburarea │
│ │specifică de învăţare │
│ │(TSÎ): dislexie, │
│ │disgrafie, discalculie, │
│ │dispraxie, însuşirea │
│ │scris-cititului şi │
│ │calculului matematic; │
│ │tulburarea de comunicare │
│ │• Tulburări │
│ │emoţional-comportamentale.│
│ │Management comportamental,│
│ │automanagement │
│ │comportamental, răspunsul │
│ │la intervenţie (RTI), │
│ │LSCI, Check in/Check out, │
│ │planul de suport │
│ │comportamental │
│ │• Abordarea │
│ │psihopedagogică a copiilor│
│ │cu CES şi/sau │
│ │dizabilităţi. Management │
│ │de caz, depistare, │
│ │evaluare psihopedagogică, │
│ │planificarea intervenţiei │
│ │psihopedagogice. Planul │
│ │educaţional personalizat, │
│ │terapii specifice, │
│ │monitorizare, integrare │
│ │socială │
│ │Problematica educaţiei │
│ │timpurii, conexă cu │
│ │tematica, va fi abordată │
│ │în cadrul seminarelor. │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Caracteristicile │
│ │generale ale dezvoltării │
│ │fizice a copiilor până la │
│ │6 ani │
│ │• Îngrijirea şi │
│ │alimentaţia copilului în │
│ │primii doi ani de viaţă │
│ │• Relaţia dintre │
│ │îngrijire, hrănire şi │
│ │dezvoltarea psihică │
│Sănătate, │• Nutriţia copilului mic, │
│nutriţie şi │alergii alimentare │
│igienă │• Igiena bebeluşilor şi │
│personală în │copiilor până la 6 ani │
│copilăria │• Iniţierea şi menţinerea │
│timpurie │rutinelor de alimentaţie, │
│ │igienă şi odihnă pentru │
│ │copiii de 3 luni-3 ani, │
│ │respectiv 3-6 ani │
│ │• Sănătatea copiilor, │
│ │vaccinările, cele mai │
│ │frecvente boli ale │
│ │copilăriei │
│ │• Prevenirea şi │
│ │gestionarea accidentelor │
│ │• Acordarea primului │
│ │ajutor │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Organizarea spaţiului de│
│ │învăţare în mod ergonomic,│
│ │accesibil, stimulativ, │
│ │ludic, prietenos şi │
│ │adecvat copiilor de 3 │
│ │luni-3 ani, respectiv 3-6 │
│ │ani │
│ │• Utilizarea unor resurse │
│ │variate pentru │
│ │eficientizarea activităţii│
│ │educaţionale, susţinerea │
│ │dezvoltării şi învăţării; │
│ │strategii de sprijinire a │
│ │copiilor pentru folosirea │
│ │eficientă şi autonomă a │
│ │resurselor │
│ │• Dotarea şi amenajarea │
│ │spaţiilor interioare cu │
│ │mobilier adecvat copiilor │
│ │de 3 luni-3 ani, respectiv│
│ │3-6 ani │
│ │• Alegerea şi managementul│
│ │jucăriilor şi materialelor│
│ │didactice potrivite │
│ │copiilor de 3 luni-3 ani, │
│Medii de │respectiv 3-6 ani │
│învăţare în │• Amenajarea centrelor de │
│educaţia │activitate (bibliotecă, │
│timpurie │joc de rol, construcţii, │
│ │nisip şi apă, artă, │
│ │ştiinţă) │
│ │• Dotarea şi amenajarea │
│ │spaţiilor exterioare │
│ │într-un mod adecvat │
│ │copiilor de 3 luni-3 ani, │
│ │respectiv 3-6 ani │
│ │• Organizarea şi folosirea│
│ │spaţiului în aer liber din│
│ │curtea creşei/grădiniţei; │
│ │joaca în aer liber │
│ │• Asigurarea condiţiilor │
│ │de siguranţă şi securitate│
│ │a mediului fizic (truse de│
│ │prim ajutor, extinctor, │
│ │camere de luat vederi │
│ │etc.) │
│ │• Valorificarea spaţiilor │
│ │alternative, în afara │
│ │celor din sala de grupă │
│ │sau a instituţiei de │
│ │învăţământ, pentru a oferi│
│ │copiilor experienţe │
│ │diverse şi semnificative │
│ │de învăţare │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Procesul creativ. │
│ │Gândirea şi exprimarea │
│ │creativă. Factori │
│ │favorizanţi şi bariere în │
│ │dezvoltarea creativităţii │
│ │• Rolul artelor în │
│ │dezvoltarea copiilor │
│ │(psihomotrică, cognitivă, │
│ │morală, socioemoţională, │
│ │dezvoltarea limbajului) │
│Creativitate şi│• Organizarea mediului │
│exprimare │sigur, prietenos şi │
│artistică în │estetic │
│educaţia │• Modalităţi şi mijloace │
│timpurie │variate de exprimare │
│ │artistică (desen, teatru, │
│ │teatru de păpuşi, teatru │
│ │de umbre, dans, muzică, │
│ │prelucrarea lemnului, │
│ │împletitul, olăritul, │
│ │desen în nisip, jocuri de │
│ │construcţie etc.). │
│ │Practici de sprijinire a │
│ │dezvoltării creativităţii │
│ │• Activităţi integrate (de│
│ │exemplu, arta culinară) │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Managementul │
│ │comportamentului şi al │
│ │comunicării în educaţia │
│ │timpurie (reguli, rutine, │
│ │interacţiuni) │
│ │• Strategii pentru │
│ │iniţierea şi menţinerea │
│ │rutinelor şi regulilor │
│ │comportamentale/de │
│ │organizare la grupă, │
│ │dezvoltarea unui mediu │
│ │afectiv pozitiv, │
│ │structurat şi predictiv │
│ │• Strategii pentru │
│ │susţinerea unei culturi │
│Managementul │democratice, a învăţării │
│grupei în │şi a colaborării la │
│educaţia │nivelul grupei │
│timpurie │• Tehnici de mediere a │
│ │conflictelor dintre copii │
│ │• Colaborare cu personalul│
│ │care deserveşte grupa, │
│ │cultivând apartenenţa la │
│ │comunitatea creşei/a │
│ │grădiniţei │
│ │• Strategii pentru │
│ │valorizarea diversităţii │
│ │etnice, lingvistice, │
│ │culturale, socioeconomice │
│ │etc. în organizarea │
│ │mediului de învăţare │
│ │(amenajarea spaţiului, │
│ │reguli, rutine, roluri, │
│ │limbaj etc.) │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Modele şi teorii │
│ │explicative pentru │
│ │dezvoltarea competenţelor │
│ │socioemoţionale │
│ │• Finalităţile educaţiei │
│ │socioemoţionale. │
│ │Competenţa socioemoţională│
│ │• Interacţiunea, │
│ │comunicarea şi │
│ │relaţionarea cu bebeluşul │
│ │şi copilul mic │
│Dezvoltarea │• Dezvoltarea │
│socioemoţională│socioemoţională a │
│a copilului mic│bebeluşilor şi a copiilor │
│ │mici │
│ │• Relaţii de ataşament │
│ │sigur cu copiii │
│ │• Proiectarea │
│ │activităţilor de educaţie │
│ │emoţională │
│ │• Evaluarea activităţilor │
│ │de educaţie │
│ │socioemoţională │
│ │• Strategii de reglare │
│ │emoţională │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Dezvoltarea │
│ │creativităţii, │
│ │curiozităţii, abilităţilor│
│ │de rezolvare a problemelor│
│ │şi gândirii critice în │
│ │rândul copiilor mici │
│ │• Activităţi educaţionale │
│ │integrate legate de │
│ │ştiinţă, tehnologie, │
│ │inginerie, artă şi │
│ │matematică │
│ │• Amenajarea centrelor de │
│ │învăţare cu elemente ŞTIAM│
│ │• Învăţare pe baza │
│ │proiectelor ŞTIAM │
│ŞTIAM - │• Instrumente/Unelte │
│aplicaţii în │potrivite copiilor de până│
│educaţia │la 6 ani, crearea şi │
│timpurie │utilizarea kiturilor ŞTIAM│
│ │• Organizarea │
│ │activităţilor ŞTIAM în aer│
│ │liber şi/sau în colaborare│
│ │cu educatori muzeali, │
│ │profesionişti, cercetători│
│ │şi artişti │
│ │• Valorificarea │
│ │experienţelor de viaţă şi │
│ │intereselor de cunoaştere │
│ │ale copiilor │
│ │• Sprijin diferenţiat │
│ │pentru copiii cu cerinţe │
│ │educaţionale speciale │
│ │• Literatură pentru copii │
│ │cu conţinut ŞTIAM │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Predarea, învăţarea şi │
│ │evaluarea cu ajutorul │
│ │tehnologiilor educaţionale│
│ │• Metode şi activităţi │
│ │specifice pentru │
│ │dezvoltarea gândirii │
│ │computaţionale a copiilor │
│ │mici (exemplu: utilizarea │
│ │roboţilor fără ecran) │
│ │• Utilizarea critică, în │
│ │siguranţă, cu │
│ │responsabilitate şi etică │
│ │a tehnologiei în educaţia │
│ │timpurie şi în │
│ │învăţământul primar │
│ │• Utilizarea tehnologiei │
│Pedagogie │pentru monitorizarea şi │
│digitală │raportarea progresului │
│ │elevilor, organizarea │
│ │resurselor educaţionale, │
│ │comunicarea cu părinţii, │
│ │colaborarea cu colegii şi │
│ │alţi specialişti │
│ │• Accesibilitate, │
│ │incluziune şi │
│ │personalizare cu ajutorul │
│ │tehnologiilor educaţionale│
│ │• Utilizarea tehnologiei │
│ │digitale pentru │
│ │dezvoltarea profesională │
│ │continuă │
│ │Problematica educaţiei │
│ │timpurii, conexă cu │
│ │tematica, va fi abordată │
│ │în cadrul seminarelor. │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Drepturile copilului │
│ │• Legislaţia din domeniul │
│ │siguranţei copiilor │
│ │• Politici sociale şi │
│ │privind sănătatea │
│ │copilului, legislaţia din │
│ │domeniul protecţiei şi │
│ │promovării drepturilor │
│ │copilului, precum şi din │
│ │domeniul sănătăţii │
│ │copilului │
│ │• Instituţii şi │
│ │profesionişti specializaţi│
│ │în protecţia şi sănătatea │
│ │copilului │
│ │• Prevenirea şi │
│ │intervenţia în echipă │
│ │multidisciplinară şi în │
│ │reţea în situaţiile de │
│ │violenţă asupra copilului │
│ │• Prevenirea violenţei în │
│ │mediul şcolar, traficului │
│Drepturile │de persoane, consumului de│
│copilului, │substanţe psihoactive │
│colaborarea cu │• Familia ca mediu primar │
│familia şi │de socializare │
│instituţiile │• Stilul educativ din │
│specializate │familie │
│ │• Strategii pentru │
│ │facilitarea tranziţiei │
│ │copilului de la mediul │
│ │familial la şcoală │
│ │• Activităţi de informare,│
│ │consiliere şi sprijin al │
│ │părinţilor privind nevoile│
│ │de dezvoltare ale copiilor│
│ │(nutriţie, siguranţă, │
│ │igienă, îngrijire, │
│ │sănătate, educaţie) │
│ │• Strategii/Activităţi de │
│ │comunicare şi susţinere a │
│ │familiei pentru a înţelege│
│ │aşteptările şi rolul │
│ │şcolii │
│ │• Colaborarea cu părinţii │
│ │pentru reuşita │
│ │educaţională a copilului │
│ │Problematica educaţiei │
│ │timpurii, conexă cu │
│ │tematica, va fi abordată │
│ │în cadrul seminarelor. │
├───────────────┼──────────────────────────┤
│ │• Profilul şi standardele │
│ │profesionale ale cadrului │
│ │didactic din învăţământul │
│ │preuniversitar, pe etape │
│ │de carieră şi pe niveluri │
│ │de învăţământ │
│ │• Perspective de │
│ │dezvoltare profesională şi│
│ │evoluţie în carieră a │
│ │profesorilor pentru │
│ │învăţământ primar şi │
│ │educaţie timpurie │
│ │• Norme de etică şi de │
│ │conduită profesională │
│ │• Comunicare educaţională │
│ │- elemente componente, │
│ │forme, blocaje │
│Management │• Practici şi contexte de │
│personal, │reflecţie asupra │
│reflexivitate │propriilor practici │
│şi dezvoltare │didactice şi asupra │
│continuă în │feedbackului primit │
│profesia │• Managementul emoţiilor, │
│didactică │strategii de │
│ │autoechilibrare şi de │
│ │adaptare în diferite │
│ │contexte, inclusiv în │
│ │situaţii noi sau │
│ │stresante, menţinând o │
│ │autoritate adecvată în │
│ │relaţie cu copiii şi cu │
│ │adulţii │
│ │• Drepturi, │
│ │responsabilităţi, │
│ │oportunităţi şi strategii │
│ │de dezvoltare profesională│
│ │continuă │
│ │• Participarea la │
│ │activităţi colaborative de│
│ │dezvoltare profesională, │
│ │cercetări educaţionale şi │
│ │la comunităţi de practici │
└───────────────┴──────────────────────────┘
-----