Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 4.262 din 15 aprilie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 9 mai 2024.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Mobilitatea academică a studenţilor reprezintă dreptul studenţilor şi studenţilor-doctoranzi de a li se recunoaşte creditele transferabile dobândite, în condiţiile legii, la alte instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinătate. ART. 2 (1) Mobilitatea academică a studenţilor poate fi internă sau internaţională şi, după caz, definitivă sau temporară. (2) Mobilitatea academică poate fi organizată în format fizic, virtual sau mixt. (3) Mobilitatea academică se referă la toate tipurile de activităţi prevăzute în planul de învăţământ al programului de studii respectiv: cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activitate practică etc. (4) Mobilitatea academică se realizează în locurile şi la instituţiile partenere în care îşi desfăşoară activitatea studenţii înmatriculaţi la programul de studii din instituţia de învăţământ superior primitoare. ART. 3 (1) Calitatea de student, respectiv student-doctorand se menţine pe toată perioada mobilităţilor interne şi internaţionale. (2) Instituţiile de învăţământ superior se pot asigura prin prevederile acordurilor instituţionale încheiate cu instituţiile de învăţământ partenere că studenţii care participă la mobilităţi beneficiază de aceleaşi drepturi ca studenţii înmatriculaţi în respectiva instituţie de învăţământ gazdă. ART. 4 (1) Recunoaşterea creditelor transferabile în cazul mobilităţilor academice interne şi internaţionale se realizează de către instituţiile de învăţământ superior pentru persoana care dovedeşte parcurgerea stagiului de mobilitate cu documente emise de către instituţia de învăţământ superior pe care a frecventat-o. (2) Recunoaşterea notelor/calificativelor obţinute în cadrul instituţiei partenere din străinătate se realizează în baza unei grile de conversie elaborate şi aprobate la nivelul instituţiei de învăţământ superior din România. ART. 5 (1) Mobilitatea academică se poate efectua ca urmare a demersului studentului, respectiv al studentului-doctorand, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) existenţa unor acorduri interinstituţionale; b) acceptul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/ autorizate provizoriu, după caz, de provenienţă, respectiv primitoare. (2) Acordurile interinstituţionale stabilesc condiţiile de desfăşurare a mobilităţilor între instituţiile de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu: tipul mobilităţii, durata mobilităţii, numărul de mobilităţi, domeniul, programul de studiu, finanţarea mobilităţii temporare, limba de studiu, condiţiile de cazare, modul de selecţie a participanţilor, serviciile de sprijin oferite participanţilor la mobilităţi, condiţiile de recunoaştere a rezultatelor mobilităţii academice etc. (3) Acceptul interinstituţional constă în completarea şi semnarea cererii-tip de mobilitate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie, astfel: a) studentul, respectiv studentul-doctorand depune cererea de mobilitate la instituţia de învăţământ superior unde doreşte mobilitatea, în vederea obţinerii acceptului; b) după obţinerea acceptului de mobilitate, studentul, respectiv studentul-doctorand solicită acceptul de mobilitate instituţiei de învăţământ superior unde este înmatriculat; c) instituţia de învăţământ superior care acceptă mobilitatea semnează prima cererea de mobilitate a studentului, apoi semnează instituţia de la care pleacă studentul; d) în cerere sunt specificate şi condiţiile în care are loc mobilitatea. (4) La solicitarea studentului, instituţia de învăţământ superior de provenienţă poate încheia acorduri de mobilitate cu altă instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate pentru a facilita mobilitatea studentului, în cazul în care nu există la momentul respectiv un acord interinstituţional între cele două instituţii. ART. 6 În baza prezentei metodologii, instituţiile de învăţământ superior elaborează metodologii proprii privind mobilitatea academică internă sau internaţională şi, după caz, definitivă sau temporară a studenţilor. ART. 7 (1) Instituţiile de învăţământ superior includ în planul strategic multianual de dezvoltare instituţională un capitol referitor la internaţionalizarea procesului educaţional şi accesibilizarea mobilităţilor academice studenţeşti. (2) Instituţiile de învăţământ superior implementează măsuri active cu privire la accesibilizarea oportunităţilor de mobilitate academică pentru studenţi şi studenţi-doctoranzi, precum şi pentru studenţii în situaţii de risc, studenţii cu dizabilităţi şi cei netradiţionali, inclusiv prin desfăşurarea de acţiuni specifice digitalizării procesului de înscriere la o mobilitate academică. (3) Instituţiile de învăţământ superior pot finanţa, cofinanţa şi/sau avansa fonduri din venituri proprii pentru a susţine implementarea proiectelor de mobilitate. (4) Instituţiile de învăţământ superior şi consorţiile universitare pot depune cereri individuale/de grup pentru finanţarea proiectelor de mobilitate printr-un grant Erasmus+. În acest caz, programele de mobilităţi trebuie să respecte regulile finanţatorului, respectiv principiile Cartei Universitare Erasmus (ECHE) şi calendarul propus de agenţia naţională care gestionează fondurile Erasmus+ solicitate. ART. 8 (1) Studenţii instituţiilor de învăţământ superior beneficiază de o prezentare publică cu privire la programele de mobilitate naţională şi internaţională disponibile pentru aceştia, cel puţin o dată pe parcursul unui an universitar. (2) Pentru studenţii care urmează să participe la mobilităţi academice, instituţiile de învăţământ superior oferă metode şi date alternative de evaluare la anumite discipline, în cazul în care mobilitatea la care participă începe înainte de finalizarea sesiunii de examene prevăzute de structura anului universitar, conform reglementărilor instituţionale. CAP. II Mobilitatea academică temporară a studenţilor ART. 9 (1) Studentul sau studentul-doctorand poate beneficia de mobilitate academică temporară între două instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz. (2) Mobilitatea academică temporară pe cont propriu reprezintă mobilitatea temporară efectuată în afara acordurilor interinstituţionale de mobilitate academică, la solicitarea studentului care a identificat o posibilă universitate primitoare. (3) Recunoaşterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilităţii, în conformitate cu acordul interinstituţional şi regulamentele instituţiilor de învăţământ superior implicate, după caz. (4) Decizia privind echivalarea studiilor desfăşurate în străinătate sau în cadrul altei instituţii de învăţământ superior din ţară, respectiv decizia privind echivalarea perioadei de practică desfăşurată în străinătate se emite în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la momentul în care dosarul de echivalare a fost depus de student. ART. 10 (1) Mobilitatea academică temporară pe cont propriu se realizează cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (3) şi (4). (2) Compatibilitatea curriculei în vederea recunoaşterii creditelor de studii transferabile se stabileşte anterior perioadei de mobilitate, iar recunoaşterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilităţii, în conformitate cu regulamentele instituţiilor de învăţământ superior implicate, după caz, şi în conformitate cu prevederile Recomandării Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoaşterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învăţământului superior şi a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învăţământ şi formare, precum şi a rezultatelor perioadelor de învăţare petrecute în străinătate şi ale Ghidului utilizatorilor Sistemului european al creditelor transferabile (ECTS). ART. 11 Mobilitatea academică temporară, pe locuri bugetate sau cu taxă, se poate realiza după primul semestru şi până la sfârşitul penultimului semestru, cu excepţia mobilităţilor efectuate în cadrul programelor internaţionale de tipul Erasmus+ etc., care se pot realiza şi în ultimul semestru. ART. 12 Activităţile de practică din cadrul programelor de studii universitare de formare pentru funcţiile didactice se pot derula pe durata unei perioade de stagiu în străinătate în cadrul unui program al Uniunii Europene, care are o componentă dedicată formării iniţiale a profesorilor, perioadă certificată prin documentul de mobilitate Europass. ART. 13 (1) Mobilitatea academică internaţională temporară prin programe internaţionale se realizează în conformitate cu reglementările ce privesc respectivele programe. (2) Instituţiile de învăţământ superior nu pot impune, prin intermediul reglementărilor instituţionale, criterii de eligibilitate care vizează performanţa academică a studenţilor beneficiari de bursă socială pentru participarea la mobilităţile academice temporare studenţeşti. (3) Instituţiile de învăţământ pot suplimenta, din fonduri proprii, cuantumul burselor oferite studenţilor pentru mobilităţile academice interne sau internaţionale temporare. (4) Instituţiile de învăţământ superior pot oferi măsuri de sprijin financiar suplimentare pentru studenţii proveniţi din categorii socioeconomice dezavantajate care urmează să beneficieze de o mobilitate academică temporară, conform reglementărilor instituţionale. CAP. III Mobilitatea academică definitivă a studenţilor ART. 14 (1) Mobilitatea academică definitivă se poate efectua atât de către studenţii finanţaţi de la bugetul de stat, cât şi de către studenţii cu taxă, cu respectarea prevederilor legale privind capacitatea de şcolarizare şi finanţarea învăţământului superior şi cu acceptul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu implicate şi în conformitate cu reglementările proprii privind mobilitatea academică internă sau internaţională şi, după caz, definitivă sau temporară a studenţilor. (2) Mobilitatea academică definitivă se poate realiza şi în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. ART. 15 (1) Pentru studiile universitare de scurtă durată, de licenţă şi studiile universitare de masterat, mobilitatea academică definitivă se poate realiza numai la început de semestru, după primul semestru şi până la sfârşitul penultimului semestru, între programe de studii cu acelaşi număr total de credite de studiu transferabile obligatorii, din acelaşi domeniu fundamental. (2) Pentru studiile universitare de doctorat, mobilitatea academică definitivă se poate efectua în cadrul aceluiaşi domeniu de doctorat, între şcoli doctorale acreditate, după finalizarea programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate, cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat. (3) Mobilitatea academică definitivă a studenţilor-doctoranzi se poate efectua şi în cadrul aceleiaşi şcoli doctorale pentru situaţii temeinic justificate privind conducătorii de doctorat (pensionare, deces etc.). ART. 16 (1) Înmatricularea se face cu respectarea prevederilor din regulamentul activităţii profesionale a studenţilor privind recunoaşterea şi echivalarea creditelor de studiu transferabile şi a condiţiilor de promovare a anilor de studii. (2) Înmatricularea se realizează în conformitate cu cerinţele legale privind înscrierea modificărilor în registrul matricol unic. ART. 17 În cazul mobilităţii academice definitive, diploma se emite absolventului de către instituţia de învăţământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor. ART. 18 Mobilitatea academică internă definitivă se face pe principiul „subvenţiile urmează studentul“. ART. 19 Prevederile privind mobilitatea academică definitivă se aplică şi în cazul studenţilor şi studenţilor-doctoranzi proveniţi din statele membre ale Uniunii Europene, cetăţenilor statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, precum şi cetăţenilor britanici şi membrilor familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01. ART. 20 Pentru ţările terţe se aplică prevederile mobilităţii academice definitive, ale acordurilor bilaterale şi acordurilor internaţionale în materie, în vigoare la data efectuării mobilităţii. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 21 (1) Evaluarea şi monitorizarea desfăşurării stagiilor de mobilitate academică a studenţilor sunt părţi integrante din sistemul de asigurare a calităţii la nivelul instituţiei de învăţământ superior. (2) Structura responsabilă de evaluarea internă şi asigurarea calităţii instituţiei de învăţământ superior realizează un raport anual cu privire la procesul de desfăşurare a mobilităţilor academice interne sau internaţionale şi propune un plan de măsuri atât pentru îmbunătăţirea acestora, cât şi pentru remedierea posibilelor deficienţe identificate. (3) Instituţia de învăţământ superior de provenienţă pune la dispoziţia studentului sau studentului-doctorand care a participat într-o mobilitate academică un formular de feedback pentru evaluarea calităţii stagiului de mobilitate academică desfăşurat în universitatea gazdă. În baza informaţiilor colectate se elaborează un plan de măsuri privind remedierea deficienţelor constatate. (4) Instituţiile de învăţământ superior pot beneficia de fonduri destinate creşterii numărului de mobilităţi academice în rândul studenţilor, acordate prin Programul naţional pentru internaţionalizare universitară „Study in Romania“, program finanţat de Ministerul Educaţiei, prin fonduri alocate de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 120 alin. (1) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Instituţiile de învăţământ superior raportează în platformele naţionale mobilităţile internaţionale fizice, virtuale, mixte, precum şi colaborările în programe integrate sau comune, în scopul monitorizării şi evaluării, precum şi pentru facilitarea politicilor bazate pe evidenţe. ANEXA 1 la metodologie CERERE DE MOBILITATE
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Instituţia de │Instituţia de │
│învăţământ │învăţământ superior│
│superior/ │/ │
│Instituţia │Instituţia │
│organizatoare de │organizatoare de │
│studii │studii universitare│
│universitare de │de doctorat (IOSUD)│
│doctorat (IOSUD) │……………………………… │
│……………………………………… │……………………………… │
│…………………………………….. │……………………………… │
│…………………………………….. │(unde vine) │
│(de unde vine) │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│De acord. │De acord. │
│Rector, │Rector, │
│…………………… │…………………….. │
└──────────────────┴───────────────────┘
Subsemnatul(a), ................................, student(ă)/student(ă)-doctorand în anul universitar ........., în cadrul Universităţii ..............., Facultatea/Şcoala doctorală ................, programul de studii/domeniul de studii ................., organizat la forma de învăţământ (IF/IFR/ID), anul de studii ................., forma de finanţare (buget/taxă), prin prezenta vă rog să binevoiţi a-mi aproba mobilitatea ca student(ă)/student(ă)-doctorand în anul universitar ................... la Universitatea ..................., Facultatea/Şcoala doctorală ..............................................., programul de studii/domeniul de studii ................., organizat la forma de învăţământ (IF/IFR/ID), anul de studii ................., forma de finanţare (buget/taxă). Solicit această mobilitate din următoarele motive: .......................................................... .......................................................... .......................................................... Anexez următoarele documente: .......................................................... .......................................................... ..........................................................
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Data: …../…../…… │Semnătura │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Aviz favorabil │Aviz favorabil │
│Decanul facultăţii│Decanul facultăţii/│
│/ │Directorul şcolii │
│Directorul şcolii │doctorale, │
│doctorale, │………………………………… │
│……………………………. │……………………………….. │
│…………………………… │……………………………….. │
│………………………….. │(unde vine) │
│(de unde vine) │ │
└──────────────────┴───────────────────┘
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.