Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 4.093 din 13 noiembrie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1192 din 29 noiembrie 2024.────────── CAP. I Obiectul metodologiei ART. 1 Prezenta metodologie stabileşte elementele şi criteriile tehnice care stau la baza activităţii de emitere a avizului tehnic, precum şi modul de desfăşurare a procesului de verificare şi analiză a documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice sau din credite externe, contractate ori garantate de stat. ART. 2 Prezenta metodologie cuprinde etapele necesare efectuării activităţii de verificare şi analiză a documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii, precum şi modelul-cadru al avizului tehnic. CAP. II Scopul metodologiei ART. 3 Scopul prezentei metodologii este de a crea cadrul unitar şi elementele necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii de emitere a avizului tehnic de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., pentru documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.072/2003 privind avizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcţii a documentaţiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare. CAP. III Domeniul de aplicare ART. 4 Prezenta metodologie se aplică: a) documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii noi care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice sau din credite externe, contractate ori garantate de stat, ai căror indicatori tehnico-economici se aprobă de Guvern în condiţiile prevăzute la art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; b) documentaţiilor tehnico-economice aferente lucrărilor de intervenţii la construcţii existente - reparaţii, modificări, reabilitări, consolidări, restaurări - finanţate din fonduri publice sau din credite externe, contractate ori garantate de stat, pentru care, potrivit valorii determinate conform devizului general, exclusiv TVA, legislaţia în vigoare prevede organizarea de licitaţii deschise. CAP. IV Competenţe privind emiterea avizului tehnic ART. 5 (1) Emiterea avizelor tehnice pentru documentaţiile prevăzute la art. 4 este de competenţa I.S.C. - aparatul central, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. C.F. Robescu nr. 23, sectorul 3. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), avizele tehnice pentru documentaţiile tehnico-economice prevăzute la art. 4 finanţate din fonduri publice locale, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, se emit de către I.S.C., prin structurile teritoriale. CAP. V Legislaţie aplicabilă ART. 6 La baza prevederilor prezentei metodologii s-au avut în vedere următoarele acte normative: a) Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; b) Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c) Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; d) Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; e) Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; f) Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; g) Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009, cu modificările şi completările ulterioare; h) Ordonanţa Guvernului nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, cu modificările şi completările ulterioare; i) Hotărârea Guvernului nr. 1.072/2003 privind avizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcţii a documentaţiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare; j) Hotărârea Guvernului nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto ale Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C., cu modificările şi completările ulterioare; k) Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; l) Hotărârea Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, cu modificările ulterioare; m) Hotărârea Guvernului nr. 492/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind controlul de stat al calităţii în construcţii; n) Regulamentul privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii şi Regulamentul privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997, cu modificările şi completările ulterioare. CAP. VI Definiţii şi prescurtări ART. 7 (1) În cuprinsul prezentei metodologii, termenii utilizaţi, specifici domeniului, sunt cei definiţi la art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În cuprinsul prezentei metodologii, termenii au următorul înţeles: a) studiu de fezabilitate - conform art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; b) documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii - conform art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Prescurtări utilizate în conţinutul prezentei metodologii: a) I.S.C. - Inspectoratul de Stat în Construcţii; b) I.J.C./I.C.M.B. - inspectoratul judeţean în construcţii/ Inspectoratul în Construcţii al Municipiului Bucureşti; c) S.F. - studiu de fezabilitate; d) D.A.L.I. - documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii. CAP. VII Cerinţe de înregistrare şi trasabilitate a documentelor ART. 8 (1) În vederea emiterii avizului tehnic de către I.S.C., investitorii/beneficiarii investiţiei se adresează I.S.C. - aparatul central sau I.J.C./I.C.M.B, după caz, conform competenţelor de emitere a avizului tehnic. (2) Solicitarea emiterii avizului tehnic se va face prin depunerea cererii-tip, prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta metodologie, prin care investitorii/beneficiarii înaintează şi îşi asumă conformitatea documentelor obligatoriu a fi înaintate, respectiv: a) actul privind aprobarea investiţiei/actul privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, emis de beneficiar/investitor; b) certificatul de urbanism, în termen de valabilitate, şi avizele/acordurile/studiile de specialitate solicitate prin acesta; c) tema de proiectare şi nota conceptuală, întocmite în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; d) documentaţia tehnico-economică, la faza de proiectare S.F. sau D.A.L.I., întocmită conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; e) după caz, studiul geotehnic, verificat de un verificator de proiecte atestat în domeniul Af; f) auditul energetic şi/sau expertiza tehnică, după caz; g) alte studii de specialitate, după caz. (3) Documentele menţionate la alin. (2) se pot transmite astfel: a) personal, prin curierat sau poştă, la sediul I.S.C. - aparatul central sau al I.J.C./I.C.M.B, după caz, într-un singur exemplar fizic, în copie şi în format electronic, pe suport extern (CD sau stick de memorie); b) prin poştă electronică, în format electronic. (4) În situaţia transmiterii prin poşta electronică, cererea-tip va fi semnată cu semnătură digitală de către investitorii/beneficiarii solicitanţi ai avizului tehnic, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2). (5) Datele de contact ale I.S.C. - aparatul central şi ale I.J.C./I.C.M.B. se găsesc pe pagina web a instituţiei: https://isc.gov.ro/. ART. 9 (1) Cererea prin care investitorul/beneficiarul investiţiei solicită avizul tehnic se înregistrează prin sistemul informatic al I.S.C. la Biroul secretariat-registratură din cadrul I.S.C. - aparat central sau la Compartimentul registratură din cadrul I.J.C./I.C.M.B. (2) După înregistrare, cererea, împreună cu documentaţia tehnico-economică transmisă de către investitor/beneficiar, este repartizată de către conducerea I.S.C. - aparat central sau a I.J.C./I.C.M.B., după caz, personalului cu atribuţii în activitatea de emitere a avizului tehnic. CAP. VIII Etapele procesului de avizare tehnică ART. 10 (1) Documentaţia tehnico-economică depusă, în condiţiile prezentei metodologii, va fi analizată şi verificată numai din punct de vedere tehnic. (2) În situaţia în care, pe parcursul analizării şi verificării documentaţiei tehnico-economice sunt necesare completări ale acesteia, I.S.C. le va solicita în scris solicitantului, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării documentaţiei. ART. 11 (1) Termenul legal de emitere a avizului tehnic este de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării documentaţiei tehnico-economice, iar modelul-cadru al avizului tehnic este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) pentru emiterea avizului tehnic se prelungeşte, după caz, cu perioada de timp necesară completării S.F. sau D.A.L.I. şi curge de la data depunerii de către investitor/beneficiar a documentaţiei complete. (3) Pentru documentele prevăzute în prezenta metodologie, care sunt emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în baza consimţământului expres al solicitantului, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu modificările şi completările ulterioare, I.S.C. va obţine, în format electronic, copii sau extrase ale acestora. (4) În situaţia prevăzută la alin. (3), termenul de emitere a avizului tehnic se prelungeşte cu perioada până la care I.S.C. va obţine documentele emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. ART. 12 (1) I.S.C. nu emite aviz tehnic sau aviz tehnic pentru modificarea soluţiei tehnice, în cazul în care: a) investiţia a fost aprobată, printr-un act administrativ/ legislativ, de către finanţatorul acesteia; b) contractul de finanţare a fost semnat; c) procedura de achiziţie publică a fost finalizată; d) lucrările de execuţie au fost începute. (2) Avizul tehnic emis conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.072/2003, cu modificările ulterioare, nu face parte din avizele/acordurile ce pot fi solicitate prin certificatul de urbanism emis în scopul obţinerii autorizaţiei de construire, conform prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta fiind necesar în vederea obţinerii finanţării obiectivului de investiţie, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.072/2003, cu modificările ulterioare. ART. 13 Solicitarea emiterii avizului tehnic pentru obiectivele de investiţii realizate pe parcursul unor sesiuni calendaristice, stabilite de ordonatorul principal de credite, se va face în intervalul de timp stabilit pentru aceste sesiuni şi se va depune cel mai târziu cu 5 zile înainte de închiderea acestora. ART. 14 (1) Pentru obiectivele de investiţii care se finanţează din fonduri publice sau credite externe contractate sau garantate de stat, care se vor realiza pe baza unor programe de investiţii, investitorul/beneficiarul investiţiei va prezenta documentele care atestă că obiectivul respectiv este propus să fie finanţat în unul dintre aceste programe sau va menţiona programul care urmează să fie accesat în vederea obţinerii finanţării. (2) Includerea obiectivelor de investiţii pentru care s-a emis avizul tehnic în programele de investiţii anuale este de competenţa ordonatorilor principali de credite. ART. 15 (1) După emiterea avizului tehnic, acesta este transmis investitorului/beneficiarului investiţiei prin poştă electronică. (2) Avizul tehnic în original se eliberează, pe bază de semnătură, investitorului/beneficiarului sau unei persoane împuternicite de acesta. ART. 16 (1) În cazul în care investitorul/beneficiarul investiţiei solicită în scris modificarea avizului tehnic emis de I.S.C., ca urmare a modificării principalelor lucrări şi caracteristici tehnice din documentaţia tehnico-economică ce a fost supusă avizării, se vor prezenta următoarele documente: a) solicitarea investitorului/beneficiarului investiţiei; b) nota întocmită de către proiectant şi semnată de investitor/beneficiarul investiţiei, prin care să se justifice modificarea soluţiei tehnice din S.F. sau D.A.L.I. care a fost supusă avizării tehnice şi pentru care I.S.C. a emis aviz tehnic; c) documentaţia tehnico-economică la faza S.F. sau D.A.L.I., actualizată. (2) Dacă se emite aviz tehnic pentru modificarea soluţiei tehnice, avizul tehnic emis iniţial de I.S.C. îşi pierde valabilitatea. ART. 17 (1) În situaţia în care în conţinutul avizului tehnic emis de I.S.C. se constată o eroare materială, I.S.C. va emite, fie la solicitarea scrisă a investitorului/beneficiarului investiţiei, fie din oficiu, atunci când constatarea erorii materiale îi aparţine, un nou aviz tehnic, prin care se îndreaptă eroarea materială. (2) Avizul tehnic emis în condiţiile alin. (1) va menţiona în mod obligatoriu numărul avizului tehnic asupra căruia s-au operat modificări de îndreptare a erorii materiale. CAP. IX Analiza şi verificarea documentaţiilor tehnico-economice întocmite la faza de proiectare S.F. sau D.A.L.I. ART. 18 Analiza din punct de vedere tehnic a documentaţiilor tehnico-economice depuse în vederea obţinerii avizului tehnic, în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.072/2003, cu modificările ulterioare, se efectuează analizând următoarele documente şi date: A. Tema de proiectare B. Nota conceptuală C. Pentru documentaţia tehnico-economică întocmită la faza de proiectare S.F.: I. Piese scrise 1. Informaţii generale privind obiectivul de investiţii: 1.1. denumirea obiectivului de investiţii; 1.2. beneficiarul investiţiei; 1.3. elaboratorul studiului de fezabilitate. 2. Situaţia existentă şi necesitatea realizării obiectivului/ proiectului de investiţii: 2.1. concluziile studiului de prefezabilitate (în cazul în care a fost elaborat în prealabil) privind situaţia actuală, necesitatea şi oportunitatea promovării obiectivului de investiţii şi scenariile/ opţiunile tehnico-economice identificate şi propuse spre analiză. 3. Scenariile/Opţiunile tehnico-economice propuse pentru realizarea obiectivului de investiţii Pentru fiecare scenariu/opţiune tehnico-economic(ă) se va urmări dacă cuprinde aspecte legate de: 3.1. particularităţi ale amplasamentului: a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/ extravilan, suprafaţa terenului, dimensiuni în plan, regim juridic - natura proprietăţii sau titlul de proprietate, servituţi, drept de preempţiune, zonă de utilitate publică, informaţii/obligaţii/ constrângeri extrase din documentaţiile de urbanism, după caz); b) relaţii cu zone învecinate, accesuri existente şi/sau căi de acces posibile; c) orientări propuse faţă de punctele cardinale şi faţă de punctele de interes naturale sau construite; d) surse de poluare existente în zonă; e) date climatice şi particularităţi de relief; f) existenţa unor: - reţele edilitare în amplasament care ar necesita relocare/protejare, în măsura în care pot fi identificate; – posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor zone protejate sau de protecţie; – terenuri care aparţin unor instituţii care fac parte din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; g) caracteristici geofizice ale terenului din amplasament - extras din studiul geotehnic elaborat conform normativelor în vigoare, cuprinzând: (i) date privind zonarea seismică; (ii) date preliminare asupra naturii terenului de fundare, inclusiv presiunea convenţională şi nivelul maxim al apelor freatice; (iii) date geologice generale; (iv) date geotehnice obţinute din: planuri cu amplasamentul forajelor, fişe complexe cu rezultatele determinărilor de laborator, analiza apei subterane, raportul geotehnic cu recomandările pentru fundare şi consolidări, hărţi de zonare geotehnică, arhive accesibile, după caz; (v) încadrarea în zone de risc (cutremur, alunecări de teren, inundaţii) în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare; (vi) caracteristici din punct de vedere hidrologic stabilite în baza studiilor existente, a documentărilor, cu indicarea surselor de informare enunţate bibliografic; 3.2. descrierea din punct de vedere tehnic, constructiv, funcţional-arhitectural şi tehnologic: - caracteristici tehnice şi parametri specifici obiectivului de investiţii; – varianta constructivă de realizare a investiţiei, cu justificarea alegerii acesteia; – echiparea şi dotarea specifice funcţiunii propuse; 3.3. studii de specialitate, în funcţie de categoria şi clasa de importanţă a construcţiilor, după caz: - studiu topografic; – studiu geotehnic şi/sau studii de analiză şi de stabilitate a terenului; – studiu hidrologic, hidrogeologic; – studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficienţă ridicată pentru creşterea performanţei energetice; – studiu de trafic şi studiu de circulaţie; – raport de diagnostic arheologic preliminar în vederea exproprierii, pentru obiectivele de investiţii ale căror amplasamente urmează a fi expropriate pentru cauză de utilitate publică; – studiu peisagistic în cazul obiectivelor de investiţii care se referă la amenajări de spaţii verzi şi peisajere; – studiu privind valoarea resursei culturale; – studii de specialitate necesare în funcţie de specificul investiţiei. 4. Situaţia utilităţilor şi analiza de consum: - necesarul de utilităţi şi de relocare/protejare, după caz; – soluţii pentru asigurarea utilităţilor necesare. 5. Scenariul/Opţiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă): 5.1. comparaţia scenariilor/opţiunilor propuse, din punct de vedere tehnic; 5.2. descrierea scenariului/opţiunii optim(e) recomandat(e) privind: a) obţinerea şi amenajarea terenului; b) asigurarea utilităţilor necesare funcţionării obiectivului; c) soluţia tehnică, cuprinzând descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural şi economic, a principalelor lucrări pentru investiţia de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuşi; d) probe tehnologice şi teste; 5.3. principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii: a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei, cu TVA şi, respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C + M), în conformitate cu devizul general; b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice/capacităţi fizice care să indice atingerea ţintei obiectivului de investiţii - şi, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele şi reglementările tehnice în vigoare; c) durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii, exprimată în luni; 5.4. prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcţiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiei, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice; 5.5. nominalizarea surselor de finanţare a investiţiei publice: fonduri proprii, credite bancare, alocaţii de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite. 6. Urbanism, acorduri şi avize conforme: 6.1. certificatul de urbanism emis în vederea obţinerii autorizaţiei de construire; 6.2. extras de carte funciară, cu excepţia cazurilor speciale, expres prevăzute de lege; 6.3. actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu în documentaţia tehnico-economică; 6.4. avize conforme privind asigurarea utilităţilor; 6.5. studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; 6.6. avize, acorduri şi studii specifice, după caz, în funcţie de specificul obiectivului de investiţii şi care pot condiţiona soluţiile tehnice. II. Piese desenate În funcţie de categoria şi clasa de importanţă ale obiectivului de investiţii, piesele desenate se vor prezenta la scări relevante în raport cu caracteristicile acestuia, cuprinzând: 1. plan de amplasare în zonă; 2. plan de situaţie; 3. planuri generale, faţade şi secţiuni caracteristice de arhitectură cotate, scheme de principiu pentru rezistenţă şi instalaţii, volumetrii, scheme funcţionale, izometrice sau planuri specifice, după caz; 4. planuri generale, profile longitudinale şi transversale caracteristice, cotate, planuri specifice, după caz. D. Pentru documentaţia tehnico-economică întocmită la faza de proiectare D.A.L.I.: I. Piese scrise 1. Informaţii generale privind obiectivul de investiţii: 1.1. denumirea obiectivului de investiţii; 1.2. beneficiarul investiţiei; 1.3. elaboratorul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie. 2. Situaţia existentă şi necesitatea realizării lucrărilor de intervenţii: 2.1. analiza situaţiei existente şi identificarea necesităţilor şi a deficienţelor; 2.2. obiective preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei publice. 3. Descrierea construcţiei existente: 3.1. particularităţi ale amplasamentului: a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/ extravilan, suprafaţa terenului, dimensiuni în plan); b) relaţiile cu zone învecinate, accesuri existente şi/sau căi de acces posibile; c) datele seismice şi climatice; d) studii de teren: (i) studiu geotehnic pentru soluţia de consolidare a infrastructurii conform reglementărilor tehnice în vigoare; (ii) studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geologice, de stabilitate a terenului, hidrologice, hidrogeotehnice, după caz; e) situaţia utilităţilor tehnico-edilitare existente; f) analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiţia; g) informaţii privind posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor zone protejate; 3.2. regimul juridic: a) natura proprietăţii sau titlul asupra construcţiei existente, inclusiv servituţi, drept de preempţiune; b) destinaţia construcţiei existente; c) includerea construcţiei existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii naturale protejate, precum şi zonele de protecţie ale acestora şi în zone construite protejate, după caz; d) informaţii/obligaţii/constrângeri extrase din documentaţiile de urbanism, după caz; 3.3. caracteristici tehnice şi parametri specifici: a) categoria şi clasa de importanţă; b) cod în Lista monumentelor istorice, după caz; c) an/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcţie; d) suprafaţa construită; e) suprafaţa construită desfăşurată; f) alţi parametri, în funcţie de specificul şi natura construcţiei existente; 3.4. analiza stării construcţiei, pe baza concluziilor expertizei tehnice şi/sau ale auditului energetic, precum şi ale studiului arhitecturalo-istoric, în cazul imobilelor care beneficiază de regimul de protecţie de monument istoric şi al imobilelor aflate în zonele de protecţie ale monumentelor istorice sau în zone construite protejate. Se vor evidenţia degradările, precum şi cauzele principale ale acestora, de exemplu: degradări produse de cutremure, acţiuni climatice, tehnologice, tasări diferenţiate, cele rezultate din lipsa de întreţinere a construcţiei, concepţia structurală iniţială greşită sau alte cauze identificate prin expertiza tehnică; 3.5. starea tehnică, inclusiv sistemul structural şi analiza diagnostic, din punctul de vedere al asigurării cerinţelor fundamentale aplicabile, potrivit legii; 3.6. actul doveditor al forţei majore, după caz. 4. Concluziile expertizei tehnice şi, după caz, ale auditului energetic, concluziile studiilor de diagnosticare^1): a) clasa de risc seismic; b) prezentarea a minimum două soluţii de intervenţie; c) soluţiile tehnice şi măsurile propuse de către expertul tehnic şi, după caz, auditorul energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii; d) recomandarea intervenţiilor necesare pentru asigurarea funcţionării conform cerinţelor şi conform exigenţelor de calitate. ^1) Studiile de diagnosticare pot fi: studii de identificare a alcătuirilor constructive ce utilizează substanţe nocive, studii specifice pentru monumente istorice, pentru monumente de for public, situri arheologice, analiza compatibilităţii conformării spaţiale a clădirii existente cu normele specifice funcţiunii şi a măsurii în care aceasta răspunde cerinţelor de calitate, studiu peisagistic sau alte studii stabilite prin tema de proiectare. 5. Identificarea scenariilor/opţiunilor tehnico-economice (minimum două) şi analiza detaliată a acestora: 5.1. soluţia tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural şi economic, cuprinzând: a) descrierea principalelor lucrări de intervenţie pentru: - consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural; – protejarea, repararea elementelor nestructurale şi/sau restaurarea elementelor arhitecturale şi a componentelor artistice, după caz; – intervenţii de protejare/conservare a elementelor naturale şi antropice existente valoroase, după caz; – demolarea parţială a unor elemente structurale/ nestructurale, cu/fără modificarea configuraţiei şi/sau a funcţiunii existente a construcţiei; – introducerea unor elemente structurale/nestructurale suplimentare; – introducerea de dispozitive antiseismice pentru reducerea răspunsului seismic al construcţiei existente; b) descrierea, după caz, şi a altor categorii de lucrări incluse în soluţia tehnică de intervenţie propusă, respectiv hidroizolaţii, termoizolaţii, repararea/înlocuirea instalaţiilor/echipamentelor aferente construcţiei, demontări/montări, debranşări/branşări, finisaje la interior/exterior, după caz, îmbunătăţirea terenului de fundare, precum şi lucrări strict necesare pentru asigurarea funcţionalităţii construcţiei reabilitate; c) analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv de schimbări climatice ce pot afecta investiţia; d) informaţii privind posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa condiţionărilor specifice în cazul existenţei unor zone protejate; e) caracteristicile tehnice şi parametrii specifici investiţiei rezultate în urma realizării lucrărilor de intervenţie; 5.2. necesarul de utilităţi rezultate, inclusiv estimări privind depăşirea consumurilor iniţiale de utilităţi şi modul de asigurare a consumurilor suplimentare; 5.3. durata de realizare şi etapele principale corelate cu datele prevăzute în graficul orientativ de realizare a investiţiei, detaliat pe etape principale. 6. Scenariul/Opţiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă): 6.1. comparaţia scenariilor/opţiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic; 6.2. selectarea şi justificarea scenariului/opţiunii optim(e), recomandat(e); 6.3. principalii indicatori tehnico-economici aferenţi investiţiei: a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiţii, exprimată în lei, cu TVA şi, respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C + M), în conformitate cu devizul general; b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice/capacităţi fizice care să indice atingerea ţintei obiectivului de investiţii - şi, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele şi reglementările tehnice în vigoare; c) durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii, exprimată în luni; 6.4. prezentarea modului în care se asigură conformarea cu reglementările specifice funcţiunii preconizate din punctul de vedere al asigurării tuturor cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiei, conform gradului de detaliere al propunerilor tehnice; 6.5. nominalizarea surselor de finanţare a investiţiei publice: fonduri proprii, credite bancare, alocaţii de la bugetul de stat/bugetul local, credite externe garantate sau contractate de stat, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite. 7. Urbanism, acorduri şi avize conforme: 7.1. certificatul de urbanism emis în vederea obţinerii autorizaţiei de construire; 7.2. studiu topografic, vizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară; 7.3. extras de carte funciară, cu excepţia cazurilor speciale, expres prevăzute de lege; 7.4. avize privind asigurarea utilităţilor, în cazul suplimentării capacităţii existente; 7.5. actul administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului, măsuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, în documentaţia tehnico-economică; 7.6. avize, acorduri şi studii specifice, după caz, care pot condiţiona soluţiile tehnice, precum: a) studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficienţă ridicată pentru creşterea performanţei energetice; b) studiu de trafic şi studiu de circulaţie, după caz; c) raport de diagnostic arheologic, în cazul intervenţiilor în situri arheologice; d) studiu istoric, în cazul monumentelor istorice; e) studii de specialitate necesare în funcţie de specificul investiţiei. II. Piese desenate În funcţie de categoria şi clasa de importanţă ale obiectivului de investiţii, piesele desenate se vor prezenta la scări relevante în raport cu caracteristicile acestuia, cuprinzând: 1. construcţia existentă: a) plan de amplasare în zonă; b) plan de situaţie; c) releveu de arhitectură şi, după caz, structură şi instalaţii - planuri, secţiuni, faţade, cotate; d) planşe specifice de analiză şi sinteză, în cazul intervenţiilor pe monumente istorice şi în zonele de protecţie aferente; 2. scenariul/opţiunea tehnico-economic(ă) optim(ă), recomandat(ă): a) plan de amplasare în zonă; b) plan de situaţie; c) planuri generale, faţade şi secţiuni caracteristice de arhitectură, cotate, scheme de principiu pentru rezistenţă şi instalaţii, volumetrii, scheme funcţionale, izometrice sau planuri specifice, după caz; d) planuri generale, profile longitudinale şi transversale caracteristice, cotate, planuri specifice, după caz. ANEXA 1 la metodologie - Model - CERERE Investitorul/Beneficiarul investiţiei .......... Telefon/E-mail .......... Adresa nr. ........../data .......... Domnule/Doamnă inspector general, Domnule/Doamnă inspector-şef judeţean/inspector-şef al I.C.M.B.^1) Subsemnatul, ............., în calitate de investitor/beneficiar al investiţiei, prin prezenta solicit eliberarea avizului tehnic conform Hotărârii Guvernului nr. 1.072/2003 privind avizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcţii a documentaţiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare, pentru obiectivul de investiţii ................., amplasament ............., faza studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, Proiect nr. ........../data .........., întocmit de .......... Obiectivul de investiţie urmează să fie finanţat prin ^2) ................... La prezenta cerere anexez următoarele documente*: - actul privind aprobarea investiţiei/actul privind însuşirea documentaţiei tehnico-economice, emis de beneficiar/investitor; – certificatul de urbanism în termen de valabilitate şi avizele/acordurile/studiile de specialitate solicitate prin acesta; – tema de proiectare şi nota conceptuală, întocmite în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; – documentaţia tehnico-economică, întocmită la faza de proiectare S.F. sau D.A.L.I., conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; – expertiza tehnică, după caz; – după caz, studiul geotehnic, verificat de un verificator de proiecte atestat în domeniul Af; – auditul energetic, după caz; – alte studii de specialitate, după caz. Domnului/Doamnei inspector general Domnului/Doamnei inspector-şef judeţean/inspector-şef al I.C.M.B. ..........................^3) Prin semnarea prezentei cereri declar că sunt de acord ca Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. să prelucreze datele mele cu caracter personal destinate îndeplinirii atribuţiilor legale privind activitatea de emitere a avizului tehnic. Am luat la cunoştinţă că îmi pot exercita toate drepturile prevăzute de Regulamentul nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), în special următoarele drepturi: dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie asupra datelor, dreptul la opoziţie, dreptul la ştergerea datelor.
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │Solicitant, │
│Data: │…………………………………………………………… │
│…………….. │(nume, prenume, ştampilă, │
│ │semnătură) │
└──────────┴───────────────────────────┘
^1), ^3) Pentru avizele tehnice emise în condiţiile art. 5 alin. (2) din Metodologia de emitere a avizului tehnic de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. pentru documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 4.093/2024. ^2) Se va nominaliza sursa de finanţare/programul în care urmează să fie inclus obiectivul de investiţie. * Cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că documentele furnizate prin prezenta sunt reale şi în conformitate cu originalul. ANEXA 2 la metodologie - Model de aviz tehnic/aviz tehnic pentru modificarea soluţiei tehnice - - ANTET I.S.C./I.J.C./I.C.M.B.^1) - ...................................^2) Referitor: documentaţia tehnico-economică pentru obiectivul de investiţie ..................., amplasament ..................., faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, Proiect nr. .........../data .........., întocmit de ................., transmisă cu Adresa nr. ........../data .........., înregistrată la Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C./I.J.C./I.C.M.B.^1) cu nr. .........../ data .........., completată cu Adresa^3) nr. ........../data .........., în vederea avizării conform Hotărârii Guvernului nr. 1.072/2003 privind avizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcţii a documentaţiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare. Obiectivul de investiţie urmează să fie finanţat prin ...................^4) În urma analizării documentaţiei menţionate, Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C./Inspectoratul Judeţean în Construcţii ...................^1)/I.C.M.B. emite AVIZ TEHNIC/AVIZ TEHNIC PENTRU MODIFICAREA SOLUŢIEI TEHNICE ...........5) pentru obiectivul de investiţie ................... . Principalele lucrări şi caracteristici tehnice: - ..................................... – ..................................... Inspector general Inspector-şef judeţean/Inspector-şef al I.C.M.B. ........................^1) ^1) Pentru avizele tehnice emise în condiţiile art. 5 alin. (2) din Metodologia de emitere a avizului tehnic de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. pentru documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 4.093/2024 (metodologie). ^2) Beneficiarul investiţiei. ^3) Dacă este cazul unor completări ale documentaţiei. ^4) Se va nominaliza sursa de finanţare/programul în care urmează să fie inclus obiectivul de investiţie. ^5) Pentru avizele tehnice modificate în condiţiile art. 16 din metodologie: Prezentul aviz tehnic modifică Avizul tehnic nr. ...... sau îndreaptă eroarea materială din Avizul tehnic nr. ..... . -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.