PARTEA I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Principiile care stau la baza prezentei metodologii sunt: a) asigurarea calităţii şi a corectitudinii ştiinţifice a manualelor şcolare, în conformitate cu planurile de învăţământ şi cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare an de studiu şi pentru fiecare disciplină; b) utilizarea în activitatea şcolară numai a manualelor şcolare aprobate; c) descentralizarea procesului de achiziţie a manualelor şcolare; d) asigurarea manualelor şcolare gratuite pentru toţi elevii din învăţământul obligatoriu şi pentru elevii din învăţământul profesional şi liceal ai căror părinţi au venitul lunar, pe membru de familie, egal sau mai mic decât salariul minim brut pe economie. (2) Prezenta metodologie reglementează: a) evaluarea/reevaluarea şi aprobarea proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar; b) achiziţionarea manualelor şcolare pentru elevii prevăzuţi la alin. (1) lit. d); c) completarea stocurilor de manuale şcolare; d) gestionarea manualelor şcolare achiziţionate de unităţile de învăţământ; e) regimul manualelor şcolare adaptate pentru învăţământul special; f) regimul manualelor şcolare pentru învăţământul secundar superior; g) elaborarea şi gestionarea Catalogului manualelor şcolare valabile pentru învăţământul preuniversitar; h) atribuţiile şi responsabilităţile comisiilor de evaluare/ reevaluare a proiectelor de manuale şcolare, ale comisiilor de achiziţionare şi ale comisiilor de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare. ART. 2 (1) În sistemul naţional de învăţământ preuniversitar se utilizează numai manuale şcolare aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - denumit în continuare MECT, prin Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar - denumit în continuare CNCEIP, urmăreşte să asigure, în condiţiile legii, manuale şcolare corecte din punct de vedere ştiinţific şi de calitate, în conformitate cu planurile de învăţământ şi cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină şi pentru fiecare an de studiu. (3) Pentru elevii din învăţământul obligatoriu şi pentru cei din învăţământul secundar superior care, în condiţiile legii, beneficiază de gratuitate, achiziţionarea manualelor şcolare se face de către inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, denumit în continuare ISJ/ISMB în baza solicitărilor unităţilor de învăţământ. (4) Pentru elevii din învăţământul preuniversitar secundar superior, cumpărarea manualelor şcolare se face de către părinţi/elevi de pe piaţa liberă. ART. 3 În sensul prezentei metodologii, se definesc următorii termeni: a) achiziţionare de manuale şcolare - cumpărarea de către ISJ/ISMB a manualelor şcolare noi şi/sau a manualelor şcolare retipărite; b) acord-cadru de furnizare a manualelor şcolare - înţelegerea scrisă intervenită între o editură şi ISJ/ISMB, al cărei scop este stabilirea elementelor/a condiţiilor esenţiale care stau la baza contractelor de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite pe o perioadă de 4 ani, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi tirajele avute în vedere; modelul acordului-cadru de furnizare a manualelor şcolare este prevăzut în anexa nr. 4; c) aprobarea manualelor şcolare - procesul complex care cuprinde evaluarea calităţii metodico-ştiinţifice pentru fiecare proiect de manual şcolar şi care se finalizează prin emiterea unui ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului cuprinzând lista manualelor şcolare aprobate; d) catalogul manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar - denumit în continuare catalog - documentul oficial care cuprinde titlurile de manuale şcolare aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului; e) comandă de manuale şcolare - documentul oficial întocmit de ISJ/ISMB, pe baza solicitărilor primite de la unităţile de învăţământ, prin care se solicită titluri şi tiraje de manuale şcolare; f) contract de achiziţie publică a manualelor şcolare - contractul subsecvent acordului-cadru de furnizare a manualelor şcolare, încheiat între ISJ/ISMB şi o editură, având ca obiect furnizarea/achiziţionarea de manuale şcolare noi; g) contract de retipărire a manualelor şcolare - contractul subsecvent acordului-cadru de furnizare a manualelor şcolare, încheiat între ISJ/ISMB şi o editură, având ca obiect retipărirea şi achiziţionarea de manuale şcolare; h) criterii pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare - normele care conduc la acceptarea sau la respingerea proiectului de manual şcolar, structurate în criterii eliminatorii şi în criterii generale de calitate; i) criterii eliminatorii - normele de evaluare a proiectelor de manuale şcolare care conduc la continuarea evaluării sau la eliminarea proiectului de manual şcolar din procesul de evaluare; j) criterii generale de calitate - normele de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, care îndeplinesc criteriile eliminatorii, organizate în indicatori şi detaliate pe descriptori de performanţă, cărora li se acordă un punctaj stabilit corespunzător nivelului de realizare a indicatorilor şi a descriptorilor de performanţă; k) evaluare ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare - verificarea propriu-zisă a corectitudinii ştiinţifice şi a calităţii proiectelor de manuale şcolare, realizată conform procedurii de evaluare/reevaluare a proiectelor de manuale şcolare; l) evaluator de proiecte de manuale şcolare - cadrul didactic cu statut de expert care are atribuţii în evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare; cadrul didactic evaluator are specialitatea disciplinei/a modulului de pregătire profesională şi a parcurs un curs de instruire în vederea evaluării ştiinţifice a proiectelor de manuale şcolare; m) exemplar de referinţă - proiectul de manual şcolar, în formă finală, care a obţinut avizul "Bun de tipar"; n) fişă-tip de evaluare a proiectului de manual şcolar - modelul de instrument de evaluare, completat de către evaluatorii de proiecte de manuale şcolare, care cuprinde criteriile eliminatorii, criteriile generale de calitate şi indicatorii asociaţi fiecărui criteriu; fişa-tip de evaluare a proiectului de manual şcolar este prevăzută în anexa nr. 1; o) grilă pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare - instrumentul de lucru al evaluatorului, în care sunt prezentate criteriile eliminatorii şi criteriile generale de calitate, precum şi corelaţiile dintre criterii, indicatori şi descriptorii de performanţă; grila pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare este prevăzută în anexa nr. 2; p) manual şcolar - instrumentul de lucru al elevului, în formă tipărită, elaborat în conformitate cu programa şcolară, utilizat în activitatea didactică; q) notă privind calitatea proiectului de manual şcolar - documentul oficial transmis editurilor, care cuprinde datele de identificare a proiectului de manual şcolar, precum şi setul de modificări pe care editurile trebuie să le opereze în vederea obţinerii avizului "Bun de tipar"; modelul de notă privind calitatea proiectului de manual şcolar este prevăzut în anexa nr. 3; r) pagină de gardă - prima pagină a unui proiect de manual şcolar care cuprinde, în ordine, titlul disciplinei/al modulului de pregătire profesională, în limba română şi, după caz, în limba română şi în limbile minorităţilor naţionale, clasa, tipul de programă, numărul ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului pentru aprobarea programei, numărul de pagini; s) procedură - succesiunea de etape în cadrul cărora se desfăşoară activităţi specifice unui proces; document intern care reglementează activităţi specifice unui proces; t) proces de achiziţie publică a manualelor şcolare - succesiunea de etape în cadrul cărora se desfăşoară activităţi specifice cumpărării de manuale şcolare; u) program de formare a experţilor în evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare - cursul de instruire/ iniţiere/pregătire/perfecţionare, organizat pentru cadre didactice, care vizează problematica specifică activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare; v) proiect de manual şcolar - propunerea de manual şcolar, prezentată în formă imprimată, în conformitate cu un set de specificaţii tehnice depus de către edituri în vederea evaluării ştiinţifice şi a aprobării prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului; propunerea de manual şcolar prezentată în formă finală imprimată pentru obţinerea avizului "Bun de tipar"; w) reevaluare a proiectelor de manuale şcolare - reverificarea corectitudinii şi a calităţii proiectelor de manuale şcolare, în urma contestării rezultatului evaluării ştiinţifice, realizată pe baza aceloraşi instrumente ca şi în cazul evaluării iniţiale; reverificarea manualelor şcolare sub aspectul actualităţii/corectitudinii informaţiei şi al calităţii ştiinţifice şi didactice, în baza unor analize de impact sau a feedbackului obţinut prin examene şi evaluări naţionale şi internaţionale, prin evaluarea de proces, prin studii şi cercetări psihopedagogice/didactice; x) retipărire de manuale şcolare - procesul tehnic de multiplicare a unui manual şcolar aprobat, în conformitate cu specificaţiile tehnice ale exemplarului de referinţă, în vederea completării stocurilor de manuale şcolare; y) sesiune de evaluare a proiectelor de manuale şcolare - perioada de timp determinată pe parcursul căreia se desfăşoară evaluarea/reevaluarea şi aprobarea proiectelor de manuale şcolare; z) tiraj - numărul total de manuale şcolare dintr-un titlu de manual şcolar, care urmează să fie achiziţionate de către un inspectorat şcolar; aa) titlu de manual şcolar - ansamblul de informaţii care conduc la identificarea manualelor şcolare după titlul disciplinei/al modulului de pregătire profesională, clasa în care se studiază, tipul de programă, autori, editură, cod ISBN. ART. 4 Organizarea, coordonarea şi monitorizarea evaluării/reevaluării şi aprobării proiectelor de manuale şcolare revin CNCEIP, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea MECT. ART. 5 CNCEIP are următoarele atribuţii în domeniul evaluării manualelor şcolare: a) participă la elaborarea şi implementarea politicilor referitoare la manualele şcolare; b) organizează evaluarea şi coordonează derularea procedurilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul preuniversitar, conform prezentei metodologii; c) realizează expertize şi sondaje în unităţile de învăţământ cu privire la procesul de selecţie şi utilizare a manualelor şcolare; d) organizează şi coordonează derularea procedurilor de reevaluare a proiectelor de manuale şcolare; e) organizează şi coordonează formarea de evaluatori de proiecte de manuale şcolare, prin derularea de programe în acest sens; f) monitorizează organizarea de către ISJ/ISMB a sesiunilor de informare sau formare a cadrelor didactice în scopul selecţiei manualelor şcolare utilizate în procesul didactic; g) organizează cadrul general al difuzării manualelor şcolare în şcoli; h) verifică respectarea de către edituri a condiţiilor tehnice de editare a manualelor şcolare. PARTEA a II-a Evaluarea/reevaluarea şi aprobarea proiectelor de manuale şcolare CAP. I Coordonarea activităţii de evaluare/reevaluare şi aprobare a proiectelor de manuale şcolare ART. 6 Activitatea de evaluare/reevaluare a proiectelor de manuale şcolare este coordonată de către CNCEIP. ART. 7 CNCEIP întreprinde următoarele acţiuni pentru buna desfăşurare a procesului de evaluare/reevaluare şi aprobare a proiectelor de manuale şcolare: a) întocmeşte lista disciplinelor/modulelor de pregătire profesională pentru care sunt necesare manuale şcolare; b) supune spre aprobare MECT calendarul pentru asigurarea manualelor şcolare în învăţământ obligatoriu - denumit în continuare calendar; c) elaborează specificaţiile tehnice ale manualelor şcolare; d) actualizează baza de date cu evaluatorii de proiecte de manuale şcolare pentru fiecare disciplină/modul de pregătire profesională; e) elaborează şi aplică procedura pentru stabilirea evaluatorilor pentru sesiunea de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, care vor face parte din comisiile de evaluare/reevaluare; f) supune spre aprobare MECT lista evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare; g) elaborează şi urmăreşte aplicarea procedurii de evaluare/reevaluare a proiectelor de manuale şcolare; h) atribuie codurile de confidenţialitate pentru proiectele de manuale şcolare prezentate pentru evaluare/reevaluare; i) stabileşte evaluatorii pentru evaluarea/reevaluarea fiecărui proiect de manual şcolar; j) monitorizează activitatea evaluatorilor proiectelor de manuale şcolare, până la comunicarea rezultatului final al sesiunii de evaluare; k) transmite fiecărei edituri o notă privind calitatea proiectului de manual şcolar în vederea obţinerii avizului "Bun de tipar"; nota este întocmită pe baza fişelor-tip de evaluare a proiectului de manual şcolar, întocmite de evaluatori; structura notei privind calitatea manualelor este cuprinsă în anexa nr. 3; l) elaborează proiectul de ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului privind aprobarea manualelor şcolare; m) răspunde de legalitatea celor propuse în proiectul de ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului privind aprobarea manualelor şcolare; n) înscrie manualele şcolare aprobate în catalog. CAP. II Criterii pentru evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare ART. 8 (1) Evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare vizează respectarea criteriilor eliminatorii şi a criteriilor generale de calitate. (2) Criteriile eliminatorii sunt: a) conformitatea cu programa şcolară; b) caracterul nediscriminatoriu. (3) Criteriile generale de calitate care trebuie respectate în evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare sunt următoarele: a) criteriul I - corectitudinea conţinutului ştiinţific; b) criteriul II - abordarea didactică a conţinutului ştiinţific; c) criteriul III - contribuţia la optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare; d) criteriul IV - organizarea conţinutului în vederea formării de competenţe în conformitate cu programa şcolară; e) criteriul V - calitatea şi accesibilitatea limbajului; f) criteriul VI - calitatea tehnoredactării; g) criteriul VII - stilul şi unitatea proiectului de manual şcolar. ART. 9 (1) Pentru respectarea criteriului ce vizează conformitatea cu programa şcolară, proiectul de manual şcolar trebuie: a) să permită construirea situaţiilor de învăţare care să conducă la realizarea progresivă a obiectivelor-cadru şi a tuturor obiectivelor de referinţă, respectiv a competenţelor generale şi a tuturor obiectivelor competenţelor specifice prevăzute în programa şcolară sau a tuturor competenţelor prevăzute în structura unităţilor de competenţe, componente ale standardelor de pregătire profesională; b) să promoveze valorile şi atitudinile prevăzute de programa şcolară; c) să respecte conţinuturile învăţării prevăzute de programa şcolară. (2) Sunt eliminate din evaluare proiectele de manuale şcolare în care sunt omise conţinuturi într-un procent mai mare de 15% sau sunt tratate conţinuturi necuprinse în programa şcolară, fără marcarea distinctă a textului. (3) Caracterul nediscriminatoriu în construcţia şi conţinutul proiectului de manual şcolar - text, suporturi vizuale - constă în respectarea principiilor care nu fac nicio deosebire, excludere sau preferinţă, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată; caracterul nediscriminatoriu vizează totodată eliminarea oricăror modalităţi de promovare a ideologiei naţionalist-extremiste, rasiste, xenofobe. (4) În situaţia în care unul dintre criteriile eliminatorii este încălcat, proiectul de manual şcolar nu mai participă la etapele ulterioare ale sesiunii de evaluare şi este declarat "eliminat". (5) Un proiect de manual şcolar eliminat din evaluare poate participa la o sesiune ulterioară de evaluare, după remedierea deficienţelor. ART. 10 (1) Criteriul I - corectitudinea conţinutului ştiinţific - se evaluează în funcţie de următorii indicatori: a) corectitudinea ştiinţifică şi, după caz, actualitatea informaţiei oferite implicit sau explicit prin text/suporturi vizuale; b) relevanţa informaţiei oferite implicit sau explicit prin text/suporturi vizuale; c) proiectarea corectă a itemilor de evaluare/autoevaluare. (2) Criteriul II - abordarea didactică a conţinutului ştiinţific - se evaluează în funcţie de următorii indicatori: a) coerenţa logică a prezentării conţinutului disciplinei/modulului de pregătire profesională; b) adecvarea activităţilor practice şi a exemplelor la conţinutul ştiinţific, la programele şcolare şi, după caz, la situaţii din viaţa cotidiană; c) adecvarea prezentării conţinutului ştiinţific şi a mesajului suporturilor vizuale la nivelul de vârstă/de dezvoltare a elevilor şi la specificul disciplinei/modulului de pregătire profesională. (3) Criteriul III - contribuţia la optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare - se evaluează în funcţie de următorii indicatori: a) existenţa, ponderea şi calitatea temelor recapitulative/ de sinteză; b) echilibrarea conţinutului disciplinei/ modulului de pregătire profesională cu itemii/testele de evaluare şi asigurarea caracterului aplicativ al itemilor complementari de evaluare; c) gradul de utilizare a achiziţiilor anterioare în contexte noi. (4) Criteriul IV - organizarea conţinutului în vederea formării de competenţe în conformitate cu programa şcolară - se evaluează în funcţie de următorii indicatori: a) sistematizarea textului pentru eficientizarea învăţării; b) dezvoltarea şi valorificarea obiectivelor/a competenţelor din punct de vedere intra-, inter-, multidisciplinar, precum şi al experienţei de viaţă a elevilor; c) utilizarea metodelor/a tehnicilor/a strategiilor activ-participative. (5) Criteriul V - calitatea şi accesibilitatea limbajului - se evaluează în funcţie de următorii indicatori: a) corectitudinea şi coerenţa lingvistică, respectarea normelor de exprimare academică/de referinţă în vederea formării competenţelor de comunicare şi dezvoltarea limbajului de specialitate în contexte creative; b) echilibrarea utilizării informaţiilor/a termenilor/a conceptelor noi în conţinuturi; c) relevanţa titlurilor/a subtitlurilor. (6) Criteriul VI - calitatea tehnoredactării - se evaluează în funcţie de următorii indicatori: a) respectarea elementelor tehnice; b) calitatea tehnică a suporturilor vizuale; c) aspectul atractiv şi adecvat nivelului de vârstă/de dezvoltare a elevilor şi specificului disciplinei/modulului de pregătire profesională. (7) Criteriul VII - stilul şi unitatea proiectului de manual şcolar - se evaluează în funcţie de următorii indicatori: a) elaborarea proiectului de manual şcolar într-o concepţie unitară, care să promoveze valorile estetice, etice, morale şi educative; b) menţionarea obiectivelor/a competenţelor şi a finalităţilor practice grupate pe seturi de capitole/teme, detalierea cuprinsului şi precizarea referinţelor bibliografice; c) alternanţa textului cu suporturile vizuale şi poziţionarea adecvată a textelor în corelaţie cu suporturile vizuale. ART. 11 (1) Pentru fiecare indicator, punctajul se stabileşte pe baza grilei pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare. (2) Punctajul maxim pentru fiecare indicator este de 10 puncte. ART. 12 Punctajul acordat de un evaluator, pentru fiecare criteriu, se calculează ca medie aritmetică, cu reţinerea primelor două zecimale, a punctajelor obţinute pentru fiecare dintre cei 3 indicatori corelaţi criteriului, astfel: media punctaj criteriu evaluat = (punctaj indicator 1 + punctaj indicator 2 + punctaj indicator 3) / 3. ART. 13 Punctajul final acordat de un evaluator pentru criteriile generale de calitate se calculează utilizând următoarea formulă: punctaj final criterii generale de calitate = 2 x (punctaj criteriul I + punctaj criteriul II + punctaj criteriul III) + punctaj criteriul IV + punctaj criteriul V + punctaj criteriul VI + punctaj criteriul VII. CAP. III Corpul evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare ART. 14 (1) CNCEIP coordonează realizarea tuturor demersurilor prevăzute prin procedura de stabilire a evaluatorilor, în vederea selecţiei evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare, pentru fiecare disciplină/ modul de pregătire profesională. (2) Procesul de selectare a cadrelor didactice pentru lista evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare se anunţă în massmedia şi pe website-ul CNCEIP. (3) Cadrele didactice care solicită înscrierea în lista evaluatorilor trebuie să îndeplinească criteriile generale pentru selecţia evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare. ART. 15 (1) Criteriile generale pentru selecţia evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare sunt: a) desfăşurarea de activităţi de predare-învăţare-evaluare în ultimii 5 ani, în cadrul învăţământului preuniversitar; b) abilităţi practice de operare pe calculator. (2) În procesul de selecţie a evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare au prioritate, în ordinea următoare, cadrele didactice care: a) au absolvit cursuri/module care vizează problematica specifică activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces; b) au titlul ştiinţific de doctor sau au absolvit un masterat/un curs postuniversitar în domeniul ştiinţelor educaţiei; c) au titlul ştiinţific de doctor în domeniul disciplinei/modulului de pregătire profesională sau în domenii conexe celui pentru care aplică; d) au gradele didactice I sau II. (3) Evaluatorii proiectelor de manuale şcolare se află în situaţie de incompatibilitate, atunci când: a) sunt autori de proiecte de manuale şcolare la disciplina/modulul de pregătire profesională pentru care solicită înscrierea ca evaluator de proiecte de manuale şcolare; b) deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al editurii care propune proiecte de manuale şcolare; c) au calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv faţă de: - oricare dintre autorii proiectului de manual propus; - oricare dintre membrii consiliului de administraţie/ conducerii editurii; - oricare dintre referenţii proiectelor de manuale şcolare la disciplina/modulul de pregătire profesională pentru care cadrul didactic solicită înscrierea ca evaluator; d) se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul evaluării/reevaluării şi al aprobării proiectelor de manuale şcolare. (4) Înaintea începerii sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, evaluatorii proiectelor de manuale şcolare dau declaraţii pe propria răspundere, prin care atestă faptul că nu se află în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (3). ART. 16 (1) Selecţia evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare se realizează pentru fiecare sesiune de evaluare a proiectelor de manuale şcolare. (2) Selecţia evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare se realizează în două etape: a) etapa I, eliminatorie, constă în prezentarea unui curriculum vitae; b) etapa a II-a, organizată în urma promovării primei etape, constă în analizarea, într-o perioadă de timp limitată, în conformitate cu grila de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, a unui capitol dat dintr-un manual şcolar indicat de către CNCEIP. (3) CNCEIP constituie pentru fiecare disciplină/modul de pregătire profesională o bază de date cu propunerile de evaluatori de proiecte de manuale şcolare; baza de date se ordonează descrescător, în raport cu rezultatele obţinute la etapa a II-a, conform alin. (2); baza de date se actualizează anual, în conformitate cu îndeplinirea de către evaluatori a unor criterii de eficienţă/de performanţă. (4) Din baza de date astfel constituită CNCEIP selectează pentru fiecare sesiune evaluatorii proiectelor de manuale şcolare. (5) Pentru fiecare sesiune de evaluare CNCEIP supune spre aprobare MECT lista evaluatorilor de manuale şcolare. ART. 17 Evaluatorii de proiecte de manuale şcolare au următoarele atribuţii: a) analizează proiectul de manual repartizat de către CNCEIP şi completează fişa-tip de evaluare, pe baza grilei pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare; b) respectă termenele stabilite prin calendar; c) răspund de corectitudinea evaluării ştiinţifice realizate pentru fiecare proiect de manual şcolar repartizat în vederea evaluării/reevaluării; d) verifică operarea tuturor modificărilor formulate către edituri în nota privind calitatea proiectului de manual şcolar; e) răspund de confidenţialitatea evaluării/reevaluării proiectelor de manuale şcolare până la comunicarea rezultatelor către edituri; f) semnează un angajament de confidenţialitate, al cărui model-tip este prevăzut în anexa nr. 5. ART. 18 (1) Înaintea declanşării activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, CNCEIP organizează cursuri de instruire obligatorii pentru evaluatorii de proiecte de manuale şcolare din baza de date a CNCEIP. (2) Evaluatorii proiectelor de manuale şcolare sunt selectaţi dintre acele cadre didactice care au urmat cursurile de instruire obligatorii. (3) În fiecare sesiune activitatea evaluatorilor proiectelor de manuale şcolare este supusă monitorizării pe baza unor criterii de eficienţă/performanţă. (4) La încheierea sesiunii de evaluare, consilierul de specialitate desemnat de către CNCEIP întocmeşte un raport intern privind activitatea evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare. Rapoartele se păstrează la CNCEIP şi constituie documente de referinţă pentru: a) actualizarea bazei de date cu evaluatorii de proiecte de manuale şcolare; b) trecerea experţilor în corpul evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare. ART. 19 (1) În vederea profesionalizării evaluării ştiinţifice a proiectelor de manuale şcolare, CNCEIP constituie un corp specializat al evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii. (2) După constituire, corpul evaluatorilor va reprezenta principala bază de selecţie pentru cadrele didactice incluse în colectivele de evaluatori la sesiunile care vor fi organizate. ART. 20 În corpul evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare sunt cuprinse acele cadre didactice care: a) au demonstrat competenţă şi eficienţă/performanţă în activitatea de evaluare/reevaluare a proiectelor de manuale şcolare; b) au fost desemnaţi evaluatori la minimum două sesiuni de evaluare; c) au participat la minimum două programe de formare/perfecţionare în domeniul evaluării proiectelor de manuale şcolare. CAP. IV Organizarea sesiunilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare ART. 21 (1) CNCEIP organizează cel mult două sesiuni anuale de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, cu o durată maximă de 120 de zile fiecare. (2) Sesiunea principală este programată în perioada februarie-mai a fiecărui an calendaristic şi este anunţată la data de 1 septembrie a anului premergător sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare. (3) Cea de-a doua sesiune anuală de evaluare de proiecte de manuale şcolare se organizează, dacă există solicitări, la minimum 3 luni de la încheierea sesiunii principale. (4) CNCEIP organizează sesiuni de evaluare a proiectelor de manuale şcolare în oricare dintre următoarele situaţii: a) au fost operate modificări la nivelul curriculumului şi au fost introduse discipline/module de pregătire profesională noi; b) s-au elaborat programe şcolare noi pentru anumite discipline/module de pregătire profesională; c) nu sunt manuale şcolare aprobate pentru anumite discipline/module de pregătire profesională; d) au fost modificate în proporţie de minimum 25% programele şcolare la anumite discipline/module de pregătire profesională. (5) Fiecare sesiune de evaluare a proiectelor de manuale şcolare se anunţă în mass-media şi pe website-ul CNCEIP. (6) Sesiunile de evaluare a proiectelor de manuale şcolare se pot organiza pe arii curriculare sau pe grupe de discipline/de module de pregătire profesională. ART. 22 Sesiunea de evaluare a proiectelor de manuale şcolare cuprinde următoarele etape: a) depunerea la CNCEIP de către edituri, în plicuri sigilate şi securizate, a: - proiectului de manual şcolar în formă imprimată; - ofertei de preţ corespunzătoare proiectului de manual şcolar; b) atribuirea codurilor de secretizare fiecărui proiect de manual şcolar pe disciplină/modul de pregătire profesională; c) actualizarea bazei de date cu propunerile de evaluatori de proiecte de manuale şcolare pentru fiecare disciplină/modul de pregătire profesională; d) stabilirea listei de evaluatori ai proiectelor de manuale şcolare pentru fiecare disciplină/modul de pregătire profesională; e) evaluarea ştiinţifică propriu-zisă a proiectelor de manuale şcolare, prin analiza proiectului şi prin completarea de către evaluatori a fişei-tip de evaluare, pe baza grilei pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare; f) comunicarea rezultatelor; g) depunerea de către edituri a eventualelor contestaţii privind rezultatul evaluării ştiinţifice; h) reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, în urma contestării rezultatului evaluării ştiinţifice, în aceleaşi condiţii în care se realizează evaluarea iniţială, dar de către alţi evaluatori; i) comunicarea rezultatelor finale ale sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare; j) transmiterea către edituri a notei privind calitatea proiectului de manual şcolar pentru proiectele de manuale şcolare declarate "admise"; k) operarea de către edituri a modificărilor cuprinse în nota privind calitatea proiectului de manual şcolar; l) verificarea de către evaluatori a operării modificărilor din nota privind calitatea proiectului de manual şcolar; m) elaborarea listei proiectelor de manuale şcolare care au îndeplinit criteriile generale de calitate. ART. 23 Pentru organizarea unei sesiuni de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, CNCEIP parcurge următoarele etape: a) constată îndeplinirea a cel puţin uneia dintre cerinţele stipulate la art. 21 alin. (4) şi solicită aprobarea MECT pentru declanşarea sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare; b) elaborează calendarul, pe care îl supune spre aprobare MECT; c) elaborează specificaţiile tehnice pentru manualele şcolare ale căror proiecte urmează să fie evaluate; d) anunţă, în mass-media şi pe website-ul CNCEIP, sesiunea de evaluare a proiectelor de manuale şcolare; e) realizează/actualizează baza de date cu propunerile de evaluatori de proiecte de manuale şcolare, pentru fiecare disciplină/modul de pregătire profesională; f) nominalizează coordonatorii evaluării/reevaluării proiectelor de manuale şcolare pentru fiecare disciplină/modul de pregătire profesională; g) desemnează comisia pentru verificarea respectării specificaţiilor tehnice ale proiectelor de manuale şcolare; activitatea şi componenţa comisiei sunt reglementate prin procedură separată. ART. 24 (1) La sesiunile de evaluare a proiectelor de manuale şcolare au dreptul să participe editurile care au încheiat contracte cu autori individuali/grupuri de autori. (2) Editurile pot participa la sesiunile de evaluare a proiectelor de manuale şcolare cu unul sau mai multe proiecte de manuale şcolare, pentru o disciplină/un modul de pregătire profesională, care corespunde unei clase şi unui tip de programă şcolară. (3) Editurile îşi asumă răspunderea cu privire la respectarea prevederilor legale în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, printr-o declaraţie autentificată, depusă la CNCEIP şi consemnată în registrul de intrare-ieşire. ART. 25 (1) Editurile depun la CNCEIP, în perioada stabilită prin calendar, câte 6 exemplare din fiecare proiect de manual şcolar, în formă imprimată, în conformitate cu specificaţiile tehnice anunţate de CNCEIP, precum şi oferta de preţ, secretizată. (2) Proiectele de manuale şcolare se realizează astfel încât utilizarea lor în procesul de predare-învăţare-evaluare să fie independentă de folosirea unor auxiliare curriculare. (3) În vederea acceptării pentru evaluare, editurile trebuie să respecte următoarele cerinţe: a) proiectul de manual şcolar trebuie să fie depersonalizat, astfel încât să nu conţină numele autorilor, numele editurii, sigla, alte semne particulare sau date care pot conduce la identificarea autorilor/editurii; b) pagina de gardă a proiectului de manual şcolar trebuie să cuprindă, în ordine, titlul disciplinei/modulului de pregătire profesională, în limba română şi, după caz, în limbile minorităţilor naţionale, clasa, tipul de programă şcolară, numărul ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului pentru aprobarea programei şcolare, numărul de pagini; c) pe pagina a treia a manualelor de limba şi literatura română, de limba şi literatura maternă şi de istorie se tipăreşte textul imnului naţional, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 75/1994 privind aprobarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. ART. 26 (1) Depunerea proiectelor de manuale şcolare şi a ofertei de preţ, în plicuri sigilate şi securizate de către deponenţi, se face la CNCEIP şi este consemnată în registrul de intrare-ieşire al CNCEIP. (2) Comisia pentru verificarea îndeplinirii specificaţiilor tehnice, formată din reprezentanţi ai CNCEIP şi ai editurilor, analizează respectarea specificaţiilor tehnice şi a prevederilor art. 25 alin. (3) şi întocmeşte un proces-verbal. (3) În cazul nerespectării specificaţiilor tehnice sau a prevederilor art. 25 alin. (3), proiectul de manual şcolar este eliminat din evaluare. (4) Rezultatele analizei realizate de către comisia pentru verificarea îndeplinirii specificaţiilor tehnice se anunţă prin afişare la sediul CNCEIP şi prin postare pe website-ul instituţiei, în termen de maximum 3 zile de la data-limită a depunerii proiectelor de manuale şcolare. (5) Un proiect de manual şcolar eliminat pentru nerespectarea specificaţiilor tehnice sau a prevederilor art. 25 alin. (3) poate participa la o sesiune ulterioară de evaluare, după remedierea deficienţelor. CAP. V Evaluarea proiectelor de manuale şcolare ART. 27 (1) Evaluarea proiectelor de manuale şcolare se declanşează după aprobarea de către MECT a listei de evaluatori. (2) Evaluarea ştiinţifică a fiecărui proiect de manual şcolar este realizată de către 5 evaluatori. (3) Fiecare evaluator pentru o disciplină/un modul de pregătire profesională primeşte, în vederea evaluării, toate proiectele de manuale şcolare corespunzătoare aceleiaşi clase în perioada stabilită prin calendar. (4) Activitatea de evaluare a manualelor şcolare se desfăşoară, în mod independent, de către fiecare evaluator. (5) Evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare este confidenţială până la comunicarea rezultatelor către edituri. Pentru respectarea caracterului de confidenţialitate a evaluării/reevaluării, fiecare evaluator depune, în momentul primirii proiectelor de manuale şcolare în vederea evaluării, angajamentul de confidenţialitate completat, care se păstrează la CNCEIP. (6) Un evaluator poate primi, potrivit competenţei şi experienţei sale didactice, în vederea evaluării/reevaluării, proiecte de manuale şcolare la mai multe discipline/module de pregătire profesională, în conformitate cu prezenta metodologie. ART. 28 (1) Fiecare evaluator analizează proiectul de manual şcolar prin aprecierea conţinutului şi completează fişa-tip de evaluare a proiectului de manual şcolar, pe baza grilei pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare. (2) Evaluatorii menţionează, exclusiv în fişa de evaluare, pe lângă punctajul acordat fiecărui indicator, argumente şi/sau exemple. (3) În situaţia în care se constată că două sau mai multe edituri au depus proiecte de manuale identice, acestea sunt eliminate din evaluare. ART. 29 (1) În urma evaluării ştiinţifice, un proiect de manual şcolar poate fi declarat "admis" sau "respins". (2) Proiectul de manual şcolar este declarat "admis" dacă îndeplineşte simultan următoarele condiţii: a) a fost declarat "admis" de către comisia de verificare a îndeplinirii specificaţiilor tehnice anunţate; b) respectă criteriile eliminatorii; c) a obţinut minimum 70 de puncte pentru criteriile generale de calitate. ART. 30 (1) Media finală a proiectului de manual şcolar este calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a punctajelor finale pentru criteriile generale de calitate, acordate de fiecare dintre evaluatori. (2) În situaţia în care se constată diferenţe mai mari sau egale cu 7 puncte între oricare două punctaje finale pentru criteriile generale de calitate, acordate de evaluatori, se procedează după cum urmează: a) CNCEIP desemnează un al şaselea evaluator care lecturează proiectul de manual şcolar, analizează comparativ fişele de evaluare a proiectelor de manuale şcolare completate de fiecare dintre evaluatorii iniţiali şi propune o soluţie; b) consilierul de specialitate al CNCEIP îi convoacă pe cei 6 evaluatori, analizează împreună cu aceştia situaţia constatată şi soluţia propusă de către evaluatorul desemnat; hotărârile se consemnează într-un proces-verbal în care se precizează punctajele finale pentru criteriile aflate în discuţie; c) în baza acestui proces-verbal se calculează media finală a proiectului de manual şcolar. ART. 31 (1) Fiecare fişă de evaluare a proiectului de manual şcolar cuprinde codul proiectului de manual şcolar, titlul disciplinei/modulului de pregătire profesională, clasa, tipul de programă, numărul ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului pentru aprobarea programei şcolare, titlul proiectului de manual şcolar, numărul de pagini, numele, prenumele şi semnătura evaluatorului. (2) Fişele de evaluare a proiectelor de manuale şcolare sunt centralizate la CNCEIP. (3) Rezultatele sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare sunt comunicate de către CNCEIP, prin adrese oficiale, editurilor şi sunt postate pe website-ul CNCEIP, în perioada stabilită prin calendar. (4) CNCEIP pune la dispoziţia editurilor, la cerere, fişele de evaluare pentru fiecare proiect de manual şcolar prezentat spre evaluare. CAP. VI Depunerea, rezolvarea contestaţiilor şi stabilirea rezultatelor finale ale sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare ART. 32 (1) Contestarea rezultatului evaluării ştiinţifice a proiectelor de manuale şcolare se face numai pentru proiectele de manuale şcolare declarate "respinse" în urma evaluării pe baza criteriilor generale de calitate. (2) Contestaţia se face prin solicitare scrisă, înregistrată la CNCEIP, în termenul prevăzut în calendar. (3) Pentru fiecare proiect de manual şcolar la care s-au înregistrat contestaţii se specifică şi criteriul/criteriile la care se solicită reevaluarea. (4) Editurile pot contesta rezultatul evaluării ştiinţifice numai pentru proiectele de manuale şcolare proprii. ART. 33 Proiectele de manuale şcolare la care s-au înregistrat contestaţii sunt reevaluate, conform prevederilor prezentei metodologii. ART. 34 Reevaluarea proiectelor de manuale şcolare este realizată de către 3 evaluatori, alţii decât cei care au evaluat iniţial proiectul de manual şcolar şi, dacă a fost cazul, altul decât evaluatorul desemnat de către CNCEIP pentru rezolvarea divergenţelor în aprecierea unor criterii. ART. 35 (1) Reevaluarea proiectelor de manuale şcolare respectă aceleaşi proceduri utilizate în evaluarea iniţială. (2) În situaţia în care se constată diferenţe mai mari sau egale cu 5 puncte între oricare dintre punctajele finale pentru criteriile generale de calitate, acordate de fiecare dintre cei 3 evaluatori, în condiţiile stipulate la art. 7 lit. j), se procedează după cum urmează: a) CNCEIP desemnează un al patrulea evaluator care lecturează proiectul de manual şcolar, analizează comparativ fişele de evaluare a proiectelor de manuale şcolare completate de fiecare dintre evaluatorii iniţiali şi propune o soluţie; b) consilierul de specialitate al CNCEIP îi convoacă pe cei 4 evaluatori, analizează împreună cu aceştia situaţia constatată şi soluţia propusă de către evaluatorul desemnat; hotărârile se consemnează într-un proces-verbal în care se precizează punctajele finale pentru criteriile aflate în discuţie; c) în baza acestui proces-verbal se calculează media finală a proiectului de manual şcolar reevaluat. ART. 36 (1) După finalizarea reevaluării proiectelor de manuale şcolare, CNCEIP analizează media finală a proiectului de manual şcolar după reevaluare, în comparaţie cu media finală a proiectului de manual şcolar acordată iniţial. (2) Contestaţiile sunt admise numai în situaţia în care se constată diferenţe mai mari sau egale cu 5 puncte, în plus sau în minus, între media finală a proiectului de manual şcolar de la evaluarea iniţială şi cea de după reevaluare. În acest caz, media finală este cea de după reevaluare. Dacă diferenţa dintre media finală a proiectului de manual şcolar de la evaluarea iniţială şi cea de după reevaluare este mai mică de 5 puncte, media finală este cea acordată în urma evaluării iniţiale, iar contestaţia este respinsă. ART. 37 Rezultatele obţinute în urma contestaţiilor sunt definitive. ART. 38 Rezultatele contestaţiilor şi rezultatele finale ale sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare sunt comunicate editurilor şi sunt postate pe website-ul CNCEIP, în perioada stabilită prin calendar. ART. 39 (1) Pentru acele proiecte de manuale şcolare care au fost declarate admise după comunicarea rezultatelor finale ale sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, CNCEIP transmite editurilor nota privind calitatea proiectului de manual şcolar, în care sunt specificate modificări în vederea corectării imperfecţiunilor referitoare la criteriile menţionate la art. 8 alin. (3). (2) Propunerile de modificare menţionate în nota privind calitatea proiectului de manual şcolar trebuie să fie operate, în totalitate, de către edituri, în perioada stabilită prin calendar. ART. 40 Responsabilitatea pentru corectitudinea şi calitatea proiectelor de manuale şcolare admise revine, după caz, autorilor, editurii, referenţilor şi evaluatorilor proiectelor de manuale şcolare. CAP. VII Aprobarea manualelor şcolare ART. 41 (1) După comunicarea rezultatelor finale ale sesiunii de evaluare, editurile care au proiecte de manuale şcolare declarate "admise" operează modificările cuprinse în nota privind calitatea proiectului de manual şcolar şi depun forma finală imprimată a acestuia, consemnată în registrul de intrare-ieşire al CNCEIP. (2) CNCEIP desemnează 2 dintre evaluatorii iniţiali pentru verificarea operării modificărilor cuprinse în nota privind calitatea proiectului de manual; evaluatorii consemnează într-un proces-verbal respectarea/nerespectarea operării tuturor modificărilor cuprinse în notă. (3) În situaţia în care se constată faptul că nu au fost operate toate modificările cuprinse în nota privind calitatea proiectului de manual şcolar, acesta este declarat "respins". (4) Proiectul de manual declarat "admis" se include în lista manualelor care vor fi propuse spre aprobare. ART. 42 (1) Avizul "Bun de tipar" se acordă de către CNCEIP după aprobarea manualelor şcolare prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. (2) Avizul "Bun de tipar" se înmânează delegatului oficial al editurii. ART. 43 (1) Copia avizului "Bun de tipar" se ataşează fiecărui proiect de manual şcolar aprobat în formă finală imprimată, care devine exemplar de referinţă. (2) Fiecare exemplar de referinţă rămâne în păstrarea CNCEIP până la ieşirea din folosinţă a manualului respectiv. ART. 44 Pentru fiecare proiect de manual şcolar aprobat, editurile au obligaţia de a menţiona, pe pagina tehnică, numele a 2 referenţi: un referent din învăţământul preuniversitar, cu doctorat sau gradul didactic I, şi un referent, cadru didactic universitar, având cel puţin funcţia didactică de lector, cu titlul ştiinţific de doctor. ART. 45 După aprobare, în caseta tehnică a manualului şcolar, se notează următorul text: "Manualul şcolar a fost aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. ... din ..., în urma evaluării ştiinţifice, şi este realizat în conformitate cu programa şcolară aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. ... din ...". PARTEA a III-a Achiziţionarea manualelor şcolare pentru învăţământul obligatoriu ART. 46 (1) CNCEIP organizează şi desfăşoară licitaţia pentru achiziţia manualelor şcolare noi, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice. (2) CNCEIP monitorizează achiziţionarea manualelor şcolare pentru învăţământul obligatoriu. (3) La propunerea CNCEIP, MECT alocă bugetul pentru achiziţionarea manualelor şcolare noi şi pentru completarea stocurilor de manuale şcolare prin retipărire, pentru fiecare ISJ/ISMB. ART. 47 ISJ/ISMB achiziţionează doar manualele şcolare declarate câştigătoare la licitaţie. ART. 48 (1) În urma licitaţiei organizate, achiziţionarea manualelor şcolare are la bază încheierea unui acord-cadru de furnizare a manualelor şcolare între ISJ/ISMB, ca autoritate contractantă, şi edituri, ca operatori economici, care prevede: a) obligaţiile pe care editura şi le-a asumat, conform specificaţiilor tehnice ale exemplarului de referinţă; b) specificarea preţului unitar de achiziţie. (2) Acordul-cadru de furnizare a manualelor şcolare se încheie pe o perioadă de 48 de luni. (3) În acordul-cadru se prevede, în mod expres, faptul că editura are obligaţia de a asigura manuale şcolare retipărite, la preţul calculat, anual, după formula: P(rt) = P(ia) + [P(ia) x R(i)], unde: P(rt) - preţul de achiziţie al manualului şcolar retipărit; P(ia) - preţul iniţial de achiziţie al manualului; R(i) - rata de indexare, în procente. (4) Rata de indexare este calculată de către Institutul Naţional de Statistică, denumit în continuare INS, ca indice al preţurilor de consum pentru postul de cheltuieli Cărţi şcolare pentru perioada cuprinsă între luna în care s-a încheiat contractul de achiziţie şi luna premergătoare celei în care se face solicitarea către INS. ART. 49 (1) Contractele subsecvente acordului-cadru, atât pentru achiziţia manualelor şcolare noi, cât şi pentru retipărirea manualelor şcolare, se încheie între ISJ/ISMB şi editurile interesate, în concordanţă cu prevederile acordului-cadru de furnizare a manualelor şcolare şi în condiţiile prevăzute la art. 48. (2) Contractele de achiziţie publică şi contractele de retipărire a manualelor şcolare se încheie fără a utiliza, în mod abuziv sau impropriu, acordurile-cadru de furnizare a manualelor şcolare, astfel încât să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurenţa dintre edituri. (3) În situaţia în care se constată încălcarea prevederilor contractelor, MECT sesizează autorităţile competente. ART. 50 Persoanele implicate din partea ISJ/ISMB în procesul de încheiere a contractelor subsecvente acordului-cadru se află în situaţie de incompatibilitate atunci când se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de încheiere a respectivelor contracte. În acest sens, membrii comisiei de achiziţie vor depune, la începerea activităţii, la secretariatul ISJ/ISMB o declaraţie de interese. CAP. VIII Achiziţionarea manualelor şcolare noi ART. 51 (1) MECT-CNCEIP stabileşte lista manualelor şcolare noi care urmează să fie achiziţionate, prin licitaţie. (2) În vederea organizării licitaţiei pentru achiziţia manualelor şcolare se parcurg următoarele etape: a) anunţarea publică a licitaţiei de manuale şcolare, care cuprinde calendarul şi specificaţiile tehnice; b) depunerea în termen, de către edituri, a proiectelor de manuale şcolare şi a ofertelor de preţ în plicuri sigilate; c) deschiderea, în şedinţă publică, a ofertelor de preţ corespunzătoare proiectelor de manuale şcolare depuse şi consemnarea acestora în procesul-verbal; d) evaluarea calităţii ştiinţifice a proiectelor de manuale şcolare, în baza prevederilor prezentei metodologii; e) declararea manualelor şcolare câştigătoare se realizează conform art. 52. ART. 52 MECT-CNCEIP stabileşte lista manualelor şcolare noi care urmează să fie achiziţionate de către ISJ/ISMB, pentru fiecare disciplină/modul de pregătire profesională, pentru fiecare clasă, astfel: a) ca urmare a deschiderii ofertelor de preţ corespunzătoare proiectelor de manuale şcolare aprobate, se identifică preţul minim ofertat şi se declară câştigător manualul şcolar a cărui ofertă este preţul minim ofertat; b) se calculează nivelul de preţ cu 40% mai mare decât preţul minim ofertat; se ordonează în mod crescător ofertele şi se declară câştigătoare toate manualele şcolare ale căror oferte de preţ se încadrează în intervalul dintre preţul minim ofertat şi nivelul de preţ calculat cu 40% mai mare decât preţul minim ofertat; c) ca urmare a acestei proceduri, în Catalog vor fi cuprinse manualul cu preţul minim ofertat şi toate manualele ale căror preţuri ofertate se încadrează în intervalul dintre preţul minim ofertat şi nivelul de preţ calculat cu 40% mai mare decât preţul minim ofertat. ART. 53 Achiziţionarea de pe piaţa liberă a proiectelor de manuale şcolare care nu au fost incluse în lista manualelor şcolare noi se realizează potrivit voinţei părinţilor/elevilor. ART. 54 (1) După finalizarea licitaţiei pentru achiziţia manualelor şcolare noi, lista cu proiectele de manuale şcolare se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. (2) La apariţia în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului MECT de aprobare a listei manualelor şcolare noi, CNCEIP va actualiza Catalogul. ART. 55 (1) ISJ/ISMB coordonează şi controlează procesul de consultare a manualelor şcolare noi de către cadrele didactice. (2) Fiecare ISJ/ISMB organizează cel puţin o expoziţie de manuale şcolare noi pentru fiecare municipiu/oraş/zonă rurală, cu o durată de 30 de zile, în vederea facilitării alegerii manualelor şcolare pentru procesul de predare-învăţare-evaluare, şi anunţă editurilor interesate programul şi calendarul expoziţiilor. ART. 56 (1) ISJ/ISMB asigură condiţiile unei consultări eficiente de către toate cadrele didactice a manualelor şcolare nou-aprobate, pe baza Catalogului întocmit de CNCEIP. (2) Fiecare ISJ/ISMB are responsabilitatea de a organiza şi de a coordona întâlniri de lucru, expuneri şi dezbateri referitoare la conţinutul manualelor şcolare noi. Prezenţa cadrelor didactice la întâlnirile de lucru organizate în vederea consultării manualelor şcolare noi este monitorizată de către ISJ/ISMB şi de către directorii unităţilor de învăţământ. ART. 57 (1) Dacă la închiderea expoziţiei de manuale şcolare noi editurile participante îşi dau acordul pentru depunerea la ISJ/ISMB a unor exemplare din manualele şcolare cu care s-au prezentat în expoziţie, depunerea este consemnată în registrul de intrare-ieşire al ISJ/ISMB. (2) După închiderea expoziţiei de manuale şcolare noi, fiecare unitate de învăţământ organizează, în cel mult 10 zile, analize şi dezbateri, la nivel de catedră/arie curriculară, în care se finalizează procesul de selecţie a manualelor şcolare noi. (3) Cadrele didactice pot alege, în vederea utilizării în procesul de predare-învăţare-evaluare, numai manualele şcolare care figurează în Catalog. (4) Pentru clase situate pe acelaşi nivel de învăţământ, cadrele didactice pot alege manuale şcolare diferite. (5) Fiecare unitate de învăţământ centralizează într-o bază de date opţiunile pentru fiecare titlu de manual şcolar, pe fiecare disciplină/modul de pregătire profesională şi pe fiecare editură, şi trimite baza de date, în format electronic şi tipărit, către ISJ/ISMB. ART. 58 (1) La nivel local, ISJ/ISMB coordonează achiziţionarea manualelor şcolare noi şi monitorizează difuzarea manualelor şcolare în unităţile de învăţământ. (2) La nivelul fiecărui inspectorat şcolar se constituie o comisie de achiziţie a manualelor şcolare, aprobată prin decizie a inspectorului şcolar general. ART. 59 Comisia de achiziţie a manualelor şcolare de la nivelul ISJ/ISMB întreprinde următoarele acţiuni, în perioada stabilită prin calendar: a) întocmeşte formularele-tip de comandă, pe baza listei manualelor şcolare noi care urmează să fie achiziţionate de către ISJ/ISMB şi a Catalogului; b) transmite formularele-tip de comandă fiecărei unităţi de învăţământ; c) monitorizează corectitudinea întocmirii de către unităţile de învăţământ a bazelor de date cu privire la necesarul de manuale şcolare noi şi acordă asistenţă unităţilor de învăţământ în vederea întocmirii comenzilor; d) centralizează de la fiecare unitate de învăţământ formularele de comandă completate în format electronic şi imprimat; e) stabileşte titlurile şi tirajele pentru achiziţionarea manualelor şcolare noi, la nivel de inspectorat; f) stabileşte comanda finală pentru fiecare unitate de învăţământ, care este transmisă depozitelor judeţene de carte şcolară şi unităţilor de învăţământ; g) încheie cu editurile acordurile-cadru şi contractele de achiziţie publică a manualelor şcolare şi le supune spre aprobare conducerii ISJ/ISMB; h) monitorizează difuzarea manualelor şcolare noi în depozitele judeţene de carte şcolară şi apoi în unităţile de învăţământ; i) redactează, în termenul stabilit prin calendar, raportul către CNCEIP, în care este precizat gradul de asigurare a manualelor şcolare în învăţământul obligatoriu. ART. 60 În contractul de achiziţie publică a manualelor şcolare se specifică faptul că tipărirea manualului şcolar nou se realizează conform exemplarului de referinţă şi că difuzarea manualelor şcolare noi către depozitele judeţene de carte şcolară este asigurată de edituri pentru fiecare titlu de manual şcolar. ART. 61 Inspectoratele şcolare au obligaţia de a atribui contractele de achiziţie publică a manualelor şcolare numai cu respectarea condiţiilor financiare stabilite în acordul-cadru de furnizare a manualelor şcolare şi în baza unui document oficial prin care editura se obligă să respecte specificaţiile tehnice ale exemplarului de referinţă. ART. 62 Pentru activitatea de difuzare a manualelor şcolare în unităţile de învăţământ, fiecare depozit judeţean de carte şcolară din cadrul ISJ/ISMB primeşte o cotă de distribuţie de 10%, virată de MECT sau de operatorii economici care şi-au asumat obligaţia de a edita, tipări şi difuza manualele şcolare. ART. 63 După tipărirea manualelor şcolare noi, editurile transmit manualele şcolare comandate fiecărui depozit judeţean de carte şcolară din cadrul ISJ/ISMB. ART. 64 Depozitele judeţene de carte şcolară transmit manuale şcolare noi către fiecare unitate de învăţământ. CAP. IX Procesul de completare a stocurilor de manuale şcolare ART. 65 (1) Completarea stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu se realizează anual, prin achiziţionarea manualelor şcolare retipărite. (2) Procesul de completare a stocurilor de manuale şcolare vizează numai manualele şcolare achiziţionate de către ISJ/ISMB. ART. 66 În vederea demarării procesului de completare a stocurilor de manuale şcolare, CNCEIP întreprinde următoarele activităţi: a) actualizează Catalogul, prin validarea acestuia în conformitate cu documentele oficiale de suspendare sau de retragere de la retipărire şi/sau cu documentele care atestă aprobarea de reînscriere în Catalog; b) solicită INS indicele preţurilor de consum pentru postul de cheltuieli Cărţi şcolare şi îl transmite ISJ/ISMB; c) stabileşte procentajele de retipărire care sunt unice pe disciplină/modul, pe baza unui studiu privind necesarul de manuale şcolare la nivelul fiecărui ISJ/ISMB; d) propune repartizarea fondurilor alocate retipăririlor de manuale şcolare, în baza solicitărilor fundamentate de către ISJ/ISMB; e) propune MECT, spre aprobare, fondurile necesare demarării procesului de completare a stocurilor de manuale şcolare, în limita bugetului alocat. ART. 67 În vederea achiziţionării manualelor şcolare retipărite, la nivelul ISJ/ISMB se întreprind următoarele acţiuni: a) întocmirea formularelor-tip de comandă, care includ numai titlurile de manuale şcolare destinate achiziţionării de către ISJ/ISMB, în baza Catalogului; b) transmiterea formularelor-tip de comandă către fiecare unitate de învăţământ; c) acordarea de asistenţă unităţilor de învăţământ, în vederea întocmirii comenzilor; d) monitorizarea corectitudinii întocmirii/actualizării de către unităţile de învăţământ a bazelor de date cu privire la stocurile existente de manuale şcolare/necesarul de manuale şcolare; e) centralizarea formularelor de comandă, completate în format electronic şi imprimat, de la fiecare unitate de învăţământ; f) coordonarea redistribuirii manualelor şcolare existente între unităţile de învăţământ; g) stabilirea titlurilor şi a tirajelor pentru achiziţionarea manualelor şcolare retipărite, la nivel de inspectorat; h) încheierea cu editurile a contractelor de retipărire a manualelor şcolare; i) monitorizarea difuzării manualelor şcolare retipărite către depozitele judeţene de carte şcolară şi apoi în unităţile de învăţământ. ART. 68 În vederea întocmirii comenzilor, unităţile de învăţământ stabilesc numărul de manuale şcolare pe fiecare titlu, în funcţie de mobilitatea populaţiei şcolare: schimbare de domiciliu, transferuri, retrageri, abandon şcolar, repetenţii, alte situaţii prevăzute de legislaţia în vigoare. ART. 69 CNCEIP efectuează anual analize şi studii utilizând date furnizate de către ISJ/ISMB, în vederea fundamentării alocaţiilor bugetare pentru completarea stocurilor de manuale. ART. 70 În procesul de retipărire a manualelor şcolare, inspectoratele şcolare au obligaţia de a se încadra în bugetul alocat de către MECT. ART. 71 În contractul de retipărire se specifică faptul că tipărirea manualului şcolar se realizează conform exemplarului de referinţă, iar difuzarea manualelor şcolare către depozitele judeţene de carte şcolară este asigurată de edituri, pentru fiecare titlu de manual şcolar. ART. 72 Inspectoratele şcolare au obligaţia de a încheia contractele de retipărire a manualelor şcolare cu respectarea condiţiilor financiare stabilite în acordul-cadru de furnizare a manualelor şcolare şi în baza unei note oficiale, din care să rezulte faptul că editura se obligă să respecte specificaţiile tehnice ale exemplarului de referinţă. ART. 73 (1) După retipărirea manualelor şcolare, editurile transmit manualele comandate către depozitele judeţene de carte şcolară din cadrul ISJ/ISMB. (2) Din depozitul judeţean de carte şcolară se transmit fiecărei unităţi de învăţământ manualele şcolare retipărite, conform comenzii aprobate de ISJ/ISMB. PARTEA a IV-a Evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare în învăţământul obligatoriu CAP. X Coordonarea evidenţei şi a gestionării manualelor şcolare ART. 74 La nivel naţional, evidenţa centralizată a situaţiei manualelor şcolare este coordonată de către CNCEIP. ART. 75 În vederea păstrării evidenţei manualelor şcolare existente la nivel naţional, CNCEIP întocmeşte baza de date ce cuprinde numărul de manuale şcolare existente, casate, necesare şi comandate în anul şcolar anterior, pe edituri, autori, discipline şi clase, conform informaţiilor transmise de către ISJ/ISMB. ART. 76 La nivelul ISJ/ISMB, evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare este coordonată de o comisie judeţeană/a municipiului Bucureşti de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare. ART. 77 Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare, numită pe baza unei decizii la nivel de ISJ/ISMB, este alcătuită dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi, un secretar şi 4 membri. ART. 78 Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare are următoarele atribuţii: a) organizează şi monitorizează evidenţa manualelor şcolare existente în fiecare unitate de învăţământ; b) acordă asistenţă unităţilor de învăţământ în evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare; c) întocmeşte, în baza Catalogului, formularele-tip de evidenţă a manualelor şcolare, codificate conform prezentei metodologii; lista codurilor manualelor şcolare este prevăzută în anexa nr. 6; d) transmite fiecărei unităţi de învăţământ formularele-tip de evidenţă; e) monitorizează corectitudinea întocmirii evidenţei manualelor şcolare de către unităţile de învăţământ; f) centralizează, de la fiecare unitate de învăţământ, formularele de evidenţă completate în format electronic şi tipărit; g) contabilizează, pe edituri şi pe clase, datele obţinute de la unităţile de învăţământ, în vederea realizării unei baze de date a manualelor şcolare; h) actualizează anual baza de date a manualelor şcolare existente la nivel local; i) monitorizează gestionarea manualelor şcolare în unităţile de învăţământ; j) întocmeşte raportul anual privind situaţia manualelor şcolare existente la nivel local, pe care îl înaintează CNCEIP; k) monitorizează redistribuirea manualelor şcolare existente între unităţile de învăţământ; l) verifică şi aprobă, după caz, propunerile unităţilor de învăţământ de casare a manualelor şcolare care nu mai pot fi utilizate. ART. 79 La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare sunt coordonate de o comisie de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare. ART. 80 Comisia de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare, numită în baza unei decizii interne a unităţii de învăţământ, este alcătuită din: a) preşedinte: directorul unităţii de învăţământ/directorul adjunct al unităţii de învăţământ; b) vicepreşedinte: bibliotecarul unităţii de învăţământ/ responsabilul cu manualele şcolare; c) secretar: un informatician din cadrul unităţii de învăţământ/ administratorul de reţea/un profesor cu abilităţi de operare pe calculator; d) membri permanenţi: diriginţii/învăţătorii fiecărei clase. ART. 81 Comisia de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare, constituită la nivelul unităţii de învăţământ, are următoarele atribuţii: a) întocmeşte şi păstrează evidenţa manualelor şcolare existente în unitatea de învăţământ; b) monitorizează corectitudinea întocmirii evidenţei manualelor şcolare la nivel de clasă; c) întocmeşte/actualizează anual propria bază de date, în conformitate cu formularul-tip de comandă a manualelor şcolare, primite de la Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare; d) completează formularul-tip de comandă a manualelor şcolare; e) monitorizează gestionarea manualelor şcolare în unitatea de învăţământ; f) întocmeşte raportul anual către Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare, cu privire la situaţia manualelor şcolare existente în unitatea de învăţământ; g) întocmeşte baza de date privind deficitul de manuale şcolare în vederea redistribuirii, de către ISJ/ISMB, a manualelor şcolare între unităţile de învăţământ; h) propune Comisiei de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare casarea manualelor şcolare care nu mai pot fi utilizate din cauza gradului de uzură fizică şi/sau morală, precum şi a celor a căror valabilitate a expirat. CAP. XI Gestionarea manualelor şcolare ART. 82 Gestionarea manualelor şcolare se realizează la nivelul inspectoratelor şcolare, prin depozitele judeţene de carte şcolară, precum şi la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin bibliotecile proprii. ART. 83 La nivelul fiecărui ISJ/ISMB funcţionează un depozit judeţean de carte şcolară, care se află în responsabilitatea unui şef de depozit. ART. 84 Atribuţiile şefului de depozit sunt: a) organizează evidenţa şi gestionează manualele şcolare existente în depozitul de carte şcolară; b) coordonează derularea achiziţionării manualelor şcolare noi, precum şi a procesului de completare a stocurilor; c) monitorizează, pe edituri/titluri de manuale şcolare şi autori/clase, rulajul de manuale şcolare în/din depozit; d) primeşte în depozit, de la edituri, manualele şcolare comandate de ISJ/ISMB; e) realizează distribuirea manualelor şcolare din depozit în unităţile de învăţământ în termenele prevăzute prin calendar. ART. 85 Gestionarea manualelor şcolare la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ este realizată de bibliotecar/de responsabilul cu manualele şcolare. ART. 86 (1) La începutul fiecărui an şcolar, bibliotecarul/ responsabilul cu manualele şcolare din unitatea de învăţământ preia, pe baza documentelor justificative, manualele şcolare noi şi manualele şcolare retipărite, de la depozitul de carte şcolară. (2) La nivelul unităţii de învăţământ, manualele şcolare sunt identificate prin coduri, în condiţiile prezentei metodologii. ART. 87 Fiecare unitate de învăţământ are obligaţia să stipuleze, în propriul regulamentul intern, etapele procesului de predare-primire, precum şi monitorizarea stării manualelor şcolare. PARTEA a V-a Regimul Catalogului manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar ART. 88 (1) Catalogul cuprinde titlurile de manuale şcolare aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, pe edituri şi autori. (2) Catalogul este structurat în 3 părţi: a) manualele şcolare în vigoare pentru învăţământul obligatoriu; b) manualele şcolare în vigoare pentru învăţământul secundar superior; c) manualele şcolare în vigoare adaptate învăţământului special. (3) Manualele şcolare în vigoare sunt identificate prin coduri pentru nivelul de învăţământ, clasă, arie curriculară, limbă de predare. ART. 89 Catalogul este întocmit pe baza listei manualelor şcolare noi, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, pentru învăţământul preuniversitar, la care se adaugă preţul de achiziţie corespunzător fiecărui titlu. ART. 90 Întocmirea şi modificarea Catalogului sunt realizate de CNCEIP. Forma electronică a Catalogului este actualizată de CNCEIP la fiecare aprobare a unor manuale şcolare noi prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. ART. 91 În vederea întocmirii şi modificării Catalogului, CNCEIP întreprinde următoarele acţiuni: a) înscrie în Catalog titlurile de manuale şcolare, în baza ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului privind aprobarea manualelor şcolare; b) atribuie coduri pentru fiecare titlu de manual şcolar, conform prezentei metodologii; c) elaborează şi aplică procedura pentru verificarea exactităţii înscrisurilor din Catalog; d) actualizează, modifică şi completează Catalogul, în conformitate cu documentele oficiale care atestă aprobarea lor pentru utilizare în sistemul de învăţământ preuniversitar şi/sau suspendarea/retragerea temporară/radierea titlurilor de manuale şcolare; e) redactează proiectul de ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului pentru suspendarea/ retragerea temporară/ radierea titlurilor de manuale şcolare, ori de câte ori este necesar; f) publică Catalogul pe website-ul MECT şi pe cel al CNCEIP. PARTEA a VI-a Manualele şcolare pentru învăţământul special ART. 92 (1) Învăţământul special, ca parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ, dispune de manuale şcolare adaptate, în conformitate cu nevoile speciale ale elevilor cu dizabilităţi. (2) Activitatea de predare-învăţare-evaluare desfăşurată cu elevii cu dizabilităţi se realizează pe baza unor manuale şcolare, elaborate conform curriculumului din învăţământul de masă, adaptate în funcţie de tipul şi gravitatea deficienţei sau pe baza unui curriculum special. (3) Manualele pentru învăţământul special sunt asigurate prin: a) adaptarea manualelor aprobate pentru învăţământul de masă; b) aprobarea unor manuale şcolare noi. ART. 93 (1) Elevii cu deficienţă mintală din şcolile speciale studiază după un curriculum special, pe baza unor manuale şcolare adaptate, în conformitate cu nevoile lor de instruire şi formare, raportate la gravitatea deficienţei. (2) Elevii cu deficienţă de vedere studiază după curriculumul din învăţământul de masă, pe baza aceloraşi manuale din învăţământul de masă, dar adaptate din punctul de vedere al tehnoredactării, astfel: a) pentru elevii ambliopi, manualul şcolar este realizat în baza unor elemente tehnice şi a unor suporturi vizuale aparte: contrast text-imagine-pagină şi spaţiere a textului, caractere şi dimensiuni compatibile cu gravitatea deficienţei, imprimare cromatică adecvată; b) pentru elevii nevăzători, manualul şcolar este transcris în alfabetul Braille. (3) Elevii cu deficienţă de auz studiază după curriculumul din învăţământul de masă, adaptat în funcţie de tipul şi gravitatea deficienţei, ori după un curriculum special, astfel: a) elevii cu hipoacuzie uşoară studiază pe baza aceloraşi manuale din învăţământul de masă; b) elevii cu hipoacuzie medie şi forte, precum şi cei cu surditate studiază pe baza unor manuale şcolare speciale. ART. 94 (1) Pentru aprobarea manualelor şcolare noi, MECT, prin CNCEIP, organizează sesiuni de evaluare a proiectelor de manuale şcolare noi pentru învăţământul special, în condiţiile prevăzute la cap. IV - Organizarea sesiunilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare. (2) Pentru manualele şcolare adaptate, MECT, prin CNCEIP, organizează sesiuni pentru verificarea îndeplinirii specificaţiilor tehnice. ART. 95 (1) MECT, prin CNCEIP, organizează anual două sesiuni de verificare a îndeplinirii specificaţiilor tehnice în care au fost realizate manualele şcolare adaptate învăţământului special, cu o durată maximă de 60 de zile. (2) Sesiunea principală este programată în perioada februarie-martie a fiecărui an calendaristic. (3) Cea de-a doua sesiune anuală de verificare a specificaţiilor tehnice în care au fost realizate manualele şcolare adaptate învăţământului special se organizează, după caz, la minimum 3 luni de la încheierea sesiunii principale. (4) Fiecare sesiune de verificare se anunţă în mass-media şi pe website-ul CNCEIP şi se organizează pe tipuri de deficienţă. (5) Verificarea îndeplinirii specificaţiilor tehnice pentru manualele adaptate se realizează de către o comisie din care fac parte şi cadre didactice din învăţământul special. ART. 96 Pentru organizarea fiecărei sesiuni de verificare a îndeplinirii specificaţiilor tehnice în care au fost realizate manualele şcolare adaptate învăţământului special, CNCEIP parcurge următoarele etape: a) elaborează specificaţii tehnice aparte pentru manualele şcolare adaptate învăţământului special, pe care le anunţă în mass-media şi pe website-ul CNCEIP; b) nominalizează cadrele didactice care verifică îndeplinirea specificaţiilor tehnice de către manualele şcolare adaptate învăţământului special; selecţia cadrelor didactice se realizează în baza unei proceduri separate. ART. 97 (1) Sesiunea de verificare a îndeplinirii specificaţiilor tehnice în care au fost realizate manualele şcolare adaptate învăţământului special cuprinde următoarele etape: a) depunerea la CNCEIP de către edituri în plicuri sigilate şi securizate a: - manualului şcolar adaptat învăţământului special, în formă imprimată; - ofertei de preţ corespunzătoare manualului şcolar adaptat învăţământului special; b) stabilirea membrilor comisiilor de verificare, pe tipuri de deficienţă; c) realizarea verificării propriu-zise a îndeplinirii specificaţiilor tehnice de către manualele şcolare adaptate învăţământului special; d) redactarea raportului de verificare a respectării specificaţiilor tehnice anunţate înaintea sesiunii de verificare, în baza căruia manualul şcolar adaptat este declarat "admis" sau "respins"; e) anunţarea rezultatelor verificării, prin afişare la sediul CNCEIP şi prin postare pe website-ul instituţiei, în termenul stabilit prin calendar; f) realizarea proiectului de ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului privind aprobarea manualelor şcolare adaptate; g) comunicarea către edituri a avizului "Bun de tipar". (2) Manualele şcolare adaptate învăţământului special, eliminate după sesiunea de verificare, pot participa la o sesiune ulterioară de verificare, după remedierea deficienţelor. ART. 98 Achiziţionarea manualelor şcolare noi şi completarea, prin retipărire, a stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul special se realizează în condiţiile prevăzute în partea a III-a - Achiziţionarea manualelor şcolare pentru învăţământul obligatoriu. ART. 99 Manualele şcolare valabile pentru învăţământul special sunt înscrise în Catalogul manualelor şcolare pentru învăţământul special, în condiţiile prevăzute la art. 91 lit. a). ART. 100 Actualizarea, modificarea şi completarea Catalogului manualelor şcolare pentru învăţământul special sunt realizate de CNCEIP, ori de câte ori este necesar, în condiţiile prezentei metodologii. PARTEA a VII-a Manualele şcolare pentru învăţământul secundar superior ART. 101 Evaluarea/reevaluarea şi aprobarea proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul secundar superior se realizează după aceeaşi procedură utilizată în cazul evaluării/ reevaluării şi aprobării proiectelor de manuale şcolare, detaliată în partea a II-a. ART. 102 Manualele şcolare valabile pentru învăţământul secundar superior sunt înscrise în Catalogul manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar secundar superior, în condiţiile prevăzute la art. 91 lit. a). ART. 103 Manualele şcolare pentru învăţământul secundar superior se comercializează pe piaţa liberă. ART. 104 Actualizarea, modificarea şi completarea Catalogului manualelor şcolare pentru învăţământul preuniversitar secundar superior sunt realizate de CNCEIP, ori de câte ori este necesar, în condiţiile prezentei metodologii. PARTEA a VIII-a Dispoziţii finale şi tranzitorii ART. 105 (1) Respectarea întocmai a Metodologiei privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar este obligatorie pentru toate persoanele implicate în această activitate. (2) Încălcarea normelor prezentei metodologii constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară; personalul din învăţământ implicat în evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, în achiziţionarea, în evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare răspunde disciplinar, conform legii, pentru încălcarea îndatoririlor ce îi revin, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare, prin care dăunează interesului învăţământului, prestigiului unităţii de învăţământ şi CNCEIP. (3) În cazul în care este angajată răspunderea disciplinară, personalul implicat în comisiile de evaluare/reevaluare, în comisiile de achiziţionare şi în comisiile de evidenţă şi gestionare a manualelor şcolare este sancţionat disciplinar, în raport cu gravitatea abaterilor, conform prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. ART. 106 Pentru situaţiile în care se constată că cei implicaţi în evaluarea/reevaluarea proiectelor de manuale şcolare, în achiziţionarea, în evidenţa şi gestionarea manualelor şcolare au săvârşit fapte care întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, CNCEIP sesizează organele de cercetare penală, în condiţiile legii; constatarea faptei săvârşite angajează răspunderea penală a celor implicaţi. ART. 107 (1) Propunerea de sancţionare a personalului indicat la art. 105 alin. (2) se face potrivit art. 117 din Statutul personalului didactic, după informarea prealabilă a CNCEIP. (2) Sancţiunea disciplinară se aplică după efectuarea cercetării administrative a faptei sesizate, având la bază procesul-verbal al comisiei de control, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de acesta în apărare. (3) Pentru cercetarea abaterilor săvârşite de personalul indicat la art. 105 alin. (2), se constituie comisii de cercetare a abaterilor, formate din câte 3-5 membri din cadrul CNCEIP, în condiţiile prevăzute de art. 119 alin. (2) şi (3) din Statutul personalului didactic. (4) Cercetarea abaterilor prezumate şi aplicarea sancţiunilor se realizează în conformitate cu prevederile art. 120-125 din Statutul personalului didactic. ART. 108 (1) În vederea respectării prevederilor din prezenta metodologie şi pentru asigurarea corectitudinii desfăşurării evaluării/reevaluării proiectelor de manuale şcolare, la constituirea comisiilor de evaluare/reevaluare a proiectelor de manuale şcolare, CNCEIP solicită declaraţii scrise de la fiecare cadru didactic, membru al acestor comisii. În declaraţie, evaluatorul de proiecte de manuale şcolare precizează că nu se află în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 15 alin. (3) şi îşi asumă responsabilitatea pentru respectarea întocmai a prevederilor legale. (2) De asemenea, declaraţia scrisă cuprinde menţiunea că, în cazul constatării unor nereguli în activitatea sa în calitate de evaluator al proiectelor de manuale şcolare, cadrul didactic a luat cunoştinţă că este sancţionat, în funcţie de gravitatea abaterii, în conformitate cu prezenta metodologie. ART. 109 (1) Nerespectarea prevederilor art. 17 constituie abatere disciplinară şi conduce la aplicarea sancţiunilor stabilite prin Statutul personalului didactic şi, după caz, la sesizarea organelor de cercetare penală, în condiţiile legii. (2) MECT şi CNCEIP îşi declină orice răspundere care decurge din nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (3) sau din încălcarea conţinutului declaraţiei autentificate depuse de edituri, răspunderea revenind în exclusivitate editurilor. ART. 110 Anual, până la data de 31 august, CNCEIP postează pe website-ul propriu, www.cnceip.ro, calendarul. ART. 111 Viabilitatea manualelor şcolare tipărite este de 4 ani şcolari, perioadă calculată din momentul achiziţiei publice sau similar pentru ciclul superior al liceului, de pe piaţa liberă. ART. 112 Manualele şcolare utilizate în sistemul de învăţământ preuniversitar pentru o disciplină/un modul de pregătire profesională îşi pierd valabilitatea odată cu achiziţionarea noilor manuale şcolare, elaborate în baza unor noi programe şcolare sau a unor programe şcolare care au fost modificate cu minimum 25% faţă de programele şcolare precedente, pentru aceeaşi disciplină/acelaşi modul de pregătire profesională. ART. 113 Manualele şcolare retipărite pentru o disciplină/ un anumit modul de pregătire profesională sunt valabile simultan cu manualele şcolare utilizate în sistemul de învăţământ preuniversitar, dar îşi pierd valabilitatea odată cu achiziţionarea manualelor şcolare noi, elaborate în baza unor noi programe şcolare sau a unor programe şcolare care au fost modificate cu minimum 25% faţă de programa şcolară precedentă, pentru aceeaşi disciplină/ acelaşi modul de pregătire profesională. ART. 114 Plata evaluatorilor se face în baza unor reglementări speciale ale MECT. ART. 115 (1) Manualele şcolare distribuite elevilor din învăţământul obligatoriu, respectiv manualele şcolare pentru elevii din învăţământul secundar superior care beneficiază de gratuitate, se recuperează la sfârşitul fiecărui an şcolar. (2) Sunt exceptaţi de la prevederile alin. (1) elevii care au suferit de boli contagioase sau transmisibile, în baza recomandării eliberate de medicul specialist. ART. 116 În vederea elaborării de noi manuale şcolare, noile programe şcolare aprobate sunt anunţate public, de regulă, cu un an înainte de desfăşurarea unei noi sesiuni de evaluare. ART. 117 Pentru manualele şcolare aprobate până la data intrării în vigoare a prezentei metodologii, ISJ/ISMB încheie contracte de retipărire cu respectarea specificaţiilor tehnice ale exemplarului de referinţă şi în condiţii financiare stabilite prin aceste contracte, independent de existenţa acordului-cadru de furnizare a manualelor şcolare. ART. 118 (1) Procesul de evaluare/reevaluare a proiectelor de manuale şcolare pentru acele discipline/module de pregătire profesională la care, la nivel naţional, se şcolarizează efective mici de elevi este reglementat prin procedură separată, aprobată prin notă a ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, la propunerea CNCEIP. (2) La cererea ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, CNCEIP realizează reevaluarea ştiinţifică a unor manuale şcolare, ulterior sesiunii de evaluare a proiectelor de manuale şcolare, şi întocmeşte un raport de reevaluare; reevaluarea manualelor şcolare se reglementează prin procedură separată. ART. 119 Asigurarea manualelor şcolare pentru tirajele sub 300 de exemplare se reglementează prin procedură separată, aprobată prin notă a ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului. ART. 120 CNCEIP organizează anual două sesiuni de verificare a îndeplinirii specificaţiilor tehnice de către manualele şcolare difuzate în teritoriu. ART. 121 CNCEIP monitorizează permanent actualitatea/ corectitudinea informaţiei, calitatea ştiinţifică şi didactică a manualelor aprobate, în baza unor analize de impact sau a feedbackului obţinut prin examene şi evaluări naţionale şi internaţionale, prin evaluarea de proces, prin studii şi cercetări psihopedagogice. ART. 122 Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 -------la metodologie-------------- FIŞA-TIP de evaluare a proiectului de manual şcolar*)────────── *) Se completează de către evaluatorii de proiecte de manuale şcolare.────────── Numele şi prenumele evaluatorului: .............................. Codul proiectului de manual şcolar: ............................. Titlul disciplinei/modulului de pregătire profesională: ......... Clasa: ...................... Nr. pagini: .......................... Tipul de programă: ............................................. Ordinul ministrului ..........pentru aprobarea programei nr. ......../........ Criterii eliminatorii**)────────── **) Se menţionează primul element care nu respectă unul dintre criteriile eliminatorii.────────── I. Conformitatea cu programa şcolară ...................................................................................................................................................................................... II. Caracterul nediscriminatoriu ........................................................................................................................................................................................ Proiectul de manual şcolar care nu respectă unul dintre criteriile eliminatorii este declarat "eliminat", fără a mai putea participa la etapele ulterioare ale sesiunii de evaluare în curs. Criterii generale de calitate***)────────── ***) Stabilirea punctajelor se realizează conform notei redactate în finalul anexei.──────────
┌────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┬─────────┐
│ Indicatori │ Punctaj │Argumente│
│ │ │ şi/sau │
│ │ │ exemple │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│Criteriul I │ punctaj │ │
│Corectitudinea conţinutului ştiinţific │ criteriul I │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│1. Corectitudinea ştiinţifică şi, după caz, │ │.........│
│actualitatea informaţiei oferite implicit sau │ │.........│
│explicit prin text/suporturi vizuale │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│2. Relevanţa informaţiei oferite implicit sau │ │.........│
│explicit prin text/suporturi vizuale │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│3. Proiectarea corectă a itemilor de evaluare │ │.........│
│/autoevaluare │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│ Media punctaj criteriul I │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│Criteriul II │ punctaj │ │
│Abordarea didactică a conţinutului ştiinţific │ criteriul II │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│1. Coerenţa logică a prezentării conţinutului │ │.........│
│disciplinei/modulului de pregătire profesională │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│2. Adecvarea activităţilor practice şi a │ │.........│
│exemplelor la conţinutul ştiinţific, la │ │.........│
│programele şcolare şi, după caz, situaţii din │ │.........│
│viaţa cotidiană │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│3. Adecvarea prezentării conţinutului ştiinţific│ │.........│
│şi a mesajului suporturilor vizuale la nivelul │ │.........│
│de vârstă/de dezvoltare a elevilor şi la │ │.........│
│specificul disciplinei/modulului de pregătire │ │.........│
│profesională │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│ Media punctaj criteriul II │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│Criteriul III │ │ │
│Contribuţia la optimizarea procesului de │ punctaj │ │
│predare-învăţare-evaluare │criteriul III │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│1. Existenţa, ponderea şi calitatea temelor │ │.........│
│recapitulative/de sinteză │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│2. Echilibrarea conţinutului disciplinei/ │ │.........│
│modulului de pregătire profesională cu │ │.........│
│itemii/testele de evaluare şi asigurarea │ │.........│
│caracterului aplicativ al itemilor complementari│ │.........│
│de evaluare │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│3. Gradul de utilizare a achiziţiilor anterioare│ │.........│
│în contexte noi │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│ Media punctaj criteriul III │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│Criteriul IV │ │ │
│Organizarea conţinutului în vederea formării de │ punctaj │ │
│competenţe în conformitate cu programa şcolară │criteriul IV │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│1. Sistematizarea textului pentru eficientizarea│ │.........│
│învăţării │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│2. Dezvoltarea şi valorificarea obiectivelor/ │ │.........│
│competenţelor din punctul de vedere intra-, │ │.........│
│inter-, multidisciplinar, precum şi al │ │.........│
│experienţei de viaţă │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│3. Utilizarea metodelor/tehnicilor/strategiilor │ │.........│
│activ-participative │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│ Media punctaj criteriul IV │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│Criteriul V │ punctaj │ │
│Calitatea şi accesibilitatea limbajului │ criteriul V │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│1. Coerenţa lingvistică şi dezvoltarea │ │.........│
│limbajului de specialitate în contexte creative │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│2. Echilibrarea utilizării informaţiilor/ │ │.........│
│termenilor/conceptelor noi în conţinuturi │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│3. Relevanţa titlurilor/subtitlurilor │ │.........│
│ │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│ Media punctaj criteriul V │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│Criteriul VI │ punctaj │ │
│Calitatea tehnoredactării │ criteriul VI │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│1. Respectarea elementelor tehnice │ │.........│
│ │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│2. Calitatea tehnică a suporturilor vizuale │ │.........│
│ │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│3. Aspect atractiv şi adecvat nivelului de │ │.........│
│vârstă/de dezvoltare a elevilor şi specificului │ │.........│
│disciplinei/modulului de pregătire profesională │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│ Media punctaj criteriul VI │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│Criteriul VII │ punctaj │ │
│Stilul şi unitatea proiectului de manual şcolar │criteriul VII │ │
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│1. Elaborarea proiectului de manual şcolar │ │.........│
│într-o concepţie unitară, care să promoveze │ │.........│
│valorile estetice, etice, morale şi educative │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│2. Menţionarea obiectivelor/competenţelor şi a │ │.........│
│finalităţilor practice grupate pe seturi de │ │.........│
│capitole/teme, detalierea cuprinsului şi │ │.........│
│precizarea referinţelor bibliografice │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│3. Alternanţa textului cu suporturile vizuale şi│ │.........│
│poziţionarea adecvată a textelor în corelaţie cu│ │.........│
│suporturile vizuale │ │.........│
├────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┼─────────┤
│ Media punctaj criteriul VII │ │ │
└────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┴─────────┘
┌────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Punctaj final pentru criteriile generale de │ │
│calitate │ │
└────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘
NOTĂ: ● Pentru fiecare indicator punctajul se stabileşte conform descriptorilor de performanţă, în funcţie de nivelul de realizare a indicatorului. Punctajul pentru fiecare indicator este de maximum 10 puncte. ● Pentru fiecare criteriu, punctajul se calculează ca medie aritmetică, cu reţinerea primelor două zecimale, a punctajelor obţinute pentru fiecare dintre cei 3 indicatori corelaţi criteriului, astfel:
medie
punctaj punctaj indicator 1 + punctaj indicator 2 +
criteriu punctaj indicator 3
evaluat = ──────────────────────────────────────────────
3
Media pentru fiecare criteriu este de maximum 10 puncte. ● Pentru criteriile generale de calitate punctajul final se calculează astfel încât să fie acordată o pondere dublă criteriilor "Corectitudinea conţinutului ştiinţific", "Abordarea didactică a conţinutului ştiinţific" şi "Contribuţia la optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare", conform următoarei formule: punctajul final pentru criteriile generale de calitate = 2 x (punctaj criteriul I + punctaj criteriul II + punctaj criteriul III) + punctaj criteriul IV + punctaj criteriul V + punctaj criteriul VI + punctaj criteriul VII Punctajul final pentru criteriile generale de calitate este de maximum 100 de puncte.
Data Semnătura evaluatorului
.......... .......................
LISTA modificărilor care trebuie operate în vederea obţinerii avizului "bun de tipar"*)────────── *) Se completează numai în situaţia în care punctajul final pentru criteriile generale de calitate este de minimum 67 de puncte.────────── ........................................................................... ........................................................................... ........................................................................... ........................................................................... ...........................................................................
Data Semnătura evaluatorului
.......... ......................
ANEXA 2 --------la metodologie-------------- GRILĂ pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare Criterii pentru evaluarea ştiinţifică a proiectelor de manuale şcolare Criterii eliminatorii I. Conformitatea cu programa şcolară Demersul didactic al proiectului de manual şcolar: ● permite construirea situaţiilor de învăţare care să conducă la realizarea progresivă a tuturor obiectivelor-cadru şi de referinţă, respectiv a tuturor competenţelor generale şi specifice prevăzute în programa şcolară sau a tuturor competenţelor prevăzute în structura unităţilor de competenţe, componente ale standardelor de pregătire profesională*);────────── *) În cazul ofertei curriculare oficiale (standardele de pregătire profesională, programele pentru modulele de pregătire profesională) specifice curriculumului din învăţământul profesional şi tehnic.────────── ● promovează valorile şi atitudinile menţionate în programa şcolară; ● respectă întocmai conţinuturile învăţării prevăzute de programa şcolară. Proiectul de manual şcolar respectă programa, nu omite conţinuturi într-un procentaj mai mare de 15% şi nu tratează conţinuturi necuprinse în programa şcolară, fără marcarea distinctă a textului. II. Caracterul nediscriminatoriu Caracterul nediscriminatoriu în construcţia şi conţinutul proiectului de manual şcolar - text, suporturi vizuale - constă în respectarea principiilor care nu fac nicio deosebire, excludere sau preferinţă, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată; caracterul nediscriminatoriu vizează totodată eliminarea oricăror modalităţi de promovare a ideologiei naţionalist-extremiste, rasiste, xenofobe. NOTĂ: Proiectul de manual şcolar care nu respectă unul dintre criteriile eliminatorii este declarat "eliminat", fără a mai putea participa la etapele ulterioare ale sesiunii de evaluare în curs. Criterii generale de calitate I. Corectitudinea conţinutului ştiinţific
┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Indicatori │ Descriptori │Punctaj│
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│1. Corectitudinea ştiinţifică şi│1.1. Toate conceptele/termenii/informaţiile noi │ │
│actualitatea informaţiei oferite│din conţinutul proiectului de manual şcolar │ │
│implicit sau explicit prin text/│(text/suporturi vizuale) sunt actuale, tratate în│ 9 │
│suporturi vizuale │mod explicit, adaptat nivelului de învăţământ, │ │
│ │corecte din punct de vedere ştiinţific şi inte- │ │
│ │grate coerent în textul/informaţia dată. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.2. Informaţiile/termenii/conceptele noi din │ │
│ │conţinutul proiectului de manual şcolar (text/su-│ 7 │
│ │porturi vizuale) sunt abordate corect din punct │ │
│ │de vedere ştiinţific, dar parţial explicitate. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.3. Informaţiile/termenii/conceptele noi din │ │
│ │conţinutul proiectului de manual şcolar (text/su-│ 5 │
│ │porturi vizuale) sunt abordate vag. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│2. Relevanţa informaţiei oferite│2.1. Informaţia ştiinţifică prezentată prin text │ │
│implicit sau explicit prin text/│/suporturi vizuale este selectată în funcţie de │ │
│suporturi vizuale │relevanţa pentru: │ │
│ │- obiectivele de referinţă/competenţele specifice│ │
│ │/competenţele prevăzute în structura unităţilor │ │
│ │de competenţe componente ale standardelor de pre-│ 9 │
│ │gătire profesională specifice învăţământului pro-│ │
│ │fesional şi tehnic; │ │
│ │- conţinuturile din programa şcolară; │ │
│ │- interesul elevilor, în scopul formării/dezvol- │ │
│ │tării capacităţilor intelectuale specifice │ │
│ │vârstei şi pregătirii pentru integrarea în │ │
│ │societate; │ │
│ │- susţinerea demersului didactic. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.2. Informaţia ştiinţifică dată prin text/supor-│ │
│ │turi vizuale este relevantă pentru: │ │
│ │- obiectivele de referinţă/competenţele specifice│ │
│ │/competenţele prevăzute în structura unităţilor │ │
│ │de competenţe componente ale standardelor de pre-│ 7 │
│ │gătire profesională specifice învăţământului │ │
│ │profesional şi tehnic; │ │
│ │- conţinuturile din programa şcolară; │ │
│ │- susţinerea demersului didactic. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.3. Informaţia ştiinţifică dată prin text/supor-│ │
│ │turi vizuale respectă: │ │
│ │- obiectivele de referinţă/competenţele specifice│ │
│ │/competenţele prevăzute în structura unităţilor │ 5 │
│ │de competenţe componente ale standardelor de pre-│ │
│ │gătire profesională specifice învăţământului │ │
│ │profesional şi tehnic; │ │
│ │- conţinuturile din programa şcolară. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│3. Proiectarea corectă a itemi- │3.1. Itemii sunt proiectaţi în conformitate cu │ │
│lor de evaluare/autoevaluare │principiile evaluării prezentate în ghidurile de │ │
│ │evaluare, elaborate pe discipline. Itemii sunt │ │
│ │proiectaţi pentru a corespunde tuturor obiective-│ │
│ │lor/competenţelor de evaluare derivate din │ 9 │
│ │obiectivele de referinţă/competenţele specifice/ │ │
│ │competenţele prevăzute în structura unităţilor │ │
│ │de competenţe componente ale standardelor de │ │
│ │pregătire profesională specifice învăţământului │ │
│ │profesional şi tehnic înscrise în programa │ │
│ │şcolară. Itemii evaluează informaţia ştiinţifică │ │
│ │relevantă. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.2. Itemii proiectaţi respectă parţial regulile │ │
│ │evaluării. Itemii corespund obiectivelor/compe- │ │
│ │tenţelor de evaluare derivate din majoritatea │ │
│ │obiectivelor de referinţă/competenţelor specifice│ 7 │
│ │/competenţelor prevăzute în structura unităţilor │ │
│ │de competenţe componente ale standardelor de pre-│ │
│ │gătire profesională specifice învăţământului │ │
│ │profesional şi tehnic înscrise în programa │ │
│ │şcolară. Itemii evaluează întreaga informaţie │ │
│ │ştiinţifică. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.3. Itemii sunt realizaţi fără a evalua obiecti-│ │
│ │vele/competenţele de evaluat derivate din obiec- │ │
│ │tivele de referinţă/competenţele specifice/com- │ │
│ │petenţele prevăzute în structura unităţilor de │ 5 │
│ │competenţe componente ale standardelor de pregă- │ │
│ │tire profesională specifice învăţământului profe-│ │
│ │sional şi tehnic înscrise în programa şcolară. │ │
│ │Itemii evaluează informaţia ştiinţifică cu grad │ │
│ │scăzut de relevanţă. │ │
└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────┘
II. Abordarea didactică a conţinutului ştiinţific
┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Indicatori │ Descriptori │Punctaj│
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│1. Coerenţa logică a prezentării│1.1. Conţinutul proiectului de manual şcolar este│ │
│conţinutului disciplinei/modulu-│prezentat respectând coerenţa logică internă a │ │
│lui de pregătire profesională │disciplinei/modulului de pregătire profesională, │ │
│ │prin: explicaţii detaliate; evidenţierea rela- │ 9 │
│ │ţiilor de cauzalitate; argumentare convingătoare;│ │
│ │explicitarea simbolurilor utilizate, atât în │ │
│ │interpretarea, cât şi în demonstrarea gradului │ │
│ │de aplicabilitate a informaţiei ştiinţifice. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.2. Coerenţa logică internă a disciplinei/modu- │ │
│ │lului de pregătire profesională este evidentă la │ 7 │
│ │nivelul prezentării şi al aplicării conţinutului │ │
│ │ştiinţific, dar nu şi la nivelul interpretării │ │
│ │acestuia. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.3. Coerenţa logică internă a disciplinei/modu- │ │
│ │lului de pregătire profesională este slab reali- │ │
│ │zată, conducând la dificultăţi în înţelegerea şi │ 5 │
│ │valorificarea conţinutului ştiinţific, atât la │ │
│ │nivelul prezentării, al interpretării, cât şi al │ │
│ │aplicării acestuia. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│2. Adecvarea activităţilor │2.1. În proiectul de manual şcolar se regăsesc │ │
│practice şi a exemplelor la │activităţi practice şi exemple din viaţa │ │
│conţinutul ştiinţific, la │cotidiană, care conduc la realizarea finalită- │ 9 │
│programele şcolare şi, după caz,│ţilor programei şcolare. │ │
│situaţii din viaţa cotidiană ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.2. În proiectul de manual şcolar se regăsesc │ │
│ │activităţi practice şi exemple din viaţa coti- │ 7 │
│ │diană, care conduc parţial la realizarea finali- │ │
│ │tăţilor programei şcolare. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.3. În proiectul de manual şcolar se regăsesc │ │
│ │sporadic activităţi practice şi exemple din viaţa│ 5 │
│ │cotidiană. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│3. Adecvarea prezentării │3.1. Toate conţinuturile ştiinţifice prezentate │ │
│conţinutului ştiinţific şi a │în manual şi mesajele suporturilor vizuale sunt │ │
│mesajului suporturilor vizuale │adecvate nivelului de vârstă/de dezvoltare al │ │
│la nivelul de vârstă/de │elevilor şi specificului disciplinei/modulului │ 9 │
│dezvoltare al elevilor şi la │de pregătire profesională, răspund │ │
│specificul disciplinei/modulului│capacităţilor de înţelegere, favorizând │ │
│de pregătire profesională │dezvoltarea intelectuală şi socială a elevilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.2. În mare parte, conţinuturile prezentate în │ │
│ │manual şi mesajele suporturilor vizuale sunt │ │
│ │adecvate nivelului de vârstă/de dezvoltare al │ 7 │
│ │elevilor şi specificului disciplinei/modulului de│ │
│ │pregătire profesională. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.3. Conţinuturile ştiinţifice prezentate în │ │
│ │manual şi mesajele suporturilor vizuale sunt │ │
│ │elaborate conform specificului disciplinei/modu- │ │
│ │lului de pregătire profesională, dar fie la nivel│ 5 │
│ │inferior treptei de şcolaritate, fie la nivel │ │
│ │academic, fără a ţine cont de gradul de dezvol- │ │
│ │tare intelectuală al elevilor. │ │
└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────┘
III. Contribuţia la optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare
┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Indicatori │ Descriptori │Punctaj│
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│1. Existenţa, ponderea şi │1.1. Temele recapitulative/de sinteză sunt dis- │ │
│calitatea temelor │tribuite echilibrat, evidenţiază aspectele │ │
│recapitulative/de sinteză │semnificative pentru achiziţiile de învăţare ale │ 9 │
│ │elevilor, optimizează integrarea conţinuturilor │ │
│ │şi asigură realizarea finalităţilor programei │ │
│ │şcolare. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.2. Temele recapitulative/de sinteză sunt prevă-│ │
│ │zute exclusiv la final de capitol, evidenţiază │ │
│ │aspectele semnificative pentru achiziţiile de │ 7 │
│ │învăţare ale elevilor, fără să conducă însă la │ │
│ │realizarea finalităţilor programei şcolare. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.3. Temele recapitulative/de sinteză care să │ │
│ │evidenţieze aspecte semnificative pentru achizi- │ 5 │
│ │ţiile de învăţare ale elevilor se regăsesc spo- │ │
│ │radic în proiectul de manual şcolar. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│2. Echilibrarea conţinutului │2.1. În structura proiectului de manual şcolar │ │
│disciplinei/modulului de │sunt prevăzuţi/prevăzute itemi/teste de evaluare │ │
│pregătire profesională cu │distribuiţi/distribuite echilibrat în raport cu │ │
│itemii/testele de evaluare şi │conţinutul disciplinei/modulului de pregătire │ │
│asigurarea caracterului aplica- │profesională. │ │
│tiv al itemilor complementari │Itemii de evaluare sunt însoţiţi de indicaţii │ 9 │
│de evaluare │de rezolvare. │ │
│ │În structura proiectului de manual şcolar sunt │ │
│ │proiectaţi itemi complementari de evaluare (de │ │
│ │tipul rezolvărilor de probleme, proiectelor, │ │
│ │portofoliilor, investigaţiilor etc.), care │ │
│ │presupun un grad ridicat de aplicabilitate în │ │
│ │viaţa de zi cu zi. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.2. În structura proiectului de manual şcolar │ │
│ │sunt prevăzuţi itemi de evaluare care asigură un │ │
│ │echilibru parţial în raport cu conţinutul │ │
│ │disciplinei/modulului de pregătire profesională, │ │
│ │fie din cauza frecvenţei reduse, fie din cauza │ │
│ │nerespectării alternanţei cu conţinuturile │ 7 │
│ │ştiinţifice. │ │
│ │Itemii de evaluare sunt însoţiţi de indicaţii de │ │
│ │rezolvare. │ │
│ │În structura proiectului de manual şcolar sunt │ │
│ │proiectaţi itemi complementari de evaluare (de │ │
│ │tipul rezolvărilor de probleme, proiectelor, │ │
│ │portofoliilor, investigaţiilor etc.), care au │ │
│ │aplicabilitate doar la nivel teoretic. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.3. În structura proiectului de manual şcolar │ │
│ │sunt prevăzuţi itemi de evaluare, dar fără a fi │ │
│ │distribuiţi echilibrat în raport cu conţinutul │ │
│ │disciplinei/modulului de pregătire profesională, │ │
│ │nici ca frecvenţă, nici ca alternanţă. │ 5 │
│ │În structura proiectului de manual şcolar, itemii│ │
│ │complementari de evaluare (de tipul rezolvărilor │ │
│ │de probleme, proiectelor, portofoliilor, investi-│ │
│ │gaţiilor etc.) au un grad de aplicabilitate │ │
│ │nesemnificativ. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│3. Gradul de utilizare a │3.1. Pe tot parcursul proiectului de manual │ │
│achiziţiilor anterioare în │şcolar, introducerea conţinuturilor noi din │ │
│contexte noi │programa şcolară se bazează, în mod explicit, pe │ │
│ │achiziţii anterioare ale elevilor, din aceeaşi │ 9 │
│ │disciplină/modul de pregătire profesională sau │ │
│ │din alte discipline/module de pregătire profe- │ │
│ │sională, din clase anterioare sau din aceeaşi │ │
│ │clasă. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.2. Pe tot parcursul proiectului de manual │ │
│ │şcolar, introducerea conţinuturilor noi din │ │
│ │programa şcolară se bazează pe achiziţii anteri- │ 7 │
│ │oare ale elevilor din aceeaşi/acelaşi disciplină │ │
│ │/modul de pregătire profesională sau din alte │ │
│ │discipline/module de pregătire profesională, din │ │
│ │clase anterioare sau din aceeaşi clasă. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.3. În proiectul de manual şcolar, introducerea │ │
│ │conţinuturilor noi din programa şcolară se reali-│ │
│ │zează sporadic pe achiziţii anterioare ale elevi-│ 5 │
│ │lor din aceeaşi/acelaşi disciplină/modul de pre- │ │
│ │gătire profesională sau din alte discipline/modu-│ │
│ │le de pregătire profesională, din clase anteri- │ │
│ │oare sau din aceeaşi clasă. │ │
└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────┘
IV. Organizarea conţinutului în vederea formării de competenţe în conformitate cu programa şcolară
┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Indicatori │ Descriptori │Punctaj│
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│1. Sistematizarea textului │1.1. În toate conţinuturile proiectului de │ │
│pentru eficientizarea învăţării │manual şcolar este realizată sistematizarea │ │
│ │textului, prin evidenţierea elementelor de conţi-│ 9 │
│ │nut (alineate, chenare, tabele, culori/nuanţe │ │
│ │distincte, marcaje, exprimare clară, coerenţă │ │
│ │etc.), asigurând eficientizarea învăţării şi │ │
│ │realizarea finalităţilor programei şcolare. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.2. În general, în conţinuturile proiectului de │ │
│ │manual şcolar este realizată sistematizarea tex- │ │
│ │tului, prin evidenţierea elementelor de conţinut │ 7 │
│ │(alineate, chenare, tabele, culori/nuanţe dis- │ │
│ │tincte, marcaje, exprimare clară, coerenţă etc.),│ │
│ │asigurând înţelegerea conţinuturilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.3. Sistematizarea textului este realizată par- │ │
│ │ţial pe parcursul proiectului de manual şcolar, │ │
│ │prin evidenţierea elementelor de conţinut (ali- │ 5 │
│ │neate, chenare, tabele, culori/nuanţe distincte, │ │
│ │marcaje, exprimare clară, coerenţă etc.), │ │
│ │asigurând prezentarea conţinuturilor. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│2. Dezvoltarea şi valorificarea │2.1. La începutul fiecărui capitol sunt explicit │ │
│obiectivelor/competenţelor din │prezentate obiectivele/competenţele şi finalită- │ │
│punct de vedere intra-, inter-, │ţile practice şi corect corelate conţinuturilor. │ 9 │
│multidisciplinar, precum şi al │Manualul oferă un cuprins detaliat şi o │ │
│experienţei de viaţă │bibliografie de referinţă pentru elev. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.2. Obiectivele/competenţele şi finalităţile │ │
│ │practice sunt menţionate pentru fiecare capitol, │ │
│ │dar sunt parţial corelate conţinuturilor. │ 7 │
│ │Manualul oferă un cuprins parţial detaliat şi o │ │
│ │bibliografie pentru elev. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.3. Obiectivele/competenţele şi finalităţile │ │
│ │practice sunt menţionate pentru fiecare capitol. │ │
│ │Manualul oferă un cuprins parţial detaliat şi │ 5 │
│ │prezintă o bibliografie orientativă pentru elev. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│3. Utilizarea │3.1. Aşezarea în pagină a textului şi a suportu- │ │
│metodelor/tehnicilor/strate- │rilor vizuale este adaptată particularităţilor │ │
│giilor activ-participative │nivelului de vârstă/de dezvoltare şi disciplinei/│ │
│ │modulului de pregătire profesională, facilitând │ 9 │
│ │înţelegerea conţinutului. │ │
│ │Suporturile vizuale sunt însoţite pe tot parcur- │ │
│ │sul proiectului de manual şcolar de explicaţii/ │ │
│ │legende şi conduc la înţelegerea conţinuturilor │ │
│ │şi la creşterea valorii didactice a textului. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.2. Aşezarea în pagină a textului şi a suportu- │ │
│ │rilor vizuale este adaptată particularităţilor │ │
│ │nivelului de vârstă/de dezvoltare şi disciplinei │ 7 │
│ │/modulului de pregătire profesională, facilitând │ │
│ │înţelegerea conţinutului. │ │
│ │În general, elementele asociate suporturilor │ │
│ │vizuale sunt prezente în conţinuturile │ │
│ │proiectului de manual şcolar. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.3. Aşezarea în pagină a textului şi a suportu- │ │
│ │rilor vizuale este adaptată particularităţilor │ 5 │
│ │disciplinei/modulului de pregătire profesională. │ │
│ │Elementele asociate suporturilor vizuale sunt │ │
│ │sporadic prezente în manual. │ │
└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────┘
V. Calitatea şi accesibilitatea limbajului
┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Indicatori │ Descriptori │Punctaj│
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│1. Coerenţa lingvistică şi │1.1. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│dezvoltarea limbajului de │şcolar, limbajul şi topica sunt corecte, coerente│ │
│specialitate în contexte │în raport cu specificul disciplinei/modulului de │ │
│creative │pregătire profesională, asigurând coerenţa ling- │ │
│ │vistică a proiectului de manual şcolar. │ 9 │
│ │Conţinutul proiectului de manual şcolar este │ │
│ │astfel redactat încât să asigure dezvoltarea │ │
│ │limbajului de specialitate şi operaţionalizarea │ │
│ │conceptelor în contexte creative. │ │
│ │Limbajul este accesibil nivelului de vârstă/de │ │
│ │dezvoltare al elevilor şi este specific │ │
│ │disciplinei/modulului de pregătire profesională. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.2. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│ │şcolar, limbajul şi topica sunt corecte, coerente│ │
│ │în raport cu specificul disciplinei/modulului de │ │
│ │pregătire profesională, asigurând coerenţa ling- │ │
│ │vistică a proiectului de manual şcolar. │ 7 │
│ │Conţinutul proiectului de manual şcolar este │ │
│ │astfel redactat încât asigură în mare măsură │ │
│ │dezvoltarea limbajului de specialitate şi │ │
│ │operaţionalizarea conceptelor în contexte │ │
│ │creative. │ │
│ │Limbajul este accesibil, specific disciplinei/ │ │
│ │modulului de pregătire profesională, dar relativ │ │
│ │accesibil nivelului de vârstă/de dezvoltare al │ │
│ │elevilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.3. În general, în conţinuturile proiectului de │ │
│ │manual şcolar, limbajul şi topica sunt corecte, │ │
│ │coerente în raport cu specificul disciplinei/ │ │
│ │modulului de pregătire profesională. │ │
│ │Conţinutul proiectului de manual şcolar este re- │ 5 │
│ │dactat în limbaj de specialitate, dar fără să │ │
│ │asigure operaţionalizarea conceptelor. │ │
│ │Limbajul este relativ accesibil, specific │ │
│ │disciplinei/modulului de pregătire profesională, │ │
│ │confuz, fără să fie întotdeauna corelat nivelu- │ │
│ │lui de vârstă/de dezvoltare al elevilor. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│2. Echilibrarea utilizării │2.1. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│informaţiilor/termenilor/ │şcolar, utilizarea informaţiilor/termenilor/ │ │
│conceptelor noi în conţinuturi │conceptelor noi este echilibrată. │ │
│ │Utilizarea informaţiilor/termenilor/conceptelor │ │
│ │noi este graduală. │ 9 │
│ │Limbajul utilizat, dimensiunea frazelor şi modul │ │
│ │de expunere a informaţiilor/termenilor/concepte- │ │
│ │lor noi conduc la realizarea finalităţilor │ │
│ │programei şcolare. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.2. În general, în conţinuturile proiectului de │ │
│ │manual şcolar, utilizarea │ │
│ │informaţiilor/termenilor/conceptelor noi este │ │
│ │echilibrată. │ │
│ │Utilizarea informaţiilor/termenilor/conceptelor │ 7 │
│ │noi este în mare măsură graduală. │ │
│ │Limbajul utilizat, dimensiunea frazelor şi modul │ │
│ │de expunere a informaţiilor/termenilor/concepte- │ │
│ │lor noi conduc în mare măsură la realizarea │ │
│ │finalităţilor programei şcolare. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.3. În conţinuturile proiectului de manual şco- │ │
│ │lar, utilizarea informaţiilor/termenilor/concep- │ │
│ │telor noi este parţial echilibrată. │ │
│ │Limbajul utilizat, dimensiunea frazelor şi modul │ 5 │
│ │de expunere a informaţiilor/termenilor/concepte- │ │
│ │lor noi facilitează înţelegerea, fără să conducă │ │
│ │însă întotdeauna la realizarea finalităţilor │ │
│ │programei şcolare. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│3. Relevanţa │3.1. În structura proiectului de manual şcolar │ │
│titlurilor/subtitlurilor │titlurile/subtitlurile sunt relevante, sugestive,│ │
│ │evidenţiind conţinuturile cu care sunt asociate. │ 9 │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.2. În structura proiectului de manual şcolar │ │
│ │titlurile/subtitlurile sunt relevante, fiind │ 7 │
│ │corect corelate cu conţinuturile cu care sunt │ │
│ │asociate. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.3. În structura proiectului de manual şcolar │ │
│ │titlurile/subtitlurile au un grad redus de rele- │ 5 │
│ │vanţă, dar sunt corect corelate cu conţinuturile │ │
│ │cu care sunt asociate. │ │
└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────┘
VI. Calitatea tehnoredactării
┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Indicatori │ Descriptori │Punctaj│
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│1. Respectarea elementelor │1.1. Proiectul de manual şcolar este unitar │ │
│tehnice │machetat şi în toate conţinuturile sunt │ │
│ │respectate elementele tehnice, astfel: textul │ │
│ │este lizibil, clar, are o spaţiere echilibrată, │ │
│ │sunt utilizate caracterele specifice limbii în │ 9 │
│ │care este redactat manualul. │ │
│ │Titlurile/subtitlurile sunt puse în evidenţă în │ │
│ │mod corespunzător prin dimensiune sugestivă sau │ │
│ │prin alte elemente. │ │
│ │Paginile, capitolele şi itemii de evaluare/ │ │
│ │autoevaluare sunt numerotate adecvat │ │
│ │şi consecvent. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.2. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│ │şcolar sunt respectate elementele tehnice, │ │
│ │astfel: textul este lizibil, clar, are o spaţiere│ │
│ │echilibrată, sunt utilizate caracterele specifice│ │
│ │limbii în care este redactat manualul. │ 7 │
│ │Titlurile/subtitlurile sunt parţial evidenţiate │ │
│ │prin dimensiune. │ │
│ │Paginile, capitolele şi itemii de evaluare/auto- │ │
│ │evaluare sunt numerotate adecvat. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.3. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│ │şcolar sunt respectate elementele tehnice, │ │
│ │astfel: textul este lizibil, clar, fără însă a │ │
│ │beneficia de o spaţiere echilibrată, sunt utili- │ 5 │
│ │zate caracterele specifice limbii în care este │ │
│ │redactat manualul. │ │
│ │Titlurile/subtitlurile sunt parţial evidenţiate. │ │
│ │Paginile, capitolele şi exerciţiile prezintă │ │
│ │inconsecvenţe în numerotare. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│2. Calitatea tehnică a │2.1. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│suporturilor vizuale │şcolar este respectată calitatea tehnică a su- │ │
│ │porturilor vizuale, astfel: suporturile vizuale │ │
│ │sunt clare, originale, adecvate din punct de ve- │ │
│ │dere cromatic şi al dimensiunilor. │ │
│ │Suporturile vizuale redau detalii semnificative, │ 9 │
│ │corespund informaţiei din text, sprijină înţele- │ │
│ │gerea conţinuturilor proiectului de manual şco- │ │
│ │lar şi susţin mesajul pedagogic al acestuia, │ │
│ │contribuind la realizarea finalităţilor obiec- │ │
│ │tivelor de referinţă, respectiv formarea com- │ │
│ │petenţelor specifice. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.2. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│ │şcolar este respectată calitatea tehnică a su- │ │
│ │porturilor vizuale, astfel: suporturile vizuale │ │
│ │sunt clare, adecvate din punct de vedere cromatic│ 7 │
│ │şi al dimensiunilor, fără însă să redea │ │
│ │întotdeauna detalii semnificative. │ │
│ │Suporturile vizuale sprijină înţelegerea conţi- │ │
│ │nuturilor proiectului de manual şcolar şi a │ │
│ │mesajului pedagogic al acestuia, contribuind la │ │
│ │înţelegerea conţinuturilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.3. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│ │şcolar este respectată calitatea tehnică a supor-│ │
│ │turilor vizuale, astfel: suporturile vizuale sunt│ 5 │
│ │clare, adecvate din punct de vedere cromatic şi │ │
│ │al dimensiunilor, dar detaliile prezentate nu │ │
│ │sunt întotdeauna relevante pentru înţelegerea │ │
│ │conţinuturilor. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│3. Aspect atractiv şi adecvat │3.1. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│nivelului de vârstă/de dezvol- │şcolar aspectul este atractiv şi adecvat │ │
│tare al elevilor şi specificului│nivelului de vârstă/de dezvoltare al elevilor şi │ │
│disciplinei/modulului de │specificului disciplinei/modulului de pregătire │ │
│pregătire profesională │profesională, astfel: fontul şi dimensiunea │ 9 │
│ │literelor/cifrelor/simbolurilor susţin mesajul │ │
│ │pedagogic al conţinutului, corespund particu- │ │
│ │larităţilor de vârstă şi de dezvoltare ale ele- │ │
│ │vilor, iar suporturile vizuale sprijină şi │ │
│ │completează conţinutul. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.2. În general, în conţinuturile proiectului de │ │
│ │manual şcolar aspectul este atractiv şi adecvat │ │
│ │nivelului de vârstă/de dezvoltare al elevilor şi │ │
│ │specificului disciplinei/modulului de pregătire │ │
│ │profesională, astfel: fontul şi dimensiunea │ 7 │
│ │literelor/cifrelor/simbolurilor susţin în mare │ │
│ │măsură mesajul pedagogic al conţinutului, cores- │ │
│ │pund particularităţilor de vârstă şi de dezvol- │ │
│ │tare ale elevilor, iar suporturile vizuale │ │
│ │sprijină conţinutul. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.3. Aspectul este parţial adecvat nivelului de │ │
│ │vârstă/de dezvoltare al elevilor şi specificului │ │
│ │disciplinei/modulului de pregătire profesională, │ │
│ │astfel: fontul şi dimensiunea │ │
│ │literelor/cifrelor/simbolurilor facilitează mesa-│ 5 │
│ │jul pedagogic al conţinutului, corespund în mare │ │
│ │măsură particularităţilor de vârstă şi de dez- │ │
│ │voltare ale elevilor, iar suporturile vizuale │ │
│ │sunt prezente în conţinutul proiectului de manual│ │
│ │şcolar. │ │
└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────┘
VII. Stilul şi unitatea proiectului de manual şcolar
┌────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────┐
│ Indicatori │ Descriptori │Punctaj│
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│1. Elaborarea proiectului de │1.1. În structura proiectului de manual şcolar, │ │
│manual şcolar într-o concepţie │prezentarea conţinuturilor este realizată într-o │ │
│unitară, care să promoveze │concepţie unitară (consecvenţa stilului de │ │
│valorile estetice, etice, morale│prezentare, alegerea textelor ilustrative, │ 9 │
│şi educative │a imaginilor, realizarea schemelor etc.), care │ │
│ │promovează valorile estetice, etice, morale şi │ │
│ │educative, programa şcolară fiind abordată în │ │
│ │mod atractiv. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.2. În structura proiectului de manual şcolar, │ │
│ │prezentarea conţinuturilor este realizată într-o │ 7 │
│ │concepţie unitară (consecvenţa stilului de pre- │ │
│ │zentare), programa şcolară fiind în general │ │
│ │abordată în mod atractiv. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │1.3. În structura proiectului de manual şcolar, │ │
│ │prezentarea conţinuturilor este realizată într-o │ │
│ │concepţie unitară (consecvenţa stilului de pre- │ 5 │
│ │zentare), programa şcolară fiind abordată într-o │ │
│ │concepţie care nu aduce niciun element de nou- │ │
│ │tate, fapt ce conduce la diminuarea gradului de │ │
│ │promovare a valorilor estetice, etice, morale şi │ │
│ │educative. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│2. Menţionarea │2.1. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│obiectivelor/competenţelor şi a │şcolar se asigură dezvoltarea şi valorificarea │ │
│finalităţilor practice grupate │obiectivelor/competenţelor din punct de vedere │ │
│pe seturi de capitole/teme, │intra-, inter- şi multidisciplinar, precum şi al │ 9 │
│detalierea cuprinsului şi │experienţei de viaţă. │ │
│precizarea referinţelor │Relaţiile intra-, inter- şi multidisciplinare │ │
│bibliografice │din conţinutul proiectului de manual şcolar sunt │ │
│ │relevante pentru finalităţile educaţiei şi │ │
│ │pentru experienţa şi interesele elevilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.2. În toate conţinuturile proiectului de manual│ │
│ │şcolar se asigură dezvoltarea şi valorificarea │ │
│ │obiectivelor/competenţelor din punct de vedere │ │
│ │intra-, inter- şi multidisciplinar. │ 7 │
│ │Relaţiile intra-, inter- şi multidisciplinare │ │
│ │din conţinutul proiectului de manual şcolar sunt │ │
│ │relevante pentru finalităţile educaţiei, dar nu │ │
│ │întotdeauna şi pentru experienţa şi interesele │ │
│ │elevilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │2.3. În general, conţinuturile proiectului de │ │
│ │manual şcolar asigură valorificarea │ │
│ │obiectivelor/competenţelor din punct de vedere │ 5 │
│ │intra-, inter- şi multidisciplinar. │ │
│ │Relaţiile intra-, inter- şi multidisciplinare │ │
│ │din conţinutul proiectului de manual şcolar │ │
│ │sunt, în mare măsură, relevante pentru finalită- │ │
│ │ţile educaţiei. │ │
├────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│3. Alternanţa textului cu │3.1. Metodele/tehnicile/strategiile didactice │ │
│suporturile vizuale şi │utilizate sunt activ-participative, diversitatea │ │
│poziţionarea adecvată a textelor│lor conducând la implicarea elevului, la │ │
│în corelaţie cu suporturile │participarea lui conştientă şi la efortul │ 9 │
│vizuale │liber asumat. │ │
│ │Activităţile de învăţare propuse sunt original │ │
│ │concepute şi atractive, asigurând în mod │ │
│ │eficient înţelegerea, sistematizarea şi consoli- │ │
│ │darea conţinuturilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.2. Metodele/tehnicile/strategiile didactice │ │
│ │utilizate sunt activ-participative, diversitatea │ │
│ │lor conducând la implicarea elevului. │ 7 │
│ │Activităţile de învăţare propuse sunt atractive, │ │
│ │asigurând înţelegerea şi sistematizarea │ │
│ │conţinuturilor. │ │
│ ├─────────────────────────────────────────────────┼───────┤
│ │3.3. Metodele/tehnicile/strategiile didactice │ │
│ │utilizate nu sunt întotdeauna activ-participa- │ 5 │
│ │tive. │ │
│ │Activităţile de învăţare propuse asigură înţele- │ │
│ │gerea conţinuturilor. │ │
└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────┴───────┘
NOTĂ: Fiecare dintre indicatorii corelaţi criteriilor de notare a fost elaborat pe 3 niveluri de performanţă, corespunzător punctajelor 5, 7 şi 9 din 10 puncte posibile*).────────── *) Lipsa descriptorilor pentru punctajele 2, 4, 6, 8 şi 10 puncte nu induce subiectivitatea în evaluare, ci facilitează aplicarea sistemului de evaluare bazat pe descriptori de performanţă asociaţi indicatorilor de realizare a criteriilor generale de calitate.────────── 6 puncte se acordă atunci când proiectul de manual şcolar îndeplineşte indicatorul pentru 5 puncte, dar nu atinge standardele corespunzătoare pentru 7 puncte. În mod asemănător se acordă 8 puncte. 10 puncte se acordă atunci când standardul pentru 9 puncte este în mod evident depăşit. 10 puncte este punctajul asociat excelenţei şi originalităţii. În situaţia în care standardul minimal (pentru 5 puncte) este parţial îndeplinit (50%), se vor acorda 3 puncte, iar dacă standardul minimal nu este îndeplinit, se va acorda 1 punct (din oficiu). ANEXA 3 -------la metodologie-------------- NOTĂ privind calitatea proiectului de manual şcolar*) - model -────────── *) Se completează de către evaluatorii de proiecte de manuale şcolare numai pentru următoarele criterii: Organizarea conţinutului în vederea formării de competenţe în conformitate cu programa şcolară, Calitatea şi accesibilitatea limbajului, Calitatea tehnoredactării şi Stilul şi unitatea proiectului de manual şcolar.────────── Aprob Director general CNCEIP, Codul proiectului de manual şcolar: ....................................... Titlul disciplinei/modulului de pregătire profesională: ................... Clasa: ...................... Tipul de programă: ......................................... Ordinul ministrului .......... pentru aprobarea programei nr. ....../...... Nr. de pagini: .......................... Pentru obţinerea avizului "Bun de tipar" se vor opera următoarele modificări: ............................................................................. ............................................................................. .............................................................................
Director,
...................
Data .................. Consilier responsabil arie curriculară,
........................................
ANEXA 4 -------la metodologie-------------- ACORD - CADRU de furnizare a manualelor şcolare nr. ................. data .................... - model - În temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificari şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, între Inspectoratul Şcolar al Judeţului ........./Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, adresa sediu ..............., telefon/fax ............, număr de înmatriculare ............., cod fiscal .........., cont trezorerie ............., reprezentată prin ..../(numele conducătorului instituţiei) ..........., funcţia ..........., în calitate de promitent achizitor, pe de o parte, şi ...../(denumire editură) ......., adresa sediu ......., telefon/fax ..............., număr de înmatriculare ..........., cod fiscal ........., cont (trezorerie, bancă) ............., reprezentat prin ...../(numele conducătorului instituţiei) ....., funcţia .........., în calitate de promitent furnizor, pe de altă parte, a intervenit prezentul acord-cadru de furnizare a manualelor şcolare în condiţiile în care părţile promitente rămân neschimbate pe toata durata de desfăşurare. 1. Obligaţiile editurii 1.1. Editura se obligă ca în baza contractelor subsecvente încheiate cu promitentul-achizitor să furnizeze manualele şcolare în condiţiile convenite în prezentul acord-cadru. (Se specifică titlurile de manuale şcolare şi tirajele previzionate, precum şi codul CPV.) 1.2. Editura se obligă să tipărească/retipărească manualele şcolare conform exemplarului de referinţă. 1.3. Editura se obligă să asigure difuzarea manualelor şcolare către depozitele judeţene de carte şcolară, pentru fiecare titlu de manual şcolar. 1.4. Editura se obligă ca manualele şcolare furnizate să respecte cel puţin calitatea prevăzută în exemplarul de referinţă. 1.5. Editura se obligă să respecte preţul de achiziţie corespunzător fiecărui titlu de manual şcolar din contractul de achiziţie publică, indexat cu indicele preţurilor de consum pentru postul de cheltuieli Cărţi şcolare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică pentru perioada dintre momentul încheierii contractului de achiziţie publică şi momentul încheierii contractului de retipărire. 1.6. Editura se obligă să nu transfere total sau parţial obligaţiile asumate prin prezentul acord-cadru. 2. Obligaţiile Inspectoratului Şcolar Judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti 2.1. Inspectoratul Şcolar/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti se obligă ca, în baza contractelor subsecvente atribuite editurii, să achiziţioneze manualele şcolare în condiţiile convenite în prezentul acord-cadru. (Se specifică titlurile de manuale şcolare şi tirajele previzionate, precum şi codul CPV.) 2.2. Inspectoratul Şcolar/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti se obligă să nu iniţieze, pe durata prezentului acord-cadru, o nouă procedură de atribuire, atunci când intenţionează să achiziţioneze manuale şcolare care fac obiectul prezentului acord-cadru, cu excepţia cazului în care editura declară că nu mai are capacitatea de a le furniza şi fundamentează declaraţia printr-o notă adresată MECT. 3. Preţul unitar de achiziţie a manualelor şcolare 3.1. Preţul unitar de achiziţie a manualelor şcolare este de .......... lei, la care se adaugă ......... TVA. (Se precizează preţul unitar de achiziţie pentru fiecare titlu de manual şcolar.) 4. Tirajul de manuale şcolare 4.1. Tirajul de manuale şcolare ce vor fi furnizate în baza contractelor subsecvente este de ........... exemplare. (Se precizează tirajul minim de manuale şcolare pentru fiecare contract subsecvent.) 5. Durata acordului-cadru 5.1. Durata prezentului acord-cadru este de 48 de luni, începând de la data de ....... . (Se înscriu perioada şi data.) 5.2. Prezentul acord-cadru încetează să producă efecte la data de ....... . (Se înscrie data la care încetează contractul.) 6. Ajustarea preţului 6.1. Preţul de achiziţie al manualelor şcolare se ajustează cu procente cuprinse între 8% şi 15%, în funcţie de tiraj. (Preţul de achiziţie se obţine ca produs între preţul unitar de achiziţie şi tiraj, pentru fiecare titlu de manual şcolar.) 7. Comunicări 7.1. (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului acord-cadru, trebuie să fie transmisă în scris. (2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. 7.2. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării. Părţile au înţeles să încheie astăzi .............., prezentul acord-cadru, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. (Se precizează data semnării de către părţi şi numărul de exemplare.)
ISJ/ISMB EDITURA
..../(semnătura autorizată)..... ...../(semnătura autorizată).....
L.S. L.S.
ANEXA 5 -------la metodologie--------------
[STEMĂ] MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul
Preuniversitar
Str. G-ral Berthelot nr. 26, sector 1, Bucureşti - 010168
Telefoane 021/314.44.11, 021/314.44.24, 021/314.45.21
Fax: 021/310.32.07
ANGAJAMENT DE CONFIDENŢIALITATE
- (model-tip) -
Subsemnatul, ............, având funcţia de ................ la ...........,
localitatea ..........., posesor al B.I./ C.I. seria .......... nr. ...........,
eliberat/eliberată de .......... la data de .........., telefon ............./
..............., CNP .........., declar pe propria răspundere că, potrivit Legii
nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi
completările ulterioare, Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor
publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârii Guvernului
nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, nu voi divulga
sub nicio formă informaţii legate de procesul de evaluare/reevaluare a
proiectelor de manuale şcolare, informaţii de natură să atragă avantaje
necuvenite din activitatea pe care o desfăşor în procesul de evaluare/reevaluare
a proiectelor de manuale şcolare sau care să prejudicieze imaginii CNCEIP.
Voi îndeplini sarcinile asumate, respectând termenele stabilite, şi nu voi
publica fragmente din proiectele de manuale şcolare evaluate/reevaluate.
Am luat la cunoştinţă faptul că activitatea mea este supusă reglementărilor
legii, iar abaterile se sancţionează conform prevederilor Statutului
personalului didactic şi, după caz, ale Codului penal.
Data .............. Semnătura ..............
ANEXA 6 -------la metodologie-------------- LISTA CODURILOR MANUALELOR ŞCOLARE Manualele şcolare sunt identificate printr-un cod alcătuit dintr-o combinaţie de litere şi cifre, structurată astfel: literă majusculă, număr de o cifră, literă majusculă, număr din 3 cifre, literă majusculă, număr din 3 cifre, literă majusculă NOTĂ: Codul va fi înscris fără spaţii între litere şi cifre. Prima literă majusculă corespunde fiecărui nivel de învăţământ, conform tabelului următor:
┌────────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Simbol │ Nivel de învăţământ │
├────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ A │Învăţământul primar │
├────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ B │Învăţământul secundar inferior, ciclul gimnazial │
├────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ C │Învăţământul secundar inferior, ciclul inferior al liceului │
├────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ D │Învăţământul secundar inferior, şcolile de arte şi meserii │
├────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ E │Învăţământul secundar superior, ciclul superior al liceului │
│ │şi anul de completare │
├────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ F │Învăţământul postliceal │
└────────┴────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────┬──────────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────┬──────────────────┐
│Sim-│ Învăţământul │ Învăţământul secundar inferior │Învăţământul │ Învăţământul │
│bol │ primar ├───────────────┬─────────────┬─────────────┤secundar su- │ postliceal │
│ │ │ Ciclul │Ciclul infe- │Şcolile de │perior: │ │
│ │ │ gimnazial │rior al li- │arte şi me- │Ciclul superi-│ │
│ │ │ │ceului │serii │or al liceului│ │
│ │ │ │ │ │Anul de com- │ │
│ │ │ │ │ │pletare │ │
├────┼──────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────────┤
│ 1. │ Clasa I │Clasa a V-a │Clasa a IX-a │Clasa a IX-a │Clasa a XI-a │ Anul I │
├────┼──────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────────┤
│ 2. │ Clasa a II-a │Clasa a VI-a │Clasa a X-a │Clasa a X-a │Clasa a XII-a │ Anul al II-lea │
├────┼──────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────────┤
│ 3. │ Clasa a III-a│Clasa a VII-a │ - │ - │Clasa a XIII-a│ Anul al III-lea │
├────┼──────────────┼───────────────┼─────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────────────┤
│ 4. │ Clasa a IV-a │Clasa a VIII-a │ - │ - │Anul de comp- │ - │
│ │ │ │ │ │letare │ │
└────┴──────────────┴───────────────┴─────────────┴─────────────┴──────────────┴──────────────────┘
Lista numerelor de o cifră este prevăzută în tabelul următor:
┌───────────┬──────────────────────────────┐
│ Simbol │ Arie curriculară │
├───────────┼──────────────────────────────┤
│ A │ Limbă şi comunicare │
├───────────┼──────────────────────────────┤
│ B │ Matematică şi ştiinţe │
├───────────┼──────────────────────────────┤
│ C │ Om şi societate │
├───────────┼──────────────────────────────┤
│ D │ Arte │
├───────────┼──────────────────────────────┤
│ E │ Educaţie fizică şi sport │
├───────────┼──────────────────────────────┤
│ F │ Tehnologii │
├───────────┼──────────────────────────────┤
│ G │ Consiliere şi orientare │
└───────────┴──────────────────────────────┘
A doua literă majusculă corespunde ariilor curriculare, conform tabelului următor: Primul număr din 3 cifre corespunde disciplinei/modulului de pregătire profesională, astfel: simbolul numeric 001 pentru prima disciplină, simbolul numeric 002 pentru a doua disciplină etc. NOTĂ: Disciplinele/ modulele de pregătire profesională vor fi ordonate alfabetic, în cadrul ariei curriculare. A treia literă majusculă corespunde limbii de predare, conform tabelului următor:
┌───────────┬───────────────────────────────────────────────┐
│ Simbol │ Limba de predare │
├───────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ A │Limba română │
├───────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ B │Limba maghiară │
├───────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ C │Limba germană │
├───────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ D │Limba rromani │
├───────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ E │Limbi de predare pentru alte minorităţi │
├───────────┼───────────────────────────────────────────────┤
│ F │Limbi de predare pentru elevii şcolarizaţi în │
│ │clase cu predare în limbi de circulaţie │
│ │internaţională │
└───────────┴───────────────────────────────────────────────┘
Al doilea număr din 3 cifre corespunde editurii, astfel: simbolul numeric 001 pentru prima editură, simbolul numeric 002 pentru a doua editură etc. NOTĂ: 1. Editurile vor fi ordonate alfabetic. 2. În situaţia în care se produc modificări în lista editurilor, codurile respectivelor edituri se suspendă. Editurilor nou-înscrise în listă le sunt atribuite noi coduri, în ordine cronologică. A patra literă majusculă corespunde modului de achiziţie, conform tabelului următor:
┌──────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Simbol │ Modul de achiziţie │
├──────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤
│ A │Achiziţionare pe baza fondurilor alocate de către MECT │
├──────────┼─────────────────────────────────────────────────────────┤
│ B │Cumpărare de pe piaţa liberă │
└──────────┴─────────────────────────────────────────────────────────┘
-------