Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
METODOLOGIE din 13 august 2024 privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 842 din 23 august 2024
──────────
Aprobată prin ORDINUL nr. 5.956 din 13 august 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 23 august 2024.
──────────
ART. 1
(1) Prevederile prezentei metodologii se aplică cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe, care au dobândit dreptul legal de a conduce doctorate în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare acreditate din străinătate.
(2) Cetăţenii prevăzuţi la alin. (1) pot obţine atestatul de recunoaştere a abilitării după cum urmează:
a) specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoaşterea şi emiterea atestatului de recunoaştere a abilitării de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat;
b) specialiştii care au calitatea de conducător de doctorat în una dintre instituţiile de învăţământ superior din afara ţărilor prevăzute la lit. a), aflate printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior ale lumii, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind aprobarea listei universităţilor de prestigiu din alte state, dobândesc automat calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoaşterea şi emiterea atestatului de recunoaştere a abilitării de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat;
c) specialiştii care sunt conducători de doctorat în cadrul unor instituţii din străinătate, altele decât cele prevăzute la lit. a) sau b), dobândesc calitatea de conducător de doctorat în România prin recunoaşterea şi emiterea atestatului de recunoaştere a abilitării de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă.
(3) Exercitarea drepturilor conferite de calitatea de conducător de doctorat în sistemul românesc de învăţământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.
ART. 2
(1) Dosarul se depune, în format fizic sau prin punctul de contact unic electronic, la o instituţie organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare IOSUD, şi include:
a) cerere;
b) act de identitate şi dovada schimbării numelui, dacă este cazul;
c) diploma de doctor sau documentul prin care a fost recunoscută diploma de doctor, în cazul în care diploma de doctor a fost obţinută în străinătate;
d) dovada calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării.
(2) IOSUD poate solicita şi alte documente, în conformitate cu cerinţele stabilite prin metodologiile proprii.
(3) Instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat stabilesc, prin metodologii proprii, forma în care sunt prezentate documentele menţionate la alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (2).
ART. 3
(1) Atestatul de recunoaştere a abilitării se emite de către IOSUD din România, cu precizarea domeniului acreditat de studii universitare de doctorat în conformitate cu nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi al structurii instituţiilor de învăţământ superior, aprobat prin hotărâre a Guvernului. În cazul în care IOSUD nu are în structura sa domeniul pentru care se solicită recunoaşterea, prin excepţie, pentru înfiinţarea acelui domeniu de studii universitare de doctorat, recunoaşterea se realizează în ramura de ştiinţă din care face parte domeniul respectiv, prevăzută în nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/ programelor de studii universitare şi al structurii instituţiilor de învăţământ superior, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(2) Termenul de soluţionare a dosarului de recunoaştere, precum şi procedura de contestaţie se stabilesc de către instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat din România prin metodologii proprii.
(3) Instituţiile organizatoare de studii universitare de doctorat din România elaborează, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii, metodologii proprii privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare acreditate din străinătate.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: