Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 (1) Elevii din clasele a VIII-a susţin, la sfârşitul studiilor gimnaziale, teste naţionale la disciplinele stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii. Media obţinutã la aceste teste naţionale constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în licee şi în învãţãmântul profesional de stat, organizat în şcoli de arte şi meserii. (2) Admiterea elevilor în învãţãmântul liceal şi profesional de stat se face pe baza criteriilor stabilite de prezenta metodologie. ART. 2 (1) La admiterea în licee se pot înscrie absolvenţii învãţãmântului gimnazial care au promovat testele naţionale (adicã au obţinut cel puţin nota cinci la fiecare dintre testele naţionale) sau care, în anii anteriori, au promovat examenul de capacitate. (2) La şcolile de arte şi meserii se pot înscrie absolvenţii învãţãmântului gimnazial, indiferent dacã îndeplinesc sau nu condiţiile de la alineatul (1). ART. 3 (1) Conform legii, învãţãmântul obligatoriu este învãţãmânt de zi. În mod excepţional, pentru persoanele care depãşesc cu mai mult de doi ani vârsta corespunzãtoare clasei, învãţãmântul se poate organiza şi în alte forme de învãţãmânt, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii. (2) Pentru anul şcolar 2005-2006, se alocã pentru clasa a IX-a (liceu şi şcoli de arte şi meserii), un numãr de locuri la învãţãmântul de zi cel puţin egal cu al absolvenţilor din promoţia anului 2005. (3) Absolvenţii clasei a VIII-a din promoţia 2005, precum şi cei din promoţiile anterioare, care nu împlinesc 18 ani pânã la data de 31 august 2005 inclusiv, se înscriu în învãţãmântul liceal sau la şcolile de arte şi meserii la cursuri de zi. (4) Absolvenţii învãţãmântului gimnazial care împlinesc 18 ani pânã la data de 31 august 2005 inclusiv se pot înscrie în învãţãmântul liceal sau la şcolile de arte meserii doar la cursuri serale sau cu frecvenţã redusã, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii. ART. 4 (1) Înscrierea în licee sau în şcoli de arte şi meserii se face fãrã examen, pe baza mediei de admitere, în care media generalã obţinutã la testele naţionale (respectiv la examenul de capacitate, pentru absolvenţii de pânã în anul 2003 inclusiv) are o pondere de 50%, iar media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a are o pondere de 50%. Excepţie fac liceele/clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele bilingve pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã şi clasele cu predare în limbile minoritãţilor naţionale, pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternã, (2) Calculul mediei de admitere se face astfel:
TN + ABS
────────── = MA,
2
unde: TN = media generalã obţinutã la testele naţionale; ABS = media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a; MA = media de admitere. (3) Media de admitere se calculeazã cu douã zecimale, fãrã rotunjire. (4) In prezenta metodologie, pentru elevii care au absolvit învãţãmântul gimnazial pânã în anul 2003 inclusiv, se va înlocui, acolo unde este cazul, referirea la "testele naţionale" cu "examenul de capacitate". ART. 5 (1) Înscrierea în licee sau în şcoli de arte şi meserii, la învãţãmântul de zi, a candidaţilor care au promovat testele naţionale (cu excepţia celor care candideazã pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini şi a celor care solicitã înscrierea în învãţãmântul special) se face prin repartizare computerizatã, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate prin planul de şcolarizare, pentru unitãţile şcolare finanţate de la bugetul de stat. (2) În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, ei vor fi departajaţi folosind, în ordine, urmãtoarele criterii: a) media generalã obţinutã la testele naţionale; b) media generalã de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a; c) media obţinutã la testele naţionale la proba de limba şi literatura românã; d) media obţinutã la testele naţionale la proba de matematicã; e) media obţinutã la testele naţionale la proba de limbã maternã, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, susţinutã conform prevederilor Art. 10, în cazul candidaţilor care solicitã înscrierea la unitãţi de învãţãmânt cu predare în limba minoritãţilor naţionale. (3) În cazul în care, la o unitate de învãţãmânt, pe ultimul loc existã candidaţi cu opţiunea exprimatã pentru acea unitate şcolarã şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la punctele a), b), c), d) şi e) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitatã. (4) Înscrierea în şcoli de arte şi meserii, la învãţãmântul de zi, a candidaţilor care nu au promovat testele naţionale (cu excepţia celor care solicitã înscrierea în învãţãmântul special) se face prin repartizare computerizatã, în ordinea descrescãtoare a mediilor de absolvire, în baza opţiunii candidatului pentru domeniile pregãtirii de bazã şi în limita locurilor aprobate prin planul de şcolarizare, pentru unitãţile şcolare finanţate de la bugetul de stat. (5) În cazul în care doi candidaţi care nu au promovat testele naţionale au medii de absolvire egale, ei vor fi departajaţi folosind, în ordine, urmãtoarele criterii: a) media generalã la limba şi literatura românã obţinutã în clasele a V-a - a VIII-a,; b) media generalã la matematicã obţinutã în clasele a V-a - a VIII-a,; c) media generalã la limba maternã obţinutã în clasele a V-a - a VIII-a, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, susţinutã conform prevederilor Art. 10, în cazul candidaţilor care solicitã înscrierea la unitãţi de învãţãmânt cu predare în limba minoritãţilor naţionale. ART. 6 (1) Pentru liceul teoretic şi vocaţional, repartizarea candidaţilor se efectueazã pe filiere, profiluri şi specializãri, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. (2) În cazul filierei tehnologice, repartizarea candidaţilor se face pe profiluri, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi în ftmcţie de opţiuni. Repartizarea pe calificãri profesionale se va face în urmãtorii ani de studiu, potrivit structurii curriculare aprobate şi conform reglementãrilor în vigoare. Unitatea de învãţãmânt şi inspectoratul şcolar au obligaţia de a afişa, pânã la data de 1 mai 2005, oferta de şcolarizare/oferta de formare profesionalã concretizatã în profiluri şi calificãri profesionale. (3) În cazul şcolii de arte şi meserii, repartizarea se efectueazã în funcţie de oferta şcolii, pe cele 16 domenii ale pregãtirii de bazã. ART. 7 Pentru liceele din filiera vocaţionalã - profilurile sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic - precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, se vor organiza, înainte de începerea înscrierii computerizate, probe de aptitudini, conform metodologiei prezentate în Anexa III. ART. 8 (1) La profilurile artistic, sportiv, teologic şi la specializarea filologie de la liceul Waldorf, aprecierea probelor de aptitudini se face prin note. (2) Pentru profilurile artistic - arte vizuale şi sportiv, precum şi pentru liceul Waldorf, specializarea filologie, media finalã de admitere se calculeazã astfel:
3 Apt. + MA.
───────────── = MFA,
4
unde: Apt. = media aritmeticã a notelor obţinute la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculatã conform Art. 4); MFA = media finalã de admitere. (3) Pentru profilul artistic - muzicã, coregrafie şi teatru, media finalã de admitere se calculeazã astfel:
Apt. + MA.
───────────── = MFA,
2
unde: Apt. = media aritmeticã a notelor obţinute la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculatã conform Art. 4); MFA = media finalã de admitere. (4) Media finalã de admitere, la profilul teologic, se calculeazã astfel:
Apt. + 3 MA.
───────────── = MFA,
4
unde: Apt. = media aritmeticã a notelor obţinute la probele de aptitudini; MA = media de admitere (calculatã conform Art. 4); MFA = media finalã de admitere. (5) Media finalã de admitere, menţionatã la alin. (2), (3) şi (4), se calculeazã cu douã zecimale, fãrã rotunjire. (6) La profilurile militar şi pedagogic, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bazã de calificativ: admis sau respins. ART. 9 Candidaţii respinşi la probele de aptitudini vor participa la repartizarea computerizatã, putându-se înscrie la alte filiere şi profiluri din cadrul aceleiaşi şcoli sau la celelalte licee sau şcoli de arte şi meserii. ART. 10 (1) Liceele care organizeazã clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale vor organiza o probã de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, pentru candidaţii care nu au susţinut proba la limba maternã respectivã în cadrul testelor naţionale. Proba se va organiza în aceeaşi perioadã cu probele de aptitudini menţionate la Art. 7, dupã o metodologie care va fi anunţatã de cãtre fiecare inspectorat şcolar, pânã la data de 1 martie 2005. (2) Aprecierea probei menţionate la alin. (1) se face cu note. În situaţia în care candidatul a obţinut la probã cel puţin nota 5, secretariatul şcolii la care a fost susţinutã proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã va trece nota obţinutã de candidat în fişa de înscriere a acestuia, la rubrica "nota obţinutã la limba şi literatura maternã la testele naţionale"; se va specifica şi limba maternã la care a fost susţinutã proba. Directorul unitãţii de învãţãmânt la care a fost susţinutã proba va confirma, prin semnãturã şi ştampilã, corectitudinea notei. Nu se vor face alte modificãri ale fişei de înscriere. (3) În situaţia în care candidatul a obţinut la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã o notã mai micã decât 5, se considerã cã el nu a promovat proba respectivã, iar secretariatul unitãţii de învãţãmânt la care s-a desfãşurat proba va elibera fişa de înscriere, fãrã a completa rubrica "nota obţinutã la limba şi literatura maternã la testele naţionale" şi fãrã a modifica în alt mod fişa. (4) Candidaţii care au participat la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã (indiferent dacã au promovat-o sau nu) îşi vor completa fişa de opţiuni la şcolile generale de provenienţã, în perioada prevãzutã de calendarul admiterii. (5) Candidaţii la liceele/clasele cu predare în limba minoritãţilor, care au susţinut şi promovat în cadrul testelor naţionale proba la limba şi literatura maternã respectivã, nu mai trebuie sã susţinã proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã. Ei vor completa fişele de înscriere în perioada specificatã de calendar, la şcolile generale de provenienţã. Şcolile generale de provenienţã a acestor candidaţi vor completa, în fişa de înscriere, nota obţinutã de aceştia la testele naţionale pentru proba de limba şi literatura maternã. (6) Nota obţinutã la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã nu va fi inclusã în calculul mediei de admitere, dar constituie criteriu de departajare, conform Art. 5, alin. (2). (7) Un candidat poate susţine probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã la cel mult douã limbi materne (una dintre ele fiind, eventual, proba susţinutã în cadrul testelor naţionale). Ca urmare, pe fişa de admitere a fiecãrui candidat se pot afla cel mult douã note la limbi materne diferite la rubrica "nota obţinutã la limba şi literatura maternã la testele naţionale". (8) Nu vor putea fi înscrişi la clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale decât acei candidaţi care au susţinut şi promovat proba de limba şi literatura maternã din cadrul testelor naţionale sau proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã menţionatã anterior. Pentru candidaţii care nu îndeplinesc condiţia de mai sus, nu se iau în considerare opţiunile pentru clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale, înscrise în fişã. ART. 11 (1) Liceele care organizeazã clase cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv vor organiza o probã de verificare a cunoştinţelor la limba modernã respectivã. Proba se va organiza în aceeaşi perioadã cu testele de aptitudini menţionate la Art. 75 conform metodologiei aflate în Anexa IV. (2) Aprecierea probei menţionate la alin. (1) se face cu note. În situaţia în care candidatul a obţinut la probã cel puţin nota 6, secretariatul şcolii la care a fost susţinutã proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã va trece nota obţinutã de candidat în fişa de înscriere a acestuia, la rubrica "nota obţinutã la proba de limbã modernã ..."; se va indica şi limba modernã la care s-a susţinut proba. Directorul unitãţii de învãţãmânt la care a fost susţinutã proba va confirma, prin semnãturã şi ştampilã, corectitudinea notei. Nu se vor face alte modificãri ale fişei de înscriere. (3) În situaţia în care candidatul a obţinut la proba de verificare a cunoştintejor de limbã modernã o notã mai micã decât 6, se considerã cã el nu a promovat proba respectivã, iar secretariatul unitãţii de învãţãmânt la care s-a desfãşurat proba va elibera fişa de înscriere fãrã a completa rubrica "nota obţinutã la proba de limbã modernã" şi fãrã a modifica în alt mod fişa. (4) Candidaţii care au participat la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã, indiferent dacã au promovat sau nu aceastã probã, îşi vor completa fişa de opţiuni la şcolile generale de provenienţã, în perioada prevãzutã de calendar. (5) Nota obţinutã la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã nu va fi inclusã în calculul mediei de admitere. (6) Nu vor putea fi înscrişi la clase cu predare bilingvã decât acei candidaţi care au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã menţionatã anterior. Pentru candidaţii care nu îndeplinesc condiţia de mai sus, nu se iau în considerare opţiunile pentru clase cu predare bilingvã, înscrise în fişã. (7) În cazul în care pe ultimul loc de la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv existã candidaţi cu opţiunea exprimatã pentru clasa respectivã şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la punctele a), b), c), d) şi e) de la Art. 5, alin. (2) egale, va fi declarat admis la clasa bilingvã candidatul care a obţinut notã mai mare la proba de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã. (8) Candidaţii care doresc pot susţine teste de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã pentru mai multe limbi moderne, în funcţie de programarea acestor teste de cãtre inspectoratul şcolar. CAP. 2 Organizarea înscrierii candidaţilor la admitere ART. 12 (1) Coordonarea la nivel naţional a acţiunilor privind organizarea admiterii în învãţãmântul liceal şi profesional de stat este asiguratã de Comisia Naţionalã de Admitere. (2) Comisia Naţionalã de Admitere se compune din: a) preşedinte - secretarul de stat pentru învãţãmânt preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii; b) vicepreşedinţi - directori generali/directori din Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii; c) 1-3 secretari - inspectori de specialitate din Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii; d) 4-5 membri - directori şi inspectori de specialitate din Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii. (3) Componenţa nominalã a Comisiei Naţionale de Admitere se stabileşte anual prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetãrii. ART. 13 Atribuţiile Comisiei Naţionale de Admitere sunt urmãtoarele: a) elaboreazã Metodologia de organizare şi desfãşurare a admiterii în învãţãmântul liceal şi profesional de stat; b) stabileşte modelul fişei de înscriere şi îl transmite comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pânã la data de 1 martie 2005; c) instruieşte preşedinţii comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti; d) organizeazã şi doteazã un Centru Naţional de Admitere, la care se vor desfãşura activitãţile de creare a bazei de date şi de repartizare computerizata la nivel naţional; e) controleazã şi îndrumã acţiunile legate de organizarea şi desfãşurarea admiterii în judeţele ţãrii, urmãrind respectarea prevederilor prezentei metodologii; f) controleazã modul în care comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, comisiile de înscriere din unitãţile de învãţãmânt gimnazial şi cele de admitere din unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional îşi desfãşoarã activitatea; g) poate delega observatori ai Comisiei Naţionale de Admitere, care sã controleze şi sã îndrume activitatea comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi a comisiilor din centrele de înscriere/de admitere. Observatorii pot solicita comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti sau Comisiei Naţionale de Admitere, în cazul constatãrii unor nereguli în desfãşurarea înscrierii la licee sau şcoli de arte şi meserii, schimbãri în componenţa comisiilor menţionate la alineatul anterior şi, dupã caz, sancţionarea celor vinovaţi; h) analizeazã desfãşurarea admiterii la nivel naţional, pe baza rapoartelor elaborate de comisiile de admitere judeţene (a municipiului Bucureşti) şi prezintã concluziile acestei analize conducerii Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii; i) propune ministrului Educaţiei şi Cercetãrii modificãri în Metodologia de organizare şi desfãşurare a admiterii în învãţãmântul liceal şi profesional de stat. ART. 14 Coordonarea la nivel judeţean (al municipiului Bucureşti) a acţiunilor privind organizarea admiterii în învãţãmântul liceal şi profesional de stat este asiguratã de comisii de admitere judeţene (a municipiului Bucureşti). La rândul lor, comisiile de admitere judeţene (a municipiului Bucureşti) organizeazã comisii în centrele de înscriere, comisii de înscriere în unitãţile de învãţãmânt gimnazial şi comisii de admitere în unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional. ART. 15 (1) Comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti este numitã prin decizie a inspectorului şcolar general şi este compusã din: a) preşedinte - inspector şcolar general; b) vicepreşedinte - inspector şcolar general adjunct sau inspector şcolar de specialitate; c) secretari - doi - trei inspectori şcolari; d) membri - cadre didactice, informaticieni, operatori PC, secretare. (2) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti au urmãtoarele atribuţii: a) organizeazã, monitorizeazã şi rãspund de modul de desfãşurare a admiterii în licee şi în şcoli de arte şi meserii în judeţul respectiv/municipiul Bucureşti; b) rãspund de transmiterea în şcoli a prezentei metodologii şi a tuturor reglementãrilor privitoare la admiterea în licee şi în şcoli de arte şi meserii, precum şi de asigurarea cadrului pentru informarea tuturor cadrelor didactice, a elevilor şi a pãrinţilor în legãturã cu acest subiect; c) elaboreazã, pânã la 31 ianuarie 2005, împreunã cu directorii şcolilor generale şi ai liceelor, un plan de mãsuri pentru pregãtirea şi organizarea admiterii absolvenţilor învãţãmântului gimnazial în licee şi şcoli de arte şi meserii; acest plan cuprinde, în mod obligatoriu, planificarea acţiunilor de consiliere şi de orientare a elevilor din clasa a VIII-a şi a pãrinţilor acestora, planificarea acţiunilor de informare a pãrinţilor referitor la modalitatea de organizare a înscrierii, planificarea acţiunilor de prezentare a ofertei educaţionale a liceelor şi a unitãţilor de învãţãmânt profesional, planificarea acţiunilor de dotare a centrelor de înscriere cu logistica necesarã înscrierii; d) stabilesc şi anunţã unitãţile de învãţãmânt, specializãrile şi numãrul de locuri alocate pentru candidaţii romi. Primesc cererile de ocupare a locurilor alocate pentru candidaţii romi şi asigurã repartizarea candidaţilor pe locurile anunţate; e) alocã, în vederea completãrii opţiunilor, coduri pentru unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional, pe filiere, profiluri, specializãri, domenii de pregãtire, limbã de predare (pentru clasele cu predare în limbile minoritãţilor naţionale); f) asigurã crearea, pânã la data de 1 mai 2005, a unei baze de date la nivelul fiecãrei unitãţi de învãţãmânt gimnazial şi la nivel judeţean, care cuprinde datele personale ale elevilor din clasa a VIII-a, aşa cum sunt ele trecute în fişa de înscriere; coordoneazã completarea bazei de date, pe mãsurã ce se încheie semestrul al doilea, respectiv testele naţionale, cu mediile de absolvire, mediile generale de la testele naţionale şi mediile de admitere, precum şi cu notele obţinute la testele naţionale, pentru probele de limba şi literatura românã, matematicã, istorie/geografie şi limba şi literatura maternã (dacã este cazul); g) repartizeazã pe unitãţi de învãţãmânt cifra de şcolarizare primitã pentru clasa a IX-a, pânã la data de 1 mai 2005; stabilesc coduri, formate din 3 cifre, pentru fiecare unitate de învãţãmânt liceal sau profesional de stat, fiecare filierã, profil, specializare sau domeniu de pregãtire. Pentru a evita confuziile şi greşelile de completare a fişelor de înscriere, codurile pentru specializãrile de la licee se vor alege dintr-un interval diferit de intervalul în care se aflã codurile pentru şcoli de arte şi meserii: de exemplu, codurile pentru licee vor fi între 100 şi 300, iar codurile pentru şcolile de arte şi meserii între 400 şi 500; h) asigurã tipãrirea, pânã la data de 1 mai 2005, a unei broşuri care sã cuprindã toate informaţiile necesare candidaţilor pentru admiterea în învãţãmântul liceal şi profesional de stat, broşurã pe care o distribuie gratuit elevilor de clasa a VIII-a; i) organizeazã un Centru de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, dotat cu tehnicã de calcul performantã, în care sã se alcãtuiascã baza de date pentru înscrierea în licee şi şcoli de arte şi meserii la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. Sediul acestui centru poate fi la inspectoratul şcolar, la o unitate de învãţãmânt, la Casa Corpului Didactic, la o universitate din capitala de judeţ - dacã aceasta existã şi este dotatã corespunzãtor - etc., cu condiţia ca sediul acestui centru sã fie conectat la INTERNET; j) stabilesc, dupã analiza situaţiei la nivel local şi cu acordul Comisiei Naţionale de Admitere, numãrul de centre de înscriere pe judeţ, precum şi arondarea unitãţilor de învãţãmânt gimnazial la aceste centre de înscriere. La stabilirea centrelor de înscriere se va avea în vedere dotarea tehnicã şi cu personal de specialitate a fiecãrui centru, astfel ca numãrul absolvenţilor de clasa a VIII-a arondaţi la un centru sã permitã înscrierea acestora în timpul prevãzut de prezenta metodologie. În mãsura în care dotarea cu calculatoare şi existenţa personalului de specialitate este asiguratã, inspectoratul poate decide ca fiecare şcoalã sã fie centru de înscriere. Lista centrelor de înscriere şi a şcolilor arondate acestora se transmite unitãţilor de învãţãmânt gimnazial pânã la data de 9 mai 2005. k) organizeazã un centru special de înscriere pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe, în care afişeazã şi listele cu liceele şi şcolile de arte şi meserii la care aceştia au fost repartizaţi; l) asigurã, în mãsura în care este posibil, dotarea corespunzãtoare a centrelor de înscriere cu calculatoare legate în reţea şi conectate la internet, cu imprimante, copiatoare, precum şi consumabile în cantitate suficientã, cu alte mijloace necesare, inclusiv soft adecvat, pentru a realiza centralizarea rapidã a situaţiilor de la înscrierea din toate centrele de înscriere; m) numesc, prin decizie a inspectorului şcolar general, în fiecare centru de înscriere, o comisie de înscriere formatã din directori, profesori, operatori PC, secretari, care sã asigure buna desfãşurare a operaţiunilor legate de înscrierea în învãţãmântul liceal şi în învãţãmântul profesional de stat; n) numesc un preşedinte pentru comisia din fiecare centru de înscriere, care coordoneazã activitatea în respectivul centru şi ţine permanent legãtura cu comisia judeţeanã/a municipiului Bucureşti de admitere; o) pot decide numirea unor vicepreşedinţi sau secretari în comisiile din centrele de înscriere, in funcţie de necesitãţi; p) aprobã comisiile de înscriere din unitãţile de învãţãmânt gimnazial, precum şi comisiile de admitere din licee şi din şcolile de arte şi meserii, la propunerea directorilor unitãţilor de învãţãmânt respective. Preşedinte al comisiei de înscriere/admitere din unitatea de învãţãmânt este directorul unitãţii de învãţãmânt; q) instruiesc preşedinţii comisiilor din centrele de înscriere şi preşedinţii comisiilor de înscriere/admitere din unitãţile de învãţãmânt; efectueazã, dacã este cazul, schimbãri ale preşedinţilor şi membrilor comisiilor din centrele de înscriere, precum şi ale membrilor din comisiile de înscriere/admitere din unitãţile de învãţãmânt; r) iau toate mãsurile pentru asigurarea securitãţii documentelor scrise sau informatice legate de înscrierea în învãţãmântul liceal şi profesional de stat, având în vedere inclusiv devirusarea dischetelor pe care se transmit informaţiile de la centrele de înscriere la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti; s) transmit, în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, modelul electronic al fişei de înscriere sau, dupã caz, asigurã un numãr suficient de fişe, pentru a permite înscrierea tuturor candidaţilor, respectând întocmai modelul comunicat de Comisia Naţionalã de Admitere; coordoneazã şi îndrumã operaţiile de completare a fişelor de înscriere, de verificare a fişelor listate de calculator şi de corectare a eventualelor erori; t) numesc un reprezentant al comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti care sã ţinã permanent legãtura cu presa, pentru a oferi informaţia corectã şi actualizatã despre înscrierea la învãţãmântul liceal şi profesional de stat; u) pânã la data de 30 iunie 2005, afişeazã, în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial şi în fiecare centru de înscriere, situaţia centralizatã pe judeţ (municipiul Bucureşti) a numãrului de absolvenţi, corespunzãtor fiecãrei tranşe de medii de admitere (10-9,50; 9,49-9,00 etc.), pentru absolvenţii care au promovat testele naţionale, precum şi situaţia centralizatã pe judeţ (municipiul Bucureşti) a numãrului de absolvenţi, corespunzãtor fiecãrei tranşe de medii de absolvire a ciclului gimnazial (10-9,50; 9,49-9,00 etc.), pentru absolvenţii care nu au promovat testele naţionale. v) coordoneazã susţinerea probelor de aptitudini, precum şi a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã; w) la sfârşitul fiecãrei etape de înscriere, centralizeazã şi difuzeazã, în fiecare unitate gimnazialã şi în fiecare centru de înscriere, informaţia în legãturã cu locurile rãmase disponibile la unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional de stat din municipiul Bucureşti/judeţul respectiv; x) valideazã listele cu candidaţii declaraţi admişi la licee şi la şcoli de arte şi meserii; y) coordoneazã şi verificã afişarea, în şcolile generale, respectiv în unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional de stat, a listelor cu candidaţii declaraţi admişi; z) elaboreazã şi transmit Ministerului Educaţiei şi Cercetãrii raportul cu privire la modul de desfaşurare a admiterii, în termen de 10 zile de la încheierea acesteia şi propun eventuale modificãri ale metodologiei de admitere în învãţãmântul liceal şi profesional de stat. ART. 16 Comisia de înscriere din unitatea de învãţãmânt gimnazial este alcãtuitã din: a) preşedinte - directorul unitãţii de învãţãmânt în care este organizat centrul de înscriere; b) vicepreşedinte - directorul adjunct sau un membru al consiliului de administraţie al unitãţii de învãţãmânt în care este organizat centrul de înscriere; c) secretar - secretarul şef al unitãţii de învãţãmânt în care este organizat centrul de înscriere; d) membri - diriginţii claselor a VIII-a, alte cadre didactice, informaticieni, secretare etc. ART. 17 Comisiile de înscriere din unitãţile de învãţãmânt gimnazial au urmãtoarele atribuţii: a) organizeazã, în tot cursul anului şcolar şi, în special, în a doua jumãtate a semestrului al doilea, acţiuni de informare a elevilor de clasa a VIII-a şi a pãrinţilor acestora, referitor la modalitatea de înscriere în învãţãmântul liceal şi profesional de stat, la prevederile cuprinse în prezenta metodologie, la graficul înscrierii în învãţãmântul liceal şi profesional de stat etc. b) asigurã crearea bazei de date privitoare la absolvenţii clasei a VIII-a din şcoala/şcolile arondate centrului şi transmiterea ei la comisia judeţeanã/a municipiului Bucureşti de admitere; c) verificã documentele candidaţilor, calculeazã, pentru candidaţii care au promovat testele naţionale, media de absolvire a claselor V-VIII şi media de admitere; d) pânã la data de 29 iunie 2005, completeazã fişele de înscriere ale elevilor de clasa a VIII-a cu codul unitãţii de învãţãmânt gimnazial, cu datele personale ale acestora şi cu media generalã de absolvire a claselor V-VIII. Pentru absolvenţii care au promovat testele naţionale, completeazã fişele cu media de la testele naţionale, media de admitere şi notele obţinute la probele de limba şi literatura românã, matematicã, istorie/geografie şi limba maternã (acolo unde este cazul), din cadrul testelor naţionale. În cazul în care candidaţii nu au promovat testele naţionale, în fişele de înscriere se trec mediile generale obţinute în clasele a V-a - a VIII-a la disciplinele limba şi literatura românã, matematicã, istorie/geografie şi limba şi literatura maternã (acolo unde este cazul); e) rãspund de transcrierea corectã a datelor în fişele de înscriere şi verificã, împreunã cu elevii, cu pãrinţii şi diriginţii, corectitudinea datelor personale, a mediilor şi a notelor, a opţiunilor din fişa scrisã şi concordanţa acesteia cu fişa din calculator; efectueazã corectarea greşelilor sesizate, înainte de transmiterea fişelor la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti. Completarea incorectã a datelor din fişa de înscriere de cãtre membrii comisiei de înscriere atrage dupã sine sancţionarea celor vinovaţi şi a preşedintelui comisiei, care rãspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupã caz; f) stabilesc şi anunţã din timp elevilor şi pãrinţilor acestora, graficul desfãşurãrii pe clase a acţiunilor de completare a opţiunilor absolvenţilor clasei a VIII-a. Graficul şedinţelor de instruire va fi semnat de directorul unitãţii de învãţãmânt, aprobat de inspectoratul şcolar şi afişat la avizierul şcolii, cel mai târziu pânã la data de 9 mai 2005; g) participã, prin reprezentanţi stabiliţi de preşedintele comisiei din centrul de înscriere, la şedinţele de completare a opţiunilor elevilor; h) informeazã elevii şi pãrinţii asupra rezultatelor obţinute prin testele naţionale la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi asupra numãrului de elevi corespunzãtor fiecãrei tranşe de medii de admitere, pentru elevii care au promovat testele naţionale, respectiv asupra numãrului de elevi corespunzãtor fiecãrei tranşe de medii de absolvire, pentru elevii care nu au promovat testele naţionale; i) consiliazã pãrinţii şi elevii, fãrã a le influenţa opţiunile, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţã de cauzã, prezentând toate informaţiile necesare cu privire la unitãţile de învãţãmânt (filiere, profiluri, specializãri, domenii de pregãtire, calificãri profesionale, contraindicaţii medicale pentru anumite calificãri profesionale etc.), la prevederile prezentei metodologii, inclusiv cu privire la riscurile completãrii unui numãr insuficient de opţiuni sau ale completãrii unor opţiuni nerealiste; j) transmit, centrului de înscriere la care este arondatã unitatea şcolarã, fişele de opţiuni completate, prin preşedintele comisiei de înscriere sau printr-un delegat desemnat de acesta. În situaţia în care resursele materiale şi umane o permit, asigurã introducerea în calculator a datelor cuprinse în fişele de înscriere şi transmit baza de date pe suport electronic la centrul de înscriere la care este arondatã unitatea şcolarã; k) afişeazã listele de control cuprinzând candidaţii arondaţi centrului de înscriere respectiv, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi având precizat locul ocupat în ierarhia generalã a judeţului; l) organizeazã întâlnirile cu pãrinţii şi elevii, în timpul cãrora aceştia verificã lista de control, verificã şi semneazã fişele listate de calculator, dacã acestea sunt corecte sau semnaleazã erorile de introducere a datelor din fişa iniţialã, precum şi erorile din listele de control; m) transmit centrului de înscriere fişele pe care au fost operate corecturi şi observaţiile privind eventuale erori în lista de control afişatã; n) transmit pãrinţilor fişele corectate, pentru a fi semnate; o) afişeazã listele primite de la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti, cuprinzând unitãţile de învãţãmânt la care au fost repartizaţi absolvenţii şcolii (şcolilor arondate) respective. ART. 18 Comisia de admitere din unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional este alcãtuitã din: a) preşedinte - directorul unitãţii de învãţãmânt; b) vicepreşedinte - directorul adjunct al unitãţii de învãţãmânt sau un membru al Consiliului de administraţie; c) secretar- secretarul şef al unitãţii de învãţãmânt; d) membri - 3-6 cadre didactice, secretari din unitatea de învãţãmânt respectivã. ART. 19 Comisiile de admitere din unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional au urmãtoarele atribuţii: a) organizeazã şi rãspund de modul de desfãşurare a probelor de aptitudini, a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, acolo unde este cazul; b) organizeazã, efectueazã şi rãspund de admiterea în unitatea de învãţãmânt respectivã, în conformitate cu prezenta metodologie; c) verificã documentele prezentate de candidaţi şi calculul corect al mediei de admitere; d) sesizeazã inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti orice eroare constatatã în completarea documentelor şcolare pentru înscriere şi corecteazã, acolo unde este posibil, aceste erori; corectarea mediei de admitere calculate greşit se face de cãtre preşedintele comisiei de admitere, care semneazã şi aplicã ştampila unitãţii; e) asigurã prezenţa permanentã, pe perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei de admitere, care sã ofere informaţii şi consiliere persoanelor care se prezintã pentru înscriere; f) afişeazã, la sediul unitãţii şcolare, listele finale cu elevii admişi, validate de inspectoratul şcolar; g) realizeazã înscrierea elevilor declaraţi admişi în urma repartizãrii computerizate, în perioada prevãzutã de prezenta metodologie; h) organizeazã, dupã încheierea înscrierii computerizate, desfãşurarea testãrii pentru constituirea claselor cu predare intensivã a unei limbi strãine, dacã este cazul. CAP. 3 Completarea fişelor de înscriere ale candidaţilor ART. 20 (1) Pânã la data de 1 mai 2005, inspectoratele şcolare vor asigura tipãrirea unei broşuri, care sã cuprindã toate informaţiile necesare candidaţilor pentru admiterea în licee şi în şcoli de arte şi meserii, adicã lista unitãţilor de învãţãmânt liceal şi profesional (şcoli de arte şi meserii), adresele acestora, planul de şcolarizare acordat fiecãreia pentru anul şcolar pentru care se organizeazã admiterea, pe forme de învãţãmânt (zi, seral, frecvenţã redusã), filiere, profiluri, specializãri, domenii de pregãtire, codurile de înscriere acordate fiecãrei unitãţi şcolare/specializãri (conform precizãrilor din prezenta metodologie), media ultimului admis la fiecare domeniu de pregãtire, specializare sau profil din respectiva unitate şcolarã în anul precedent. Informaţiile referitoare la licee, respectiv la şcolile de arte şi meserii se vor gãsi pe liste separate. Broşura editatã de inspectoratul şcolar va conţine, pentru fiecare unitate de învãţãmânt profesional, oferta de formare profesionalã, concretizatã în calificãri profesionale. Broşurile vor conţine, de asemenea, extrase din prezenta metodologie; algoritmul de repartizare, modalitãţi de departajare, modul de completare a fişelor de înscriere, calendarul admiterii, adresa centrului special de înscriere, precum şi adresele de internet (la nivel naţional sau local) de unde se pot lua cele mai importante informaţii despre admitere. În broşurã vor fi cuprinse şi informaţiile referitoare la locurile speciale acordate candidaţilor romi: condiţiile de înscriere, data limitã de înscriere, liceele şi şcolile de arte şi meserii la care sunt alocate locurile pentru romi etc. În fiecare dintre aceste broşuri se va afla şi o fişã-model de înscriere. (2) Broşura menţionatã la alin. (1), tipãritã într-un numãr de exemplare mai mare decât numãrul elevilor de clasa a VIII-a din judeţ, va fi difuzatã acestora, cel mai târziu pânã la data de 9 mai 2005. Fiecare unitate de învãţãmânt va primi un numãr suplimentar de exemplare, pentru candidaţii din seriile anterioare. Inspectoratul şcolar va pãstra un numãr de exemplare pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe şi pentru cei care împlinesc 18 ani pânã la data de 31 august inclusiv. Acestor candidaţi li se va distribui broşura la centrul special de înscriere. (3) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti vor lua toate mãsurile ca informaţiile cuprinse în broşurã sã fie corecte şi complete. Nu se admite operarea de modificãri în broşurã, dupã transmiterea acesteia la unitãţile de învãţãmânt. (4) Pânã la data de 17 mai 2005, zece exemplare din broşura fiecãrui judeţ vor fi trimise la Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, Direcţiei Generale pentru Învãţãmânt Preuniversitar. Versiunea electronicã a broşurii va fi trimisã, pânã la aceeaşi datã, la Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii, Direcţiei Generale Logisticã, Administrativ şi Resurse Umane. ART. 21 (1) Informaţiile cuprinse în broşurã vor fi puse la dispoziţia pãrinţilor şi a elevilor şi vor fi prezentate în şedinţe de instruire, organizate în acest scop în perioada 10 mai - 10 iunie 2005. (2) În situaţia în care pãrinţii doresc înscrierea elevilor la unitãţi şcolare situate în alt judeţ, aceştia îşi iau informaţiile referitoare la reţeaua şcolarã direct de la centrele speciale de înscriere, stabilite de inspectoratele şcolare ale judeţelor respective pentru candidaţii din alte judeţe. ART. 22 (1) Candidaţii pot participa la repartizarea computerizatã într-un singur judeţ. Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în liceele şi în şcolile de arte şi meserii din judeţul de provenienţã se face, în perioada prevãzutã de grafic, la şcolile generale pe care aceştia le-au absolvit (inclusiv pentru absolvenţii din seriile anterioare). Candidaţii care participã la admitere în alte judeţe se înscriu la centrul special de înscriere din judeţul în care doresc sã fie admişi, în perioada prevãzutã de grafic. (2) În prima etapã de admitere, sunt repartizaţi doar candidaţii care au promovat testele naţionale sau cei care au obţinut certificat de capacitate în anii anteriori şi care nu împlinesc 18 ani panã la data de 31 august 2005 inclusiv. (3) Înscrierea se face prin completarea fişelor de înscriere, conform modelului stabilit de Comisia Naţionalã de Admitere şi transmis comisiilor de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, pânã la data de 1 martie 2005. (4) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti pot transmite în unitãţile de învãţãmânt gimnazial doar modelul electronic al fişei de înscriere. În unitãţile de învãţãmânt gimnazial, fişele de înscriere se completeazã electronic cu datele personale ale elevilor, cu mediile acestora, sunt listate şi sunt date elevilor pentru completarea opţiunilor. Fişele de înscriere respectã întocmai modelul transmis de Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii şi sunt tipãrite faţã-verso. (5) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti rãspund de tipãrirea şi de transmiterea la şcolile respective a fişelor de înscriere într-un numãr suficient, pentru a asigura înscrierea tuturor candidaţilor din fiecare şcoalã generalã. ART. 23 Secretariatele şcolilor completeazã, pânã la data de 25 iunie 2005, pe fişele de înscriere: codul acordat unitãţii de învãţãmânt gimnazial, datele personale ale absolvenţilor de clasa a VIII-a şi mediile generale de absolvire a claselor V-VIII ale acestora. Completarea fişelor de înscriere se face electronic. ART. 24 (1) În perioada 26 - 29 iunie 2005, secretariatele şcolilor completeazã pe fişele de înscriere, pentru candidaţii care au promovat testele naţionale, media la testele naţionale, media de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, media de admitere, notele obţinute în cadrul testelor naţionale la limba şi literatura românã, la matematicã, istorie/geografie şi la limba şi literatura maternã, dacã este cazul. (2) Pentru candidaţii care nu au promovat testele naţionale, în locul notelor de la testele naţionale, se completeazã, în perioada prevãzutã de calendar, în rubricile respective mediile din clasele a V-a - a VIII-a la limba şi literatura românã, la matematicã, la istorie/geografie şi la limba şi literatura maternã (dacã este cazul). (3) Fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial completeazã şi listeazã din calculator, pentru prima etapã de admitere, o singurã fişã de înscriere pentru fiecare absolvent, care este semnatã şi ştampilatã de directorul şcolii. Nerespectarea prevederii referitoare la unicitatea fişei de înscriere se considerã tentativã de fraudã şi atrage dupã sine sancţionarea penalã, civilã, administrativã sau disciplinarã a vinovaţilor, dupã caz. (4) Pentru a doua etapã de admitere, se va completa, pentru candidaţii care au participat la prima etapã, dar nu au fost repartizaţi, o nouã fişã de înscriere. (5) Dupã încheierea introducerii în calculator a datelor personale ale candidaţilor şi a mediilor/notelor prevãzute în fişa de înscriere, comisia de înscriere din fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial afişeazã, pânã la data de 30 iunie 2005, lista cuprinzând candidaţii din centrul respectiv, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere - pentru candidaţii care au promovat testele naţionale -, respectiv lista cuprinzând candidaţii din centrul respectiv, în ordinea descrescãtoare a mediilor de absolvire - pentru candidaţii care nu au promovat testele naţionale. Lista cuprinde şi notele/mediile menţionate la alin. (1) şi (2). ART. 25 Absolvenţii care nu au promovat testele naţionale completeazã opţiuni doar pentru şcoli de arte şi meserii şi sunt repartizaţi în a doua etapã de admitere. Ei completeazã opţiunile în perioada prevãzutã de calendarul admiterii, odatã cu candidaţii care au participat, dar nu au fost repartizaţi în prima etapã de admitere. ART. 26 Directorii unitãţilor de învãţãmânt gimnazial semneazã şi rãspund de transcrierea corectã a datelor în fişele de înscriere ale elevilor din şcoala respectivã. ART. 27 Directorii unitãţilor de învãţãmânt gimnazial stabilesc din timp graficul desfãşurãrii pe clase a acţiunilor de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a. ART. 28 Acţiunile de completare a opţiunilor pentru absolvenţii clasei a VIII-a care au promovat testele naţionale se desfãşoarã în perioada 30 iunie - 9 iulie 2005. La fiecare şedinţã, participã elevii, pãrinţii/tutorii legal instituiţi (un pãrinte/tutore pentru fiecare elev), diriginţii, precum şi un membru sau un delegat al Consiliului de administraţie al unitãţii şcolare. Pãrinţii/tutorii legal instituiţi semneazã un proces-verbal de instruire. ART. 29 În cadrul acestor şedinţe, elevii şi pãrinţii sunt informaţi asupra rezultatelor obţinute prin testele naţionale la nivelul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi asupra ierarhiei absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţ/municipiul Bucureşti, care au promovat testele naţionale, respectiv asupra ierarhiei absolvenţilor de clasa a VIII-a din judeţ/municipiul Bucureşti, care nu au promovat testele naţionale. Pentru aceasta, inspectoratele şcolare transmit, pânã în data de 30 iunie 2005, în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, numãrul de absolvenţi pe tranşe de medii de admitere, precum şi locul ocupat în ierarhia judeţului/a municipiului Bucureşti de fiecare absolvent, în funcţie de media de admitere. Unitãţile şcolare gimnaziale pun la dispoziţia elevilor şi pãrinţilor aceste informaţii. ART. 30 În cadrul şedinţelor menţionate la Art. 28, elevilor şi pãrinţilor li se recomandã completarea unui numãr suficient de opţiuni în fişa de înscriere, pentru a-şi asigura repartizarea, ţinând seama de media lor de admitere şi de media ultimului admis la liceele/şcolile de arte şi meserii respective în anul precedent. Se va atrage atenţia pãrinţilor asupra faptului cã necompletarea unui numãr suficient de opţiuni poate duce la nerepartizarea elevului sau la nerepartizarea acestuia corespunzãtor mediei sale. ART. 31 Dirigintele clasei, care participã la înscrierea opţiunilor elevilor, atenţioneazã pãrinţii asupra faptului cã trebuie sã facã opţiuni realiste, alegând licee, şcoli de arte şi meserii la care media de admitere din anul precedent a fost cu cel mult un punct mai mare decât media de admitere a candidatului. ART. 32 Personalul şcolii nu influenţeazã în nici un fel pãrinţii şi elevii în completarea opţiunilor, dar îi consiliazã, prezentându-le toate informaţiile necesare, inclusiv riscurile completãrii unui numãr insuficient de opţiuni sau ale completãrii unor opţiuni nerealiste, pentru a permite candidaţilor o alegere în cunoştinţã de cauzã. ART. 33 (1) Candidaţii completeazã pe fişa de înscriere, în ordinea descrescãtoare a preferinţelor, codurile opţiunilor pentru profilurile, specializãrile sau domeniile de pregãtire dorite. (2) Pentru profilurile, specializãrile sau domeniile de pregãtire la care predarea se face într-o limbã a unei minoritãţi naţionale, candidaţii pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacã au susţinut şi promovat proba de limbã maternã respectivã în cadrul testelor naţionale sau proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã menţionatã la Art. 10 din prezenta metodologie. În caz contrar, opţiunea respectivã va fi anulatã în momentul repartizãrii computerizate. (3) Pentru specializãrile la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv, candidaţii pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacã au susţinut şi promovat proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernã respectivã şi au pe fişã nota obţinutã la aceastã probã, conform prevederilor Art. 11 din prezenta metodologie. În caz contrar, opţiunea respectivã va fi anulatã în momentul repartizãrii computerizate. ART. 34 Pãrinţilor li se aduce la cunoştinţã numãrul de locuri alocate pentru fiecare unitate de învãţãmânt, respectiv pentru fiecare profil, specializare sau domeniu de pregãtire, cãruia i s-a acordat un cod. De asemenea, pãrinţii sunt informaţi cu privire la precizãrile din Art. 6, alin. (2) şi alin. (3) al prezentei metodologii. ART. 35 Exemplu de completare a opţiunilor: (1) Dacã prima opţiune este pentru specializarea matematicã-informaticã, liceu -cursuri de zi, din Liceul Minerva, care are în broşurã codul 107, atunci elevul va completa poziţia 1 din fişã astfel: 1. │1│0│7│ (2) Dacã a doua opţiune este pentru Liceul Apollo, specializarea ştiinţe sociale - cursuri de zi, care are în broşurã codul 279, atunci elevul va completa poziţia 2 din fişã astfel: 2. │2│7│9│ (3) Dacã opţiunea cu numãrul 34 este pentru Şcoala de arte şi meserii Mercur, domeniul Mecanicã, cursuri de zi, care are în broşurã codul 498, atunci elevul va completa poziţia 34 din fişã astfel: 34. │4│9│8│ (4) Celelalte opţiuni pentru licee, şcoli de arte şi meserii se completeazã în acelaşi mod, în ordinea descrescãtoare a preferinţelor, prin precizarea codului alocat fiecãrei opţiuni. Notã: numele unitãţilor de învãţãmânt şi codurile folosite spre exemplificare sunt fictive. ART. 36 Cu ocazia completãrii opţiunilor, pãrinţii şi candidaţii verificã şi corectitudinea celorlalte date înscrise în fişã de secretariatele şcolilor şi semnate de directorul şcolii. Fiecare candidat îşi poate copia în fişa-model din broşurã, pentru uz propriu, lista de opţiuni, în ordinea descrescãtoare a preferinţelor exprimate. ART. 37 (1) Completarea listei de opţiuni se va face de cãtre candidat în prezenţa pãrintelui/tutorelui legal instituit şi a dirigintelui clasei. Aceştia, împreunã cu candidatul, vor semna fişa de înscriere. (2) Elevii şi pãrinţii vor fi avertizaţi sã completeze cu responsabilitate opţiunile şi numãrul lor, sã verifice corespondenţa codurilor înscrise în fişã cu opţiunile exprimate, având în vedere cã o opţiune greşitã poate conduce la o repartizare nedoritã. ART. 38 (1) Absolvenţii care doresc sã susţinã probe de aptitudini la licee vocaţionale sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, sau care doresc sã participe la admitere în alt judeţ, primesc, pânã în data de 30 iunie 2005, de la unitatea şcolarã pe care au absolvit-o, fişa de înscriere, completatã cu datele personale şi cu rezultatele obţinute la testele naţionale. Pe aceste fişe nu vor fi completate opţiuni la şcoala de provenienţã. (2) Candidaţii menţionaţi la alin. (1) se vor înscrie direct cu aceastã fişã pentru probele de aptitudini, respectiv pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, sau se vor înscrie în alte judeţe decât cel în care au absolvit învãţãmântul obligatoriu. ART. 39 Candidaţii declaraţi respinşi la probele de aptitudini, precum şi cei care au susţinut proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã, ridicã fişele de înscriere de la secretariatele liceelor la care au susţinut probe de aptitudini/probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã şi, în perioada 7-9 iulie 2005, îşi completeazã fişele de opţiuni la şcoala generalã/centrul de înscriere la care este arondatã şcoala generalã pe care au absolvit-o. Aceşti candidaţi participã la admiterea computerizatã. ART. 40 (1) Transmiterea fişelor de înscriere de la şcoli la centrele de înscriere şi introducerea datelor de pe fişe în baza de date computerizatã se va face, pe mãsura completãrii fişelor de înscriere, în perioada 1-9 iulie 2005, în baza unei programãri fãcute de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti. Acolo unde existã dotarea necesarã şi personalul calificat, introducerea în baza de date computerizatã a datelor din fişã şi a opţiunilor se va face direct la şcoala de provenienţã a absolventului. Informaţia în format electronic va fi transmisã, de asemenea, centrelor de înscriere. (2) Directorul unitãţii gimnaziale va sigila toate fişele de înscriere ale absolvenţilor şcolii, completate cu opţiuni şi le va duce personal, sau printr-un delegat desemnat, la centrul de înscriere la care este arondatã şcoala. Predarea - primirea documentelor se va face pe bazã de proces-verbal. (3) Pe mãsurã ce primeşte fişele de opţiuni de la diferite şcoli, comisia din centrul de înscriere asigurã introducerea în baza de date computerizatã a datelor de pe fişe. (4) Dupã introducerea integralã în calculator a datelor pentru elevii unei şcoli, fişele din calculator vor fi listate, semnate de preşedintele centrului de înscriere şi înmânate directorului şcolii, cu proces-verbal de predare-primire. Fişele de înscriere originale sunt puse în plicuri care se sigileazã şi se semneazã de directorul şcolii sau de cãtre delegatul acestuia şi de preşedintele centrului de înscriere. ART. 41 (1) În perioada 3-10 iulie 2005, conform planificãrii stabilite de comisia din şcoalã, pãrinţii şi elevii vor verifica, în prezenţa diriginţilor, corectitudinea datelor din fişa listatã de calculator pentru fiecare elev. (2) În cazul existenţei unei erori, pãrinţii o semnaleazã comisiei de înscriere, prin intermediul profesorului diriginte. Comisia transmite informaţia la centrul de înscriere, care procedeazã la corectarea greşelii în baza de date computerizatã şi la listarea fişei corectate din calculator. Fişa greşitã se pãstreazã în centrul de înscriere, în dosarul cu documente al comisiei de înscriere, iar fişa corectatã se înmâneazã directorului, care o transmite pãrinţilor şi candidatului, pentru a fi semnatã. (3) Corectarea fişelor elevilor înscrişi din alte judeţe se face în centrul în care s-a fãcut înscrierea acestor candidaţi, în perioada prevãzutã în grafic. (4) Fişele corecte sau corectate, listate din calculator, sunt semnate de profesorul diriginte, de candidat şi de pãrintele/tutorele acestuia, pentru a certifica faptul cã acestea sunt corecte şi acceptate şi rãmân în posesia pãrintelui/tutorelui candidatului. În cazul în care fişa iniţialã a fost corectatã, un exemplar al fişei corectate, listate din calculator şi semnate de diriginte, candidat şi pãrintele/tutorele acestuia va rãmâne ataşat fişei iniţiale. (5) De asemenea, în cadrul acestor şedinţe de verificare, fiecare candidat va controla prezenţa numelui sãu pe lista de control afişatã la sediul şcolii generale, conform Art. 24 (5), precum şi corectitudinea datelor personale, a mediilor, a notelor din listã. (6) Comisia de înscriere din unitatea de învãţãmânt gimnazial are obligaţia de a verifica prezenţa, pe lista de control afişatã, a tuturor elevilor arondaţi centrului şi de a semnala comisiei judeţene de admitere neregulile sesizate. ART. 42 (1) Dupã încheierea verificãrii fişelor listate din calculator şi corectarea eventualelor erori, comisia din centrul de înscriere transmite pe suport electronic baza de date comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, pânã în 11 iulie 2005. (2) Preşedintele comisiei din centrul de înscriere, însoţit de vicepreşedinte sau de un alt delegat, duce fişele de opţiuni originale la centrul judeţean/al municipiului Bucureşti de admitere şi le predã, cu proces-verbal de predare-primire, preşedintelui comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti. Predarea fişelor originale se face pânã pe data de 12 iulie 2005. (3) Preşedintele comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti rãspunde, în mod direct, de pãstrarea în siguranţã a fişelor originale. Acestea se pãstreazã în centrul judeţean de admitere timp de doi ani de la încheierea admiterii. ART. 43 În data de 12 iulie 2005, în intervalul de timp stabilit de cãtre Centrul Naţional de Admitere şi comunicat fiecãrui judeţ, baza de date va fi transmisã de la centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti la Centrul Naţional de Admitere. Preşedintele fiecãrei comisii de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti va confirma telefonic şi în scris, pânã la data de 12 iulie 2005, ora 22, încheierea operaţiei de transmitere a bazei de date cãtre Centrul Naţional de Admitere. CAP. 4 Înscrierea la liceele la care se susţin probe de aptitudini sau teste de limbã maternã sau modernã ART. 44 Pentru liceele/clasele la care se organizeazã probe de aptitudini, probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã, înscrierea pentru aceste probe se desfãşoarã în perioada 30 iunie -2 iulie 2005. ART. 45 Înscrierea la aceste licee/clase se face direct de cãtre candidaţi, cu fişa de înscriere eliberatã de unitatea şcolarã la care aceştia au absolvit cursurile gimnaziale. ART. 46 (1) Secretariatele şcolilor generale completeazã şi elibereazã, cu prioritate, fişele de înscriere ale absolvenţilor care doresc sã participe la probe de aptitudini sau la probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, respectiv ale celor care doresc sã participe la admitere în alt judeţ, pentru a le permite înscrierea la aceste probe sau completarea opţiunilor în alt judeţ. (2) Fişele acestor candidaţi sunt înmânate candidaţilor/pãrinţilor, care semneazã de primire în registrul şcolii. În acest registru, se consemneazã clar natura documentului eliberat: "fişã de înscriere pentru admitere în licee, şcoli de arte şi meserii" şi motivul eliberãrii fişei: "participare la probe de aptitudini" sau "participare la probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã/modernã", respectiv "participare la admitere în alt judeţ". (3) În data de 11 iulie 2005, la încheierea operaţiilor de completare a fişelor de înscriere, tabelul cu numele şi prenumele elevilor din şcoalã, care nu participã la admiterea computerizatã, este transmis electronic comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti. ART. 47 (1) În perioada 3-5 iulie 2005, se desfãşoarã probele de aptitudini, precum şi probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã. (2) Organizarea acestor probe se face conform Anexei III, Anexei IV, respectiv Art. 10 din prezenta metodologie. (3) Probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã se organizeazã la centrele stabilite de comisia judeţeanã/a municipiului Bucureşti de admitere, astfel încât candidaţii declaraţi admişi la aceste probe pot fi repartizaţi la orice unitate de învãţãmânt liceal din judeţ care organizeazã clase bilingve (pentru limba modernã respectivã) sau clase cu predare în respectiva limbã a minoritãţilor. (4) Rezultatele probelor menţionate la alin. (1) vor fi afişate în dimineaţa zilei de 6 iulie 2005, la unitãţile şcolare care au organizat probele. În aceeaşi zi, la unitatea respectivã se depun şi se rezolvã eventualele contestaţii, acolo unde Anexa III sau Anexa IV prevãd acest lucru, şi se afişeazã rezultatele finale ale probelor de aptitudini, respectiv ale probelor de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã. ART. 48 (1) Elevii care au promovat probele de aptitudini la liceele/clasele din învãţãmântul vocaţional sunt admişi pe locurile pentru care au susţinut testele/probele astfel: a) în ordinea descrescãtoare a mediilor finale de admitere, calculate conform Art. 8 din prezenta metodologie, pentru profilurile la care aprecierea probelor de aptitudini se face prin note; b) în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, pentru profilurile la care aprecierea probelor se face pe bazã de calificativ: admis-respins. (2) Listele cu elevii declaraţi admişi pe locurile pentru care este necesarã susţinerea de probe de aptitudini, conform prezentei metodologii, sunt validate de inspectoratul şcolar judeţean şi afişate la sediul unitãţii liceale respective, în ziua de 6 iulie 2005. (3) Candidaţii declaraţi respinşi la probele de aptitudini ridicã fişele de înscriere de la secretariatele liceelor la care au susţinut probe de aptitudini şi, în perioada 7-9 iulie 2005, îşi completeazã fişele de opţiuni la centrul de înscriere la care este arondatã şcoala generalã pe care au absolvit-o. Aceşti candidaţi participã la repartizarea computerizatã. (4) Candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau de limbã modernã, indiferent dacã au promovat sau nu aceste probe, primesc fişa de înscriere de la unitatea şcolarã la care au susţinut probele. Candidaţii completeazã opţiuni la centrul de înscriere la care este arondatã şcoala generalã pe care au absolvit-o, în perioada 7-9 iulie 2005, şi participã la repartizarea computerizatã. (5) Pentru candidaţii menţionaţi la alin. (3) şi (4), comisiile din centrele de înscriere asigurã, în perioada 8-10 iulie 2005, introducerea în baza de date a opţiunilor din fişele de înscriere, verificarea fişelor listate din calculator de cãtre absolvenţi şi pãrinţii/tutorii acestora, precum şi corectarea eventualelor erori. ART. 49 (1) Centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite la Centrul Naţional de Admitere, într-un fişier separat, în acelaşi timp cu baza de date pentru admiterea computerizatã, lista candidaţilor admişi la liceele vocaţionale, în urma promovãrii probelor de aptitudini. (2) Centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite la Centrul Naţional de Admitere, într-un fişier separat, în acelaşi timp cu baza de date pentru admiterea computerizatã, lista candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã. (3) Listele cuprinzând candidaţii admişi la liceele militare sunt trimise electronic de cãtre centrele judeţene de admitere din judeţele în care se aflã unitãţile de învãţãmânt respective, într-un fişier separat, la Centrul Naţional de Admitere, pânã la data de 11 iulie 2005. (4) Listele menţionate la alin. (1), (2) şi (3) cuprind: numele, iniţiala tatãlui şi prenumele candidatului, codul numeric personal al acestuia, şcoala şi judeţul de provenienţã, precum şi media de admitere. CAP. 5 Repartizarea computerizatã şi afişarea rezultatelor ART. 50 (1) În data de 13 iulie 2005, Centrul Naţional de Admitere verificã bazele de date transmise de comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti şi transmite acestora eventualele nereguli semnalate - candidaţi înscrişi în mai multe judeţe, candidaţi aflaţi în baza de date pentru admiterea computerizatã şi care au fost deja admişi la liceele la care se susţin probe de aptitudini etc. -, pentru remedierea acestora. (2) Corectarea erorilor menţionate anterior se face pânã la data de 15 iulie 2005 şi se confirmã la Centrul Naţional de Admitere, pânã la ora 22 a aceleiaşi zile. (3) În data de 16 iulie 2005, se efectueazã repartizarea computerizatã a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au promovat testele naţionale, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor, înscrise în fişa de opţiuni. La repartizare se folosesc criteriile de departajare menţionate la. Art. 5 din prezenta metodologie. Nu se iau în considerare opţiunile pentru licee, cursuri de zi ale candidaţilor care nu satisfac condiţiile precizate la Art. 3, precum şi opţiunile pentru licee/clase cu predare în limbile minoritãţilor naţionale sau pentru clase bilingve, ale candidaţilor care nu au susţinut şi promovat proba de limbã maternã în cadrul examenului de capacitate sau proba de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã, respectiv de limbã modernã, prevãzute în prezenta metodologie. (4) În data de 17 iulie 2005, centrele de admitere judeţene/al municipiului Bucureşti tipãresc şi afişeazã în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe: a) lista candidaţilor din unitatea respectivã, admişi în licee, şcoli de arte şi meserii, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, cu unitatea şcolarã la care au fost admişi; b) situaţia locurilor rãmase libere la fiecare unitate de învãţãmânt liceal sau profesional din judeţ/municipiul Bucureşti, dupã încheierea primei etape de admitere. (5) La încheierea primei etape a repartizãrii computerizate, centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite fiecãrei unitãţi de învãţãmânt liceal sau profesional de stat lista tuturor candidaţilor admişi în acea unitate, pe filiere, profiluri, specializãri, domenii ale pregãtirii de bazã, listã care este afişatã la sediul unitãţii respective, cel mai târziu pânã la data de 18 iulie 2005. ART. 51 (1) La a doua etapã a repartizãrii computerizate participã candidaţii care nu împlinesc 18 ani pânã la data de 31 august 2005 inclusiv şi care se aflã în una din situaţiile: au promovat testele naţionale sau au certificat de capacitate şi au rãmas nerepartizaţi dupã prima etapã, nu au promovat testele naţionale sau examenul de capacitate sau nu au participat, din diferite motive, la prima etapã de admitere. (2) Candidaţii care nu au promovat testele naţionale sau examenul de capacitate, completeazã fişa de opţiuni, în perioada 18 - 23 iulie 2005. În aceeaşi perioadã, completeazã o nouã fişã de opţiuni candidaţii care au promovat testele naţionale, rãmaşi nerepartizaţi dupã prima etapã şi cei care nu au participat la prima etapã de repartizare. Completarea opţiunilor de cãtre candidaţii care participã la a doua etapã de admitere se face la şcolile generale de provenienţã sau la centrul special de înscriere pentru candidaţii din alte judeţe. (3) În situaţia în care au rãmas locuri neocupate la clasele pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã, înscrierea candidaţilor pentru aceste probe se face în 18- 19 iulie 2005, iar susţinerea probelor se face în perioada 20-21 iulie 2005. Afişarea rezultatelor finale se face în 22 iulie 2005. Candidaţii respinşi la probele de aptitudini şi candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbã maternã sau modernã completeazã opţiunile în data de 23 iulie 2005 şi participã la repartizarea computerizatã. (4) Introducerea noilor baze de date în calculator, verificarea fişelor cu opţiuni listate din calculator, precum şi corectarea eventualelor erori se fac în aceeaşi perioadã. (5) În data de 24 iulie 2005, pânã la ora 14, noile baze de date se transmit la centrul judeţean /al municipiului Bucureşti de admitere, care le transmite la Centrul Naţional de Admitere, în aceeaşi zi, pânã la ora 22. (6) Pânã la data de 26 iulie 2005, Centrul Naţional de Admitere realizeazã repartizarea computerizatã a candidaţilor din a doua etapã de admitere. Se realizeazã mai întâi repartizarea candidaţilor care au promovat testele naţionale. (7) Pânã la data de 27 iulie 2005, centrele judeţene/al municipiului Bucureşti de admitere tipãresc şi afişeazã, în fiecare unitate de învãţãmânt gimnazial, precum şi în centrul special de înscriere pentru absolvenţii proveniţi din alte judeţe: a) lista candidaţilor din unitatea respectivã, admişi în licee, şcoli de arte şi meserii, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere, cu unitatea şcolarã la care au fost admişi; b) situaţia locurilor rãmase libere la fiecare unitate de învãţãmânt liceal sau profesional de stat din judeţ/municipiul Bucureşti, dupã încheierea celei de a doua etape de admitere. ART. 52 La încheierea repartizãrii computerizate a elevilor care au participat la a doua etapã de admitere, centrul de admitere judeţean/al municipiului Bucureşti transmite fiecãrei unitãţi de învãţãmânt liceal sau profesional de stat lista tuturor candidaţilor admişi în acea unitate, pe specializãri, domenii ale pregãtirii de bazã, listã care va fi afişatã la sediul unitãţii respective cel mai târziu pânã la data de 27 iulie 2005. ART. 53 (1) În perioada 19-28 iulie 2005, absolvenţii depun, la unitãţile şcolare la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original. (2) Înscrierea la licee şi şcoli de arte şi meserii a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizãrii computerizate se efectueazã pe baza urmãtoarelor acte: a) cererea de înscriere; b) certificatul de naştere, în copie legalizatã; c) adeverinţã din care sã reiasã dacã a promovat sau nu testele naţionale şi, în caz cã le-a promovat, notele obţinute la fiecare probã şi media generalã obţinutã la testele naţionale; d) foaia matricolã pentru clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale); e) fişa medicalã. (3) Candidaţii care, în perioada menţionatã la articolul precedent, nu îşi depun dosarele de înscriere, se considerã retraşi, iar locurile corespunzãtoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de cãtre comisia judeţeanã/a municipiului Bucureşti de admitere. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti, pe locurile rãmase libere dupã rezolvarea cazurilor speciale. (4) Unitãţile de învãţãmânt liceal şi profesional de stat transmit comisiei judeţene de admitere, pânã la data de 29 iulie 2005, situaţia locurilor rãmase libere în urma neînscrierii unor candidaţi repartizaţi în sesiunea de admitere. ART. 54 (1) În perioada 1-6 august 2005, comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti rezolvã situaţiile speciale apãrute dupã repartizarea computerizatã: schimburi de elevi, distribuire sau redistribuire pe locuri rãmase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşitã în baza de date computerizatã a opţiunilor exprimate de elevi etc. (2) Nu se va depãşi numãrul maxim de 30 de elevi la clasã şi se va respecta, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere. Deciziile se iau dupã inventarierea tuturor cazurilor existente la nivelul judeţului. (3) Deciziile comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti se iau cu majoritate de voturi, cu consemnare într-un proces-verbal, şi sunt fãcute publice prin afişare la sediul inspectoratului şcolar. (4) În perioada menţionatã la alin. (1), dupã rezolvarea situaţiilor speciale, comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti de admitere repartizeazã pe locurile rãmase libere absolvenţii învãţãmântului gimnazial care au fost repartizaţi, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în perioada prevãzutã de prezenta metodologie şi pe cei care, din diferite motive, nu au participat la repartizãrile computerizate. (5) În situaţia în care existã absolvenţi ai clasei a VIII-a care nu s-au înscris la unitãţile la care au fost repartizaţi sau nu au participat la cele douã etape de admitere şi care, din diferite motive, nu se adreseazã comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti în perioada menţionatã la aliniatul (1) şi solicitã ulterior un loc în clasa a IX-a, comisia de admitere repartizeazã candidaţii, pe locurile rãmase libere la şcoala de arte şi meserii. CAP. 6 Dispoziţii finale ART. 55 (1) Comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti stabilesc, cu avizul Comisiei Naţionale de Admitere, şi anunţã, prin afişare la sediul inspectoratului şcolar, pânã la data de 15 mai 2005, unitãţile de învãţãmânt, specializãrile şi numãrul de locuri alocate pentru candidaţii romi, pe baza mãsurilor afirmative, promovate în contextul Strategiei guvernamentale privind îmbunãtãţirea situaţiei romilor. Numãrul de locuri anunţat nu mai poate fi modificat dupã data de 15 mai 2005. (2) Locurile speciale pentru candidaţii romi se vor aloca peste numãrul de locuri acordat prin planul de şcolarizare, în limita a 30 de elevi la clasã. (3) Cererile pentru înscrierea pe locurile speciale pentru romi se primesc, la comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti, pânã la data de 17 iunie 2005, ora 16. Orice cerere depusa dupã aceastã datã nu mai este luatã în considerare. (4) Candidaţii din etnia romilor care concureazã pentru ocuparea locurilor alocate distinct pentru aceştia trebuie sã prezinte la înscriere, pe lângã actele precizate la Art. 53 din prezenta metodologie, o recomandare scrisã din partea preşedintelui unei organizaţii civice, culturale sau politice a romilor, legal constituitã, prin care se atestã apartenenţa lor la etnia romilor şi nu faptul cã fac parte din respectiva organizaţie. (5) În perioada 30 iunie-2 iulie 2005, comisia de admitere judeţeanã/a municipiului Bucureşti asigurã repartizarea candidaţilor care au depus cereri pânã la data menţionatã la alin. (3), pe locurile speciale pentru romi, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere/de absolvire şi în baza opţiunilor exprimate de candidaţi. Repartizarea se face în şedinţã publicã. Conform Art. 2 din prezenta metodologie, pot fi repartizaţi la licee doar candidaţii care au promovat testele naţionale; candidaţii care nu au promovat aceste teste vor fi repartizaţi la şcoli de arte şi meserii, pe locurile speciale pentru romi. (6) Candidaţii care solicitã repartizarea pe locurile speciale pentru romi, la clase pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbã modernã sau maternã, vor fi repartizaţi provizoriu la aceste clase, sub rezerva promovãrii probelor. (7) În situaţia în care locurile speciale pentru romi nu au fost ocupate, ele vor fi folosite pentru rezolvarea cazurilor speciale, menţionate la Art. 54. ART. 56 (1) Înscrierea candidaţilor pentru învãţãmântul special (licee, şcoli de arte şi meserii) se organizeazã de cãtre comisia judeţeanã de admitere, în perioada 4-6 iulie 2005. (2) Locurile alocate învãţãmântul liceal şi profesional special sunt anunţate în broşura de admitere, într-o listã separatã, care va purta menţiunea cã aceste locuri nu participã la repartizarea computerizatã. Vor fi precizate în broşurã locul şi data în care se va face repartizarea candidaţilor pentru învãţãmântul special, precum şi condiţiile specifice de înscriere (documente care sã dovedeascã tipul şi gradul de deficienţã etc.), (3) Repartizarea pe locurile din unitãţile de învãţãmânt special se face în funcţie de tipul şi gradul de deficienţã, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere sau de absolvire, dupã caz, şi în funcţie de opţiuni. ART. 57 (1) Înscrierea la învãţãmântul seral sau cu frecvenţã redusã a candidaţilor care împlinesc vârsta de 18 ani pânã la data de 31 august 2005 inclusiv se face la un centru special desemnat de inspectoratul şcolar. (2) Centrul special de înscriere pentru candidaţii care împlinesc vârsta de 18 ani pânã la data de 31 august 2005 inclusiv este anunţat prin afişare la sediul inspectoratului şi în toate unitãţile de învãţãmânt gimnazial, pânã la data de 1 mai 2005. El este de asemenea anunţat în broşura cuprinzând informaţiile referitoare la admitere. (3) Depunerea dosarelor de înscriere se face în perioada 24-26 august 2004, la centrul menţionat. Dosarele conţin urmãtoarele acte: a) cererea de înscriere; b) certificatul de naştere şi cartea de identitate, în copie legalizatã; c) adeverinţã de la unitatea de învãţãmânt absolvitã, din care sã reiasã dacã a promovat sau nu testele naţionale şi, în caz cã le-a promovat, notele obţinute la fiecare probã şi media generalã obţinutã la testele naţionale; d) foaia matricolã pentru clasele a V-a - a VIII-a (cu calculul mediei generale); e) fişa medicalã. (4) Repartizarea candidaţilor menţionaţi la alin. (1) se face în perioada 1-7 septembrie 2005, pe locurile anunţate de inspectoratul şcolar în broşura de admitere. (5) Calendarul admiterii candidaţilor care împlinesc vârsta de 18 ani pânã la data de 31 august 2005 inclusiv este anunţat de inspectoratul şcolar pânã la data de 23 august 2005 şi este afişat la sediul inspectoratului şcolar şi la centrul menţionat la alin. (1). (6) Repartizarea se face în şedinţã publicã, în douã etape. În prima etapã sunt repartizaţi candidaţii care au promovat examenul de capacitate/testele naţionale, în ordinea descrescãtoare a mediilor de admitere şi a opţiunilor. În a doua etapã sunt repartizaţi candidaţii care nu au promovat testele naţionale sau examenul de capacitate, în ordinea descrescãtoare a mediilor de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a. ART. 58 Absolvenţii învãţãmântului gimnazial particular autorizat sau acreditat pot participa la admiterea în învãţãmântul liceal sau profesional de stat, conform prevederilor prezentei metodologii. Participarea lor la admitere nu este condiţionatã de achitarea unei taxe. ART. 59 Prezentarea de înscrisuri false la înscrierea în licee sau în şcoli de arte şi meserii se pedepseşte conform legii şi atrage dupã sine eliminarea din admitere a candidatului respectiv, în cazul în care descoperirea falsului se face dupã încheierea admiterii, candidatul respectiv pierde locul obţinut prin fraudã. ART. 60 Persoanele vinovate de eliberarea mai multor fişe de înscriere pentru acelaşi elev, de transcrierea eronatã a datelor personale ori a notelor sau de nerespectarea altor prevederi ale prezentei metodologii vor fi sancţionate disciplinar, administrativ, civil sau penal, dupã caz. ART. 61 Comisia Naţionalã de Admitere poate decide, în situaţii justificate, sã afişeze în avans sau mai târziu, faţã de calendarul admiterii aprobat prin prezentul ordin, listele cuprinzând repartizarea computerizatã a absolvenţilor de clasa a VIII-a. ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.