Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
METODOLOGIE din 11 august 2021 de acordare a autorizărilor şi, respectiv, a derogării prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-c) şi, respectiv,lit. f) din hotărâre
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 797 din 19 august 2021
──────────
Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 859 din 11 august 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 797 din 19 august 2021.
──────────
A. Zboruri interne şi internaţionale aferente operaţiunilor de transport aerian comercial efectuate prin curse regulate, cu decolare de pe şi/sau aterizare pe teritoriul României
ART. 1
Autorizarea pentru executarea zborurilor interne şi internaţionale aferente operaţiunilor de transport aerian comercial efectuate prin curse regulate, cu decolare de pe şi/sau aterizare pe teritoriul României, se acordă de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, denumit în continuare MTI, în urma constatării îndeplinirii de către operatorul aeronavelor respective a cerinţelor conţinute, după caz, în legislaţia naţională, în tratatele internaţionale care reglementează efectuarea serviciilor de transport aerian, la care România este parte, ori în cele încheiate de către Uniunea Europeană şi care sunt aplicabile României.
ART. 2
(1) Cererea pentru obţinerea autorizării prevăzute la art. 1 se transmite la MTI la termenul prevăzut în tratatul internaţional în baza căruia operatorul aeronavei urmează să efectueze curse aeriene regulate spre/dinspre România şi va conţine toate informaţiile menţionate în respectivul tratat, inclusiv datele de contact ale operatorului pentru relaţia cu autorităţile competente române, programul de operare, tipul şi înmatricularea aeronavelor care urmează să fie utilizate.
(2) Cererea va fi însoţită de copii ale certificatului de operator aerian deţinut de operatorul respectiv şi ale contractelor de asigurare încheiate pentru aeronavele care urmează să fie utilizate, precum şi pentru pasageri, bagaje şi terţi.
ART. 3
(1) În cazul în care zborurile urmează să fie executate între România şi un stat care nu este parte la un tratat încheiat de către statul român sau de către Uniunea Europeană, aplicabil României, cererea pentru acordarea autorizării se transmite la MTI de către operatorul aeronavei cu cel puţin 60 de zile înainte de data prevăzută pentru începerea operării.
(2) Fără a aduce atingere obligaţiilor ce rezultă pentru România din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, autorizarea va fi acordată doar operatorilor care au sediul principal sau secundar în România sau sediul principal în statul prevăzut la alin. (1).
(3) Cererea prevăzută la alin. (1) va cuprinde următoarele informaţii şi documente: desemnarea din partea autorităţii statului de provenienţă a operatorului în vederea operării zborurilor regulate spre/dinspre România, adresa şi datele de contact ale operatorului pentru relaţia cu autorităţile competente române, copia certificatului de înregistrare la registrul comerţului, certificatul de operator aerian şi anexele la acesta, tipul aeronavelor şi însemnele de înmatriculare ale acestora, certificatele acustice ale aeronavelor, copia certificatului de asigurare pentru aeronavă, pasageri, bagaje şi terţi, programul de operare.
ART. 4
Prin excepţie de la prevederile art. 1 şi 2, zborurile interne şi internaţionale aferente operaţiunilor de transport aerian comercial efectuate prin curse regulate, cu decolare de pe şi/sau aterizare pe teritoriul României, efectuate de operatori ai aeronavelor deţinători ai unei licenţe de operare valide emise în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate (reformare), se consideră autorizate dacă operatorul aeronavei îndeplineşte, după caz, cerinţele de desemnare conţinute în tratatele internaţionale la care statul român este parte, aplicabile zborurilor respective, iar operatorul aeronavei a notificat la MTI cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea operării datele de contact ale operatorului pentru relaţia cu autorităţile competente române, programul de zbor, modificările ulterioare la acesta, precum şi tipul şi înmatricularea aeronavelor care vor fi utilizate.
ART. 5
Înainte de solicitarea autorizării sau, după caz, notificarea programului de zbor, operatorul aeronavei are obligaţia de a informa aerodromurile implicate şi de a obţine confirmarea serviciilor de handling solicitate. În cazul aeroporturilor coordonate se va solicita acordarea sloturilor de decolare/aterizare.
ART. 6
Autorizările acordate, incluzând şi notificările prevăzute la art. 4, vor fi comunicate de către MTI aerodromurilor implicate situate pe teritoriul României, Autorităţii Aeronautice Civile Române, denumită în continuare A.A.C.R., Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ - ROMATSA şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
ART. 7
După obţinerea autorizării din partea MTI, operatorul aeronavei va depune planul de zbor în formatul, conţinutul şi condiţiile prevăzute de reglementările specifice aplicabile.
ART. 8
(1) Modificările survenite în programul de operare a curselor regulate după obţinerea autorizării, constând în schimbarea justificată a tipului de avion, schimbarea timpilor de zbor, anularea unor zboruri, vor fi notificate de operatorul aeronavei la A.A.C.R. cu cel puţin 48 de ore înainte de data prevăzută pentru introducerea modificării.
(2) Autorizarea pentru modificările prevăzute la alin. (1) va fi considerată ca fiind acordată dacă nu se primeşte niciun răspuns din partea A.A.C.R. cu 24 de ore înainte de ora prevăzută pentru începerea zborului. Orice modificare autorizată va fi comunicată MTI, aeroporturilor implicate, Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ - ROMATSA şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră de către A.A.C.R.
B. Zboruri internaţionale aferente operaţiunilor de transport aerian comercial efectuate prin curse neregulate, cu decolare de pe şi/sau aterizare pe teritoriul României
ART. 9
(1) Autorizarea pentru executarea zborurilor internaţionale aferente operaţiunilor de transport aerian comercial efectuate prin curse neregulate, cu decolare de pe şi/sau aterizare pe teritoriul României, se acordă în numele MTI de către A.A.C.R., cu respectarea, după caz, a prevederilor legislaţiei naţionale, a tratatelor internaţionale care reglementează efectuarea serviciilor de transport aerian la care România este parte ori a celor încheiate de către Uniunea Europeană şi care sunt aplicabile României.
(2) În lipsa unui tratat internaţional şi fără a aduce atingere obligaţiilor ce rezultă pentru România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, dreptul de a executa zboruri încadrate în categoria operaţiuni de transport aerian comercial efectuate prin curse neregulate, spre/dinspre România, este acordat:
a) operatorilor aeronavelor care au sediul în statul de origine sau de destinaţie a zborului;
b) operatorilor din state terţe, în cazul operaţiunilor cu aeronave având masa maximă la decolare mai mică de 5.700 kg sau a celor cu mai puţin de 10 locuri pentru pasageri;
c) operatorilor din state terţe care execută zboruri din categoria urgenţe medicale, umanitare, operaţiuni de căutare-salvare sau intervenţii în zone calamitate;
d) operatorilor din state terţe, alţii decât cei care intră sub incidenţa lit. b) şi c), în măsura în care autoritatea aeronautică a respectivului stat terţ confirmă acordarea, pe bază de reciprocitate, de drepturi de trafic similare pentru operatorii aerieni români.
(3) Dreptul de a executa zboruri, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c), cu drepturi de trafic pe rute interne, poate fi acordat operatorilor din alte state doar în condiţiile unui tratat internaţional la care România este parte sau care este aplicabil României.
ART. 10
(1) În cazul în care legislaţia naţională sau tratatele internaţionale specifice menţionate la art. 9 alin. (1) nu prevăd altfel, cererea pentru obţinerea autorizării se transmite la A.A.C.R., după cum urmează:
a) în cazul unei serii de cel mult 3 zboruri într-un interval de 14 zile, cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de data primului zbor;
b) în cazul seriilor de 4 sau mai multe zboruri într-un interval de 14 zile, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data primului zbor.
(2) Formularul-tip al cererii prevăzute la alin. (1) este cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta metodologie.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul zborurilor din categoria urgenţe medicale, umanitare, operaţiuni de căutare-salvare sau intervenţii în zone calamitate, cererea pentru obţinerea aprobării de zbor se poate transmite cu cel puţin 30 de minute înainte de decolarea aeronavei.
ART. 11
Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1) şi art. 10, zborurile interne şi internaţionale aferente operaţiunilor de transport aerian comercial efectuate prin curse neregulate, cu decolare de pe şi/sau aterizare pe teritoriul României, efectuate de operatori ai aeronavelor deţinători ai unei licenţe valide emise în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 septembrie 2008, se consideră autorizate dacă pentru zborurile respective operatorul aeronavei a notificat la A.A.C.R., cu cel puţin 24 de ore înainte de începerea operării, datele de contact ale operatorului pentru relaţia cu autorităţile competente române, programul de zbor, modificările ulterioare la acesta, precum şi tipul şi înmatricularea aeronavelor care vor fi utilizate.
ART. 12
Înainte de solicitarea autorizării sau, după caz, notificarea programului de zbor, operatorul aeronavei are obligaţia de a informa aerodromurile implicate şi de a obţine confirmarea serviciilor de handling solicitate. În cazul aeroporturilor coordonate se va solicita acordarea sloturilor de decolare/aterizare.
ART. 13
Autorizările acordate, incluzând şi notificările prevăzute la art. 10, vor fi comunicate de A.A.C.R. către aeroporturile implicate situate pe teritoriul României, Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ - ROMATSA şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
ART. 14
După obţinerea autorizării, operatorul aeronavei va depune planul de zbor în formatul, conţinutul şi condiţiile prevăzute de reglementările specifice aplicabile.
ART. 15
(1) Orice modificare survenită în graficul de operare a zborurilor după obţinerea autorizării, respectiv după notificare, cum ar fi introducerea unor zboruri adiţionale, schimbarea justificată a tipului de avion, schimbarea rutei sau timpilor de zbor, anularea unor zboruri, va fi notificată la A.A.C.R. de către operatorul aeronavei, cu cel puţin două zile înainte de data prevăzută pentru introducerea modificării.
(2) Aprobarea pentru modificarea graficului de operare a zborurilor va fi considerată ca fiind acordată dacă nu se primeşte niciun răspuns din partea A.A.C.R. cu 24 de ore înainte de ora prevăzută pentru începerea zborului. Orice aprobare acordată se comunică de către A.A.C.R. aeroporturilor implicate şi Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ - ROMATSA.
C. Zboruri interne şi internaţionale, cu sau fără decolare/aterizare de pe/pe teritoriul României, cu aeronave civile care transportă trupe, armament, tehnică de luptă, materiale periculoase şi orice alte tipuri de încărcătură care, prin natura lor, pot afecta securitatea naţională a României
ART. 16
(1) Zborurile interne şi internaţionale cu aeronave civile care transportă trupe, armament, tehnică de luptă, materiale periculoase şi orice alte tipuri de încărcătură care, prin natura lor, pot afecta securitatea naţională a României, executate cu sau fără decolare/aterizare de pe/pe teritoriul României, pot fi efectuate numai după obţinerea unei autorizări din partea MTI. Autorizarea se emite în numele MTI de către A.A.C.R. Aceste categorii de zboruri necesită şi obţinerea unui aviz din partea Ministerului Apărării Naţionale prin Secţia survol, relaţii şi reglementări aeronautice din cadrul Centrului naţional militar de comandă (nucleu), conform legislaţiei în vigoare.
(2) Cererea pentru obţinerea autorizării şi avizului prevăzute la alin. (1) se transmite la A.A.C.R. cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data zborului şi trebuie să conţină toate informaţiile şi documentele specificate în formularul-tip prevăzut în anexa la prezenta metodologie.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul zborurilor cu aeronave civile care transportă trupe, armament, tehnică de luptă efectuate în folosul statelor cu care România are încheiate tratate, acorduri sau înţelegeri în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cererea pentru obţinerea autorizării şi avizului prevăzute la alin. (1) se poate transmite la A.A.C.R. cu cel puţin 48 de ore înainte de data zborului.
(4) În cazul operatorilor aerieni străini va fi transmisă şi o copie a certificatului emis de autoritatea competentă a statului de provenienţă care să ateste dreptul operatorului de a transporta bunuri periculoase.
(5) În cazul transportului de materiale radioactive, operatorul aeronavei va transmite la A.A.C.R. şi o copie de pe autorizaţia/avizul emisă/emis de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare.
(6) Autorizaţia şi avizul pot fi emise, la cerere, pentru un zbor sau pentru o serie de zboruri.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), zborurile din categoria urgenţe medicale se consideră autorizate dacă pentru fiecare zbor operatorul aerian a notificat A.A.C.R., înainte de executarea zborului, programul de zbor, tipul/înmatricularea aeronavei utilizate, precum şi detalii cu privire la bunurile periculoase care urmează să fie transportate: clasa, codul UN, denumirea oficială a produsului, cantitatea. Aeronava va avea la bord o copie a certificatului emis de autoritatea competentă a statului de provenienţă a operatorului aerian, care să ateste dreptul şi capacitatea acestuia de a transporta bunuri periculoase. Notificarea completă se transmite imediat de către A.A.C.R. Ministerului Apărării Naţionale prin Secţia survol, relaţii şi reglementări aeronautice din cadrul Centrului naţional militar de comandă (nucleu), Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ - ROMATSA şi aeroportului de destinaţie, în cazul în care acesta se află pe teritoriul României, împreună cu informaţii cu privire la tipul aeronavei şi numărul de zbor.
(8) În cazul zborurilor cu aterizare pe sau decolare de pe teritoriul României efectuate cu aeronave civile care transportă trupe, armament, tehnică de luptă, materiale periculoase şi orice alte tipuri de încărcătură care, prin natura lor, pot afecta securitatea naţională a României nu se aplică prevederile lit. A şi B.
D. Zborurile cu aeronave civile care transportă bunuri periculoase încadrate conform documentului Doc 9284 în categoria bunurilor interzise în mod normal la transportul aerian
ART. 17
(1) Zborurile interne şi internaţionale cu aeronave civile care transportă bunuri periculoase, altele decât cele care îndeplinesc condiţiile de la lit. C, încadrate conform documentului Doc 9284 al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, ediţia în vigoare, în categoria bunurilor interzise în mod normal la transportul aerian, pot fi efectuate numai după obţinerea unei derogări emise de A.A.C.R., în numele MTI.
(2) În condiţiile în care nu contravine reglementărilor europene aplicabile, cererea pentru obţinerea derogării prevăzute la alin. (1) se transmite la A.A.C.R. cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data zborului şi trebuie să conţină toate informaţiile specificate în formularul-tip prevăzut în anexa la prezenta metodologie. Cererea va avea anexate documente care să justifice interesul public general în efectuarea zborului respectiv.
(3) A.A.C.R. emite derogarea solicitată, pentru un zbor sau, după caz, pentru o serie de zboruri. Derogările emise de A.A.C.R. se comunică Ministerului Apărării Naţionale.
E. Zborurile în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate
ART. 18
(1) Zborurile prevăzute la lit. E, executate într-o zonă de spaţiu aerian în care furnizarea serviciilor de control al traficului aerian este obligatorie, pot fi efectuate numai în condiţiile solicitării şi obţinerii unei autorizări din partea entităţii care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă.
(2) Pentru efectuarea unui zbor într-o porţiune de spaţiu aerian rezervat/segregat sau într-o zonă restricţionată, situate în spaţiul aerian de clasă G, operatorul aeronavei va solicita o autorizare din partea entităţii care a făcut rezervarea zonei respective ori a solicitat restricţionarea porţiunii respective de spaţiu aerian.
(3) Spaţiile aeriene rezervate sau restricţionate pentru perioade mai mari de 90 de zile se publică, împreună cu condiţiile/limitările de utilizare, prin grija unităţilor certificate să furnizeze servicii de informare aeronautică pe teritoriul României, în Publicaţia de Informare Aeronautică AIP - România, iar cele cu durată de peste 6 luni, şi în hărţile aeronautice.
ART. 19
(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 18 alin. (3), datele de contact ale entităţilor prevăzute la art. 18 alin. (2), împreună cu dimensiunile zonelor şi perioadele de timp pentru care este valabilă rezervarea sau restricţionarea, se aduc la cunoştinţa operatorilor prin mesajele de înştiinţare - NOTAM şi se publică pe site-urile furnizorilor de servicii de informare aeronautică certificaţi.
(2) Cererea pentru solicitarea autorizării prevăzute la art. 18 se transmite entităţii care a făcut rezervarea sau a solicitat restricţionarea zonei respective de spaţiu aerian sau celei care efectuează controlul traficului aerian în zonele respective, cu cel puţin 60 de minute înainte de ora prevăzută pentru decolare. În lipsa primirii unei autorizări exprese, zborul în zona respectivă nu poate avea loc.
F. Zboruri despre care există informaţii că sunt executate de aeronave civile care au la bord bunuri sau persoane care, conform obligaţiilor sau angajamentelor asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte sau unor sancţiuni internaţionale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008, fac obiectul unor restricţii privind utilizarea spaţiului aerian naţional
ART. 20
Informaţiile privind existenţa la bordul unei aeronave civile a unor bunuri sau persoane care, conform obligaţiilor sau angajamentelor asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte sau unor sancţiuni internaţionale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008, fac obiectul unor restricţii privind utilizarea spaţiului aerian naţional se transmit A.A.C.R. de către autorităţile competente care au primit aceste informaţii în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 sau de către Ministerul Afacerilor Externe.
ART. 21
(1) Canalele de comunicare a informaţiilor prevăzute la art. 20 se stabilesc între A.A.C.R. şi autorităţile respective, prin corespondenţă, în scris.
(2) Informaţiile primite pe alte canale decât cele stabilite conform alin. (1) nu se iau în considerare.
ART. 22
(1) La primirea unei informaţii privind existenţa la bordul unei aeronave a unor bunuri sau persoane care, conform obligaţiilor sau angajamentelor asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte sau unor sancţiuni internaţionale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008, fac obiectul unor restricţii la privind utilizarea spaţiului aerian naţional, pe canalele de comunicare stabilite potrivit art. 21 alin. (1), A.A.C.R. notifică de urgenţă operatorul aeronavei şi Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ - ROMATSA cu privire la faptul că zborul aeronavei în cauză nu este autorizat în spaţiul aerian naţional.
(2) În cazul în care zborul declarat neautorizat este continuat, iar aeronava intră în spaţiul aerian naţional, Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ - ROMATSA informează Ministerul Apărării Naţionale prin Statul Major al Forţelor Aeriene, iar împotriva aeronavei se acţionează în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 257/2001 privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României, republicată.
ANEXA 1
la metodologie
FORMULARUL-TIP
al cererii pentru acordarea autorizaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi b),
precum şi a derogării prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) din hotărâre
- APPLICATION FORM -
1. Numele, adresa, naţionalitatea operatorului aerian şi numărul de telefon/fax
(Name, address, nationality of the air operator and telephone/fax number)
..............................................................................................
2. Indicativul OACI de 3 litere al operatorului aerian
(ICAO three letter designator of the air operator)
..............................................................................................
3. Indicativul radio
(Radio call sign)
..............................................................................................
4. Tipul, însemnele de înmatriculare ale aeronavei/aeronavelor
(Type and registration marks of the aircraft)
..............................................................................................
5. Informaţii cu privire la certificatul acustic
(Information regarding Noise Certificate)
..............................................................................................
6. Capacitatea aeronavelor (pasageri şi/sau cargo)
(Passenger and/or cargo capacity of the aircraft)
..............................................................................................
7. Punctul de intrare/ieşire FIR LRBB şi ora (UTC), ruta de urmat pe teritoriul României
(Entry/Exit points FIR LRBB and UTC time, route to be followed over the Romanian territory)
..............................................................................................
8. Aeroportul de origine şi/sau ultimul aeroport de plecare înainte de intrarea în spaţiul aerian al României şi ora de decolare (UTC)
(Airport of origin and/or last airport of departure before entering the Romanian air space and UTC time of departure)
..............................................................................................
9. Aeroportul din România şi ora de sosire/plecare (UTC)
(Airport in Romania and UTC time of arrival/departure)
..............................................................................................
10. Aeroportul de destinaţie şi/sau primul aeroport de aterizare după ieşirea din spaţiul aerian al României şi ora de aterizare (UTC)
(Airport of destination and/or first airport of arrival after leaving the Romanian air space and UTC time of arrival)
..............................................................................................
11. Data şi/sau perioada de operare şi ziua de operare
(Date and/or period and day of operation)
..............................................................................................
12. Date cu privire la tipul (categoria) zborului/zborurilor sau scopul zborurilor
(Information regarding type/category of intended flights or purpose of flights)
..............................................................................................
13. Numărul de pasageri şi/sau natura şi cantitatea încărcăturii (tur/retur)
(Number of passengers and/or nature and amount of cargo to be taken on or put down)
..............................................................................................
14. Tehnică militară, armament şi/sau alte materiale militare, aparatură fotografică şi/sau senzori de înregistrare la bord şi/sau bunuri periculoase care pun în pericol securitatea naţională
(Arms, ammunition and any other military supplies, taking photos, making films equipment or electromagnetic recorders on board and/or dangerous goods that endanger national security)
...............................................................................................
15. Locul de îmbarcare/debarcare şi/sau încărcare/descărcare a pasagerilor şi/sau încărcăturii
(Place of embarkation/disembarkation of passengers and/or cargo, as the case may be)
..............................................................................................
16. Numele şi adresa afretatorului şi copie de pe contractul charter sau alt document similar (comanda charter, AWB etc.), copie de pe contractul de închiriere, dacă aeronava/aeronavele este/sunt închiriată/închiriate
(Name, address and business of charterer, copy of charter contract signed by the airline and the charterer or of a similar document, such as charter order, AWB, etc., copy of aircraft lease agreement, if applicable)
..............................................................................................
17. Numele şi adresa agenţiei de turism sau ale turoperatorului din România
(Name and address of the Romanian travel agent or of the Romanian tour operator)
..............................................................................................
18. Numele şi adresa expeditorului şi beneficiarului încărcăturii
(Name and address of the consignor and consignee of the cargo)
..............................................................................................
19. Certificate de asigurare pentru pasageri şi bunuri, precum şi pentru daune cauzate terţilor
(Certificate showing passenger and baggage accident insurance and third-party legal liability insurance)
..............................................................................................
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: