Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
──────────
Aprobată prin ORDINUL nr. 3.106 din 9 februarie 2022, publicat în Monitorul oficial, Partea I, nr. 169 din 21 februarie 2022.
──────────
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie se organizează şi se desfăşoară numai de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, pe baza unui regulament propriu aprobat de senatul universitar şi publicat pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.
ART. 2
Regulamentul propriu privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, denumit în continuare regulament propriu, se elaborează în conformitate cu prezenta metodologie-cadru, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
CAP. II
Organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă/diplomă
ART. 3
Programele de studii universitare de licenţă organizate în baza Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează cu examen de licenţă pentru ciclul de studii universitare de licenţă sau examen de diplomă pentru învăţământul universitar de licenţă din domeniul ştiinţelor inginereşti, denumit în continuare examen de licenţă/diplomă, conform prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 4
(1) Programele de studii universitare organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează:
a) cu examen de licenţă/diplomă, pentru studiile în învăţământul universitar de lungă durată;
b) cu examen de absolvire, pentru studiile în învăţământul universitar de scurtă durată.
(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examene de finalizare a studiilor organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
ART. 5
(1) În situaţiile prevăzute de Legea nr. 60/2000 privind dreptul absolvenţilor învăţământului superior particular de a susţine examenul de finalizare a studiilor la instituţii de învăţământ superior de stat acreditate, susţinerea examenului de licenţă/diplomă este condiţionată de promovarea de către absolvenţi a unui examen de selecţie.
(2) Examenul de selecţie se organizează şi se desfăşoară în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în care se va susţine ulterior şi examenul de licenţă/diplomă.
(3) Examenul de selecţie promovat este recunoscut în toate sesiunile ulterioare de examene de licenţă/diplomă, dar numai în cadrul instituţiei la care a fost susţinut şi promovat.
(4) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de selecţie prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea examenului de selecţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(5) Pentru situaţiile prevăzute la art. 361 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru studenţii şi absolvenţii care au fost înmatriculaţi la specializările/programele de studii care nu au fost autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate şi care şi-au încetat procesul didactic se aplică dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.952/2012 pentru reglementarea unor măsuri privind finalizarea studiilor în învăţământul superior pentru situaţiile prevăzute la art. 361 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
ART. 6
Pot susţine examen de licenţă/diplomă:
a) absolvenţii de învăţământ superior ai programelor de studii/specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu existente, lichidate sau intrate în lichidare;
b) absolvenţii care au promovat examenul de selecţie, potrivit prevederilor art. 5.
ART. 7
(1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă la:
a) programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate în condiţiile legii;
b) programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, pentru care au, în acelaşi domeniu de licenţă, programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate.
(2) În situaţia în care, la nivel naţional, într-un domeniu de licenţă există numai programe de studii universitare de licenţă/specializări autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii acestor programe susţin examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
(3) În situaţii excepţionale, temeinic argumentate, o instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examene de finalizare a studiilor universitare la specializări autorizate să funcţioneze provizoriu unice în domeniul de licenţă din cadrul instituţiei respective, cu avizul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
ART. 8
(1) O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii proprii.
(2) O instituţie de învăţământ superior acreditată poate organiza examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu la programe de studii universitare de licenţă care există în structura instituţiei organizatoare, în condiţiile prevăzute de regulamentul propriu, cu respectarea prevederilor legale.
(3) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează şi desfăşoară examen de licenţă/diplomă pentru absolvenţii altor instituţii de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu prevăd în regulamentul propriu un capitol distinct privind organizarea şi desfăşurarea acestor examene, inclusiv precizarea modalităţii acoperirii cheltuielilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
ART. 9
(1) Absolvenţii programelor de studii/specializărilor autorizate provizoriu sau acreditate lichidate, care nu mai funcţionează la nivel naţional şi care nu au susţinut sau nu au promovat examenele de finalizare a studiilor, pot susţine examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate similare, stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
(2) Absolvenţii programelor de studii/specializărilor autorizate provizoriu sau acreditate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu intrate în lichidare sau lichidate, care nu au susţinut sau nu au promovat examenele de finalizare a studiilor, pot susţine examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au aceste programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate.
(3) Instituţiile de învăţământ superior acreditate, aflate în monitorizare specială, pot organiza examene de finalizare a studiilor pentru absolvenţii proprii numai în cazul în care nu sunt emise reglementări restrictive în acest sens.
(4) Instituţiile de învăţământ superior acreditate, intrate în lichidare, pot organiza examene de finalizare a studiilor pentru absolvenţii proprii, în condiţiile legii, până la finalizarea studiilor ultimei promoţii înmatriculate înainte de intrarea în lichidare.
ART. 10
Absolvenţii programelor de studii universitare de licenţă/specializărilor menţionate la art. 7 se înscriu şi susţin examenul de licenţă/diplomă la instituţia pe care au absolvit-o, în conformitate cu prevederile regulamentului propriu.
ART. 11
Absolvenţii unei instituţii de învăţământ superior acreditate se pot înscrie şi pot susţine examenul de licenţă/diplomă la o altă instituţie de învăţământ superior acreditată, cu aprobarea senatelor universitare ale celor două instituţii de învăţământ superior, după avizul favorabil al consiliilor de administraţie.
ART. 12
(1) Absolvenţii care provin din instituţii de învăţământ superior autorizate provizoriu susţin examenul de licenţă/diplomă în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, care şcolarizează programe identice sau similare, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu aprobarea senatelor universitare, după avizul favorabil al consiliilor de administraţie. Programele de studii „similare“ sunt stabilite de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
(2) Înscrierea absolvenţilor pentru examenul de licenţă/diplomă se realizează de către instituţia de învăţământ superior în care au urmat studiile, în baza protocolului încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
ART. 13
(1) Examenul de licenţă/diplomă constă din 1 sau 2 probe, stabilite de către senatul universitar, după cum urmează:
a) proba de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate;
b) proba de prezentare şi susţinere a lucrării de licenţă/proiectului de diplomă.
(2) Regulamentul propriu al fiecărei instituţii de învăţământ superior acreditate va preciza, în funcţie de specificul fiecărui program, numărul probelor şi modul de susţinere a acestora (oral, scris, probă practică).
(3) Probele menţionate la alin. (1) pentru examenul de licenţă/diplomă se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei/comisiilor de examen specifice fiecărei probe şi a examinatului.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgenţă, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, probele menţionate la alin. (1) pentru examenul de licenţă/diplomă se pot desfăşura şi online, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată. Susţinerea în varianta online trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii.
(5) Prezentarea şi susţinerea lucrării de licenţă/proiectului de diplomă sunt publice.
(6) Tematica şi bibliografia se publică pe site-ul web al instituţiei de învăţământ superior.
ART. 14
(1) În învăţământul superior medico-farmaceutic uman, prima probă din cadrul examenului de licenţă se constituie dintr-o componentă naţională şi, după caz, o componentă specifică.
(2) Componenta naţională se realizează sub formă de lucrare scrisă din tematica şi din bibliografia anunţate de către comisia de organizare, care va fi formată din specialişti desemnaţi de conducerile universităţilor de medicină şi farmacie acreditate.
ART. 15
(1) Media de promovare a examenului de licenţă/diplomă trebuie să fie cel puţin 6,00.
(2) Notele acordate de membrii comisiei de examen sunt numere întregi de la 1 la 10.
(3) Nota de promovare pentru fiecare probă a examenului de licenţă trebuie să fie cel puţin 5,00, indiferent de numărul probelor.
(4) Media probei/probelor, calculată ca medie aritmetică a notelor acordate exclusiv de membrii comisiei de examen, se determină cu două zecimale, fără rotunjire.
(5) Media examenului de licenţă/diplomă se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, exclusiv în baza mediei probei/probelor.
(6) Componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor, precum şi numărul membrilor acestora nu se modifică pe durata examenelor de finalizare a studiilor.
(7) Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de licenţă/diplomă nu este publică.
(8) Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.
(9) Rezultatele fiecărei probe se comunică prin afişare, în termen de cel mult 48 de ore de la data susţinerii acesteia, la avizierul facultăţii organizatoare şi pe pagina web a instituţiei de învăţământ superior.
CAP. III
Organizarea şi desfăşurarea examenului de disertaţie
ART. 16
Programele de studii universitare de master, organizate în baza Legii nr. 288/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează cu examen de disertaţie.
ART. 17
O instituţie de învăţământ superior acreditată organizează şi desfăşoară examen de disertaţie numai pentru absolvenţii proprii, din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare, atât de la studiile universitare de master, cât şi de la studiile postuniversitare de master organizate în baza Legii nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 18
(1) Examenul de disertaţie constă în prezentarea şi susţinerea lucrării de disertaţie.
(2) Susţinerea lucrării de disertaţie este publică şi se desfăşoară în prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgenţă, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calităţii actului didactic şi cu asumarea răspunderii publice, susţinerea lucrării de disertaţie se poate desfăşura şi online, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar, cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată. Susţinerea în varianta online trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii.
(4) Notele acordate de membrii comisiei de examen sunt numere întregi de la 1 la 10.
(5) Media de promovare a examenului de disertaţie trebuie să fie cel puţin 6,00.
(6) Media examenului de disertaţie se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, exclusiv pe baza notelor acordate de către membrii comisiei de examen.
(7) Componenţa comisiilor pentru examenele de disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor, precum şi numărul membrilor acestora nu se modifică pe durata examenelor de finalizare a studiilor.
(8) Deliberarea comisiilor cu privire la stabilirea rezultatelor examenului de disertaţie nu este publică.
(9) Luarea deciziilor în cadrul comisiei este reglementată prin regulamentul propriu.
(10) Rezultatele se comunică prin afişare, în termen de cel mult 48 de ore de la data susţinerii, la avizierul facultăţii organizatoare şi pe pagina web a instituţiei de învăţământ superior.
CAP. IV
Dispoziţii finale
ART. 19
(1) Pentru un program de studii universitare/specializare, examenul de finalizare a studiilor se organizează şi se desfăşoară în aceleaşi condiţii pentru toţi absolvenţii, numai în cadrul instituţiei de învăţământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor, indiferent de forma de învăţământ parcursă sau de instituţia de învăţământ superior absolvită.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru situaţii deosebite, temeinic motivate, instituţia organizatoare poate desfăşura susţinerea examenelor de licenţă în locaţiile aparţinând instituţiilor de învăţământ superior de unde provin candidaţii, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii de învăţământ superior, numai cu aprobarea Ministerului Educaţiei.
ART. 20
(1) Înscrierea candidaţilor pentru examenul de finalizare a studiilor se realizează la sediile instituţiilor de învăţământ superior, conform calendarului aprobat prin regulamentul propriu de finalizare a studiilor.
(2) Din componenţa dosarului de examen, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completările ulterioare, se elimină cerinţa de depunere a copiilor legalizate ale documentelor, înlocuindu-se cu certificarea conformităţii cu originalul de către persoana care are atribuţii desemnate în acest sens. Prin excepţie, pe perioada instituirii stării de alertă, de necesitate sau de urgenţă, în baza autonomiei universitare, se poate realiza înscrierea online prin încărcarea documentelor de către studenţi, cu asumarea responsabilităţii de către aceştia cu privire la autenticitatea şi corespondenţa dintre documentele digitale/scanate şi cele originale.
ART. 21
Examenele de finalizare a studiilor se pot organiza, de regulă, în trei sesiuni, în perioadele stabilite de senatele instituţiei organizatoare, din care două sesiuni în anul universitar curent şi o sesiune în luna februarie a anului universitar următor.
ART. 22
(1) Modalitatea de desemnare şi componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se stabilesc prin regulamentul propriu.
(2) Membrii comisiilor pentru examene şi ai comisiilor pentru analiza şi soluţionarea contestaţiilor nu se pot afla cu cei examinaţi sau între ei în relaţie de soţi, afini şi rude până la gradul al III-lea inclusiv, conform legii.
(3) Componenţa comisiilor pentru examenele de licenţă/diplomă şi disertaţie şi a comisiilor pentru soluţionarea contestaţiilor se publică pe site-ul web al instituţiei.
(4) Conducerea instituţiei organizatoare şi comisiile de examen poartă întreaga responsabilitate pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor.
ART. 23
(1) Contestaţiile se depun şi se rezolvă conform regulamentului propriu, exclusiv la nivelul instituţiei de învăţământ superior care a organizat examene de licenţă/diplomă şi disertaţie.
(2) Deciziile comisiilor de analiză şi soluţionare a contestaţiilor sunt definitive.
(3) Rezultatele obţinute la probele orale, de aptitudini sportive sau artistice nu pot fi contestate.
ART. 24
Regulamentul propriu cuprinde prevederi exprese privind măsurile luate de instituţiile organizatoare pentru asigurarea originalităţii conţinutului lucrărilor ce urmează a fi susţinute, precum şi prevederi exprese privind interzicerea comercializării de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de diplomă sau de disertaţie.
ART. 25
Diplomele pentru absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor se eliberează gratuit, de către instituţia organizatoare, în termen de cel mult 12 luni de la data promovării.
ART. 26
(1) Până la eliberarea diplomei, dar nu mai mult de 12 luni de la data promovării, absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor primesc adeverinţe privind finalizarea studiilor.
(2) Adeverinţa privind finalizarea studiilor conferă titularului aceleaşi drepturi legale ca şi actul de studii şi este necesar să conţină funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor din instituţie aflate în funcţie la data completării (rector, secretar- şef universitate, decan, secretar-şef facultate), sigiliul instituţiei, precum şi următoarele informaţii:
a) domeniul de studii universitare;
b) programul de studii/specializarea;
c) perioada de studii;
d) media anilor de studii;
e) media examenului de finalizare a studiilor;
f) statutul de acreditare/autorizare de funcţionare provizorie, forma de învăţământ, limba de predare, locaţia geografică, numărul de credite şi actul normativ care le stabileşte (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului, după caz);
g) numărul ordinului de ministru/scrisorii de acceptare/ aprobării de şcolarizare/atestatului de recunoaştere a studiilor - pentru studenţii străini.
(3) Absolvenţilor li se eliberează, de regulă, o singură adeverinţă de finalizare a studiilor. În cazul pierderii sau distrugerii, la cerere, se eliberează o nouă adeverinţă, cu un nou număr de înregistrare, al cărei termen de valabilitate se încadrează în perioada de maximum 12 luni calculată de la promovarea examenului de finalizare a studiilor.
(4) Absolvenţii care nu au susţinut sau nu au promovat examenul de finalizare a studiilor primesc, la cerere, o adeverinţă privind absolvirea fără examen de finalizare a studiilor. Această adeverinţă este întocmită şi eliberată de instituţia de învăţământ superior absolvită şi cuprinde următoarele elemente minimale obligatorii:
a) domeniul de studii universitare;
b) programul de studii/specializarea;
c) perioada de studii;
d) media anilor de studii;
e) statutul de acreditare/autorizare de funcţionare provizorie, forma de învăţământ, limba de predare, locaţia geografică, numărul de credite şi actul normativ care le stabileşte (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului, după caz);
f) numărul ordinului de ministru/scrisorii de acceptare la studii/aprobării de şcolarizare/adeverinţei de recunoaştere a studiilor - pentru studenţii străini;
g) funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor din instituţie aflate în funcţie la data completării (rector, secretar-şef universitate, decan, secretar-şef facultate) şi sigiliul instituţiei.
(5) În cazul instituţiilor de învăţământ superior desfiinţate, suplimentul la diplomă se completează şi se eliberează de către instituţia de învăţământ universitar acreditată care a organizat examenul de finalizare a studiilor universitare, în baza situaţiei şcolare/foii matricole cu care absolventul a fost admis să susţină examenul de finalizare a studiilor, respectiv a documentelor eliberate de către Arhivele Naţionale, serviciile judeţene/ Serviciul Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale sau de către instituţiile unde a fost depusă arhiva instituţiei desfiinţate, după caz.
ART. 27
Absolvenţii promoţiilor anterioare se pot înscrie la examenele de finalizare a studiilor în sesiunile programate.
ART. 28
Prezenta metodologie-cadru se aplică începând cu sesiunile de examene de finalizare a studiilor aferente promoţiei anului universitar 2021-2022.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: