────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 5.578 din 10 noiembrie 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1086 din 12 noiembrie 2021.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Prezenta Metodologie reglementează: a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar; b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar; c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. (2) Prin localitate, în sensul prezentei Metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu. (3) Prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei Metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu personalitate juridică, unităţile de învăţământ conexe şi unităţile de învăţământ pentru activităţi extraşcolare cu personalitate juridică la data de 1 septembrie 2022, care se organizează şi funcţionează conform prevederilor art. 19, 28, 42, 44, 45, 47, 61, 99 alin. (2)-(7) şi 100 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Înfiinţarea consorţiilor şcolare, conform art. 62 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Regulamentului-cadru pentru organizarea şi funcţionarea consorţiilor şcolare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5488/2011, se realizează şi se transmite inspectoratelor şcolare până la data de 20 ianuarie 2022. La nivelul consorţiilor şcolare în structura cărora intră unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate sau din localităţi învecinate se pot constitui şi posturi didactice/catedre vacante din ore existente în două sau mai multe unităţi de învăţământ, care pot fi ocupate conform prevederilor prezentei Metodologii. (5) Prin personal didactic de predare/cadre didactice, în sensul prezentei Metodologii, se înţelege: personalul didactic de predare din unităţile de învăţământ, personalul didactic de conducere din unităţile de învăţământ, profesorii metodişti şi personalul didactic de conducere din casele corpului didactic, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare care desfăşoară activităţi de predare în unităţi de învăţământ, personalul didactic de predare titular care beneficiază de pensie de invaliditate şi personalul didactic de predare care beneficiază de rezervarea postului didactic/catedrei, conform art. 255, art. 268 alin. (1), art. 279 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (6) Hotărârile consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, stabilite în baza prezentei Metodologii, se adoptă cu respectarea prevederilor art. 93 şi art. 96 alin. (8) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 2 (1) Prin cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, în sensul prezentei Metodologii, denumite în continuare cadre didactice titulare, se au în vedere cadrele didactice care au încheiat un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. (2) Statutul de cadru didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar este dovedit prin documentele de numire/transferare/repartizare pe post/catedră - ordine de ministru, decizii ale inspectorului şcolar general, dispoziţii de repartizare - emise de Ministerul Educaţiei, inspectorate şcolare, comisii naţionale de repartizare şi prin contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată. (3) Cadrele didactice pot fi titulare în una sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări, inclusiv ca urmare a completării normei didactice de predare-învăţare-evaluare pe perioadă nedeterminată. Norma didactică de predare-învăţare-evaluare, denumită în continuare normă didactică de predare, a cadrelor didactice titulare se constituie în unităţile de învăţământ şi pe specializările precizate în documentele de numire/transferare/repartizare pe post/catedră. ART. 3 (1) Cadrele didactice care au dobândit definitivarea în învăţământ sau un grad didactic ori gradul didactic I ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor sunt cadre didactice cu drept de practică în învăţământul preuniversitar. (2) La etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, absolvenţii cu diplomă ai învăţământului postliceal şi universitar au obligaţia să facă şi dovada pregătirii psihopedagogice. Pentru absolvenţii studiilor universitare, finalizarea pregătirii psihopedagogice presupune obţinerea a minimum 60 de credite prin modulele organizate de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic şi obţinerea "Certificatului de absolvire a programelor de formare psihopedagogică" sau finalizarea cu diplomă a unui program universitar de master didactic organizat conform Metodologiei pentru înfiinţarea şi organizarea programelor de master didactic, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare. (3) Pentru absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic cu specializările educator-puericultor, educatoare sau învăţător, ai colegiului universitar de institutori sau ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializarea "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar" se consideră îndeplinită cerinţa privind pregătirea psihopedagogică de nivel I, prevăzut în Metodologia-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică prin departamentele de specialitate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3850/2017, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Absolvenţii cu diplomă de absolvire/certificat de competenţe ai învăţământului postliceal/terţiar nonuniversitar/ai şcolilor de maiştri/ai şcolilor de antrenori au obligaţia de a efectua pregătirea psihopedagogică în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5286/2015 privind aprobarea Planului de învăţământ pentru programul de pregătire psihopedagogică şi metodică şi a Normelor metodologice de organizare şi desfăşurare a programului de pregătire psihopedagogică şi metodică a maiştrilor instructori absolvenţi de şcoli postliceale/colegii din învăţământul terţiar nonuniversitar/şcoli de maiştri în domeniu şi a antrenorilor absolvenţi de liceu urmat de o şcoală de antrenori, şcoli postliceale ori colegii de învăţământ terţiar nonuniversitar de profil, cu specializarea în ramura de sport respectivă, în vederea certificării pentru profesia didactică. (5) Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior, care solicită încadrarea în învăţământul antepreşcolar, preşcolar, primar, gimnazial, profesional, în palatele şi cluburile copiilor, în cluburile sportive şcolare sau pe catedre de pregătire/instruire practică, trebuie să facă, în perioadele de înscriere/validare a înscrierii la etapele de mobilitate, dovada deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic. (6) Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de lungă durată, precum şi absolvenţii cu diplomă ai ciclului II de studii universitare de masterat/master care solicită încadrarea în învăţământul liceal sau postliceal trebuie să facă, în perioadele de înscriere/validare a înscrierii la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, dovada deţinerii a minimum 60 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic sau finalizarea cu diplomă a unui program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare. Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de lungă durată, absolvenţii cu diplomă ai ciclului II de studii universitare de masterat/master, precum şi absolvenţii cu diplomă ai ciclului I de studii universitare care fac dovada finalizării cu diplomă a unui program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare pot fi încadraţi în învăţământul preuniversitar la orice nivel de învăţământ. (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) şi (6), absolvenţii cu diplomă ai învăţământului universitar de lungă sau scurtă durată, care au efectuat pregătirea psihopedagogică până în anul 2009 şi nu au dobândit definitivarea în învăţământ, pot face dovada absolvirii complete a programului de pregătire psihopedagogică prin foaia matricolă/anexa la diplomă, în care este consemnată parcurgerea disciplinelor psihopedagogice şi metodice ori prin certificat de absolvire a programului de formare psihopedagogică. Absolvenţilor care au finalizat cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare de lungă sau scurtă durată până în anul 2005 li se consideră îndeplinită condiţia de formare psihopedagogică de nivel I şi II, după caz, dacă prin foaia matricolă/anexa la diplomă fac dovada parcurgerii disciplinelor: psihologie şcolară, pedagogie, metodica/didactica predării specialităţii şi practică pedagogică aferentă specializării/specializărilor înscrisă/înscrise pe diplomă. (8) Absolvenţii care au efectuat pregătirea psihopedagogică în statele membre ale Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană îşi pot recunoaşte pregătirea psihopedagogică efectuată în conformitate cu prevederile Procedurii privind recunoaşterea programelor de formare psihopedagogică finalizate în statele membre ale Uniunii Europene, în statele semnatare ale acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, în vederea continuării studiilor sau desfăşurării activităţii didactice în România, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5415/2016. Pentru absolvenţii care au finalizat cu diplomă studiile în alte state şi au efectuat pe parcursul studiilor pregătirea psihopedagogică şi cărora li se recunosc în România studiile efectuate în statele respective, li se consideră implicit recunoscută şi pregătirea psihopedagogică. Absolvenţii pentru care nu este posibilă recunoaşterea pregătirii psihopedagogice efectuate în alte state au obligaţia ca, în termen de cel mult 2 (doi) ani de la angajarea în învăţământul preuniversitar, să se adreseze unui departament pentru pregătirea personalului didactic/departament de specialitate cu profil psihopedagogic din cadrul unei instituţii/unităţi de învăţământ acreditate, în vederea efectuării sau completării pregătirii psihopedagogice, dacă este cazul şi obţinerii "Certificatului de absolvire a programelor de formare psihopedagogică" sau să urmeze un program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare. (9) Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului postliceal şi universitar care nu îndeplinesc condiţiile de pregătire psihopedagogică prevăzute la alin. (2)-(8) şi care nu au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau gradul didactic I ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor, se încadrează pe posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar ca personal fără studii corespunzătoare postului didactic/catedrei, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 95 alin. (4). ART. 4 (1) Etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar şi activităţile aferente acestora se organizează conform prezentei Metodologii şi sunt, în ordinea în care se desfăşoară, următoarele: a) constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământ, a aprobării proiectelor planurilor de şcolarizare şi a ofertei educaţionale; b) constituirea normei didactice de predare, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în ordine, a personalului didactic de predare titular, respectiv a cadrelor didactice debutante repartizate pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6); c) întregirea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări şi completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular/consorţiului şcolar sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră; d) soluţionarea cererilor de transfer, la nivelul unităţilor de învăţământ, ale cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate; e) constituirea normei didactice de predare, întregirea normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul unităţilor de învăţământ în care sunt angajate, pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de repartizare pe post/catedră; f) stabilirea personalului didactic de predare care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2022 şi a personalului didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care se menţine în activitate ca titular peste vârsta de pensionare în anul şcolar 2022-2023, conform prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările ulterioare; g) stabilirea tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic de predare; h) completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv pe perioadă determinată a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), urmată de transferarea personalului didactic de predare titular şi a cadrelor didactice debutante din învăţământul preuniversitar de stat şi particular prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), înscrise la examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, disponibilizate prin restrângere de activitate, prin restructurarea reţelei şcolare sau prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ, urmată apoi de completarea normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pe perioadă determinată la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care sunt angajate sau la nivelul consorţiului şcolar în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră; i) modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, dacă postul/catedra este vacant(ă) începând cu 1 septembrie 2022, pentru cadrele didactice calificate, care au dobândit definitivarea în învăţământ sau care promovează examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, şi au promovat concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, în condiţiile Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare concurs naţional, cu nota/media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8); j) pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, pentru apropiere de domiciliu ori prin schimb de posturi al personalului didactic de predare titular şi al cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi alin. (6), înscrise la examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, urmat de modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui o normă didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră sau prin schimb de posturi; k) prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2022-2023, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ şi a obţinut nota/media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2021 şi/sau 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii; l) repartizarea posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în baza notei la proba scrisă sau a mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), după caz, obţinute de candidaţi la concursul naţional, sesiunea 2022, în condiţiile prezentei Metodologii; m) repartizarea candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concursul naţional, sesiunea2022, cu păstrarea statutului de cadre didactice titulare, şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, şi au obţinut nota la proba scrisă sau media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), după caz, în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, în condiţiile prezentei Metodologii; n) stabilirea personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar şi se reîncadrează în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării, conform prevederilor art. 284 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările ulterioare; o) detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar, precum şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022; p) stabilirea continuităţilor pentru detaşare la cerere şi detaşarea la cerere în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea2022, în condiţiile prezentei Metodologii; q) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată în baza notei sau mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022, în ordinea descrescătoare a notelor sau mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2022-2023 în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2021 şi/sau 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii; r) detaşarea la cerere prin concurs specific a personalului didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar, precum şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022; s) prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2022-2023, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care a obţinut nota/media de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, la concursurile naţionale, sesiunile 2021 şi/sau 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, în condiţiile prezentei Metodologii; t) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, prin concurs naţional, în baza notei sau mediei de repartizare de minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022; u) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), după caz, obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016, respectiv în baza notei/mediei de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020 sau 2019, în condiţiile prezentei Metodologii; v) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate cu personal didactic de predare calificat prin plata cu ora; w) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate prin concurs/testare organizat(ă) la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti; x) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate pe parcursul anului şcolar, în condiţiile prezentei Metodologii. (2) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate care necesită atestate şi avize suplimentare, începând cu etapa de completare de normă didactică de predare, solicitanţii, inclusiv cadrele didactice titulare, trebuie să prezinte în perioadele de înscriere şi de verificare a dosarelor/validare a fişelor de înscriere la aceste etape conform Calendarului mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, denumit în continuare Calendar, avizele, atestatele şi documentele justificative necesare, după cum urmează: a) avizele eliberate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România, precum şi documentele care atestă parcurgerea modulelor de pedagogie specifică, eliberate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România: Waldorf Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena, pedagogie curativă etc., pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul alternativ; b) avizele eliberate de cultele recunoscute oficial de stat, pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate de religie, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care au fost eliberate; c) avizul Inspectoratului General al Poliţiei (IGP)/Autorităţii Rutiere Române (ARR), pentru ocuparea catedrelor de pregătire/instruire practică din domeniul "Transporturi/Conducerea autovehiculelor"; d) avizul cultului sau avizul special al cultului recunoscut oficial de stat, în baza Protocolului semnat cu Ministerul Educaţiei, pentru ocuparea tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din cadrul seminariilor/liceelor vocaţionale teologice şi a posturilor didactice/catedrelor constituite din discipline teologice de specialitate, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care au fost eliberate; e) avizul Ministerului Apărării Naţionale, avizul Ministerului Afacerilor Interne sau avizul Ministerului Justiţiei, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la liceele militare, din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională şi din unităţile de învăţământ subordonate Ministerului Justiţiei, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care au fost eliberate; f) acordul directorului liceului pedagogic eliberat în baza criteriilor stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, avizat de inspectorul şcolar care coordonează activitatea liceelor pedagogice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la clasele/grupele din profilul pedagogic, de la liceele cu profil pedagogic, calificările educator-puericultor, educatoare sau învăţător, constituite din disciplinele care se regăsesc în anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului pedagogic în sistemul de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4812/2020, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care a fost eliberat; g) documente justificative privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 9 alin. (17) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul special; h) avizul eliberat de conducerea unităţilor de învăţământ particular, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţile de învăţământ particular care necesită aviz, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care a fost eliberat; i) documente justificative privind cuprinderea în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei, prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate; j) începând cu etapa de pretransfer, avizul operatorului economic pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate de discipline tehnologice sau de pregătire-instruire practică de la clasele/grupele din învăţământul dual. (3) În etapa de întregire a normei didactice de predare atestatele/avizele suplimentare sunt prezentate doar pentru ocuparea unor ore la discipline care nu sunt înscrise în documentul de numire/transfer/repartizare. În mod excepţional, avizele eliberate de conducerile unităţilor de învăţământ particular, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţile de învăţământ particular, precum şi documentele justificative privind cuprinderea în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei, prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, pot fi prezentate şi în timpul şedinţelor de repartizare. În situaţia în care doi sau mai mulţi candidaţi deţin aviz/atestat pentru acelaşi post didactic/aceeaşi catedră, ocuparea postului didactic/catedrei se realizează în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor/punctajelor. (4) Cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre, precum şi cadrele didactice care solicită completarea normei didactice de predare, transferul pentru restrângere de activitate, pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, sau prin schimb de posturi, detaşarea în interesul învăţământului sau detaşarea la cerere prin concurs specific pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limbile minorităţilor naţionale susţin o probă orală de cunoaştere a limbii minorităţii în care urmează să se facă predarea. Fac excepţie cadrele didactice titulare/debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pe posturi didactice/catedre similare, cadrele didactice care au finalizat cu diplomă studii universitare cu specializarea în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea sau care au efectuat studiile în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea, respectiv cadrele didactice care beneficiază de continuitate pe post/catedră prin completarea normei didactice de predare sau prin detaşare la cerere, conform prezentei Metodologii. (5) Cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre, precum şi cadrele didactice care au efectuat studiile în alte state sau în România în limbile minorităţilor naţionale şi care solicită completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată sau nedeterminată, transferul pentru restrângere de activitate, pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, ori prin schimb de posturi, detaşarea în interesul învăţământului sau detaşarea la cerere prin concurs specific pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limba română susţin proba orală de cunoaştere a limbii române. Fac excepţie cadrele didactice transferate/pretransferate/detaşate şi cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre de pe posturi didactice/catedre similare, cadrele didactice pe a căror diplomă de studii este înscrisă specializarea "Limba română" sau "Limba şi literatura română", precum şi cadrele didactice care au efectuat studiile în alte ţări în limba română. (6) Cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre prin consimţământ scris, precum şi cadrele didactice care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare, transferul pentru restrângere de activitate, pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, ori prin schimb de posturi, detaşarea în interesul învăţământului sau detaşarea la cerere prin concurs specific pe un post didactic/ o catedră în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv, clase/grupe de elevi cu deficienţe de auz, clase/grupe de elevi cu deficienţe de vedere, precum şi în unităţi de învăţământ având clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), pe catedre de informatică, de tehnologia informaţiei şi comunicării, de informatică-tehnologii asistate de calculator (pentru profil tehnic şi servicii), de instruire practică sau de activităţi de pre-profesionalizare, pe catedre/posturi didactice din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică în profilul postului didactic solicitat. Fac excepţie: a) cadrele didactice transferate/pretransferate/detaşate şi cele care solicită modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre de pe posturi didactice/catedre similare; b) cadrele didactice încadrate pe catedre de arte plastice, decorative, ambientale, arhitectură şi design în învăţământul gimnazial de artă sau liceal de artă, care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare sau transferul/pretransferul/detaşarea/ modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre pe catedre similare de arte plastice, decorative, ambientale, arhitectură şi design în învăţământul gimnazial de artă sau liceal de artă, catedre care se ocupă în baza aceleiaşi probe scrise; c) cadrele didactice care beneficiază de continuitate pe post/catedră prin completarea normei didactice de predare sau prin detaşare la cerere, conform prezentei Metodologii. (7) Cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre prin consimţământ scris, precum şi cadrele didactice care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată, transferul pentru restrângere de activitate, pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz ori prin schimb de posturi pe catedre constituite şi din discipline care nu sunt înscrise în documentul de numire/transfer/repartizare susţin inspecţii speciale la clasă la disciplinele solicitate care nu se regăsesc în documentul de numire/transfer/repartizare, conform anexei nr. 5, cu excepţia posturilor didactice/catedrelor pentru care se susţin probe practice prevăzute la alin. (6). Fac excepţie: a) cadrele didactice care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare sau transferul/pretransferul, modificarea repartizării prin schimb de posturi/catedre de pe posturi didactice/catedre similare sau pe posturi didactice/catedre care se ocupă în baza aceleiaşi probe scrise; b) cadrele didactice care au înscrisă pe documentul de numire/transfer/repartizare disciplina limba şi literatura română sau o limbă modernă/maternă, care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare sau transferul/pretransferul pe catedre de literatura universală; c) cadrele didactice care au înscrisă pe documentul de numire/transfer/repartizare una dintre disciplinele fizică, chimie sau biologie care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare sau transferul/pretransferul pe catedre de ştiinţe; d) cadrele didactice care au înscrisă pe documentul de numire/transfer/repartizare una dintre disciplinele gândire critică şi drepturile copilului, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică, care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare sau transferul/pretransferul pe catedre în structura cărora intră una dintre disciplinele: gândire critică şi drepturile copilului, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică; e) cadrele didactice care au înscrisă pe documentul de numire/transfer/repartizare una dintre disciplinele educaţie muzicală, educaţie plastică, educaţie vizuală sau discipline specifice învăţământului de artă din domeniile arte vizuale, muzică, teatru, coregrafie sau arhitectură, care solicită întregirea/completarea normei didactice de predare sau transferul/pretransferul pe catedre de educaţie artistică. (8) Evaluarea inspecţiei speciale la clasă/probei practice/orale, prevăzute la alin. (4)-(7), se realizează de către o comisie, numită prin decizia inspectorului şcolar general, formată din: preşedinte - inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar; membri - câte doi profesori titulari care au dobândit gradul didactic I sau D/inspectori şcolari/metodişti ai inspectoratului şcolar cu specializări în profilul postului; secretari - 1-7 inspectori şcolari şi directorii unităţilor de învăţământ în care se organizează inspecţii speciale la clasă/probe practice/orale. În mod excepţional, pentru disciplinele la care nu se identifică profesori titulari cu gradul didactic I sau II, inspectorul şcolar general poate numi membri în comisia pentru evaluarea inspecţiei speciale la clasă, profesori titulari din învăţământul preuniversitar care au dobândit definitivarea în învăţământ ori cadre didactice din învăţământul universitar. (9) Probele orale, prevăzute la alin. (4) şi (5), se organizează conform prevederilor anexei nr. 4 şi se evaluează prin calificative "Admis/Respins". Rezultatul inspecţiei speciale la clasă/probei practice în profilul postului, prevăzute la alin. (6) şi (7), se consemnează prin note de la 10 la 1 conform anexelor nr. 4-12. La aceste probe nu se admit contestaţii în cadrul etapelor de întregire/completare a normei didactice de predare/transfer/pretransfer/modificarea repartizării prin schimb de posturi/detaşare în interesul învăţământului/detaşare la cerere prin concurs specific, nota/calificativul stabilite de comisie rămânând definitivă. Inspectoratul şcolar eliberează adeverinţe cadrelor didactice evaluate, semnate de inspectorul şcolar general şi de preşedintele comisiei, în care se consemnează rezultatele obţinute la inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale. (10) Inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale, prevăzute la alin. (4)-(7), se pot organiza şi în sistem online. Procedura specifică de organizare şi desfăşurare a acestor probe în sistem online se elaborează de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, denumită în continuare comisie judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate. (11) Rezultatele inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale eliminatorii în profilul postului, susţinute şi promovate de cadrele didactice în oricare etapă de mobilitate rămân valabile, cu acordul acestora, şi în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (1), precum şi pentru mobilităţile personalului didactic de predare care se desfăşoară pe parcursul anului şcolar 2022-2023. (12) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, nu se susţin inspecţii speciale la clasă/probe practice, conform alin. (6) şi (7). În aceste situaţii se susţin probe orale conform alin. (4) şi (5), proba practică pentru ocuparea de posturi didactice/catedre în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv şi probele practice specifice pentru învăţământul special evaluate prin calificative "Admis/Respins", conform anexelor nr. 4 şi 12 şi se suspendă aplicarea prevederilor anexelor nr. 5-11 şi 17. (13) Cadrele didactice titulare care au obţinut la concursurile naţionale, sesiunile 2021 şi/sau 2020, nota minimum 5 (cinci) în specialitatea postului, au acordul de principiu al consiliului de administraţie/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ, au calificativul/calificativele "Foarte bine" şi mai au cel puţin jumătate de normă didactică de predare în specialitatea postului, constituită în unităţile de învăţământ la care sunt detaşate la cerere în anul şcolar2021-2022, pot beneficia de continuitate pentru detaşare la cerere. Procedura în vederea obţinerii continuităţii pentru detaşare la cerere este următoarea: a) cadrele didactice solicitante se adresează, în scris, consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ până la data prevăzută în Calendar, profesorii din centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează, în scris, consiliului de administraţie al centrului judeţean/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, denumit în continuare CJRAE/CMBRAE, în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv; b) acordul de principiu sau refuzul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE pentru continuitate este comunicat inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice solicitante până la data prevăzută în Calendar, c) consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE comunică, în scris, cadrelor didactice solicitante acordul de principiu şi, după caz, motivele refuzului continuităţii; d) pentru a beneficia de continuitate, cadrele didactice titulare care participă şi la concursul naţional, sesiunea 2022, trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă, la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei solicitat(e) pentru continuitate; e) cadrele didactice care beneficiază de continuitate, în anul şcolar 2022-2023, îşi actualizează dosarul personal la inspectoratul şcolar, conform Calendarului. (14) învăţătorul, profesorul pentru învăţământ primar sau institutorul calificat din învăţământul primar detaşat la cerere, începând cu data de 1 septembrie 2018 sau 2019, încadrat la clasa pregătitoare sau la clasa I, în baza mediei de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin.(9), obţinute la concursul naţional, sesiunea 2018 sau 2019, şi care în perioada 1 septembrie 2018-31 august 2022 sau în perioada 1 septembrie 2019-31 august 2022 a predat, prin continuitate, la aceeaşi clasă de elevi, poate beneficia de continuitate pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2022-2023, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (13), pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi. (15) Cadrele didactice calificate, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care au obţinut nota minimum 5 (cinci) în specialitatea postului la concursurile naţionale, sesiunile 2021 şi/sau 2020, au acordul/acordul de principiu al consiliului de administraţie/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ, au calificativul/calificativele "Foarte bine" şi mai au cel puţin jumătate de normă didactică de predare în specialitatea postului, constituită în unităţile de învăţământ la care sunt încadrate în anul şcolar 2021- 2022, pot solicita prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023. La disciplina educaţie tehnologică pot beneficia de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată, în anul şcolar2022-2023, doar cadrele didactice cu specializarea educaţie tehnologică. În vederea obţinerii prelungirii duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată se aplică procedura prevăzută la alin. (13). (16) învăţătorul, profesorul pentru învăţământ primar sau institutorul calificat din învăţământul primar, angajat pe perioadă determinată, începând cu data de 1 septembrie 2018 sau 2019, încadrat la clasa pregătitoare sau la clasa I, în baza mediei de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), obţinute la concursul naţional, sesiunea 2018 sau 2019, şi care în perioada 1 septembrie 2018-31 august 2022 sau în perioada 1 septembrie 2019-31 august 2022 a predat, prin continuitate, la aceeaşi clasă de elevi, poate beneficia de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar2022-2023, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (15), pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi. (17) Dacă două sau mai multe cadre didactice solicită continuitate pentru detaşare la cerere/prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată pe acelaşi post didactic/aceeaşi catedră, prioritate la ocuparea postului didactic/catedrei vacante/rezervate au, în ordine: a) cadrele didactice cuprinse în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei, prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate; b) cadrele didactice cu domiciliul în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitat(ă); c) cadrele didactice cu cea mai mare medie de repartizate obţinută la ultimul concurs naţional la care au participat; d) cadrele didactice care au dobândit gradul didactic I; e) cadrele didactice care au dobândit gradul didactic II; f) cadrele didactice care au dobândit definitivarea în învăţământ; g) cadrele didactice cu punctajul cel mai mare obţinut prin aplicarea criteriilor şi punctajelor din anexa nr. 2, precum şi alte criterii stabilite la nivelul unităţilor de învăţământ. (18) Cadrele didactice care obţin acordul/acordul de principiu pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată/continuitate pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2022-2023 îşi actualizează dosarul personal la inspectoratul şcolar, conform Calendarului. Cadrele didactice care solicită continuitate pentru detaşare la cerere sau prelungirea contractului individual de muncă în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale din 2021, 2020, 2019 sau 2018 pot fi repartizate pe posturi/catedre numai în condiţiile în care nu au obţinut notă sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale, în specialitatea postului/catedrei solicitat(e) sau dacă nu au mai participat la următoarele concursuri naţionale. (19) La toate etapele de mobilitate a personalului didactic de predare se depun cereri conform prevederilor anexei nr. 14 şi documentele anexate prevăzute în acestea. Perioadele şi termenele de depunere a cererilor sunt prevăzute în anexa nr. 19. (20) Contestaţiile la etapele de mobilitate depuse la unităţile de învăţământ sau la inspectoratele şcolare se soluţionează în consiliile de administraţie ale acestora, conform Calendarului sau prevederilor art. 108. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/inspectoratului şcolar, după caz, privind contestaţia este definitivă şi poate ii atacată numai la instanţa de contencios administrativ. Persoana nemulţumită de răspunsul primit la contestaţie are dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente. ART. 5 (1) La etapele de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar de stat prin completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, pretransfer prin schimb de posturi, organizate în baza prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prezentei Metodologii, pot participa: a) cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat; b) cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), din învăţământul preuniversitar de stat, respectiv din învăţământul particular acreditat care au obţinut nota/media de repartizare cel puţin 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la un concurs naţional în ultimii 6 (şase) ani, înscrise la examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022; c) cadrele didactice care au devenit titulare în unităţi de învăţământ preuniversitar particular acreditate în baza concursului naţional sau a concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat/grupurilor de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante; d) cadrele didactice titulare în unităţi de învăţământ preuniversitar particular transferate pentru restrângere de activitate/pretransferate din învăţământul preuniversitar de stat în unităţi de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate; e) cadrele didactice titulare în unităţi de învăţământ preuniversitar particular acreditate în baza concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ, conform Metodologiilor de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante în unităţile de învăţământ particular din învăţământul preuniversitar aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5656/2004*1), cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5625/2012 şi care au obţinut nota/media de repartizare cel puţin 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la un concurs naţional în ultimii 6 (şase) ani; *1) Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5656/2004 a fost abrogat. A se vedea Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5625/2012. f) cadrele didactice titulare transferate din învăţământul preuniversitar de stat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1998*2), care funcţionează în structurile specializate din subordinea direcţiilor generale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului. *2) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997, republicată, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017. (2) Cadrele didactice titulare în unităţi de învăţământ preuniversitar particular acreditate, titularizate în baza concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ particular, conform Metodologiilor aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5656/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5625/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi care nu au obţinut nota/media de repartizare cel puţin 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la un concurs naţional în ultimii 6 (şase) ani, precum şi cadrele didactice titulare în unităţi de învăţământ preuniversitar particular autorizate să funcţioneze provizoriu, titularizate în baza concursului naţional, a concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat/grupurilor de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat sau în baza concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ particular, pot participa la etapele de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată/nedeterminată/transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, pretransfer prin schimb de posturi sau la etapele de detaşare în vederea ocupării de posturi didactice/catedre numai în învăţământul preuniversitar particular. (3) Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior cu specializarea în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, titulari pe catedre de educaţie tehnologică, pot ocupa în etapele de completare a normei didactice/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, ori prin schimb de posturi/transferare pentru restrângere de activitate/detaşare catedre de educaţie tehnologică sau catedre constituite din discipline pe care le pot preda conform specializărilor înscrise pe diplomele de licenţă/absolvire prin studii, în concordanţă cu Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în vigoare, denumit în continuare Centralizator, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1). Cadrele didactice titulare în învăţământul special, cu excepţia profesorilor itineranţi/de sprijin, pot ocupa în etapele de completare a normei didactice de predare/transferare pentru restrângere de activitate/pretransfer/detaşare, atât posturi didactice/catedre similare din învăţământul special conform documentului de numire/transfer/repartizare, cât şi posturi didactice/catedre în concordanţă cu prevederile Centralizatorului. Profesorii itineranţi/de sprijin pot ocupa în etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar posturi didactice/catedre cu respectarea prevederilor Centralizatorului şi prezentei Metodologii. (4) La etapele de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată sau prin detaşare în învăţământul preuniversitar de stat, organizate în baza prevederilor organizate în baza prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prezentei Metodologii, pot participa şi cadrele didactice titulare în unităţi de învăţământ preuniversitar particular, titularizate în baza concursului organizat conform Metodologiilor aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5656/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5625/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în baza concursului naţional sau a concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat/grupurilor de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, iar în situaţia în care o unitatea de învăţământ particular se desfiinţează pot fi şi detaşate în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată în învăţământul preuniversitar de stat pe o perioadă de cel mult 6 (şase) ani consecutivi. (5) Pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art 21 alin. (4), înscrise la examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, care participă la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, conform prezentei Metodologii, se au în vedere următoarele: a) deciziile de transfer/pretransfer/detaşare pe posturi didactice/catedre, precum şi cele de modificare a duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei se emit doar în situaţia în care acestea promovează examenul naţional de definitivare în învăţământ; b) posturile didactice/catedrele acestor cadre didactice debutante care promovează examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, se vacantează imediat după comunicarea rezultatelor finale ale examenului naţional de definitivare în învăţământ; c) în situaţia în care aceste cadre didactice nu promovează examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea2022, acestea rămân angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în unităţile de învăţământ în care au fost repartizate iniţial, cu condiţia existenţei, la data de 1 septembrie 2022, a cel puţin o jumătate de normă didactică din posturile didactice/catedrele respective. (6) Completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată a personalului didactic de predare titular în mediul rural/transferul personalului didactic de predare titular în mediul rural disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare/pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar sau la cerere, după caz, ori prin schimb de posturi a personalului didactic de predare titular în mediul rural se poate realiza şi în mediul urban numai dacă persoana respectivă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii: a) a obţinut cel puţin nota/media 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional în baza căruia s-a transferat/titularizat în învăţământul preuniversitar; b) a avut media minimum 7 (şapte) la repartiţia guvernamentală în învăţământul preuniversitar; c) a obţinut cel puţin nota/media 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la un concurs naţional după ce a dobândit titularizarea în mediul rural, iar ulterior nu a obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale. (7) În perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi încadrare a personalului didactic de predare titular, cadrelor didactice angajate în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar până la 31 august 2012, cu o vechime mai mare de 7 (şapte) ani de predare efectivă la catedră cu statut de cadru didactic calificat, care nu au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau gradul didactic I ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor, li se modifică durata contractului de muncă din perioadă nedeterminată în perioadă determinată, în temeiul art. 241 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, având posibilitatea, cu acordul acestora, de a rămâne încadrate pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, pe posturile didactice/catedrele pe care au fost titulare. Decizia de repartizare pe perioadă determinată pentru anul şcolar2022-2023 se emite în perioada 18-25 februarie 2022. (8) Suspendarea contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată/determinată al personalului didactic de predare angajat în unităţi de învăţământ preuniversitar de stat se dispune prin decizia directorului unităţii de învăţământ emisă în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, iar în unităţile de învăţământ preuniversitar particular de către persoana juridică angajatoare, în situaţiile prevăzute la art. 255 alin. (1)-(6), alin. (8) şi (9), art. 268 alin. (1) şi art. 279 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte situaţii prevăzute în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar. (9) Eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare angajat în unităţi de învăţământ preuniversitar de stat se dispune prin decizia directorului unităţii de învăţământ, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi cu informarea inspectoratului şcolar, iar în unităţile de învăţământ preuniversitar particular de către persoana juridică angajatoare, cu informarea inspectoratului şcolar, într-una dintre următoarele situaţii: a) la încetarea de drept a contractului individual de muncă, conform prevederilor art. 55 lit. a) din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, după aplicarea procedurilor prevăzute la art. 19, respectiv la art. 25-26 din prezenta Metodologie, dacă este cazul; b) la încetarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor, la solicitarea cadrului didactic, conform prevederilor art. 55 lit. b) din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare; c) ca urmare a concedierii pentru necorespundere profesională, conform prevederilor art. 61 lit. d) din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare; d) urmare a demisiei, conform prevederilor art. 81 din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare; e) ca efect al aplicării sancţiunii disciplinare, în temeiul prevederilor art. 280 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (10) În situaţia în care, pentru un cadru didactic repartizat în două sau mai multe unităţi de învăţământ de stat, s-a dispus eliberarea din funcţie într-o unitate de învăţământ, în baza deciziei directorului unităţii de învăţământ, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare, în temeiul prevederilor art. 280 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru abateri de la o conduită morală conformă deontologiei profesionale sau pentru fapte incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, inspectorul şcolar general emite decizia de anulare a repartizării cadrului didactic respectiv în toate unităţile de învăţământ. (11) Cadrele didactice care, pe parcursul anului şcolar curent sau în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi, au fost sancţionate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu pot ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar de stat în anul şcolar 2022-2023. ART. 6 Reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti participă ca observatori la toate etapele mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. În această calitate au acces la documentele comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar, au dreptul de a semnala preşedintelui acestei comisii eventualele nerespectări ale prevederilor legale şi semnează împreună cu membrii comisiei documentele finale. CAP. II Constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar/consorţii şcolare, ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământ, a aprobării proiectelor planurilor de şcolarizare şi a ofertei educaţionale SECŢIUNEA 1 Constituirea normei didactice de predare şi încadrarea personalului didactic de predare titular şi a cadrelor didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată ART. 7 (1) Constituirea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar se realizează, cu încadrarea în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar, conform planurilor-cadru de învăţământ aprobate prin ordin al ministrului educaţiei valabile pentru încadrarea personalului didactic de predare, potrivit anexei nr. 20, precizărilor transmise de Ministerul Educaţiei, pe baza prevederilor legale privind constituirea formaţiunilor de studiu, a planurilor de şcolarizare propuse de unităţile de învăţământ, după consultarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a operatorilor economici, precum şi după operarea modificărilor în proiectul planului de şcolarizare de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, potrivit Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari, preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5511/2021, în concordanţă cu norma didactică de predare stabilită conform prevederilor art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Activitatea personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ se stabileşte conform art. 262 alin. (1)-(2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (3) La constituirea normei didactice de predare se iau în considerare specializările în profilul postului, dobândite prin studii liceale pedagogice, postliceale, în cadrul şcolilor de maiştri, universitare sau postuniversitare înscrise pe: a) diploma de bacalaureat sau certificatul/certificatele de calificare profesională la absolvirea liceului pedagogic; b) diploma/diplomele de absolvire a învăţământului postliceal/şcolilor de maiştri sau certificatul/certificatele de calificare profesională; c) diploma/diplomele de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată; d) diploma/diplomele de licenţă la absolvirea învăţământului universitar de lungă durată sau a ciclului I de studii universitare; e) diploma/diplomele de masterat/master la absolvirea ciclului II de studii universitare în corelaţie cu specializarea/specializările dobândită/dobândite în cadrul ciclului I de studii universitare de licenţă; f) diploma/diplomele de studii universitare integrate de licenţă şi master; g) diploma/diplomele de absolvire a unor programe postuniversitare de conversie profesională/certificatul/certificatele de atestare a competenţelor profesionale din cadrul programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă pentru dobândirea unei noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, cu durata de cel puţin un an şi jumătate (3 semestre) sau cu minimum 90 de credite transferabile; h) diploma/diplomele de absolvire a unor cursuri postuniversitare, cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate de Ministerul Educaţiei - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat ori pe certificatul de absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diplomă sau ore conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră. ART. 8 (1) Norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă, a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ, se constituie în baza documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, conform art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi cuprinde ore prevăzute în planurile-cadru de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării/specializărilor în profilul postului didactic stabilit conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, dobândite prin studii liceale pedagogice, postliceale sau în cadrul şcolilor de maiştri, universitare sau postuniversitare înscrise pe diplomele/actele de studii prevăzute la art. 7 alin. (3) sau ore la disciplinele prevăzute în documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră. (2) În baza prevederilor art. 244 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la ocuparea posturilor didactice/catedrelor, precum şi la constituirea normei didactice de predare pentru absolvenţii învăţământului superior se iau în considerare şi: a) programele de conversie a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care asigură dobândirea de noi competenţe pentru noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, altele decât cele ocupate în baza formării iniţiale cu durata de minimum un an şi jumătate sau cu minimum 90 de credite transferabile, în profilul postului solicitat, denumite în continuare programe de conversie profesională; b) studiile universitare de masterat/master cu minimum 90 de credite transferabile, în profilul postului didactic solicitat, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu diplomă a studiilor universitare de lungă durată; c) studiile universitare de masterat/master cu minimum 90 de credite transferabile, în profilul postului didactic solicitat, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu diplomă a studiilor universitare de licenţă şi masterat necesare pentru ocuparea de posturi didactice/catedre de nivel liceal/postliceal. (3) Cadrele didactice care finalizează programe de conversie profesională după finali/arca cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă se pot încadra, în funcţie de specializările dobândite prin studii, în învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, profesional, în clasele a IX-a şi a X-a din învăţământul liceal sau pe catedre de pregătire-instruire practică, precum şi în palatele sau cluburile copiilor ori în cluburile sportive şcolare. Cadrele didactice care finalizează programe de conversie profesională după finalizarea cu diplomă a studiilor universitare de lungă durată sau a ciclului II de studii universitare de master/masterat se pot încadra, în funcţie de specializările dobândite prin studii la orice nivel al învăţământului preuniversitar. Pentru cadrele didactice care au dobândit două sau mai multe specializări, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute la una dintre acestea sunt recunoscute pentru oricare dintre celelalte specializări dobândite prin studii. (4) Prin excepţie, dacă norma didactică de predate a cadrelor didactice calificate din învăţământul gimnazial nu se poate constitui conform prevederilor alin. (1) şi (2), respectiv prevederilor art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta poate fi completată în proporţie de 2/3 din ore de la specializarea sau specializările de bază şi cu 1/3 din ore de la disciplinele stabilite la art. 263 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare ori prin adăugarea de ore conform prevederilor art. 262 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu păstrarea drepturilor salariale. În învăţământul gimnazial din mediul rural norma didactică de predare a cadrelor didactice calificate se poate constitui în proporţie de 1/2 din ore de la specialitatea sau specialităţile de bază şi cu 1/2 din ore de la disciplinele stabilite la art. 263 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare ori prin adăugare de ore conform prevederilor art. 262 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu păstrarea drepturilor salariale. (5) Cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică/logopedică se constituie, la propunerea CJRAE/CMBRAE, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională în vigoare, propunere care se analizează şi se aprobă de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, cu încadrarea în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar. Profesorii din cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică efectuează 2-4 ore/săptămână de predare în specialitate sau ore în cadrul curriculumului la decizia şcolii din ariile curriculare om şi societate, consiliere şi orientare ori în cadrul programului, A doua şansă", în acord cu planul-cadru, conform specializării/specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii, în concordanţă cu Centralizatorul. La nivelul unităţilor de învăţământ se asigură, în ordine, mai întâi orele necesare pentru constituirea/completarea catedrelor profesorilor titulari pe catedre de istorie sau de educaţie socială (gândire critică şi drepturile copilului, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică) ori pe catedre combinate de istorie şi de educaţie socială (gândire critică şi drepturile copilului, educaţie interculturală, educaţie pentru cetăţenie democratică), în învăţământul gimnazial, respectiv pentru constituirea/completarea catedrelor profesorilor titulari pe catedre de economie, de economie aplicată, de educaţie antreprenorială sau pe catedre de discipline socio-umane (filosofie şi logică şi argumentare, psihologie, pedagogie, sociologie, studii sociale) în învăţământul liceal, în concordanţă cu actul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră şi apoi cele 2-4 ore/săptămână pentru profesorii titulari din cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică. Profesorii titulari din cabinetele şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică, pentru care nu pot fi asigurate cele 2-4 ore/săptămână de predare în specialitate sau ore în cadrul curriculumului la decizia şcolii ori în cadrul programului "A doua şansă" la nivelul unităţilor de învăţământ la care este arondat cabinetul de asistenţă psihopedagogică, participă la şedinţa de completare a normei didactice de predare în alte unităţi de învăţământ. La toate posturile didactice vacante/rezervate de profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică publicate pentru etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar se precizează şi orele de predare în specialitate. (6) În situaţia în care numărul de elevi/preşcolari pentru care se asigură asistenţa psihopedagogică din cadrul unităţii/unităţilor de învăţământ la care este normat un cabinet şcolar/interşcolar de asistenţă psihopedagogică scade sub numărul minim prevăzut la art. 83 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru evitarea situaţiei de restrângere de activitate a profesorului din cabinetul de asistenţă psihopedagogică titular din cabinetul respectiv, consiliul de administraţie al CMBRAE/CJRAE identifică, la nivelul localităţii în care funcţionează cabinetul şcolar/interşcolar unde s-a înregistrat diminuarea numărului de elevi/preşcolari sub limita minimă legală, unităţi de învăţământ pentru care nu se asigură asistenţa psihopedagogică elevilor/preşcolarilor şi le arondează cabinetului respectiv. În situaţia în care, la nivelul unei localităţi în care funcţionează cabinetul şcolar/interşcolar de asistenţă psihopedagogică în care s-a înregistrat diminuarea numărului de elevi/preşcolari sub limita minimă legală, nu se identifică unităţi de învăţământ în care nu se asigură asistenţa psihopedagogică a elevilor/preşcolarilor, cabinetului respectiv i se pot aronda/redistribui şi unităţi de învăţământ din alte localităţi învecinate. În perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a personalului didactic de predare titular, propunerile identificate de consiliul de administraţie al CMBRAE/CJRAE se supun aprobării consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. În baza hotărârii consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar se emit noi decizii de repartizare profesorilor din cabinetele de asistenţă psihopedagogică pentru care se schimbă structura unităţilor de învăţământ în care sunt normate cabinetele interşcolare de asistenţă psihopedagogică. (7) Prevederile alin. (6) se aplică şi profesorilor logopezi din cabinetele logopedice interşcolare, în situaţia diminuării numărului de elevi/preşcolari sub limita minimă prevăzută în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională în vigoare. (8) Activitatea şi norma didactică pentru personalul didactic de predare din Casa Corpului Didactic sunt reglementate de Regulamentul de organizare şi funcţionare a caselor corpului didactic, aprobat prin Ordinul ministrului, educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5554/2011. (9) Norma didactică de predare a personalului didactic de predare din cluburile sportive şcolare: profesor, antrenor, profesor-antrenor este de 18 ore pe săptămână şi se constituie conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ cu program sportiv suplimentar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5570/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (10) Pe posturile didactice/catedrele din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/Palatul Naţional al Copiilor se încadrează: învăţători, antrenori, maiştri-instructori, institutori şi profesori cu specializări în profilul postului. Norma didactică de predare a personalului didactic de predare din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/Palatul Naţional al Copiilor se stabileşte în funcţie de nivelul studiilor, după cum urmează: a) 24 de ore pe săptămână pentru absolvenţii studiilor medii, postliceale sau şcolilor de maiştri cu diplomă de absolvire în profilul postului, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii medii/postliceale, învăţător, maistru-instructor, antrenor, b) 24 de ore pe săptămână pentru învăţători şi maiştri-instructori, absolvenţi ai studiilor medii, postliceale sau şcolilor de maiştri cu diplomă de absolvire în profilul postului şi cu diplomă de absolvire sau de licenţă ai învăţământului superior într-un alt domeniu, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii de institutor cu studii superioare de lungă sau scurtă durată; c) 18 ore pe săptămână pentru absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire în profilul postului, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii de institutor cu studii superioare de scurtă durată; d) 18 ore pe săptămână pentru absolvenţii colegiilor universitare de antrenori cu diplomă de absolvire în profilul postului, încadraţi în funcţia didactică de antrenor şi salarizarea corespunzătoare funcţiei; e) 18 ore pe săptămână pentru absolvenţii învăţământului superior cu diplomă de absolvire sau de licenţă în profilul postului, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii profesor cu studii superioare de scurtă durată sau studii superioare de lungă durată. (11) înfiinţarea în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare de noi cercuri, respectiv discipline sportive se realizează pe baza acordului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP, de regulă în perioada întocmirii proiectului planului de şcolarizare, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor care oferă activitate extraşcolară, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5567/2011, cu modificările ulterioare, şi ale Procedurii privind acordul ARACIP de înfiinţare, în cadrul palatelor, cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare, de noi cercuri/discipline sportive, după caz, fără parcurgerea procedurii de evaluare externă în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3667/2019, cu modificările ulterioare. (12) Pentru profesorii documentarişti, activitatea şi norma didactică de predare se stabilesc potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5556/2011. (13) Norma didactică a personalului didactic din serviciile specializate aflate în subordinea direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului, transferat conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1998*3), este de 25 de ore pe săptămână, în raport cu care se stabilesc drepturile salariale. Personalul didactic din serviciile specializate aflate în subordinea direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului, transferat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1998, beneficiază de toate drepturile personalului didactic prevăzute în Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. *3) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997, republicată, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017. (14) Pot desfăşura activităţi de mentorat pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale a cadrelor didactice, membrii corpului profesorilor mentori numiţi în baza deciziei de numire în funcţia didactică de profesor mentor emise de inspectorul şcolar general ca urmare a promovării concursului organizat pentru constituirea corpului profesorilor mentori, conform Metodologiei privind constituirea corpului profesorilor mentori pentru coordonarea efectuării stagiului practic în vederea ocupării unei funcţii didactice, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5485/2011. (15) Cererile privind reducerea normei didactice de predare de către personalul didactic de predare cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi cu gradul didactic I, în conformitate cu prevederile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se depun, de regulă, la unităţile de învăţământ, în perioada constituirii normei didactice de predare pentru personalul didactic titular propriu, respectiv în perioada 30 august-5 septembrie 2022 pentru cadrele didactice încadrate prin derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, precum şi de către personalul didactic de predare care desfăşoară activitate de mentorat pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale a cadrelor didactice. Orele eliberate se ocupă numai pe perioadă determinată în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. După începerea cursurilor, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ pot aproba cereri privind reducerea normei didactice de predare a cadrelor didactice, în condiţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul inspectoratului şcolar. (16) Personalul didactic de predare încadrat pe post, care desfăşoară activitate de mentorat pentru asigurarea formării iniţiale şi a inserţiei profesionale a cadrelor didactice, este remunerat, la cerere, în sistem de plată cu ora. (17) Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, cu studii universitare de scurtă durată, care au dobândit atestatul/adeverinţa de echivalare a studiilor cu ciclul I de studii universitare de licenţă, în conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5553/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se salarizează corespunzător noii funcţii didactice şi au dreptul de a participa la programe de conversie profesională. (18) Diplomele care atestă titlul ştiinţific de doctor şi certificatele de absolvire a cursurilor de perfecţionare postuniversitare nu se iau în considerare la stabilirea normei didactice de predare în învăţământul preuniversitar. ART. 9 (1) Posturile didactice de educator-puericultor pot fi ocupate de absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic, ai şcolii postliceale pedagogice, ai unei şcoli echivalente sau cu studii superioare, în profilul postului, în conformitate cu Centralizatorul, care au finalizat, şi un curs în domeniul psihopedagogic şi metodic specific, dovedit prin foaia matricolă sau certificat de absolvire. (2) Posturile didactice din învăţământul preşcolar şi primar pot fi ocupate de: a) educatori/educatoare, institutori/institutoare/profesori pentru învăţământ preşcolar, învăţători/învăţătoare, institutori/institutoare/ profesori pentru învăţământ primar, conform art. 247 lit. b) şi c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de studii prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; b) absolvenţi cu diplomă ai liceului pedagogic, ai şcolii postliceale pedagogice sau ai unor şcoli echivalente având înscrise pe diploma de absolvire una din specializările prevăzute în Centralizator ori de absolvenţi cu diplomă ai colegiului universitar de institutori cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, care au finalizat, cu diplomă şi studii universitare de scurtă durată şi care şi-au echivalat învăţământul universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia de profesor pentru învăţământ preşcolar, respectiv de profesor pentru învăţământ primar; c) absolvenţi cu diplomă ai colegiului universitar de institutori cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, care şi-au echivalat învăţământul universitar realizat prin colegiul universitar de institutori, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, conform art.149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia de profesor pentru învăţământ preşcolar, respectiv de profesor pentru învăţământ primar. (3) În învăţământul preşcolar şi primar alternativ trebuie îndeplinite, după caz, condiţiile de studii prevăzute la alin. (2), precum şi parcurgerea şi finalizarea modulului pedagogic specific alternativei educaţionale, cu diplomă/certificat/adeverinţă. (4) Posturile didactice/catedrele de profesor din învăţământul gimnazial, clasele V-VIII, din învăţământul profesional şi cele din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, pot fi ocupate de profesori, conform art 247 lit d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de studii prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (5) În mod excepţional, în lipsa profesorilor de specialitate cu specializări prevăzute la alin. (4), catedrele de limbi moderne/materne, de educaţie plastică, de educaţie muzicală, de educaţie fizică şi de religie din învăţământul gimnazial, clasele V-VIII, şi din învăţământul profesional pot fi ocupate pe perioadă determinată de absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare în profilul catedrei sau de absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori, pe a căror diplomă de absolvire nu este înscrisă şi a doua specializare, dar care au menţionată în foaia matricolă direcţia de studiu în a doua specializare: limba modernă/maternă, muzică, desen, arte plastice sau educaţie fizică, salarizaţi corespunzător funcţiei de "institutor cu studii superioare de scurtă durată". (6) Orele de educaţie tehnologică de la clasele V-VIII se desfăşoară pe clase. Catedrele de educaţie tehnologică de la clasele V-VIII pot fi ocupate de: a) profesori titulari pe catedre de educaţie tehnologică în concordanţă cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior cu specializarea "educaţie tehnologică" sau specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol; b) absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior cu specializarea "educaţie tehnologică", în concordanţă cu Centralizatorul, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3, pe perioadă nedeterminată sau determinată; c) absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior cu specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, în concordanţă cu Centralizatorul, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3, pe perioadă determinată. (7) Profesorii titulari pe alte catedre, cu specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, pot ocupa prin detaşare sau în regim de plata cu ora catedre de educaţie tehnologică, conform prezentei Metodologii. (8) Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior cu specializarea în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, care nu sunt titulari, pot fi încadraţi pe catedrele de educaţie tehnologică, pe perioadă determinată, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3, fiind salarizaţi ca personal didactic de predare cu studii corespunzătoare postului. (9) Posturile didactice/catedrele de profesor în învăţământul liceal, clasele IX-XII/XIII, precum şi în învăţământul postliceal sau în şcoli de maiştri, pot fi ocupate de profesori, conform art. 247 lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de studii prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (10) În mod excepţional, în lipsa profesorilor de specialitate care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la alin. (9), după derularea etapelor de mobilitate conform Calendarului, pe catedrele din învăţământul liceal, clasele a IX-a şi a X-a, pot fi încadraţi pe perioadă determinată absolvenţi ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializări în profilul postului, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1). (11) Catedrele de pregătire-instruire practică în învăţământul liceal, clasele IX-XII/XIII, în învăţământul profesional şi în învăţământul postliceal sau în şcolile de maiştri pot fi ocupate de: a) absolvenţi cu specializări în profilul postului care au finalizat cu diplomă studii universitare de lungă durată, programe de conversie profesională ori studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a 90 de credite transferabile, aprobate în acest scop de Ministerul Educaţiei-studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat sau studii care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. b), ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul I de studii universitare de licenţă urmat de ciclul II de studii universitare de masterat, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5)-(8) ori a cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1) sau de absolvenţi cu specializări în profilul postului care au finalizat cu diplomă ciclul I de studii universitare de licenţă urmat de un program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de lungă durată"; b) absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de scurtă durată cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5), (7) sau (8) ori a îndeplinim cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de profesor de instruire practică şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "profesor cu studii superioare de scurtă durată"; c) absolvenţi cu diplomă ai şcolilor postliceale sau ai şcolilor de maiştri cu specializări în profilul postului şi cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (4) sau (8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), încadraţi în funcţia de maistru-instructor şi salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "maistru - instructor". d) absolvenţi cu diplomă ai şcolilor postliceale sau ai şcolilor de maiştri cu specializări în profilul postului, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (4) sau (8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1) şi cu diplomă de absolvire sau de licenţă ai învăţământului superior într-un alt domeniu, cu salarizarea corespunzătoare nivelului de studii, pentru funcţia de "institutor cu studii superioare de scurtă sau lungă durată". (12) Norma didactică de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare curentă a elevilor în clasă pentru cadrele didactice care au finalizat cu diplomă studii universitare/postuniversitare/de conversie profesională, studii postliceale sau şcoli de maiştri, încadrate pe catedre de pregătire-instruire practică în funcţia de profesor de instruire practică sau de maistru-instructor este de 24 ore pe săptămână, respectiv de 20 ore pe săptămână în învăţământul special, indiferent de nivelul studiilor. (13) Orele de laborator tehnologic din învăţământul liceal/postliceal se includ în catedrele de discipline tehnologice şi sunt predate de profesori de specialitate, cu respectarea prevederilor alin. (9) sau (10) şi a prevederilor art. 262 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 262 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare pentru învăţământul special. (14) Încadrarea cadrelor didactice pe catedrele de laborator tehnologic şi de pregătire-instruire practică se realizează în funcţie de modul de organizare a acestei activităţi pe niveluri de învăţământ, cu respectarea prevederilor alin. (9)-(13). Activităţile de laborator şi de pregătire-instruire practică se efectuează în condiţiile legii. (15) Orele de laborator tehnologic şi de instruire practică predate în cadrul stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2 sunt incluse în norma didactică de predare sau în plata cu ora, după caz. Pe parcursul unui an şcolar, un cadru didactic poate avea în încadrare cel mult o clasă de elevi care efectuează stagiul de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2. Orele vacante de laborator tehnologic şi de instruire practică din cadrul stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2 se ocupă numai pe perioadă determinată. (16) Catedrele de pregătire/instruire practică din domeniul "Transporturi/Conducerea autovehiculelor" pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului superior/postliceal, cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei (IGP)/Autorităţii Rutiere Române (ARR), având oricare din specializările care le conferă dreptul de a ocupa catedre de pregătire/instruire practică, în concordanţă cu Centralizatorul. (17) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul special personalul didactic de predare trebuie să îndeplinească, după caz, condiţiile de studii prevăzute la alin. (1)-(14) şi (16), precum şi pregătirea psihopedagogică prevăzută la art. 3, iar pentru alte specializări decât cele psihopedagogice prevăzute în anexa nr. 16 este necesar şi un stagiu atestat de pregătire teoretică şi practică în educaţie specială, conform art. 248 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (18) Posturile de profesor în centre şi cabinete şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică arondate la unităţi de învăţământ de nivel preşcolar, primar, gimnazial sau profesional pot fi ocupate de absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior, conform art. 247 lit. g) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul. (19) Posturile de profesor în centre şi cabinete şcolare/interşcolare de asistenţă psihopedagogică arondate la unităţi de învăţământ de nivel liceal/postliceal, unităţi de învăţământ având clase pregătitoare-XII/XIII sau clase V-XII/XIII pot fi ocupate de absolvenţi cu specializări în profilul postului, în concordanţă cu Centralizatorul, care îndeplinesc cumulativ condiţiile de studii prevăzute la alin. (9) şi la alin. (18). (20) Posturile didactice de profesor-logoped din centrele logopedice interşcolare şi din cabinetele şcolare/interşcolare pot fi ocupate de absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior, conform art. 247 lit. h) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul. (21) Posturile didactice/catedrele din cluburile sportive şcolare şi din unităţile de învăţământ în care sunt organizate clase cu program sportiv pot fi ocupate de: a) profesori care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4) sau (9), cu specializări în domeniile educaţie fizică şi sport/cultură fizică şi sport/ştiinţa sportului şi educaţiei fizice/ştiinţele motricităţii umane şi care dovedesc îndeplinirea condiţiei suplimentare a specializării, în cadrul studiilor universitare, în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată; b) antrenori în cluburile sportive şcolare, absolvenţi cu diplomă ai unui liceu şi ai unei şcoli de antrenori ori ai unei instituţii de învăţământ postliceal sau superior de profil autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate, cu specializări în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată şi absolvirea unui curs în domeniul psihopedagogic şi metodic. c) profesori-antrenori în cluburile sportive şcolare care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4) sau (9), cu specializări în domeniile educaţie fizică şi sport/cultură fizică şi sport/ştiinţa sportului şi educaţiei fizice/ştiinţele motricităţii umane şi care au dobândit specializări în ramura de sport/disciplina sportivă solicitată prin absolvirea unei şcoli de antrenori autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate ori a unei instituţii de învăţământ postliceal sau superior de profil autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate. (22) Posturile didactice de profesor documentarist pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului superior care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la alin. (4), cu specializări în profilul postului în concordanţă cu Centralizatorul. (23) Disciplina "Religie" poate fi predată de absolvenţi ai învăţământului superior cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, în baza avizului emis de cultele religioase recunoscute oficial de stat, conform prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 10 (1) Cadrele didactice calificate din învăţământul preuniversitar, care se încadrează în condiţiile de studii prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) şi art. 9, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată sau în regim de plata cu ora, trebuie să facă şi dovada pregătirii psihopedagogice conform art. 3 alin. (2)-(8) sau a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 95 alin. (4). (2) Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (1): a) în vederea asigurării personalului didactic necesar în creşele preluate în cadrul sistemului de educaţie în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale, pentru ocuparea funcţiei didactice de educator-puericultor pot fi angajaţi pe perioadă determinată şi absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare, care au urmat cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi, precum şi absolvenţi cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar sau absolvenţi ai programelor de masterat cu specializarea educaţie timpurie. b) educatorii-puericulturi din structura creşelor de stat care au trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2021 pot ocupa, în următorii 4 ani, funcţia de educator-puericultor, cu condiţia îndeplinirii cerinţelor specifice din Metodologia de recunoaştere şi atestare a competenţelor profesionale pentru ocuparea funcţiei de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educaţiei. ART. 11 În unităţile de învăţământ cu predare simultană organizarea formaţiunilor de studiu şi normarea personalului didactic de predare se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare. ART. 12 (1) Catedrele de limbi moderne din învăţământul primar se atribuie astfel: a) profesorilor titulari care îndeplinesc condiţiile de studii, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră; b) profesorilor titulari care au specializări în profilul catedrei, în concordanţă cu Centralizatorul; c) profesorilor pentru învăţământul primar/institutorilor/învăţătorilor de la grupa sau clasa respectivă, în cadrul activităţilor postului, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii ori prin certificatul de competenţă; d) profesorilor pentru învăţământul primar/institutorilor/învăţătorilor de la altă grupă sau clasă, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii ori prin certificatul de competenţă, în regim de plata cu ora. (2) Orele de limba maternă pentru minorităţile naţionale normate la clasele de nivel primar cu predare în limba română se pot constitui în catedre, cu încadrarea strictă în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar, pe care pot fi încadraţi: a) absolvenţi cu diplomă ai colegiilor universitare de institutori cu specializarea "Institutori-Limba maternă"; b) absolvenţi cu diplomă ai colegiilor universitare de institutori, cu durata studiilor de 3-4 ani, pe a căror diplomă de absolvire nu este înscrisă şi a doua specializare, dar care au menţionată în foaia matricolă/suplimentul la diplomă direcţia de studiu , "Limba maternă"; c) absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de licenţă cu specializarea "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar" care au menţionată în foaia matricolă/suplimentul la diplomă direcţia de studiu ""Limba maternă" sau care deţin certificat de competenţă pentru predarea limbii materne respective eliberat de o instituţie de învăţământ superior; d) absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare care au înscrisă pe diploma de licenţă/absolvire specializarea "Limba maternă" a minorităţii naţionale respective, conform Centralizatorului, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2)-(8) sau a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1). (3) În unitatea de învăţământ în care nu există personal didactic de predare de specialitate pentru predarea curriculum-ului de limbă maternă la învăţământul primar, conform alin. (2), limba maternă este predată, de regulă, de învăţători/profesori/institutori de la clasa respectivă care cunosc limba maternă, orele respective fiind retribuite prin plata cu ora. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ decide care dintre profesorii pentru învăţământ primar/institutorii/învăţătorii cunoscători ai limbii materne respective pot preda limba maternă şi la alte clase din ciclul primar, în regim de plata cu ora. (4) În unitatea de învăţământ în care nu există personal didactic de predare calificat pentru predarea disciplinei "Religie" la învăţământul primar, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ decide care dintre profesorii pentru învăţământ primar/institutorii calificaţi şi abilitaţi în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei şi cultele religioase recunoscute oficial de stat pot preda "Religia" la clase din ciclul primar, în regim de plata cu ora. Orele respective se plătesc în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (5) Orele de educaţie fizică predate de profesorii/institutorii pentru învăţământ primar ai claselor respective, care fac dovada specializării în educaţie fizică prin diploma de studii, sunt remunerate în sistem de plata cu ora. ART. 13 (1) Disciplinele studii sociale, literatură universală, ştiinţe şi educaţie artistică din învăţământul liceal intră în norma de predare a absolvenţilor cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmat de ciclul II de studii universitare de masterat/ program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare, ai studiilor universitare de lungă durată, precum şi a absolvenţilor cu diplomă ai unor programe de conversie profesională ori ai studiilor postuniversitare, cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândirea a 90 de credite transferabile, aprobate de Ministerul Educaţiei-studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat sau care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) sau c), cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul şi îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (6)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), precum şi a absolvenţilor cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă urmat de un program de master didactic organizat conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4524/2020, cu modificările ulterioare cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul. Disciplinele educaţie antreprenorială, economie aplicată pot fi predate şi de absolvenţii învăţământului universitar de lungă durată care au înscrisă pe diploma de licenţă specializarea filosofie, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (6)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1). Disciplina educaţie economico- financiară poate fi predată şi de absolvenţii învăţământului universitar de lungă durată sau ai ciclului I de studii universitare de licenţă care au înscrisă pe diploma de licenţă specializările filosofie, ordine şi siguranţă publică, drept, ştiinţe juridice, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5)-(8) ori a îndeplinim cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1). (2) Cadrele didactice titulare pe catedre de filosofie sau de filosofie-studii sociale aflate în imposibilitatea constituirii catedrelor cu ore în specialitate, conform documentului de numire/transfer/repartizare, îşi pot constitui/completa norma didactică de predare şi cu ore de educaţie antreprenorială, economie sau economie aplicată, cu condiţia să fi avut în încadrare, în anii ulteriori titularizării, ore la aceste discipline, precum şi cu ore de psihologie sau sociologie. Cadrele didactice titulare pe catedre de sociologie sau de sociologie-studii sociale aflate în imposibilitatea constituirii catedrelor cu ore în specialitate, conform documentului de numire/transfer/repartizare, îşi pot constitui/completa norma didactică de predare şi cu ore de filosofie, psihologie sau logică, argumentare şi comunicare. Cadrele didactice titulare pe catedre de psihologie sau de psihologie-studii sociale aflate în imposibilitatea constituirii catedrelor cu ore în specialitate, conform actului de numire/transfer/repartizare, îşi pot constitui/completa norma didactică de predare şi cu ore de filosofie, sociologie sau logică, argumentare şi comunicare. ART. 14 (1) Cadrului didactic titular pe o catedră de informatică, potrivit documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, i se poate constitui, la cerere, norma didactică de predare, la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular, şi cu ore de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor şi utilizarea tehnicii de calcul, elemente de statistică şi informatică medicală sau procesarea computerizată a imaginii. Cadrului didactic titular pe o catedră de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor şi utilizarea tehnicii de calcul ori de elemente de statistică şi informatică medicală, potrivit documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, care îndeplineşte condiţiile de studii pentru ocuparea unei catedre de informatică în concordanţă cu Centralizatorul, i se poate constitui, la cerere, norma didactică de predare, la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular, şi cu ore de informatică sau procesarea computerizată a imaginii. (2) Opţionalul integrat la nivelul mai multor arii curriculare la clasele V-VIII este predat de cadre didactice care au specializări care le conferă dreptul de a preda discipline care intră în structura opţionalului respectiv. Încadrarea cadrelor didactice pentru predarea opţionalului integrat la nivelul mai multor arii curriculare se realizează de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ cu avizul comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar. ART. 15 (1) La clasele cu predare bilingvă, limbile moderne se predau pe grupe. (2) La clasele cu predare intensivă, limbile moderne şi informatica se predau, de regulă, pe grupe, cu condiţia încadrării în bugetul alocat şi în numărul maxim de norme/posturi aprobat la nivelul inspectoratului şcolar. ART. 16 Personalul didactic de predare titular pe un post/catedră de corepetitor/acompaniament din liceele vocaţionale, din unităţile cu învăţământ integrat şi suplimentar de artă ori din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/Palatul Naţional al Copiilor rămâne încadrat ca personal didactic de predare titular, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în aceeaşi unitate de învăţământ şi beneficiază de toate drepturile legale prevăzute pentru personalul didactic de predare titular în sistemul de învăţământ preuniversitar. ART. 17 (1) Posturile didactice/catedrele din învăţământul special pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului mediu/postliceal/superior cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17). (2) Pentru clasele/grupele/unităţile de învăţământ special în care se utilizează curriculum-ul şcolii de masă sau curriculum-ul şcolii de masă adaptat, posturile didactice/catedrele se constituie pe discipline, conform planurilor-cadru în vigoare şi se ocupă cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii de absolvenţi ai învăţământului postliceal/superior cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17). (3) Posturile de profesor preparator (nevăzător) din învăţământul special pot fi ocupate de profesori nevăzători care îndeplinesc pentru gimnaziu condiţiile de studii prevăzute la art. 9 alin. (4) şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), respectiv pentru liceu condiţiile de studii prevăzute la art. 9 alin. (9) şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17). (4) În mod excepţional, în lipsa absolvenţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3), posturile de profesor preparator (nevăzător) din învăţământul special liceal, clasele a IX-a şi a X-a, pot fi ocupate pe perioadă determinată de profesori nevăzători care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (10), cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic. (5) În situaţia în care nu există nici un candidat nevăzător, postul de profesor preparator (nevăzător) poate fi ocupat pe perioadă determinată şi de alte cadre didactice care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la alin. (3) şi (4). (6) Disciplinele religie, educaţie fizică şi activităţi sportive şi limbile moderne prevăzute în planurile-cadru de la clasele/grupele/unităţile de învăţământ special care şcolarizează copii/elevi/tineri cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate sau cu deficienţe moderate sau uşoare sunt predate de cadre didactice de specialitate, conform prevederilor art. 18 alin. (3) şi art. 263 alin. (4), (5) şi (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Disciplinele din aria curriculară "tehnologii" din învăţământul special pentru elevi cu dizabilităţi moderate sau uşoare şi activităţile de pre-profesionalizare la clasele a IX-a şi a X-a din învăţământul special pentru elevi cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate, precum şi pregătirea-instruirea practică în învăţământul profesional şi liceal special pot fi desfăşurate de cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (11) şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), coroborate cu prevederile art. 9 alin. (12). (7) Cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor itinerant/de sprijin, de profesor-psihopedagog, de profesor- psiholog şcolar, de profesor-logoped sau de profesor de psihodiagnoză, care nu au specializări în concordanţă cu Centralizatorul, au obligaţia de a urma studii universitare, programe de conversie profesională sau studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate sau cu dobândire a 90 de credite transferabile, aprobate de Ministerul Educaţiei - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, cu specializări în psihopedagogie specială, psihologie, pedagogie ori studii universitare de masterat în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământ special. (8) Cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor itinerant/de sprijin care, până la data soluţionării restrângerilor de activitate conform Calendarului, nu fac dovada finalizării cu diplomă a programelor de studii prevăzute la alin. (7), intră în restrângere de activitate fiind transferate pe posturi didactice/catedre în specialitate, în concordanţă cu Centralizatorul. În situaţia în care, după derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, conform Calendarului, posturile didactice ale acestora nu se ocupă cu personal didactic de predare calificat, conform Centralizatorului, cadrele didactice respective rămân, cu acordul acestora, încadrate prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată pe posturile respective. În etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor itinerant/de sprijin care nu fac dovada finalizării cu diplomă a programelor de studii prevăzute la alin. (7) pot ocupa numai posturi didactice/catedre în specialitate, în concordanţă cu Centralizatorul. (9) În mod excepţional, în lipsa personalului didactic de predare de specialitate cu studii conform alin. (1)-(7), după derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, conform Calendarului, în învăţământul special pot fi încadraţi pe perioadă determinată cu statut de personal didactic de predare calificat: a) absolvenţi ai învăţământului superior care au înscrisă pe diplomă specializările limba română sau limba şi literatura română pe posturi de profesor-psihopedagog, de profesor-psiholog şcolar, de profesor-logoped sau de profesor de psihodiagnoză; b) oricare din absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, cu specializări dobândite în cadrul ciclului II de studii universitare de masterat sau în cadrul învăţământului universitar de lungă durată, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (6)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), pe posturile de profesor itinerant şi de sprijin şi posturile de profesor de psihopedagogie specială pentru o catedră de educaţie specială de la orice nivel; c) oricare din absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, cu îndeplinirea condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (5)-(8) ori a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), care îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17), cu excepţia absolvenţilor colegiilor universitare de institutori, pe posturile de profesor itinerant şi de sprijin de nivel profesional, gimnazial, primar sau preşcolar, precum şi pe posturile de profesor de psihopedagogie specială pentru o catedră de educaţie specială. (10) Cadrele didactice titulare în învăţământul special care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17) intră în restrângere de activitate. (11) Pentru cadrele didactice titulare în învăţământul special pe posturi de profesor-educator se recomandă să urmeze studii universitare/postuniversitare/programe de conversie profesională, conform alin. (7), cu specializări în psihopedagogie specială, psihologie, pedagogie ori studii universitare de masterat în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământ special. ART. 18 (1) Activităţile specifice funcţiei de diriginte se organizează şi se desfăşoară la toate clasele şi formele de învăţământ din învăţământul preuniversitar, în conformitate cu precizările Ministerului Educaţiei. (2) Profesorii din cabinetele de asistenţă psihopedagogică pot îndeplini funcţia de diriginte la solicitarea conducerilor unităţilor de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea. (3) Personalul didactic de conducere şi personalul didactic de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare nu poate îndeplini funcţia de diriginte şi nu poate efectua ore de consiliere şi orientare vocaţională. În situaţii excepţionale, când la nivelul unei unităţi de învăţământ special nu există suficiente cadre didactice calificate care pot desfăşura activităţi de dirigenţie, activităţile specifice funcţiei de diriginte pot fi preluate şi de personalul didactic de conducere din unitatea de învăţământ respectivă, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. (4) În alte situaţii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (3), dacă la nivelul unei unităţi de învăţământ nu există suficiente cadre didactice calificate, cadrele didactice calificate din unitatea de învăţământ respectivă pot prelua activităţi specifice funcţiei de diriginte şi la două formaţiuni de studiu, conform hotărârii consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, cu respectarea prevederilor alin. (5). (5) Indemnizaţia pentru activitatea de dirigenţie sau de consiliere şi orientare vocaţională se acordă, conform reglementărilor în vigoare, la toate formele de învăţământ. La forma de învăţământ cu frecvenţă redusă indemnizaţia pentru activitatea de dirigenţie sau consiliere şi orientare vocaţională, conform prevederilor legale în vigoare, se acordă numai pentru lunile în care se organizează sesiunile de predare-evaluare. Fiecare cadru didactic sau de conducere, în cazul unităţilor de învăţământ special în condiţiile alin. (3), care desfăşoară activităţi de diriginte, beneficiază de o singură indemnizaţie de 10% aplicată salariului de bază, calculată conform prevederilor legale. (6) Institutorii şi profesorii pentru învăţământul primar şi preşcolar, care îndeplinesc funcţii de conducere la nivelul unităţilor de învăţământ, de director sau de director adjunct, şi desfăşoară integral activităţile de predare-învăţare-evaluare aferente postului de la clasa/grupa de învăţământ primar/preşcolar, beneficiază fără niciun alt demers administrativ, în mod automat, atât de salariul aferent funcţiei de conducere, cât şi de indemnizaţia ce se acordă personalului didactic de predare care îndeplineşte funcţia de diriginte, similar învăţătorilor, educatoarelor, institutorilor şi profesorilor pentru învăţământul preşcolar şi primar. ART. 19 (1) În situaţiile fuziunii, a divizării unor/unei unităţi de învăţământ sau a desfiinţării unei unităţi de învăţământ, selecţia cadrelor didactice se face prin evaluare de către o comisie numită prin decizie de inspectorul şcolar general, formată din inspectori şcolari şi/sau cadre didactice care nu funcţionează în unităţile de învăţământ aflate într-una dintre aceste situaţii, după emiterea ordinului ministrului educaţiei, la propunerea ARACIP, privind finalizarea operaţiunii de fuziune, de divizare, de constituire a unei noi unităţi de învăţământ, respectiv de desfiinţare a unei unităţi de învăţământ. (2) În situaţia în care, ca urmare a reorganizării unor unităţi de învăţământ, începând cu data de 1 septembrie 2022, urmează să fie înfiinţate/constituite/desfiinţate unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, se procedează după cum urmează: a) în situaţia fuziunii prin absorbţie a unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică de către o altă unitate de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă la data la care se efectuează evaluarea cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate există două persoane juridice distincte, atunci evaluarea cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate se realizează obligatoriu la nivelul fiecărei catedre din fiecare unitate de învăţământ cu personalitate juridică, de către aceeaşi comisie de evaluare, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2); la nivelul inspectoratului şcolar, pentru fiecare post didactic/catedră, se întocmeşte o listă comună cu rezultatele evaluării cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate din cele două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică care urmează să fuzioneze prin absorbţie, iar cadrele didactice se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, în unitatea cu personalitate juridică rezultată în urma fuziunii prin absorbţie, fiind propuse pentru completare de normă didactică de predare sau restrângere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă este cazul, cadrele didactice prevăzute la art. 25 alin. (3), iar dacă reducerea de activitate nu se soluţionează, cadrele didactice cu punctajul cel mai mic/media cea mai mică din lista comună, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2); b) în situaţia fuziunii prin contopire a două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă la data la care se efectuează evaluarea cadrelor didactice titulare de aceeaşi specialitate există două persoane juridice distincte, toate cadrele didactice titulare de aceeaşi specialitate din ambele unităţi de învăţământ cu personalitate juridică se evaluează de aceeaşi comisie de evaluare, conform procedurii prevăzute la lit. a), cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2) şi se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, în noua unitate de învăţământ creată în urma fuziunii, fiind propuse pentru completare de normă didactică de predare sau restrângere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă este cazul, cadrele didactice prevăzute la art. 25 alin. (3), iar dacă reducerea de activitate nu se soluţionează, cadrele didactice cu punctajul cel mai mic/media cea mai mică din lista comună, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2); c) în situaţia divizării prin absorbţie a unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, prin care una sau mai multe componente organizatorice de tipul nivel de învăţământ acreditat/autorizat să funcţioneze provizoriu, specializare/calificare profesională acreditată/autorizată să funcţioneze provizoriu sunt transferate la altă unitate de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, atunci comisia de evaluare stabileşte existenţa reducerilor de activitate în unitatea de învăţământ cu personalitate juridică din care se scindează componentele organizatorice, prin raportare la numărul de posturi didactice/catedre ce vor exista ulterior datei de 1 septembrie 2022, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2), iar la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică care absoarbe structura, prin raportare la situaţia numărului de posturi didactice/catedre existente la momentul evaluării; cadrele didactice titulare de aceeaşi specialitate, aflate în situaţia de reducere de activitate, se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, în unitatea de învăţământ care absoarbe structura, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2); d) în situaţia divizării prin constituirea unei noi unităţi de învăţământ, începând cu data de 1 septembrie 2022, atunci cadrele didactice titulare de aceeaşi specialitate, la nivelul fiecărei catedre, se ierarhizează în baza evaluării efectuate şi se distribuie, în ordinea descrescătoare a punctajelor/mediilor, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2), la unităţile de învăţământ rezultate în urma divizării, fiind propuse pentru completare de normă didactică de predare sau restrângere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2022, dacă este cazul, cadrele didactice prevăzute la art. 25 alin. (3), iar dacă reducerea de activitate nu se soluţionează, cadrele didactice cu punctajul cel mai mic/media cea mai mică, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (1) şi (2); e) în situaţia încetării funcţionării totale a unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, începând cu data de 1 septembrie 2022, toate cadrele didactice titulare din respectiva unitate de învăţământ cu personalitate juridică intră în restrângere de activitate. (3) După distribuirea cadrelor didactice titulare conform prevederilor alin. (2) lit. a)-d), în situaţia în care nu apar restrângeri de activitate ale cadrelor didactice titulare, se distribuie după aceleaşi proceduri şi cadrele didactice debutante repartizate pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6). (4) Ca urmare a reorganizării unor unităţi de învăţământ conform alin. (1) şi (2), a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel şi a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ, până la data prevăzută în Calendar, inspectoratele şcolare emit noi documente de numire pentru personalul didactic de predare titular şi pentru cadrele didactice debutante repartizate pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) afectat/afectate de aceste schimbări, conform art. 95 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru cadrele didactice titulare numite/transferate pe nivel gimnazial/profesional în unităţi de învăţământ având clase V-XII/XIII sau pregătitoare-XII/Xiii, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (9), respectiv la art. 9 alin. (11), la solicitarea acestora, până la data prevăzută în Calendar, inspectoratele şcolare emit noi documente de numire în care se precizează nivelul cel mai înalt de învăţământ al unităţii, în funcţie de postul/catedra ocupat(ă). (5) Revizuirea documentelor de numire/transfer/repartizare pentru cadrele didactice titulare/debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajate pe durata valabilităţii postului/catedrei pe posturi didactice/catedre ale căror denumiri nu se mai regăsesc în Centralizator se realizează în perioada de încadrare a personalului didactic, în baza solicitărilor adresate de către cadrele didactice, în scris, conducerilor unităţilor de învăţământ la care acestea sunt încadrate, în baza următoarei proceduri: a) consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ întocmesc lista cadrelor didactice pentru care urmează să se revizuiască documentele de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, precizând pentru fiecare cadru didactic denumirea catedrei actuale, denumirea catedrei conform Centralizatorului şi specializarea; b) directorii unităţilor de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar lista cadrelor didactice pentru care urmează să se revizuiască documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, însoţită de copii ale următoarelor documente autentificate la nivelul unităţilor de învăţământ: documentele de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, documentele de studii (diplomele de studii, foile matricole, certificatele de absolvire a programelor de formare psihopedagogică, certificate de dobândire a definitivării în învăţământ sau a gradelor didactice); c) comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ şi întocmeşte lista finală a cadrelor didactice titulare pentru care se impune revizuirea documentelor de numire/transfer/repartizare, în concordanţă cu prevederile Centralizatorului şi, până la finalizarea etapei de încadrare a personalului didactic de predare titular, o prezintă în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar; d) inspectorul şcolar general emite, pentru fiecare cadru didactic nominalizat în lista prezentată în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, decizia de repartizare pe catedra constituită conform prevederilor Centralizatorului. ART. 20 (1) Constituirea posturilor didactice/catedrelor şi încadrarea cadrelor didactice în învăţământul preuniversitar se realizează, asigurându-se cu prioritate continuitatea activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi, inclusiv pentru directorii şi directorii adjuncţi, numiţi prin concurs, care-şi desfăşoară obligaţia de predare în unitatea de învăţământ în care sunt titulari. (2) Continuitatea activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi poate fi întreruptă ca urmare a reducerii de activitate, a participării cadrului didactic la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, în situaţia rezervării/degrevării postului didactic/catedrei, la încetarea de drept a contractului individual de muncă, potrivit legii, în situaţia reorganizării unităţii de învăţământ sau a restructurării reţelei şcolare, precum şi în alte situaţii speciale aprobate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, cu avizul inspectoratului şcolar. (3) În situaţia în care cadrele didactice care au ocupat, prin concurs, funcţii de director sau de director adjunct în alte unităţi de învăţământ decât cele în care sunt titulare şi nu au posibilitatea de a efectua obligaţia de predare în unităţile de învăţământ în care sunt titulare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate identifică posturile didactice/catedrele incomplete care pot asigura efectuarea obligaţiei de predare în unităţile de învăţământ în care acestea au ocupat funcţii de conducere sau în unităţi de învăţământ apropiate şi publică aceste posturi cu menţiunea "Post pentru stabilirea obligaţiei de predare director/director adjunct". În etapa de detaşare în interesul învăţământului, conform Calendarului, inspectorul şcolar general emite decizia de detaşare în interesul învăţământului a cadrelor didactice respective pe posturile didactice/catedrele incomplete. (4) Procedura de la alin. (3) se aplică şi în cazul cadrelor didactice titulare pe posturi de institutor/profesor pentru învăţământul primar sau preşcolar care au ocupat, prin concurs, funcţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ în care sunt titulare sau în alte unităţi de învăţământ decât cele în care sunt titulare, în vederea asigurării acestora a obligaţiei de predare. (5) Numărul de ore de predare/săptămână aferente catedrelor incomplete stabilite la alin. (3) şi (4) se stabileşte cu respectarea strictă a Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4865/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (6) În etapa de încadrare a personalului didactic de predare titular, cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar, care beneficiază de rezervarea postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi încadrate, la cerere, în regim de plata cu ora pe posturile didactice/catedrele pe care sunt titulare, până la cel mult jumătate din numărul de ore pe săptămână dintr-o normă didactică de predare, conform planurilor-cadru de învăţământ, stabilită potrivit prevederilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (7) Numărul de ore de predare/săptămână pe care pot fi încadrare în regim de plata cu ora cadrele didactice titulare care îndeplinesc funcţii de conducere în unităţi de învăţământ sau funcţii de conducere, îndrumare şi control în inspectoratele şcolare, se stabileşte de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (10) din Normele metodologice privind întocmirea proiectului de încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ preuniversitar şi încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, aprobate prin ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4165/2018, cu modificările ulterioare. încadrarea în regim de plata cu ora a personalului de conducere, de îndrumare şi control din cadrul inspectoratelor şcolare se realizează cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. ART. 21 (1) La nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar, încadrarea la clase sau grupe de elevi/preşcolari a personalului didactic de predare titular se realizează prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare, cu respectarea prevederilor art. 8, art. 9 alin. (1)-(4), alin. (6), alin. (8)-(17), art. 10, art. 12, art. 14-17, art. 20 şi a principiului privind continuitatea activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi/preşcolari, după discutarea şi analizarea proiectului de încadrare cu personal didactic de predare în consiliul profesoral al unităţii de învăţământ şi aprobarea acestuia de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. (2) Repartizarea cadrelor didactice la structurile unităţii de învăţământ cu personalitate juridică se face prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, după discutarea şi analizarea proiectului de încadrare cu personal didactic de predare în consiliul profesoral al unităţii de învăţământ, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. (3) în situaţia în care un post didactic/o catedră, care rămâne neocupat(ă) într-o structură sau în unitatea de învăţământ cu personalitate juridică după aplicarea principiului continuităţii activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi, este solicitat(ă) de două sau mai multe cadre didactice titulare de aceeaşi specialitate, pentru departajare se aplică criteriile şi punctajele pentru evaluarea personalului didactic de predare prevăzute în anexa nr. 2. Dacă rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile socio-umane potrivit Notei de la punctul V din anexa nr. 2, dovedite prin documente justificative. (4) După încadrarea titularilor, conform alin. (1)-(3), se încadrează după aceeaşi procedură, cadrele didactice debutante repartizate începând cu data de 1 septembrie 2012, ca urmare a participării la un concurs naţional, pe posturi didactice de predare/catedre vacante publicate pentru angajare pentru perioadă nedeterminată, care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi de la data angajării pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru perioadă nedeterminată până la data de 31 august 2022 nu acumulează o vechime efectivă la catedră mai mare de 6 ani, fără a se lua în considerare perioadele de suspendare a contractului individual de muncă pe durata concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, conform prevederilor legale în vigoare, precum şi cadrele didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învăţământ repartizate în baza prevederilor art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare*4), sesiunile 2016, 2017 sau 2018, cărora li se poate asigura cel puţin jumătate de normă didactică de predare conform deciziei de repartizare pe post/catedră. *4) Art. 253 din Legea nr. 1/2011 a fost abrogat prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2019 (5) Procedurile prevăzute la alin. (2)-(4) pot fi reluate, la solicitarea cadrelor didactice, după derularea etapelor de pretransfer, detaşare în interesul învăţământului sau detaşare la cerere, în situaţia în care, după aceste etape, se eliberează un post didactic de predare/o catedră dintr-o structură sau din unitatea de învăţământ cu personalitate juridică. (6) Pentru cadrele didactice debutante repartizate începând cu data de 1 septembrie 2012, ca urmare a participării la concursul naţional, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată care, de la data angajării pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru perioadă nedeterminată pe care au fost repartizate, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2022, acumulează o vechime efectivă la catedră de cel mult 6 ani, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă şi de rezervare a postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru cadrele didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre în baza prevederilor art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sesiunile 2016, 2017 sau 2018, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în care au fost repartizate hotărăsc, după promovarea examenului pentru dobândirea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, în condiţiile în care aceste cadre didactice debutante şi-au continuat activitatea în aceeaşi/aceleaşi unitate/unităţi de învăţământ în care au fost repartizate. (7) În baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii/ unităţilor de învăţământ privind modificarea din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, după comunicarea rezultatelor finale ale examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pentru cadrele didactice prevăzute la alin. (6), inspectoratele şcolare emit noi decizii de repartizare cu statut de cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, până la data de 31 august 2022. (8) În situaţia în care, în perioada 1 septembrie 2012-31 august 2022, cadrele didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, prin concurs naţional, începând cu data de 1 septembrie 2012, acumulează, de la data angajării pe posturile didactice/catedrele publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată pe care au fost repartizate, o vechime efectivă la catedră mai mare de 6 (şase) ani şi nu promovează examenul naţional pentru definitivarea în învăţământ, sesiunea2022, precum şi cadrele didactice debutante repartizate în baza prevederilor art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de1 septembrie 2016, care nu promovează examenul naţional pentru definitivarea în învăţământ, sesiunea 2022, au posibilitatea, cu acordul acestora, de a rămâne încadrate pe perioadă determinată şi în anul şcolar 2022-2023, pe posturile didactice/catedrele pe care au fost încadrate, cu excepţia cadrelor didactice debutante care au beneficiat de acest drept în anul şcolar anterior. Până la data de 31 august 2022, inspectoratele şcolare emit decizii în acest sens. (9) Cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar care se angajează, prin concurs, cu funcţia de bază în unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, fără personalitate juridică, îşi pierd calitatea de cadre didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar. Acestea pot reveni cu statut de cade didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar doar prin participarea la concursul naţional, în condiţiile prezentei Metodologii. ART. 22 După încadrarea personalului didactic de predare potrivit prevederilor art. 21 se asigură rezervarea orelor/catedrelor/posturilor didactice destinate cadrelor didactice care provin din alte state şi care predau în România, în unităţi de învăţământ care au clase cu program bilingv, în baza acordurilor bilaterale interguvernamentale, interministeriale, încheiate de România cu statele respective sau în baza unor acorduri interinstituţionale, încheiate între organizaţii nonguvernamentale din state în care limba modernă care face obiectul acordului este limbă oficială, care au avizul serviciilor cultural - educative ale ambasadelor şi inspectoratele şcolare pe raza cărora se află unităţile de învăţământ cu program bilingv. ART. 23 (1) Cadrelor didactice titulare aflate în situaţiile prevăzute la art. 255, art. 268 alin. (1), art. 279 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cadrelor didactice titulare care beneficiază de pensie de invaliditate, precum şi cadrelor didactice titulare detaşate, li se rezervă posturile didactice/catedrele. De acelaşi drept beneficiază şi cadrele didactice titulare desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. (2) Cadrele didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate rămân în evidenţa unităţilor de învăţământ de la care au fost detaşate, până la soluţionarea restrângerii de activitate a acestora prin transfer la o altă unitate de învăţământ. în situaţia în care la unitatea de învăţământ de la care un cadru didactic a fost detaşat în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate se vacantează un post didactic/o catedră în specialitatea cadrului didactic aflat în restrângere de activitate nesoluţionată, în concordanţă cu documentul de numire/transfer/repartizare, cadrul didactic respectiv revine ca titular pe postul didactic/catedra vacantat(ă), directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ având obligaţia să comunice în scris acestuia decizia de revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior. (3) Inspectoratele şcolare au obligaţia de a avea o evidenţă strictă a tuturor cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate. (4) în situaţia în care două sau mai multe cadre didactice trebuie să revină pe acelaşi post didactic/aceeaşi catedră, departajarea cadrelor didactice se realizează în baza criteriilor prevăzute la art. 25 alin. (3) sau (4), după caz, iar în situaţia în care nu se realizează departajarea prin aplicarea acestor criterii, în ordinea descrescătoare a punctajelor stabilite conform anexei nr. 2. Dacă nici rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative. SECŢIUNEA a 2-a Întregirea normei didactice de predare a personalului didactic de predare titular în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări ART. 24 (1) în perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a personalului didactic de predare titular, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ au obligaţia de a analiza posibilitatea de întregire a normei didactice de predare pentru cadrele didactice titulare în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări într-o unitate de învăţământ/specializare, conform specializării/specializărilor de pe diploma/diplomele de studii, ţinând seama de prevederile art. 263 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile prezentei Metodologii şi de prevederile Centralizatorului. în structura catedrelor pentru întregirea normei didactice de predare pot fi incluse cel mult 4 (patru) ore opţionale săptămânal şi, în mod obligatoriu, ore la cel puţin una dintre disciplinele înscrise în documentul de numire/transfer/repartizare. în situaţia în care se constată posibilitatea de întregire a normei didactice de predare, directorii unităţilor de învăţământ au obligaţia de a informa, în scris, cadrele didactice titulare în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări cu privire la posibilitatea întregirii normei didactice de predare. (2) Cererile de întregire a normei didactice de predare se analizează şi se aprobă de către consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrele didactice titulare solicită întregirea. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată inspectoratului şcolar, în perioada prevăzută în Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (3) Directorii unităţilor de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar lista cadrelor didactice titulare pentru care s-a aprobat întregirea normei didactice de predare, precum şi lista cuprinzând cadrele didactice ale căror cereri au fost respinse, la care se anexează copii ale documentelor de numire/transfer/repartizare şi ale actelor de studii în vederea analizării şi emiterii deciziilor de întregire. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ şi întocmeşte lista finală cuprinzând cadrele didactice titulare pentru care se propune emiterea deciziilor de întregire şi le prezintă, spre validare, consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. Lista finală, validată de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, se afişează la inspectoratul şcolar la termenul prevăzut în Calendar şi, în baza acestei liste, inspectorul şcolar general emite deciziile de întregire pentru cadrele didactice titulare. (4) În baza deciziei semnate de inspectorul şcolar general, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ încheie actul adiţional la contractul individual de muncă al cadrului didactic titular care a fost de acord cu întregirea normei didactice de predare. (5) Pentru cadrele didactice titulare în trei unităţi de învăţământ, întregirea normei didactice de predare se poate soluţiona în una sau două unităţi de învăţământ, conform alin. (1). Pentru cadrele didactice titulare în patru unităţi de învăţământ, întregirea normei didactice de predare se poate realiza în una, două sau trei unităţi de învăţământ, conform alin. (1). Pentru cadrele didactice titulare pe trei specializări, întregirea normei didactice de predare se poate soluţiona în una sau două specializări, conform alin. (1). (6) În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice solicită întregirea/completarea normei didactice de predare pe aceeaşi catedră, departajarea se realizează în baza criteriilor şi punctajelor din anexa nr. 2. În situaţia punctajelor egale, departajarea se realizează după aplicarea, în ordine, a criteriilor prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative. Dacă după aplicarea acestor criterii se menţine egalitatea, departajarea se realizează luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii: a) gradul didactic; b) nota/media cea mai mare obţinută la examenul pentru obţinerea gradului didactic; c) dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani lucraţi efectiv în funcţii didactice de predare sau în funcţii de conducere în unităţi de învăţământ ori în funcţii de conducere sau de îndrumare şi control în inspectoratele şcolare, de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare sau îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 82 lit. a)-e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare titular care a dobândit definitivarea în învăţământ, cu o vechime la catedră mai mare de 5 (cinci) ani. (7) Catedrele complete şi cele incomplete solicitate pentru întregirea normei didactice de predare, pe care nu s-au soluţionat întregirile de normă didactică a personalului didactic de predare titular, pot fi ocupate pe perioadă nedeterminată în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, numai în condiţiile în care cadrele didactice titulare îndreptăţite au refuzat întregirea normei didactice timp de 2 (doi) ani şcolari consecutivi. SECŢIUNEA a 3-a Stabilirea cadrelor didactice care intră în reducere de activitate. Completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată pentru personalul didactic de predare titular şi pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ/consorţiului şcolar sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate ART. 25 (1) Cadrul didactic titular/debutant prevăzut la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajat pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei pentru care nu se poate constitui norma didactică completă de predare în specialitate, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, dar pentru care se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare-învăţare-evaluare în baza actului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră sau pentru care se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare în specialitate, din disciplinele prevăzute în documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, la nivelul consorţiului şcolar din care face parte unitatea de învăţământ, se află în situaţia de completare a normei didactice de predare. (2) Cadrul didactic titular/debutant prevăzut la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajat pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei pentru care nu se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare în specialitate, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră sau pentru care postul/norma didactică de predare nu se mai încadrează în sistemul de normare privind efectivele de preşcolari şi elevi prevăzute de lege, luând în considerare şi reducerea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare în condiţiile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se află în situaţia de restrângere de activitate. (3) În cazul apariţiei situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, de completare a normei didactice sau de restrângere de activitate, în etapa de constituire a normei didactice de predare şi încadrare a personalului didactic de predare titular, a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajate pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei, situaţii care vizează două sau mai multe cadre didactice titulare/angajate la aceeaşi specialitate, se renunţă, în ordine, la: a) activitatea prestată de personalul didactic de predare care solicită plecarea din unitate pe motivul reducerii activităţii; în cazul în care două sau mai multe persoane de aceeaşi specialitate solicită plecarea din unitatea de învăţământ, pleacă persoana care întruneşte punctajul cel mai mare/media cea mare în urma evaluării; b) activitatea prestată de personalul didactic de predare care a obţinut calificativul nesatisfăcător sau satisfăcător la ultima evaluare anuală; c) activitatea prestată de personalul didactic de predare sancţionat disciplinar în anul şcolar curent sau în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi; d) activitatea prestată de personalul didactic de predare ale cărui specializări dobândite prin studii nu sunt în concordanţă cu postul didactic ocupat/catedra ocupată, conform Centralizatorului; e) activitatea prestată de cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare şi optează pentru pensionare începând cu data de 1 septembrie 2022, la solicitarea acestora; f) activitatea prestată de personalul didactic de predare titular care împlineşte vârsta de 65 de ani până la data de 1 septembrie 2022; g) activitatea prestată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei; h) activitatea prestată de cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) care nu sunt înscrise la examenul naţional de definitivare în învăţământ; i) activitatea prestată de cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) care sunt înscrise la examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022; j) activitatea prestată de personalul didactic de predare ale cărui studii nu sunt în concordanţă cu nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat; k) activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu este numit/transferat/repartizat pe nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră; l) în situaţia reducerii numărului de ore la catedrele din învăţământul special, activitatea prestată de cadrele didactice care nu au finalizat studii universitare sau studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate de Ministerul Educaţiei - studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat, cu una din specializările: psihopedagogie specială, psihopedagogie, psihologie, pedagogie, pedagogie socială, pedagogie specială, psihosociologie, filosofie-istorie (absolvenţi ai promoţiilor 1978-1994) - în concordanţă cu Centralizatorul ori studii universitare de masterat/master în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământul special; m) activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu deţine avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic, conform prezentei Metodologii; n) în situaţia reducerii numărului de grupe/clase sau de ore la clasele/grupele din unităţile de învăţământ în care se şcolarizează alternative educaţionale, activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu deţine documentele care atestă parcurgerea modulelor de pedagogie specifice alternativelor educaţionale care se şcolarizează în unitatea de învăţământ respectivă, eliberate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România; o) în situaţia reducerii numărului de ore la clasele/grupele cu predare intensivă/bilingvă sau în limbile minorităţilor naţionale, activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu a absolvit studiile în limba în care se face predarea la aceste clase/grupe; p) activitatea prestată de personalul didactic de predare titular numit/transferat/repartizat în două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, în cazul în care la nivelul uneia dintre unităţi de învăţământ se constată diminuarea numărului de ore. q) activitatea prestată de personalul didactic de predare titular care a dobândit definitivarea în învăţământ, cu o vechime la catedră mai mare de 5 (cinci) ani, care nu face dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani lucraţi efectiv în funcţii didactice de predare sau în funcţii de conducere în unităţi de învăţământ ori în funcţii de conducere sau de îndrumare şi control în inspectoratele şcolare calculat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare sau a uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 82 lit. a)-e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În cazul apariţiei situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, de completare a normei didactice de predare sau de restrângere de activitate, pe parcursul anului şcolar, situaţii care vizează două sau mai multe cadre didactice titulare/angajate la aceeaşi specialitate, se renunţă, în ordine, la: a) activitatea prestată de: (i) personalul didactic de predare fără studii corespunzătoare postului; (ii) personalul didactic de predare pensionat, asociat, calificat angajat pe perioadă determinată, titular încadrat în regim de plata cu ora; (iii) personalul didactic de predare în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată; (iv) personalul didactic de predare titular detaşat la cerere; (v) personalul didactic de predare titular detaşat în interesul învăţământului; b) activitatea prestată de personalul didactic de predare prevăzut la alin. (3). (5) Dacă reducerea de activitate, care vizează două sau mai multe persoane titulare/angajate de aceeaşi specialitate la nivelul unei unităţi de învăţământ, nu se soluţionează prin aplicarea prevederilor alin. (3) sau (4), după caz şi nici luând în considerare cererile de reducere a normei didactice de predare a personalului didactic de predare în condiţiile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, desemnarea cadrelor didactice care intră în reducere de activitate se realizează în perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a personalului didactic de predare titular, prin organizarea unui concurs sau prin evaluare obiectivă conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2. Hotărârea privind modalitatea de evaluare se stabileşte de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. În unităţile de învăţământ în care se înregistrează reduceri de activitate la catedrele constituite din discipline informatice (informatică, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, tehnologii asistate de calculator, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor şi utilizarea tehnicii de calcul, elemente de statistică şi informatică medicală), iar cadrele didactice titulare/angajate pe aceste catedre îndeplinesc condiţiile de ocupare a tuturor acestor catedre, pentru stabilirea cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, evaluarea se realizează global la nivelul tuturor catedrelor constituite din discipline informatice, după aplicarea prevederilor alin. (3) sau (4), după caz. (6) În cazul în care desemnarea cadrului didactic aflat în reducere de activitate se face prin concurs, acesta este organizat de o comisie stabilită şi aprobată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Comisia este alcătuită din preşedinte, care este directorul unităţii de învăţământ, dacă nu se află în situaţia de reducere de activitate, sau un alt cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie, în situaţia în care directorul este vizat de reducere, şi doi membri evaluatori, unul dintre ei fiind reprezentantul inspectoratului, celălalt un profesor titular cu gradul didactic I, de la altă unitate de învăţământ, având specializarea corespunzătoare disciplinei la care este reducerea şi un secretar, cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie. Evaluarea constă într-o inspecţie specială la clasă şi lucrare scrisă din programa de concurs specifică disciplinei. Evaluarea pentru fiecare probă se face prin note de la 10 la 1, acordate de cei doi evaluatori. Nota fiecărei probe se stabileşte ca medie aritmetică a notelor acordate de cei doi evaluatori. Rezultatul final se obţine ca medie aritmetică a celor două note. Concursul se anunţă în maximum 48 de ore de la aprobarea proiectului de încadrare cu personal didactic de predare de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. (7) Evaluarea obiectivă este realizată de către o comisie stabilită şi aprobată de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ având următoarea componenţă: preşedinte-directorul unităţii de învăţământ, dacă nu se află în situaţia de reducere, sau un alt cadru didactic titular, membru al consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ, în situaţia în care directorul este vizat de reducere de activitate, şi doi membri- cadre didactice titulare de altă specialitate din unitatea de învăţământ sau cadre didactice titulare de aceeaşi specialitate din alte unităţi de învăţământ. Evaluarea obiectivă se realizează în perioada prevăzută în Calendar şi se finalizează cu punctajul atribuit conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2. Dacă rezultatul evaluării obiective nu conduce la departajare, se aplică, în ordine, criteriile prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative. (8) În cazuri excepţionale, în care atât directorul unităţii de învăţământ, cât şi toate celelalte cadre didactice care fac parte din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ sunt vizaţi de reducere de activitate, preşedintele comisiei prevăzute la alin. (6) sau alin. (7) poate fi un inspector şcolar, numit prin decizie a inspectorului şcolar general. ART. 26 (1) Cadrele didactice titulare care în perioada stabilirii şi soluţionării reducerilor de activitate se încadrează în prevederile art. 255 alin. (1)-(6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare nu sunt afectate de completarea normei didactice de predare sau de restrângere de activitate, în situaţia în care la aceeaşi catedră sunt mai multe cadre didactice titulare de aceeaşi specialitate, decât la solicitarea scrisă/cu acordul persoanelor în cauză, exceptând situaţia prevăzută la art. 19 alin. (2) lit. e). (2) Personalul didactic de predare titular aflat sub incidenţa prevederilor din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar privind situaţiile în care cadrele didactice nu fac obiectul restrângerii de activitate nu este afectat de restrângere de activitate, dacă la aceeaşi catedră sunt mai multe cadre didactice titulare de aceeaşi specialitate, decât la solicitarea scrisă/cu acordul persoanelor în cauză, exceptând situaţia prevăzută la art 19 alin. (2) lit. e). (3) De prevederile alin. (1) nu beneficiază personalul de conducere din unităţile de învăţământ şi unităţile conexe, precum şi personalul de conducere şi de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare numit în funcţie, prin delegare de atribuţii sau detaşare în interesul învăţământului, până la organizarea concursului. (4) În situaţia în care într-o unitate de învăţământ, la o anumită specialitate, reducerea de activitate vizează doar două cadre didactice titulare, dintre care una se încadrează în prevederile art. 255 alin. (1)-(6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu şi-a dat acordul în vederea participării la evaluare, celălalt cadru didactic poate rămâne, la cerere, detaşat în interesul învăţământului pe postul/catedra rezervat(ă) a cadrului didactic care beneficiază de prevederile art 255 alin. (1)-(6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca evaluarea obiectivă să se realizeze după revenirea cadrului didactic respectiv la post/catedră. (5) În situaţia reducerii de activitate la nivelul unei unităţi de învăţământ, dacă un cadru didactic titular, care nu beneficiază de prevederile alin. (1), refuză să participe la evaluarea activităţii stabilită în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, atunci, în vederea desemnării cadrului didactic aflat în reducere de activitate conform prevederilor art. 25, se procedează după cum urmează: a) comisia de organizare a concursului îi atribuie acestuia, din oficiu, media 1 (unu), în situaţia în care desemnarea cadrului didactic aflat în reducere de activitate se realizează prin concurs; b) comisia prevăzută la art. 25 alin. (7) stabileşte, în perioada evaluării, pentru respectivul cadru didactic, punctajul conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2, în baza documentelor existente în unitatea de învăţământ, în situaţia în care desemnarea cadrului didactic aflat în reducere de activitate se realizează prin evaluare obiectivă. (6) Cadrele didactice titulare/debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) desemnate pentru completarea normei didactice de predare, pot solicita, la cerere, în perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi de încadrare a personalului didactic de predare, completarea normei didactice de predare la nivelul unităţilor de învăţământ/consorţiilor şcolare sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate, după cum urmează: a) cu ore în specialitate vacante/rezervate existente la altă/alte discipline în unitatea/unităţile de învăţământ/consorţiul şcolar în care sunt titulare/angajate sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate pe care cadrele didactice au dreptul să le predea conform studiilor finalizate cu diplomă, în concordanţă cu prevederile prezentei Metodologii şi prevederile Centralizatorului; b) cu alte ore vacante/rezervate existente la altă/alte discipline în unitatea/unităţile de învăţământ/consorţiul şcolar în care sunt titulare/angajate sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate din aceeaşi arie curriculară, altele decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învăţământ, până la 1/3 de normă, cu menţinerea drepturilor salariale, în învăţământul gimnazial din mediul urban, conform art. 263 alin. (9) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; c) cu alte ore vacante/rezervate existente la altă/alte discipline în unitatea/unităţile de învăţământ/consorţiul şcolar în care sunt titulare/angajate sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate din aceeaşi arie curriculară, altele decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învăţământ, până la 1/2 de normă, cu menţinerea drepturilor salariale, în învăţământul gimnazial din mediul rural, conform art. 263 alin. (9) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; d) cu alte ore vacante/rezervate existente la altă/alte discipline în unitatea/unităţile de învăţământ/consorţiul şcolar în care sunt titulare/angajate, decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învăţământ, până la 1/2 de normă, cu menţinerea drepturilor salariale, în învăţământul gimnazial din mediul rural, conform art. 263 alin. (9) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; e) cu ore pentru pregătirea remedială sau pentru pregătirea de performanţă până la 3 ore săptămânal; f) prin adăugarea de ore din activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii, în unitatea/unităţile de învăţământ/consorţiul şcolar în care sunt titulare sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate, conform art. 263 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (7) Cererile de completare a normei didactice de predare se analizează de către consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrele didactice solicită completarea normei didactice de predare. După analizarea cererilor formulate de cadrele didactice în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, directorii unităţilor de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar lista cadrelor didactice titulare pentru care s-a aprobat completarea normei didactice de predare, precum şi lista cuprinzând cadrele didactice ale căror cereri au fost respinse, la care se anexează copii ale documentelor de numire/transfer/repartizare şi ale actelor de studii, în vederea analizării şi emiterii deciziilor de completare a normei didactice de predare. (8) În mediul rural, completarea normei didactice de predare pentru cadrele didactice titulare, conform specializării/specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii, în concordanţă cu Centralizatorul, cu acordul cadrului didactic, se poate realiza pe durata unui an şcolar ori pe durată nedeterminată. În mediul urban pot beneficia de completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată, conform specializării/specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii, în concordanţă cu Centralizatorul, cadrele didactice titulare care urmează să-şi completeze norma didactică cu ore în unităţile de învăţământ în care au funcţionat prin completarea normei didactice neîntrerupt în ultimii 3 (trei) ani şcolari, dacă orele respective sunt vacante şi se certifică viabilitatea acestora pentru o durată de cel puţin 2 (doi) ani şcolari. Cadrele didactice pentru care se propune completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată, în condiţiile prezentei Metodologii, participă la şedinţa de repartizare organizată de inspectoratul şcolar pentru soluţionarea completărilor de normă didactică de predare, în vederea consemnării opţiunii acestora în procesul-verbal. (9) După emiterea deciziei inspectorului şcolar general de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular/angajat încheie cu acesta actul adiţional la contractul individual de muncă, iar după emiterea deciziei de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic titular şi-a completat norma didactică de predare încheie cu acesta contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată. (10) După soluţionarea cererilor de completare de normă didactică la nivelul unităţilor de învăţământ pentru cadrele didactice titulare, se soluţionează după aceeaşi procedură prevăzută la alin. (6) şi (7), cererile de completare a normei didactice pe perioadă determinată de un an şcolar depuse de cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) cu norma didactică incompletă, dar cărora li se poate asigura cel puţin jumătate de normă didactică de predare-învăţare-evaluare conform deciziei de repartizare pe post/catedră. (11) În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice solicită completarea/întregirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pe aceeaşi catedră, departajarea se realizează conform prevederilor art. 24 alin. (6). (12) În situaţia în care cererea de completare a normei didactice de predare-învăţare-evaluare este respinsă de către consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ, persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată inspectoratului şcolar, în perioada prevăzută în Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). Cadrul didactic a cărui cerere de completare a normei didactice de predare la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ a fost respinsă participă la şedinţa de repartizare organizată la nivelul inspectoratului şcolar. SECŢIUNEA a 4-a Soluţionarea cererilor de transfer, la nivelul unităţilor de învăţământ, ale cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate ART. 27 (1) Pentru cadrele didactice titulare a căror restrângere de activitate, din cauza comasării unor formaţiuni de studiu, nerealizării planului de şcolarizare propus, reorganizării sau desfiinţării unor unităţi de învăţământ, a fost rezolvată, după etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar, pe posturi didactice/catedre constituite din discipline conform documentului de numire/transfer/repartizare, în condiţiile în care la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ există post/catedră vacant(ă), inspectoratul şcolar emite decizii de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ în care au fost detaşate, în specialitatea postului didactic/catedrei restrâns(e), începând cu data de 1 septembrie 2022, la solicitarea acestora, cu acordul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ şi cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. (2) Prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în condiţiile alin. (1), au cadrele didactice titulare la nivelul localităţii/judeţului/municipiului Bucureşti în care se regăsesc posturile didactice/catedrele vacante. Cadrele didactice titulare aflate în situaţia prevăzută la alin. (1) se adresează, în scris, conducerii unităţii/unităţilor de învăţământ în perioada stabilită în Calendar, care comunică acordul/refuzul pentru transfer inspectoratului şcolar, conform Calendarului. Profesorii din centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează, în scris, CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv. Consiliul/Consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris cadrelor didactice solicitante şi inspectoratului şcolar motivele acordului/refuzului transferului. În perioada prevăzută de Calendar, situaţiile transmise de unităţile de învăţământ sunt analizate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, acesta stabilind lista finală a cadrelor didactice titulare pentru care se emit decizii de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ în care au fost detaşate, în specialitatea postului/catedrei restrâns(e), începând cu data de 1 septembrie 2022. (3) În situaţia în care cererea este respinsă de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată inspectoratului şcolar, în perioada prevăzută în Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (4) Cadrele didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer în anii precedenţi, nu fac obiectul restrângerii de activitate la nivelul unităţii de învăţământ la care sunt titulare şi participă la etapa de transfer pentru restrângere de activitate, cu excepţia cadrelor didactice care au posibilitatea de a reveni în unităţile de învăţământ de la care au fost detaşate, conform prevederilor art. 23 alin. (2) şi a cadrelor didactice pentru care s-au emis decizii de transfer în condiţiile alin. (1) şi (2). SECŢIUNEA a 5-a Constituirea normei didactice de predare, întregirea şi completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, la nivelul unităţilor de învăţământ în care sunt angajate ART. 28 (1) După asigurarea normelor didactice de predare cadrelor didactice titulare şi a celor debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) în baza documentelor de numire/transfer/repartizare, conform art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prezentei Metodologii, după soluţionarea întregirilor şi completărilor de normă didactică de predare la nivelul unităţilor de învăţământ/consorţiilor şcolare/localităţilor, conform art. 24-26 şi după soluţionarea cererilor de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ, conform art. 27 alin. (1) şi (2), se încadrează după aceleaşi proceduri cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform deciziilor de repartizare pe posturi didactice/catedre. (2) Cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări pot solicita în scris consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ întregirea normei didactice de predare. Întregirea normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei se realizează doar pe catedre constituite din ore la disciplina/disciplinele înscrise în decizia de repartizare. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii inspectoratului şcolar, în perioada prevăzută în Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (3) În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei solicită întregirea normei didactice de predare pe aceeaşi catedră, departajarea se realizează conform prevederilor art. 24 alin. (6). (4) Directorii unităţilor de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar lista cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru care s-a aprobat întregirea, la care se anexează, în copie, cererile depuse de cadrele didactice şi documentele menţionate în cerere, în vederea emiterii deciziilor. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ şi întocmeşte lista finală cuprinzând cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru care se propune emiterea deciziilor de întregire şi o prezintă, spre validare, consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. Lista finală, validată de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, se afişează la inspectoratul şcolar la termenul prevăzut în Calendar şi, în baza acestei liste, inspectorul şcolar general emite deciziile de întregire pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei. (5) După soluţionarea cererilor de întregire a normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ analizează cererile de completare de normă didactică de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică potrivit deciziei de repartizare. Completarea normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei la nivelul unităţilor de învăţământ sau la nivelul consorţiilor şcolare, în situaţia în care unităţile de învăţământ fac parte din consorţii şcolare, se realizează pe perioadă determinată, cu ore în specialitate vacante/rezervate existente la altă/alte disciplină/discipline în unitatea/unităţile de învăţământ/consorţiul şcolar, pe care cadrele didactice au dreptul să le predea conform studiilor finalizate cu diplomă, în concordanţă cu prevederile prezentei Metodologii şi prevederile Centralizatorului. (6) Cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei pierd această calitate, dacă se află într-una dintre următoarele situaţii: a) nu au obţinut calificativul parţial "Foarte bine" în ultimul an şcolar încheiat sau în anul şcolar în curs; b) au fost sancţionate disciplinar în ultimul an şcolar încheiat sau în anul şcolar în curs; c) nu li se poate constitui o normă didactică completă de predare, dar li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare conform deciziei de repartizare pe post/catedră la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care au fost repartizate şi nu-şi completează norma didactică de predare până la data începerii cursurilor, conform prezentei Metodologii; d) nu li se poate constitui un post didactic complet/o normă didactică de predare completă în concordanţă cu disciplina/disciplinele înscrise în decizia de repartizare şi nu obţin o nouă repartizare în etapa de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform prezentei Metodologii; e) li se reduce în întregime postul didactic/catedra la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care sunt angajate; f) obţin note sub 5 (cinci) la proba scrisă a concursului naţional, sesiunea 2022, la disciplina/una dintre disciplinele corespunzătoare postului didactic/catedrei pe care sunt angajate, conform deciziilor de repartizare. (7) Cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, care pierd această calitate în condiţiile alin. (6), pot fi încadrate pe perioadă determinată, în anul şcolar 2022-2023, în condiţiile prezentei Metodologii. (8) Contestaţiile privind completarea normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei la nivelul unităţilor de învăţământ sau la nivelul consorţiilor şcolare se soluţionează conform prevederilor art. 26 alin. (12). SECŢIUNEA a 6-a Menţinerea în activitate a personalului didactic, ca titular, la cerere, în funcţia didactică, peste vârsta de pensionare ART. 29 (1) Cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare şi cadrele didactice pentru care nu s-a aprobat menţinerea în funcţie ca titular, peste vârsta de pensionare, se pensionează la data încheierii anului şcolar. Personalul didactic de conducere din unităţile de învăţământ, precum şi personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare şi care nu solicită pensionarea pe parcursul anului şcolar, poate rămâne în funcţie până la data încheierii anului şcolar, cu acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, respectiv al inspectoratului şcolar. Pentru motive temeinice, pensionarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control se poate face şi în timpul anului şcolar, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. (2) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2022, sunt: a) pentru femei, vârsta la ieşirea la pensie, 61 de ani şi 11 luni, 31 de ani şi 11 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare; b) pentru bărbaţi, vârsta la ieşirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare. (3) Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2) lit. a), precum şi cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcţia de personal didactic de predare, în anul şcolar 2021-2022, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2022, pot opta, în scris, fie pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 284 alin. (11) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2022. Opţiunea se adresează, în scris, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ până la data de 20 ianuarie 2022. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular. (4) Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2022 împlineşte vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare şi dovedeşte competenţă profesională deosebită, a obţinut calificativul , "Foarte Bine" şi nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 (cinci) ani şcolari încheiaţi, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii. (5) La etapa de menţinere în activitate ca titular, în funcţia didactică, peste vârsta de pensionare, participă şi personalul didactic de predare, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrat în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2021-2022, care se încadrează în prevederile alin. (4). (6) Personalul didactic de predare care se încadrează în prevederile alin. (4) şi (5) se adresează, în scris, consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, până la data prevăzută în Calendar. Profesorii din centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică şi profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv. Cererile, însoţite de documentele justificative privind activitatea didactică şi ştiinţifică, se analizează şi se aprobă în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în perioada prevăzută de Calendar, în funcţie de evoluţia demografică la nivel local, de planurile de şcolarizare, de dinamica resurselor umane, de politicile de personal şi de evoluţia planurilor-cadru de învăţământ. (7) La nivelul unităţilor de învăţământ pot fi aprobate numai cererile cadrelor didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) se încadrează în prevederile alin. (4) şi (5); b) posturile didactice/catedrele pe care sunt titulare/reîncadrate, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, sunt complete şi viabile în anul şcolar 2022-2023, luând în considerare şi prevederile art 262 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; c) la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ, în care urmează să fie menţinute în activitate ca titulare în funcţia didactică, nu există reducere de activitate la catedrele pe care cadrele didactice respective sunt titulare/reîncadrate şi nu este necesară completarea/întregirea normei didactice de predare a altor cadre didactice, conform prezentei Metodologii, din unităţile de învăţământ respective cu ore din catedra pe care sunt titulare/reîncadrate cadrele didactice care se încadrează în prevederile alin. (4) şi (5) şi urmează să fie menţinute în activitate, ca titular, în funcţia didactică. (8) Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ comunică, la termenul prevăzut în Calendar, inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice acordul/refuzul motivat privind menţinerea în activitate, ca titular, în funcţia didactică, a personalului didactic de predare care se încadrează în prevederile alin. (4) şi (5), în anul şcolar 2022-2023. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ, întocmeşte listele finale cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la alin. (7) şi solicită menţinerea în activitate, ca titular, în funcţia didactică, în anul şcolar 2022-2023 şi le supune spre analiză comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar, însoţite de lista cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate. Comisia paritară constituită la nivelul inspectoratului şcolar trebuie să ţină seama dacă, după menţinerea în activitate, ca titular, în funcţia didactică a cadrelor didactice care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la alin. (7), la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, se asigură numărul necesar de posturi didactice/catedre vacante în vederea soluţionării restrângerilor de activitate cadrelor didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate. (9) Listele finale, validate de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în baza hotărârii comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar, se afişează la inspectoratul şcolar la termenul prevăzut în Calendar. La inspectoratul şcolar se afişează şi listele care cuprind cadrele didactice ale căror cereri de menţinere în activitate ca titular, în funcţia didactică, în anul şcolar 2022-2023, au fost respinse la nivelul unităţilor de învăţământ sau la nivelul inspectoratului şcolar cu precizarea motivului pentru care au fost respinse. (10) Contestaţiile se depun, în scris, la inspectoratul şcolar, în perioada prevăzută în Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (11) După soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, inspectorul şcolar general emite decizia privind menţinerea în activitate ca titular a personalului didactic de predare, care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la alin. (7), în funcţia didactică, în anul şcolar 2022-2023. în baza deciziei semnate de inspectorul şcolar general, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ încheie actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată al cadrului didactic care a fost menţinut ca titular în funcţia didactică, în anul şcolar 2022-2023. (12) În condiţiile în care, până la data de 1 septembrie 2022, se constată că, din cauza reducerii numărului de ore la o anumită disciplină, nu mai este îndeplinită condiţia de la alin. (7) lit. b) sau lit. c), inspectorul şcolar general revocă decizia emisă conform alin. (11). (13) În situaţia reorganizării unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, prin divizare sau fuziune, cererile cadrelor didactice care se încadrează în prevederile alin. (4) şi (5) şi solicită menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică în anul şcolar 2022-2023 se analizează de comisia numită prin decizia inspectorului şcolar general conform art. 19 alin. (1), după aplicarea procedurilor prevăzute la art. 19 alin. (2) şi (3). ART. 30 (1) Proiectul de încadrare, întocmit de director cu respectarea Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4165/2018, cu modificările ulterioare, este analizat în consiliul profesoral şi aprobat de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Totodată, conducerile unităţilor de învăţământ transmit inspectoratelor şcolare lista posturilor didactice/catedrelor care fac obiectul etapelor de mobilitate pe baza procedurilor şi machetelor stabilite la nivelul inspectoratelor şcolare. (2) Viabilitatea posturilor didactice/catedrelor se stabileşte de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ în funcţie de planurile- cadru de învăţământ în vigoare, de proiectele planurilor de şcolarizare, de evoluţia demografică la nivel local şi în concordanţă cu documentele strategice elaborate de unităţile de învăţământ. Un post didactic/o catedră este viabil(ă) în condiţiile în care poate fi constituit(ă) cel puţin pe durata unui nivel de învăţământ. (3) Conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat au obligaţia de a reactualiza, de a publica şi de a comunica inspectoratelor şcolare lista tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete înainte de fiecare etapă a mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. (4) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ poate stabili condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în cadrul etapelor de transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar şi de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră. Condiţiile specifice stabilite pentru etapa de transfer consimţit între unităţile de învăţământ nu mai pot fi modificate şi rămân valabile şi pentru etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ şi de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei. Aceste condiţii trebuie să fie aceleaşi pentru toate posturile didactice/catedrele vacante, se avizează de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate luând în considerare faptul că acestea trebuie să nu fie discriminatorii, să nu încalce şi să nu fie contrare prevederilor prezentei Metodologii şi legislaţiei în vigoare. Condiţiile specifice nu reprezintă criteriu de ierarhizare. După avizarea condiţiilor specifice de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, acestea se fac publice prin afişare pe site-ul inspectoratului şcolar, iar unităţile de învăţământ au obligaţia de a le face publice prin afişare la avizierul unităţii de învăţământ şi pe site-ul propriu, dacă există. (5) Aplicarea prevederilor alin. (4) se suspendă pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort. ART. 31 (1) Declararea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete/incomplete se stabileşte după asigurarea normelor didactice de predare cadrelor didactice titulare în baza documentelor de numire/transfer/repartizare, conform art. 262 alin. (3)-(5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prezentei Metodologii, după încadrarea cadrelor didactice prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), după soluţionarea întregirilor şi completărilor de normă didactică de predare la nivelul unităţilor de învăţământ/consorţiilor şcolare/localităţii, conform art. 24, 25 şi 26, după emiterea deciziilor de transfer în unitatea/unităţile de învăţământ, conform art. 27 alin. (1) şi (2), după încadrarea şi soluţionarea cererilor de întregire şi de completare a normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform art. 28, precum şi după menţinerea în activitate a personalul didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, ca titular, în funcţia didactică, la cerere, conform art. 29. (2) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate se publică precizând viabilitatea acestora şi modalitatea de angajare: "angajare pe perioadă nedeterminată", "angajare pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar", conform art. 254 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Posturile didactice/catedrele cadrelor didactice titulare care solicită pensionare anticipată sau pensionare anticipată parţială se publică numai pentru angajare pe perioadă determinată. înainte de etapa de modificare a contractului individual de muncă pe durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, se pot publica şi posturi didactice/catedre vacante precizând "post pentru angajare pe durata de viabilitate a postului/catedrei". Începând cu etapa de pretransfer catedrele vacante/rezervate de discipline tehnologice sau de pregătire-instruire practică de la clasele/grupele din învăţământul dual se publică precizând avizul operatorului economic. În structura catedrelor vacante pentru transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer/angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată nu se includ ore din cadrul stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2, ore din disciplinele fundamentale de specialitate care se predau la clasele a IX-a şi a X-a cu profil de arte plastice, decorative, ambientale, arhitectură şi design, ore pentru pregătirea remedială sau pentru pregătirea de performanţă. precum şi ore vacante de la clasele/grupele de elevi cu frecvenţă redusă sau cele aflate în programul "A doua şansă". În structura catedrelor vacante pentru transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer/angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată pot fi incluse cel mult 4 (patru) ore opţionale. Catedrele vacante constituite din ore de activităţi de pre-profesionalizare din învăţământul special nu se publică în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată prin concurs. (3) În unităţile de învăţământ cu mai multe niveluri de învăţământ, licee tehnologice, unităţi de învăţământ având clasele pregătitoare-XII/XIII posturile didactice/catedrele vacante/rezervate se publică pentru nivelul cel mai înalt corespunzător unităţii de învăţământ şi postului didactic. În mod excepţional, pentru soluţionarea restrângerilor de activitate, în unităţile de învăţământ cu mai multe niveluri de învăţământ pot fi publicate catedre vacante de nivel gimnazial, clasele V-VIII. (4) Posturile vacante/rezervate de profesor în cabinete de asistenţă psihopedagogică/cabinete logopedice interşcolare se publică cu precizarea unităţilor de învăţământ la care se desfăşoară activitatea, conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională, în vigoare. În deciziile de numire/transfer/repartizare pe post/catedră a profesorilor din cabinetele de asistenţă psihopedagogică şcolare/interşcolare/cabinetele logopedice interşcolare trebuie să se precizeze atât CJRAE/CMBRAE, cât şi unitatea/unităţile de învăţământ în care funcţionează cabinetul de asistenţă psihopedagogică/logopedic. (5) Toate posturile didactice/catedrele vacante/rezervate se publică în concordanţă cu Centralizatorul. (6) Cadrele didactice titulare care participă la etapele de transfer pentru restrângere de activitate sau de pretransfer pot ocupa posturi didactice/catedre vacante publicate pentru aceste etape, indiferent de viabilitatea acestora, în condiţiile prezentei metodologii, cu excepţia posturilor didactice/catedrelor vacantate de cadrele didactice titulare care au solicitat pensionare anticipată sau pensionare anticipată parţială. (7) La nivelul unităţilor de învăţământ, consiliul de administraţie şi directorul unităţii de învăţământ răspund de constituirea corectă a posturilor didactice/catedrelor, de încadrarea titularilor şi de vacantarea posturilor didactice/catedrelor rămase neocupate/rezervate. Nepublicarea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete, precum şi publicarea incorectă a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate atrage după sine sancţionarea directorului şi a membrilor consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. (8) În vederea soluţionării cererilor de transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ şi de modificare a repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei la nivelul unităţii de învăţământ/CJRAE/CMBRAE se constituie, prin decizie a directorului unităţii de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, la propunerea consiliului profesoral, comisia de mobilitate formată din cadre didactice titulare care nu participă la aceste etape şi care nu fac parte din consiliul de administraţie, în următoarea componenţă: a) preşedinte, cadru didactic titular membru în Comisia pentru Evaluare şi Asigurare a Calităţii sau în comisia pentru curriculum din unitatea de învăţământ; b) membri: 2-10 cadre didactice titulare din unitatea de învăţământ, în funcţie de numărul posturilor didactice/catedrelor vacante existente la nivelul unităţii de învăţământ. (9) Proiectul de încadrare cu personal didactic de predare, întocmit de director cu respectarea prezentei Metodologii, analizat în consiliul profesoral al unităţii de învăţământ şi aprobat de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, este prezentat de directorul unităţii de învăţământ comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, constituite la nivelul inspectoratului şcolar, prin decizia inspectorului şcolar general, în următoarea componenţă: a) preşedinte - inspector şcolar general adjunct cu atribuţii în domeniul managementului resurselor umane; b) vicepreşedinte - inspector şcolar cu atribuţii referitoare la managementul resurselor umane/inspector şcolar pentru management instituţional/inspector şcolar (după caz); c) secretari - inspectori şcolari cu atribuţii referitoare la managementul resurselor umane/inspectori şcolari pentru management instituţional/inspectori şcolari/directori de liceu; d) membri - inspectori şcolari/profesori metodişti, câte unul pentru fiecare specialitate, inspector responsabil pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, consilieri juridici din cadrul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi informaticieni/analişti programatori. (10) Inspectorul şcolar general, preşedintele comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar, precum şi directorii unităţilor de învăţământ răspund de corectitudinea organizării şi desfăşurării etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, de validarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar şi de calitatea lucrărilor derulate în cadrul comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar. ART. 32 (1) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate corectează în colaborare cu unităţile de învăţământ şi avizează oferta de posturi didactice/catedre vacante/rezervate, precum şi condiţiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante stabilite la nivelul unităţilor de învăţământ. (2) Lista, cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate complete şi incomplete, care conţine informaţiile din anexa nr. 1, se aduce la cunoştinţă persoanelor interesate astfel: a) unitatea de învăţământ afişează lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi condiţiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante stabilite la nivelul unităţilor de învăţământ la avizier şi pe site-ul propriu în termen de cel mult 3 (trei) zile lucrătoare de la avizarea ofertei de posturi vacante/rezervate de către inspectoratul şcolar; b) inspectoratul şcolar întocmeşte lista tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, complete şi incomplete transmise de unităţile de învăţământ şi o publică, la data prevăzută în Calendar, prin afişare la avizierul şi pe site-ul instituţiei. (3) Directorii unităţilor de învăţământ şi secretarii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate au obligaţia de a reactualiza lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete, după fiecare etapă a mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, conform Calendarului. CAP. III Organizarea şi desfăşurarea etapei de completare a normei didactice de predare a personalul didactic de predare, la nivelul inspectoratului şcolar ART. 33 (1) Cadrele didactice titulare, cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), precum şi cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cu norma didactică de predare incompletă, a căror completare de normă didactică de predare nu s-a soluţionat la nivelul unităţilor de învăţământ/consorţiilor şcolare sau la nivelul unităţilor de învăţământ din aceeaşi localitate, depun la inspectoratele şcolare, în perioada prevăzută de Calendar, cererea însoţită de documentele prevăzute în aceasta. (2) Soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare se realizează în şedinţă de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate în perioada prevăzută de Calendar. (3) Cadrele didactice care participă la şedinţa de repartizare pentru completarea normei didactice se ierarhizează pe discipline, în baza punctajului rezultat din evaluarea activităţii, conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2, pe liste separate cuprinzând cadrele didactice titulare, cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), respectiv cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cu norma didactică de predare-învăţare-evaluare incompletă. (4) Personalul didactic de predare titular/angajat căruia i s-a completat norma didactică de predare pentru un an şcolar, în altă/alte unităţi de învăţământ, beneficiază de continuitate în anul şcolar următor pe aceleaşi ore, dacă acestea mai sunt viabile, cu acordul cadrului didactic. (5) Soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare în şedinţă de repartizare se realizează, pe discipline, mai întâi pentru cadrele didactice titulare, în ordinea descrescătoare a punctajelor, cu respectarea principiului continuităţii, apoi pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) cu norma didactică de predare incompletă, în ordinea descrescătoare a punctajelor, pe catedre vacante/rezervate incomplete şi, în mod excepţional, când acestea s-au epuizat, pe fracţiuni din catedre vacante/rezervate complete, după cum urmează: a) cu ore în specialitate, pe care cadrele didactice au dreptul să le predea conform studiilor finalizate cu diplomă, în concordanţă cu prevederile prezentei Metodologii şi prevederile Centralizatorului; b) cu alte ore, la discipline din aceeaşi arie curriculară, altele decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învăţământ, până la 1/3 de normă, cu menţinerea drepturilor salariale, în învăţământul gimnazial din mediul urban, conform art. 263 alin. (9) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; c) cu alte ore, din aceeaşi arie curriculară, altele decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învăţământ, până la 1/2 de normă, cu menţinerea drepturilor salariale, în învăţământul gimnazial din mediul rural, conform art. 263 alin. (9) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; d) cu alte ore, decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învăţământ, până la 1/2 de normă, cu menţinerea drepturilor salariale, în învăţământul gimnazial din mediul rural, conform art. 263 alin. (9) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; e) cu ore pentru pregătirea remedială sau pentru pregătirea de performanţă, până la 3 ore săptămânal. (6) Prioritate la repartizarea orelor vacante/rezervate, în şedinţa de repartizare pentru completarea normei didactice de predare, au cadrele didactice care beneficiază de continuitate în activitatea de predare la aceleaşi clase/grupe sau în aceeaşi unitate de învăţământ. (7) În unităţile de învăţământ din mediul rural, completarea normei didactice de predare se poate realiza pe durata unui an şcolar ori pe durată nedeterminată, numai pentru cadrele didactice titulare, conform specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cu acordul acestora. În mediul urban pot beneficia de completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată cadrele didactice titulare care urmează să-şi completeze norma didactică cu ore în unităţile de învăţământ în care au funcţionat prin completarea normei didactice neîntrerupt în ultimii 3 (trei) ani şcolari, dacă orele respective sunt vacante şi se certifică viabilitatea acestora pentru o durată de cel puţin 2 (doi) ani şcolari. Completarea normei didactice de predare pe durată nedeterminată a cadrelor didactice titulare, se realizează ţinând seama de prevederile prezentei Metodologii şi de prevederile Centralizatorului. (8) După aplicarea principiului continuităţii, în cazul punctajelor egale are prioritate în următoarea ordine: a) cadrul didactic cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care solicită orele pentru completarea normei didactice de predare; b) cadrul didactic care solicită orele pentru completarea normei didactice de predare în apropierea localităţii de domiciliu. (9) Dacă, după aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (8), se menţine egalitatea, departajarea se face luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii: a) gradul didactic; b) nota/media obţinută la examenul pentru obţinerea gradului didactic; c) dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani lucraţi efectiv în funcţii didactice de predare sau în funcţii de conducere în unităţi de învăţământ ori în funcţii de conducere sau de îndrumare şi control în inspectoratele şcolare de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare sau îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 82 lit. a)-e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare titular care a dobândit definitivarea în învăţământ, cu o vechime la catedră mai mare de 5 (cinci) ani. (10) După soluţionarea cererilor de completare de normă didactică de predare a cadrelor didactice titulare, respectiv a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), precum şi după soluţionarea cererilor pentru restrângere de activitate, se soluţionează cererile de completare a normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pe perioadă determinată, cu ore vacante/rezervate existente la altă/alte unitate/unităţi de învăţământ, în specialitate, la disciplina/disciplinele înscrise în decizia de repartizare. Cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, care participă la şedinţa de repartizare pentru completarea normei didactice de predare, se ierarhizează pe discipline, în baza punctajului rezultat din evaluarea activităţii, conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 2, iar soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare se realizează, pe discipline, în ordinea descrescătoare a punctajelor, pe catedre vacante/rezervate incomplete şi, în mod excepţional, când acestea s-au epuizat, pe fracţiuni din catedre vacante/rezervate complete, cu ore în specialitate, la disciplina/disciplinele înscrise în decizia de repartizare. În cazul punctajelor egale se aplică criteriile de departajare prevăzute la alin. (8) şi (9). (11) Opţiunea fiecărui cadru didactic din şedinţa de repartizare se exprimă în scris conform cererii tip şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau a împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care un cadru didactic titular nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, comisia îi atribuie din oficiu un post didactic/catedră din lista afişată, conform punctajului. (12) După emiterea deciziei de repartizare pentru completarea normei didactice de predare, semnată de inspectorul şcolar general, directorul/directorii unităţilor de învăţământ în care cadrul didactic este titular/angajat încheie cu acesta actul adiţional la contractul individual de muncă. Directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ în care i s-a completat norma didactică de predare încheie cu cadrul didactic repartizat un contract individual de muncă. (13) În situaţia în care, până la data începerii cursurilor, se constată că personalului didactic de predare repartizat pentru completarea normei didactice, i se poate asigura normă întreagă conform documentului de numire/transfer/repartizare în învăţământ, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ au obligaţia să comunice în scris aceasta inspectoratului şcolar, în vederea emiterii deciziei de revocare a deciziei de completare de normă didactică de predare. Directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ au obligaţia să comunice în scris cadrului didactic decizia de revocare a completării de normă didactică de predare, emisă de inspectoratul şcolar. Catedrele incomplete eliberate se ocupă în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. CAP. IV Organizarea şi desfăşurarea transferării personalului didactic de predare disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 34 (1) La etapa de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate, organizată în baza prevederilor art. 252 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pot participa cadrele didactice prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3), cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5), aflate în restrângere de activitate, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. (2) Transferarea personalului didactic de predare titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare se poate realiza din mediul rural în cel urban, numai dacă persoana respectivă se încadrează într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (6). (3) În etapa de transfer pentru soluţionarea restrângerii de activitate nu se ocupă catedrele complete şi incomplete solicitate pentru întregirea normei didactice de predare, pe care nu s-au soluţionat întregirile de normă didactică. Transferul pe aceste catedre se poate realiza numai în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (7). (4) Cererile de restrângere de activitate se soluţionează în şedinţă de repartizare, înaintea soluţionării cererilor pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe perioada viabilităţii postului. ART. 35 Transferarea pentru restrângere de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare a personalului didactic de predare prevăzut la art. 5 alin. (1)-(3) se realizează ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi art. 263 alin. (1)-(10) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de condiţiile prevăzute în prezenta Metodologie şi de prevederile Centralizatorului. ART. 36 (1) Transferarea pentru restrângere de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare a personalului didactic de predare se realizează pe posturi didactice/catedre vacante în unităţi de învăţământ, în aceeaşi funcţie didactică sau într-o altă funcţie didactică, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii, potrivit specializărilor dobândite prin studii în concordanţă cu Centralizatorul şi prevederile art. 5 alin. (1)-(3). Cadrul didactic titular/angajat într-o unitate de învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări sau care este calificat pentru a preda două sau mai multe discipline, poate solicita, în etapa de transfer pentru restrângere de activitate, ocuparea unui post didactic/unei catedre vacant(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, conform Centralizatorului, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ. (2) În şedinţa de repartizare, cadrele didactice aflate în restrângere de activitate îşi pot constitui catedra şi cu orele din propria normă didactică de predare rămase în încadrare la disciplina/disciplinele înscrise în documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră. În situaţia în care cadrul didactic optează pentru o altă catedră vacantă, orele eliberate pot fi ocupate de alte cadre didactice participante la şedinţa de repartizare cu respectarea condiţiilor de studii şi a condiţiilor specifice. ART. 37 Transferarea pentru restrângere de activitate este organizată şi coordonată la nivelul inspectoratului şcolar de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate. ART. 38 Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ stabilesc, conform art. 25, 26 şi art. 27 alin. (4), listele cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate şi le transmit inspectoratului şcolar. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate întocmeşte lista cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, pe discipline, cu precizarea tuturor specializărilor dobândite prin studii şi o publică prin afişare la avizier şi postare pe site-ul instituţiei, concomitent cu lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, complete şi incomplete prevăzută la art. 32 alin. (2) lit.b). ART. 39 În unităţile de învăţământ cu mai multe niveluri de învăţământ, licee tehnologice, unităţi de învăţământ având clasele pregătitoare-XII/XIII sau V-XII/XIII, posturile didactice/catedrele vacante se publică pentru nivelul cel mai înalt corespunzător unităţii de învăţământ şi postului didactic. În mod excepţional, în unităţile de învăţământ cu mai multe niveluri de învăţământ, pentru etapa de soluţionare a restrângerilor de activitate, pot fi publicate şi catedre vacante de nivel gimnazial sau profesional. ART. 40 Soluţionarea restrângerilor de activitate a cadrelor didactice se realizează în şedinţa de repartizare organizată de inspectoratul şcolar, în perioada prevăzută de Calendar. Cadrul didactic care solicită soluţionarea restrângerii de activitate la unităţi de învăţământ din alte judeţe anexează la cererea de înscriere adeverinţa eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului/municipiului Bucureşti pe teritoriul căruia se află unitatea/unităţile de învăţământ la care cadrul didactic este angajat, din care să rezulte că postul/catedra ocupat(ă), în anul şcolar 2022-2023, este în restrângere de activitate, iar cererea de transfer pentru restrângere de activitate în alt judeţ a solicitantului a fost luată în evidenţă. ART. 41 (1) Cadrul didactic transferat în etapa de restrângere de activitate, sesiunea 2022, revine pe postul didactic/catedra avut(ă) anterior în situaţia în care, până la data începerii cursurilor anului şcolar 2022-2023, se constată că postul didactic/catedra respectiv(ă) a fost vacantat(ă) sau reînfiinţat(ă) ori s-a reînfiinţat cel puţin jumătate de normă din catedra respectivă, iar cadrul didactic respectiv nu a ocupat un alt post/o altă catedră în etapa de pretransfer, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ având obligaţia să comunice în scris cadrului didactic decizia emisă de inspectoratul şcolar de revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior. (2) Posturile didactice/catedrele eliberate în condiţiile alin. (1) se ocupă în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. SECŢIUNEA a 2-a Organizarea şi desfăşurarea transferului consimţit între unităţile de învăţământ ART. 42 (1) Pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ, ca urmare a restrângerii de activitate, personalul didactic de predare prevăzut la art. 5 alin. (1)-(3), aflat în restrângere de activitate, depune, la unitatea de învăţământ în care solicită transferarea şi la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la care se solicită transferul, în perioadele prevăzute în Calendar, cereri-tip, conform anexei nr.14, însoţite de documentele menţionate în aceasta, aprecierea sintetică a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ la care a intrat în restrângere de activitate şi o adeverinţă, eliberată de conducerea unităţii de învăţământ în care este angajat, în care se menţionează cauzele pentru care postul didactic/catedra a ajuns în situaţia de restrângere de activitate. Cadrele didactice care solicită transferarea pe posturi în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică depun cereri, în perioadele prevăzute în Calendar, la CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv şi la inspectoratul şcolar. (2) Cererile se depun mai întâi la inspectoratul şcolar şi apoi la unităţile de învăţământ, conform Calendarului. La cererile care se depun la unităţile de învăţământ vor fi anexate, în copie, documente conform art. 4 alin. (19). (3) Un cadru didactic se poate înscrie la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti. (4) Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3), înscrise la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate, fac dovada domiciliului până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie. Cadrele didactice trebuie să aibă domiciliul în judeţul în care solicită transferul. Cadrele didactice care solicită transferul în municipiul Bucureşti, titulare/angajate în învăţământul preuniversitar în alte judeţe, fac dovada domiciliului în municipiul Bucureşti până la data depunerii dosarelor la inspectoratul şcolar, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie. (5) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică dosarele depuse, îndeplinirea condiţiilor pentru transfer, evaluează dosarele şi afişează punctajele stabilite, potrivit anexei nr. 2, la sediul inspectoratului şcolar şi obligatoriu pe pagina web a inspectoratului şcolar, pentru cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile de transfer. Comisiile de mobilitate ale unităţilor de învăţământ preiau informaţiile privind situaţia cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3) înscrise la etapa de transferare ca urmare a restrângerii de activitate sau ca urmare a restructurării reţelei şcolare de pe pagina web a inspectoratului şcolar. (6) Eventualele contestaţii la punctajele stabilite de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate se depun, în scris, la inspectoratul şcolar şi se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). Punctajele finale stabilite după soluţionarea contestaţiilor se afişează la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar. ART. 43 (1) Comisia de mobilitate de la nivelul unităţii de învăţământ, constituită conform prevederilor art. 31 alin. (8), verifică dosarele de înscriere, documentele de studii, avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante solicitate şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, conform prezentei Metodologii, inclusiv îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit astfel de condiţii, avizate de inspectoratul şcolar. în situaţia în care două sau mai multe cadre didactice îndeplinesc toate condiţiile specifice şi solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), precum şi în situaţia în care unitatea de învăţământ nu a stabilit condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante şi două sau mai multe cadre didactice solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ realizează ierarhizarea cadrelor didactice conform punctajelor finale stabilite la nivelul inspectoratului şcolar, potrivit anexei nr. 2, şi înaintează consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, prin raport scris, propuneri pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante existente la nivelul unităţii de învăţământ. În situaţia punctajelor egale, departajarea se realizează prin aplicarea, în ordine, a criteriilor prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative. (2) Condiţiile specifice avizate de inspectoratul şcolar însoţite şi de grilele de evaluare, dacă este cazul, se afişează la sediile unităţilor de învăţământ şi dacă este posibil şi pe pagina web a unităţilor de învăţământ, înainte de perioada de depunere a dosarelor la unităţile de învăţământ. (3) Propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de învăţământ/CMBRAE/CJRAE sunt analizate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ/CMBRAE/CJRAE, care selectează şi validează cadrele didactice pentru care se acordă transferul. La validarea unui cadru didactic pentru care se acordă transferul se ţine seama dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta Metodologie, dacă studiile sunt în concordanţă cu postul didactic/catedra vacant(ă) solicitat(ă), conform Centralizatorului, dacă deţine avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) solicitat(e) şi, când este cazul, dacă a promovat proba practică/orală sau inspecţia specială la clasă, după caz, în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer, conform prezentei Metodologii, inclusiv toate condiţiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în perioada prevăzută de Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). ART. 44 (1) În baza validării făcute de consiliul de administraţie, cu respectarea strictă a prevederilor legale, directorul emite acordurile privind transferul cadrelor didactice în unitatea respectivă. Directorii unităţilor de învăţământ care au emis acorduri pentru transferul consimţit între unităţile de învăţământ cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate înştiinţează în scris inspectoratul şcolar. (2) În perioada prevăzută de Calendar, cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate depun la inspectoratele şcolare acordurile pentru transfer obţinute de la unităţile de învăţământ. ART. 45 Soluţionarea cererilor de transfer consimţit între unităţile de învăţământ, ca urmare a restrângerii de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, se realizează în şedinţa de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada prevăzută de Calendar, în baza acordurilor emise de conducerile unităţilor de învăţământ, cu respectarea prevederilor legale, privind transferul consimţit între unităţi de învăţământ, în ordinea descrescătoare a punctajului, pe posturi didactice de predare/catedre vacante, cu respectarea prevederilor art. 31 alin. (2). SECŢIUNEA a 3-a Organizarea şi desfăşurarea transferării personalului didactic de predare disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, prin repartizare organizată de inspectoratul şcolar ART. 46 (1) După soluţionarea cererilor de transfer consimţit între unităţile de învăţământ, cererile de transfer pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3) aflate în restrângere de activitate care nu au obţinut acordul privind transferul consimţit între unităţi de învăţământ, precum şi cele care nu s-au adresat unităţilor de învăţământ pentru obţinerea acestui acord, dar care au depus cereri la inspectoratele şcolare în perioada prevăzută de Calendar, se soluţionează în şedinţă de repartizare, organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, cu respectarea condiţiilor din prezenta Metodologie, pe posturi didactice/catedre vacante propuse pentru repartizare în şedinţa de transfer, conform art. 31 alin. (2), în următoarea ordine: a) soluţionarea restrângerii de activitate în cadrul unităţii de învăţământ, în ordinea descrescătoare a punctajului; b) soluţionarea restrângerii de activitate la nivelul consorţiului şcolar, în ordinea descrescătoare a punctajului; c) soluţionarea restrângerii de activitate la nivelul aceleiaşi localităţi/municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor alin. (3), în ordinea descrescătoare a punctajului; d) soluţionarea restrângerii de activitate la nivelul judeţului, cu respectarea prevederilor alin. (3), în ordinea descrescătoare a punctajului; e) soluţionarea restrângerii de activitate în alte judeţe, cu respectarea prevederilor alin. (3), în ordinea descrescătoare a punctajului. (2) Restrângerea de activitate în cadrul unităţii de învăţământ se soluţionează prin transferarea cadrelor didactice prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3) pe un alt post didactic/o altă catedră în aceeaşi unitate de învăţământ, conform specializărilor obţinute prin studii ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi 263 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile Centralizatorului şi de prevederile prezentei Metodologii. (3) La ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, ca urmare a restrângerii de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), au prioritate cadrele didactice prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3) care sunt titulare/angajate în specialitatea postului/catedrei solicitat(e) conform documentului de numire/transfer/repartizare în învăţământ. (4) Cadrele didactice aflate în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. e) trebuie să facă dovada domiciliului în judeţul în care solicită transferul pentru restrângere de activitate până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie. Cadrele didactice care solicită soluţionarea restrângerii de activitate în municipiul Bucureşti, titulare/angajate în alte judeţe, fac dovada domiciliului în municipiul Bucureşti, până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie. ART. 47 (1) În şedinţa de repartizare, opţiunea fiecărui cadru didactic se exprimă în scris, conform cererii-tip, şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau a împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. (2) În cazul în care două sau mai multe cadre didactice care participă la etapa de transferare pentru restrângere de activitate au acelaşi punctaj şi optează pentru acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), postul didactic/catedra se ocupă prin aplicarea, în ordine, a criteriilor prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative. (3) În cazul în care cadrul didactic aflat în restrângere de activitate: a) nu este prezent în momentul în care este solicitat să exprime opţiunea, personal sau printr-un împuternicit, desemnat prin procură notarială în original, la şedinţa de soluţionare a cererilor de transferare pentru restrângere de activitate, va putea opta pentru posturile rămase în listă în momentul în care ajunge în faţa comisiei sau, dacă nu se prezintă până la finalul şedinţei de transferare, comisia îi atribuie din oficiu un post didactic/catedră vacant(ă) din lista afişată, conform punctajului, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie. b) este prezent, dar refuză să exprime o opţiune valabilă, comisia îi atribuie din oficiu un post didactic/catedră vacant(ă) din lista afişată, conform punctajului, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie. (4) În cazul în care un cadru didactic aflat în restrângere de activitate refuză să îşi întocmească dosarul, conducerea unităţii de învăţământ întocmeşte dosarul acestuia, iar comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate îi atribuie, din oficiu, un post didactic/catedră vacant(ă) la finalul etapei de transferare pentru restrângere de activitate din lista afişată, conform punctajului, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie. Cadrului didactic aflat în restrângere de activitate, căruia i s-a atribuit un post didactic/catedră din oficiu şi care nu se prezintă la postul/catedra atribuit(ă), i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale privind concedierea individuală. (5) În mod excepţional, în situaţia în care cererile de transferare pentru cadrele didactice aflate în restrângere de activitate care nu au obţinut acordul privind transferul consimţit între unităţi de învăţământ nu pot fi soluţionate numai pe posturi didactice/catedre vacante propuse pentru repartizare în şedinţa de transfer, restrângerile de activitate se soluţionează şi pe posturi didactice/catedre propuse pentru transfer consimţit între unităţile de învăţământ rămase vacante, cu respectarea prevederilor art. 31 alin. (2). (6) În situaţia în care cererile de transferare pentru cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate care nu pot fi soluţionate prin transfer pe posturi didactice/catedre vacante, cadrele didactice titulare sunt detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe posturi didactice/catedre rezervate. ART. 48 Restrângerile de activitate ale cadrelor didactice titulare rămase nesoluţionate prin transfer sau prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate, precum şi completările de normă didactică de predare rămase nesoluţionate, se soluţionează pe perioadă nedeterminată sau determinată, în condiţiile prezentei Metodologii, la începutul şi la finalul şedinţelor de repartizare ulterioare prevăzute în Calendar. ART. 49 (1) Hotărârile comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, luate în şedinţa de repartizare, pot fi contestate în perioada prevăzută în Calendar. Contestaţiile se înregistrează la secretariatul inspectoratului şcolar şi se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (2) După soluţionarea contestaţiilor, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare pentru soluţionarea restrângerii de activitate, cu precizarea unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, postului didactic/catedrei, nivelului de învăţământ indiferent de nivelul de învăţământ din care provine solicitantul, precum şi a regimului de mediu, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5). În decizia de repartizare pentru soluţionarea restrângerii de activitate nu se precizează viabilitatea postului didactic/catedrei, iar structura/structurile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică se precizează numai în situaţia în care regimul de mediu al structurii/structurilor este diferit de regimul de mediu al unităţii de învăţământ cu personalitate juridică. În baza deciziei de repartizare pentru soluţionarea restrângerii de activitate, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică încheie, cu cadrul didactic repartizat, contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată. (3) Personalul didactic de predare titular transferat va fi detaşat în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate sau va beneficia de completarea normei didactice de predare, după caz, în situaţia în care, după etapa de transfer sau până la data de 1 septembrie 2022, se constată că postul didactic/catedra pe care s-a transferat a fost redus(ă) ca urmare a nerealizării planului de şcolarizare, a restructurării reţelei şcolare sau a modificării planurilor-cadru de învăţământ. SECŢIUNEA a 4-a Organizarea şi desfăşurarea transferării personalului didactic de predare disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare, prin repartizare organizată de inspectoratul şcolar, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 ART. 50 (1) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se suspendă aplicarea prevederilor privind transferul consimţit între unităţile de învăţământ, ca urmare a restrângerii de activitate. În aceste situaţii soluţionarea restrângerii de activitate pentru cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar se realizează doar prin repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante, activitate coordonată de inspectoratele şcolare, în conformitate cu prevederile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În condiţiile alin. (1), cadrele didactice aflate în restrângere de activitate depun la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi au sediul unităţile de învăţământ la care doresc soluţionarea restrângerii de activitate, în perioada prevăzută în Calendar, cereri-tip, însoţite de documentele menţionate în aceasta, şi o adeverinţă, eliberată de conducerea unităţii de învăţământ în care este titular, în care se menţionează cauzele pentru care postul didactic/catedra a ajuns în situaţia de restrângere de activitate. (3) Organizarea şi desfăşurarea activităţilor pentru soluţionarea cererilor de restrângere de activitate pentru cadrele didactice, în condiţiile alin. (1), se realizează cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (12), art. 34-41, art. 42 alin. (3)-(6). (4) Cererile de transfer depuse la inspectoratele şcolare de cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, conform alin. (2), se soluţionează în şedinţă de repartizare pe posturi didactice/catedre vacante organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, conform prevederilor art. 46-49, cu respectarea condiţiilor din prezenta Metodologie. CAP. V Modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, în condiţiile art. 93^1 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare ART. 51 (1) Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ pot hotărî modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat şi concursul naţional de titularizare cu nota/media de repartizare cel puţin 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), în condiţiile Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi dacă postul este vacant. (2) De prevederile alin. (1) pot beneficia şi cadrele didactice debutante care sunt înscrise şi promovează examenul naţional pentru dobândirea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022. (3) Modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate se realizează prin decizia inspectorului şcolar general, în baza hotărârii consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ. ART. 52 (1) Un cadru didactic calificat angajat pe un post didactic/o catedră vacant(ă)/Rezervat(ă) cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de un an care participă şi la concursul naţional, sesiunea 2022, la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei pe care este încadrat în anul şcolar curent poate beneficia de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei în condiţiile prezentei Metodologii, dacă obţine minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă a concursului. (2) Beneficiază de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cadrul didactic calificat angajat pe un post didactic/o catedră vacant(ă)/rezervat(ă) cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de un an, încheiat până cel târziu la data începerii cursurilor, care a dobândit definitivarea în învăţământ şi care a obţinut cel puţin nota sau media de repartizare 7 (şapte) în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e) la un concurs naţional, conform art. 64 alin. (8), în condiţiile Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Cadrul didactic calificat angajat pe un post didactic/o catedră vacant(ă)/rezervat(ă) cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de un an, care a dobândit definitivarea în învăţământ şi a obţinut cel puţin nota sau media de repartizare 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la mai multe concursuri naţionale, beneficiază de modificarea duratei contractului individual de muncă în baza celei mai mari note/medii de repartizare obţinute în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat(e), cu respectarea cumulativă a condiţiilor generale şi specifice din prezenta Metodologie, dacă la ultimul concurs naţional la care a participat nu a obţinut notă sub 5 (cinci) la proba scrisă în specialitatea postului didactic/catedrei ocupat (e). (3) Pot beneficia de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cadrele didactice calificate care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi următoarele condiţii specifice: a) posturile didactice/catedrele pe care sunt încadrate în anul şcolar curent nu au fost ocupate în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare, sunt constituite sau se pot constitui în una sau mai multe unităţi de învăţământ cu personalitate juridică sau din una sau mai multe discipline, conform alin. (6), sunt complete şi vacante începând cu 1 septembrie 2022; b) respectă condiţiile de ocupare a postului didactic/catedrei conform prezentei Metodologii; c) deţin avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei conform prezentei Metodologii; d) au obţinut calificativul "Foarte bine" în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi şi calificativul parţial "Foarte bine" în anul şcolar în curs; e) nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi şi nici pe parcursul anului şcolar în curs. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3) lit. d) şi e), cadrele didactice cu o vechime mai mică de 2 (doi) ani şcolari trebuie să facă dovada că au obţinut calificativul "Foarte bine" şi că nu au fost sancţionate disciplinar pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţii. (5) Cadrul didactic calificat care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi condiţiile cumulative prevăzute la alin. (3) şi ocupă un post didactic/o catedră care necesită probe practice/orale beneficiază de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, în unitatea/unităţile de învăţământ în care este încadrat în condiţiile în care a obţinut cel puţin nota 7 (şapte) la proba practică sau calificativul "Admis" la proba orală în oricare din etapele mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. (6) Cadrele didactice calificate angajate pe perioadă determinată de un an care au norma didactică de predare stabilită conform prevederilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, constituită din două sau mai multe discipline, care nu se ocupă în baza aceleaşi probe scrise, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, potrivit Centralizatorului, pot beneficia de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, începând cu data de 1 septembrie 2022, în situaţia în care ponderea cea mai mare de ore din cadrul postului didactic/catedrei o are disciplina/o au disciplinele pentru care cadrul didactic a susţinut proba scrisă sau disciplinele care constituie postul didactic/catedra au aceeaşi pondere, cu respectarea cumulativă a celorlalte condiţii generale şi specifice. (7) În situaţia în care, la nivelul unităţii de învăţământ, la o anumită specialitate, numărul cadrelor didactice, care pot beneficia de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, este mai mare decât numărul posturilor didactice/catedrelor vacante existente începând cu 1 septembrie 2022, prioritate are, în ordine: a) cadrul didactic calificat angajat, până cel târziu la data începerii cursurilor, pe un post didactic/o catedră vacant(ă) cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de un an; b) cadrul didactic cu domiciliul în localitatea în care solicită postul didactic/catedra, conform art. 1 alin. (2). În situaţia în care domiciliul nu conduce la departajare, atunci are prioritate cadrul didactic cu nota/media cea mai mare în baza căreia se realizează modificarea contractului individual de muncă, potrivit alin. (2). În cazul notelor/mediilor de repartizare egale, departajarea se realizează luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii: c) gradul didactic; d) nota/media cea mai mare obţinută la gradul didactic sau la examenul de definitivare în învăţământ; e) media de departajare cea mai mare calculată conform anexei nr. 15; f) media cea mai mare obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media cea mai mare obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice. (8) Cadrele didactice care se încadrează în prevederile alin. (1)-(6) se adresează, în scris, consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ în care au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, prin depunerea unei cereri, în perioada prevăzută de Calendar. Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ analizează cererile depuse, verifică îndeplinirea condiţiilor, aplică criteriile de departajare, dacă este cazul, conform prezentei Metodologii, stabilesc lista cadrelor didactice propuse pentru emiterea deciziilor privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi comunică, în scris, cadrelor didactice solicitante motivele admiterii/respingerii cererii privind modificarea duratei contractului individual de muncă. (9) Cadrele didactice calificate care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, încadrate pe perioadă determinată de un an pe posturi didactice/catedre constituite în două sau mai multe unităţi de învăţământ pot beneficia de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, începând cu data de 1 septembrie 2022, în situaţia în care obţin acordul consiliilor unităţilor de învăţământ privind modificarea duratei contractului individual de muncă, astfel încât, începând cu data de 1 septembrie 2022, în unităţile de învăţământ în care este încadrat să i se poată constitui un post didactic/o catedră complet(ă). (10) Persoana nemulţumită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă adresată conducerii inspectoratului şcolar, în termen de 24 de ore de la comunicarea acesteia. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). ART. 53 (1) Directorii unităţilor de învăţământ înaintează inspectoratului şcolar lista cuprinzând cadrele didactice ale căror cereri au fost admise şi pentru care se propune emiterea deciziilor privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, precum şi lista cuprinzând cadrele didactice ale căror cereri au fost respinse, la care se anexează, în copie, cererile depuse de cadrele didactice însoţite de documentele menţionate în cerere, în vederea emiterii deciziilor. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ şi întocmeşte listele finale cuprinzând cadrele didactice pentru care se propune emiterea deciziilor privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi le prezintă spre validare consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. (2) În situaţia în care comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate constată abateri de la prevederile prezentei Metodologii, într-o unitate de învăţământ, preşedintele comisiei solicită, în scris, directorului unităţii de învăţământ respective revenirea asupra situaţiei, cu reluarea procedurilor legale, în vederea remedierii abaterilor constatate de inspectoratul şcolar. Listele finale, validate de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, se afişează la inspectoratul şcolar la termenul prevăzut în Calendar şi, în baza acestor liste, inspectorul şcolar general emite deciziile privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5). (3) În baza deciziei privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, emise de inspectorul şcolar general, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică încheie cu cadrul didactic respectiv, începând cu data de 1 septembrie 2022, actul/actele adiţional(e) la contractul/contractele individual(e) de muncă pe durată determinată de un an şcolar, urmând ca, pe durata de viabilitate a postului/catedrei, anual, să încheie câte un nou act adiţional/noi acte adiţionale, la contractul/contractele individual(e) de muncă pe durată determinată, de modificare a literei b) a capitolului C din contract cu menţiunea "Durata de viabilitate a postului didactic/catedrei". (4) Cadrele didactice debutante care au solicitat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi nu au promovat examenul naţional pentru dobândirea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, rămân încadrate, în anul şcolar 2022-2023, pe posturile didactice/catedrele solicitate prin prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată, în baza deciziilor de repartizare emise de inspectorul şcolar general, până la data de 30 august 2022. (5) Cadrului didactic care a beneficiat de modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, în sesiunea 2022, i se va completa norma didactică de predare în situaţia în care, după această etapă sau până la data de 1 septembrie 2022, se constată că postul didactic/catedra pentru care s-a emis decizia privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei a fost redus(ă) până la jumătate de normă, ca urmare a revenirii titularului la post, a nerealizării planului de şcolarizare, a restructurării reţelei şcolare sau a modificării planurilor-cadru de învăţământ. În situaţia în care, după această etapă sau până la data de 1 septembrie 2022, se constată o reducere mai mare de jumătate de normă didactică de predare a postului didactic/a catedrei pentru care s-a emis decizia privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, inspectorul şcolar general revocă decizia cadrului didactic aflat în această situaţie. CAP. VI Pretransferul personalului didactic de predare. Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră SECŢIUNEA 1 Pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar al personalului didactic de predare ART. 54 (1) La etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar participă cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(3), cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5), la solicitarea acestora, în aceeaşi localitate, în localitatea de domiciliu, conform art. 1 alin. (2), pentru apropiere de domiciliu, pentru reîntregirea familiei sau în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, în conformitate cu prevederile art. 189 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar prevăzut la alin. (1) se poate realiza din mediul rural în mediul urban numai dacă persoana respectivă se încadrează într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (6). (3) Acordul de principiu al unităţii/unităţilor din care se pretransferă cadrul didactic se consideră obţinut de drept prin efectul legii, luând în considerare apropierea de domiciliu şi principiile fundamentale prevăzute la art. 3 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Cadrele didactice aflate în reducere de activitate începând cu data de 1 septembrie 2022, a căror reducere de activitate a fost soluţionată în etapele premergătoare etapei de pretransfer, pot participa şi la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, conform prezentei Metodologii. (5) Cadrul didactic titular/angajat în unităţi de învăţământ aflate în localitatea de domiciliu, conform art. 1 alin. (2), poate participa la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar numai în aceeaşi localitate. ART. 55 (1) Pentru pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, personalul didactic de predare prevăzut la art. 54 alin. (1) depune, în perioadele prevăzute în Calendar, cereri-tip, conform anexei nr. 14, atât la unitatea/unităţile de învăţământ la care solicită pretransferul consimţit intre unităţile de învăţământ preuniversitar, cât şi la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la care se solicită pretransferul. Cadrele didactice care solicită pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar pe posturi în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare depun, în perioadele prevăzute în Calendar, cereri la CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv şi la inspectoratul şcolar. Cererea este însoţită de documentele menţionate în aceasta. Cadrul didactic care solicită soluţionarea cererii de pretransfer consimţit între unităţi de învăţământ în unităţi de învăţământ din alte judeţe anexează la cererea de înscriere adeverinţa eliberată de inspectoratul şcolar, în a cărui rază teritorială este titular/angajat, din care să rezulte că cererea de pretransfer în alt judeţ a solicitantului a fost luată în evidenţă. Un cadru didactic din învăţământul preuniversitar se poate înscrie la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ numai într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti. Cererile se depun mai întâi la inspectoratul şcolar şi apoi la unităţile de învăţământ, conform Calendarului. La cererile care se depun la unităţile de învăţământ se anexează, în copie, documente conform art. 4 alin. (19). (2) În vederea informării cadrelor didactice, care doresc să se înscrie la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, cu privire la posturile didactice/catedrele vacante existente, precum şi cele care se pot vacanta pe parcursul acestei etape, datele din cererea de înscriere a cadrelor didactice participante la etapa de pretransfer se înregistrează într-un sistem informatizat, pe parcursul perioadei de înscriere la această etapă, conform Calendarului. Pe pagina web a inspectoratelor şcolare se afişează lista cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, cu precizarea unităţilor de învăţământ la care sunt titulare aceste cadre didactice, precum şi a posturilor didactice/catedrelor pe care aceste cadre didactice sunt titulare, conform datelor înregistrate în sistemul informatizat. (3) Pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ al personalului didactic de predare se realizează pe posturi didactice/catedre vacante în unităţi de învăţământ, în aceeaşi funcţie didactică sau într-o altă funcţie didactică, potrivit specializărilor dobândite prin studii în concordanţă cu Centralizatorul, cu respectarea prevederilor art 4 alin. (2)-(10). Cadrul didactic din învăţământul preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări sau care este calificat pentru a preda două sau mai multe discipline, poate solicita, în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, ocuparea unui/unei post didactic/catedre vacant(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, conform Centralizatorului şi prevederilor art. 4 alin. (2)-(10), în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ, în baza acordului de principiu al consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective. ART. 56 (1) În etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, cadrele didactice pot ocupa catedre vacante constituite în unităţi de învăţământ, indiferent de viabilitatea acestora, inclusiv posturi didactice/catedre care se pot vacanta în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, în condiţiile prevăzute la art. 31 alin. (2). Cadrele didactice titulare/angajate într-o singură unitate de învăţământ şi pe o singură disciplină nu pot solicita pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar pe o catedră în componenţa căreia intră şi ore din propria normă didactică de predare. Cadrele didactice titulare/angajate în două sau mai multe unităţi de învăţământ/specializări pot solicita pretransferul pe o catedră în componenţa căreia intră şi orele din propria normă didactică de predare, la una din unităţile/specializările la/pe care este titular/angajat, de regulă, în mediul rural, dacă se justifică apropierea de domiciliu. Cadrele didactice titulare/angajate aflate în reducere de activitate începând cu data de 1 septembrie 2022, a căror completare de normă didactică de predare sau restrângere de activitate a fost soluţionată în etapele premergătoare etapei de pretransfer, care participă şi la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, nu pot solicita pretransferul pe o catedră în componenţa căreia intră şi ore din catedra pe care a fost soluţionată reducerea de activitate. (2) În etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot fi ocupate: a) posturile didactice/catedrele cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 5 alin. (5), care participă la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ; b) posturile didactice/catedrele care se vacantează pe parcursul derulării pretransferului şi pe care pot reveni cadrele didactice titulare detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate, conform art. 23 alin. (2), cadrele didactice pentru care s-a completat norma didactică de predare, potrivit prevederilor art. 33 alin. (13) şi cadrele didactice transferate pentru restrângere de activitate conform art. 41; c) catedrele complete şi incomplete solicitate pentru întregirea normei didactice de predare, pe care nu s-au soluţionat întregirile, cu respectarea art. 24 alin. (7); d) posturile didactice/catedrele care se vacantează pe parcursul derulării pretransferului şi pe care se pot realiza întregiri de normă didactică începând cu 1 septembrie 2023 sau completări de normă didactică de predare cu ore în specialitate pentru cadre didactice titulare începând cu 1 septembrie 2022. (3) Posturile didactice/catedrele care se vacantează pe parcursul etapei de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar prevăzute la alin. (2) lit. c) pot fi ocupate în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare numai pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar. ART. 57 (1) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică dosarele depuse, îndeplinirea condiţiilor pentru pretransfer, evaluează dosarele şi afişează punctajele stabilite, potrivit anexei nr. 2, la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar, pentru cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile de pretransfer. (2) Eventualele contestaţii la punctajele stabilite de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate se depun, în scris, la inspectoratul şcolar şi se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). Punctajele finale stabilite după soluţionarea contestaţiilor se afişează la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar. (3) Condiţiile specifice avizate de inspectoratul şcolar, însoţite şi de grilele de evaluare, dacă este cazul, se afişează la sediile unităţilor de învăţământ şi, dacă este posibil, şi pe pagina web a unităţilor de învăţământ, înainte de perioada de depunere a dosarelor la unităţile de învăţământ. (4) Comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ la care se solicită pretransferul, conform prevederilor art. 31 alin. (8), verifică dosarele şi îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit astfel de condiţii, avizate de inspectoratul şcolar. În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice îndeplinesc toate condiţiile specifice şi solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), precum şi în situaţia în care unitatea de învăţământ nu a stabilit condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante şi două sau mai multe cadre didactice solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ realizează ierarhizarea acestor cadre didactice conform criteriilor prevăzute la alin. (5), pentru fiecare criteriu, în ordinea descrescătoare a punctajelor finale stabilite la nivelul inspectoratului şcolar, potrivit anexei nr. 2. În situaţia punctajelor egale pentru acelaşi criteriu, departajarea se realizează prin aplicarea, în ordine, a criteriilor prevăzute în nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative. (5) La ierarhizarea cadrelor didactice, comisia constituită la nivelul unităţii de învăţământ trebuie să ţină seama dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile pentru pretransfer prevăzute de prezenta Metodologie, cerinţele de studii conform Centralizatorului, iar în situaţiile în care este cazul, dacă deţine avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei solicitat(e) sau dacă a promovat proba practică/orală/inspecţia specială la clasă, după caz, în profilul postului didactic solicitat şi, în ordine, de următoarele criterii, pe baza documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră: a) cadrul didactic este titular în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e) în localitatea în care solicită postul didactic/catedra vacant(ă); b) cadrul didactic este titular la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e) şi are domiciliul în localitatea în care solicită postul didactic/catedra; c) cadrul didactic este titular la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e) şi are domiciliul într-o localitate apropiată de localitatea în care solicită postul didactic/catedra; d) cadrul didactic este titular în altă specialitate decât cea a postului/catedrei solicitate, în localitatea în care solicită postul didactic/catedra vacant(ă) şi are şi domiciliul în aceeaşi localitate; e) cadrul didactic este titular în altă specialitate decât cea a postului/catedrei solicitate în localitatea în care solicită postul didactic/catedra vacant(ă) şi are domiciliul în altă localitate; f) cadrul didactic este titular în altă specialitate decât cea a postului/catedrei solicitate la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate şi are domiciliul în localitatea în care solicită postul didactic/catedra; g) cadrul didactic este titular în altă specialitate decât cea a postului/catedrei solicitate la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate şi are domiciliul într-o localitate apropiată de localitatea în care solicită postul didactic/catedra. (6) Cadrele didactice fac dovada domiciliului până la data depunerii dosarelor la inspectoratele şcolare, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie. Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar aflate în situaţia prevăzută la alin. (5) lit. c) şi g) nu sunt condiţionate de domiciliul în localitatea în care solicită pretransferul, dar trebuie să aibă domiciliul în judeţul în care solicită pretransferul. Cadrele didactice titulare/angajate în învăţământul preuniversitar într-un judeţ învecinat judeţului de domiciliu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante prin pretransfer în judeţul în care sunt titulare/angajate, pentru apropiere de localitatea de domiciliu, dacă se justifică apropierea de domiciliu. La punctaj egal, dacă un post didactic este solicitat de două sau mai multe persoane, are prioritate cadrul didactic care este titular/angajat şi are domiciliul în judeţul în care solicită pretransferul. (7) Cadrele didactice care solicită pretransferul în municipiul Bucureşti, titulare/angajate în învăţământul preuniversitar în alte judeţe, fac dovada domiciliului în municipiul Bucureşti până la data depunerii dosarelor la inspectoratul şcolar, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate sau carte de identitate provizorie. (8) Cadrele didactice care solicită pretransferul în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, în conformitate cu prevederile art. 189 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare şi cadrele didactice care solicită pretransferul pentru reîntregirea familiei nu sunt condiţionate de domiciliul în localitatea în care solicită pretransferul. Cadrele didactice care solicită pretransferul pentru reîntregirea familiei trebuie să facă dovada că soţul/soţia are locul de muncă în localitatea în care solicită pretransferul sau într-o localitate apropiată, anexând, în copie, la cererea de pretransfer, după caz, unul dintre următoarele documente: extras din Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor sau contractul individual de muncă, decizia sau ordinul conducătorului instituţiei publice, ordinul de ministru pentru personalul din sistemul de apărare, de informaţii sau de ordine publică şi de securitate naţională. (9) Lista cadrelor didactice ierarhizate de comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ şi a cadrelor didactice care solicită pretransferul în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, este înaintată consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, prin raport scris, conform anexei nr. 17, care stabileşte lista finală a cadrelor didactice pentru care se emit acorduri de principiu pentru pretransferul consimţit între unităţi de învăţământ şi validează această listă. (10) În baza validării făcute de consiliul de administraţie, cu respectarea strictă a prevederilor legale, directorul emite acorduri de principiu pentru posturile didactice vacante publicate sau pentru posturile didactice/catedrele care se pot vacanta în etapa de pretransfer, cu prioritate pentru cadrele didactice care solicită pretransferul în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, precum şi acorduri de principiu pentru cadrele didactice situate pe locurile 1, 2, 3, 4, 5 etc. în ordinea ierarhizării, privind pretransferul cadrelor didactice în unitatea de învăţământ respectivă, în ipoteza că celelalte cade didactice situate pe locurile anterioare nu optează în şedinţa de repartizare pentru soluţionarea pretransferului în unitatea de învăţământ respectivă. Directorii unităţilor de învăţământ care au emis acorduri de principiu pentru pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ înştiinţează, în scris, inspectoratul şcolar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 17. (11) Contestaţiile la acordurile de principiu pentru pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ, emise de directorii unităţilor de învăţământ, se adresează, în scris, comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate constată abateri de la prevederile prezentei Metodologii, într-o unitate de învăţământ, preşedintele comisiei solicită în scris directorului unităţii de învăţământ respective revenirea asupra situaţiei, cu reluarea procedurilor legale, pentru corectarea erorilor constatate de inspectoratul şcolar. Directorii acestor unităţi de învăţământ emit noi acorduri de principiu, conform hotărârilor consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ respective, după reluarea procedurilor legale. (12) În cazul în care abaterile constatate de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate nu sunt remediate corespunzător la nivelul unităţii de învăţământ, atunci comisia: a) poate invalida acordurile de principiu emise de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ în care abaterile nu au fost remediate şi poate respinge, în şedinţa de repartizare, ca inadmisibile, solicitările de pretransfer ale cadrelor didactice în cauză; b) poate acorda, în şedinţa de repartizare, pretransferul cadrului didactic care a primit refuzul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ în care abaterile nu au fost remediate, sub rezerva aprobării acestuia în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în perioada în care se soluţionează contestaţiile la hotărârile adoptate în şedinţa de repartizate pentru soluţionarea cererilor de pretransfer. ART. 58 (1) În vederea soluţionării cererii de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, după soluţionarea contestaţiilor conform art. 57 alin. (11), personalul didactic de predare titular depune la inspectoratul şcolar acordul/acordurile de principiu al/ale conducerii/conducerilor unităţii/unităţilor de învăţământ privind pretransferul consimţit între unităţi, după caz, conform anexei nr. 17. (2) Pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii se realizează cu informarea şi avizul Ministerului Educaţiei. În vederea emiterii avizului Ministerului Educaţiei, inspectoratul şcolar transmite, în perioada prevăzută în Calendar, Direcţiei Generale Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, o adresă în care se precizează explicit informaţii privind numele şi prenumele cadrului didactic, diagnosticul, unitatea/unităţile de învăţământ la care cadrul didactic este titular/angajat, unitatea/unităţile de învăţământ la care se solicită pretransferul, însoţită de propunerea medicului de medicină a muncii, documentele medicale justificative şi de acordul/acordurile de principiu emise de unitatea/unităţile de învăţământ, în copie certificată "Conform cu originalul" de preşedintele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate. (3) Soluţionarea cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ se realizează în şedinţa de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada prevăzută de Calendar. Cadrul didactic care nu poate participa la şedinţa de repartizare pentru soluţionarea cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ are dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, un împuternicit care să îi reprezinte interesele. (4) În baza acordurilor de principiu finale emise de directorii unităţilor de învăţământ, cu respectarea prevederilor legale, după soluţionarea contestaţiilor conform art. 57 alin. (11), comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, întrunită în şedinţă de repartizare, repartizează cadrele didactice, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie. Prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante au cadrele didactice care solicită pretransferul în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, pentru care s-a comunicat avizul Ministerului Educaţiei. Opţiunea fiecărui cadru didactic din şedinţa de repartizare se exprimă în scris, conform cererii-tip, şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. În cazul în care cadrul didactic nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează. (5) Contestaţiile la hotărârile comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar, adoptate în şedinţa de repartizare, se depun la inspectoratul şcolar în termenul prevăzut de Calendar şi se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (6) După soluţionarea contestaţiilor, inspectorul şcolar general emite decizia de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ cu precizarea unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, a postului didactic/catedrei, a nivelului de învăţământ şi a regimului de mediu, cu respectarea prevederilor art. 5 alin (5). În decizia de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ nu se precizează viabilitatea postului didactic/catedrei, iar structura/structurile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică se precizează numai în situaţia în care regimul de mediu al acestora este diferit de regimul de mediu al unităţii de învăţământ cu personalitate juridică. (7) Personalul didactic de predare titular pretransferat în etapa de pretransfer, sesiunea2022, va fi detaşat în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate sau va beneficia de completarea normei didactice de predare, după caz, în situaţia în care, după etapa de pretransfer sau până la data de 1 septembrie 2022, se constată că postul didactic/catedra pe care s-a pretransferat a fost redus(ă) ca urmare a nerealizării planului de şcolarizare, a restructurării reţelei şcolare sau a modificării planurilor-cadru de învăţământ, iar postul didactic/catedra de pe care a fost pretransferat a fost ocupat(ă) pe perioadă nedeterminată. În situaţia în care, după etapa de pretransfer sau până la data de 1 septembrie 2022, se constată că postul didactic/catedra pe care un cadru didactic s-a pretransferat a fost redus(ă), iar postul didactic/catedra de pe care a fost pretransferat nu a fost ocupat(ă) pe perioadă nedeterminată, cadrul didactic respectiv revine la postul didactic/catedra de pe care a fost pretransferat. SECŢIUNEA a 2-a Pretransferul personalului didactic de predare titular prin schimb de posturi didactice/catedre în baza consimţământului scris ART. 59 (1) Cadrele didactice titulare care se încadrează în prevederile art. 54 alin. (1) pot fi pretransferate prin schimb de posturi în baza consimţământului scris al cadrelor didactice. În situaţia în care schimbul de posturi didactice/catedre este solicitat de un cadru didactic titular în mediul urban şi de un cadru didactic titular în mediul rural, schimbul se poate realiza numai în situaţia în care cadrul didactic titular în mediul rural respectă condiţia prevăzută la art. 54 alin. (2). (2) Fiecare cadru didactic titular care participă la schimbul de posturi didactice/catedre prin consimţământ scris trebuie să aibă, la data solicitării schimbului, studiile necesare ocupării postului didactic/catedrei pe care urmează să se pretransfere, conform Centralizatorului, iar în situaţiile în care este cazul să deţină, la data solicitării schimbului, avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei pe care urmează să se pretransfere sau să fi susţinut inspecţia specială la clasă/proba practică/orală necesară ocupării postului didactic/catedrei pe care urmează să se pretransfere. Pentru posturile didactice/catedrele pe care urmează să se pretransfere prin schimb de posturi/catedre prin consimţământ scris care necesită inspecţii speciale/probe practice/orale, cadrele didactice trebuie să promoveze aceste probe cu nota minimum 7 (şapte)/calificativul "Admis", exceptând cadrele didactice titulare pretransferate de pe posturi didactice/catedre similare, conform prevederilor art. 4 alin. (4)-(7). (3) Pretransferul personalului didactic de predare titular prin schimb de posturi/catedre pe baza consimţământului scris al solicitanţilor nu este condiţionat de domiciliu. În situaţia în care ambele cadre didactice sunt titulare pe catedre formate din ore în două sau mai multe unităţi de învăţământ, schimbul de catedre prin consimţământ scris se poate realiza şi pe o parte din unităţile de învăţământ, cadrele didactice păstrându-şi cealaltă parte în încadrare. (4) Cadrele didactice titulare care beneficiază de rezervarea postului didactic/catedrei pe durata invalidităţii de gradul I sau II, cadrele didactice pensionate, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcţia de personal didactic de predare, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării, precum şi cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar care au împlinit vârsta de 65 de ani sau care vor împlini vârsta de 65 de ani până la data de 31 august2022nu pot beneficia de pretransfer prin schimb de posturi/catedre prin consimţământ scris. (5) Pretransferul prin schimb de posturi didactice/catedre prin consimţământ scris între cadrele didactice, în condiţiile alin. (1)-(4), se poate realiza atât în etapa de soluţionare a pretransferului consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, conform Calendarului, cât şi pe parcursul anului şcolar 2022-2023, conform art. 107, în condiţiile prezentei Metodologii. (6) În vederea realizării schimbului de posturi didactice/catedre prin consimţământ scris, fiecare din cadrele didactice solicitante depun la inspectoratele şcolare cereri-tip conform anexei nr. 14, însoţite de documentele menţionate în cerere. În etapa de soluţionare a pretransferului consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, cererile de pretransfer prin schimb de posturi didactice/catedre prin consimţământ scris se soluţionează în şedinţa de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada prevăzută de Calendar. (7) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se aplică prevederile art. 4 alin. (12). (8) În vederea realizării schimbului de posturi didactice/catedre prin consimţământ scris între cadre didactice titulare în judeţe diferite sau într-un judeţ şi municipiul Bucureşti, fiecare din cadrele didactice solicitante depun la ambele inspectorate şcolare cereri-tip conform anexei nr. 14, însoţite de documentele menţionate în cerere. Fiecare cadru didactic se prezintă în şedinţa de repartizare organizată de inspectoratul şcolar al judeţului în care doreşte să se pretransfere, iar cererile de pretransfer prin schimb de posturi didactice/catedre în baza consimţământului se soluţionează în şedinţa de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate. SECŢIUNEA a 3-a Pretransferul, la cerere, al personalului didactic de predare titular, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 ART. 60 (1) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se suspendă aplicarea prevederilor privind pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ. În aceste situaţii cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază, la cerere, de pretransfer în aceeaşi localitate, în localitatea în care îşi are domiciliul cadrul didactic sau pentru apropiere de domiciliu, în conformitate cu prevederile art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În condiţiile alin. (1), pentru pretransferul la cerere, în aceeaşi localitate, în localitatea de domiciliu pentru apropiere de domiciliu, pentru reîntregirea familiei sau în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, personalul didactic de predare, prevăzut la art. 54 alin. (1), depune, în perioadele prevăzute în Calendar, o cerere-tip la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi are/au sediul unitatea/unităţile de învăţământ la care se solicită pretransferul. Documentele anexate, în copie, la cererea de înscriere trebuie să fie autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care cadrul didactic este titular/angajat sau detaşat. Cadrul didactic care solicită soluţionarea cererii de pretransfer în unităţi de învăţământ din alte judeţe anexează la cererea de înscriere adeverinţa eliberată de inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială este titular/angajat, din care să rezulte că cererea de pretransfer în alt judeţ a solicitantului a fost luată în evidenţă. Un cadru didactic titular/angajat în învăţământul preuniversitar, care se încadrează în prevederile art. 54 alin. (1), se poate înscrie la etapa de pretransfer numai într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti. (3) În condiţiile alin. (1): a) organizarea şi desfăşurarea activităţilor pentru soluţionarea cererilor de pretransfer pentru cadrele didactice titulare se realizează cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (12), art. 54 alin. (2)-(4), art. 55 alin. (2) şi (3), art. 56, art. 57 alin. (1), (2), (6), (7) şi (8) şi art. 58 alin. (5)-(7); b) la ierarhizarea cadrelor didactice, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate trebuie să ţină seama dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile pentru pretransfer prevăzute de prezenta Metodologie, cerinţele de studii conform Centralizatorului, iar în situaţiile în care este cazul, dacă deţine avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei solicitat(e) sau dacă a promovat proba practică/orală, după caz şi, pe baza documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, în ordine, de criteriile prevăzute la art. 57 alin. (5), pe baza documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră; c) soluţionarea cererilor de pretransfer se realizează în şedinţa de repartizare organizată de membri ai comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, în perioada prevăzută de Calendar; d) cadrul didactic care nu poate participa la şedinţa de repartizare pentru soluţionarea cererilor de pretransfer are dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, un împuternicit care să îi reprezinte interesele; e) în baza ierarhizării cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer, conform lit. b), membrii comisiilor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar repartizează cadrele didactice, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta Metodologie, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante având cadrele didactice care solicită pretransferul în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, pentru care s-a comunicat avizul Ministerului Educaţiei; f) opţiunile cadrelor didactice din şedinţa de repartizare sau ale împuterniciţilor acestora în cadrul şedinţei de repartizare se înregistrează conform procedurii stabilite de inspectoratul şcolar; g) contestaţiile la hotărârile comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar, adoptate în şedinţa de repartizare, se depun şi se soluţionează conform prevederilor art. 58 alin. (5); h) deciziile de pretransfer se emit conform prevederilor art. 58 alin. (6). i) pretransferul personalului didactic de predare titular prin schimb de posturi didactice/catedre în baza consimţământului scris se realizează cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (12) şi art. 59. SECŢIUNEA a 4-a Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui un post didactic complet/o normă didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră ART. 61 (1) Cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui un post didactic complet/o normă didactică de predare completă la nivelul unităţilor de învăţământ, conform deciziei de repartizare pe post/catedră, care au obţinut calificativul "Foarte bine" în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi şi calificativul parţial "Foarte bine" în anul şcolar în curs şi nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi şi nici pe parcursul anului şcolar în curs, pot solicita, la cerere, modificarea repartizării pe alte posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe durata de viabilitate a postului/catedrei la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, cu acordul de principiu al consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ în care cadrele didactice solicită noua repartizare. La această etapă nu pot participa cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care şi-au completat norma didactică de predare, precum şi cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora li se reduce în întregime postul didactic/catedra la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care sunt angajate. (2) Un cadru didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei poate solicita modificarea repartizării la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pe un post didactic/o catedră vacantă publicată pentru angajare pe durata de viabilitate a postului/catedrei, constituit(ă) din ore la disciplina/disciplinele înscrise în decizia de repartizare, cu condiţia de a-şi păstra în încadrare fracţiunea de post didactic/normă didactică de predare în unitatea/unităţile de învăţământ în care este deja angajat. (3) În vederea modificării repartizării pe alte posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe durata de viabilitate a postului/catedrei la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, în condiţiile alin. (1) şi (2), cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei depun cereri atât la unitatea/unităţile de învăţământ în care solicită modificarea repartizării, cât şi la inspectoratul şcolar, conform art 4 alin. (19). Cadrele didactice care solicită modificarea repartizării pe posturi în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare depun cereri, conform art. 4 alin. (19), la CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv şi la inspectoratul şcolar. (4) La cererile care se depun la unităţile de învăţământ se anexează, în copie, documente conform prevederilor art. 4 alin. (19). (5) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic verifică dosarele depuse şi afişează la sediul inspectoratului şcolar şi obligatoriu pe pagina web a inspectoratului şcolar, pentru fiecare cadru didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei care a solicitat modificarea repartizării, următoarele informaţii: studiile, postul didactic/catedra pe care este angajat, localitatea de domiciliu, rezultatele obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la care a participat, gradul didactic, nota/media obţinută la gradul didactic, media de departajare calculată conform anexei nr. 15, media obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice, avizele şi atestatele dobândite de cadrul didactic, calificativele obţinute în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi şi calificativul parţial obţinut în anul şcolar în curs, precum şi sancţiunile disciplinare aplicate cadrului didactic în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi sau pe parcursul anului şcolar în curs. Comisiile de mobilitate ale unităţilor de învăţământ preiau informaţiile privind situaţia cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au solicitat modificarea repartizării. (6) Comisia de mobilitate de la nivelul unităţii de învăţământ, constituită din cadre didactice titulare, prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, la propunerea consiliului profesoral, conform prevederilor art. 31 alin. (8), verifică dosarele de înscriere, documentele de studii, avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante solicitate şi îndeplinirea condiţiilor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, conform prezentei Metodologii, inclusiv îndeplinirea tuturor condiţiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, în situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit astfel de condiţii, avizate de inspectoratul şcolar. (7) În situaţia în care două sau mai multe cadre didactice care îndeplinesc toate condiţiile specifice solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), precum şi în situaţia în care unitatea de învăţământ nu a stabilit condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante şi două sau mai multe cadre didactice solicită acelaşi post didactic/catedră vacant(ă), comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ realizează ierarhizarea cadrelor didactice luând în considerare, în ordine, următoarele criterii: a) cadre didactice cu domiciliul în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitat(ă), conform art. 1 alin. (2), ierarhizate, în ordine, astfel: (i) cadre didactice care au dobândit gradul didactic I, în ordinea descrescătoare a notei/mediei de repartizare obţinute la ultimul concurs naţional de titularizare la care au participat în ultimii 6 (şase) ani; (ii) cadre didactice care au dobândit gradul didactic II, în ordinea descrescătoare a notei/mediei de repartizare obţinute la ultimul concurs naţional de titularizare la care au participat în ultimii 6 (şase) ani; (iii) cadre didactice care au dobândit definitivarea în învăţământ, în ordinea descrescătoare a notei/mediei de repartizare obţinute la ultimul concurs naţional de titularizare la care au participat în ultimii 6 (şase) ani; b) cadre didactice cu domiciliul în altă localitate decât cea în care se află postul didactic/catedra solicitat(ă), conform art. 1 alin. (2), ierarhizate în ordinea criteriilor prevăzute la lit. a), punctele (i)-(iii). (8) În situaţii de egalitate a notelor/mediilor de repartizare obţinute la ultimul concurs naţional de titularizare din ultimii 6 (şase) ani, precum şi în situaţia în care cadrele didactice nu au participat la concursuri naţionale de titularizare în ultimii 6 (şase) ani se aplică, în ordine, următoarele criterii de departajare: a) nota/media cea mai mare obţinută la examenele pentru dobândirea gradelor didactice sau a definitivării în învăţământ; b) media de departajare cea mai mare calculată conform anexei nr. 15; c) media cea mai mare obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media cea mai mare obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice. (9) Propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de învăţământ/CJRAE/CMBRAE sunt analizate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, care selectează şi validează cadrele didactice pentru care se acordă modificarea repartizării. La validarea unui cadru didactic pentru care se emite acordul de principiu pentru modificarea repartizării se ţine seama dacă acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta metodologie. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în perioada prevăzută de Calendar. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (10) Cadrele didactice pentru care se respinge modificarea repartizării rămân angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în unităţile de învăţământ în care au fost repartizate, în situaţia în care li se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare conform deciziei de repartizare pe post/catedră, în condiţiile în care, în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare, până la data începerii cursurilor, îşi completează norma didactică de predare, conform prezentei Metodologii. (11) În baza validării făcute de consiliul de administraţie, cu respectarea strictă a prevederilor legale, directorul emite acordurile de principiu privind modificarea repartizării pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în unitatea de învăţământ respectivă. Directorii unităţilor de învăţământ care au emis acorduri de principiu privind modificarea repartizării pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înştiinţează în scris inspectoratul şcolar. (12) În perioada prevăzută de Calendar pentru etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei depun la inspectoratele şcolare acordurile de principiu pentru modificarea repartizării obţinute de la unităţile de învăţământ. (13) Soluţionarea cererilor privind modificarea repartizării pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei se realizează, pe discipline, în şedinţa de repartizare organizată de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada prevăzută de Calendar pentru etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, în baza acordurilor de principiu emise de conducerile unităţilor de învăţământ, după soluţionarea cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, cu respectarea prevederilor legale şi a prezentei Metodologii. (14) Contestaţiile la hotărârile comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar, adoptate în şedinţa de repartizare, se depun la inspectoratul şcolar în termenul prevăzut de Calendar şi se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (15) După soluţionarea cererilor privind modificarea repartizării a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în şedinţa de repartizare şi a constestaţiilor, inspectorul şcolar general emite deciziile de repartizare, cu precizarea unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, postului didactic/catedrei, nivelului de învăţământ, indiferent de nivelul de învăţământ din care provine solicitantul, precum şi a regimului de mediu. În baza deciziei privind modificarea repartizării, emise de inspectorul şcolar general, directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică în care a fost repartizat cadrul didactic încheie cu cadrul didactic respectiv, începând cu data de 1 septembrie, contract individual de muncă pe durată determinată de un an şcolar, urmând ca, pe durata de viabilitate a postului/catedrei, anual, să încheie câte un act adiţional la contractul individual de muncă pe durată determinată de modificare a literei b) a capitolului C din contract cu menţiunea "Durata de viabilitate a postului didactic/catedrei". (16) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se aplică prevederile art. 30 alin. (5). În aceste condiţii: a) cererile-tip la unitatea/unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE la care cadrele didactice solicită repartizarea se transmit prin poştă electronică, unde se înregistrează, iar numărul de înregistrare se comunică cadrului didactic prin poştă electronică şi prin afişare pe site-ul şi la avizierul unităţilor de învăţământ; b) la cererile-tip care se transmit prin poştă electronică la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE se anexează, în copie, buletinul/cartea de identitate/carte de identitate provizorie, documente doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul; c) conducerile unităţilor de învăţământ comunică inspectoratelor şcolare adresa de poştă electronică la care cadrele didactice transmit documentele; d) adresele de poştă electronică se fac publice prin afişarea pe site-ul şi la avizierul inspectoratului şcolar, precum şi pe site-ul şi la avizierul unităţilor de învăţământ; e) comisia de mobilitate de la nivelul unităţii de învăţământ verifică, pe baza informaţiilor afişate pe pagina web a inspectoratului şcolar, îndeplinirea condiţiilor necesare pentru modificarea repartizării de către cadrele didactice care au transmis cereri şi realizează departajarea candidaţilor care solicită acelaşi post didactic/aceeaşi catedră vacantă, dacă este cazul. SECŢIUNEA a 5-a Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei prin schimb de posturi/catedre prin consimţământ scris ART. 62 (1) Cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obţinut calificativul "Foarte bine" în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi şi calificativul parţial "Foarte bine" în anul şcolar în curs şi nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi şi nici pe parcursul anului şcolar în curs pot solicita, la cerere, modificarea repartizării pe alte posturi didactice/catedre pentru angajare pe durata de viabilitate a postului/catedrei la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, prin schimb de posturi/catedre, în baza consimţământului scris al cadrelor didactice, cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CMBRAE/CJRAE în care cadrele didactice solicită repartizarea. (2) Pentru modificarea repartizării pe alte posturi didactice/catedre pentru angajare pe durata de viabilitate a postului/catedrei la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, prin schimb de posturi/catedre, se aplică prevederi similare celor prevăzute la art. 59 alin. (2)-(7). CAP. VII Prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2022-2023, pentru cadrele didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau care promovează examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, care au obţinut nota sau media de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar ART. 63 (1) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după derularea etapelor de mobilitate anterioare se ocupă cu prioritate de cadrele didactice care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2022-2023, care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, iar ulterior nu au obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), care respectă cumulativ şi celelalte condiţii prevăzute la art. 4 alin. (15) şi (18), respectiv la art. 4 alin. (16) şi (18) pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământul primar, cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CMBRAE/CJRAE, după caz. (2) În această etapă consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CMBRAE/CJRAE emit şi acorduri de principiu pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, pentru posturile didactice/catedrele care se pot vacanta ulterior, respectiv pentru cadrele didactice înscrise la examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, care respectă cumulativ celelalte condiţii prevăzute la alin. (1). Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/CMBRAE/CJRAE, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la comunicarea acesteia. Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi se soluţionează de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ/CMBRAE/CJRAE privind contestaţia este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ. Persoana nemulţumită de răspunsul primit la contestaţie are dreptul de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente. (3) Dacă în această etapă un post didactic/o catedră este solicitat(ă) de mai multe cadre didactice se aplică criteriile de departajare prevăzute la art. 4 alin. (17). CAP. VIII Organizarea şi desfăşurarea concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale ART. 64 (1) Coordonarea metodologică a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar de stat şi particular este asigurată de Ministerul Educaţiei, prin Comisia naţională de monitorizare a concursului, numită prin ordin al ministrului educaţiei. Atribuţiile Comisiei naţionale de monitorizare a concursului se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei. Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice vacante/rezervate cu personal civil în liceele militare, în unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională, respectiv din unităţile de învăţământ preuniversitar subordonate Ministerului Justiţiei, este coordonat metodologic de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei. (2) Concursul naţional se organizează de inspectoratele şcolare. Inspectoratul şcolar organizează concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar. Inspectoratul şcolar, prin inspectorul general, şi conducerile unităţilor de învăţământ răspund integral de buna desfăşurare a concursului, potrivit prezentei Metodologii. (3) Concursul naţional constă în probă practică sau inspecţie specială la clasă în profilul postului didactic solicitat şi probă scrisă, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, conform art. 254 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Inspecţia specială la clasă în profilul postului se desfăşoară pe durata unei ore de curs şi se evaluează prin note de la 10 la 1, conform anexei nr. 5. Rezultatele la această probă se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probei. Proba se înregistrează audio. (5) Probele practice de profil, pentru posturile care sunt condiţionate pentru ocupare de proba practică, se desfăşoară conform anexelor nr. 4 şi 6-12 şi se evaluează prin note de la 10 la 1. Rezultatele la aceste probe se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probelor. Nota obţinută la proba practică în profilul postului sau la inspecţia specială la clasă în profilul postului are o pondere de 25% în media de repartizare. (6) Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă. Candidaţii care nu obţin la inspecţia specială la clasă în profilul postului sau la proba practică în profilul postului minimum nota 7 (şapte) nu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, dar nu mai puţin de 7 (şapte) la fiecare dintre acestea, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, poate folosi acest rezultat şi în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, pentru angajare pe perioadă nedeterminată sau determinată. Cadrul didactic care a obţinut cel puţin media 5 (cinci) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, poate folosi acest rezultat şi în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, pentru angajare pe perioadă determinată, pentru posturile didactice/catedrele care nu necesită probă practică/orală. În situaţia în care candidatul optează şi pentru susţinerea inspecţiei speciale la clasă în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, la media finală a concursului se ia în calcul nota obţinută la inspecţia specială la clasă în cadrul concursului. Media obţinută la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, se poate folosi numai pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor în unităţile de învăţământ din judeţul/municipiul Bucureşti în care candidatul este înscris la examenul naţional de definitivare în învăţământ. (7) Proba scrisă se susţine pe baza subiectelor elaborate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, în concordanţă cu programele specifice pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. Proba scrisă se evaluează prin note de la 10 la 1. Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie în colaborare cu Direcţia Generală Minorităţi şi Relaţia cu Parlamentul asigură, la cererea candidaţilor, traducerea subiectelor în limbile minorităţilor naţionale. Inspectoratele şcolare transmit, în scris, Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi Direcţiei Generale Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară, conform Calendarului, disciplinele de concurs la care se solicită traducerea, specializarea şi limba maternă pentru care candidaţii au optat, de exemplu: matematică, limba maghiară. Candidaţii care susţin probele în limbile minorităţilor naţionale primesc simultan varianta de subiecte atât în limba maternă, cât şi în limba română. Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. (8) Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului sau cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, conform alin. (6), iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obţinută la proba scrisă)*3+(nota obţinută la proba practică/inspecţia specială la clasă)]/4. (9) Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului sau cel puţin media 5 (cinci) la inspecţiile la clasă în profilul postului sau în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, conform alin. (6), iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obţinută la proba scrisă)*3+(nota obţinută la proba practică/inspecţia specială la clasă)]/4. (10) Pentru proba scrisă, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie stabileşte 3 (trei) variante de subiecte şi baremele de evaluare aferente. Procedura specifică de transmitere şi preluare a subiectelor se stabileşte de către Ministerul Educaţiei şi se comunică inspectoratelor şcolare. (11) Concursul naţional, sesiunea 2022, se organizează şi se desfăşoară în perioada prevăzută de Calendar. În aceeaşi perioadă pot organiza concurs şi unităţile de învăţământ particular, în condiţiile prezentei Metodologii. (12) Cadrul didactic titular în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care se prezintă la concursul naţional pentru ocuparea unui alt post didactic/unei alte catedre declarat(e) vacant(e)/rezervat(e) în învăţământ preuniversitar şi nu ocupă post/catedră sau obţine o notă mai mică de 5 (cinci), îşi păstrează calitatea de titular în unitatea/unităţile de învăţământ din care provine. (13) Cadrul didactic cu statut de angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, anterior înscrierii la concurs, care participă la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2022 şi obţine media de repartizare minimum 7 (şapte), calculată conform prevederilor alin. (8), poate solicita repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care este angajat, în condiţiile în care consiliul de administraţie/consiliile de administraţie al/ale unităţilor de învăţământ confirmă, prin adresă scrisă, că postul didactic/catedra respectiv(ă) are o viabilitate estimată de cel puţin 4 (patru) ani şcolari şi poate fi ocupat(ă) pe perioadă nedeterminată. Adresa se depune la dosarul de înscriere la concursul naţional de către candidat. În situaţia în care cadrul didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei nu obţine media de repartizare minimum 7 (şapte), calculată conform prevederilor alin. (8), dar obţine cel puţin media de repartizare minimum 5 (cinci), calculată conform prevederilor alin. (9), rămâne angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform deciziei de repartizare pe post/catedră. (14) Cadrul didactic angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care participă la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar pierde această calitate în situaţia în care obţine o notă mai mică de 5 (cinci) la proba scrisă din cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, la disciplina/una dintre disciplinele corespunzătoare postului didactic/catedrei pe care este angajat, conform deciziei de repartizare. (15) Posturile didactice/catedrele eliberate în condiţiile alin. (14), inclusiv posturile didactice/catedrele vacante propuse pentru a fi ocupate pe perioadă nedeterminată, care se includ în listă sub un singur cod, se ocupă în şedinţele de repartizare ulterioare organizate conform Calendarului, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii. ART. 65 (1) În cazul mediilor de repartizare egale obţinute la concurs, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate au, în ordine: a) candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate; b) candidaţii cu domiciliul în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitat(ă); c) candidaţii care au dobândit gradul didactic I; d) candidaţii care au dobândit gradul didactic II; e) candidaţii care au dobândit definitivarea în învăţământ; f) candidaţii cu media de departajare cea mai mare calculată conform anexei nr. 15; g) candidaţii cu media cea mai mare obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media cea mai mare obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice. (2) Candidaţii care nu prezintă documente privind mediile anilor de studii nu beneficiază de criteriul de departajare prevăzut la alin. (1) lit. f). Calculul mediei de departajare în cazul mediilor egale, pentru absolvenţii care au finalizat studiile în alte ţări şi au obţinut diplome echivalate de către Ministerul Educaţiei din România, este prevăzut în anexa nr. 15. ART. 66 (1) Listele cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate complete şi incomplete reactualizate se aduc la cunoştinţă persoanelor interesate la data prevăzută de Calendar sau cel târziu cu cel puţin 30 de zile înaintea desfăşurării probei scrise, prin afişare la inspectoratele şcolare şi prin publicare pe site-urile acestor instituţii. Listele cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate conţin informaţiile specificate în anexa nr. 1. (2) Toate posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs se publică în concordanţă cu Centralizatorul. (3) La unităţile de învăţământ cu mai multe niveluri de învăţământ, licee tehnologice, unităţi de învăţământ având clase pregătitoare-XII/XIII clase V-XII/XIII, posturile/catedrele vacante/rezervate pentru concurs se publică pentru nivelul cel mai înalt corespunzător unităţii de învăţământ şi postului didactic, în concordanţă cu Centralizatorul. (4) Posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, prin concurs, sunt posturi didactice/catedre vacante, complete, selectate dintre posturile/catedrele vacante care au o viabilitate estimată de cel puţin 4 (patru) ani, constituite din discipline în concordanţă cu Centralizatorul, de regulă, într-o singură unitate de învăţământ, cu respectarea prevederilor art. 30 alin. (2) şi art. 31 alin. (2). (5) În situaţia în care unităţile de învăţământ sunt constituite în consorţii şcolare se pot constitui şi catedre vacante/rezervate din ore existente la mai multe unităţi de învăţământ din cadrul consorţiului şcolar. În mediul rural se pot constitui catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, conform alin. (4), din ore existente la cel mult 3 (trei) unităţi de învăţământ şi catedre vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată la două sau mai multe unităţi de învăţământ. (6) În unităţile de învăţământ de nivel gimnazial, în liceele şi în seminariile teologice şi în unităţile de învăţământ din mediul rural se pot constitui catedre vacante/rezervate formate din ore compuse din două discipline (limba română-limbă străină, limbă străină A-limbă străină B, geografie-limbă străină, istorie-limbă străină, matematică-fizică, fizică-chimie, chimie-biologie, istorie-geografie, geografie-istorie etc.), în concordanţă cu Centralizatorul, prima disciplină având ponderea cea mai mare de ore în catedră, constituind şi disciplina de concurs. (7) Pentru disciplinele din învăţământul gimnazial, profesional şi liceal pentru care este prevăzută o oră/săptămână în planurile-cadru de învăţământ se pot constitui catedre vacante/rezervate pentru concurs în două sau mai multe unităţi de învăţământ sau din două sau mai multe discipline, pentru orice nivel de învăţământ, în concordanţă cu Centralizatorul, prima disciplină având ponderea cea mai mare de ore în catedră, constituind şi disciplina de concurs. (8) Pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate constituite din două discipline sau mai multe discipline, candidaţii trebuie să aibă specializarea/specializările corespunzătoare posturilor didactice/catedrelor respective conform Centralizatorului şi susţin în cadrul concursului proba scrisă la disciplina care are ponderea cea mai mare de ore în catedră. (9) În învăţământul special gimnazial catedrele vacante pentru concurs de activităţi de pre-profesionalizare se publică doar pentru angajare pe perioadă determinată. SECŢIUNEA a 2-a Înscrierea candidaţilor şi disciplinele de concurs ART. 67 (1) Cererile de înscriere la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, potrivit anexei nr. 14, însoţite de copii de pe documentele solicitate, se înregistrează la secretariatul comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului, conform Calendarului. La solicitarea comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, acolo unde se impune, se pot constitui şi alte centre de înscriere la concurs, în afara celui din inspectoratul şcolar. Membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului şi consilierul juridic al inspectoratului şcolar au obligaţia de a verifica legalitatea documentelor anexate la cererea de înscriere la concurs. (2) Candidaţii care au depus dosare de înscriere la concursul naţional în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la concursul naţional, sesiunea 2022, la centrul de înscriere cererea-tip însoţită doar de documente în completarea celor depuse în anii anteriori, dacă este cazul. (3) La concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar au dreptul să participe persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii şi de pregătire psihopedagogică prevăzute de prezenta Metodologie, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale, sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei didactice şi nu îndeplinesc condiţiile legale de pensionare pentru limită de vârstă. Nu au dreptul să participe la concurs persoanele care se află într-una dintre următoarele situaţii: a) nu prezintă un document medical emis de un medic de medicină a muncii/cabinet de medicină a muncii din care să reiasă faptul că nu există incompatibilităţi de ordin medical cu funcţia didactică; b) au fost condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării; c) au fost sancţionate, pe parcursul anului şcolar curent sau în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi, cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. (4) Datele din fişele de înscriere a candidaţilor sunt înregistrate în sistemul informatizat, în cazul utilizării unui astfel de sistem. (5) În condiţiile alin. (4), în perioada de validare a fişelor de înscriere, candidatul primeşte fişa martor extrasă din sistemul informatizat, pe care este obligat să verifice şi să o semneze, alături de reprezentantul inspectoratului şcolar, pentru conformitate. Un exemplar se înmânează candidatului, iar celălalt rămâne la inspectoratul şcolar/centrul în care are loc înscrierea. Neprezentarea candidatului sau a unui împuternicit al acestuia, desemnat prin procură notarială în original, la validare, în perioada prevăzută de Calendar, atrage după sine anularea înscrierii candidatului la concurs, cu excepţia absolvenţilor din promoţia curentă a studiilor sau a departamentelor pentru pregătirea personalului didactic. În mod excepţional, absolvenţii din promoţia curentă a studiilor sau a departamentelor pentru pregătirea personalului didactic, pot să prezinte adeverinţa de absolvire şi să valideze fişa de înscriere la data susţinerii probei scrise. Absolvenţii promoţiei curente pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor sau a programului de pregătire psihopedagogică (6) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar se pot înscrie la concurs absolvenţi cu diplomă ai învăţământului superior, postliceal sau mediu care au înscrise pe diplomă/diplome specializarea/specializările corespunzătoare posturilor didactice/catedrelor respective în concordanţă cu Centralizatorul şi care prezintă, în perioada de înscriere la concurs, avizele şi atestatele suplimentare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor care necesită avize şi atestate, conform prezentei Metodologii. Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, proba scrisă se susţine în specializarea/specializările postului/catedrei, conform Centralizatorului, după programele valabile, specifice pentru concurs. (7) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul special se pot înscrie la concurs absolvenţii care îndeplinesc condiţiile de studii prevăzute la alin. (6) şi condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (17). (8) Pentru ocuparea posturilor de profesor preparator (nevăzător) candidaţii susţin proba scrisă la disciplina de concurs în concordanţă cu specializarea/specializările înscrisă/înscrise pe diplomă/diplome, conform Centralizatorului, după programele specifice concursului. Ocuparea posturilor vacante/rezervate de profesor preparator (nevăzător), din învăţământul special, se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute, indiferent de disciplina de concurs la care s-a susţinut proba scrisă. Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de specialitate de la unităţile de învăţământ special pentru deficienţi de vedere se pot înscrie la concurs şi candidaţi nevăzători care îndeplinesc şi condiţiile suplimentare prevăzute la art. 9 alin. (17), având înscrise pe diplomă specializările corespunzătoare posturilor didactice/catedrelor respective, conform Centralizatorului, după programele specifice concursului. Pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate de pre-profesionalizare, proba scrisă se susţine la disciplina prevăzută în Centralizator, după programele specifice de concurs valabile pentru maiştri-instructori/profesori de instruire practică. (9) Catedrele de pregătire/instruire practică din domeniul "Transporturi/Conducerea autovehiculelor" pot fi ocupate de absolvenţi ai învăţământului superior/postliceal cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei (IGP)/Autorităţii Rutiere Române (ARR), având oricare din specializările care le conferă dreptul de a ocupa catedre de pregătire/instruire practică, în concordanţă cu Centralizatorul pentru pregătire şi instruire practică. Candidaţii care solicită ocuparea unui post de pregătire/instruire practică din domeniul "Transporturi/Conducerea autovehiculelor" susţin proba practică specifică domeniului "Transporturi/Transporturi rutiere" şi proba scrisă din programa specifică de concurs pentru "Transporturi (profesori de instruire practică/maiştri - instructori)". (10) Pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preşcolar şi primar din unităţile de învăţământ, clase sau grupe cu predare în limbile minorităţilor naţionale, proba scrisă se susţine după cum urmează: a) în învăţământul preşcolar, probă scrisă cu subiecte mixte de limba şi literatura maternă în care urmează să se facă predarea şi limba şi literatura română şi universală pentru copii, în pondere egală, subiecte mixte de metodica predării activităţilor în limba maternă în care urmează să se facă predarea şi metodica predării activităţilor în limba română în învăţământul preşcolar, în pondere egală, precum şi subiecte de pedagogie preşcolară, traduse în limba maternă în care urmează să se facă predarea, elaborate pe baza programelor specifice de concurs pentru educatoare/institutori/profesori pentru învăţământ preşcolar, b) în învăţământul primar, probă scrisă cu subiecte mixte de limba şi literatura maternă în care urmează să se facă predarea şi limba şi literatura română şi universală pentru copii, în pondere egală, subiecte mixte de metodica predării limbii şi literaturii materne/comunicării în limba maternă în care urmează să se facă predarea, metodica predării limbii şi literaturii române/comunicării în limba română şi metodica predării matematicii/matematicii şi explorării mediului în învăţământul primar, în pondere egală, precum şi subiecte de matematică şi pedagogie şcolară, traduse în limba maternă în care urmează să se facă predarea, în pondere egală, elaborate pe baza programelor specifice de concurs pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar. (11) Candidaţii care susţin probe scrise conform alin. (10) şi obţin cel puţin media 5 (cinci) sunt repartizaţi, în baza rezultatelor obţinute la concurs, numai pe posturi didactice vacante/rezervate în învăţământul preşcolar sau primar, după caz, în unităţi de învăţământ, clase sau grupe cu predare în limbile minorităţilor naţionale. (12) Candidaţii care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv, clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), clase/grupe de elevi cu deficienţe de auz, clase/grupe de elevi cu deficienţe de vedere, precum şi ocuparea de catedre vacante/rezervate de informatică, de tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, de instruire practică sau de activităţi de pre-profesionalizare, posturi didactice/catedre vacante/rezervate din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică în profilul postului didactic/catedrei solicitat(e). Rezultatul probei practice în profilul postului se evaluează prin note de la 10 la 1 conform anexelor nr. 4 şi 6-12. Aceste probe se înregistrează audio-video. Probele practice la care participă şi elevi se înregistrează numai audio. (13) Candidaţii care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limbile minorităţilor naţionale susţin o probă orală de cunoaştere a limbii minorităţii în care urmează să se facă predarea. Fac excepţie cadrele didactice titulare pe posturi didactice/catedre similare, candidaţii care susţin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învăţământul primar sau preşcolar cu predare în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea, candidaţii care au finalizat, cu diplomă studii universitare cu specializarea în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea, precum şi candidaţii care au efectuat studiile în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea. Rezultatul probei orale de cunoaştere a limbii minorităţii în care urmează să se facă predarea se consemnează prin "admis" sau "respins". Această probă se înregistrează audio-video. Proba se desfăşoară conform anexei nr. 4. (14) Candidaţii care au efectuat studiile în România în limbile minorităţilor naţionale sau în alte ţări şi solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limba română, susţin o probă orală de cunoaştere a limbii române. Fac excepţie candidaţii pe a căror diplomă de studii este înscrisă specializarea "Limba română" sau "Limba şi literatura română", candidaţii care au efectuat studiile în alte ţări în limba română şi candidaţii care susţin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învăţământul primar sau preşcolar cu predare în limba română ori a unei catedre de limba şi literatura română. Rezultatul probei orale de cunoaştere a limbii române se consemnează prin calificative , "Admis/Respins". Această probă se înregistrează audio-video. Proba se desfăşoară conform anexei nr. 4. (15) Concomitent cu afişarea listei candidaţilor înscrişi şi a graficului privind susţinerea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă, inspectoratele şcolare publică şi lista unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise. (16) Inspecţiile speciale la clasă se susţin în limba în care candidaţii şi-au efectuat studiile. Inspecţiile speciale la clasă se pot susţine şi în limba în care urmează să se facă predarea, după promovarea probei orale de cunoaştere a limbii respective. (17) Inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale din cadrul concursului naţional se pot organiza şi în sistem online. Procedura specifică de organizare şi desfăşurare a acestor probe se elaborează de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului. (18) Inspecţiile speciale la clasă şi probele practice/orale eliminatorii în profilul postului, promovate de candidaţi în cadrul concursului naţional, rămân valabile în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, precum şi pentru concursurile care se desfăşoară pe parcursul anului şcolar 2022-2023. SECŢIUNEA a 3-a Comisiile de concurs ART. 68 (1) Pentru organizarea şi desfăşurarea concursului se numeşte comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului, prin decizia inspectorului şcolar general, în următoarea componenţă: a) preşedinte - inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar, b) 4-20 secretari - inspectori şcolari cu atribuţii referitoare la managementul resurselor umane/inspectori şcolari/directori; c) 4-15 informaticieni/analişti programatori; d) consilierul/consilierii juridic(i) ai inspectoratului şcolar; e) persoană responsabilă cu activitatea de comunicaţii virtuale la nivelul inspectoratului şcolar/centrului de comunicare la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti. (2) În componenţa comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate cu personal civil în judeţele în care există unităţi de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională se desemnează membri potrivit precizărilor Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei. (3) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a probelor practice/orale în profilul postului şi a inspecţiilor speciale la clasă, numită prin decizia inspectorului şcolar general, are următoarea componenţă: a) preşedinte - inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar, b) membri - câte doi profesori titulari, cu gradul didactic I, cu specializarea în profilul postului/responsabili ai comisiilor metodice cu specializarea în profilul postului/inspectori şcolari cu specializarea în profilul postului/metodişti ai inspectoratului şcolar cu specializarea în profilul postului, pentru fiecare disciplină de concurs la care s-au înscris candidaţi, pentru cel mult 40 de candidaţi; c) 1-7 secretari - inspectori şcolari. (4) În mod excepţional, pentru disciplinele la care nu se identifică profesori titulari cu gradul didactic I, inspectorul şcolar general poate numi membri în comisia pentru evaluarea probei practice/orale în profilul postului sau inspecţiei speciale la clasă şi de soluţionare a contestaţiilor, profesori titulari din învăţământul preuniversitar care au dobândit gradul didactic II sau definitivarea în învăţământ ori cadre didactice din învăţământul universitar. (5) Evaluarea probei practice/orale în profilul postului sau inspecţiei speciale la clasă în profilul postului se realizează de către membrii comisiei prevăzuţi la alin. (3) lit. b). (6) Contestaţiile la probele practice/orale/inspecţiile speciale la clasă în profilul postului se depun la inspectoratele şcolare, în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor. Contestaţiile la aceste probe se depun personal de către candidaţi sau prin împuterniciţi, aceştia din urmă prezentând procură notarială în original. Nu pot fi contestate probele susţinute de alţi candidaţi. (7) Contestaţiile la probele practice/orale/inspecţiile speciale la clasă în profilul postului se soluţionează de către o comisie, numită prin decizia inspectorului şcolar general, în următoarea componenţă: a) preşedinte - inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar, b) membri - câte doi profesori titulari, cu gradul didactic I, cu specializarea în profilul postului/inspectori şcolari cu specializarea în profilul postului/metodişti ai inspectoratului şcolar cu specializarea în profilul postului, pentru fiecare disciplină de concurs la care s-au depus contestaţii, pentru cel mult 40 de candidaţi; c) 1-2 secretari - inspectori şcolari. (8) Soluţionarea contestaţiei se realizează prin reevaluarea probei practice/orale în profilul postului sau a inspecţiei speciale la clasă în profilul postului de către membrii prevăzuţi la alin. (7) lit. b), pe baza documentaţiei de la evaluarea iniţială a probelor respective şi a înregistrărilor audio sau audio-video, după caz. (9) Proba scrisă a concursului are loc în centre de concurs în care pot fi arondaţi cel mult 500 de candidaţi. Centrele de concurs cu mai mult de 500 de candidaţi se organizează cu avizul Ministerului Educaţiei. Activitatea centrului de concurs este coordonată de o comisie, numită prin decizia inspectorului şcolar general, în următoarea componenţă: a) preşedinte - inspector şcolar, b) 1-3 secretari - directori/directori adjuncţi ai unităţilor de învăţământ în care se desfăşoară proba scrisă; c) 6-18 membri - inspectori şcolari, directori/directori adjuncţi; d) 4-6 informaticieni/analişti programatori/ajutori analişti programatori; e) câte o persoană responsabilă cu derularea şi monitorizarea procesului de supraveghere audio-video pentru fiecare locaţie a centrului de concurs. La fiecare centru de concurs se repartizează, prin decizia inspectorului şcolar general, profesori asistenţi. (10) Membrii comisiei din centrul de concurs, care au asigurat multiplicarea subiectelor, pot părăsi încăperea în care a fost asigurată multiplicarea numai după cel puţin o oră de la începerea efectivă a probei scrise. Toţi membrii comisiei din centrul de concurs, înainte de începerea concursului, depun o declaraţie prin care se angajează să păstreze secretul subiectelor de concurs, până la afişarea baremului de evaluare. Nerespectarea confidenţialităţii atrage după sine sancţiuni administrativ-disciplinare, civile sau penale, după caz. (11) La nivelul fiecărui centru de concurs se asigură securizarea lucrărilor scrise, în deplină siguranţă, conform procedurilor aprobate. ART. 69 (1) Coordonatorii comisiilor pentru elaborarea subiectelor şi baremelor de evaluare sunt numiţi prin ordin al ministrului educaţiei. (2) În situaţia în care se constată că subiectul/subiectele a/au fost formulat/e greşit sau în afara programei de concurs, candidaţii primesc punctajul integral aferent subiectului formulat greşit. ART. 70 (1) Comisia naţională de monitorizare a concursului: a) stabileşte modelul tipizatului foii de concurs şi îl comunică inspectoratelor şcolare; b) stabileşte modalităţile de organizare şi de desfăşurare a evaluării lucrărilor scrise, de soluţionare a contestaţiilor, componenţa comisiilor de evaluare şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi atribuţiile membrilor acestor comisii în cadrul concursului naţional; c) elaborează Procedura specifică privind desfăşurarea activităţilor de evaluare a lucrărilor, de soluţionare a contestaţiilor şi de transmitere a lucrărilor de la centrele de examen la comisiile de evaluare/soluţionare a contestaţiilor, precum şi modalităţile de înregistrare şi consemnare a rezultatelor obţinute de candidaţi în documentele specifice concursului naţional şi o comunică inspectoratelor şcolare. (2) Fiecare lucrare scrisă este evaluată independent, de doi profesori evaluatori, conform baremului de evaluare şi notare. Fiecare profesor evaluator trece punctele acordate pentru fiecare subiect, precum şi nota finală, în borderoul de notare, după terminarea evaluării. În borderoul de notare trebuie să se evidenţieze atât punctajul acordat pentru fiecare subiect, cât şi punctajele intermediare acordate pentru fiecare subpunct din cadrul unui subiect, conform baremului de evaluare. (3) Fiecare profesor evaluator stabileşte, prin raportare la baremul de evaluare şi notare, nota lucrării scrise, cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul/punctele din oficiu. Nota finală acordată lucrării se stabileşte ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note acordate de cei doi profesori evaluatori. Pentru validarea evaluărilor, diferenţa dintre notele acordate de fiecare profesor evaluator nu trebuie să fie mai mare de 1 punct. (4) În cazul în care apar lucrări pentru care diferenţa dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea respectivă este reevaluată de un al treilea profesor evaluator, asigurându-se respectarea baremului de evaluare şi notare, în conformitate cu Procedura specifică prevăzută la alin. (1) lit. c). Nota acestuia este definitivă. (5) Evaluarea lucrărilor de concurs şi comunicarea rezultatelor se realizează în perioada prevăzută de Calendar. (6) Contestaţiile la proba scrisă se depun la inspectoratele şcolare, în perioada prevăzută de Calendar. Contestaţia la proba scrisă se depune personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. Contestaţia la proba scrisă poate fi transmisă şi prin poştă electronică, situaţie în care candidatul anexează la contestaţia transmisă şi buletinul/cartea de identitate/cartea de identitate provizorie. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidaţi. (7) Situaţia pe discipline a lucrărilor scrise anulate şi motivele anulării lucrărilor scrise se comunică, dacă este cazul, în scris, Comisiei naţionale de monitorizare a concursului. ART. 71 (1) Reevaluarea lucrărilor contestate este realizată de alte persoane decât cele care au evaluat iniţial lucrările scrise, conform prevederilor art. 70 şi Procedurii specifice prevăzute la art. 70 alin. (1) lit. c), în termenul prevăzut de Calendar. (2) În cazul în care diferenţa - în plus sau în minus - dintre nota acordată de comisia de soluţionare a contestaţiilor şi nota acordată de comisia de evaluare este mai mică de 1,5 puncte sau egală cu 1,5 puncte, rămâne definitivă nota acordată de comisia de contestaţii. (3) Dacă diferenţa între nota finală stabilită de comisia de evaluare a lucrărilor scrise şi nota finală stabilită de comisia de soluţionare a contestaţiilor este mai mare de 1,5 puncte, diferenţă care poate fi în plus sau în minus, lucrarea scrisă este recorectată de alţi doi profesori evaluatori, alţii decât cei care au evaluat iniţial/reevaluat lucrarea scrisă, conform prevederilor art. 70 şi Procedurii specifice prevăzute la art. 70 alin. (1) lit. c). Rezultatul acestei ultime recorectări este definitiv. Inspectorul şcolar general dispune aplicarea măsurilor legale asupra persoanelor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile în cadrul concursului. (4) Rezultatele finale se comunică la data prevăzută de Calendar. (5) Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Rezultatele stabilite de comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt definitive şi pot fi atacate numai la instanţa de contencios administrativ competentă. (6) Situaţia pe discipline a lucrărilor scrise anulate şi motivele anulării lucrărilor scrise în etapa de soluţionare a contestaţiilor se comunică, dacă este cazul, în scris, Comisiei naţionale de monitorizare a concursului naţional. (7) Ulterior evaluării lucrărilor scrise, conducerea Ministerului Educaţiei poate desemna, după caz, comisii de reevaluare, prin sondaj, a unui număr de lucrări scrise, urmărindu-se corectitudinea respectării baremelor de evaluare. În cazul constatării unor nereguli flagrante, conducerea Ministerului Educaţiei propune conducerilor inspectoratelor şcolare măsuri de sancţionare a persoanelor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile în cadrul concursului, potrivit prevederilor legale. Reevaluarea nu conduce la modificarea notelor candidaţilor. ART. 72 (1) După afişarea rezultatelor finale, candidaţii pot solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului să îşi vadă lucrarea, fără ca, în urma vizualizării, să obţină reevaluarea lucrării şi/sau modificarea notelor acordate. (2) Graficul, termenii şi condiţiile în care se poate realiza vizualizarea lucrării de către un candidat sunt cuprinse în procedura specifică elaborată de către fiecare inspectorat şcolar şi comunicat candidaţilor, după afişarea rezultatelor finale. (3) Pentru a organiza vizualizarea lucrării unui candidat/unor candidaţi, preşedintele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului în care candidatul a susţinut proba scrisă solicită preşedintelui comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului la nivelul căruia şi-a desfăşurat activitatea centrul de evaluare o copie conform cu originalul a lucrării/lucrărilor, în format scanat, transmisă prin suport digital, cu informarea Direcţiei Generale Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei. (4) Pe durata vizualizării lucrărilor scrise, candidaţilor li se aduce la cunoştinţă că scopul procedurii este acela de a constata aspecte privind integritatea lucrării în formatul predat de aceştia şi asumat prin semnătură în procesul-verbal şi că, în timpul şi după parcurgerea acestei proceduri, nu li se permite fotografierea/fotocopierea lucrării, nu li se eliberează copii ale lucrării şi nu li se modifică nota obţinută. SECŢIUNEA a 4-a Desfăşurarea probei scrise în cadrul concursului ART. 73 (1) Lucrarea scrisă se desfăşoară la data prevăzută de Calendar, începând cu orele 9.00. Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la orele 7.00 şi cel mai târziu la orele 8.00. Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu mai pot susţine proba scrisă. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depăşit cu 1-2 ore numai de către candidaţii cu deficienţe grave. Pentru redactarea lucrărilor se foloseşte cerneală de culoare albastră sau pix cu pastă de culoare albastră; desenele/graficele se pot executa şi cu creionul negru. Candidaţii pot avea dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche şi planurile de conturi pentru disciplina "economic, administrativ, poştă". (2) În vederea desfăşurării probelor scrise, se asigură supravegherea fiecărei săli de către asistenţi supraveghetori, care verifică identitatea candidaţilor, prin buletin/carte/carte de identitate provizorie sau paşaport. În toate sălile de concurs vor fi instalate camere audio-video de supraveghere. (3) Candidaţii şi asistenţii supraveghetori nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărţi, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanţă, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea examenului în condiţii de legalitate, echitate şi obiectivitate. Candidaţii pot avea dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche şi planurile de conturi pentru disciplina "economic, administrativ, poştă". Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen. (4) Candidaţii care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria acelora menţionate la alin. (3) sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei din centrul de concurs, situaţie în care asistenţii supraveghetori sau membrii comisiei din centrul de concurs încheie un proces-verbal. Candidaţii eliminaţi din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2022-2023. (5) Candidaţii sunt informaţi de către asistenţii supraveghetori responsabili de săli, la intrarea în sala de examen, cu privire la prevederile metodologice şi procedurale referitoare la desfăşurarea probei scrise şi semnează procese-verbale care să ateste informarea. (6) Asistenţii supraveghetori care furnizează soluţii ale subiectelor de examen, falsifică lucrări, tolerează acţiuni sau intenţii de fraudă ale candidaţilor ori manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor răspund disciplinar, în conformitate cu prevederile art. 280 - 282 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, civil sau penal, după caz. (7) Procedura specifică de desfăşurare a probei scrise şi de sigilare şi securizare a lucrărilor scrise se stabileşte de Ministerul Educaţiei şi se comunică inspectoratelor şcolare. (8) În scopul asigurării egalităţii de şanse, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului poate decide cu privire la adoptarea unor măsuri specifice de aplicare a prevederilor metodologice pentru candidaţii cu deficienţe, care depun în acest sens cereri motivate, însoţite de documente-suport, conform procedurii specifice prevăzute la alin. (7). Comisia naţională de monitorizare a concursului este informată cu privire la deciziile stabilite de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului pentru asigurarea egalităţii de şanse şi poate decide şi alte măsuri speciale, adaptate situaţiilor specifice. SECŢIUNEA a 5-a Repartizarea candidaţilor şi a cadrelor didactice pe posturile didactice/catedrele declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar ART. 74 (1) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru concurs se repartizează în şedinţă de repartizare organizată de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului. (2) Repartizarea posturilor/catedrelor se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obţinute la concurs, conform art. 64 alin. (8) şi (9), în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante/rezervate din lista afişată pentru concurs, cu respectarea condiţiilor prezentei Metodologii. În cazul mediilor de repartizare egale obţinute la concurs se aplică prevederile art. 65. În cadrul şedinţelor de repartizare, opţiunea fiecărui candidat se exprimă în scris, conform cererii tip şi se consemnează în procesul verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. După consemnarea în procesul verbal a opţiunii făcute, comisia de organizare şi desfăşurare a concursului eliberează adresa de repartizare pe postul didactic/catedra solicitat(ă). În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează. (3) Repartizarea candidaţilor se realizează conform prezentei Metodologii, în ordine, astfel: a) repartizarea candidaţilor care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2022, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu respectarea condiţiilor prezentei Metodologii; situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Ministerului Educaţiei; b) repartizarea pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice titulare, a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6); c) repartizarea prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată a cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate; d) repartizarea pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă; e) repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante complete indiferent de viabilitatea acestora, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, a candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat sau particular acreditat anterior înscrierii la concurs, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular şi a cadrelor didactice debutante din învăţământul preuniversitar de stat sau particular acreditat prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, şi au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea2022, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare; situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Ministerului Educaţiei; f) repartizarea cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2022, pe posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate, conform art. 64 alin. (13). (4) Cadrele didactice titulare şi cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, în unităţi de învăţământ preuniversitar particular autorizate să funcţioneze provizoriu pot participa la etapa de repartizare prevăzută la alin. (3) lit. e) doar pentru repartizare pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora tot în unităţi de învăţământ preuniversitar particular autorizate să funcţioneze provizoriu. (5) În situaţia în care candidaţii care nu sunt titulari, repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, renunţă la opţiunea făcută sau nu se prezintă la posturile didactice/catedrele pe care au fost repartizaţi, se mai pot prezenta la o altă repartizare înainte de atribuirea orelor în regim de plata cu ora, conform Calendarului. Situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Ministerului Educaţiei. (6) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor publicate pentru concurs care necesită probă practică/orală, candidaţii trebuie să fi promovat această probă. Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor publicate pentru concurs care necesită atestate/avize suplimentare, candidaţii trebuie să posede atestatele/avizele necesare, anexate la cererea de înscriere în perioada de înscriere/validare a înscrierii conform Calendarului. Excepţie fac avizele eliberate de conducerile unităţilor de învăţământ particular, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din aceste unităţi de învăţământ, precum şi documentele justificative privind cuprinderea în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei, prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, care pot fi prezentate şi în timpul şedinţelor de repartizare. (7) În învăţământul particular, validarea concursurilor şi angajarea pe post se fac de către conducerea unităţii de învăţământ particular şi se comunică, în scris, inspectoratului şcolar. (8) În condiţiile art. 67 alin. (4), repartizarea candidaţilor se realizează în baza datelor existente în sistemul informatizat. ART. 75 (1) În baza situaţiei privind repartizarea candidaţilor, transmisă inspectoratului şcolar de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare, începând cu data de 1 septembrie 2022. (2) În baza deciziei de repartizare emisă de inspectorul şcolar general, directorul unităţii de învăţământ încheie cu candidaţii repartizaţi contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, după caz, începând cu data de 1 septembrie 2022, după cum urmează: a) contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pentru candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată care au dobândit definitivarea în învăţământ sau care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pentru candidaţii cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar sau cu statut de cadre didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, anterior înscrierii la concurs, repartizaţi conform prevederilor art. 74 alin. (3) lit. a), e) sau f). b) contract individual de muncă pe perioadă determinată, pentru candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate şi care nu au dobândit definitivarea în învăţământ, indiferent de statutul postului pe care au fost repartizaţi; c) contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru candidaţii repartizaţi pe posturi vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată. (3) Pentru candidaţii debutanţi, repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care au fost repartizaţi modifică durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, după promovarea examenului pentru obţinerea definitivării în învăţământ, în situaţia în care aceşti candidaţi acumulează o vechime efectivă la catedră de cel mult 6 (şase) ani, de la ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) până la promovarea examenului pentru obţinerea definitivării în învăţământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă şi de rezervare a postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Candidaţii repartizaţi au obligaţia de a se prezenta la post/catedră până cel târziu la data de 31 august 2022, în vederea încheierii contractului individual de muncă. În cazul neprezentării la post în termen de maximum 3 (trei) zile lucrătoare, de la data de 31 august 2022, pentru încheierea contractului individual de muncă, se revocă repartizarea. Sunt exceptate situaţiile de neprezentare la post din motive neimputabile candidaţilor: motive medicale, calamităţi naturale etc., care pot fi justificate cu documente. ART. 76 (1) Directorul unităţii de învăţământ transmite inspectoratului şcolar lista posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate şi lista candidaţilor care s-au prezentat la post pentru încheierea contractului individual de muncă, conform anexei nr. 13. (2) Candidaţii rămaşi nerepartizaţi se repartizează, în şedinţele de repartizare organizate ulterior, la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, conform prevederilor prezentei Metodologii. (3) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate rămase neocupate, după operaţiunile prevăzute la art. 74, se ocupă în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare, în condiţiile prezentei Metodologii. SECŢIUNEA a 6-a Dispoziţii finale privind organizarea şi desfăşurarea concursului ART. 77 Cheltuielile pentru lucrările concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, conform art. 111 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Salarizarea cadrelor didactice care fac parte din comisiile de concurs se realizează conform prevederilor legale în vigoare. ART. 78 (1) Membrii comisiilor de organizare şi desfăşurare a concursului, ai comisiilor de organizare şi desfăşurare a probelor practice/orale sau a inspecţiei speciale la clasă, ai comisiilor de evaluare a lucrărilor şi ai comisiilor de soluţionare a contestaţiilor nu pot avea în rândul candidaţilor rude sau afini până la gradul IV inclusiv. Membrii comisiilor semnează, în acest sens, câte o declaraţie pe proprie răspundere. Declaraţiile sunt predate preşedintelui comisiei şi se păstrează la inspectoratul şcolar. (2) La organizarea şi desfăşurarea concursului nu pot participa persoanele care concurează sau care au în rândul candidaţilor rude sau afini până la gradul IV inclusiv. (3) Preşedinţii comisiilor judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului, ai comisiilor de evaluare a lucrărilor şi ai comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, precum şi directorii unităţilor de învăţământ sunt direct răspunzători de respectarea prezentei Metodologii, de corectitudinea desfăşurării concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar şi de ocuparea posturilor didactice/catedrelor de către candidaţii cu studii corespunzătoare postului/catedrei, conform prevederilor legale în vigoare. ART. 79 (1) Nerespectarea Procedurii specifice de desfăşurare a probei scrise şi de sigilare şi securizare a lucrărilor scrise, înscrierea numelui candidaţilor sau a altor nume proprii care nu au legătură cu cerinţele subiectului în afara spaţiului care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive pe foile tipizate, destinate lucrărilor scrise, determină anularea lucrărilor scrise. (2) Lucrările scrise şi borderourile de corectare se păstrează în arhiva unităţilor de învăţământ în care s-au organizat centre de concurs/evaluare şi soluţionare a contestaţiilor, timp de minimum 3 (trei) ani, iar celelalte documente, conform normativelor în vigoare. (3) Dosarele de înscriere ale candidaţilor se păstrează în arhiva inspectoratelor şcolare timp de minimum 6 (şase) ani. SECŢIUNEA a 7-a Organizarea şi desfăşurarea concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 ART. 80 (1) Pe durata stării de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, concursul naţional constă în probă scrisă în profilul postului didactic solicitat, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, conform art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În condiţiile alin. (1), candidaţii se pot înscrie la concurs doar într-un singur judeţ sau în municipiul Bucureşti şi se suspendă susţinerea inspecţiilor speciale la clasă şi a probelor practice, cu excepţia celei evaluate în conformitate cu prevederile punctului A al anexei nr. 4 şi a anexei nr. 12, precum şi aplicarea prevederilor art. 64 alin. (4)-(6), art. 67 alin. (5), (12) şi (16), art. 68 alin. (6)-(8) şi a anexelor nr. 5-11 la prezenta Metodologie. În aceste condiţii: a) pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci); b) pentru departajare, în cazul notelor egale obţinute la proba scrisă, se aplică, în ordine, criteriile prevăzute la art. 65; c) datele din fişa de înscriere a fiecărui candidat sunt înregistrate într-un sistem informatizat şi se afişează pe site-ul inspectoratelor şcolare la data prevăzută în Calendar, cu respectarea prevederilor anexei nr. 3 ; d) candidatul care observă erori în datele afişate informează, în scris, prin poştă electronică, inspectoratul şcolar în vederea corectării acestora până cel târziu cu 3 zile lucrătoare înainte de desfăşurarea probei scrise; e) comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului elaborează proceduri specifice de validare a fişelor candidaţilor înregistrate în sistemul informatizat, de înregistrare a cererilor şi de depunere a contestaţiilor la proba scrisă în sistem online; f) candidaţii care depun/transmit cereri de înscriere, însoţite de fişe de înscriere şi cărora li se înregistrează datele de înscriere în sistemul informatizat într-un judeţ sau în municipiul Bucureşti, se prezintă la proba scrisă în judeţul/municipiul Bucureşti în care li s-au înregistrat datele în sistemul informatizat; g) candidaţii care solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la unităţi de învăţământ având clase/grupe speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv sau clase/grupe cu predare în limbile minorităţilor naţionale susţin o probă practică/orală de cunoaştere a limbii moderne/minorităţii în care urmează să se facă predarea, conform anexei nr. 4, cu excepţia cadrelor didactice titulare pe posturi didactice/catedre similare, a candidaţilor care susţin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învăţământul primar sau preşcolar cu predare în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea, a candidaţilor care au finalizat cu diplomă studii universitare cu specializarea în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea, precum şi a candidaţilor care au efectuat studiile în limba minorităţii în care urmează să se facă predarea; h) candidaţii care au efectuat studiile în România în limbile minorităţilor naţionale sau în alte ţări şi solicită ocuparea, prin concurs, de posturi didactice/catedre vacante/rezervate la clase/grupe cu predare în limba română susţin o probă orală de cunoaştere a limbii române, conform anexei nr. 4, cu excepţia candidaţilor pe a căror diplomă de studii este înscrisă specializarea "Limba română" sau "Limba şi literatura română", a candidaţilor care au efectuat studiile în alte ţări în limba română şi candidaţii care susţin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post în învăţământul primar sau preşcolar cu predare în limba română ori a unei catedre de limba şi literatura română; i) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la clasele/grupele/unităţile de învăţământ care şcolarizează elevi clase/grupe de elevi cu deficienţe de auz, clase/grupe de elevi cu deficienţe de vedere, candidaţii susţin o probă practică evaluată prin calificative, conform anexei nr. 12; j) arondarea candidaţilor la centrele de concurs se realizează luând în considerare distanţa la care se dispun candidaţii în sălile de concurs, conform prevederilor legale în vigoare. (3) Un candidat poate solicita, în scris, repartizarea şi într-un alt judeţ sau în municipiul Bucureşti în care nu susţine proba scrisă. Această opţiune se formulează în scris, la data depunerii/transmiterii cererii de înscriere la concurs şi se anexează la cererea de înscriere, candidatul precizând judeţul sau municipiul Bucureşti în care se prezintă la repartizare, în afara celui în care s-a înscris pentru a susţine proba scrisă. (4) Un candidat poate opta pentru repartizare, conform alin. (3), într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti, în afara celui în care s-a înscris pentru a susţine proba scrisă. Această opţiune nu mai poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă. (5) Probele practice/orale, prevăzute la alin. (2) lit. g) şi h), se organizează conform prevederilor anexei nr. 4 şi se evaluează prin calificative "Admis/Respins". La aceste probe nu se admit contestaţii, rezultatul stabilit de comisia de organizare şi desfăşurare a probelor rămânând definitiv. Rezultatul "Admis" rămâne valabil şi pentru etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic/concursul judeţean/etapele mobilităţii personalului didactic/concursurile care se desfăşoară pe parcursul anului şcolar 2022-2023. (6) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a probelor orale se constituie, prin decizia inspectorului şcolar general, conform prevederilor art 68 alin. (3) şi (4). (7) Cadrul didactic angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei care participă la concursul naţional, sesiunea2022, şi obţine minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă susţinută în specialitatea postului didactic/catedrei pe care este angajat poate solicita repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care este angajat, în condiţiile prevăzute la art. 64 alin. (13). În situaţia în care cadrul didactic angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei nu obţine minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă, dar obţine cel puţin minimum nota 5 (cinci) rămâne angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform deciziei de repartizare pe post/catedră. (8) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru concurs se repartizează de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului, conform precizărilor Ministerului Educaţiei. (9) Repartizarea candidaţilor pe posturi didactice/catedre se realizează în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, în limita numărului de posturi didactice/catedre din lista afişată pentru concurs, cu respectarea condiţiilor prezentei Metodologii, în ordinea prevăzută la art. (74). În cazul notelor egale la proba scrisă se aplică prevederile art. 65. ART. 81 Prevederile art. 80 se completează cu celelalte prevederi ale prezentei Metodologii care reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului naţional, în condiţiile în care acestea nu contravin dispoziţiilor privind organizarea şi desfăşurarea acestui concurs în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. CAP. IX Stabilirea personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar şi se reîncadrează în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării ART. 82 (1) În baza prevederilor art. 284 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 387/2018, în anul şcolar 2022-2023 pot fi reîncadrate în funcţia de personal didactic, cu avizul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, conform prezentei Metodologii, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării: a) cadrele didactice pensionate, bărbaţi, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care au avut calitatea de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar şi care nu împlinesc 68 de ani până la data de 1 septembrie 2022; b) cadrele didactice pensionate, femei, care au avut calitatea de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar şi care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2022. (2) Personalul didactic de predare care se încadrează în prevederile alin. (1) se adresează, în scris, consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în perioada prevăzută în Calendar. Profesorii din centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare adresează cerere CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv. Cererile sunt însoţite de documentele justificative privind activitatea didactică şi ştiinţifică. (3) În perioada prevăzută de Calendar, cererile cadrelor didactice care se încadrează în prevederile alin. (1) şi (2) se discută, se analizează de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, care emit acordul de principiu/refuzul privind reîncadrarea în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, în funcţie de datele comunicate de inspectoratele şcolare, de evoluţia demografică la nivel local, de planurile de şcolarizare, de dinamica resurselor umane, de politicile de personal şi de evoluţia planurilor-cadru de învăţământ. (4) Reîncadrarea în funcţia de personal didactic a personalului didactic de predare pensionat, care se încadrează în prevederile alin. (1), se realizează în concordanţă cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră la momentul pensionării, luând în considerare prevederile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile art. 25 alin. (3). (5) Pot primi aprobarea numai cadrele didactice pensionate care se încadrează în prevederile alin. (1) şi (2), pentru care se pot constitui norme didactice complete în concordanţă cu documentele de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, la nivelul unităţilor de învăţământ în care urmează să fie reîncadrate în funcţia de personal didactic, luând în considerare prevederile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile art. 25 alin. (3). (6) Până la termenul prevăzut în Calendar, se comunică, de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice pensionate care se încadrează în prevederile alin. (1) şi (2) acordul de principiu/refuzul privind reîncadrarea în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ şi întocmeşte listele finale care cuprind cadrele didactice pensionate care au avut calitatea de titular, care se încadrează în prevederile alin. (1) şi (2). (7) Listele finale, întocmite potrivit alin. (6), se supun validării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în perioada prevăzută de Calendar. La aprobarea listelor finale, întocmite potrivit alin. (6), consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar ţine seama de restrângerile de activitate nesoluţionate, de prevederile alin. (4) şi (5), de evoluţia demografică, de planurile de şcolarizare, de dinamica resurselor umane, de politicile de personal şi de evoluţia planurilor-cadru de învăţământ. Listele finale, validate de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, se afişează la inspectoratul şcolar la termenul prevăzut în Calendar. La inspectoratul şcolar se afişează şi listele care cuprind cadrele didactice pensionate ale căror cereri de reîncadrare în funcţia didactică, în anul şcolar 2022-2023, au fost respinse la nivelul unităţilor de învăţământ. (8) Contestaţiile se depun, în scris, la inspectoratul şcolar, în perioada prevăzută în Calendar, şi se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (9) Ca urmare a validării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a cererilor formulate de cadrele didactice pensionate care au solicitat reîncadrarea, inspectorul şcolar general emite decizia privind personalul didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular şi se reîncadrează în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării. (10) În condiţiile în care, până la data de 1 septembrie 2022, se constată că, din cauza reducerii numărului de ore în disciplină, nu mai este îndeplinită condiţia de la alin. (5), inspectoratul şcolar revocă decizia privind reîncadrarea în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, a personalului didactic de predare pensionat care a avut calitatea de personal didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar. (11) În baza deciziei privind reîncadrarea personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular şi care se reîncadrează în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării, directorii unităţilor de învăţământ încheie cu aceste cadre didactice contracte individuale de muncă pe perioadă determinată pentru anul şcolar 2022-2023. (12) În situaţia reorganizării unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, prin divizare sau fuziune, cererile cadrelor didactice pensionate, care se încadrează în prevederile alin. (1) şi care solicită reîncadrarea în funcţia didactică, se analizează de comisia numită prin decizia inspectorului şcolar general conform art. 19 alin. (1), după aplicarea procedurilor prevăzute la art. 19 alin. (2) şi (3). ART. 83 Procedurile prevăzute la art. 29 alin. (6)-(10) pot fi reluate în etapa de stabilire a personalului didactic de predare pensionat, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular şi care se reîncadrează în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării, la solicitarea cadrelor didactice care se încadrează în prevederile art. 29 alin. (4) şi (5), după derularea etapei de pretransfer, în situaţia în care, după această etapă, la nivelul unităţilor de învăţământ în care sunt încadrate cadrele didactice respective se eliberează posturi didactice/catedre în specialitate şi se creează condiţiile menţinerii în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2022-2023, prevăzute la art. 29 alin. (7). CAP. X Detaşarea personalului didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar ART. 84 (1) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după derularea etapelor de mobilitate anterioare, precum şi cele care devin rezervate în cadrul etapei de detaşare în interesul învăţământului, se ocupă de cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(4), cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5), prin detaşare în interesul învăţământului. (2) Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar se realizează în baza cererii scrise formulate de unitatea de învăţământ primitoare, pe un post didactic/o catedră vacant(ă)/rezervat(ă) existent(ă) sau care se poate vacanta ulterior la unitatea de învăţământ primitoare până la data de 17 august 2022, cu acordul scris al persoanelor solicitate, conform anexei nr. 14, cu avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular. Personalul didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar solicitat pentru detaşare depune un acord la unitatea de învăţământ primitoare, însoţit de actele certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii de învăţământ în care cadrul didactic solicitat pentru detaşare şi-a desfăşurat activitatea, însoţit de o copie a documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră şi de avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular. Profesorii din centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv. (3) Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar, solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate care necesită atestate/avize suplimentare, trebuie să posede atestatele/avizele necesare, la data depunerii acordului pentru detaşare în interesul învăţământului la inspectoratul şcolar şi la unitatea de învăţământ primitoare, conform Calendarului. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar, solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate care necesită probă practică/orală, trebuie să promoveze aceste probe conform prevederilor art. 4 alin.(4)-(6) şi alin. (8). (4) Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se dispune prin decizie a inspectorului şcolar general, după aprobarea în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare CJRAE/CMBRAE, cu avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular. Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se poate realiza pentru o perioadă de cel mult 5 (cinci) ani şcolari consecutivi. Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la comunicarea acesteia. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (5) Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar de stat în unităţi de învăţământ de pe lângă ambasade/consulate sau în alte unităţi de învăţământ care nu sunt incluse în reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ se dispune prin decizie a inspectorului şcolar general, la solicitarea conducerii unităţii de învăţământ primitoare, cu avizul Ministerului Educaţiei. (6) Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată se detaşează în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, în şedinţă de repartizare organizată de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, în perioada prevăzută în Calendar. ART. 85 (1) În cazul funcţiilor de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, detaşarea în interesul învăţământului se realizează prin decizia inspectorului şcolar general, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, cu respectarea prevederilor legale. În cazul unei funcţii de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat temporar vacante, conducerea unităţii de învăţământ este asigurată, până la revenirea persoanei numite prin concurs, de un cadru didactic titular, numit prin detaşare sau prin delegare de atribuţii, cu respectarea prevederilor legale. (2) În cazul funcţiilor de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, detaşarea în interesul învăţământului se face la propunerea inspectorului şcolar general, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi avizul Ministerului Educaţiei, în baza acordului scris al persoanelor solicitate, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar. Funcţiile de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, temporar vacante, se ocupă, până la revenirea persoanelor numite prin concurs, de cadre didactice titulare, numite prin detaşare sau prin delegare de atribuţii, cu respectarea prevederilor legale. (3) Detaşarea în interesul învăţământului în funcţiile de îndrumare şi control din Ministerul Educaţiei, precum şi în funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic se dispune prin ordin al ministrului educaţiei. (4) Asigurarea conducerii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, se realizează conform art. 254^1 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Obligaţia de predare pentru personalul didactic detaşat în funcţii de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, respectiv în funcţii de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, se stabileşte în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, cu respectarea strictă a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4865/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi se precizează în decizia de detaşare în interesul învăţământului. ART. 86 (1) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după etapa de detaşare în interesul învăţământului se ocupă de cadrele didactice titulare prevăzute la art. 5 alin. (1)-(4), prin continuitate pentru detaşare la cerere sau prin detaşare la cerere în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022. (2) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru detaşare la cerere se ocupă cu prioritate aplicând principiul continuităţii pentru cadrele didactice titulare care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (13) şi (18), respectiv la art. 4 alin. (14) şi (18) pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar. (3) În această etapă, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CMBRAE/CJRAE pot emite acorduri de principiu de continuitate pentru detaşare la cerere pentru posturile didactice/catedrele care se pot vacanta ulterior cadrelor didactice care se încadrează în prevederile alin. (2). Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la comunicarea acesteia. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (4) Dacă în etapa de continuitate pentru detaşare la cerere un post didactic/o catedră este solicitat(ă) de mai multe cadre didactice se aplică criteriile de departajare prevăzute la art. 4 alin. (17). (5) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după soluţionarea continuităţilor pentru detaşare la cerere, precum şi posturile didactice/catedrele care devin rezervate în cadrul etapei de detaşare la cerere, se ocupă de cadrele didactice titulare, precum şi de către cadrele didactice debutante din învăţământul preuniversitar de stat şi particular, prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022, participante la concursul naţional, sesiunea 2022, care au obţinut cel puţin media de repartizare sau nota 5,00 (cinci), după caz, prin detaşare la cerere, în ordinea descrescătoare a mediilor sau notelor. (6) Detaşarea la cerere a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar prevăzut la alin. (5) se realizează în baza cererii scrise formulate de cadrul didactic interesat la inspectoratul şcolar, însoţită de actele certificate pentru conformitate cu originalul, prevăzute în cerere, conform anexei nr. 14 . (7) Concursul specific pentru detaşare la cerere constă în evaluarea activităţii profesionale, didactice şi ştiinţifice a cadrului didactic, în baza documentelor justificative anexate la cererea de înscriere, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate şi acordarea punctajului rezultat prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2. (8) Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, prin detaşare la cerere, se realizează în şedinţa de repartizare, organizată la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, în perioada prevăzută în Calendar, în ordine, de către: a) cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (5) care au participat la concursul naţional, sesiunea 2022, şi au obţinut cel puţin media sau nota 5 (cinci), după caz, rămase nerepartizate şi care solicită detaşare la cerere, în ordinea descrescătoare a mediilor sau notelor obţinute la concurs, după caz, cu excepţia cadrelor didactice repartizate în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 74 alin. (3); b) cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (5), inclusiv cadrele didactice titulare transferate în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022, care solicită detaşare la cerere, la propunerea medicului de medicină a muncii privind schimbarea locului de muncă sau a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora în conformitate cu prevederile art. 189 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute în urma aplicării criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2 , după repartizarea candidaţilor prevăzuţi la art. 4 alin. (1) lit. r); c) cadrele didactice din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (5), inclusiv cadrele didactice titulare transferate în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022, care solicită detaşare la cerere prin concurs specific, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute în urma aplicării criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2 , după repartizarea candidaţilor prevăzuţi la art. 4 alin. (1) lit. r). (9) În cazul mediilor egale sau a punctajelor egale are prioritate în următoarea ordine: a) persoana care are domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care solicită postul didactic/catedra; b) persoana care are domiciliul sau reşedinţa într-o localitate din apropierea localităţii în care solicită postul didactic/catedra; c) persoana al/a cărei soţ/soţie este cadru didactic titular în localitatea în care se solicită detaşarea; d) persoana al/a cărei soţ/soţie este cadru didactic; e) persoana al/a cărei soţ/soţie este ales/aleasă în Parlament, este numit/numită în Guvern sau îndeplineşte funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Preşedinţiei, al Guvernului ori în Ministerul Educaţiei, cea aleasă de Parlament în organismele centrale ale statului, precum şi persoana al/a cărei soţ/soţie îndeplineşte funcţia de prefect, subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean sau o funcţie de îndrumare şi control în sistemul de învăţământ, de cultură, de tineret şi sport. De asemenea, au prioritate soţul/soţia persoanei care îndeplineşte funcţii de conducere şi de specialitate la Casa Corpului Didactic, precum şi soţul/soţia cadrelor didactice numite în funcţii de conducere sau de specialitate la comisiile şi agenţiile din subordinea Preşedinţiei, a Parlamentului sau a Guvernului, ai/ale liderilor sindicatelor din învăţământ, câte au drept de rezervate de catedră, şi ai/ale cadrelor active ale Ministerului Apărării, ale Ministerului Afacerilor Internelor, ale Serviciului Român de Informaţii şi alte servicii speciale la nivel naţional, mutate, la ordin, în altă localitate. (10) Dacă după aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (9) se menţine egalitatea, departajarea se face luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii: a) gradul didactic; b) nota/media obţinută la examenul pentru obţinerea gradului didactic; c) dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani lucraţi efectiv în funcţii didactice de predare sau în funcţii de conducere în unităţi de învăţământ ori în funcţii de conducere sau de îndrumate şi control în inspectoratele şcolare calculat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare sau îndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 82 lit. a)-e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare titular câte a dobândit definitivarea în învăţământ, cu o vechime la catedră mai mate de 5 (cinci) ani; d) media de departajate, calculată cu patru zecimale; e) cuprinderea în cadrul unui program de conversie organizat de instituţii autorizate/acreditate, conform legii; f) media obţinută la examenul de bacalaureat/absolvire/licenţă (stat); g) vechimea în învăţământ. (11) Cadrul didactic care nu poate participa la şedinţa de repartizare prin detaşare la cerere are dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, un împuternicit câte să îi reprezinte interesele. Opţiunile cadrelor didactice din şedinţa de repartizate sau a împuterniciţilor acestora în cadrul şedinţei de repartizate se înregistrează conform procedurii stabilite de inspectoratul şcolar. (12) Detaşarea la cerere a personalului didactic de predare se dispune anual, prin decizie a inspectorului şcolar general. O persoană poate beneficia de detaşate la cerere pe posturi didactice/catedre pe o perioadă de cel mult 5 (cinci) ani şcolari consecutivi. (13) Cadrele didactice numite cu statut de titular în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022, câte s-au prezentat la postul didactic/catedra pe care au fost repartizate şi pentru care s-au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, pot beneficia de detaşare la cerere, în baza punctajelor obţinute conform anexei nr. 2, precum şi de detaşate în interesul învăţământului în primul an după concurs, pe parcursul anului şcolar 2022-2023, în baza hotărârii comisiei paritate de la nivelul inspectoratului şcolar, cu avizul Ministerului Educaţiei. (14) Detaşarea cadrelor didactice titulare poate fi soluţionată pe catedre în componenţa cărora intră şi ore din propria normă. (15) Un cadru didactic titular poate beneficia de detaşare în interesul învăţământului şi la cerere pe posturi didactice/catedre cel mult 10 (zece) ani şcolari consecutivi, cu respectarea prevederilor alin. (12) şi art. 84 alin. (4). (16) Detaşarea personalului didactic de predare titular se realizează ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi art. 263 alin. (1)-(10) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de condiţiile prevăzute în prezenta Metodologie şi de principiile fundamentale prevăzute la art. 3 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Detaşarea personalului didactic de predare titular se realizează pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate în unităţi de învăţământ, în aceeaşi funcţie didactică sau într-o altă funcţie didactică, cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii, potrivit specializărilor dobândite prin studii în concordanţă cu Centralizatorul. (17) Cadrul didactic titular într-o unitate de învăţământ preuniversitar, câte a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, prin detaşare, ocuparea unui/unei post didactic/catedre vacant(e)/rezervat(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, conform Centralizatorului, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ. (18) Decizia de repartizate prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere se emite de către inspectorul şcolar general al inspectoratului şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la câte cadrul didactic se detaşează. În cazul detaşării în interesul învăţământului sau la cerere de pe un post didactic/catedră vacant (ă)/rezervat(ă) dintr-un judeţ în altul, un exemplar al deciziei de repartizate prin detaşate se comunică unităţii de învăţământ la câte cadrul didactic se detaşează, iar un alt exemplar al deciziei se comunică inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi are sediul unitatea de învăţământ la câte cadrul didactic detaşat este titular, câte are obligaţia de a-l transmite unităţii de învăţământ la care cadrul didactic detaşat este titular. În cazul detaşării la cerere de pe un post didactic/catedră vacant(ă)/rezervat(ă) În cadrul aceluiaşi judeţ/municipiului Bucureşti, un exemplar al deciziei de repartizate prin detaşare se comunică unităţii de învăţământ la câte cadrul didactic este titular, iar un alt exemplar al deciziei se comunică unităţii de învăţământ la câte cadrul didactic se detaşează. În baza deciziei de repartizare prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere, unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular dispune suspendarea contractului individual de muncă, potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectând, în acelaşi timp, prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din Hotărârea de Guvern nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu modificările ulterioare, iar unitatea de învăţământ primitoare emite decizie de încadrare prin detaşare la cerere, fără a se încheia un alt contract individual de muncă pentru cadrul didactic detaşat. (19) În situaţii temeinic justificate, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ în care un cadru didactic este detaşat, conducerea respectivei unităţi de învăţământ poate solicita inspectoratului şcolar încetarea detaşării şi revenirea cadrului didactic pe postul/catedra de la unitatea de învăţământ la care este titular. CAP. XI Prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2022-2023, pentru personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată ART. 87 (1) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după etapa de detaşare la cerere prin concurs specific se ocupă de cadrele didactice calificate, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (15) şi (18), respectiv la art. 4 alin. (16) şi (18) pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, în baza acordurilor de principiu emise de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CMBRAE/CJRAE, după caz. (2) În această etapă consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ/CMBRAE/CJRAE pot emite acorduri de principiu de prelungire a duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023 pentru posturile didactice care se pot vacanta ulterior cadrelor didactice care se încadrează în prevederile alin. (1). Persoana îndreptăţită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, adresată conducerii unităţii de învăţământ, în termen de 24 de ore de la comunicarea acesteia. Contestaţia se soluţionează conform prevederilor art. 4 alin. (20). (3) Candidaţii care beneficiază de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023 ocupă posturile didactice/catedrele vacante/rezervate în perioada prevăzută în Calendar. CAP. XII Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar pe perioadă determinată cu personal didactic de predare calificat şi în regim de plata cu ora SECŢIUNEA 1 Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar pe perioadă determinată de candidaţi rămaşi nerepartizaţi după concursul naţional, sesiunea 2022 şi de candidaţi în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016 ART. 88 Lista posturilor didactice/catedrelor/orelor vacante/rezervate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată se reactualizează după etapele anterioare şi se publică la data prevăzută în Calendar, prin afişare la avizierul inspectoratului şi pe site-ul instituţiei. Toate posturile didactice/catedrele vacante/rezervate din această listă sunt publicate pentru angajare pe perioadă determinată. Inspectoratul şcolar întocmeşte lista candidaţilor din judeţ/municipiul Bucureşti rămaşi nerepartizaţi după concurs. ART. 89 (1) Candidaţii care au susţinut proba scrisă în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, se ierarhizează pe listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare sau a notelor, după caz, până la minimum media/nota 5 (cinci), cu respectarea condiţiilor prezentei Metodologii. (2) Candidaţii care au susţinut proba scrisă în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, depun, la inspectoratul şcolar unde doresc să fie repartizaţi, în perioada prevăzută în Calendar, o cerere însoţită de copii ale actelor de studii şi ale gradelor didactice, autentificate de unul dintre secretarii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului. La inspectoratele şcolare se înregistrează şi cererile candidaţilor care au obţinut cel puţin nota/media de repartizare 5 (cinci) la concursurile naţionale din 2021, 2020, 2019 (minimum 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau inspecţia la clasă), respectiv cel puţin media de repartizare 7 (şapte), conform art. 64 alin. (9), la concursurile naţionale din 2018, 2017, 2016 şi care solicită repartizarea pe perioadă determinată în baza acestor rezultate. Pot fi repartizaţi în baza mediilor de repartizare obţinute la concursurile naţionale din perioada 2016-2021 candidaţii care nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau care nu au obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e). (3) Un candidat se poate înscrie pentru repartizare, conform alin. (2), într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti. (4) Candidaţii înscrişi conform alin. (2) şi (3) pot susţine, în perioadele prevăzute de Calendar, probe practice/orale evaluate prin note de la 10 la 1, respectiv prin calificativele "Admis/Respins", conform prevederilor art. 67 alin. (12)-(14) şi art. 68 sau doar probe practice/orale, evaluate prin calificative "Admis/Respins", conform prevederilor art. 80 alin. (2) lit. g), h) şi i) şi anexelor nr. 4 şi 12. (5) Datele din fişa de înscriere a candidaţilor sunt introduse în sistemul informatizat, în cazul utilizării unui astfel de sistem. ART. 90 (1) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate rămase neocupate, după etapa de detaşare a personalului didactic de predare titular, se repartizează, în perioadele prevăzute de Calendar, la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016, în şedinţe de repartizare organizate de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate, conform anexei nr. 18. La note/medii egale departajarea cadrelor didactice/candidaţilor se realizează conform art. 65. (2) În vederea evitării scindării posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete, în şedinţele de repartizare organizate conform alin. (1), candidaţii se repartizează, de regulă, pe catedrele vacante/rezervate complete existente în lista publicată sau prin constituirea unei norme didactice de predare complete din catedrele vacante/rezervate incomplete deja existente în lista afişată la începutul şedinţelor. (3) În condiţiile art. 89 alin. (5), repartizarea candidaţilor se realizează în baza datelor existente în sistemul informatizat. ART. 91 Candidaţii care nu participă la şedinţele de repartizare au dreptul să desemneze, prin procură notarială prezentată în original, un împuternicit care să le reprezinte interesele. În cazul în care candidaţii nu sunt prezenţi personal sau printr-un împuternicit la şedinţele de repartizare, aceştia nu sunt repartizaţi. ART. 92 În cadrul şedinţei de repartizare, opţiunile candidaţilor sau ale împuterniciţilor acestora se înregistrează conform procedurii stabilite de inspectoratul şcolar. ART. 93 După exprimarea opţiunii, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare. În baza deciziei de repartizare, directorul unităţii de învăţământ încheie, după caz, contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată cu candidatul repartizat. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se încheie, de regulă, pentru perioada 1 septembrie-31 august a fiecărui an şcolar sau până la revenirea titularului la post/catedră, dar nu mai târziu de data de 31 august a fiecărui an şcolar. Contractul individual de muncă se încheie în maximum 3 (trei) zile lucrătoare de la data emiterii deciziei de repartizare. În cazul neprezentării la post, în perioada menţionată, pentru încheierea contractului individual de muncă, repartizarea se revocă, iar postul didactic/catedra se vacantează. Sunt exceptate situaţiile de neprezentare la post din motive neimputabile candidaţilor: motive medicale, calamităţi naturale etc., care pot fi justificate cu documente. SECŢIUNEA a 2-a Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar cu personal didactic de predare calificat în regim de plată cu ora ART. 94 (1) Cadrele didactice de predare şi de instruire practică, inclusiv cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar, pot fi salarizate şi prin plata cu ora, potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Personalul didactic de predare şi de instruire practică, care beneficiază de reducerea normei didactice de predare, poate avea dreptul la remunerarea activităţii în regim de plată cu ora, doar după efectuarea normei didactice de predare complete, prevăzute la art. 262 alin. (3) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Personalul didactic de predare, de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar, precum şi personalul de îndrumare şi control poate fi salarizat prin plata cu ora în condiţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu respectarea Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4165/2018, cu modificările ulterioare şi a Normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4827/2018, cu modificările şi completările ulterioare. Salarizarea în regim de plată cu ora pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control se realizează numai pentru orele care depăşesc limita maximă de ore pentru obligaţia de predare, conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4865/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Personalul de conducere din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar, precum şi personalul de îndrumare şi control poate fi încadrat, la cerere, în regim de plata cu ora pe posturile didactice/catedrele rămase neocupate, conform hotărârii consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar. (4) După încheierea contractelor individuale de muncă pe perioadă nedeterminată/determinată, cu personalul didactic calificat repartizat conform prezentei Metodologii, directorul unităţii de învăţământ atribuie, prin decizie, posturile didactice/catedrele/orele rămase neocupate în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular în unitatea de învăţământ, la solicitarea, în scris, a acestuia şi comunică situaţia la inspectoratul şcolar, în perioada prevăzută în Calendar. Personalul didactic titular căruia i s-a atribuit ore în sistem de plata cu ora încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învăţământ. Prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor/orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora au cadrele didactice titulare în specialitatea postului didactic/catedrei vacante conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră. (5) După atribuirea posturilor didactice/catedrelor/orelor rămase neocupate în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular în unitatea de învăţământ, directorii unităţilor de învăţământ în care mai rămân posturi didactice/catedre/ore neocupate acordă avizul pentru încadrarea în regim de plata cu ora, în baza prezentării unui curriculum vitae şi susţinerii unui interviu, în perioada prevăzută în Calendar, personalului didactic de predare titular în altă unitate de învăţământ, personalului angajat în alte domenii de activitate, personalului didactic pensionat cu respectarea condiţiilor de studii, avizelor şi atestatelor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate. (6) Pe baza avizului obţinut pentru încadrarea în regim de plata cu ora, conform alin. (5), inspectoratul şcolar emite decizia de repartizare, în baza căreia personalul didactic de predare titular în altă unitate de învăţământ, personalul angajat în alte domenii de activitate şi personalul didactic pensionat încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învăţământ. (7) În perioada prevăzută în Calendar, inspectoratul şcolar repartizează, în şedinţă de repartizare, în ordine: a) cadre didactice şi candidaţi cu studii corespunzătoare postului rămaşi nerepartizaţi sau cu norma didactică de predare incompletă, precum şi candidaţi care au renunţat la posturile didactice/catedrele pe care au fost repartizaţi în etapele anterioare, conform anexei nr. 18; b) personalul didactic de predare titular care a solicitat încadrarea în regim de plata cu ora, rămas neîncadrat, selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8); c) personal calificat, angajat în alte domenii de activitate, care au solicitat încadrarea în regim de plata cu ora, rămaşi neîncadraţi, selectaţi în baza criteriilor stabilite la alin. (8); d) personalul didactic de predare calificat pensionat din învăţământul preuniversitar rămas neîncadrat, care nu depăşeşte cu cel mult 3 (trei) ani vârsta legală de pensionare, selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8); e) personalul didactic de predare calificat pensionat din învăţământul preuniversitar, care depăşeşte cu 3 (trei) ani vârsta legală de pensionare, rămas neîncadrat, selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8); f) personalul didactic de predare calificat pensionat din alte domenii de activitate, care a dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, rămas neîncadrat, selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8); g) personalul didactic de predare calificat pensionat din alte domenii de activitate, rămas neîncadrat, selectat în baza criteriilor stabilite la alin. (8). (8) Pentru departajarea personalului didactic de predare prevăzut la alin. (7) lit. b)-g) se aplică, în ordine, următoarele criterii: a) domiciliul în localitatea în care solicită postul; b) continuarea activităţii didactice în aceeaşi unitate de învăţământ în care a funcţionat şi în anul şcolar anterior, c) rezultatul obţinut la interviu, d) gradul didactic, e) nota/media obţinută la examenul pentru obţinerea gradului didactic; f) media obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice. ART. 95 (1) Angajarea personalului didactic de predare calificat.în regim de plata cu ora, repartizat prin decizia inspectorului şcolar general, se realizează de către directorul unităţii de învăţământ, după prezentarea curriculum-ului vitae şi susţinerea interviului. (2) Angajarea personalului didactic de predare calificat pe posturi didactice/catedre, în regim de plata cu ora, se realizează pe durata cursurilor sau până la revenirea titularului la post/catedră în timpul anului şcolar, cu respectarea prevederilor Centralizatorului, a condiţiilor de pregătire psihopedagogică prevăzute la art. 3 alin. (2)-(8) sau a îndeplinirii cerinţei prevăzute la art. 3 alin. (1), a prevederilor prezentei Metodologii, a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4165/2018, cu modificările ulterioare şi a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4827/2018, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Cadrele didactice titulare în altă unitate de învăţământ, cadrele didactice asociate angajate în alte domenii de activitate şi cadrele didactice pensionate, care au ocupat un post didactic/o catedră vacant(ă)/rezervat(ă), după prezentarea curriculum-ului vitae şi susţinerea interviului, încheie contract individual de muncă în regim de plata cu ora cu directorul unităţii de învăţământ, conform art. 254 alin. (16) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. (4) În mod excepţional, catedrele de discipline tehnologice sau de pregătire-instruire practică de la clasele/grupele din învăţământul dual, pot fi ocupate, cu avizul operatorului economic, în regim de plata cu ora, cu statut de cadru didactic calificat şi de specialişti în domeniu care nu îndeplinesc strict condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (2)-(8). ART. 96 (1) Posturile didactice/catedrele/orele vacante/rezervate rămase neocupate după încadrarea personalului didactic de predare titular, personalului didactic asociat sau pensionat în regim de plata cu ora se atribuie în regim de plata cu ora, prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, în ordine, mai întâi personalului didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în unitatea de învăţământ şi apoi se emit. avize pentru încadrarea în regim de plata cu ora personalului didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în alte unităţi de învăţământ, iar situaţia se comunică inspectoratului şcolar. (2) Personalul didactic de predare titular şi cel angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în altă unitate de învăţământ, personalul calificat. angajat în alte domenii de activitate, personalul didactic de predare pensionat, care solicită, în scris, încadrarea în regim de plata cu ora susţin interviul în faţa unei comisii constituite la nivelul unităţii de învăţământ. În vederea susţinerii interviului, comisia elaborează bilete cu întrebări, pe baza tematicii specifice de specialitate şi de didactica specialităţii. Candidatul extrage un bilet şi răspunde la întrebările conţinute de acesta. Interviul se evaluează cu note de la 10 la 1, iar nota minimă de promovare este 5 (cinci). Rezultatele interviului se comunică inspectoratului şcolar. (3) În situaţia în care mai rămân posturi didactice/catedre vacante/rezervate neocupate, acestea se repartizează, de inspectoratele şcolare, în şedinţă de repartizare, conform Calendarului, în ordine, după cum urmează: a) candidaţilor rămaşi nerepartizaţi sau a celor repartizaţi în etapele anterioare cu norma didactică de predare incompletă, conform anexei nr. 18 sau candidaţilor angajaţi cu contract individual pe perioadă determinată cu norma didactică de predare incompletă, în vederea completării normei cu ore din învăţământul gimnazial conform prevederilor art. 8 alin. (4); b) candidaţilor care nu s-au prezentat la posturi didactice/catedre şi care solicită o nouă repartizare, conform anexei nr. 18; c) personalului didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în altă unitate de învăţământ pe baza avizului obţinut pentru încadrarea în regim de plata cu ora. (4) Deciziile de repartizare pe post/catedră pentru candidaţii repartizaţi conform alin. (3) se emit începând cu data de la care au fost repartizaţi. SECŢIUNEA a 3-a Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar cu personal didactic de predare calificat în regim de plată cu ora, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 ART. 97 (1) Pe durata stării de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, concursul privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat şi a personalului didactic pensionat constă în prezentarea unui curriculum vitae, care să conţină elemente relevante cu privire la activitatea profesională, conform art. 42 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În condiţiile alin. (1) se suspendă aplicarea prevederilor art. 94 alin. (8) lit. c) şi art. 96 alin. (2). CAP. XIII Organizarea şi desfăşurarea concursului/testării la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru ocuparea posturilor/catedrelor rămase vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar ART. 98 (1) În conformitate cu prevederile art. 254 alin. (19) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care, până la începerea cursurilor, nu pot fi ocupate toate posturile didactice/catedrele declarate vacante/rezervate cu personal didactic de predare titular, personal didactic de predare calificat. angajat cu contract individual pe perioadă determinată sau cu personal didactic de predare calificat. În regim de plata cu ora, în condiţiile prezentei Metodologii, inspectoratele şcolare organizează, la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat. În mod excepţional, până la începerea cursurilor, inspectoratele şcolare pot organiza testări prin interviu şi lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului fără studii corespunzătoare postului. (2) Condiţiile de înscriere şi de participare la concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate sunt aceleaşi ca şi cele pentru concursul naţional. (3) Concursul/testarea organizat(ă) de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate sunt coordonate de o comisie, numită prin decizia inspectorului şcolar general, în componenţa prevăzută la art. 68 alin. (1). ART. 99 (1) Concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate constă în probă practică/orală sau inspecţie specială la clasă şi probă scrisă în profilul postului didactic/catedrei, potrivit programelor specifice pentru concurs în vigoare, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. (2) Candidaţii care nu au susţinut probe practice/orale în cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, sesiunea 2022, pot susţine aceste probe în cadrul concursului organizat la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, conform Calendarului. Probele practice/orale de profil pentru posturile care sunt condiţionate pentru ocupare de probă practică/orală se organizează, se desfăşoară şi se evaluează potrivit anexelor 4 şi 6-12, de o comisie constituită la nivel judeţean, conform art. 68 alin. (3)-(5). La aceste probe nu se admit contestaţii în cadrul concursului organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, nota stabilită de comisia de organizare şi desfăşurare a inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale rămânând definitivă. (3) Candidaţii care nu au participat la concursul naţional sau care nu au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la inspecţia specială la clasă în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, ori cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, pot participa la concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/ nivelul municipiului Bucureşti şi au obligaţia ca în termen de 30 de zile de la începerea cursurilor să susţină inspecţia specială la clasă organizată de o comisie constituită la nivelul unităţii de învăţământ/unui grup de unităţi de învăţământ. Inspecţia specială la clasă în profilul postului se desfăşoară pe durata unei ore de curs şi se evaluează prin note de la 10 la 1, conform anexei nr. 5. Rezultatele la această probă se aduc la cunoştinţă candidaţilor în ziua susţinerii probei, iar la această probă nu se admit contestaţii. După repartizarea acestor candidaţi pe post, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare în regim de plata cu ora pe o perioadă de 30 de zile de la data începerii cursurilor anului şcolar. În situaţia în care candidatul promovează inspecţia specială la clasă în profilul postului, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare pe post/catedră în baza rezultatului obţinut la concurs şi candidatul încheie contract individual de muncă pe perioadă determinată cu directorul unităţii de învăţământ. (4) Proba scrisă se susţine pe baza subiectelor elaborate de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de elaborare a subiectelor, baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise, constituită prin decizia inspectorului şcolar general, în concordanţă cu programele specifice pentru concurs în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi se evaluează prin note de la 10 la 1. Comisia de elaborare a subiectelor, baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise asigură, la cererea candidaţilor, şi traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale. Proba scrisă se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca şi proba scrisă din cadrul concursului naţional. Durata de redactare a lucrării scrise este de 4 (patru) ore. Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. Pentru proba scrisă se stabilesc, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de elaborare a subiectelor şi a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise, minimum 3 (trei) variante de subiecte şi baremele de evaluare aferente. (5) Candidaţii trebuie să aibă minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială, iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obţinută la proba scrisă)*3+(nota obţinută la proba practică/inspecţia specială la clasă)]/4. Pentru candidaţii care au participat la concursul naţional, sesiunea 2022 şi au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la inspecţia specială la clasă/proba practică în cadrul acestui concurs ori cel puţin media 8 (opt) la inspecţiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, pe parcursul anului şcolar 2021-2022, media de repartizare la concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti se determină luând în calcul aceste rezultate. În cazul mediilor de repartizare egale obţinute la concurs, departajarea candidaţilor se realizează conform art. 65. (6) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise, numită prin decizia inspectorului şcolar general, are următoarea componenţă: a) preşedinte - inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar; b) membri - pentru fiecare disciplină de concurs, câte doi profesori de specialitate din învăţământul preuniversitar care au dobândit definitivarea în învăţământ/40 candidaţi; c) 1-3 secretari - cadre didactice cu competenţe în tehnoredactare. (7) Membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise declară în scris că păstrează secretul asupra subiectelor. În cazul divulgării subiectelor suportă consecinţele legii. (8) Evaluarea şi notarea lucrărilor scrise se desfăşoară în săli prestabilite, în care nu este permis accesul altor persoane, în afara membrilor comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise. Fiecare lucrare scrisă este verificată independent, în săli separate, de cei doi membri ai comisiei şi apreciată separat, cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul/punctele din oficiu, conform baremului de evaluare. Fiecare profesor evaluator trece punctele acordate pentru fiecare subiect, precum şi nota finală, în borderoul de notare, după terminarea evaluării. La evaluare, nu se fac însemnări pe lucrare. Un evaluator nu are acces la borderoul celuilalt. Profesorii evaluatori au obligaţia de a întocmi borderouri de notare detaliate în care să se evidenţieze atât punctajul acordat pentru fiecare subiect, cât şi punctajele intermediare acordate pentru fiecare subpunct din cadrul unui subiect, conform baremului de evaluare. (9) Preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise verifică borderourile şi semnalează diferenţele mai mari de un punct dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori. În această situaţie, cei doi profesori evaluatori reverifică împreună lucrarea şi acordă o nouă notă care se înregistrează într-un alt borderou. Această notă trebuie să fie cuprinsă între notele iniţiale. În caz de divergenţe între cei doi profesori evaluatori, lucrarea este recorectată de un al treilea profesor evaluator, numit prin decizia inspectorului şcolar general, la propunerea preşedintelui comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise. Nota acestuia este definitivă şi va fi semnată de cei trei profesori evaluatori. (10) În situaţia în care nu s-au semnalat diferenţe mai mari de un punct, fiecare profesor evaluator îşi înscrie propria notă pe lucrare, semnează în dreptul notei, iar preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise calculează nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, o trece pe lucrare şi semnează. (11) După stabilirea mediei, preşedintele comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise, în prezenţa secretarilor comisiei, consemnează notele finale într-un proces-verbal tip, ce cuprinde numele candidaţilor, numărul lucrării şi nota finală obţinută. (12) Lucrările candidaţilor, împreună cu borderourile de corectare şi procesele-verbale cu notele finale obţinute, sunt predate preşedintelui comisiei de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise. (13) Evaluarea lucrărilor scrise şi afişarea rezultatelor se realizează în perioada prevăzută de Calendar. ART. 100 Contestaţiile se depun la inspectoratul şcolar, conform Calendarului. Lucrările scrise, pentru care se depun contestaţii, conform Calendarului, se resigilează, în vederea reevaluării, secretizându-se şi nota/notele acordate la prima evaluare. ART. 101 (1) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de soluţionare a contestaţiilor este formată, în întregime, din alte persoane decât cele din comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare şi de evaluare a lucrărilor scrise. Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de soluţionare a contestaţiilor este numită prin decizia inspectorului şcolar general, în componenţa prevăzută la art. 99 alin. (6). (2) Recorectarea lucrărilor se face conform procedurii prevăzute la art. 99 alin. (8) - (11), în perioada prevăzută de Calendar. (3) Rezultatul stabilit în urma recorectării rămâne definitiv şi se poate ataca numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea din cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Rezultatele stabilite de comisia de soluţionare a contestaţiilor sunt definitive şi se pot ataca numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea din cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 102 (1) Testarea personalului fără studii corespunzătoare postului constă în interviu şi lucrare scrisă. (2) La testarea organizată pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante se pot prezenta şi persoane care au absolvit cel puţin liceul, cu diplomă de bacalaureat. (3) Testarea personalului fără studii corespunzătoare postului se organizează de comisiile prevăzute la art. 98 alin. (3) şi art. 99 alin. (6). (4) Lucrarea scrisă se susţine înaintea interviului. Durata de redactare a lucrării scrise este de 3 (trei) ore. Lucrarea scrisă şi interviul se evaluează cu note de la 10 la 1. Lucrarea scrisă are o pondere de două treimi din nota finală, restul, respectiv o treime, reprezintă rezultatul evaluării în urma desfăşurării interviului. (5) Nota minimă de promovare, atât a lucrării scrise, cât şi a interviului, este 5 (cinci). (6) Candidaţii pot contesta rezultatul evaluării lucrării scrise. Contestaţiile se depun la inspectoratul şcolar, conform Calendarului. Contestaţiile se soluţionează prin recorectarea lucrărilor scrise de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de soluţionare a contestaţiilor prevăzută la art. 101 alin. (1). Rezultatul stabilit în urma recorectării rămâne definitiv şi se poate ataca numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea din cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (7) Hotărârile comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de soluţionare a contestaţiilor sunt definitive şi pot fi atacate numai la instanţa de contencios administrativ competentă. (8) În vederea susţinerii interviului, comisia pentru organizarea şi desfăşurarea testării personalului fără studii corespunzătoare postului elaborează bilete cu întrebări, pe baza tematicii specifice elaborată de Ministerul Educaţiei. Candidatul extrage un bilet şi răspunde la întrebările conţinute de acesta. (9) Contestaţiile privind organizarea şi desfăşurarea interviului se adresează, în scris, inspectoratului şcolar şi se soluţionează de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. (10) Contestaţia reprezintă plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârile consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar de soluţionare a contestaţiilor sunt definitive şi pot fi atacate numai la instanţa de contencios administrativ competentă. (11) În cazul în care există egalitate de medie între candidaţii fără studii corespunzătoare postului care au susţinut testarea, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante au în ordine: a) candidaţii care au continuitate pe post/catedră, care frecventează modulele de pedagogie sau de perfecţionare organizate în cadrul caselor corpului didactic ori de alte instituţii agreate de Ministerul Educaţiei, conform legii şi care au obţinut cel puţin calificativul "Bine"; b) candidaţii cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitată; c) candidaţii cu studii superioare în specialitatea postului, fără examen de licenţă; d) candidaţii cu studii superioare care se recalifică în specialitatea postului; e) candidaţii în curs de calificare în specialitatea postului; f) candidaţii care au participat sau participă la cursuri de perfecţionare organizate în cadrul caselor corpului didactic ori de alte instituţii agreate de Ministerul Educaţiei, conform legii. ART. 103 (1) În perioada prevăzută în Calendar, inspectoratul şcolar repartizează, în şedinţă de repartizare, în ordine: a) cadre didactice şi candidaţi cu studii corespunzătoare postului rămaşi nerepartizaţi din etapele anterioare sau cu norma didactică de predare incompletă, conform art. 94 alin. (7); b) cadre didactice şi candidaţi repartizaţi în etapele anterioare cu norma didactică de predare incompletă, conform art. 96 alin. (3); c) candidaţi cu studii corespunzătoare postului care au obţinut cel puţin media de repartizare 5 (cinci) la concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, conform art. 99 alin. (5), în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare. (2) Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate se repartizează, în ordine, după cum urmează: a) personalului didactic de predare cuprins în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei, prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate; b) în regim de plata cu ora, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile, personalului didactic de predare calificat cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitată, urmând ca în această perioadă să se organizeze concursuri/testări pentru ocuparea acestor posturi, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 104 alin. (2); c) în regim de plata cu ora, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile, personalului didactic de predare calificat, care nu are domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află postul didactic/catedra solicitată, în ordinea descrescătoare a mediilor de departajare calculate conform anexei nr. 15, urmând ca în această perioadă să se organizeze concursuri/testări pentru ocuparea acestor posturi, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 104 alin. (2); d) candidaţilor fără studii corespunzătoare postului care au obţinut cel puţin media de repartizare 5 (cinci) la testarea organizată de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, conform art. 102 alin. (3) şi (4), în ordinea descrescătoare a mediilor, conform criteriilor de departajare prevăzute la art. 102 alin. (11), până la solicitarea postului/catedrei de un cadru didactic calificat. (3) În şedinţa de repartizare, absolvenţii învăţământului superior care au obţinut la testare cel puţin media 7 (şapte) îşi pot constitui norma didactică de predare şi cu alte ore, la discipline din aceeaşi arie curriculară, altele decât cea pentru care a susţinut testarea, până la 1/3 de normă, în învăţământul gimnazial din mediul urban, respectiv până la 1/2 de normă, în învăţământul gimnazial din mediul rural. (4) Departajarea candidaţilor prevăzuţi la alin. (2) lit. b), având domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află postul didactic/catedra vacant(ă)/rezervat(ă) solicitat(ă), se realizează luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii: a) gradul didactic; b) nota/media cea mai mare obţinută la gradul didactic sau la examenul de definitivare în învăţământ; c) media de departajare cea mai mare calculată conform anexei nr. 15; d) media cea mai mare obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice. (5) Departajarea candidaţilor prevăzuţi la alin. (2) lit. c) având aceeaşi medie de departajare, care solicită acelaşi post didactic, se realizează luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii: a) gradul didactic; b) nota/media cea mai mare obţinută la gradul didactic sau la examenul de definitivare în învăţământ; c) media cea mai mare obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice. (6) Deciziile de repartizare pe post/catedră pentru candidaţii repartizaţi conform alin. (1) şi (2) se emit începând cu data de la care au fost repartizaţi. (7) Directorii unităţilor de învăţământ încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată pentru candidaţii fără studii corespunzătoare postului repartizaţi în baza testării, astfel: a) până la 31 august a fiecărui an şcolar pentru absolvenţii învăţământului superior cu alte specializări decât ale postului didactic/catedrei sau până la venirea unui cadru didactic calificat ori până la venirea titularului pe post/catedră pentru candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre rezervate; b) până la finalizarea cursurilor, conform cu structura anului şcolar, pentru absolvenţii învăţământului mediu/postliceal cu alte specializări decât ale postului didactic/catedrei sau până la venirea unui cadru didactic calificat ori până la venirea titularului pe post/catedră pentru candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre rezervate. (8) Posturile de profesor logoped din cabinete şcolare/interşcolare şi centre logopedice, precum şi posturile de profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică nu se ocupă cu personal fără studii corespunzătoare postului. (9) Pentru personalul didactic fără studii corespunzătoare postului încadrat în palatele şi cluburile copiilor şi elevilor/Palatul Naţional al Copiilor norma didactică se stabileşte la 24 ore pe săptămână. ART. 104 (1) Până la începerea cursurilor, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate, care nu pot fi ocupate de personal didactic de predare calificat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere, în regim de plata cu ora sau în baza concursului organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti în condiţiile prezentei Metodologii, precum şi posturile didactice/catedrele complete sau incomplete care se vacantează în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe parcursul anului şcolar 2022-2023, pe termen scurt, de cel mult 60 de zile, care nu pot fi ocupate de personal didactic de predare calificat în condiţiile prezentei Metodologii, se atribuie, cu avizul inspectoratului şcolar, în regim de plata cu ora, la nivelul unităţilor de învăţământ care au posturi didactice neocupate, în ordine, personalului didactic de predare cuprins în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei, prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, respectiv personalului didactic de predare calificat, prin decizie a directorilor, în baza hotărârii consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ. În mod excepţional, posturile didactice/catedrele vacante/rezervate rămase neocupate până la începerea cursurilor, în lipsa personalului didactic de predare calificat, se atribuie, cu avizul inspectoratului şcolar, în regim de plata cu ora, la nivelul unităţilor de învăţământ care au posturi didactice neocupate, prin decizie a directorilor, pe termen scurt, de cel mult 30 de zile, personalului fără studii corespunzătoare postului, urmând ca în această perioadă să se organizeze concursuri/testări pentru ocuparea acestor posturi. (2) Nu pot ocupa posturi didactice/catedre pe termen scurt, de cel mult 60 de zile, ca personal didactic de predare calificat, respectiv pe termen scurt, de cel mult 30 de zile, ca personal fără studii corespunzătoare postului, până la organizarea concursului/testării pentru ocuparea acestor posturi, candidaţii care se află într-una dintre următoarele situaţii: a) au obţinut note sub 5 (cinci), în specialitatea postului solicitat, la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2022 şi nu au participat la concursul/testarea organizate de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti; b) nu au participat la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2022, dar au obţinut note sub 5 (cinci), în specialitatea postului solicitat, la concursul/testarea organizate de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti; c) au obţinut note sub 5 (cinci), în specialitatea postului solicitat, atât la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2022, cât şi la concursul/testarea organizate de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti. (3) Posturile didactice/catedrele care se vacantează după începerea anului şcolar 2022-2023 se atribuie de inspectoratele şcolare, în ordine, după cum urmează: a) pentru completarea catedrelor cadrelor didactice titulare, precum şi cadrelor didactice titulare a căror restrângere de activitate a fost soluţionată prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru care nu au studii corespunzătoare; b) pentru completarea catedrelor cadrelor didactice calificate angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată repartizate pe catedre incomplete, cu respectarea prezentei Metodologii; c) prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere cadrelor didactice titulare rămase nesoluţionate după derularea etapelor mobilităţii personalului didactic de predare, potrivit Calendarului şi candidaţilor calificaţi prevăzuţi în anexa nr. 18, rămaşi nerepartizaţi după derularea etapelor mobilităţii personalului didactic de predare, potrivit Calendarului, care îndeplinesc condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, cu respectarea prezentei Metodologii; d) prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere personalului didactic de predare titular şi candidaţilor prevăzuţi la art. 86 alin. (13), care solicită detaşare în afara Calendarului, cu respectarea prezentei Metodologii; e) candidaţilor angajaţi cu contract individual pe perioadă determinată cu norma didactică de predare incompletă, în vederea completării normei cu ore din învăţământul gimnazial conform prevederilor art. 8 alin. (4); f) În regim de plata cu ora personalului didactic de predare calificat, în condiţiile prezentei Metodologii; g) candidaţilor cu studii corespunzătoare postului, rămaşi nerepartizaţi după concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, în condiţiile prezentei Metodologii. h) pe termen scurt, de cel mult 60 de zile, în regim de plata cu ora, în ordine, personalului didactic de predare cuprins în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei, prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, respectiv personalului didactic de predare calificat; i) candidaţilor fără studii corespunzătoare postului, rămaşi nerepartizaţi după concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, în condiţiile prezentei Metodologii. (4) În situaţia în care posturile didactice/catedrele eliberate pe parcursul anului şcolar 2022-2023 nu pot fi ocupate la nivelul inspectoratului şcolar, conform prevederilor alin. (3), consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ sunt abilitate să organizeze şi să desfăşoare individual, în consorţii şcolare sau în asocieri temporare la nivel local, concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată a personalului didactic de predare calificat. În mod excepţional, în lipsa personalului didactic de predare calificat, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ pot organiza testări prin interviu şi lucrare scrisă, în profilul postului solicitat, în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar a personalului fără studii corespunzătoare postului, respectiv până la revenirea titularului pe post/catedră în situaţia posturilor didactice/catedrelor rezervate sau până la solicitarea postului/catedrei de un cadru didactic calificat. CAP. XIV Organizarea şi desfăşurarea concursului la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru ocuparea posturilor/catedrelor rămase vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 ART. 105 (1) Pe durata stării de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, concursul organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate de către candidaţi cu studii corespunzătoare postului constă în probă scrisă în profilul postului didactic/catedrei, potrivit programelor specifice pentru concurs în vigoare, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. (2) În condiţiile alin. (1): a) se suspendă aplicarea prevederilor art. 99 alin. (3); b) candidaţii care nu au susţinut probe orale în cadrul concursului naţional, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 80 alin. (2), lit. g) sau h), pot susţine aceste probe în cadrul concursului organizat la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, conform Calendarului; c) probele practice/orale pentru posturile didactice vacante/rezervate care sunt condiţionate la ocupare de o astfel de probă se organizează, se desfăşoară şi se evaluează prin acordarea de calificative "Admis/Respins", potrivit anexelor nr. 4 şi 12, de o comisie constituită la nivel judeţean, conform prevederilor art. 68 alin. (3)-(5), rezultatul stabilit de comisia de organizare şi desfăşurare a probelor orale rămânând definitiv; d) candidaţii trebuie să aibă minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă; e) repartizarea candidaţilor cu studii corespunzătoare postului, care au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul concursului organizat de inspectoratul şcolar la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, se realizează în ordinea descrescătoare a notelor; f) în cazul notelor egale la proba scrisă se aplică prevederile art. 65. CAP. XV Dispoziţii finale ART. 106 (1) La etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pot fi înscrişi, în baza adeverinţei de absolvire, anexată în copie certificată "Conform cu originalul", absolvenţii care au susţinut examenul de absolvire/licenţă în perioada februarie 2021-august 2022. Absolvenţii care au susţinut examenul de absolvire/licenţă până în ianuarie 2021 (inclusiv) pot fi înscrişi la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2022-2023, numai dacă anexează, în copie certificată, la cererea de înscriere, diploma de absolvire/licenţă şi foaia matricolă/suplimentul de diplomă. (2) Specializările absolvenţilor învăţământului superior, postliceal sau liceal pedagogic care se înscriu la etapele de transferare pentru restrângere de activitate, modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, de pretransfer prin schimb de posturi/catedre prin consimţământ scris, de detaşare în interesul învăţământului, de detaşare la cerere, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar de stat sau particular trebuie să se regăsească în Centralizator. (3) Cadrele didactice titulare în două sau mai multe unităţi de învăţământ/specializări care solicită transferul pentru restrângere de activitate/pretransferul consimţit între unităţi de învăţământ pe o catedră în componenţa căreia intră şi ore din propria normă didactică de predare, la una din unităţile/specializările la/pe care este titular, nu trebuie să obţină acordul/acordul de principiu pentru transfer/pretransfer şi pentru orele de la unitatea de învăţământ în care este deja titular. ART. 107 (1) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate îşi desfăşoară activitatea pe durata unui an calendaristic, în conformitate cu prevederile Calendarului, şi este abilitată să ia decizii şi în afara perioadelor prevăzute de acesta, cu excepţia întregirii de normă didactică, a completării de normă didactică de predare pe perioadă nedeterminată şi a transferării pentru restrângere de activitate/pretransferării consimţite între unităţile de învăţământ sau la cerere, după caz, a personalului didactic de predare, după cum urmează: a) organizarea şedinţelor de repartizare pentru candidaţii rămaşi nerepartizaţi, monitorizarea concursurilor/testărilor organizate de unităţile de învăţământ în vederea ocupării pe perioadă determinată a posturilor didactice care se vacantează şi refacerea documentelor de numire/transfer/repartizare pentru personalul didactic de predare titular, ca urmare a restructurării reţelei şcolare, a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel sau a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ pe parcursul anului şcolar; b) soluţionarea unor situaţii care pot să apară: completare de normă didactică de predare pe perioadă determinată, detaşare la cerere pentru cadrele didactice participante la concursuri naţionale în învăţământul preuniversitar, conform prezentei Metodologii sau în baza punctajului, detaşare în interesul învăţământului, schimb de posturi între cadre didactice angajate pe perioadă determinată, pretransfer/modificarea repartizării prin schimb de posturi prin consimţământ scris între cadrele didactice, repartizarea cadrelor didactice care ocupă posturi didactice/catedre rezervate, rămase fără post/catedră ca urmare a revenirii titularului la post etc., cu informarea şi avizul Ministerului Educaţiei. (2) Toate situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), în afara perioadelor prevăzute în Calendar, se analizează în cadrul comisiilor paritare constituite la nivelul inspectoratelor şcolare. (3) Ocuparea posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar, după derularea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar prevăzute în Calendar, în condiţiile alin. (1) şi (2) se realizează cu respectarea ordinii de repartizare prevăzută în prezenta Metodologie. (4) Candidaţii repartizaţi conform alin. (1) şi (2) au obligaţia de a se prezenta la post/catedră în vederea încheierii contractului individual de muncă/actului adiţional la contractul individual de muncă, în maximum 3 (trei) zile de la comunicarea deciziei de repartizare. În cazul neprezentării la post în termen de maximum 3 (trei) zile de la comunicarea deciziei, aceasta se revocă. Sunt exceptate situaţiile de neprezentare la post din motive neimputabile candidaţilor: motive medicale, calamităţi naturale etc., care pot fi justificate cu documente. (5) Cadrele didactice titulare a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată în etapele prevăzute de Calendar pot fi detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru care nu au studii corespunzătoare, fiind salarizate ca personal didactic de predare fără studii corespunzătoare postului, cu acordul scris al cadrelor didactice în cauză. ART. 108 Contestaţiile privind mobilitatea personalului didactic de predare pe posturi didactice/catedre se adresează instituţiei/unităţii de învăţământ organizatoare la termenele prevăzute de Calendar sau în termen de cel mult 48 de ore de la afişarea/comunicarea rezultatelor în afara termenelor prevăzute în Calendar şi se soluţionează de consiliul de administraţie al acesteia. Hotărârile consiliului de administraţie al instituţiei/unităţii de învăţământ sunt definitive şi pot fi atacate numai prin procedurile contenciosului administrativ, contestaţiile reprezentând plângeri prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 109 (1) Mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar particular se desfăşoară conform prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederilor prezentei Metodologii. (2) încadrarea personalului didactic de predare în unităţile de învăţământ preuniversitar particular se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevederilor prezentei Metodologii şi prevederilor Centralizatorului. (3) De prevederile art. 63 şi art. 87 beneficiază şi cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în unităţile de învăţământ preuniversitar particular atât în baza concursului naţional, cât şi în baza concursului organizat la nivelul unităţii de învăţământ. (4) Unităţile de învăţământ preuniversitar particular pot organiza concurs pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, conform Calendarului, în baza prezentei Metodologii sau pe tot parcursul anului şcolar, în condiţiile publicării acestora la sediile unităţilor de învăţământ şi inspectoratelor şcolare, precum şi în presa locală şi centrală, cu cel puţin 30 de zile înainte de organizarea concursului şi informării Ministerului Educaţiei - Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară. ART. 110 (1) Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene, din statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European sau din Confederaţia Elveţiană, precum şi rezidenţii permanenţi pe teritoriul României, care îndeplinesc condiţiile necesare de studii, precum şi celelalte condiţii prevăzute de prezenta Metodologie şi au actele de studii recunoscute/echivalate de Ministerul Educaţiei sau au studiat în România, au dreptul de a participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar şi, în baza rezultatelor obţinute la concurs, pot fi angajaţi pe perioadă determinată sau nedeterminată. (2) Cetăţenii străini care au dreptul de fi încadraţi în muncă pe teritoriul României, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, precum şi celelalte condiţii prevăzute de prezenta Metodologie şi au actele de studii recunoscute/echivalate de Ministerul Educaţiei sau care au studiat în România, pot participa la concurs, urmând a fi angajaţi pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, pe perioadă determinată, în funcţie de rezultatele obţinute, după încadrarea personalului didactic de predare calificat în regim de plata cu ora. (3) Cetăţenii români care au efectuat studiile în alte state, care îndeplinesc condiţiile necesare de studii, precum şi celelalte condiţii prevăzute de prezenta Metodologie şi au actele de studii recunoscute/echivalate de Ministerul Educaţiei, au dreptul de a participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar şi, în baza rezultatelor obţinute la concurs, pot fi angajaţi pe perioadă determinată sau nedeterminată. ART. 111 (1) Nerespectarea prevederilor din prezenta Metodologie de către persoanele care fac parte din comisiile prevăzute în prezenta Metodologie atrage după sine răspunderea disciplinară, conform Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, civilă, potrivit dispoziţiilor Codului civil, sau penală, conform dispoziţiilor Codului penal, în funcţie de gravitatea faptei. (2) În situaţia în care Ministerul Educaţiei constată abateri de la prevederile prezentei Metodologii, într-una din etapele mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, într-un anumit judeţ sau în municipiul Bucureşti, conducerea Ministerului Educaţiei poate solicita revenirea asupra situaţiei din etapa respectivă şi reluarea procedurilor legale pentru acea etapă de mobilitate din judeţul respectiv sau din municipiul Bucureşti. Aceste situaţii nu intră sub incidenţa perioadelor/termenelor prevăzute în Calendar. ART. 112 (1) Informaţiile ce conţin date cu caracter personal, care se afişează atât în format letric, cât şi pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei şi a inspectoratelor şcolare în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, sunt cuprinse în anexa nr. 3. (2) Ştergerea de pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei şi a inspectoratelor şcolare a informaţiilor ce conţin date cu caracter personal referitoare la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar organizate conform prevederilor legale se realizează după împlinirea termenului de 4 (patru) ani de la data afişării. Afişarea în format letric a informaţiilor ce conţin date cu caracter personal la avizierul unităţilor de învăţământ se realizează pe o perioadă de cel mult o lună. (3) Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) se aplică în mod corespunzător. ART. 113 (1) Etapele de mobilitate a personalului didactic de predare în care este necesară analiza cazierului judiciar în vederea verificării îndeplinirii condiţiei de ocupare a posturilor didactice/catedrelor prevăzute la art. 234 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare sunt următoarele: a) modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, conform prevederilor art. 931 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; b) concursul naţional/judeţean, respectiv testarea organizată la nivel judeţean pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2022; c) repartizarea candidaţilor pe perioadă determinată în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016; d) angajarea în regim de plata cu ora a personalului didactic asociat şi pensionat. (2) La toate etapele de mobilitate a personalului didactic de predare prevăzute la alin. (1), candidaţii /cadrele didactice depun obligatoriu la dosarul de înscriere cazierul, în original, în perioadele de înscriere/validare a înscrierii conform Calendarului. (3) La toate etapele de mobilitate a personalului didactic de predare care presupun încheierea unui nou contract individual de muncă pe perioadă determinată/nedeterminată la nivelul unei unităţi de învăţământ se impune obligatoriu verificarea cadrelor didactice/candidaţilor care s-au înscris la aceste etape în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, denumit în continuare Registru. Candidaţii/cadrele didactice care participă la aceste etape au obligaţia de a depune certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală prevăzut(ă) de Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, în perioadele de înscriere/validare a înscrierii conform Calendarului. În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta are obligaţia de a depune obligatoriu certificatul de integritate comportamentală la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. (4) În situaţia în care în urma verificărilor extrasului de pe cazierul judiciar, respectiv a copiei de pe Registru se constată faptul că un cadru didactic/candidat are antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei sau este înscris în Registru acesta pierde dreptul de a participa la şedinţele de repartizare sau de a fi încadrat în unităţi de învăţământ preuniversitar, iar în cazul concursului naţional pierde dreptul de a participa la proba scrisă. ART. 114 Reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ participă la toate etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, cu statut de observatori. În această calitate au drept de acces la toate documentele, pot sesiza eventualele nereguli şi îşi pot consemna poziţia în procesele-verbale. ART. 115 (1) Înscrierile la etapele de mobilitate, transmiterea şi preluarea contestaţiilor conform prezentei Metodologii se pot realiza şi electronic în sistem online, iar şedinţele de repartizare se pot organiza şi desfăşura şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul inspectoratelor şcolare. Prin procedurile stabilite sunt adaptate modalităţile de înscriere, de stabilire a prezenţei candidaţilor sau a împuterniciţilor acestora la şedinţele de repartizare, precum şi de înregistrare a opţiunilor acestora în cadrul şedinţelor de repartizare, în situaţia în care aceste activităţi se organizează şi se desfăşoară în sistem online. (2) Inspectoratele şcolare pot elabora proceduri specifice, machete, tipizate, modele de cereri-tip în vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei Metodologii, care se comunică persoanelor interesate inclusiv prin afişare pe site-ul inspectoratului şcolar. (3) Cadrele didactice/candidaţii care au depus dosare de înscriere la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la aceste etape, la inspectoratul şcolar/centrul de înscriere cererea-tip însoţită doar de documente în completarea celor depuse în anii anteriori, dacă este cazul, în funcţie de solicitările inspectoratului şcolar unde se depune/transmite cererea. ART. 116 (1) Etapele mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022 se desfăşoară conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021-2022, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5991/2020, cu modificările şi completările ulterioare. (2) La data de 1 septembrie 2022 se abrogă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021-2022, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5991/2020, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1121 bis din 23 noiembrie 2020. (3) Prezenta Metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 117 Anexele nr. 1-20 fac parte integrantă din prezenta Metodologie. ANEXA 1 la Metodologie INFORMAŢII CUPRINSE ÎN LISTA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE Lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate care se afişează conţine cel puţin următoarele informaţii: ● Codul postului; ● Denumirea localităţii; ● Regimul de mediu al localităţii; ● Denumirea unităţii/unităţilor de învăţământ; ● Nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ; ● Denumirea disciplinei/disciplinelor care constituie postul/catedra; ● Nr. de ore/săptămână (trunchi comun şi opţionale) din care este constituit(ă) postul/catedra; ● Detalii suplimentare privind structura postului/catedrei (complet(ă)/incomplet(ă)); ● Viabilitatea postului; ● Statutul postului (vacant/rezervat, pentru angajare pe perioadă determinată, nedeterminată sau pe durata viabilităţii postului, propus pentru continuitate/prelungirea contractului individual de muncă); ● Condiţiile pentru ocuparea postului/catedrei: - specialitatea postului; – inspecţie specială la clasă sau probă practică*; *Nu se iau în considerare pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu excepţia probei practice pentru ocuparea de posturi didactice/catedre în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv şi a probelor practice specifice pentru învăţământul special, conform anexelor nr. 4 şi 12 la Metodologie. – proba la limba de predare; – avizul de culte; – avizul special al cultului; – avizul de alternativă; – avizul unităţii de învăţământ militar; – avizul liceului pedagogic; – avizul unităţii de învăţământ particular; – avizul I.G.P. (Inspectoratului General al Poliţiei)/A.R.R (Autorităţii Rutiere Române); – atestat de educaţie specială; – post pentru profesor preparator (nevăzător). ANEXA 2 la Metodologie CRITERII ŞI PUNCTAJE PENTRU EVALUAREA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE I. Nivelul studiilor A. Absolvenţi ai şcolii normale/liceu pedagogic sau ai şcolii postliceale pedagogice cu diplomă/certificat de absolvire/ certificat de competenţe profesionale. 6 p B. Absolvenţi ai colegiului pedagogic universitar (institutori) cu diplomă de absolvire şi absolvenţi ai şcolii normale/liceu pedagogic sau ai şcolii postliceale pedagogice şi studii universitare de scurtă durată. 8 p C. Absolvenţi ai colegiului pedagogic universitar (institutori) cu diplomă de absolvire şi absolvenţi ai şcolii normale/liceu pedagogic sau ai şcolii postliceale pedagogice şi studii universitare de scurtă durată care şi-au echivalat studiile conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare. 8,5 p D. Absolvenţi ai şcolii normale/liceu pedagogic sau ai şcolii postliceale pedagogice cu diplomă/certificat de absolvire sau ai colegiului pedagogic universitar (institutori) şi studii universitare de lungă durată sau ciclul I de studii universitare de licenţă sau ciclul II de studii universitare de masterat. 9 p E. Profesori de instruire practică/maiştri-instructori, absolvenţi de şcoală postliceală/şcoală de maiştri cu diplomă/certificat de absolvire/certificat de competenţe profesionale. 5 p F. Absolvenţi în specialitate ai învăţământului universitar de scurtă durată sau ai institutului pedagogic cu durata de 3 ani cu diplomă de absolvire. 8 p G. Absolvenţi în specialitate ai învăţământului universitar de scurtă durată sau ai institutului pedagogic cu durata de 3 ani, cu diplomă de absolvire, care şi-au echivalat studiile conform art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare. 8,5 p H. Absolvenţi în specialitate, cu diplomă, ai ciclului I de studii universitare de licenţă. 9 p I. Absolvenţi în specialitate, cu diplomă, ai ciclului I de studii universitare de licenţă, care ulterior au finalizat cu diplomă o altă licenţă sau studii postuniversitare/programe de conversie profesională cu durata de cel puţin 3 semestre sau cu dobândirea a 90 de credite transferabile; 12 p J. Absolvenţi în specialitate ai învăţământului universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau ai ciclului II de studii universitare de masterat. 10 p K. Absolvenţi cu diplomă în specialitate ai învăţământului universitar de lungă durată sau ai ciclului II de studii universitare de masterat şi cu: 1. o altă licenţă; 4 p 2. studii postuniversitare de specializare sau studii de conversie profesională cu durata de cel puţin 3 semestre; 3 p 3. studii academice postuniversitare cu durata de cel puţin 3 semestre; 3 p 4. studii aprofundate de specialitate cu durata de cel puţin 3 semestre; 2,5 p 5. masterat în sistem postuniversitar sau un alt masterat în cadrul ciclului II de studii de studii universitare; 3 p 6. cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata de cel puţin 3 semestre; 2 p 7. studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre; 2 p 8. studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre. 1 p NOTĂ: 1. Pentru profesorii pentru învăţământul preşcolar/primar care solicită trecerea prin transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer în specializarea dobândită ulterior prin studii superioare se acordă punctajul corespunzător studiilor superioare de lungă/ciclului I de studii universitare de licenţă/ciclului II de studii universitare de masterat. 2. Punctajul de la literele A-J nu se cumulează. 3. Punctajul de la literele J-K se cumulează şi se acordă pentru fiecare formă de pregătire, finalizată, universitară/postuniversitară de la litera K punctele 1-8. II. (1) Gradul didactic: a) Definitivat - 4 p; b) Gradul didactic II - 7 p; c) Gradul didactic I sau doctorat echivalat cu gradul didactic I - 10 p; d) Grad didactic I obţinut pe bază de examene, urmat de doctorat în domeniul specializării/specializărilor înscrise pe diploma de licenţă - 14 p. (2) Categorii pentru antrenori: a) Categoria a IV-a - 4 p; b) Categoriile a II-a şi a III-a - 7 p; c) Categoria I - 10 p. (3) Media de absolvire pentru debutanţi (0 - 2 ani) sau antrenori categoria a V-a:. ● Media 10 - 3 p; ● Media 9 - 9,99 - 2,5 p; ● Media 8 - 8,99 - 2 p; ● Media 7 - 7,99 - 1,5 p; ● Media 6 - 6,99 - 1 p; NOTĂ: 1. Punctajul pentru grade didactice şi categorii pentru antrenori nu se cumulează. 2. Se punctează ultimul grad didactic/doctorat dobândit, respectiv ultima categorie dobândită. 3. La punctajul corespunzător gradului didactic mai sus menţionat se adaugă câte 2 (două) puncte pentru fiecare grad didactic la care s-a obţinut media 10 (definitivat, gradul didactic II, respectiv gradul didactic I). 4. Personalului didactic de predare căruia i s-a acordat gradul didactic I pe baza calificativului "admis" i se echivalează acest calificativ cu media 10. III. Rezultatele obţinute în activitatea didactică. Calificativele obţinute în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi (2019/2020 şi 2020/2021) şi echivalentul acestora în puncte: - Foarte bine - 10 p; – Bine - 7 p; – Satisfăcător - 2 p; – Nesatisfăcător - 0 p. NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii aflaţi în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021-2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii aflaţi în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020-2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021-2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). IV. Activitatea metodică şi ştiinţifică dovedită prin documente justificative. 1) Se punctează activitatea din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi(*) (2019/2020 şi 2020/2021) la nivelul: (*) Pentru învăţători/institutori din învăţământul primar/profesori pentru învăţământul primar se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a 2 ani şcolari din ultimii 5 (cinci) ani şcolari încheiaţi, la alegerea cadrului didactic. În mod excepţional, în situaţia în care învăţătorii/institutorii din învăţământul primar/profesorii pentru învăţământul primar cu o vechime de cel mult 5 (cinci) ani în învăţământ au întrerupt activitatea la catedră şi evaluarea nu se poate realiza pe parcursul a 2 ani şcolari, se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a cel mult 2 (doi) ani şcolari din ultimii 5 (cinci) ani şcolari încheiaţi. a) unităţii de învăţământ (de exemplu: activitate în comisia metodică, în comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, în comisia de mobilitate şi în comisii de concurs la nivelul de învăţământ, în asociaţii profesionale ale cadrelor didactice, în structuri consultative de dialog social, rezultate la concursuri şi olimpiade şcolare, alte activităţi şi responsabilităţi); max. 10 p b) judeţului/municipiului Bucureşti (de exemplu: metodist al inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti/Casei Corpului Didactic, formator în programe de formare la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, membru al comisiei consultative pe discipline, membru al consiliului consultativ, membru în asociaţii profesionale ale cadrelor didactice, membru în comisii de elaborare de subiecte şi de evaluare în cadrul concursurilor şcolare/de ocupare a posturilor vacante/rezervate organizate la nivel local/judeţean, rezultate la concursuri şi olimpiade şcolare locale/judeţene, altele); max. 10 p c) naţional (de exemplu: formator în programe de formare la naţional, membru al comisiei naţionale de specialitate sau al altor consilii/comisii naţionale menţionate în Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, rezultate la concursuri şi olimpiade şcolare, altele); max. 8 p d) internaţional (performante profesionale, lucrări publicate, rezultate la concursuri şi olimpiade şcolare, participări la seminarii, simpozioane, conferinţe, congrese sau organizarea de seminarii, simpozioane, conferinţe, altele). max. 8 p NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii aflaţi în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2021-2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii aflaţi în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2020-2021 şi din anul şcolar 2021-2022. c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul special, faţă de punctajul acordat la punctul IV1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor 2 (doi) ani şcolari încheiaţi, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. 2) Participare în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar): a) metodologii, regulamente, instrucţiuni aprobate de Ministerul Educaţiei (participarea în colective de elaborare); 2p/metodologie, regulament, instrucţiune, max. 6 p pentru toate actele normative b) programe şcolare, aprobate de Ministerul Educaţiei (participarea în colective de elaborare); 1 p/programă şcolară, max. 4 p pentru toate programele c) manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; 7 p/manual/împărţite la numărul de autori d) monografii/lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; 5 p/lucrare/monografie/împărţite la numărul de autori dar nu mai mult de 10 p pentru toate monografiile/lucrările e) ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/de sprijin; 1 p pentru fiecare ghid/auxiliar curricular/ împărţite la numărul de autori, dar nu mai mult de 4 p pentru toate ghidurile/auxiliare curriculare f) articole de specialitate/studii de specialitate, publicate în reviste de specialitate, la nivel judeţean sau naţional înregistrate cu ISSN; 0,5 p/articol/împărţite la numărul de autori articol, dar nu mai mult de 3 p pentru toate articolele 1 p/studiu/împărţit la numărul de autori studiu, dar nu mai mult de 4 p pentru toate studiile g) cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific din domeniu; 5 p pentru fiecare carte publicată/împărţite la numărul de autori, dar nu mai mult de 10 p pentru toate cărţile h) mijloace de învăţământ omologate de către Ministerul Educaţiei. max. 5 p/împărţite la numărul de autori 3) Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar): formator AEL, ECDL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig, Arion, proiecte finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, altele decât cele punctate anterior. 1 p/program sau proiect, max. 5 p 4) Participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate/echivalate în credite profesionale transferabile de către Ministerul Educaţiei în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar), finalizate cu Certificat de competenţă profesională/atestat de formare continuă sau adeverinţă echivalentă eliberate de furnizorul/furnizorii programelor de formare continuă acreditate; 0,2 p/3 credite, max.6 p 5) Participarea la activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic, în cadrul programelor de formare continuă avizate de Ministerul Educaţiei sau la activităţi de formare desfăşurate în alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă. 0,1 p/10 ore de curs/formare, max. 5 p NOTĂ: Pentru cadrele didactice care solicită transferul pentru restrângere de activitate/pretransferul în altă specializare se evaluează activitatea metodică şi ştiinţifică pentru specialitatea postului didactic/catedrei solicitate. Cadrele didactice care au desfăşurat activitate metodică şi ştiinţifică pe două sau mai multe specializări sunt evaluate pentru întreaga activitate. Detalierea punctajelor prevăzute la punctul IV din prezenta anexă se realizează în şedinţa consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi se afişează până la demararea etapei de constituire a posturilor didactice/catedrelor şi încadrarea personalului didactic de predare titular. V. Criterii de vechime: - vechime efectivă la catedră, inclusiv perioada rezervării catedrei câte 0,3 p/pentru fiecare an întreg de învăţământ. NOTĂ ● Se recunoaşte vechimea la catedră pentru perioada activităţii desfăşurate ca personal didactic de predare calificat. ● După totalizarea punctajului, în caz de egalitate, se vor lua în considerare, pentru departajare, criterii socio-umane, în următoarea ordine: a) soţ (soţie) cu activitatea în învăţământ, în aceeaşi localitate; b) soţ (soţie) cu domiciliul în localitate; c) părinţi cu domiciliul în localitate; d) starea de sănătate care nu permite părăsirea localităţii (certificat medical de la comisia de expertiză a capacităţii de muncă); e) soţul/soţia să lucreze în învăţământ; f) alte cauze obiective dovedite cu acte (de exemplu: unic întreţinător de familie şi cu domiciliul în localitatea respectivă, minori în întreţinere, părinţi bolnavi, proprietăţi imobiliare în localitate). ANEXA 3 la Metodologie INFORMAŢII CE CONŢIN DATE CU CARACTER PERSONAL CARE SE AFIŞEAZĂ ATÂT ÎN FORMAT LETRIC, CÂT ŞI PE PAGINA DE INTERNET A MINISTERULUI EDUCAŢIEI ŞI A INSPECTORATELOR ŞCOLARE ÎN CADRUL ETAPELOR DE MOBILITATE A PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR 1. Numele şi prenumele cadrului didactic/candidatului 2. Studiile finalizate cu diplomă de către cadrul didactic/candidat, media de absolvire a studiilor, precum şi date cu privire la pregătirea psihopedagogică 3. Tipurile de avize şi atestate dobândite de către cadrul didactic/candidat 4. Vechimea în învăţământ a cadrului didactic/candidatului 5. Gradul didactic al cadrului didactic/candidatului şi nota/media obţinută la gradul didactic 6. Unitatea/unităţile de învăţământ la care este încadrat şi postul didactic/catedra pe care este încadrat cadrul didactic/candidatul, precum şi modalitatea de angajare în învăţământul preuniversitar a cadrului didactic/candidatului 7. Unitatea/unităţile de învăţământ la care este repartizat, postul didactic/catedra pe care este repartizat cadrul didactic/candidatul şi modalitatea de angajare, ca urmare a participării la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar 8. Rezultatele obţinute la probele practice, inspecţiile speciale la clasă şi probele scrise susţinute în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar la care participă cadrul didactic/candidatul 9. Rezultatele obţinute la probele practice, inspecţiile speciale la clasă şi probele scrise susţinute la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din ultimii 4 ani la care a participat cadrul didactic/candidatul ANEXA 4 la Metodologie PROBA PRACTICĂ/ORALĂ de cunoaştere a limbii în care urmează să se facă predarea pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv sau din unităţi de învăţământ având clase/grupe cu predare în limbile minorităţilor sau în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au efectuat studiile A. Proba practică de cunoaştere a limbii în care urmează să se facă predarea pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv I. Pentru predarea limbii moderne la clasele cu profil intensiv/bilingv, proba practică constă într-un interviu în cadrul căruia se testează, în limba de circulaţie internaţională/limba modernă pentru care se organizează această probă, competenţele de receptare şi comunicare ale candidatului cel puţin la nivelul C1 din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi (CECRL). II. Pentru predarea disciplinelor non lingvistice din arii curriculare, în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au efectuat studiile, proba practică constă într-un interviu în limba de circulaţie internaţională/limba modernă/limba maternă/limba română pentru care se organizează această probă, care să reflecte competenţele de comunicare ale candidatului, în limba respectivă, cel puţin la nivelul B2 din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi (CECRL), precum şi capacitatea de a utiliza limbajul de specialitate pentru disciplina care urmează să fie predată în limba de circulaţie internaţională/limba modernă/limba maternă/limba română. NOTA: 1) Proba practică de cunoaştere a limbii în care urmează să se facă predarea pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv se evaluează prin note de la 10 la 1. 2) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, proba practică prevăzută la punctul 1) se evaluează prin calificative "Admis"/"Respins". B. Proba orală de cunoaştere a limbii în care urmează să se facă predarea pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţi de învăţământ având clase/grupe cu predare în limbile minorităţilor sau în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au efectuat studiile I. Pentru predarea în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au efectuat studiile, proba orală constă într-un interviu, în limba străină/limba maternă/limba română pentru care se organizează această probă, care să reflecte competenţele de comunicare ale candidatului, în limba respectivă, cel puţin la nivelul B2 din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi (CECRL), precum şi capacitatea de a utiliza limbajul de specialitate pentru disciplina care urmează să fie predată în limba străină/limba maternă/limba română. II. Pentru predarea la învăţământul preşcolar şi primar, în altă limbă decât aceea în care candidaţii şi-au efectuat studiile, proba orală de cunoaştere a limbii constă într-un interviu, în limba străină/limba maternă/limba română pentru care se organizează această probă, care să reflecte competenţele de comunicare ale candidatului cel puţin la nivelul B2 din Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi (CECRL). NOTA: Proba orală de cunoaştere a limbii în care urmează să se facă predarea se evaluează prin calificative "Admis"/"Respins". ANEXA 5 la Metodologie FIŞA DE EVALUARE A LECŢIEI UTILIZATĂ ÎN CADRUL INSPECŢIILOR SPECIALE LA CLASĂ INSPECŢIA SPECIALĂ LA CLASĂ îN PROFILUL POSTULUI Numele şi prenumele candidatului: ──────────────────────────── Disciplina: ───────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────── Data ─────────
┌──────────┬─────────────────────┬──────────────┐
│ │Aspecte evaluate: │Punctaj │
│Analiză │criterii ├─────┬────────┤
│ │ │Maxim│Realizat│
├──────────┼─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Aspecte formale │ │ │
│ │(documente, │ │ │
│ │documentaţie, │1 │ │
│ │materiale didactice │ │ │
│ │disponibile) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Proiectare - motivare│ │ │
│ │(relaţionarea intra- │ │ │
│ │şi interdisciplinară,│ │ │
│ │intra şi │ │ │
│ │cross-curriculară, │1,5 │ │
│ │perspectiva în raport│ │ │
│ │cu unitatea de │ │ │
│ │învăţare, relevanţa │ │ │
│ │pentru viaţă a │ │ │
│ │conţinuturilor) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Conţinut │ │ │
│Lecţie │ştiinţifico-aplicativ│ │ │
│ │(obiectivizare, │ │ │
│ │structurare, │1,5 │ │
│ │sistematizare, │ │ │
│ │coerenţă, │ │ │
│ │consistenţă) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Metode şi mijloace │ │ │
│ │didactice │ │ │
│ │(varietate, │1,5 │ │
│ │oportunitate, │ │ │
│ │originalitate, │ │ │
│ │eficienţă) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Climat psihopedagogic│ │ │
│ │Ambient specific │ │ │
│ │disciplinei, │1 │ │
│ │motivaţie pentru │ │ │
│ │lecţie │ │ │
├──────────┼─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Achiziţii cognitive, │ │ │
│ │verbalizate/non │ │ │
│ │verbalizate │0,5 │ │
│ │(calitate, cantitate,│ │ │
│ │relaţionare, │ │ │
│ │operaţionalizare) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Deprinderi de │ │ │
│ │activitate │ │ │
│ │intelectuală │ │ │
│ │individuală şi în │ │ │
│ │echipă (operaţii │ │ │
│ │logice, mecanisme de │ │ │
│ │analiză şi sinteză, │ │ │
│Elevii - │tipuri de │ │ │
│dominante │inteligente, │0,5 │ │
│vizate │consecvenţă, │ │ │
│ │seriozitate, ambiţia │ │ │
│ │autodepăşirii, │ │ │
│ │colegialitate, │ │ │
│ │responsabilitate şi │ │ │
│ │răspundere, │ │ │
│ │flexibilitate în │ │ │
│ │asumarea rolurilor) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Atitudine faţă de │ │ │
│ │şcoală - statutul şi │ │ │
│ │rolul la oră │ │ │
│ │(pozitivă - │0,5 │ │
│ │colaborator, │ │ │
│ │indiferentă - │ │ │
│ │spectator) │ │ │
├──────────┼─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Competenţe │ │ │
│ │profesionale şi │ │ │
│ │metodice │ │ │
│ │(de cunoaştere - │ │ │
│ │gradul de stăpânire, │ │ │
│ │organizare şi │ │ │
│ │prelucrare a │ │ │
│ │informaţiei; de │ │ │
│ │execuţie - │ │ │
│ │rapiditatea, precizia│ │ │
│ │acţiunilor şi │1 │ │
│ │distributivitatea │ │ │
│ │atenţiei; de │ │ │
│ │comunicare - │ │ │
│ │fluiditatea, concizia│ │ │
│ │şi acurateţea │ │ │
│ │discursului, captarea│ │ │
│ │şi păstrarea │ │ │
│Profesorul│interesului elevilor,│ │ │
│- │abilitatea pentru │ │ │
│dominante │activitate │ │ │
│vizate │diferenţiată) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Competenţe sociale şi│ │ │
│ │de personalitate │ │ │
│ │(sociabilitate, │ │ │
│ │degajare, │ │ │
│ │comunicativitate, │ │ │
│ │registre diverse de │ │ │
│ │limbaj, echilibru │ │ │
│ │emoţional, rezistenţă│ │ │
│ │la stres, │1 │ │
│ │ingeniozitate, │ │ │
│ │flexibilitate, │ │ │
│ │fermitate, toleranţă,│ │ │
│ │rigurozitate, │ │ │
│ │obiectivitate, │ │ │
│ │disponibilitate │ │ │
│ │pentru │ │ │
│ │autoperfecţionare) │ │ │
├──────────┴─────────────────────┼─────┼────────┤
│TOTAL │10 │ │
└────────────────────────────────┴─────┴────────┘
EXAMINATOR ───────── SEMNĂTURA ────────── Am luat la cunoştinţă, Candidat: ──────────────── Semnătura ──────────────── INSPECŢIA SPECIALĂ LA CLASĂ PENTRU PROFESORII DIN CENTRE ŞI CABINETE DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ Numele şi prenumele candidatului: ──────────────────────── Data ─────────────────
┌──────────┬─────────────────────┬──────────────┐
│ │Aspect evaluate: │Punctaj │
│Analiză │criterii ├─────┬────────┤
│ │ │Maxim│Realizat│
├──────────┼─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Aspecte formale │ │ │
│ │(realizarea │1 │ │
│ │proiectării, │ │ │
│ │documentare) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Adaptarea │ │ │
│ │conţinutului la │ │ │
│ │particularităţile de │ │ │
│ │vârstă şi nevoile │ │ │
│ │grupului ţintă │ │ │
│ │(adecvarea limbajului│ │ │
│ │la nivelul clasei, │1,5 │ │
│ │corelarea temei cu │ │ │
│ │necesităţile │ │ │
│ │psihopedagogice ale │ │ │
│ │grupului ţintă, │ │ │
│ │relevanţa pentru │ │ │
│ │viaţă a │ │ │
│ │conţinuturilor) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Conţinut │ │ │
│ │ştiinţifico-aplicativ│ │ │
│ │(structurare, │1 │ │
│ │sistematizare, │ │ │
│Lecţie │coerenţă, │ │ │
│ │consistenţă) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Metode didactice, │ │ │
│ │mijloace de │ │ │
│ │învăţământ, forme de │ │ │
│ │organizare a │ │ │
│ │activităţii │1,5 │ │
│ │(varietate, │ │ │
│ │oportunitate, │ │ │
│ │originalitate, │ │ │
│ │eficienţă) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Climatul │ │ │
│ │psihopedagogic │ │ │
│ │(organizarea │ │ │
│ │spaţiului şi a │ │ │
│ │materialelor, │ │ │
│ │climatul psihosocial │1,5 │ │
│ │instaurat pe │ │ │
│ │parcursul │ │ │
│ │activităţii, │ │ │
│ │modalităţi de │ │ │
│ │motivare şi │ │ │
│ │încurajare) │ │ │
├──────────┼─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Achiziţii cognitive, │ │ │
│ │verbalizate/non │ │ │
│ │verbalizate │0,5 │ │
│ │(calitate, cantitate,│ │ │
│ │relaţionare, │ │ │
│ │operaţionalizare) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Competenţe cognitive,│ │ │
│ │sociale şi emoţionale│ │ │
│ │(stimularea │ │ │
│ │mecanismelor de │ │ │
│Elevii - │analiză, sinteză şi │ │ │
│dominante │autoreflecţie, │0,5 │ │
│vizate │valorificarea │ │ │
│ │resurselor personale │ │ │
│ │ale elevilor şi a │ │ │
│ │experienţei lor de │ │ │
│ │viaţă) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Atitudinea elevilor │ │ │
│ │în cadrul activităţii│ │ │
│ │(facilitarea │ │ │
│ │implicării elevilor, │0,5 │ │
│ │încurajarea │ │ │
│ │atitudinii pozitive a│ │ │
│ │acestora) │ │ │
├──────────┼─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Competenţe │ │ │
│ │profesionale şi │ │ │
│ │metodice │ │ │
│ │(de cunoaştere - │ │ │
│ │gradul de stăpânire, │ │ │
│ │organizare şi │ │ │
│ │prelucrare a │ │ │
│ │informaţiei; de │ │ │
│ │execuţie - │ │ │
│ │rapiditatea, precizia│ │ │
│ │acţiunilor şi │ │ │
│ │distributivitatea │ │ │
│ │atenţiei; de │1 │ │
│ │comunicare - │ │ │
│ │fluiditatea, concizia│ │ │
│ │şi acurateţea │ │ │
│ │discursului, captarea│ │ │
│ │şi menţinerea │ │ │
│Profesorul│interesului elevilor,│ │ │
│- │abilitatea pentru │ │ │
│dominante │activitatea │ │ │
│vizate │diferenţiată, │ │ │
│ │oferirea şi │ │ │
│ │solicitarea de │ │ │
│ │feedback) │ │ │
│ ├─────────────────────┼─────┼────────┤
│ │Competenţe sociale şi│ │ │
│ │de personalitate │ │ │
│ │(sociabilitate, │ │ │
│ │registre diferite de │ │ │
│ │limbaj, echilibru │ │ │
│ │emoţional, rezistenţă│ │ │
│ │la stres, │ │ │
│ │creativitate, │1 │ │
│ │empatie, │ │ │
│ │flexibilitate, │ │ │
│ │fermitate, │ │ │
│ │rigurozitate, │ │ │
│ │obiectivitate, │ │ │
│ │acceptare │ │ │
│ │necondiţionată) │ │ │
├──────────┴─────────────────────┼─────┼────────┤
│TOTAL │10 │ │
└────────────────────────────────┴─────┴────────┘
EXAMINATOR ───────── SEMNĂTURA ────────── Am luat la cunoştinţă, Candidat: ──────────────── Semnătura ──────────────── INSPECŢIE SPECIALĂ LA CLASĂ PENTRU PROFESORII DOCUMENTARIŞTI Numele şi prenumele candidatului: ────────────────────── Data ─────────────────
┌────────┬──────────────────┬──────────────┐
│ │Aspect evaluate/ │Punctaj │
│Analiza │criterii ├─────┬────────┤
│ │ │Maxim│Realizat│
├────────┼──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Plan de lecţie şi │ │ │
│ │materiale │0,2 │ │
│ │didactice (planşe,│ │ │
│ │fişe, documente) │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Lecţia este │ │ │
│ │proiectată │ │ │
│ │corespunzător │ │ │
│ │(etape, scopuri şi│ │ │
│ │obiective/ │ │ │
│ │competenţe, │0,2 │ │
│ │alocare de timp, │ │ │
│ │timp de │ │ │
│ │interacţiune, │ │ │
│ │material şi │ │ │
│ │echipamente) │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Obiectivele │ │ │
│ │stabilite au fost │ │ │
│ │prezentate clar, │ │ │
│ │concis pentru ca │ │ │
│ │elevii să │ │ │
│ │înţeleagă ce │0,2 │ │
│ │competenţe vor │ │ │
│ │dobândi prin │ │ │
│ │participarea lor │ │ │
│ │la procesul de │ │ │
│ │învăţare │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Selecţia │ │ │
│ │procedeelor, │ │ │
│ │tehnicilor şi │ │ │
│ │metodelor de │ │ │
│ │predare s-a făcut │ │ │
│ │ţinându-se cont de│0,2 │ │
│ │cantitatea de │ │ │
│ │cunoştinţe │ │ │
│ │transmisă şi │ │ │
│ │nivelul de │ │ │
│ │pregătire al │ │ │
│ │clasei │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Integrarea │ │ │
│ │resurselor CDI în │0,2 │ │
│ │activităţile │ │ │
│ │desfăşurate. │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Varietatea şi │ │ │
│ │complementaritatea│0,2 │ │
│ │materialelor │ │ │
│ │didactice │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Modul de │ │ │
│ │exploatare a │ │ │
│ │resurselor │ │ │
│ │documentare în │0,2 │ │
│ │vederea │ │ │
│ │dezvoltării │ │ │
│ │competenţelor │ │ │
│ │info- documentare │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Descoperirea CDI │ │ │
│Lecţie │ca centru de │0,1 │ │
│ │resurse │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Includerea │ │ │
│ │secvenţelor cu │ │ │
│ │caracter │ │ │
│ │practic-aplicativ │ │ │
│ │(elevii au avut │ │ │
│ │acces liber la │0,2 │ │
│ │materialele din │ │ │
│ │CDI şi le-au │ │ │
│ │utilizat în │ │ │
│ │rezolvarea │ │ │
│ │sarcinilor trasate│ │ │
│ │de către profesor)│ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Gestionarea │0,2 │ │
│ │timpului │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Alegerea temei în │ │ │
│ │funcţie de nevoile│ │ │
│ │utilizatorilor de │0,2 │ │
│ │documentare şi │ │ │
│ │informare │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Corelarea între │ │ │
│ │obiectivele │ │ │
│ │info-documentare, │ │ │
│ │activităţile │0,2 │ │
│ │propuse şi │ │ │
│ │modalităţile de │ │ │
│ │evaluare │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Capacitatea de a │ │ │
│ │crea un mediu │ │ │
│ │documentar adaptat│0,1 │ │
│ │nevoilor │ │ │
│ │utilizatorilor │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Prin conţinuturile│ │ │
│ │propuse profesorul│ │ │
│ │are ca scop │ │ │
│ │generarea unor │ │ │
│ │idei noi, soluţii │ │ │
│ │(elevii vor învăţa│0,2 │ │
│ │să utilizeze cât │ │ │
│ │mai eficient │ │ │
│ │resursele şi │ │ │
│ │spaţiile specifice│ │ │
│ │unui CDI) │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │A fost menţinut un│ │ │
│ │raport eficient │ │ │
│ │între durata │ │ │
│ │solicitării │0,2 │ │
│ │elevilor şi cea │ │ │
│ │afectată │ │ │
│ │explicaţiilor │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │A fost creat un │ │ │
│ │climat afectiv - │ │ │
│ │emoţional propice │0,1 │ │
│ │desfăşurării │ │ │
│ │activităţii │ │ │
├────────┼──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii sunt │ │ │
│ │responsabili şi se│ │ │
│ │implică în │0,2 │ │
│ │procesul │ │ │
│ │instructiv - │ │ │
│ │educativ │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii dau dovadă │ │ │
│ │de autonomie în │ │ │
│ │învăţare, │ │ │
│ │competenţe de │0,2 │ │
│ │căutare, │ │ │
│ │selectare, tratare│ │ │
│ │şi comunicare a │ │ │
│ │informaţiei │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii au │ │ │
│ │deprinderi de │ │ │
│ │învăţare eficientă│0,2 │ │
│ │şi gândesc logic, │ │ │
│ │problematizat │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii au │ │ │
│ │deprinderi de │ │ │
│ │muncă independentă│ │ │
│ │şi se descurcă │0,2 │ │
│ │bine în rezolvarea│ │ │
│ │sarcinilor de │ │ │
│ │lucru indicate de │ │ │
│ │către profesor │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii sunt │ │ │
│ │familiarizaţi cu │ │ │
│ │spaţiul şi │ │ │
│ │resursele CDI şi │0,1 │ │
│ │înţeleg importanţa│ │ │
│ │iniţierii în │ │ │
│ │cercetarea │ │ │
│ │documentară │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii poarta cu │ │ │
│ │uşurinţă o │ │ │
│ │conversaţie şi nu │ │ │
│ │au dificultăţi în │0,2 │ │
│ │a utiliza termenii│ │ │
│ │specifici │ │ │
│ │disciplinei │ │ │
│ │studiate │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii au │ │ │
│ │capacitatea de │ │ │
│ │a-şi menţine │ │ │
│ │nivelul de │0,2 │ │
│ │concentrare şi │ │ │
│ │sunt interesaţi de│ │ │
│ │activităţile │ │ │
│ │propuse │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii sunt │ │ │
│ │obişnuiţi să │ │ │
│ │lucreze utilizând │ │ │
│ │fişe, dicţionare, │0,2 │ │
│ │enciclopedii, │ │ │
│ │atlase, materiale │ │ │
│ │auxiliare, TIC │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii sunt │ │ │
│ │implicaţi în │ │ │
│ │animarea CDI: │ │ │
│ │mediatizarea │ │ │
│ │activităţii CDI, │0,2 │ │
│ │ordonarea │ │ │
│ │documentelor, │ │ │
│ │organizarea │ │ │
│ │activităţilor etc.│ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii manifestă │ │ │
│ │respect faţă de │ │ │
│Elevi │profesor şi au o │ │ │
│ │atitudine │0,1 │ │
│ │corespunzătoare │ │ │
│ │faţă de disciplina│ │ │
│ │predată │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii dovedesc │ │ │
│ │competenţe de │ │ │
│ │integrare şi │0,2 │ │
│ │relaţionare │ │ │
│ │pozitive │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii manifestă │ │ │
│ │interes şi o │ │ │
│ │atitudine pozitivă│ │ │
│ │faţă de │ │ │
│ │activităţile │ │ │
│ │specifice unui CDI│ │ │
│ │(dezvoltarea │ │ │
│ │gustului pentru │ │ │
│ │lectură, │0,2 │ │
│ │expoziţii, │ │ │
│ │audiţii, │ │ │
│ │vizionări, │ │ │
│ │ateliere de │ │ │
│ │creaţie, întâlniri│ │ │
│ │cu personalităţi │ │ │
│ │ale vieţii │ │ │
│ │culturale etc.) │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii înţeleg │ │ │
│ │importanţa │ │ │
│ │dobândirii unor │0,2 │ │
│ │metode de a învăţa│ │ │
│ │şi de a stăpâni │ │ │
│ │informaţia │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii îşi │ │ │
│ │dezvoltă │ │ │
│ │capacitatea de a │ │ │
│ │identifica, │0,2 │ │
│ │selecta, organiza,│ │ │
│ │prelucra şi │ │ │
│ │transmite │ │ │
│ │informaţia │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii manifestă │ │ │
│ │iniţiativă, │ │ │
│ │creativitate şi │ │ │
│ │disponibilitate de│0,1 │ │
│ │a lucra în echipă │ │ │
│ │pentru rezolvarea │ │ │
│ │diferitelor │ │ │
│ │sarcini │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii sunt │ │ │
│ │receptivi faţă de │0,2 │ │
│ │valorile culturale│ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii au o │ │ │
│ │atitudine │0,1 │ │
│ │prietenoasă faţă │ │ │
│ │de colegi │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Elevii au o │ │ │
│ │atitudine pozitivă│ │ │
│ │faţă de şcoală şi │ │ │
│ │manifestă dorinţa │ │ │
│ │de a se implica │ │ │
│ │activ în │ │ │
│ │promovarea │ │ │
│ │imaginii acesteia │0,2 │ │
│ │în comunitatea │ │ │
│ │locală prin │ │ │
│ │participarea la │ │ │
│ │activităţile │ │ │
│ │iniţiate de către │ │ │
│ │profesorul │ │ │
│ │documentarist prin│ │ │
│ │intermediul CDI │ │ │
├────────┼──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Demonstrează o │ │ │
│ │bună cunoaştere a │ │ │
│ │disciplinei │ │ │
│ │predate şi │ │ │
│ │cunoştinţe │0,2 │ │
│ │actualizate în │ │ │
│ │domeniul iniţierii│ │ │
│ │în cercetarea │ │ │
│ │documentară │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Demonstrează │ │ │
│ │capacitate de │ │ │
│ │sinteză şi │ │ │
│ │subliniază │0,2 │ │
│ │valoarea practic -│ │ │
│ │aplicativă a │ │ │
│ │demersului │ │ │
│ │întreprins │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Limbajul utilizat │ │ │
│ │este adecvat şi │ │ │
│ │ţine cont de │0,1 │ │
│ │nivelul de vârstă │ │ │
│ │şi înţelegere al │ │ │
│ │elevilor │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Comunicarea cu │ │ │
│ │elevii este │ │ │
│ │eficientă. Tonul │ │ │
│ │folosit (calm, │ │ │
│ │ferm), formularea │ │ │
│ │clară a ideilor │0,1 │ │
│ │conduc la captarea│ │ │
│ │atenţiei elevilor │ │ │
│ │şi la participarea│ │ │
│ │lor la rezolvarea │ │ │
│ │sarcinilor propuse│ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Dialoghează cu │ │ │
│ │elevii, nu │ │ │
│ │monopolizează │ │ │
│ │discuţia, răspunde│ │ │
│ │la întrebările │0,2 │ │
│ │elevilor │ │ │
│ │clarificând │ │ │
│ │aspectele mai │ │ │
│ │dificile pentru │ │ │
│ │aceştia │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Foloseşte material│0,1 │ │
│ │auxiliare │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Utilizează │ │ │
│ │corespunzător │ │ │
│ │resursele │ │ │
│ │existente în CDI │ │ │
│ │(suport hârtie, │0,2 │ │
│ │suporturi audio - │ │ │
│ │video), inclusiv │ │ │
│ │resursele digitale│ │ │
│ │şi TIC │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Alocă fiecărei │ │ │
│ │secvenţe din │ │ │
│ │lecţie timpul │ │ │
│ │adecvat şi │ │ │
│ │respectă etapele │0,2 │ │
│ │parcurgerii │ │ │
│ │acesteia, │ │ │
│ │respectând planul │ │ │
│ │de lecţie │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Utilizează │ │ │
│ │strategii de lucru│ │ │
│ │interactive: │ │ │
│ │brainstorming, │ │ │
│ │dezbatere, │ │ │
│ │problematizare, │0,2 │ │
│ │joc de rol, │ │ │
│ │simulări, tehnici │ │ │
│ │ale gândirii │ │ │
│ │critice, exerciţii│ │ │
│ │metaforice etc. │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Abordează │ │ │
│ │conţinuturile │ │ │
│ │dintr-o │ │ │
│ │perspectivă │ │ │
│ │aplicativă, │ │ │
│ │implicând elevii │0,2 │ │
│ │în activitatea de │ │ │
│ │documentare şi │ │ │
│ │orientare într-o │ │ │
│ │structură │ │ │
│ │info-documentară │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│Profesor│Lecţia este │ │ │
│ │centrată pe elev -│ │ │
│ │se lucrează pe │0,2 │ │
│ │perechi, pe grupe,│ │ │
│ │individual │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Monitorizează │ │ │
│ │atent activităţile│ │ │
│ │desfăşurate de │ │ │
│ │elevi. Elevii │0,1 │ │
│ │primesc indicaţii │ │ │
│ │clare, precise │ │ │
│ │pentru fiecare │ │ │
│ │etapă a lecţiei │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Formează şi │ │ │
│ │dezvoltă │ │ │
│ │competenţe │ │ │
│ │specifice │0,2 │ │
│ │domeniului │ │ │
│ │info-documentar, │ │ │
│ │necesare învăţării│ │ │
│ │de-a lungul vieţii│ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Dovedeşte │ │ │
│ │preocupare pentru │ │ │
│ │facilitarea │ │ │
│ │accesului la │ │ │
│ │informaţie, │ │ │
│ │asigurarea │ │ │
│ │exploatării cât │ │ │
│ │mai eficiente a │ │ │
│ │informaţiilor şi │ │ │
│ │documentelor │0,2 │ │
│ │pluridisciplinare │ │ │
│ │multimedia şi │ │ │
│ │multisuport de │ │ │
│ │către utilizatori,│ │ │
│ │din perspectiva │ │ │
│ │egalizării │ │ │
│ │şanselor elevilor │ │ │
│ │din medii │ │ │
│ │culturale şi │ │ │
│ │sociale diferite │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Distribuie │ │ │
│ │sarcinile de │ │ │
│ │învăţare gradual │0,2 │ │
│ │şi în succesiune │ │ │
│ │logică │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Formulează │ │ │
│ │întrebări pentru a│ │ │
│ │verifica dacă │0,1 │ │
│ │elevii au înţeles │ │ │
│ │noile conţinuturi.│ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Implică elevii în │ │ │
│ │procesul de │ │ │
│ │evaluare şi le │ │ │
│ │oferă feed-back în│0,2 │ │
│ │legătură cu │ │ │
│ │progresul şcolar │ │ │
│ │realizat │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Favorizează │ │ │
│ │implicarea activă │ │ │
│ │a tuturor elevilor│0,2 │ │
│ │în procesul │ │ │
│ │instructiv - │ │ │
│ │educativ │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Demonstrează │ │ │
│ │abilitatea de a │ │ │
│ │desfăşura │0,2 │ │
│ │activităţi │ │ │
│ │diferenţiate │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Demonstrează │ │ │
│ │capacitate de │ │ │
│ │analiză şi │ │ │
│ │sinteză, │0,2 │ │
│ │originalitate, │ │ │
│ │tact pedagogic şi │ │ │
│ │spirit │ │ │
│ │organizatoric │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Alege activităţile│0,2 │ │
│ │în mod creativ │ │ │
│ ├──────────────────┼─────┼────────┤
│ │Facilitează │ │ │
│ │accesul elevilor │ │ │
│ │la informaţie, │ │ │
│ │documentaţie şi │0,2 │ │
│ │noi tehnologii în │ │ │
│ │contextul │ │ │
│ │evoluţiei │ │ │
│ │societăţii. │ │ │
├────────┴──────────────────┼─────┼────────┤
│Total puncte │10 │ │
└───────────────────────────┴─────┴────────┘
EXAMINATOR ───────── SEMNĂTURA ────────── Am luat la cunoştinţă, Candidat: ──────────────── Semnătura ──────────────── Notă: Fişa de evaluare a lecţiei în profilul postului este completată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul inspecţiei la clasă în profilul postului se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. ANEXA 6 la Metodologie PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE EDUCAŢIE ARTISTICĂ SPECIALIZATĂ SPECIALIZĂRILE: MUZICĂ, COREPETIŢIE, COREGRAFIE ŞI ARTA ACTORULUI (posturi didactice/catedre din şcolile şi liceele de artă) MUZICĂ INSTRUMENTALĂ, ARTĂ VOCALĂ (CANTO CLASIC), MUZICĂ DE CAMERĂ, ANSAMBLURI INSTRUMENTALE/VOCALE, MUZICĂ VOCALĂ TRADIŢIONALĂ ROMÂNEASCĂ (CANTO POPULAR), JAZZ ŞI MUZICĂ UŞOARĂ, STUDII TEORETICE, COREGRAFIE, ARTA ACTORULUI: 1. MUZICĂ INSTRUMENTALĂ/ARTĂ VOCALĂ/MUZICĂ DE CAMERĂ*/ JAZZ ŞI MUZICĂ UŞOARĂ, ANSAMBLURI INSTRUMENTALE/VOCALE, COREGRAFIE A. MUZICĂ INSTRUMENTALĂ/ARTĂ VOCALĂ/MUZICĂ DE CAMERĂ*/JAZZ ŞI MUZICĂ UŞOARĂ a) Elaborarea unui proiect de lecţie: comisia va face public, cu 48 de ore înainte, repertoriul elevului/ elevilor stabilit prin programa şcolară în vigoare şi nivelul de învăţământ pe baza căruia candidatul va concepe proiectul didactic; proiectul va fi prezentat comisiei înainte de începerea probei ................................................. 2 p; b) Susţinerea proiectului de lecţie (lecţia de instrument/de muzică de cameră/ ansambluri instrumentale/vocale, coregrafie, artă vocală (canto clasic)/jazz şi muzică uşoară); pe baza proiectului didactic prezentat, candidaţii vor susţine lecţia cu elevul/elevii nominalizaţi de comisie; asigurarea prezenţei elevilor va fi făcută de directorul unităţii de învăţământ; proba nu va depăşi 30 de minute ................................................. 2 p; c) Probă de recital instrumental/vocal ce va conţine 3 lucrări la alegere: - un studiu ................................................. 3 p; – 2 lucrări diferite ca stil, caracter, formă, cel puţin la nivelul programei de liceu ................................................. 2 p/1 p pentru fiecare lucrare. * Proba de recital pentru candidaţii care optează pentru postul de profesor de muzică de cameră, va fi susţinută la instrumentul absolvit. Se acordă 1 p din oficiu. B. PROBA PRACTICĂ PENTRU ANSAMBLURI INSTRUMENTALE/VOCALE a) Elaborarea proiectului unei unităţi de învăţare, în funcţie de nivelul de învăţământ la care urmează să predea candidatul ................................................. 2 p. b) Prezentarea orală a proiectului elaborat; ................................................. 2 p. c) Analiza unei lucrări muzicale din repertoriul ales de candidat, din programa şcolară în vigoare. Analiza lucrării va consta în : ● descifrarea lucrării din punct de vedere ritmic, ritmico-melodic şi intonarea tuturor vocilor cursiv (după caz) ................................................. 1 p; ● stabilirea liniei dirijorale prin marcarea acesteia pe partitură şi intonarea ei (după caz) ................................................. 1 p; ● analiza formei prin delimitarea unităţilor de însuşire după auz (vocal) sau de citire instrumentală (repetate, contrastante etc.) şi stabilirea formei în care se încadrează lucrarea ................................................. 1 p; ● probleme de interpretare prin precizarea tehnicii vocale/ instrumentale interpretative (poziţie funcţională, acordaj, respiraţie, emisie, dicţie, omogenizare etc.) şi stabilirea problemelor de frazare şi expresivitate a textului muzical (evidenţierea unor cuvinte sau a unei linii melodice prin accentuare etc.), tempoul şi nuanţele adecvate ................................................. 1 p; ● încadrarea lucrării în opera compozitorului şi în epoca/stilul din care face parte ................................................. 1p. Unitatea de învăţare se alege de către candidat, conform programei şcolare în vigoare, anterior probei. Proba de recital instrumental, vocal (canto) nu va depăşi 30 de minute. C. PROBA DE RECITAL PENTRU COREGRAFIE. Dans clasic: ● 5 variaţii clasice alese de candidat, din care comisia va indica prezentarea a 3 dintre ele ............ 4,50 p/1,50 pentru fiecare coregrafie. Dans contemporan/ modern: ● 3 coregrafii la alegere, din 5 coregrafii consacrate pregătite de candidat.............................. 4,50 p/1,50 pentru fiecare coregrafie. Proba de coregrafie nu va depăşi 30 de minute. Se acordă 1 p din oficiu. 2. STUDII TEORETICE (teorie-solfegiu-dicteu, armonie, istoria muzicii, forme muzicale) a. Elaborarea unui proiect de lecţie care să vizeze conţinuturi ale disciplinelor teoria muzicii, armonie, istoria muzicii, forme muzicale ............ 2 p. Prezentarea orală a proiectului elaborat; ............ 2 p. b.1. Citire, la prima vedere a unui solfegiu de 16 măsuri de 3/4, 4/4, 5/4, 5/8, 6/8, 12/8, până la 4 alteraţii constitutive, în cheile Sol şi Fa ............ 1 p. b.2. Citirea, la prima vedere, la pian a unui dicteu melodic şi a unui dicteu armonic de 12 măsuri de 3/4, 4/4, 5/4, 5/8, 6/8, 12/8, până la 4 alteraţii constitutive, în cheile Sol şi Fa ............ 1 p. Comisia va pregăti biletele de examen, fiecare cuprinzând câte un solfegiu un dicteu melodic şi un dicteu armonic. Numărul biletelor de examen va fi egal cu numărul candidaţilor plus % din numărul lor. b.3. Armonizarea unei teme de 16 măsuri (8 măsuri sopran şi 8 măsuri bas dat, necifrate) ............ 1 p. b.4. Citirea, la prima vedere, la pian, cu analiză armonică a unor fragmente muzicale de 12-16 măsuri, din creaţia universală şi românească ............ 1 p. Comisia va pregăti biletele de examen, fiecare cuprinzând câte o temă de armonizat şi câte un fragment muzical. Numărul biletelor de examen va fi egal cu numărul candidaţilor plus % din numărul lor. c. Recunoaşterea şi comentarea unor lucrări din creaţia universală şi românească; pe baza audiţiei, candidaţilor li se cere recunoaşterea şi comentarea a 4 lucrări din epoci stilistice diferite (cel puţin una va fi din creaţia românească) alese de comisie dintr-o listă de 30-40 de lucrări pusă la dispoziţia candidaţilor de către conducerea unităţii de învăţământ, cu cel puţin 2 săptămâni înainte de susţinerea probei; comentariul va cuprinde elemente legate de epocă, stil, compozitor, gen, formă, interpretare etc., precum şi aspecte interdisciplinare ............ 1 p. Se acordă 1 p din oficiu. 3. PROBA PRACTICĂ PENTRU MUZICĂ VOCALĂ TRADIŢIONALĂ ROMÂNEASCĂ (CANTO POPULAR) a) Elaborarea unui proiect de lecţie din programa şcolară în vigoare; proiectul va fi prezentat comisiei înainte de începerea probei ............ 2 p. b) Susţinerea proiectului de lecţie elaborat ............ 1 p. c) Proba practică constând într-o probă de recital vocal care cuprinde interpretarea a trei lucrări diferite, specifice genului, cu sau fără acompaniament, din zona de provenienţă a candidatului ............ 6 p. 4. ARTA ACTORULUI (pentru absolvenţii învăţământului superior de lungă durată/ciclul II de studii universitare de masterat, catedre/posturi din şcoli şi licee de artă) a) Candidatul va elabora un set de exerciţii de iniţiere actoricească în cadrul unei lecţii cu 3 - 5 elevi ............ 4 p. b) Lucru pe text. Textul va fi la alegerea candidatului din literatura (proză/poezie) universală sau românească. Asigurarea prezenţei elevilor va fi făcută de directorul unităţii de învăţământ ............ 5 p. Proba nu va depăşi 30 de minute. Se acordă 1 p din oficiu. NOTĂ: a) Candidaţii care optează pentru ocuparea unui post/unei catedre prevăzut(e) la punctul 2- Studii teoretice, susţin toate probele prevăzute la acest punct, indiferent dacă postul/catedra prevede ore numai pentru una/două din cele patru discipline. b) Candidaţii absolvenţi ai învăţământului superior de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat/master, care au parcurs şi absolvit un modul de folclor, pot preda şi disciplina muzică vocală tradiţională românească (canto popular) în liceele de muzică (clasele IX-XII). c) Pentru posturile/ catedrele de ansambluri muzicale vocale şi instrumentale sau orchestrale, respectiv dirijat ansamblu coral sau dirijat ansamblu instrumental sau orchestral, sunt valabile probele practice de la punctul 1.B. (adaptate după caz). Pentru ansamblu vocal, instrumental sau orchestral, lucrările muzicale vor face parte din oferta de repertoriu pentru clasele a VII-a - a XII-a ale programei şcolare în vigoare pentru ansamblu vocal, respectiv ansamblu instrumental sau orchestra - şcoli şi licee de muzică. d) Candidaţii absolvenţi ai învăţământului superior care au studiat şi absolvit un instrument sau au studiat şi au absolvit un modul de instrument, pot preda şi instrumentul respectiv la şcolile şi liceele de artă. Aceştia pot susţine probele practice prevăzute la punctul 1A. e) Prezenta anexă este valabilă şi pentru candidaţii aparţinând minorităţilor naţionale. f) Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1. Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. ANEXA 7 la Metodologie PROBA PRACTICĂ DIN CADRUL CONCURSULUI PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE CONSTITUITE DIN DISCIPLINE INFORMATICE 1. Realizarea practică a subiectelor înscrise pe biletul de examinare. 2. Biletul de examinare va conţine cinci subiecte care tratează: ● O aplicaţie în mediul de programare Pascal sau C++ - Se vor testa abilităţile candidatului în utilizarea mediului de programare, depanarea programului/aplicaţiei;- 3 p ● O aplicaţie de baze de date - Se vor verifica abilităţile candidatului în utilizarea unui sistem de gestiune a bazelor de date (SGBD) din programele şcolare de liceu; - 2 p ● Utilizarea unui sistem de operare - Se vor verifica abilităţile candidatului în utilizarea unui sistem de operare (SO) -2 p ● Implementarea unei aplicaţii de birotică - 1 p ● Utilizarea serviciilor reţelei de Internet - Se vor testa abilităţile candidatului în utilizarea serviciilor Internet - 1p 3. Realizarea practică a subiectelor înscrise pe biletul de examinare nu va depăşi 60 minute. 4. Evaluarea se face pe baza punctajelor menţionate mai sus. Se acordă un punct din oficiu. NOTĂ: Prevederile prezentei anexe sunt valabile şi pentru candidaţii care optează pentru un post/catedră vacant/ă din palate şi cluburi ale copiilor şi elevilor. Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1. Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. ANEXA 8 la Metodologie PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN PALATELE ŞI CLUBURILE COPIILOR ŞI ELEVILOR Proba practică la palate şi cluburi ale copiilor şi elevilor se desfăşoară după cum urmează: 1. PROFILUL TEHNICO- APLICATIV ŞI ŞTIINŢIFIC A. TEORETIC ● Prezentarea ofertei didactice (programă şi activităţi extra-cerc) a cercului (catedrei) pentru care candidează ...................... 1 p. ● Elaborarea unui proiect didactic pentru o anumită temă din domeniul cercului ...................... 1 p. ● Proiectarea unei competiţii/concurs la nivel local/judeţean/ naţional/internaţional pentru disciplina/catedra pentru care candidează ...................... 1 p. ● Prezentarea portofoliului personal care să ateste experienţa în domeniul educaţiei nonformale ...................... 1 p. B. PRACTIC ● Operarea cu computerul şi utilizarea serviciilor internet; ...................... 1 p. ● Elaborarea unei schiţe şi construirea unui subansamblu pentru un anumit aparat/model în domeniul cercului ...................... 2 p. ● Operarea cu aparatură/programe pentru realizarea unui produs finit ...................... 1 p. ● Acţiuni şi strategii proiectate pentru atragerea elevilor la cerc şi promovarea cercului/catedrei pentru care candidează ...................... 1 p. Se acordă 1 p din oficiu. Notă: Candidaţii care optează pentru un p ost/catedră vacant/ă din palate şi cluburi ale copiilor şi elevilor, care necesită proba practică aferentă disciplinelor informatice, susţin proba practică potrivit anexei nr. 7. 2. PROFILUL SPORTIV - TURISTIC A. TEORETIC ● Prezentarea ofertei didactice (programă şi activităţi extra-cerc) a cercului (catedrei) pentru care candidează ...................... 1 p. ● Elaborarea unui proiect didactic pentru o anumită temă din domeniul cercului ...................... 1 p. ● Proiectarea unei competiţii/concurs la nivel local/ judeţean/ naţional/ internaţional pentru disciplina/catedra pentru care candidează ...................... 1 p. ● Prezentarea portofoliului personal care să ateste experienţa în domeniul educaţiei non-formale ...................... 1 p. B. PRACTIC ● Operarea cu computerul şi utilizarea serviciilor internet ...................... 1 p. ● Probă de măiestrie în domeniul cercului ...................... 2 p. ● Modalităţi de selecţie a copiilor/elevilor la activitatea de cerc şi de participare la competiţii ...................... 1 p. ● Operarea cu materialul didactic (echipament, dotări) în atingerea obiectivelor specifice cercului pentru care candidează, propuse spre realizare ...................... 1 p. Se acordă 1 p din oficiu. 3. CULTURAL - ARTISTIC A. TEORETIC ● Prezentarea ofertei didactice (programă şi activităţi extra-cerc) a cercului (catedrei) pentru care candidează ...................... 1 p. ● Elaborarea unui proiect didactic pentru o anumită temă din domeniul cercului ...................... 1 p. ● Proiectarea interdisciplinară a conţinutului unei activităţi de cerc prin metode interactive ...................... 1 p. ● Prezentarea portofoliului personal care să ateste experienţa în domeniul educaţiei non-formale ...................... 1 p. B. PRACTIC ● Operarea cu computerul şi utilizarea serviciilor internet; ...................... 1 p. ● Probă de specialitate în profilul cercului (ex. recital instrumental/vocal/coregrafic*, interpretare unui fragment, la prima vedere, dintr-o operă artistică, compoziţie plastică/arhitecturală, ambientală/design, cultură şi civilizaţie românească/străină, studii europene, comunicare şi jurnalism, tehnici/practici de iniţiere în arta teatrală/cinematografică etc.) ...................... 2 p. *Repertoriul muzical, coregrafic este identic cu cel stabilit pentru şcolile şi liceele de artă. ● Proiectarea unei competiţii/concurs la nivel local/ judeţean/ naţional/ internaţional pentru disciplina/catedra pentru care candidează ...................... 1 p. ● Acţiuni şi strategii proiectate pentru atragerea elevilor la cerc şi promovarea cercului/catedrei pentru care candidează ...................... 1 p. Se acordă 1 p din oficiu. NOTĂ: Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1. Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. ANEXA 9 la Metodologie PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE VACANTE/REZERVATE Disciplinele INSTRUIRE PRACTICĂ ŞI ACTIVITĂŢI DE PRE-PROFESIONALIZARE MAIŞTRI INSTRUCTORI/PROFESORI DE INSTRUIRE PRACTICĂ 1. Proba practică se susţine în cabinete, ateliere, laboratoare de specialitate, săli de demonstraţie din unităţile de învăţământ, stabilite de comisia de examinare, sub supravegherea permanentă a membrilor acesteia; 2. Proba practică constă în executarea unei lucrări/produs/serviciu/tehnici de îngrijire - conform profilului postului; 3. Subiectele pentru proba practică se elaborează de comisia de examinare a fiecărui centru de examen, în ziua examenului; 4. Durata probei practice variază între 30 - 180 minute pentru fiecare candidat, în funcţie de complexitatea lucrării; 5. Evaluarea probei practice se realizează pe baza unei fişe de observaţii elaborată de comisia de examinare; 6. Fişa de observaţii va cuprinde următoarele criterii de evaluare: - amenajarea ergonomică a locului de muncă ......................................................... 1p; – respectarea normelor de igienă, de protecţia muncii şi prevenirea şi stingerea incendiilor ....... 1p; – alegerea materialelor, produselor, instrumentelor şi aparatelor necesare executării lucrării ..... 1p; – respectarea algoritmului de execuţie ............................................................. 1p; – respectarea procesului tehnologic (operaţiilor, fazelor, trecerilor, mânuirilor, mişcărilor) ..... 2p; – finisarea, aspectul lucrării/produsului/serviciului/tehnici de îngrijire .......................... 1p; – atitudinea faţă de client/pacient ................................................................ 1p; – redactarea unui referat pentru probele de laborator .............................................. 1p. Se acordă 1 p din oficiu. NOTĂ: Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1. Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. ANEXA 10 la Metodologie PROBA METODICO-PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE DIN UNITĂŢILE CU ÎNVĂŢĂMÂNT SPORTIV INTEGRAT ŞI SUPLIMENTAR (licee şi clase cu program sportiv/cluburi sportive şcolare) Disciplina EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ● Proba metodico-practică se desfăşoară după cum urmează: 1. Partea metodică constă în explicarea paşilor metodici de învăţare/consolidare/perfecţionare a elementelor/ procedeelor solicitate în biletul de examen extras şi se notează cu note de la 10 la 1. 2. Partea practică constă în demonstrarea paşilor metodici de învăţare/consolidare/perfecţionare a elementelor/procedeelor solicitate în biletul de examen extras şi se notează cu note de la 10 la 1. ● Durata probei metodico-practice nu va depăşi 30 minute/concurent. ● Concurentul nu poate schimba subiectul. ● Pe parcursul desfăşurării probei metodico-practice, la solicitarea comisiei sau la propunerea lor, candidaţii pot repeta unele secvenţe. ● Pentru susţinerea probei, în mod obligatoriu, candidaţii se prezintă în echipament sportiv adecvat. ● Candidaţii nu sunt primiţi la probă fără adeverinţă medicală, în care se menţionează "apt pentru susţinerea probei practice". NOTĂ: Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1 şi reprezintă media notelor obţinute la partea metodică şi partea practică a probei. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. ANEXA 11 la Metodologie PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE Disciplinele: ARTE PLASTICE, DECORATIVE, AMBIENTALE, ARHITECTURĂ, DESIGN Numele şi prenumele candidatului* ............................................ Specializarea candidatului care susţine proba practică* ...................... Proba practică constă într-un interviu în cadrul căruia comisia va evalua: 1. Pregătirea metodică ....................................................... max. 4p. Candidaţii vor elabora o schiţă de proiect de lecţie/unitate de învăţare din conţinuturile disciplinei Studiul Compoziţiei pentru clasa a IX-a sau a Xa, disciplină fundamentală din cadrul curriculumului diferenţiat, specific învăţământului de arte vizuale. Schiţa de proiect de lecţie/unitatea de învăţare va fi tratată din perspectiva specializării candidatului şi a postului pentru care acesta concurează. Aceasta va fi elaborată şi susţinută de candidat în faţa comisiei. Se vor puncta atât aspectele formale ţinând de rubricaţia aleasă de candidat, precum şi aspectele calitative şi de conţinut privind operaţionalizarea demersului didactic, modul de utilizare a resurselor, evidenţierea strategiilor de evaluare, etc. după cum urmează: ● pentru o rubricaţie adecvată (care conţine informaţii detaliate privitoare la activitatea de predare învăţare evaluare) ...... max. 1 p; ● pentru o corectă relaţionare între obiective, strategii didactice şi resurse ................................................. max. 2 p; ● pentru precizarea calităţii evaluării, precum şi aspecte vizând activităţile destinate elevilor cu nevoi speciale ............ max. 1p. 2. Activitatea în specialitate pe baza prezentării unui portofoliu de activitate ............................................... max. 5p. Comisia va puncta fiecare manifestare artistică sau, în cazul istoricilor, teoreticienilor şi criticilor de artă, fiecare contribuţie teoretică publicată, de nivel naţional sau internaţional, premiile anuale acordate de uniunile de creaţie artistică sau filialele acestora din România, premiile internaţionale, coordonarea de proiecte naţionale sau internaţionale, realizarea de lucrări monumentale de sculptură, de arte murale, sau edificii majore de arhitectură, participări la expoziţiile anuale, bienale, trienale etc. naţionale şi internaţionale, participări la manifestări expoziţionale studenţeşti, creaţii scenografice inclusiv de costum de scenă, lucrări de artă monumentală, ilustraţii sau lucrări de grafică publicitară, proiecte de arhitectură (pentru arhitecţi) realizate individual sau în colectiv, creaţii omologate în diferite domenii ale designului (design de produs, inclusiv designul vestimentar, ceramică, sticlă, metal, designul grafic sau designul ambiental), creaţii fotografice sau video omologate, lucrări de restaurare certificate de comisii de specialitate, articole publicate în literatura de specialitate, precum şi orice altă activitate creativă din domeniul artelor vizuale pentru care pot fi dovedite obţinerea drepturilor de autor, după cum urmează: ● pentru premiile anuale acordate de uniunile de creaţie sau filialele acestora, precum şi premii internaţionale acordate de instituţii culturale de prestigiu, realizarea de lucrări monumentale de sculptură, de arte ambientale, sau edificii majore de arhitectură (în cazul arhitecţilor), pentru coordonare de proiecte naţionale sau internaţionale ............................ max. 3p; (pentru premiile anuale sau internaţionale, precum şi pentru fiecare proiect coordonat finalizat se acordă punctajul maxim); ● pentru participare la manifestări expoziţionale individuale sau de grup în spaţii administrate de uniuni de creaţie, de muzee de artă, sau de instituţii de cultură sau în alte locaţii aparţinând spaţiului public .......... max. 0,5 p; ● participarea la manifestări expoziţionale periodice sau ocazionale, creaţii scenografice de film, teatru sau televiziune şi/sau de costum de scenă, lucrări de artă monumentală, ilustraţii sau lucrări de grafică publicitară, proiecte de arhitectură realizate individual sau în colectiv, creaţii omologate în diferite domenii ale designului (design de produs, inclusiv designul vestimentar, ceramică, sticlă, metal, designul grafic sau designul ambiental), creaţii fotografice sau video omologate, lucrări de restaurare certificate de comisii de specialitate .............. max. 0,5 p; ● participare în cadrul unor proiecte naţionale sau internaţionale ............... max. 0,5 p; ● participarea la manifestări artistice sau expoziţionale ocazionale desfăşurate în spaţiul privat, contribuţii teoretice în domeniu (articole publicate în presă, comunicări ştiinţifice în cadrul unor seminarii pe teme de specialitate, etc.) .............. max. 0,25 p; ● desfăşurarea oricăror altor activităţi în domeniul artelor vizuale care pot fi dovedite inclusiv prin obţinerea drepturilor de autor** ..................... max.0,25 p. * Se completează de către comisie. **Fac excepţie produsele de artă decorativă sau icoanele, comercializate prin galerii comerciale, mărţişoarele sau felicitările NOTĂ: (1) Se acordă 1 p din oficiu. (2) Din conţinutul portofoliului de activitate se vor puncta doar lucrările în concordanţă cu specializarea/specializările de pe diploma/diplomele candidatului şi relevante pentru posturile scoase la concurs. în portofoliul de activitate vor fi depuse fotocopii ale documentelor doveditoare autentificate de unitatea şcolară în care se desfăşoară proba practică. (3) În cazurile aprecierii prin maximum sau minimum de puncte a activităţii artistice se vor avea în vedere de importanţa, originalitatea şi gradul de vizibilitate a activităţilor sau de importanţa articolelor de presă. (4) Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1. Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. (5) Candidatul este considerat admis la proba practică, doar în cazul în care, atât proiectul didactic cât şi portofoliul de activitate artistică personală, sunt în concordanţă cu specializarea/specializările de pe diploma/diplomele candidatului. ANEXA 12 la Metodologie I. PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE LA CLASELE/GRUPELE/UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT CARE ŞCOLARIZEAZĂ ELEVI CU DEFICIENŢE DE AUZ* *) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-Co V-2, practică pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la clasele/grupele/unităţile de învăţământ care şcolarizează elevi cu deficienţe de auz se evaluează prin calificative "Admis"/"Respins". Proba practică constă în: 1. Un proiect didactic, pe o temă propusă de comisie, specifică programei şcolare a disciplinei. Candidatul va argumenta obiectivele, strategiile şi tehnicile de predare/învăţare/evaluare raportându-se la specificul deficienţei de auz ...... 4p. 2. Un interviu care să reflecte competenţele de receptare şi de comunicare ale candidatului, în limbaj mimico-gestual ................................ 5p. Se acordă 1 p din oficiu. NOTĂ: Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1. Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. II. PROBA PRACTICĂ PENTRU OCUPAREA POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE LA CLASELE/GRUPELE/UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT CARE ŞCOLARIZEAZĂ ELEVI CU DEFICIENŢE DE VEDERE** **) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, proba practică pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la clasele/grupele/unităţile de învăţământ care şcolarizează elevi cu deficienţe de vedere se evaluează prin calificative "Admis"/"Respins". Proba practică constă în: 1. Un proiect didactic, pe o temă propusă de comisie, specifică programei şcolare a disciplinei. Candidatul va argumenta obiectivele, strategiile şi tehnicile de predare/învăţare/evaluare raportându-se la specificul deficienţei de vedere ....4p. 2. O examinare scrisă şi orală care să reflecte competenţele de scris şi de citit ale candidatului utilizând alfabetul Braille ...................................................5p. Se acordă 1 p din oficiu. NOTĂ: Proba practică se evaluează prin note de la 10 la 1. Proba practică este evaluată de cei doi profesori examinatori care fac parte din comisie. Rezultatul probei practice se obţine ca medie a punctajelor acordate de fiecare profesor examinator. ANEXA 13 la Metodologie Inspectoratul Şcolar al Judeţului .........................
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Lista candidaţilor repartizaţi │
├────┬────────────┬──────────┬─────────┬────────┬───────────┬──────────┬───────────┬───────┬────┬─────────────┬──────────┤
│ │ │ │Nota │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │Rezultatul│obţinută │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │obţinut la│la │ │ │ │ │ │ │Tipul de │ │
│ │Numele şi │proba │inspecţia│Nota │ │ │ │ │ │repartizare: │ │
│Nr. │prenumele │orală │specială │obţinută│Media de │Unitatea │ │Post/ │Cod │- transfer/ │ │
│crt.│candidatului│orală în │la clasă/│la proba│repartizare│de │Localitatea│catedră│post│angajare pe │Observaţii│
│ │repartizat │limba de │proba │scrisă │ │învăţământ│ │ │ │perioadă │ │
│ │ │predare a │practică/│ │ │ │ │ │ │nedeterminată│ │
│ │ │postului │în │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │profilul │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │postului │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────────┼─────────┼────────┼───────────┼──────────┼───────────┼───────┼────┼─────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴──────────┴─────────┴────────┴───────────┴──────────┴───────────┴───────┴────┴─────────────┴──────────┘
Preşedintele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului, ...................... (Numele şi prenumele) L.S. (a se vedea imaginea asociată) Inspectoratul Şcolar al Judeţului .........................
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Lista candidaţilor repartizaţi, în contextul situaţiei epidemiologice │
│determinate de răspândirea coronavirusului │
│SARS-CoV-2 │
├────┬────────────┬──────────┬────────┬──────────┬───────────┬───────┬────┬─────────────┬──────────┤
│ │ │Rezultatul│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │obţinut la│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │proba │ │ │ │ │ │Tipul de │ │
│ │Numele şi │orală în │Nota │Unitatea │ │ │ │repartizare: │ │
│Nr. │prenumele │limba de │obţinută│de │Localitatea│Post/ │Cod │- transfer/ │Observaţii│
│crt.│candidatului│predare a │la proba│învăţământ│ │catedră│post│angajare pe │ │
│ │repartizat │postului/ │scrisă │ │ │ │ │perioadă │ │
│ │ │proba │ │ │ │ │ │nedeterminată│ │
│ │ │intensiv │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │bilingv │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────────┼────────┼──────────┼───────────┼───────┼────┼─────────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────────┴──────────┴────────┴──────────┴───────────┴───────┴────┴─────────────┴──────────┘
Preşedintele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului, ...................... (Numele şi prenumele) L.S. (a se vedea imaginea asociată) ANEXA 14 la Metodologie MODELE DE CERERI Cerere pentru completarea normei didactice de predare
┌─────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────┐
│ │Nr. ................. │
│ │/..........2022 │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ │Avizat Oficiul Juridic│
│................................. │................. │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Judeţul (sectorul) │ │
│....................................... │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ │Inspector şcolar │
│Se certifică exactitatea datelor │pentru managementul │
│ │resurselor umane │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│DIRECTOR, │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│L.S. │Prof. (Numele şi │
│.................................................│prenumele) │
│ │......................│
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│(Numele şi prenumele) │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────┘
Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), ................., numele anterior .........., fiul/fiica lui ......... şi .........., născut(ă) la data de ................., titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului pe(la) postul (catedra) de ........... de la (unitatea de învăţământ) .............., localitatea ............., judeţul (sectorul) ......., solicit completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată (pot beneficia doar titularii), începând cu data de 1 septembrie 2022, cu un număr de(*1) .... ore pe săptămână, la disciplina/disciplinele ...................... din lista orelor publicate vacante/rezervate, în ordinea descrescătoare a punctajului, având în vedere că în anul şcolar 2022 - 2023 la unitatea (unităţile) de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului, voi avea un număr de(*1) ..... ore pe săptămână în încadrare şi am domiciliul în localitatea ............, judeţul (sectorul) ........, str. .......... nr. ...., bl. ...., ap. ...., TELEFON: .........; conform actului de identitate ..... seria .... nr. .......... eliberat de .................... COD NUMERIC PERSONAL [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] Menţionez următoarele: I. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei, Institutului, I.P. - 3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceale, Lic. ped.) ................... Facultatea .........................., cu durata studiilor de ..... ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; frecvenţă redusă; învăţământ la distanţă), promoţia ................, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ....... cu specializările ...............................(*2) P .....,...... După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit(*2): - Facultatea ........................, cu durata studiilor de ...... ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia ................, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ............... cu specializarea ......................... P .....,...... – Studii postuniversitare de specializare cu durata de .... semestre ........ P .....,...... – Studii academice postuniversitare cu durata de .... semestre ........ P .....,...... – Studii aprofundate de specialitate cu durata de .... semestre ........ P .....,...... – Masterat în sistem postuniversitar sau în cadrul ciclului II de studii universitare ................ P .....,...... – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata .... semestre ........ P .....,...... – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ........................ P .....,...... – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre ............... P .....,...... După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii universitare/postuniversitare/de conversie profesională în domeniul(*2) ................................. P .....,...... II. La data depunerii cererii: sunt DEBUTANT cu media de absolvire ..........; am DEFINITIVATUL cu media ...........; GRADUL II cu media ..........; GRADUL I cu media ..........; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul .................., în specialitatea ...........................; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea ........................ CATEGORIA (pentru antrenori) ................. în specializarea ............................. P .....,...... III. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2019/2020 .......... şi în anul şcolar 2020/2021 ...................; P .....,...... NOTA 1: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020 - 2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). IV.1. În perioada 01.09.2019 - 31.08.2021 (*), am desfăşurat următoarea activitate metodică: la nivelul şcolii(*3) P .....,......, judeţului (municipiului Bucureşti)(*4) P .....,......; la nivel naţional(*4) P .....,......, la nivel internaţional(*4) P .....,....... (*) Pentru învăţători/institutori din învăţământul primar/profesori pentru învăţământul primar se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, la alegerea cadrului didactic. În mod excepţional, în situaţia în care învăţătorii/institutorii din învăţământul primar/profesorii pentru învăţământul primar cu o vechime de cel mult 5 ani în învăţământ au întrerupt activitatea la catedră şi evaluarea nu se poate realiza pe parcursul a 2 ani şcolari, se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a cel mult 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi. NOTA 2: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii aflaţi în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020şi debutanţi aflaţi în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2020 - 2021 şi anul şcolar 2021 - 2022 c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul special, faţă de punctajul acordat la punctul IV.1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor 2 ani şcolari încheiaţi, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. IV.2. În ultimii 5 ani calendaristici (la data depunerii dosarului) am participat, în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, pentru: ● Elaborarea de programe şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P .....,....... ● Elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P .....,....... ● Elaborarea de monografii/lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; P .....,....... ● Elaborarea de ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/de sprijin; P .....,....... ● Elaborarea de articole şi studii de specialitate, publicate în diferite reviste de specialitate la nivel judeţean sau naţional, înregistrate cu ISSN; P .....,....... ● Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu; P .....,..... ● Elaborarea de mijloace de învăţământ omologate de Ministerul Educaţiei; P .....,....... IV.3. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei (formator AEL, ECDL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.), altele decât cele punctate anterior; P .....,....... IV.4. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate de Ministerul Educaţiei finalizate cu Certificat de competenţă profesională sau adeverinţă echivalentă; P .....,....... IV.5. Activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic, în cadrul programelor de formare continuă, aprobate de Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă. P .....,....... V. La 01.09.2021 am avut: ...... ani întregi, vechime efectivă ia catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). P .....,.......
┌───────────────────┬───────────────────┐
│TOTAL PUNCTAJ(*5): │P .......,........ │
└───────────────────┴───────────────────┘
VI. Criteriile socio-umane (Da/Nu): a) ..... b) ..... c) ..... d) ..... e) ..... f) ..... . Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
NOTA 3: 1. Numărul de ore din încadrare; 2. Se punctează nivelul studiilor corespunzător criteriilor din anexa nr. 2; 3. Documente cu confirmarea scrisă a directorului unităţii de învăţământ; 4. Documente cu confirmarea scrisă a inspectorului şcolar de specialitate; 5. Pentru cadrele didactice detaşate în ultimii doi ani şcolari, punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este detaşat sau de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular. ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar)**) documentele în original, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului*): *) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. **) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. 1. copie de pe documentul de numire/transfer/repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului şi după deciziile sau adresele de comunicare a deciziilor de completare de normă din ultimii trei ani dacă este cazul. 2. copia actului de identitate (B.I/C.I) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul. 3. copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă). 4. copii de pe certificatele de grade didactice. 5. adeverinţe/adeverinţă privind calificativele din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoţiilor 2021, 2020 şi debutanţii în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/adeverinţă conform NOTEI 1), în original; 6. fişa judeţeană/a municipiului Bucureşti de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, în original, însoţite de copii ale documentelor justificative (detalierea punctajelor din Anexa nr. 2 la Metodologie) 7. copii ale programelor şcolare elaborate şi aprobate, ale coperţilor manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, ale studiilor şi articolelor publicate, documentele prin care s-au omologat materialele didactice. 8. copii ale adeverinţelor/diplomelor din care reiese participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei şi/sau participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă. 9. copii ale documentelor care să ateste punctajul acordat, eventual pentru criteriile socio-umane. 10. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor. 11. adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/debutant(ă) prevăzut(ă) la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului, din care să rezulte vechimea la catedră, în original. 12. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul. 13. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original***). ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. 14. adeverinţa eliberată de unitatea la care sunt titular/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului din care să rezulte situaţia postului didactic/catedrei pe care sunt titular/angajat (structura pe ore şi discipline a catedrei, nivelul de învăţământ, regimul de mediu), în original. 15. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/debutant(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs. (**) Subsemnatul(a) .............., legitimat(ă) cu (B.I/C.I) ...... seria ..... nr. ......., eliberat de Poliţia ..............., OPTEZ în etapa de completare a normei didactice, ca începând cu data de 1 septembrie 2022, să mi se completeze norma didactică la catedra:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐
│Unitatea de învăţământ │Catedra (Nr. ore) │Localitatea │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────┤
│......................................................................................................................................................│
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
(**) NOTĂ: Se completează în comisie. Cerere pentru obţinerea acordului/acordului de principiu pentru transfer/pretransfer consimţit între unităţi de învăţământ/modificarea repartizării pe perioada viabilităţii postului*) *) Cererea nu mai este necesară în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Nr. ........./........2022 Domnule Director, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), ................., numele anterior .........., fiul/fiica lui ......... şi .........., născut(ă) la data de ................., titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie înscris(ă) la examenul de definitivat/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului pe(la) postul (catedra) de .................. de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ................., localitatea .............., judeţul (sectorul) .............., vă rog să-mi eliberaţi un acord/acord de principiu privind transferul/pretransferul consimţit între unităţi de învăţământ/modificarea repartizării pe perioada viabilităţii postului, începând cu data de 1 septembrie 2022 pe(la) un post (o catedră) publicat(ă) vacant(ă) de: ................ cu domiciliul în localitatea ............, judeţul (sectorul) .........., str. ............ nr. ...., bl. ...., ap. ...., TELEFON: ..........., conform actului de identitate .... seria ..... nr. ....... eliberat de ............... COD NUMERIC PERSONAL [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] Menţionez următoarele: I. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei, Institutului, I.P. - 3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceale, Lic. ped.) .................. Facultatea .............., cu durata studiilor de .... ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia .........., nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată) .................. cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ........... cu specializările ..................................... După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit: - Facultatea .................., cu durata studiilor de ..... ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia ........., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ..........., cu specializarea ........................ – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ..... semestre ............................................................ – Studii academice postuniversitare cu durata de ..... semestre .................................................................. – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ..... semestre ................................................................. – Masterat în sistem postuniversitar sau în cadrul ciclului II de studii universitare ............................................ – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata de ..... semestre .......................................................... – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ........................... – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre ................. După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii universitare/postuniversitare/de conversie profesională în domeniul .......................... II. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media de absolvire .........; am DEFINITIVATUL cu media ..........; GRADUL II cu media .........; GRADUL I cu media .........; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ......, în specialitatea ............; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea ........... CATEGORIA (pentru antrenori) ............ în specializarea .................. III. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2019/2020 ............; şi în anul şcolar 2020/2021 ..................... NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020 - 2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. IV. La 01.09.2021 am avut: ....... ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar) documentele în original, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului**): **) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. 1. copie de pe documentul de numire/transfer/repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului. 2. copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul. 3. copie a adeverinţei eliberate de unitatea la care sunt titular/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului din care să rezulte situaţia postului didactic/catedrei de la care mă transfer/pretransfer/modific repartizarea (structura pe ore şi discipline a catedrei, nivelul de învăţământ, regimul de mediu). 4. copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă). 5. copii, de pe certificatele de grade didactice. 6. adeverinţe/adeverinţă privind calificativele din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoţiilor 2021, 2020 şi debutanţii în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/adeverinţă conform NOTEI). 7. copie a adeverinţei eliberate de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului, din care să rezulte vechimea la catedră. 8. documente justificative privind îndeplinirea condiţiilor specifice, dacă este cazul. 9. copii ale documentelor în vederea aplicării criteriilor socio-umane. 10. copii ale avizelor şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul. 11. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care am fost angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 13. copie a adeverinţei eliberate de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut(ă) la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului din care reiese faptul că la postul/catedra respectivă există restrângere de activitate, data la care s-au discutat în consiliul profesoral restrângerile şi nominalizarea cadrului didactic nominalizat pentru restrângere de activitate. Cerere de transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer consimţit între unităţi de învăţământ (sau la cerere în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2)/modificarea repartizării pe perioada viabilităţii postului
┌─────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐
│ │Nr. ................./..........2022│
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ │Avizat Oficiul Juridic │
│................................. │....................................│
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Judeţul (sectorul) │ │
│........................................... │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│Se certifică exactitatea datelor │Inspector şcolar pentru managementul│
│ │resurselor umane │
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│DIRECTOR, │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│L.S. │Prof. (Numele şi prenumele) │
│.................................................│...................... │
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤
│(Numele şi prenumele) │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘
Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), .............., numele anterior ............., fiul/fiica lui .......... şi ........., născut(ă) la data de ................, titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului pe(la) postul (catedra) de .................. de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ............, localitatea ............, judeţul (sectorul) .........., vă rog să-mi aprobaţi transferul pentru restrângere de activitate/pretransferul consimţit între unităţi de învăţământ/modificarea repartizării pe perioada viabilităţii, începând cu data de 1 septembrie 2022 pe(la) un post (o catedră) publicat(ă) vacant(ă) de ..............., având în vedere că în anul şcolar 2022 - 2023 la unitatea (unităţile) de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului voi avea un număr de .... ore pe săptămână în încadrare, cu domiciliul în localitatea ........, judeţul (sectorul) ........., str. .............. nr. ...., bl. ...., ap. ...., TELEFON: .............., conform actului de identitate .... seria ..... nr. ........ eliberat de ........................... COD NUMERIC PERSONAL [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] Menţionez următoarele: I. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei, Institutului, I.P.-3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceale, Lic. ped.) ....................... Facultatea .............., cu durata studiilor de ..... ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia .........., nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată) ............... cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ........... cu specializările ...............................(*1). P .....,...... După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit: - Facultatea ................., cu durata studiilor de ...... ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia ......, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ............, cu specializarea .......................... P .....,...... – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ...... semestre ........................................................... P .....,...... – Studii academice postuniversitare cu durata de ...... semestre ................................................................. P .....,...... – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ...... semestre ................................................................ P .....,...... – Masterat în sistem postuniversitar sau în cadrul ciclului II de studii universitare ............................................ P .....,...... – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata ...... semestre ............................................................ P .....,...... – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ........................... P .....,...... – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre ................. P .....,...... După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii universitare/postuniversitare/de conversie profesională în domeniul ...................................... P .....,...... II. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media de absolvire ....; am DEFINITIVATUL cu media ....; GRADUL II cu media ...; GRADUL I cu media ....; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ......, în specialitatea ........; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea ........................... P .....,...... CATEGORIA (pentru antrenori) ............... în specializarea ....................... P .....,...... III. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2019/2020 ................................; şi în anul şcolar 2020/2021 ........................................................ P .....,...... NOTA 1: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020 - 2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). IV.1. În perioada 01.09.2019 - 31.08.2021 (*), am desfăşurat următoarea activitate metodică: la nivelul şcolii(*2) P .....,......, judeţului (municipiului Bucureşti)(*3) P .....,......; la nivel naţional(*3) P .....,......, la nivel internaţional(*3) P .....,...... (*) Pentru învăţători/institutori din învăţământul primar/profesori pentru învăţământul primar se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, la alegerea cadrului didactic. În mod excepţional, în situaţia în care învăţătorii/institutorii din învăţământul primar/profesorii pentru învăţământul primar cu o vechime de cel mult 5 ani în învăţământ au întrerupt activitatea la catedră şi evaluarea nu se poate realiza pe parcursul a 2 ani şcolari, se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a cel mult 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi NOTA 2: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii aflaţi în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2021 - 2022 b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2020 - 2021 şi anul şcolar 2021 - 2022. c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul special, faţă de punctajul acordat la punctul IV.1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor 2 ani şcolari încheiaţi, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. V.2. În ultimii 5 ani calendaristici (la data depunerii dosarului) am participat, în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, pentru: ● Elaborarea de programe şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P .....,...... ● Elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P .....,...... ● Elaborarea de monografi/lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; P .....,...... ● Elaborarea de ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/de sprijin; P .....,...... ● Elaborarea de articole şi studii de specialitate, publicate în diferite reviste de specialitate la nivel judeţean sau naţional, înregistrate cu ISSN; P .....,...... ● Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu; P .....,...... ● Elaborarea de mijloace de învăţământ omologate de Ministerul Educaţiei; P .....,...... V.3. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei (formator AEL, ECDL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.), altele decât cele punctate anterior; P .....,...... V.4. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate de Ministerul Educaţiei finalizate cu Certificat de competenţă profesională sau adeverinţă echivalentă; P .....,...... V.5. Activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic în cadrul programelor de formare continuă, aprobate de Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă. P .....,...... VI. La 01.09.2021 am avut: .... ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). P .....,......
┌───────────────────┬───────────────────┐
│TOTAL PUNCTAJ(*4): │P .......,........ │
└───────────────────┴───────────────────┘
VII. Criteriile socio-umane (Da/Nu): a) ..... b) ..... c) ..... d) ..... e) ..... f) ..... Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
(*1) Se punctează nivelul studiilor; (*2) Documente cu confirmarea scrisă a directorului unităţii de învăţământ; (*3) Documente cu confirmarea scrisă a inspectorului şcolar care coordonează specialitatea; (*4) Pentru cadrele didactice detaşate în ultimii doi ani şcolari, punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este detaşat sau de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular. NOTA 3. Punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular/detaşat, se verifică şi eventual se recalculează în comisia de mobilitate a personalului didactic constituită la nivelul inspectoratului şcolar pe baza criteriilor prevăzute în Anexa nr. 2 în conformitate cu detalierea din Fişa judeţeană/a municipiului Bucureşti de evaluare. Pentru cadrele didactice detaşate în ultimii doi ani şcolari, punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este detaşat sau de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular. ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar)**) documentele în original, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului*): 1. copie de pe documentul de numire/transfer/repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului. 2. copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul 3. adeverinţa eliberată de unitatea la care sunt titular/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului din care să rezulte situaţia postului didactic/catedrei de la care mă transfer/pretransfer/modific repartizarea (structura pe ore şi discipline a catedrei, nivelul de învăţământ, regimul de mediu), în original. 4. copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă). 5. copii, de pe certificatele de grade didactice. 6. adeverinţe/adeverinţă privind calificativele din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoţiilor 2021, 2020 şi debutanţii în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/adeverinţă conform NOTEI 1), în original. 7. fişa judeţeană/a municipiului Bucureşti de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, în original, însoţite de copii ale documentelor justificative (detalierea punctajelor din anexa nr. 2 la Metodologie). 8. copie de pe programele şcolare elaborate şi aprobate, coperţile manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, studii şi articole publicate, documentele prin care s-au omologat materialele didactice, copii ale adeverinţelor/certificatelor/diplomelor obţinute, ca urmare a participării în cadrul programelor de reformă şi/sau de formare. 9. copia filei corespunzătoare din registrul propriu general de evidenţă a salariaţilor. 10. adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului, din care să rezulte vechimea la catedră, în original. 11. acordul/acordurile pentru pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ postului al consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie cu respectarea prevederilor art. 54 alin. (3) din Metodologie, în original. 12. documente justificative privind îndeplinirea condiţiilor specifice, dacă este cazul. 13. copii ale documentelor în vederea aplicării criteriilor socio-umane. 14. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul. 15. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs. 16. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original***). 17. pentru cadrele didactice titulare/debutante prevăzut la art. 21 alin. (4) din metodologie/repartizate pe perioada viabilităţii postului aflate în restrângere de activitate: - adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 21 alin. (4) din Metodologie/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului din care reiese faptul că la postul/catedra respectivă există restrângere de activitate, data la care s-au discutat în consiliul profesoral restrângerile şi nominalizarea cadrului didactic nominalizat pentru restrângere de activitate, în original; – adeverinţa eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului/municipiului Bucureşti pe teritoriul căruia este titular, din care să rezulte că la postul/catedra ocupat(ă), în anul şcolar 2022 - 2023, este restrângere de activitate, iar cererea de transfer pentru restrângere de activitate în alt judeţ a solicitantului a fost luată în evidenţă, pentru cadrele didactice titulare din alte judeţe, în original. 18. pentru cadrele didactice titulare din alte judeţe, adeverinţa eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului/municipiului Bucureşti pe teritoriul căruia este titular, din care să rezulte că cererea de transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer consimţit între unităţi de învăţământ (sau la cerere în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2) a solicitantului în alt judeţ a fost luată în evidenţă, în original. *) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. **) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. ***) Subsemnatul(a) ..............., legitimat cu (B.I./C.I.) .... seria ..... nr. .............., eliberat de Poliţia .........., OPTEZ, în etapa de transferare pentru restrângere de activitate/pretransfer/modificare a repartizării pe perioada viabilităţii postului, ca începând cu data de 1 septembrie 2022 să fiu transferat(ă)/pretransferat(ă)/repartizat(ă) pe(la) postul/catedra:
┌───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│Unitatea de învăţământ │Post/catedra (Nr. ore) │Localitatea │
├───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┤
│.....................................................................................................................................................│
│.....................................................................................................................................................│
│.....................................................................................................................................................│
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
***) NOTĂ: Se completează în comisie. Cerere de repartizare pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioada viabilităţii postului, conform prevederilor art. 93^1 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐
│ │Nr. .............../..........2022 │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Se certifică exactitatea datelor │ │
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤
│Inspector şcolar pentru managementul resurselor umane │Viza Oficiului Juridic │
│...............................................................................│.........................................│
│(numele şi prenumele) │ │
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘
DOMNULE INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL, Subsemnatul(a) (cu iniţiala tatălui), ..................., numele anterior ............., fiul/fiica lui ......... şi ..........., născut(ă) la data de .............., COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] cu domiciliul în localitatea ..........., judeţul (sectorul) ........., strada .......... nr. ...., bloc ...., sc. ...., ap. ...., TELEFON: ..............., posesor al B.I./carte de identitate seria ....., nr. ........, eliberat(ă) de Poliţia .........., la data de .........., vă rog să-mi aprobaţi repartizarea în vederea angajării cu contract individual de muncă pe perioada viabilităţii postului, începând cu anul şcolar 2022 - 2023, pe postul didactic/catedra ............. de la (unitatea/unităţile de învăţământ) .............., localitatea ..............., în baza următoarelor rezultate obţinute la concursul de titularizare: - în baza notei la proba scrisă ........ la disciplina ............ şi a notei/rezultatului (*) ............ obţinute la inspecţia specială la clasă/proba practică/orală ............, la concursul de titularizare, sesiunea ..........., La ultimul concurs de titularizare la care am participat am obţinut la proba scrisă nota ....... la disciplina ................... Prezint următoarea situaţie: 1. Studii finalizate cu examen de bacalaureat/absolvire/licenţă: a) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ................, Facultatea .................... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) .........., cu durata studiilor de ..... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.), promoţia ......... cu specializarea/specializările ..........................., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .............................., media de departajare ..............; b) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..........................., Facultatea ......... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) .........., cu durata studiilor de ..... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.), promoţia .........., cu specializarea/specializările ........................., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ........, media de departajare ...........; c) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..........................., Facultatea ......... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) .........., cu durata studiilor de ..... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.), promoţia ....... cu specializarea/specializările ............................., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ..........., media de departajare ............. 2. După absolvirea cu diplomă a studiilor universitare de lungă durată/licenţă/masterat am absolvit cursuri postuniversitare (studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat, studii universitare de masterat), după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ............ specializarea ..........., cu durata studiilor de ..... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.), promoţia ......., media de absolvire ........, media de departajare .......; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..........., specializarea ..........., cu durata studiilor de ..... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.), promoţia ......., media de absolvire ........, media de departajare .......; c) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..........., specializarea ..........., cu durata studiilor de ..... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.), promoţia ......., media de absolvire ........, media de departajare .......; 3. Am obţinut definitivatul în anul ........, cu media ....., gradul II în anul ....., cu media ......, gradul I în anul ....., cu media ......., doctoratul în anul ......., la specialitatea ................ 4. În anul şcolar 2021 - 2022 sunt încadrat(ă) cu contract pe perioadă determinată pe postul/catedra de .......... de la ........, localitatea .............. 5. La data de 1 septembrie 2021 am avut ...... ani întregi ...... vechime în învăţământ. 6. Avize şi atestate: Tipul avizului de culte: ........................ Tipul avizului de alternativă: .................. Tipul avizului unităţii de învăţământ militar: ............... Atestat educaţie specială: [ ] Aviz IGP/ARR: [ ] Avizul liceului pedagogic: [ ] 7. Am avut contractul individual de muncă suspendat în perioada ........ pentru motivul ......., cu (fără) acordul Inspectoratului Şcolar .........., prin decizia nr. .........., conform art. .... din Legea nr. 53/2003, republicată, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. 8. Sunt/nu sunt unic întreţinător de familie. Am .... copii în întreţinere. Soţul/soţia este/nu este angajat(ă) în muncă. 9. Prezint avizul/adeverinţa medical(ă) nr. ........., din data ..........., emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, ............., din care rezultă că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ şi că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 233 şi art. 234 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi încadrat(ă) în învăţământ. (*) Se completează nota la inspecţia specială la clasă, respectiv nota sau rezultatul (Admis/Respins), după caz, pentru cadrele didactice care au susţinut probe practice/orale în cadrul concursului. RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în această cerere şi declar că voi suporta consecinţele dacă am comunicat date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
ANEXEZ*), ÎN URMĂTOAREA ORDINE, actele în original, respectiv în copie, CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez în anul şcolar curent sau un membru al comisiei judeţene de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar: 1. copie de pe decizia de repartizare pe postul didactic de la unitatea/unităţile de învăţământ la care funcţionez ca angajat cu contract individual de perioadă determinată în anul şcolar curent; 2. copie după hotărârea Consiliului de Administraţie al unităţii/unităţilor în care este angajat(ă) privind modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei; 3. copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul; 4. copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă/suplimentul la diplomă); 5. copii de pe certificatele de grade didactice dobândite; 6. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul. 7. adeverinţa de vechime în învăţământ, în original; 8. adeverinţă/adeverinţe din care să rezulte calificativele din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi (dacă a fost angajat în învăţământ) şi calificativul/calificativele parţiale acordate de consiliul/consiliile de administraţie pentru anul şcolar 2021/2022 (conform fişei de evaluare), în original; 9. copie a actului administrativ de suspendare a contractului individual de muncă eliberat de Ministerul Educaţiei, inspectoratul şcolar, unitatea de învăţământ (dacă este cazul); 10. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor; 11. avizul medical/adeverinţa medicală, emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ, în original; 12. adeverinţă/adeverinţe din care să rezulte că nu am fost sancţionat(ă) disciplinar în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi nici pe parcursul anului şcolar în curs; 13. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 14. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală**). *) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. Cerere de pretransfer prin schimb de posturi prin consimţământ scris/modificarea repartizării pe perioada viabilităţii postului prin schimb de posturi prin consimţământ scris
┌─────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│ │Nr. ................... │
│ │/......2022 │
├─────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ ....................... │Avizat Oficiul Juridic │
│ │.......................... │
├─────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Judeţul (sectorul) .............................. │ │
├─────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Se certifică exactitatea datelor │Inspector şcolar cu │
│ │managementul resurselor umane│
├─────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│DIRECTOR, │ │
├─────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│.....................................................│Prof.(Numele şi prenumele) │
│ │.............................│
├─────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│(Numele şi prenumele) │ │
└─────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┘
DOMNULE INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), ..............., numele anterior ..........., fiul/fiica lui ......... şi ..........., născut(ă) la data de ....... 19.., titular(ă)/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului pe(la) postul (catedra) de ............. de la (unitatea de învăţământ) ..............., localitatea (sectorul) ........., judeţul ......., vă rog să-mi aprobaţi pretransferul prin schimb de posturi prin consimţământ scris/modificarea repartizării pe perioada viabilităţii postului prin schimb de posturi prin consimţământ scris cu domnul/doamna ............... titular(ă)/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului pe(la) postul (catedra) de ............. de la (unitatea de învăţământ) .............., localitatea (sectorul) ......., judeţul începând cu data de .......... şi am domiciliul în ........., judeţul (sectorul) ......., strada ......... nr. ......, bloc ....., ap. ..., TELEFON: .......; conform actului de identitate .... seria .... nr. ........ eliberat de ............. COD NUMERIC PERSONAL [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] Menţionez următoarele: I. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei, Institutului, I.P.-3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceale, Lic. ped.) ............., Facultatea .......... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) ............, cu durata studiilor de ...... ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; frecvenţă redusă; învăţământ la distanţă); promoţia ......; cu media la examenul de stat (licenţă), de absolvire .........., cu specializarea/specializările ............. După absolvirea învăţământului superior de lungă durată am absolvit(*2): - Studii postuniversitare de specializare cu durata de .... semestre ............ – Studii academice postuniversitare cu durata de .... semestre ............ – Studii aprofundate de specialitate cu durata de .... semestre ............ – Masterat în sistem postuniversitar ....................................... – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata de .... semestre ............ – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ........ – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre ........ După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii universitare/postuniversitare/de conversie profesională în domeniul(*2) ..................... II. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media de absolvire ..........; am DEFINITIVATUL cu media .........; GRADUL II cu media ......; GRADUL I cu media .......; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ......., în specialitatea .........; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea ............... CATEGORIA (pentru antrenori) ............ în specializarea ........................ III. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2019/2020 ..................; şi în anul şcolar 2020/2021 ........................................... NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020 - 2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). V. La 01.09.2021 am avut ..... ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). VI. Criteriile socio-umane (Da/Nu): a) ..... b) ..... c) ..... d) ..... e) ..... f) ..... RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în această cerere şi declar că voi suporta consecinţele dacă am comunicat date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar)**) documentele în original, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului*): *) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. **) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. 1. copie de pe documentul de numire/transfer/repartizare pe post didactic/catedră. 2. copia actului de identitate (B.I/C.I) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul. 3. adeverinţa eliberată de unitatea la care sunt titular(ă)/repartizat(ă) pe perioada viabilităţii postului din care să rezulte situaţia postului/catedrei de la care mă pretransfer/modific repartizarea pe perioada viabilităţii postului prin schimb de posturi (structura pe ore şi discipline a catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu), în original. 4. copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă). 5. copii, de pe certificatele de grade didactice. 6. adeverinţe/adeverinţă privind calificativele din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoţiilor 2021, 2020 şi debutanţii în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/adeverinţă conform NOTEI), în original. 7. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor. 8. adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/angajat(ă) pe perioada viabilităţii postului, din care să rezulte vechimea la catedră, în original. 9. documentele care să ateste, eventual, criteriile socio-umane. 10. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul. 11. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)/angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs. 12. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 13. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original***). ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. 14. cadrele didactice din alte judeţe vor anexa, în mod obligatoriu, adeverinţă eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului respectiv din care să rezulte că cererea de pretransfer prin schimb de posturi prin consimţământ în alt judeţ a fost luată în evidenţă, în original. (****) Subsemnatul(a) .........., legitimat(ă) cu (B.I/C.I) ....... seria .... nr. ......., eliberat de Poliţia .........., OPTEZ, ca începând cu data .........., să fiu pretransferat(ă)/să mi se modifice repartizarea pe perioada viabilităţii postului prin schimb de posturi prin consimţământ scris pe(la) postul/catedra:
┌───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│Unitatea de învăţământ │Post/catedra (Nr. ore) │Localitatea │
├───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┤
│.....................................................................................................................................................│
│.....................................................................................................................................................│
│.....................................................................................................................................................│
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
(****) NOTĂ: Se completează după repartizare. Cerere pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022 - 2023(*) (*) Acest tip de cerere se completează de cadrele didactice angajate pe perioadă determinată care se încadrează în prevederile art. 63 sau art. 87 din Metodologie. Nr. ...... din .......2022 Se certifică exactitatea datelor Inspector şcolar pentru managementul resurselor umane, ................................. (numele şi prenumele) Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (cu iniţiala tatălui), .............., numele anterior ......., fiul/fiica lui ........ şi .........., născut(ă) la data de ............, COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] cu domiciliul în localitatea ..........., judeţul (sectorul) ..........., strada ........ nr. ...., bloc ...., sc. ...., ap. ...., TELEFON: ........, posesor al B.I./C.I. seria ....., nr. ........, eliberat(ă) de Poliţia .........., la data de ......., vă rog să-mi aprobaţi prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022 - 2023: 1. pe un post/catedră de .................. de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ............... localitatea ............... judeţul(sectorul) ............ 2. pe un post/catedră de .................. de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ............... localitatea ............... judeţul(sectorul) ............ 3. pe un post/catedră de .................. de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ............... localitatea ............... judeţul(sectorul) ............ 4. pe un post/catedră de .................. de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ............... localitatea ............... judeţul(sectorul) ............ în baza notei/mediei de repartizare obţinute la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2021, 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar: Concurs de titularizare 2018: Disciplina de examen 2018: Limba şi literatura română, elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar Media de repart. cu inspecţie: ............... Nota la ex. scris din 2018: .................. Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2018: ......... Concurs de titularizare 2019: Disciplina de examen 2019: Limba şi literatura română, elemente de pedagogie şcolară şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar Media de repart. cu inspecţie: ........... Nota la ex. scris din 2019: .............. Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2019: ......... Concurs de titularizare 2020: Disciplina de examen 2020: ........................ Nota la ex. scris din 2020: ................. Proba practică din 2020: .............. Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2020: .......... Proba orală la limba de predare 1 din 2020: .......... Rezultatul probei de limbă 1 din 2020: ........... Proba orală la limba de predare 2 din 2020: .......... Rezultatul probei de limbă 2 din 2020: ........... Concurs de titularizare 2021: Disciplina de examen 2021: ........... Nota la ex. scris din 2021: ........... Proba practică din 2021: ............. Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2021: .......... Proba orală la limba de predare 1 din 2021: .......... Rezultatul probei de limbă 1 din 2021: .......... Proba orală la limba de predare 2 din 2021: ......... Rezultatul probei de limbă 2 din 2021: .......... Prezint următoarea situaţie: I. a) Sunt absolvent(ă) a(l) (Univ., A.S.E., Inst. Pol., IP-3 ani, Colegiu, Şc. de maiştri, Şc. postliceală, Lic. ped.) (studiile relevante pentru ocuparea postului didactic prin prelungirea contractului) .............. Facultatea ....... promoţia ........ (zi/if, seral, f.r., id), specializarea/specializările ............., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........; absolvent(ă) al (a) cursurilor postuniversitare ............, cu durata studiilor de ...... ani, specializarea/domeniul ........., promoţia ....... (zi/if, seral, f.r., ff., id). b) Sunt absolvent(ă) a(l) (Univ., A.S.E., Inst. Pol., IP-3 ani, Colegiu, Şc. de maiştri, Şc. postliceală, Lic. ped.) (studiile relevante pentru ocuparea postului didactic prin prelungirea contractului) .............. Facultatea ....... promoţia ........ (zi/if, seral, f.r., id), specializarea/specializările ............., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........; absolvent(ă) al (a) cursurilor postuniversitare ............, cu durata studiilor de ...... ani, specializarea/domeniul ........., promoţia ....... (zi/if, seral, f.r., ff., id). c) Sunt absolvent(ă) a(l) (Univ., A.S.E., Inst. Pol., IP-3 ani, Colegiu, Şc. de maiştri, Şc. postliceală, Lic. ped.) (studiile relevante pentru ocuparea postului didactic prin prelungirea contractului) .............. Facultatea ....... promoţia ........ (zi/if, seral, f.r., id), specializarea/specializările ............., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........; absolvent(ă) al (a) cursurilor postuniversitare ............, cu durata studiilor de ...... ani, specializarea/domeniul ........., promoţia ....... (zi/if, seral, f.r., ff., id). II. La data depunerii dosarului am definitivatul în învăţământ cu media ......, obţinut în anul ....., gradul didactic II cu media ......, obţinut în anul ......., gradul didactic I (doctorat echivalat cu gradul didactic I) cu media ......., obţinut în anul ....... III. În anul şcolar 2021 - 2022 sunt încadrat(ă) pe perioadă determinată: 1. pe postul/catedra de ....................., de la .................. localitatea ................ judeţul(sectorul) ........... 2. pe postul/catedra de ....................., de la .................. localitatea ................ judeţul(sectorul) ........... 3. pe postul/catedra de ....................., de la .................. localitatea ................ judeţul(sectorul) ........... 4. pe postul/catedra de ....................., de la .................. localitatea ................ judeţul(sectorul) ........... obţinând la sfârşitul anului şcolar calificativul ....................... şi AM/NU AM recomandarea Consiliului de Administraţie al unităţii/unităţilor respective pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în aceeaşi unitate de învăţământ/aceleaşi unităţi de învăţământ. IV. La data de 1 septembrie 2021 am avut ..... ani întregi ...... vechime în învăţământ. V. Am întrerupt activitatea în învăţământ pentru motivul .........., cu (fără) acordul Inspectorului Şcolar Judeţean, prin decizia nr. ........., conform art. ...... din Codul Muncii. VI. Sunt/nu sunt unic întreţinător de familie. Am ..... copii în întreţinere. Soţul/soţia este/nu este angajat(ă) în muncă. VII. Prezint avizul/adeverinţa medical(ă) nr. ......, din data ....., emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii ......, din care rezultă că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ şi că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a fi încadrat(ă) în învăţământ. VIII. Declar pe propria răspundere că în perioada în care sunt angajat nu voi primi ajutor de şomaj. RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în această cerere şi declar că voi suporta consecinţele dacă am comunicat date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
ANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE, actele**) în original, respectiv în copie, CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcţionez în anul şcolar 2021 - 2022 (pentru completarea dosarului din anul precedent)*): *) Documentele anexate pot f certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. **) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. 1. copie a deciziei de repartizare/adresei de comunicare a deciziei de repartizare în baza căreia funcţionez în anul şcolar 2021 - 2022; 2. copie a certificatului de obţinere a gradului didactic în sesiunea 2021 (dacă este cazul); 3. copii ale actelor doveditoare în situaţia schimbării numelui (dacă este cazul); 4. adeverinţă/adeverinţe cu precizarea calificativului/calificativelor obţinute de cadrul didactic care solicită prelungirea contractului individual de muncă, în original. 5. copie/copii ale adresei de comunicare a acordului de principiu pentru prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în aceeaşi unitate de învăţământ/aceleaşi unităţi de învăţământ emisă de unitatea de învăţământ; 6. copie de pe buletinul/carte de identitate din care să reiasă domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui (dacă s-au schimbat faţă de anul precedent); 7. adeverinţa de vechime în învăţământ, în original; 8. copie a acordului M.Ed., I.S.J. de întrerupere a activităţii (dacă este cazul); 9. copie a filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor; 10. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul; 11. avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ, în original. 12. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs. 13. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original***). ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. Cerere de înscriere la concursul naţional/judeţean/testarea la nivel judeţean de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2022
┌────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐
│ │Nr. .................../......2022 │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│Se certifică exactitatea datelor │ │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│Secretarul comisiei de organizare şi │Luat în evidenţa I.S.J./I.S.M.B │
│desfăşurare a concursului │............................................│
│............................................│(pentru cadrele didactice titulare │
│(Numele şi prenumele) │participante la concurs provenite din alte │
│ │judeţe) │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│ │ │
├────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
│Viza Consilierului Juridic │ │
└────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┘
Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (cu iniţiala tatălui), ..........., numele anterior ........., fiul/fiica lui ....... şi ......., născut(ă) la data de (ziua, luna, anul) ..../..../19..., legitimat(ă) cu B.I./carte de identitate seria ..... nr. .............., eliberat(ă) la data de ........... de Poliţia ........, cu domiciliul în localitatea ............, strada ............, nr. ...., bl. ...., ap. ...., judeţul (sectorul) ......., telefon ......... COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] 1. Studii finalizate cu examen de absolvire/licenţă/bacalaureat: a) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ................, Facultatea ............. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) ........., cu durata studiilor de ...... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.). promoţia ........... cu specializarea/specializările ............, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ............., media de departajare ........; b) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ................, Facultatea ............. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) ........., cu durata studiilor de ...... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.). promoţia ........... cu specializarea/specializările ............, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ............., media de departajare ........; c) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ................, Facultatea ............. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) ........., cu durata studiilor de ...... ani (zi sau i.f., seral, f.f., f.r., i.d.). promoţia ........... cu specializarea/specializările ............, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ............., media de departajare ........; 2. După absolvirea cu diplomă a studiilor universitare de lungă durată/de masterat am absolvit cursuri postuniversitare (studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat, un alt masterat în cadrul ciclului II de studii universitare) sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..............., cu specializarea ................., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........., media de absolvire ....., media de departajare ........; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..............., cu specializarea ................., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........., media de absolvire ....., media de departajare ........; c) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..............., cu specializarea ................., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........., media de absolvire ....., media de departajare ......... 3. După absolvirea cu diplomă de licenţă a ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare de specializare sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..............., cu specializarea ................., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........., media de absolvire ....., media de departajare ........; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..............., cu specializarea ................., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........., media de absolvire ....., media de departajare ........; c) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..............., cu specializarea ................., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........., media de absolvire ....., media de departajare ......... 4. SPECIALITATEA/MODULUL (INSTRUMENT, MODUL DE INSTRUMENT, MUZICA VOCALĂ, CANTO/CANTO CLASIC, FOLCLOR/CANTO POPULAR, MUZICĂ VOCALĂ TRADIŢIONALĂ ROMÂNEASCĂ, PREGĂTIRE SPORTIVĂ DE SPECIALITATE, PREGĂTIRE-INSTRUIRE PRACTICĂ) ........................................... 5. La data de 1 septembrie 2021 am avut o vechime efectivă în învăţământ de .... ani întregi. 6. La data depunerii dosarului am definitivatul în învăţământ cu media ......., obţinut în anul ....., gradul didactic II cu media ........, obţinut în anul ......, gradul didactic I (doctorat echivalat cu gradul didactic I) cu media ......, obţinut în anul ....... 7. În anul şcolar 2021/2022 am următorul statut în învăţământ: a) Titular(ă) pe/la postul/catedra .............., de la unitatea/unităţile de învăţământ ............, localitatea ............., judeţul (sectorul) ............ b) Angajat(ă) pe perioada viabilităţii postului pe/la postul/catedra .........., de la unitatea/unităţile de învăţământ ........., localitatea ............, judeţul (sectorul) ........... c) Angajat pe perioadă determinată pe/la postul/catedra .........., de la unitatea/unităţile de învăţământ .........., localitatea .........., judeţul (sectorul) ............ d) Salariat(ă) la .............., localitatea ............, judeţul (sectorul) ..........., cu care am contract de muncă pe durată nedeterminată/determinată ............., având funcţia de ................. Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la concursul naţional/concursul judeţean/testarea la nivel judeţean în vederea ocupării unui post/catedră de ................, pe perioadă nedeterminată/determinată din lista posturilor (catedrelor) publicate vacante/rezervate, care mi se cuvine în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor la concurs, urmând a susţine următoarele probe: proba practică 1*) ....................................; proba practică 2*) ....................................; proba practică 3*) .................................... proba intensiv/bilingv ................................ proba orală la limba de predare 1 ..................... 2 ..................... lucrarea scrisă la disciplina .......................... Vă rog să asiguraţi traducerea subiectului pentru proba scrisă în limba maternă: ................... 8. Menţionez că am întrerupt activitatea în învăţământ (sau în alt domeniu de activitate) pentru motivul ..........., prin Decizia nr. ................, conform art. ...., din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 9. Prezint avizul/adeverinţa medical(ă) nr. ...../..... 2021, emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii ........., prin care rezultă că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ conform art. 234 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare şi declar, pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că am capacitatea de exercitare deplină a drepturilor şi o conduită morală conformă deontologiei profesionale, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei. 10. În perioada 01.09.2012 - 31.08.2022 am fost detaşat(ă) astfel (**): - An şc. 2012 - 2013 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2013 - 2014 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2014 - 2015 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2015 - 2016 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2016 - 2017 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2017 - 2018 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2018 - 2019 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2019 - 2020 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2020 - 2021 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. – An şc. 2021 - 2022 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............. de la .................. (**) Se completează numai de cadrele didactice titulare în învăţământ, participante la concurs. Declar pe propria răspundere că datele prezentate mai sus sunt corecte şi conforme cu realitatea. Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate. Sunt de acord cu afişarea datelor pe site-ul public dedicat gestionat de Ministerul Educaţiei, pe site-ul şi la avizierul inspectoratului şcolar, precum şi cu repartizarea conform Metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei (ME)(***).
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
*) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se susţin doar probe practice/orale evaluate prin calificative "Admis/Respins", conform anexei nr. 4 la Metodologie, probe la care nu se admit contestaţii, rezultatul stabilit de comisia de organizare şi desfăşurare a probelor orale rămânând definitiv. (***) Informaţii privind prelucrarea datelor cu caracter personal: ME este operator de date cu caracter personal, conform legii, în scopul realizării atribuţiilor, drepturilor şi obligaţiilor legale, precum şi sarcinilor care servesc interesului public. Sunt publice următoarele date cu caracter personal: numele şi prenumele, rezultatele obţinute la probele practice/orale şi probele scrise susţinute de candidaţi în cadrul concursului naţional curent de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, precum şi la concursurile naţionale din ultimii 4 ani, studiile finalizate cu diplomă, media de absolvire a studiilor, media de departajare, date cu privire la pregătirea psihopedagogică, tipurile de avize şi atestate dobândite, vechimea în învăţământ, gradul didactic şi nota/media obţinută la gradul didactic, unitatea/unităţile de învăţământ postul didactic/catedra din încadrarea curentă, modalitatea de angajare în învăţământul preuniversitar în prezent şi rezultatele repartizării cu precizarea: unităţii/unităţilor de învăţământ, structurii postului didactic/catedrei şi a modalităţii de angajare, ca urmare a participării la concursul naţional. Detalii privind scopul prelucrării datelor cu caracter personal sunt postate pe www.edu.ro în secţiunea Protecţia Datelor Personale. ANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE actele în original, respectiv în copie, CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcţionez în anul şcolar 2021 - 2022 sau scanate color, după actele originale***): 1. solicitarea scrisă privind repartizarea şi într-un alt judeţ sau în municipiul Bucureşti în care nu susţin proba scrisă, conform prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din Metodologie*****); 2. fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul); 3. copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul; 4. copii de pe certificatele de naştere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul); 5. copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă); 5'. absolvenţii promoţiei 2022 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic; 6. copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice; 7. copie de pe actul de titularizare/repartizare pe perioada viabilităţii postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul); 8. copie a acordului ME, deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul); 9. adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă în învăţământ (dacă este cazul); 10. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 şi ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul); 11. copii ale avizelor şi a atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unităţii de învăţământ particular (dacă este cazul); 12. avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ; 13. declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 14. adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 15. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 16. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original******); 17. numai pentru titulari/angajaţi pe perioada viabilităţii postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 - 31.08.2022 (dacă este cazul). ****) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. În situaţia în care documentele se transmit în format electronic, prin poştă electronică, acestea vor fi scanate color, după documentele originale, lizibil, la minimum 150 dpi. *****) Opţiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă. ******) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. Candidaţii care au depus dosare de înscriere la concursul naţional în ultimii 3 ani, depun/transmit pentru înscrierea la concursul naţional, sesiunea 2022, la centrul de înscriere, cererea-tip însoţită obligatoriu de: 1. solicitarea scrisă privind repartizarea şi într-un alt judeţ sau în municipiul Bucureşti în care nu susţin proba scrisă, conform prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din Metodologie*****); 2. fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul); 3. copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul; 4. copii de pe certificatele de naştere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul); 5. copii ale avizelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul); 6. avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ; 7. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 8. declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 9. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 10. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original******); 11. numai pentru titulari/angajaţi pe perioada viabilităţii postului adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 - 31.08.2022 (dacă este cazul). *****) Opţiunea nu poate fi modificată după comunicarea rezultatelor la proba scrisă. ******) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. Notă: În situaţia în care au apărut modificări faţă de documentele depuse la dosar în anii anteriori, candidaţii care au depus dosare de înscriere la concursul naţional în ultimii 3 ani, mai depun/transmit pentru înscrierea la concursul naţional, sesiunea 2022, la centrul de înscriere, anexat la cererea-tip, documente în completarea dosarelor depuse în anii anteriori: 1. Copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/învăţământului postliceal), certificatele/adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă); 2. Copie de pe ultimul document de titularizare/repartizare pe perioada viabilităţii postului în învăţământul preuniversitar; 3. Copii de pe ultimul certificat de obţinere a unui grad didactic; 4. Copii ale atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei (dacă este cazul). Semnătura candidat ............... SE COMPLETEAZĂ DUPĂ REPARTIZAREA PE POSTURI Subsemnatul(a) ..........., obţinând nota ....... la concurs, accept transferul/numirea/detaşarea începând cu data de 1 septembrie 2022 pe/la postul/catedra obţinut(ă):
┌────────────────┬───────────┬─────────┐
│Unitatea de │Localitatea│Post/ │
│învăţământ │Sectorul │catedra │
│ │ │Nr. ore │
├────────────────┼───────────┼─────────┤
│ │ │ │
└────────────────┴───────────┴─────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura candidat │
│....................│.........................│
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│Verificat, │ │
│Secretar comisie │ │
│judeţeană/a │ │
│municipiului │ │
│Bucureşti de │ │
│organizare şi │ │
│desfăşurare a │ │
│concursului │ │
└────────────────────┴─────────────────────────┘
Acord pentru detaşare în interesul învăţământului în anul şcolar 2022 - 2023
┌──────────────────────────────────────────────┬──────────────┐
│ │Nr. │
│ │........... │
│ │/....2022 │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────────┤
│Verificat exactitatea datelor │ │
│Director, │ │
│..............................................│ │
├──────────────────────────────────────────────┼──────────────┤
│ │Luat în │
│ │evidenţa │
│ │I.S.J./ │
│ │I.S.M.B. │
│ │(pentru │
│ │cadrele │
│ │didactice │
│ │titulare │
│ │solicitate │
│ │pentru │
│ │detaşare în │
│ │interesul │
│ │învăţământului│
│ │în alte │
│ │judeţe) │
└──────────────────────────────────────────────┴──────────────┘
Domnule Inspector Şcolar General/Domnule Director, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), .............., numele anterior .........., fiul/fiica lui .......... şi ............, născut(ă) la data de ............., COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] cu domiciliul în localitatea ................, strada ........., nr. ...., bl. ...., scara ....., ap. ....., judeţul (sect.) ........, TELEFON .............., posesor al B.I./carte de identitate seria ...., nr. ........., eliberat(ă) de Poliţia ..............., la data de .........., prin prezenta vă comunic acordul meu privind încadrarea cu statut de cadru didactic detaşat în interesul învăţământului pentru anul şcolar 2022 - 2023, pe/la postul/catedra de ................., de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ................., localitatea .................. 1. Sunt titular(ă) pe/la postul/catedra de ................, de la (unitatea/unităţile de învăţământ) ..............., localitatea ................., judeţul (sect.) ........, din anul ........ 2. Sunt absolvent(ă) al (a) (Univ., Institutului, Academiei, I.P. 3 ani, Colegiului, Şc. postliceale, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc.) .................. Facultatea ......... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) ............, cu durata studiilor de ...... ani (zi sau i.f., seral, f.r., f.f., i.d.), promoţia ......., cu specializarea/specializările .................. cu media de absolvire a studiilor ...............; absolvent(ă) al(a) cursurilor postuniversitare/programelor de conversie profesională ........., cu durata studiilor de ..... ani, specialitatea ................, promoţia ....... cu media de absolvire ......... 3. Am obţinut definitivatul în anul ....., cu media ....., gradul II în anul ......, cu media ......., gradul I în anul ......, cu media ........, doctoratul în anul ......, în specialitatea .................. 4. La data de 1 septembrie 2021 am avut ...... ani întregi vechime în învăţământ. 5. Sunt/nu sunt căsătorit(ă); soţul (soţia) este/nu este în prezent încadrat(ă) permanent în funcţia de ......... de la ........., localitatea .........., judeţul (sect.) ........, am/avem ...... copii în întreţinere. 6. În perioada 01.09.2012 - 31.08.2022 am fost detaşat(ă) astfel (*): - An şc. 2012 - 2013 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2013 - 2014 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2014 - 2015 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2015 - 2016 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2016 - 2017 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2017 - 2018 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2018 - 2019 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2019 - 2020 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2020 - 2021 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. – An şc. 2021 - 2022 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ............... de la ................. 7. Am luat cunoştinţă că nu mi se vor plăti drepturile de detaşare prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 281/1993 cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. 8. Performanţele profesionale sunt prezentate în curriculum vitae anexat (doar la solicitarea adresată unităţii/unităţilor de învăţământ). ANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE, actele**) originale, respectiv în copie, CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii de învăţământ unde sunt titular(ă)/detaşat(ă)*): *) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. **) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. 1. curriculum vitae în care prezint performanţele profesionale, în original, însoţit de copii ale documentelor justificative (doar la solicitarea adresată unităţii/unităţilor de învăţământ); 2. copii de pe actele de studii şi foile matricole/suplimente de diplomă; 3. copii ale actelor doveditoare în situaţia schimbării numelui (dacă este cazul); 4. copie de pe documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră; 5. copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice; 6. adeverinţe/adeverinţă privind calificativul acordat de consiliul de administraţie pentru anul şcolar 2020/2021 şi 2021/2022 (conform fişei de evaluare), în original; 7. adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ unde sunt titular(ă) din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu pentru anul şcolar 2022 - 2023), în original; 8. copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 - 31.08.2022 (dacă este cazul); 9. adeverinţă de vechime în învăţământ, în original; 10. copie de pe buletinul/cartea/adeverinţa de identitate; 11. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul; 12. avizul eliberat de unitatea de învăţământ unde sunt titular(ă) pentru detaşare în interesul învăţământului în anul şcolar 2022 - 2023; 13. solicitarea de principiu a unităţii/unităţilor la care se detaşează (se anexează la acordul depus la inspectoratul şcolar); 14. adeverinţa de salariat a soţului/soţiei (cu specificarea clară a locului de muncă la care este încadrat(ă), în original; 15. copia certificatelor de naştere ale copiilor (dacă este cazul); 16. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care sunt titular(ă)/detaşat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 17. adeverinţă eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului în care este titular, din care să rezulte că cererea de detaşare în interesul învăţământului a fost luată în evidenţă, în original, în cazul candidaţilor titulari în alte judeţe. Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
Cerere de detaşare la cerere prin concurs specific
┌──────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐
│ │Nr. │
│ │.............│
│ │/......2022 │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Se certifică exactitatea datelor │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Inspector şcolar pentru managementul resurselor umane │ │
│..............................................................│ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│ │Luat în │
│ │evidenţa │
│ │I.S.J./ │
│ │I.S.M.B. │
│ │(pentru │
│ │cadrele │
│ │didactice │
│ │titulare │
│ │provenite din│
│ │alte judeţe, │
│ │care solicită│
│ │detaşare la │
│ │cerere) │
└──────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘
Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), ..............., numele anterior .........., fiul/fiica lui ......... şi ............, născut(ă) la data de ........., titular(ă) pe(la) postul (catedra) de ......... de la (unitatea de învăţământ) .........., localitatea ..........., judeţul (sectorul) ..........., cu domiciliul în localitatea ............, judeţul (sectorul) ........, strada .......... nr. ...., bloc ...., ap. ...., TELEFON: ........, conform actului de identitate .... seria .... nr. ..... eliberat de ............, vă rog să-mi aprobaţi detaşarea la cerere începând cu data de 1 septembrie 2022 pe(la) un post/o catedră publicat(ă) vacant(ă). COD NUMERIC PERSONAL [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] Menţionez următoarele: I. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei., Institutului, I.P.-3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceală, Lic. ped.) .................. Facultatea ............... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) .............., cu durata studiilor de .... ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; frecvenţă redusă; învăţământ la distanţă), promoţia ....., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .............., cu specializarea/specializările ...................(*1). P ......,....... După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit(*1): - Facultatea ........, cu durata studiilor de .... ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia ....., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ......, cu specializarea ................ P ......,....... – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ..... semestre ................. P ......,....... – Studii academice postuniversitare cu durata de ..... semestre ................. P ......,....... – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ..... semestre ................. P ......,....... – Masterat în sistem postuniversitar sau în cadrul ciclului II de studii universitare .......... P ......,....... – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata de ..... semestre ................. P ......,....... – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ....... P ......,....... – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre ..... P ......,....... După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare/programe de conversie profesională în domeniul(*1) ............ (*1) Se punctează nivelul studiilor; P ......,....... II. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media de absolvire .........; am DEFINITIVATUL cu media ..........; GRADUL II cu media ....; GRADUL I cu media .....; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ...., în specialitatea .....; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea ............... P ......,....... CATEGORIA (pentru antrenori) ........ în specializarea ............. P ......,....... III. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2019/2020 ...........; şi în anul şcolar 2020/2021 ......... P ......,....... NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020 - 2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). IV.1. În perioada 01.09.2019 - 31.08.2021 (*), am desfăşurat următoarea activitate metodică: la nivelul şcolii(*2) P .....,......, judeţului (municipiului Bucureşti)(*3) P ......,......; la nivel naţional(*3) P .....,....., la nivel internaţional(*3) P ......,...... (*) Pentru învăţători/institutori din învăţământul primar/profesori pentru învăţământul primar se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, la alegerea cadrului didactic. (*2) Documente cu confirmarea scrisă a directorului unităţii de învăţământ; (*3) Documente cu confirmarea scrisă a inspectorului şcolar de specialitate; În mod excepţional, în situaţia în care învăţătorii/institutorii din învăţământul primar/profesorii pentru învăţământul primar cu o vechime de cel mult 5 ani în învăţământ au întrerupt activitatea la catedră şi evaluarea nu se poate realiza pe parcursul a 2 ani şcolari, se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a cel mult 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi. NOTA 1: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2020 - 2021 şi din anul şcolar 2021 - 2022. c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii doi ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul special, faţă de punctajul acordat la punctul V.1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. IV.2. În ultimii 5 ani calendaristici (la data depunerii dosarului) am participat, în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, pentru: ● Elaborarea de programe şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P ......,....... ● Elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P ......,....... ● Elaborarea de monografii/lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; P ......,....... ● Elaborarea de ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/de sprijin; P ......,....... ● Elaborarea de articole şi studii de specialitate, publicate în diferite reviste de specialitate la nivel judeţean sau naţional, înregistrate cu ISSN; P ......,....... ● Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu; P ......,....... ● Elaborarea de mijloace de învăţământ omologate de Ministerul Educaţiei; P ......,....... IV.3. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei (formator AEL, ECDL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.), altele decât cele punctate anterior; P ......,....... IV.4. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate de Ministerul Educaţiei finalizate cu Certificat de competenţă profesională sau adeverinţă echivalentă; P ......,....... IV.5. Activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic, în cadrul programelor de formare continuă, aprobate de Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă. P ......,....... V. La 01.09.2021 am avut: ..... ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). P ......,.......
┌───────────────────┬───────────────────┐
│TOTAL PUNCTAJ(*4): │P .......,........ │
└───────────────────┴───────────────────┘
(*4) Pentru cadrele didactice detaşate în ultimii doi ani şcolari, punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este detaşat sau de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular. VI. Criteriile socio-umane (Da/Nu): a) ..... b) .... c) .... d) .... e) .... f) .... VII. În perioada 01.09.2012 - 31.08.2022 am fost detaşat(ă) astfel: - An şc. 2012 - 2013 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2013 - 2014 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2014 - 2015 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2015 - 2016 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2016 - 2017 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2017 - 2018 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2018 - 2019 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2019 - 2020 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2020 - 2021 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... – An şc. 2021 - 2022 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de ........... de la ................... IX. Am luat cunoştinţă că nu mi se vor plăti drepturile de detaşare prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 281/1993 cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 53/2003, Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
NOTA 2. Punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular/detaşat, se verifică şi eventual se recalculează în comisia de mobilitate a personalului didactic constituită la nivelul inspectoratului şcolar pe baza criteriilor prevăzute în Anexa nr. 2 în conformitate cu detalierea din Fişa judeţeană/a municipiului Bucureşti de evaluare. ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar)**) documentele în original, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)*): 1. copie de pe actul de numire/transfer pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă). 2. copia actului de identitate (B.I/C.I) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul. 3. copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă). 4. copii de pe certificatele de grade didactice. 5. adeverinţe/adeverinţă privind calificativele din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoţiilor 2021, 2020 şi debutanţii în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/adeverinţă conform NOTEI 1). 6. fişa judeţeană/a municipiului Bucureşti de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, în original, însoţite de copii ale documentelor justificative (detalierea punctajelor din anexa 2 la Metodologie). 7. copii ale programelor şcolare elaborate şi aprobate, ale coperţilor manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, ale studiilor şi articolelor publicate, documentelor prin care s-au omologat materialele didactice. 8. copii ale adeverinţelor/diplomelor din care reiese participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei şi/sau participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă. 9. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor. 10. copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2012 - 31.08.2022 (dacă este cazul). 11. adeverinţa, eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte vechimea la catedră, în original. 12. adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ unde sunt titular(a) din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu pentru anul şcolar 2022 - 2023), în original. 13. documentele care să ateste punctajul acordat, eventual pentru criteriile socio-umane. 14. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul. 15. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care sunt titular(ă)/detaşat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 16. candidaţii din alte judeţe vor anexa, în mod obligatoriu, adeverinţă eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului respectiv din care să rezulte că cererea de detaşare la cerere a solicitantului în alt judeţ a fost luată în evidenţă, în original. *) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original **) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. SE COMPLETEAZĂ DUPĂ REPARTIZAREA PE POSTURI **) Subsemnatul(a) .........., legitimat(ă) cu (B.I/C.I) .... seria ........ nr. ......, eliberat de Poliţia ..........., OPTEZ ca începând cu data de 1 septembrie 2022, să fiu detaşat(ă) la cerere pe(la) postul/catedra:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐
│Unitatea de învăţământ │Post/catedra │Localitatea │
│ │(Nr. ore) │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┤
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
(**) NOTĂ: Se completează după repartizare. VERIFICAT Inspector şcolar Cerere de detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată
┌─────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────┐
│ │Nr. ................. │
│ │/..........2022 │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ │Avizat Oficiul Juridic│
│................................. │................. │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│Judeţul (sectorul) │ │
│....................................... │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│ │Inspector şcolar │
│Se certifică exactitatea datelor │pentru managementul │
│ │resurselor umane │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│DIRECTOR, │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│L.S. │Prof. (Numele şi │
│.................................................│prenumele) │
│ │......................│
├─────────────────────────────────────────────────┼──────────────────────┤
│(Numele şi prenumele) │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────┘
Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), ..................., numele anterior ..........., fiul/fiica lui ........ şi ........, născut(ă) la data de ..........., titular(ă) pe(la) postul (catedra) de ......... de la (unitatea/unităţile de învăţământ) .........., localitatea ........, judeţul (sectorul) .........., vă rog să-mi aprobaţi detaşarea în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, începând cu data de 1 septembrie 2022 pe(la) un post (o catedră) publicat(ă) vacant(ă), având în vedere că în anul şcolar 2022 - 2023 la unitatea (unităţile) de învăţământ la care funcţionez voi avea un număr de ......... ore pe săptămână în încadrare şi domiciliul în localitatea ..........., judeţul (sectorul) ........, str. ........ nr. ...., bl. ...., ap. ....., TELEFON: ......., conform actului de identitate ..... seria ...... nr. ........ eliberat de ........... COD NUMERIC PERSONAL [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] Menţionez următoarele: I. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei., Institutului, I.P.-3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceală, Lic. ped.) .............. Facultatea ............. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) ............, cu durata studiilor de ..... ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; frecvenţă redusă; învăţământ la distanţă), promoţia ......, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........., cu specializarea/specializările ..........(*1). (*1) Se punctează nivelul studiilor; P ......,....... După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit(*1): - Facultatea ................, cu durata studiilor de ....... ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia ......, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ......., cu specializarea ............. P ......,....... – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ..... semestre ........... P ......,....... – Studii academice postuniversitare cu durata de ..... semestre ........... P ......,....... – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ..... semestre ........... P ......,....... – Masterat în sistem postuniversitar sau în cadrul ciclului II de studii universitare .............. P ......,....... – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata de ..... semestre ........... P ......,....... – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ........... P ......,....... – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre ........ P ......,....... După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare/programe de conversie profesională în domeniul(*1) .................... (*1) Se punctează nivelul studiilor; P ......,....... II. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media de absolvire ..........; am DEFINITIVATUL cu media ........; GRADUL II cu media .....; GRADUL I cu media .....; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ......, în specialitatea .............; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea ..................... P ......,....... CATEGORIA (pentru antrenori) ........... în specializarea ............. P ......,....... III. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2019/2020 ..........; şi în anul şcolar 2020/2021 .......... P ......,....... NOTĂ 1: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020 - 2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021 - 2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). IV.1. În perioada 01.09.2019 - 31.08.2021 (*), am desfăşurat următoarea activitate metodică: la nivelul şcolii(*2) P .....,......, judeţului (municipiului Bucureşti)(*3) P .....,......; la nivel naţional(*3) P .....,....., la nivel internaţional(*3) P ......,....... (*) Pentru învăţători/institutori din învăţământul primar/profesori pentru învăţământul primar se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, la alegerea cadrului didactic. (*2) Documente cu confirmarea scrisă a directorului unităţii de învăţământ; (*3) Documente cu confirmarea scrisă a inspectorului şcolar de specialitate; În mod excepţional, în situaţia în care învăţătorii/institutorii din învăţământul primar/profesorii pentru învăţământul primar cu o vechime de cel mult 5 ani în învăţământ au întrerupt activitatea la catedră şi evaluarea nu se poate realiza pe parcursul a 2 ani şcolari, se punctează activitatea metodică şi ştiinţifică desfăşurată pe parcursul a cel mult 2 ani şcolari din ultimii 5 ani şcolari încheiaţi. NOTA 2: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2021 - 2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2020 - 2021 şi anul şcolar 2021 - 2022. c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul specia, faţă de punctajul acordat la punctul V.1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. IV.2. În ultimii 5 ani calendaristici (la data depunerii dosarului) am participat, în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, pentru: ● Elaborarea de programe şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P ......,....... ● Elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei; P ......,....... ● Elaborarea de monografii//lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; P ......,....... ● Elaborarea de ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/de sprijin; P ......,....... ● Elaborarea de articole şi studii de specialitate, publicate în diferite reviste de specialitate la nivel judeţean sau naţional, înregistrate cu ISSN; P ......,....... ● Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu; P ......,....... ● Elaborarea de mijloace de învăţământ omologate de Ministerul Educaţiei; P ......,....... IV.3. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei (formator AEL, ECDL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.), altele decât cele punctate anterior; P ......,....... IV.4. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate de Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul finalizate cu Certificat de competenţă profesională sau adeverinţă echivalentă; P ......,....... IV.5. Activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic, în cadrul programelor de formare continuă, aprobate de Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă. P ......,....... V. La 01.09.2020 am avut: ........ ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). P ......,.......
┌───────────────────┬───────────────────┐
│TOTAL PUNCTAJ(*4): │P .......,........ │
└───────────────────┴───────────────────┘
(*4) Pentru cadrele didactice detaşate în ultimii doi ani şcolari, punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este detaşat sau de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular. VI. Criteriile socio-umane (Da/Nu): a) ..... b) .... c) ..... d) ..... e) ..... f) .... Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate. Menţionez că am luat cunoştinţă de punctajul acordat şi nu am obiecţii.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
NOTA 3. Punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular/detaşat, se verifică şi eventual se recalculează în comisia de mobilitate a personalului didactic constituită la nivelul inspectoratului şcolar pe baza criteriilor prevăzute în Anexa nr. 2 în conformitate cu detalierea din Fişa judeţeană/a municipiului Bucureşti de evaluare. ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar)**) documentele în original, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă)*): 1. copie de pe documentul de numire/transfer/repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/debutant(ă) prevăzut la art. 24 alin. (4) şi (6). 2. copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul. 3. adeverinţa eliberată de unitatea la care sunt titular din care să rezulte situaţia postului didactic/catedrei pe care sunt titular (structura pe ore şi discipline a catedrei, nivelul de învăţământ, regimul de mediu), în original. 4. copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă); 5. copii, de pe certificatele de grade didactice. 6. adeverinţe/adeverinţă privind calificativele din ultimii doi ani şcolari încheiaţi în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoţiilor 2021, 2020 şi debutanţii în primul sau al doilea an de activitate, adeverinţe/adeverinţă conform NOTEI 1), în original. 7. fişa judeţeană/a municipiului Bucureşti de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, în original, însoţite de copii ale documentelor justificative (detalierea punctajelor din anexa 2 la Metodologie). 8. copie de pe programele şcolare elaborate şi aprobate, coperţile manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, studii şi articole publicate, documentele prin care s-au omologat materialele didactice, copii ale adeverinţelor/certificatelor/diplomelor obţinute, ca urmare a participării în cadrul programelor de reformă şi/sau de formare. 9. copia filei corespunzătoare din registrul propriu general de evidenţă a salariaţilor. 10. adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte vechimea la catedră, în original. 11. documente în vederea aplicării criteriilor socio-umane. 12. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul. 13. adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă) din care reiese faptul că la postul/catedra respectivă există restrângere de activitate, data la care s-au discutat în consiliul de administraţie restrângerile de activitate şi nominalizarea cadrului didactic propus a fi detaşat pentru restrângere de activitate nesoluţionată, în original. 15. copia procesului-verbal al consiliului de administraţie al unităţii în care a fost nominalizat cadrul didactic aflat în restrângere de activitate pentru anul şcolar 2022/2023. 16. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care sunt titular(ă)/detaşat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs. 17. candidaţii din alte judeţe vor anexa, în mod obligatoriu, adeverinţă eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului respectiv din care să rezulte că cererea de detaşare a solicitantului în alt judeţ a fost luată în evidenţă, în original. *) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. **) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare. SE COMPLETEAZĂ DUPĂ REPARTIZAREA PE POSTURI Subsemnatul(a) ............., legitimat(ă) cu (B.I/C.I) ..... seria ..... nr. ........, eliberat de Poliţia ............, OPTEZ ca începând cu data de 1 septembrie 2022, să fiu detaşat(ă) pentru restrângere de activitate nesoluţionată pe(la) postul/catedra:
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐
│Unitatea de învăţământ │Post/catedra │Localitatea │
│ │(Nr. ore) │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┤
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│VERIFICAT │ │
│Inspector şcolar │ │
└────────────────────┴─────────────────────────┘
Cerere de angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în baza notei/mediei de cel puţin 7,00 (şapte) obţinute la concursurile naţionale pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016 (se completează de cadrele didactice calificate nerepartizate, care au participat la concursuri naţionale, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016 care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), iar ulterior nu au mai participat sau nu au mai obţinut note sub 7,00 (şapte) la concursuri naţionale) Nr. ........ din ......... 2022 Se certifică exactitatea datelor Inspector şcolar pentru managementul resurselor umane .................................. (numele şi prenumele) Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), .............., numele anterior ........., fiul/fiica lui ........... şi ............, născut(ă) la data de ............, COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] cu domiciliul în ..........., sector ......., strada .......... nr. ...., bloc ...., sc. ...., ap. ...., TELEFON: ........, posesor al B.I./carte de identitate seria ....., nr. ............, eliberat de Poliţia ........, la data de ........, vă rog să-mi aprobaţi încadrarea cu CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ PE PERIOADĂ DETERMINATĂ în anul şcolar 2022 - 2023, pe/la un post/catedră de .............. de la o unitate de învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti, în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar din 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 sau 2021. 1. Rezultate obţinute la concursurile de titularizare din 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 sau 2021: Concurs de titularizare 2016: Disciplina de examen 2016: .................... Media de repart. cu inspecţie: ............ Media de repart. cu proba practică: ......... Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ........... Nota la ex. scris din 2016: .......... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2016: ......... Proba practică din 2016: ..................... Rezultatul probei practice din 2016: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2016: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2016: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2016: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2016: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2016: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2016: ..................... Concurs de titularizare 2017: Disciplina de examen 2017: ..................... Media de repart. cu inspecţie: ...... Media de repart. cu proba practică: ...... Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ...... Nota la ex. scris din 2017: ...... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2017: ........ Proba practică din 2017: ..................... Rezultatul probei practice din 2017: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2017: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2017: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2017: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2017: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2017: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2017: ..................... Concurs de titularizare 2018: Disciplina de examen 2018: ..................... Media de repart. cu inspecţie: ..... Media de repart. cu proba practică: ...... Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ....... Nota la ex. scris din 2018: ..................... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2018: ..................... Proba practică din 2018: ..................... Rezultatul probei practice din 2018: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2018: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2018: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2018: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2018: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2018: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2018: ..................... Concurs de titularizare 2019: Disciplina de examen 2019: ..................... Media de repart. cu inspecţie: ........ Media de repart. cu proba practică: ........ Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ....... Nota la ex. scris din 2019: ....... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2019: ..................... Proba practică din 2019: ..................... Rezultatul probei practice din 2019: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2019: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2019: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2019: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2019: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2019: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2019: ..................... Concurs de titularizare 2020: Disciplina de examen 2020: ..................... Nota la ex. scris din 2020: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2020: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2020: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2020: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2020: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2020: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2020: ..................... Concurs de titularizare 2021: Disciplina de examen 2021: ..................... Nota la ex. scris din 2021: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2021: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2021: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2021: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2021: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2021: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2021: ..................... 2. Studii finalizate cu examen de absolvire/licenţă/bacalaureat: a) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..........................., Facultatea .................. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ............... cu durata studiilor de ...... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ......... cu specialitatea/specializările ........................, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........., media de departajare(**) ..............; b) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..........................., Facultatea .................. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ............... cu durata studiilor de ...... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ......... cu specialitatea/specializările ........................, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........., media de departajare(**) ..............; c) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..........................., Facultatea .................. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ............... cu durata studiilor de ...... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ......... cu specialitatea/specializările ........................, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........., media de departajare(**) ..............; 3. După absolvirea cu diplomă de licenţă a studiilor universitare de lungă durată am absolvit cursuri postuniversitare (studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare) sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ...... ani, promoţia ...... (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire ............, media de departajare(**) ............; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ...... ani, promoţia ...... (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire ............, media de departajare(**) ............; c) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ...... ani, promoţia ...... (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire ............, media de departajare(**) ............; 4. După absolvirea cu diplomă de licenţă a ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare de specializare sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) .................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ............, media de absolvire ........, media de departajare .......; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) .................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ............, media de absolvire ........, media de departajare ........ 5. Am obţinut definitivatul în anul ......, cu media ....., gradul II în anul ....., cu media ......, gradul I în anul ......, cu media ......, doctoratul în anul ......, la specialitatea ............... 6. La data de 1 septembrie 2021 am avut ..... ani întregi vechime în învăţământ. 7. Am întrerupt activitatea în învăţământ pentru motivul ................, cu (fără) acordul Inspectorului Şcolar .........., prin decizia nr. ........, conform art. ...... din Codul Muncii. 8. Sunt/nu sunt unic întreţinător de familie. Am ...... copii în întreţinere. Soţul/soţia este/nu este angajat(ă) în muncă. 9. Prezint avizul/adeverinţa medical(ă) nr. ......, din data ......., emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii .................., din care rezultă că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ 10. Declar pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice şi nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei. 11. Declar pe propria răspundere că nu deţin alt loc de muncă şi că în perioada în care sunt angajat nu voi primi ajutor de şomaj. 12. Cunosc faptul că repartizarea pe posturi se face în şedinţă publică, iar în cazul neparticipării mele la datele fixate de inspectoratul şcolar nu voi avea obiecţii. 13. Declar pe propria răspundere că ulterior obţinerii la concursul naţional, sesiunea ....... (2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016) a unei note/medii de cei/puţin 7,00 (şapte), nu am mai participat sau nu am mai obţinut note sub 7,00 (şapte) la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar. (**) Media de departajare este media aritmetică cu patru zecimale, calculată prin trunchiere, conform anexei nr. 15 la Metodologie. ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în această cerere şi declar că voi suporta consecinţele dacă am comunicat date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
ANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE, actele*) originale, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcţionez în anul şcolar 2021 - 2022 (pentru completarea dosarului din anul precedent)**): *) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare; **) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. 1. copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul 2. copii de pe actele de studii, foaia matricolă şi certificat profesional (ultimul pentru absolvenţii liceului pedagogic); 3. copie a certificatelor de obţinere a definitivatului şi a tuturor gradelor didactice obţinute (dacă este cazul); 4. copii de pe atestate (învăţământ special etc.)/avize (culte etc.) - dacă este cazul; 5. copie după adeverinţa care atestă rezultatele obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 sau 2021 (pentru candidaţii care au susţinut probele concursului în alte judeţe, dacă e cazul); 6. adeverinţa de vechime în învăţământ, în original; 7. acordul Ministerului Educaţiei, inspectoratului şcolar, întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul), în original; 8. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 şi ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă); 9. avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ; 10. declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice şi nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei şi că în perioada angajării pe perioadă determinată în învăţământ nu voi primi ajutor de şomaj. 11. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care am fost angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 12. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 13. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original***) ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. SE COMPLETEAZĂ DUPĂ REPARTIZAREA PE POSTURI Subsemnatul(a) ............., obţinând media ....... la concurs, accept repartizarea pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, începând cu data de ........ pe/la postul/catedra obţinut(ă):
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│Unitatea de învăţământ │Localitatea │Post/catedra │
│ │Sectorul │Nr. ore │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│VERIFICAT │ │
│Inspector şcolar │ │
└────────────────────┴─────────────────────────┘
Cerere de angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în baza notei/mediei de cel puţin 7,00 (şapte) obţinute la concursurile naţionale pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016 (se completează de cadrele didactice calificate nerepartizate, care au participat la concursuri naţionale, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016 care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), iar ulterior nu au mai participat sau nu au mai obţinut note sub 5,00 (cinci) la concursuri naţionale) Nr. ...... din ........ 2022 Se certifică exactitatea datelor Inspector şcolar pentru managementul resurselor umane .............................. (numele şi prenumele) Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui), ............, numele anterior .........., fiul/fiica lui ............ şi ............, născut(ă) la data de ..........., COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] cu domiciliul în .........., sector ........., strada .......... nr. ...., bloc ...., sc. ....., ap. ....., TELEFON: ................, posesor al B.I./carte de identitate seria ......, nr. ......., eliberat de Poliţia ..........., la data de ............., vă rog să-mi aprobaţi încadrarea cu CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ PE PERIOADĂ DETERMINATĂ în anul şcolar 2022 - 2023, pe/la un post/catedră de ....................... la o unitate de învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti, în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar din 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 sau 2021. 2. Rezultate obţinute la concursurile de titularizare din 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 sau 2021: Concurs de titularizare 2016: Disciplina de examen 2016: ..................... Media de repart. cu inspecţie: .......... Media de repart. cu proba practică: .......... Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ..................... Nota la ex. scris din 2016: ..................... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2016: ..................... Proba practică din 2016: ..................... Rezultatul probei practice din 2016: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2016: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2016: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2016: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2016: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2016: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2016: ..................... Concurs de titularizare 2017: Disciplina de examen 2017: ..................... Media de repart. cu inspecţie: ...... Media de repart. cu proba practică: ...... Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ..................... Nota la ex. scris din 2017: ..................... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2017: ..................... Proba practică din 2017: ..................... Rezultatul probei practice din 2017: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2017: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2017: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2017: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2017: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2017: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2017: ..................... Concurs de titularizare 2018: Disciplina de examen 2018: ..................... Media de repart. cu inspecţie: ..... Media de repart. cu proba practică: ....... Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ..................... Nota la ex. scris din 2018: ..................... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2018: ..................... Proba practică din 2018: ..................... Rezultatul probei practice din 2018: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2018: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2018: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2018: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2018: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2018: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2018: ..................... Concurs de titularizare 2019: Disciplina de examen 2019: ..................... Media de repart. cu inspecţie: ..... Media de repart. cu proba practică: ...... Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: ..................... Nota la ex. scris din 2019: ..................... Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2019: ..................... Proba practică din 2019: ..................... Rezultatul probei practice din 2019: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2019: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2019: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2019: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2019: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2019: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2019: ..................... Concurs de titularizare 2020: Disciplina de examen 2020: ..................... Nota la ex. scris din 2020: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2020: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2020: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2020: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2020: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2020: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2020: ..................... Concurs de titularizare 2021: Disciplina de examen 2021: ..................... Nota la ex. scris din 2021: ..................... Proba limbă intensiv-bilingv din 2021: ..................... Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2021: ..................... Proba orală la limba de predare 1 din 2021: ..................... Rezultatul probei de limbă 1 din 2021: ..................... Proba orală la limba de predare 2 din 2021: ..................... Rezultatul probei de limbă 2 din 2021: ..................... 2. Studii finalizate cu examen de absolvire/licenţă/bacalaureat: a) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..............., Facultatea .................... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ..........., cu durata studiilor de ...... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ............ cu specialitatea/specializările ............., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........., media de departajare (**) ................; b) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..............., Facultatea .................... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ..........., cu durata studiilor de ...... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ............ cu specialitatea/specializările ............., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........., media de departajare (**) ................; c) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..............., Facultatea .................... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ..........., cu durata studiilor de ...... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ............ cu specialitatea/specializările ............., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .........., media de departajare (**) ................; 3. După absolvirea cu diplomă de licenţă a studiilor universitare de lungă durată am absolvit cursuri postuniversitare (studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare) sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) .................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ....... (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire .........., media de departajare(**) ............; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) .................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ....... (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire .........., media de departajare(**) ............; c) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) .................., cu specializarea .............., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ....... (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire .........., media de departajare(**) ............. 4. După absolvirea cu diplomă de licenţă a ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare de specializare sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..................., cu specializarea ............., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........, media de absolvire ........, media de departajare ...........; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..................., cu specializarea ............., cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ........, media de absolvire ........, media de departajare ........... 5. Am obţinut definitivatul în anul ......, cu media ...., gradul II în anul ...., cu media ....., gradul I în anul ...., cu media ....., doctoratul în anul ......., la specialitatea .............. 6. La data de 1 septembrie 2021 am avut ..... ani întregi vechime în învăţământ. 7. Am întrerupt activitatea în învăţământ pentru motivul ........., cu (fără) acordul Inspectorului Şcolar ........., prin decizia nr. .........., conform art. ...... din Codul Muncii. 8. Sunt/nu sunt unic întreţinător de familie. Am ..... copii în întreţinere. Soţul/soţia este/nu este angajat(ă) în muncă. 9. Prezint avizul/adeverinţa medical(ă) nr. ....., din data ................, emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii .............., din care rezultă că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ. 10. Declar pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice şi nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei. 11. Declar pe propria răspundere că nu deţin alt loc de muncă şi că în perioada în care sunt angajat nu voi primi ajutor de şomaj. 12. Cunosc faptul că repartizarea pe posturi se face în şedinţă publică, iar în cazul neparticipării mele la datele fixate de inspectoratul şcolar nu voi avea obiecţii. 13. Declar pe propria răspundere că ulterior obţinerii la concursul naţional, sesiunea ...... (2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016) a unei note/medii de cel/puţin 7,00 (şapte), nu am mai participat sau nu am mai obţinut note sub 5,00 (cinci) la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar. (**) Media de departajare este media aritmetică cu patru zecimale, calculată prin trunchiere, conform anexei nr. 15 la Metodologie. ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în această cerere şi declar că voi suporta consecinţele dacă am comunicat date eronate.
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
└────────────────────┴─────────────────────────┘
ANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE, actele*) originale, respectiv în copie CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcţionez în anul şcolar 2021 - 2022 (pentru completarea dosarului din anul precedent)**): *) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare; **) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. 1. copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul 2. copii de pe actele de studii, foaia matricolă şi certificat profesional (ultimul pentru absolvenţii liceului pedagogic); 3. copie a certificatelor de obţinere a definitivatului şi a tuturor gradelor didactice obţinute (dacă este cazul); 4. copii de pe atestate (învăţământ special etc.)/avize (culte etc.) - dacă este cazul; 5. copie după adeverinţa care atestă rezultatele obţinute la concursurile naţionale, sesiunile 2016, 2017, 2018, 2019, 2020 sau 2021 (pentru candidaţii care au susţinut probele concursului în alte judeţe, dacă e cazul); 6. adeverinţa de vechime în învăţământ, în original; 7. acordul Ministerului Educaţiei, inspectoratului şcolar, întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul), în original; 8. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 şi ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă); 9. avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ; 10. declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice şi nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei şi că în perioada angajării pe perioadă determinată în învăţământ nu voi primi ajutor de şomaj. 11. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care am fost angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 12. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 13. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original***) ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. SE COMPLETEAZĂ DUPĂ REPARTIZAREA PE POSTURI Subsemnatul(a) ............., obţinând media ....... la concurs, accept repartizarea pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, începând cu data de ........ pe/la postul/catedra obţinut(ă):
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐
│Unitatea de învăţământ │Localitatea │Post/catedra │
│ │Sectorul │Nr. ore │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┤
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
│........................................................................................................................................................│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌────────────────────┬─────────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│....................│.........................│
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│ │ │
├────────────────────┼─────────────────────────┤
│VERIFICAT │ │
│Inspector şcolar │ │
└────────────────────┴─────────────────────────┘
Cerere de angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2021, 2020 sau 2019 (se completează de cadrele didactice calificate nerepartizate, care au participat la concursul din 2021, 2020 sau 2019 şi au obţinut cei puţin media/nota 5,00 (cinci), iar ulterior nu au mai participat sau nu au mai obţinut note sub 5,00 (cinci), la concursuri naţionale.)
┌──────────────────────────────────────────┬─────────┐
│Se certifică exactitatea datelor │Nr. ... │
│Inspector şcolar pentru managementul │din │
│resurselor umane │.........│
│..........................................│2022 │
│(numele şi prenumele) │ │
└──────────────────────────────────────────┴─────────┘
Domnule Inspector Şcolar General, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui),................. numele anterior ................., fiul/fiica lui ................. şi ................., născut(ă) la data de ................. COD NUMERIC PERSONAL: [][][][][][][][][][][][][] cu domiciliul în ................., sector ...., strada ................. nr. ...., bloc ..., sc. ..., ap. ..., TELEFON: ..........., posesor al B.I./carte de identitate seria ...., nr. ....., eliberat de Poliţia ................., la data de ................., vă rog să-mi aprobaţi încadrarea cu CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ PE PERIOADĂ DETERMINATĂ în anul şcolar 2022-2023, pe/la un post/catedră de .................................. de la o unitate de învăţământ din judeţ/municipiul Bucureşti, în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar din 2021, 2020 sau 2019. 1) Rezultate obţinute la concursurile de titularizare din 2021, 2020 sau 2019: Concurs de titularizare 2019: Disciplina de examen 2019: .................................. Media de repart. cu inspecţie: ................................... Media de repart. cu proba practică: .................................. Media de repart. cu proba intensiv/bilingv: .................................. Nota la ex. scris din 2019: .................................. Rezultatul la inspecţie specială la clasă din 2019: .................................. Proba practică din 2019:.................................. Rezultatul probei practice din 2019: .................................. Proba limbă intensiv-bilingv din 2019: .................................. Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2019: .................................. Proba orală la limba de predare 1 din 2019: .................................. Rezultatul probei de limbă 1 din 2019: .................................. Proba orală la limba de predare 2 din 2019: .................................. Rezultatul probei de limbă 2 din 2019: .................................. Concurs de titularizare 2020: Disciplina de examen 2020: .................................. Nota la ex. scris din 2020: .................................. Proba limbă intensiv-bilingv din 2020: .................................. Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2020: .................................. Proba orală la limba de predare 1 din 2020: .................................. Rezultatul probei de limbă 1 din 2020: .................................. Proba orală la limba de predare 2 din 2020: .................................. Rezultatul probei de limbă 2 din 2020: .................................. Concurs de titularizare 2021: Disciplina de examen 2021: .................................. Nota la ex. scris din 2021: .................................. Proba limbă intensiv-bilingv din 2021: .................................. Rezultatul probei intensiv-bilingv din 2021: .................................. Proba orală la limba de predare 1 din 2021: .................................. Rezultatul probei de limbă 1 din 2021: .................................. Proba orală la limba de predare 2 din 2021: .................................. Rezultatul probei de limbă 2 din 2021: .................................. 2) Studii finalizate cu examen de absolvire/licenţă/bacalaureat: a) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ...................................................................., Facultatea .................................................................... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii cu universitare de masterat) ......................., cu durata studiilor de ... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ............. specialitatea/specializările .........................................................., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire .............., media de departajare (**) ............................. b) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ....................................................................., Facultatea ....................................................nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii cu universitare de masterat) ........................, cu durata studiilor de ... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ......... cu specialitatea/specializările ................................. cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ....................., media de departajare (**) ................... c) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ........................................................., Facultatea .................................................................... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii cu universitare de masterat) .............................., cu durata studiilor de .... ani (zi, seral, f.f., f.r., id.) promoţia ................. cu specialitatea/specializările ................................, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ..................., media de departajare (**) ................................ 3) După absolvirea cu diplomă de licenţă a studiilor universitare de lungă durată am absolvit cursuri postuniversitare (studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare) sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ.. Institutul. Academia) ........................................................., cu specializarea .............................. cu durata studiilor de ..... ani, promoţia ............. (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire ........., media de departajare(**) ...................; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ..................................................., cu specializarea .........................................., cu durata studiilor de ...... ani, promoţia (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire ................., media de departajare(**) .......................; c) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ................................................., cu specializarea ............................................ cu durata studiilor de ... ani, promoţia ....... (zi, seral, f.f., f.r., id.), media de absolvire ............., media de departajare(**) .................. (**) Media de departajare este media aritmetică cu patru zecimale, calculată prin trunchiere, conform anexei nr. 15 la Metodologie. 4) După absolvirea cu diplomă de licenţă a ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare de specializare sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ............................................., cu specializarea ..........................., cu durata studiilor de .... ani, promoţia .........., media de absolvire ........, media de departajare ..........................; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ....................................................... cu specializarea .................................., cu durata studiilor de .... ani, promoţia ............, media de absolvire .............., media de departajare ...................... 5) Am obţinut definitivatul în anul ....., cu media ....., gradul II în anul ....., cu media ....., gradul I în anul ....., cu media ......, doctoratul în anul ......, la specialitatea ............................ 6) La data de 1 septembrie 2021 am avut ...... ani întregi vechime în învăţământ. 7) Am întrerupt activitatea în învăţământ pentru motivul ...................................., cu (fără) acordul Inspectorului Şcolar ........................, prin decizia nr. ..................., conform art. ..... din Codul Muncii. 8) Sunt/nu sunt unic întreţinător de familie. Am .... copii în întreţinere. Soţul/soţia este/nu este angajat(ă) în muncă. 9) Prezint avizul/adeverinţa medical(ă) nr. .............., din data ............, emis de un medic sau cabinet de medicină a muncii ........................, din care rezultă că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ şi declar pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice şi nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei. 10) Declar pe propria răspundere că în perioada în care sunt angajat nu voi primi ajutor de şomaj. 11) Cunosc faptul că repartizarea pe posturi se face în şedinţă publică, iar în cazul neparticipării mele la datele fixate de inspectoratul şcolar nu voi avea obiecţii. 12) Declar pe propria răspundere că ulterior obţinerii rezultatelor precizate mai sus nu am participat sau nu am obţinut note sub 5,00(cinci) la concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar. *** În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în această cerere şi declar că voi suporta consecinţele dacă am comunicat date eronate.
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│.............. │................. │
└───────────────┴──────────────────────┘
ANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE, actele*) în original, respectiv în copie, CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcţionez în anul şcolar 2020-2021 (pentru completarea dosarului din anul precedent)**): *) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare **) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. 1) copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul 2) copii de pe actele de studii, foaia matricolă şi certificat profesional (ultimul pentru absolvenţii liceului pedagogic); 3) copie a certificatelor de obţinere a definitivatului şi a tuturor gradelor didactice obţinute (dacă este cazul); 4) copii de pe atestate (învăţământ special etc.)/avize (culte etc.) - dacă este cazul; 5) copie după adeverinţa care atestă nota obţinută la concursul 2019/2020/2021 (pentru candidaţii care au susţinut probele concursului în alte judeţe, dacă e cazul); 6) adeverinţa de vechime în învăţământ, în original; 7) acordul Ministerului Educaţiei, inspectoratului şcolar, întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul), în original; 8) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2012 şi ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă); 9) avizul/adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ; 10) declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice şi nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei şi că în perioada angajării pe perioadă determinată în învăţământ nu voi primi ajutor de şomaj; 11) adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care am fost angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 12) cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei; 13) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original***) ***) în cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. SE COMPLETEAZĂ DUPĂ REPARTIZAREA PE POSTURI Subsemnatul(a) ................................, obţinând media ...... la concurs, accept repartizarea pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, începând cu data de ................. pe/la postul/catedra obţinut(ă): Unitatea de învăţământ .......................... Localitatea (Sectorul) .................. Post/catedra ..................... Nr. ore ...........
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│.............. │................. │
└───────────────┴──────────────────────┘
VERIFICAT Inspector şcolar Cerere de încadrare, în anul şcolar 2022-2023, în sistemul de PLATA CU ORA
┌───────────────────────────────────┬───────────────────┐
│ │Nr. ......... │
│Se certifică exactitatea datelor │/......2022 │
│Inspector şcolar pentru │De acord, │
│managementul resurselor umane │DIRECTOR │
│...................................│L.S. │
│(Numele şi prenumele) │...................│
│ │(Numele şi │
│ │prenumele) │
└───────────────────────────────────┴───────────────────┘
Domnule Inspector Şcolar General/Domnule Director, Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui),................. numele anterior ................., fiul/fiica lui ................. şi ................., născut(ă) la data de ................. COD NUMERIC PERSONAL: [][][][][][][][][][][][][] cu domiciliul în ................., sector ...., strada ................. nr. ...., bloc ..., sc. ..., ap. ..., TELEFON: ..........., posesor al B.I./carte de identitate seria ...., nr. ....., eliberat de Poliţia ................., la data de ................., vă rog să-mi aprobaţi încadrarea în anul şcolar 2022-2023 în sistemul de PLATA CU ORA pe/la postul/catedra de ......................................... de la (grădiniţa, şcoala, liceul, grupul şcolar, colegiul etc.) ......................................................, din localitatea ................................. judeţul (sectorul) ........................ pentru care AM/NU AM acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. Prezint următoarea situaţie: 1) Studii finalizate cu examen de absolvire/licenţă/bacalaureat: a) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..................................., Facultatea ..................... nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ..................................., cu durata studiilor de .... ani (zi, seral, f.r., id) promoţia ........ cu specializarea/specializările ..............................., cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ......................; b) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..................................................., Facultatea .............................. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ....................., cu durata studiilor de .... ani (zi, seral, f.r., id) promoţia ............... cu specializarea/specializările ...................... cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ..................... c) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ..........................................., Facultatea ............................................. nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ......................, cu durata studiilor de .... ani (zi, seral, f.r., id) promoţia ...................... cu specializarea/specializările ................................................ cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ................................ 2) După absolvirea cu diplomă de licenţă a studiilor universitare de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit studii postuniversitare (studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare) cu durata de minimum 3 semestre (1,5 ani) sau programe de conversie profesională, după cum urmează: a) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ........................................, cu specializarea ................................, cu durata studiilor de ...... ani, promoţia ................., media de absolvire .........................; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ........................................, cu specializarea ................................, cu durata studiilor de ...... ani, promoţia ................., media de absolvire .........................; c) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) ........................................, cu specializarea ................................, cu durata studiilor de ...... ani, promoţia ................., media de absolvire .........................; 3) Alte studii absolvite cu diplomă: - Studii postuniversitare de specializare cu durata de ........ semestre ................. – Studii academice postuniversitare cu durata de ........ semestre ................. – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ........ semestre ................. – Masterat în sistem postuniversitar .................... – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata de ........ semestre .................*(2) – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ...................................... – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre ...................................... – După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare/programe de conversie profesională în domeniul ............................... 4) Am obţinut definitivatul în anul ......, gradul II în anul ...... gradul I în anul ...., doctoratul în anul ......., în specialitatea.................... 5) Sunt încadrat(ă) cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată (determinată) la ...................... judeţul (sectorul) ......................... pe/la postul/catedra (funcţia) de ................................... 6) În anul şcolar 2021-2022 am fost încadrat(ă) în sistemul de PLATA CU ORA pe postul/catedra (vacant(ă), rezervat(ă)) ........................ având în încadrare un număr de ...... ore, de la ................................., localitatea ....................., judeţul (sectorul) ..............., obţinând, la sfârşitul anului şcolar, calificativul ........................ şi AM/NU AM recomandarea Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ pentru continuarea activităţii în anul şcolar 2022-2023. 7) Sunt pensionar(ă) pentru limită de vârstă/militar, începând cu data de ....................... 8) CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2020/2021 ............... şi în anul şcolar 2021/2022 .........................; NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2021 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2021-2022. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2020 şi debutanţii în ai doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2020-2021 şi calificativul parţial din anul şcolar 2021-2022. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. 9) La 01.09.2021 am ... ani .... luni, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). Anexez, în copie, următoarele acte*), în original, respectiv în copie, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care sunt titular(ă)/detaşat(ă)/am funcţionat în anul şcolar 2021-2022 sau angajator (după caz)**): *) Depunerea dosarelor se poate realiza şi în mediul online, conform procedurilor stabilite la nivelul comisiei de mobilitate din cadrul inspectoratelor şcolare; **) Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul şi la depunerea dosarului în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original şi a unei copii a acestuia. 1. copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul 2. copie de pe documentul de numire/transfer/repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă); 3. copii ale diplomei/diplomelor de studii şi foii matricole/foilor matricole/suplimentelor la diplomă; 4. copie de pe documentele/certificatele privind pregătirea psihopedagogică; 5. copii de pe certificatele de grade didactice; 6. adeverinţe/adeverinţă privind calificativele din ultimii doi ani şcolari încheiaţi în care am desfăşurat activitate didactică (pentru absolvenţii promoţiilor 2021, 2020 şi debutanţii în primul sau ai doilea an de activitate, adeverinţe/adeverinţă conform NOTEI), în original; 7. i. adeverinţa privind calitatea de angajat cu contract individual de muncă (pentru solicitanţii angajaţi), în original; ii. copie a deciziei de pensionare (pentru solicitanţii care au intrat în posesia ei); iii. cuponul de pensie din luna precedentă (pentru cadrele didactice pensionate); 8. copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor; 9. avizul de principiu al unităţii de învăţământ/instituţiei pentru a funcţiona în sistemul plata cu ora în anul şcolar 2022-2023, în original (avizul va fi actualizat la inspectoratul şcolar în perioada, prevăzută de calendarul mobilităţii pentru anul şcolar 2022-2023); 10. avizul/adeverinţă medicală, emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să reiasă faptul că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ (pentru cadrele didactice asociate sau pensionate), în original; 11. copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, dacă este cazul; 12. curriculum vitae, în original, însoţit de copii ale actelor doveditoare privind activitatea ştiinţifică şi metodică; 13. adeverinţă/adeverinţe eliberată/eliberate de unitatea/unităţile de învăţământ la care am fost angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului şcolar în curs; 14. cazier judiciar, în original, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei (pentru cadrele didactice asociate sau pensionate); 15. certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală, în original (pentru cadrele didactice asociate sau pensionate)***). ***) În cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă. RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate.
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Data │Semnătura │
│.............. │................. │
└───────────────┴──────────────────────┘
ANEXA 15 la Metodologie I. Calculul mediei de departajare 1. Media de departajare este media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de licenţă/stat/absolvire, pentru absolvenţii studiilor superioare de lungă durată/scurtă durată/ciclului I de studii superioare de licenţă şi pentru absolvenţii colegiilor pedagogice/şcolilor echivalente/şcolilor e/şcolilor de maiştri: (a se vedea imaginea asociată) 2. Media de departajare este media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de bacalaureat, pentru absolvenţii liceelor pedagogice: (a se vedea imaginea asociată) 3. Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de dizertaţie, pentru absolvenţii ciclului II de studii universitare de masterat/master: (a se vedea imaginea asociată) 4. Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei celor 3 semestre şi a mediei examenului de absolvire, pentru absolvenţii studiilor postuniversitare cu durata de 3 semestre: (a se vedea imaginea asociată) 5. Media aritmetică, calculată prin trunchiere cu patru zecimale, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de absolvire, pentru absolvenţii studiilor postuniversitare cu durata de 2 ani: (a se vedea imaginea asociată) II. Calculul mediei de departajare în cazul mediilor egale, pentru absolvenţii care au finalizat studiile în alte ţări şi au obţinut certificat pentru echivalarea studiilor eliberat de Ministerul Educaţiei din România (M.E.R.) 1. Pentru absolvenţii care au finalizat studiile în alte ţări şi au obţinut certificat pentru echivalarea studiilor eliberat de M.E.R., media generală de absolvire se calculează după formula - MGE = MGA x 10: N(max) - unde: MGE reprezintă media generală de absolvire echivalată în România; MGA reprezintă media generală de absolvire din ţara în care s-au finalizat studiile; N(max) reprezintă nota maximă din sistemul de notare din ţara în care a absolvit. 2. În cazul în care absolvenţii înscrişi la concurs provin din ţări cu sistem de notare pe bază de calificative, conversia acestora se realizează astfel: - Calificativul " foarte bine" - nota 5 - pentru ţările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.; – Calificativul " bine" - nota 4 - pentru ţările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.; – Calificativul " satisfăcător" - nota 3 - pentru ţările în care se aplică alte sisteme de notare diferite de sistemul de notare M.E.R.; Pentru obţinerea mediei generale de absolvire echivalată în România, după conversia mai sus menţionată, se va aplica formula de la pct.1. 3. Media de departajare se va calcula ca media aritmetică dintre media generală de absolvire echivalată în România şi media obţinută la examenul de licenţă/diplomă/stat/absolvire. 4. Media obţinută la examenul de licenţă/diplomă/stat/absolvire, menţionată la pct.3 se calculează după aceeaşi formulă (eventual conversie) de la pct. 1 şi 2. În consecinţă, pentru absolvenţii care au finalizat studiile în Ucraina, Republica Moldova sau alte ţări şi au obţinut diplome echivalate de către M.E.R., în urma precizărilor de mai sus, calificativele sunt echivalate după cum urmează: Calificativul "foarte bine" - nota 10 în sistemul de notare M.E.R. Calificativul "bine" - nota 8 în sistemul de notare M.E.R. Calificativul "satisfăcător" - nota 6 în sistemul de notare M.E.R. ANEXA 16 la Metodologie SPECIALIZĂRI CARE CONFERĂ DREPTUL DE A OCUPA POSTURI DIDACTICE/CATEDRE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPECIAL, FĂRĂ SĂ MAI FIE NECESAR UN STAGIU ATESTAT DE PREGĂTIRE TEORETICĂ ŞI PRACTICĂ ÎN EDUCAŢIE SPECIALĂ, EFECTUAT SEPARAT, ÎN AFARA PREGĂTIRII INIŢIALE 1. Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior având înscrisă pe diploma de absolvire/licenţă una din specializările: psihopedagogie specială, psihopedagogie, psihologie, pedagogie, pedagogie socială, pedagogie specială, psihosociologie, filosofie-istorie (absolvenţi ai promoţiilor 1978-1994), absolvenţii cu diplomă ai colegiilor pedagogice cu specializările educator de psihopedagogie specială sau educator şi psihopedagogie specială, absolvenţii cu diplomă ai şcolilor postliceale care pregătesc învăţători-educatori pentru învăţământ special şi ai liceelor pedagogice cu una dintre specializările educatoare, învăţător, educatoare-învăţător, educator-învăţător, învăţător-educatoare, învăţător-educator, precum şi absolvenţii ciclului II de studii universitare de masterat în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământ special pot ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul special, conform Centralizatorului, fără să mai fie necesar un stagiu atestat de pregătire teoretică şi practică în educaţie specială efectuat separat, în afara pregătirii iniţiale. 2. Absolvenţii învăţământului superior care au parcurs în formarea iniţială cursuri de psihopedagogie specială sau în domeniul educaţiei speciale de cel puţin 56 ore ori absolvenţi ai şcolilor postliceale cu profil pedagogic, specializarea învăţător/educatoare, care au parcurs în formarea iniţială un curs de psihopedagogie specială sau în domeniul educaţiei speciale de cel puţin 36 ore, pot ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul special - în concordanţă cu Centralizatorul, fără să mai fie necesar un stagiu atestat de pregătire teoretică şi practică în educaţie specială efectuat separat, în afara pregătirii iniţiale. ANEXA 17 la Metodologie 1. Model raport al comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare constituite la nivelul unităţii de învăţământ, referitor la cadrele didactice care au solicitat transferul pentru restrângere de activitate consimţit între unităţi de învăţământ pe un post didactic/catedră vacant(ă) RAPORT Subsemnatul ................., profesor titular la catedra de ................., preşedinte al comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din ................., localitatea ................., judeţul ................., numit prin decizia nr. ...../......, împreună ................. cu şi membrii ai comisiei, am desfăşurat în perioada ................. următoarele activităţi: ● am preluat solicitările (şi documentele anexate), înregistrate la secretariatul unităţii de cadre didactice titulare care au solicitat transferul pentru restrângere de activitate consimţit între unităţi de învăţământ pe un post didactic/catedră vacant(ă) pe un post didactic/catedră vacant(ă) din unitate; ● am verificat dosarele cadrelor didactice conform criteriilor stabilite la nivelul unităţii de învăţământ şi avizate de inspectoratul şcolar*) şi am ierarhizat cadrele didactice care solicită acelaşi post didactic/ aceeaşi catedră conform criteriilor prevăzute de metodologie, în ordinea descrescătoare a punctajelor. *) În situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor avizate de inspectoratul şcolar Au depus solicitări un număr de cadre didactice, după cum urmează: 1. Doamna/domnul ................. cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de ................. de la ................. localitatea ................., judeţul ................., cu specializările ................., ................. pentru postul/posturile/catedra/catedrele ................. 2. .................................................................... În baza documentelor anexate solicitărilor, am concluzionat următoarele: ● Propunem emiterea acordului/acordului de principiu pentru transferul ca urmare a restrângerii de activitate pe postul didactic/catedra de ................. din unitate pentru doamna/domnul ................. cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de ................. de la ................., localitatea ................., judeţul ................., cu specializările ................., având în vedere următoarele: - îndeplineşte condiţiile de studii necesare ocupării postului didactic/catedrei; – îndeplineşte condiţiile specifice stabilite la nivelul unităţii de învăţământ şi avizate de inspectoratul şcolar*; – are avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei; – este clasat pe locul ...... ● Propunem emiterea refuzului pentru transferul ca urmare a restrângerii de activitate pe postul didactic/catedra de ................. din unitate pentru doamna/domnul ................. cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de ................. de la ................., localitatea ................., judeţul ................., cu specializările .................................., din următoarele motive: .................................. .................................. ..................................
┌───────────────────────┬──────────────┐
│PREŞEDINTE │MEMBRI │
└───────────────────────┴──────────────┘
2. Model de acord/acord de principiu emis de directorul unităţii de învăţământ privind transferul pentru restrângere de activitate consimţit între unităţile de învăţământ (Antetul unităţii) Nr. ....../.............. Către Domnul/doamna ................. .....(adresa de domiciliu, conform documentelor anexate în dosar).... Urmare a solicitării dumneavoastră nr. ....../.............. referitoare la transferul pentru restrângere de activitate consimţit între unităţile de învăţământ pe un post didactic/catedră vacant(ă) din unitatea noastră de învăţământ; În baza adresei nr. ....../.............., anexată solicitării dumneavoastră, prin care conducerea/conducerile ...(unitatea/unităţile de învăţământ în care cadrul didactic este titular).... îşi exprimă acordul/acordul de principiu pentru transferul pentru restrângere de activitate; Având în vedere că, din analiza documentelor anexate cererii dumneavoastră, rezultă că îndepliniţi condiţiile legale şi vă încadraţi în criteriile de selecţie stabilite pentru ocuparea postului didactic/catedrei solicitat(e), fiind clasat(ă) pe locul ......; Vă informăm că, în şedinţa Consiliului de administraţie al ....................... din data de ............... a fost validată propunerea comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii, de emitere a acordului/acordului de principiu/refuzului privind transferarea pentru restrângere de activitate începând cu 01.09.2022 pe postul didactic/catedra vacant(ă) de .....(disciplina postului/catedrei, conform Centralizatorului)....., formată dintr-un număr de .... ore (... ore TC+CDL şi ... ore opţionale) publicat(ă) de unitatea noastră, având codul ...... Motivele refuzului sunt: ........................................ ........................................ ........................................ Prezenta comunicare va fi ataşată solicitării pe care o veţi depune în atenţia comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru soluţionarea cererilor de transfer pentru restrângere de activitate în şedinţă de repartizare. DIRECTOR .................... 3. Model raport al comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare constituite la nivelul unităţii de învăţământ, referitor la cadrele didactice care au solicitat pretransferul consimţit între unităţi de învăţământ pe un post didactic/catedră vacant(ă) RAPORT Subsemnatul .................., profesor titular la catedra de ........., preşedinte al comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din ............, localitatea ..............., judeţul ..............., numit prin decizia nr. ...../.........., împreună cu ............. şi ............... membrii ai comisiei, am desfăşurat în perioada următoarele activităţi: ● am preluat solicitările (şi documentele anexate), înregistrate la secretariatul unităţii de cadre didactice titulare care au solicitat pretransferul consimţit între unităţi de învăţământ pe un post didactic/catedră vacant(ă) pe un post didactic/catedră vacant(ă) din unitate; ● am verificat dosarele cadrelor didactice conform criteriilor stabilite la nivelul unităţii de învăţământ şi avizate de inspectoratul şcolar*) şi am ierarhizat cadrele didactice care solicită acelaşi post didactic/aceeaşi catedră conform criteriilor prevăzute de metodologie, în ordinea descrescătoare a punctajelor. *) În situaţia în care unitatea de învăţământ a stabilit condiţii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor avizate de inspectoratul şcolar Au depus solicitări un număr de cadre didactice, după cum urmează: 1. Doamna/domnul ................... cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de ................... de la ................ localitatea ............... judeţul ................, cu specializările .................., pentru postul/posturile/catedra/catedrele ....................... 2. ....................................................................... În baza documentelor anexate solicitărilor, am concluzionat următoarele: ● Propunem emiterea acordului de principiu pentru pretransfer pe postul didactic/catedra de din unitate pentru doamna/domnul ................ cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de ............ de la ............, localitatea ..............., judeţul ............, cu specializările .................., din următoarele motive: - este clasat pe locul ..... – îndeplineşte condiţiile de studii necesare ocupării postului didactic/catedrei; – îndeplineşte condiţiile specifice stabilite la nivelul unităţii de învăţământ şi avizate de inspectoratul şcolar*; – are avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei.
┌───────────────────────┬──────────────┐
│PREŞEDINTE │MEMBRI │
└───────────────────────┴──────────────┘
4. Model de acord de principiu emis de directorul unităţii de învăţământ privind pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ (Antetul unităţii) Nr. ....../.............. Către Domnul/doamna ................. .....(adresa de domiciliu, conform documentelor anexate în dosar).... Urmare a solicitării dumneavoastră nr. ....../.............. referitoare la pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ pe un post didactic/catedră vacant(ă) din unitatea noastră de învăţământ; În baza adresei nr. ....../........., anexată solicitării dumneavoastră, prin care conducerea/conducerile .....(unitatea/unităţile de învăţământ în care cadrul didactic este titular)..... îşi exprimă acordul pentru pretransferul/acordul de principiu pentru pretransfer; Având în vedere că, din analiza documentelor anexate cererii dumneavoastră, rezultă că îndepliniţi condiţiile legale şi vă încadraţi în criteriile de selecţie stabilite pentru ocuparea postului didactic/catedrei solicitat(e), fiind clasat(ă) pe locul .............; Vă informăm că, în şedinţa Consiliului de administraţie al ................... din data de .............. a fost validată propunerea comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii privind emitere a acordului de principiu pentru pretransferarea dumneavoastră începând cu 01.09.2022 pe postul didactic/catedra vacant(ă) de ....(disciplina postului/catedrei, conform Centralizatorului)..., formată dintr-un număr de .... ore (.... ore TC+CDL şi .... ore opţionale) publicat(ă) de unitatea noastră, având codul .......... Prezenta comunicare va fi ataşată solicitării pe care o veţi depune în atenţia comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru soluţionarea cererilor de pretransfer în şedinţă publică. DIRECTOR ................... 5. Model de adresă de înştiinţare a inspectoratului şcolar referitor la acordurile emise pentru transfer pentru restrângere de activitate/pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ (Antetul unităţii) Nr. ....../.............. Către Inspectoratul Şcolar Judeţean/al Municipiului Bucureşti În atenţia preşedintelui Comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratului şcolar Prin prezenta vă facem cunoscut că, în şedinţa Consiliul de administraţie al .................. din data de ............. a/au fost analizată(e) propunerea/propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de învăţământ, de emitere a acordului/acordului de principiu privind transferul pentru restrângere de activitate/pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ, începând cu 01.09.2022, pe posturi didactice/catedre vacante din unitate, pentru următoarele cadre didactice, titulare în învăţământul preuniversitar: 1. Domnul/doamna .................. cadru didactic titular pe postul didactic/catedra de .................. de la .................. judeţul/sector .................., localitatea/Bucureşti, cu specializările .................., pentru postul didactic/catedra vacant(ă) de formată dintr-un număr de ... ore (... ore TC+CDL şi ... ore opţionale), nivelul .................., regimul de mediu .................., cu predare în limba .................., publicat(ă) de unitatea noastră având codul ...... În urma verificării documentelor ataşate cererii, a rezultat faptul că domnul/doamna .................. îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi transferat pentru restrângere de activitate/pretransferat pe postul didactic/catedra menţionată anterior şi se încadrează în criteriile de selecţie, fiind clasat pe locul ...... 2. ...................................................... În conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, ne asumăm întreaga responsabilitate pentru corectitudinea şi legalitatea demersurilor efectuate şi a soluţiei validate de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ. Anexăm, în copie, certificată "conform cu originalul": - decizia de constituire a comisiei de mobilitate a personalului didactic la nivelul unităţii de învăţământ; – procesul-verbal încheiat în urma activităţilor desfăşurate de comisia de mobilitate a personalului didactic din unitatea de învăţământ; – propunerea comisiei de mobilitate a personalului didactic privind validarea cadrelor didactice selectate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ; – procesul-verbal al şedinţei Consiliului de administraţie al .............. în care au fost analizate propunerile comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare constituite la nivelul unităţii de învăţământ; – acordurile/acordurile de principiu emise cadrelor didactice privind pretransferul prin consimţământ între unităţile de învăţământ. DIRECTOR ................ ANEXA 18 la Metodologie ORDINEA OCUPĂRII POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR VACANTE/REZERVATE ÎN ŞEDINŢELE DE REPARTIZARE ORGANIZATE LA NIVELUL INSPECTORATELOR ŞCOLARE ÎN PERIOADA 18-24 AUGUST 2022 1. După etapa de detaşare la cerere a personalului didactic de predare titular în baza rezultatelor obţinute la concursul naţional, sesiunea 2022, în perioadele prevăzute de Calendar, în şedinţele de repartizare organizate de comisiile de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar constituite la nivelul inspectoratelor şcolare, pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate rămase neocupate se repartizează la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor Metodologiei, în ordine, astfel: a) cadre didactice titulare şi cadre didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie rămase cu norma didactică de predare incompletă pentru completarea normei didactice; b) cadre didactice titulare rămase în restrângere de activitate, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; c) cadre didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi cadre didactice prevăzute la art. 53 alin. (5) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată; d) cadre didactice titulare rămase nerepartizate care solicită continuitate prin detaşare la cerere sau detaşare la cerere prin concurs; e) candidaţi care au obţinut cel puţin nota/media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2022, conform art. 64 alin. (9), după caz, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2022-2023, în condiţiile art. 63 sau 87 din Metodologie, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 2021 şi/sau 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar; f) cadre didactice titulare, cadre didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie rămase cu norma didactică de predare incompletă, pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 8 alin. (4) din Metodologie; g) cadre didactice care solicită detaşare la cerere prin concurs specific; h) candidaţi care beneficiază de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023; i) candidaţi cu nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 5 (cinci) la concursul naţional din sesiunea 2022, conform art. 64 alin. (9), după caz, în vederea încheierii unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare; j) candidaţi rămaşi nerepartizaţi după concursul naţional din sesiunea 2022, care au obţinut cel puţin nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 5 (cinci) în profilul postului solicitat, conform art. 64 alin. (9), după caz şi au susţinut proba practică/orală în profilul postului conform art. 89 alin. (4), în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor; k) candidaţi care au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 7 (şapte) în profilul postului solicitat la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 şi/sau 2016, care nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau care nu au obţinut note sub 7 (şapte) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor şi mediilor de repartizare; l) candidaţi care au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 7 (şapte) în profilul postului solicitat la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 şi/sau 2016, care nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau care nu au obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor şi mediilor de repartizare; m) candidaţi care au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 5 (cinci) la proba scrisă în profilul postului solicitat la concursurile naţionale din sesiunile 2021, 2020 şi/sau 2019 şi nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau nu au mai obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare; n) candidaţi cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursul naţional din sesiunea 2022, şi care au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare; o) candidaţi cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursurile naţionale din sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 şi/sau 2016, care au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 7 (şapte) şi nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau nu au mai obţinut note sub 7 (şapte) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare; p) candidaţi cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursurile naţionale din sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 şi/sau 2016, care au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 7 (şapte) şi nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau nu au mai obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare; q) candidaţi cu a doua specializare, alta decât aceea la care au participat la concursurile naţionale din sesiunile 2021, 2020 şi/sau 2019, care au obţinut cel puţin nota la proba scrisă/media de repartizare 5 (cinci) şi nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau nu au mai obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare; r) absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare, care au participat la concursul naţional din sesiunea 2022 şi au obţinut cel puţin nota la proba scrisă/media de repartizare 5 (cinci), conform art. 64 alin. (9), după caz, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare, care solicită postul didactic/catedra vacant(ă) în a doua specializare: limbă modernă/maternă, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică, religie, respectiv posturi în specialitate din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor; s) absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare, care au participat la concursuri naţionale din sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 şi/sau 2016 şi au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 7 (şapte), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare, care solicită postul didactic/catedra vacant(ă) în a doua specializare (limbă modernă/maternă, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică sau religie), respectiv posturi în specialitate din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, care nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau care nu au obţinut note sub 7 (şapte) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale; t) absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare, care au participat la concursuri naţionale din sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 şi/sau 2016 şi au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 7 (şapte), ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare, care solicită postul didactic/catedra vacant(ă) în a doua specializare (limbă modernă/maternă, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică sau religie), respectiv posturi în specialitate din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, care nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau care nu au obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale; u) absolvenţi ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare care au obţinut nota la proba scrisă/media de repartizare minimum 5 (cinci) la concursurile naţionale, sesiunile 2021, 2020 şi/sau 2019 care nu au mai participat ulterior la alte concursuri naţionale sau care nu au obţinut note sub 5 (cinci) la proba scrisă în cadrul următoarelor concursuri naţionale, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, care solicită postul didactic/catedra vacant(ă) în a doua specializare: limbă modernă/maternă, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică, religie, posturi în specialitate din palatele şi cluburile copiilor şi elevilor; v) candidaţi care au renunţat la posturile didactice/catedrele pe care au fost repartizaţi în etapele anterioare, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare. Notă: 1) La etapa de repartizare prevăzută la lit. e), în cadrul şedinţelor de repartizare organizate în perioada 18-19 august 2022participă: a) în situaţia în care încetează starea de alertă, candidaţii care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, b) în condiţiile menţinerii stării de alertă candidaţii care au susţinut proba scrisă la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti şi candidaţii care au susţinut proba scrisă în alte judeţe şi au optat pentru repartizare în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti conform prevederilor art. 80 alin. (3) şi (4) din Metodologie. 2) La etapele de repartizare prevăzute la lit. i)-v) participă şi candidaţii prevăzuţi la art. 89 alin. (2), care au participat la concursurile naţionale din sesiunile 2022, 2021, 2020, 2019, 2018, 2017şi/sau 2016 în alte judeţe 3) Prevederile de la lit. v) se aplică în şedinţele de repartizare organizate până la data de 24 august 2022. 4) Pentru sesiunile 2021 şi 2020 ale concursului naţional se iau în calcul notele obţinute la proba scrisă, iar pentru sesiunile 2019,2018, 2017 şi 2016 ale concursului naţional se iau în calcul mediile de repartizare stabilite conform prevederilor art. 64 alin. (9) din Metodologie. 2. Repartizarea personalului didactic de predare, conform punctului 1, se realizează pe perioadă nedeterminată pe posturi didactice/catedre vacante doar pentru completarea normei didactice de predare/transferarea pentru restrângere de activitate cadrelor didactice titulare sau cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie, care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022, în condiţiile prezentei Metodologii, precum şi pentru transferul cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate. In toate celelalte situaţii prevăzute la alin. (1) repartizarea candidaţilor/cadrelor didactice pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se realizează pe perioadă determinată. Repartizarea absolvenţilor cu diplomă ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare, conform punctului 1, se realizează doar pe catedre vacante/rezervate în specialitate din învăţământul primar sau gimnazial ori în palate şi cluburi ale copiilor şi elevilor, cu salarizarea corespunzătoare funcţiei de institutor. Absolvenţii cu diplomă ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare repartizaţi în palate şi cluburi ale copiilor şi elevilor şi candidaţii calificaţi cu a doua specializare repartizaţi pe posturi didactice care necesită probă practică susţin, dacă este cazul, la nivelul unităţii de învăţământ în care au fost repartizaţi, până la data începerii cursurilor, o probă practică specifică în profilul postului. 3. Absolvenţii colegiilor universitare de institutori, cu durata studiilor de 3-4 ani, pe a căror diplomă de absolvire nu este înscrisă şi a doua specializare, dar au menţionată în foaia matricolă direcţia de studiu în a doua specializare: limba modernă/maternă, muzică, desen, arte plastice sau educaţie fizică se asimilează următoarelor specializări cuprinse în Centralizator: "Institutori-O limbă străină"; "Institutori (învăţământ primar)-O limbă străină"; "Institutori-Limba rromani"; "Institutori-Muzică"; "Institutori-Desen"; "Institutori- Arte plastice" sau "Institutori-Educaţie fizică" şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi absolvenţii cu diplomă ai colegiilor universitare de institutori cu a doua specializare, conform prezentei Metodologii. 4. La note/medii egale departajarea se face conform art. 65. ANEXA 19 la Metodologie CALENDARUL mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2022 - 2023 I. Ordinea desfăşurării etapelor mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023 este următoarea: 1) Constituirea comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, prin decizia inspectorului şcolar general. Până la 4 ianuarie 2022 2) Revizuirea deciziilor de numire/transfer/repartizare pe post catedră a personalului didactic titular, conform prevederilor art.19 alin. (3) şi (4) din Metodologie, întocmirea, de către unităţile de învăţământ, a listelor cuprinzând cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 387/2018, conform prevederilor art. 284 alin. (11) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a listelor cuprinzând personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare începând cu data de 1 septembrie 2022, pe baza cererilor înregistrate la secretariatele unităţilor de învăţământ şi comunicarea acestora la inspectoratul şcolar: a) pentru limită de vârstă; b) la cerere, pentru pensionare anticipată sau pensionare anticipată parţială. Până la 21 ianuarie 2022 3) Constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic, soluţionarea cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare la nivelul unităţilor de învăţământ a personalului didactic care beneficiază de aceste drepturi, conform prevederilor Metodologiei şi soluţionarea cererilor cadrelor didactice titulare prevăzute la art. 27 alin. (1) şi (2) din Metodologie: a) elaborarea ofertei şcolii şi stabilirea disciplinelor opţionale pentru anul şcolar următor; b) constituirea tuturor posturilor didactice/catedrelor la nivelul unităţilor de învăţământ/consorţiilor şcolare, ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământ, a aprobării proiectelor planurilor de şcolarizare şi a ofertei educaţionale; c) depunerea cererilor de către cadrele didactice titulare prevăzute la art. 27 alin. (1) şi (2) din Metodologie şi a cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare la secretariatele unităţilor de învăţământ; Până la 20 ianuarie 2022 d) întregirea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare titular în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări şi completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a personalului didactic de predare titular la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ în care este titular/consorţiului şcolar sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate şi comunicarea cadrelor didactice şi inspectoratelor şcolare, a acordului/acordului de principiu/refuzului cadrelor didactice titulare pentru întregirea/completarea normei didactice de predare; Perioada: 20-21 ianuarie 2022 e) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare; Zilele: 21 şi 25 ianuarie 2022 f) analizarea contestaţiilor privind soluţionarea cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi stabilirea listei finale a cadrelor didactice titulare pentru care se acordă întregirea/completarea normei didactice de predare; Termen: 26 ianuarie 2022 g) completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată pentru cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie la nivelul unităţii/unităţilor de învăţământ/consorţiului şcolar sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră; Perioada: 20-27 ianuarie 2022 h) analizarea cererilor cadrelor didactice titulare prevăzute la art. 27 alin. (1) şi (2) din Metodologie în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi comunicarea, la inspectoratele şcolare, a acordului/acordului de principiu/refuzului cadrelor didactice titulare pentru transfer; Termen: 27 ianuarie 2022 i) constituirea normei didactice de predare, întregirea normei didactice de predare pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări şi comunicarea, la inspectoratele şcolare, a acordului/acordului de principiu/refuzului cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru întregirea normei didactice, urmată de completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată, la nivelul unităţilor de învăţământ în care sunt angajate, pentru cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora li se poate constitui cel puţin o jumătate de normă didactică de predare în baza documentelor de repartizare pe post/catedră; Perioada: 20-27 ianuarie 2022 j) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare; Perioada: 27-28 ianuarie 2022 k) analizarea contestaţiilor în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi stabilirea listei finale a cadrelor didactice titulare prevăzute la art. 27 alin. (1) şi (2) din Metodologie pentru care se acordă transferul şi a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru care se acordă întregirea/completarea normei didactice de predare; Termen: 31 ianuarie 2022 l) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar*; Perioada: 21-28 ianuarie 2022 m) analiza, corectarea şi avizarea proiectului de încadrare şi a ofertei de posturi didactice/catedre vacante/rezervate de către inspectoratul şcolar; Perioada: 31 ianuarie-18 februarie 2022 n) emiterea şi comunicarea deciziilor de transfer/întregire de normă didactică de predare. Perioada: 18-25 februarie 2022 4) Stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (4) şi (5) din Metodologie şi se menţine în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2022-2023: a) depunerea şi înregistrarea cererilor la secretariatele unităţilor de învăţământ; Până la 20 ianuarie 2022 b) aprobarea cererilor privind menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică peste vârsta de pensionare la nivelul unităţilor de învăţământ; Până la 27 ianuarie 2022 c) întocmirea, la nivelul inspectoratelor şcolare, a listelor finale cuprinzând cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (4) şi (5) din Metodologie şi au solicitat menţinerea în activitate ca titular în anul şcolar2022-2023, prezentarea acestora spre validare consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, conform hotărârii comisiei paritare şi afişarea listelor finale la inspectoratele şcolare; Perioada: 27-28 ianuarie 2022 d) înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare; Zilele: 28 şi 31 ianuarie 2022 e) soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Termen: 1 februarie 2022 5) Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului şcolar şi transferarea personalului didactic disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare ori prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ: a) afişarea, la inspectoratele şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete; Termen: 21 februarie 2022 b) afişarea, la inspectoratele şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2022; Termen: 21 februarie 2022 c) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare; Termen: 21 februarie 2022 d) înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea şi avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 21-23 februarie 2022 e) afişarea la inspectoratul şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluţionarea reducerii de activitate; Termen: 24 februarie 2022 f) înregistrarea contestaţiilor la punctajele acordate; Perioada: 24-25 februarie 2022 g) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar*; Perioada: 21-25 februarie 2022 h) soluţionarea contestaţiilor la punctajele acordate, în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea punctajelor finale la inspectoratul şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 28 februarie 2022 i) depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obţinerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluţionării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ, CMBRAE/CJRAE; Perioada: 28 februarie-1 martie 2022 j) analiza în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ a solicitărilor şi comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat; Termen: 2 martie 2022 k) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu emise de unităţile de învăţământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimţit între unităţile de învăţământ, la unitatea de învăţământ; Perioada: 2-3 martie 2022 l) soluţionarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unităţile de învăţământ în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ; Perioada: 2-4 martie 2022 m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluţionarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 2-8 martie 2022 n) soluţionarea în şedinţă de repartizare, în ordine, a: (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie pe perioadă determinată; (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer; (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată; (iv) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; Termen: 9 martie 2022 o) înregistrarea contestaţiilor la inspectoratul şcolar cu privire la modul de soluţionare a restrângerilor; Perioada: 9-10 martie 2022 p) soluţionarea contestaţiilor în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar; Termen: 11 martie 2022 q) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare, cu respectarea prevederilor art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 14-21 martie 2022 Notă: Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se suspendă organizarea şi desfăşurarea activităţilor prevăzute la lit. i)-m). 6) Modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat şi concursul naţional de titularizare cu nota/media de cel puţin 7 (şapte), în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi dacă postul este vacant: a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 14 martie 2022 b) depunerea, înregistrarea cererilor însoţite de documentele justificative la secretariatele unităţilor de învăţământ, analizarea cererilor în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi comunicarea acordului/refuzului motivat privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului; Perioada: 14-15 martie 2022 c) transmiterea listelor cuprinzând cadrele didactice care au primit acordul/refuzul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei la inspectoratele şcolare; Termen: 16 martie 2022 d) verificarea listelor cuprinzând cadrele didactice care au primit acordul/refuzul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate şi înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi remedierea eventualelor abateri constatate de inspectoratul şcolar; Perioada: 16-18 martie 2022 e) soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi validarea listelor finale cuprinzând cadrele didactice pentru care se propune modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei; Termen: 21 martie 2022 f) emiterea şi comunicarea deciziilor privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cu respectarea prevederilor art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 22-25 martie 2022 7) Pretransferul personalului didactic. Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră: a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete; b) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare (pentru unităţile de învăţământ care nu au avut condiţii specifice pentru etapa de transfer); Termen: 22 martie 2022 c) depunerea, la inspectoratele şcolare, a cererilor, însoţite de documentele menţionate în acestea, de către: (i) cadrele didactice care solicită pretransfer, respectiv pretransfer prin schimb de posturi/catedre în baza consimţământului scris; (ii) cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării; d) verificarea dosarelor depuse şi avizarea acestora de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 22-25 martie 2022 e) afişarea, la avizierul şi pe pagina web a inspectoratului şcolar, a: (i) listei cu punctajele cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, cu precizarea localităţii de domiciliu şi a unităţilor de învăţământ la care sunt titulare cadrele didactice care au depus cereri; (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au solicitat modificarea repartizării, cu precizarea următoarelor informaţii: studiile, postul/didactic/catedra pe care sunt angajate, localitatea de domiciliul, rezultatele obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la care a participat, gradul didactic, nota/media obţinută la gradul didactic, media de departajare calculată conform anexei nr. 15, media obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice, avizele şi atestatele dobândite, calificativele obţinute în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi şi calificativul parţial în anul şcolar în curs şi sancţiunile disciplinare în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi sau pe parcursul anului şcolar în curs. Termen: 28 martie 2022 f) înregistrarea contestaţiilor cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ la punctajele acordate; Perioada: 28-29 martie 2022 g) soluţionarea contestaţiilor la punctajele acordate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, afişarea punctajelor finale la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 30 martie 2022 h) desfăşurarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor la sediul inspectoratului şcolar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar*; Perioada: 23-30 martie 2022 i) depunerea, la unităţile de învăţământ, a cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către: (i) cadrele didactice care solicită pretransfer la unităţile de învăţământ care au publicat posturi didactice/catedre vacante pentru obţinerea acordului de principiu pentru pretransfer, precum şi la unităţile de învăţământ la care sunt titulare cadre didactice care au depus cereri de pretransfer, pentru obţinerea acordului de principiu pentru pretransfer; (ii) cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării; Perioada: 28-30 martie 2022 j) analiza, în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, a solicitărilor depuse de cadrele didactice şi comunicarea hotărârii cu privire la: (i) emiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii; (ii) emiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice; (iii) emiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare specifice, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizăm cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice; k) transmiterea la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară, a situaţiilor de pretransfer în vederea schimbării locului de muncă ori a felului muncii, determinată de starea de sănătate a acestora, la propunerea medicului de medicină a muncii, pentru emiterea avizului; Termen: 31 martie 2022 l) depunerea contestaţiilor privind acordurile de principiu emise de unităţile de învăţământ, de către personalul didactic care solicită pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; m) depunerea contestaţiilor privind acordurile de principiu emise de unităţile de învăţământ, de către cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei care solicită modificarea repartizării, la consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ; Perioada: 31 martie-1 aprilie 2022 n) soluţionarea contestaţiilor privind acordurile de principiu emise de unităţile de învăţământ; Perioada: 4-6 aprilie 2022 o) soluţionarea în şedinţă de repartizare, în ordine, a: (i) cererilor cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie, rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei; (ii) cererilor cadrelor didactice rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei; (iv) cererilor de pretransfer şi prin schimb de posturi; (v) cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei şi prin schimb de posturi; Termen: 7-8 aprilie 2022 p) înregistrarea contestaţiilor la inspectoratul şcolar cu privire la modul de soluţionare a cererilor de pretransfer/modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei ; Zilele: 7, 8 şi 11 aprilie 2022 q) soluţionarea contestaţiilor în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi afişarea acesteia la sediile inspectoratelor şcolare; Termen: 12 aprilie 2022 r) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare, cu respectarea prevederilor art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 12-20 aprilie 2022 Notă: Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se suspendă organizarea şi desfăşurarea activităţilor prevăzute la lit. b), lit. i) (i), lit. j) (i) şi (ii) şi lit. l). 8) Stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2022-2023, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ, în baza notei sau mediei de repartizare minimum 7 (şapte) obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2021 şi/sau 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, pentru finali/arca ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi, conform prevederilor art. 63 din Metodologie: a) depunerea şi înregistrarea la secretariatele unităţilor de învăţământ, a cererilor personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în vederea prelungirii duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; Perioada: 4-14 aprilie 2022 b) discutarea şi analizarea de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, a cererilor depuse, comunicarea, de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; Până la 21 aprilie 2022 c) reactualizarea dosarelor personale, la inspectoratele şcolare, a cadrelor didactice care au primit acordul de principiu privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, conform prevederilor art. 63 din Metodologie; verificarea dosarelor şi a situaţiilor transmise de unităţile de învăţământ, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 27 aprilie-2 mai 2022 d) verificarea şi avizarea dosarelor cadrelor didactice de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 28 aprilie-3 mai 2022 e) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a soluţionării, în ordine, a: (i) cererilor cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie rămase cu norma didactică incompletă pentru completarea normei didactice de predare, conform prevederilor Metodologiei; (ii) cererilor cadrelor didactice rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei; (iv) cererilor de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ; (v) cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei; (vi) cererilor de prelungire a duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2022-2023, pentru personalul didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, conform prevederilor art. 63 din Metodologie. Termen: 5 mai 2022 f) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare. Perioada: 6-13 mai 2022 9) Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar: a) înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare; Până la 5 mai 2022 b) verificarea şi publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs; Termen: 6 mai 2022 c) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaţilor la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenţii promoţiei 2022; Perioada: 9-17 mai 2022 d) verificarea şi avizarea dosarelor candidaţilor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului; Perioada: 10-20 mai 2022 e) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidaţi sau împuterniciţii acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare şi desfăşurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoţiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs. Perioadele: 10-20 mai 2022; 6-8 iulie 2022 pentru absolvenţii promoţiei 2022/absolvenţii 2022 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educaţiei prin care se recrutează, se selectează, se pregăteşte şi se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2022-2023 Notă: (1) În perioada 9-17 mai 2022 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022. (2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2022 (studiilor medii/postliceale/universitare de licenţă/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 13 iulie 2022, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2022 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică. (3) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-Co V-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidaţii nu mai validează fişele de înscriere şi optează, în scris, pentru judeţul/municipiul Bucureşti în care se prezintă la repartizare. f) afişarea, la avizierele inspectoratelor şcolare, a: (i) listei candidaţilor înscrişi şi a graficului privind susţinerea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă; (ii) listei cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice. Termen: 23 mai 2022 Notă: Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, candidatul care observă erori în datele afişate informează, în scris, prin poştă electronică, inspectoratul şcolar în vederea corectării acestora până la data de 8 iulie 2022. g) stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora la Ministerul Educaţiei, Direcţia Generală Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară; h) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe*. Perioada: 24 mai-30 iunie 2022 Notă: (1) In perioada 24 mai-30 iunie 2022pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2022. (2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 24 mai - 3 iunie 2022. i) afişarea rezultatelor la probele practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă; Termen: 4 iulie 2022 j) desfăşurarea probei scrise; Termen: 13 iulie 2022 k) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 19 iulie 2022 l) înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare; Perioada: 19-20 iulie 2022 m) soluţionarea contestaţiilor Perioada: 21-26 iulie 2022 n) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 27 iulie 2022 o) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; Termen: 29 iulie 2022 p) şedinţă de repartizare, în ordine, a: (i) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie; (ii) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie; (iii) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie; (iv) cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; (v) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2022, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; Termen: 1 august 2022 q) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 2 august 2022 r) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 2-22 august 2022 10) Stabilirea personalului didactic pensionat care solicită reîncadrarea în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, cu condiţia suspendării pensiei pe durata reîncadrării, conform art. 82 din Metodologie, precum şi stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (4) şi (5) din Metodologie, care se menţine în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2022-2023, conform art. 83 din Metodologie: a) depunerea şi înregistrarea cererilor la secretariatele unităţilor de învăţământ; Perioada: 4-14 aprilie 2022 b) discutarea şi analizarea de către consiliile profesorale ale unităţilor de învăţământ/consiliile de administraţie, a cererilor depuse; c) comunicarea, de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind reîncadrarea în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, în condiţiile prevăzute la art. 82 din Metodologie, respectiv a acordului de principiu/refuzului privind menţinerea în activitate, în anul şcolar 2022-2023, a personalului didactic prevăzut la art. 83 din Metodologie; Termen: 21 aprilie 2022 d) validarea de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a listelor finale cuprinzând personalul didactic titular pensionat care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 82 alin. (1) din Metodologie şi a solicitat reîncadrarea în funcţia de personal didactic, respectiv a listelor finale cuprinzând personalul didactic prevăzut la art. 83 din Metodologie, conform hotărârii comisiei paritare; Termen: 27 aprilie 2022 e) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare; Perioada: 27 aprilie-3 mai 2022 f) soluţionarea contestaţiilor de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar; Perioada: 4-6 mai 2022 g) ocuparea posturilor didactice/catedrelor, rămase vacante, de către cadrele didactice care au primit acordul de principiu privind reîncadrarea în funcţia de personal didactic, în anul şcolar 2022-2023, respectiv de către cadrele didactice care au primit acordul de principiu pentru menţinerea în activitate ca titular în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar2022-2023, conform art. 82 şi 83 din Metodologie, precum şi de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: 2 august 2022 h) emiterea şi comunicarea deciziilor. Perioada: 3-22 august 2022 11) Detaşarea în interesul învăţământului: a) înregistrarea acordurilor pentru detaşare în interesul învăţământului, la unităţile de învăţământ; Perioada:9-17 mai 2022 b) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului*; Perioada: 24 mai-3 iunie 2022 c) discutarea şi soluţionarea propunerilor pentru detaşare în interesul învăţământului în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ; Până la data de 10 iunie 2022 d) transmiterea listei cadrelor didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, însoţite de acordurile acestora, la inspectoratele şcolare; Până la data de 14 iunie 2022 e) numirea, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţiile de conducere, îndrumare şi control neocupate prin concurs; Până la data de 16 august 2022 f) ocuparea posturilor didactice, rămase vacante/rezervate, de către cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie, precum şi de către cadrele didactice titulare pentru care s-a propus detaşarea în interesul învăţământului, în anul şcolar 2022-2023 şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Perioada: 16-17 august 2022 g) înregistrarea cererilor cadrelor didactice titulare, a căror reducere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer/completare de normă didactică de predare, a cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică incompletă din etapele anterioare, pentru completarea normei didactice de predare, conform prevederilor Metodologiei, precum şi a cadrelor didactice şi candidaţilor prevăzuţi la art. 53 alin. (5) şi art. 89 alin. (2) din Metodologie; Termen: 16 august 2022 h) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului*; Termen: 17 august 2022 i) soluţionarea în şedinţă de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a: (i) cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie; (ii) cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată; (iii) cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi a cadrelor didactice prevăzute la art. 53 alin. (5) din Metodologie; (iv) cererilor cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie; Termen: 18 august 2022 j) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 19-26 august 2022 Notă. 1) In perioada 16-17 august 2022, cadrele didactice şi candidaţii care s-au înscris în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic de predare îşi pot completa dosarele de înscriere. 2) începând cu data de 16 august 2022, prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, în toate etapele şi şedinţele de repartizare, precum şi după începerea cursurilor, au, în ordine, cadrele didactice titulare cu reducerea de activitate nesoluţionată, cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care solicită completarea normei didactice de predare şi cadrele didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie. 12) Detaşarea la cerere: a) depunerea şi înregistrarea cererilor, la secretariatele unităţilor de învăţământ, de către cadrele didactice titulare care solicită continuitate pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2022-2023; Perioada: 4-14 aprilie 2022 b) discutarea şi analizarea de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, a cererilor depuse de către cadrele didactice titulare care solicită continuitate pentru detaşare la cerere şi comunicarea, de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice, a acordului de principiu/refuzului privind continuitatea pentru detaşare la cerere în anul şcolar 2022-2023; Până la 21 aprilie 2022 c) înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere, însoţite de documentele solicitate în acestea, pentru continuitate la detaşarea la cerere, respectiv detaşare la cerere prin concurs sau concurs specific. Perioada 9-17 mai 2022 Notă. In mod excepţional, cadrele didactice care nu au depus cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, în perioada 9-17 mai 2022, mai pot depune cereri de înscriere pentru detaşare la cerere, prin concurs specific, în data de 16 august2022. d) verificarea şi avizarea dosarelor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 10-18 mai 2022 e) afişarea punctajelor la inspectoratele şcolare; Termen: 23 mai 2022 f) depunerea contestaţiilor la punctaje la inspectoratele şcolare; Perioada: 23-24 mai 2022 g) soluţionarea contestaţiilor la punctaje; Termen: 25 mai 2022 h) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului*; Perioada: 24 mai-30 iunie 2022 i) soluţionarea în şedinţă de repartizare, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a: (i) cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată a cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor de completare a normei didactice de predare pe perioadă determinată cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie; (ii) cererilor cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată; (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi a cadrelor didactice prevăzute la art. 53 alin. (5) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată; (iv) cererilor cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie; (v) solicitărilor pentru detaşare la cerere prin continuitate; (vi) solicitărilor pentru detaşare la cerere în ordinea descrescătoare a mediilor şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: i8 august 2022 (vii) solicitărilor pentru detaşare la cerere prin concurs specific în ordinea descrescătoare a punctajelor; Termen: 22 august 2022 j) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a soluţionării detaşărilor la cerere; Termen: 22 august 2022 k) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 24-29 august 2022 13) Repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin nota/media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2022, după caz: a) repartizarea în şedinţă, conform prevederilor Metodologiei, în ordine, a: (i) cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/determinată, respectiv a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată; (ii) cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată; (iii) cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei şi a cadrelor didactice prevăzute la art. 53 alin. (5) din Metodologie pentru completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată; (iv) cadrelor didactice care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată conform prevederilor art. 63 din Metodologie; (v) candidaţilor care au obţinut cel puţin nota/media de repartizare 7 (şapte) la concursul naţional, sesiunea 2022, după caz, în ordinea descrescătoare a notelor/mediilor de repartizare, având prioritate candidaţii care beneficiază şi de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul şcolar 2022-2023, în condiţiile art. 63 sau 87 din Metodologie, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (şapte) la concursurile naţionale, sesiunile 202i şi/sau 2020, respectiv 202i, 2020, 20i9 şi/sau 20i 8 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar; Perioada: i8-i9 august 2022 b) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Termen: i9 august 2022 c) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 22-29 august 2022 14) Modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din Metodologie: a) stabilirea în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ a modificării duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din Metodologie; Perioada: 22-23 august 2022 b) transmiterea hotărârilor consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ la inspectoratele şcolare; Termen: 24 august 2022 c) emiterea deciziilor privind modificarea duratei contractelor individuale de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din Metodologie; d) emiterea şi comunicarea deciziilor de transfer, pretransfer, detaşare pentru cadrele didactice prevăzute la art. 21 alin. (6) din Metodologie şi pentru cadrele didactice cărora li s-a modificat durata contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, care au participat la aceste etape de mobilitate şi au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2022. Perioada: 25-29 august 2022 15) Stabilirea prelungirii duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2022-2023, pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în baza notei/mediei de repartizare minimum 5 (cinci) obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunile 2021 şi/sau 2020, respectiv 2021, 2020, 2019 şi/sau 2018 pentru învăţători/institutori/profesori pentru învăţământ primar, pentru finalizarea ciclului primar la aceeaşi clasă de elevi, conform prevederilor art. 63 şi 87 din Metodologie: a) depunerea şi înregistrarea la secretariatele unităţilor de învăţământ, a cererilor personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, în vederea prelungirii duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, conform prevederilor art. 63 şi 87 din Metodologie; Perioada: 4-14 aprilie 2022 b) discutarea şi analizarea de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, a cererilor depuse; Până la 21 aprilie 2022 c) reactualizarea dosarelor personale, la inspectoratele şcolare, a cadrelor didactice care au primit acordul de principiu privind prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, conform prevederilor art. 63 şi 87 din Metodologie; verificarea dosarelor şi a situaţiilor transmise de unităţile de învăţământ, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 9-17 mai 2022 d) verificarea şi avizarea dosarelor cadrelor didactice de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 10-18 mai 2022 Notă. În mod excepţional, cadrele didactice care au primit acorduri de principiu sau nu au depus cereri de prelungire a duratei contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, în perioada 9-17 mai 2022, mai pot depune cereri la inspectoratele şcolare în perioada 16-17 august2022. e) repartizarea cadrelor didactice care îndeplinesc condiţiile privind prelungirea duratei contractelor individuale de muncă, în anul şcolar 2022-2023, conform art. 63 şi 87 din Metodologie şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Perioada: 22-24 august 2022 f) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Până la 30 august 2022 16) Repartizarea şi ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate pe perioadă determinată: a) înregistrarea, la inspectoratele şcolare, a cererilor de înscriere, însoţite de documentele solicitate în acestea, a candidaţilor care beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023 şi a celor care solicită angajare pe perioadă determinată în baza rezultatelor obţinute la concursurile de titularizare sesiunile 2021, 2020, 2019, 2018, 2017 sau 2016. Perioada: 9-17 mai 2022 Notă. 1) În mod excepţional, candidaţii care nu au depus cereri pentru angajare pe perioadă determinată în anul şcolar 2022-2023, în perioada 9-17 mai 2022, mai pot depune cereri în data de 16 august 2022. 2) Candidaţii care au depus cereri de înscriere în perioada 9-17 mai 2022 îşi pot completa dosarele de înscriere în perioada 16-17 august 2022. b) verificarea şi avizarea dosarelor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 10-18 mai 2022 c) organizarea şi desfăşurarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale în profilul postului*; Perioada: 24 mai-30 iunie 2022 d) repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul inspectoratului şcolar, conform anexei nr. 18 la Metodologie şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; Perioada: 23-24 august 2022 e) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Până la 30 august 2022 17) Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în regim de plata cu ora: a) depunerea dosarelor pentru încadrare în regim de plată cu ora la unităţile de învăţământ şi susţinerea interviurilor în vederea încadrării în regim de plată cu ora; Perioada: 23-24 august 2022 Notă: Pe durata stării de alertă, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, concursul privind angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat şi a personalului didactic pensionat constă doar în prezentarea unui curriculum vitae, care să conţină elemente relevante cu privire la activitatea profesională. b) atribuirea orelor vacante/rezervate în regim de plata cu ora personalului didactic titular la nivelul unităţilor de învăţământ, prin decizie a directorilor unităţilor de învăţământ şi acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic titular din alte unităţi de învăţământ, personalului didactic asociat şi personalului didactic pensionat, pe baza rezultatelor obţinute la interviu, dacă este cazul; Termen: 25 august 2022 c) transmiterea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei posturilor didactice/catedrelor ocupate în regim de plata cu ora şi a rezultatelor obţinute la interviu, precum şi a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete ramase neocupate datorită neprezentării la post a candidaţilor repartizaţi în etapele anterioare; acordarea avizului pentru încadrare în regim de plata cu ora personalului didactic angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată în alte unităţi de învăţământ şi depunerea acestuia la inspectoratele şcolare; Perioada: 25-26 august 2022 d) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. Perioada: 26 august-1 septembrie 2022 18) Organizarea concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti: a) depunerea şi înregistrarea dosarelor, validarea şi revalidarea fişelor de înscriere; Perioada: 25-26 august 2022 b) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului*); *) Pe durata stării de alertă, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, până la eliminarea restricţiilor privind adunările publice de către autorităţile de resort, se susţin doar probe practice/orale evaluate prin calificative "Admis/Respins", conform anexelor nr. 4 şi 12 la Metodologie, probe la care nu se admit contestaţii, rezultatul stabilit de comisia de organizare şi desfăşurare a probelor orale rămânând definitiv. Termen: 29 august 2022 c) desfăşurarea probei scrise şi comunicarea rezultatelor; Termen: 30 august 2022 d) depunerea contestaţiilor, analizarea, rezolvarea acestora şi comunicarea rezultatelor finale. Perioada:30-31 august 2022 19) Organizarea la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti a testării pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate: a) depunerea şi înregistrarea dosarelor de înscriere; Perioada: 25-26 august 2022 b) desfăşurarea probei scrise, a interviului în cadrul testării şi comunicarea rezultatelor; Perioada: 29-30 august 2022 c) depunerea contestaţiilor, analizarea, rezolvarea acestora şi comunicarea rezultatelor finale; Perioada: 30-31 august 2022 20) Repartizarea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în şedinţă de repartizare organizată la nivelul inspectoratului şcolar, în ordine, după cum urmează: a) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 94 alin. (7) din Metodologie; b) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 96 alin. (3) din Metodologie; c) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 103 alin. (1) şi (2) din Metodologie; d) ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, conform prevederilor art. 104 alin. (1) şi (2) din Metodologie. Perioada: 1-2 septembrie 2022 Notă: (1) In perioada 25 august-2 septembrie 2022 se pot efectua detaşări în interesul învăţământului, conform prevederilor art.84 alin. (1)-(5) din Metodologie, pentru cadrele didactice titulare anterior concursului naţional, sesiunea 2022, precum şi pentru cadrele didactice debutante din învăţământul preuniversitar de stat şi particular prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) din Metodologie, care au promovat examenul naţional pentru obţinerea definitivării în învăţământ, sesiunea 2022. Aceste detaşări nu se consideră în afara Calendarului şi nu se analizează în cadrul comisiilor paritare constituite la nivelul inspectoratelor şcolare, iar pentru aceste detaşări nu este necesar avizul Ministerului Educaţiei. (2) În situaţia în care anumite perioade prevăzute în prezentul Calendar includ şi zile nelucrătoare sau zile libere stabilite prin lege, activităţile prevăzute în perioadele respective se organizează şi se desfăşoară în zilele lucrătoare din perioadele respective. II. Transmiterea la Ministerul Educaţiei a situaţiei statistice globale privind repartizarea candidaţilor pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate. Termen: 30 septembrie 2022 ANEXA 20 la Metodologie PLANURI-CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT VALABILE PENTRU ÎNCADRAREA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR (învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, profesional şi liceal)
┌────┬─────────────────────┬─────┬──────────┐
│Nr. │Denumire ordin │Nr. │Data │
│crt.│ministru │ordin│emiterii │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│i. │aprobarea │4694 │02.08.2019│
│ │Curriculumului pentru│ │ │
│ │educaţie timpurie │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│2. │învăţământul primar │3371 │12.03.2013│
│ │şi a Metodologiei │ │ │
│ │privind aplicarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │învăţământul primar │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planului-cadru de │ │ │
│ │învăţământ al │ │ │
│ │alternativei │ │ │
│ │educaţionale Waldorf │ │ │
│3. │pentru învăţământul │4825 │28.10.2014│
│ │primar şi a │ │ │
│ │programelor şcolare │ │ │
│ │pentru clasa │ │ │
│ │pregătitoare, clasa I│ │ │
│ │şi clasa a II-a, │ │ │
│ │alternativa │ │ │
│ │educaţională Waldorf │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│4. │planurilor-cadru de │3590 │05.04.2016│
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │învăţământul │ │ │
│ │gimnazial │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │modificarea şi │ │ │
│ │completarea Ordinului│ │ │
│ │ministrului educaţiei│ │ │
│ │naţionale şi │ │ │
│ │cercetării │ │ │
│5. │ştiinţifice nr. 3590/│4828 │30.08.2018│
│ │2016 privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │învăţământul │ │ │
│ │gimnazial │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │modificarea şi │ │ │
│ │completarea Ordinului│ │ │
│ │ministrului educaţiei│ │ │
│ │naţionale şi │ │ │
│ │cercetării │ │ │
│6. │ştiinţifice nr. 3590/│5086 │30.08.2019│
│ │2016 privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │învăţământul │ │ │
│ │gimnazial │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin cu privire la │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│7. │clasele a IX-a - a │3410 │16.03.2009│
│ │XII-a, filierele │ │ │
│ │teoretică şi │ │ │
│ │vocaţională cursuri │ │ │
│ │de zi │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin cu privire la │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│8. │XII-a, filiera │4856 │31.08.2009│
│ │vocaţională, profil │ │ │
│ │artistic, │ │ │
│ │specializarea │ │ │
│ │conservare-restaurare│ │ │
│ │bunuri culturale, │ │ │
│ │cursuri de zi │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│9. │învăţământ pentru │5347 │07.09.2011│
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│ │XII-a, filiera │ │ │
│ │vocaţională, profil │ │ │
│ │pedagogic │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │modificarea şi │ │ │
│ │completarea Ordinului│ │ │
│ │nr. 5347/2011 privind│ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│10. │planurilor-cadru de │4927 │29.08.2013│
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a -a │ │ │
│ │XII-a, filiera │ │ │
│ │vocaţională, profilul│ │ │
│ │pedagogic │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│11. │XII-a, filiera │3641 │03.02.2011│
│ │vocaţională, profil │ │ │
│ │teologic, cultul │ │ │
│ │ortodox, │ │ │
│ │specializarea ghid │ │ │
│ │turism religios │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│ │XII-a, filiera │ │ │
│ │vocaţională, profilul│ │ │
│ │teologic, cultul │ │ │
│ │romano-catolic, │ │ │
│ │specializarea ghid │ │ │
│12. │turism religios şi a │5121 │15.12.2014│
│ │programelor şcolare │ │ │
│ │din curriculumul │ │ │
│ │diferenţiat pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│ │XII-a, filiera │ │ │
│ │vocaţională, profilul│ │ │
│ │teologic, cultul │ │ │
│ │romano-catolic, │ │ │
│ │specializarea ghid │ │ │
│ │turism religios │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│ │XII-a, filiera │ │ │
│ │vocaţională, profilul│ │ │
│ │teologic, cultul │ │ │
│ │greco-catolic, │ │ │
│ │specializarea ghid │ │ │
│13. │turism religios şi a │4395 │30.06.2015│
│ │programelor şcolare │ │ │
│ │din curriculumul │ │ │
│ │diferenţiat pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│ │XII-a, filiera │ │ │
│ │vocaţională, profilul│ │ │
│ │teologic, cultul │ │ │
│ │greco- catolic, │ │ │
│ │specializarea ghid │ │ │
│ │turism religios │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│ │clasele a IX-a - a │ │ │
│14. │XII-a, filiera │4217 │01.08.2018│
│ │vocaţională, profil │ │ │
│ │teologic, cultul │ │ │
│ │romano-catolic de │ │ │
│ │limbă maghiară, │ │ │
│ │specializarea ghid │ │ │
│ │turism religios │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin cu privire la │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│15. │clasa a IX-a, ciclul │3411 │16.03.2009│
│ │inferior al liceului,│ │ │
│ │filiera tehnologică, │ │ │
│ │învăţământ de zi şi │ │ │
│ │învăţământ seral │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin cu privire la │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planului-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│16. │clasa a X-a, ciclul │3081 │27.01.2010│
│ │inferior al liceului,│ │ │
│ │filiera tehnologică, │ │ │
│ │învăţământ de zi şi │ │ │
│ │învăţământ seral │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planurilor-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru: │ │ │
│ │clasa a X-a, şcoala │ │ │
│ │de arte şi meserii; │ │ │
│ │clasa a X-a, ciclul │ │ │
│ │inferior al liceului,│ │ │
│ │filiera tehnologică, │ │ │
│17. │ruta directă de │3412 │16.03.2009│
│ │calificare; clasa a │ │ │
│ │XI-a, anul de │ │ │
│ │completare; clasele a│ │ │
│ │XI-a - a XII-a şi a │ │ │
│ │XII-a / a XIII-a, │ │ │
│ │ciclul superior al │ │ │
│ │liceului, filiera │ │ │
│ │tehnologică, cursuri │ │ │
│ │de zi şi seral (anexa│ │ │
│ │nr. 4) │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planului-cadru de │ │ │
│18. │învăţământ pentru │3152 │24.02.2014│
│ │învăţământul │ │ │
│ │profesional de stat │ │ │
│ │cu durata de 3 ani │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │planului-cadru pentru│ │ │
│19. │învăţământul primar, │5755 │17.09.2012│
│ │ciclul achiziţiilor │ │ │
│ │fundamentale - clasa │ │ │
│ │pregătitoare, │ │ │
│ │învăţământ special │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│20. │planurilor-cadru │3622 │27.04.2018│
│ │pentru învăţământul │ │ │
│ │special preşcolar, │ │ │
│ │primar şi gimnazial │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea │ │ │
│ │curriculumului pentru│ │ │
│ │grupele de învăţământ│ │ │
│21. │special - pedagogie │5236 │01.09.2008│
│ │curativă, care │ │ │
│ │integrează elevi/ │ │ │
│ │tineri cu deficienţe │ │ │
│ │severe, profunde sau │ │ │
│ │asociate │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordinul nr. 3414/2009│ │ │
│ │privind aprobarea │ │ │
│ │Planului-cadru de │ │ │
│ │învăţământ pentru │ │ │
│22. │învăţământul special │3414 │16.03.2009│
│ │- clasele a IX-a-a │ │ │
│ │XI-a, ciclul inferior│ │ │
│ │al liceului, filiera │ │ │
│ │tehnologică │ │ │
├────┼─────────────────────┼─────┼──────────┤
│ │Ordin privind │ │ │
│ │aprobarea planurilor │ │ │
│ │- cadru de învăţământ│ │ │
│23. │pentru învăţământul │3218 │21.03.2014│
│ │profesional special │ │ │
│ │şi a notei de │ │ │
│ │fundamentare privind │ │ │
│ │elaborarea acestora │ │ │
└────┴─────────────────────┴─────┴──────────┘
-------