Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobată prin ORDINUL nr. 20.349 din 4 mai 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 12 mai 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) MINISTERUL FAMILIEI, TINERETULUI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE TITLUL I NORME privind repartizarea locurilor în taberele studenţeşti pe perioada vacanţelor de vară, pentru studenţii înscrişi la cursurile cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior de stat CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Cadrul legal pentru organizarea taberelor studenţeşti este reprezentat de: 1. Legea nr.350/2006, Legea Tinerilor, cu modificările şi completările ulterioare; 2. Hotărârea Guvernului nr. 22/2022 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse; 3. Hotărârea Guvernului nr.259/2006 privind aprobarea Normelor de cheltuieli pentru realizarea programelor Ministerului Tineretului şi Sportului în domeniul activităţii de tineret, cu modificările şi completările ulterioare; 4. Hotărârea Guvernului nr.264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fonduri publice, modificată de Hotărârea Guvernului nr.621/2018; 5. Legea nr.190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). ART. 2 (1) Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse denumit în continuare MFTES, prin Casele de Cultură ale Studenţilor şi Complexul Cultural Sportiv Studenţesc "Tei", denumite în continuare CCS/CCSS Tei, în perioada vacanţelor studenţeşti, organizează tabere care se desfăşoară la munte, la mare şi în Delta Dunării, unde accesul se poate realiza cu mijloace de transport în comun; (2) Taberele studenţeşti sunt organizate în cel puţin 8 (opt) serii pe parcursul vacanţelor de vară, respectiv cel puţin 2 (două) serii pe parcursul vacanţelor de iarnă. Fiecare serie cuprinde 5 nopţi de cazare, respectiv 6 zile; (3) CCS/CCSS Tei vor achiziţiona serviciile de cazare şi masă cu respectarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; (4) Stabilirea locaţiilor de tabără se va face în urma consultării cu toate organizaţiile studenţeşti, legal constituite, din centrele universitare arondate şi a studenţilor reprezentanţi în Consiliile de Administraţie ale CCS/CCSS Tei; (5) Procesul de consultare se organizează în mod public şi transparent, prin afişarea documentelor privind organizarea taberelor studenţeşti şi a anunţului privind consultările cu cel puţin 7 zile înaintea de desfăşurarea acestora, la loc vizibil şi pe site-ul propriu al MFTES/CCS/CCSS Tei. ART. 3 (1) Studenţii beneficiază de locuri gratuite (cazare şi masă) în tabere, în limita locurilor repartizate, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură şi de activitatea depusă la diverse manifestări culturale, artistice, ştiinţifice, sportive sau de voluntariat. (2) De la aplicarea criteriilor anterior menţionate, sunt exceptate cazurile sociale. CAP. II Beneficiarii taberelor studenţeşti ART. 4 (1) Beneficiarii de locuri gratuite în taberele studenţeşti, în perioada vacanţelor de vară şi de iarnă, în limita fondurilor bugetare aprobate şi a numărului de locuri aferente pe universităţi, sunt studenţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) Sunt înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, la programul de studii universitare de licenţă, la programul de studii universitare de masterat şi doctorat; b) Sunt integralişti respectiv au promovat examenele la toate disciplinele de studiu din anul anterior de şcolarizare şi au promovat examenele la toate disciplinele în sesiunea de iarnă, în cazul studenţilor din anul I; c) Sunt studenţi în vârstă de până la 35 de ani în conformitate cu prevederile art. 2, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 350/2006 Legea Tinerilor. (2) În cazul categoriilor de studenţi cazuri sociale şi studenţi care activează în cadrul CCS/CCSS Tei şi ai Federaţiilor Studenţeşti, criteriul de student integralist nu se aplică, ierarhizarea acestora făcându-se exclusiv pe baza criteriilor sociale, respectiv a criteriilor de selecţie specifice. (3) Studenţii care se află în an terminal, pot beneficia de loc gratuit în taberele studenţeşti, chiar dacă au susţinut toate examenele privind finalizarea studiilor. ART. 5 (1) Categoriile de beneficiari ai taberelor studenţeşti sunt: a) cazuri sociale - studenţi orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau plasament familial, romi, absolvenţi ai liceelor din mediul rural sau din oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori şi cei care beneficiază de burse sociale, aceste categorii reprezentând minimum 20% (în limita locurilor solicitate) din locurile repartizate universităţilor; b) studenţii cu rezultate deosebite obţinute la învăţătură în anul precedent de şcolarizare, studenţii integralişti (studenţii care au promovat examenele la toate disciplinele de studiu din anul anterior de şcolarizare), iar în cazul studenţilor din anul I, studenţii care sunt integralişti pe semestrul I din anul în curs de şcolarizare 2022-2023, în pondere de maxim 85%, cei care au avut activităţi în cadru organizat, al universităţilor, la diverse manifestări culturale, artistice, ştiinţifice, sportive şi de voluntariat în pondere de minim 15% dintre aceştia. Procentele se aplică la numărul de locuri rămase după distribuirea locurilor pentru cazurile sociale prevăzute la lit.a); c) studenţii care activează în cadrul CCS/CCSS Tei şi care s-au evidenţiat prin activităţile cultural - artistice desfăşurate. Aceştia vor fi selectaţi de către CCS/CCSS Tei pe baza criteriilor specifice stabilite de acestea. Din comisie vor face parte şi studenţii din consiliile de administraţie ale CCS/CCSS Tei. Criteriile de selecţie a studenţilor beneficiari, precum şi numele beneficiarilor, facultatea şi universitatea din care provin vor fi postate pe site-urile proprii ale CCS/CCSS Tei, cel târziu cu 7 zile înaintea începerii primei serii de tabără; d) studenţii implicaţi în acţiuni de voluntariat, activităţi şi proiecte studenţeşti, manifestări culturale, ştiinţifice şi sportive gestionate de federaţiile studenţeşti, legal constituite, pe baza criteriilor specifice stabilite de acestea. Criteriile de selecţie a studenţilor beneficiari, precum şi numele beneficiarilor, vor fi postate pe site-urile federaţiile studenţeşti, cel târziu cu 14 zile înaintea începerii primei serii de tabără; e) în situaţia în care locurile aferente beneficiarilor prevăzuţi la lit.a) nu se ocupă, acestea vor fi redistribui beneficiarilor prevăzuţi la lit.b); f) în situaţia în care locurile aferente beneficiarilor prevăzuţi la lit. b) şi c) nu se ocupă, după aplicarea art.5 alin. (1), lit. e), acestea vor fi redistribuite beneficiarilor prevăzuţi la lit. d). (2) Numărul de locuri în tabere este condiţionat de prevederile bugetare şi sunt alocate procentual astfel: a) pentru studenţii prevăzuţi la alin.(1), lit.a) şi b), sunt alocate 80% din locuri; b) pentru studenţii prevăzuţi la alin.(1), lit.c), sunt alocate 5% din locuri, inclusiv membrii comandamentelor de tabără; c) pentru studenţii prevăzuţi la alin. (1), lit.d), sunt alocate 15% din locuri, inclusiv membrii comandamentelor de tabără; CAP. III Modul de repartizare a locurilor în taberele studenţeşti pe instituţii de învăţământ superior de stat ART. 6 MFTES - Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret, repartizează locurile de tabără pe universităţi, proporţional cu numărul de studenţi înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, la programele de studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat, conform Anexei nr.1. ART. 7 MFTES - Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret, repartizează locurile instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru fiecare CCS şi pentru CCSS Tei în funcţie de numărul de studenţi înmatriculaţi la programele de studii universitare de licenţă şi masterat, la forma de învăţământ cu frecvenţă, în anul universitar curent, conform Anexei nr.2. ART. 8 Repartizarea numărului de locuri de tabără în cadrul instituţiei de învăţământ superior se face de către universitate, pe facultăţi, proporţional cu numărul de studenţi înscrişi la forma de învăţământ cu frecvenţă. CAP. IV Modul de acordare a locurilor de tabără în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat ART. 9 Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret transmite CCS/CCSS Tei, iar acestea transmit universităţilor numărul de locuri de tabără aferent prevăzut în Anexele nr.1 şi 2, împreună cu documentaţia necesară (borderoul de distribuire a locurilor în taberele studenţeşti prevăzut în Anexa nr. 3 şi cererea individuală prevăzută în Anexa nr.4). ART. 10 Universităţile vor transmite către fiecare facultate din cadrul lor numărul de locuri care îi revine, acest număr fiind stabilit ca raport între numărul de studenţi înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, pe fiecare facultate şi numărul total de studenţi ai universităţii. ART. 11 Universităţile vor transmite prezenta metodologie şi documentaţia aferentă, facultăţilor, iar acestea au obligaţia de a le afişa la loc vizibil, cât şi pe site-ul propriu, în termenul stabilit de către MFTES. ART. 12 Decanatul facultăţilor are obligaţia să informeze oficial secretariatele proprii în legătură cu etapele procedurii de acordare a locurilor în tabără, în care acestea sunt implicate direct. ART. 13 (1) Studenţii care doresc ocuparea unui loc gratuit în taberele studenţeşti pot depune cererea de solicitare a unui loc în tabără, prin una dintre următoarele modalităţi: a) completarea şi depunerea cererii tip (Anexa nr.4), direct la secretariatele facultăţilor; b) transmiterea cererii tip prin e-mail sau prin fax, pe adresa sau numărul de telefon afişate de avizierul facultăţilor. (2) Cererile, semnate de studenţi, vor fi însoţite de documentele justificative care atestă situaţia rezultatelor deosebite obţinute la învăţătură, implicarea în activităţi extracurriculare sau încadrarea studentului în unul dintre cazurile sociale prevăzute la art.5 alin.(1) lit. a) şi vor primi un număr de înregistrare de la secretariatul facultăţii; (3) Cererile tip, trebuie puse la dispoziţia studenţilor la secretariatele facultăţilor şi pe şite- urile acestora. ART. 14 Cererile tip depuse de către studenţi vor fi completate cu informaţiile aferente fiecărui student, semnate şi ştampilate de către secretariatul facultăţii. ART. 15 (1) După încheierea perioadei de depunere a cererilor, Secretariatul Facultăţii: a) va întocmi lista cu studenţii care se încadrează la art.5, alin.(1) lit.a); b) va întocmi lista cu studenţii care se încadrează la art.5, alin.(1) lit.b); c) va întocmi lista cu ceilalţi studenţi care au depus cereri şi care nu se încadrează la lit.a) sau lit.b); (2) Lista întocmită cu studenţii care se încadrează la art.5 alin.(1) lit.b) va fi ordonată după criteriul mediei obţinute în anul precedent de şcolarizare, respectiv media pe semestrul I în cazul studenţilor înscrişi în anul I, precum şi după activităţile extracurriculare în ponderea stabilită de Facultăţi. (3) În cazul studenţilor cu valoare identică a mediilor obţinute, departajarea se va face pe criteriile stabilite de universităţi. (4) Secretariatul facultăţii va întocmi, de asemenea, câte o listă de rezervă pentru fiecare categorie de studenţi conform alin.(1) lit.a) şi b); (5) Secretariatul facultăţii va afişa listele mai sus menţionate atât la loc vizibil, cât şi pe site-ul propriu. ART. 16 Facultăţile vor desemna comisii de selecţie a studenţilor beneficiari, formate din decan/prodecan sau alte persoane desemnate de aceştia, exclusiv studenţi şi un reprezentant al organizaţiilor studenţeşti legal constituite la nivelul facultăţii sau universităţii. ART. 17 Cu cel puţin 2 zile înainte de termenul stabilit pentru întrunirea comisiei în vederea selecţiei beneficiarilor de locuri de tabere, secretariatele au obligaţia să afişeze atât la loc vizibil, cât şi pe site-ul propriu următoarele informaţii: data, ora şi locaţia de întâlnire a comisiilor, dar şi componenţa nominală a acestora. Comisiile se pot întâlni şi în format online. ART. 18 (1) Comisia va analiza listele întocmite de secretariatele facultăţii şi cererile depuse de studenţi şi va întocmi un proces verbal de selecţie cu studenţii care vor beneficia de locuri în taberele studenţeşti şi studenţii din listele de rezervă. (2) Procesul verbal de selecţie cu studenţii care vor beneficia de locuri în taberele studenţeşti va conţine următoarele: a) Denumirea facultăţii şi a universităţii cu adresa completă; b) Numele şi prenumele beneficiarilor de tabere; c) CNP, serie şi nr C.I./Paşaport, telefon, e-mail; d) Punctajul fiecărui beneficiar, în ordine descrescătoare în funcţie de media obţinută în anul precedent de şcolarizare respectiv media pe semestrul I în cazul studenţilor înscrişi în anul I, precum şi după activităţile extracurriculare în ponderea stabilită de Facultăţi; e) Componenţa comisiei: nume, prenume, reprezentare. (3) Se va respecta legislaţia privind prelucrarea datelor cu caracter personal. ART. 19 Comisia va semna procesul verbal de selecţie a studenţilor beneficiari de tabere, îl va transmite secretariatului facultăţii, iar acesta îl va ştampila şi afişa atât la loc vizibil, cât şi pe site-ul facultăţii. ART. 20 (1) După afişarea rezultatelor, în termen de 72 de ore, la secretariatele facultăţilor se pot primi contestaţii privind selecţia beneficiarilor locurilor de tabără. (2) Contestaţiile se pot transmite prin două modalităţi: a) personal, la secretariatele facultăţilor; b) în format electronic, pe adresa de e-mail, publicată de facultate odată cu Metodologia. ART. 21 Facultăţile vor întruni comisiile de soluţionare a contestaţiilor, ai căror membri vor fi alţii decât cei din comisiile de selecţie, dar respectând criteriile de reprezentare de la art.16. Comisiile se pot întâlni şi în format on-line. ART. 22 După soluţionarea contestaţiilor se vor întocmi listele finale cu studenţii beneficiari ai locurilor de tabără şi listele finale cu studenţii aflaţi pe listele de rezervă. Acestea vor fi afişate la loc vizibil, cât şi pe site-ul propriu al fiecărei instituţii de învăţământ superior. ART. 23 Universităţile vor primi, o adresă din partea CCS/CCSS Tei, unde a fost repartizată, conform Anexei nr. 2, care va conţine informaţii exacte despre: denumirea locaţiei, adresa completă, persoana de legătură din cadrul CCS/CCSS Tei, seriile (perioadele) şi numărul de locuri alocat. ART. 24 Universitatea va repartiza facultăţilor, conform art.10, locurile de tabără, locaţiile şi perioadele de desfăşurare a taberelor. ART. 25 (1) Comisiile de selecţie de la nivelul facultăţilor, constituite conform art.16, se vor întâlni cu beneficiarii locurilor de tabără stabiliţi conform listelor finale. Întâlnirea cu studenţii se poate realiza şi în format on-line. (2) În funcţie de numărul de locuri care a fost alocat fiecărei facultăţi, în ordinea listelor finale, studenţii selectaţi pot alege una dintre locaţiile disponibile. (3) La întâlnirea organizată conform alin.(1) studenţii vor avea asupra lor atât carnetul de student/ legitimaţia de student, vizate la zi, sau adeverinţă de student, cât şi C.I./paşaport (original şi copie, copiile vor fi ataşate diagramelor de cazare). (4) În cazul întâlnirii on-line, studenţii vor transmite documentele de la alin. (3) în copie prin e-mail, la adresa comunicată de către comisie. ART. 26 (1) Dacă din motive obiective, unul sau mai mulţi studenţi refuză sau nu mai doresc să beneficieze de locul/locurile de tabără sau nu se ocupă locurile alocate facultăţilor, respectiv CCS/CCSS Tei, repartizarea locurilor de tabără se va realiza conform alin. (2) - (4). (2) În cazul studenţilor reprezentând cazuri sociale, redistribuirea locurilor se face pe baza aceluiaşi criteriu în conformitate cu lista de rezerve stabilită conform art.22. În cazul în care la nivelul universităţii sau la nivelul fiecărei facultăţi nu sunt suficiente cereri din partea studenţilor proveniţi din medii socio-economice defavorizate, locurile rămase libere se vor redistribui proporţional în cadrul aceleiaşi facultăţi pentru studenţii din lista de rezerve. (3) În cazul studenţilor beneficiari de loc de tabără pe baza rezultatelor deosebite obţinute la învăţătură: a) dacă nu sunt suficienţi studenţi integralişti, repartizarea se face pe baza listelor cu rezerve şi mai departe, se redistribuie în cadrul universităţii; b) dacă nu sunt suficienţi studenţi care au aplicat pentru un loc de tabără, acestea se vor redistribui proporţional în cadrul celorlalte facultăţi; c) în cazul în care, după distribuirea locurilor rămase între facultăţi nu se ocupă toate, universitatea le va raporta CCS/CCSS Tei unde a fost arondată şi se vor distribui universităţilor ce au ocupat toate locurile de tabără distribuite iniţial sau în rândul studenţilor ce activează în cadrul CCS/CCSS Tei; (4) În cazul studenţilor din CCS/CCSS Tei repartizarea se face pe baza listelor cu rezerve şi, mai^ departe, se redistribuie proporţional în cadrul altor CCS/CCSS Tei; (5) În situaţia în care locurile neocupate nu se distribuie conform alin. (2) - (4), acestea se pot redistribui federaţiilor studenţeşti, legal constituite. ART. 27 La data întâlnirii comisiei cu beneficiarii de locuri de tabără se vor completa borderourile cu beneficiari şi declaraţiile de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Modelul de borderou va face parte din documentaţia transmisă iniţial de Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret şi va conţine următoarele informaţii: nr. curent, nume şi prenume, universitatea, facultatea, anul de studiu, seria şi numărul C.I./paşaport, CNP, localitate, denumire locaţie, serie (perioada), telefon, semnătura studentului, conform Anexei nr. 3. În cazul întâlnirii on-line cu studenţii, se vor completa în borderou, datele transmise prin e-mail de către studenţi. ART. 28 Facultăţile vor afişa atât la loc vizibil, cât şi pe site-ul propriu, listele de studenţi beneficiari ai taberelor, listele de rezervă, precum şi locaţiile şi perioadele de desfăşurare. ART. 29 Facultăţile vor transmite către universităţi, următoarele documente: a) Procesele verbale, întocmite conform art.18, semnate de membrii comisiei şi ştampilate de secretariatul facultăţii pe fiecare pagină; b) Listele finale cu studenţii beneficiari ai locurilor de tabără, întocmite conform art.22, semnate şi ştampilate de secretariatul facultăţii pe fiecare pagină; c) Borderourile cu studenţii beneficiari, întocmite conform art.27, semnate şi ştampilate de secretariatul facultăţii pe fiecare pagină. d) Declaraţiile de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, semnate de beneficiarii locurilor de tabără. ART. 30 Facultăţile vor întocmi documentele prevăzute la art. 29 în 3 exemplare originale, 1 exemplar va rămâne la secretariatul facultăţii, 2 exemplare originale vor fi transmise către secretariatul universităţii. ART. 31 (1) Universităţile vor centraliza borderourile cu studenţii beneficiari, întocmite conform art.27. (2) Universităţile vor transmite către CCS/CCSS Tei, repartizat conform art.7, câte un exemplar original pentru următoarele documente: a) Listele finale cu studenţii beneficiari ai locurilor de tabără, întocmite conform art.22, semnate şi ştampilate de secretariatul facultăţii, avizate prin ştampilare, pe fiecare pagină, de către Universitate; b) Borderourile cu studenţii beneficiari, întocmite conform art.27, semnate şi ştampilate de secretariatul facultăţii pe fiecare pagină; c) Centralizarea borderourilor cu studenţii beneficiari, întocmite conform art.27, semnate şi ştampilate de secretariatul facultăţii pe fiecare pagină, întocmită cu următoarele informaţii: nr. curent, nume şi prenume, universitatea, facultatea, anul de studiu, seria şi numărul C.I./paşaport, CNP, declaraţia GDPR, nr.de telefon, e-mail, localitate, denumire locaţie, serie (perioada), semnate şi ştampilate de către universitate pe fiecare pagină; d) Procesele verbale, întocmite conform art.18, semnate de membrii comisiei şi ştampilate de secretariatul facultăţii pe fiecare pagină; e) Declaraţiile de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal, semnate de beneficiarii locurilor de tabără CAP. V Dispoziţii finale ART. 32 (1) Anual MFTES va stabili perioadele cu privire la informarea, înscrierea, selecţia şi definitivarea listelor cu studenţii beneficiari. (2) Perioadele menţionate la alin.(1) vor fi transmise către CCS/CCSS Tei şi Universităţi cu cel puţin 60 de zile înainte de desfăşurarea primei serii de tabără; (3) Universităţile, CCS/CCSS Tei au obligaţia de a informa studenţii asupra următoarelor: a) Cazarea în tabere se face doar pe baza centralizării borderourilor întocmite de către Universităţi/ CCS/CCSS Tei/Federaţiile Studenţeşti în conformitate cu art.31, începând cu ora 14:00 în ziua de începere a seriei de tabără şi maximum ora 14:00 în cea de-a doua zi de tabără; În acest caz CCS/CCSS Tei organizatoare va achita serviciile de cazare şi masă doar pentru serviciile efectiv prestate pentru studentul respectiv; b) Neprezentarea în tabără, în termenul stabilit, fără o justificare motivată transmisă universităţii cu minimum 5 zile înainte de începerea seriei de tabără, atrage anularea locului şi pierderea dreptului de a mai beneficia de un alt loc în tabără în anul în curs şi în anul următor; c) Studenţii vor fi cazaţi numai dacă au asupra lor C.I./paşaport şi carnetul de student/legitimaţia de student vizate la zi, sau adeverinţă de student şi dacă figurează pe borderoul transmis de universităţi (în original), iar verificarea va fi făcută de către Comandamentul de Tabără; d) Dreptul de a beneficia de un loc de tabără este netransmisibil. În cazul în care un student beneficiar renunţă la locul de tabără, serviciile de cazare şi masă, nu vor fi achitate de CCS/CCSS Tei organizatoare. (4) CCS/CCS Tei au obligaţia să transmită către universităţile repartizate, listele cu studenţii care nu s-au prezentat, fără o justificare motivată şi care nu vor beneficia de locuri în tabără în anul următor. (5) Facultăţile au obligaţia de a afişa lista studenţilor neeligibili, conform lit.b), la data demarării procedurilor de înscriere. TITLUL II NORME privind specificaţiile tehnice obligatorii pentru achiziţionarea serviciilor de cazare şi masă CAP. I Dispoziţii generale ART. 33 MFTES - Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret, organizează prin CCS/CCSS Tei, taberele studenţeşti, în cel puţin 8 (opt) serii pe parcursul vacanţelor de vară, respectiv cel puţin 2 (două) serii pe parcursul vacanţelor de iarnă, care cuprind 5 nopţi de cazare, respectiv 6 zile. Taberele vor fi organizate pe serii, numărul acestora fiind orientativ, în funcţie de numărul de studenţi alocat pe universităţi, precum şi de arondarea universităţilor pe CCS/ CCSS Tei. ART. 34 CCS/CCSS Tei vor achiziţiona serviciile de cazare şi masă cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 35 (1) Alegerea locaţiilor pentru taberele studenţeşti se va face la munte, la mare şi în Delta Dunării, unde accesul se poate realiza cu mijloace de transport în comun. (2) Stabilirea locaţiilor de tabără se va face în urma consultării cu toate organizaţiile studenţeşti legal constituite, din centrele universitare arondate şi a studenţilor reprezentanţi în Comisiile de Administraţie ale CCS/CCSS Tei; (3) Procesul de consultare se organizează în mod public şi transparent, prin afişarea documentelor privind desfăşurarea taberelor studenţeşti şi a anunţului privind desfăşurarea consultării, cu cel puţin 5 zile înaintea desfăşurării acestora, la loc vizibil, pe site-ul propriu al CCS/CCSS Tei. În urma consultării se va întocmi un Proces verbal, semnat şi ştampilat de către toate organizaţiile studenţeşti prezente, ce va fi înregistrat şi păstrat în arhiva CCS/CCSS Tei. Procesul verbal întocmit în urma consultărilor va fi postat pe site-ul CCS/CCSS Tei în maximum 48 de ore de la organizare. CAP. II Specificaţiile tehnice privind serviciile de cazare ART. 36 (1) Cazarea studenţilor se va face în unităţile clasificate conform legislaţiei şi standardelor naţionale, acceptându-se unităţi de cazare clasificate cu cel puţin categoria 2 stele sau 3 margarete, în limita a minimum 100 lei/zi/student. (2) Unităţile de cazare vor respecta condiţiile prevăzute de: a) Hotărârea Guvernului nr.237/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice, republicată; b) Hotărârea Guvernului nr.1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, modificată şi completată de Hotărârea Guvernului nr.535/2011, cu modificările şi completările ulterioare; c) Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Turism nr.65/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism, cu modificările şi completările ulterioare.^ ART. 37 (1) În procesul de achiziţie a serviciilor de cazare se vor respecta întocmai următoarele condiţii minime: a) Asigurarea unui număr de maximum 2 studenţi în cameră şi a unei dotări minime a camerei: 2 paturi, dulap, masă, scaune, cuier etc. (în formularul de ofertă se va prezenta structura unităţii de cazare cu camere şi numărul locurilor în cameră, inclusiv numărul fiecărei camere), în conformitate cu "fisa privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare pe categorii din unitate", anexă la Certificatul de Clasificare emis de Autoritatea Naţională pentru Turism; Fiecare cameră va dispune de grup sanitar propriu; b) Asigurarea spaţiilor de cazare împotriva furturilor; c) Instalaţiile sanitare şi electrice în stare perfectă de funcţionare; d) Asigurarea curăţeniei în camere şi dezinfectarea zilnică a grupurilor sanitare; e) Schimbarea lenjeriei şi a prosoapelor la începutul fiecărei serii de tabără; f) Asigurarea apei calde şi reci pe tot parcursul seriei. (2) Nerespectarea acestor criterii, constatată de către membrii Comandamentului de Tabără sau în urma controlului MFTES atrage după sine neplata serviciilor de cazare aferente spaţiilor respective. (3) În situaţia în care vreuna dintre condiţiile minime specificate în (1) nu sunt respectate, comandamentul de tabără are obligaţia ca împreună cu operatorul economic să ofere o altă cameră de cazare care să întâlnească toate condiţii precizate mai sus. Nerespectarea acestei reglementări atrage după sine neplata serviciilor de cazare aferente spaţiilor respective. (4) Înaintea realizării procesului de selecţie al locaţiilor pentru programul de tabere studenţeşti, CCS/CCSS Tei împreună cu un reprezentant din partea federaţiilor studenţeşti pot realiza un control al serviciilor oferite de către operatorii economici. CAP. III Specificaţiile tehnice privind serviciile de masă ART. 38 Locaţia în care se va servi masa va fi situată la o distanţă de maximum 300 m de spaţiul de cazare. ART. 39 (1) Masa servită va fi în valoare de 52 lei/zi/student; (2) Nu se pot achiziţiona băuturi alcoolice şi tutun din suma alocată pentru masă. ART. 40 În procesul de achiziţie a serviciilor de masă se vor respecta întocmai următoarele condiţii minime: a) Locaţia unde se va servi masa va avea cel puţin jumătate din capacitatea de cazare, fiind în conformitate cu "fisa privind clasificarea unităţii de alimentaţie", anexă la Certificatul de Clasificare emis de Autoritatea Naţională pentru Turism; b) Studenţii beneficiari de locuri în tabără se vor bucura de toate serviciile de care beneficiază ceilalţi turişti în ceea ce priveşte atât locul de servire a mesei, indiferent de modalitatea de plată, cât şi de alte eventuale variante de meniu decât cea prezentată în ofertă; c) Oferta de meniu prezentată va conţine obligatoriu următoarele feluri de mâncare în mai multe variante: gustări calde, supe, ciorbe, mâncare gătită, preparate din carne, garnituri, salate, desert, răcoritoare, apă plată/minerală; d) Asigurarea locurilor în sala de mese, astfel încât să nu existe timp de aşteptare pentru ocuparea unui loc la masă; e) Tarifele practicate în locaţiile de servire a mesei din tabără trebuie să asigure servirea a trei mese pe zi în cuantumul sumei de 52 lei. f) La începutul fiecărei serii, se va stabili împreună cu comandamentul de tabără un meniu fix pentru fiecare zi, care să cuprindă şi preparate pentru persoane cu alimentaţie specială. ART. 41 Ofertantul va prezenta pentru fiecare produs din oferta de meniu preţurile cu TVA inclus, precum şi gramajul fiecărui preparat. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 42 După achiziţionarea serviciilor de cazare şi masă CCS/CCSS Tei vor transmite către Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret din cadrul MFTES copii ale contractelor de prestări servicii (cu menţiunea conform cu originalul), adresele locaţiilor contractate, numărul de locuri, numărul de serii, diagrama de cazare, persoana de legătură şi datele de contact ale acesteia. Adresele locaţiilor vor fi transmise prin email la adresa stabilită de MFTES, înaintea plecării în tabără a primei serii de studenţi. ART. 43 Acestea vor fi monitorizate de către Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret. ART. 44 CCS/CCSS Tei vor transmite către universităţile arondate conform Anexei nr.2, adrese care vor conţine informaţii exacte despre: denumirea locaţiei, adresa completă, persoana de legătură, seriile (perioadele de desfăşurare), numărul de locuri. TITLUL III REGULAMENT privind organizarea şi desfăşurarea taberelor studenţeşti CAP. I Dispoziţii generale ART. 45 Prezentul titlu stabileşte modul de funcţionare şi de administrare a taberelor organizate de către MFTES - Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret, prin CCS/CCSS Tei pentru studenţii din învăţământul superior. CAP. II Conducerea taberei ART. 46 Conducerea taberei este asigurată de Directorul de tabără, delegat de către CCS/CCSS Tei. Acesta reprezintă beneficiarul în relaţia cu prestatorul de servicii. Directorul de tabără colaborează şi se consultă cu comandamentul studenţesc în toate problemele şi aspectele seriei de tabară. ART. 47 Directorul de tabără are următoarele atribuţii: a) Coordonează întreaga activitate din seria de tabără în care este numit Director de tabără, prin delegarea acestuia de către CCS/CCSS Tei organizatoare; b) La plecarea în tabără trebuie să deţină următoarele documente: borderourile transmise de la universităţi (în original), în conformitate cu art.31, contractul de prestări servicii, delegaţia din partea CCS/CCSS Tei, dar şi tipizatele necesare bunei desfăşurări a taberei; c) Asigură recepţia spaţiilor de cazare şi masă, precum şi a spaţiilor comune, pe bază de proces-verbal, încheiat cu reprezentantul prestatorului de servicii, în prima zi a seriei de tabără; d) La sosirea în tabără va comunica Compartimentului de specialitate pe domeniul tineret prin e-mail, la adresa de MFTES, date privind locul unde este cazat şi numărul de telefon la care poate fi găsit; e) Anunţă Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret asupra eventualelor probleme pe care le-a sesizat în urma întocmirii procesului verbal de recepţie a serviciilor (conform punctului c); f) Formează Comandamentul de Tabără, care este compus din: f1) Directorul de tabără din cadrul CCS/CCSS Tei (director, director adjunct, referent, consilier, inspector, contabil); f2) 2 (doi) reprezentanţi ai studenţilor din organizaţiile studenţeşti, legal constituite, membre ale federaţiilor naţionale studenţeşti, studenţi desemnaţi de acestea, anunţaţi oficial de Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret, cu minimum 3 zile înainte de începerea fiecărei serii de tabără. g) Anunţă Directorul CCS/CCSS Tei pe care o reprezintă atât despre cazurile de abateri grave de la normele de conduită ale participanţilor la tabere, cât şi de nerespectarea de către prestator a condiţiilor impuse de prezenta Metodologie; h) Vizează decontul şi factura, pe baza procesului verbal de recepţie a serviciilor prestate, întocmit la sfârşitul seriei de tabără; i) La întoarcerea din tabără prezintă Directorului CCS/CCSS Tei, Raportul de Activitate din care să rezulte modul de organizare şi desfăşurare a serviciilor de cazare şi masă, care au avut loc în tabără în perioada respectivă, precum şi eventualele probleme apărute, cu măsurile ce au fost adoptate. Acesta va fi transmis şi către Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret în maximum 72 ore de la terminarea seriei de tabără. Raportul de Activitate va fi obligatoriu contrasemnat de către membrii Comandamentului de Tabără constituit conform lit.f); j) Predă în termen de 48 de ore la CCS/CCSS Tei - Serviciul Contabilitate, dosarul de decont. ART. 48 (1) Comandamentul de Tabără este format în prima zi de tabără de către Directorul de tabără, are componenţa prevăzută la art.46, lit.f) şi are următoarele atribuţii: a) Asigură, împreună cu reprezentantul prestatorului, cazarea studenţilor pe baza borderourilor transmise de către universităţi (Anexa nr.3) şi eliberează bonurile de masă; b) Asigură instruirea studenţilor beneficiari privitor la Regulamentul de Tabără (Anexa nr.8) şi modul de folosire a bonurilor valorice de masă; c) Se asigură că absolut toţi participanţii la seria de tabără semnează 'Regulamentul de Tabără"; d) Întocmeşte documentaţia necesară privind dosarul de decont; e) Analizează şi rezolvă orice situaţie semnalată de către studenţii beneficiari; f) În momentul cazării, responsabilii de comandament beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi studenţii beneficiari de locuri în tabără; g) Comandamentul de Tabără trebuie să asigure un program de permanenţă la unitatea de cazare, de asemenea să afişeze la loc vizibil informaţii cu privire la datele de contact ale acestora, deciziile comandamentului de tabără, camera la care pot fi găsiţi; h) La propunerea studenţilor beneficiari ai locurilor de tabără, comandamentul de tabără organizează în spaţiile puse la dispoziţie prin contract, de către prestator, activităţi cu caracter cultural-sportiv. i) La începutul fiecărei serii, va stabili împreună cu operatorul economic, un meniu fix pentru fiecare zi, care să cuprindă şi preparate pentru persoane cu alimentaţie specială, în cuantum de 52 lei/zi. (2) Taberele studenţeşti pot fi monitorizate de către Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret. Reprezentantul Compartimentului de specialitate pe domeniul tineret desemnat de conducerea MFTES pentru monitorizarea seriei de tabără studenţească, contrasemnează raportul de activitate. CAP. III Organizarea activităţii în taberele studenţeşti ART. 49 Primirea studenţilor în tabără se face începând cu prima zi a fiecărei serii de tabără pe baza borderourilor transmise de către universităţi (în original), începând cu ora 14:00. ART. 50 Pentru cazare, studentul se prezintă la comandamentul taberei cu C.I./paşaport şi carnet de student sau legitimaţie de transport, vizate la zi. ART. 51 (1) La cazare se vor reţine datele din documentele de identitate în vederea înregistrării în cartea de imobil, se va face copie a C.I./paşaportului, se vor transmite informaţiile despre modalitatea de servire a mesei şi cheile de la camerele unde urmează să fie cazaţi studenţii. (2) Se va respecta legislaţia privind prelucrarea datelor cu caracter personal. ART. 52 Studenţii vor fi cazaţi numai dacă au asupra lor C.I./paşaport şi carnetul de student, doar dacă figurează pe borderoul transmis de universităţi (în original), iar verificarea va fi făcută de către Comandamentul de Tabără. ART. 53 (1) Dacă un student doreşte să părăsească tabăra, acesta va preda cheia de la cameră, iar persoana responsabilă de bunurile locaţiei va verifica dacă în camera în care este cazat studentul respectiv există toate obiectele de inventar, nu sunt distruse bunurile de folosinţă, iar camera este în starea în care a primit-o. (2) Dacă se constată că lipsesc obiecte din inventarul camerei sau se semnalează distrugeri de orice natură, directorul de tabără va acţiona împreună cu reprezentantul prestatorului de servicii pentru recuperarea sumelor aferente obiectelor care lipsesc sau care sunt distruse, de la studenţii cazaţi în camera respectivă. Controlul se face atât în timpul sejurului, cât şi la plecarea studenţilor din tabără. ART. 54 În spaţiile taberei este interzisă cazarea persoanelor care nu figurează în borderourile transmise de către Universităţi/ CCS/CCSS Tei/ Federaţiile Studenţeşti. CAP. IV Dispoziţii finale ART. 55 În cadrul taberelor organizate în condiţiile prezentei metodologii, se vor afişa în locuri vizibile, următoarele informaţii: a) Regulamentul de Tabără (Anexa nr.8); b) Locul în care pot fi găsiţi Directorul de tabără şi membrii Comandamentului de Tabără, precum şi numerele de telefon ale acestora; c) Locul unde se poate primi asistenţă medicală; d) Programul de masă; e) Alte materiale informative. ART. 56 Persoanele implicate în organizarea taberelor studenţeşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului titlu. În cazul în care se constată abateri de la Regulament, conducerea MFTES poate impune sancţionarea persoanelor vinovate pentru abaterile constatate şi remedierea problemelor apărute în urma acestora. ART. 57 Prevederile prezentului titlu sunt valabile pe toată perioada desfăşurării taberelor studenţeşti. TITLUL IV NORME privind procedura de decont în cadrul taberelor studenţeşti CAP. I Dispoziţii generale ART. 58 După încheierea fiecărei serii de tabără, în maximum 48 ore, CCS/CCSS Tei vor demara procedurile de decont. CAP. II Documentele necesare pentru decont ART. 59 La sfârşitul fiecărei serii de tabără delegatul CCS/CCSS Tei, în calitatea de director de tabără - coordonator şi membru al Comandamentului de Tabără, împreună cu ceilalţi membri ai Comandamentului de Tabără va întocmi un dosar ce va conţine următoarele documente în original: a) Diagrama de cazare (Anexa nr.5); b) Pontaj de masă (Anexa nr.6); c) Lista de participanţi cu semnăturile studenţilor beneficiari, care va coincide cu borderourile transmise de universităţi, în original către CCS/CCSS Tei (Anexa nr.7); Lista de participanţi se va întocmi după ce fiecare participant a completat declaraţia cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. (Anexa nr.7.1). d) Raport de activitate întocmit de Comandamentul de Tabără, care să reflecte condiţiile de cazare şi masă. După caz, trebuie prezentate în raport şi eventualele solicitări, reclamaţii sau opinii ale studenţilor beneficiari; e) Proces verbal de recepţie a serviciilor de cazare şi masă; f) Factura emisă pentru serviciile de cazare şi masă, prestate conform Contractului de prestări servicii încheiat în urma achiziţiei de servicii între CCS/CCSS Tei şi prestator. Factura va avea următoarele specificaţii: 1. Barem masă/zi x nr. persoane x nr. zile = total masă; 2. Barem cazare/zi x nr. persoane x nr. zile = total cazare/total factură; ART. 60 Pentru buna desfăşurare a procedurii de decont se va folosi modelul de documentaţie ataşat la prezenta Metodologie, care nu va putea fi modificat. ART. 61 CCS/CCSS Tei vor transmite Compartimentului de specialitate pe domeniul tineret până la data de 05 a lunii respective, necesarul de finanţare pentru decontarea taberelor studenţeşti, specificându-se suma necesară, numărul de studenţi beneficiari, perioada, seria şi locaţia conform dosarului de decont complet, în conformitate cu art.59 ART. 62 După centralizarea necesarului de finanţare, transmis de către CCS/CCSS Tei, Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret va transmite Direcţiei Economic şi Administrativ din cadrul MFTES, centralizarea lunară până la data de 10 a fiecărei luni, pentru necesarul de finanţare, certificată în privinţa realităţii şi regularităţii, conform prevederilor legale şi asumată pentru plată+, iar Direcţia Economic şi Administrativ va efectua transferul fondurilor necesare, conform legislaţiei în vigoare, urmând ca respectiv, CCS/CCSS Tei să efectueze plăţile către prestatorii de servicii, pe baza documentelor justificative în conformitate cu legislaţia în vigoare. CAP. III Dispoziţii finale ART. 63 Toate documentele aferente organizării taberelor studenţeşti vor fi păstrate la sediile CCS/CCSS Tei, în original, pentru verificarea ulterioară. ART. 64 Reprezentanţii CCS/CCSS Tei împreună cu membrii Comandamentului de Tabără şi prestatorul de servicii îşi asumă întreaga responsabilitate privind întocmirea şi corectitudinea documentelor transmise către MFTES - Compartimentul de specialitate pe domeniul tineret, în vederea decontării. ART. 65 Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie REPARTIZAREA NUMĂRULUI DE STUDENŢI BENEFICIARI AI TABERELOR STUDENŢEŞTI
┌───┬───────────────┬─────────┬───────┬────────┐
│ │ │Total │ │Locuri │
│Nr │Centre │studenţi │Procent│aferente│
│crt│Universitare │licenţă, │(%) │în │
│ │Universitatea │masterat,│ │tabere │
│ │ │doctorat │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│1 │“Politehnica” │ │ │ │
│ │din Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│2 │Tehnică de │ │ │ │
│ │Construcţii din│ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Arhitectură │ │ │ │
│3 │şi Urbanism │ │ │ │
│ │“Ion Mincu” din│ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Ştiinţe │ │ │ │
│4 │Agronomice şi │ │ │ │
│ │Medicină │ │ │ │
│ │Veterinară din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│5 │Universitatea │ │ │ │
│ │din Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Medicină şi │ │ │ │
│6 │Farmacie “Carol│ │ │ │
│ │Davila” din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia de │ │ │ │
│7 │Studii │ │ │ │
│ │Economice din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│8 │Naţională de │ │ │ │
│ │Muzică din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│9 │Naţională de │ │ │ │
│ │Arte din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │Naţională de │ │ │ │
│ │Artă Teatrală │ │ │ │
│10 │şi │ │ │ │
│ │Cinematografică│ │ │ │
│ │“I.L.Caragiale”│ │ │ │
│ │din Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │Naţională de │ │ │ │
│11 │Educaţie Fizică│ │ │ │
│ │şi Sport │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Şcoala │ │ │ │
│ │Naţională de │ │ │ │
│12 │Studii Politice│ │ │ │
│ │şi │ │ │ │
│ │Administative │ │ │ │
│ │din Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia │ │ │ │
│13 │Tehnică │ │ │ │
│ │Militară din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │Naţională de │ │ │ │
│14 │Apărare “Carol │ │ │ │
│ │I” din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia │ │ │ │
│ │Naţională de │ │ │ │
│15 │Informaţii │ │ │ │
│ │“Mihai │ │ │ │
│ │Viteazul” din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia de │ │ │ │
│ │Poliţie │ │ │ │
│16 │“Alexandru Ioan│ │ │ │
│ │Cuza” din │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│17 │”1 Decembrie │ │ │ │
│ │1918” din Alba │ │ │ │
│ │Iulia │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│18 │“Aurel Vlaicu" │ │ │ │
│ │din Arad │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│19 │“Vasile │ │ │ │
│ │Alecsandri” din│ │ │ │
│ │Bacău │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│20 │“Transilvania” │ │ │ │
│ │din Braşov │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia │ │ │ │
│ │Forţelor │ │ │ │
│21 │Aeriene "Henri │ │ │ │
│ │Coandă” din │ │ │ │
│ │Braşov │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│22 │Tehnică din │ │ │ │
│ │Cluj - Napoca │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Ştiinţe │ │ │ │
│23 │Agricole şi │ │ │ │
│ │Medicină │ │ │ │
│ │Veterinară din │ │ │ │
│ │Cluj - Napoca │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│24 │“Babeş - Boyai”│ │ │ │
│ │din Cluj - │ │ │ │
│ │Napoca │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Medicină şi │ │ │ │
│25 │Farmacie “Iuliu│ │ │ │
│ │Haţieganu” din │ │ │ │
│ │Cluj - Napoca │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia de │ │ │ │
│ │Muzică │ │ │ │
│26 │“Gheorghe Dima”│ │ │ │
│ │din Cluj - │ │ │ │
│ │Napoca │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│27 │de Artă şi │ │ │ │
│ │Desing din Cluj│ │ │ │
│ │- Napoca │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│28 │“Ovidius” din │ │ │ │
│ │Constanţa │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│29 │Maritimă din │ │ │ │
│ │Constanţa │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia Navală│ │ │ │
│30 │"Mircea cel │ │ │ │
│ │Bătrân” din │ │ │ │
│ │Constanţa │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│31 │Universitatea │ │ │ │
│ │din Craiova │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│32 │de Medicină şi │ │ │ │
│ │Farmacie din │ │ │ │
│ │Craiova │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│33 │“Dunărea de │ │ │ │
│ │Jos” din Galaţi│ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│34 │Tehnică │ │ │ │
│ │“Gh.Asachi” din│ │ │ │
│ │Iaşi │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Ştiinţe │ │ │ │
│ │Agricole şi │ │ │ │
│35 │Medicină │ │ │ │
│ │Veterinară “Ion│ │ │ │
│ │Ionescu de la │ │ │ │
│ │Brad” din Iaşi │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│36 │“Alexandru Ioan│ │ │ │
│ │Cuza” din Iaşi │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Medicină şi │ │ │ │
│37 │Farmacie “Gr. │ │ │ │
│ │T. Popa” din │ │ │ │
│ │Iaşi │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│38 │de Arte “George│ │ │ │
│ │Enescu" din │ │ │ │
│ │Iaşi │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│39 │Universitatea │ │ │ │
│ │din Oradea │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│40 │Universitatea │ │ │ │
│ │din Petroşani │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│41 │Universitatea │ │ │ │
│ │din Piteşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│42 │“Petrol - Gaze”│ │ │ │
│ │din Ploieşti │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Centrul │ │ │ │
│ │Universitar din│ │ │ │
│43 │Reşiţa al │ │ │ │
│ │Universităţii │ │ │ │
│ │Babeş-Bolyai │ │ │ │
│ │din Cluj-Napoca│ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│44 │“Lucian Blaga” │ │ │ │
│ │din Sibiu │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Academia │ │ │ │
│ │Forţelor │ │ │ │
│45 │Terestre │ │ │ │
│ │“Nicolae │ │ │ │
│ │Bălcescu” din │ │ │ │
│ │Sibiu │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│46 │“Ştefan cel │ │ │ │
│ │Mare” din │ │ │ │
│ │Suceava │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│47 │“Valahia” din │ │ │ │
│ │Târgovişte │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│48 │“Constantin │ │ │ │
│ │Brâncuşi” din │ │ │ │
│ │Târgu-Jiu │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Medicină, │ │ │ │
│49 │Farmacie, │ │ │ │
│ │Ştiinţe şi │ │ │ │
│ │Tehnologie din │ │ │ │
│ │Târgu-Mureş │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│50 │de Arte din │ │ │ │
│ │Târgu-Mureş │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│51 │“Politehnica” │ │ │ │
│ │din Timişoara │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Ştiinţe │ │ │ │
│ │Agricole şi │ │ │ │
│52 │Medicină │ │ │ │
│ │Veterinară a │ │ │ │
│ │Banatului din │ │ │ │
│ │Timişoara │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│53 │de Vest din │ │ │ │
│ │Timişoara │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │Universitatea │ │ │ │
│ │de Medicină şi │ │ │ │
│54 │Farmacie │ │ │ │
│ │”Victor Babeş” │ │ │ │
│ │din Timişoara │ │ │ │
├───┼───────────────┼─────────┼───────┼────────┤
│ │TOTAL GENERAL │ │ │ │
└───┴───────────────┴─────────┴───────┴────────┘
ANEXA 2 la metodologie REPARTIZAREA NUMĂRULUI DE STUDENŢI BENEFICIARI AI TABERELOR STUDENŢEŞTI PE CCS/CCSS Tei
┌───┬───────────┬─────────────┬────────┬────────────┬──────────────┬──────┐
│ │ │ │ │Locuri │Locuri │ │
│ │ │ │Locuri │aferente CCS│aferente │Bugete│
│Nr.│CCS/CCSS │Centrul │aferente│/CCSS Tei, │federaţiilor │tabere│
│crt│Tei │Universitar/ │în │inclusiv │studenţeşti │CCS/ │
│ │ │Universitatea│tabere │comandamente│inclusiv │CCSS │
│ │ │ │ │studenţesti │comandamentele│Tei │
│ │ │ │ │ │studenţeşti │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│1 │CCS Alba │ │ │ │ │ │
│ │Iulia │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│2 │CCS Braşov │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│3 │CCS │ │ │ │ │ │
│ │Bucureşti │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│4 │CCSS Tei │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│5 │CCS │ │ │ │ │ │
│ │Cluj-Napoca│ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│6 │CCS Craiova│ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│7 │CCS Galaţi │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│8 │CCS Iaşi │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│9 │CCS │ │ │ │ │ │
│ │Târgu-Mureş│ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│10 │CCS │ │ │ │ │ │
│ │Petroşani │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│11 │CCS Piteşti│ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│12 │CCS │ │ │ │ │ │
│ │Ploieşti │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│13 │CCS Reşiţa │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│14 │CCS Sibiu │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│15 │CCS │ │ │ │ │ │
│ │Timişoara │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│ │ │Total: │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│ │ │Total locuri │ │ │ │ │
│ │ │aferente │ │ │ │ │
│ │ │studenţi │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│ │ │Total locuri │ │ │ │ │
│ │ │aferente CCS/│ │ │ │ │
│ │ │CCSS Tei │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│ │ │Total locuri │ │ │ │ │
│ │ │aferente │ │ │ │ │
│ │ │federaţii │ │ │ │ │
│ │ │studenţeşti │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│ │ │TOTAL │ │ │ │ │
├───┼───────────┼─────────────┼────────┼────────────┼──────────────┼──────┤
│ │ │TOTAL BUGET │ │ │ │ │
└───┴───────────┴─────────────┴────────┴────────────┴──────────────┴──────┘
ANEXA 3 la metodologie Borderou de distribuire a locurilor în taberele studenţeşti
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │Seria (perioada).... │
│Universitatea │Localitatea ...........│
│..............│Denumirea locaţiei │
│ │...... │
└──────────────┴───────────────────────┘
┌───┬─────────┬──────┬──────────┬────────┬───────────┬────────┬───────┬───────────┐
│ │ │Anul │ │Seria şi│ │Codul │ │ │
│Nr.│Numele şi│de │Facultatea│numărul │Localitatea│numeric │Telefon│Semnătura │
│crt│prenumele│studiu│ │CI/BI/ │ │personal│ │studentului│
│ │ │ │ │Paşaport│ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────┼──────────┼────────┼───────────┼────────┼───────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───┼─────────┼──────┼──────────┼────────┼───────────┼────────┼───────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───┴─────────┴──────┴──────────┴────────┴───────────┴────────┴───────┴───────────┘
Precizări: 1. Borderoul va fi completat de către Secretariatul Universităţii în baza proceselor verbale întocmite la nivelul Facultăţilor. 2. Se vor utiliza borderouri separate pentru fiecare serie, şi locaţie, care vor conţine în mod obligatoriu semnătura studentului beneficiar, semnate şi stampilate de către Universitate. Universitate ........... Ştampila Universităţii ......... Semnătura .......... ANEXA 4 la metodologie Număr de înregistrare ........ Facultatea ................... Nr. ..... din ..../...../.... CERERE INDIVIDUALĂ pentru ocuparea unui loc în cadrul taberelor studenţeşti organizate de MFTES - COMPARTIMENTUL DE SPECIALITATE PE DOMENIUL TINERET prin CCS/CCSS Tei, în perioada vacanţelor de vară Date personale (vă rugăm să completaţi clar, lizibil, cu litere mari, informaţiile complete sau prescurtate-unde este cazul) Nume
┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘
Prenume
┌─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┬─┐
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┘
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┐
│Tel. personal.............................. │Email.......................... │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤
│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┤
│Localitatea............................. │Judeţul.....................................│
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤
│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┤
│Seria si număr CI/BI/Pasaport........................ │Cod numeric personal...................... │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤
│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┤
│Facultatea........................... │Anul de studiu................... │
│Universitatea............................................................│ │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤
│Student(ă) [ ] Masterand(ă) [ ] Caz social* [ ] │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Orfani de ambii păriţi, cei proveniţi din casele de copii sau plasament │
│familial* [ ] │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│Se va complete cu X căsuţa corespunzătoare fiecărui solicitant. │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────┤
│Media: ………… │Confirmare din partea │
│ │Secretariatului Facultăţii │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤
│Performanţele în activitatea depusă în cadru organizat la diverse manifestări │
│culturale, artistice, ştiinţifice sau sportive*, în cadrul universităţii │
│………………………………………. │
│………………….*Se anexează la prezenta fişă documente doveditoare │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Semnătură solicitant ........ Data completării ...../......./....... Notă: Informaţiile completate sunt protejate conform Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. ANEXA 5 la metodologie DIAGRAMA DE CAZARE Tabere studenţeşti anul ............. Seria ............................... Unitatea prestatoare de servicii ..... Localitate ...........................
┌────┬───────┬───────────────┬─────┬────┬───────────┐
│Nr. │Nr. │Numele şi │Tarif│Nr. │Valoarea │
│crt.│camerei│prenumele │/zi │de │serviciului│
│ │ │participantului│ │zile│ │
├────┼───────┼───────────────┼─────┼────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼───────┼───────────────┼─────┼────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴───────┴───────────────┴─────┴────┴───────────┘
Semnătura reprezentantului CCS/CCSS Tei şi a membrilor din comandament Ştampila CCS/CCSS Tei Unitatea prestatoare de servicii Semnătura şi ştampila ANEXA 6 la metodologie PONTAJ DE MASĂ Tabere studenţeşti ....... Seria ................................ Unitatea prestatoare de servicii ...... Localitate ............................
┌───┬──────────────┬┬────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┬┬┬─────────┐
│Nr.│Numele şi ││Ziua│Ziua │Ziua │Ziua │Ziua │Ziua │││ │
│crt│Prenumele │├────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼┼┤Semnătura│
│ │ ││…. │….. │….. │….. │….. │….. │││ │
├───┼──────────────┼┼────┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼─┬─┬─┼──┬──┼┴┼─────────┤
│ │ ││C │M│D│C│M│D│C│M│D│C│M│D│C│M │D │ │ │
│ │ ││ │D│ │ │D│ │ │D│ │ │D│ │ │D │ │ │ │
├───┼──────────────┼┼────┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼─┼──┼──┼─┼─────────┤
│ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───┴──────────────┴┴────┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴─┴──┴──┴─┴─────────┘
Semnătura reprezentantului CCS/CCSS Tei şi a membrilor din comandament Ştampila CCS/CCSS Tei MD-mic dejun; D-dejun; C-cină Unitatea prestatoare de servicii Semnătura şi ştampila ANEXA 7 la metodologie LISTA DE PARTICIPANŢI
┌─────────────────┬────────────────────┐
│ │Seria │
│Unitatea │(perioada)..........│
│prestatoare │Localitatea │
│Director de │.............. │
│tabără ....... │Denumirea locaţiei │
│ │....... │
└─────────────────┴────────────────────┘
┌───────┬───────┬──────┬─────────────┬───────────┐
│ │Numele │Anul │Universitatea│Semnătura │
│Nr.crt.│şi │de │/ facultatea │studentului│
│ │prenume│studiu│ │ │
├───────┼───────┼──────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├───────┼───────┼──────┼─────────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
└───────┴───────┴──────┴─────────────┴───────────┘
Precizări: 1. Se vor utiliza liste de participanţi separate pentru fiecare serie şi locaţie, care vor conţine în mod obligatoriu semnătura studentului beneficiar, a reprezentantului CCS/CCSS Tei desemnat (Directorul de tabără), celorlalţi membri ai Comandamentului de Tabără precum şi ştampila şi semnătura prestatorului. 2. Completarea listei de participanţi se realizează la nivelul Comandamentului de Tabără Componenţa Comandamentului de Tabără
┌────────────┬────────────┬────────────┐
│1.Nume şi │2.Nume şi │3.Nume şi │
│prenume ……. │prenume ……..│prenume │
│Reprezentare│Reprezentare│……….. │
│……………… │……………… │Reprezentare│
│Semnătura │Semnătura │…………………. │
│…………………. │…………………. │Semnătura │
│ │ │……………………… │
├────────────┴────────────┴────────────┤
│Unitatea prestatoare ……………………… │
│Ştampila Unităţii ………………… │
│Semnătura ……………….. │
└──────────────────────────────────────┘
ANEXA 7.1. la metodologie DECLARAŢIE DE CONSIMŢĂMÂNT PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL Subsemnatul/Subsemnata ......... domiciliat/ă în ........, născut/ă la data de ...... identificat/ă prin CNP ......., email ......, telefon ......, Serie şi număr Carnet de student/nr. legitimaţie/nr. adeverinţă ......., declar prin prezenta: 1. Că sunt de acord ca datele mele personale să fie prelucrate şi utilizate de către MFTES/CCS/CCSS Tei pentru participarea mea la tabăra ...... şi decontarea cheltuielilor aferente. 2. Că sunt de acord să fiu contactat prin email sau telefon de către organizatorii taberei, doar în situaţii strict legate de tabăra .......... 3. Că sunt de acord să fiu fotografiat în timpul taberei şi că aceste materiale să fie utilizate pentru decontarea taberei, fără a afecta însă imaginea mea personală sau instituţională (cu excepţia cazurilor justificate în care voi solicita expres să nu apar în aceste materiale). 4. Că am fost informat despre drepturile pe care le am în calitate de persoană vizată de prelucrare a datelor cu caracter personal le deţin - dreptul la informare, dreptul la acces la date, dreptul la portabilitate a datelor, dreptul la opoziţie, dreptul la rectificare, dreptul la ştergere a datelor, dreptul la restricţionare a prelucrării, dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automată, dreptul de a retrage consimţământul. Mi s-a adus la cunoştinţă despre faptul că refuzul meu de a furniza datele cu caracter personal necesare şi solicitate de către ..... pentru decontarea taberei ...... la MFTES/CCS/CCSS Tei, determină imposibilitatea stabilirii raporturilor juridice specifice. Dacă datele cu caracter personal furnizate sunt incorecte sau vor suferi modificări (schimbare domiciliu, statut civil, etc.) mă oblig să informez în scris, în timp util. Consimţământul în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, precum şi furnizarea datelor menţionate mai jos sunt voluntare. Acest consimţământ poate fi revocat în orice moment, cu efect ulterior printr-o notificare gratuită către MFTES/CCS/ CCSS Tei. Notificarea de revocare a consimţământului poate fi realizată prin e-mail, la adresa: ............ Datele personale colectate direct în vedere desfăşurării taberei vor fi păstrate pentru verificări atât timp cât prevede legislaţia în vigoare cu privire la decontarea taberelor. Vă rugăm să aveţi în vedere faptul că revocarea consimţământului nu afectează legalitatea utilizării datelor înainte de retragerea consimţământului (notificarea nu are impact retroactiv). În cazul în care consimţământul nu este acordat sau a fost revocat, datele personale nu vor fi utilizate în scopurile de mai sus. Data: Semnătura participant: ANEXA 8 la metodologie REGULAMENT DE TABĂRĂ Acest regulament vizează confortul şi siguranţa participanţilor la taberele studenţeşti. I. Codul de etică - stabileşte normele obligatorii de conduită profesională pentru persoanele care lucrează cu studenţii/tinerii, în mod profesionist. 1. Valori şi principii: 1.1 - imparţialitate şi obiectivitate; 1.2 - responsabilitate morală, socială şi profesională; 1.3 - integritate morală şi profesională; 1.4 - atitudine decentă şi echilibrată; 1.5 - incluziune şi încurajarea diversităţii. 2. Norme de conduită: 2.1 - supravegherea pe parcursul activităţilor desfăşurate; 2.2 - ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale; 2.3 - combaterea oricăror forme de abuz; 2.4 - asigurarea egalităţii de şanse. II. Măsuri igienico - sanitare şi de securitate personală: 1) Nu este permisă păstrarea în camere a alimentelor perisabile (dacă camerele nu sunt dotate cu frigidere); 2) Păstrarea curăţeniei în spaţiile de cazare şi împrejurimile acestora; 3) Folosirea corectă şi civilizată a grupurilor sanitare; 4) Respectarea orelor de masă şi seriilor de masă; 5) În sala de mese se va purta o ţinută decentă; 6) Respectarea programului de odihnă şi activitate al centrului de agrement, afişat în locuri vizibile (program ore de odihnă: orele 22.00 - 07.00); 7) Respectarea igienei individuale; 8) Evitarea deţinerii de medicamente. Orice problemă de natură medicală va fi adusă la cunostinţa cadrelor medicale. 9) Scăldatul (în mare, ape curgătoare, lacuri, etc.) este permis doar în locuri amenajate special în acest scop şi doar dacă semnalele specifice de pe plajele amenajate şi salvamarii permit acest lucru; 10) Expediţiile montane, căţărări, drumeţii, etc., se vor face doar respectând traseele turistice, semnalele specifice şi doar sub îndrumarea unor instructori specializaţi (salvamontişti). III. Măsuri privind securitatea bunurilor personale 1) La plecarea din spaţiile de cazare se controlează dacă geamurile şi uşile de acces sunt bine închise, iar în cazul în care se constată unele defecţiuni la sistemul de închidere al acestora, se va informa personalul de serviciu sau administratorul pentru remedierea situaţiilor respective; 2) Se vor evita legăturile ocazionale cu persoane necunoscute; 3) Este interzisă introducerea în spaţiile de cazare a persoanelor străine de grup; IV. Măsuri P.S.I. 1) Este interzisă folosirea chibriturilor sau a altor surse ce pot genera incendii; 2) Este interzis să se umble la instalaţiile electrice, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţă, precum şi folosirea unor instalaţii improvizate; 3) Orice defecţiune se semnalează personalului de serviciu, administratorului. V. Măsuri generale 1) Se va întocmi şi afişa obligatoriu inventarul spaţiilor de cazare şi se va întocmi proces-verbal de predare - primire între gestionarul/administratorul taberei; 2) Păstrarea bunurilor din dotarea locaţiei în condiţii bune este obligatorie (mobilier, pături, cearceafuri, perne etc.); 3) Păstrarea în condiţii bune a încăperilor; 4) Este interzisă scoaterea veselei şi a tacâmurilor din sala de mese, sau a cearceafurilor, păturilor din camere; 5) Toate pagubele se vor recupera de la cei vinovaţi sau dacă aceştia nu sunt depistaţi, de la întregul grup; 6) Respectarea programului de masă şi odihnă; 7) Sesizarea de urgenţă a conducerii taberei şi a poliţiei despre dispariţia unei persoane din grup, precum şi a unor bunuri din camere; 8) Valorile monetare, bijuteriile, aparatura electronică, să fie păstrate la locuri sigure pentru a preveni dispariţia acestora; 9) Se va evita orice altercaţie între membrii grupului sau cu persoane străine din tabără sau din afara acesteia; VI. Sancţiuni Nerespectarea oricăreia dintre măsurile specificate în prezentul Regulament duce la următoarele sancţiuni pentru beneficiari: 1) atenţionarea/mustrarea persoanelor vinovate de încălcarea prezentelor norme şi/sau a altor prevederi legale; 2) sesizarea organelor abilitate; 3) în cazul abaterilor grave excluderea directă din tabără. VII. Dispoziţii Finale Prezentul "REGULAMENT DE TABĂRĂ" se afişează în mod obligatoriu în locuri vizibile (ex: cantine, intrarea în tabere, holurile spaţiilor de cazare, avizier, etc.), în fiecare tabără, se aduce la cunoştinţa tuturor participanţilor la tabere, de luare la cunoştinţă printr-un proces verbal de instruire conform tabelului de mai jos. Data: (Se va completa în prima zi de sejur) PROCES-VERBAL AM FOST INSTRUIT ŞI AM LUAT LA CUNOŞTINŢĂ "REGULAMENTUL DE TABĂRĂ" CU OBLIGAŢIA DE A-L RESPECTA ÎNTOCMAI
┌─────┬─────────────────────┬──────────┐
│Nr. │Numele şi prenumele │Semnătura │
│crt. │ │ │
├─────┼─────────────────────┼──────────┤
│ │ │ │
├─────┼─────────────────────┼──────────┤
│ │ │ │
└─────┴─────────────────────┴──────────┘
Administrator sau reprezentant al prestatorului (Numele şi prenumele şi ştampila). -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.