Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
MESAJUL din 15 septembrie 2009 Presedintelui Romaniei adresat Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei
Domnule preşedinte al Senatului României, Doamnã preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Stimaţi membri ai Guvernului, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Stimaţi invitaţi,
Dragi români,
Aceastã zi este o zi importantã pentru România. Este un examen de maturitate pentru întreaga clasã politicã. Guvernul României şi-a asumat rãspunderea pentru trei pachete de legi care pot aduce importante modificãri în funcţionarea statului. Majoritatea românilor îşi doreşte un sistem de educaţie performant, care sã asigure şanse reale tinerilor pe piaţa muncii, iar comunitatea localã vrea şcoala mai aproape de ea. Majoritatea românilor doreşte funcţionari publici plãtiţi dupã merit, care sã serveascã competent interesul cetãţeanului. Majoritatea românilor îşi doreşte un aparat de stat suplu şi eficient, nu o puzderie de agenţii bugetofage. Este o schimbare radicalã de care România are nevoie şi pe care românii o aşteaptã de mulţi ani. Salut curajul actualului Cabinet şi al actualei coaliţii de guvernare de a-şi asuma politic un pas important în modernizarea statului. Pe actualele reforme, clasa politicã poate construi un stat modern, un stat european care sã serveascã interesele cetãţenilor. Nu mai este loc de ezitãri şi tergiversãri. Unii îşi pierd privilegiile pe care le-au avut pânã acum, alţii sunt nevoiţi sã se adapteze unor noi standarde de performanţã. Astãzi poate înceta complicitatea dintre clientela politicã şi politicieni pentru blocarea reformelor. Din acest punct România nu mai poate merge decât înainte. Orice lege e perfectibilã. Dar actualele legi sunt clãdite pe principii care nu pot fi contestate de cei care doresc modernizarea României. România este acum afectatã de criza economicã mondialã. Cu siguranţã nu o puteam evita. Dar am convingerea cã puteam plãti un cost mai mic al crizei dacã, dupã intrarea în Uniunea Europeanã, în 2007 şi 2008 nu intervenea blocarea sau amânarea procesului de reformã a instituţiilor şi de modernizare a statului. Fãrã sã ducem la capãt aceste reforme, românii vor suferi întotdeauna mai mult decât alţi europeni de pe urma oricãror crize economice sau financiare. Aici, în Parlamentul României, am depus jurãmântul în calitate de Preşedinte al României. Mã întorc astãzi aici, dupã 5 ani, în faţa reprezentanţilor aleşi ai poporului pentru un bilanţ onest al mandatului meu. Acum 5 ani am declarat chiar în acest loc: "Vreau sã fim alãturi într-un efort comun şi susţinut de a moderniza România pe baza principiilor statului de drept, o Românie demnã şi încrezãtoare în viitorul ei."
Dragi români, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Cel mai mare privilegiu pe care îl poţi avea într-o viaţã de om este acela de a fi Preşedintele ţãrii tale. Am onoarea, din 2004, sã îmi slujesc naţiunea şi sã o ajut sã progreseze ca Preşedinte al României. România este o ţarã cu o democraţie tânãrã, plinã de vitalitate, în continuã creştere, capabilã sã se reinventeze pe sine. De la începutul mandatului meu de Preşedinte au existat dezbateri legitime asupra unora dintre deciziile pe care le-am luat, dar este de necontestat faptul cã am evoluat cu toţii, cã pentru România s-au deschis în ultimii ani ferestre de oportunitãţi şi cã am stabilit câteva direcţii care vor ghida cursul ţãrii noastre în viitor. Astãzi vreau sã folosesc şansa de a mã adresa Parlamentului pentru a împãrtãşi cetãţenilor României câteva gânduri despre drumul pe care l-am parcurs împreunã în ultimii 5 ani şi despre viitorul naţiunii. Poate cã pentru mulţi politicieni sau oameni de afaceri, care aveau probleme cu instituţiile statului, nu am fost Preşedintele pe care şi l-au dorit. Dar în fiecare moment al mandatului meu m-am gândit ce Preşedinte îşi doresc românii. Care sunt aşteptãrile celor mai mulţi dintre români de la Preşedintele lor şi ce trebuie sã fac eu pentru a îmi îndeplini misiunea. Înţelegerea mea, de-a lungul întregului mandat, a fost cã românii îşi doresc un Preşedinte care sã contribuie la modernizarea ţãrii, un Preşedinte care sã nu facã niciun fel de compromisuri cu oameni din sistemul pe care îl eticheta, în campania din 2004 şi dupã aceea, a fi un sistem ticãloşit şi eu nu am fãcut aceste compromisuri. Sã ne aducem aminte cã România anului 2004 era o Românie în care începea sã se consolideze un nou Partid Stat arbitrar, care tolera corupţia la nivel înalt, limita libertatea presei şi marginaliza opoziţia. În anul 2004, victoria mea ca reprezentant al Alianţei Dreptate şi Adevãr a fost o victorie a nevoii de schimbare, a nevoii de deschidere a instituţiilor statului cãtre societate, a nevoii ca demnitãţile publice sã nu mai fie locuri de refugiu faţã de acţiunea Justiţiei. Românii au votat un Preşedinte care sã îşi asume misiunea de a duce România în Uniunea Europeanã, de a moderniza România, de a acţiona pentru a reforma instituţiile. Mi-am asumat aceastã misiune. În ultimii 5 ani am acţionat pentru a duce la bun sfârşit acest mandat. Nu am ezitat niciodatã sã critic acele instituţii ale statului sau pe acei politicieni care au blocat reforme esenţiale pentru modernizarea României. Din pãcate, ele au fost considerate, de prea multe ori, atacuri. Am spus lucrurilor pe nume, pentru cã românii îşi doresc un Preşedinte care sã le spunã adevãrul. Am impulsionat instituţiile statului sã îşi facã datoria, pentru cã românii vor instituţii în care sã aibã încredere. Poate am fãcut şi greşeli. Nu ascund acest lucru. Dar întotdeauna am acţionat cum am crezut cã este mai bine pentru oameni. Pentru milioanele de români care şi-au dorit un Preşedinte implicat, un Preşedinte jucãtor, nu unul spectator. Doar românii pot judeca ce am fãcut şi ce nu am fãcut bine. Este adevãrat cã, de multe ori, fiind prea aproape de evenimente, nu mai realizãm cât de mult s-a schimbat România în aceşti ani. Dupã 5 ani, românii au câteva certitudini care înseamnã tot atâţia paşi în modernizarea României: 1. România este membrã cu drepturi depline în Uniunea Europeanã. 2. Autoritãţile judiciare competente nu mai au reţineri în anchetarea foştilor şi actualilor miniştri. 3. Cota unicã de impozitare este de 16%. 4. Presa îşi ia atâta libertate câtã vrea. 5. Adevãrul despre crimele comunismului a fost fãcut public în aceastã salã. 6. Douã milioane de dosare ale fostei securitãţi au fost predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitãţii. 7. Românii nu mai voteazã liste, voteazã oameni pentru Parlamentul României. 8. România a trecut proba consecvenţei în politica externã. 9. Marea Neagrã, Dunãrea, Nabucco au devenit oficial proiecte europene. Despre ele vorbeam în campania din 2004. 10. Preşedintele românilor nu a fãcut niciun fel de compromisuri - nici mãcar compromisul tãcerii - cu oameni şi structuri pe care în 2004 le considera parte a sistemului ticãloşit. 11. Avem o pensie minimã garantatã şi pentru acei vârstnici care nu au contribuit la sistemul de pensii. 12. S-au simplificat procedurile pentru redobândirea cetãţeniei române şi creşterea numãrului de burse pentru studenţii din Republica Moldova. Tot dupã 5 ani putem spune cã: nu s-a realizat reforma constituţionalã; nu existã nicio condamnare definitivã a unui înalt demnitar - şi aici este responsabilitatea judecãtorilor; existã încã o neîncredere a partenerilor europeni faţã de Justiţia din România; Parlamentul încã blocheazã unele dosare de presupusã corupţie. Realizãrile şi neîmplinirile acestui mandat sunt efectul unei confruntãri permanente ale forţelor reformiste din societate cu inerţia, cu obişnuinţa, cu dorinţa oamenilor de a-şi pãstra privilegiile, cu interesele personale sau de grup, avantajate de vechea orânduire. Aceastã confruntare a atins apogeul în primãvara lui 2007. Probabil, va mai fi şi un apogeu la sfârşitul mandatului. Atunci, la doar câteva luni dupã ce România reuşise, în urma unor eforturi extraordinare, sã devinã ţarã membrã a Uniunii Europene, o coaliţie rapid formatã a decis, ignorând legea noastrã fundamentalã, cã Preşedintele trebuie înlãturat. În ciuda avizului Curţii Constituţionale, care a constatat cã nu a existat nicio încãlcare a Constituţiei din partea Preşedintelui României, o majoritate parlamentarã de 75% a votat pentru suspendarea Preşedintelui ales. A fost remarcabilã şi eficienţa comisiei parlamentare, condusã de domnul senator Voiculescu, în a inventa încãlcãri constituţionale acolo unde nu erau. Dupã o lunã, prin referendum naţional, 75% dintre români s-au pronunţat pentru rãmânerea în funcţie a Preşedintelui. A fost dovada cã rezistenţa la schimbare de la nivel politic nu poate frâna dorinţa de schimbare a cetãţenilor. Dar, în final, a fost şi un test al maturitãţii democraţiei din România. Românii nu s-au lãsat pãcãliţi şi au dat un semnal ferm partidelor politice cã procesul de modernizare a statului trebuie sã continue. Sã ne amintim cã, în urmã cu 5 ani, România era în afara Uniunii Europene. Astãzi, România este stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Aderarea ne-a adus o perioadã de creştere economicã datoratã investiţiilor, o creştere a nivelului de trai şi o creştere a prestigiului României pe plan internaţional. În ultimul an, apartenenţa noastrã la Uniunea Europeanã ne-a oferit şansa de a micşora costurile sociale ale crizei şi stabilitatea necesarã pentru ca România sã continue sã fie o ţintã privilegiatã a investiţiilor strãine. Acum câteva zile am fost la fabrica Ford din Craiova, unde investiţiile au continuat şi deja se produc automobile. Apartenenţa la piaţa comunã europeanã a contribuit la succesul pe care mari producãtori, cum este Dacia-Renault, l-au avut în ultimele luni, chiar în ciuda crizei economice.
Dragi români, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Sã ne amintim cã, în urmã cu 5 ani, în economia româneascã munca era descurajatã. Cei care munceau mai mult erau impozitaţi mai mult. Clasa de mijloc era consideratã un fel de duşman de clasã, care trebuie impozitat la maxim. În 2004, am promis românilor cã, împreunã cu Guvernul Alianţei Dreptate şi Adevãr, vom încuraja munca. Cã munca bine fãcutã va fi şi bine plãtitã. Am convingerea cã introducerea cotei unice de impozitare de 16%, pentru care am militat încã din campania electoralã din 2004, pe care am susţinut-o din prima zi a mandatului meu şi chiar dupã schimbarea de guvern din 2008, a avut un rol crucial în creşterea prosperitãţii economice din ultimii 5 ani. Patru din cei 5 ani ai mandatului meu au fost caracterizaţi de o creştere economicã fãrã precedent în istoria contemporanã a României. Cu privire la evoluţia veniturilor populaţiei şi a creşterii nivelului de trai, Comisia Naţionalã de Prognozã relevã urmãtoarele date. În perioada 2004 - iulie 2009 s-a realizat o consistentã creştere a salariilor şi a pensiilor. Astfel, salariul mediu brut a crescut de la 818 la 1.901 lei, pensia medie de asigurãri sociale de stat a crescut de la 232 la 714 lei, iar pensia medie de asigurãri sociale în agriculturã a crescut de la 74 la 301 lei. În acelaşi timp, stocul investiţiilor strãine directe a crescut în intervalul 2004 - iulie 2009 de la 15 miliarde euro la 55,6 miliarde euro. În cazul sãrãciei absolute, cea care de fapt reflectã dimensiunea fenomenului propriu-zis, în perioada 2004-2008 numãrul persoanelor sãrace în sens absolut s-a micşorat de la 4,1 milioane persoane în 2004 la 1,2 milioane persoane în 2008 - date furnizate de Institutul Naţional de Statisticã. Din cauza crizei economice Banca Mondialã a prognozat pentru 2009 o creştere a ratei sãrãciei absolute la un numãr de aproximativ 1,6 milioane persoane sãrace ca efect al pierderii locurilor de muncã sau al reducerii veniturilor. Chiar în situaţia unor venituri reduse la bugetul de stat faţã de anul 2008, salariile, pensiile, ajutoarele sociale vor fi plãtite la timp, dar vom continua şi investiţiile. În continuare, singurul mod în care putem realiza echilibrul între resursele bugetare şi ordinea socialã este de a produce politici sociale prudente, coerente, bine focalizate şi eficiente. Aş vrea sã ştiţi cã în România, în mod direct sau indirect, existã 11 milioane de asistaţi, prea mult. Ceea ce aratã cã ajutorul social nu este focalizat cum trebuie. Unul dintre palierele reformei structurale a statului ar trebui sã vizeze flexibilizarea pieţei muncii, ca instrument de combatere a sãrãciei. O atenţie deosebitã trebuie acordatã şi populaţiei din mediul rural. Nu este prima oarã când declar cã rezerva strategicã de eficienţã a României este la ţarã, în mediul rural. Nu putem continua cu o pondere ridicatã de 30% a populaţiei ocupate în sectorul agricol şi, în acelaşi timp, cu o pondere redusã a salariaţilor în mediul rural. O modificare structuralã, care sã aibã în vedere reducerea locurilor de muncã în agriculturã şi generarea acestora în alte sectoare, va moderniza şi va aduce beneficii celor care trãiesc la sate. Cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare o reprezintã cheltuielile pentru pensii. Acest efort bugetar nu este determinat doar de numãrul mare de pensionari, ci ascunde multe abuzuri, printre care aş aminti pensiile de lux sau pe cele frauduloase, precum şi o parte dintre pensiile de invaliditate. Menţinerea acestor practici afecteazã sistemul de pensii. Mai mult, pentru a face faţã şi tendinţelor sociodemografice, sunt necesare acţiuni care sã vizeze: reducerea numãrului de pensionari prin creşterea vârstei medii de pensionare şi prin egalizarea vârstei de pensionare între bãrbaţi şi femei şi, de asemenea, unificarea sistemului public de pensii.
Doamnelor şi domnilor, Ca Preşedinte nu m-am implicat activ decât în zone ale activitãţii economice şi sociale care erau prioritare pentru români. Un astfel de sector este sectorul de sãnãtate. Comisia prezidenţialã pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sãnãtãţii publice din România a purtat un dialog timp de mai bine de un an cu toţi actorii din sistemul sanitar (sindicate, patronate, organizaţii profesionale, asociaţii ale pacienţilor) şi a propus o serie de soluţii pentru ameliorarea situaţiei din sistemul sanitar. Actualul Guvern şi actualul ministru al sãnãtãţii şi-au însuşit atât raportul, cât şi soluţiile propuse şi au elaborat un calendar de implementare a acestora, program pe care pânã în prezent l-au respectat. La 1 iunie 2009 au fost finalizate primele 10 ghiduri de practicã medicalã pentru primele 10 afecţiuni ca incidenţã. Aceste ghiduri, care vor fi extinse şi pentru alte afecţiuni, sunt deosebit de importante atât pentru pacient, cât şi pentru medic, care va putea fi protejat de acuzaţii de malpraxis, cât şi pentru sistem, care va avea un control mai bun asupra procedurilor. De asemenea, primele 22 de spitale au fost transferate cãtre administraţia localã. Un numãr mare de spitale a intrat într-un program de modernizare. Trebuie sã continuãm pe acest drum, sãnãtatea fiind una dintre prioritãţile cetãţeanului. Trebuie crescute, în perioada urmãtoare, alocãrile financiare pentru sãnãtate, concomitent cu optimizarea alocãrii resurselor în interiorul sistemului. Majorarea salariilor din sectorul sanitar este absolut necesarã, dar odatã cu reformarea completã a sistemului. Cu siguranţã reformele în curs vor duce la creşterea calitãţii asistenţei medicale. Am predat deja la Camerã acest raport pe sãnãtate, care, sunt convins, este util comisiei de specialitate, având în vedere cã a fost elaborat de cei mai reputaţi specialişti în domeniu.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Sã ne amintim cã în urmã cu 5 ani învãţãmântul era subfinanţat şi centralizat. Cã pãrinţii şi comunitãţile locale nu aveau niciun cuvânt de spus şi cã totul era hotãrât de la centru. Reforma sistemului educaţional a constituit un punct central al mandatului din perioada 2004-2009. Pentru învãţãmântul românesc reforma este vitalã. M-am implicat şi am susţinut constant alocarea a cel puţin 6% din PIB pentru bugetul Educaţiei, tocmai ca reforma sã poatã fi implementatã. Am înţeles cã reprezint interesele celor care sunt direct afectaţi de lipsa de performanţã a sistemului de învãţãmânt: elevi, studenţi, pãrinţi, profesori, prin crearea unei comisii prezidenţiale ce a reunit experţi în educaţie şi care a avut drept scop furnizarea unui diagnostic şi a unei serii de soluţii cu privire la reforma sistemului educaţional. Pe baza Raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul educaţiei şi cercetãrii, elaborat de aceastã comisie, a fost semnat, în 2008, Pactul naţional pentru educaţie. Plecând de la acest pact, care a arãtat cã existã un consens al clasei politice privind necesitatea ca domeniul educaţiei sã devinã un domeniu prioritar, experţi şi reprezentanţi ai societãţii civile au elaborat, într-un spirit nepartizan, o strategie pentru reforma învãţãmântului românesc şi o serie de soluţii legislative. Aceastã expertizã a fost pusã la dispoziţia Guvernului. Ştiu cã profesorii au fost dezamãgiţi cã legea privind creşterea salariilor nu a fost pusã în aplicare la sfârşitul anului 2008. A fost o lege pe care a votat-o Parlamentul în unanimitate, pe care a susţinut-o ministrul educaţiei din acel moment şi pe care eu am promulgat-o. Din pãcate, nu au existat resursele necesare pentru a se aplica. Criza economicã a afectat sever încasãrile bugetului pentru anul 2009. Am convingerea cã profesorii meritã mai mult, ca şi medicii sau alte categorii de bugetari. Dar creşterile de salarii în sectorul public trebuie sã fie corelate cu creşterea productivitãţii muncii în economie şi cu performanţele fiecãruia. Noua lege a salarizãrii în domeniul bugetar, pentru care Guvernul şi-a asumat astãzi rãspunderea, pune ordine în sectorul de stat. Odatã aplicatã aceastã lege, vom putea avea creşteri salariale sustenabile şi echitabile.
Doamnelor şi domnilor, Am avut o preocupare constantã pentru diminuarea riscurilor sociale cauzate de politici demografice inconsistente, care au fost aplicate pe parcursul mai multor decenii. În ultimii 20 de ani, populaţia României s-a redus permanent. Existã previziuni conform cãrora, dacã se pãstreazã nivelul actual al ratei fertilitãţii totale, atunci România va avea circa 16,7 milioane de locuitori în anul 2050 şi doar circa 11,9 milioane de locuitori în anul 2075. Trebuie sã renunţãm la incoerenţa decizionalã şi instituţionalã, la experimentarea continuã, provizoratul şi incertitudinea din sfera politicilor sociale, care au fost estompate în ultimii 7-8 ani de creşterea economicã şi de posibilitatea de a lucra în strãinãtate. Fãrã politici coerente aplicate astãzi, România riscã agravarea în perspectivã a unor procese cum sunt: reducerea natalitãţii, reducerea numãrului absolut al populaţiei, îmbãtrânirea demograficã, reducerea numãrului persoanelor active şi creşterea numãrului de persoane inactive care depind de o persoanã activã şi aşa mai departe. De altfel, în acest scop am şi decis înfiinţarea unei comisii prezidenţiale care sã analizeze riscurile sociale şi demografice din România. Avem nevoie de politici sociale echitabile, coerente, bine focalizate, eficiente, care sã reducã riscurile şi sã menţinã echilibrul bugetar. Pe termen lung, trebuie sã ne preocupe nu numai asigurarea creşterii natalitãţii, dar şi existenţa unor finanţe publice solide. Pe termen scurt şi probabil mediu, trebuie sã avem în vedere şi efectele crizei economice mondiale. Principala problemã constã în reducerea veniturilor statului pe fondul nevoii sale de a creşte cheltuielile cu protecţia socialã. În ceea ce priveşte implicaţiile economice ale îmbãtrânirii populaţiei, consider cã este crucialã o restructurare radicalã a sistemului de pensii şi asigurãri sociale şi medicale. Îmbãtrânirea demograficã este mai puternicã în mediul rural. Aceasta genereazã o ratã anualã mai mare de decese şi, ca urmare, sporul natural este puternic negativ la sate, minus patru la mie, şi se aflã în jurul lui zero în urban. Ruralul se confruntã şi cu probleme sociale mai grave. Ponderea populaţiei rurale aflate sub pragul sãrãciei este de peste trei ori mai mare decât cea a fragmentului corespunzãtor din mediul urban. Tratarea problemei demografice impune şi politici coerente cu privire la migraţie. În special dupã intrarea României în Uniunea Europeanã, a avut loc o veritabilã explozie a migraţiei externe, componenta majorã fiind cea a migraţiei temporare pentru muncã. Procese economice şi sociale majore ale ţãrii sunt condiţionate prin plecarea la lucru în strãinãtate, prin revenirea în ţarã şi prin imigrarea din strãinãtate în România. Migraţia este un "fenomen social total" prin care pot fi "citite" oportunitãţi şi probleme, istorie, prezent şi viitor la nivelul societãţii româneşti. Multe dintre problemele nerezolvate de tranziţia spre economia de piaţã şi spre un stat al bunãstãrii au fost abordate de cãtre o bunã parte dintre români, "pe cont propriu", prin emigrare temporarã în strãinãtate. În concluzie, problema demograficã trebuie tratatã în perspectivã, în contextul îmbunãtãţirii mecanismelor de alocare eficientã a resurselor şi de creştere a randamentului factorilor de producţie. În acest sens, în mod deosebit, trebuie luatã în considerare nevoia de utilizare eficientã a resurselor umane, fixând ca obiectiv strategic creşterea productivitãţii muncii, având ca bazã, în primul rând, creşterea performanţelor sistemului naţional de educaţie pe fundalul îmbunãtãţirii politicilor publice de creare de locuri de muncã, în principal în activitãţi creatoare de valoare adãugatã mai mare. Raportul Comisiei prezidenţiale l-am predat doamnei preşedinte, ca de altfel şi Raportul legat de Educaţie cu toate diagnosticele din acest raport. Dacã sunt de interes pentru comisiile parlamentare, sã ştiţi cã existã.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Sã ne amintim cã, în urmã cu 5 ani, simpla idee de a investiga un ministru sau parlamentar suspectat de corupţie era în sine un subiect tabu. În ultimii ani, instituţiile au început sã funcţioneze. Din 2005, Departamentul Naţional Anticorupţie a trimis în judecatã un numãr de 20 de foşti sau actuali miniştri şi parlamentari, din tot spectrul politic. Acestea sunt realitãţile indiscutabile. Sunt fapte. Ca Preşedinte, am fost conştient cã românii îşi doreau ca legea sã fie egalã pentru toţi. De aceea, am cerut permanent Guvernului sã adopte reformele necesare. Am considerat cã datoria mea politicã şi constituţionalã este sã stopez orice ingerinţã a factorului politic în actul de justiţie. Conform atribuţiilor mele constituţionale, am promovat şi susţinut persoane independente politic faţã de grupurile de interese nelegitime, pe care le-am considerat capabile sã dea eficienţã şi credibilitate modernizãrii sistemului juridic. Rezultatele Direcţiei Naţionale Anticorupţie, remarcate şi de ultimul Raport pe justiţie al Uniunii Europene, şi în general schimbarea atitudinii Parchetului faţã de puterea politicã, precum şi consecinţele introducerii unor declaraţii de avere pentru demnitari, înalţi funcţionari şi magistraţi sunt numai câteva elemente care despart radical situaţia de astãzi de cea de acum 5 ani. În primii 2 ani ai mandatului, am colaborat bine cu Guvernul pentru a depolitiza parchetele, pentru a introduce în sistem procurori tineri şi alte reforme necesare sistemului judiciar. În acest fel, am reuşit sã evitãm clauza de salvgardare. Din pãcate, dupã aderare, reformele din justiţie au fost amânate sau chiar blocate pânã la începutul actualei guvernãri. Rezultatul s-a vãzut: deşi DNA a trimis spre instanţele de judecatã 20 de dosare de actuali şi foşti demnitari, nu existã nicio condamnare definitivã. Instanţa de judecatã este locul în care apar tergiversãri şi blocaje procedurale. Deşi am reuşit sã evitãm activarea clauzei de salvgardare în 2009, am rãmas cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene. Trebuie sã continuãm procesul de reformã în Justiţie. Nu mã aştept sã fie uşor. Ştiu însã cu certitudine cã se poate. Împreunã cu Guvernul, cu judecãtorii şi procurorii, cu fiecare om din sistemul judiciar, cu Parlamentul, cu certitudine vom reuşi. Şi asta vã spun în calitate de Preşedinte al României şi de român responsabil de soarta României. În ultimele 9 luni am colaborat bine cu actualul Guvern şi acum avem douã coduri - civil şi penal - moderne, adaptate realitãţilor acestor zile şi practicilor europene în materie. Prin acest pas reluãm reformele blocate la începutul anului 2007, care vor duce la modernizarea Justiţiei din România. Dar avem urgent nevoie de codurile de procedurã, pentru a crea Justiţiei condiţii sã progreseze. Reforma Justiţiei a început în 2004, prin legi noi, prin aducerea de oameni noi. Peste 1.200 de magistraţi au pãrãsit sistemul şi aproape 1.500 de tineri au devenit procurori şi judecãtori. Ce vedeţi acum în Justiţie este în primul rând, pe de o parte, rezultatul faptului cã magistraţii se bucurã de totalã libertate; pe de altã parte, este evident cã nu ştiu ce sã facã cu aceastã libertate. Am convingerea cã este o etapã prin care Justiţia, ca şi presa, trebuie sã treacã pentru a se maturiza. Ei, magistraţii, sunt chemaţi sã garanteze accesul liber al românilor la justiţie şi se pare cã au uitat sã citeascã articolul 21 din Constituţia României.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Sã ne amintim cã, în urmã cu 5 ani, România era un stat care ascundea adevãrul despre perioada comunistã prin pãstrarea sigiliului asupra arhivelor. Consider cã un moment important al mandatului meu s-a petrecut chiar în aceastã salã, pe 18 decembrie 2006, când pentru prima datã regimul comunist din România a fost condamnat oficial. Nu a fost condamnat ca doctrinã, ci a fost condamnat pentru crimele acestui regim în spaţiul românesc. Şi, repet încã o datã, a fost un regim ilegitim şi criminal, un regim care s-a instaurat şi s-a prãbuşit cu tancurile în stradã. Prin gestul condamnãrii regimului comunist am vrut sã pun întreg mandatul meu sub semnul unei schimbãri definitive a atitudinii instituţiilor statului faţã de problematica trecutului totalitar. Iar primul şi poate cel mai semnificativ semn al schimbãrii acestei atitudini a fost transferul a douã milioane de dosare din custodia SRI şi a altor instituţii spre custodia CNSAS. Dupã 2005 şi mai ales dupã iulie 2007 s-a produs o deschidere fãrã precedent a arhivelor create de instituţiile fostului Partid Comunist. Am considerat cã o democraţie fãrã memorie este una aflatã în gravã suferinţã. Nu trebuie sã uitãm, pentru a putea sã evitãm erorile trecutului. Am denunţat ferm şi consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov. Am recunoscut responsabilitatea României, ca de altfel şi domnul preşedinte Ion Iliescu, privind Holocaustul, inclusiv cu referire la etnicii romi deportaţi în Transnistria. Astãzi în şcoli existã un manual despre Holocaust. În acelaşi sens, al desprinderii de trecut, am considerat cã este o prioritate reforma serviciilor de informaţii. Am vrut sã elimin orice suspiciune asupra unor structuri ale statului care trebuie sã serveascã în primul rând siguranţa naţionalã a ţãrii. Din acest motiv, pentru prima datã în ultimii 20 de ani, am numit directorii SRI şi SIE din partide care se aflau în opoziţie faţã de Preşedinte. Am asigurat continuarea înlocuirii cadrelor de conducere a celor douã servicii cu oameni tineri, din noua generaţie de profesionişti ai informaţiilor. Aceşti oameni sunt educaţi în spiritul valorilor occidentale ale democraţiei şi, datoritã vârstei, neafectaţi de sechelele trecutului comunist. O nemulţumire a mea este nefinalizarea, nici pânã acum, a dosarelor Revoluţiei. Avem un singur mare adevãr - o revoluţie şi o mineriadã în care avem peste 1.600 de morţi, dar nu avem vinovaţi. Aceastã mare nedreptate trebuie îndreptatã, cu atât mai mult cu cât au trecut 20 de ani şi nu existã un rãspuns clar. Aici aş vrea sã fiu foarte bine înţeles. Eu nu cer Justiţiei o anume soluţie, ci cer Justiţiei sã dea o soluţie, lucru pe care este obligatã sã îl facã. Aceastã mare obligaţie faţã de cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi sã trãim liber trebuie îndeplinitã. Şi nu voi înceta sã cer instituţiilor abilitate sã îşi facã treaba pânã la capãt. Am aceastã datorie, ca Preşedinte al României şi ca român responsabil de soarta acestei ţãri.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Securitatea naţionalã a fost una dintre preocupãrile mele majore în acest mandat. În perioada 2005-2009, funcţionarea CSAT a fost subsumatã efortului general de modernizare a României. În calitatea mea de preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, am acţionat cu prioritate pentru a asigura funcţionarea instituţiilor sistemului naţional de securitate pe principii de legalitate, profesionalism, eficienţã şi neimplicare politicã. În cei 5 ani de funcţionare a CSAT am reuşit câteva realizãri semnificative, având un impact pozitiv asupra funcţionãrii sistemului de securitate naţionalã, inclusiv asupra performanţei sale. Pentru a asigura o funcţionare unitarã şi integratã a sistemului de securitate naţionalã, în cadrul Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, în şedinţa din 17 aprilie 2006, am adoptat Strategia de securitate naţionalã a României. Aceasta reprezintã un document modern, care reflectã aspiraţiile actuale ale României şi acoperã obligaţiile statului român, atât în faţa propriilor cetãţeni, cât şi în raport cu alianţele şi organizaţiile internaţionale din care facem parte. Creşterea calitãţii în funcţionarea serviciilor de informaţii a fost posibilã prin reorganizare şi întinerire. CSAT a aprobat reconfigurarea serviciilor de informaţii şi unele modificãri ale regulamentelor de organizare şi funcţionare. Pentru prima datã dupã 60 de ani, serviciile româneşti de informaţii revin la o organizare pe model occidental, reforma lor fiind inspiratã şi asistatã de omoloagele din Occident. Performanţa profesionalã înregistratã în timpul misiunilor naţionale sau internaţionale aratã cã am fãcut ce trebuia. Responsabilitatea faţã de aşteptãrile societãţii civile poate fi demonstratã cel mai bine prin transferul cãtre CNSAS a dosarelor fostei Securitãţi. Hotãrârile Consiliului au constituit factorul decisiv în accelerarea procesului de desecretizare şi transfer al dosarelor în cauzã. Tot sub preşedinţia mea, Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii a hotãrât instituirea Comunitãţii Naţionale de Informaţii, având ca principalã misiune integrarea informaţiilor provenite de la toate structurile. Am încurajat şi am sprijinit o relaţie transatlanticã puternicã şi o cooperare cât mai strânsã între NATO şi Uniunea Europeanã. În toţi aceşti ani, România a demonstrat, militar şi informativ, cã din punct de vedere strategic este un câştig pentru NATO şi pentru Uniunea Europeanã. Noul profil internaţional al României a fost întãrit şi prin continuarea cu succes a misiunilor internaţionale asumate, indiferent cã acestea au fost în Bosnia-Herţegovina, în Kosovo, Afganistan sau în Irak. Performanţa militarilor noştri a fost foarte bunã şi ea a adus ţãrii multiple aprecieri internaţionale. Pe fondul creşterii ameninţãrii teroriste la nivel global, una dintre preocupãrile principale ale Consiliului a constituit-o optimizarea capacitãţii operaţionale a componentelor Sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului şi crearea condiţiilor necesare implementãrii unor mãsuri pentru diminuarea factorilor de risc asociaţi acestui fenomen. În martie 2005, trei jurnalişti români au fost rãpiţi în Irak. Dupã douã luni serviciile de informaţii au reuşit, printr-o bunã colaborare a instituţiilor statului, sã-i aducã pe cei trei jurnalişti, teferi, în ţarã. Acest episod a demonstrat capacitatea instituţiilor care au atribuţii în domeniul siguranţei naţionale de a lucra eficient, împreunã cu partenerii vest-europeni, în rezolvarea unor chestiuni sensibile pe agenda luptei împotriva terorismului internaţional. Pe partea de combatere a corupţiei şi a criminalitãţii organizate, un pas înainte în asigurarea unui mai bun management al acţiunilor de asigurare a ordinii publice l-a constituit înfiinţarea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publicã, conceput în urma documentãrii realizate de cãtre specialişti ai Ministerului Administraţiei şi Internelor în ţãri din Uniunea Europeanã. Ca preşedinte al CSAT, am susţinut asumarea responsabilitãţii în zona securitãţii energetice, în vederea alinierii la politicile Uniunii Europene. Am cerut Guvernului sã realizeze strategia energeticã a României pentru perioada 2007-2020. Acest document are în vedere implicarea României în proiecte importante, cum ar fi proiectul "Nabucco" şi conducta de petrol Constanţa-Trieste. În acest context, Guvernul a lansat şi un concept privind diplomaţia energeticã, având în vedere lãrgirea acestuia pe pieţe cum ar fi cea din jurul Mãrii Caspice, din Orientul Apropiat sau Africa de Nord. Am aprobat retragerea din Irak a trupelor româneşti în vara acestui an. Aceastã decizie, în baza memorandumului semnat cu Guvernul irakian, marcheazã sfârşitul celei mai complexe misiuni a Armatei Române dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. Peste 8.400 de militari români au onorat cuvântul dat de România ca aliat şi şi-au fãcut cu cinste datoria timp de şase ani, în condiţii grele. Mã închin în memoria militarilor cãzuţi în Irak şi Afganistan, cãzuţi la datorie sub drapelul patriei. În ciuda multelor încercãri din aceşti ani de a politiza prezenţa soldaţilor români în Irak, personal am fost adeptul menţinerii cuvântului dat. România a rãmas astfel un stat responsabil, predictibil şi de încredere pentru aliaţii noştri. Am apreciat cã obligaţiile asumate în mandatul preşedintelui Ion Iliescu sunt obligaţii ale României şi ele trebuie duse pânã la capãt, indiferent dacã astãzi - dupã ce am intrat în NATO şi în Uniunea Europeanã - acest lucru ne place sau nu, fie cã vorbim despre angajamentele noastre în Balcanii de Vest sau în Afganistan.
Doamnelor şi domnilor, Sã ne amintim cã, pânã în urmã cu 5 ani, România bãtea încã la porţile Uniunii Europene. Sã ne amintim cã în 2004, chiar dacã negocierile erau finalizate, era pusã sub semnul întrebãrii data aderãrii la Uniunea Europeanã, datoritã clauzei speciale pe Justiţie, precum şi altor carenţe administrative, mai ales în domenii precum agricultura, mediul şi concurenţa. A fost un efort intern şi de politicã externã consistent, pentru ca 1 ianuarie 2007 sã fie momentul aderãrii, un efort care s-a întins pe durata câtorva ani şi la care au contribuit toate partidele parlamentare, alãturi de români. Astãzi ţara noastrã are un profil internaţional bine conturat. Deplina recunoaştere a României ca stat credibil şi predictibil, ataşat valorilor euroatlantice, a venit odatã cu Summitul NATO din primãvara anului 2008. A fost, fãrã îndoialã, o reconfirmare a poziţiei României pe scena internaţionalã, de care trebuie sã fim mândri. Ca Preşedinte am acţionat pentru ca vocea României sã fie auzitã în lume. Nu mi-a fost teamã sã spun şi adevãruri incomode, care au trebuit spuse. Un stat care nu are curajul sã stea drept în relaţiile internaţionale va fi cãlcat în picioare. Am dezvoltat relaţiile deja bune cu partenerii noştri europeni şi nord-americani, precum şi cu ţãri prietene de pe toate continentele. Aş menţiona, în acest sens, cu deosebire, consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, precum şi dezvoltarea unor parteneriate similare cu Republica Francezã şi Republica Coreea. În cursul lunii viitoare, România va încheia un parteneriat strategic cu Polonia, care va conferi noi valenţe eforturilor noastre în Uniunea Europeanã şi în vecinãtate. Consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii are la bazã interesele noastre comune, ce vizeazã securitatea şi prosperitatea cetãţenilor noştri, dar poate, mai înainte de toate, valorile libertãţii şi democraţiei. De la începutul mandatului meu am considerat cã, alãturi de prezenţa în structurile euroatlantice, numai o relaţie consolidatã cu SUA poate da României garanţiile de securitate pe termen lung, de care avem nevoie. În acest sens, amintesc semnarea, în anul 2005, a Acordului dintre România şi SUA privind activitatea forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României. În baza Acordului, militari americani opereazã şi se instruiesc, împreunã cu soldaţii români, în cadrul facilitãţilor militare din zona Dobrogei. Fãrã îndoialã cã aceastã colaborare va întãri eforturile noastre privind asigurarea unui climat de stabilitate şi securitate la Marea Neagrã. Suntem parte a proiectului Nabucco şi am dovedit o prezenţã activã în domeniul cooperãrii politice şi economice în zona Mãrii Negre. Proiectul Nabucco e un proiect faţã de care mulţi politicieni şi analişti români s-au arãtat sceptici. Dar Nabucco e în curs de realizare. La capãtul unui uriaş efort diplomatic al statelor participante la proiect s-a semnat recent, la Ankara, acordul de construire a gazoductului. Securitatea energeticã a ţãrii este o prioritate şi trebuie sã rãmânã o prioritate, nu doar pentru a asigura diversificarea surselor şi necesarul de consum, ci pentru a menţine suveranitatea naţionalã şi autonomia deciziilor politice ale guvernelor României. Vreau sã afirm, de asemenea, cã România a reuşit sã aşeze problema zonei Mãrii Negre pe agenda Uniunii Europene, pornind de la interesul nostru naţional. Este crucial pentru România ca la frontiera Uniunii Europene şi a NATO sã se afle un spaţiu de securitate şi prosperitate. Evenimentele ne-au confirmat evaluarea. Conflictul ruso-georgian a trezit Europa la realitate. România şi-a confirmat încã o datã capacitatea de expertizã referitoare la aceastã zonã, precum şi corectitudinea evaluãrii strategice fãcute, atunci când prezenta "salba" de conflicte îngheţate din jurul Mãrii Negre ca pe un element de risc la adresa securitãţii naţionale şi a pãcii în regiune - Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Nagornîi Karabah. Avem nevoie de Rusia în soluţionarea acestor probleme de securitate: Rusia trebuie însã sã joace acest rol cu responsabilitate şi bunã-credinţã. România doreşte o relaţie pragmaticã, bazatã pe încredere şi pe respectarea intereselor reciproce cu Federaţia Rusã. În pofida celor care doresc sã minimalizeze importanţa acordatã regiunii Mãrii Negre de cãtre comunitatea euroatlanticã, amintesc procesele care au fost lansate în perioada 2005-2009, ca urmare a eforturilor diplomatice ale României: Forumul Mãrii Negre pentru Dialog şi Parteneriat, euroregiunea Mãrii Negre sub egida Consiliului Europei, Sinergia Mãrii Negre în cadrul Uniunii Europene, precum şi asigurarea implicãrii NATO, în premierã, în aceastã regiune, ca urmare a rezoluţiei Summitului NATO de la Bucureşti. Au fost, dacã vreţi, succese ale politicii externe româneşti care au plecat de la interesul naţional, cu reverberaţii regionale importante în domeniul dezvoltãrii, al democratizãrii şi al comunicãrii între ţãrile riverane la Marea Neagrã. O altã iniţiativã promovatã de România, care a avut un ecou favorabil la nivelul Uniunii Europene, este proiectul pentru o Strategie a Uniunii Europene în regiunea Dunãrii. Ne-a bucurat faptul cã, la Consiliul European din iunie 2009, Comisia a fost mandatatã sã elaboreze viitoarea Strategie a Uniunii Europene în regiunea Dunãrii. Aceastã strategie va contribui la valorificarea potenţialului economic şi de transport fluvial al Dunãrii, în perspectiva dezvoltãrii legãturii Dunãre-Main-Rin. Statul român a obţinut în timpul mandatului meu o decizie favorabilã a Curţii de la Haga, în diferendul cu Ucraina privitor la delimitarea platoului continental şi a zonei economice exclusive în Marea Neagrã. A fost un efort dificil, dus la bun sfârşit de o nouã generaţie de diplomaţi excepţionali. Victoria României la Haga este doar un exemplu care confirmã ce poate realiza România, dacã ştim sã ne apãrãm drepturile. Ca şi poziţia României în cazul statutului provinciei Kosovo, victoria României la Haga demonstreazã soliditatea abordãrii pe care am susţinut-o în aceşti ani, în relaţiile dintre state: aceea a supremaţiei dreptului internaţional, a forţei dreptului în locul dreptului forţei, dupã cum spunea Nicolae Titulescu.
Doamnelor şi domnilor, Faptul cã am insistat pe problematica euroatlanticã nu înseamnã cã interesele strategice ale României se limiteazã strict la acest spaţiu. Am extins relaţiile cu statele din Caucaz şi Asia Centralã. La sfârşitul acestei luni vom semna un parteneriat cu Republica Azerbaidjan, care devine un pol energetic pentru România. Vizitele frecvente în Orientul Mijlociu şi în zona Golfului demonstreazã cã problemele regiunii nu ne-au fost şi nu ne pot fi indiferente. Dorim sã promovãm mai atent şi, acolo unde este nevoie, sã regãsim intensitatea anterioarã a relaţiilor cu aceste state. Anvergura şi dinamismul Chinei potenţeazã extinderea relaţiilor tradiţionale. În egalã mãsurã, cãutãm sã dezvoltãm accelerat legãturile cu Japonia, Republica Coreea, India şi alte state asiatice. Aş dori sã vã informez cã este în curs de finalizare un raport complet legat de detalii, el merge pânã la detaliu cu privire la politica externã derulatã din decembrie 2004 şi pânã acum. Odatã cu încheierea mandatului, voi transmite Parlamentului un exemplar, Guvernului un exemplar, la Cotroceni un exemplar şi unul la mine.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Relaţia cu diaspora a reprezentat una dintre prioritãţile mandatului meu de Preşedinte şi de fiecare datã când am vizitat ţãri pe teritoriul cãrora se aflau aceste comunitãţi am avut un dialog constructiv cu reprezentanţii acestora. Dorinţa mea este ca toţi cei care simt româneşte, indiferent unde trãiesc, sã simtã cã fac parte din acelaşi popor: poporul român. Respectarea drepturilor comunitãţilor româneşti din vecinãtatea apropiatã României - Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria - a fost un subiect constant pe agenda mea. Aici vreau sã fac menţiunea legatã de realitãţile politicii noastre externe din ultimii 20 de ani cã, foarte rar pânã în 2005, vecinilor noştri li s-au spus punctele noastre de vedere despre modul cum este tratatã comunitatea românilor din jurul frontierelor. Ei sunt românii de aproape şi, în ultimii 4 ani, am avut întâlniri cu şefii de stat şi de guvern destinate gãsirii soluţiilor europene pentru românii de lângã noi. Am acordat o atenţie specialã românilor din Republica Moldova şi Ucraina - cele mai numeroase comunitãţi istorice din afara graniţelor. Am susţinut în permanenţã aspiraţiile europene ale cetãţenilor din Republica Moldova, dar a fost dificil sã oferim un sprijin mai consistent procesului de apropiere de Europa, câtã vreme fostele autoritãţi moldovene nu şi-au respectat angajamentele în privinţa acestui parcurs. Românii din Republica Moldova trebuie sã simtã cã au în România un aliat pe care se pot baza. Am acţionat, în toţi aceşti 5 ani, pentru a dovedi cã România este un astfel de aliat. În urma mesajului adresat Camerelor reunite ale Parlamentului din 14 aprilie 2009, şi vã mulţumesc pentru ceea ce urmeazã, am reuşit sã îndeplinim douã obiective: sporirea numãrului de locuri în universitãţi pentru tinerii din Republica Moldova, anul acesta numãrul de locuri alocate a crescut cu încã o mie, şi simplificarea procedurilor birocratice de redobândire a cetãţeniei. Realitatea ultimilor 10 ani a indicat şi o altã prioritate pe care trebuie sã o avem: protejarea drepturilor românilor care muncesc în state membre ale Uniunii Europene. Ei trebuie sã ştie cã sunt respectaţi, cã toţi cetãţenii europeni sunt egali. Am fost martori la interpretãri excesive sau abuzive ale unor reglementãri europene în materie de liberã circulaţie a cetãţenilor. Avem o mare responsabilitate în a semnala şi a face tot ce este posibil pentru a preveni astfel de situaţii. Comunitãţile româneşti din strãinãtate trebuie sprijinite mult mai vizibil de cãtre statul român.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Ca Preşedinte al României, am considerat cã problemele minoritãţilor trebuie abordate frontal, asigurând suveranitatea şi indivizibilitatea statului, concomitent cu pãstrarea şi dezvoltarea identitãţii minoritãţilor. În perioada mandatului meu a fost îmbunãtãţitã legislaţia care ajutã minoritãţile naţionale sã-şi pãstreze, dezvolte şi exprime identitatea. Relaţiile interetnice s-au desfãşurat în matca lor fireascã, în acord cu normele şi practicile europene. În Parlament şi în Guvern, organizaţiile minoritãţilor naţionale au contribuit, alãturi de partidele politice, la dezvoltarea democraticã a României. În acelaşi timp, am avut curajul sã abordez frontal probleme sensibile care ţin de minoritatea maghiarã din România, mai ales în zonele cu mare concentrare de cetãţeni români de etnie maghiarã, cum sunt Harghita şi Covasna. Am mers acolo, am discutat atât cu reprezentanţii minoritãţii maghiare care fac parte din autoritãţile locale, cât şi cu reprezentanţii românilor, minoritari în regiune, cu societatea civilã şi cu reprezentanţii cultelor, cu oameni obişnuiţi. Am spus lucrurilor pe nume. România este stat independent, suveran, naţional, indivizibil. Nu putem negocia articolul 1 al Constituţiei. Acesta a rãmas crezul meu şi l-am transmis faţã în faţã concetãţenilor noştri maghiari din Harghita şi Covasna. În ceea ce priveşte autonomia localã, am fost şi rãmân un partizan al descentralizãrii şi al apropierii deciziilor de cetãţean, la nivelul comunitãţilor locale. Atâta autonomie la Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc, câtã la Tulcea şi Caracal. Rãmân sensibil în continuare la problema educaţiei în limba minoritãţilor. Am spus-o public, de câte ori am avut ocazia. Sã le dãm o şansã copiilor de etnie maghiarã din Harghita şi Covasna sã înveţe limba românã, pentru cã astfel ei vor avea o şansã în plus pe piaţa muncii. Am susţinut predarea limbii române copiilor maghiari, cu precãdere în cadrul învãţãmântului obligatoriu, prin metode care sã ţinã cont de faptul cã o bunã parte dintre ei, în mod deosebit cei din mediul rural, nu cunosc limba românã la intrarea în sistemul de învãţãmânt. Am discutat deseori probleme legate de accesul maghiarilor şi românilor în administraţia publicã din zone cu populaţie majoritarã de etnie maghiarã. Cred cu convingere cã românii şi maghiarii din aceste regiuni pot asigura o reprezentare mai echilibratã în aparatul administrativ local, în funcţie de apartenenţa etnicã, dar şi de competenţã. Cred cã românii din Harghita şi Covasna trebuie sã aibã acces egal la funcţiile care se ocupã prin concurs în administraţia localã, cum şi maghiarii din Harghita şi Covasna trebuie sã aibã acces la funcţiile numite din deconcentrate. Aşa cum am observat în desele mele vizite în Transilvania, românii şi maghiarii trãiesc în bunã înţelegere. Nu existã diferenţe majore între oamenii simpli din regiunile cu o compoziţie etnicã mixtã. De aceea, am considerat cã este important ca politicienii români şi maghiari sã îşi tempereze discursul şi sã cadã de acord asupra unor principii generale, de la care niciuna dintre pãrţi nu trebuie sã abdice. Romii reprezintã o altã minoritate importantã care trãieşte în România. Am arãtat în repetate rânduri cã problema romilor este o problemã extrem de complexã. Cu ocazia unor evenimente tragice, în care au fost implicaţi cetãţeni români de etnie romã, chestiunea romilor a devenit mult mai vizibilã pentru factorii de decizie europeni. Am susţinut un sprijin mai ridicat al autoritãţilor de la Bruxelles pentru a rezolva problemele cu care se confruntã romii din toatã Europa, dar în special cei care trãiesc în ţãrile din sud-estul european. Vorbim de o minoritate rãspânditã teritorial, cu o serie de tradiţii specifice, cu o mobilitate teritorialã foarte ridicatã. Problema fundamentalã a romilor de pretutindeni rãmâne integrarea lor socialã. Trebuie sã continuãm procesul de înregistrare oficialã a etnicilor romi, pentru ca aceştia sã poatã accesa toate beneficiile asociate cetãţeniei române. Existã fonduri europene substanţiale pentru programe destinate romilor. Organizaţiile romilor, alãturi de autoritãţile administrative, poartã rãspunderea ca acestea sã fie cheltuite cât mai eficient, în beneficiul efectiv al comunitãţilor de romi. Dar, dincolo de programe şi ONG-uri, cred cã romii trebuie sã facã douã lucruri esenţiale: primul - sã-şi trimitã copiii la şcoalã, al doilea - sã se creştineze.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Sã ne amintim cã, pânã în urmã cu 5 ani, presa era sub papucul politicienilor de la putere. Poate, mai mult ca orice, România de astãzi înseamnã o Românie care crede în pluralism şi în libertatea de expresie. Am preluat mandatul de Preşedinte dupã o perioadã în care s-au petrecut grave derapaje de la democraţie. În 2004 aveam o presã timoratã, supusã unor presiuni de ordin politic şi economic din partea Guvernului. În aceşti 5 ani presa a avut atâta libertate cât a dorit sã îşi ia. A avut libertatea sã critice neîngrãdit orice persoanã aflatã în funcţii publice, de la Preşedintele României pânã la premier, miniştri şi parlamentari. Nu am cunoştinţã în aceastã perioadã de vreun jurnalist care sã fi avut de suferit din cauzã cã a criticat puterea. În ceea ce mã priveşte, am respectat întotdeauna libertatea de opinie, chiar atunci când s-au formulat critici nedrepte sau calomnii la adresa mea. Astãzi, fiecare ziarist are libertatea de a spune ce crede sau ce i se cere, fãrã sã se teamã de repercusiuni politice, ca la începutul anilor 2000. Pe zi ce trece apare însã o nouã problemã: presiunile politice au fost înlocuite cu presiunile patronilor de presã. Analiza Oxford Analitica, incriminatã chiar de cei vizaţi, este elocventã şi se constituie într-o analizã încã blândã a mizeriei şi a şantajului existente într-o parte a presei româneşti. Ca şi justiţia, dar din motive diferite, presa trebuie sã-şi autoregleze funcţionarea. Şi presa, şi justiţia trebuie sã înţeleagã cã politicul nu va mai interveni. Singure trebuie sã-şi gãseascã drumul integrãrii şi recunoaşterii ca puteri în stat. Aici, rolul Preşedintelui este doar de a ridica un semn de întrebare, lucru pe care îl fac şi astãzi. Este rolul presei româneşti şi al societãţii civile sã ia mãsuri în aceastã direcţie.
Doamnelor şi domnilor, Dragi români, Sã ne amintim cã, pânã în urmã cu 5 ani, românii erau obligaţi sã voteze liste de partid, deşi voiau sã voteze oameni. Acum, fiecare dintre dumneavoastrã aţi fost ales prin vot uninominal şi aveţi o datorie directã faţã de românii care v-au votat şi nu faţã de partidul care v-a pus pe listã. Este o fundaţie pe care, ca Preşedinte, am susţinut-o pentru România. Ştiu cã mai sunt multe de fãcut în aceastã privinţã, dar am reuşit un pas important: votul uninominal atât la nivelul parlamentarilor, cât şi la nivelul preşedinţilor consiliilor judeţene. Este o formã de vot uninominal perfectibilã. În noiembrie 2007, pentru prima oarã în ultimii 20 de ani, Preşedintele României a convocat un referendum prin care românii au avut posibilitatea sã aleagã forma de vot. Chiar nevalidat, succesul referendumului - peste 80% dintre românii care s-au prezentat la urne au fost în favoarea introducerii votului uninominal - mi-a arãtat cã am mers pe un drum corect. Aceastã doleanţã a românilor a fost pusã în practicã chiar la alegerile locale şi parlamentare din 2008. Cred cã o formã mai clarã de vot uninominal se dovedeşte necesarã. Votul uninominal este însã doar fundaţia - pe care am susţinut-o - pentru reformarea clasei politice româneşti. Nu trebuie sã ne oprim la fundaţie. De aceea, vã reamintesc faptul cã reforma clasei politice româneşti nu poate ocoli Parlamentul. Reformarea Parlamentului trebuie sã fie urmãtorul pas pe drumul reformãrii clasei politice.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Un domeniu pe care îl consider de o prioritate naţionalã este cel al protejãrii şi promovãrii patrimoniului cultural naţional. În aprilie 2008 am aprobat înfiinţarea Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniul construit, situri istorice şi naturale, cu scopul principal de a realiza un diagnostic şi de a identifica mãsurile necesare cooperãrii instituţionale şi implementãrii politicilor prioritare pentru patrimoniu. În septembrie 2008, Comisia a propus un set de mãsuri urgente, pe care le-am asumat şi le-am transmis Parlamentului şi Guvernului. Ţin sã vã mulţumesc pentru reacţia imediatã la propunerile fãcute de Comisia prezidenţialã. Consider cã datoria noastrã faţã de patrimoniu este o datorie faţã de propria noastrã identitate. Totodatã, patrimoniul cultural trebuie sã devinã, în cadrul proiectelor integrate, o sursã de regenerare urbanã şi de dezvoltare regionalã. În ceea ce priveşte viziunea pe care am adoptat-o în privinţa relaţiei dintre stat şi culte este cea potrivit cãreia o Europã unitã nu poate fi decât o Europã a valorilor care creeazã solidaritate. Aceste valori sunt cultivate de comunitãţile religioase. Personal, am abordat relaţia instituţionalã dintre stat şi culte ca o relaţie de dialog şi cooperare, o relaţie de parteneriat între stat şi bisericã. Respectarea autonomiei cultelor şi, totodatã, a contribuţiei lor istorice şi actuale la binele comun reprezintã principii care m-au ghidat în acţiunea publicã şi care se regãsesc în Legea privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, promulgatã în decembrie 2006. Prioritãţile mandatului meu au constat în dezvoltarea acestui cadru legal şi în asigurarea asistenţei spirituale şi identitare a românilor din diaspora, indiferent de confesiune religioasã: ortodocşi, catolici, greco-catolici, penticostali, adventişti, musulmani sau mozaici. Am considerat esenţial, pentru prezent şi viitor, parteneriatul dintre stat şi bisericã, având în vedere valorile promovate de Biserica Ortodoxã Românã şi celelalte culte, dar şi capacitatea Bisericii Ortodoxe Române de a se implica în problematica socialã şi educaţionalã a comunitãţilor. Am subliniat, cu prilejul evenimentelor care au marcat în ultimii ani viaţa Bisericii Ortodoxe Române, rolul acesteia, ca bisericã a majoritãţii cetãţenilor, în definirea identitãţii noastre istorice şi spirituale. Având în vedere situaţia nou-creatã de fenomenul migraţiei, România şi-a exprimat gratitudinea pentru solidaritatea Sfântului Scaun şi a Bisericii Catolice, care a venit în întâmpinarea comunitãţilor româneşti din diaspora. Vã pot informa cã în Italia peste 1.000 de biserici catolice au fost puse la dispoziţia ortodocşilor români pentru a putea sã-şi ţinã slujbele de duminicã. Acelaşi fenomen este semnalat în Spania, unde Biserica Catolicã a dat o atenţie deosebitã românilor. Pentru mine, în calitate de Preşedinte al României, respectul faţã de adeziunea religioasã a cetãţenilor înseamnã, de asemenea, încurajarea constantã a asumãrii memoriei şi a recunoaşterii diversitãţii religioase din România, aşa cum a reieşit şi cu prilejul Adunãrii Ecumenice Europene, desfãşuratã în 2007, la Sibiu. Convingerea mea este cã o civilizaţie a pãcii nu poate fi construitã fãrã o culturã a dialogului. Doar cunoscându-ne mai bine şi învãţând unii de la alţii vom putea înţelege şi trãi diversitatea credinţelor şi a tradiţiilor ca pe o adevãratã bogãţie.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Dintre proiectele cu care am pornit la drum în mandatul meu o atenţie aparte am acordat-o reformãrii Constituţiei. Am jurat sã respect şi sã apãr Constituţia. Faptul cã îi apreciem principiile şi o respectãm nu înseamnã sã închidem ochii la limitãrile şi la defectele sale. Aceste limitãri şi defecte au ieşit în evidenţã pe parcursul celor 5 ani de mandat. Motivele sunt numeroase. Iatã de ce am cerut Comisiei prezidenţiale pentru studierea regimului politic şi constituţional sã pregãteascã un raport ştiinţific despre limitele şi defectele actualei Constituţii şi despre direcţiile eventuale de revizuire. Am cerut explicit includerea în comisie a unor specialişti cu sensibilitãţi teoretice şi politice diverse. În ceea ce mã priveşte consider cã actuala reformã constituţionalã trebuie sã aibã 4 obiective majore: desenarea mai clarã a raporturilor dintre autoritãţile publice, restructurarea legislativului, introducerea unui mecanism de deblocare a crizelor politice, clarificarea atributului de mediator al Preşedintelui României.
Doamnelor şi domnilor parlamentari, Conform Constituţiei, Preşedintele "vegheazã la buna funcţionare a autoritãţilor publice". În acest scop, el exercitã şi "funcţia de mediere". Ca instituţie, Preşedintelui i se recunoaşte o funcţie precisã pe lângã celelalte puteri ale statului. El nu se poate substitui lor, dar are dreptul şi datoria sã intervinã atunci când acestea sunt în conflict sau nefuncţionale. În raport cu puterea legislativã, am exercitat funcţia de cenzurã a actelor emise de Parlament care veneau împotriva interesului public. Un exemplu este legea care stipula privilegii pentru deputaţi şi senatori. Am refuzat promulgarea unor asemenea legi, întorcându-le la Parlament. În 5 ani am sesizat Curtea Constituţionalã în 14 cazuri, o cifrã comparabilã cu a altor preşedinţi ai statelor cu democraţii consolidate. În Avizul constituţional din 5 aprilie 2007, spre exemplu, care a avut ca obiect propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui, Curtea Constituţionalã a stabilit cã nu m-am fãcut vinovat de fapte de naturã sã atragã suspendarea. Avizul consultativ a fost pentru a reafirma dreptul Preşedintelui României de a avea poziţii politice proprii pe care sã le afirme în sfera publicã. M-am adresat Camerelor reunite ale Parlamentului de 11 ori, pe teme politice şi economice. În luna septembrie a anului trecut am avertizat, în faţa Camerelor reunite, asupra evoluţiilor îngrijorãtoare ale unor indicatori economici, o evoluţie ce reflecta nevoia urgentã, în acel moment, de reforme structurale care nu s-au produs din lipsa voinţei politice, dar şi din considerente electorale. Nu aş vrea sã înţelegeţi de aici cã am avut viziunea crizei. Pur şi simplu erau nişte semnale de oarecare reducere a veniturilor în bugetul de stat şi atunci am cerut Guvernului şi m-am adresat dumneavoastrã sã trecem la reducerea cheltuielilor cu aparatul de stat. Rãspunsul la criza economicã mondialã l-am gândit ca un efort de echipã. În ocazii precum negocierile cu Fondul Monetar Internaţional am fãcut o echipã cu miniştrii, cu liderii politici, precum şi cu reprezentanţi ai sindicatelor şi sectorului privat. În toatã perioada mandatului meu, Banca Naţionalã a României a fost un adevãrat partener, atât al meu, cât şi al Guvernului. Banca Naţionalã a supravegheat atent sistemul bancar. Iar rezultatele se vãd: acesta este într-o stare mult mai bunã în România decât în alte ţãri. Astfel, am redus riscurile structurale la adresa economiei româneşti. Am insistat, atât la formarea Guvernului, cât şi pe timpul funcţionãrii sale, asupra nevoii de a separa interesele de afaceri şi activitatea în funcţiile publice. Am acordat o atenţie specialã integritãţii membrilor Guvernului şi nu am ezitat sã folosesc prerogativele mele legale şi constituţionale atunci când autoritãţile judiciare au cerut oficial anchetarea unor membri ai Executivului. Dupã alegerile parlamentare din 2008, am reuşit, folosind prerogativele constituţionale, sã aduc la aceeaşi masã PSD şi PD-L. Poate ar fi fost mai potrivitã chiar o coaliţie mai largã, în aşa fel încât sã atingem cele douã obiective fundamentale: reforma statului şi diminuarea efectelor crizei. Din punct de vedere ideologic, evident cã aş fi preferat o coaliţie de guvernare formatã din PD-L, PNL şi UDMR. Acest lucru nu a fost posibil din cauza refuzului unor lideri liberali de a se alãtura unei asemenea coaliţii de centru-dreapta. De cealaltã parte, PSD nu a acceptat prezenţa UDMR într-o coaliţie guvernamentalã. În aceste condiţii, soluţia adoptatã a stat sub semnul urgenţei şi nevoii de a avea un guvern cu un solid sprijin parlamentar. În calitate de Preşedinte am acţionat pragmatic, în limitele Constituţiei, în interesul românilor, trecând peste adversitãţile politice cu PSD. Am considerat alianţa de guvernare PD-L - PSD un compromis politic necesar în interes public şi aşa o apreciez şi acum.
Dragi români, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Am venit astãzi, aici, sã vorbesc nu doar despre ultimii 5 ani, ci şi despre viitor, pornind de la realitãţile economice de astãzi. În primele 3 trimestre ale anului 2009, tendinţele nesustenabile apãrute în ultimii ani au fost inversate. Corecţiile care au avut loc în aceastã perioadã au fost semnificative şi s-au reflectat în ajustãri importante ale unor indicatori macroeconomici. Ele au fost necesare pentru a reduce vulnerabilitãţile externe acumulate şi pentru a readuce ratingul de ţarã la nivelul "investment". Reducerea deficitului de cont curent reprezintã cea mai profundã corecţie. Se estimeazã cã, la sfârşitul anului 2009, deficitul contului curent va fi de 5-6% din PIB, nivel considerat sustenabil de cãtre finanţatorii externi, faţã de 12,3% din PIB în 2008. Comparativ cu anul trecut, finanţarea deficitului de cont curent se bazeazã mai mult pe investiţii strãine directe. Se estimeazã cã anul 2009 va aduce acoperirea integralã a deficitului de cont curent din investiţii directe, comparativ cu aproximativ 50% în anul precedent. Rata inflaţiei, dupã o creştere consemnatã în primul trimestru al anului 2009, determinatã mai ales de deprecierea corectivã a leului, a revenit la trendul descendent. Mai mult, în ultimele douã luni, ratele lunare ale inflaţiei au fost uşor negative. De la 6,7% în ianuarie 2009, inflaţia a scãzut sub 5% în august 2009, existând şanse reale de încadrare a ratei inflaţiei în banda de variaţie în jurul ţintei stabilite, 3,5% ±1 rata de inflaţie anualizatã. Rezerva valutarã s-a majorat pe parcursul acestui an cu 1,5 miliarde euro, ajungând la 27,5 miliarde euro, în august 2009, în condiţiile în care Banca Naţionalã a României a eliberat o parte importantã din rezervele minime obligatorii. La nivelul actual al rezervelor au contribuit şi finanţãrile de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeanã. Criza financiarã şi unele ajustãri pe care le-am determinat au condus la recesiune. În semestrul I 2009, ritmul de creştere economicã a coborât în teritoriul negativ, minus 7,6% faţã de semestrul similar al anului 2008. În România, dupã ce în anul 2008 creşterea economicã a înregistrat nivelul de plus 7,1%, se estimeazã cã, în anul 2009, creşterea economicã va înregistra nivelul de circa minus 8% faţã de anul 2008. Situaţia bugetarã este încã foarte dificilã, iar acest lucru se datoreazã în mare mãsurã caracterului prociclic al politicii fiscale în anii precedenţi. Cel mai important câştig al procesului de ajustare l-a reprezentat recâştigarea încrederii investitorilor strãini, reflectat prin scãderea, în ultimele luni, a riscului de ţarã. Indicatorul cel mai semnificativ al percepţiei investitorilor privind riscul de ţarã - marja CDS - a scãzut de la 780, în februarie, la puţin peste 250, în septembrie 2009. Încrederea va continua sã creascã pe mãsurã ce va continua implementarea de politici guvernamentale coerente. Apropo, atenţie ce faceţi cu legile de astãzi. Se ştie cã reducerea fluxurilor de capital face ca redresarea sã fie lentã. Principala grijã a autoritãţilor trebuie sã fie nu atât grãbirea reluãrii creşterii, cât producerea condiţiilor pentru o redresare de calitate şi durabilã. Mi-aş permite sã spun: o redresare bazatã în primul rând pe investiţii şi abia, în al doilea rând, pe consum. Odatã cu semnele opririi declinului în marile economii ale lumii, vom vedea semnele reluãrii creşterii şi la noi. Deja se vãd aceste semne în industria prelucrãtoare şi în unele servicii. Este posibil ca în trimestrul al IV-lea al anului 2009 sã constatãm o revenire consistentã a produsului intern brut faţã de trimestrul IV 2008, fãrã a fi totuşi o creştere pozitivã. Creşterea pozitivã va fi reluatã în anul 2010. Şi ca sã nu fie confuzii, în trimestrul IV 2008, creşterea economicã a fost de numai 2,4. De aceea, în trimestrul IV va apãrea o redresare, o recuperare faţã de anul 2008, dar la nivel de 2,4, nu de 9,1, cât a fost în trimestrul III 2008. Este adevãrat cã economia României a crescut în ultimii 5 ani şi odatã cu ea au crescut şi salariile şi pensiile şi ajutoarele sociale. Dar mai ales acum, în perioada de crizã, am considerat cã este obligaţia mea sã merg printre oameni, ca şi a dumneavoastrã de altfel. Cei afectaţi de crizã nu au sentimentul cã facem suficient pentru ei. Din acest punct de vedere abordarea mea nu poate fi decât realistã, şi anume aceea cã "nu existã soluţii miraculoase". Soluţiile pe care vi le propun pentru viitor pornesc de la acelaşi imperativ al modernizãrii statului, a societãţii, a României, ca soluţie temeinicã ce ne va da o creştere economicã durabilã pe termen lung şi ne va face mai puţin vulnerabili la crizele globale ale viitorului. Legile pentru care astãzi Guvernul şi-a asumat rãspunderea nu pot fi decât începutul unor reforme structurale profunde, pe care ar fi trebuit sã le declanşãm încã din 2007, imediat dupã aderarea la Uniunea Europeanã. Lupta pentru valori nu se opreşte nici odatã cu condamnarea comunismului, nici odatã cu intrarea în Uniunea Europeanã şi nici odatã cu asumarea rãspunderii pentru legile de astãzi. De aceea, aş enumera câteva dintre prioritãţile pe termen mediu pe care eu le voi susţine cu argumente şi public, în relaţia cu partidele, dar şi în relaţia cu Guvernul, pânã la încheierea mandatului. 1. Reforma constituţionalã, necesarã pentru trecerea la Parlament unicameral, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului, precum şi stabilirea mecanismelor de deblocare a crizelor politice pentru clarificarea calitãţii de mediator a Preşedintelui între puterile statului, dar şi între puterile statului şi societate. Stimaţi membri ai Parlamentului, aş vrea sã vã dau o explicaţie legatã de Parlamentul unicameral. Odatã cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, practic, România va mai avea o Camerã la Bruxelles şi Strasbourg. Pentru cã Parlamentul de la Strasbourg, Bruxelles, depinde unde îşi ţine şedinţele, devine coparticipant la executarea puterii alãturi de Consiliul European şi de Comisia Europeanã, ceea ce înseamnã cã foarte frecvent sau de fiecare datã, conform Tratatului, ori de câte ori va trebui adoptatã o decizie a Parlamentului European, va trebui consultat Parlamentul naţional, ceea ce implicã un parteneriat între Parlamentul de la Bucureşti şi Parlamentul European. 2. Un al doilea obiectiv care mi se pare extrem de important în modernizarea statului este legat de reforma sistemului de pensii, pentru ca acesta sã devinã echitabil prin aplicarea principiului contributivitãţii. 3. Un al treilea obiectiv care cred cã ar trebui sã fie prioritar este elaborarea Codului asistenţei sociale. El este necesar deoarece în momentul de faţã existã peste 202 drepturi de asistenţã socialã, reglementate prin 179 de acte normative. Existã segmente importante de beneficiari care nu se aflã în categoria persoanelor care sã necesite protecţie socialã specialã. Aici aş vrea sã fac o precizare pentru cã am fãcut o afirmaţie legatã de 11 milioane de asistaţi. Când acreditez aceastã cifrã am în vedere şi realitatea faptului cã şi oameni bogaţi care sunt cuplaţi la încãlzire centralã, la Bucureşti, primesc subvenţia pentru încãlzire, în mod indirect. Eu cred cã esenţa ar fi sã focusãm mai bine resursele destinate protecţiei sociale. La ce îi trebuie lui Copos sau mie subvenţie la încãlzire? 4. Un alt obiectiv prioritar este introducerea standardelor de cost în administraţia centralã şi localã. Este un efort pe care Guvernul îl pregãteşte şi îl voi susţine fãrã rezerve. 5. Un alt obiectiv ar fi accelerarea proceselor de descentralizare şi de creştere a autonomiei locale. Aici trebuie sã înţelegem cã, pânã când nu vom lãsa soarta comunitãţilor în mâinile lor, va exista un ridicat nivel de insatisfacţie faţã de conducerea centralã. Creşterea nivelului de autonomie al comunitãţilor locale este fundamental pentru evoluţia pozitivã a României. 6. De asemenea, o altã prioritate îmi pare a fi gestionarea politicilor fiscale, monetare şi a situaţiei macroeconomice astfel încât România sã adere la zona euro în anul 2014. Nu trebuie sã ne descurajeze criza economicã, avem disponibilitatea sã ne încadrãm în parametrii de aderare. 7. Un alt obiectiv prioritar ar trebui sã fie intrarea României în spaţiul Schengen în anul 2011. 8. În sfârşit, susţinerea dezvoltãrii agriculturii, a industriei alimentare şi a turismului, ca sectoare de activitate pentru care România are condiţii naturale excepţionale. 9. Un alt obiectiv - accelerarea procesului de cadastrare şi intabulare a tuturor terenurilor agricole. Situaţia actualã a cadastrului face ca terenurile sã nu poatã fi vândute cu uşurinţã. 10. De asemenea, o prioritate care mi se pare extrem de importantã este ca numirile în funcţii de conducere în administraţia centralã şi localã sã se facã în primul rând pe criterii de competenţã. 11. De asemenea, vã mai propun adoptarea în regim de urgenţã a codurilor de procedurã penalã şi civilã, pentru ca justiţia sã aibã instrumentele necesare soluţionãrii cauzelor într-un timp rezonabil. 12. În sfârşit, modificarea structurii Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât o treime din membrii CSM sã fie reprezentanţi ai societãţii civile, şi acest lucru stã în mâna dumneavoastrã. 13. Adoptarea legii rãspunderii fiscale. 14. De asemenea, declanşarea unui proces vast de simplificare a legislaţiei în toate domeniile, inclusiv în domeniul fiscal. Practic, datoritã multitudinii de acte normative pe fiecare domeniu, atât justiţia, cât şi operatorii economici şi organele de control sunt frecvent puse în faţa interpretãrilor diferite, datoritã formulãrilor neclare şi, de multe ori, contradictorii. 15. O altã prioritate ar fi utilizarea rapidã şi eficientã a fondurilor puse la dispoziţia României de Uniunea Europeanã. Avem programe de 54 de miliarde, dintre care 32 de miliarde de la Uniunea Europeanã, avem 4-5 miliarde de la Banca Europeanã de Investiţii şi Banca Mondialã şi noi nu accelerãm investiţiile. 16. O altã prioritate ar fi dezvoltarea unui sistem naţional de colectare şi distribuire a producţiei de legume şi fructe, produse de micii fermieri. Îi vedeţi toţi, pe marginea drumurilor, încercând sã vândã roşii, vinete, pepeni, castraveţi, tot ce pot. Nu au acces în hipermarketuri pentru cã niciodatã un hipermarket nu o sã cumpere de pe marginea drumului. Poate fi chiar o iniţiativã legislativã care sã stabileascã 10-15 astfel de centre de colectare regionale şi Guvernul sã o punã în aplicare, mãcar unul sau douã sã înceapã la anul. 17. O altã prioritate pare a fi începerea lucrãrilor la reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodã. 18. În sfârşit, trebuie modificat Codul muncii pentru flexibilizarea forţei de muncã. 19. Trebuie adoptate politici de stimulare a creşterii natalitãţii, inclusiv prin acordarea de stimulente materiale şi fiscale pentru mame. 20. Un punct extrem de important, şi simt cã a devenit o prioritate majorã pentru România, este promovarea identitãţii naţionale în interiorul Uniunii Europene, dar şi la noi acasã. Avem prea mulţi pe care îi vedem seara la televizor, fiindu-le ruşine cã sunt români, din România ar vrea sã plece, probabil nu ştiu cultura poporului român, nu ştiu obiceiurile poporului român, nu ştiu istoria poporului român. Numai un astfel de nãscut în România poate sã spunã cã nu-i place ţara lui. De aceea, cred cã şi în interior trebuie sã promovãm România. Poate aflã şi domnii aceştia care nu mai încap de România sau nu mai încap în România, dar stau tot aici. 21. De asemenea, o prioritate trebuie sã fie consolidarea, în continuare, a parteneriatelor cu Statele Unite şi Franţa, precum şi a relaţiilor cu statele din Orientul Mijlociu, Zona Caspicã şi Asia Centralã. 22. Nu în ultimul rând, reevaluarea relaţiilor cu Republica Moldova şi sprijinirea necondiţionatã a acestei ţãri pentru consolidarea statutului de aspirant la intrarea în Uniunea Europeanã. Şi, o rugãminte specialã, pentru dumneavoastrã, Parlamentul României, sã urmãriţi accelerarea procesului de acordare a cetãţeniei române pentru cei care şi-au pierdut cetãţenia abuziv şi pentru familiile lor. Sunt convins cã punerea în practicã a acestor prioritãţi reprezintã tot atâţia paşi înainte în procesul de modernizare a României.
Vã mulţumesc pentru rãbdarea pe care aţi avut-o! Vã mulţumesc!
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
