Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
MEMORANDUM SUPLIMENTAR DE INTELEGERE din 12 ianuarie 2011 (al treilea addendum la Memorandumul de intelegere) intre Uniunea Europeana si Romania*)
EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 7 februarie 2011
--------
*) Traducere.
1. La data de 6 mai 2009, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia 2009/459/CE pentru a pune la dispoziţia României asistenţã financiarã pe termen mediu de pânã la 5 miliarde euro. La data de 16 februarie 2010, Consiliul a modificat aceastã decizie pentru a ţine cont de impactul pe care l-a avut asupra obiectivelor programului recesiunea mai puternicã decât cea anticipatã. Asistenţa este oferitã ca un împrumut pe termen mediu în cadrul Facilitãţii balanţei de plãţi a statelor membre [având la bazã art. 143*1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (Tratatul) şi Regulamentul nr. 332/2002*2)]. Asistenţa Uniunii Europene (UE) pentru România vine în completarea sprijinului acordat de FMI prin intermediul unui acord stand-by (ASB), în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,95 miliarde euro), aprobat la data de 4 mai 2009. Sprijinul suplimentar multilateral în valoare de 2 miliarde euro va fi furnizat de cãtre Banca Mondialã (1 miliard euro), precum şi de BEI şi BERD (1 miliard euro).
----------
*1) Fostul art. 119 din Tratatul de instituire a Comunitãţii Europene.
*2) Aşa cum este modificat de Regulamentul nr. 431/2009.
2. Memorandumul de înţelegere (Memorandumul), care stabileşte criteriile de politicã economicã legate de fiecare tranşã, precum şi condiţiile de raportare şi monitorizare a împrumutului, a fost semnat la data de 23 iunie 2009. Implementarea mãsurilor fiscale, a celor din sectorul financiar şi a mãsurilor de reformã structuralã prevãzute în Memorandum ar trebui sã permitã economiei sã reziste la presiunile de lichiditate pe termen scurt, asigurând în acelaşi timp şi îmbunãtãţirea competitivitãţii şi sprijinirea ajustãrii coerente a dezechilibrelor pe termen mediu, aducând astfel economia înapoi la o bazã solidã şi durabilã. Prima tranşã de 1,5 miliarde euro a fost viratã la data de 27 iulie 2009 în urma semnãrii Acordului de împrumut din 23 iunie 2009. Alte 4 tranşe au fost programate pentru perioada acoperitã de restul programului.
3. În luna august 2009, serviciile Comisiei Europene au participat la o misiune de evaluare a FMI, care a dus la tragerea celei de-a doua tranşe în cadrul programului FMI. Deoarece la acel moment nu era planificatã nicio tranşã UE, misiunea nu a reprezentat o evaluare formalã în cadrul programului de asistenţã din partea UE. S-a convenit cu autoritãţile revizuirea unora dintre obiectivele programului. În mod special, ţinta de deficit guvernamental pe 2009 a fost stabilitã la 7,8% din PIB în termeni ESA95 (7,3% din PIB în termeni cash), datoritã recesiunii mai puternice decât cea prognozatã. Au fost identificate mãsuri suplimentare pentru limitarea deficitului în 2010 la 6,4% din PIB în termeni ESA95 (5,9% din PIB în termeni cash), inclusiv mãsuri menite sã menţinã sub control cheltuielile cu salariile ca procent din PIB şi sã limiteze cheltuielile cu pensiile şi cele cu bunuri şi servicii, precum şi creşteri ale accizelor.
4. Serviciile Comisiei Europene au efectuat, în lunile octombrie/noiembrie 2009 şi ianuarie 2010, misiuni de evaluare a progreselor realizate în ceea ce priveşte condiţiile specifice ataşate celei de-a doua tranşe de 1 miliard euro în cadrul programului de asistenţã financiarã a UE. Aceste misiuni au fost misiuni comune cu FMI şi Banca Mondialã. Conform constatãrilor acestor misiuni şi dupã consultarea cu Comitetul Economic şi Financiar, criteriile de politicã economicã de virare a celei de-a doua tranşe din împrumutul UE au fost îndeplinite. În mod special, Parlamentul a adoptat un buget pe anul 2010 în conformitate cu ţintele programului şi au fost realizate progrese satisfãcãtoare în alte domenii ale reformelor structurale. Totuşi, ţinând seama de prognoza macroeconomicã modificatã şi de întârzierile ivite în implementarea unora dintre mãsurile de reformã prevãzute în Memorandum, s-a impus ajustarea condiţiilor asociate virãrii tranşelor viitoare din cadrul asistenţei financiare. Modificãrile convenite în legãturã cu criteriile specifice de politicã economicã au fost prevãzute în anexa la Memorandumul suplimentar de înţelegere (primul Memorandum suplimentar), care a fost semnat de autoritãţile române la data de 18 februarie 2010 şi de comisarul Olli Rehn la data de 22 februarie 2010. Totodatã, s-a convenit reducerea treptatã în continuare a deficitului fiscal pânã sub nivelul de referinţã de 3% din PIB prevãzut în Tratat în anul 2012. La data de 16 februarie 2010, acest acord a fost avizat de Consiliul Ecofin prin Recomandãrile sale revizuite cãtre România, conform art. 126(7) din Tratat.
5. Serviciile Comisiei Europene au mai efectuat o misiune de evaluare împreunã cu experţii FMI şi ai Bãncii Mondiale în perioada 26 aprilie-10 mai 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte condiţiile specifice ataşate tranşei a treia în valoare de 1,15 miliarde euro în cadrul programului de asistenţã financiarã. S-a constatat cã, în condiţiile unor politici nemodificate, ţinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB (ESA95), va fi ratatã cu o marjã semnificativã, ca urmare a unei deteriorãri a condiţiilor economice, dificultãţilor în colectarea veniturilor şi derapajelor pe partea de cheltuieli. Ţinta de deficit guvernamental pentru 2010 a fost modificatã la 7,3% din PIB în termeni ESA95 (6,8% din PIB în termeni cash). Pentru a realiza aceastã nouã ţintã, Guvernul României şi-a asumat angajamentul de a lua mãsuri de consolidare suplimentare în valoare de 4,6% din PIB (anualizat), de adoptarea acestora fiind condiţionatã eliberarea celei de-a treia tranşe din împrumutul UE. Acestea au fost verificate în iulie 2010. În alte domenii de reformã a pãrut a se fi înregistrat progrese, care au inclus adoptarea de cãtre Parlament a legii responsabilitãţii fiscale, adoptarea de cãtre Guvern a unei propuneri de reformã a sistemului de pensii, precum şi semnarea contractului privind analiza funcţionalã a administraţiei publice. Conform acestor constatãri şi dupã consultarea cu Comitetul Economic şi Financiar, criteriile de politicã economicã pentru virarea celei de-a treia tranşe din împrumutul UE au pãrut a fi fost îndeplinite în linii mari şi a treia tranşã a fost viratã în septembrie 2010.
6. Serviciile Comisiei Europene au mai efectuat o altã misiune de evaluare împreunã cu experţii FMI şi ai Bãncii Mondiale începând din 20 octombrie pânã pe 1 noiembrie 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte condiţiile specifice ataşate tranşei a patra în valoare de 1,2 miliarde euro în cadrul programului de asistenţã financiarã UE. Pe baza informaţiilor existente la data misiunii, misiunea a considerat cã implementarea bugetului pe 2010 ce vizeazã un deficit al bugetului general consolidat de 7,3% din PIB în termeni ESA95 (6,8% din PIB în termeni cash) corespundea planificãrii. La data misiunii, se menţinea totuşi o incertitudine considerabilã cu privire la un numãr de reforme esenţiale ce prezintã o importanţã majorã pentru traiectoria de consolidare fiscalã convenitã pentru 2011 şi 2012. Concret, deşi Parlamentul a adoptat legea revizuitã a pensiilor pe data de 15 septembrie, legea a fost ulterior retransmisã Parlamentului de cãtre Preşedinte, acesta solicitând reanalizarea unui singur articol, astfel încât acesta sã prevadã majorarea vârstei de pensionare a femeilor la 63 de ani, şi nu la 65 de ani, cum propusese Guvernul. Totodatã, au intervenit întârzieri şi în adoptarea Legii salarizãrii unitare care ar trebui sã raţionalizeze sistemul de salarizare în sectorul public şi sã fundamenteze un fond de salarii mai mic în anii ce vor urma, dupã reducerea de urgenţã cu 25% a salariilor aplicatã în al doilea semestru al anului 2010. La data misiunii, aceastã lege, care este esenţialã pentru traiectoria de consolidare fiscalã deoarece ar asigura o reducere structuralã a fondului de salarii în sectorul public în anii urmãtori, nu a fost încã aprobatã. De asemenea, la data misiunii pãrea cã sectorul sãnãtate va acumula pânã la sfârşitul anului 2010 arierate substanţiale, ceea ce va impune o acţiune majorã pentru a se respecta traiectoria de consolidare fiscalã (deficit al bugetului general consolidat de 4,4% din PIB pentru 2011 şi sub 3% din PIB în termeni ESA pentru 2012). Pentru a asigura corespondenţa dintre cheltuieli şi resursele bugetare disponibile, evitând deci acumularea de noi arierate pe viitor, reformele structurale în domeniul sãnãtãţii (inclusiv introducerea coplãţii) au devenit esenţiale. Guvernul s-a angajat sã întreprindã un set amplu de reforme în domeniul sãnãtãţii. Având în vedere aspectele identificate mai sus şi incertitudinile rãmase, Guvernul român a fost de acord cã înainte de disponibilizarea celei de-a patra tranşe din împrumutul UE trebuie luate mãsuri suplimentare (anexa nr. 1).
7. Modificãrile convenite a fi aduse criteriilor specifice de politicã economicã aferente disponibilizãrii celei de-a cincea tranşe şi ultimei tranşe din programul de asistenţã financiarã sunt prezentate în anexa la acest al treilea Memorandum suplimentar de înţelegere (al treilea Memorandum suplimentar), ce constituie al treilea addendum la Memorandumul de înţelegere. Aceste modificãri au fost efectuate pentru a se ajusta condiţiile puse în memorandumurile anterioare şi la care se impun acţiuni suplimentare, precum şi evoluţia situaţiei ce implicã noi prioritãţi de politici.
8. Articolele prevãzute în Memorandum şi în primul şi al doilea Memorandum suplimentar (inclusiv anexele acestora) rãmân valabile şi în vigoare dacã nu sunt amendate în mod explicit prin acest al treilea Memorandum suplimentar.
9. Disponibilizarea tranşelor restante din program este condiţionatã de implementarea de cãtre autoritãţile române a mãsurilor prevãzute de acest al treilea Memorandum suplimentar. Aceste mãsuri sunt total conforme cu Tratatul UE.
10. În baza îndeplinirii condiţiilor din Memorandum şi din al doilea Memorandum suplimentar şi în urma consultãrii Comitetului Economic şi Financiar, Comisia Europeanã va decide cu privire la eliberarea tranşei a patra, în valoare de 1,2 miliarde euro, sub rezerva implementãrii mãsurilor descrise în anexa nr. 1 (secţiunea "Acţiuni ce vor fi întreprinse înaintea virãrii celei de-a patra tranşe a împrumutului UE") şi a semnãrii celui de-al treilea Memorandum suplimentar de cãtre pãrţi şi a intrãrii în vigoare a acestuia.
11. Autoritãţile române se angajeazã sã se consulte cu experţii Comisiei Europene înainte de a adopta mãsuri noi ce ar putea avea implicaţii asupra obiectivelor programului. În mod special, acestea se vor consulta în timp util şi vor furniza toate informaţiile necesare referitoare la orice mãsuri şi reforme ce ar putea avea un impact asupra evoluţiilor fiscale.
12. Anexa face parte integrantã din acest al treilea Memorandum suplimentar.
13. Toate notificãrile legate de al treilea Memorandum suplimentar vor fi transmise în mod valabil dacã sunt trimise, în scris, la adresa:
Pentru Uniunea Europeanã
Comisia Europeanã
Direcţia Generalã pentru Afaceri Economice şi Financiare
B-1049 Bruxelles
Nr. fax.: +32 2 299 35 23
Pentru primul-ministru
Cabinetul primului-ministru
Piaţa Victoriei nr. 1
Sectorul 1, 011791, Bucureşti
Nr. fax.: +40 21 319 15 88
Pentru Ministerul Finanţelor Publice din România
Ministerul Finanţelor Publice din România
Str. Apolodor nr. 17
Sectorul 5, 050741 Bucureşti
Nr. fax.: +40 21 312 16 30
Pentru Banca Naţionalã a României
Banca Naţionalã a României
Str. Lipscani nr. 25
Bucureşti 030031
Nr. fax.: +40 21 312 62 60
14. Pentru România, acest al treilea Memorandum suplimentar va intra în vigoare dupã parcurgerea procedurilor interne prevãzute de legislaţia românã. Acest al treilea Memorandum suplimentar poate fi modificat cu acordul comun al pãrţilor, sub forma unui addendum. Orice astfel de addendum va constitui parte integrantã a Memorandumului şi va intra în vigoare în conformitate cu aceleaşi proceduri ca şi cele aplicabile Memorandumului.
Adoptat la Bruxelles la data de 19 ianuarie 2011 şi la Bucureşti la data de 12 ianuarie 2011 în 5 exemplare originale în limba englezã.
ROMÂNIA
Reprezentatã de
Emil Boc,
prim-ministru
Gheorghe Ialomiţianu,
ministrul finanţelor publice
Mugur Constantin Isãrescu,
guvernatorul Bãncii Naţionale a României
UNIUNEA EUROPEANĂ
Reprezentatã de Comisia Europeanã
Olli Rehn,
membru al Comisiei Europene
ANEXA 1
CRITERII SPECIFICE DE POLITICĂ ECONOMICĂ
(Modificãri şi completãri la anexa nr. I la Memorandumul de înţelegere şi la anexa nr. 1 la al doilea Memorandum suplimentar de înţelegere)
Au intervenit întârzieri în implementarea unui numãr de reforme ce sunt esenţiale pentru succesul programului. Ţinând seama de acestea, criteriile specifice de politicã economicã precizate în anexa nr. I la Memorandumul de înţelegere şi în anexa la primul Memorandum suplimentar de înţelegere şi în anexa nr. 1 la al doilea Memorandum suplimentar de înţelegere vor fi completate cu urmãtoarele acţiuni:
Acţiuni ce vor fi întreprinse înainte de virarea celei de-a patra tranşe din împrumutul UE
● Adoptarea de cãtre Parlament a unui buget pe 2011 care sã vizeze un deficit al bugetului general consolidat de 4,4% din PIB în termeni cash (sub 5% din PIB în termeni ESA) bazat pe premisele macroeconomice agreate şi susţinut de mãsuri adecvate convenite în cadrul programului - care sã asigure o bazã solidã pentru atingerea ţintei de deficit din 2012 (sub 3% din PIB în termeni ESA). În legãturã cu acesta, adoptarea Strategiei bugetare pe termen mediu 2011-2013. Strategia bugetarã pe termen mediu va trebui sã prezinte principalele elemente de venituri şi cheltuieli (în mod deosebit cheltuielile cu salariile), precum şi mãsurile de consolidare, în concordanţã cu o traiectorie durabilã de consolidare fiscalã care sã permitã atingerea unui deficit de 4,4% din PIB în 2011 în termeni cash (sub 5% în termeni ESA) şi a unui deficit de sub 3% din PIB în 2012 în termeni ESA, în conformitate cu angajamentul asumat de autoritãţi în contextul PDE (procedurii de deficit excesiv). Autoritãţile se vor consulta cu experţii Comisiei Europene cu privire la concordanţa mãsurilor şi cifrelor înainte de a înainta Parlamentului bugetul pe anul 2011. În cadrul anvelopei bugetare vom aloca investiţiilor resurse suplimentare în primul semestru al anului, astfel încât sã creştem absorbţia fondurilor UE. În cazul în care absorbţia creşte suficient, vom încerca sã gãsim soluţii pentru a crea un spaţiu fiscal mai mare pentru investiţii începând cu jumãtatea anului 2011. Uniunea Europeanã va pune la dispoziţie asistenţã de specialitate pentru utilizarea resurselor disponibile de la UE, Banca Europeanã de Investiţii şi Banca Mondialã, inclusiv prin soluţii financiare inovatoare.
● Promulgarea Legii salarizãrii unitare (legea-cadru şi legea de implementare pentru 2011) vizând: i) introducerea unui sistem unitar de salarizare a angajaţilor ce lucreazã în entitãţile bugetare şi a celor ce sunt plãtiţi din bugetul general consolidat al statului; şi ii) limitarea cheltuielilor cu salariile în sectorul public în 2011 la 39 de miliarde RON (excluzând plata contribuţiilor sociale pentru militari în valoare de 1,6 miliarde RON conform noii legi a pensiilor) şi asigurarea unui control continuu al cheltuielilor cu salariile în sectorul public în anii urmãtori, dupã cum se va preciza în strategia bugetarã pe termen mediu. Legea salarizãrii unitare va asigura guvernului cadrul necesar şi susţinerea legalã pentru menţinerea cheltuielilor totale cu salariile pe traiectoria stabilitã în strategia bugetarã pe termen mediu. Autoritãţile se vor consulta cu experţii Comisiei Europene cu privire la acest aspect.
● Promulgarea legii revizuite a pensiilor convenite cu experţii Comisiei Europene, ai FMI şi ai Bãncii Mondiale.
● Conlucrarea cu Parlamentul pentru a asigura cã Ordonanţa de urgenţã nr. 50 din 2010 îmbunãtãţeşte transparenţa şi protejeazã drepturile consumatorilor asigurând în acelaşi timp stabilitatea sistemului financiar şi garantând respectarea Directivei UE 48/2008/CE. Totodatã, asigurarea faptului cã Banca Naţionalã a României este singura instituţie autorizatã sã reglementeze activitãţile de creditare ale bãncilor.
A cincea tranşã
A. Consolidare fiscalã
● Execuţia bugetului pe 2011 se deruleazã conform planificãrii în direcţia atingerii ţintei de deficit de 4,4% din PIB în termeni cash (sub 5% din PIB în termeni ESA) şi asigurând o bazã adecvatã pentru atingerea ţintei de deficit din 2012 pentru bugetul general consolidat de sub 3% din PIB (în termeni ESA).
● Implementarea prevederilor bugetare prin care se asigurã cã cheltuielile cu salariile în sectorul public nu depãşesc 39 miliarde lei în 2011 (excluzând plata contribuţiilor sociale pentru militari în valoare de 1,6 miliarde lei, conform noii legi a pensiilor).
● Evitarea acumulãrii de arierate în sectorul de sãnãtate prin luarea de mãsuri efective în vederea soluţionãrii cauzelor care le genereazã.
● Problema arieratelor autoritãţilor locale va fi analizatã în continuare, în vederea îmbunãtãţirii la nivelul administraţiilor locale a managementului financiar, inclusiv cel al proiectelor cofinanţate de la UE, cu asistenţã din partea experţilor UE şi ai Bãncii Mondiale.
● Aprobarea legislaţiei prin care se introduce un sistem de coplatã a serviciilor medicale, condiţionat de mijloacele financiare, elaborat în colaborare cu Banca Mondialã.
B. Guvernanţa fiscalã şi reformele fiscale structurale
● Aprobarea şi publicarea de cãtre Ministerul Finanţelor Publice a unei strategii de management al datoriei pe termen mediu pentru perioada 2011-2013, care sã vizeze asigurarea unui management adecvat al lichiditãţilor (în jur de 4 luni de necesar de finanţare) şi extinderea profilului maturitãţii.
C. Reglementarea şi supravegherea sectorului financiar
● Amendarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin: (i) eliminarea liniilor de creditare stand-by de la bãnci; (ii) introducerea unei clauze de incompatibilitate conform cãreia niciunul dintre membrii consiliului sau dintre angajaţii instituţiilor de credit nu sunt reprezentaţi în consiliul de administraţie al FGD. Legislaţia amendatã ar trebui sã intre în vigoare pânã la sfârşitul lunii decembrie 2010.
● Având în vedere dificultãţile asociate executãrii garanţiilor colaterale şi deteriorãrii permanente a calitãţii activelor, autoritãţile vor continua sã menţinã actualul cadru prudenţial de reglementare privind constituirea de provizioane.
● Menţinerea disciplinei de creditare şi evitarea hazardului moral în rândul debitorilor contribuie semnificativ la sporirea stabilitãţii financiare şi la crearea condiţiilor favorabile de revigorare a activitãţii de creditare. Aşadar, autoritãţile se vor abţine de la promovarea de iniţiative legislative (cum ar fi legea privind insolvenţa personalã) ce submineazã disciplina creditãrii.
● Efectuarea amendamentelor legislative necesare menite sã clarifice regimul de despãgubire a creditorilor bãncilor plasate sub administrare specialã pentru a asigura implementarea cu eficacitate a legislaţiei recent amendate privind lichidarea instituţiilor de credit cu probleme financiare. Aceastã legislaţie ar trebui sã intre în vigoare pânã la sfârşitul lunii decembrie 2010.
● Promulgarea Legii privind independenţa autoritãţilor de reglementare din sectorul financiar nebancar pânã la finele lunii decembrie 2010.
D. Reforme structurale
● Fiecare dintre cele 10 întreprinderi de stat cu cele mai mari pierderi sã transmitã pânã la mijlocul lunii ianuarie 2011 planuri concrete şi cu termene stabilite de reducere a arieratelor. Planurile ar trebui sã implice în mod evident reduceri ale cheltuielilor de exploatare, inclusiv ale cheltuielilor de personal, majorarea tarifelor şi, dacã este cazul, reforme structurale ale modelului economic.
● Semnarea pânã la mijlocul lunii decembrie 2010 a unui acord multianual de performanţã între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi agenţiile de implementare. Acordul trebuie sã ţinã cont şi sã fie armonizat cu cadrul bugetar pe termen mediu al Guvernului. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se va consulta cu serviciile Comisiei în legãturã cu documentaţia ce va trebui utilizatã.
● Finalizarea celei de-a doua faze a analizei funcţionale a administraţiei publice din România pânã la finele lunii aprilie 2011. Evaluarea pânã la finele lunii aprilie 2011 a progresului înregistrat cu implementarea de cãtre Guvern a planului de acţiune bazat pe rezultatele primei faze a analizei funcţionale.
● Pregãtirea mãsurilor de îmbunãtãţire a absorbţiei fondurilor UE.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: