Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 12 februarie 2014  între Guvernul României, pe de o parte, şi Guvernul Palestinei, pe de altă parte, privind cooperarea economică    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE din 12 februarie 2014 între Guvernul României, pe de o parte, şi Guvernul Palestinei, pe de altă parte, privind cooperarea economică

EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 6 iunie 2014

    Guvernul României şi Guvernul Palestinei (denumite în cele ce urmează separat parte şi în împreună părţi),
    luând în considerare importanţa legăturilor existente între poporul român şi poporul palestinian din West Bank (Cisiordania) şi Fâşia Gaza,
    conştienţi de vederile lor împărtăşite în diverse probleme de interes comun care s-au dezvoltat printr-o cooperare fructuoasă şi reciproc avantajoasă,
    dorind să stabilească cadrul potrivit pentru dialog constant având ca scop formularea de măsuri corespunzătoare în vederea intensificării relaţiilor economice în beneficiul ambelor părţi,
    decişi să consolideze, să adâncească şi să diversifice relaţiile lor economice la întreaga dimensiune a capacităţii lor de creştere pe baza avantajului reciproc,
    recunoscând că parteneriatul economic ar crea un dialog dinamic privind diferite aspecte economice de interes comun, susţinând dezvoltarea economică a ambelor părţi, îmbunătăţind eficienţa economică şi bunăstarea consumatorilor,
    convinşi că legăturile mai puternice între părţi ar oferi oportunităţi mai mari şi un mediu reglementat pentru colaborarea economică, ţinând seama de drepturile şi obligaţiile părţilor prin acordurile internaţionale pe care le-au semnat,
    luând în considerare angajamentul părţilor de a stabili un cadru de cooperare, care în particular să fie în concordanţă cu prevederile Acordului interimar Euromediteranean de asociere pentru comerţ şi cooperare între Comunitatea Europeană, pe de o parte, şi Guvernul Palestinei, pe de altă parte (Euro-Mediterranean Interim Association Agreement on trade and cooperation between the European Community, of the one part, and the Palestinian Authority of the West Bank and the Gaza Strip, of the other part), încheiat la Bruxelles la 24 februarie 1997, intrat în vigoare la 1 iulie 1997,
    au convenit următoarele:

    CAP. I
    Prevederi generale

    ART. 1
    1. Părţile, în lumina capacităţilor şi aspiraţiilor lor economice pe termen lung, vor încuraja cooperarea bilaterală în toate domeniile considerate oportune, în special în sectorul economic.
    2. Printre obiectivele acestei cooperări se vor afla:
    a) dezvoltări şi beneficii ale industriilor proprii;
    b) încurajarea cooperării economice, precum şi a progresului ştiinţific şi tehnologic;
    c) protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
    d) în general, să contribuie la dezvoltarea economiilor proprii şi a standardelor de viaţă.
    ART. 2
    1. Relaţiile economice se vor dezvolta în cadrul acestui memorandum de înţelegere (MdI) prin promovarea activităţilor legate de domeniul economic, ştiinţific şi tehnic, în special pentru următoarele sectoare, dar fără limitare la acestea:
    - infrastructură;
    - înaltă tehnologie;
    - echipamente industriale;
    - energie;
    - construcţii industriale şi civile;
    - turism;
    - agricultură;
    - extinderea schimburilor comerciale;
    - alte domenii considerate oportune de către părţi.
    2. Cooperarea în sectoarele sus-menţionate va încuraja dezvoltarea contactelor de afaceri între companiile celor două părţi, schimbul reciproc de informaţii asupra legilor în vigoare, identificarea de proiecte specifice şi sectoare de interes potenţial pentru colaborarea comună.
    3. Vor fi facilitate schimburile de experţi din sectoarele public şi privat, tehnicieni, reprezentanţi de afaceri, precum şi transferul de materiale, echipamente şi expertiză necesare pentru realizarea activităţilor ce intră sub incidenţa scopului acestui MdI.

    CAP. II
    Comitetul mixt România-Palestina pentru colaborare economică

    ART. 3
    1. Părţile vor înfiinţa Comitetul mixt România-Palestina pentru colaborare economică (Comitetul mixt), în scopul promovării şi urmăririi diferitelor activităţi economice, acţionând ca instrument principal pentru implementarea acestui MdI.
    2. Pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Comitetul mixt poate solicita asistenţă şi consiliere din partea funcţionarilor publici şi a instituţiilor guvernamentale ale părţilor, precum şi să înfiinţeze grupuri de lucru şi comitete ad-hoc sau permanente, care pot stabili şi delega responsabilităţi specifice.
    ART. 4
    Comitetul mixt îşi va desfăşura sesiunile alternativ în fiecare din cele două ţări la date stabilite de comun acord de către părţi.
    ART. 5
    Pentru a facilita implementarea şi a promova obiectivele generale ale acestui MdI, Comitetul mixt, printre altele:
    a) va examina evoluţia şi perspectivele relaţiilor economice bilaterale;
    b) va încuraja cooperarea în domenii de interes reciproc prin facilitarea de contacte între companiile celor două părţi, identificând proiecte specifice şi sectoare de interes potenţial pentru cooperarea comună;
    c) va informa comunităţile lor de afaceri, reciproc, asupra legilor şi reglementărilor în vigoare care au legătură cu sau afectează aplicarea acestui MdI;
    d) va promova şi intensifica cooperarea economică, ştiinţifică şi tehnologică în sectoarele public şi privat, inclusiv transferul de tehnologie, în concordanţă cu obligaţiile internaţionale ale părţilor şi cu politicile şi priorităţile lor economice şi de dezvoltare, cu respectarea deplină a drepturilor de proprietate intelectuală prevăzute de legile lor naţionale în vigoare;
    e) va acţiona ca un organism consultativ pentru părţi în ceea ce priveşte cooperarea economică, industrială, ştiinţifică şi tehnologică şi va încuraja părţile să adopte măsuri corespunzătoare care vor îmbunătăţi relaţiile bilaterale aşa cum se face referire în prezentul MdI;
    f) va evalua periodic implementarea acestui MdI.
    ART. 6
    În scopul de a identifica şi facilita oportunităţile de afaceri şi noile forme de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, Comitetul mixt va proceda la următoarele:
    a) va sprijini înfiinţarea şi operarea de birouri de reprezentare, filiale, camere de comerţ mixte şi alte entităţi economice în conformitate cu legile celor două părţi şi politicile părţilor;
    b) va promova şi va sprijini misiunile economice, târgurile, expoziţiile, seminarele, simpozioanele şi alte activităţi similare;
    c) va sprijini instituţiile financiare şi băncile celor două părţi în stabilirea de contacte şi întărirea cooperării dintre ele, va promova participarea întreprinderilor mici şi mijlocii la realizarea obiectivelor acestui MdI, va încuraja crearea de întreprinderi mixte şi filiale.

    CAP. III
    Consultări

    ART. 7
    1. În scopul soluţionării disputelor, părţile implicate pot înainta o cerere scrisă pentru consultări care să se desfăşoare în cadrul Comitetului mixt.
    2. Consultările vor avea loc în interval de maximum 60 (şaizeci) de zile de la primirea cererii scrise.
    ART. 8
    Acest MdI poate fi amendat în orice moment prin acordul comun în scris al părţilor.

    CAP. IV
    Prevederi finale

    ART. 9
    1. Acest MdI va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile vor comunica una alteia că procedurile interne legale privind intrarea în vigoare a acestuia au fost îndeplinite.
    2. Acest MdI va rămâne în vigoare până când îşi va încheia valabilitatea.
    ART. 10
    1. Prevederile acestui MdI nu afectează obligaţiile internaţionale ale părţilor. Se va aplica fără a prejudicia obligaţiile ce decurg din statutul de membru al României la Uniunea Europeană.
    2. Acest MdI nu poate fi interpretat sau invocat în sensul de a încălca ori afecta în orice mod obligaţiile derivând din orice acord încheiat între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (PLO), în beneficiul Autorităţii Palestiniene din West Bank şi Fâşia Gaza, pe de altă parte.
    ART. 11
    1. Fiecare parte poate denunţa acest MdI în orice moment printr-o notificare scrisă privind această intenţie, către cealaltă parte. În astfel de situaţie, acest MdI îşi va încheia valabilitatea după încheierea unei perioade de 6 luni de la data primirii notificării menţionate.
    2. Încheierea valabilităţii acestui MdI nu va afecta proiectele până la realizarea lor, care vor continua să fie guvernate de prevederile acestuia.

    Încheiat la Bucureşti la 12 februarie 2014 în 2 (două) exemplare originale în limbile română şi engleză, prin reprezentanţii deplin autorizaţi ai părţilor.


                            Pentru Guvernul României
                                Titus Corlăţean,
                          ministrul afacerilor externe

                           Pentru Guvernul Palestinei
                                  Riad Malki,
                          ministrul afacerilor externe

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016