Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MEMORANDUM DE INTELEGERE din 7 noiembrie 2007  intre Ministerul Apararii din Republica Bulgaria, Ministerul Apararii din Republica Croatia, Ministerul Apararii din Georgia si Ministerul Apararii din Romania privind infiintarea si sprijinul unei unitati multinationale logistice integrate cu specific de geniu pentru infrastructura de logistica (IEL MILU)*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

MEMORANDUM DE INTELEGERE din 7 noiembrie 2007 intre Ministerul Apararii din Republica Bulgaria, Ministerul Apararii din Republica Croatia, Ministerul Apararii din Georgia si Ministerul Apararii din Romania privind infiintarea si sprijinul unei unitati multinationale logistice integrate cu specific de geniu pentru infrastructura de logistica (IEL MILU)*)

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 6 martie 2008
--------
*) Traducere


Ministerul Apãrãrii din Republica Bulgaria, Ministerul Apãrãrii din Republica Croaţia, Ministerul Apãrãrii din Georgia şi Ministerul Apãrãrii din România, denumite în continuare participanţi,
reafirmându-şi ataşamentul faţã de scopurile şi principiile prevãzute în Carta O.N.U.,
luând în considerare prevederile Acordului dintre statele pãrţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor (NATO SOFA), semnat la Londra la 19 iunie 1951 şi ale Acordului dintre statele pãrţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor (SOFA PfP) şi ale Protocolului adiţional la Acordul dintre statele pãrţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor, semnate la Bruxelles la 19 iunie 1995, Acordurile de Standardizare NATO şi politicile NATO în domeniul logisticii, precum şi necesitatea înfiinţãrii unei unitãţi multinaţionale logistice integrate cu specific de geniu pentru infrastructurã de logisticã, în cadrul unei forţe multinaţionale,
având drept obiectiv sã contribuie la capabilitãţile logistice NATO,
având în vedere necesitatea unei cooperãri coordonate a forţelor participanţilor, ca parte a Forţei NATO,
au convenit urmãtoarele:

ART. 1
Scop
(1) Scopul prezentului Memorandum de înţelegere (MOU) este asigurarea cadrului legal necesar înfiinţãrii şi sprijinului unei unitãţi multinaţionale logistice integrate cu specific de geniu pentru infrastructurã de logisticã, denumitã în continuare IEL MILU, în vederea participãrii la operaţiile conduse de cãtre NATO, ca parte dintr-o Forţã Întrunitã Multinaţionalã Operaţionalã (CJTF), pentru îndeplinirea misiunilor logistice de geniu, din teatrul de operaţii.
(2) Prezentul MOU stabileşte contribuţiile, misiunile, modul de cooperare între participanţi şi sprijinul logistic acordat IEL MILU, pe durata perioadei de activare în teatrul de operaţii, conform unui Plan Operaţional NATO (OPLAN) sau pentru desfãşurarea unui exerciţiu NATO ori a unui exerciţiu multinaţional.
ART. 2
Principii
Participanţii declarã cã:
a) IEL MILU este deschisã participãrii altor ministere ale apãrãrii din state membre NATO sau PfP;
b) prezentul MOU nu intenţioneazã sã contravinã legislaţiei naţionale a participanţilor şi nu afecteazã în niciun fel drepturile şi obligaţiile participanţilor decurgând din tratatele internaţionale la care acestea sau statele acestora sunt pãrţi. În cazul unei divergenţe, legislaţia naţionalã a participanţilor sau prevederile legislaţiei internaţionale aplicabile vor prevala;
c) toate deciziile cu privire la IEL MILU se iau prin consens de cãtre participanţi;
d) IEL MILU se activeazã numai la solicitarea NATO şi este trecut sub controlul operaţional (OPCON) al Comandamentului CJTF din zona de operaţii, pe baza prevederilor unui OPLAN;
e) participantul care asigurã conducerea IEL MILU este Ministerul Apãrãrii din România;
f) în vederea implementãrii prevederilor acestui MOU, se vor încheia înţelegeri tehnice (TA) între participanţi. Propunerile participanţilor referitoare la TA vor fi coordonate de cãtre participantul care asigurã conducerea, care, de asemenea, va elabora textele TA.
ART. 3
Definiţii
În cuprinsul prezentului MOU se folosesc urmãtorii termeni:
a) lucrãri de geniu pentru infrastructurã de logisticã (IEL) - se referã la lucrãri de construcţii, restaurare, achiziţii, reparaţii, întreţinere şi scoatere din uz a acelor facilitãţi de infrastructurã necesare constituirii, dislocãrii, cazãrii, susţinerii şi replierii forţelor militare, inclusiv construcţia, restaurarea şi întreţinerea liniilor de comunicaţie (LOC) şi facilitarea protecţiei mediului înconjurãtor( MC 319/2);
b) Unitate Multinaţionalã Integratã de Logisticã (MILU) - este constituitã când douã sau mai multe naţiuni convin sã asigure sprijin logistic unei forţe multinaţionale, fiind sub controlul operaţional (OPCON) al Comandantului unei Forţe Întrunite sau unui eşalon al componentei acesteia (MC 319/2);
c) Control Operaţional (OPCON) - reprezintã autoritatea delegatã unui comandant de a conduce forţele încredinţate, în aşa fel încât sã execute misiuni sau sarcini specifice, de regulã limitate, în funcţie de perioadã şi loc; de a desfãşura unitãţile de sub comanda sa şi de a menţine sau a încredinţa controlul tactic asupra acestor unitãţi. Acesta nu include şi autoritatea de a încredinţa utilizarea separatã a elementelor sau componentelor acelor unitãţi. De asemenea, nu reprezintã asumarea controlului administrativ sau logistic (AAP-6);
d) CJTF reprezintã o forţã compusã din elementele a douã sau mai multe naţiuni, care executã o operaţiune cu participarea a douã sau mai multe categorii de forţe;
e) Zonã de Operaţii Întrunite (JOA) reprezintã o zonã temporarã, definitã de un comandant NATO strategic sau regional, în care un comandant desemnat planificã sau executã misiuni specifice la nivelul operaţional de rãzboi (AAP-6):
f) OPLAN reprezintã un plan pentru o singurã operaţie sau o serie de operaţii conexe, care urmeazã a fi executatã/executate simultan sau succesiv. Este forma de directivã folositã de o autoritate superioarã pentru a permite comandanţilor subordonaţi elaborarea de planuri şi ordine subsecvente (AAP-6).
ART. 4
Documente de referinţã
Documentele de referinţã pentru prezentul MOU sunt prevãzute în anexa E.
ART. 5
Constituirea, misiunile şi desfãşurarea
(1) Participanţii constituie unitatea IEL MILU, la nivel companie +, din subunitãţi desemnate, care pot fi activate la solicitarea NATO. Companie + reprezintã unitatea de nivel companie extinsã.
(2) IEL MILU este notificatã la NATO şi poate îndeplini, în raport cu capabilitãţile acesteia, urmãtoarele misiuni:
a) amenajarea, refacerea şi asigurarea viabilitãţii drumurilor în zona de responsabilitate a Forţei NATO;
b) construcţia, repararea şi întreţinerea podurilor militare, precum şi executarea trecerilor peste obstacole cu mijloacele din dotare;
c) furnizarea de energie electricã pentru funcţionarea IEL MILU;
d) amenajarea de platforme pentru elicoptere, parcarea tehnicii şi platforme pentru cartiruirea trupelor;
e) contribuţia la construcţia de elemente pentru protecţia forţelor în zona de responsabilitate;
f) executarea de lucrãri genistice pentru construcţia pe orizontalã în zona de responsabilitate.
(3) Participarea la exerciţii a IEL MILU se va efectua la solicitarea NATO.
(4) Fiecare participant va desemna un Punct de Contact naţional (POC) pentru IEL MILU, iar acest POC va coordona efortul sãu naţional cu participantul care asigurã conducerea. La primirea solicitãrii NATO de participare la o operaţiune, participantul care asigurã conducerea o va comunica în scris punctelor de contact naţional.
(5) Solicitarea NATO cu privire la trimiterea IEL MILU în operaţii şi exerciţii va face obiectul analizei participanţilor, urmând ca aceştia sã iniţieze procedura legalã naţionalã.
(6) Participanţii decid asupra activãrii IEL MILU şi a desfãşurãrii sale. În funcţie de necesitãţile NATO, IEL MILU se poate desfãşura în întregime sau pe structuri componente.
(7) IEL MILU îşi desfãşoarã efectivele în teatrul de operaţii în cel mai scurt timp posibil, în cadrul unui termen de 180 de zile de la decizia NATO de a folosi IEL MILU. În acest scop, fiecare participant notificã participantului care asigurã conducerea IEL MILU asupra îndeplinirii procedurii de obţinere a aprobãrii, necesarã desfãşurãrii subunitãţilor proprii, precum şi a personalului care le încadreazã.
(8) Comandantul (CO) IEL MILU decide modul de îndeplinire a misiunilor primite.
(9) Participanţii vor iniţia consultãri în cazul în care condiţiile operaţionale se schimbã datoritã unor modificãri ale mandatului sau altor circumstanţe.
(10) IEL MILU se poate retrage din operaţiune ca urmare a deciziei comune luate de participanţii care au angajat forţe la respectiva operaţiune, dupã notificarea prealabilã în scris a Comandantului NATO.
(11) Fiecare dintre participanţi îşi rezervã dreptul de a se retrage dintr-o operaţie, cu condiţia ca ceilalţi participanţi sã fie informaţi şi consultaţi nu mai târziu de 30 de zile înainte ca o asemenea decizie sã fie implementatã.
(12) IEL MILU poate fi desfãşurat, în condiţii normale, pe o perioadã de pânã la 6 luni.
ART. 6
Organizarea IEL MILU
(1) IEL MILU se compune numai din elemente terestre desemnate, care pot face parte din forţele naţionale declarate la NATO, acolo unde este cazul.
(2) În vederea îndeplinirii misiunilor stabilite la art. 5 al prezentului MOU, IEL MILU are organizarea şi încadrarea cu personal prevãzute în anexa A.
(3) Subunitãţile componente destinate pentru IEL MILU se aflã pe locurile de dislocare de pe teritoriul naţional şi se activeazã pentru constituirea IEL MILU, conform OPLAN-ului.
(4) Participanţii pun la dispoziţia IEL MILU urmãtoarele subunitãţi:
a) personal de comandament pentru IEL MILU, contribuţie ce revine tuturor participanţilor;
b) participantul bulgar, 1 pluton de poduri mecanizat şi 1 pluton electrotehnic;
c) participantul croat, 1 pluton de construcţii pe orizontalã;
d) participantul georgian, 1 grupã de transmisiuni şi 1 pluton de deminare (EOD);
e) participantul român, 1 pluton construcţii drumuri şi 1 grupã de transmisiuni.
(5) CO IEL MILU poate sã ajusteze atribuţiile personalului de comandament, ţinând seama de contribuţia fiecãrui participant. Aceste modificãri vor fi înaintate în scris tuturor participanţilor şi vor intra în vigoare în termen de 30 de zile dacã niciun participant nu a formulat obiecţii.
ART. 7
Comanda, controlul şi coordonarea
(1) Pe timpul operaţiilor, IEL MILU se va subordona Comandantului NATO desemnat.
(2) Înţelegerile pe linie de comandã şi control (C2) pentru contribuţiile naţionale, aşa cum vor fi stabilite pe timpul procesului de generare a Forţei NATO, vor fi detaliate în funcţie de fiecare misiune a IEL MILU.
(3) La activarea unui OPLAN, a unor exerciţii multinaţionale, IEL MILU va fi pusã sub Controlul Operaţional (OPCON) al Comandamentului CJTF, la o datã convenitã de cãtre participanţi.
(4) Participantul care asigurã conducerea va desemna CO IEL MILU.
(5) La sosirea subunitãţilor IEL MILU în JOA sau în Zona de exerciţiu, potrivit OPLAN, acestea vor intra sub comanda CO IEL MILU.
(6) Limba de lucru folositã în cadrul IEL MILU este engleza.
ART. 8
Responsabilitãţi
(1) Asigurarea sprijinului logistic şi a transportului cãtre/de la teatrul de operaţii a contribuţiilor fiecãrui participant, inclusiv asistenţa medicalã, sunt responsabilitate naţionalã şi pot fi detaliate în TA, dacã este necesar.
(2) Fiecare participant îşi pãstreazã dreptul de proprietate asupra echipamentelor şi mijloacelor sale.
(3) Responsabilitãţile pentru protecţia Forţei, când este necesar, şi orice alte responsabilitãţi identificate ulterior vor fi specificate în cadrul unei TA.
(4) Fiecare participant este responsabil de instruirea şi nivelul capacitãţii de luptã a propriilor subunitãţi şi a personalului din comandament.
ART. 9
Asistenţa logisticã
(1) Furnizarea sprijinului logistic se va face în conformitate cu principiile MC 319/2.
(2) Asistenţa logisticã reciprocã între participanţi va fi acordatã în conformitate cu STANAG 2034.
(3) Conceptul sprijinului logistic pentru IEL MILU este prevãzut în anexa D.
ART. 10
Înţelegeri financiare
(1) Fiecare participant poartã responsabilitatea financiarã pentru propriile sale contribuţii.
(2) Când sunt identificate alte necesitãţi de reglementare privind aspecte financiare suplimentare, proceduri de contabilitate şi audit, inclusiv aspecte privind rambursarea, în conformitate cu art. 2 lit. f), va fi negociatã o TA separatã între participanţi.
(3) Prevederile detaliate referitoare la TA de naturã financiarã sunt prevãzute în anexa B.
ART. 11
Rezolvarea pretenţiilor
(1) Renunţarea la pretenţii între participanţi se va face potrivit prevederilor art. VIII din NATO SOFA, respectiv art. 1 din PfP SOFA, aplicate mutatis mutandis.
(2) Fiecare participant este responsabil pentru daune produse terţilor care nu sunt pãrţi la NATO/PfP SOFA.
(3) În situaţiile în care dauna a fost provocatã de cãtre IEL MILU unui terţ, dar nu poate fi identificat participantul responsabil/participanţii responsabili, pretenţia va fi rezolvatã de cãtre IEL MILU. Contravaloarea despãgubirilor aferente tuturor pretenţiilor va fi împãrţitã în mod egal între participanţii prezenţi. Participanţii vor soluţiona astfel de pretenţii de la caz la caz.
ART. 12
Jurisdicţie şi mãsuri disciplinare
(1) Pe timpul desfãşurãrii în zona misiunii, se aplicã dispoziţiile acordurilor încheiate între NATO şi naţiunea/naţiunile gazdã şi, în mãsura în care acestea permit, participanţii îşi vor pãstra deplina jurisdicţie penalã şi disciplinarã asupra propriului personal.
(2) Pe teritoriul statelor participanţilor se aplicã prevederile NATO/PfP SOFA şi ale Protocolului adiţional, încheiate la Bruxelles la 19 iunie 1995, precum şi ale Protocolului adiţional suplimentar, încheiat la Bruxelles la 19 decembrie 1997.
ART. 13
Protecţia informaţiilor
(1) Participanţii, în conformitate cu prevederile legislaţiei statelor lor, garanteazã protecţia informaţiilor clasificate primite ca urmare a aplicãrii prezentului MOU. Cererile de informaţii referitoare la un anumit participant vor fi înaintate respectivului participant.
(2) Participanţii nu vor folosi informaţiile primite, schimbate, generate sau furnizate ca urmare a aplicãrii prezentului MOU în detrimentul intereselor altor participanţi şi nu vor divulga informaţiile unei terţe pãrţi.
(3) Fiecare participant va lua toate mãsurile legale la dispoziţie, astfel încât sã se asigure cã informaţiile furnizate sau generate ca urmare a aplicãrii prezentului MOU sunt protejate de o transmitere ulterioarã fãrã consimţãmântul celorlalţi participanţi pentru aceastã transmitere.
ART. 14
Soluţionarea diferendelor
Orice diferend între participanţi privind interpretarea sau aplicarea acestui MOU va fi soluţionat numai prin consultãri între participanţi şi nu va fi deferit unei instanţe naţionale sau internaţionale sau unei terţe pãrţi în vederea soluţionãrii.
ART. 15
Aderare
(1) Prezentul MOU va rãmâne deschis în vederea aderãrii şi altor ministere ale apãrãrii, doritoare sã participe la aceastã iniţiativã. Aderarea unui nou participant se face ca urmare a unei decizii pozitive, luatã prin consens, a participanţilor la prezentul MOU.
(2) Noul participant va adera la prezentul MOU prin semnarea unei Note de aderare (NOA). Acesta va intra în vigoare la 30 de zile dupã depunerea instrumentului de aderare. Depozitarul va informa ceilalţi participanţi, în consecinţã, în decurs de 10 zile. Modelul de Notã de aderare este prevãzut la Anexa F.
ART. 16
Intrarea în vigoare, durata şi încetarea valabilitãţii
(1) Depozitarul prezentului MOU este Ministerul Apãrãrii din România.
(2) Prezentul MOU va intra în vigoare la 30 de zile dupã ce toţi participanţii au notificat depozitarul asupra îndeplinirii procedurilor lor legale interne necesare în vederea intrãrii sale în vigoare. Pentru participanţii care vor adera, MOU va intra în vigoare la 30 de zile dupã notificarea depozitarului asupra îndeplinirii procedurilor lor legale interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.
(3) Prezentul MOU sau orice TA vor rãmâne în vigoare pe o perioadã nedeterminatã.
(4) Prin consimţãmântul participanţilor, prezentul MOU, inclusiv toate anexele, care fac parte integrantã din acesta, poate fi amendat, în scris, în orice moment. Amendamentele intrã în vigoare conform prevederilor alin. (2) al acestui articol.
(5) Valabilitatea acestui MOU poate sã înceteze oricând prin consimţãmântul scris al participanţilor. Orice participant se poate retrage prin transmiterea unei notificãri scrise prealabile cãtre toţi ceilalţi participanţi cu şase (6) luni înainte de data retragerii.
(6) Dacã acest MOU sau oricare TA îşi înceteazã valabilitatea sau oricare dintre participanţi se retrage din MOU sau dintr-un TA, participanţii vor iniţia negocieri în vederea realizãrii consensului în privinţa împãrţirii cheltuielilor determinate de încetarea valabilitãţii sau retragerea participantului din cadrul MOU sau din cadrul TA.

Semnat la Bruxelles, la data de 7 noiembrie 2007, într-un exemplar, în limba englezã. Depozitarul va furniza fiecãrui participant copii certificate ale textului original al MOU.

Pentru Ministerul Pentru Ministerul
Apãrãrii din Republica Bulgaria Apãrãrii din Republica Croaţia

Pentru Ministerul Pentru Ministerul
Apãrãrii din Georgia Apãrãrii din România

ANEXE:
A. Statul de organizare al Comandamentului şi IEL MILU
B. Înţelegeri financiare
C. Funcţionarea IEL MILU
D. Sprijinul logistic al IEL MILU
E. Documente de referinţã
F. Notã de aderare


ANEXA A


┌───────────────────┐
│ COMANDAMENT │
└─────────┬─────────┘


┌─────────┴─────────┐
│ COMANDANT (ROU) │
└─────────┬─────────┘
1.0.0.0.0.=1(OF) ├─────────────────────────┐
│ │
┌─────────┴─────────┐ ┌──────────┴──────────┐
┌──────────────────┤ ŞEF DE STAT MAJOR│ │Ofiţer cu activitatea│
│ │ (BGR) │ │ de achiziţii │
┌─────┴─────────┐ └─────────┬─────────┘ │ (ROU) │
│ Administrativ │ 1.0.0.0.0.=1(OF)│ └──────────┬──────────┘
│ (HRV) │ │ 1.0.0.0.0.=1(OF)│
└───────────────┘ │ ┌─────────┴────────┐
0.0.1.0.0.=(NCO) │ │Ofiţer financiar │
│ │ (HRV) │
│ └──────────────────┘
│ 0.0.1.0.0.=1(OF)
┌─────────────────────┬──────┴──────────┬────────────────────┐
│ │ │ │
┌──────┴───────┐ ┌─────────┴───────┐ ┌──────┴───────┐ ┌────────┴───────┐
│Ofiţer de stat│ │ Ofiţer de stat │ │Ofiţer de stat│ │ Ofiţer de stat│
│major medic │ │major comunicaţii│ │major operaţii│ │ major logisticã│
│ (ROU) │ │ (ROU) │ │ (BGR) │ │ (GEO) │
└──────────────┘ └─────────────────┘ └──────────────┘ └──────────┬─────┘
1.0.0.0.0. = 1(OF) 1.0.0.0.0. = 1(OF) 1.0.0.0.0. = 1(OF) 1.0.0.0.0.│= 1(OF)


┌───────────┴─────┐
│Ofiţer logisticã │
┌────────────────┐ │ (BGR) │
│ ROU - ROMÂNIA │ └─────────────────┘
TOTAL COMANDAMENT │ HRV - CROAŢIA │ 0.0.1.0.0. = 1(NCO)
7.0.3.0.0. = 10 │ BGR - BULGARIA │
│ GEO - GEORGIA │
└────────────────┘

┌────────────────────────┐
│ NIVEL - COMPANIE + │
└──────────┬─────────────┘

┌──────────┴─────────────┐
│COMANDAMENT (COMPANIE +)│
└───────────┬────────────┘

┌──────┬──────────────────┬──────────┼─────────┬──────────────────┐
│ │ │ │ │ │
│ ┌────┴──────┐ ┌────────┴─────────┐│ ┌───────┴────────┐ ┌─────┴──────┐
│ │ PLUTON │ │ PLUTON ││ │PLUTON MECANIZAT│ │ GRUPĂ │
├─┤ DRUMURI │ │ CONSTRUCŢII PE ││ │ PODURI │ │TRANSMISIUNI│
│ │ (ROU) │ │ ORIZONTALĂ (HRV) ││ │ (BGR) │ │ (GEO) │
│ └───────────┘ └──────────────────┘│ └────────────────┘ └────────────┘
│ │
│ ┌──────────────┐ ┌──────────────┐ │ ┌──────────────┐
│ │ GRUPĂ │ │ PLUTON │ │ │ PLUTON │
└─┤ TRANSMISIUNI │ │DEMINARE ├──┴───┤ ELECTROTEHNIC│
│ (ROU) │ │ (GEO) │ │ (BGR) │
└──────────────┘ └──────────────┘ └──────────────┘

┌───────────────┐
│ ROU - ROMÂNIA │
│ HRV - CROAŢIA │
│ BGR - BULGARIA│
│ GEO - GEORGIA │
└───────────────┘



ANEXA B

ÎNŢELEGERI FINANCIARE

(1) Principii generale
a) Fiecare participant rãspunde de toate cheltuielile pentru contribuţiile sale.
b) Rambursarea între participanţi pentru asistenţa logisticã mutualã se va face în conformitate cu prevederile din STANAG 2034.
c) Cheltuielile care nu pot fi puse în sarcina unui anumit participant, în conformitate cu principiul enunţat la lit. a), vor fi partajate între participanţii la IEL MILU conform unei formule de împãrţire a costurilor prevãzute în TA în domeniul financiar.
d) Costurile de funcţionare şi întreţinere (O&M) pentru tehnica şi bunurile IEL MILU vor fi suportate în conformitate cu prevederile lit. c).
e) Din motive legate de planificare, participantul care asigurã conducerea IEL MILU va supune participanţilor costul estimat pentru respectiva misiune a IEL MILU, pentru a fi convenit de cãtre participanţi. Ulterior convenirii de cãtre participanţi a costului estimat, costul aprobat pentru misiune va fi prevãzut în TA în domeniul financiar.
f) Orice aspecte care nu pot fi rezolvate de cãtre CO IEL MILU vor fi înaintate cãtre POC al participantului care asigurã conducerea, pentru consultãri între participanţi.
(2) Facturi şi plãţi
Facturile şi plãţile vor fi efectuate în conformitate cu prevederile din STANAG 2034.
(3) Audit
Auditul bugetului comun va fi executat de reprezentanţii desemnaţi ai participanţilor.


ANEXA C

FUNCŢIONAREA IEL MILU

(1) Organizarea
Participanţii se angajeazã sã contribuie cu personal şi subunitãţi la IEL MILU, aşa cum este specificat în anexa A.
(2) În conformitate cu principiile, politicile, doctrina, standardele şi procedurile NATO, IEL MILU va dezvolta proceduri standard de operare (SOP) şi le va supune aprobãrii participanţilor.
(3) Planificare
Anterior desfãşurãrii i se acordã CO IEL MILU autoritatea de a convoca, pe teritoriul statului participantului care asigurã conducerea, urmãtorul personal din comandament:
- comandantul adjunct;
- ofiţerul pentru operaţii;
- ofiţerul pentru logisticã;
- ofiţerul pentru contracte;
- ofiţerul pentru comunicaţii;
- ofiţerul medic.
(4) Instruire
Fiecare participant poartã rãspunderea pentru instruirea personalului şi subunitãţilor proprii. Personalul Comandamentului va fi instruit pe timpul exerciţiilor.
(5) Dislocare şi redislocare
Fiecare participant rãspunde de dislocarea şi redislocarea trupelor proprii. Centrul Naţional de Coordonare a Mişcãrii (NMCC) al participantului care asigurã conducerea, împreunã cu CO IEL MILU, integreazã planurile de desfãşurare primite de la participanţi şi trimite planul de desfãşurare consolidat al IEL MILU cãtre Centrul Alianţei de Coordonare a Mişcãrii (AMCC) şi participanţi.
(6) Recuperarea
Intervalul pentru recuperare între operaţiile IEL MILU trebuie sã fie de cel puţin un an.


ANEXA D

SPRIJINUL LOGISTIC AL IEL MILU

(1) Sprijinul logistic pentru IEL MILU pe durata dislocãrii şi operaţiilor, în teatrul de operaţii, în cadrul OPLAN sau pe timpul exerciţiilor multinaţionale NATO, va fi asigurat prin înţelegeri cu Forţele NATO.
(2) Asigurarea sprijinului logistic, a transportului cãtre/de la teatrul de operaţii, a contribuţiilor fiecãrui participant, inclusiv asistenţa medicalã, sunt de responsabilitate naţionalã şi pot fi detaliate în TA, dacã este necesar.
(3) CO IEL MILU rãspunde de coordonarea sprijinului logistic al IEL MILU în teatrul de operaţii, inclusiv de sprijinul medical, aşa cum va fi convenit de cãtre Forţa NATO.
(4) Nivelurile la stoc ale tuturor claselor de materiale vor fi asigurate de cãtre participanţi, iar acestea trebuie sã fie în conformitate cu OPLAN.
(5) CO IEL MILU va evalua continuu capacitatea necesarã a unitãţii, inclusiv nivelurile la stoc, şi va înştiinţa corespunzãtor Forţa NATO.
(6) Materiale
a) Clasa I
Raţiile proaspete şi apa potabilã sunt articole de uz comun (CUI). Materialul de clasa I va fi asigurat prin înţelegeri încheiate de cãtre Forţa NATO. Apa în vrac (nepotabilã) este un articol de uz comun (CUI). Forţa NATO este responsabilã de încheierea unor înţelegeri pe plan local.
b) Clasa II
Clasa II nu este articol de uz comun (NCUI) şi este de responsabilitate naţionalã.
c) Clasa III
Uleiurile - lubrifianţii nu sunt articol de uz comun (NCUI) şi vor fi asigurate prin înţelegeri încheiate de cãtre Forţa NATO.
d) Clasa IV
Clasa IV - sunt articole de uz comun (CUI). Materialele de clasa IV vor fi asigurate prin înţelegeri încheiate de cãtre Forţa NATO.
e) Clasa V
Clasa V nu este articol de uz comun (NCUI) şi intrã în responsabilitatea naţionalã.
(7) Întreţinerea şi reparaţiile echipamentului IEL MILU în teatrul de operaţii sunt în responsabilitatea naţionalã sau vor fi asigurate prin înţelegeri încheiate de cãtre Forţa NATO.
(8) Servicii
a) Spãlarea lenjeriei este un serviciu comun şi va fi asigurat prin înţelegeri încheiate de cãtre Forţa NATO.
b) Serviciile poştale sunt în responsabilitatea naţionalã.
c) Igiena şi reciclarea sunt servicii comune şi vor fi asigurate prin înţelegeri încheiate de cãtre Forţa NATO.
d) Serviciile mortuare vor fi parte a TA în domeniul logistic.

ANEXA E

DOCUMENTE DE REFERINŢĂ

(1) Acordul dintre statele pãrţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor (NATO SOFA), încheiat la 19 iunie 1951
(2) Acordul dintre statele pãrţi la Tratatul Atlanticului de Nord şi celelalte state participante la Parteneriatul pentru Pace cu privire la statutul forţelor lor (PfP SOFA) şi Protocolul adiţional, încheiate la Bruxelles la 19 iunie 1995
(3) MC 319/2 - Principii şi politici NATO pentru logisticã
(4) MC 0536 - Politica NATO privind lucrãri de geniu pentru infrastructura de logisticã
(5) AJP 3.12 - Doctrina NATO la nivel întrunit pentru lucrãri de geniu
(6) AJP 4.9 - Moduri de sprijin logistic multinaţional
(7) ATP 5.2(A) - Doctrina de geniu pentru luptã a forţelor terestre
(8) Acord de standardizare (STANAG) 2034 LOG (ediţia 6) procedurile standard NATO pentru asistenţã logisticã reciprocã.


ANEXA F

NOTĂ DE ADERARE LA MEMORANDUMUL DE ÎNŢELEGERE
dintre Ministerul Apãrãrii din Republica Bulgaria, Ministerul Apãrãrii din Republica Croaţia, Ministerul Apãrãrii din Georgia şi Ministerul Apãrãrii din România privind înfiinţarea şi sprijinul unei unitãţi multinaţionale logistice integrate cu specific de geniu pentru infrastructurã de logisticã (IEL MILU)

- model -

Ministerul Apãrãrii din ......................................,
intenţionând sã ia parte la unitatea multinaţionalã logisticã integratã cu specific de geniu pentru infrastructurã de logisticã (IEL MILU), în calitate de participant, pune la dispoziţie urmãtoarele subunitãţi/urmãtorul personal: ...........................;
decide sã adere la Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Apãrãrii din Republica Bulgaria, Ministerul Apãrãrii din Republica Croaţia, Ministerul Apãrãrii din Georgia şi Ministerul Apãrãrii din România privind înfiinţarea şi sprijinul unei unitãţi multinaţionale logistice integrate cu specific de geniu pentru infrastructurã de logisticã (IEL MILU), intrat în vigoare pe data de: ..........................

Pentru Ministerul Apãrãrii din ....................
Funcţia:
Locul:
Data:

Participanţii la unitatea multinaţionalã logisticã integratã cu specific de geniu pentru infrastructurã de logisticã (IEL MILU)
salutã angajamentul asumat de cãtre Ministerul Apãrãrii din ..............;
sunt de acord cu aderarea ................., în calitate de participant la Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Apãrãrii din Republica Bulgaria, Ministerul Apãrãrii din Republica Croaţia, Ministerul Apãrãrii din Georgia şi Ministerul Apãrãrii din România privind înfiinţarea şi sprijinul unei unitãţi multinaţionale logistice integrate cu specific de geniu pentru infrastructurã de logisticã (IEL MILU).

Participarea Ministerului Apãrãrii din .......... va deveni efectivã din data de .............

Pentru Ministerul Apãrãrii din Republica Bulgaria
Funcţia:
Locul:
Data:

Pentru Ministerul Apãrãrii din Republica Croaţia
Funcţia:
Locul:
Data:

Pentru Ministerul Apãrãrii din Georgia
Funcţia:
Locul:
Data:

Pentru Ministerul Apãrãrii din România
Funcţia:
Locul:
Data:
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016