Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MEMORANDUM DE INTELEGERE*) din 23 ianuarie 2007  intre Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor Publice, si Fondul European de Investitii privind programul JEREMIE in Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

MEMORANDUM DE INTELEGERE*) din 23 ianuarie 2007 intre Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor Publice, si Fondul European de Investitii privind programul JEREMIE in Romania

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 21 august 2007 ---- *) Traducere.
MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE*) din 23 ianuarie 2007
între Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România
EMITENT: ACT INTERNAŢIONAL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 21 august 2007
----
*) Traducere.

Între:
Guvernul României (GR),
reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice (M.F.P.)
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5,
cod 050741 Bucureşti,
România
şi
Fondul European de Investiţii (FEI)
43, avenue J.F. Kennedy,
L-2968 Luxembourg,
Luxembourg
(denumite în continuare în mod colectiv pãrţile).

Având în vedere urmãtoarele:
I. Comunicarea Comisiei Europene din iulie 2005 "Politica de coeziune în sprijinul creşterii şi creãrii de locuri de muncã, Linii directoare strategice ale Comunitãţii 2007-2013" subliniazã importanţa îmbunãtãţirii accesului la finanţare pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi face referire, în mod special, la necesitatea sporirii sprijinului acordat companiilor nouînfiinţate şi microîntreprinderilor, prin asistenţã tehnicã, împrumuturi nerambursabile, precum şi prin alte instrumente, cum ar fi împrumuturi, capital, capital de risc sau garanţii, şi evidenţiazã valoarea adãugatã a asumãrii unor astfel de acţiuni*1) în cooperare cu BEI şi cu FEI;
----
*1) COM(2005) 0299, Bruxelles, 5 iulie 2005; Comunicare a Comisiei Europene. Politica de coeziune în sprijinul creşterii şi creãrii de locuri de muncã, Linii directoare strategice ale Comunitãţii 2007-2013.

II. Comisia Europeanã, FEI şi BEI au întreprins o iniţiativã comunã de îmbunãtãţire a accesului la finanţare pentru IMM-uri şi de dezvoltare a microcreditelor în regiuni ale Uniunii Europene, prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regionalã (FEDR), susţinutã de Direcţia Generalã de Politicã Regionalã (DG Regio), denumitã JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises - Resurse europene comune pentru întreprinderile mici şi mijlocii), şi aceastã propunere a fost prezentatã statelor membre pe data de 11 octombrie 2005;
III. scopul vizat de JEREMIE, în baza art. 44 şi 45 ale Regulamentului Consiliului nr. 1.083/2006, care conţin prevederi generale referitoare la FEDR, Fondul european social şi la Fondul de coeziune şi abrogã Regulamentul (CE) nr. 1.260/1999 , şi art. 4 al Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului şi Consiliului European din 5 iulie 2006 referitor la Fondul European de Dezvoltare Regionalã, ce abrogã Regulamentul (CE) nr. 1.783/1999 şi Regulamentul CE de implementare a Regulamentului Consiliului nr. 1.083/2006 (împreunã reprezentând reglementãrile privind fondurile structurale), este acela de a mobiliza finanţarea FEDR în sprijinul IMM-urilor şi scheme financiare cu o abordare strategicã flexibilã, de a capitaliza expertiza FEI în domeniul schemelor financiare şi de a beneficia de avantajele pe care le prezintã Grupul BEI;
IV. JEREMIE constituie o serie de acţiuni coerente menite sã optimizeze utilizarea fondurilor FEDR pentru îmbunãtãţirea accesului la finanţare al IMM-urilor prin instrumente durabile, adaptate şi de tip revolving, care sã meargã dincolo de perioada de programare 2007-2013 a Uniunii Europene şi care sã dezvolte şi sã stimuleze rolul antreprenoriatului în cadrul Uniunii Europene;
V. în urma aderãrii sale ca membru deplin al Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2007, România va dobândi accesul la resursele FEDR şi intenţioneazã sã aloce o parte a acestor resurse îmbunãtãţirii accesului la finanţare al IMM-urilor pe cuprinsul întregii ţãri;
VI. în urma discuţiilor şi negocierilor dintre FEI şi România, ce au inclus reprezentanţi ai M.F.P., cu privire la cadrul general şi implementarea iniţiativei JEREMIE, împreunã cu Comisia Europeanã, şi, în mod special, cu DG Regio, autoritãţile române şi-au exprimat dorinţa de a stabili instrumentele şi schemele financiare în cadrul iniţiativei JEREMIE împreunã cu FEI;
VII. FEI s-a întâlnit cu reprezentanţi ai mai multor ministere din România, inclusiv ai Ministerului Economiei şi Comerţului şi ai Ministerului Integrãrii Europene, precum şi cu Agenţia Naţionalã pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) şi îşi propune ca, împreunã cu autoritãţile naţionale corespunzãtoare, sã realizeze o evaluare a mediului de finanţare pentru IMM-uri în ţarã (evaluarea JEREMIE);
VIII. FEI şi GR au convenit sã coopereze în termenii acestui memorandum de înţelegere (MÎ) în ceea ce priveşte alocãrile din fondurile structurale ale Uniunii Europene în perioada 2007-2013 pentru JEREMIE şi accesul IMM-urilor la finanţare;
IX. ca urmare a întâlnirilor, analizelor şi evaluãrilor diferitelor sarcini implicate în diferitele etape ale JEREMIE, s-a convenit între FEI şi GR împãrţirea cooperãrii generale în douã faze separate care sã acopere urmãtoarele sarcini:
- faza I - identificarea şi cuantificarea mixului de instrumente financiare şi paşi practici de constituire a structurilor juridice/organizatorice necesare şi a proceselor;
- faxa II - implementarea iniţiativei JEREMIE: investirea, monitorizarea, administrarea şi raportarea fondurilor JEREMIE gestionate.

Prin urmare, s-au convenit urmãtoarele:
1. GR, prin M.F.P. şi prin autoritãţile de management (AM), care guverneazã programele operaţionale (PO) relevante, va desemna FEI ca unic manager al fondului JEREMIE în România, definit în continuare prin mandat de management (Acord de finanţare). Termenii acestui acord separat şi mecanismele prin care acesta va fi implementat se anticipeazã a fi, în general, în conformitate cu cei descrişi în Condiţiile generale ataşate ca anexã la acest MÎ.
2. În faza I FEI va completa rezultatele evaluãrii JEREMIE, în cooperare cu autoritãţile române competente, prin definirea gamei de instrumente financiare vizate ce vor fi puse în aplicare în perioada viitoare de programare 2007-2013.
3. Rezultatele preliminare ale acestei activitãţi pregãtitoare au fost puse la dispoziţia M.F.P. şi a Comisiei Europene (DG Regio) prin intermediul unui raport interimar transmis M.F.P. şi DG Regio pe data de 8 decembrie 2006. Un raport final va fi furnizat cel târziu pe data de 22 decembrie 2006.
4. Activitatea desfãşuratã de FEI în faza I va fi gratuitã pentru România şi va fi efectuatã de DG Regio împreunã cu FEI.
5. Pentru implementarea JEREMIE (faza II), M.F.P. va deschide conturile pentru fondul JEREMIE la o bancã situatã în România, conform indicaţiilor M.F.P., gestionate de FEI şi dedicate finanţãrii instrumentelor din schemele financiare prin utilizarea FEDR şi a altor fonduri. M.F.P., posibil împreunã cu alte entitãţi ale GR., va fi reprezentat în organismele de conducere ale fondului JEREMIE, constituit sub forma unui comitet de investiţii. Procesul de constituire şi de conducere va fi prezentat orientativ în Condiţiile generale cuprinse în anexa la MÎ şi va fi descris în Acordul de finanţare.
6. Odatã stabilitã structura fondului JEREMIE, dupã aprobarea instrumentelor JEREMIE de cãtre GR şi de cãtre Comisia Europeanã, finanţarea fondului JEREMIE se va asigura prin plãţi ireversibile efectuate de FEDR, cu o contribuţie naţionalã conform PO relevante pentru perioada de programare 2007-2013. Aceastã contribuţie menţionatã anterior poate fi finanţatã din împrumuturi acordate de BEI României în termeni şi condiţii ce vor fi discutate şi negociate cu asistenţa FEI, dacã aceasta se impune.
7. Instrumentele financiare acoperite de Acordul de finanţare vor fi cele identificate pe parcursul fazei I, în strânsã cooperare cu autoritãţile guvernamentale române, inclusiv cu M.F.P.
8. Se anticipeazã cã în cursul primului an al perioadei de programare 2007-2013 în fondul JEREMIE se vor vira aproximativ, dar nu mai puţin de atât, 100 de milioane euro, cuprinzând resurse FEDR, precum şi cofinanţarea asiguratã de GR în conformitate cu Regulamentul privind fondurile structurale. GR ar trebui sã ia în considerare posibilitatea de a asigura resurse adiţionale fondului JEREMIE în perioada 2007-2013, avându-se în vedere, printre alte elemente, necesitãţile de finanţare ale IMM-urilor identificate în evaluarea JEREMIE. Orice majorare a resurselor ce vor fi repartizate prin fondul JEREMIE va fi supusã aprobãrii ambelor pãrţi.
9. Deoarece plãţile efectuate în contul JEREMIE sunt considerate a fi ireversibile conform Regulamentului privind fondurile structurale, resursele alocate conturilor fondului JEREMIE pot fi virate în mai multe tranşe eşalonate în timp. Este convenit cã prima tranşã va fi depusã cât se poate de repede, dupã aprobarea şi disponibilizarea de cãtre Comisia Europeanã a fondurilor asociate PO relevante. Este de înţeles faptul cã suma primei tranşe se va identifica în Acordul de finanţare şi cã intenţia pãrţilor este ca aceasta sã nu fie mai micã de 100 de milioane euro.
10. La primirea oricãrei tranşe a fondurilor, acestea vor fi imediat plasate într-un cont al fondului JEREMIE pe numele României. Toate aceste conturi vor fi purtãtoare de dobândã în favoarea României, dobândã ce va majora finanţarea disponibilã. Conturile fondului JEREMIE vor fi creditate cu taxe şi alte sume generate de instrumentele utilizate, ce vor fi reciclate în operaţiuni viitoare prin intermediari financiari selectaţi în conformitate cu toate condiţiile legale şi de reglementare aplicabile referitoare la utilizarea fondurilor structurale şi în concordanţã cu PO relevante.
11. Atunci când solicitãrile clienţilor sãi şi factori ce ţin de funcţionarea internã justificã acest lucru, FEI va lua în considerare posibilitatea de a avea o prezenţã localã prin deschiderea unui nou birou*1). Pentru a oferi FEI posibilitatea de a gestiona în mod adecvat fondul JEREMIE, FEI va analiza deci opţiunea de a avea o prezenţã în Bucureşti, care sã dispunã de personal corespunzãtor. Natura exactã a prezenţei sale va fi determinatã în funcţie de conţinutul şi dimensiunea Acordului de finanţare. În orice caz, şi în completarea sarcinilor prevãzute la art. 15 al MÎ, FEI va asigura strânsa cooperare cu sectorul financiar local. FEI va depune toate eforturile necesare pentru a mobiliza împrumuturi neguvernamentale din partea BEI, FEI şi din alte surse, în sprijinul iniţiativei JEREMIE în România. FEI se angajeazã sã încerce sã maximizeze beneficiul utilizãrii fondurilor publice pânã la cel mai ridicat nivel ce se poate obţine în mod rezonabil şi care este dezirabil pentru instrumentele financiare respective, prin participarea la condiţiile de cofinanţare. Aceste condiţii vor fi revizuite periodic, ţinându-se cont de evoluţiile naţionale şi regionale ale pieţelor financiare.
----
*1) FEI a fãcut, într-adevãr, acest lucru: FEI a deschis birouri la Madrid şi Paris şi alte birouri sunt planificate pentru Varşovia, Atena şi Bratislava, printre altele, pentru 2007.

12. FEI va avea dreptul sã îşi recupereze costurile activitãţilor pe care le va desfãşura pentru a gestiona fondul JEREMIE. Aceastã recuperare a costurilor se va calcula pe baza fondurilor agregate gestionate periodic, dupã cum se specificã în Acordul de finanţare. Nivelul recuperãrii costurilor va fi stipulat în Acordul de finanţare în conformitate cu Regulamentul FEDR şi cu alte reguli şi instrucţiuni de implementare aplicabile şi nu va depãşi în niciun caz 2% pe an din suma agregatã a fondurilor JEREMIE gestionate.
13. Rolul FEI ca manager al fondului JEREMIE va fi specificat în Acordul de finanţare şi va consta în principal în urmãtoarele:
- selectarea intermediarilor financiari în care poate investi fondul JEREMIE, ulterior aprobãrii acestor investiţii de cãtre organismele de conducere ale fondului JEREMIE, în conformitate cu liniile directoare definite în Acordul de finanţare şi cu mecanismele instituţionale ale fondului JEREMIE;
- negocierea şi stabilirea aranjamentelor contractuale între fondul JEREMIE şi intermediarii financiari şi, dupã caz, între intermediarii financiari şi beneficiarii finali;
- gestionarea tuturor aspectelor operaţionale ale fondului JEREMIE, cuprinzând gestionarea participãrilor în (sau a altor forme de aranjamente contractuale cu) intermediarii financiari, realizate periodic de fond, în conformitate cu Acordul de finanţare şi cu Regulamentul privind fondurile structurale (adicã asigurarea monitorizãrii şi administrãrii corespunzãtoare a acestor instituţii, precum şi asigurarea unei raportãri satisfãcãtoare din partea acestora, în ceea ce priveşte participãrile şi contractele);
- consultanţã cu privire la elemente de structurare, guvernare corporatistã, cele mai bune practici şi audit;
- contact cu autoritãţile de la nivel naţional şi european;
- asistenţã în ceea ce priveşte interpretarea politicilor şi reglementãrilor Uniunii Europene, mai ales a celor referitoare la ajutorul de stat;
- monitorizarea rezultatelor instrumentelor şi produselor atât din birou, cât şi la faţa locului;
- asistenţã şi consiliere tehnicã pentru instituţiile guvernamentale şi intermediarii financiari în aspecte ce ţin de gestionarea fondului JEREMIE de cãtre FEI;
- monitorizarea, auditul conformãrii şi raportarea cu regularitate la M.F.P. şi la autoritãţile de management relevante;
- instruirea intermediarilor şi a altor terţi pe bazã recurentã, în vederea extinderii şi aprofundãrii cunoaşterii produselor JEREMIE şi ale IMM-urilor în România;
- alte sarcini ce vor fi convenite de comun acord de cãtre pãrţi.
14. În conformitate cu data limitã de tragere pentru PO pentru 2007-2013, Acordul de finanţare va expira pe data de 31 decembrie 2015, dacã pãrţile nu convin altfel de comun acord. Acest acord va cuprinde prevederi adecvate care sã permitã fiecãrei pãrţi sã înceteze Acordul de finanţare şi înaintea datei de expirare a acestuia în condiţii stabilite.
15. Angajamente ale FEI:
- FEI se angajeazã sã coopereze îndeaproape cu alte programe şi organizaţii naţionale ce vor fi relevante pentru îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în ceea ce priveşte gestionarea fondului JEREMIE, conform indicaţiilor M.F.P. sau ale autoritãţilor de management relevante;
- FEI se angajeazã sã ia în considerare o participare în orice instrument de finanţare propus ce va fi considerat compatibil cu Acordul de finanţare şi cu liniile sale directoare operaţionale, cu procesul sãu decizional şi cu strategia sa de investiţii;
- FEI se angajeazã sã raporteze periodic M.F.P. şi autoritãţilor de management relevante cu privire la activitãţile şi rezultatele activitãţilor ce decurg din prezentul MÎ.
16. Angajamente ale M.F.P. în legãturã cu JEREMIE:
- M.F.P. se angajeazã sã furnizeze toate informaţiile ce pot prezenta importanţã pentru Acordul de finanţare;
- M.F.P. se angajeazã sã informeze FEI înainte de a modifica regulile, reglementãrile, legile, deciziile, procedurile de practicã administrativã sau politicile ce ar putea avea un impact asupra gestionãrii fondului JEREMIE de cãtre FEI;
- M.F.P. se angajeazã sã desemneze un punct clar de contact pentru diversele acorduri la care se face referire în MÎ.
- M.F.P. se angajeazã sã asigure plata costurilor recuperate, datorate FEI, de cãtre organismele guvernamentale relevante.
17. Acest MÎ nu este şi nu îşi propune sã fie un angajament din punct de vedere juridic, deci nu genereazã nicio obligaţie legalã, expresã sau implicitã, şi niciuna dintre pãrţi nu va fi responsabilã în faţa celeilalte pentru neajungerea la un acord final. În plus, niciuna dintre pãrţi nu va acţiona sau nu va renunţa la a acţiona bazându-se în mod defavorabil pe acest MÎ.
Pentru a atesta cele de mai sus, subsemnaţii autorizaţi oficial în acest scop am semnat prezentul MÎ.
Semnat în 4 exemplare la Bucureşti la 23 ianuarie 2007, exclusiv în limba englezã.
Fondul European de Investiţii,
Francis Carpenter,
director executiv

Ministerul Finanţelor
Publice din România,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlãdescu,
ministrul finanţelor publice


ANEXÃ

CONDIŢII GENERALE
Termeni indicativi şi mecanisme ce guverneazã mandatul prevãzut pentru gestionarea fondurilor JEREMIE în România

Între:
Guvernul României
reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice,
str. Apolodor nr. 17, sectorul 5,
cod 050741 Bucureşti
(GR)
şi
Fondul European de Investiţii (FEI)
43, avenue J.F. Kennedy,
L-2968 Luxembourg
(FEI)

1. Preambul
1.1. Prin Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene (Reg. 1.080) au fost revizuite principiile şi strategiile ce guverneazã Fondul European de Dezvoltare Regionalã (FEDR).
1.2. Prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 (Reg. 1.083; Reg. 1.080 şi Reg. 1.083, împreunã denumite Reglementãrile referitoare la FEDR) au fost adoptate prevederi generale referitoare la sfera, finanţarea şi utilizarea FEDR.
1.3. Ca unul dintre instrumentele pentru aplicarea FEDR, iniţiativa "Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises - Resurse europene comune pentru întreprinderile mici şi mijlocii" (JEREMIE) a fost conceputã în comun de cãtre Comisia Uniunii Europene şi FEI, în scopul finanţãrii cheltuielilor efectuate pentru operaţiuni ce cuprind contribuţii la susţinerea instrumentelor din cadrul schemelor financiare destinate întreprinderilor, în principal celor mici şi mijlocii, cum ar fi fondurile de tip capital de risc, fondurile de garantare şi fondurile din împrumuturi, prin care toate fondurile ce vor fi virate şi aplicate în cursul JEREMIE vor fi disponibilizate şi gestionate în conformitate cu art. 44 al Reg. 1.083 şi în conformitate cu regulile de implementare ce vor fi adoptate de cãtre Comisie (regulile de implementare).
1.4. GR doreşte sã încheie un acord cu FEI (Acordul de finanţare) referitor la pãstrarea şi gestionarea de cãtre FEI a fondurilor FEDR alocate GR prin mecanismul JEREMIE şi la contribuţia financiarã a GR (activitãţile de management).
1.5. Aceste condiţii generale prevãd procesul de implementare a iniţiativei JEREMIE în România într-o manierã conformã cu cadrul de reglementare stabilit de cãtre Reglementãrile privind FEDR şi de regulile de implementare şi delimiteazã, în mod indicativ, principalii termeni comerciali ce vor fi reflectaţi în Acordul de finanţate ce angajeazã rãspunderea legalã.
2. Acordul de finanţare
2.1. Aspecte generale. Drepturile şi obligaţiile GR şi FEI aferente activitãţilor de management vor fi stipulate în Acordul de finanţare ce se va încheia între GR şi FEI, în general în conformitate cu termenii acestor condiţii generale, incluzând (fãrã restricţii) Calendarul prevãzut în secţiiunea a 5-a a acestei anexe.
2.2. Sfera activitãţilor de management. Sfera activitãţilor ce vor fi întreprinse de FEI va fi stipulatã în Acordul de finanţare pe baza termenilor stabiliţi în secţiunea a 3-a a prezentei anexe.
2.3. Remunerare. Remunerarea plãtibilã de cãtre GR FEI va fi stipulatã în Acordul de finanţare pe baza termenilor stabiliţi în secţiunea a 4-a a acestei anexe.
2.4. Conformitatea cu reglementãrile Uniunii Europene. Pãrţile se angajeazã sã ţinã cont cu bunã-credinţã pe parcursul elaborãrii, negocierii şi revizuirii Acordului de finanţare de cadrul obligatoriu stabilit de Reglementãrile privind FEDR şi de regulile de implementare, precum şi de orice alte decizii şi linii directoare obligatorii adoptate sau emise de cãtre Comisia Europeanã. În acest scop, Acordul de finanţare va include, inter alia, prevederi suficiente şi conforme referitoare la termenii şi condiţiile pentru contribuţii din Programul operaţional (PO), pentru solicitãri de scrisori de interes, evaluãri, selectarea şi acreditarea intermediarilor financiari, obligaţiile de raportare, condiţiile de audit, politica de ieşire referitoare la investiţii (definite mai jos, în clauza 3.4.2) şi închiderea fondului JEREMIE.
2.5. Termenul Acordului de finanţare. Acordul de finanţare va fi efectiv pe perioada cuprinsã între 2 aprilie 2007 şi 31 decembrie 2015.
2.6. Încetarea. Pe parcursul termenului Acordului de finanţare oricare dintre pãrţi poate înceta Acordul de finanţare cu efect imediat datoritã nerespectãrii conţinutului contractului. Aceastã nerespectare a conţinutului contractului şi consecinţele încetãrii vor fi definite în Acordul de finanţare şi aceastã definiţie va include, în favoarea GR, o faptã calificatã ca nerespectare de cãtre FEI a strategiilor definite în Planul de afaceri (definit mai jos în clauza 3.4.1), precum şi o faptã calificatã ca nerespectare de cãtre FEI a deciziilor luate de Comitetul de investiţii (definit în clauza 3.4.3), pe care FEI este obligat sã le respecte, şi, în favoarea FEI, o faptã calificatã ca nerespectare de cãtre GR a obligaţiei de a asigura finanţarea (definitã mai jos în clauza 2.7.1), o faptã calificatã ca nerespectare de cãtre GR a obligaţiilor de a rãspunde la solicitãrile de instrucţiuni (definite mai jos în clauza 2.7.2).
Dupã o perioadã de 3 ani de la data Acordului de finanţare va fi permisã pentru oricare dintre pãrţi încetarea ordinarã de la data de 31 decembrie a fiecãrui an prin notificarea cu 6 luni înainte a celeilalte pãrţi. Soluţionarea financiarã a oricãrei obligaţii restante a GR faţã de FEI pentru activitãţile de management desfãşurate, la data încetãrii, va fi stipulatã în Acordul de finanţare.
Transferul oricãror fonduri JEREMIE (definite mai jos în clauza 3.1) pãstrate de FEI la data încetãrii şi al oricãror investiţii (definite mai jos) existente la momentul încetãrii va face obiectul condiţiei ca FEI sã fie satisfãcut cã respectivul transfer este efectuat la o entitate calificatã sã acţioneze ca manager al fondurilor JEREMIE şi al investiţiilor (definite mai jos), şi desemnatã de cãtre GR în conformitate cu Reglementãrile privind FEDR (noul manager). Toate costurile aferente transferului fondurilor JEREMIE, al investiţiilor (definite mai jos) şi/sau al oricãror alte investiţii din cadrul acordurilor de coinvestiţii (definite mai jos în clauza 3.4.4) cãtre noul manager vor fi suportate de GR.
2.7. Angajamentele GR. GR îşi asumã urmãtoarele în Acordul de finanţare:
2.7.1. - cã va întreprinde toate acţiunile impuse prin Reglementãrile privind FEDR, prin regulile de implementare sau în alt fel pentru a obţine efectiv virarea sumelor din FEDR şi din alte surse în contul fondurilor JEREMIE (definit mai jos în clauza 3.3), aceste viramente fiind în valoare de cel puţin 100m EUR suma iniţialã în anul 2007, iar viramentele ulterioare fiind efectuate în conformitate cu Planul de afaceri (finanţarea);
2.7.2. - cã va furniza toate instrucţiunile, informaţiile şi asistenţa necesare, în conformitate cu solicitãrile rezonabile ale FEI (solicitãri de instrucţiuni) pentru a da posibilitatea FEI de a efectua activitãţile sale de management conform condiţiilor din Acordul de finanţare;
2.7.3. - cã va notifica cu promptitudine FEI înainte de amendarea, adoptarea sau abrogarea oricãror legi, reglementãri sau acte administrative, ce ar putea avea un impact asupra disponibilitãţii finanţãrii sau asupra gestionãrii fondurilor JEREMIE în cadrul Acordului de finanţare;
2.8. Resursele FEI. În Acordul de finanţare FEI îşi va asuma înfiinţarea unui birou la Bucureşti, care sã fie operaţional dupã efectuarea primei finanţãri. Biroul FEI din Bucureşti va dispune de personal suficient, dupã cum poate impune periodic sfera activitãţilor de management în conformitate cu Planul de afaceri. Mai mult, FEI se angajeazã sã disponibilizeze într-o mãsurã rezonabilã resursele interne ale FEI ce pot fi necesare în legãturã cu sfera activitãţilor de management prestate periodic.
2.9. Limitarea rãspunderii. Datoritã scopurilor strategice ce stau la baza JEREMIE, FEI nu va fi considerat în nicio situaţie responsabil sau rãspunzãtor pentru rezultatele financiare ori pentru alte rezultate ale oricãror investiţii. Orice responsabilitate a FEI pentru pierderile recunoscute va fi limitatã la cazurile de abateri intenţionate de la conduitã sau de gravã neglijenţã, iar conformarea cu Planul de afaceri şi/sau cu decizia Comitetului de investiţii va exclude prezumţia de gravã neglijenţã. Rãspunderea pentru daune-consecinţe este exclusã.
Orice rãspundere a FEI pentru activitãţile de management va fi exclusã în mãsura în care vreo acţiune a FEI are la bazã informaţii obţinute de GR, FEI neasumându-şi nicio obligaţie de a verifica în mod independent acurateţea, relevanţa sau integralitatea acestor informaţii.
2.10. Limba contractului. Acordul de finanţare va fi încheiat în limba englezã.
2.11. Legea ce guverneazã Acordul de finanţare. Acordul de finanţare va fi guvernat de legile României.
2.12. Soluţionarea litigiilor. Acordul de finanţare va prevedea proceduri adecvate de soluţionare pe cale amiabilã a disputelor, proceduri ce se vor aplica de cãtre pãrţi în cazul unei dispute şi o clauzã de arbitraj internaţional ce va fi convenitã. Limba în care se va desfãşura arbitrajul va fi limba englezã, iar locul arbitrajului va fi Bucureşti.
3. Activitãţile de management
Activitãţile FEI în cadrul Acordului de finanţare se vor asigura în urmãtoarele condiţii:
3.1. Finanţarea. Mijloacele financiare ce vor fi disponibilizate de GR pe parcursul finanţãrii prin implementarea iniţiativei JEREMIE în conformitate cu art. 44 al Reg. 1.083 (fondurile JEREMIE) vor fi organizate printr-un fond, dupã cum se precizeazã detaliat în continuare.
3.2. Desemnarea FEI. FEI va fi desemnat de GR ca titular al fondului şi manager al fondurilor JEREMIE.
3.3. Contul fondurilor JEREMIE. În vederea primirii sumelor pe parcursul finanţãrii şi gestionãrii ulterioare a fondurilor JEREMIE, FEI va deschide, pe numele sãu, dar pentru GR, unul sau mai multe conturi bancare (contul fondurilor JEREMIE) în euro şi, posibil, în RON la o instituţie financiarã amplasatã în România, în consultare cu M.F.P. din România (banca titularã a contului). Acordul referitor la deschiderea şi gestionarea contului fondurilor JEREMIE (Acordul de cont) se va încheia între GR, FEI şi banca depozitarã şi va prevedea, inter alia, urmãtoarele:
3.3.1. toate fondurile pãstrate în contul fondurilor JEREMIE vor fi purtãtoare de dobândã la o ratã ce va fi negociatã şi agreatã cu banca titularã a contului. Dobânda ce se acumuleazã în contul fondurilor JEREMIE va fi întrebuinţatã în conformitate cu Planul de afaceri;
3.3.2. FEI va avea dreptul de a debita contul fondurilor JEREMIE cu orice sumã identificatã ca eligibilã în acordul de cont;
3.3.3. închiderea contului fondurilor JEREMIE va presupune aprobarea scrisã a GR.
3.4. Gestionarea fondurilor JEREMIE de cãtre FEI. Utilizarea şi gestionarea fondurilor JEREMIE de cãtre FEI în numele şi în beneficiul GR se vor face strict în conformitate cu urmãtoarele mecanisme:
3.4.1. GR şi FEI vor agrea un plan de afaceri (Planul de afaceri) ce va defini strategia generalã şi instrumentele ce vor fi utilizate pentru investirea fondurilor JEREMIE în conformitate cu Reglementãrile privind FEDR şi regulile de implementare. Planul de afaceri iniţial va fi întocmit de FEI pe baza concluziilor Raportului interimar şi final privind analiza disparitãţilor pentru România şi va fi convenit pe parcursul negocierilor Acordului de finanţare, va fi anexat la Acordul de finanţare angajant şi va constitui parte integrantã din acesta. Revizuirile Planului de afaceri vor fi realizate de FEI o datã pe an şi vor fi transmise spre aprobare Comitetului de investiţii.
3.4.2. Orice contracte cu intermediari financiari referitoare la investirea fondurilor JEREMIE în instrumente financiare gestionate de aceştia (Investiţii) vor fi încheiate de FEI în conformitate cu Planul de afaceri dupã obţinerea aprobãrii Comitetului de investiţii.
3.4.3. În baza Acordului de finanţare se va înfiinţa un comitet de investiţii (Comitetul de investiţii), ce va fi compus din 5-7 membri ce vor fi numiţi de GR. Cel puţin 3 dintre membrii Comitetului de investiţii vor fi profesionişti având o experienţã semnificativã şi relevantã în domeniul afaceri/finanţe în sectorul privat.
3.4.4. Comitetul de investiţii îşi va desfãşura activitãţile în conformitate cu reguli interne ce vor fi adoptate în Acordul de finanţare. Printre altele, acesta:
- va monitoriza cu regularitate utilizarea fondurilor JEREMIE de cãtre FEI;
- va verifica dacã propunerile de afaceri înaintate de FEI respectã obiectivele şi termenii prevãzuţi în Acordul de finanţare;
- va acorda asistenţã GR şi FEI, la solicitarea acestora, cu privire la orice aspect legat de utilizarea şi gestionarea fondurilor JEREMIE;
- va avea dreptul de a aproba revizuirile propuse ale Planului de afaceri şi semnarea oricãror acorduri referitoare la Investiţii.
3.4.5. FEI are, în conformitate cu Planul de afaceri, dreptul de a semna acorduri cu pãrţi terţe calificate pentru implementarea programelor de coinvestiţii cu scopul de a maximiza efectul utilizãrii fondurilor JEREMIE (Acordurile de coinvestiţii). Acordurile de coinvestiţii pot prevedea investiţii paralele în Investiţii sau investiţii în companii sponsorizate prin oricare dintre Investiţii. În cazul în care un acord de coinvestiţii prevede o gestionare de fonduri de cãtre FEI, aceste fonduri vor trebui pãstrate separat de fondurile JEREMIE. Comitetul de investiţii poate adopta linii directoare mai detaliate cu privire la termenii acordurilor de coinvestiţii.
3.4.6. FEI va asigura cã orice virare de fonduri din contul fondurilor JEREMIE se va efectua numai în conformitate cu Acordul de finanţare, cu Planul de afaceri şi cu deciziile aprobate oficial de cãtre Comitetul de investiţii.
3.4.7. Toate veniturile generate de Investiţii vor fi colectate în contul fondurilor JEREMIE şi vor fi reinvestite în conformitate cu Planul de afaceri.
3.5. Drepturi de înlocuire şi de nominalizare. Acordul de cont, toate acordurile de investiţii şi de coinvestiţii vor prevedea drepturi de înlocuire şi/sau de nominalizare pentru GR, pentru a asigura transferul acestor acorduri cãtre noul manager în cazul încetãrii Acordului de finanţare.
3.6. Activitãţi de management principale/auxiliare. Pe lângã activitãţile întreprinse în legãturã cu gestionarea fondului (activitãţile principale de management), FEI va mai efectua pentru GR activitãţile relevante de asistenţã tehnicã ce pot fi necesare în legãturã cu implementarea JEREMIE în România, inclusiv implementarea oricãrei strategii de comunicare sau de informare pentru piaţã ori gestionarea situaţiilor de derulare a Investiţiilor ce impun restructurarea (activitãţile auxiliare de management). FEI va presta activitãţile auxiliare de management în termenii ce vor fi agreaţi cu GR în Acordul de finanţare şi în Planul de afaceri şi va primi, dacã nu se convine altfel cu GR, o remunerare pentru orice activitãţi auxiliare de management prin utilizarea fondurilor alocate rezervei auxiliare (definitã mai jos în clauza 4.5).
4. Recuperarea costurilor
4.1. Definiţii. Perioada de calcul înseamnã, dacã nu se convine altfel, 3 luni calendaristice, iar data de calcul înseamnã prima zi a fiecãrei perioade calendaristice.
4.2. Recuperarea costurilor. Ca remunerare a activitãţilor de management desfãşurate conform Acordului de finanţare, FEI va avea dreptul la o platã (recuperarea costurilor) ce se va stabili dupã cum urmeazã:
Pânã la 2% pe an din fondurile gestionate, unde fonduri gestionate înseamnã suma agregatã a finanţãrilor primite în contul fondurilor JEREMIE la data de calcul plus dobânda acumulatã în contul fondurilor JEREMIE în cursul perioadei anterioare de calcul, plus soldul oricãror venituri din investiţii încasate în contul fondurilor JEREMIE în cursul perioadei anterioare de calcul.
4.3. Calculare şi regularizare. Suma fondurilor gestionate se va determina de FEI la fiecare datã de calcul. Recuperarea costurilor, ce se va plãti FEI trimestrial în avans, se va plãti din fondurile disponibile la momentul respectiv în contul fondurilor JEREMIE. FEI va transmite GR o facturã pentru fiecare perioadã de calcul şi va fi autorizat sã încaseze recuperarea de cost prin debitarea directã şi transferul fondurilor din contul fondurilor JEREMIE, dupã prezentarea facturii pentru perioada respectivã de calcul la GR.
4.4. Activitãţile principale de management. Pentru remunerarea activitãţilor principale de management FEI va fi îndreptãţit la o parte din recuperarea costurilor, încasatã pentru fiecare perioadã de calcul. Ratele aferente activitãţilor principale de management nu vor fi modificate în primii 2 ani de operaţiuni. Ulterior acestei perioade, ratele de recuperare a costurilor pot fi revizuite anual.
4.5. Rezerva auxiliarã. FEI va ţine, în vederea creãrii unei rezerve pentru plata oricãror activitãţi auxiliare (rezerva auxiliarã), o evidenţã contabilã separatã.
În eventualitatea încetãrii Acordului de finanţare, rezerva auxiliarã va fi închisã, dupã regularizarea oricãror plãţi ce trebuie efectuate pentru activitãţi auxiliare de management ce au fost prestate, iar fondurile rãmase se vor plãti în contul fondurilor JEREMIE şi/sau virate FEI pentru a acoperi sumele datorate FEI pentru contul sãu propriu.
4.6. Alte costuri, impozite. Recuperarea costurilor va reprezenta compensarea cheltuielilor efectuate de FEI pentru prestarea activitãţilor de management. Totuşi, costurile datorate pentru servicii prestate de consultanţi externi sau de consilieri experţi (precum consilieri juridici sau consultanţi fiscali), ce vor fi contractate de FEI în conformitate cu prevederile Acordului de finanţare, vor fi suportate direct de cãtre GR.
5. Calendar provizoriu
Pãrţile se angajeazã sã procedeze cu bunã-credinţã la întocmirea, negocierea şi încheierea Acordului de finanţare şi vor depune toate eforturile pentru a respecta urmãtorul calendar:
- transmiterea primei versiuni a Acordului de finanţare, având la bazã Condiţiile generale (FEI responsabil de întocmirea acestui proiect) - 19 ianuarie 2007;
- transmiterea versiunii agreate a Acordului de finanţare GR spre aprobare - 16 februarie 2007;
- aprobarea Acordului de finanţare de cãtre GR - 23 februarie 2007;
- semnarea Acordului de finanţare aprobat - 23 februarie 2007;
- intrarea în vigoare a Acordului de finanţare - 12 aprilie 2007.



┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ GLOSAR │
├─────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────┤
│Intermediari │Instituţie financiarã (bancã/companie sau alt- │
│ │ceva) care este mecanismul ales pentru distri- │
│ │buţia fondurilor JEREMIE cãtre IMM-uri sau alţi │
│ │participanţi din piaţã │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│FEDR │Fondul European de Dezvoltare Regionalã │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Strategia de cofinanţare a │Strategie comunã privind stabilirea unei struc- │
│fondurilor structurale şi a │turi universale pentru ratele de cofinanţare, │
│fondului de coeziune pentru │aferentã resurselor pentru proiecte sau │
│perioada 2007-2013 │beneficiari finali. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Administratorul fondului │Administratorul desemnat al fondului JEREMIE │
│JEREMIE │(în acest caz FEI) │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Liniile directoare JEREMIE │Linii directoare operaţionale care vor fi redac-│
│ │tate pe baza noilor regulamente FEDR │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Fondul JEREMIE │Fondul global care conţine finanţarea FEDR, la │
│ │care se adaugã fondurile BEI, FEI sau alte │
│ │instituţii financiare internaţionale ori surse │
│ │interne. Acest fond global va fi gestionat │
│ │de cãtre administratorul fondului JEREMIE. │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Conturile fondului JEREMIE │Conturile deţinute de autoritãţile române la o │
│ │bancã localã sau bãnci locale, care este purtã- │
│ │tor de dobândã şi primeşte taxe. Se intenţionea-│
│ │zã ca aceste conturi sã aibã o naturã revolving.│
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Mandat │Acordul de finanţare ce urmeazã a se încheia │
│ │între autoritãţile relevante ale GR şi FEI, │
│ │ce guverneazã gestionarea de cãtre FEI a fondu- │
│ │lui JEREMIE │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Autoritate de management │Autoritate românã cu putere de decizie în │
│ │utilizarea programelor operaţionale sectoriale │
│ │pentru FEDR │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Cadrul naţional strategic de │Document ce reglementeazã cadrul de lucru │
│referinţã │general pentru utilizarea fondurilor europene pe│
│ │perioada 2007-2013, din perspectivã financiarã, │
│ │adoptat de GR în mai 2006 │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Program operaţional │Programul aprobat pentru utilizarea fondurilor │
│ │Uniunii Europene │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Acord de asistenţã tehnicã │Acord specific pentru FEI cuprinzând prevederi │
│ │referitoare la asistenţa tehnicã pentru │
│ │autoritãţile române │
├─────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────┤
│Tranşã │Tranşa este definitã ca porţiunea din totalul │
│ │agreat al finanţãrilor ce urmeazã a fi trase │
│ │în orice perioadã între 2007-2015. Valoarea │
│ │minimã pentru o tranşã va fi agreatã în │
│ │mandat, dar indicativ nu va fi mai micã de 50 │
│ │milioane euro. │
└─────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────┘



-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016