Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   MEMORANDUM DE INTELEGERE din 11 iunie 2013  intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind organizarea si desfasurarea procedurii de achizitie publica aplicabila in cazul lucrarilor de subtraversare a raului Prut din cadrul proiectului denumit Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

MEMORANDUM DE INTELEGERE din 11 iunie 2013 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind organizarea si desfasurarea procedurii de achizitie publica aplicabila in cazul lucrarilor de subtraversare a raului Prut din cadrul proiectului denumit "Conducta de interconectare a Sistemului national de transport gaze din Romania cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe directia Iasi (Romania) - Ungheni (Republica Moldova)"

EMITENT: ACT INTERNATIONAL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 27 septembrie 2013


    Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, denumite în continuare părţile,
    având în vedere parteneriatul în cadrul realizării de proiecte parte a Programului operaţional comun Romania-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, program ce asigură cadrul pentru implementarea activităţilor transfrontaliere în contextul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI), al Regulamentului (CE) nr. 951/2007 al Comisiei din 9 august 2007 de stabilire a normelor de aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanţate în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1.638/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a dispoziţiilor generale privind instituirea unui instrument european de vecinătate şi de parteneriat şi al Corrigendumului la Regulamentul (CE) nr. 951/2007 ,
    având în vedere importanţa pe care părţile o acordă proiectului "Conductei de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi (România) - Ungheni (Republica Moldova)",
    luând în considerare prevederile legislaţiei române în vigoare în materia achiziţiilor publice, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi actele normative subsecvente, date în aplicarea ordonanţei de urgenţă,
    au convenit următoarele:

    SECŢIUNEA 1
    Autorităţile desemnate

    ART. 1
    Părţile desemnează ca autorităţi competente pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului Memorandum de înţelegere, denumite în continuare autorităţi desemnate,
    Din partea Guvernului României: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, cu sediul în România, str. Mendeleev I.D. nr. 36-38, cod 010366 - Bucureşti, sectorul 1, şi
    Din partea Guvernului Republicii Moldova: Ministerul Economiei, cu sediul în Republica Moldova, Piaţa Marii Adunări Naţionale, cod poştal 2033 - Chişinău.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Obiectul Memorandumului de înţelegere

    ART. 2
    (1) Părţile convin ca procedura de achiziţie publică pentru proiectul având ca obiect lucrările de subtraversare a râului Prut din cadrul proiectului denumit "Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi (România) - Ungheni (Republica Moldova)" să se desfăşoare în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul achiziţiilor publice din România, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi actele normative subsecvente, date în aplicarea ordonanţei de urgenţă.
    (2) Prezentul Memorandum de înţelegere se aplică în ceea ce priveşte lucrările de subtraversare a râului Prut din cadrul proiectului "Conductei de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi (România) - Ungheni (Republica Moldova)", după cum urmează:
    a) pe teritoriul României: segmentul de subtraversare a râului Prut, în lungime de 602 ml;
    b) pe teritoriul Republicii Moldova: segmentul de subtraversare a râului Prut, în lungime de 134 ml.
    ART. 3
    Guvernul Republicii Moldova este de acord, prin prezentul Memorandum de înţelegere, ca autoritatea desemnată din partea României, respectiv Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, să deruleze procedura de achiziţie publică având ca obiect lucrările de subtraversare a râului Prut din cadrul proiectului "Conductei de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova, pe direcţia Iaşi (România) - Ungheni (Republica Moldova)" şi în numele şi pe seama autorităţii desemnate din partea Republicii Moldova, respectiv Ministerul Economiei din Republica Moldova.
    ART. 4
    (1) Procedura de achiziţie publică va fi iniţiată şi organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul achiziţiilor publice din România, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, şi actele normative subsecvente date în aplicarea acesteia, precum şi ţinând seama de termenii şi condiţiile specificaţi prin prezentul Memorandum de înţelegere.
    (2) Orice acţiune legată de iniţierea şi desfăşurarea procedurii de achiziţie publică, inclusiv stabilirea ofertei câştigătoare, va fi realizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România şi are caracter obligatoriu pentru Ministerul Economiei din Republica Moldova.
    (3) Procedura de achiziţie publică va fi organizată şi desfăşurată ţinând cont de următoarele condiţii:
    a) Tipul procedurii: licitaţie deschisă.
    b) Obiectul procedurii: lucrările de subtraversare a râului Prut din cadrul proiectului "Conductei de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi (România) - Ungheni (Republica Moldova)", pentru interconectarea sistemelor de transport gaze naturale din România şi Republica Moldova.
    ART. 5
    (1) Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România împreună cu Ministerul Economiei din Republica Moldova vor pregăti documentaţia de atribuire. Specificaţiile tehnice ale procedurii vor fi pregătite de specialişti ai ambelor autorităţi desemnate. Publicitatea procedurii de atribuire, respectiv publicarea anunţului de participare, inclusiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se va realiza de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul achiziţiilor publice din România. Informaţiile privind anunţarea lansării procedurii vor fi publicate în Republica Moldova, pe site-ul Ministerului Economiei, la adresa: www.mec.gov.md
    (2) Condiţiile de garanţie pentru construcţie, propusă de participanţi pentru teritoriul ambelor ţări, vor acoperi condiţiile minime de garanţie de bună execuţie (2 ani de la punerea în funcţiune).
    (3) Contractorul ofertant trebuie să fie asigurat împotriva riscurilor ce pot apărea în timpul implementării activităţilor ce fac obiectul achiziţiei publice.
    (4) Comisia de evaluare va fi stabilită de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România.
    ART. 6
    (1) Activitatea comisiei de evaluare va fi sprijinită de experţi externi cooptaţi de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în condiţiile legii.
    (2) Funcţiile şi responsabilităţile experţilor externi cooptaţi sunt următoarele:
    a) verificarea şi evaluarea eligibilităţii ofertelor tehnice;
    b) analiza situaţiei financiare a ofertanţilor sau analiza financiară a efectelor pe care le pot avea anumite elemente ale licitaţiei ori anumite clauze contractuale propuse de către ofertant;
    c) analiza efectelor juridice care pot fi cauzate de anumite elemente ale licitaţiei sau de anumite clauze contractuale propuse de către ofertant.
    (3) Comisia comună de experţi nu va avea drept de vot în cadrul comisiei de evaluare, dar va avea obligaţia să întocmească un raport consultativ referitor la aspectele tehnice, financiare şi juridice ale licitaţiei.
    (4) Raportul comisiei comune de experţi va facilita luarea de decizii de către comisia de evaluare în procesul de achiziţie publică. Acest raport va fi anexat dosarului achiziţiei publice.
    ART. 7
    (1) Comisia de evaluare va desemna oferta câştigătoare, iar decizia consemnată în raportul procedurii va fi obligatorie pentru ambele autorităţi desemnate.
    (2) Autorităţile desemnate din România şi Republica Moldova vor încheia cu operatorul economic a cărui ofertă va fi declarată câştigătoare un acord-cadru, în baza căruia fiecare dintre autorităţile desemnate va încheia ulterior contracte subsecvente, după cum urmează:
    a) contractul subsecvent ce se va încheia de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România va avea drept obiect lucrările aferente porţiunii de 602 ml de conductă de interconectare aferentă subtraversării râului Prut, iar
    b) contractul subsecvent ce se va încheia de către Ministerul Economiei din Republica Moldova va avea drept obiect lucrările aferente porţiunii de 134 ml de conductă de interconectare aferentă subtraversării acestui râu.
    (3) Preţul achiziţiei publice poate fi ajustat, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare ale părţilor.
    (4) Activităţile privind evaluarea conformităţii proiectului de investiţii şi exercitarea supravegherii independente a construcţiei vor fi efectuate de către fiecare dintre părţile contractante, în conformitate cu cerinţele din legislaţiile naţionale.
    (5) În scopul stabilirii conformităţii construcţiei şi dării în exploatare a întregului proiect vor fi constituite comisii de recepţie, pentru a pregăti în comun, în conformitate cu cerinţele din legislaţiile naţionale, toate actele cerute de cadrul legal în vigoare pentru controlul şi acceptarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Dispoziţii finale

    ART. 8
    Orice diferend provenit de la sau în legătură cu interpretarea şi intrarea în vigoare a acestui Memorandum de înţelegere trebuie rezolvat pe cale amiabilă între părţile la prezentul Memorandum de înţelegere.
    ART. 9
    (1) Prezentul Memorandum de înţelegere intră în vigoare la data primirii ultimei notificări, prin canale diplomatice, prin care părţile se informează reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare.
    (2) Prezentul Memorandum de înţelegere poate fi amendat prin acordul scris al ambelor părţi. Amendamentele vor intra în vigoare în conformitate cu alin. (1).
    (3) Pe parcursul executării lucrărilor părţile pot, prin intermediul unui acord suplimentar, să soluţioneze orice alte probleme rezultate din procedura de achiziţie publică realizată în comun.
    (4) Prezentul Memorandum de înţelegere poate fi denunţat de oricare dintre părţi prin notificarea în scris a celeilalte părţi. Denunţarea va avea efect la 2 (două) luni de la primirea notificării respective.
    (5) În cazul denunţării prezentului Memorandum de înţelegere în conformitate cu paragraful precedent, orice act încheiat în baza şi pe durata prezentului Memorandum de înţelegere va rămâne în vigoare şi va fi derulat în conformitate cu prevederile acestuia, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel. Părţile vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura implementarea la timp şi în bune condiţii a activităţilor derulate în cadrul prezentului Memorandum de înţelegere în baza şi pe durata respectivă.
    (6) Prezentul Memorandum de înţelegere îşi încetează valabilitatea la data finalizării şi recepţionării lucrărilor de subtraversare a râului Prut din cadrul proiectului "Conductei de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul naţional de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi (România)-Ungheni (Republica Moldova)" astfel cum este specificat la art. 2 alin. (2) din prezentul Memorandum de înţelegere.

    Semnat la Chişinău, la data de 11 iunie 2013, în două exemplare originale.


               Pentru Guvernul României,
               Robert Marius Cazanciuc,
                  ministrul justiţiei

         Pentru Guvernul Republicii Moldova,
                  Iurie Leancă,
                  prim-ministru

                    _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016