Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGEA zootehniei nr. 32 din 16 ianuarie 2019      Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGEA zootehniei nr. 32 din 16 ianuarie 2019

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 53 din 21 ianuarie 2019
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Prezenta lege reglementează creşterea şi exploatarea, ameliorarea, reproducţia şi alimentaţia, conservarea resurselor genetice la speciile de animale de interes zootehnic, precum şi conservarea patrimoniului zoopastoral, având ca scop realizarea următoarelor obiective:
    a) creşterea şi ameliorarea genetică a populaţiilor de animale şi a altor specii de interes zootehnic;
    b) conservarea fondului genetic al speciilor autohtone şi menţinerea diversităţii genetice a populaţiilor de animale şi a altor specii de interes zootehnic;
    c) respectarea normelor de protecţie a mediului, de sănătate publică şi a normelor sanitar-veterinare în vigoare;
    d) îmbunătăţirea calităţii produselor de origine animală, rentabilităţii şi competitivităţii pe piaţă a producţiei realizate;
    e) garantarea unui nivel superior de calitate al hranei pentru animale prin care să se asigure conversia optimă a resurselor nutritive în produse de origine animală;
    f) asigurarea alinierii la standardele internaţionale.


    ART. 2
    Dispoziţiile prezentei legi se aplică, în vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 1, crescătorilor de animale din următoarele specii: taurine, bubaline, ovine, caprine, ecvidee, suine, iepuri, animale de blană, canide, feline, precum şi crescătorilor de păsări, peşti şi viermi de mătase.

    ART. 3
    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale elaborează, promovează şi coordonează politicile pentru întreaga activitate din domeniul zootehnic, prin autoritatea competentă a statului în zootehnie.

    ART. 4
    În înţelesul prezentei legi, crescătorii speciilor de interes zootehnic sunt persoanele fizice şi juridice care deţin speciile prevăzute la art. 2, înscrise în Registrul agricol, în Registrul naţional al exploataţiilor, în Sistemul de identificare şi înregistrare a ecvideelor şi/sau în altă bază de date de interes naţional recunoscută de către autoritatea competentă a statului în zootehnie.

    ART. 5
    În sensul prezentei legi, definiţiile termenilor şi expresiilor sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

    CAP. II
    Creşterea şi exploatarea animalelor
    ART. 6
    (1) Creşterea şi exploatarea animalelor reprezintă activitatea desfăşurată de crescătorii de animale sau de alte specii de interes zootehnic, indiferent de statutul juridic al acestora, în scopul obţinerii de produşi şi produse de origine animală.
    (2) Activitatea de creştere a animalelor sau a altor specii de interes zootehnic se realizează în exploataţii de animale înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, în Sistemul de identificare şi înregistrare a ecvideelor, în Registrul agricol şi/sau în altă bază de date naţională recunoscută de către autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    (3) În alegerea sistemelor de creştere şi a tehnologiilor de exploatare, crescătorii de animale sunt obligaţi să respecte legislaţia privind protecţia mediului şi normele sanitar-veterinare în vigoare.

    ART. 7
    Societăţile de ameliorare/Exploataţiile de ameliorare şi asociaţiile/organizaţiile crescătorilor de animale sunt recunoscute de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin autoritatea competentă a statului în zootehnie, ca parteneri în elaborarea politicilor, strategiilor, a programelor de creştere şi a politicilor pe produs.

    ART. 8
    (1) În scopul evidenţierii statistice, al apărării sănătăţii, stabilirii valorii genetice, înregistrării, deplasării, etichetării şi al valorificării efectivelor de animale sunt obligatorii identificarea şi înregistrarea tuturor animalelor din speciile de interes zootehnic, în conformitate cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene.
    (2) Identificarea şi înregistrarea animalelor constituie responsabilitatea crescătorilor de animale şi se efectuează conform legislaţiei în vigoare, în funcţie de specie.

    ART. 9
    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritatea competentă a statului în zootehnie şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, asigură un sistem informaţional statistic privind cunoaşterea evoluţiei efectivelor de animale şi organizează recensăminte ale animalelor la toţi deţinătorii de animale.

    ART. 10
    Crescătorii de animale de interes zootehnic au obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi naţionale privind alimentaţia animalelor.

    ART. 11
    Crescătorii de animale de interes zootehnic au obligaţia de a respecta aplicarea normelor sanitar-veterinare privind protecţia şi bunăstarea animalelor şi de zooigienă.

    CAP. III
    Alimentaţia animalelor
    ART. 12
    (1) Alimentaţia animalelor pentru speciile de interes zootehnic, în înţelesul prezentei legi, este o activitate zootehnică de interes major prin care se asigură nutrienţii necesari pentru asigurarea funcţiilor vitale şi producţie.
    (2) Resursele nutritive, denumite în continuare furaje, includ totalitatea produselor vegetale, animale, minerale şi de sinteză care, prin folosirea în hrana animalelor, asigură desfăşurarea normală a funcţiilor vitale şi valorificarea potenţialului de producţie şi reproducţie al acestora.
    (3) Animalele trebuie să primească hrană corespunzător vârstei, categoriei şi speciei acestora, să le fie administrată în cantitate suficientă pentru a le menţine într-o stare bună de sănătate şi a le satisface necesităţile nutritive astfel încât să îşi exprime potenţialul productiv.
    (4) În sensul prezentei legi, activităţile privind alimentaţia animalelor se referă la:
    a) producerea, recoltarea, depozitarea, conservarea, prelucrarea şi valorificarea materiilor prime furajere;
    b) fabricarea, comercializarea şi utilizarea hranei pentru animale din producţia internă, comerţ intracomunitar sau din import;
    c) îmbunătăţirea productivităţii şi calităţii pajiştilor permanente şi folosirea lor raţională prin păşunat, încărcare optimă, rotaţie şi cosit conform amenajamentelor pastorale, cu menţinerea biosecurităţii, biodiversităţii şi protecţiei mediului.


    ART. 13
    (1) Cerinţele nutriţionale minime pe specii şi categorii, precum şi valoarea nutritivă a materiilor prime pentru furaje se stabilesc prin norme elaborate de unităţile de cercetare în domeniul nutriţiei animalelor şi autoritatea competentă a statului în zootehnie şi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (2) Materiile prime din furajele pentru animale trebuie să corespundă cel puţin parametrilor nutriţionali stabiliţi de instituţiile prevăzute la alin. (1).
    (3) Furajele trebuie să corespundă parametrilor de siguranţă stabiliţi prin norme ale Uniunii Europene şi ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
    (4) Raţiile furajere trebuie să asigure manifestarea potenţialului genetic exprimat în performanţe de producţie maxime, fără însă a afecta funcţiile vitale şi sănătatea organismului animal.

    ART. 14
    (1) Controlul unităţilor care produc, depozitează, colectează, transportă, procesează, intermediază, comercializează, importă, exportă hrana pentru animale este efectuat de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
    (2) Controlul respectării raţiilor furajere se efectuează de către autoritatea competentă a statului în zootehnie.

    ART. 15
    Controlul implementării amenajamentelor pastorale conform legislaţiei în vigoare se efectuează de către autoritatea competentă a statului în zootehnie.

    ART. 16
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 21^1-21^6 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Domeniilor Statului încheie contracte de concesiune/închiriere/arendare, după caz, a terenurilor cu destinaţie agricolă, libere de contract, prin atribuire directă, în condiţiile legii, cu crescătorii de animale, persoane fizice sau persoane juridice, care nu dispun de terenuri cu destinaţie agricolă concesionate/arendate/închiriate, din următoarele specii: taurine, bubaline, ovine, caprine, suine, precum şi cu crescătorii de păsări.
    (2) Consiliile judeţene şi unităţile administrativ-teritoriale, care deţin în proprietate publică/privată sau în administrare terenuri cu destinaţie agricolă, libere de contract, încheie contracte de concesiune/închiriere/arendare, după caz, prin atribuire directă, în condiţiile legislaţiei în vigoare, cu crescătorii de animale prevăzuţi la alin. (1).
    (3) Procedurile de concesionare/închiriere/arendare pentru crescătorii de animale prevăzuţi la alin. (1) se aplică cu prioritate în prima sesiune, iar suprafeţele destinate crescătorilor de animale sunt stabilite de concedent/locator înainte de concesionare/închiriere/arendare; în situaţia existenţei mai multor cereri de concesionare/închiriere/arendare pe aceeaşi unitate de suprafaţă se aplică obligatoriu procedura concurenţială.
    (4) În vederea concesionării/închirierii/arendării, după caz, crescătorii de animale, persoane fizice sau persoane juridice, trebuie să asigure încărcătura optimă de minimum 0,3 UVM/ha şi să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să aibă vechime în creşterea animalelor de cel puţin 5 ani dovedită cu înscrierea animalelor în Registrul naţional al exploataţiilor şi Registrul agricol al unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenurile cu destinaţie agricolă, cu excepţia tinerilor fermieri crescători de animale;
    b) să aibă sediul/punctul de lucru sau domiciliul dovedit cu acte de proprietate/înscrisuri de la registrul comerţului sau documente de identitate pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenurile cu destinaţie agricolă.

    (5) În situaţia în care crescătorii de animale prevăzuţi la alin. (4) nu asigură încărcătura optimă de minimum 0,3 UVM/ha, concesionarea/închirierea/arendarea, după caz, se va încheia cu crescătorii de animale cu sediul/punctul de lucru sau domiciliul dovedit pe raza judeţului.
    (6) Prevederile alin. (1), (2) şi (4) nu sunt incidente asupra procedurilor privind crescătorii de animale beneficiari ai prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 86/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
    (7) Schimbarea categoriei de folosinţă, precum şi a destinaţiei de utilizare a terenurilor agricole de către crescătorii de animale prevăzuţi la alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (2) lit. d) şi cu nulitatea absolută a contractului de concesiune/ închiriere/arendare.
    (8) Constatarea încălcării prevederilor alin. (7) se face de către concedent/locator sau de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin direcţiile agricole judeţene şi a municipiului Bucureşti, care au obligaţia ca în maximum 3 zile să o aducă la cunoştinţa concedentului/locatorului.

    CAP. IV
    Ameliorarea animalelor
    ART. 17
    Ameliorarea animalelor este o activitate cu caracter prioritar în strategia dezvoltării zootehniei, care se realizează prin lucrări de selecţie şi reproducţie dirijată în rasă pură, hibridare şi prin încrucişare.

    ART. 18
    (1) Ameliorarea în rasă pură se realizează pe baza registrelor genealogice şi a programelor de ameliorare întocmite în conformitate cu legislaţia în vigoare de către societăţi de ameliorare recunoscute de autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    (2) Înfiinţarea şi menţinerea registrelor genealogice se realizează conform regulamentelor de organizare şi funcţionare a registrelor genealogice, întocmite de societăţile de ameliorare recunoscute de autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    (3) Ameliorarea în rasă pură are scopul menţinerii purităţii rasei şi perfecţionării rasei în generaţii succesive, în acord cu obiectivele programelor de ameliorare, pentru realizarea progresului genetic.

    ART. 19
    (1) Ameliorarea prin încrucişare se realizează pe baza registrelor zootehnice şi a programelor de ameliorare întocmite în conformitate cu legislaţia în vigoare de către exploataţiile de ameliorare recunoscute de autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    (2) Înfiinţarea şi menţinerea registrelor zootehnice se realizează conform regulamentelor de organizare şi funcţionare, întocmite de exploataţiile de ameliorare recunoscute de autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    (3) Ameliorarea prin încrucişare are scopul obţinerii de animale cât mai productive, prin valorificarea potenţialului genetic al diferitelor rase compatibile pentru încrucişare, pentru realizarea progresului genetic.

    ART. 20
    (1) Coordonarea şi controlul activităţii de ameliorare sunt exercitate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    (2) Atribuţiile autorităţii competente a statului în domeniul ameliorării animalelor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 21
    Organizarea şi desfăşurarea activităţii de ameliorare şi reproducţie a animalelor se realizează în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi cu cea naţională.

    ART. 22
    (1) Lucrările de selecţie sunt efectuate de către societăţile de ameliorare şi/sau exploataţiile de ameliorare. Acestea pot încredinţa unei părţi terţe autorizate activităţi specifice legate de gestionarea programelor de ameliorare, inclusiv testarea performanţelor şi evaluarea genetică, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi cu cea naţională.
    (2) Datele obţinute în urma efectuării lucrărilor de selecţie sunt colectate în baze de date administrate de către societăţile de ameliorare şi/sau exploataţiile de ameliorare recunoscute de autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    (3) Datele prevăzute la alin. (2) se raportează în Baza naţională de date a autorităţii competente a statului în zootehnie.
    (4) Testarea performanţelor şi evaluarea genetică se realizează de către societăţi de ameliorare, exploataţii de ameliorare sau părţi terţe desemnate de acestea în conformitate cu reglementările centrelor de referinţă ale Uniunii Europene şi ale Comitetului Internaţional pentru Controlul Performanţelor la Animale (ICAR) şi vor fi detaliate în programul de ameliorare depus spre aprobare.

    ART. 23
    (1) Pentru plata serviciilor din domeniul ameliorării animalelor, crescătorii de animale beneficiază de ajutoare de stat, acordate în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene şi care se aprobă prin lege.
    (2) Susţinerea financiară a efectivelor din populaţiile de animale şi a efectivelor altor specii de interes zootehnic cuprinse în fermele de elită se realizează prin măsuri de sprijin iniţiate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin autoritatea competentă a statului în zootehnie.

    ART. 24
    (1) Recunoaşterea societăţilor de ameliorare, exploataţiilor de ameliorare şi aprobarea programelor de ameliorare se realizează de către autoritatea competentă a statului în zootehnie, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene.
    (2) Autoritatea competentă a statului în zootehnie evaluează şi aprobă programele de ameliorare depuse de o societate de ameliorare/exploataţie de ameliorare numai dacă sunt îndeplinite următoarele aspecte:
    a) acestea urmăresc unul sau mai multe din următoarele obiective:
    1. ameliorarea rasei/liniei/hibridului;
    2. conservarea rasei/liniei;
    3. crearea unei noi/unui nou rase/linii/hibrid;
    4. reconstituirea unei rase;

    b) descriu în detaliu obiectivele ameliorării;
    c) respectă cerinţele prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul ameliorării.

    (3) Autoritatea competentă a statului în zootehnie care a recunoscut o societate de ameliorare poate refuza aprobarea unui program de ameliorare dacă programul de ameliorare al societăţii în cauză riscă să compromită un program de ameliorare desfăşurat de o altă societate pentru aceeaşi rasă, care a fost deja aprobat, în ceea ce priveşte cel puţin unul dintre următoarele aspecte:
    a) caracteristicile esenţiale ale rasei sau principalele obiective ale programului de ameliorare;
    b) conservarea rasei sau a diversităţii genetice din cadrul acelei rase;
    c) în cazul unei rase pe cale de dispariţie sau al unei rase autohtone care nu este întâlnită frecvent.

    (4) În sensul prevederilor alin. (3), autoritatea competentă a statului în zootehnie ia în considerare următoarele aspecte:
    a) numărul programelor de ameliorare aprobate deja pentru rasa respectivă;
    b) mărimea populaţiilor de reproducţie cuprinse în aceste programe de ameliorare.

    (5) Societăţile de ameliorare/Exploataţiile de ameliorare recunoscute au obligaţia realizării lucrărilor de selecţie, înfiinţării şi actualizării permanente a bazelor de date, certificării originii animalelor şi eliberării certificatelor zootehnice pentru animalele cuprinse în programul de ameliorare propriu.
    (6) În cazul în care o societate de ameliorare/exploataţie de ameliorare îşi încetează activitatea sau i s-a retras recunoaşterea, aceasta are obligaţia să predea autorităţii competente a statului în zootehnie baza de date şi toate documentele deţinute referitoare la evidenţa animalelor.
    (7) În vederea protejării informaţiilor obţinute în urma efectuării lucrărilor de selecţie realizate de societăţile şi exploataţiile de ameliorare recunoscute, autoritatea competentă a statului în zootehnie va dezvolta şi gestiona o bază naţională de date.

    CAP. V
    Reproducţia animalelor
    ART. 25
    (1) Procesul de reproducţie a animalelor are ca obiect principal utilizarea raţională a materialului de reproducţie ameliorat genetic, în scopul reluării ciclurilor de producţie şi al transmiterii progresului genetic rapid şi eficient.
    (2) Activitatea de reproducţie a animalelor se organizează şi se desfăşoară prin însămânţare artificială, transfer de embrioni şi/sau montă naturală autorizată.
    (3) Crescătorii de animale sunt liberi să aleagă pentru efectivele proprii unul dintre sistemele de reproducţie prevăzute la alin. (2).

    ART. 26
    (1) Materialul biologic provenit de la animale de reproducţie de rasă pură se colectează, se prelucrează şi se depozitează, după caz, într-un centru de colectare sau centru de depozitare a materialului seminal, de către o echipă de colectare sau producere de embrioni autorizată pentru comerţul în cadrul Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene în vigoare.
    (2) Centrele de colectare şi centrele de depozitare a materialului seminal, precum şi centrele de colectare sau de producere a embrionilor sunt autorizate zootehnic de către autoritatea competentă a statului în zootehnie conform procedurilor aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (3) Materialul biologic utilizat la însămânţări artificiale se distribuie în conformitate cu procedurile prevăzute la alin. (2).
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), autoritatea competentă a statului în zootehnie poate autoriza colectarea, prelucrarea şi depozitarea în scopul utilizării pe teritoriul său a materialului biologic provenit de la animale de reproducţie de rasă pură de către un centru de colectare sau de depozitare, un centru de depozitare de embrioni, o echipă de colectare sau producere de embrioni sau de către personal cu calificări specifice autorizat în conformitate cu procedurile prevăzute la alin. (2).

    ART. 27
    (1) Operaţiunea tehnică de însămânţare artificială se execută de către prestatori de servicii, autorizaţi prin recunoaşterea calificării profesionale în meseria/ocupaţia de operator însămânţări artificiale la animale de către autoritatea competentă a statului în zootehnie, conform procedurilor aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), medicii veterinari care execută operaţiunea tehnică de însămânţare artificială sunt atestaţi de către Colegiul Medicilor Veterinari şi sunt autorizaţi de către autoritatea competentă a statului în zootehnie, conform legislaţiei în vigoare.
    (3) Certificatele de calificare, absolvire sau competenţe profesionale în meseria/ocupaţia de operator însămânţări artificiale la animale se obţin după absolvirea cursurilor specifice în cadrul unui centru de formare sau centru de competenţe profesionale autorizat, conform legislaţiei în vigoare.

    ART. 28
    Reproducătorii şi materialul biologic provenit din comerţul intracomunitar şi/sau importul din ţări terţe se aprobă de către autoritatea competentă a statului în zootehnie, la propunerea societăţilor/exploataţiilor de ameliorare, precum şi a centrelor de colectare şi depozitare a materialului seminal, cu respectarea legislaţiei sanitar-veterinare.

    ART. 29
    Biotehnologia transferului de embrioni şi manipulările genetice efectuate cu caracter experimental sunt de competenţa institutelor de cercetări ştiinţifice şi de învăţământ superior de profil, iar aplicarea în practică se efectuează de către centre de transfer de embrioni autorizate de către autoritatea competentă a statului în zootehnie în conformitate cu procedurile de lucru.

    ART. 30
    (1) Activitatea de reproducţie prin sistemul de montă naturală autorizată se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu normele tehnice elaborate de către autoritatea competentă a statului în zootehnie şi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
    (2) Reproducătorii masculi, indiferent de specie, utilizaţi la montă naturală, sunt autorizaţi de către autoritatea competentă a statului în zootehnie dacă îndeplinesc performanţele minime stabilite prin programele de ameliorare şi cerinţele sanitar-veterinare în vigoare.
    (3) Consiliile locale şi alte entităţi interesate organizează şi asigură buna funcţionare a staţiunilor şi punctelor de montă, conform legislaţiei în vigoare.

    CAP. VI
    Conservarea raselor autohtone de animale
    ART. 31
    (1) Sunt considerate rase autohtone acele rase de animale care s-au format în condiţii geoclimatice specifice ţării noastre.
    (2) Conservarea şi menţinerea raselor de animale autohtone în pericol de dispariţie se realizează în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi cu legislaţia naţională în vigoare.

    ART. 32
    Pentru susţinerea financiară a raselor de animale autohtone în pericol de dispariţie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin autoritatea competentă a statului în zootehnie, iniţiază măsuri de sprijin în conformitate cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene şi ale legislaţiei naţionale în vigoare.

    ART. 33
    (1) Păstrarea diversităţii genetice a animalelor domestice se realizează in situ în ecosistemul lor natural, prin programe de conservare, şi ex situ în cadrul Băncii naţionale de gene pentru animale şi în Centrul naţional de recoltare, examinare, prelucrare, stocare, însămânţare artificială şi biotehnologii de reproducţie la specia cabaline.
    (2) Autoritatea competentă a statului în zootehnie gestionează la nivel naţional conservarea şi menţinerea diversităţii genetice a populaţiilor de animale şi a altor specii de interes zootehnic.

    CAP. VII
    Atribuţii
    ART. 34
    (1) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are următoarele atribuţii:
    a) elaborează strategia naţională de dezvoltare a zootehniei;
    b) elaborează acte normative privind sprijinul financiar pentru implementarea strategiei de dezvoltare a zootehniei;
    c) sprijină colaborarea cu alte state în domeniul zootehniei;
    d) plăteşte cotizaţiile la organismele internaţionale de profil la care este afiliat sau în curs de afiliere şi participă la evenimente organizate de către organismele de profil la care România este afiliată;
    e) emite acte normative pentru reglementarea aspectelor tehnice prevăzute în prezenta lege.

    (2) Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi, autoritatea competentă a statului în zootehnie, cu reprezentare la nivel naţional prin structurile sale teritoriale, are următoarele atribuţii:
    a) îndrumă la nivel naţional activitatea de creştere, ameliorare, exploatare şi nutriţie, conservarea resurselor genetice la speciile de animale de interes zootehnic, conservarea patrimoniului zoopastoral, precum şi controlul producătorilor şi prim-cumpărătorilor de lapte;
    b) efectuează controale oficiale, conform domeniului său de activitate;
    c) recunoaşte operatorii din domeniul său de activitate;
    d) aprobă programele de ameliorare elaborate de către societăţile de ameliorare/exploataţiile de ameliorare, urmăreşte realizarea obiectivelor acestora;
    e) întocmeşte nomenclatorul raselor de animale din România şi recunoaşte noile creaţii biologice;
    f) efectuează activitatea de formare profesională în domeniul ameliorării şi reproducţiei;
    g) aprobă şi autorizează reproducătorii masculi;
    h) elaborează proceduri pentru a asigura eficienţa, imparţialitatea şi coerenţa pentru toate atribuţiile şi sarcinile care îi revin în acord cu prevederile prezentei legi;
    i) asigură menţinerea biodiversităţii genetice pentru toate speciile de animale, gestionează şi dezvoltă banca naţională de gene şi Centrul naţional de recoltare, examinare, prelucrare, stocare, însămânţare artificială şi biotehnologii de reproducţie la specia cabaline;
    j) propune acte normative şi face propuneri de modificare a actelor normative în vigoare cu privire la domeniul său de activitate;
    k) dezvoltă şi gestionează o bază naţională de date;
    l) efectuează teste şi analize în laboratoarele proprii pentru domeniul său de activitate;
    m) asigură participarea la cursuri de formare, specializare şi perfecţionare profesională în ţară şi în străinătate;
    n) organizează/participă la manifestări expoziţionale şi ştiinţifice agricole şi zootehnice naţionale şi internaţionale;
    o) elaborează şi redactează publicaţii tehnice de specialitate privind domeniul său de activitate;
    p) asigură instruirea personalului pentru realizarea în bune condiţii a activităţilor din domeniul zootehnic;
    q) îndeplineşte în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare toate prerogativele care decurg din calitatea de autoritate competentă a statului în zootehnie.


    CAP. VIII
    Controlul şi inspecţia oficială a activităţilor zootehnice
    ART. 35
    (1) Autoritatea competentă a statului în zootehnie efectuează controale şi inspecţii oficiale pentru a asigura verificarea conformităţii activităţilor zootehnice cu prezenta lege şi alte acte legislative subsecvente.
    (2) Controlul şi inspecţia oficială a activităţilor zootehnice se planifică în funcţie de obiective, activităţi specifice, termene, reglementări legislative şi proceduri.
    (3) Controlul şi inspecţia oficială se efectuează cu regularitate şi frecvenţă corespunzătoare, astfel încât să permită identificarea riscurilor, antecedentelor şi neconformităţilor.

    ART. 36
    (1) Controalele şi inspecţiile oficiale ale activităţilor zootehnice se fac în baza unor proceduri documentate care să asigure uniformitatea efectuării acestora şi o calitate ridicată şi constantă.
    (2) Atribuţiile referitoare la controalele şi inspecţiile oficiale ale activităţilor zootehnice se îndeplinesc în general prin utilizarea de metode şi tehnici de control adecvate, cum ar fi monitorizarea, supravegherea, verificarea, auditul, inspecţia, expertiza, teste şi analize de laborator.

    ART. 37
    (1) Autoritatea competentă a statului în zootehnie asigură imparţialitatea, calitatea şi coerenţa controalelor şi inspecţiilor oficiale la toate nivelurile şi pentru toate activităţile zootehnice.
    (2) Autoritatea competentă a statului în zootehnie efectuează controale şi inspecţii oficiale ale activităţilor zootehnice cu un nivel înalt de transparenţă, prin publicarea informaţiilor pe care le deţine în cel mai scurt termen posibil.
    (3) Informaţiile privind activităţile de control, inspecţie oficială şi eficacitatea acestora sunt făcute publice.
    (4) Autoritatea competentă a statului în zootehnie adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că membrii personalului său nu divulgă informaţiile obţinute pe parcursul desfăşurării atribuţiilor de control şi inspecţie care, prin natura lor, constituie un secret profesional.

    ART. 38
    Autoritatea competentă a statului în zootehnie, în urma controalelor şi inspecţiilor oficiale efectuate, elaborează rapoarte de control, care includ o descriere a scopului acestora, metodele aplicate, rezultatele obţinute şi, după caz, măsurile propuse şi dispuse.

    ART. 39
    Desfăşurarea controalelor şi inspecţiilor oficiale ale activităţilor zootehnice se realizează conform legislaţiei în vigoare.

    CAP. IX
    Răspunderi şi sancţiuni
    ART. 40
    Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea administrativă, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

    ART. 41
    (1) Constituie infracţiuni următoarele fapte:
    a) falsificarea înscrisurilor în certificatele zootehnice sau în alte evidenţe oficiale;
    b) executarea de lucrări de manipulare genetică la animale fără aprobarea autorităţii competente a statului în zootehnie;
    c) utilizarea sumelor alocate pentru ameliorarea şi conservarea resurselor genetice animale în alte scopuri;
    d) introducerea pe teritoriul Românei de reproducători şi/sau material biologic fără autorizaţie conform legislaţiei în vigoare.

    (2) Infracţiunea prevăzută la alin. (1) lit. a) se pedepseşte cu închisoare de la unu la 6 ani.
    (3) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi d) se pedepsesc cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă penală.
    (4) Infracţiunea prevăzută la alin. (1) lit. c) se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.

    ART. 42
    (1) Constituie contravenţii la prezenta lege, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, săvârşirea de către persoanele fizice sau juridice a următoarelor fapte:
    a) producerea de embrioni, material seminal, ouă de incubaţie pentru hibrizi comerciali şi ouă de viermi de mătase în afara unităţilor specializate autorizate în acest scop;
    b) executarea neautorizată a transferului de embrioni sau a însămânţărilor artificiale;
    c) nerespectarea normelor şi instrucţiunilor tehnice privind efectuarea montei şi asigurarea numărului de reproducători masculi folosiţi în staţiuni de montă şi puncte de montă naturală;
    d) monta clandestină, care constă în folosirea reproducătorilor masculi neautorizaţi;
    e) neprezentarea şi nedeclararea pentru identificarea şi înregistrarea ecvideelor;
    f) înscrierea de date neconforme cu realitatea în registrele genealogice, registrele unice de montă şi fătări, buletinele de însămânţare artificială;
    g) nerespectarea normelor tehnice privind efectuarea lucrărilor de selecţie;
    h) testarea reproducătorilor în unităţi neautorizate;
    i) prestarea serviciilor de comercializare a materialului seminal congelat/conservat pentru însămânţare artificială fără autorizaţie;
    j) inexistenţa documentelor evidenţelor zootehnice şi a paşaportului, după caz;
    k) în situaţia în care operatorii autorizaţi nu notifică autoritatea competentă a statului în zootehnie cu privire la modificările survenite asupra documentaţiilor depuse pentru recunoaştere/autorizare/aprobare;
    l) împiedicarea inspectorilor în zootehnie să îşi exercite controlul conform legislaţiei în vigoare, de către un operator;
    m) refuzul unui operator de a duce la îndeplinire măsurile obligatorii dispuse de inspectorul în zootehnie, la termenele stabilite de acesta;
    n) când se constată abateri repetate referitoare la înregistrarea şi transmiterea datelor de către prestatorii de servicii;
    o) păşunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe pajişti în afara perioadei stabilite pentru păşunat;
    p) refuzul de către titularii de pajişti de a participa la întocmirea planurilor de exploatare a pajiştilor, împiedicarea sau interzicerea punerii în aplicare a lucrărilor prevăzute în acestea.

    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
    a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, faptele prevăzute la lit. d), e), j), k), l), m), n), o) şi p);
    b) cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei, faptele prevăzute la lit. c), f), g) şi i);
    c) cu amendă de la 6.000 lei la 10.000 lei, faptele prevăzute la lit. a), b) şi h);
    d) cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei, faptele prevăzute la art. 16 alin. (7).


    ART. 43
    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite de structurile centrale şi locale cu atribuţii în domeniu, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
    (2) Sumele provenite din aplicarea amenzilor prevăzute la art. 42 alin. (2) constituie venit la bugetul de stat.

    ART. 44
    Prevederile referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 45
    La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea zootehniei nr. 72/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 2 aprilie 2014.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


                    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
                    FLORIN IORDACHE
                    PREŞEDINTELE SENATULUI
                    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 16 ianuarie 2019.
    Nr. 32.
    ANEXA 1

    DEFINIŢII
    1. Ameliorare - procesul de modificare dirijată a structurii genetice a populaţiilor de animale domestice în succesiunea generaţiilor, în direcţia dorită de crescător
    2. Evaluarea genetică - acţiunea de estimare a valorii de ameliorare a animalelor de reproducţie
    3. Valoare de ameliorare - valoarea estimată a unui reproducător pentru un anumit caracter, dată de performanţa proprie şi/sau performanţele ascendenţilor, valoarea medie a performanţelor descendenţilor şi colateralilor, exprimată ca abatere de la media contemporanilor
    4. Lucrări de selecţie - acţiuni de înregistrare a informaţiilor genealogice, de măsurare şi înregistrare a performanţelor zootehnice, estimarea valorii de ameliorare a animalelor de reproducţie
    5. Măsurarea şi înregistrarea performanţei - măsurarea şi înregistrarea performanţei fiecărui individ candidat la selecţie sau a descendenţei sale de către o societate de ameliorare/exploataţie de ameliorare recunoscută de către autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    6. Rasa - o populaţie de animale, izolată reproductiv, cu un fond de gene comun, suficient de omogenă pentru a fi considerată diferită de celelalte animale din aceeaşi specie de către unul sau mai multe grupuri de crescători, care au convenit să înscrie animalele în cauză în registre genealogice, cu detalierea ascendenţilor lor cunoscuţi, în scopul reproducerii caracteristicilor moştenite ale acestora prin reproducţie, schimb şi selecţie în cadrul unui program de ameliorare
    7. Rasa pe cale de dispariţie - o rasă locală recunoscută de un stat membru sau mai multe state membre ca fiind pe cale de dispariţie, adaptată genetic la unul sau mai multe sisteme sau medii de producţie tradiţionale în respectivul stat membru sau în mai multe state membre. Statutul de rasă pe cale de dispariţie este stabilit din punct de vedere ştiinţific de către autoritatea competentă a statului în zootehnie.
    8. Linie - o subpopulaţie stabilă şi omogenă din punct de vedere genetic dintr-o anumită rasă
    9. Animal de reproducţie - animal dintr-o rasă pură sau porc de reproducţie hibrid
    10. Animal de reproducţie de rasă pură - animal care este înscris în secţiunea principală a unui registru genealogic
    11. Porc de reproducţie hibrid - animal din specia porcină înregistrat într-un registru zootehnic, obţinut prin încrucişare intenţionată sau utilizat pentru încrucişare deliberată între:
    a) porci de reproducţie de rasă pură aparţinând unor rase sau linii diferite;
    b) porci de reproducţie care sunt la rândul lor rezultatul unei încrucişări hibride între rase sau linii diferite;
    c) porci de reproducţie care aparţin uneia dintre categoriile menţionate la lit. a) sau b)

    12. Material biologic - material seminal, ovule şi embrioni colectaţi sau produşi de la animale de reproducţie în scopul reproducţiei asistate
    13. Însămânţarea artificială - procedeu tehnic de depunere a materialului seminal în aparatul genital femel în vederea fecundării
    14. Material seminal congelat - material seminal recoltat, controlat, prelucrat şi conservat prin congelare, în scopul menţinerii capacităţii fecundante şi utilizării lui în biotehnologia însămânţărilor artificiale
    15. Transfer de embrioni - biotehnologie de reproducţie care constă în implantarea în uterul unei femele a unui embrion recoltat de la altă femelă, nominalizată ca mamă de taţi
    16. Embrion - primul stadiu de dezvoltare a unui organism viu, de la fecundarea ovulului până la formarea organelor
    17. Operator - orice persoană fizică sau juridică: societăţile de ameliorare, exploataţiile de ameliorare, părţile terţe desemnate de societăţile de ameliorare sau exploataţiile de ameliorare, centrele de colectare şi de depozitare a materialului seminal, centrele de depozitare a embrionilor, echipele de colectare sau producţie a embrionilor, crescătorii
    18. Societate de ameliorare - orice asociaţie de crescători, organizaţie de ameliorare sau organism public recunoscut de autoritatea competentă a statului în zootehnie în scopul desfăşurării unui program de ameliorare cu animale de reproducţie de rasă pură înscrise în registrul genealogic înfiinţat sau menţinut de aceasta, inclusiv pentru alte specii de interes zootehnic
    19. Exploataţie de ameliorare - orice asociaţie de crescători, organizaţie de ameliorare, exploataţie/întreprindere privată care desfăşoară activităţi într-un sistem de producţie închis sau organism public recunoscut de către autoritatea competentă în zootehnie în scopul desfăşurării unui program de ameliorare cu porci de reproducţie hibrizi înregistraţi în registrul zootehnic condus sau înfiinţat de aceasta
    20. Organism de ameliorare - orice asociaţie de crescători, organizaţie de ameliorare, exploataţie privată, organizaţie de creştere a animalelor sau serviciu oficial dintr-o ţară terţă care, în ceea ce priveşte animalele de reproducţie de rasă pură din speciile: bovine, ovine, caprine, ecvidee, suine sau porci de reproducţie hibrizi, a fost acceptat de către ţara terţă în cauză în legătură cu introducerea în Uniunea Europeană de animale de reproducţie pentru reproducţie
    21. Asociaţie/Organizaţie de crescători - orice formă asociativă, legal constituită, ai cărei membri deţin animale sau alte specii de interes zootehnic înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor, în Sistemul de identificare şi înregistrare a ecvideelor, în Registrul agricol şi/sau în altă bază de date naţională, recunoscută de către autoritatea competentă, a statului în zootehnie
    22. Crescător - orice deţinător de animale sau alte specii de interes zootehnic, indiferent de forma juridică de organizare, care are animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, în Sistemul de identificare şi înregistrare a ecvideelor, în Registrul agricol şi/sau în altă bază de date de interes naţional recunoscută de către autoritatea competentă a statului în zootehnie
    23. Întreprindere/Exploataţie privată care îşi desfăşoară activitatea într-un sistem de producţie închis - întreprindere privată care desfăşoară un program de ameliorare la care fie nu participă crescători, fie numărul lor este limitat şi au obligaţii faţă de întreprinderea privată de a accepta să se aprovizioneze cu porci de reproducţie hibrizi de la aceasta sau să furnizeze porci de reproducţie hibrizi acesteia
    24. Autoritatea competentă a statului în zootehnie - Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu“, recunoscută de Uniunea Europeană pentru transpunerea şi implementarea legislaţiei europene privind domeniul său de activitate, autoritate cu reprezentare la nivel naţional prin structurile sale teritoriale
    25. Program de ameliorare - un set de acţiuni sistematice care include înregistrarea performanţelor, selecţia, reproducţia şi schimburile de animale de reproducţie şi de material biologic provenit de la acestea, concepute şi puse în aplicare cu scopul de a menţine sau îmbunătăţi caracteristicile fenotipice şi genotipice dorite ale populaţiei de reproducţie ţintă
    26. Registru genealogic - orice registru, arhivă sau suport de date pentru animale din speciile: bovine, ovine, caprine, suine, ecvidee, care este condus de o societate de ameliorare
    27. Registru zootehnic - orice arhivă sau suport de date care este condus de o exploataţie de ameliorare sau de un organism de ameliorare
    28. Evidenţe zootehnice - orice arhivă sau suport de date, cu indicarea detaliilor privind ascendenţii cunoscuţi, în cazul altor specii de interes zootehnic
    29. Certificat zootehnic - certificat de reproducţie, atestat sau documentaţie comercială eliberată pe hârtie sau în format electronic pentru animalele de reproducţie şi materialul biologic provenit de la acestea, care oferă informaţii privind pedigriul, identificarea şi, dacă sunt disponibile, rezultatele testării performanţei sau ale evaluării genetice
    30. Baza naţională de date - platformă pentru stocarea şi gestionarea tuturor informaţiilor din domeniul de activitate al autorităţii competente a statului în zootehnie
    31. Conservarea in situ - conservarea materialului genetic al animalelor în condiţiile în care acestea există în ecosisteme şi habitate naturale
    32. Conservarea ex situ - conservarea materialului genetic în afara ecosistemului său natural, oferind o asigurare de rezervă împotriva pierderilor resurselor genetice animale
    33. Centru de colectare a materialului seminal - unitate autorizată şi controlată oficial, situată pe teritoriul unui stat membru sau al unei ţări terţe, în care se produce material seminal destinat însămânţării artificiale
    34. Centru de depozitare a materialului seminal - unitate autorizată şi controlată oficial, situată pe teritoriul unui stat membru sau al unei ţări terţe, în care se depozitează material seminal congelat destinat însămânţării artificiale
    35. Montă naturală autorizată - împerecherea masculului autorizat cu femele în condiţii fiziologice naturale
    36. Staţiuni de montă - unităţi zootehnice autorizate ale consiliilor locale de pe raza tuturor unităţilor administrativ- teritoriale, care asigură adăpostirea şi îngrijirea reproducătorilor masculi autorizaţi, precum şi reproducţia la speciile: bovine, ovine, caprine, suine şi ecvidee, prin montă naturală, cu reproducători de mare valoare zootehnică
    37. Puncte de montă - unităţi zootehnice autorizate care funcţionează la adresa crescătorilor de reproducători, acolo unde numărul femelelor de reproducţie nu justifică funcţionarea staţiunilor de montă
    38. Prestator de servicii - orice persoană fizică/juridică, ce prestează un serviciu în schimbul unei remuneraţii
    39. Reproducător utilizat pentru însămânţare artificială - reproducător selecţionat prin programe de ameliorare şi exploatat în centrul de colectare
    40. Reproducător autorizat pentru montă naturală - reproducător exploatat în staţiunea de montă sau în punctul de montă, autorizat de autoritatea competentă a statului în zootehnie
    41. Control - verificarea prin examinarea şi analizarea dovezilor obiective a respectării cerinţelor specifice
    42. Inspecţie - examinarea oricărui aspect legat de activităţile zootehnice pentru a verifica respectarea cerinţelor legislaţiei în vigoare
    43. Alte activităţi oficiale - orice activitate, alta decât un control oficial, care este efectuată de autorităţile competente ale statului în conformitate cu prevederile prezentei legi
    44. Introducerea în Uniunea Europeană - acţiunea de a introduce animale de reproducţie şi material biologic provenit de la acestea în unul dintre teritoriile Uniunii Europene, cu excepţia tranzitului
    45. Comerţ - acţiunea de cumpărare, vânzare, schimb sau dobândire în alt mod sau punere pe piaţă a animalelor sau a materialului biologic provenit de la acestea în cadrul Uniunii Europene, inclusiv în cadrul unui stat membru
    46. Schimb intracomunitar - operaţiuni derulate între două state membre pe teritoriul Uniunii Europene
    47. Hrană sau furaje pentru animale - orice substanţă sau produs, inclusiv aditivii, indiferent dacă sunt prelucrate, parţial prelucrate sau neprelucrate, destinate utilizării ca hrănire pe cale orală a animalelor
    48. Furaj combinat - un amestec de cel puţin două materii prime pentru furaje, cu sau fără aditivi pentru hrana animalelor, destinat hrănirii animalelor pe cale orală, sub forma de furaj complet sau complementar
    49. Furaj complet - un furaj combinat care datorită compoziţiei sale este suficient pentru o raţie zilnică
    50. Furaj complementar - un furaj combinat cu un conţinut ridicat de anumite substanţe, dar care datorită compoziţiei sale este suficient pentru o raţie zilnică numai dacă este folosit în combinaţie cu alte furaje
    51. Materii prime pentru furaje - înseamnă produse de origine vegetală sau animală, al căror scop principal este să răspundă nevoilor nutriţionale ale animalelor, în starea lor naturală, proaspete sau conservate, şi produse derivate din prelucrarea lor industrială, precum şi substanţe organice şi anorganice care conţin sau nu aditivi pentru hrana animalelor, destinate hrănirii animalelor pe cale orală, fie direct ca atare, fie după prelucrare sau pentru prepararea furajelor combinate ori ca suport pentru preamestecuri

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016