Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGEA nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă
*) Republicată în temeiul art. VI alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 30 iunie 2021, aprobată prin Legea nr. 54/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 15 martie 2022, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 481/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 22 iulie 2008 şi, ulterior, a mai fost modificată prin: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2009, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 3 septembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 8/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 12 ianuarie 2010; – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 253/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1093 din 17 noiembrie 2020.
CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. (2) Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit prezentei legi, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române, precum şi persoanelor fizice.
ART. 2 Concepţia, organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţilor de protecţie civilă se stabilesc şi se realizează la nivel local şi naţional pe principiile autonomiei, subsidiarităţii, legalităţii, responsabilităţii, corelării obiectivelor şi resurselor, cooperării şi solidarităţii.
ART. 3 (1) Atribuţiile protecţiei civile sunt următoarele: a) identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României; b) culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la protecţia civilă; c) informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă; d) organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu; e) înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţii de protecţie civilă; f) protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate; g) asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei în situaţii de protecţie civilă; h) organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă; i) asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare; j) participarea la misiuni internaţionale specifice; k) constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice.
(2) Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu cele cuprinse în alte acte normative incidente sau conexe, precum şi cu prevederile actelor internaţionale în domeniu, la care România este parte. (3) Îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă se realizează, potrivit legii, de către serviciile de urgenţă publice sau private, profesioniste şi voluntare. (4) Serviciile de urgenţă private se înfiinţează de către operatori economici şi instituţii sau se constituie ca societăţi comerciale, în condiţiile legii.
ART. 4 (1) Unităţile administrativ-teritoriale, localităţile componente, instituţiile publice, operatorii economici şi obiectivele se clasifică, din punctul de vedere al protecţiei civile, în funcţie de tipurile de riscuri specifice. (2) Criteriile de clasificare din punctul de vedere al protecţiei civile se elaborează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului**). **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de tipurile de riscuri specifice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 13 iulie 2005.
(3) La nivelul centrelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti se înfiinţează catalogul local cuprinzând clasificarea localităţilor, a instituţiilor, a operatorilor economici şi a obiectivelor din punctul de vedere al protecţiei civile. (4) Datele din catalogul local prevăzut la alin. (3) se actualizează permanent şi se transmit la Centrul Operaţional Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care le centralizează în cuprinsul catalogului naţional.
ART. 5 (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice, organizaţiile neguvernamentale şi operatorii economici, indiferent de forma de proprietate, răspund de aplicarea măsurilor de protecţie civilă stabilite prin prezenta lege şi prin planurile proprii, potrivit domeniului lor de competenţă. (2) Persoanelor fizice şi persoanelor juridice române sau celor străine care au filiale sau sucursale în ţară ori desfăşoară activităţi pe teritoriul României li se aplică prevederile prezentei legi. (3) Persoanele prevăzute la alin. (2) sunt obligate să respecte normele specifice de protecţie civilă, să participe la activităţile de pregătire specifice şi să contribuie la ducerea la îndeplinire a măsurilor şi a acţiunilor prevăzute în planurile şi programele de protecţie civilă sau a celor dispuse de autorităţile abilitate pe timpul acţiunilor de intervenţie şi de restabilire a stării de normalitate.
ART. 6 (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sunt obligate să asigure capacităţi de intervenţie specializate, corespunzător tipurilor de riscuri la care sunt expuse teritoriul şi populaţia, în timpi de răspuns optimi, indiferent de locul şi momentul în care se produce situaţia de urgenţă. (2) Măsurile organizatorice şi de pregătire pe linia protecţiei civile au caracter permanent şi se intensifică la instituirea stărilor excepţionale şi la declararea mobilizării sau pe timp de război. (3) Măsurile de protecţie civilă se aplică gradual, în funcţie de amploarea şi intensitatea situaţiei de urgenţă.
ART. 7 (1) Coordonarea în domeniul protecţiei civile se asigură de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. (2) Controlul şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate în domeniul protecţiei civile se asigură, la nivel central, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, de către inspectoratele judeţene şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
ART. 8 (1) Activităţile şi măsurile de protecţie civilă se planifică, se organizează şi se aplică în concordanţă cu prevederile prezentei legi şi ale actelor normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate naţională, cu planurile şi programele adoptate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, precum şi cu programele şi procedurile elaborate de organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunii Europene. (2) La elaborarea strategiei naţionale a protecţiei civile se au în vedere principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.
ART. 9 (1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele înţelesuri: a) dezastru - evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului şi care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii; b) situaţie de protecţie civilă - situaţia generată de iminenţa producerii sau de producerea dezastrelor, a conflictelor militare şi/sau a altor situaţii neconvenţionale care, prin nivelul de gravitate, pun în pericol sau afectează viaţa, mediul, bunurile şi valorile culturale şi de patrimoniu; c) înştiinţare - activitatea de transmitere a informaţiilor autorizate despre iminenţa producerii sau producerea dezastrelor şi/sau a conflictelor armate către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, în scopul evitării surprinderii şi al realizării măsurilor de protecţie; d) avertizare - aducerea la cunoştinţa populaţiei a informaţiilor necesare despre iminenţa producerii sau producerea unor dezastre; e) prealarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unui atac aerian; f) alarmare - transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian; g) adăpostire - măsură specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare şi al situaţiilor de urgenţă, împotriva efectelor acestora. Adăposturile de protecţie civilă sunt spaţii special amenajate pentru protecţie în situaţii specifice, proiectate, executate, dotate, echipate şi autorizate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul afacerilor interne*); *) A se vedea Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 180/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1253 din 27 decembrie 2022.
h) asanare - ansamblul de lucrări şi operaţiuni executate pentru înlăturarea sau distrugerea muniţiei neexplodate şi dezafectarea terenurilor, altele decât poligoanele de trageri ale structurilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
(2) Termenii şi expresiile referitoare la situaţii de urgenţă, factori şi tipuri de riscuri, stare de alertă, intervenţie operativă şi evacuare au înţelesurile prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. II Organizarea protecţiei civile ART. 10 Organizarea protecţiei civile la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, al instituţiilor publice, al operatorilor economici şi al organizaţiilor neguvernamentale se realizează în raport cu clasificarea acestora din punctul de vedere al protecţiei civile şi constă în: a) constituirea organismelor şi structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă, inclusiv al protecţiei civile; b) constituirea serviciilor pentru situaţii de urgenţă; c) încadrarea inspectorilor şi/sau a personalului de specialitate în domeniul protecţiei civile; d) întocmirea planurilor de analiză şi de acoperire a tipurilor de riscuri în teritoriul de competenţă sau în domeniul de activitate; e) planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a populaţiei şi a salariaţilor privind protecţia civilă; f) organizarea evacuării în caz de urgenţă civilă; g) organizarea cooperării şi a colaborării privind protecţia civilă; h) planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute la lit. a)-c), precum şi pentru realizarea măsurilor stabilite în planurile prevăzute la lit. d).
ART. 11 Managementul protecţiei civile se asigură de către componentele Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 12 (1) Activitatea de protecţie civilă din România este coordonată de prim-ministru, care conduce această activitate prin ministrul afacerilor interne, în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. (2) La nivelul instituţiilor publice centrale şi locale, activitatea de protecţie civilă este condusă de către preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, constituite potrivit legii, iar la nivelul operatorilor economici, de către conducătorii acestora.
ART. 13 (1) La toate nivelurile de competenţă, în structurile cu activitate permanentă sau temporară din Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se constituie structuri specializate în domeniul protecţiei civile. (2) La nivelul municipiilor, al oraşelor, al comunelor, al instituţiilor publice şi al operatorilor economici cuprinşi în clasificarea din punctul de vedere al protecţiei civile se încadrează personal de specialitate cu atribuţii în domeniul protecţiei civile. (3) Personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul protecţiei civile se încadrează la: a) ministerele şi instituţiile publice centrale la care, potrivit legii, nu se constituie centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă; b) serviciile publice deconcentrate la nivel judeţean, la nivelul municipiului Bucureşti şi sectoarelor acestuia, din subordinea ministerelor care, potrivit legii, constituie centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă; c) regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile comerciale care, prin specificul activităţii lor, pot crea stări potenţial generatoare de situaţii de urgenţă civilă sau sunt expuse unor riscuri majore; d) consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care, potrivit schemelor cu riscuri teritoriale întocmite conform legii de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, există pericolul potenţial de producere a dezastrelor naturale provocate de cutremure, inundaţii şi incendii de pădure.
(4) Personalul de specialitate prevăzut la alin. (2) asigură permanent coordonarea planificării şi a realizării activităţilor şi măsurilor de protecţie civilă, participă la pregătirea serviciilor de urgenţă, a salariaţilor şi/sau a populaţiei şi asigură coordonarea secretariatelor tehnice ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă, respectiv a celulelor de urgenţă. (5) Persoanele prevăzute la alin. (3), cu excepţia celor încadrate la societăţi comerciale şi regii autonome, sunt funcţionari publici şi, pe timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, sunt învestite, în calitate de inspectori de protecţie civilă, cu exerciţiul autorităţii publice. Calitatea de inspector de protecţie civilă se atribuie prin ordin sau prin dispoziţie scrisă a angajatorului. (6) Personalul de specialitate poate fi încadrat în muncă sau în serviciu, după caz, numai după obţinerea unui certificat de competenţe profesionale în condiţiile stabilite prin metodologia emisă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. (7) În funcţie de complexitatea şi volumul atribuţiilor de serviciu, personalul de specialitate prevăzut la alin. (2) poate îndeplini, prin cumul, şi atribuţiile cadrului tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor.
ART. 14 La instituirea măsurilor excepţionale, precum şi în situaţii de conflict armat, structurile existente pe timp de pace, ca şi cele care se completează sau se înfiinţează la mobilizare, îndeplinesc funcţiile şi atribuţiile pe linia protecţiei civile prevăzute de lege.
ART. 15 (1) Activitatea de prevenire în domeniul protecţiei civile şi/sau al intervenţiei operative se asigură de către serviciile de urgenţă, prin structuri specializate, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile stabilite potrivit legii. (2) Serviciile de urgenţă profesioniste sau voluntare şi celelalte structuri specializate pentru intervenţie şi acţiune în situaţii de urgenţă, constituite de către autorităţile abilitate în condiţiile legii, cuprind personal şi formaţiuni instruite în specialităţi necesare protecţiei civile. (3) Prevederile alin. (2) se aplică şi serviciilor de urgenţă private, constituite potrivit dispoziţiilor legale. (4) Criteriile de performanţă pentru formaţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) se elaborează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne*). *) A se vedea Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iunie 2019, şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 360/2004 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind structura organizatorică şi dotarea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 16 Coordonarea de specialitate a activităţilor de protecţie civilă prevăzute la art. 15 alin. (1) se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin structurile sale specializate, şi la nivel local, prin inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti ori, pe timpul stărilor excepţionale de mobilizare sau la război, prin punctele de comandă care se asigură din timp de pace la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, la cele judeţene, municipale, de sectoare, orăşeneşti, al altor localităţi importante, precum şi la unele instituţii publice şi operatori economici.
CAP. III Drepturile şi obligaţiile cetăţenilor SECŢIUNEA 1 Drepturi ART. 17 Cetăţenii au dreptul să încheie contracte de voluntariat pentru încadrarea în serviciile de urgenţă voluntare cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale. Statutul personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne**). **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.579/2005 pentru aprobarea Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 10 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 18 (1) Cetăţenii care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru sau ale unui conflict armat ori ca urmare a executării intervenţiei de către serviciile de urgenţă au dreptul la ajutoare de urgenţă şi la despăgubiri, după caz. (2) Despăgubirile se acordă în urma solicitării scrise a celui prejudiciat, adresată primarului, pe baza actului de constatare întocmit de organele competente şi a hotărârii consiliului local, din fondurile prevăzute în bugetul local cu această destinaţie sau din cele aprobate prin hotărâre a Guvernului.
ART. 19 Personalul serviciilor de urgenţă voluntare şi cetăţenii care participă la acţiuni preventive şi de intervenţie pentru limitare, recuperare şi reabilitare pe timpul situaţiilor de urgenţă beneficiază de compensaţii băneşti, drepturi sociale şi alte facilităţi stabilite în Statutul personalului voluntar prevăzut la art. 17.
SECŢIUNEA a 2-a Obligaţii ART. 20 (1) Cetăţenii sunt obligaţi: a) să respecte şi să aplice normele şi regulile de protecţie civilă stabilite de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de conducătorii instituţiilor publice, ai operatorilor economici ori ai organizaţiilor neguvernamentale, după caz; b) să ducă la îndeplinire măsurile de protecţie civilă dispuse, în condiţiile legii, de autorităţile competente sau de personalul învestit cu exerciţiul autorităţii publice din cadrul serviciilor publice de urgenţă; c) să informeze autorităţile sau serviciile de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminenţa producerii sau producerea oricărei situaţii de urgenţă despre care iau cunoştinţă; d) să informeze serviciile de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie rămase neexplodate; e) să participe la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea; f) să participe la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de necesitate, la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren; g) să îşi asigure mijloacele individuale de protecţie, trusa sanitară, rezerva de alimente şi apă, precum şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor; h) să permită, în situaţii de protecţie civilă, accesul forţelor şi mijloacelor de intervenţie în incinte sau pe terenuri proprietate privată; i) să permită instalarea mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparţinând asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor autorizate, în vederea întreţinerii acestora; j) să accepte şi să efectueze evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse şi aduse la cunoştinţă de către autorităţile abilitate; k) să solicite avizele şi autorizaţiile privind protecţia civilă, în cazurile prevăzute de lege.
(2) Îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) revine, corespunzător situaţiei în care se găsesc, şi cetăţenilor străini care desfăşoară activităţi, au reşedinţa sau se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României. (3) Cetăţenii declaraţi inapţi de muncă din motive medicale sunt scutiţi, pe timpul intervenţiei în sprijinul forţelor de protecţie civilă, de prestarea de servicii ori de participarea la executarea de lucrări, evacuarea de bunuri şi altele asemenea, care presupun efort fizic.
CAP. IV Atribuţii şi obligaţii privind protecţia civilă SECŢIUNEA 1 Atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice ART. 21 (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură stabilirea şi integrarea măsurilor de protecţie civilă în planurile şi programele de dezvoltare economico-socială ce se elaborează la nivel naţional, judeţean şi local şi urmăresc realizarea acestora. (2) Măsurile şi acţiunile de prevenire din planurile de protecţie civilă se planifică şi se execută prioritar de către toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, potrivit competenţelor acestora. (3) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale poartă întreaga răspundere pentru asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei afectate de urmările calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă. (4) Asigurarea condiţiilor prevăzute la alin. (3) se realizează prin serviciile de urgenţă, serviciile publice de gospodărie comunală, instituţii şi operatori economici, inclusiv prin utilizarea, în condiţiile legii, a bunurilor din rezervele de stat şi a serviciilor şi bunurilor puse la dispoziţie de organizaţii neguvernamentale române sau de comunităţile locale şi populaţia din zonele neafectate, de state şi organizaţii străine ori cu caracter internaţional.
ART. 22 Guvernul exercită următoarele atribuţii principale: a) aprobă strategia naţională a protecţiei civile şi actele normative specifice, potrivit competenţei; b) analizează periodic şi ori de câte ori situaţia o impune activitatea de protecţie civilă; c) aprobă planul naţional de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă; d) propune, potrivit legii, Preşedintelui României instituirea şi încetarea stării de urgenţă în zonele afectate; e) încheie acorduri internaţionale în domeniul protecţiei civile; f) adoptă hotărâri prin care se acordă ajutoare de urgenţă şi despăgubiri persoanelor fizice şi juridice afectate; g) aprobă planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de protecţie civilă cu caracter internaţional; h) solicită, la nevoie, sprijin internaţional; i) aprobă acordarea de ajutor, în urma solicitărilor, statelor afectate de dezastre.
ART. 23 (1) Ministerele, autorităţile publice autonome şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale exercită următoarele atribuţii principale: a) stabilesc atribuţiile ce revin structurilor proprii; b) elaborează planuri şi programe privind protecţia civilă în domeniul propriu de competenţă; c) asigură resursele necesare intervenţiei; d) constituie capacităţi operaţionale de intervenţie, pe care, în caz de necesitate, le pun la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice locale; e) iniţiază programe sau teme de cercetare în domeniu; f) constituie baza de date specifică domeniului propriu de activitate, necesară protecţiei civile; g) asigură participarea reprezentanţilor, a experţilor şi a specialiştilor la activităţile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă; h) pun la dispoziţie Ministerului Afacerilor Interne personal calificat în vederea constituirii echipelor de experţi pentru evaluare sau personalul necesar intervenţiei, după caz; i) pun la dispoziţie Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă datele şi informaţiile solicitate în scopul elaborării strategiei naţionale de protecţie civilă, a planurilor şi programelor de protecţie civilă, precum şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă pentru constituirea bazei de date proprii; j) asigură gestionarea tipurilor de riscuri specifice şi îndeplinirea funcţiilor de sprijin prin structuri specifice domeniilor de competenţă, potrivit legii. Organizarea şi funcţionarea acestor structuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(2) Ministerul Apărării Naţionale planifică şi execută măsurile de protecţie civilă, potrivit organizării şi planurilor specifice proprii şi planurilor comune cu alte ministere.
ART. 24 (1) Ministerul Afacerilor Interne exercită, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, următoarele atribuţii principale: a) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, proiectul de strategie naţională a protecţiei civile; b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative specifice; c) coordonează activităţile de evacuare, potrivit planurilor întocmite; d) organizează şi conduce activitatea de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare; e) analizează periodic, împreună cu autorităţile administraţiei publice centrale, stadiul realizării măsurilor necesare a fi luate în situaţii de protecţie civilă; f) elaborează norme metodologice pentru întocmirea planurilor de urgenţă internă şi externă a operatorilor economici*); *) A se vedea Ordinul ministrului afacerilor interne şi al preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 61/113/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului nuclear sau radiologic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 156/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea şi testarea planurilor de urgenţă în caz de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2018.
g) organizează şi conduce exerciţii şi aplicaţii de specialitate; h) coordonează acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă; i) colaborează cu organisme internaţionale de specialitate.
(2) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este autoritate de reglementare în domeniul protecţiei civile. (3) Controlul de stat în domeniul protecţiei civile se realizează prin activităţi de reglementare, avizare, autorizare, atestare, recunoaştere, verificare şi control şi se exercită prin Inspecţia de Prevenire din structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv prin inspecţiile de prevenire din cadrul inspectoratelor judeţene şi al municipiului Bucureşti, în scopul aplicării unitare a prevederilor legale pe întreg teritoriul României. (4) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă îndeplineşte rolul de punct naţional de contact în relaţiile cu organisme internaţionale de profil.
ART. 25 Consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale: a) aprobă organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, analizează anual şi ori de câte ori este nevoie activitatea desfăşurată şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia; b) aprobă planurile anuale şi de perspectivă pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare destinate prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă; c) participă, potrivit legii, la asigurarea finanţării măsurilor şi a acţiunilor de protecţie civilă, precum şi a serviciilor de urgenţă şi a structurilor care au atribuţii legale în acest domeniu; d) stabilesc, în condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei civile; e) înfiinţează, în condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, centre de formare şi evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgenţă; f) gestionează, depozitează, întreţin şi asigură conservarea aparaturii şi a materialelor de protecţie civilă, prin serviciile specializate din subordine; g) asigură spaţiile necesare funcţionării inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a centrelor operaţionale, precum şi spaţiile pentru depozitarea materialelor de intervenţie.
ART. 26 Prefectul are următoarele atribuţii principale: a) aprobă planurile operative şi de pregătire pe linia protecţiei civile şi planificarea exerciţiilor şi a altor activităţi desfăşurate la nivelul unităţii administrativ-teritoriale; b) urmăreşte îndeplinirea măsurilor de protecţie civilă la nivelul unităţii administrativ-teritoriale; c) dispune, potrivit legii, instituirea stării de alertă, activarea sau folosirea, după caz, a formaţiunilor de intervenţie; d) aprobă schema cu riscurile teritoriale întocmită de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă; e) asigură condiţii pentru buna desfăşurare şi integrarea activităţii forţelor de intervenţie din alte judeţe sau a echipelor internaţionale, după caz, sosite în unitatea administrativ-teritorială în scopul limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor; f) prezintă consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, propuneri de completare a sistemului de înştiinţare şi alarmare a populaţiei, a fondului de adăpostire, a bazei materiale şi alte măsuri de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului; g) exercită controlul aplicării măsurilor în situaţiile de protecţie civilă.
ART. 27 Primarul are următoarele atribuţii principale: a) propune consiliului local structura organizatorică de protecţie civilă; b) aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local în domeniul protecţiei civile; c) aprobă planurile operative, de pregătire şi planificare a exerciţiilor de specialitate; d) propune fondurile necesare realizării măsurilor de protecţie civilă; e) conduce exerciţiile, aplicaţiile şi activităţile de pregătire privind protecţia civilă; f) coordonează activitatea serviciilor de urgenţă voluntare; g) aprobă planurile de cooperare cu localităţile învecinate şi organismele neguvernamentale; h) dispune măsuri şi controlează modul de întreţinere a spaţiilor de adăpostire colective de către administratorul acestora; i) urmăreşte realizarea, întreţinerea şi funcţionarea legăturilor şi mijloacelor de înştiinţare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă; j) răspunde de alarmarea, protecţia şi pregătirea populaţiei pentru situaţiile de protecţie civilă; k) solicită asistenţă tehnică şi sprijin pentru gestionarea situaţiilor de protecţie civilă; l) exercită controlul aplicării măsurilor de protecţie civilă în plan local; m) asigură evaluarea şi centralizarea solicitărilor de ajutoare şi despăgubiri în situaţii de protecţie civilă, precum şi distribuirea celor primite; n) coordonează nemijlocit evacuarea populaţiei din zonele afectate de situaţiile de protecţie civilă; o) stabileşte măsurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi a alimentării cu energie şi apă a populaţiei evacuate; p) dispune măsuri pentru asigurarea ordinii publice în zona sinistrată; q) cooperează cu primarii localităţilor sau ai sectoarelor limitrofe, după caz, în probleme de interes comun; r) gestionează, depozitează, întreţine şi conservă tehnica, aparatura şi materialele de protecţie civilă, prin serviciile de specialitate subordonate.
SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile conducătorilor instituţiilor publice, operatorilor economici, proiectanţilor, constructorilor, beneficiarilor şi salariaţilor ART. 28 (1) Conducătorii instituţiilor publice, patronii şi managerii operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, au următoarele obligaţii principale: a) asigură identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici, generatori de evenimente periculoase; b) stabilesc şi urmăresc îndeplinirea măsurilor şi a acţiunilor de prevenire şi de pregătire a intervenţiei, în funcţie de încadrarea în clasificarea de protecţie civilă; c) organizează şi dotează, pe baza criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, servicii de urgenţă private şi stabilesc regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora ori încheie contracte cu alte servicii de urgenţă private, care dispun de forţe şi mijloace capabile să intervină operativ şi eficace în cazul situaţiilor de protecţie civilă; d) participă la exerciţii şi aplicaţii de protecţie civilă şi conduc nemijlocit acţiunile de alarmare, evacuare, intervenţie, limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de urgenţă desfăşurate de unităţile proprii; e) asigură gratuit forţelor de intervenţie chemate în sprijin în situaţii de urgenţă echipamentele, substanţele, mijloacele şi antidoturile adecvate riscurilor specifice; f) organizează instruirea şi pregătirea personalului încadrat în muncă privind protecţia civilă; g) asigură alarmarea populaţiei din zona de risc creată ca urmare a activităţilor proprii desfăşurate; h) prevăd, anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor de protecţie civilă; i) înştiinţează persoanele şi organismele competente asupra factorilor de risc şi le semnalează, de îndată, cu privire la iminenţa producerii sau producerea unei situaţii de protecţie civilă la nivelul instituţiei sau operatorului economic; j) stabilesc şi transmit către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor regulile şi măsurile de protecţie specifice, corelate cu riscurile previzibile la utilizare, manipulare, transport şi depozitare; k) încheie convenţii sau protocoale de cooperare cu serviciile de urgenţă profesioniste sau voluntare; l) menţin în stare de funcţionare mijloacele de transmisiuni-alarmare, spaţiile de adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau intervenţiei, ţin evidenţa acestora şi le verifică periodic; m) îndeplinesc alte obligaţii şi măsuri stabilite, potrivit legii, de către organismele şi organele abilitate.
(2) Conducătorii instituţiilor publice şi ai operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, sunt obligaţi să permită instalarea, fără plată, a mijloacelor de alarmare pe clădirile proprii. (3) Operatorii economici a căror activitate prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase se supun şi prevederilor legislaţiei specifice.
ART. 29 Persoanele fizice sau juridice care deţin imobile în indiviziune sau le utilizează în comun sunt obligate să coopereze pentru îndeplinirea măsurilor de protecţie civilă pentru întregul imobil sau ansamblu de imobile.
ART. 30 (1) Proiectanţii, constructorii şi beneficiarii de investiţii au următoarele obligaţii: a) să prevadă în documentaţiile tehnice ale investiţiilor măsurile specifice, echipamentele şi dotările necesare, conform normativelor în vigoare, şi să asigure realizarea lor înainte de darea în exploatare a investiţiei; b) să obţină toate avizele, autorizaţiile şi acordurile privind protecţia civilă, conform legii, şi să urmărească realizarea măsurilor stabilite în cuprinsul acestora; c) să evalueze riscul seismic al zonei în care se execută lucrările şi să întocmească proiectul, respectiv să execute construcţia sau instalaţia conform gradului de risc seismic evaluat.
(2) În toate fazele de cercetare, proiectare, execuţie şi pe întreaga lor durată de existenţă, construcţiile şi amenajările, echipamentele, utilajele şi instalaţiile tehnologice pentru autorizare în domeniul protecţiei civile se supun unei examinări sistematice şi calificate pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor, în condiţiile prevăzute de reglementările specifice. (3) Obligaţia executării activităţilor prevăzute la alin. (2) revine persoanelor care concură la proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, postutilizarea construcţiilor, a echipamentelor şi a instalaţiilor tehnologice, potrivit obligaţiilor şi răspunderilor prevăzute de lege. (4) Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor se elaborează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 31 Salariaţii au următoarele drepturi şi obligaţii: a) să beneficieze, în mod gratuit, de echipament de protecţie individuală, de tratament medical şi antidoturi, dacă sunt încadraţi la operatori economici sau instituţii cu surse de risc nuclear, chimic sau biologic; b) să beneficieze de măsurile de protecţie socială prevăzute prin lege pentru perioadele de întrerupere a activităţii, impuse de situaţiile de protecţie civilă; c) să respecte normele, regulile şi măsurile de protecţie civilă stabilite; d) să participe la instruiri, exerciţii, aplicaţii şi la alte forme de pregătire specifică.
CAP. V Pregătirea pentru protecţia civilă ART. 32 Pregătirea pentru protecţia civilă cuprinde pregătirea populaţiei şi a salariaţilor, pregătirea serviciilor de urgenţă, pregătirea personalului cu funcţii de conducere pe linia protecţiei civile, precum şi a personalului de specialitate.
ART. 33 (1) Pregătirea profesională a serviciilor de urgenţă şi a altor forţe cu care se cooperează se realizează pe baza programelor anuale de pregătire, aprobate de şefii acestora. (2) Planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de cooperare privind protecţia civilă la care participă, potrivit specificului acestora, serviciile de urgenţă, forţele de protecţie şi sprijin şi populaţia se aprobă de prefect, primar sau de ministrul afacerilor interne, după caz. (3) Exerciţiile de cooperare interjudeţene/regionale şi cele cu caracter internaţional se aprobă de Guvern, la propunerea ministrului afacerilor interne. (4) În documentele de planificare a pregătirii privind protecţia civilă se prevăd şi resursele materiale şi financiare necesare, precum şi cine le asigură.
ART. 34 (1) Iniţierea, calificarea, perfecţionarea sau specializarea conducătorilor structurilor specializate de protecţie civilă, a şefilor serviciilor de urgenţă voluntare şi private, a personalului de specialitate menţionat la art. 13 alin. (2), precum şi a altor persoane cu atribuţii în acest domeniu se realizează prin cursuri, convocări sau instructaje şi se desfăşoară în Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă şi în centrele zonale ale acestuia, precum şi în Institutul Naţional de Administraţie sau în alte instituţii de învăţământ de profil. (2) Pregătirea pentru protecţia civilă în instituţiile de învăţământ militar este obligatorie şi se desfăşoară pe baza tematicilor elaborate cu consultarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
ART. 35 Formarea, perfecţionarea şi specializarea personalului serviciilor de urgenţă profesioniste şi al structurilor componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă se realizează în instituţiile de învăţământ de profil din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a Ministerului Apărării Naţionale, precum şi în alte unităţi abilitate din ţară şi din străinătate.
ART. 36 (1) Informarea şi educarea preventivă a populaţiei privind protecţia civilă sunt obligatorii şi se asigură prin: instituţiile de învăţământ şi educaţie de toate gradele, mijloacele de informare în masă şi serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă. (2) Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, stabileşte, prin protocol, temele şi activităţile practic-aplicative de educaţie privind protecţia civilă, care se includ în programele de învăţământ, precum şi în planurile activităţilor extraşcolare. (3) Societăţile publice şi private, naţionale şi locale, de radio şi televiziune, precum şi presa scrisă sunt obligate să asigure prezentarea în emisiunile, respectiv în ştirile şi reportajele acestora, a riscurilor potenţiale, măsurilor preventive şi a modului de acţiune şi comportare a populaţiei pe timpul situaţiilor de urgenţă civilă. (4) La informarea şi educarea preventivă a populaţiei privind protecţia civilă participă şi organizaţiile neguvernamentale de interes public, potrivit statutelor şi specificului activităţilor acestora.
ART. 37 (1) Instruirea salariaţilor privind protecţia civilă se asigură sistematic, de regulă împreună cu instructajele de prevenire şi stingere a incendiilor, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile generale elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul afacerilor interne*). *) A se vedea Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor generale privind instruirea salariaţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 12 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Participarea salariaţilor la instruire constituie sarcină de serviciu.
ART. 38 Periodic, pe baza planurilor şi a programelor de pregătire şi cu aprobarea primarului localităţii, se efectuează exerciţii de alarmare publică.
CAP. VI Protecţia populaţiei şi a bunurilor materiale ART. 39 Protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi a valorilor culturale se realizează printr-un ansamblu de activităţi constând în: înştiinţare, avertizare şi alarmare, adăpostire, protecţie nucleară, biologică şi chimică, evacuare şi alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice.
SECŢIUNEA 1 Înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea ART. 40 (1) Înştiinţarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sau de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la populaţie sau de la structurile care monitorizează sursele de risc. (2) Avertizarea populaţiei se realizează de către autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele de avertizare specifice, în baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.
ART. 41 (1) Prealarmarea se realizează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile de urgenţă profesioniste, după caz, pe baza informaţiilor primite de la Statul Major al Apărării, şi de structurile specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, pe baza planurilor de cooperare întocmite în acest sens. (2) Alarmarea populaţiei se realizează de autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, după caz, prin mijloacele specifice, pe baza înştiinţării primite de la structurile abilitate.
ART. 42 (1) Mijloacele de avertizare şi alarmare specifice se instalează în locurile stabilite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de serviciile de urgenţă profesioniste. (2) Normele tehnice privind instalarea sistemului integrat de avertizare şi alarmare a populaţiei şi instrucţiunile privind semnalele şi mesajele de avertizare şi alarmare se elaborează de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne**) şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. **) A se vedea Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 886/2005 pentru aprobarea Normelor tehnice privind Sistemul naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.259/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 18 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) La solicitarea preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă, mesajele de avertizare şi alarmare se transmit obligatoriu, cu prioritate şi gratuit, prin orice operator audiovizual public sau privat de pe teritoriul României.
ART. 43 În cazul unui atac iminent, în situaţia în care nu s-a declarat starea de război, primele mesaje de prealarmă şi de alarmă se transmit cu aprobarea ministrului afacerilor interne, pe baza înştiinţărilor Statului Major al Apărării şi structurilor specializate din cadrul categoriilor de forţe armate, conform planurilor de cooperare întocmite în acest sens.
ART. 44 (1) Folosirea mijloacelor de alarmare în cazul producerii unor dezastre se execută numai cu aprobarea primarului localităţii, a conducătorului instituţiei publice sau a operatorului economic implicat, după caz, ori a împuterniciţilor acestora. (2) Sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare la localităţi, instituţii publice şi operatori economici se verifică periodic prin executarea de antrenamente şi exerciţii. (3) Folosirea mijloacelor tehnice de alarmare şi alertare cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor tehnice prevăzute la art. 42 alin. (2) este interzisă.
SECŢIUNEA a 2-a Adăpostirea ART. 45 (1) Pentru protecţia populaţiei şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional de efectele atacurilor din aer se realizează sistemul naţional de adăpostire, care cuprinde: adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, adăposturi publice de protecţie civilă aflate în administrarea consiliilor locale şi fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici şi proprietarii de imobile. (2) Autorităţile administraţiei publice, instituţiile publice, operatorii economici şi proprietarii de imobile au obligaţia să prevadă în planurile de investiţii şi să realizeze adăposturi de protecţie civilă. (3) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile de urgenţă de la toate nivelurile de competenţă vor identifica şi vor stabili posibilităţile de utilizare pentru adăpostire a unor galerii de mină, tuneluri, peşteri, grote etc. existente în apropierea zonelor dens populate sau în zone prevăzute pentru amenajare de tabere de sinistraţi, evacuaţi sau refugiaţi. (4) Categoriile de construcţii la care este obligatorie realizarea de adăposturi publice de protecţie civilă, precum şi adăposturile care se amenajează ca puncte de comandă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne***). ***) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 862/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă de protecţie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 25 noiembrie 2016.
(5) Adăposturile publice de protecţie civilă prevăzute în documentaţiile tehnice ale investiţiilor se avizează tehnic, premergător eliberării autorizaţiilor de construire, de către serviciile de urgenţă profesioniste, potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobată de ministrul afacerilor interne şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I****). ****) A se vedea şi nota de subsol corespunzătoare asteriscului din finalul art. 9 alin. (1) lit. g).
(6) În timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă, cu excepţia spaţiilor amenajate ca puncte de comandă, pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste. (7) Adăposturile publice de protecţie civilă se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste; deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare. (8) Construirea adăposturilor şi amenajarea altor spaţii de adăpostire cuprinse în planurile de mobilizare se execută la punerea în aplicare a planurilor respective.
SECŢIUNEA a 3-a Asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată ART. 46 Asanarea terenului şi neutralizarea muniţiei rămase neexplodate din timpul conflictelor armate se execută de către subunităţi specializate şi specialişti pirotehnicieni din serviciile de urgenţă profesioniste din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit instrucţiunilor şi normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne.
ART. 47 (1) Muniţiile se distrug în poligoane ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale sau pe terenuri puse la dispoziţie de autorităţile administraţiei publice locale în a căror rază administrativ-teritorială se execută lucrările de asanare. Terenurile stabilite pentru distrugerea muniţiei se amenajează potrivit instrucţiunilor şi normelor tehnice specifice, elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. (2) Autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, instituţiile publice şi operatorii economici asigură subunităţii de intervenţie care execută asanarea pirotehnică, accesul în teren şi, gratuit, mâna de lucru auxiliară, mijloace de transport cu şoferi şi carburantul aferent, materialele, asistenţa sanitară, precum şi cazarea şi hrănirea efectivelor necesare acestor lucrări. (3) Paza muniţiilor şi a terenurilor în curs de asanare, precum şi însoţirea transporturilor de muniţii se execută de personal autorizat.
ART. 48 (1) Persoanele fizice şi juridice care iau cunoştinţă de existenţa muniţiilor au obligaţia să anunţe de îndată centrul operaţional din cadrul serviciului de urgenţă profesionist, dispeceratul integrat de urgenţă, poliţia sau primarul, după caz. (2) Se interzice persoanelor fizice neautorizate să ridice, să manipuleze ori să utilizeze muniţia neexplodată.
ART. 49 Materialele explozive şi mijloacele de aprindere necesare pentru distrugerea muniţiei rămase neexplodate se pun la dispoziţie specialiştilor pirotehnicieni, la cererea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, prin inspectoratele de jandarmi judeţene.
ART. 50 Formaţiunile de intervenţie prevăzute la art. 46 execută gratuit acţiuni de distrugere a zăpoarelor care pun în pericol localităţile sau siguranţa cetăţeanului.
SECŢIUNEA a 4-a Protecţia nucleară, radiologică, chimică şi biologică ART. 51 (1) Protecţia nucleară, radiologică, chimică şi biologică a populaţiei se realizează prin mijloace de protecţie individuală, colectivă sau prin alte măsuri tehnice şi organizatorice specifice, cu prioritate în zonele de risc. (2) Instituţiile publice şi operatorii economici care produc, transportă, depozitează sau manipulează substanţe periculoase în cantităţi care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea cetăţenilor organizează şi execută controlul contaminării radioactive, chimice şi biologice a materiilor prime şi produselor finite şi realizează măsurile de decontaminare a personalului propriu, terenului, clădirilor şi utilajelor.
ART. 52 Mijloacele de protecţie individuală a cetăţenilor se asigură potrivit criteriilor elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate prin hotărâre a Guvernului*). *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 501/2005 pentru aprobarea Criteriilor privind asigurarea mijloacelor de protecţie individuală a cetăţenilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 8 iunie 2005.
ART. 53 Decontaminarea se realizează prin operaţiuni şi tehnici speciale efectuate de către serviciile de urgenţă, unele unităţi militare şi operatori economici, potrivit normelor tehnice elaborate de ministerele de profil şi avizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
ART. 54 (1) Depoluarea constă în luarea unor măsuri specifice pentru identificarea şi eliminarea surselor poluante, limitarea, îndepărtarea sau neutralizarea agenţilor poluatori ai apei, aerului şi terenului. (2) Măsurile de depoluare sunt însoţite, după caz, de evacuarea persoanelor şi a animalelor din mediul poluat sau de interzicerea utilizării apei, a alimentelor şi a furajelor contaminate. (3) Se interzice comercializarea sau utilizarea pentru consum a bunurilor contaminate. (4) Operatorii economici şi instituţiile publice au obligaţia să avertizeze imediat populaţia asupra riscurilor de poluare şi contaminare a zonelor limitrofe unităţilor respective şi să intervină cu forţele şi mijloacele de care dispun pentru protecţia populaţiei şi înlăturarea efectelor poluării.
SECŢIUNEA a 5-a Evacuarea ART. 55 Evacuarea se execută pe baza planurilor întocmite în acest scop, conform normelor şi instrucţiunilor elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
ART. 56 (1) Trecerea la executarea acţiunii de evacuare în situaţii de dezastre se hotărăşte de primar sau de prefect, după caz, la propunerea comitetului pentru situaţii de urgenţă competent. (2) În situaţii de conflict armat, evacuarea se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea ministrului apărării naţionale.
ART. 57 Principiile evacuării în situaţii de conflict armat se stabilesc prin hotărâre a Guvernului**). **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.222/2005 privind stabilirea principiilor evacuării în situaţii de conflict armat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 19 octombrie 2005.
ART. 58 Accesul persoanelor neautorizate în zonele afectate şi periculoase, delimitate şi marcate corespunzător, care intră sub incidenţa situaţiilor de protecţie civilă, este interzis.
CAP. VII Limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de protecţie civilă ART. 59 (1) Limitarea şi înlăturarea urmărilor situaţiilor de protecţie civilă cuprind ansamblul de activităţi şi acţiuni executate în scopul restabilirii situaţiei de normalitate în zonele afectate. (2) La acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă participă structuri de intervenţie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, existente pe timp de pace sau care se pot mobiliza în timp scurt, unităţi şi formaţiuni militare ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, servicii de urgenţă voluntare, formaţiuni de Cruce Roşie şi alte structuri cu atribuţii în domeniu. (3) Intervenţia operativă a structurilor prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza planurilor de intervenţie şi cooperare întocmite de autorităţile competente, în limitele funcţiilor de sprijin repartizate pentru a fi asigurate de către ministere, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
ART. 60 (1) La limitarea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor sunt obligate să participe şi serviciile pentru situaţii de urgenţă private. (2) Autorizarea serviciilor de urgenţă private se execută pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne.
ART. 61 Principiile de organizare, de conducere şi modul de utilizare a serviciilor de urgenţă profesioniste şi voluntare, unităţilor de intervenţie, formaţiunilor de intervenţie specializate şi private în acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor situaţiilor de protecţie civilă, precum şi planurile operative întocmite în acest scop se stabilesc prin regulamente, ordine şi instrucţiuni elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul afacerilor interne.
ART. 62 (1) Conducerea activităţilor de intervenţie se realizează prin reţeaua centrelor operaţionale şi operative sau a punctelor de comandă existente la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi la instituţiile publice şi operatorii economici. (2) Conducerea nemijlocită a operaţiunilor de intervenţie se asigură de comandantul acţiunii, împuternicit potrivit legii, care poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă şi punctul operativ avansat. (3) Grupa operativă se constituie, prin ordin al prefectului, din personal cu putere de decizie şi specialişti ai serviciilor de urgenţă ale autorităţilor publice, ai operatorilor economici şi instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă. (4) Punctul operativ avansat este mobil şi se asigură de către serviciul de urgenţă profesionist sau de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, printr-o autospecială echipată şi încadrată corespunzător. În funcţie de amplasamentul faţă de zona afectată, rolul punctului operativ poate fi preluat de centrul operaţional. (5) Până la sosirea la faţa locului a comandantului acţiunii, conducerea operaţiunilor se asigură de comandantul sau de şeful formaţiunii de intervenţie din serviciul de urgenţă, cu sprijinul reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale sau al patronului, după caz. (6) Coordonarea elaborării şi derulării programelor de recuperare, reabilitare sau de restaurare pe timpul situaţiilor de urgenţă se asigură de către reprezentanţii autorităţilor, instituţiilor sau ai operatorilor economici stabiliţi de comitetele pentru situaţii de urgenţă competente.
CAP. VIII Asigurarea materială şi financiară SECŢIUNEA 1 Asigurarea materială ART. 63 Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia să planifice şi să realizeze asigurarea materială şi financiară a protecţiei civile, potrivit legii.
ART. 64 (1) Înzestrarea şi dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a structurilor subordonate cu tehnică, aparatură şi materiale specific militare se asigură de Ministerul Afacerilor Interne, pe baza normelor de înzestrare şi dotare aprobate de ministrul afacerilor interne. (2) Dotarea structurilor de protecţie civilă, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se efectuează pe baza normelor elaborate de persoanele juridice care au constituit aceste structuri, avizate de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi aprobate de prefect.
ART. 65 Contractarea şi aprovizionarea cu tehnică şi materiale se asigură de fiecare beneficiar contra cost. Tehnica şi alte categorii de materiale necesare protecţiei civile se asigură şi din donaţii, sponsorizări, împrumuturi temporare sau din alte surse legal constituite.
ART. 66 (1) Întreţinerea, repararea, depozitarea şi evidenţa mijloacelor tehnice de protecţie civilă, precum şi durata normată de folosinţă a acestora se realizează potrivit normelor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul afacerilor interne*). *) A se vedea Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.180/2006 pentru aprobarea Normelor tehnice privind întreţinerea, repararea, depozitarea şi evidenţa mijloacelor tehnice de protecţie civilă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 22 februarie 2006.
(2) Montarea, întreţinerea, repararea şi exploatarea sistemelor de alarmare, de comunicaţii şi informatice de protecţie civilă se asigură cu sprijinul operatorilor economici de profil, pe baza contractelor sau a convenţiilor legale încheiate cu aceştia.
ART. 67 (1) Materialele didactice necesare pentru protecţia civilă: filme, diafilme, planşe, manuale, broşuri, pliante, reviste şi altele se realizează de Ministerul Afacerilor Interne şi se asigură gratuit autorităţilor administraţiei publice, instituţiilor publice şi operatorilor economici. (2) Autorităţile publice, instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia de a realiza materiale de popularizare a activităţilor de protecţie civilă, emisiuni de radio şi de televiziune, precum şi alte activităţi cu resurse proprii sau altele legal constituite, cu acordul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al serviciilor de urgenţă profesioniste.
SECŢIUNEA a 2-a Asigurarea financiară ART. 68 (1) Finanţarea cheltuielilor cu protecţia civilă se asigură, potrivit legii, din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetele instituţiilor publice autonome, ale instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi din bugetele proprii ale operatorilor economici, după caz. (2) Finanţarea serviciilor de urgenţă se asigură de către persoanele juridice care le-au constituit. (3) Obiectivele de investiţii de interes naţional pentru protecţia civilă se finanţează de la bugetul de stat.
ART. 69 (1) Cheltuielile pentru realizarea adăposturilor de protecţie civilă aferente construcţiilor cu destinaţie de locuinţă, birouri, centre comerciale sau destinate oricăror manifestări publice şi care, potrivit normelor specifice, trebuie să fie prevăzute, din construcţie, cu asemenea adăposturi se suportă de către proprietar. (2) Pentru suportarea parţială sau integrală a costurilor realizării adăposturilor de protecţie civilă aferente construcţiei cu destinaţie de locuinţă se pot aloca fonduri cu destinaţia de subvenţii, ce se acordă cetăţenilor o singură dată, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
ART. 70 Finanţarea ajutoarelor de urgenţă, a despăgubirilor, precum şi a unor lucrări sau cheltuieli neprevăzute se asigură din fondul de intervenţie constituit la dispoziţia Guvernului pentru înlăturarea efectelor unor dezastre.
ART. 71 Pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital privind protecţia civilă pot fi utilizate, potrivit legii, donaţii, sponsorizări, venituri din prestări de servicii, contribuţii ale societăţilor şi ale caselor de asigurare sau de reasigurare, precum şi alte surse legale.
ART. 72 Fundamentarea şi întocmirea documentaţiei tehnice privind investiţiile aferente protecţiei civile se realizează pe baza normelor metodologice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne.
ART. 73 (1) Cheltuielile pentru dotarea cu aparatură, mijloace tehnice şi materialele necesare centrelor zonale de pregătire în domeniul protecţiei civile se suportă de Ministerul Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie. Derularea fondurilor se face prin bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. (2) Consiliile judeţene ale judeţelor în care funcţionează centrele de pregătire zonală pentru pregătirea specifică protecţiei civile vor pune la dispoziţia acestora terenul, clădirile, precum şi cheltuielile de întreţinere aferente acestora.
CAP. IX Contravenţii şi sancţiuni ART. 74 Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea juridică civilă, contravenţională sau penală, după caz.
ART. 75 Constituie contravenţii la prevederile prezentei legi următoarele fapte: a) neincluderea măsurilor de protecţie civilă în programele de dezvoltare economico-socială sau în proiectele de buget; b) neorganizarea serviciilor de urgenţă voluntare sau neasigurarea înzestrării şi a pregătirii profesionale a acestora; c) neasigurarea înştiinţării, avertizării, alarmării sau evacuării populaţiei în situaţii de protecţie civilă, precum şi transmiterea neautorizată de mesaje de protecţie civilă; d) neasigurarea identificării, a monitorizării şi a evaluării factorilor de risc generatori de evenimente periculoase sau nestabilirea măsurilor de protecţie împotriva efectelor negative ale acestora; e) neasigurarea înzestrării, a dotării şi a echipării cu mijloace tehnice de protecţie civilă, precum şi nemenţinerea în stare de operativitate a acestora; f) nesolicitarea avizelor, a acordurilor sau a autorizaţiilor privind protecţia civilă ori neîndeplinirea măsurilor şi a condiţiilor prevăzute în acestea; g) neelaborarea regulamentelor, a normelor, a metodologiilor şi a dispoziţiilor privind protecţia civilă; h) neprevederea în documentele tehnico-economice ale investiţiilor a adăposturilor, a dotărilor şi a măsurilor de utilitate publică privind protecţia civilă sau nerealizarea la termen a acestora; i) nemenţinerea adăposturilor publice de protecţie civilă în bună stare de utilizare pe timpul situaţiilor excepţionale, corespunzătoare destinaţiilor acestora; j) neparticiparea la instruirile, exerciţiile şi aplicaţiile de pregătire privind protecţia civilă; k) neîndeplinirea măsurilor de protecţie nucleară, biologică şi chimică a populaţiei; l) neanunţarea sau neinformarea despre evenimentele periculoase produse sau privind măsurile de protecţie civilă luate ori necesar a fi luate; m) folosirea în alte scopuri a mijloacelor tehnice de protecţie civilă cu destinaţie publică; n) interzicerea accesului personalului şi al mijloacelor tehnice ale serviciilor de urgenţă în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale specifice; o) neconstituirea rezervelor de resurse tehnico-materiale necesare protecţiei civile, prevăzute în planurile specifice; p) neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiilor de urgenţă; q) accesul persoanelor neautorizate pe timpul situaţiilor de urgenţă în zonele afectate, interzise accesului şi care sunt delimitate şi marcate corespunzător.
ART. 76 (1) Contravenţiile prevăzute la art. 75 se sancţionează cu amendă după cum urmează: a) de la 50 de lei la 100 de lei, faptele prevăzute la lit. j) şi l); b) de la 100 de lei la 500 de lei, faptele prevăzute la lit. f); c) de la 500 de lei la 1.000 de lei, faptele prevăzute la lit. g), m), n) şi p); d) de la 1.000 de lei la 2.000 de lei, faptele prevăzute la lit. a), b), c), h), i) şi o); e) de la 2.000 de lei la 5.000 de lei, faptele prevăzute la lit. d), e), k) şi q).
(2) Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz. (3) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore*) de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, pentru fiecare categorie de contravenţii. *) A se vedea art. 25 din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 25 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 77 Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul serviciilor de urgenţă profesioniste cu atribuţii de îndrumare, control, intervenţie şi constatare a încălcărilor legii în domeniul protecţiei civile, desemnat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi nominalizat de inspectorii-şefi, precum şi de către persoanele anume desemnate de către conducătorii autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniu.
ART. 78 Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAP. X Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 79 (1) Actele normative ce derivă din prezenta lege, prevăzute a se elabora şi aproba prin hotărâri ale Guvernului, se emit în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi**). (2) Reglementările tehnice prevăzute a fi aprobate prin ordine ale miniştrilor se emit în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi**) şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 80 Semnul distinctiv naţional pentru identificarea personalului şi marcarea mijloacelor tehnice, a adăposturilor şi a altor bunuri de protecţie civilă, uniforma şi cartea de identitate specifice personalului specializat cu atribuţii în domeniul protecţiei civile se stabilesc prin hotărâre a Guvernului***), ţinându-se seama de prevederile reglementărilor internaţionale. ***) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 630/2005 pentru stabilirea semnului distinctiv naţional prin care se identifică personalul şi se marchează mijloacele tehnice, adăposturile, alte bunuri de protecţie civilă, uniforma şi cartea de identitate specifice personalului specializat cu atribuţii în domeniul protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 iulie 2005.
ART. 81 Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I**). **) Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.094 din 24 noiembrie 2004.
ART. 82 La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protecţiei civile nr. 106/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 124/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email