Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGEA nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 627 din 25 iunie 2021
*) Republicată în temeiul art. VI din Legea nr. 49/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 17 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.
ART. 1
(1) În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale.
(2) Stimulentul educaţional se acordă în cadrul unui program de interes naţional, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) şi (5) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Finanţarea acordării stimulentului educaţional se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinaţie.
ART. 2
(1) Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare**), indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat.
**) A se vedea prevederile art. 96 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016, cu modificările ulterioare.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), stimulentul educaţional se acordă şi copiilor aflaţi în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei.
(3) Stimulentul educaţional se acordă numai pentru copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3
(1) Stimulentul educaţional se acordă:
a) din oficiu, pentru situaţia prevăzută la art. 2 alin. (1), după caz, odată cu stabilirea dreptului de alocaţie pentru susţinerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este şi titularul alocaţiei pentru susţinerea familiei;
b) pe bază de cerere, pentru situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2).
(2) Pentru eficientizarea măsurii de stimulare a accesului în învăţământul preşcolar al copiilor provenind din familii defavorizate, stimulentele educaţionale se acordă sub forma tichetelor sociale.
(3) Tichetele sociale sunt bonuri de valoare reglementate exclusiv de prevederile prezentei legi şi destinate exclusiv acordării stimulentului educaţional în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4) Tichetele sociale se emit numai de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor, denumite în continuare unităţi emitente. Procedura de emitere şi modelul tichetelor sociale se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanţelor şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.
(5) Unităţile emitente desfăşoară această activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor, prin ordin al ministrului, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurenţială a serviciilor prevăzute de prezenta lege.
(6) Unităţile care emit tichete sociale sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei acestora în condiţii de siguranţă.
ART. 4
(1) Procedura de acordare a tichetelor sociale se stabileşte prin hotărâre a Guvernului***), adoptată în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
***) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 15/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Modalitatea de identificare a beneficiarilor se stabileşte prin hotărâre a consiliului local, respectiv hotărâri ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
(3) În vederea asigurării accesului cât mai multor copii defavorizaţi la stimulentul educaţional, primarul şi managerii unităţilor de învăţământ preşcolar dispun efectuarea, la un interval de cel mult 6 luni, de campanii de informare şi consiliere a familiilor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, cu privire la importanţa înscrierii copiilor la grădiniţă şi la metodologia de funcţionare a legii.
ART. 5
(1) Acordarea stimulentelor educaţionale este condiţionată de frecvenţa regulată la grădiniţă a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educaţional prevăzut de prezenta lege.
(2) În sensul prezentei legi, prin frecvenţă regulată se înţelege prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă în luna monitorizată, cu excepţia absenţelor motivate.
(3) Se consideră absenţe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 50% din zilele de grădiniţă:
a) absenţe medicale: motivate, numai dacă părinţii aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniţă. În caz excepţional, o singură dată pe an şcolar, copiii pot beneficia de tichete sociale şi dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniţă, din motive medicale;
b) învoiri: copiii pot fi învoiţi de către părinţi în limita a 3 zile pe lună, cu condiţia anunţării cadrelor didactice.
ART. 6
Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educaţional se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,2 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniţă, beneficiar al stimulentului educaţional.
ART. 7
(1) Stimulentele educaţionale acordate sub forma tichetelor sociale sunt utilizate pentru achiziţionarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte şi/sau a rechizitelor.
Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, iar ulterior a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2016 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, aprobată prin Legea nr. 72/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 19 aprilie 2017.
(2) Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziţionarea de ţigări şi/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.
(3) În cazul în care se constată una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2), acordarea stimulentului educaţional încetează, iar sumele utilizate astfel se recuperează de la titularul dreptului.
ART. 8
(1) Stimulentul educaţional nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozabil, conform Codului fiscal, şi nu se urmăreşte silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu acelaşi titlu.
(2) Stimulentul educaţional nu se ia în calcul la stabilirea unor obligaţii legale de întreţinere şi nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistenţă socială sau alte prestaţii sociale bazate pe testarea veniturilor.
ART. 9
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 4 alin. (1), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului*).
(3) În termenul prevăzut la alin. (2) se emit ordinul comun**) al ministrului finanţelor şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale prevăzut la art. 3 alin. (4), precum şi ordinul***) ministrului finanţelor prevăzut la art. 3 alin. (5).
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. III-V din Legea nr. 49/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 248/2015 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale actului modificator:
"ART. III
(1) Pentru copiii care au drepturi stabilite la data intrării în vigoare a prezentei legi****), stimulentul educaţional, aprobat în baza prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, se acordă până la finalizarea anului şcolar în curs.
(2) După data prevăzută la alin. (1), dreptul la stimulentul educaţional încetează de drept, cu excepţia situaţiei în care familia se află în situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2015, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.
ART. IV
În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi se modifică în mod corespunzător:
a) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
c) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
d) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 15/2016*****), cu modificările şi completările ulterioare.
ART. V
Până la data prevăzută la art. IV, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi celelalte instituţii cu responsabilităţi în domeniu au obligaţia de a lua măsurile administrative necesare aplicării prezentei legi."
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 15/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
**) A se vedea Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 125/165/2016 privind aprobarea procedurii de emitere şi a modelului tichetului social pentru grădiniţă prevăzute de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2016.
***) A se vedea Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 124/2016 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.007/2008 privind aprobarea componenţei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia, precum şi a Normelor de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim dutyfree şi/sau duty-free diplomatic şi a Criteriilor referitoare la autorizarea funcţionării unităţilor emitente de tichete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016.
****) Legea nr. 49/2020 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.
*****) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 391/2021 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 15/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 9 aprilie 2021.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: