Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006
Comenteaza legea
    Parlamentul României adopta prezenta lege.
    TITLUL I
    Sănătatea publică
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătăţii publice, obiectiv de interes social major.

    ART. 2
    (1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinantilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.
    (2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea imbolnavirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
    (3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sanatoase.
    (4) Asistenţa de sănătate publică este o componenta a sistemului de sănătate publică.
    (5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrala în domeniul sănătăţii publice.
    (6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea "Ministerul Sănătăţii" se înlocuieşte cu denumirea "Ministerul Sănătăţii Publice", iar sintagma "ministrul sănătăţii", cu sintagma "ministrul sănătăţii publice".
    (7) Asistenţa de sănătate publică este coordonata de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii.
    (8) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătăţii publice revine Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, precum şi autorităţilor de sănătate publică din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.
    (9) Asistenţa de sănătate publică este garantată de stat şi finanţată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.

    ART. 3
    Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

    ART. 4
    (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie:
    a) sănătatea publică - starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinantii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţa, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate;
    b) promovarea sănătăţii - procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi controla şi îmbunătăţi sănătatea sub raport fizic, psihic şi social şi de a contribui la reducerea inechitatilor în sănătate;
    c) supravegherea - activitatea de colectare sistematica şi continua, analiza, interpretarea şi diseminarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate priorităţile de sănătate publică şi sunt instituite măsurile de prevenire şi control;
    d) evaluarea riscurilor pentru sănătate - estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţa şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţa individual şi comunitar influenţează starea de sănătate a populaţiei;
    e) inspecţia sanitară - exercitarea controlului aplicării prevederilor legale de sănătate publică;
    f) principiul precautiei - instrumentul prin care autoritatea de sănătate publică decide şi intervine în situaţii în care se apreciază ca exista un potenţial risc pentru sănătatea populaţiei, în condiţiile unei argumentatii ştiinţifice insuficiente.
    (2) În sensul prevederilor prezentului titlu, precum şi al prevederilor din cuprinsul prezentei legi, prin ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii se înţelege autorităţile şi instituţiile care au în subordine unităţi sanitare, altele decât Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Academia Română.

    ART. 5
    Funcţiile principale ale asistenţei de sănătate publică vizează:
    a) dezvoltarea politicilor, strategiilor şi programelor vizând asigurarea sănătăţii publice;
    b) monitorizarea şi analiza stării de sănătate a populaţiei;
    c) planificarea în sănătatea publică;
    d) supravegherea epidemiologica, prevenirea şi controlul bolilor;
    e) managementul şi marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică;
    f) reglementarea domeniului sănătăţii publice, aplicarea şi controlul aplicării acestei reglementări;
    g) asigurarea calităţii serviciilor de sănătate publică;
    h) cercetarea-dezvoltarea şi implementarea de soluţii inovatoare pentru sănătatea publică;
    i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alerta epidemiologica;
    j) protejarea populaţiei împotriva riscurilor din mediu;
    k) informarea, educarea şi comunicarea pentru promovarea sănătăţii;
    l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea şi rezolvarea problemelor de sănătate;
    m) evaluarea calităţii, eficacitatii, eficientei şi accesului la serviciile medicale;
    n) dezvoltarea şi planificarea resurselor umane şi dezvoltarea instituţională pentru sănătate publică;
    o) integrarea prioritatilor de sănătate publică în politicile şi strategiile sectoriale de dezvoltare durabila;
    p) asigurarea capacităţilor de răspuns la dezastre sau la amenintarile la adresa vieţii şi sănătăţii populaţiei, inclusiv prin introducerea de restrictii de circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

    ART. 6
    Principalele domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:
    a) prevenirea, supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile prin:
    1. asigurarea imunizarilor;
    2. controlul epidemiilor;
    3. supravegherea bolilor;
    4. supravegherea factorilor de risc comportamentali;
    5. prevenirea accidentelor;
    b) monitorizarea stării de sănătate prin:
    1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate;
    2. monitorizarea determinantilor stării de sănătate;
    3. monitorizarea eficacitatii şi eficientei activităţilor din domeniul sănătăţii publice;
    4. evaluarea nevoilor populaţiei privind serviciile de sănătate publică;
    c) promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate prin:
    1. campanii de informare-educare-comunicare;
    2. programe de educaţie pentru sănătate şi promovare a sănătăţii în comunităţi;
    3. dezvoltarea şi implicarea comunităţilor locale;
    4. pledoaria pentru sănătatea publică;
    d) sănătatea ocupationala prin:
    1. definirea standardelor de sănătate ocupationala;
    2. controlul aplicării reglementărilor sănătăţii în munca;
    e) sănătatea în relaţie cu mediul prin:
    1. monitorizarea factorilor de mediu în relaţie cu sănătatea;
    2. reglementarea calităţii principalilor factori de mediu;
    3. stabilirea normelor de igiena şi sănătate publică comunitare;
    4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu;
    f) reglementarea primara şi secundară în domeniul sănătăţii publice prin:
    1. elaborarea, revizuirea, adaptarea şi implementarea legislaţiei din domeniul sănătăţii publice;
    2. reglementarea circulaţiei bunurilor şi serviciilor cu potenţial impact asupra sănătăţii publice;
    g) managementul sănătăţii publice bazat pe:
    1. managementul politicilor, planificarii şi dezvoltării sistemului de sănătate publică;
    2. formularea şi implementarea politicilor de sănătate publică pe baze ştiinţifice;
    3. cercetarea în domeniul sănătăţii publice şi al sistemelor de sănătate;
    4. colaborarea şi cooperarea internationala în domeniul sănătăţii publice;
    h) servicii de sănătate publică specifice:
    1. servicii de sănătate şcolară;
    2. servicii de urgenta în caz de dezastre şi calamitati;
    3. servicii de laborator în domeniul sănătăţii publice;
    4. servicii de planificare familială;
    5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor;
    6. servicii prenatale şi postnatale;
    7. servicii de consiliere în domeniul sănătăţii publice;
    8. servicii de sănătate publică în transporturi.

    CAP. II
    Principiile asistenţei de sănătate publică
    ART. 7
    Principiile care stau la baza asistenţei de sănătate publică sunt următoarele:
    a) responsabilitatea societăţii pentru sănătatea publică;
    b) focalizarea pe grupurile populationale şi prevenirea primara;
    c) preocuparea pentru determinantii stării de sănătate: sociali, de mediu, comportamentali şi servicii de sănătate;
    d) abordarea multidisciplinara şi intersectoriala;
    e) parteneriat activ cu populaţia şi cu autorităţile publice centrale şi locale;
    f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi ştiinţifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi);
    g) în condiţii specifice, decizii fundamentate conform principiului precautiei;
    h) descentralizarea sistemului de sănătate publică;
    i) existenta unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.

    ART. 8
    Modalităţile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt:
    a) activitatea de reglementare în domeniile sănătăţii publice;
    b) activitatea de inspecţie;
    c) activităţile desfăşurate în cadrul programelor de sănătate publică;
    d) avizarea/autorizarea/notificarea activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei;
    e) evaluarea impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei.

    ART. 9
    (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementarii obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala a domeniului de sănătate publică.
    (2) Programele naţionale de sănătate se adresează populaţiei şi sunt orientate către promovarea sănătăţii, prevenirea imbolnavirilor şi prelungirea vieţii de buna calitate.
    (3) Programele naţionale de sănătate publică se adresează domeniilor de intervenţie ale sănătăţii publice şi răspund prioritatilor naţionale identificate.
    (4) Programele naţionale de sănătate sunt finanţate de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legii.
    (5) Programele naţionale de sănătate sunt organizate, monitorizate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 10
    (1) Autoritatea centrala în domeniul sănătăţii publice elaborează proiecte de acte normative în domeniul sănătăţii publice şi avizează reglementări ale altor ministere şi instituţii referitoare la activităţi cu impact asupra sănătăţii publice.
    (2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrala de sănătate publică elaborează sau participa la elaborarea, după caz, a unor proiecte de acte normative sunt:
    a) calitatea principalilor factori de mediu: apa potabilă şi de imbaiere, aerul ambiant şi interior, zgomot, locuinta şi habitat, substanţe chimice, produse cosmetice, radiatii ionizante, vectori, deşeuri etc.;
    b) monitorizarea stării de sănătate;
    c) promovarea sănătăţii;
    d) calitatea alimentului;
    e) calitatea unităţilor şi serviciilor turistice;
    f) calitatea mediului de muncă şi sănătatea în munca;
    g) colectivitatile de copii şi tineri;
    h) evaluarea efectelor factorilor de mediu asupra sănătăţii populaţiei;
    i) asigurarea condiţiilor de igiena în unităţi sanitare;
    j) servicii de laborator;
    k) planificare familială;
    l) siguranţa transfuziei sanguine;
    m) norme privind alte domenii ale sănătăţii publice;
    n) prevenirea consumului ilegal de droguri.
    (3) Ministerul Sănătăţii Publice, prin aparatul propriu şi prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, verifica respectarea reglementărilor în domeniul sănătăţii publice, iar în caz de nereguli sau neconformitate, aplica măsuri conform legii.

    CAP. III
    Autorităţile sistemului de sănătate publică
    ART. 11
    Ministerul Sănătăţii Publice este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Cristian Popisteanu nr. 1-3, sectorul 1.

    ART. 12
    Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local. În mod similar se pot organiza autorităţi de sănătate publică în cadrul ministerelor care colaborează cu unităţile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 13
    (1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt instituţii publice regionale sau naţionale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, şi care coordonează tehnic şi metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentarii, elaborării şi implementarii strategiilor privitoare la prevenirea imbolnavirilor, controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel naţional şi/sau regional.
    (2) Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătăţii publice sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 14
    Se înfiinţează Centrul naţional pentru organizarea şi asigurarea sistemului informaţional şi informatic în domeniul sănătăţii, instituţie publică de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 15
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, prin ordine ale ministrului sănătăţii publice, şi alte instituţii aflate în coordonarea sau în subordonarea sa pentru a desfăşura activităţi de sănătate publică la nivel regional şi local.
    (2) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc şi alte instituţii care să desfăşoare activităţi de sănătate publică la nivel naţional.

    ART. 16
    Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala în domeniul asistenţei de sănătate publică, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
    a) asigura fundamentarea, elaborarea şi implementarea politicii naţionale de sănătate publică;
    b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul natural, alimentul, condiţiile de viaţa şi de muncă şi pentru promovarea sănătăţii publice;
    c) elaborează şi avizează reglementări privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de asistenţa medicală şi de sănătate publică;
    d) autorizeaza şi controlează condiţiile de funcţionare a furnizorilor de servicii medicale prin autorităţile locale de sănătate publică;
    e) stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică, elaborează programele naţionale de sănătate publică finanţate de la bugetul de stat, coordonează şi monitorizează implementarea acestora;
    f) elaborează normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor de distribuţie a medicamentelor, autorizeaza şi controlează activitatea şi condiţiile de funcţionare a acestora;
    g) autorizeaza şi controlează condiţiile de funcţionare a farmaciilor de stat şi private şi, respectiv, avizează Nomenclatorul medicamentelor şi produselor biologice de uz uman, în condiţiile legii;
    h) elaborează împreună cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, denumita în continuare CNAS, cu consultarea Colegiului Farmacistilor din România, lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală;
    i) elaborează normele de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigura asistenţa de sănătate publică, autorizeaza şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigura finanţarea unităţilor din subordine;
    j) asigura controlul calităţii serviciilor medicale prin autorităţile locale de sănătate publică;
    k) evalueaza periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei şi ai programelor de sănătate publică, indicatorii de performanţă ai unităţilor sanitare şi prezintă informări periodice Guvernului;
    l) stabileşte care sunt instituţiile sau organismele care pot fi delegate pentru realizarea de atribuţii şi responsabilităţi specifice în domeniul sănătăţii publice, pe bază de selecţie de oferta şi recomandare profesională;
    m) stabileşte sau avizează liste de substanţe ori produse destinate sau folosite pentru uz uman şi controlează respectarea condiţiilor legale prin care produsele pot fi oferite spre consum sau folosinţă populaţiei;
    n) avizează codurile deontologice profesionale şi ghidurile de practica în domeniul sănătăţii publice;
    o) reprezintă statul român în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul sănătăţii publice;
    p) organizează şi coordonează sistemul naţional de supraveghere şi control al bolilor;
    q) organizează şi coordonează reţeaua naţionala de promovare a sănătăţii, în scopul adoptării de către populaţie a comportamentelor favorabile sănătăţii;
    r) avizează şi controlează activitatea de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus profesional;
    s) participa la activităţile de promovare şi protecţie a sănătăţii familiilor şi categoriilor de populaţie defavorizate;
    t) participa la activităţile de protecţie familială, planificare familială şi protecţia copilului;
    u) organizează şi coordonează activitatea de inspecţie sanitară de stat;
    v) organizează şi coordonează Sistemul naţional informaţional şi informatic privind sănătatea publică;
    w) organizează şi coordonează implementarea unor activităţi de protecţie a mediului, conform reglementărilor legale.

    ART. 17
    (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifica problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementeaza acţiuni locale de sănătate publică.
    (2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal, următoarele atribuţii:
    a) controlează şi evalueaza modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice;
    b) controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare, şi aplica măsuri în caz de neconformitate;
    c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor medicale;
    d) coordonează şi controlează asistenţa gravidei, lauzei şi nou-nascutului;
    e) evalueaza resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice;
    f) participa activ la programele de instruire a personalului din serviciile de sănătate publică şi a populaţiei;
    g) organizează acţiuni de prevenire a imbolnavirilor şi de promovare a sănătăţii;
    h) organizează activităţile preventive în teritoriul judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti;
    i) colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei, utilizând informaţiile în scopul identificarii problemelor de sănătate ale acesteia;
    j) identifica posibilele probleme de sănătate publică sau ameninţări la adresa sănătăţii unei comunităţi;
    k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate;
    l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populaţiei din teritoriul dat;
    m) stabilesc relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii în vederea desfăşurării de acţiuni comune în domeniul sănătăţii publice;
    n) colectează şi înregistrează datele privind tipurile, cantitatea şi modul de gestionare a deşeurilor generate în unităţile medicale din zona de jurisdicţie.

    ART. 18
    (1) În subordinea autorităţilor de sănătate publică funcţionează unităţi sanitare publice de pe raza teritoriului arondat, cu excepţia unităţilor sanitare publice de interes naţional sau a celor aparţinând ministerelor ori instituţiilor cu reţele sanitare proprii.
    (2) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, organizează şi coordonează asistenţa medicală în caz de calamitati, catastrofe şi situaţii deosebite.

    ART. 19
    Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti colaborează cu autorităţile locale în asigurarea asistenţei medicale.

    ART. 20
    (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti organizează culegerea şi prelucrarea informaţiilor statistice medicale primite de la unităţile sanitare publice sau private şi transmit rapoarte statistice lunare către instituţiile desemnate în acest scop.
    (2) Autorităţile de sănătate publică teritoriale întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a comunităţii, care sunt înaintate Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi partenerilor institutionali la nivel local.

    ART. 21
    Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti coordonează la nivel local implementarea activităţilor care decurg din obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi planurile de implementare a actelor comunitare referitoare la domeniul sănătăţii.

    ART. 22
    Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi structura organizatorică ale autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 23
    Institutele/centrele naţionale şi/sau regionale prevăzute la art. 13 şi 14, aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
    a) asigura îndrumarea tehnica şi metodologică a reţelei de sănătate publică, în funcţie de domeniul lor de competenţa;
    b) participa la elaborarea strategiilor şi politicilor din domeniul lor de competenţa;
    c) elaborează proiecte de acte normative, norme, metodologii şi instrucţiuni privind domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice;
    d) efectuează expertize, oferă asistenţa tehnica şi realizează servicii de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
    e) supraveghează starea de sănătate a populaţiei, bolile transmisibile şi netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate comunitara;
    f) asigura sistemul de supraveghere epidemiologica, precum şi de alerta precoce şi răspuns rapid şi participa la schimbul de informaţii în cadrul reţelei europene de supraveghere epidemiologica în domeniul bolilor transmisibile;
    g) participa la efectuarea de investigaţii epidemiologice de teren, din proprie iniţiativă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice sau a autorităţilor locale de sănătate publică;
    h) elaborează metodologia, instrumentele şi indicatorii de monitorizare şi evaluare a serviciilor şi programelor de sănătate publică, de promovare a sănătăţii şi de educaţie pentru sănătate;
    i) participa la procesul de învăţământ medical de specializare şi perfecţionare în domeniile specifice din cadrul sănătăţii publice;
    j) desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi al managementului sanitar;
    k) colectează, analizează şi disemineaza date statistice privind sănătatea publică;
    l) asigura existenta unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.

    ART. 24
    (1) Instituţiile şi unităţile sanitare care asigura asistenţa de sănătate publică, în cazul apariţiei unui focar de boala transmisibila, precum şi în situaţia iminentei izbucnirii unei epidemii, au obligaţia sa dispună măsuri specifice.
    (2) Măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenta generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    CAP. IV
    Inspecţia sanitară de stat
    ART. 25
    (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se organizează pe domenii specifice de activitate coordonate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi în cadrul structurilor de specialitate din serviciile publice deconcentrate de la nivel local şi din ministerele cu reţea sanitară proprie, conform competentelor, după cum urmează:
    a) inspecţia farmaceutica;
    b) inspecţia dispozitivelor medicale;
    c) inspecţia pentru controlul calităţii serviciilor de asistenţa medicală;
    d) inspecţia de sănătate publică.
    (2) Activitatea de inspecţie sanitară de stat consta, în principal, în:
    a) verificarea conformitatii amplasamentelor, activităţilor, proceselor, serviciilor, produselor, factorilor de mediu;
    b) verificarea respectării reglementărilor privind starea de sănătate a personalului, cunoştinţele, atitudinile şi practicile acestuia în raport cu normele igienico-sanitare;
    c) depistarea şi evaluarea riscurilor pentru sănătate şi impunerea măsurilor de eliminare sau, după caz, de diminuare a acestora;
    d) comunicarea datelor despre existenta şi dimensiunea riscului identificat persoanelor responsabile cu managementul riscului, consumatorilor şi altor potenţiali receptori interesaţi.

    ART. 26
    (1) Activitatea de inspecţie sanitară de stat se exercită de către personalul de specialitate împuternicit de către Ministerul Sănătăţii Publice, conform normelor stabilite de către acesta.
    (2) Pentru exercitarea activităţii de inspecţie, inspectorii sanitari de stat au drept de:
    a) acces în orice tip de unităţi, la documente, informaţii, conform competentelor;
    b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sănătatea publică;
    c) a constata şi a sanctiona contravenţiile privind normele de igiena şi sănătate publică.
    (3) În situaţii de risc pentru sănătatea publică, inspectorii sanitari de stat pot interzice punerea în consum, pot decide retragerea produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activităţilor, retragerea sau anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare.
    (4) În situaţii de risc epidemiologic, inspectorii sanitari de stat pot dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspectii şi contactii de boli transmisibile sau purtatorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri de limitare a circulaţiei persoanelor.
    (5) Concluziile activităţilor de inspecţie sanitară de stat, abaterile de la normele legale, recomandările şi termenele de remediere a deficienţelor, precum şi alte măsuri legale aplicate se vor consemna în procese-verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare, rapoarte de inspecţie sau procese-verbale de constatare a contravenţiei.
    (6) În exercitarea activităţii inspectorii sanitari de stat vor asigura păstrarea confidenţialităţii datelor, cu excepţia situaţiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică.

    ART. 27
    Activitatea de avizare, autorizare şi notificare a activităţilor şi produselor cu impact asupra sănătăţii populaţiei are ca scop certificarea conformarii cu normele de sănătate publică a produselor, serviciilor şi activităţilor, în scopul protejării sănătăţii populaţiei.

    ART. 28
    Activitatea de evaluare a impactului asupra sănătăţii în relaţie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătăţii populaţiei reprezintă instrumentul de integrare a prioritatilor de sănătate publică în dezvoltarea durabila a societăţii.

    CAP. V
    Asistenţa medicală
    ART. 29
    Asistenţa medicală profilactica şi curativă se asigura prin:
    a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private;
    b) unităţi sanitare publice şi private cu paturi.

    ART. 30
    Activitatea medicală de recuperare se asigura prin unităţi medicale de specialitate cu personalitate juridică, secţii, compartimente şi laboratoare de recuperare, unităţi ambulatorii de recuperare, publice sau private, precum şi prin societăţi de turism balnear şi de recuperare, constituite conform legii.

    ART. 31
    Asistenţa medicală de urgenta se asigura de unităţi specializate de urgenta şi transport sanitar publice sau private, precum şi prin structurile de primire a urgentelor, organizate în acest scop.

    ART. 32
    Asistenţa medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguina sau alte servicii de asistenţa medicală şi prestaţii autorizate se asigura prin unităţi specializate în acest scop.

    ART. 33
    Asistenţa medicală preventivă din colectivitatile de copii preşcolari, şcolari şi studenţi se asigura prin cabinetele medicale organizate, conform legii, în unităţile de învăţământ preşcolar, şcolar sau universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale medicilor de familie, după caz.

    ART. 34
    Activităţile de asistenţa de sănătate publică se finanţează de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, contracte cu terţii, precum şi din contribuţii personale şi plati directe, după caz, potrivit legii.

    CAP. VI
    Asistenţa farmaceutica
    ART. 35
    Asistenţa farmaceutica se asigura în cadrul sistemului de sănătate publică, potrivit legii, prin prepararea şi eliberarea medicamentelor şi a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente alimentare şi alte asemenea produse.

    ART. 36
    Punerea pe piaţa a medicamentelor, precum şi activitatea de farmacovigilenta se realizează conform legii.

    CAP. VII
    Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice
    ART. 37
    Orice persoană fizica sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile şi condiţiile necesare pentru:
    a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică şi securitate în munca;
    b) aplicarea măsurilor de igiena, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare periodică;
    c) vaccinarea şi profilaxia specifică impusa de riscurile de la locul de muncă.

    ART. 38
    Cetăţenii români şi orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum şi unităţile şi agenţii economici au obligaţia să se supună măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igiena şi sănătate publică, să ofere informaţiile solicitate şi să aplice măsurile stabilite privind instituirea condiţiilor pentru prevenirea imbolnavirilor şi pentru promovarea sănătăţii individului şi a populaţiei.

    ART. 39
    (1) Informaţiile privind sănătatea persoanelor se păstrează la autorităţile de sănătate publică teritoriale, la autorităţile de sănătate publică ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, precum şi la instituţiile desemnate şi pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de sănătate a populaţiei.
    (2) Folosirea în alte scopuri a informaţiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
    a) exista o dispoziţie legală în acest sens;
    b) exista acordul persoanei în cauza;
    c) datele sunt necesare pentru prevenirea imbolnavirii unei persoane sau a comunităţii, după caz;
    d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale.
    (3) Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toţi salariaţii care prin activitatea pe care o desfăşoară au acces la acestea în mod direct sau indirect.

    ART. 40
    (1) Pentru situaţii speciale cu implicaţii asupra sănătăţii publice se constituie rezerva Ministerului Sănătăţii Publice, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice, iar la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezerva antiepidemica.
    (2) Normele metodologice de constituire, păstrare şi utilizare a rezervei Ministerului Sănătăţii Publice şi a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 41
    (1) Pentru servicii de asistenţa de sănătate publică, efectuate de către autorităţile de sănătate publică la cererea unor persoane fizice şi juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare.
    (2) Veniturile proprii obţinute potrivit alin. (1) se folosesc în condiţiile legii.

    CAP. VIII
    Utilizarea mass-media în interesul sănătăţii publice
    ART. 42
    (1) Campaniile de informare, educare şi comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în cadrul grilelor de programe sa rezerve gratuit spaţiul de emisie necesar promovării campaniilor de informare, educare şi comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică.
    (3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalităţile şi spaţiul acordat în grila de programe pentru promovarea campaniilor pe teme care privesc sănătatea publică.

    CAP. IX
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 43
    (1) În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministrul sănătăţii publice va emite ordinul privind restructurarea actualelor direcţii de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ordinul pentru aprobarea Normelor de organizare şi funcţionare a inspecţiei sanitare de stat.
    (2) În termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va elabora reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor prevăzute la art. 13 şi 14, pe care le va supune Guvernului spre aprobare.

    ART. 44
    (1) Prevederile prezentului titlu se aplică şi ministerelor cu reţea sanitară proprie.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, cu modificările ulterioare, Legea nr. 100/1998 privind asistenţa de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

    TITLUL II
    Programele naţionale de sănătate
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 45
    (1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un ansamblu de acţiuni organizate în scopul prevenirii şi controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei.
    (2) Ministerul Sănătăţii Publice asigura proiectarea şi coordonarea realizării programelor naţionale de sănătate, în acord cu politicile şi strategiile naţionale de sănătate.
    (3) Autorităţile de sănătate publică din ministerele cu reţea sanitară proprie coordonează realizarea programelor de sănătate specifice ministerului, cu impact asupra sănătăţii, în concordanta cu strategia Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 46
    Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la baza următoarele obiective:
    a) rezolvarea cu prioritate a problemelor de sănătate, în conformitate cu Strategia naţionala de sănătate a Ministerului Sănătăţii Publice;
    b) utilizarea eficienta a resurselor alocate pentru îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor aprobaţi;
    c) fundamentarea programelor pe nevoile populaţiei, evidentiate din date obiective;
    d) asigurarea concordanţei cu politicile, strategiile şi recomandările instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu.

    ART. 47
    (1) Pentru proiectarea şi realizarea programelor naţionale de sănătate se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate, care funcţionează în structura Ministerului Sănătăţii Publice, cu rang de direcţie.
    (2) Pentru realizarea atribuţiilor, Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate colaborează cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale.

    ART. 48
    Programele naţionale de sănătate, respectiv subprogramele de sănătate, se aproba anual prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În ordin sunt precizate obiectivele, activităţile, indicatorii specifici, unităţile sanitare prin care se derulează programele şi subprogramele naţionale de sănătate, precum şi normele metodologice de organizare, finanţare şi monitorizare a acestora.

    ART. 49
    Programele naţionale de sănătate se derulează prin unităţi de specialitate selectate pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    CAP. II
    Atribuţii în realizarea programelor naţionale de sănătate
    ART. 50
    Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrala în domeniul asistenţei de sănătate, asigura coordonarea tuturor programelor naţionale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atribuţii:
    a) aproba domeniile prioritare de acţiune şi strategia programelor naţionale de sănătate pe termen scurt, mediu şi lung;
    b) aproba obiectivele anuale ale programelor naţionale de sănătate şi ale subprogramelor de sănătate;
    c) aproba structura programelor naţionale de sănătate şi a subprogramelor de sănătate;
    d) aproba necesarul de resurse financiare pentru realizarea programelor naţionale de sănătate şi a subprogramelor de sănătate;
    e) aproba normele tehnice de implementare a programelor naţionale de sănătate;
    f) stabileşte programele naţionale de sănătate şi subprogramele de sănătate pentru care se organizează licitaţii la nivel naţional şi răspunde de organizarea acestora.

    ART. 51
    Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate are următoarele atribuţii:
    a) propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice domeniile prioritare de acţiune în structurarea programelor naţionale de sănătate, pe baza evaluării nevoilor reale ale populaţiei şi a problemelor de sănătate identificate;
    b) elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice strategia programelor naţionale de sănătate, de organizare şi desfăşurare a acestora;
    c) elaborează structura programelor şi subprogramelor de sănătate, în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate;
    d) fundamentează necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile cuprinse în programele de sănătate;
    e) elaborează şi propune spre aprobare ministrului sănătăţii publice norme tehnice de implementare şi evaluare a programelor naţionale de sănătate;
    f) evalueaza trimestrial şi anual realizarea obiectivelor programelor naţionale de sănătate şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate.

    ART. 52
    Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate asigura organizarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, având următoarele atribuţii:
    a) implementeaza programele naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice;
    b) răspunde de asigurarea, urmărirea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor şi subprogramelor de sănătate cu scop curativ, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienta, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate judeţene;
    c) transmite Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, trimestrial, anual şi ori de câte ori este nevoie, analiza modului în care au fost derulate programele naţionale de sănătate cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

    ART. 53
    (1) Programele naţionale de sănătate sunt implementate şi coordonate la nivel naţional de Agenţia Naţionala pentru Programe de Sănătate.
    (2) Coordonatorii regionali şi locali din cadrul institutelor şi centrelor de sănătate publică, respectiv din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigura implementarea şi monitorizarea programelor naţionale de sănătate la nivel regional, respectiv local.

    CAP. III
    Finanţarea programelor naţionale de sănătate
    ART. 54
    (1) Finanţarea programelor naţionale de sănătate se realizează cu fonduri de la bugetul de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.
    (2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat.

    ART. 55
    (1) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.
    (2) Sumele menţionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice împreună cu bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia.

    ART. 56
    Unităţile care derulează programele naţionale de sănătate, respectiv subprograme, au obligaţia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidentei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cat şi în execuţie.

    ART. 57
    Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, asigura fondurile pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, care vor solicita finanţarea în funcţie de realizarea indicatorilor.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale
    ART. 58
    În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, se aproba Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    TITLUL III
    Asistenţa medicală primara
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 59
    (1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistenţei medicale primare, asigurata prin serviciile de medicina de familie.
    (2) Termenul asistenţa medicală primara defineste furnizarea ingrijirilor de sănătate cuprinzatoare, de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relaţii continue cu pacientii, în prezenta bolii sau în absenta acesteia.
    (3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialitatii medicina de familie.

    ART. 60
    În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie:
    a) asistenţa medicală primara - segmentul de asistenţa medicală care furnizează îngrijiri ce întrunesc toate caracteristicile menţionate la art. 59 alin. (2) şi având ca furnizor specializat şi de sine statator cabinetul de medicina de familie;
    b) medicina de familie - specialitatea medicală clinica, de practica publică autorizata, dobandita în condiţiile legii;
    c) medicul specialist de medicina de familie - medicul care a obţinut specialitatea medicina de familie, în condiţiile legii;
    d) medicul de medicina generală - absolventul de învăţământ medical superior, cu diploma de licenţă obţinută anterior promotiei 2005, care nu a urmat pregătirea într-o specialitate şi care a dobândit drept de libera practica în baza reglementărilor anterioare prezentei legi;
    e) medic de familie - medicul specialist de medicina de familie şi, prin asimilare, medicul de medicina generală; acest termen nu constituie un titlu profesional;
    f) cabinetul de medicina de familie - cabinetul specializat în furnizarea de servicii medicale în asistenţa medicală primara şi care are ca reprezentant legal/titular un medic de familie;
    g) grupul de practica - asocierea formala a doi sau mai mulţi medici de familie titulari de cabinete de medicina de familie, în vederea furnizarii de servicii şi/sau a utilizării în comun a unor resurse;
    h) patrimoniul de afectatiune profesională - totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor medicului afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracţiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia;
    i) praxisul de medicina de familie - reuneste patrimoniul de afectatiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosinţă medicului, şi clientela;
    j) episodul de îngrijire - totalitatea consultatiilor/ interventiilor determinate de o problemă de sănătate, din momentul apariţiei sale până la remisiunea completa;
    k) serviciile de medicina de familie - serviciile furnizate de un cabinet de medicina de familie unei populaţii desemnate;
    l) cabinete santinela - cabinete de medicina de familie care utilizează sisteme speciale de înregistrare continua a episoadelor de îngrijire la nivelul asistenţei medicale primare, pentru populatiile deservite.

    CAP. II
    Medicul de familie
    ART. 61
    (1) Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează şi integreaza serviciile medicale furnizate pacientilor de către el însuşi sau de către alţi furnizori de servicii de sănătate.
    (2) Medicul de familie asigura accesul în sistemul sanitar pentru pacientii săi, la nivelurile de competenţa cele mai adecvate nevoilor acestora.

    ART. 62
    Medicul de familie acorda îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare.

    ART. 63
    Caracteristicile asistenţei acordate de medicul de familie sunt următoarele:
    a) constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacientilor şi ocupandu-se de toate problemele de sănătate ale acestora;
    b) foloseşte eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenţa medicală acordată pacientilor; colaborează cu ceilalţi furnizori de servicii din asistenţa medicală primara şi asigura legătură cu celelalte specialităţi;
    c) este orientata către individ, familie şi comunitate;
    d) se bazează pe comunicarea directa medic-pacient, care conduce în timp la stabilirea unei relaţii interumane de încredere, în care pacientul devine un partener responsabil al medicului pentru menţinerea/restabilirea propriei sănătăţi;
    e) asigura continuitatea actului medical şi a ingrijirilor determinate de nevoile pacientilor;
    f) rezolva problemele de sănătate acute şi cronice ale pacientilor;
    g) promovează sănătatea şi starea de bine a pacientilor prin intervenţii adecvate şi eficiente;
    h) urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii.

    ART. 64
    (1) Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional sa furnizeze ingrijirile cuprinzatoare de care are nevoie o persoană.
    (2) Începând cu promotia 2005 de absolvenţi licentiati ai instituţiilor de învăţământ superior medical, competentele profesionale în specialitatea medicina de familie se dobândesc numai prin rezidentiat.
    (3) Medicii de medicina generală prevăzuţi la art. 60 lit. d), care la data aderării României la Uniunea Europeană furnizează servicii de asistenţa medicală primara în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, îşi pot continua activitatea în aceleaşi condiţii şi după această dată.

    ART. 65
    Pentru medicii de medicina generală cu drept de libera practica, care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt confirmati rezidenţi în specialitatea medicina de familie, dar furnizează în regim salarial sau independent servicii de medicina de familie în cabinete acreditate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sau care au întrerupt temporar, în condiţiile legii, exercitarea profesiei, vor fi organizate modalităţi flexibile de formare în specialitatea medicina de familie.

    CAP. III
    Cabinetul de medicina de familie
    ART. 66
    Asistenţa medicală primara se desfăşoară în cabinete de medicina de familie înfiinţate în condiţiile legii.

    ART. 67
    Asistenţa medicală primara se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor în grupuri de practica, în locatii comune sau prin integrarea funcţională a unor cabinete cu locatii distincte.

    ART. 68
    Activitatea cabinetelor de medicina de familie se desfăşoară prin medicii titulari, personalul angajat şi colaboratorii externi.

    ART. 69
    (1) Autorizarea infiintarii unui nou cabinet de medicina de familie într-o localitate se realizează în conformitate cu prevederile legale. Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, autorizarea infiintarii unui nou cabinet de medicina de familie se va face numai pentru medicii specialişti de medicina de familie. Metodologia se stabileşte prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Preluarea activităţii unui praxis existent de către un alt medic de familie, în condiţiile încetării activităţii medicului titular, se face prin vânzarea patrimoniului de afectatiune profesională. Noul titular va aduce la cunoştinţa autorităţilor de sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate, respectiv pacientilor, preluarea praxisului. Criteriile şi metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 70
    (1) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet.
    (2) Cabinetele de medicina de familie acreditate pot deschide puncte de lucru. Criteriile şi metodologia vor fi precizate în normele prevăzute la art. 69 alin. (1).

    CAP. IV
    Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare
    ART. 71
    Cabinetul de medicina de familie furnizează servicii medicale către pacientii:
    a) asiguraţi, înscrişi pe lista proprie sau a altor cabinete;
    b) neasigurati.

    ART. 72
    Cabinetul de medicina de familie poate desfăşura următoarele activităţi:
    a) intervenţii de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale;
    b) activităţi de medicina preventivă;
    c) activităţi medicale curative;
    d) activităţi de îngrijire la domiciliu;
    e) activităţi de îngrijiri paliative;
    f) activităţi de consiliere;
    g) alte activităţi medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare;
    h) activităţi de învăţământ în specialitatea medicina de familie, în cabinetele medicilor instructori formatori;
    i) activităţi de cercetare ştiinţifică;
    j) activităţi de suport.

    ART. 73
    Activităţile medicale se pot desfăşura la sediul cabinetului, la domiciliul pacientilor, în centrele de permanenta, în alte locatii special amenajate şi autorizate sau la locul solicitării, în cazul interventiilor de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale ori în caz de risc epidemiologic.

    ART. 74
    Cabinetul de medicina de familie poate oferi servicii medicale esenţiale, servicii medicale extinse şi servicii medicale adiţionale.

    ART. 75
    (1) Serviciile medicale esenţiale sunt acele servicii, definitorii pentru domeniul de competenţa al asistenţei medicale primare, care sunt oferite de toţi medicii de familie în cadrul consultatiei medicale.
    (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:
    a) intervenţii de prima necesitate în urgentele medico-chirurgicale;
    b) asistenţa curenta a solicitărilor acute;
    c) monitorizarea bolilor cronice, care cuprinde: supraveghere medicală activa pentru cele mai frecvente boli cronice, prescripţii de tratament medicamentos şi/sau igieno-dietetic, coordonarea evaluărilor periodice efectuate de către medici de alta specialitate decât cea de medicina de familie;
    d) servicii medicale preventive, precum: imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lauziei, depistare activa a riscului de imbolnavire pentru afecţiuni selecţionate conform dovezilor ştiinţifice, supraveghere medicală activa, la adulti şi copii asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârsta şi sex.

    ART. 76
    Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate la nivelul asistenţei medicale primare în mod optional şi/sau în anumite condiţii de organizare, precum:
    a) servicii speciale de consiliere;
    b) planificare familială;
    c) unele proceduri de mica chirurgie;
    d) servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale.

    ART. 77
    Serviciile medicale adiţionale reprezintă manopere şi tehnici însuşite de medicii practicieni, certificate prin atestate de studii complementare şi/sau care necesita dotări speciale.

    ART. 78
    (1) Colectarea şi transmiterea de date pentru supravegherea bolilor comunicabile se realizează prin sisteme informationale de rutina, care cuprind un set minimal de date, într-un format unic, obligatoriu a fi transmise de către toţi furnizorii de servicii medicale şi al căror conţinut, metodologie de colectare şi raportare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Supravegherea epidemiologica detaliată şi colectarea de date privind utilizarea serviciilor medicale de către pacienti reprezintă un serviciu distinct şi se realizează prin cabinetele santinela. Acestea pot contracta servicii cu instituţiile interesate.

    ART. 79
    Cabinetele de medicina de familie în care îşi desfăşoară activitatea medici formatori de medicina de familie pot oferi prestaţii de formare medicală, în cadrul colaborării cu instituţii de învăţământ superior medical sau cu organizaţii acreditate ca furnizori de educaţie medicală continua, precum şi activităţi de cercetare, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

    CAP. V
    Finanţarea medicinei de familie
    ART. 80
    Cabinetul de medicina de familie poate realiza venituri din:
    a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru serviciile esenţiale definite în prezenta lege, decontate din fondul destinat asistenţei medicale primare;
    b) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru serviciile extinse şi adiţionale definite în prezenta lege şi decontate din fondurile destinate acestora;
    c) contracte încheiate cu societăţile de asigurări private de sănătate;
    d) contracte pentru servicii furnizate în cadrul programelor de sănătate publică;
    e) contracte încheiate cu autorităţile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de medicina comunitara;
    f) contracte încheiate cu terţi, pentru servicii aferente unor competente suplimentare;
    g) plata directa de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terţi plătitori;
    h) coplata aferentă unor activităţi medicale;
    i) contracte de cercetare;
    j) contracte pentru activitatea didactica în educaţia universitară şi postuniversitară;
    k) donaţii, sponsorizări;
    l) alte surse, conform dispoziţiilor legale, inclusiv din valorificarea aparaturii proprii, uzata fizic sau moral.

    ART. 81
    Sumele alocate pentru finanţarea cabinetelor de medicina de familie din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi stabilite în cadrul negocierii Normelor de aplicare a contractului-cadru anual, conform prevederilor legale.

    CAP. VI
    Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în sistemul sanitar
    ART. 82
    În procesul de furnizare de servicii cabinetele medicilor de familie colaborează cu toate celelalte specialităţi medicale, cu respectarea specificului specialitatii şi asigurarea transmiterii reciproce a tuturor datelor relevante cu privire la starea pacientului.

    ART. 83
    Obligaţiile personalului şi cabinetelor de medicina de familie se reglementează prin acte normative, după cum urmează:
    a) obligaţiile de etica şi deontologie profesională - prin legile şi codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate în sistemul sanitar;
    b) obligaţiile privind sănătatea publică - conform reglementărilor legale în vigoare şi dispoziţiilor autorităţilor de sănătate publică;
    c) obligaţiile faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate - prin contractul-cadru, normele anuale de aplicare şi contractele cu casele de asigurări;
    d) obligaţiile privind relaţiile de muncă - prin contractul de muncă anual la nivel de ramura sanitară şi contractele individuale/colective de muncă ale angajaţilor, precum şi prin alte prevederi legale speciale;
    e) obligaţiile faţă de pacienti - prin îndeplinirea prevederilor specifice din actele normative prevăzute la lit. a) şi c), precum şi din legislaţia privind drepturile pacientului;
    f) obligaţiile privind managementul evidentei medicale primare şi a informatiei medicale gestionate - prin reglementările legale în vigoare;
    g) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală - prin reglementările legale în vigoare;
    h) obligaţia de educaţie/formare continua şi de dezvoltare profesională a resursei umane din asistenţa medicală primara - prin reglementările legale în vigoare.

    CAP. VII
    Dispoziţii finale
    ART. 84
    În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice va elabora norme metodologice de aplicare a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 85
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie contrară prevederilor prezentei legi se abroga.

    TITLUL IV
    Sistemul naţional de asistenţa medicală de urgenta şi de prim ajutor calificat
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    SECŢIUNEA 1
    Definiţii
    ART. 86
    (1) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi de prim ajutor calificat, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie:
    a) Sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi prim ajutor calificat - ansamblul de structuri, forte, mecanisme şi relaţii, organizate după aceleaşi principii şi reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat şi/sau calificat;
    b) asistenţa publică integrată de urgenta - asistenţa asigurata de instituţiile publice de stat aflate în structurile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi/sau în structura autorităţilor publice locale, precum şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale prin Direcţia pentru apel unic de urgenta 1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic, tehnic şi medical, destinate în principal salvării şi păstrării vieţii;
    c) asistenţa medicală privată de urgenta - ansamblul de măsuri şi activităţi cu caracter logistic şi medical, având ca scop principal salvarea şi păstrarea vieţii, asigurata de serviciile private de urgenta aparţinând unor organizaţii nonguvernamentale, care funcţionează în scop umanitar, nonprofit, sau unor firme, asociaţii ori persoane fizice, care funcţionează în scop comercial;
    d) asistenţa medicală de urgenta - ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice întreprinse de către personal medical calificat. Ea poate fi acordată la diferite niveluri de către medici şi asistenţi medicali cu diferite grade de pregătire;
    e) urgenta medicală - accidentarea sau îmbolnăvirea acuta, care necesita acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale de urgenta, la unul sau mai multe niveluri de competenţa, după caz. Ea poate fi urgenta cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitaliceasca, continuand ingrijirile într-un spital local, judeţean ori regional, sau urgenta fără pericol vital, unde ingrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicesti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital;
    f) pacient critic - pacientul cu funcţiile vitale instabile sau cu afecţiuni care pot avea complicatii ireversibile şi care necesita intervenţie medicală de urgenta sau îngrijiri într-o secţie de terapie intensiva generală sau specializată;
    g) primul ajutor de baza - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţa unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de către persoane fără pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui scop. Primul ajutor de baza se acordă de orice persoană instruita în acest sens sau de persoane fără instruire, la indicaţiile personalului din dispeceratele de urgenta;
    h) primul ajutor calificat - efectuarea unor acţiuni salvatoare de viaţa unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare şi care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare semiautomate, funcţionând sub forma de echipe de prim ajutor într-un cadru institutionalizat;
    i) defibrilator semiautomat - defibrilatorul care are drept caracteristici minime efectuarea analizei ritmului cardiac într-un mod automat sau în urma apasarii unui buton de către salvator, alegerea energiei socului în vederea defibrilarii în mod automat, încărcarea la nivelul energiei necesare pentru defibrilare în mod automat, urmând ca declanşarea socului să se efectueze de către salvator, la comanda verbală şi/sau scrisă a defibrilatorului;
    j) spital local/centru local de urgenta - spitalul la nivelul unui municipiu, al unui oraş, respectiv centru de permanenta, cu competentele şi resursele umane şi materiale necesare rezolvarii unei părţi din urgentele locale, urmând ca urgentele ce nu pot fi rezolvate definitiv să fie stabilizate şi transferate către spitalul judeţean sau direct către spitalul regional, după caz, în conformitate cu protocoalele în vigoare;
    k) spital judeţean de urgenta - spitalul aflat în reşedinţa unui judeţ, care deţine competentele şi resursele umane şi materiale în vederea asigurării ingrijirilor medicale definitive de urgenta pentru majoritatea cazurilor care provin din judeţul respectiv şi care nu pot fi tratate definitiv la nivel local, în spitalele municipale sau orăşeneşti ori în centrele de permanenta, în conformitate cu protocoalele în vigoare;
    l) spital regional de urgenta - spitalul clinic judeţean cu competente interjudetene, care deţine competentele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare în vederea asigurării ingrijirilor medicale definitive pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor şi al pacientilor aflaţi în stare critica, pentru toate cazurile ce nu pot fi rezolvate local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele arondate, ce nu pot fi rezolvate definitiv la nivelul spitalelor judeţene din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane ori din cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare. Spitalul regional de urgenta îndeplineşte rolul spitalului judeţean de urgenta în judeţul în care se afla;
    m) serviciul de ambulanta judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti - unităţile sanitare publice de importanţa strategica, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi a autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, având în structura lor un compartiment pentru asistenţa medicală de urgenta şi transport medical asistat, cu echipaje medicale de urgenta, cu sau fără medic, şi un compartiment pentru consultaţii medicale de urgenta la domiciliu şi transport sanitar neasistat. Compartimentul pentru asistenţa medicală de urgenta funcţionează în regim de lucru continuu, în asteptarea solicitărilor de asistenţa medicală de urgenta;
    n) transport medical asistat - transportul de urgenta al pacientilor care necesita monitorizare şi îngrijiri medicale pe durata transportului, asigurate de medic sau asistent medical, utilizând ambulante tip B sau C;
    o) transport sanitar neasistat - transportul pacientilor care nu se afla în stare critica şi nu necesita monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata transportului. Transportul sanitar neasistat se efectuează cu ambulante tip A1 sau A2, precum şi cu alte tipuri de autovehicule decât ambulantele tip B şi C, aflate în dotarea serviciilor de ambulanta;
    p) ambulanta tip C - ambulanta destinată intervenţiei medicale de urgenta la cel mai înalt nivel şi transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale şi medicamente de terapie intensiva. Echipajul ambulantei tip C este condus obligatoriu de un medic special pregătit, iar vehiculul este astfel construit încât să permită accesul la pacientul aflat în vehicul din toate părţile, targa fiind amplasata în mijloc, cu posibilitatea mutării acesteia la dreapta şi la stanga şi ridicării ei la o înălţime care să permită acordarea asistenţei medicale de urgenta în mod corespunzător. Ambulantele de transport al nou-nascutilor aflaţi în stare critica fac parte din categoria ambulantelor tip C;
    q) ambulanta tip B - ambulanta destinată intervenţiei de urgenta şi transportului medical asistat al pacientilor. Ea poate fi, după caz, utilizata în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistenţei medicale de urgenta. Dotarea ambulantei tip B este formată din echipamente şi materiale sanitare care includ, după caz, un defibrilator semiautomat sau un defibrilator manual şi medicamentele necesare resuscitarii şi acordării asistenţei medicale de urgenta;
    r) ambulanta tip A1 - ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unui singur pacient, fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie;
    s) ambulanta tip A2 - ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienti pe targa şi/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele şi materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie;
    t) Serviciul mobil de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD) - unitatea de intervenţie publică integrată, de importanţa strategica, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de urgenta, precum şi echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. SMURD funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale;
    u) unitate de primire a urgentelor (UPU) - secţia sau secţia clinica aflată în structura unui spital judeţean, regional sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenta al pacientilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulante;
    v) compartiment de primire a urgentelor (CPU) - secţia aflată în structura unui spital orasenesc, municipal sau în structura spitalelor aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării şi tratamentului de urgenta al pacientilor cu afecţiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportaţi de ambulante;
    w) Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenta - 1-1-2 ansamblul integrat de puncte publice de acces al cetăţeanului la sistemul public de urgenta prin care este activat răspunsul adecvat de urgenta. Punctul public de acces este realizat prin integrarea centrului unic de apel de urgenta şi a dispeceratelor serviciilor publice specializate de intervenţie;
    x) centrul unic de apel de urgenta - structura specializată de preluare şi transfer al apelurilor de urgenta primite la numărul unic de apel 1-1-2 şi la numărul de apel 961 redirectionat către 1-1-2 până la transformarea acestuia în număr comercial la dispoziţia serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti;
    y) dispecerat medical de urgenta - structura specializată de preluare şi tratare a apelurilor de urgenta cu caracter medical, primite prin centrul unic de apel de urgenta sau la un număr propriu, în cazul serviciilor private de ambulanta. Dispeceratele medicale de urgenta sunt coordonate de personal cu pregătire medicală superioară, în serviciu permanent;
    z) dispeceratul integrat de urgenta - structura specializată care, pe lângă preluarea apelului la numărul de urgenta, asigura alarmarea şi coordonarea echipajelor de intervenţie ale tuturor serviciilor specializate de intervenţie, cu caracter medical şi nemedical, din aceeaşi locatie fizica. Coordonarea se face de către personal special pregătit, având un coordonator medical cu studii superioare din cadrul serviciului de ambulanta sau SMURD, în serviciu permanent.
    (2) În înţelesul prezentului titlu, în sistemul naţional de servicii medicale de urgenta şi de prim ajutor calificat, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie:
    a) centre de expertiza şi coordonare medicală la distanta centrele aflate în structura unor dispecerate medicale sau în structura unor centre de apel unic 1-1-2, destinate furnizarii de informaţii de specialitate specifice necesare echipajelor de urgenta din teren şi/sau spitalelor de urgenta, precum şi coordonării la distanta a echipajelor de prim ajutor calificat, pe baza informaţiilor primite telefonic de la membrii echipajelor sau pe baza informaţiilor şi a datelor primite prin sistemele telemedicale de transmisie de date;
    b) misiuni de salvare aeriană - intervenţii primare sau secundare ce se desfăşoară utilizând aeronave special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării unei/unor vieţi aflate în pericol din cauza unei accidentari sau îmbolnăviri acute ori care se afla într-un mediu ostil vieţii;
    c) misiuni de ambulanta aeriană - transporturi sanitare, planificate în prealabil, în care starea pacientului sau a pacientilor nu impune efectuarea unei misiuni de salvare aeriană. Misiunile de ambulanta aeriană pot include şi cazurile critice transportate pe distanţe lungi, ce nu pot fi efectuate decât cu avionul sanitar;
    d) misiuni de salvare navala - misiuni primare sau secundare care se desfăşoară în zone accesibile mai rapid sau numai prin utilizarea de ambarcatiuni special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării persoanelor aflate în pericol din cauza unei accidentari sau îmbolnăviri acute;
    e) consultatia de urgenta la domiciliu - asistenţa medicală de urgenta acordată de compartimentul de consultaţii şi transport sanitar neasistat al serviciilor de ambulanta, în colaborare cu medicii de familie, cazurilor medicale de urgenta care nu pun viaţa pacientului în pericol imediat şi care, cel mai probabil, nu necesita transportul la o unitate sanitară;
    f) personal paramedical - personalul fără pregătire medicală, instruit special la diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat, utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoarele semiautomate externe, activând în echipe, într-un cadru institutionalizat;
    g) ambulantierul - personal fără pregătire medicală care a absolvit cursurile de ambulantieri, autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru a activa în cadrul serviciilor de ambulanta;
    h) accident colectiv - evenimentul care implica un număr de victime, care necesita declanşarea unui plan special de intervenţie utilizând forte de intervenţie suplimentare faţă de cele aflate de garda la momentul respectiv. Numărul victimelor pentru care este necesară declanşarea unui plan special de intervenţie diferă de la caz la caz, luându-se în considerare resursele umane şi materiale de intervenţie disponibile în zona în care are loc accidentul.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Primul ajutor de baza şi primul ajutor calificat
    ART. 87
    (1) Acordarea primului ajutor de baza, fără echipamente specifice, se efectuează de orice persoană instruita în acest sens sau de persoane fără instruire prealabilă actionand la indicaţiile personalului specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgenta sau al serviciilor de urgenta prespitaliceasca de tip SMURD şi serviciului de ambulanta judeţean sau al municipiului Bucureşti, având ca scop prevenirea complicatiilor şi salvarea vieţii până la sosirea unui echipaj de intervenţie.
    (2) Fiecare cetăţean are obligaţia sa anunţe direct sau să se asigure ca un caz de urgenta a fost anuntat deja, la numărul 1-1-2, înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor, fiind obligat să respecte indicaţiile specializate oferite de personalul dispeceratului de urgenta.
    (3) Acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi efectuată în scop comercial.
    (4) Primul ajutor calificat se acordă într-un cadru institutionalizat, de echipe aflate sub coordonarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, în colaborare cu autorităţile publice locale şi structurile Ministerului Sănătăţii Publice.
    (5) Echipele de prim ajutor calificat vor fi dotate cu echipamente specifice, inclusiv pentru defibrilare semiautomata.
    (6) Personalul din cadrul echipajelor de prim ajutor calificat şi ambulantierii vor fi formati şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate.
    (7) Echipele de prim ajutor pot opera utilizând ambulante tip B, conform normelor şi standardelor naţionale şi europene în vigoare, şi autospeciale de intervenţie fără capacitate de transport pacient, dotate cu echipamentele specifice, inclusiv defibrilatoare semiautomate.
    (8) Acordarea primului ajutor calificat este organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenta sa nu depăşească:
    a) 8 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenta;
    b) 12 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenta.
    (9) Organizaţiile nonguvernamentale şi cele nonprofit pot participa în aceasta activitate, pe baza unor protocoale de colaborare cu inspectoratele pentru situaţii de urgenta şi cu autorităţile publice locale.
    (10) Salvamontul, Salvamarul, Jandarmeria montană, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi alte instituţii publice similare pot avea personal instruit în primul ajutor calificat, care acţionează în cadrul misiunilor specifice de salvare asigurate de aceste instituţii.

    ART. 88
    (1) Persoanele fără pregătire medicală care acorda primul ajutor de baza în mod voluntar, pe baza indicaţiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunoştinţe în domeniul primului ajutor de baza, actionand cu buna-credinţa şi cu intenţia de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil.
    (2) Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, dacă se constata, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu buna-credinţa, a oricărui act în legătură cu acordarea primului ajutor calificat, cu respectarea competentei acordate, protocoalelor şi procedurilor stabilite în condiţiile legii.

    ART. 89
    (1) Personalul paramedical care activează în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat este pregătit în instituţiile de învăţământ şi în centrele de formare specializate aflate în structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi/sau în alte centre de formare autorizate şi acreditate aflate în structura instituţiilor publice care deţin echipaje de prim ajutor calificat conform prezentei legi.
    (2) Formarea personalului specializat în acordarea primului ajutor calificat se va efectua pe baza unui program aprobat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta, acreditat şi autorizat de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Acesta include condiţiile de certificare şi recertificare a personalului, precum şi necesităţile de formare continua.

    ART. 90
    Finanţarea activităţii echipajelor de prim ajutor calificat şi dotarea acestora se fac de la bugetul de stat, bugetul autorităţilor publice locale şi din alte resurse financiare prevăzute în lege, inclusiv sponsorizări şi donaţii.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Asistenţa medicală publică de urgenta
    ART. 91
    (1) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata de serviciile de ambulanta judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor judeţene şi regionale.
    (2) Personalul medical, precum şi personalul nemedical ambulantieri, pompieri şi conducatori auto - din cadrul echipajelor care participa la acordarea asistenţei medicale publice de urgenta în faza prespitaliceasca vor fi pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (3) Personalul din cadrul centrelor de apel unic de urgenta 1-1-2, precum şi din cadrul dispeceratelor medicale va fi special pregătit în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
    (4) Centrele de apel unic de urgenta 1-1-2 şi dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de expertiza regionale, în vederea furnizarii unor informaţii specifice, precum şi în vederea coordonării la distanta a activităţii echipajelor de prim ajutor calificat aflate în misiune, pe baza informaţiilor obţinute telefonic sau prin sisteme de transmisie de date.
    (5) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza prespitaliceasca se va acorda utilizând ambulante tip B şi C, construite şi dotate conform standardelor şi normelor europene în vigoare. În acordarea asistenţei medicale publice de urgenta se pot utiliza şi autospeciale de transport echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave, aeronave, precum şi alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (6) Asistenţii medicali din cadrul echipajelor de urgenta prespitaliceasca vor fi instruiti şi autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizaţi în utilizarea defibrilatoarelor manuale.
    (7) Asistenţa medicală publică de urgenta în faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale aflate în structura Ministerului Sănătăţii Publice şi/sau a autorităţilor publice locale.

    ART. 92
    (1) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului. Aceasta va include şi misiunile de salvare aeriană şi navala.
    (2) Acordarea asistenţei medicale publice de urgenta nu poate avea un scop comercial.
    (3) Asistenţa medicală de urgenta în prespital va fi organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul intervenţiei de la apelul de urgenta sa nu depăşească:
    a) 15 minute, pentru echipajele de urgenta sau de terapie intensiva, în zonele urbane, la cel puţin 90% din cazurile de urgenta;
    b) 20 de minute, pentru echipajele de urgenta sau de terapie intensiva, în zonele rurale, la cel puţin 75% din cazurile de urgenta.

    ART. 93
    (1) Finanţarea acordării asistenţei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări.
    (2) Donaţiile şi sponsorizarile către serviciile publice de urgenta nu pot fi efectuate în vederea obţinerii unor privilegii care duc la discriminare în acordarea asistenţei de urgenta, cum ar fi: asigurarea asistenţei medicale de urgenta sau a primului ajutor calificat în mod preferenţial donatorului, sponsorului sau altor persoane.
    (3) Serviciile medicale publice de urgenta pot achizitiona echipamente, autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, în sistem leasing sau contractand credite având ca sursa de finanţare veniturile proprii şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări.
    (4) În cadrul sumelor alocate de la bugetul de stat potrivit alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va asigura în cadrul programelor de sănătate fonduri pentru spitalele regionale de urgenta şi spitalele judeţene de urgenta de grad II, pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate.
    (5) Unităţile şi compartimentele de primire a urgentelor din cadrul spitalelor de urgenta sunt finanţate în mod distinct cu sumele necesare acordării asistenţei medicale de urgenta sub forma unui procent calculat din veniturile obţinute de spitalul în structura căruia se afla, în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, luându-se în considerare numărul total al pacientilor, procentul cazurilor critice şi nivelul de competenţa al personalului care activează în UPU sau CPU. Stabilirea procentului se face prin normele de aplicare a prezentului titlu.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Asistenţa medicală privată de urgenta
    ART. 94
    (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata de serviciile private de ambulanta, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directa a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimţământul acestuia.
    (2) Personalul medical, precum şi personalul nemedical care participa la acordarea asistenţei medicale private de urgenta în faza prespitaliceasca sunt pregătite în centre de formare acreditate şi autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Programele de formare prevăd condiţiile de certificare a personalului medical, necesităţile de formare continua şi recertificarea acestuia.

    ART. 95
    (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza spitaliceasca este asigurata de spitalele private, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directa a beneficiarului ori a apartinatorilor acestuia. În cazul pacientilor cu funcţiile vitale în pericol, spitalele private au obligaţia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în condiţii de siguranţă la un spital public.
    (2) Asistenţa medicală privată de urgenta este acordată de instituţii private, cu respectarea standardelor minime de calitate şi de operare impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (3) Asistenţa medicală privată de urgenta include şi misiuni de ambulanta aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau cu asiguratorii privati ai acestora.

    ART. 96
    Publicitatea şi reclama pentru asistenţa medicală privată de urgenta cu scop comercial vor specifică întotdeauna, în mod clar, ca numerele de apel nu sunt gratuite şi ca serviciile se prestează contra cost.

    CAP. II
    Acordarea asistenţei publice medicale şi tehnice de urgenta şi a primului ajutor calificat
    ART. 97
    Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca este coordonata la nivel judeţean sau regional de dispeceratele medicale specializate, utilizând infrastructura Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenta, în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu normele de aplicare a prezentei legi. În activitatea de dispecerizare se utilizează clasificarea unica a cazurilor de urgenta, denumita index medical, şi setul de indicaţii şi planuri de acţiune şi coordonare asociate indexului medical şi specificului local, care sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

    ART. 98
    (1) Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca se organizează la nivel rural, urban, judeţean/al municipiului Bucureşti şi regional.
    (2) Asistenţa publică de urgenta prespitaliceasca se acordă la diferite niveluri de competenţa, începând cu primul ajutor calificat, asigurat de echipajele aflate la nivel rural, până la nivelul intervenţiei de salvare aeriană cu personal medical specializat, care operează la nivel regional.
    (3) Competentele şi atribuţiile echipajelor publice de intervenţie de diferite niveluri în faza prespitaliceasca se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor.
    (4) Ministerele şi instituţiile cu reţele sanitare proprii pot avea în administrarea lor servicii proprii de ambulanta, sub forma de proprietate publică sau privată a statului.
    (5) La nivel spitalicesc, asistenţa medicală de urgenta se asigura în spitalele orăşeneşti, municipale, judeţene şi regionale şi ale municipiului Bucureşti, precum şi ale ministerelor şi instituţiilor publice cu reţele sanitare proprii.
    (6) În spitale pot opera unităţi proprii de transport sanitar medicalizat, pentru transportul interclinic al pacientilor proprii, precum şi al nou-nascutilor aflaţi în stare critica. Modul de organizare şi funcţionare a acestor unităţi se va stabili prin normele de aplicare a prezentului titlu.
    (7) Primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenta se acordă fără nici o discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârsta, etnie, religie, cetăţenie sau apartenenţa politică, indiferent dacă pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical.
    (8) Personalul medical şi cel paramedical instruit în primul ajutor calificat au obligaţia ca în afară programului, indiferent de loc, sa acorde primul ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate în pericol vital, până la preluarea acestora de către un echipaj de intervenţie specializat.
    (9) Echipajele medicale publice de urgenta, precum şi echipajele de prim ajutor calificat, în cazuri deosebite, pot acorda asistenţa de urgenta şi în afară zonelor de responsabilitate, la solicitarea dispeceratelor de urgenta.
    (10) Asistenţa medicală de urgenta la spectacole în aer liber, festivaluri şi manifestări sportive se solicita obligatoriu de către organizator, pe baza unor contracte încheiate cu serviciile private sau publice de urgenta prespitaliceasca. Autorităţile publice aproba desfăşurarea acestor evenimente numai în cazul în care asistenţa medicală de urgenta este asigurata în mod adecvat, conform normelor în vigoare.

    ART. 99
    (1) Serviciile publice de urgenta prespitaliceasca nu pot fi subcontractate de serviciile private în vederea acoperirii lipsei de mijloace ale serviciilor private. Ele nu pot acordă prioritate clienţilor serviciilor private sau unor clienţi proprii şi nu pot rezerva echipaje de urgenta pentru înlocuirea unor echipaje ale unor servicii private.
    (2) Societăţile comerciale care au în proprietatea lor servicii private de ambulanta nu pot acorda donaţii sau sponsorizări serviciilor publice de urgenta prespitaliceasca.
    (3) Serviciile publice de urgenta pot presta servicii contra cost unor societăţi comerciale, altele decât serviciile de ambulanta private, cluburi sportive sau instituţii, în vederea asigurării asistenţei de urgenta în cazul unor manifestări sportive sau de alta natura, pe durata limitată, cu condiţia ca personalul şi mijloacele folosite în asigurarea evenimentului sa nu fie retrase din resursele necesare asigurării asistenţei de urgenta a populaţiei în intervalul respectiv.

    ART. 100
    (1) Pentru realizarea managementului integrat al urgentelor se creează o reţea regionala de spitale, având un spital regional de urgenta de gradul I şi, în judeţele arondate acestuia, spitale de urgenta de gradul II sau III. În fiecare regiune va funcţiona minimum un spital de urgenta de gradul II, într-un alt judeţ din afară centrului regional de gradul I.
    (2) Criteriile de clasificare a spitalelor de urgenta locale şi judeţene, din punct de vedere al competentelor şi resurselor materiale şi umane, se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 101
    (1) Spitalele regionale de urgenta se înfiinţează în regiunile de dezvoltare socioeconomica, având la baza resursele umane şi materiale aflate în centrele universitare traditionale.
    (2) În structura spitalelor regionale de urgenta se afla toate specialitatile chirurgicale şi medicale din structura spitalului judeţean din judeţul respectiv, precum şi infrastructura pentru investigaţii clinice şi paraclinice şi orice alta specialitate unica, cu caracter de urgenta, aflată în afară structurii spitalului judeţean din judeţul respectiv.
    (3) Spitalele regionale şi judeţene de urgenta au în structura lor unităţi de primire a urgentelor.
    (4) Conducerea şi organizarea unităţilor de primire a urgentelor se vor face conform normelor de aplicare a prezentului titlu.
    (5) Medicii şi asistenţii-şefi ai unităţilor de primire a urgentelor nu pot fi sponsorizati şi/sau finantati, direct sau indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora şi nici de către firmele de aparatura medicală. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea Ministerului Sănătăţii Publice.
    (6) Spitalele municipale şi orăşeneşti pot avea compartimente de primire a urgentelor sau camere de reanimare în zonele de recepţie a urgentelor, acestea urmând a fi deservite de personalul de garda din spital şi/sau de medici de urgenta special angajaţi.
    (7) Spitalele regionale de urgenta şi spitalele judeţene de urgenta au în responsabilitate, prin unităţile de primire a urgentelor, echipaje integrate publice de intervenţie prespitaliceasca terestra (SMURD), în colaborare cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu autorităţile publice locale, care sunt coordonate de dispeceratele Sistemului naţional unic pentru apelul de urgenta.
    (8) Spitalele regionale de urgenta au în responsabilitate echipaje integrate publice de salvare aeriană, respectând prevederile legale în vigoare.
    (9) Implementarea prevederilor alin. (7) şi (8) se realizează gradual, conform unui plan aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, având la baza resursele materiale şi umane disponibile.
    (10) Arondarea judeţelor la centrele regionale se efectuează pe baza ordinului ministrului sănătăţii publice, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socio-economică din care fac parte, precum şi distanţele aeriene şi terestre dintre un spital judeţean şi un anumit centru regional.
    (11) În structura spitalelor regionale şi a spitalelor de urgenta de gradele II şi III funcţionează unităţi de primire a urgentelor, corespunzătoare nivelului centrului în care se afla şi numărului cazurilor de urgenta asistate anual.
    (12) Spitalele regionale de urgenta au obligaţia de a monitoriza şi de a îndrumă metodologic întreaga activitate de asistenţa medicală de urgenta din regiunile pe care le deservesc.
    (13) Modalităţile de monitorizare şi îndrumare, precum şi modalităţile de colectare a datelor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 102
    (1) Spitalele judeţene de urgenta, precum şi spitalele regionale de urgenta au obligaţia de a accepta transferul pacientilor aflaţi în stare critica, dacă spitalul sau centrul unde se afla pacientul respectiv nu are resursele umane şi/sau materiale necesare acordării asistenţei de urgenta în mod corespunzător şi definitiv şi dacă transferul este necesar în vederea salvării vieţii pacientului.
    (2) Centrele şi spitalele locale de urgenta, precum şi spitalele judeţene de urgenta organizează transferul pacientilor critici, în mod corespunzător, evitand întârzierile nejustificate, către un centru superior, dacă rezolvarea definitivă a cazului depăşeşte competentele sau resursele spitalului în care se afla aceştia.
    (3) Protocoalele de transfer interclinic al pacientului critic se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Spitalele regionale şi cele judeţene de urgenta, precum şi spitalele de urgenta din municipiul Bucureşti vor furniza dispeceratului de urgenta, periodic sau la solicitare, datele necesare privind locurile şi resursele medicale disponibile pentru rezolvarea cazurilor de urgenta.
    (4) Criteriile de internare de urgenta a pacientilor care sunt consultaţi şi asistaţi în unităţile/compartimentele de primire a urgentelor, precum şi criteriile de transfer de urgenta către alte spitale vor fi stabilite prin normele de aplicare a prezentului titlu.

    CAP. III
    Acordarea asistenţei medicale private de urgenta
    ART. 103
    (1) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este coordonata la nivelul dispeceratului propriu al furnizorului de servicii de către personal medical cu studii superioare.
    (2) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca se organizează pe o zona stabilită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca acesta să aibă mijloacele necesare acoperirii zonei respective în timpii prevăzuţi pentru serviciile publice pentru diferite categorii de urgenta.
    (3) Asistenţa medicală privată de urgenta în faza prespitaliceasca este asigurata cu ambulante şi echipamente care respecta normele şi standardele minime impuse serviciilor publice de urgenta prespitaliceasca.

    ART. 104
    (1) Serviciile medicale private de urgenta prespitaliceasca nu pot contracta serviciile publice în vederea acoperirii unor zone sau activităţi care nu pot fi acoperite prin capacitatea proprie.
    (2) Serviciile medicale private spitaliceşti de urgenta se organizează în structura spitalelor private, respectând standardele minime impuse de Ministerul Sănătăţii Publice pentru serviciile publice spitaliceşti de urgenta.
    (3) Serviciile medicale private de urgenta spitaliceasca au obligaţia de a stabiliza orice pacient care soseste în serviciul respectiv în stare critica sau cu acuze ce ridica suspiciunea unei afecţiuni acute grave, indiferent de capacitatea financiară a acestuia de a achită costurile tratamentului şi de calitatea sa de asigurat, acesta putând fi transportat la un spital public, în condiţii corespunzătoare, numai după stabilizarea funcţiilor vitale şi acordarea tratamentului de urgenta.
    (4) În cazul în care nu au în structura servicii de garda, spitalele private au obligaţia sa acorde primul ajutor şi sa alerteze serviciile de urgenta publice prin numărul unic pentru apeluri de urgenta 1-1-2.

    CAP. IV
    Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti
    ART. 105
    (1) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti sunt servicii publice cu personalitate juridică.
    (2) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au ca scop principal acordarea asistenţei medicale de urgenta şi transportul medical asistat, utilizând, după caz, personal medical superior şi/sau mediu calificat la diferite niveluri, precum şi conducatori auto formati ca ambulantieri.
    (3) Personalul de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti va purta echipamente de protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare.

    ART. 106
    (1) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au în structura lor doua compartimente distincte: compartimentul de asistenţa medicală de urgenta şi transport medical asistat şi compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar neasistat.
    (2) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta are în dotare ambulante tip B şi C şi alte mijloace de intervenţie autorizate în vederea asigurării asistenţei medicale de urgenta cu sau fără medic.
    (3) În cazul în care echipajele de urgenta sunt fără medic, acestea vor funcţiona cu un asistent medical ca şef de echipaj. Echipajele pot include şi personal voluntar special pregătit.
    (4) Ambulantele tip B şi C şi celelalte mijloace de intervenţie specifice din cadrul compartimentului de asistenţa medicală de urgenta nu vor fi utilizate în scop de consultaţii de urgenta la domiciliu sau transport sanitar neasistat al pacientilor stabili, fără probleme medicale acute.

    ART. 107
    (1) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta efectuează şi transporturi medicale asistate ale pacientilor critici şi ale celor cu accidentari sau îmbolnăviri acute, care necesita supraveghere din partea unui asistent medical ori medic şi monitorizarea cu echipamentele medicale specifice.
    (2) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta funcţionează în regim de asteptare şi este finanţat din venituri proprii obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în condiţiile legii, de la bugetul de stat pe bază de programe, din donaţii şi sponsorizări.
    (3) Compartimentul de asistenţa medicală de urgenta poate avea în organigrama personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, ambulantieri, operatori registratori de urgenta şi dispeceri/radiotelefonisti, precum şi alte categorii de personal necesare funcţionarii compartimentului.

    ART. 108
    (1) Compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar funcţionează ca structura distinctă în cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, având în organigrama sa personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, conducatori auto ambulantieri şi alte categorii de personal necesare funcţionarii acestuia.
    (2) În dotarea compartimentului de consultaţii de urgenta şi transport sanitar se afla ambulante tip A1 şi A2, precum şi alte mijloace de transport autorizate conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, precum şi autoturisme de transport pentru medicii de garda în vederea efectuării consultatiilor la domiciliu.
    (3) În cadrul compartimentului de consultaţii de urgenta şi transport pot efectua garzi şi medici de familie din afară structurii serviciilor de ambulanta.
    (4) Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenta se face prin dispeceratul medical de urgenta, aceasta putând fi realizată, unde este posibil, în colaborare cu medicii de familie.
    (5) Compartimentul de consultaţii de urgenta şi transport sanitar neasistat funcţionează în regim de garda şi/sau ture de cel mult 12 ore.

    ART. 109
    Activitatea de transport sanitar neasistat va fi efectuată de ambulantieri şi asistenţi sau doar de ambulantieri, după caz.

    ART. 110
    (1) Activitatea de consultaţii de urgenta la domiciliu şi cea de transport sanitar neasistat sunt finanţate din venituri proprii obţinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în condiţiile legii, din donaţii şi sponsorizări.
    (2) Activitatea de consultaţii de urgenta la domiciliu şi de transport sanitar neasistat poate fi externalizata parţial sau total, ea putând fi contractată ori subcontractata de servicii private de ambulanta şi de transport sanitar direct cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate sau sub forma unui subcontract cu serviciile publice de ambulanta.
    (3) Serviciile de reparaţii auto, aprovizionare, alimentare cu carburanţi, alimentare cu oxigen medicinal, piese auto şi curăţenie pot fi externalizate prin contract de parteneriat public-privat, contract de asociere prin participaţiune sau închirieri, sumele rezultate constituind venituri proprii ale serviciului de ambulanta contractant.

    ART. 111
    (1) Conducerea serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti este formată din:
    a) manager general, care poate fi medic, economist sau jurist cu studii în management;
    b) director medical;
    c) un comitet director format din managerul general, directorul medical, directorul economic, directorul tehnic, asistentul-şef, medicii sau asistenţii coordonatori ai substatiilor serviciului de ambulanta, un reprezentant al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi un reprezentant al autorităţilor publice locale.
    (2) Membrii comitetului director vor fi numiţi de managerul general, cu excepţia reprezentantului autorităţii de sănătate publică şi a reprezentantului autorităţilor publice locale, care vor fi numiţi de conducerile instituţiilor din care fac parte.
    (3) Managerul general şi membrii comitetului director nu pot beneficia de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatura medicală, precum şi firmele care comercializează ambulante şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea ministrului sănătăţii publice.
    (4) Coordonarea activităţii compartimentului de urgenta se realizează la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti de un medic specialist sau primar în medicina de urgenta, anestezie-terapie intensiva ori cu atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenta prespitaliceasca. La nivelul substatiilor, în lipsa unui medic, compartimentul de urgenta poate fi coordonat de un asistent medical.
    (5) Coordonarea activităţii de consultaţii de urgenta la domiciliu se va efectua de către un medic specialist sau medic primar în medicina de familie, medicina generală, pediatrie ori medicina interna.
    (6) Coordonarea activităţii de transport sanitar neasistat se realizează de către un asistent medical.
    (7) Managerul general încheie cu autoritatea de sănătate publică un contract de management pe o perioadă maxima de 3 ani. Postul de manager general se va ocupa prin concurs, contractul putând fi prelungit în urma evaluării activităţii depuse.
    (8) Membrii comitetului director vor încheia un contract de administrare cu managerul general.
    (9) Conţinutul contractului de management, precum şi al contractului de administrare, remunerarea şi indemnizaţiile aferente managerului general şi membrilor comitetului director vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (10) Funcţia de manager general este incompatibilă cu:
    a) exercitarea unor funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti, pe toată durata mandatului, precum şi cu deţinerea de orice alte funcţii salarizate;
    b) deţinerea mai multor funcţii de manager salarizate sau nesalarizate;
    c) deţinerea unei funcţii de conducere salarizate în cadrul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentisti din România, Colegiului Farmacistilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România sau al filialelor locale ale acestora ori al organizaţiilor sindicale de profil.
    (11) Constituie conflict de interese deţinerea de părţi sociale sau de acţiuni de către membrii comitetului director personal ori de către rudele şi afinii lor până la gradul al IV-lea la societăţi comerciale sau organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu serviciul de ambulanta respectiv.
    (12) Managerul general şi membrii comitetului director au obligaţia de a depune o declaraţie de interese, precum şi de a semna o declaraţie cu privire la incompatibilităţile prevăzute la alin. (10), în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice. Aceste declaraţii vor fi actualizate ori de câte ori intervin schimbări care trebuie înscrise în ele. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data începerii modificării sau încetării funcţiilor ori activităţilor. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul serviciului de ambulanta respectiv. Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    CAP. V
    Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare (SMURD)
    ART. 112
    Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt structuri publice integrate de intervenţie, fără personalitate juridică, care funcţionează în organigrama inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, respectiv a Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi, concomitent, după caz, în structura autorităţilor publice locale şi/sau a unor spitale judeţene şi regionale de urgenta.

    ART. 113
    (1) Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare au în structura lor, după caz, echipaje de intervenţie specializate în acordarea primului ajutor calificat, reanimarea, descarcerarea şi executarea operaţiunilor de salvare, inclusiv salvarea aeriană.
    (2) Echipajele integrate de terapie intensiva mobila din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt formate din cel puţin 4 persoane, dintre care un conducător auto pompier şi un medic special pregătit provenit dintr-o structura spitaliceasca de primire a urgentelor. Celelalte persoane din echipajele integrate de terapie intensiva mobila pot fi asigurate de inspectoratele pentru situaţii de urgenta, de autorităţile publice locale şi/sau de structurile spitaliceşti. În cadrul acestor echipaje pot acţiona şi voluntari special pregatiti.
    (3) Echipajele de prim ajutor sunt formate din cel puţin 3 persoane cu pregătire paramedicala din structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta şi/sau din structura autorităţilor publice locale. Echipajele pot include şi personal voluntar special pregătit.
    (4) Echipajele de salvare aeriană funcţionează conform reglementărilor specifice prevăzute de lege.
    (5) Echipajele integrate de terapie intensiva mobila au în dotare ambulante tip C, conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene.
    (6) Echipajele de prim ajutor calificat au în dotare ambulante tip B, echipate conform standardelor şi reglementărilor naţionale şi europene, inclusiv cu defibrilatoare semiautomate.
    (7) Echipajele de prim ajutor calificat pot acţiona şi cu autospeciale de intervenţie din dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, respectiv ale Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, fără capacitate de transport pacient, cu condiţia de a fi dotate cu echipamentele specifice, inclusiv cu defibrilator semiautomat.

    ART. 114
    (1) Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, cu excepţia componentei de salvare aeriană, sunt coordonate operativ de inspectoratele pentru situaţii de urgenta, respectiv de Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenta, având ca medic-şef un medic specialist sau primar în medicina de urgenta ori anestezie-terapie intensiva, provenind dintr-o structura spitaliceasca de primire a urgentelor dintr-un spital regional ori judeţean de urgenta, după caz.
    (2) Personalul din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare îşi desfăşoară activitatea zilnica purtând uniformele şi gradele profesionale şi/sau ierarhice specifice aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Pentru intervenţie personalul va purta echipamente de protecţie distincte conform normelor şi reglementărilor în vigoare.
    (3) Coordonarea activităţii zilnice de intervenţie a echipajelor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare se face prin dispeceratele integrate judeţene de urgenta sau, după caz, prin dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti.
    (4) Echipajele de prim ajutor calificat pot fi dispecerizate direct, după caz, inclusiv de centrele 1-1-2 şi/sau de dispeceratele inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, pe baza unor protocoale încheiate în prealabil cu dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti.
    (5) În situaţia în care un echipaj de prim ajutor este dispecerizat direct de un centru 1-1-2 sau de un dispecerat al unui inspectorat pentru situaţii de urgenta, dispeceratul medical va fi informat în momentul dispecerizarii echipajului de prim ajutor, iar echipajul de prim ajutor va menţine legătură cu dispeceratul medical în vederea raportarii şi coordonării medicale a activităţii echipajului.
    (6) Echipajele de salvare aeriană vor fi alertate conform prevederilor legale în vigoare, ele putând fi alertate şi direct prin 1-1-2, urmând ca medicul de garda sa decidă oportunitatea intervenţiei pe baza informaţiilor obţinute de la centrul 1-1-2 şi de la dispeceratele medicale şi ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, de la centrul operational/punctele operationale ale Unităţii Speciale de Aviatie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau direct de la locul incidentului.

    ART. 115
    (1) Activitatea Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor, de la bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute de lege, inclusiv din donaţii şi sponsorizări.
    (2) Activitatea cu caracter medical a echipajelor de terapie intensiva mobila, de salvare aeriană, precum şi materialele consumabile pentru acordarea primului ajutor calificat utilizate de personalul paramedical al inspectoratelor pentru situaţii de urgenta şi al autorităţilor publice locale este finanţată din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin spitalele care coordonează medical activitatea la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti, precum şi de la bugetul de stat şi prin alte surse financiare prevăzute în lege.
    (3) Medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare nu pot beneficia de sponsorizări şi/sau finanţări, direct ori indirect, pentru participare la conferinţe, congrese şi alte tipuri de manifestări de către firmele care comercializează produse farmaceutice şi/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatura medicală şi nici de către firmele care comercializează ambulante şi alte vehicule de intervenţie sau reprezentanţii acestora. În situaţii speciale, bine justificate, se pot obţine excepţii doar cu aprobarea, după caz, a ministrului sănătăţii publice sau a ministrului administraţiei şi internelor.

    ART. 116
    Dotarea cu echipamente şi mijloace de intervenţie a Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare va fi asigurata de Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de autorităţile publice locale. Achiziţionarea acestora poate fi realizată inclusiv prin sistem leasing sau credit în condiţiile legii.

    CAP. VI
    Asistenţa de urgenta în caz de accidente colective, calamitati şi dezastre în faza prespitaliceasca
    ART. 117
    (1) Asistenţa de urgenta în cazul accidentelor colective, calamităţilor şi dezastrelor va fi coordonata de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta, respectiv al municipiului Bucureşti, sau direct de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta conform planurilor naţionale aprobate.
    (2) Pentru situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, se vor întocmi planuri de acţiune comune şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, care vor fi puse în aplicare la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.
    (3) În situaţii de accidente colective, calamitati sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, acordarea asistenţei la nivel spitalicesc se va face şi în unităţile spitaliceşti aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

    ART. 118
    (1) Serviciile publice de urgenta prespitaliceasca intra cu toate forţele planificate sub comanda unica a inspectorului-şef pentru situaţii de urgenta din judeţul respectiv care se subordonează direct prefectului judeţului şi inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.
    (2) Inspectorul general pentru situaţii de urgenta poate solicita serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi celorlalte ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie punerea la dispoziţie a mijloacelor şi a personalului necesar interventiilor în cazul unor accidente colective, calamitati sau dezastre, pe durata determinata.
    (3) Medicii directori ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti au obligaţia organizării sprijinului solicitat de inspectoratele pentru situaţii de urgenta.
    (4) Medicii directori ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi medicii-şefi ai unităţilor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare fac parte din comitetele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenta.

    ART. 119
    (1) Din momentul directionarii echipajelor către un accident colectiv sau o zona calamitata, încetează toate activităţile din cadrul serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti care nu au caracter de urgenta. Echipajele de transport sanitar neasistat şi de consultaţii de urgenta vor fi directionate către compartimentul de urgenta.
    (2) Directorul serviciului de ambulanta judeţean, precum şi cel al municipiului Bucureşti au obligaţia de a dispune realizarea condiţiilor necesare pentru îndeplinirea tuturor prevederilor planului de acţiune în caz de necesitate. Pentru rezolvarea cazurilor curente dispeceratul judeţean sau al municipiului Bucureşti păstrează un număr minim de echipaje de urgenta, iar dacă situaţia o impune, se alerteaza personalul din turele libere.
    (3) Serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti împreună cu inspectoratele pentru situaţii de urgenta întocmesc planul de acţiune în situaţii de urgenta pe baza listelor cu mijloacele din dotare, precum şi cu personalul acestora transmise de toate instituţiile cu atribuţii în domeniu.
    (4) Echipajele din cadrul Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare sunt directionate cu prioritate către zona calamitata sau către accidentul colectiv ca echipaje de prim răspuns împreună cu echipajele de ambulanta disponibile.
    (5) Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta poate dispune echipajelor Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare dintr-un judeţ participarea la intervenţie la un accident colectiv sau o zona calamitata din alt judeţ. La nevoie, el poate dispune, cu acordul preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice, participarea la intervenţii, în alt judeţ, a unor echipaje ale serviciilor publice sau private de ambulanta dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti.
    (6) Inspectorii-şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenta, la nevoie, pot solicita sprijinul serviciilor private de ambulanta în condiţiile stabilite prin lege.
    (7) În cazul epidemiilor şi/sau pandemiilor, coordonarea activităţii de intervenţie se face de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenta sau de Comitetul pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice, după caz, potrivit legii.

    ART. 120
    (1) Serviciile private de ambulanta au obligaţia de a răspunde solicitării comitetelor judeţene/al municipiului Bucureşti, respectiv Comitetului pentru Situaţii de Urgenta al Ministerului Sănătăţii Publice ori Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta, în caz de accident colectiv, calamitati naturale sau dezastre, contravaloarea cheltuielilor rezultate fiind decontată, la tarifele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, din bugetul de stat ori din bugetul local.
    (2) Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta şi cel al municipiului Bucureşti păstrează unităţile mobile de intervenţie la accidente colective şi dezastre, aflate în dotarea lor, în stare de funcţionare, prin Serviciile mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, în colaborare cu serviciile de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz.
    (3) Serviciile medicale publice de urgenta prespitaliceasca care răspund de unităţile mobile pentru accidente colective şi dezastre se asigura ca aparatura medicală este în stare de funcţionare şi ca unitatea este dotată cu medicamente şi materiale, aflate în termen de valabilitate, suficiente pentru îngrijirea unui număr de minimum 20 de persoane aflate în stare critica.
    (4) Managerii generali şi directorii medicali ai serviciilor de ambulanta judeţene şi al municipiului Bucureşti, medicii-şefi ai Serviciilor mobile de urgenta, reanimare şi descarcerare, precum şi medicii-şefi ai unităţilor de primire a urgentelor vor urma cursuri în managementul dezastrelor organizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

    ART. 121
    Finanţarea exerciţiilor, a pregătirii şi a interventiilor în caz de accidente colective, calamitati sau dezastre se face de la bugetul de stat şi bugetul autorităţilor publice locale.

    CAP. VII
    Dispoziţii finale
    ART. 122
    Normele de aplicare a prevederilor prezentului titlu se aproba prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului administraţiei şi internelor, în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 123
    În scopul apărării dreptului cetăţenilor la sănătate, securitate şi viaţa, precum şi în scopul prevenirii şi limitării consecinţelor unei calamitati naturale sau ale unui dezastru, personalului din cadrul serviciilor publice de urgenta spitaliceşti şi prespitalicesti i se interzice participarea la greve sau la alte acţiuni revendicative menite sa afecteze activitatea prin scăderea capacităţii de intervenţie sau a calităţii actului medical, organizate de sindicate sau de alte organizaţii, în timpul programului de lucru, normal sau prelungit.

    ART. 124
    Prevederile art. 87 alin. (8) şi ale art. 92 alin. (3) vor fi implementate gradual, conform normelor de aplicare a prezentului titlu, luându-se în considerare resursele şi planurile de dezvoltare astfel încât termenul final sa nu depăşească anul 2014.

    ART. 125
    Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea juridică a persoanelor vinovate, în condiţiile legii.

    TITLUL V
    Asistenţa medicală comunitara
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 126
    (1) Dispoziţiile prezentului titlu reglementează serviciile şi activităţile din domeniul asistenţei medicale comunitare.
    (2) Asistenţa medicală comunitara cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viaţa şi care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale.

    ART. 127
    (1) Asistenţa medicală comunitara presupune un ansamblu integrat de programe şi servicii de sănătate centrate pe nevoile individuale ale omului sanatos şi bolnav, acordate în sistem integrat cu serviciile sociale.
    (2) Programele şi serviciile de asistenţa medicală comunitara se realizează în concordanta cu politicile şi strategiile Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, ale altor instituţii ale autorităţii locale cu responsabilităţi în domeniu, precum şi cu cele ale autorităţilor locale.

    CAP. II
    Organizarea şi funcţionarea asistenţei medicale comunitare
    ART. 128
    (1) Pentru coordonarea programelor naţionale de asistenţa medicală comunitara se înfiinţează Comisia Interdepartamentala pentru Asistenţa Medicală Comunitara aflată în subordinea primului-ministru, denumita în continuare Comisia.
    (2) Comisia se constituie dintr-un preşedinte şi un număr impar de membri, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi ai organizaţiilor sau asociaţiilor autorităţilor locale.
    (3) Atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi componenta nominală a Comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 129
    (1) Comisia se întruneşte în şedinţe ordinare de doua ori pe an şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este nevoie.
    (2) Comisia primeşte sinteza rapoartelor anuale privind problemele medico-sociale de la nivelul comunităţilor.

    ART. 130
    Comisia are următoarele atribuţii:
    a) realizează Strategia naţionala în domeniul asistenţei medicale comunitare;
    b) întocmeşte lista de prioritati care să răspundă nevoilor identificate la nivelul comunităţilor;
    c) propune ordonatorului de credite necesarul de fonduri pentru desfăşurarea activităţilor din domeniul asistenţei medicale comunitare.

    ART. 131
    Comisia îşi realizează atribuţiile prevăzute la art. 130 cu suportul Unităţii de Management al Programelor de Asistenţa Medicală Comunitara.

    ART. 132
    (1) Pentru realizarea programelor naţionale de asistenţa medicală comunitara se înfiinţează Unitatea de Management al Programelor de Asistenţa Medicală Comunitara (UMPAMC) în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, denumita în continuare UMPAMC.
    (2) UMPAMC are drept atribuţie principala sprijinul tehnic şi metodologic pentru Comisia Interdepartamentala pentru Asistenţa Medicală Comunitara.

    ART. 133
    Pentru realizarea atribuţiilor, UMPAMC poate solicita expertiza şi suportul tehnic al specialiştilor din instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor Publice şi a altor organe ale autorităţii centrale cu responsabilităţi în domeniu.

    ART. 134
    Programele naţionale de asistenţa medicală comunitara se derulează prin instituţiile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

    CAP. III
    Beneficiarii, obiectivele şi acordarea serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara
    ART. 135
    (1) Beneficiarul serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara este comunitatea dintr-o arie geografică definită, precum: judeţul, oraşul, comuna, satul, după caz, iar în cadrul acesteia în mod deosebit categoriile de persoane vulnerabile.
    (2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situaţii:
    a) nivel economic sub pragul saraciei;
    b) şomaj;
    c) nivel educaţional scăzut;
    d) diferite dizabilitati, boli cronice;
    e) boli aflate în faze terminale, care necesita tratamente paleative;
    f) graviditate;
    g) vârsta a treia;
    h) vârsta sub 5 ani;
    i) fac parte din familii monoparentale.

    ART. 136
    (1) Serviciile şi activităţile de asistenţa medicală comunitara sunt derulate de următoarele categorii profesionale:
    a) asistent social;
    b) asistent medical comunitar;
    c) mediator sanitar;
    d) asistent medical comunitar de psihiatrie;
    e) asistent medical de îngrijiri la domiciliu.
    (2) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) se încadrează cu contract individual de muncă pe perioada determinata la unităţile sanitare desemnate, iar cheltuielile de personal se suporta în cadrul programelor naţionale de sănătate.
    (3) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) colaborează cu autorităţile locale şi cu serviciile de asistenţa medicală şi socială.
    (4) Categoriile profesionale care activează în domeniul asistenţei medicale comunitare se includ în Clasificarea Ocupatiilor din România (C.O.R.).

    ART. 137
    Obiectivele generale ale serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara sunt:
    a) implicarea comunităţii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia;
    b) definirea şi caracterizarea problemelor medico-sociale ale comunităţii;
    c) dezvoltarea programelor de intervenţie, privind asistenţa medicală comunitara, adaptate nevoilor comunităţii;
    d) monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi activităţilor de asistenţa medicală comunitara;
    e) asigurarea eficacitatii acţiunilor şi a eficientei utilizării resurselor.

    ART. 138
    Obiectivele generale ale asistenţei medicale comunitare sunt:
    a) educarea comunităţii pentru sănătate;
    b) promovarea sănătăţii reproducerii şi a planificarii familiale;
    c) promovarea unor atitudini şi comportamente favorabile unui stil de viaţa sanatos;
    d) educaţie şi acţiuni directionate pentru asigurarea unui mediu de viaţa sanatos;
    e) activităţi de prevenire şi profilaxie primara, secundară şi tertiara;
    f) activităţi medicale curative, la domiciliu, complementare asistenţei medicale primare, secundare şi tertiare;
    g) activităţi de consiliere medicală şi socială;
    h) dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-nascutului şi mamei, a bolnavului cronic, a bolnavului mintal şi a batranului;
    i) activităţi de recuperare medicală.

    CAP. IV
    Finanţare
    ART. 139
    Finanţarea programelor de asistenţa comunitara se realizează cu fonduri din bugetul de stat, bugetul autorităţilor locale, precum şi din alte surse, inclusiv din donaţii şi sponsorizări, în condiţiile legii.

    CAP. V
    Dispoziţii finale
    ART. 140
    Ministerul Sănătăţii Publice va elabora, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme de aplicare a prezentului titlu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

    TITLUL VI
    Efectuarea prelevarii şi transplantului de organe, tesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 141
    Prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se fac în scop terapeutic, în condiţiile prezentului titlu.

    ART. 142
    În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii:
    a) celula - unitatea elementara anatomica şi funcţională a materiei vii. În sensul prezentei legi, termenul celula/celule se referă la celula umană individuală sau la o colectie de celule umane, care nu sunt unite prin nici o formă de substanţa intercelulara;
    b) tesut - gruparea de celule diferenţiată, unite prin substanţa intercelulara amorfa, care formează împreună o asociere topografica şi funcţională;
    c) organ - partea diferenţiată în structura unui organism, adaptată la o funcţie definită, alcătuită din mai multe tesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizatie şi inervatie proprii;
    d) prelevare - recoltarea de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană sanatoase morfologic şi funcţional, cu excepţia autotransplantului de celule stem hematopoietice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea realizării unui transplant;
    e) transplant - acea activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, tesut ori celula. Reglementările cuprinse în prezenta lege se adresează inclusiv tehnicilor de fertilizare în vitro;
    f) donator - subiectul în viaţa sau decedat, de la care se preleveaza organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană pentru utilizare terapeutică;
    g) primitor - subiectul care beneficiază de transplant de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule.

    ART. 143
    Coordonarea, supravegherea, aprobarea şi implementarea oricăror dispoziţii privind activitatea de transplant revin Agenţiei Naţionale de Transplant.

    CAP. II
    Donarea şi donatorul de organe, tesuturi şi celule de origine umană
    ART. 144
    Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană de la donatorul în viaţa se face în următoarele condiţii:
    a) prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţa, având capacitate de exerciţiu deplina, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la persoane fără capacitate de exerciţiu;
    b) consimţământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri şi consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din actul prelevarii;
    c) donatorul poate reveni asupra consimţământului dat, până în momentul prelevarii;
    d) prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natura fizica sau morala asupra unei persoane sunt interzise;
    e) donarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice, în scopul obţinerii unui folos material sau de alta natură.
    f) donatorul şi primitorul vor semna un act legalizat prin care declara ca donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de alta natura, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.

    ART. 145
    (1) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la potenţiali donatori minori în viaţa, cu excepţia cazurilor prevăzute în prezenta lege.
    (2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul în care donatorul este minor, prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face în următoarele condiţii:
    a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de la minori se poate face numai cu consimţământul minorului dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani şi cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al părinţilor, tutorelui sau al curatorului. Dacă minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani, prelevarea se poate face cu acordul ocrotitorului legal;
    b) în cazul donatorului care are cel puţin 14 ani, consimţământul acestuia, scris sau verbal, se exprima în faţa preşedintelui tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se afla sediul centrului unde se efectuează transplantul, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelara competenţa, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
    (3) Refuzul scris sau verbal al minorului împiedica orice prelevare.

    ART. 146
    (1) Prelevarea de organe, tesuturi sau celule de la donatorul viu se va efectua cu avizul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu, constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul; aceasta comisie va evalua motivatia donarii şi va controla respectarea drepturilor pacientilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Comisia de avizare a donarii de la donatorul viu va avea următoarea componenta: un medic cu pregătire în bioetica din partea colegiului medicilor judeţean sau al municipiului Bucureşti, un psiholog sau un medic psihiatru şi un medic primar, angajat al spitalului şi având atribuţii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în echipa de transplant.
    (3) Aceasta comisie va funcţiona conform unui regulament emis de Agenţia Naţionala de Transplant, cu consultarea Comisiei de bioetica a Ministerului Sănătăţii Publice. Regulamentul va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (4) Comisia va evalua atât donatorul, cat şi primitorul care vor fi supuşi unui examen psihologic şi/sau psihiatric, având ca scop testarea capacităţii de exerciţiu, precum şi stabilirea motivatiei donarii.
    (5) Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist, psiholog sau psihiatru, independent atât de echipa care efectuează transplantul, cat şi de familiile donatorului şi primitorului.
    (6) Prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele, sperma, cap femural, placenta, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi utilizate în scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor de bioetica cuprinse în regulamentul comisiei de avizare a donarii de la donatorul viu, fără a fi necesar avizul acestei comisii.
    (7) Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul sa nu poată fi identificati.
    (8) Dacă donatorul nu doreşte să-şi divulge identitatea, se va respecta confidenţialitatea donarii, cu excepţia cazurilor în care declararea identităţii este obligatorie prin lege.

    ART. 147
    Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:
    1. se defineste ca donator decedat fără activitate cardiaca persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabila şi ireversibila, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiaca se face conform protocolului de resuscitare, prevăzut în anexa nr. 6, excepţie făcând situaţiile fără echivoc;
    2. se defineste ca donator decedat cu activitate cardiaca persoana la care s-a constatat încetarea ireversibila a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale prevăzut în anexa nr. 3;
    3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, tesuturi şi celule de origine umană;
    4. prelevarea de organe, tesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unu dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate, sora. În absenta acestora, consimţământul va fi luat de la persoana autorizata, în mod legal, conform legislaţiei în domeniu, sa îl reprezinte pe defunct; în ambele situaţii se procedează conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;
    5. prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedata şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donarii, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, tesuturi şi celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;
    6. prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedata şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donarii, prin act de refuz al donarii avizat de medicul de familie sau prin înscrierea în Registrul naţional al celor care refuza sa doneze organe, tesuturi şi celule. Actul de refuz al donarii, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de către apartinatori coordonatorului de transplant.

    ART. 148
    (1) Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de la donatori decedati se efectuează numai după un control clinic şi de laborator care să excludă orice boala infectioasa, o posibila contaminare sau alte afecţiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, tesut sau celula în parte.
    (2) Repartiţia organelor, tesuturilor şi celulelor de origine umană prelevate la nivel naţional se efectuează de către Agenţia Naţionala de Transplant, în funcţie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, tesuturilor şi celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România.
    (3) În condiţiile în care pe teritoriul naţional nu exista nici un primitor compatibil cu organele, tesuturile şi celulele de origine umană disponibile, acestea pot fi alocate în reţeaua internationala de transplant, pe baza unei autorizaţii speciale emise de Agenţia Naţionala de Transplant, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7
    (4) fiesuturile şi celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate şi depozitate în băncile de tesuturi şi celule, acreditate sau agreate de Agenţia Naţionala de Transplant.
    (5) Transplantul de tesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de Agenţia Naţionala de Transplant.
    (6) Fiecare prelevare de organ, tesut sau celula de origine umană este anunţată imediat şi înregistrată în Registrul naţional de transplant, conform procedurilor stabilite de Agenţia Naţionala de Transplant.
    (7) Medicii care au efectuat prelevarea de organe şi tesuturi de la o persoană decedata vor asigura restaurarea cadavrului şi a fizionomiei sale prin îngrijiri şi mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă este necesar, în scopul obţinerii unei înfăţişări demne a corpului defunctului.
    (8) Prelevarea de organe, tesuturi şi celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu consimţământul medicului legist şi nu trebuie să compromita rezultatul autopsiei medico-legale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.
    (9) Introducerea sau scoaterea din ţara de organe, tesuturi, celule de origine umană se face numai pe baza autorizaţiei speciale emise de Agenţia Naţionala de Transplant, după modelul prevăzut în anexa nr. 7, respectiv anexa nr. 9, conform legislaţiei vamale.
    (10) Se interzice divulgarea oricărei informaţii privind identitatea donatorului cadavru, precum şi a primitorului, exceptând cazurile în care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum şi cazurile în care declararea identităţii este obligatorie prin lege. Datele privind donatorul şi receptorul, inclusiv informaţiile genetice, la care pot avea acces terţe părţi, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul sa nu poată fi identificati.
    (11) Agenţia Naţionala de Transplant poate acorda servicii funerare şi/sau transportul cadavrului, în cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe şi/sau tesuturi şi/sau celule.
    (12) După fiecare prelevare de organe, tesuturi şi/sau celule de la donatorii cadavru se vor completa, cu datele din momentul prelevarii, Fişa de declarare a donatorului şi Fişa de prelevare de organe şi tesuturi, prevăzute în anexa nr. 10.
    (13) Agenţia Naţionala de Transplant stabileşte un sistem de vigilenta pentru raportarea, investigarea, înregistrarea şi transmiterea informaţiilor despre incidentele grave şi reactiile adverse severe care pot influenţa calitatea şi siguranţa organelor, tesuturilor şi celulelor, ce pot fi datorate procurării, testarii, procesarii, stocării şi distribuţiei acestora, astfel încât orice reactie adversa severă observata în timpul sau după procedura de transplant ar putea fi legată de calitatea şi siguranţa organelor, tesuturilor şi celulelor.

    CAP. III
    Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană
    ART. 149
    Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează numai în scop terapeutic.

    ART. 150
    Transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează cu consimţământul scris al primitorului, după ce acesta a fost informat asupra riscurilor şi beneficiilor procedeului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11.

    ART. 151
    (1) În cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii familiei sau de către reprezentantul legal al acestuia, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11.
    (2) În cazul primitorului aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul, transplantul se poate efectua fără consimţământul prevăzut anterior dacă, datorită unor împrejurări obiective, nu se poate lua legătură în timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al acestuia, iar întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului.
    (3) Situaţia descrisă la alin. (2) va fi consemnată de medicul şef de secţie şi de medicul curant al pacientului, în formularul prevăzut în anexa nr. 12.

    ART. 152
    În cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, consimţământul va fi dat de părinţi sau de celelalte persoane care au calitatea de ocrotitor legal al acestora, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.

    CAP. IV
    Finanţarea activităţii de transplant
    ART. 153
    Costul investigatiilor, spitalizarii, interventiilor chirurgicale, medicamentelor, materialelor sanitare, al ingrijirilor postoperatorii, precum şi cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot deconta după cum urmează:
    a) din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru pacientii incluşi în Programul naţional de transplant;
    b) de la bugetul de stat, pentru pacientii incluşi în Programul naţional de transplant;
    c) prin contribuţia personală a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate;
    d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, organizaţii neguvernamentale ori alte organisme interesate.

    CAP. V
    Sancţiuni
    ART. 154
    Organizarea şi efectuarea prelevarii de organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul transplantului, în alte condiţii decât cele prevăzute de prezentul titlu, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.

    ART. 155
    Prelevarea sau transplanul de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană fără consimţământ dat în condiţiile prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani.

    ART. 156
    Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

    ART. 157
    (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani fapta persoanei de a dona organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul obţinerii de foloase materiale sau de alta natura, pentru sine sau pentru altul.
    (2) Determinarea cu rea-credinţa sau constrângerea unei persoane sa doneze organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    (3) Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obţinerii de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană, precum şi publicarea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule umane în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau de alta natura pentru sine, familie ori terţe persoane fizice sau juridice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    ART. 158
    (1) Organizarea şi/sau efectuarea prelevarii de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii unui profit material pentru donator sau organizator, constituie infracţiunea de trafic de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi cumpărarea de organe, tesuturi şi/sau celule de origine umană, în scopul revânzării, în vederea obţinerii unui profit.
    (3) Tentativa se pedepseşte.

    ART. 159
    Introducerea sau scoaterea din ţara de organe, tesuturi, celule de origine umană fără autorizaţia specială emisă de Agenţia Naţionala de Transplant constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

    CAP. VI
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 160
    (1) Prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule de origine umană se efectuează de către medici de specialitate, în unităţi sanitare publice sau private autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice şi acreditate, la propunerea Agenţiei Naţionale de Transplant.
    (2) Condiţiile de acreditare a unităţilor sanitare prevăzute la alin. (1) sunt stabilite de Agenţia Naţionala de Transplant, iar acreditarea se face prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Criteriile de acreditare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentului titlu, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.
    (3) Agenţia Naţionala de Transplant poate suspenda sau revoca acreditarea în cazul în care inspecţiile efectuate împreună cu autoritatea naţionala competenţa în domeniul securităţii sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică constata ca unitatea sanitară respectiva nu respecta prevederile legale în vigoare. Inspecţiile vor fi efectuate periodic, iar intervalul dintre doua inspecţii nu trebuie să depăşească 2 ani.
    (4) Unităţile sanitare acreditate vor stabili un sistem de identificare a fiecărui act de donare, prin intermediul unui cod unic, precum şi fiecărui produs asociat cu el. Pentru tesuturi şi celule este necesară etichetarea codificata care să permită stabilirea unei legături de la donator la primitor şi invers. Informaţiile vor fi păstrate cel puţin 30 de ani.
    (5) Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de procesare şi/sau utilizare de tesuturi şi/sau celule vor păstra o înregistrare a activităţii lor, incluzând tipurile şi cantităţile de tesuturi şi/sau celule procurate, testate, conservate, depozitate, distribuite sau casate, precum şi originea şi destinaţia acestor tesuturi şi/sau celule pentru utilizare umană. Ele vor trimite anual un raport de activitate Agenţiei Naţionale de Transplant.

    ART. 161
    Unităţile sanitare acreditate pentru activitatea de transplant tisular şi/sau celular vor trebui sa desemneze o persoană responsabilă pentru asigurarea calităţii tesuturilor şi/sau celulelor procesate şi/sau utilizate în conformitate cu legislaţia europeană şi cea română în domeniu. Standardul de instruire profesională a acestei persoane va fi stabilit prin norme.

    ART. 162
    Normele metodologice de aplicare a prezentului titlu vor fi elaborate în termen de 90 de zile de la publicarea legii şi vor fi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 163
    Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din prezenta lege.

    ART. 164
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de tesuturi şi organe umane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, şi art. 17 alin. (3), art. 21, 23 şi 25 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi tesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abroga.
    Prevederile prezentului titlu transpun Directiva 23/2004/CEa Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate şi siguranţa asupra donarii, procurării, testarii, procesarii, conservării, depozitarii şi distribuirii tesuturilor şi celulelor umane.

    TITLUL VII
    Spitalele
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 165
    (1) Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale.
    (2) Spitalul poate fi public, public cu secţii private sau privat. Spitalele de urgenta se înfiinţează şi funcţionează numai ca spitale publice.
    (3) Secţiile private ale spitalelor publice sau spitalele private pot furniza servicii medicale cu plata.
    (4) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare şi/sau paleative.
    (5) Spitalele participa la asigurarea stării de sănătate a populaţiei.
    (6) Competentele pe tipuri de spitale se stabilesc în conformitate cu criteriile Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar pentru spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie şi cu avizul ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei.

    ART. 166
    (1) Activităţile organizatorice şi functionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii Publice, iar în spitalele din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, controlul este efectuat de structurile specializate ale acestora.
    (2) Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă funcţionează în condiţiile autorizaţiei de funcţionare, în caz contrar, activitatea spitalelor se suspenda, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 167
    (1) În spital se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât sa consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacientilor, a eticii şi deontologiei medicale.
    (2) Colaborarea dintre spitale şi instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, se desfăşoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
    (3) Cercetarea ştiinţifică medicală se efectuează pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital şi finantatorul cercetării.
    (4) Spitalele au obligaţia sa desfăşoare activitatea de educaţie medicală şi cercetare (EMC) pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal. Costurile acestor activităţi sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul clinic poate suporta astfel de costuri, în condiţiile alocarilor bugetare.

    ART. 168
    (1) Spitalul asigura condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igiena, alimentaţie şi de prevenire a infectiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (2) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igiena, alimentaţie şi de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor.

    ART. 169
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice reglementează şi aplica măsuri de creştere a eficientei şi calităţii serviciilor medicale şi de asigurare a accesului echitabil al populaţiei la serviciile medicale.
    (2) Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătăţii, Ministerul Sănătăţii Publice propune, o dată la 3 ani, Planul naţional de paturi, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 170
    (1) Orice spital are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţa medicală de urgenta oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critica. După stabilizarea funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu medicalizat la o alta unitate medico-sanitară de profil.
    (2) Spitalul va fi în permanenta pregătit pentru asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criza şi este obligat sa participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora.
    (3) Cheltuielile efectuate de unităţile spitaliceşti, în cazurile menţionate la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor sau instituţiilor în reţeaua cărora funcţionează, prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a generat.

    CAP. II
    Organizarea şi funcţionarea spitalelor
    ART. 171
    (1) Spitalele se organizează şi funcţionează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judeţene şi spitale locale (municipale, orăşeneşti sau comunale).
    (2) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de specificul patologiei, în spitale generale, spitale de urgenta, spitale de specialitate şi spitale pentru bolnavi cu afecţiuni cronice.
    (3) Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în:
    a) spitale publice, organizate ca instituţii publice;
    b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;
    c) spitale publice în care funcţionează şi secţii private.
    (4) Din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi:
    a) spitale clinice cu secţii universitare;
    b) institute.

    ART. 172
    (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii:
    a) spitalul regional - spitalul clinic judeţean care deţine competentele şi resursele umane şi materiale suplimentare necesare, în vederea asigurării ingrijirilor medicale complete pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor şi al pacientilor aflaţi în stare critica, pentru cazurile ce nu pot fi rezolvate la nivel local, în spitalele municipale şi orăşeneşti, la nivelul judeţului respectiv, precum şi pentru toate cazurile din judeţele arondate, ce nu pot fi rezolvate complet la nivelul spitalelor judeţene, din cauza lipsei de resurse materiale şi/sau umane sau din cauza complexităţii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare;
    b) spitalul judeţean - spitalul general organizat în reşedinţa de judeţ, cu o structura complexa de specialităţi medico-chirurgicale, cu unitate de primire urgente, care asigura urgentele medico-chirurgicale şi acorda asistenţa medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile grave din judeţ care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale;
    c) spitalul local - spitalul general care acorda asistenţa medicală de specialitate în teritoriul unde funcţionează, respectiv municipiu, oraş, comuna;
    d) spitalul de urgenta - spitalul care dispune de o structura complexa de specialităţi, dotare cu aparatura medicală corespunzătoare, personal specializat, având amplasament şi accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura spitalului de urgenta funcţionează obligatoriu o structura de urgenta (U.P.U., C.P.U.) care, în funcţie de necesitaţi, poate avea şi un serviciu mobil de urgenta reanimare şi transport medicalizat;
    e) spitalul general - spitalul care are organizate în structura, de regula, doua dintre specialitatile de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstetrica-ginecologie, chirurgie generală;
    f) spitalul de specialitate - spitalul care asigura asistenţa medicală într-o specialitate în conexiune cu alte specialităţi complementare;
    g) spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice - spitalul în care durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei. Bolnavii cu afecţiuni cronice şi probleme sociale vor fi preluati de unităţile de asistenţa medico-sociale, precum şi de aşezămintele de asistenţa socială prevăzute de lege, după evaluarea medicală;
    h) spitalul clinic - spitalul care are în componenta secţii clinice universitare care asigura asistenţa medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie continua, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditata. Institutele, centrele medicale şi spitalele de specialitate, care au în componenta o secţie clinica universitară sunt spitale clinice. Pentru activitatea medicală, diagnostica şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;
    i) secţiile clinice universitare - secţiile de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţa medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continua (EMC). În aceste secţii este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinica. Pentru activitatea medicală, diagnostica şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;
    j) institutele şi centrele medicale clinice - unităţi de asistenţa medicală de specialitate în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică-medicală, de îndrumare şi coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum şi de educaţie medicală continua; pentru asistenţa medicală de specialitate se pot organiza centre medicale în care nu se desfăşoară activitate de învăţământ medical şi cercetare ştiinţifică;
    k) unităţile de asistenţa medico-sociale - instituţii publice specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acorda servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale;
    l) sanatoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigura asistenţa medicală utilizând factori curativi naturali asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace terapeutice;
    m) preventoriul - unitatea sanitară cu paturi care asigura prevenirea şi combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoza stabilizati clinic şi necontagiosi;
    n) centrele de sănătate - unităţi sanitare cu paturi care asigura asistenţa medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi.
    (2) În sensul prezentului titlu, în categoria spitalelor se includ şi următoarele unităţi sanitare cu paturi: institute şi centre medicale, sanatorii, preventorii, centre de sănătate şi unităţi de asistenţa medico-socială.

    ART. 173
    (1) Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz: secţii, laboratoare, servicii de diagnostic şi tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice şi administrative, serviciu de asistenţa prespitaliceasca şi transport urgente, structuri de primiri urgente şi alte structuri aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (2) Spitalele pot avea în componenta lor structuri care acorda servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor servicii se negociaza şi se contractează în mod distinct cu casele de asigurări de sănătate sau cu terţi în cadrul asistenţei medicale spitaliceşti sau din fondurile alocate pentru serviciile respective.

    ART. 174
    (1) Spitalele publice se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Sănătăţii Publice, cu avizul consiliului local, respectiv judeţean, după caz.
    (2) Spitalele din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii Publice, se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, initiata de ministerul sau instituţia publică respectiva, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice.
    (3) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele publice se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, la propunerea conducerii spitalelor, prin autorităţile de sănătate publică, cu avizul consiliului judeţean sau al consiliului local, după caz. Structura organizatorică a unităţilor sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie se stabileşte prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice.
    (4) Spitalele private se înfiinţează sau se desfiinţează cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, în condiţiile legii. Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea şi schimbarea sediului şi a denumirilor pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, în condiţiile legii.
    (5) Secţia privată se poate organiza în structura oricărui spital public. Condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (6) Se asimilează spitalelor private şi unităţile sanitare private înfiinţate în cadrul unor organizaţii nonguvernamentale sau al unor societăţi comerciale, care acorda servicii medicale spitaliceşti.

    ART. 175
    (1) Autorizaţia sanitară de funcţionare se emite în condiţiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi da dreptul spitalului sa funcţioneze. După obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, spitalul intra, la cerere, în procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani. Neobtinerea acreditării în termen de 5 ani de la emiterea autorizaţiei de funcţionare conduce la desfiinţarea spitalului în cauza.
    (2) Acreditarea garantează faptul ca spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale şi conexe actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.
    (3) Acreditarea se acordă de Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor, instituţie cu personalitate juridică, ce funcţionează în coordonarea primului-ministru, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
    (4) Componenta, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice.
    (5) Din Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor vor face parte reprezentanţi ai Presedintiei, Guvernului, Academiei Române, Colegiului Medicilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România. Membrii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, precum şi rudele sau afinii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv sunt incompatibili cu calitatea de membru în organele de conducere ale spitalelor şi nu pot deţine cabinete sau clinici private.
    (6) Pentru obţinerea acreditării se percepe o taxa de acreditare, al carei nivel se aproba prin ordin al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, la propunerea ministrului sănătăţii publice.
    (7) Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri proprii ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care urmează a fi utilizate pentru organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, în condiţiile legii.

    ART. 176
    (1) Procedurile, standardele şi metodologia de acreditare se elaborează de către Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (2) Lista cu unităţile spitaliceşti acreditate şi categoria acreditării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 177
    (1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului, spitalul solicita evaluarea în vederea reacreditarii.
    (2) Reevaluarea unui spital se poate face şi la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice, a casei Naţionale de Asigurări de Sănătate sau, după caz, a ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant.
    (3) Dacă în urma evaluării se constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, Comisia Naţionala de Acreditare a Spitalelor acorda un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată.

    CAP. III
    Conducerea spitalelor
    ART. 178
    (1) Spitalul public este condus de un manager, persoana fizica sau juridică.
    (2) Managerul persoana fizica sau reprezentantul desemnat de managerul persoana juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior şi al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii Publice şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (3) Managerul, persoana fizica sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii Publice sau cu ministerele, respectiv instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz, pe o perioadă de 3 ani. Contractul de management poate fi prelungit sau poate inceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performanţă stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (4) Modelul contractului de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi şi indicatorii de performanţă a activităţii, se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cu consultarea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie. Nivelul indicatorilor de performanţă a activităţii se stabileşte anual de Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv de ministrul de resort, în funcţie de subordonarea spitalului. Contractul de management va avea la baza un buget global negociat, a cărui execuţie va fi evaluată anual.

    ART. 179
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului organizează concurs sau licitaţie publică, după caz, pentru selecţionarea managerului, respectiv a unei persoane juridice care să asigure managementul unităţii sanitare, care va fi numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
    (2) Managerul persoana fizica va fi selectat prin concurs de o comisie numita de ministrul sănătăţii publice sau, după caz, de ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, avizate de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (3) Pentru spitalele din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţa naţionala şi autoritate judecătorească, funcţia de comandant/director general sau, după caz, de manager se ocupa de o persoană numita de conducătorul ministerului sau al instituţiei care are în structura spitalul, conform reglementărilor proprii adaptate la specificul prevederilor prezentului titlu.
    (4) Selecţia managerului persoana juridică se efectuează prin licitaţie publică, conform dispoziţiilor legii achiziţiilor publice.

    ART. 180
    (1) Funcţia de manager persoana fizica este incompatibilă cu:
    a) exercitarea oricăror alte funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate inclusiv în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti;
    b) exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate;
    c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti;
    d) exercitarea oricărei funcţii în cadrul organizaţiilor sindicale sau patronale de profil.
    (2) Constituie conflict de interese deţinerea de către manager persoana fizica, manager persoana juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părţi sociale, acţiuni sau interese la societăţi comerciale ori organizaţii nonguvernamentale care stabilesc relaţii comerciale cu spitalul la care persoana în cauza exercita sau intenţionează sa exercite funcţia de manager. Dispoziţia de mai sus se aplică şi în cazurile în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauza.
    (3) Incompatibilităţile şi conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cat şi reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită sau intenţionează sa exercite funcţia de manager de spital.
    (4) Dacă managerul selectat prin concurs ori reprezentantul desemnat al persoanei juridice selectate în urma licitaţiei se afla în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat sa înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la apariţia acestora. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept. Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, ministerul ori instituţia publică semnatara a contractului de management va putea cere persoanelor în cauza despăgubiri, conform clauzelor contractului de management.
    (5) Persoanele care îndeplinesc funcţia de manager la spitalele şi celelalte unităţi sanitare care au sub 400 de paturi, cu excepţia spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pot desfăşura activitate medicală în instituţia respectiva.

    ART. 181
    Atribuţiile managerului sunt stabilite prin contractul de management.

    ART. 182
    În domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice managerul are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) stabileşte şi aproba numărul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de normativul de personal în vigoare;
    b) aproba organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeşte şi eliberează din funcţie personalul spitalului;
    c) aproba programul de lucru, pe locuri de muncă şi categorii de personal;
    d) propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului şi a denumirii unităţii, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, de ministerele care au spitale în subordine ori în administrare sau reţea sanitară proprie;
    e) numeşte, conform art. 183, membrii comitetului director.

    ART. 183
    (1) În cadrul spitalelor publice se organizează şi funcţionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitalele clinice, directorul financiar-contabil şi, după caz, directorul de îngrijiri, precum şi alţi directori, potrivit normelor interne de organizare a spitalelor. Ocuparea funcţiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului.
    (2) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, structura comitetului director se stabileşte de către acestea, în conformitate cu regulamentele interne proprii.
    (3) Atribuţiile comitetului director sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (4) În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic universitar medical.

    ART. 184
    (1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupa prin concurs sau examen, după caz, în condiţiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (2) În spitalele publice funcţiile de şef de secţie, şef de laborator, farmacist-şef, asistent medical şef sunt funcţii de conducere şi vor putea fi ocupate numai de medici, farmacisti, biologi, chimisti şi biochimisti sau, după caz, asistenţi medicali, cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea respectiva.
    (3) Şefii de secţie au ca atribuţii îndrumarea şi realizarea activităţii de acordare a ingrijirilor medicale în cadrul secţiei respective şi răspund de calitatea actului medical, precum şi atribuţiile asumate prin contractul de administrare.
    (4) La numirea în funcţie, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatori specifici de performanţă. Contractul de administrare poate fi prelungit şi poate inceta înainte de termen, în principal, în cazul neîndeplinirii indicatorilor specifici de performanţă. Pe perioada existenţei contractului de administrare, eventualul contract de muncă încheiat cu o alta instituţie publică din domeniul sanitar se suspenda. Conţinutul contractului şi metodologia de încheiere a acestuia se vor stabili prin ordin al ministrului sănătăţii publice. Dacă şeful de secţie selectat prin concurs se afla în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să le înlăture în termen de maximum 30 de zile sub sancţiunea rezilierii unilaterale a contractului de administrare.
    (5) Calitatea de şef de secţie este compatibila cu funcţia de cadru didactic universitar.
    (6) În secţiile clinice universitare funcţia de şef de secţie se ocupa de cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al instituţiei de învăţământ medical superior în cauza.
    (7) În cazul în care contractul de administrare, prevăzut la alin. (4), nu se semnează în termen de 7 zile de la emiterea recomandarii, se va constitui o comisie de mediere numita prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului. În cazul în care conflictul nu se soluţionează într-un nou termen de 7 zile, postul va fi scos la concurs, în condiţiile legii.
    (8) Pentru secţiile clinice, altele decât cele prevăzute la alin. (6), precum şi pentru secţiile neclinice condiţiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii publice, iar în cazul spitalelor aparţinând ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, condiţiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice. În cazul în care la concurs nu se prezintă nici un candidat în termenul legal, managerul spitalului public va delega un alt medic în funcţia de şef de secţie, pe o perioadă de până la 6 luni, după care se vor repeta procedurile prevăzute la alin. (1).
    (9) Şefii de secţie vor face publice, prin declaraţie pe propria răspundere, afişată pe site-ul spitalului şi al autorităţii de sănătate publică teritorială sau pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice ori, după caz, al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru unităţile sanitare subordonate acestuia, legăturile de rudenie până la gradul al IV-lea inclusiv cu personalul angajat în secţia pe care o conduce.
    (10) Medicii care împlinesc vârsta de pensionare după dobândirea funcţiei de manager de spital, director medical sau şef de secţie vor fi pensionaţi conform legii. Medicii în vârsta de cel puţin 65 de ani nu pot participa la concurs şi nu pot fi numiţi în nici una dintre funcţiile de manager de spital, director medical sau şef de secţie.
    (11) În spitalele clinice, profesorii universitari pot ocupa funcţii de şef de secţie până la vârsta de 70 de ani, cu avizul Colegiului Medicilor din România şi cu aprobarea ministrului sănătăţii publice.
    (12) Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b)-d) referitoare la incompatibilităţi, conflicte de interese şi sancţiunea rezilierii contractului de administrare se aplică şi sefilor de secţie, de laborator sau de serviciu din spitalele publice.

    ART. 185
    (1) În cadrul spitalelor publice funcţionează un consiliu etic, un consiliu medical şi un consiliu ştiinţific, pentru spitalele clinice şi institutele şi centrele medicale clinice. Directorul medical este preşedintele consiliului medical. Directorul ştiinţific este preşedintele consiliului ştiinţific.
    (2) Componenta şi atribuţiile consiliului etic şi ale consiliului ştiinţific se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (3) Consiliul medical este alcătuit din şefii de secţii, de laboratoare, farmacistul-şef şi asistentul şef.
    (4) Principalele atribuţii ale consiliului medical sunt următoarele:
    a) îmbunătăţirea standardelor clinice şi a modelelor de practica în scopul acordării de servicii medicale de calitate în scopul creşterii gradului de satisfactie a pacientilor;
    b) monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în spital în scopul creşterii performantelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate;
    c) elaborarea proiectului de plan de achiziţii al spitalului în limita bugetului estimat;
    d) întărirea disciplinei economico-financiare.

    ART. 186
    (1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu consultativ, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie şi de organizare şi funcţionare a spitalului şi de a face recomandări managerilor spitalului în urma dezbaterilor.
    (2) Membrii consiliului consultativ sunt:
    a) 2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice sau ai autorităţii de sănătate publică, cu personalitate juridică pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii Publice;
    b) 2 reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pentru spitalele aflate în subordinea acestora;
    c) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori local, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dintre care unul specialist în finanţe publice locale, pentru spitalele aflate în administrarea consiliilor judeţene sau locale, după caz;
    d) managerul spitalului public;
    e) 2 reprezentanţi ai universitatii sau facultăţii de medicina, pentru spitalele clinice, institutele şi centrele medicale clinice;
    f) 2 reprezentanţi ai mediului de afaceri, nominalizaţi de patronatele reprezentative la nivel naţional pentru spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice.
    (3) Reprezentanţii sindicatelor legal constituite în unitate, afiliate federaţiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramura sanitară, au statut de invitaţi permanenţi la şedinţele consiliului consultativ.
    (4) Membrii consiliului consultativ al spitalului public se numesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice după nominalizarea acestora de către instituţiile enumerate la alin. (2) lit. a)-c) şi e). O persoana nu poate fi membru decât într-un singur consiliu consultativ al unui spital public.
    (5) Consiliul consultativ se întruneşte, în şedinţa ordinară, cel puţin o dată la 3 luni, precum şi ori de câte ori va fi nevoie, în şedinţe extraordinare. Deciziile consiliului se iau în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi.
    (6) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, componenta consiliului consultativ se stabileşte conform reglementărilor proprii, prin ordin sau decizie, după caz.
    (7) Dispoziţiile art. 180 alin. (3) referitoare la conflicte de interese se aplică şi membrilor consiliului consultativ.

    ART. 187
    (1) Persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul, membrii comitetului director, şefii de secţie, de laborator sau de serviciu şi membrii consiliului consultativ, au obligaţia de a depune o declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la incompatibilităţile prevăzute la art. 180, în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii Publice sau, după caz, la ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie.
    (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se actualizează ori de câte ori intervin modificări în situaţia persoanelor în cauza; actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificării, precum şi a încetării funcţiilor sau activităţilor.
    (3) Declaraţiile se afişează pe site-ul spitalului.
    (4) Modelul declaraţiei de interese şi cel al declaraţiei referitoare la incompatibilităţi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (5) În condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoanele din conducerea spitalului au obligaţia de a depune şi o declaraţie de avere, al carei model se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    CAP. IV
    Finanţarea spitalelor
    ART. 188
    (1) Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii.
    (2) Prin autonomie financiară se înţelege:
    a) organizarea activităţii spitalului pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unităţii şi cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;
    b) elaborarea bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar şi a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului.
    (3) Spitalele publice au obligaţia de a asigură realizarea veniturilor şi de a fundamenta cheltuielile în raport cu acţiunile şi obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei bugetare.
    (4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cadrul ministerelor cu reţea sanitară proprie.

    ART. 189
    (1) Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principala a veniturilor în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli şi se negociaza de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de indicatorii stabiliţi în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.
    (2) În cazul refuzului uneia dintre părţi de a semna contractul de furnizare de servicii medicale, se constituie o comisie de mediere formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ai ministerului de resort, precum şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care, în termen de maximum 10 zile, soluţionează divergenţele.
    (3) Spitalele pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale şi cu casele de asigurări de sănătate private.

    ART. 190
    (1) Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinatiile pentru care au fost alocate, după cum urmează:
    a) de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice sau al ministerelor ori instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, precum şi prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru spitalele clinice cu secţii universitare;
    b) de la bugetul propriu al judeţului, pentru spitalele judeţene;
    c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judeţean sau local.
    (2) de la bugetul de stat se asigura:
    a) desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate;
    b) dotarea cu echipamente medicale, în condiţiile legii;
    c) investiţii legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în execuţie;
    d) expertizarea, transformarea şi consolidarea construcţiilor grav afectate de seisme şi de alte cazuri de forta majoră;
    e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale;
    f) activităţi specifice unităţilor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie;
    g) activităţi didactice şi de cercetare;
    h) alte cheltuieli curente şi de capital.
    (3) Bugetele locale participa la finanţarea unor cheltuieli de întreţinere, gospodărire, reparaţii, consolidare, extindere şi modernizare a unităţilor sanitare publice, de interes judeţean sau local, în limita creditelor bugetare aprobate cu aceasta destinaţie în bugetele locale.
    (4) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din:
    a) donaţii şi sponsorizări;
    b) legate;
    c) asocieri investitionale în domenii medicale ori de cercetare medicală şi farmaceutica;
    d) închirierea unor spaţii medicale, echipamente sau aparatura medicală către alţi furnizori de servicii medicale, în condiţiile legii;
    e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări private sau agenţi economici;
    f) editarea şi difuzarea unor publicaţii cu caracter medical;
    g) servicii medicale, hoteliere sau de alta natura, furnizate la cererea unor terţi;
    h) servicii de asistenţa medicală la domiciliu, furnizate la cererea pacientilor;
    i) contracte de cercetare şi alte surse;
    j) alte surse, conform legii.

    ART. 191
    (1) Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor fundamentate ale conducătorilor secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi cu contractele colective de muncă, şi se publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice pentru unităţile subordonate, al autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii, după caz, în termen de 15 zile calendaristice de la aprobarea lui.
    (2) Pentru ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aproba, prin ordin sau decizie, de conducătorul acestora, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice.
    (3) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se aproba de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului spitalului.
    (4) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului public se repartizează pe secţiile şi compartimentele din structura spitalului, nivelul acestora fiind indicator al contractului de administrare.
    (5) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se urmăreşte pe secţii şi compartimente, fiind un indicator al contractului încheiat între manager şi şefii secţiilor şi compartimentelor din structura spitalului. Abaterile faţă de indicatorii din contractul cu managerul se analizează şi se soluţionează de conducerea spitalului cu conducerile structurilor în cauza.
    (6) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar, respectiv trimestrial, unităţilor deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie, în funcţie de subordonare, şi se publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice pentru unităţile subordonate, al autorităţii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor şi instituţiilor sanitare cu reţele sanitare proprii.
    (7) Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se raportează lunar şi trimestrial şi consiliului local şi/sau judeţean, după caz, dacă beneficiază de finanţare din bugetele locale.
    (8) Unităţile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv direcţiile medicale ori similare ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie analizează execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli lunare şi trimestriale şi le înaintează Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie, după caz. Dacă se constata abateri faţă de indicatorii din contractul de administrare, le sesizează şi fac propuneri, pe care le supun spre aprobare conducerii Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerului sau instituţiei cu reţea sanitară proprie.

    ART. 192
    În cazul existenţei unor datorii la data încheierii contractului de management, acestea vor fi evidentiate separat, stabilindu-se posibilităţile şi intervalul în care vor fi lichidate, în condiţiile legii.

    ART. 193
    (1) Auditul public intern se exercită de către structura deconcentrata a Ministerului Sănătăţii Publice pentru spitalele cu mai puţin de 400 de paturi, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi, de către un compartiment funcţional de audit la nivelul spitalului.
    (2) Auditul public intern pentru spitalele aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie se exercită în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu reglementările specifice ale acestora.
    (3) Controlul asupra activităţii financiare a spitalului public se face, în condiţiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătăţii Publice, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau de alte organe abilitate prin lege.

    ART. 194
    (1) Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din următoarele surse:
    a) cota-parte din amortizarea calculată lunar şi cuprinsă în bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, cu păstrarea echilibrului financiar;
    b) sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile, precum şi din cele casate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare;
    c) sponsorizări cu destinaţia "dezvoltare";
    d) o cota de 20% din excedentul bugetului de venituri şi cheltuieli înregistrat la finele exerciţiului financiar;
    e) sume rezultate din închirieri, în condiţiile legii.
    (2) Fondul de dezvoltare se utilizează pentru dotarea spitalului.
    (3) Soldul fondului de dezvoltare rămas la finele anului se reportează în anul următor, fiind utilizat potrivit destinaţiei prevăzute la alin. (2).

    ART. 195
    Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcţie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

    ART. 196
    În cazul unor activităţi medicale sau farmaceutice pentru care unitatea spitaliceasca nu are specialişti competenţi în astfel de activităţi sau manopere medicale, se poate încheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale sau farmaceutice cu un cabinet medical specializat, respectiv furnizor de servicii farmaceutice ori cu o alta unitate medicală publică sau privată acreditata. Unităţile spitaliceşti pot încheia contracte privind furnizarea de servicii auxiliare necesare funcţionarii spitalului.

    ART. 197
    (1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum şi a celorlalte categorii de personal se stabileşte potrivit legii.
    (2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabileşte prin negociere între părţi.

    CAP. V
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 198
    (1) Spitalul are obligaţia sa înregistreze, sa stocheze, sa prelucreze şi sa transmită informaţiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (2) Raportarile se fac către Ministerul Sănătăţii Publice şi/sau unităţile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătăţii Publice sau către ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz, şi constituie baza de date, la nivel naţional, pentru decizii majore de politica sanitară şi pentru raportarile necesare organismelor Uniunii Europene şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
    (3) Documentaţia primara, ca sursa a acestor date, se păstrează, securizata şi asigurata sub forma de document scris şi electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare.
    (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1), care constituie secrete de stat şi de serviciu, vor fi accesate şi gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate.

    ART. 199
    Ministerul Sănătăţii Publice, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie vor lua măsuri pentru reorganizarea spitalelor publice existente, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în termen de maximum 180 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

    ART. 200
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice analizează şi evalueaza periodic şi ori de câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului performanţele unităţilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, numind o comisie de evaluare.
    (2) Pentru analiza şi evaluarea spitalelor din reţelele sanitare ale ministerelor sau instituţiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii Publice, comisia prevăzută la alin. (1) va fi constituită prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi ministrului sau conducătorului instituţiei care are în subordine spitalul.
    (3) La propunerea comisiei prevăzute la alin. (1) şi (2), managerul şi consiliile consultative pot fi revocate prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, prin ordin ori decizie a ministrilor şi conducătorilor instituţiilor cu reţele sanitare proprii, cu avizul ministrului sănătăţii publice.
    (4) Pentru unităţile sanitare publice aparţinând ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie conducătorii acestora vor emite ordinele de revocare cu avizul ministrului sănătăţii publice.
    (5) Preşedinţii consiliilor consultative şi comitetelor directoare interimare se numesc pe o perioadă de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sănătăţii publice sau, după caz, al conducătorilor instituţiilor şi ministerelor cu reţea sanitară proprie.

    ART. 201
    (1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării şi funcţionarii unor spitale private sau pentru alte forme de asistenţa medicală ori socială, în condiţiile legii.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) spaţiile destinate desfăşurării activităţii de învăţământ superior medical şi farmaceutic uman.
    (3) Sumele obţinute în condiţiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

    ART. 202
    Prevederile prezentului titlu se aplică şi spitalelor care aparţin ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie.

    ART. 203
    Anual, ministrul sănătăţii publice va prezenta Guvernului situaţia privind:
    a) numărul de spitale, pe diferite categorii;
    b) numărul de paturi de spital raportat la numărul de locuitori;
    c) gradul de dotare a spitalelor;
    d) principalii indicatori de morbiditate şi mortalitate;
    e) situaţia acreditării spitalelor publice;
    f) zonele şi judeţele tarii în care necesarul de servicii medicale spitaliceşti nu este acoperit.

    ART. 204
    Dacă în termen de un an de la înfiinţarea Comisei Naţionale de Acreditare a Spitalelor spitalele finanţate în condiţiile art. 188 alin. (1) nu au început procesul de acreditare sau de reacreditare, vor pierde dreptul de a mai fi finanţate din aceste fonduri.

    ART. 205
    Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, în condiţiile legii, a persoanelor vinovate.

    ART. 206
    Numirea managerilor selectaţi prin concurs se face în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

    ART. 207
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga.

    TITLUL VIII
    Asigurările sociale de sănătate
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 208
    (1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigura accesul la un pachet de servicii de baza pentru asiguraţi.
    (2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
    a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boala sau accident;
    b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii:
    a) alegerea libera de către asiguraţi a casei de asigurări;
    b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
    c) alegerea libera de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
    d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
    e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
    f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
    g) acordarea unui pachet de servicii medicale de baza, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
    h) transparenta activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;
    i) libera concurenta între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.
    (4) Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.
    (5) Asigurarea voluntara complementara sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate.
    (6) Asigurarea voluntara de sănătate nu exclude obligaţia de a plati contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.
    (7) Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţionala în domeniul sănătăţii, exercita controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punct de vedere al aplicării politicilor de sănătate aprobate de Guvernul României.

    ART. 209
    (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie şi se utilizează potrivit prezentei legi.
    (2) Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, denumita în continuare contribuţie, suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.
    (3) Gestionarea fondului se face, în condiţiile legii, prin Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, denumita în Continuare CNAS, şi, respectiv, prin casele de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare case de asigurări. Gestionarea fondului se realizează şi prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului până la reorganizarea acestora.
    (4) CNAS propune, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionarii sistemului de asigurări sociale de sănătate şi acorda aviz conform proiectelor de acte normative care au incidenţa asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

    ART. 210
    (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii:
    a) serviciile medicale - acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice şi juridice, potrivit prezentului titlu;
    b) furnizorii - persoane fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru a furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale;
    c) pachetul de servicii de baza - se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suporta din fond, în condiţiile contractului-cadru;
    d) pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigura facultativ - cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care are dreptul această categorie de asiguraţi şi se suporta din fond, în condiţiile contractului-cadru;
    e) pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul naţional de imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lauzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul-cadru;
    f) autorizarea - reprezintă un control al calificării şi al respectării legislaţiei existente în domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obţine permisiunea de a furniza servicii medicale în România;
    g) evaluarea - o procedură externa de verificare a performantelor unui furnizor de servicii medicale prin care se recunoaşte ca furnizorul supus acestui proces corespunde standardelor prealabil stabilite în scopul de a garanta calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate;
    h) contractarea - procesul prin care se reglementează relaţiile dintre casele de asigurări de sănătate şi furnizori, în vederea asigurării drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
    i) preţ de referinţa - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru plata unor servicii medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, potrivit politicii de preţuri a Ministerului Sănătăţii Publice;
    j) dispozitivele medicale - sunt utilizate pentru corectarea vazului, auzului, pentru protezarea membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în scopul recuperării unor deficiente organice sau fiziologice;
    k) preţul de decontare - preţul suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru unele medicamente la care nu se stabileşte preţ de referinţa. Lista acestora şi preţul de decontare se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice;
    l) coplata - diferenţa suportată de asigurat între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate naţionala în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale.
    (2) Definiţiile care pot exista în alte legi şi care sunt diferite de cele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi.

    CAP. II
    Asiguraţii
    SECŢIUNEA 1
    Persoanele asigurate
    ART. 211
    (1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţara, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În aceasta calitate, persoana în cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie.
    (2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România.
    (3) Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS.

    ART. 212
    (1) Calitatea de asigurat se dovedeşte cu un document justificativ - adeverinta sau carnet de asigurat - eliberat prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După implementarea dispoziţiilor titlului IX din prezenta lege, aceste documente justificative vor fi înlocuite cu cardul electronic de asigurat, care se suporta din fond.
    (2) Metodologia şi modalităţile de gestionare şi de distribuire ale cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS.
    (3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de sănătate.

    ART. 213
    (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:
    a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, ţinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din munca;
    b) ţinerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; soţul, sotia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
    c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei faţă de eroii martiri şi luptatorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, precum şi cele provenite din pensii;
    d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din munca, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din munca, pensie sau din alte resurse;
    f) femeile însărcinate şi lauzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe ţara.
    (2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi:
    a) satisfac serviciul militar în termen;
    b) se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
    c) se afla în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
    d) executa o pedeapsă privativă de libertate sau se afla în arest preventiv;
    e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
    f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi se afla în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii;
    g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) pensionării, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
    i) persoanele care se afla în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se afla în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.
    (3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinta de asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atesta aceasta calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc ca se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de încadrare în categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS.
    (4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi sa plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi.

    ART. 214
    (1) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.
    (2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1):
    a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;
    b) cetăţenii străini şi apatrizii care se afla temporar în ţara, fără a solicita viza de lungă şedere;
    c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se afla temporar în ţara.

    ART. 215
    (1) Obligaţia virarii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz.
    (2) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfăşoare activităţi independente.

    ART. 216
    În cazul neachitarii la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, denumita în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor
    ART. 217
    (1) Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de baza în condiţiile prezentei legi.
    (2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru care se elaborează de CNAS pe baza consultării Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiului Medicilor Dentisti din România, denumit în continuare CMDR, Colegiului Farmacistilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România, denumit în continuare OAMMR, Ordinului Biochimistilor, Biologilor şi Chimistilor, denumit în continuare OBBC, precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical, până la data de 31 octombrie a anului în curs pentru anul următor. Proiectul se avizează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. În cazul nefinalizarii elaborării contractului-cadru în termenul prevăzut, se prelungeşte prin hotărâre a Guvernului aplicabilitatea contractului-cadru din anul în curs.
    (3) Contractul-cadru reglementează, în principal, condiţiile acordării asistenţei medicale cu privire la:
    a) pachetul de servicii de baza la care au dreptul persoanele asigurate;
    b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale şi a altor servicii pentru asiguraţi, aferente pachetului de servicii de baza prevăzut la lit. a);
    c) criteriile şi standardele calităţii pachetului de servicii;
    d) alocarea resurselor şi controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al fondului;
    e) tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de baza, modul de decontare şi actele necesare în acest scop;
    f) internarea şi externarea bolnavilor;
    g) măsuri de îngrijire la domiciliu şi de recuperare;
    h) condiţiile acordării serviciilor la nivel regional şi lista serviciilor care se pot contracta la nivel judeţean, precum şi a celor care se pot contracta la nivel regional;
    i) prescrierea şi eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a protezelor şi a ortezelor, a dispozitivelor medicale;
    j) modul de informare a asiguraţilor;
    k) coplata pentru unele servicii medicale.
    (4) Ministerul Sănătăţii Publice împreună cu CNAS sunt abilitate sa organizeze licitaţii şi alte proceduri de achiziţii publice în vederea derulării programelor naţionale de sănătate, în condiţiile legii.
    (5) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, cu consultarea CMR, CFR, CMDR, OAMMR, OBBC, precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical, până la 15 decembrie a anului în curs pentru anul următor, care se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.
    (6) În cazul nefinalizarii normelor metodologice, Ministerul Sănătăţii Publice le va elabora şi le va aproba prin ordin în termen de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (5).

    ART. 218
    (1) Asiguraţii beneficiază de pachetul de servicii de baza în caz de boala sau de accident, din prima zi de imbolnavire sau de la data accidentului şi până la vindecare, în condiţiile stabilite de prezenta lege.
    (2) Asiguraţii au următoarele drepturi:
    a) sa aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigura, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
    b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicita, dacă îndeplinesc toate condiţiile prezentei legi, suportand cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din alta localitate;
    c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
    d) sa beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
    e) să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
    f) sa beneficieze de servicii de asistenţa medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
    g) sa beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
    h) sa beneficieze de servicii medicale de urgenta;
    i) sa beneficieze de unele servicii de asistenţa stomatologica;
    j) sa beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
    k) sa beneficieze de dispozitive medicale;
    l) sa beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
    m) sa li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
    n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
    o) sa beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
    (3) Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de asistenţa medicală gratuita, respectiv servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
    (4) Personalitatile internaţionale cu statut de demnitar primesc asistenţa medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 219
    Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la art. 218 sunt următoarele:
    a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;
    b) sa anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
    c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
    d) sa anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;
    e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
    f) să aibă o conduita civilizata faţă de personalul medico-sanitar;
    g) sa achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
    h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atesta calitatea de asigurat.

    ART. 220
    Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în Programul naţional de imunizari, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lauzei, servicii de planificare familială în condiţiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.

    ART. 221
    Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte copilul internat în vârsta de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul persoanei cu handicap grav internate se suporta de către casele de asigurări, dacă medicul considera necesară prezenta lor pentru o perioadă determinata.

    ART. 222
    Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie personală şi a modalitatii de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

    CAP. III
    Servicii medicale suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
    SECŢIUNEA 1
    Servicii medicale profilactice
    ART. 223
    (1) În scopul prevenirii imbolnavirilor, al depistarii precoce a bolii şi al păstrării sănătăţii, asiguraţii, direct sau prin intermediul medicilor cu care casele de asigurări se afla în relaţii contractuale, vor fi informati permanent de către casele de asigurări asupra mijloacelor de păstrare a sănătăţii, de reducere şi de evitare a cauzelor de imbolnavire şi asupra pericolelor la care se expun în cazul consumului de droguri, alcool şi tutun.
    (2) Serviciile medicale profilactice suportate din fond sunt următoarele:
    a) monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lauzei, indiferent de statutul de asigurat al femeii;
    b) urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorii a sugarului şi a copilului;
    c) controalele periodice pentru depistarea bolilor care pot avea consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate;
    d) servicii medicale din cadrul Programului naţional de imunizari;
    e) servicii de planificare familială, indiferent de statutul de asigurat al femeii.
    (3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (2) şi modalităţile de acordare se stabilesc în contractul-cadru.

    ART. 224
    Serviciile medicale stomatologice preventive se suporta din fond, astfel:
    a) trimestrial, pentru copiii până la vârsta de 18 ani, individual sau prin formarea de grupe de profilaxie, fie la grădiniţa, fie la instituţiile de învăţământ preuniversitar;
    b) de doua ori pe an, pentru ţinerii în vârsta de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din munca.

    ART. 225
    Asiguraţii în vârsta de peste 18 ani au dreptul la control medical pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Servicii medicale curative
    ART. 226
    (1) Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicatiilor ei, pentru recuperarea sau cel puţin pentru ameliorarea suferintei, după caz.
    (2) Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenţi medicali şi de alt personal sanitar, la indicaţia şi sub supravegherea medicului.

    ART. 227
    (1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt:
    a) serviciile medicale de urgenta;
    b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afectiunii: anamneza, examen clinic, examene de investigaţii paraclinice;
    c) tratamentul medical, chirurgical şi unele proceduri de recuperare;
    d) prescrierea tratamentului necesar vindecarii, inclusiv indicaţiile privind regimul de viaţa şi munca, precum şi cel igieno-dietetic.
    (2) Asiguraţii beneficiază de activităţi de suport, în condiţiile legii.
    (3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi modalităţile de acordare se stabilesc prin contractul-cadru.

    ART. 228
    (1) Asiguraţii au dreptul la asistenţa medicală primara şi de specialitate ambulatorie la indicaţia medicului de familie, în condiţiile contractului-cadru.
    (2) Asiguraţii primesc asistenţa medicală de specialitate în spitale autorizate şi evaluate.
    (3) Serviciile spitaliceşti se acordă prin spitalizare şi cuprind: consultaţii, investigaţii, stabilirea diagnosticului, tratament medical şi/sau tratament chirurgical, îngrijire, recuperare, medicamente şi materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masa.
    (4) Asistenţa medicală de recuperare se acordă pentru o perioadă de timp şi după un ritm stabilite de medicul curant în unităţi sanitare autorizate şi evaluate.
    (5) Servicii şi îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de furnizori evaluaţi şi autorizaţi în acest sens.

    ART. 229
    Serviciile medicale stomatologice se acordă de către medicul de medicina dentara în cabinete medicale autorizate şi evaluate conform legii.

    ART. 230
    Asiguraţii beneficiază de tratamente stomatologice care se suporta din fond în condiţiile stabilite prin contractul-cadru.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi alte mijloace terapeutice
    ART. 231
    Asiguraţii beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 232. Modalităţile de prescriere şi eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru.

    ART. 232
    (1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (2) În lista se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse.

    ART. 233
    (1) Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul afectiunilor categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1) lit. a) şi pentru femeile gravide şi lauze se suporta din fond, la nivelul preţului de referinţa sau al preţului de decontare.
    (2) Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 232 alin. (1), prescrise pentru tratamentul afectiunilor persoanelor prevăzute în actele normative de la art. 213 alin. (1) lit. c) şi d), se suporta din fond, la nivelul preţului de referinţa, în condiţiile contractului-cadru.
    (3) Asiguraţii au dreptul la materiale sanitare şi dispozitive medicale pentru corectarea vazului, auzului, pentru protezarea membrelor şi la alte materiale de specialitate, în scopul protezarii unor deficiente organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinata sau nedeterminată, pe baza prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
    (4) Asiguraţii beneficiază de proceduri fizioterapeutice, pe baza recomandărilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru.
    (5) Asiguraţii beneficiază de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi de alte mijloace terapeutice prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu şi alte servicii speciale
    ART. 234
    (1) Asiguraţii au dreptul sa primească unele servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, acordate de un furnizor autorizat şi evaluat în condiţiile legii.
    (2) Condiţiile acordării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se stabilesc prin contractul-cadru.

    ART. 235
    Serviciile de transport sanitar, necesare pentru realizarea unui serviciu medical pentru asigurat, se suporta din fond. Asiguraţii au dreptul la transport sanitar în următoarele situaţii:
    a) urgente medico-chirurgicale;
    b) cazurile prevăzute în contractul-cadru.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Servicii medicale acordate asiguraţilor pe teritoriul altor state
    ART. 236
    (1) Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale.
    (2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul CNAS.
    (3) Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) CNAS poate deschide conturi la o instituţie bancară în care casele de asigurări vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii persoanelor menţionate la alin. (1), în condiţiile documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte. Metodologia de efectuare a acestor plati se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Servicii medicale care nu sunt suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate
    ART. 237
    (1) Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unităţile care le solicita sau alte surse, după caz, sunt:
    a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă şi sportive, asistenţa medicală la locul de muncă, asistenţa medicală a sportivilor;
    b) unele servicii medicale de înaltă performanta;
    c) unele servicii de asistenţa stomatologica;
    d) serviciile hoteliere cu grad înalt de confort;
    e) corectiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani;
    f) unele medicamente, materiale sanitare şi tipuri de transport;
    g) eliberarea actelor medicale solicitate de autorităţile care prin activitatea lor au dreptul sa cunoască starea de sănătate a asiguraţilor;
    h) fertilizarea în vitro;
    i) transplantul de organe şi tesuturi, cu excepţia cazurilor prevăzute în Programul Naţional, aprobat de Agenţia Naţionala de Transplant şi CNAS;
    j) asistenţa medicală la cerere;
    k) contravaloarea unor materiale necesare corectării vazului şi auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere;
    l) contribuţia personală din preţul medicamentelor, a unor servicii medicale şi a dispozitivelor medicale;
    m) serviciile medicale solicitate de asigurat;
    n) unele proceduri de recuperare şi de fizioterapie;
    o) serviciile nemedicale efectuate în unităţi medico-sociale;
    p) serviciile acordate în cadrul secţiilor/clinicilor de boli profesionale şi al cabinetelor de medicina a muncii;
    q) serviciile hoteliere solicitate de pacientii ale căror afecţiuni se tratează în spitalizare de zi.
    (2) Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), f), i) şi n) şi contribuţia personală prevăzută la alin. (1) lit. l) se stabilesc prin contractul-cadru.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Asigurarea calităţii
    ART. 238
    Asigurarea calităţii serviciilor din pachetul de baza pentru asiguraţi revine CNAS prin respectarea următoarelor măsuri:
    a) acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori autorizaţi şi evaluaţi conform legii;
    b) existenta unui sistem informaţional corespunzător asigurării unei evidente primare privind diagnosticul şi terapia aplicată;
    c) respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistenţei medicale şi stomatologice, elaborate de către Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS;
    d) utilizarea pentru tratamentul afectiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman;
    e) utilizarea materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii.

    ART. 239
    (1) Criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi CNAS şi se referă la diagnostic şi tratamentul medico-chirurgical şi stomatologic.
    (2) Criteriile sunt obligatorii pentru toţi furnizorii de servicii medicale care au încheiat contracte cu casele de asigurări.

    ART. 240
    În vederea respectării calităţii serviciilor medicale furnizate asiguraţilor CNAS şi casele de asigurări organizează controlul activităţii medicale pe baza criteriilor prevăzute la art. 238 şi 239.

    SECŢIUNEA a 8-a
    Acţiuni comune pentru sănătate
    ART. 241
    Ministerul Sănătăţii Publice proiectează, implementeaza şi coordonează programe naţionale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică, cu participarea instituţiilor cu răspundere în domeniul realizării politicii sanitare a statului.

    ART. 242
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice organizează împreună cu CNAS licitaţii la nivel naţional şi alte proceduri de achiziţii publice pentru achiziţionarea medicamentelor şi materialelor specifice pentru consumul în spitale şi în ambulatoriu, în vederea realizării programelor naţionale curative de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice, inclusiv a celor referitoare la aplicarea procedurii de licitaţie electronică.
    (2) Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naţionale curative de sănătate se asigura prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz.
    (3) CNAS poate achizitiona servicii medicale, medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale, aferente programelor naţionale curative de sănătate şi tratamentelor ambulatorii.

    ART. 243
    CNAS poate elabora, pentru furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, protocoale de practica, ca baza de decontare pentru servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cu consultarea CMR, CFR, CMDR şi OAMMR.

    SECŢIUNEA a 9-a
    Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare
    ART. 244
    (1) Pot intră în relaţie contractuală cu casele de asigurări numai furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS şi Ministerul Sănătăţii Publice.
    (2) Procesul de evaluare cuprinde cabinetele medicale, ambulatoriile de specialitate, spitalele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri la domiciliu, furnizorii de dispozitive medicale, furnizorii de servicii medicale de urgenta prespitaliceasca şi transport sanitar, precum şi alte persoane fizice sau juridice autorizate în acest sens de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (3) Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se face la nivel naţional sau judeţean.
    (4) Comisiile de evaluare la nivel naţional sunt formate din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS, iar la nivel judeţean comisiile de evaluare sunt formate din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi reprezentanţi ai caselor de asigurări şi, după caz, ai ministerelor şi instituţiilor cu reţele sanitare proprii.
    (5) Regulamentul de funcţionare a comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se elaborează de comisiile naţionale şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS. Standardele de evaluare elaborate de comisiile naţionale de evaluare se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.
    (6) Metodologia şi nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, prevăzuţi la alin. (2), se elaborează şi se stabilesc de către comisiile organizate la nivel naţional şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui CNAS.
    (7) Finanţarea activităţii desfăşurate în vederea evaluării se suporta proporţional de către instituţiile şi asociaţiile care desemnează persoane în comisiile prevăzute la alin. (4).

    CAP. IV
    Relaţiile caselor de asigurări sociale de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente
    ART. 245
    Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurări, sunt:
    a) unităţile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate şi evaluate în condiţiile legii;
    b) farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare;
    c) alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.

    ART. 246
    (1) Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natura civilă, se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract care se încheie anual. În situaţia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate şi stipulate în acte adiţionale.
    (2) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale sunt obligaţi să prezinte, la încheierea contractului cu casa de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical în concordanta cu tipul de furnizor, atât pentru furnizor, cat şi pentru personalul medico-sanitar angajat. Nivelul limitelor de asigurare pe categorii de furnizori care intră în relaţii contractuale cu casele de asigurări se stabileşte de CNAS cu avizul CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi OBBC, după caz. Societăţile de asigurări care oferă asigurări de răspundere civilă în domeniul medical trebuie să fie autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
    (3) CNAS poate stabili relaţii contractuale directe cu furnizorii de servicii medicale de dializa. Durata acestor contracte este de un an şi poate fi prelungită prin acte adiţionale pentru anii următori, în limita creditelor aprobate prin buget pentru anul respectiv, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
    (4) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative şi actele de evidenta financiar-contabila privind sumele decontate din fond.

    ART. 247
    Furnizorii de servicii medicale încheie cu casele de asigurări contracte anuale pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute şi alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare.

    ART. 248
    Refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii pentru serviciile medicale din pachetele de servicii, denunţarea unilaterala a contractului, precum şi răspunsurile la cererile şi la sesizările furnizorilor se vor face în scris şi motivat, cu indicarea temeiului legal, în termen de 30 de zile.

    ART. 249
    (1) Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale contracte anuale pentru furnizarea de servicii şi pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului financiar.
    (2) La încheierea contractelor părţile vor avea în vedere interesul asiguraţilor şi vor tine seama de economicitatea, eficienta şi calitatea serviciilor oferite pe baza criteriilor elaborate de CNAS şi Ministerul Sănătăţii Publice.
    (3) Lista de servicii medicale acordate la nivel regional, precum şi modalitatea de încheiere a contractelor de furnizare de servicii cu mai multe case de asigurări dintr-o anumită regiune se stabilesc prin contractul-cadru.

    ART. 250
    (1) Contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale cuprind şi obligaţiile părţilor legate de derularea în condiţii optime a clauzelor contractuale, precum şi clauze care să reglementeze condiţiile de plată a serviciilor furnizate până la definitivarea unui nou contract între părţi, pentru perioada următoare celei acoperite prin contract.
    (2) Decontarea serviciilor medicale şi a dispozitivelor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului următor.

    ART. 251
    Casele de asigurări controlează modul în care furnizorii de servicii medicale respecta clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii având obligaţia să permită accesul la evidentele referitoare la derularea contractului.

    ART. 252
    (1) Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi:
    a) în asistenţa medicală primara şi de specialitate ambulatorie, prin tarif pe persoana asigurata, tarif pe serviciu medical;
    b) în asistenţa medicală din spitale şi alte unităţi sanitare publice sau private, în afară celor ambulatorii, prin tarif pe caz rezolvat, tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical;
    c) prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru;
    d) prin preţ de referinţa prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără contribuţie personală;
    e) prin preţ de decontare, pentru medicamentele la care nu se stabileşte preţ de referinţa, din lista aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice;
    f) prin preţ de referinţa pentru unele servicii medicale sau prin preţ de referinţa prevăzut în lista de materiale sanitare şi de dispozitive medicale sau, după caz, prin suma de închiriere pentru cele acordate pentru o perioadă determinata.
    (2) Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale se stabileşte prin contractul-cadru.

    ART. 253
    Decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale se face în baza contractelor încheiate între casele de asigurări şi furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări unde este luat în evidenta asiguratul, pe baza documentelor justificative stabilite prin contractul-cadru.

    ART. 254
    Asistenţa medicală şi ingrijirile medicale la domiciliul asiguratului se contractează de casele de asigurări cu furnizori autorizaţi şi evaluaţi în condiţiile legii.

    ART. 255
    Asistenţa medicală de urgenta prespitaliceasca şi serviciile de transport medical se acordă prin unităţi medicale specializate autorizate şi evaluate.

    CAP. V
    Finanţarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale
    SECŢIUNEA 1
    Constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
    ART. 256
    (1) Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se formează din:
    a) contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice;
    b) subvenţii de la bugetul de stat;
    c) dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi alte venituri, în condiţiile legii.
    (2) Colectarea contribuţiilor persoanelor juridice şi fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanţelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condiţiile legii, iar colectarea contribuţiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări.
    (3) Sumele colectate în contul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în condiţiile prevăzute la alin. (2) sunt în permanenta la dispoziţia CNAS şi se repartizează de ordonatorul principal de credite proporţional cu sumele stabilite prin legile bugetare anuale, pe fiecare domeniu de asistenţa medicală.
    (4) În mod excepţional, în situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după epuizarea fondului de rezerva veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se aloca de la bugetul de stat.
    (5) Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile legii.

    ART. 257
    (1) Persoana asigurata are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).
    (2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
    a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
    b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mica decât cea calculată la un salariu de baza minim brut pe ţara, lunar;
    c) veniturilor din agricultura supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultura, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);
    d) indemnizaţiilor de şomaj;
    e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai puţin de un salariu de baza minim brut pe ţara, lunar;
    f) veniturilor realizate din pensii.
    (3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri.
    (4) În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de baza minim brut pe ţara şi care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de baza minim brut pe ţara.
    (5) Contribuţiile prevăzute la alin. (2) şi (4) se plătesc după cum urmează:
    a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a), d) şi f);
    b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4);
    c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi e).
    (6) Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizarii, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.
    (7) Obligaţia virarii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) şi f), respectiv asiguraţilor pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) şi e).
    (8) Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale.

    ART. 258
    (1) Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii au obligaţia sa calculeze şi sa vireze la fond o contribuţie de 7% asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectiva.
    (2) Prin fond de salarii realizat, în sensul prezentei legi, se înţelege totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizica şi juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor.
    (3) Nerespectarea prevederilor art. 257 alin. (1) duce la diminuarea pachetului de servicii de baza, potrivit prevederilor art. 220. Diminuarea pachetului de servicii de baza are loc după 3 luni de la ultima plata a contribuţiei.
    (4) Pentru perioada în care angajatorii suporta indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plati contribuţia de 7% raportată la fondul de salarii, pentru salariaţii aflaţi în aceasta situaţie.

    ART. 259
    (1) Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.
    (2) Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa între cuantumul pensiei şi aceasta limita şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.
    (3) Începând cu 1 ianuarie 2007 contribuţia pentru veniturile din pensii se datorează şi se calculează potrivit alin. (2), precum şi asupra sumei neimpozabile din pensii prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Contribuţia calculată asupra sumei neimpozabile din pensii se suporta de bugetul de stat.
    (4) Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate sa comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei de 6,5%.
    (5) Pentru lucrătorii migranti care îşi păstrează domiciliul sau reşedinţa în România, contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la veniturile obţinute din contractele încheiate cu un angajator străin.
    (6) Pentru persoanele care se asigura facultativ în condiţiile art. 214 alin. (2), contribuţia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a doua salarii de baza minime brute pe ţara, pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru.
    (7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat, sa achite contribuţia legală lunară pe ultimii 5 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de baza minim brut pe ţara în vigoare la data plăţii, sau de la data ultimei plati a contribuţiei, respectiv de la data când plata contribuţiei era obligatorie dacă perioada scursa este mai mica de 5 ani, calculandu-se majorări de întârziere.
    (8) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (7) au realizat venituri impozabile, contribuţia, precum şi majorările de întârziere aferente se vor calcula asupra acestor venituri pe perioada în care acestea au fost realizate, cu respectarea termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale.
    (9) Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele prevăzute la alin. (7) şi art. 257 şi care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de baza minim brut pe ţara.
    (10) Străinii cărora li s-a acordat una dintre formele de protecţie prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, republicată, sunt obligaţi, pentru a obţine calitatea de asigurat, sa plătească contribuţia legală începând cu data obţinerii respectivei forme de protecţie.
    (11) Străinii cărora li s-a acordat, anterior intrării în vigoare a legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România, una dintre formele de protecţie prevăzute la art. 1 lit. a), b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, republicată, sunt obligaţi, pentru a obţine calitatea de asigurat, sa plătească contribuţia legală începând cu data intrării în vigoare a legislaţiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecţie în România.

    ART. 260
    (1) Contribuţia datorată pentru persoanele prevăzute la art. 213 se suporta după cum urmează:
    a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i), iar pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. h) începând cu 1 ianuarie 2007;
    b) de către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b);
    c) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e);
    d) de către bugetele locale, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g).
    (2) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a doua salarii de baza minime brute pe ţara.
    (3) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b) şi e) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă datorată unui accident de muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra indemnizaţiei de şomaj.
    (4) Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, în condiţiile legii, pentru asigurarea venitului minim garantat.

    ART. 261
    (1) Angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în condiţiile prezentei legi şi care nu o respecta datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condiţiile Codului de procedura fiscală.
    (2) CNAS aproba norme privind desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.
    (3) Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune la banca sau la trezorerie, după caz, odată cu documentaţia pentru plata salariilor şi a altor venituri pentru salariaţi, documentele pentru plata contribuţiilor datorate fondului, plăţile efectuandu-se simultan sub control bancar, respectiv trezorerie.
    (4) În cazul neachitarii în termen a contribuţiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate şi a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi normelor aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie.
    (5) Persoanele prevăzute la art. 257 şi 258 au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative şi actele de evidenta necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Utilizarea şi administrarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
    ART. 262
    (1) Veniturile fondului se utilizează pentru:
    a) plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii la care România este parte, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru; în valoarea serviciilor medicale se poate include şi amortizarea bunurilor achiziţionate de unităţile sanitare publice supuse amortizarii potrivit legii, conform normelor elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice;
    b) cheltuieli de administrare, funcţionare şi de capital în limita a maximum 3% din sumele colectate;
    c) fondul de rezerva în cota de 1% din sumele constituite anual la nivelul CNAS.
    (2) Veniturile fondului se utilizează şi pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.

    ART. 263
    (1) Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru:
    a) investiţii pentru construirea şi consolidarea de unităţi sanitare;
    b) achiziţionarea aparaturii medicale de la nivelul şi condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
    c) măsuri profilactice şi tratamente instituite obligatoriu prin norme legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
    (2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suporta de la bugetul de stat.

    ART. 264
    (1) Bugetul fondului se aproba de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexa la legea bugetului de stat.
    (2) Bugetele de venituri şi cheltuieli ale caselor de asigurări se aproba de ordonatorul principal de credite, în condiţiile legii.

    ART. 265
    (1) Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la sfârşitul fiecărui an se virează în contul CNAS.
    (2) Sumele rămase la nivelul CNAS la sfârşitul anului se reportează în anul următor şi se utilizează potrivit art. 262 alin. (1) lit. a) şi b).
    (3) Fondul de rezerva rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
    (4) Utilizarea fondului de rezerva se stabileşte prin legile bugetare anuale.
    (5) Disponibilităţile temporare ale fondului, precum şi disponibilităţile fondului de rezerva se păstrează la trezoreria statului şi sunt purtătoare de dobânda.
    (6) Din disponibilităţile fondului de rezerva şi din excedentele înregistrate de fond din anii precedenti pot fi constituite depozite la termen la trezoreria statului, în condiţiile stabilite prin convenţie încheiată între CNAS şi Ministerul Finanţelor Publice.

    CAP. VI
    Organizarea caselor de asigurări de sănătate
    SECŢIUNEA 1
    Constituirea caselor de asigurări de sănătate şi organizarea administrativă
    ART. 266
    (1) CNAS este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi programelor Guvernului în domeniul sanitar şi are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Calarasilor nr. 248, sectorul 3.
    (2) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionarii unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.
    (3) CNAS funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administraţie şi aprobat prin hotărâre a Guvernului. Casele de asigurări funcţionează pe baza statutului propriu, care respecta prevederile statutului-cadru, aprobat de Consiliul de administraţie al CNAS.
    (4) Statutele prevăzute la alin. (3) trebuie să conţină prevederi referitoare la:
    a) denumirea şi sediul casei de asigurări respective;
    b) relaţiile CNAS cu alte case de asigurări şi cu oficiile teritoriale, precum şi cu asiguraţii;
    c) structura, drepturile şi obligaţiile organelor de conducere;
    d) modul de adoptare a hotărârilor în consiliul de administraţie şi relaţia dintre acesta şi conducerea executivă a casei de asigurări;
    e) alte prevederi.

    ART. 267
    (1) Casele de asigurări sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS.
    (2) Casele de asigurări colectează contribuţiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, şi gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate.

    ART. 268
    Pe lângă CNAS funcţionează experţi pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative, finanţate din fond, precum şi alte activităţi stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS.

    ART. 269
    Casele de asigurări pot înfiinţa oficii de asigurări de sănătate fără personalitate juridică, la nivelul oraşelor, al municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti, în baza criteriilor stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Atribuţiile caselor de asigurări de sănătate
    ART. 270
    (1) Atribuţiile CNAS sunt următoarele:
    a) gestionează fondul prin preşedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări;
    b) elaborează, implementeaza şi gestionează procedurile şi formularele unitare, avizate de Ministerul Sănătăţii Publice, pentru administrarea sistemului de asigurări sociale de sănătate;
    c) elaborează şi actualizează Registrul unic de evidenta a asiguraţilor;
    d) elaborează şi publică raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor;
    e) îndrumă metodologic şi controlează modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către casele de asigurări;
    f) răspunde pentru activităţile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în faţa Guvernului şi faţă de asiguraţi;
    g) elaborează proiectul contractului-cadru, care se prezintă de către Ministerul Sănătăţii Publice spre aprobare Guvernului;
    h) elaborează condiţiile privind acordarea asistenţei medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu consultarea CMR şi CMDR;
    i) participa anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuţie personală, pe baza prescripţiilor medicale, pentru persoanele asigurate;
    j) administrează şi întreţine bunurile imobile şi baza materială din patrimoniu, în condiţiile legii;
    k) asigura organizarea sistemului informatic şi informaţional unic integrat pentru înregistrarea asiguraţilor şi pentru gestionarea şi administrarea fondului. Indicatorii folosiţi în raportarea datelor în sistemul de asigurări de sănătate sunt unitari şi se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, la propunerea CNAS, CMR şi CMDR;
    l) negociaza şi contractează cu instituţii abilitate de lege colectarea şi prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate asiguraţilor, în vederea contractării şi decontării acestora de către casele de asigurări;
    m) acorda gratuit informaţii, consultanţa şi asistenţa în domeniul asigurărilor sociale de sănătate persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale;
    n) participa la licitaţii naţionale organizate de Ministerul Sănătăţii Publice pentru achiziţia de medicamente şi materiale specifice pentru realizarea programelor de sănătate;
    o) încheie şi derulează contracte de achiziţii publice pentru medicamente şi materiale sanitare pentru derularea programelor de sănătate, precum şi contracte de furnizare de servicii medicale de dializa;
    p) asigura logistica şi baza materială necesare activităţii de pregătire şi formare profesională a personalului, din cheltuielile de administrare a fondului;
    r) iniţiază, negociaza şi încheie cu instituţii similare documente de cooperare internationala în domeniul sau de activitate;
    s) îndeplineşte funcţia de organism de legătură, care asigura comunicarea cu organismele similare din statele care au încheiat cu România documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii;
    t) prezintă un raport anual Guvernului privind starea sistemului de asigurări sociale de sănătate;
    u) prezintă rapoarte Parlamentului, la solicitarea acestuia;
    v) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii.
    (2) Realizarea atribuţiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi, este supusă controlului organelor competente potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

    ART. 271
    Atribuţiile caselor de asigurări sunt următoarele:
    a) sa colecteze contribuţiile la fond pentru persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF;
    b) sa administreze bugetele proprii;
    c) sa înregistreze, sa actualizeze datele referitoare la asiguraţi şi să le comunice CNAS;
    d) sa elaboreze şi sa publice raportul anual şi planul de activitate pentru anul următor;
    e) sa utilizeze toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea contribuţiilor şi recuperarea creanţelor restante la contribuţii pentru fond;
    f) sa furnizeze gratuit informaţii, consultanţa, asistenţa în problemele asigurărilor sociale de sănătate şi ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor şi furnizorilor de servicii medicale;
    g) sa administreze bunurile casei de asigurări, conform prevederilor legale;
    h) sa negocieze, sa contracteze şi sa deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile contractului-cadru;
    i) să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate şi nivelul tarifelor acestora;
    j) pot sa organizeze licitaţii în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii, pe baza prevederilor contractului-cadru;
    k) să asigure, în calitate de instituţii competente, activităţile de aplicare a documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale şi a altor prestaţii, în condiţiile respectivelor documente internaţionale;
    l) alte atribuţii prevăzute de acte normative în domeniul sănătăţii.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Organele de conducere
    ART. 272
    (1) CNAS are următoarele organe de conducere:
    a) adunarea reprezentanţilor;
    b) consiliul de administraţie;
    c) preşedintele;
    d) comitetul director;
    e) 2 vicepreşedinţi;
    f) directorul general.
    (2) Persoanele care fac parte din organele de conducere ale CNAS şi ale caselor de asigurări trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să fie cetăţeni români şi să aibă domiciliul pe teritoriul României;
    b) să aibă calitatea de asigurat;
    c) sa nu aibă cazier judiciar sau fiscal;
    d) să aibă studii superioare.
    (3) Membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a depune declaraţie de avere şi o declaraţie de interese cu privire la incompatibilităţile prevăzute de prezenta lege, în termen de 15 zile de la numirea în Consiliul de administraţie al CNAS. Declaraţia de interese va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data modificării respective. Declaraţiile se vor afişa pe site-ul CNAS. Modelul declaraţiei de interese se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS.

    ART. 273
    (1) Adunarea reprezentanţilor se constituie pe o perioadă de 4 ani şi cuprinde:
    a) reprezentanţi ai asiguraţilor delegaţi de consiliile judeţene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în număr de unu pentru fiecare judeţ şi doi pentru municipiul Bucureşti. Desemnarea acestor reprezentanţi se face în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi;
    b) 31 de membri numiţi astfel: 2 de către Preşedintele României, 3 de către primul-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii publice, 3 de către Senat, la propunerea comisiei de specialitate, 3 de către Camera Deputaţilor, la propunerea comisiei de specialitate, un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, un reprezentant al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, 5 de către asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, 5 de către organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, 7 reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii, respectiv câte un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, şi un reprezentant al Consiliului Naţional al Persoanelor Varstnice.
    (2) Sunt reprezentative la nivel naţional asociaţiile patronale şi organizaţiile sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Pe locurile devenite vacante ca urmare a demisiei, revocării din cauze prevăzute de lege sau a decesului se numesc noi membri, aleşi în aceleaşi condiţii, până la expirarea mandatului în curs.

    ART. 274
    (1) Adunarea reprezentanţilor se întruneşte în şedinţa o dată pe an, la convocarea consiliului de administraţie, sau în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui CNAS, a consiliului de administraţie sau a unui număr de cel puţin 30 de membri ai adunării reprezentanţilor.
    (2) Adunarea reprezentanţilor poate adopta hotărâri dacă sunt prezente două treimi din numărul membrilor. Pentru adoptarea hotărârilor este necesar votul favorabil al majorităţii membrilor prezenţi.

    ART. 275
    Adunarea reprezentanţilor are următoarele atribuţii:
    a) propune modificarea Statutului CNAS;
    b) analizează repartizarea bugetului aprobat de către cei în drept şi recomanda ordonatorului principal de credite luarea măsurilor necesare pentru modificarea acestuia, în condiţiile legii;
    c) analizează modul de utilizare a fondului, costurile din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, serviciile medicale acordate şi tarifele practicate la contractarea pachetului de servicii de baza şi recomanda măsurile legale pentru folosirea cu eficienta a fondurilor şi de respectare a drepturilor asiguraţilor.

    ART. 276
    (1) Consiliul de administraţie al CNAS se constituie din 17 membri, cu un mandat pe 4 ani, după cum urmează:
    a) 5 reprezentanţi ai statului, dintre care unul este numit de Preşedintele României şi 4 de primul-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii publice, a ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, a ministrului finanţelor publice şi a ministrului justiţiei;
    b) 5 membri numiţi prin consens de către confederatiile patronale reprezentative la nivel naţional;
    c) 5 membri numiţi prin consens de către confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
    d) 2 membri numiţi de primul-ministru, cu consultarea Consiliului Naţional al Persoanelor Varstnice.
    (2) Prevederile art. 273 alin. (3) se aplică şi în cazul consiliului de administraţie.

    ART. 277
    (1) Preşedintele consiliului de administraţie este preşedintele CNAS şi are rang de secretar de stat. Preşedintele CNAS are dreptul la organizarea cabinetului demnitarului în structura CNAS şi în limita numărului de posturi prevăzut de lege pentru funcţia de secretar de stat. Preşedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii consiliului de administraţie, la propunerea ministrului sănătăţii.
    (2) Consiliul de administraţie are 2 vicepreşedinţi aleşi de consiliul de administraţie prin vot secret, unul din partea confederatiilor patronale reprezentative la nivel naţional şi celălalt din partea confederatiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, stabilite potrivit legii. Vicepreşedinţii consiliului de administraţie sunt şi vicepreşedinţii CNAS.
    (3) Preşedintele, vicepreşedinţii şi directorul general al CNAS se suspenda de drept din funcţiile deţinute anterior, pe perioada executării mandatului, cu excepţia celor prevăzute la art. 282 alin. (1).

    ART. 278
    (1) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenta a cel puţin 13 membri.
    (2) Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
    (3) În condiţiile în care la prima convocare a unei şedinţe a consiliului de administraţie nu se îndeplineşte cvorumul prevăzut la alin. (1), preşedintele CNAS, în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie, are dreptul sa convoace o noua şedinţa în termen de maximum 7 zile, în cadrul căreia hotărârile sunt luate cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
    (4) Principalul rol al consiliului de administraţie este de a elabora şi a realiza strategia naţionala în domeniul asigurărilor sociale de sănătate.
    (5) La şedinţele consiliului de administraţie preşedintele CNAS poate invita persoane care au legătură cu subiectele supuse dezbaterii.

    ART. 279
    (1) Consiliul de administraţie al CNAS are următoarele atribuţii:
    a) aproba planul anual de activitate pentru îndeplinirea prevederilor programului de asigurări sociale de sănătate;
    b) aproba regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de evaluare şi standardele de evaluare a furnizorilor de servicii medicale;
    c) aproba criteriile de recrutare şi modalităţile de formare a personalului din sistemul de asigurări sociale de sănătate;
    d) aproba programul de investiţii;
    e) aproba încheierea de convenţii de cooperare şi finanţare de programe cu organisme internaţionale;
    f) aproba atribuţiile vicepreşedinţilor, la propunerea preşedintelui;
    g) avizează statutul propriu al CNAS, care se aproba prin hotărâre a Guvernului, şi aproba statutul-cadru al caselor de asigurări la propunerea Comitetului director;
    h) aproba propriul regulament de organizare şi funcţionare;
    i) aproba strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate cu privire la colectarea şi utilizarea fondului;
    j) aproba proiectul bugetului fondului şi îl supune aprobării ordonatorului principal de credite, în condiţiile legii;
    k) avizează, în condiţiile legii, repartizarea pe case de asigurări a bugetului fondului;
    l) avizează utilizarea fondului de rezerva;
    m) analizează semestrial stadiul derulării contractelor şi împrumuturilor;
    n) avizează rapoartele de gestiune anuale, prezentate de preşedintele CNAS, contul de încheiere a exerciţiului bugetar, precum şi raportul anual de activitate;
    o) aproba, în baza raportului Curţii de Conturi, bilanţul contabil şi descărcarea gestiunii anului precedent pentru CNAS şi pentru casele de asigurări;
    p) avizează proiectul contractului-cadru şi al normelor metodologice de aplicare a acestuia;
    r) avizează lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală;
    s) aproba criteriile privind calitatea asistenţei medicale acordate asiguraţilor;
    t) analizează structura şi modul de funcţionare ale caselor de asigurări;
    u) avizează organigrama CNAS şi organigramele caselor de asigurări teritoriale, la propunerea Comitetului director; organigramele care se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS;
    v) alte atribuţii acordate prin acte normative în vigoare.
    (2) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar, la convocarea preşedintelui CNAS. Consiliul de administraţie se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
    (3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul de administraţie al CNAS adopta hotărâri, în condiţiile prevăzute la art. 278.
    (4) Modul de rezolvare a divergentelor dintre preşedintele CNAS şi consiliul de administraţie, în îndeplinirea atribuţiilor stabilite în prezenta lege, se reglementează prin statutul CNAS.

    ART. 280
    (1) Preşedintele CNAS este ordonator principal de credite pentru administrarea şi gestionarea fondului şi reprezintă CNAS în relaţiile cu terţii şi pe asiguraţi în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, componente ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
    (2) Preşedintelui CNAS îi sunt aplicabile prevederile legii responsabilităţii ministeriale.

    ART. 281
    (1) Atribuţiile principale ale preşedintelui CNAS sunt următoarele:
    a) exercita atribuţiile prevăzute de lege, în calitate de ordonator principal de credite, pentru administrarea şi gestionarea fondului;
    b) organizează şi coordonează activitatea de audit şi control în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit atribuţiilor specifice ale CNAS şi ale caselor de asigurări; activitatea de audit se poate desfăşura la nivel regional, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul Consiliului de administraţie al CNAS;
    c) participa ca invitat la şedinţele Guvernului în care sunt dezbătute aspecte referitoare la sănătatea populaţiei;
    d) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul CNAS;
    e) prezidează şedinţele adunării reprezentanţilor;
    f) alte atribuţii stabilite prin Statutul CNAS.
    (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, precum şi pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administraţie, preşedintele CNAS emite ordine care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţa persoanelor interesate. Ordinele cu caracter normativ, emise în aplicarea prezentei legi, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 282
    (1) Pe timpul executării mandatului preşedintele şi vicepreşedinţii sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani. Aceştia nu pot exercita pe durata mandatului nici o alta funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
    (2) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, şi nu pot ocupa funcţii în structurile executive ale caselor de asigurări. Aceştia nu pot exercita activităţi la societăţi comerciale sau la alte unităţi care se afla în relaţii contractuale cu casele de asigurări.
    (3) Salarizarea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor CNAS se stabileşte după cum urmează:
    a) pentru preşedinte, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de secretar de stat;
    b) pentru vicepreşedinţi, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de subsecretar de stat.
    (4) Salariul şi celelalte drepturi de personal ale directorului general al CNAS se stabilesc la nivelul corespunzător prevăzut de lege pentru funcţia de secretar general din minister.
    (5) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, cu excepţia preşedintelui şi vicepreşedinţilor, beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 20% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, în condiţiile prezentei efective la şedinţele consiliului de administraţie.

    ART. 283
    (1) Conducerea executivă a CNAS este asigurata de către directorul general.
    (2) Ocuparea postului de director general se face prin concurs, pe o perioadă de 4 ani, şi se numeşte prin ordin al preşedintelui CNAS.
    (3) Organizarea concursului şi criteriile de selecţie sunt stabilite de preşedintele CNAS, cu avizul consiliului de administraţie.

    ART. 284
    Conducerea operativă a CNAS este asigurata de un Comitet director alcătuit din: preşedinte, vicepreşedinţi, director general şi directorii generali adjuncţi. Atribuţiile Comitetului director de conducere al CNAS se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie.

    ART. 285
    (1) Personalul CNAS şi al caselor de asigurări este constituit din funcţionari publici şi personal contractual, în condiţiile legii, şi nu pot desfăşura activităţi la furnizorii de servicii medicale.
    (2) Salariul şi celelalte drepturi ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt cele stabilite de actele normative în vigoare aplicabile instituţiilor publice.
    (3) Personalului CNAS şi al caselor de asigurări îi pot fi acordate stimulente din fondul constituit cu aceasta destinaţie, în cota de 5% din sumele încasate la bugetul fondului prin executare silită desfăşurată de către casele de asigurări şi 2,5% din sumele încasate la bugetul fondului prin executare silită de către ANAF. Modalitatea de constituire şi utilizare a acestui fond se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS.

    ART. 286
    Organele de conducere ale caselor de asigurări sunt consiliul de administraţie şi preşedintele-director general.

    ART. 287
    (1) Consiliul de administraţie al caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti este alcătuit din 11 membri, desemnaţi după cum urmează:
    a) unul de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti;
    b) unul de prefect, la propunerea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
    c) 3 de confederatiile patronale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens;
    d) 3 de confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional, desemnaţi prin consens;
    e) 2 de consiliile judeţene ale persoanelor varstnice, respectiv al municipiului Bucureşti;
    f) preşedintele, care este directorul general al casei de asigurări.
    (2) Mandatul membrilor consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări este de 4 ani. Membrii consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 20% din salariul funcţiei de director general al casei de asigurări respective, în condiţiile prezentei efective la şedinţele consiliului de administraţie.
    (3) Pe perioada mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi din funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile rămase vacante sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în curs.
    (4) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurări au următoarele atribuţii generale:
    a) aproba proiectul statutului propriu;
    b) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli anuale aferente Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
    c) aproba rapoartele de gestiune semestriale şi anuale, prezentate de preşedintele-director general;
    d) avizează politica de contractare propusă de preşedintele-director general, cu respectarea contractului-cadru;
    e) avizează programele de acţiuni de imbunatatire a disciplinei financiare, inclusiv măsurile de executare silită potrivit prevederilor legale în vigoare;
    f) alte atribuţii date prin lege sau prin statut.
    (5) Consiliul de administraţie ia hotărâri prin vot, în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor.
    (6) Şedinţele consiliului de administraţie sunt publice, cu excepţia cazurilor în care membrii consiliului decid prin vot ca acestea să se desfăşoare cu uşile închise. Problemele legate de buget se vor discuta întotdeauna în şedinţe publice.

    ART. 288
    (1) Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiţi pe bază de concurs, prin ordin al preşedintelui CNAS. Directorul general devine membru de drept al consiliului de administraţie al casei de asigurări şi preşedintele acestuia. Între CNAS şi directorul general al casei de asigurări - manager al sistemului la nivel local se încheie un contract de management.
    (2) Directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în condiţiile legii.
    (3) Directorul general se numeşte pentru un mandat de 4 ani, după validarea concursului, şi se suspenda de drept din funcţiile deţinute anterior, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Directorul general are obligaţia de a depune declaraţie de interese şi declaraţie de avere. Modelul declaraţiei de interese se aproba prin ordin al preşedintelui CNAS.
    (4) Salarizarea şi celelalte drepturi ale directorului general se stabilesc prin contractul de management.
    (5) Atribuţiile principale ale directorului general sunt următoarele:
    a) aplica normele de gestiune, regulamentele de organizare şi de funcţionare şi procedurile administrative unitare;
    b) organizează şi coordonează activitatea de control al execuţiei contractelor de furnizare de servicii medicale;
    c) organizează şi coordonează activitatea de urmărire şi control al colectării contribuţiilor la fond;
    d) propune programe de acţiuni de imbunatatire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii;
    e) stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;
    f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraţilor şi propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;
    g) supraveghează şi controlează organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel teritorial şi prezintă anual rapoarte, pe care le da publicităţii;
    h) numeşte, sancţionează şi eliberează din funcţie personalul casei de asigurări.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Serviciul medical
    ART. 289
    (1) În cadrul CNAS funcţionează serviciul medical, care este condus de un medic-şef.
    (2) La nivelul caselor de asigurări funcţionează un serviciu medical, dimensionat în raport cu numărul asiguraţilor, care este condus de un medic-şef.
    (3) Funcţia de medic-şef al CNAS şi al caselor de asigurări se ocupa prin concurs organizat de CNAS, în condiţiile legii.
    (4) Funcţia de medic-şef al CNAS este echivalenta cu cea de director general adjunct şi este salarizata potrivit legii.

    ART. 290
    (1) Serviciul medical al CNAS urmăreşte interesele asiguraţilor cu privire la calitatea serviciilor acordate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări.
    (2) Atribuţiile serviciului medical sunt stabilite prin statut.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Obligaţiile caselor de asigurări
    ART. 291
    Obligaţiile CNAS sunt următoarele:
    a) să asigure logistica funcţionarii unitare şi coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate;
    b) sa urmărească colectarea şi folosirea cu eficienta a fondului;
    c) sa folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea şi susţinerea intereselor asiguraţilor pe care îi reprezintă;
    d) sa acopere potrivit principiilor prezentei legi nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.

    ART. 292
    Obligaţiile caselor de asigurări sunt următoarele:
    a) sa verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale;
    b) sa deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate şi prestate asiguraţilor, la termenele prevăzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând sa suporte penalităţile prevăzute în contract;
    c) sa acorde furnizorilor de servicii medicale sume care să ţină seama şi de condiţiile de desfăşurare a activităţii în zone izolate, în condiţii grele şi foarte grele, pentru care sunt stabilite drepturi suplimentare, potrivit legislaţiei;
    d) sa informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de contractare şi a negocierii clauzelor contractuale;
    e) sa informeze furnizorii de servicii medicale asupra condiţiilor de furnizare a serviciilor medicale şi despre orice schimbare în modul de funcţionare şi de acordare a acestora;
    f) să asigure confidenţialitatea datelor în condiţiile prezentei legi;
    g) sa verifice prescrierea şi eliberarea medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare;
    h) să raporteze CNAS, la termenele stabilite, datele solicitate privind serviciile medicale furnizate, precum şi evidenta asiguraţilor şi a documentelor justificative utilizate;
    i) sa furnizeze, la solicitarea Ministerului Sănătăţii Publice, datele de identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare nominală obligatorie, conform legislaţiei în vigoare.

    CAP. VII
    Controlul
    SECŢIUNEA 1
    Controlul de gestiune
    ART. 293
    Controlul de gestiune al CNAS şi al caselor de asigurări se face anual de către Curtea de Conturi.

    ART. 294
    Auditul intern se exercită conform legii şi poate fi organizat la nivel regional, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie al CNAS.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Controlul furnizarii serviciilor
    ART. 295
    (1) CNAS şi casele de asigurări organizează şi efectuează controlul serviciilor medicale care se acordă asiguraţilor pe baza contractelor de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi.
    (2) În cadrul controalelor efectuate potrivit alin. (1) pot participa şi reprezentanţi ai CMR, CMDR, CFR şi OAMMR.

    ART. 296
    Salarizarea persoanelor din structurile menţionate la art. 295 alin. (1) este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de audit.

    SECŢIUNEA a 3-a

    ART. 297
    CNAS prezintă anual Guvernului un raport de activitate, precum şi planul de activitate pentru anul următor.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Arbitrajul
    ART. 298
    (1) Litigiile dintre furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice şi casele de asigurări de sănătate pot fi soluţionate, la solicitarea uneia dintre părţi, pe calea arbitrajului în condiţiile şi procedurile dreptului comun.
    (2) Comisia de arbitraj este formată din câte un arbitru desemnat de fiecare parte şi unul desemnat de Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
    (3) În vederea asigurării activităţii de arbitraj, pe lângă CNAS se înfiinţează şi funcţionează Comisia de arbitraj. Comisia nu are personalitate juridică.
    (4) Organizarea şi funcţionarea Comisiei de arbitraj se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului justiţiei şi CNAS. Comisia este condusă de un consiliu de conducere format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, CNAS, CMR, CFR şi CMDR.

    ART. 299
    (1) Arbitrii sunt desemnaţi de către părţi, respectiv de către Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj, dintr-o lista de arbitri atestaţi de Ministerul Justiţiei, pe baza unui examen desfăşurat în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite printr-un regulament aprobat prin ordinul ministrului justiţiei şi înregistrat la Comisia de arbitraj.
    (2) Pot fi arbitri persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice, îndeplinesc şi celelalte condiţii legale privind dobândirea calităţii de arbitru şi nu sunt angajaţi ai niciuneia dintre părţile aflate în litigiu ori ai instituţiilor care au desemnat reprezentanţi în Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.
    (3) Pentru activităţile desfăşurate în cadrul Comisiei de arbitraj, arbitrii beneficiază de o indemnizaţie de şedinţa. Indemnizaţia de şedinţa pentru arbitri este de 15%, iar pentru membrii secretariatului tehnic este de 10% din indemnizaţia preşedintelui CNAS.
    (4) Cheltuielile reprezentând indemnizaţiile de şedinţa pentru arbitri, precum şi pentru membrii secretariatului tehnic se suporta din sumele alocate pentru administrarea fondului.
    (5) Celelalte cheltuieli rezultate din activitatea Comisiei centrale de arbitraj se suporta de către părţile aflate în litigiu, în condiţiile art. 298 alin. (4).

    ART. 300
    (1) Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, se completează cu prevederile Codului de procedura civilă.
    (2) Comisia de arbitraj se va organiza în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

    CAP. VIII
    Raspunderi şi sancţiuni
    ART. 301
    Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

    SECŢIUNEA 1
    Sancţiuni
    ART. 302
    Sancţiunile pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, cuprinse în contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, se stabilesc prin contractul-cadru.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Infracţiuni
    ART. 303
    Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie infracţiunea de deturnare de fonduri şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal.

    ART. 304
    Completarea declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) cu date nereale, având ca efect denaturarea evidentelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă de fond, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Contravenţii
    ART. 305
    Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2);
    b) nevirarea contribuţiei datorate conform art. 258 alin. (1) de către persoanele fizice şi juridice angajatoare;
    c) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări a documentelor justificative şi a actelor de evidenta necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond;
    d) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative şi actele de evidenta financiar-contabila privind sumele decontate din fond.

    ART. 306
    Contravenţiile prevăzute la art. 305 se sancţionează după cum urmează:
    a) cele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON);
    b) cele prevăzute la lit. b şi d), cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON).

    ART. 307
    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări.
    (2) Amenzile contravenţionale aplicate conform prezentei legi constituie venituri la bugetul de stat.

    ART. 308
    Prevederile art. 305 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 309
    (1) Contravenientul poate achită, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 306, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.
    (2) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la obligaţiile faţă de fond se completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

    CAP. IX
    Dispoziţii finale
    ART. 310
    (1) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, autorităţilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau numite în cadrul CMR, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul CMDR, colegiilor judeţene ale medicilor dentisti, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul CFR, colegiilor judeţene ale farmacistilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale OAMMR, organizaţiilor centrale şi locale ale OBBC sau funcţii în cadrul societăţilor comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatura medicală. Personalului din cadrul CNAS şi caselor de asigurări, cu statut de funcţionar public, îi sunt aplicabile şi dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitatilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Constituie conflict de interese deţinerea de către membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părţi sociale, acţiuni sau interese la furnizori care stabilesc relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Aceasta dispoziţie se aplică şi în cazul în care astfel de părţi sociale, acţiuni sau interese sunt deţinute de către soţ, sotie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauza.
    (3) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări care, fie personal, fie prin soţ, sotie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administraţie nu pot participa la dezbaterile consiliului de administraţie şi nici la adoptarea hotărârilor.
    (4) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi se afla în una dintre incompatibilităţile prevăzute la alin. (1) vor opta pentru una dintre funcţiile ocupate în termen de 30 de zile.

    ART. 311
    (1) CNAS gestionează şi administrează bunurile mobile şi imobile dobândite, în condiţiile legii, din activităţi proprii, subvenţii, donaţii sau din alte surse.
    (2) Autorităţile publice centrale sau locale pot transmite, în condiţiile prevăzute de lege, bunuri mobile şi imobile în administrarea CNAS şi a caselor de asigurări.
    (3) Recuperarea debitelor din contribuţii şi majorări se poate face şi prin compensarea cu active din patrimoniul debitorilor, evaluate de instituţii autorizate în condiţiile legii, cu condiţia ca acestea să fie necesare funcţionarii CNAS sau caselor de asigurări de sănătate.

    ART. 312
    În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar, ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi farmaceutice, consiliile locale pot acorda stimulente în natura şi în bani.

    ART. 313
    (1) Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi sunt obligate sa suporte cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către casele de asigurări şi constituie venituri ale fondului.
    (2) Furnizorii de servicii care acorda asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidenta distinctă a acestor cazuri şi au obligaţia sa comunice lunar casei de asigurări cu care se afla în relaţie contractuală documentele justificative care atesta cheltuielile efective realizate.

    ART. 314
    CNAS poate organiza activităţi finanţate din venituri proprii, în condiţiile legii.

    ART. 315
    Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocol.

    ART. 316
    Până la organizarea Comisiei de arbitraj prevăzute la art. 298 şi 299, litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări vor fi judecate de Comisia centrala de arbitraj organizată conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 317
    (1) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului vor intra în proces de reorganizare în vederea privatizării.
    (2) Până la data reorganizării Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului îşi vor desfăşura activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare a acestora, pe principiul de funcţionare al caselor de asigurări judeţene din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 119/1999 privind atragerea unor sume suplimentare la bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 593/2001, cu modificările ulterioare.
    (4) Dispoziţiile cu privire la colectarea contribuţiilor de către casele de asigurări de sănătate pentru persoanele fizice, altele decât cele care au calitatea de asigurat, se aplică până la 1 ianuarie 2007, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2004, cu modificările ulterioare.

    TITLUL IX
    Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 318
    Prezentul titlu stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile privind elaborarea, implementarea şi distribuirea în România a cardului european şi a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în acest proces.

    ART. 319
    În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie:
    a) card european de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card european - documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei sederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene;
    b) card naţional de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card naţional - documentul care dovedeşte ca titularul acestuia este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;
    c) case de asigurări de sănătate - casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti;
    d) asigurat - persoana asigurata conform legislaţiei în vigoare în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România;
    e) şedere temporară - deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp necesară deplasarii, dar nu mai mult de 6 luni.

    CAP. II
    Cardul european de asigurări sociale de sănătate
    ART. 320
    Cardul european conţine următorul set obligatoriu de informaţii vizibile:
    a) numele şi prenumele asiguratului;
    b) codul numeric personal al asiguratului;
    c) data naşterii asiguratului;
    d) data expirării cardului;
    e) codul Organizaţiei Internaţionale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului;
    f) numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul;
    g) numărul cardului.

    ART. 321
    (1) Cardul european se eliberează pe cheltuiala asiguratului, de către casa de asigurări de sănătate la care acesta este asigurat.
    (2) Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de casa de asigurări de sănătate decât în situaţia în care asiguratul nu face dovada plăţii la zi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Emiterea cardului european se face numai prin intermediul sistemului informatic unic naţional care gestionează aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind drepturile asiguraţilor aflaţi în şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene.
    (4) Asiguratul care solicită înlocuirea cardului european în interiorul perioadei de valabilitate stabilite prin reglementările Uniunii Europene va putea beneficia, contra cost, de un alt card a cărui perioada de valabilitate nu va putea depăşi perioada de valabilitate a cardului iniţial.
    (5) Datele solicitate de casele de asigurări de sănătate emitente ale cardului european, precum şi de alte instituţii care manipuleaza aceste informaţii se supun legislaţiei referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.
    (6) În cazul în care circumstanţe excepţionale împiedica eliberarea cardului european, casa de asigurări de sănătate va elibera un certificat înlocuitor provizoriu cu o perioadă de valabilitate stabilită conform art. 323. Modelul certificatului provizoriu se aproba prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    ART. 322
    Cardul european se eliberează numai în situaţia deplasarii asiguratului pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene.

    ART. 323
    Perioada de valabilitate a cardului european este stabilită astfel încât sa acopere perioada de timp necesară şederii temporare, dar nu poate depăşi 6 luni de la data emiterii.

    ART. 324
    (1) Cardul european poate fi utilizat de către asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
    (2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) cardul european nu produce efecte pe teritoriul României şi nu creează nici o obligaţie pentru furnizorii de servicii medicale din România.

    ART. 325
    (1) Furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a acorda asistenţa medicală necesară titularilor cardului european emis de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în perioada de valabilitate a cardului şi în aceleaşi condiţii ca pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări sociale de sănătate serviciile medicale acordate pentru această categorie de persoane.
    (2) Casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a recunoaşte cardurile emise de statele membre ale Uniunii Europene.

    ART. 326
    (1) Cardul european conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenţa medicală necesară în cursul unei sederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.
    (2) Cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) vor fi rambursate de casa de asigurări de sănătate emitenta a cardului, prin Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.
    (3) Asistenţa medicală prevăzută la alin. (1) nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul şederii temporare.
    (4) Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, posesoare ale unui card european, vor fi tratate în România în acelaşi mod cu asiguraţii români.
    (5) În bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor fi alocate sume distincte pentru operaţiunile de rambursare prevăzute la alin. (2).

    ART. 327
    Cardul european se emite individual pentru fiecare asigurat care îl solicita.

    ART. 328
    Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplaseaza într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de tratament medical.

    ART. 329
    Caracteristicile tehnice ale cardului european, precum şi modalităţile de elaborare şi implementare ale acestuia se aproba prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    CAP. III
    Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate
    ART. 330
    Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate este un card electronic, distinct de cardul european de asigurări sociale de sănătate.

    ART. 331
    Informaţiile minime care vor putea fi accesate de pe cardul naţional sunt următoarele:
    a) datele de identitate şi codul numeric personal;
    b) dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate;
    c) înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale, prin codul furnizorului;
    d) diagnostice medicale cu risc vital;
    e) grupa sanguina şi Rh;
    f) data expirării cardului;
    g) numărul de identificare şi acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul;
    h) numărul cardului.

    ART. 332
    (1) Cardul naţional se eliberează de casa de asigurări de sănătate unde figurează ca asigurat titularul cardului.
    (2) Cheltuielile necesare pentru eliberarea cardului naţional sunt suportate de casa de asigurări de sănătate emitenta.

    ART. 333
    Cardul naţional se eliberează numai prin sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate.

    ART. 334
    Cardul naţional poate fi utilizat numai pe teritoriul României.

    ART. 335
    Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligaţia de a acorda asistenţa medicală titularilor de card naţional în condiţiile prevăzute de contractul-cadru şi de normele metodologice de aplicare a acestuia.

    ART. 336
    Cardul naţional se emite individual pentru fiecare asigurat.

    ART. 337
    Caracteristicile tehnice ale cardului naţional, precum şi modalităţile de elaborare şi implementare ale acestuia se aproba prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

    ART. 338
    În bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi alocate sume pentru cardul naţional, astfel încât acesta să poată fi implementat până la sfârşitul anului 2007.

    TITLUL X
    Asigurările voluntare de sănătate
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 339
    În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarea semnificaţie:
    a) asigurat - persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asiguratorul şi faţă de care asiguratorul are obligaţia ca la producerea riscului asigurat sa acorde indemnizaţia sau suma asigurata conform prevederilor contractului de asigurare voluntara de sănătate;
    b) asigurator - persoana juridică sau filiala autorizata în condiţiile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, sa exercite activităţi de asigurare, sa practice clasele de asigurări de sănătate din categoria asigurărilor de viaţa şi/sau generale şi care îşi asuma răspunderea de a acoperi cheltuielile cu serviciile medicale prevăzute în contractul de asigurare voluntara de sănătate, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine în acest sens;
    c) coplata pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar - suma reprezentând diferenţa dintre preţul de referinţa utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi suma acceptată la plata de casele de asigurări din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciul acoperit parţial din pachetul de servicii medicale de baza;
    d) furnizor de servicii medicale - persoana fizica sau juridică autorizata de Ministerul Sănătăţii Publice sa acorde servicii medicale în condiţiile legii;
    e) lista a furnizorilor agreati - totalitatea furnizorilor aflaţi în relaţii contractuale cu asiguratori care practica asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar;
    f) pachet de servicii medicale de baza - serviciile şi produsele destinate prevenirii, diagnosticarii, tratamentului, corectării şi recuperării diferitelor afecţiuni, la care asiguraţii au acces în totalitate, parţial sau cu anumite limitări în volum ori în suma acoperită, în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale în vigoare;
    g) persoane dependente - persoanele fizice aflate în întreţinerea asiguratului şi cărora li se furnizează servicii medicale dacă acest lucru este stipulat în contractul de asigurare voluntara de sănătate;
    h) preţ de referinţa - preţul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru plata unor servicii şi produse din pachetul de servicii medicale de baza;
    i) servicii medicale furnizate sub forma de abonament servicii medicale preplatite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonatilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afară serviciilor din pachetul de servicii medicale de baza din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

    ART. 340
    (1) Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi expusi la producerea riscului de imbolnavire, şi îi indemnizeaza, în conformitate cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum şi din celelalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate de asigurator şi fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Asiguraţii pot primi indemnizaţii atât pentru acea parte a cheltuielilor cu serviciile medicale care excedeaza pachetului de servicii medicale de baza acoperite de sistemul de asigurări sociale de sănătate, cat şi pentru coplati, dacă acest lucru este prevăzut în contractul de asigurare voluntara de sănătate.
    (3) Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli profesionale şi accidente de muncă şi serviciile medicale furnizate sub forma de abonament.

    ART. 341
    (1) Asigurările voluntare de sănătate pot fi, în sensul prezentei legi, asigurări de tip complementar şi suplimentar.
    (2) Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suporta total sau parţial plata serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii medicale de baza, coplati.
    (3) Asigurările voluntare de sănătate de tip suplimentar suporta total sau parţial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de baza, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în poliţa de asigurare.

    ART. 342
    Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de baza în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale.

    ART. 343
    (1) Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot sa încheie contracte de asigurare voluntara de sănătate pentru angajaţii lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale acestora, în scopul atragerii şi stabilizarii personalului angajat.
    (2) În cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre asigurat şi asigurator, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora se stabilesc prin voinţa părţilor, sub forma pachetelor de servicii, şi sunt menţionate în contractul de asigurare voluntara de sănătate.

    ART. 344
    Înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor care practica asigurări voluntare de sănătate se desfăşoară în conformitate cu prevederile legislaţiei care reglementează activitatea de asigurări.

    CAP. II
    Contractul de asigurare voluntara de sănătate
    ART. 345
    Contractul de asigurare voluntara de sănătate trebuie să cuprindă, pe lângă elementele obligatorii, şi următoarele elemente:
    a) lista şi volumul de acoperire ale coplatilor pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar, în conformitate cu preţul de referinţa stabilit de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate;
    b) lista serviciilor din asigurarea voluntara suplimentară;
    c) lista furnizorilor agreati;
    d) modalitatea de contactare a acestora, direct sau prin intermediul unui departament de asistenţa a asiguraţilor;
    e) drepturile şi obligaţiile părţilor, cu evidentierea clara a riscului de imbolnavire individual;
    f) modalităţile de decontare a serviciilor medicale;
    g) modalităţile de încetare a valabilităţii contractului;
    h) modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii.

    ART. 346
    Asiguratorii sunt obligaţi ca la încheierea contractului de asigurare voluntara de sănătate să ofere asiguratului toate informaţiile necesare privind drepturile şi obligaţiile rezultând din contract, în vederea protejării intereselor asiguraţilor.

    ART. 347
    (1) Asiguratorul poate solicita, la iniţierea contractului de asigurare, pe cheltuiala proprie şi cu consimţământul pacientului, informaţii privind starea de sănătate a asiguratului, precum şi efectuarea unui examen medical pentru evaluarea stării de sănătate a solicitantului de către un furnizor de servicii medicale desemnat de acesta.
    (2) Informaţiile cuprinse în contractul de asigurare voluntara, precum şi informaţiile privind starea de sănătate a asiguratului au caracter confidenţial şi nu pot fi divulgate unor terţi de către asiguratorii care practica asigurări voluntare de sănătate sau persoanele fizice/juridice care, prin natura relaţiilor de serviciu, cum ar fi controlor, auditor şi alte asemenea funcţii, intră în posesia informaţiilor în cauza, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
    (3) Prin contract, asiguratorul care practica asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar poate restrictiona pentru acest tip de asigurare accesul asiguratului, parţial sau în totalitate, la anumiti furnizori de servicii şi poate condiţiona utilizarea unor servicii în caz de imbolnavire de efectuarea prealabilă a unor controale periodice profilactice sau de utilizarea unor anumiti furnizori agreati.
    (4) Asiguratorii care comercializează asigurări voluntare de sănătate complementare sunt obligaţi sa achite coplata conform contractului cu asiguratul oricărui furnizor de servicii aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări şi nu pot restrictiona pentru acestea accesul asiguraţilor.

    CAP. III
    Relaţia furnizorilor de servicii medicale cu societăţile de asigurări voluntare de sănătate
    ART. 348
    (1) Toţi furnizorii care prestează servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate trebuie să fie autorizaţi de Ministerul Sănătăţii Publice, în baza reglementărilor în vigoare. Pentru prestarea serviciilor care intra sub incidenţa asigurărilor de sănătate de tip complementar, furnizorii de servicii medicale trebuie să fie în relaţie contractuală cu casele de asigurări.
    (2) Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări au obligaţia de a accepta coplata de la asiguratorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip complementar sau, prin excepţie, de la asiguraţi, în conformitate cu lista coplatilor şi valoarea ce poate fi acoperită prin sistemul asigurărilor voluntare de sănătate.
    (3) Furnizorii de servicii medicale care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări au dreptul de a încheia contracte şi cu asiguratorii autorizaţi de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar.

    ART. 349
    (1) Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi sa elibereze documente justificative de decontare (factura, chitanţa) pentru serviciile medicale prestate acoperite prin asigurările voluntare de sănătate.
    (2) În cazul în care nu exista un contract încheiat între asigurator şi furnizorii de servicii medicale, decontarea cheltuielilor se va face pe baza documentelor justificative emise de furnizorul de servicii medicale.
    (3) Unităţile sanitare publice au obligaţia de a respecta, în relaţia cu asiguratorii, tarifele maximale privind asigurările suplimentare de sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (4) Furnizorii privati pot stabili, prin negociere, alte tarife decât cele menţionate la alin. (3).

    ART. 350
    (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor supraveghează activitatea asigurătorilor autorizaţi sa practice asigurări voluntare de sănătate în conformitate cu prevederile legale.
    (2) Fiecare asigurator autorizat sa practice asigurările voluntare de sănătate are obligaţia, în vederea încheierii contractelor de asigurare de acest tip, să obţină avizarea de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice a listei furnizorilor de servicii medicale agreati, alţii decât cei aflaţi deja în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, şi sa reactualizeze aceasta lista înaintea contractării unui nou furnizor.
    (3) Lista coplatilor şi preţul de referinţa pentru serviciile din pachetul de servicii medicale de baza acoperite parţial se stabilesc anual de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 351
    (1) În baza contractului încheiat cu furnizorii de servicii, asiguratorii au dreptul de a verifica, prin experţi autorizaţi de Ministerul Sănătăţii Publice şi organizaţiile profesionale, direct sau prin interpusi, calitatea serviciilor prestate asiguraţilor.
    (2) Întreaga responsabilitate a actului medical rămâne în seama furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice.

    ART. 352
    Diferendele survenite între asigurator şi furnizorii de servicii medicale se soluţionează pe cale amiabila. În cazul imposibilităţii rezolvarii pe cale amiabila, litigiile se aduc la cunoştinţa direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care vor incerca medierea diferendului. În caz de esec al medierii, diferendele sunt deduse instanţelor judecătoreşti legal competente.

    ART. 353
    Plângerile privind calitatea serviciilor medicale formulate direct de către asiguraţi sau prin intermediul asigurătorilor autorizaţi sa practice asigurări voluntare de sănătate se adresează Ministerului Sănătăţii Publice şi sunt notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

    CAP. IV
    Dispoziţii finale şi sancţiuni
    ART. 354
    Asiguratorii care în prezent practica asigurări de sănătate facultative sunt obligaţi să se conformeze prevederilor art. 350 alin. (2) în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 355
    (1) Divulgarea cu intenţie a informaţiilor privind starea de sănătate a asiguraţilor de către un salariat al asiguratorului, fără consimţământul asiguratului, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).
    (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din culpa, pedeapsa este închisoarea de la o luna la un an sau amenda de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).

    ART. 356
    (1) Încălcarea prevederilor art. 350 alin. (2) şi ale art. 354 de către asiguratorii autorizaţi sa practice asigurări voluntare de sănătate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).
    (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac de către personalul împuternicit al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

    ART. 357
    Dispoziţiile art. 356 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 358
    Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor elabora împreună sau separat, după caz, norme metodologice de aplicare a prezentului titlu în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

    ART. 359
    Lista coplatilor şi preţul de referinţa pentru serviciile din pachetul de servicii medicale de baza acoperite parţial, menţionate la alin. (3) al art. 350, se stabilesc anual de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, cu avizul Ministerului Sănătăţii Publice, şi vor fi aprobate prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

    ART. 360
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abroga Legea asigurărilor private de sănătate nr. 212/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, cu modificările ulterioare.

    TITLUL XI
    Finanţarea unor cheltuieli de sănătate
    ART. 361
    În scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi alcoolice, altele decât vinul şi berea, prevăzute în prezenta lege, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, se instituie unele contribuţii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 362
    Veniturile prevăzute la art. 361 vor fi folosite pentru investiţii în infrastructura sistemului sanitar public, finanţarea programelor naţionale de sănătate şi pentru rezerva Ministerului Sănătăţii Publice pentru situaţii speciale.

    ART. 363
    (1) În aplicarea prevederilor art. 361 şi 362 se stabilesc următoarele măsuri:
    a) persoanele juridice care produc sau importa produse din tutun contribuie astfel:
    1. pentru tigarete cu suma de 10 euro/1.000 de tigarete;
    2. pentru tigari şi tigari de foi cu suma de 10 euro/ 1.000 de bucăţi;
    3. pentru tutun destinat fumatului cu suma de 13 euro/kg;
    b) persoanele juridice care produc sau importa băuturi alcoolice, altele decât bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, asa cum sunt definite prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuie cu suma de 200 euro/hectolitru alcool pur sau 2 euro/fiecare litru alcool pur;
    c) persoanele juridice care realizează încasări din activităţi publicitare la produse din tutun şi băuturi alcoolice contribuie cu o cota de 12% din valoarea acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.
    (2) Valoarea în lei a contribuţiilor prevăzute la alin. (1), stabilită potrivit legii în echivalent euro/unitate de măsura, se determina prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul accizelor, la data plăţii acestor contribuţii.

    ART. 364
    Contribuţiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. c) se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii Publice începând cu data de 1 ianuarie 2007.

    ART. 365
    (1) Contribuţiile prevăzute la art. 363 se virează lunar până la data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor pe piaţa interna, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătăţii Publice.
    (2) Pentru neplata la scadenta a contribuţiilor se calculează şi se datorează accesorii în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 366
    (1) Veniturilor şi cheltuielilor prevăzute la art. 361 şi 362 li se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri şi cheltuieli ale unor activităţi, instituite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare.
    (2) Se autorizeaza Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite, sa introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentului titlu în anexele aprobate pe anul 2006 Ministerului Sănătăţii Publice.

    ART. 367
    Contribuţiile pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate rămase la sfârşitul anului se reportează în anul următor şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie.

    ART. 368
    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora norme de aplicare a prezentului titlu.

    ART. 369
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ordonanţa Guvernului nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, aprobată prin Legea nr. 114/1992, cu modificările şi completările ulterioare, se abroga, cu excepţia prevederilor privind cota de 12% din încasări din activităţi publicitare la produse de tutun, tigari şi băuturi alcoolice care se abroga la data de 1 ianuarie 2007.

    TITLUL XII
    Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
    CAP. I
    Exercitarea profesiei de medic
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 370
    Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina. Acestea pot fi:
    a) cetăţeni ai statului român;
    b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
    c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directa, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
    d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005;
    e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
    f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b).

    ART. 371
    (1) În înţelesul prezentului titlu, termenul medici cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene desemnează, prin asimilare, şi medicii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 370 lit. d) şi f).
    (2) În mod exclusiv, prin termenul stat membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazda se înţelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederatia Elvetiana.
    (3) Prin titlu oficial de calificare în medicina se înţelege:
    a) diploma de medic, eliberata de o instituţie de învăţământ superior medico-farmaceutic acreditata din România;
    b) certificatul de medic specialist, eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
    c) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana;
    d) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori echivalate în România.

    ART. 372
    Titlurile oficiale de calificare în medicina obţinute în afară României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii. Excepţie de la aceste prevederi fac titlurile oficiale de calificare în medicina care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.

    ART. 373
    Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române.

    ART. 374
    (1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea imbolnavirilor, promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii individului şi a colectivităţii.
    (2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate şi respect faţă de fiinta umană.
    (3) Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienti, respectarea demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică.

    ART. 375
    (1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenta şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.
    (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul sau, medicul nu este funcţionar public.
    (3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competentelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinta umană şi de loialitate faţă de pacientul sau, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.

    ART. 376
    (1) Cu excepţia cazurilor de forta majoră, de urgenta ori când pacientul sau reprezentanţii legali ori numiţi ai acestuia sunt în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau consimţământul, medicul acţionează respectând voinţa pacientului şi dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o intervenţie medicală.
    (2) Responsabilitatea medicală încetează în situaţia în care pacientul nu respecta prescripţia sau recomandarea medicală.

    ART. 377
    (1) Medicii care îndeplinesc condiţia de cetăţenie prevăzută la art. 370 şi sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercita profesia de medic, în regim salarial şi/sau independent.
    (2) Pentru accesul la una dintre activităţile de medic sau exerciţiul acesteia, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi, în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii medicale pe teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din România.

    ART. 378
    (1) La primirea în randurile Colegiului Medicilor din România, medicul va depune jurământul lui Hipocrate în formularea moderna adoptată de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975:
    "Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
    Ma angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
    Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţă care le sunt datorate;
    Voi exercita profesiunea cu constiinta şi demnitate;
    Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligaţia sacră;
    Voi păstra secretele încredinţate de pacienti, chiar şi după decesul acestora;
    Voi menţine, prin toate mijloacele, onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
    Colegii mei vor fi fraţii mei;
    Nu voi îngădui să se interpuna între datoria mea şi pacient consideratii de naţionalitate, rasa, religie, partid sau stare socială;
    Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la inceputurile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
    Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!"
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi:
    a) medicilor cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care doresc sa exercite profesia în România;
    b) medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România;
    c) medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care solicită intrarea în profesie în România;
    d) medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e).
    (3) Medicii prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie din Uniunea Europeană.

    ART. 379
    (1) Profesia de medic se exercită pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 370 care îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) deţin un titlu oficial de calificare în medicina;
    b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;
    c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic;
    d) sunt membri ai Colegiului Medicilor din România;
    e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii, medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. b), d) sau f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazionala de servicii medicale pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la Colegiul Medicilor din România.
    (2) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi pe teritoriul României, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e), exercita profesia de medic cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România.

    ART. 380
    (1) Profesia de medic se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează:
    a) medic de medicina generală pentru absolvenţii facultăţilor de medicina licentiati anterior promotiei 2005 şi care au dobândit drept de libera practica în baza normelor precedente prezentei legi;
    b) medic specialist în una dintre specialitatile clinice sau paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care deţin un titlu oficial de calificare în medicina şi care exercită profesia în România.
    (3) Medicii care au obţinut certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România pot desfăşura activităţi medicale potrivit pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoana fizica independenta pe bază de contract. Calitatea de persoana fizica independenta se dobândeşte în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România şi a înregistrării la administraţia financiară în a carei raza domiciliază medicul. În condiţiile legii, medicii pot înfiinţa şi cabinete de practica medicală.

    ART. 381
    (1) Certificatele eliberate de autorităţile competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, ale unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ale Confederatiei Elvetiene, care atesta ca medicul posesor, cetăţean al acestora, este titular de drept câştigat, sunt recunoscute de autorităţile competente române, permitand exercitarea activităţilor de medic şi, respectiv, cele de medicina de familie, inclusiv în cadrul sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prezentei legi.
    (2) Prin drept câştigat se înţelege dreptul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene de a exercita activităţile de medic, precum şi pe cele de medic cu formarea specifică în medicina generală prevăzută de normele Uniunii Europene, inclusiv în cadrul sistemului de protecţie socială al statului membru de origine sau de provenienţă, în cazul în care aceştia beneficiau de drept de libera practica a profesiei şi erau stabiliţi în statul membru respectiv anterior implementarii Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 93/16/CEE .

    SECŢIUNEA a 2-a
    Nedemnitati şi incompatibilităţi
    ART. 382
    Este nedemn de a exercita profesia de medic:
    a) medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
    b) medicul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

    ART. 383
    (1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu:
    a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori de distribuţie de produse farmaceutice sau materiale sanitare;
    b) starea de sănătate fizica sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale.
    (2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspenda dreptul de exercitare a profesiei.
    (3) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, medicul este obligat sa anunţe colegiul al cărui membru este.
    (4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricărei persoane, instituţii sau autorităţi interesate, preşedintele colegiului din care face parte medicul poate constitui o comisie specială, pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici primari, pentru a confirma sau a infirma situaţia de incompatibilitate.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Autorizarea exercitării profesiei de medic
    ART. 384
    (1) Medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 exercita profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.
    (2) În caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii pe teritoriul României, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din România. Accesul la activităţile de medic pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 396.
    (3) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor acte:
    a) documentele care atesta formarea în profesie;
    b) certificatul de sănătate;
    c) declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 382 şi 383;
    d) certificatul de cazier judiciar.
    (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă.

    ART. 385
    (1) Medicii se pensionează la vârsta prevăzută de lege.
    (2) În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari şi corespondenti ai Academiei Române, profesori universitari şi cercetători ştiinţifici gradul I, doctori în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
    (3) Medicii care au depăşit limita de vârsta prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor din România eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
    (4) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege. Criteriile de menţinere în activitate în aceste situaţii se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (5) Medicii deţinuţi sau internati din motive politice, aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi mentinuti, la cerere, în activitatea profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi medicilor care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi intrerupa studiile o anumită perioada, obtinandu-şi licenta cu întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea profesională.
    (6) Medicii care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice.

    ART. 386
    (1) În cazul în care un medic îşi întrerupe activitatea profesională sau se afla într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor din România atesta competenţa profesională a acestuia, în vederea reluării activităţii medicale.
    (2) Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului profesional se stabileşte de către Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România.
    (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România.

    ART. 387
    (1) Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.
    (2) Colegiul Medicilor din România, prin preşedintele colegiului teritorial, este în drept sa exercite acţiunea civilă sau sa sesizeze, după caz, organele de urmărire penală ori autorităţile competente, pentru urmărirea şi trimiterea în judecata a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic sau care practica în mod nelegal medicina.
    (3) Acţiunea penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic se pune în mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului al cărui membru este medicul respectiv.
    (4) Instanţele de judecată civile sau penale, din oficiu, vor comunică Colegiului Medicilor din România hotărârile judecătoreşti rămase definitive, prin care s-au pronunţat cu privire la fapte exercitate în timpul şi în legătură cu profesia de către medici pe teritoriul României.

    CAP. II
    Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României de către medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire
    ART. 388
    (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitarile medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul la una dintre activităţile de medic se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale.
    (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) va cuprinde:
    a) copia documentului de cetăţenie;
    b) copia documentelor care atesta formarea în profesie;
    c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, prin care se atesta ca titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE;
    d) certificatul de sănătate fizica şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
    e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin care se atesta onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
    f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).
    (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

    ART. 389
    (1) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. d), autorităţile competente române accepta din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate.
    (2) În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. e), autorităţile competente române accepta atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ ori a declaraţiei solemne a solicitantului, de către autoritatea judiciară sau administrativă competenţa ori, după caz, de notarul sau organizaţia profesională abilitata în acest sens de acel stat.

    ART. 390
    (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia.
    (2) Deciziile autorităţilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

    ART. 391
    (1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţa de fapte grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în România, comise de medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România şi în afară teritoriului sau, acestea informează statul membru de origine sau de provenienţă al celor în cauza.
    (2) Autorităţile competente române comunică statului membru gazda informaţiile solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natura profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile penale interesand exerciţiul profesiei de medic, aplicate medicilor pe durata exercitării profesiei în România.
    (3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de statul membru gazda cu privire la faptele grave şi precise comise de medicii cetăţeni români sau care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazda şi în afară teritoriului, ori fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în acel stat.
    (4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost sesizate şi comunică statului membru gazda consecinţele care rezultă cu privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile respective.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medicale
    ART. 392
    (1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se deplaseaza pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar ori ocazional activităţile de medic.
    (2) Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor de medic este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii Publice în funcţie de durata, frecventa, periodicitatea şi continuitatea acestora.

    ART. 393
    (1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor din România, precum şi de la plata cotizatiei de membru, atunci când solicita accesul la una dintre activităţile de medic, în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medicale în România.
    (2) Aceştia sunt înregistraţi automat la Colegiul Medicilor din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 396 şi transmise în acest scop de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (3) Exerciţiul activităţilor de medic, în aceste situaţii, se face în concordanta cu celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România.

    ART. 394
    Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar ori administrativ al calificarilor profesionale care definesc profesia şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru medicii cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor din România.

    ART. 395
    Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională însuşită.

    ART. 396
    (1) Solicitarile medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliţi în unul dintre aceste state, cu privire la prestarea temporară ori ocazionala de servicii medicale în România, se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România.
    (2) În cazul în care, în vederea prestării temporare de servicii medicale, solicitantul se afla la prima deplasare în România sau în cazul în care în situaţia acestuia intervin schimbări materiale atestate de documente, acesta va inainta Ministerului Sănătăţii Publice:
    a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
    b) copia documentului de cetăţenie;
    c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de stabilire atesta ca la data eliberării acestui document posesorul este stabilit legal pe teritoriul sau în vederea exercitării activităţilor de medic şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu titlu temporar;
    d) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauza.
    (3) Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul intenţionează sa furnizeze, de maniera temporară sau ocazionala, în cursul anului respectiv, servicii medicale în România.

    ART. 397
    (1) În caz de prestare temporară a serviciilor medicale în România, medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.
    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în prealabil CNAS asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenta, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

    ART. 398
    Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele prevăzute la art. 396 alin. (2) lit. c), eliberate medicilor care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi medicilor stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit b), d) şi f), în cazul în care acestora li se aplică sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării profesiei.

    ART. 399
    (1) Pentru fiecare prestare de servicii, autorităţile competente române pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de stabilire, buna conduita profesională a solicitantului, precum şi la absenta, în cazul acestuia, a sancţiunilor disciplinare sau penale.
    (2) La solicitarea statului membru gazda, autorităţile competente române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 403.
    (3) Autorităţile competente asigura schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului împotriva prestatorului de servicii medicale în regim temporar şi ocazional să fie corect soluţionată. În aceasta situaţie, beneficiarul este informat asupra cursului demersului sau.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medicale
    ART. 400
    Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care, în timpul exercitării profesiei în România, încalcă dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii.

    ART. 401
    (1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia de medic în România, au dreptul de a ataşa la titlul profesional prevăzut la art. 380 titlul legal de formare obţinut în statul membru de origine ori de provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale organismului emitent.
    (2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementara neinsusita de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma corespunzătoare a titlului, indicată de autorităţile competente române.

    ART. 402
    (1) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi şi care exercită profesia de medic în România, au obligaţia de a se informa la autorităţile competente cu privire la legislaţia din domeniul sănătăţii, domeniul securităţii sociale, precum şi cu privire la Codul de deontologie medicală.
    (2) În vederea furnizarii informaţiilor prevăzute la alin. (1), autorităţile române competente vor organiza, la nivelul structurilor teritoriale şi centrale, birouri de informare legislativă.
    (3) Medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor profesionale în România.
    Art. 403
    (1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidenţialitatea informaţiilor transmise.
    (2) Schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de medic, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

    CAP. III
    Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 404
    (1) Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic ca profesie liberala, de practica publică autorizata.
    (2) Colegiul Medicilor din România are autonomie instituţională în domeniul sau de competenţa, normativ şi jurisdicţional profesional şi îşi exercită atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.
    (3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor din România.
    (4) Colegiul Medicilor din România cuprinde toţi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) şi e), precum şi medicii stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic în condiţiile prezentei legi.

    ART. 405
    (1) Colegiul Medicilor din România se organizează şi functioneza pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti.
    (2) Între Colegiul Medicilor din România şi colegiile teritoriale exista raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi financiară.
    (3) Sediul Colegiului Medicilor din România este în municipiul Bucureşti.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Atribuţiile Colegiului Medicilor din România
    ART. 406
    (1) Colegiul Medicilor din România are următoarele atribuţii:
    a) asigura aplicarea regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de medic, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară;
    b) apara demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apara onoarea, libertatea şi independenta profesională ale medicului, precum şi dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului medical;
    c) atesta onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi;
    d) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor, administrează pagina de Internet pe care este publicat acesta şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic;
    e) asigura respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică;
    f) elaborează şi adopta Statutul Colegiului Medicilor din România şi Codul de deontologie medicală;
    g) elaborează ghiduri şi protocoale de practica medicală, pe niveluri de competente ale unităţilor sanitare, şi le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice. Elaborarea ghidurilor şi protocoalelor de practica medicală poate fi delegată asociaţiilor profesional-ştiinţifice ale medicilor;
    h) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medicale;
    i) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională a medicilor şi dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medical;
    j) promovează şi stabileşte relaţii pe plan extern cu instituţii şi organizaţii similare;
    k) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesională, de deontologie medicală şi de la regulile de buna practica profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională;
    l) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională;
    m) sprijină instituţiile şi acţiunile de prevedere şi asistenţa medico-socială pentru medici şi familiile lor;
    n) organizează centre de pregătire lingvistica, necesare pentru exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
    o) participa, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Ministerul Sănătăţii Publice, la stabilirea numărului anual de locuri în unităţile de învăţământ superior de profil medical acreditate, precum şi a numărului de locuri în rezidentiat;
    p) colaborează cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific, patronal, sindical din domeniul sanitar şi cu organizaţii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătăţii populaţiei;
    q) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea reglementărilor din domeniul medical sau al asigurărilor sociale de sănătate;
    r) propune criterii şi standarde de dotare a cabinetelor de practica medicală independenta, indiferent de regimul proprietăţii, şi le supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice.
    (2) Colegiul Medicilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la:
    a) formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor;
    b) stabilirea şi creşterea standardelor de practica profesională în vederea asigurării calităţii actului medical în unităţile sanitare;
    c) elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional şi tematica de concurs;
    d) iniţierea şi promovarea de forme de educaţie medicală continua în vederea ridicării gradului de competenţa profesională a membrilor săi;
    e) elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practica medicală independenta, pe care le supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice;
    f) promovarea şi asigurarea cadrului necesar desfăşurării unei concurente loiale bazate exclusiv pe criteriile competentei profesionale;
    g) reprezentarea medicilor cu practica independenta care desfăşoară activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
    h) consultarile privind normele de acordare a asistenţei medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate.
    (3) Colegiul Medicilor din România avizează înfiinţarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma lor juridică, şi participa, prin reprezentanţi anume desemnaţi, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unităţile sanitare publice.

    ART. 407
    În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, Colegiul Medicilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele membrilor săi.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Membrii Colegiului Medicilor din România
    ART. 408
    (1) În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 370 lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în Colegiul Medicilor din România.
    (2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional.
    (3) Înscrierea în Colegiul Medicilor din România şi eliberarea certificatului de membru se fac numai pentru medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 379 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au depus jurământul prevăzut la art. 378 alin. (1).
    (4) Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.
    (5) Pot deveni, la cerere, membri ai Colegiului Medicilor din România şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar servicii medicale în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).
    (6) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România o pot păstra, la cerere, şi medicii pensionari care au practicat profesia de medic.
    (7) La data intrării în vigoare a prezentei legi, au de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România toţi medicii înscrişi până la această dată.
    (8) Membrii Colegiului Medicilor din România sunt înscrişi în Registrul unic al medicilor din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor din România.
    (9) Evidenta şi identificarea membrilor Colegiului Medicilor din România se vor putea face şi prin folosirea codului numeric personal.

    ART. 409
    (1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea durata.
    (2) Pe durata suspendării la cerere a calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România se suspenda obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
    (3) Întreruperea exercitării profesiei de medic pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România.

    ART. 410
    (1) Medicii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 370 se pot înscrie ca membri ai Colegiului Medicilor din România la colegiul teritorial în a cărui raza se afla unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau la colegiul teritorial în a cărui raza îşi au domiciliul sau reşedinţa.
    (2) Medicii luati în evidenta unui colegiu teritorial, dacă exercita activităţi medicale şi pe raza altui colegiu teritorial, sunt obligaţi sa anunţe şi acest colegiu.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România
    ART. 411
    Membrii Colegiului Medicilor din România au următoarele drepturi:
    a) sa aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Medicilor din România;
    b) să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor din România şi sa primească informaţiile solicitate;
    c) sa participe la orice acţiune a Colegiului Medicilor din România şi să fie informati în timp util despre aceasta;
    d) sa folosească, împreună cu membrii lor de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale Colegiului Medicilor din România şi ale colegiilor teritoriale;
    e) sa poarte însemnele Colegiului Medicilor din România;
    f) sa conteste sancţiunile primite;
    g) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât personal, cat şi prin membrii lor de familie.

    ART. 412
    Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:
    a) să facă dovada cunoaşterii normelor de deontologie profesională şi a celor care reglementează organizarea şi funcţionarea corpului profesional; modalitatea de testare a cunoştinţelor de deontologie şi a legislaţiei profesionale se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România;
    b) să respecte dispoziţiile Statutului Colegiului Medicilor din România, ale Codului de deontologie medicală, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România şi regulamentele profesiei;
    c) sa rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional;
    d) sa participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la activităţile profesionale sau de pregătire profesională iniţiate ori organizate de către organele de conducere naţionale sau locale;
    e) sa participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
    f) să execute cu buna-credinţa sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România;
    g) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor organe, au un interes propriu;
    h) sa păstreze secretul profesional;
    i) sa păstreze confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în organele de conducere;
    j) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale;
    k) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România;
    l) sa achite, în termenul stabilit, cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor din România;
    m) sa rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor din România;
    n) să execute cu buna-credinţa atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, în colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti.

    ART. 413
    Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici, sunt:
    a) să respecte şi să aplice, în orice împrejurare, normele de deontologie medicală;
    b) sa nu aducă prejudicii reputaţiei corpului medical sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din România;
    c) sa acorde, cu promptitudine şi necondiţionat, ingrijirile medicale de urgenta, ca o îndatorire fundamentală profesională şi civică;
    d) sa acţioneze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea creşterii gradului de pregătire profesională;
    e) să aplice parafa, cuprinzând numele, prenumele, gradul, specialitatea şi codul, pe toate actele medicale pe care le semnează;
    f) să respecte drepturile pacientilor.

    ART. 414
    (1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medicale, medicii sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie medicală continua şi informare în domeniul stiintelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilite în acest sens de către Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate programele, precum şi celelalte forme de educaţie medicală continua avizate de Colegiul Medicilor din România.
    (2) Medicii care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educaţie medicală continua, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România, sunt suspendaţi din exerciţiul profesiei până la realizarea numărului de credite respectiv.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Organizare şi funcţionare
    A. Organizarea la nivel teritorial
    ART. 415
    (1) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, se organizează câte un colegiu al medicilor, format din toţi medicii care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectiva, denumit în continuare colegiul teritorial.
    (2) Colegiile teritoriale ale medicilor au personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii. Patrimoniul se constituie din bunuri mobile şi imobile, dobândite în condiţiile legii.
    (3) Sediul colegiului teritorial al medicilor este în oraşul de reşedinţa a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru Colegiul Medicilor Municipiului Bucureşti.
    (4) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afară Colegiului Medicilor din România.

    ART. 416
    Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt:
    a) adunarea generală;
    b) consiliul;
    c) biroul consiliului;
    d) preşedintele.

    ART. 417
    (1) Adunarea generală este formată din medicii înscrişi la colegiul teritorial respectiv.
    (2) Adunarea generală se întruneşte anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului, şi adopta hotărâri cu majoritate simpla în prezenta a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se organizează o noua şedinţa, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta hotărâri cu majoritate simpla, indiferent de numărul membrilor prezenţi.
    (3) Adunarea generală are următoarele atribuţii:
    a) alege membrii consiliului şi comisia de cenzori a colegiului teritorial;
    b) alege reprezentanţii în Adunarea generală naţionala;
    c) aproba proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului cenzorilor, descarca de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;
    d) stabileşte indemnizaţia de şedinţa a membrilor comisiei de disciplina.
    (4) Modalitatea de exprimare a votului se stabileşte prin regulamentul electoral.

    ART. 418
    Membrii consiliului colegiului teritorial, membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial şi membrii în Adunarea generală naţionala se aleg pe o perioadă de 4 ani de către membrii colegiului teritorial respectiv, potrivit regulamentului electoral, aprobat de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România.

    ART. 419
    (1) Consiliul are un număr de membri proporţional cu numărul medicilor înscrişi în evidenta colegiului la data organizării alegerilor, după cum urmează:
    a) 11 membri, pentru un număr de până la 500 de medici înscrişi;
    b) 13 membri, pentru un număr de la 501 până la 1.000 de medici înscrişi;
    c) 19 membri, pentru un număr de la 1.001 până la 2.000 de medici înscrişi;
    d) 21 de membri, pentru un număr de peste 2.000 de medici înscrişi.
    (2) Consiliul constituit la nivelul municipiului Bucureşti este format din 23 de membri.
    (3) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3-9 membri supleanţi.

    ART. 420
    Consiliul colegiului teritorial exercita atribuţiile prevăzute de lege şi date în competenţa sa prin Statutul Colegiului Medicilor din România sau prin hotărâre a Consiliului naţional.

    ART. 421
    (1) Consiliul colegiului teritorial, în prima şedinţa, organizată în termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului.
    (2) Biroul consiliului colegiului teritorial este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar.
    (3) Preşedintele biroului consiliului colegiului teritorial este şi preşedintele colegiului teritorial.

    B. Organizarea la nivel naţional
    ART. 422
    (1) Colegiul Medicilor din România este format din toţi medicii înscrişi în colegiile teritoriale.
    (2) Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii. În bugetul propriu sunt cuprinse şi contribuţiile colegiilor teritoriale în cota fixa de 20% din cuantumul cotizaţiilor. Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii.

    ART. 423
    Organele de conducere la nivel naţional ale Colegiului Medicilor din România sunt:
    a) Adunarea generală naţionala;
    b) Consiliul naţional;
    c) Biroul executiv;
    d) preşedintele.

    ART. 424
    (1) Adunarea generală naţionala este alcătuită din membrii Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România şi din reprezentanţii fiecărui colegiu teritorial, aleşi potrivit regulamentului electoral prevăzut la art. 418.
    (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţionala este de 1/200 de membri.
    (3) Reprezentanţii în Adunarea generală naţionala sunt aleşi pe o durată de 4 ani.
    (4) Proporţional cu numărul de medici înscrişi în evidenta colegiului teritorial se va alege un număr de 3-11 membri supleanţi.

    ART. 425
    Adunarea generală naţionala are următoarele atribuţii:
    a) adopta Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi Codul de deontologie medicală;
    b) aproba modificarea acestora;
    c) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia celui pentru exerciţiul expirat;
    d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;
    e) adopta puncte de vedere care să reflecte poziţia Colegiului Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce priveşte profesia de medic ori statutul medicului în societate;
    f) revoca din funcţie membrii aleşi pentru abateri de la prevederile prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Medicilor din România, care aduc prejudicii activităţii corpului profesional.

    ART. 426
    (1) Adunarea generală naţionala adopta hotărâri în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simpla de voturi.
    (2) Dacă la prima convocare nu se realizează condiţia de cvorum, după doua săptămâni se va organiza o alta şedinţa, cu aceeaşi ordine de zi, care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 425 lit. a) şi b), pentru care este necesară condiţia de cvorum prevăzută la alin. (1).
    (3) Adunarea generală naţionala se întruneşte în şedinţa ordinară în trimestrul I al anului în curs.

    ART. 427
    Adunarea generală naţionala este condusă de către preşedintele Colegiului Medicilor din România.

    ART. 428
    Adunarea generală naţionala poate fi convocată de către:
    a) preşedintele Colegiului Medicilor din România;
    b) 3 dintre membrii Biroului executiv;
    c) o treime din numărul membrilor Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România.

    ART. 429
    (1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti şi câte un reprezentant al medicilor din fiecare minister şi instituţie centrala cu reţea sanitară proprie. În afară de aceştia, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice, Academiei de Ştiinţe Medicale, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerului Justiţiei.
    (2) Reprezentanţii colegiilor teritoriale în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani de către membrii consiliilor şi reprezentanţii colegiilor teritoriale în Adunarea generală naţionala intruniti într-o şedinţa comuna.
    (3) Cheltuielile cu deplasarea şi diurna reprezentanţilor în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România vor fi suportate de colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt.
    (4) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România se întruneşte legal în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor stabiliţi la alin. (1) şi ia decizii cu majoritate simpla de voturi.

    ART. 430
    Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt obligatorii pentru colegiile teritoriale şi pentru toţi medicii care practica medicina în România.

    ART. 431
    Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:
    a) elaborează Statutul Colegiului Medicilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
    b) elaborează Codul de deontologie medicală, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
    c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;
    d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală;
    e) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi examenelor pentru medici;
    f) stabileşte sistemul de credite de educaţie medicală continua, pe baza căruia se evalueaza activitatea de perfecţionare profesională a medicilor;
    g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea criteriilor medicale de selecţie a pacientilor în cazul unor tipuri de tratamente disponibile în număr limitat;
    h) înaintează spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice ghidurile şi protocoalele de practica medicală elaborate în condiţiile art. 406 alin. (1) lit. g);
    i) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic colegiului teritorial;
    j) gestionează bunurile Colegiului Medicilor din România şi poate să initieze şi sa subventioneze acţiuni interesand profesia medicală, acţiuni de întrajutorare sau de sponsorizare;
    k) soluţionează, prin comisiile de specialitate, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în conformitate cu regulamentele proprii;
    l) alege dintre membrii săi Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România;
    m) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli al Colegiului Medicilor din România;
    n) alege dintre membrii Colegiului Medicilor din România pe cei care vor forma comisiile de lucru;
    o) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi indemnizaţia de şedinţa a membrilor Comisiei superioare de disciplina;
    p) stabileşte condiţiile privind desfăşurarea de către cabinetele şi unităţile medicale a publicităţii, iar prin comisia de specialitate aproba conţinutul materialului publicitar;
    r) reprezintă, în condiţiile art. 406 alin. (2), membrii săi la elaborarea contractului-cadru şi negocierea normelor de acordare a asistenţei medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate.

    ART. 432
    Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România aproba exercitarea ocazionala, cu caracter didactic, de instruire, informare şi schimb de experienta, a profesiei de medic de către medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România.

    ART. 433
    Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România stabileşte, în domeniul sau de competenţa, strategia şi planul anual de control şi supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic.

    ART. 434
    Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în mod individual de către Consiliul naţional, dintre membrii săi, pe o durată de 4 ani.

    ART. 435
    (1) Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România lucrează legal în prezenta a cel puţin 3 dintre membrii săi şi aproba deciziile cu votul a cel puţin 3 membri.
    (2) Biroul executiv se întruneşte o dată pe săptămâna sau ori de câte ori este cazul, la cererea preşedintelui sau a cel puţin 2 dintre membrii săi. În condiţiile stabilite de Statutul Colegiului Medicilor din România, votul poate fi exprimat şi prin corespondenta sau în format electronic.

    ART. 436
    Atribuţiile Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:
    a) asigura activitatea permanenta a Colegiului Medicilor din România între şedinţele Consiliului naţional;
    b) aproba angajarea de personal şi asigura execuţia bugetului Colegiului Medicilor din România;
    c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune spre aprobare Consiliului naţional;
    d) accepta donaţiile, legatele şi sponsorizarile făcute Colegiului Medicilor din România;
    e) executa hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
    f) elaborează şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, pe baza bugetelor locale;
    g) informează Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele Consiliului;
    h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional.

    ART. 437
    Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România.

    ART. 438
    În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie lunară, al carei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale.

    ART. 439
    Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este preşedintele Colegiului Medicilor din România.

    ART. 440
    Preşedintele Colegiului Medicilor din România îndeplineşte următoarele atribuţii:
    a) reprezintă Colegiul Medicilor din România în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi străinătate;
    b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Medicilor din România, cu aprobarea Biroului executiv;
    c) convoacă şi conduce şedinţele adunării generale şi ale Consiliului naţional;
    d) duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolva problemele şi lucrările curente;
    e) angajează personalul de specialitate şi administrativ;
    f) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de Consiliul naţional ori de Biroul executiv, potrivit legii.

    ART. 441
    (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel naţional, cat şi teritorial, medicii care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
    (2) Medicii pentru care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situaţia de incompatibilitate sunt suspendaţi din funcţie. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului.
    (3) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi naţional este de maximum doua, care pot fi şi consecutive.
    (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică persoanelor care la data intrării în vigoare a prezentei legi îndeplinesc, în baza reglementărilor aflate în vigoare anterior, vreuna dintre funcţiile menţionate până la expirarea mandatului pentru care au fost alese.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Răspunderea disciplinară
    ART. 442
    (1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor de buna practica profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România.
    (2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau civilă, conform prevederilor legale.

    ART. 443
    (1) Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este medicul. În cazul medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, plângerea se depune la colegiul în a cărui raza medicul îşi desfăşoară activitatea.
    (2) Biroul executiv al Consiliului naţional dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplina.
    (3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut plângerea poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se contesta. Aceasta se soluţionează de către Biroul executiv al Consiliului naţional.
    (4) Plângerile împotriva unui membru al organelor de conducere de la nivel teritorial sau naţional se înaintează Comisiei superioare de disciplina.

    ART. 444
    (1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi funcţionează comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârşite de medicii înscrişi în acel colegiu.
    (2) La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează şi funcţionează Comisia superioară de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca în complete de 5 membri contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale.
    (3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplina este desemnat de autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplina.
    (4) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România.

    ART. 445
    (1) Membrii comisiilor de disciplina de la nivelul colegiului teritorial sunt aleşi de adunarea generală a colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplina vor fi aleşi de Adunarea generală naţionala.
    (2) Membrii comisiilor de disciplina vor fi aleşi din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de peste 7 ani şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
    (3) Funcţia de membru al comisiei de disciplina este incompatibilă cu orice alta funcţie în cadrul Colegiului Medicilor din România.
    (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplina este de 6 ani.
    (5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplina încetează prin deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii Publice sau autoritatea de sănătate publică.

    ART. 446
    (1) Membrii comisiilor de disciplina se aleg prin vot secret şi pe baza candidaturilor depuse.
    (2) La nivel teritorial se va alege un număr de 5-9 membri, iar la nivel naţional, 13.
    (3) Membrii comisiilor de disciplina îşi vor alege un preşedinte care conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplina.
    (4) Preşedintele comisiei de disciplina prezintă adunării generale raportul anual al activităţii comisiei de disciplina.

    ART. 447
    (1) Sancţiunile disciplinare sunt:
    a) mustrare;
    b) avertisment;
    c) vot de blam;
    d) amenda de la 100 lei (RON) la 1.500 lei (RON).
    Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, până la achitarea sumei. Sumele provenite din plata amenzilor se fac venit integral la bugetul Colegiului Medicilor din România;
    e) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o luna la un an;
    f) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România.
    (2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de instanţele judecătoreşti cu privire la interzicerea exercitării profesiei.
    (3) La sancţiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medicală ori alte forme de pregătire profesională.

    ART. 448
    (1) Decizia pronunţată se comunică medicului sancţionat şi Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România.
    (2) Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldeaza cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică şi Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului.
    (3) Persoana fizica sau juridică care a făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplina.
    (4) În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătăţii Publice, preşedintele colegiului teritorial sau preşedintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia pronunţată de comisia de disciplina a colegiului teritorial.

    ART. 449
    (1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile.
    (2) Sancţiunile prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. a)-d) se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la lit. e), în termen de un an de la data expirării perioadei de interdicţie.
    (3) În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. f), medicul poate face o noua cerere de redobandire a calităţii de membru al colegiului după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă de interdicţie a exercitării profesiei sau după 2 ani de la data aplicării sancţiunii de către comisiile de disciplina. Redobandirea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România se face în condiţiile prezentei legi.
    (4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplina, au fost dispuse şi măsurile prevăzute la art. 447 alin. (3), radierea sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplina.
    (5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea noii sancţiuni.

    ART. 450
    (1) Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate în acest scop de către biroul consiliului colegiului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România.
    (2) Unităţile sanitare sau cele de medicina legală au obligaţia de a pune la dispoziţie comisiilor de disciplina sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei.

    ART. 451
    Împotriva deciziei de sancţionare a Comisiei superioare de disciplina, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui raza îşi desfăşoară activitatea.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Venituri şi cheltuieli
    ART. 452
    Veniturile Colegiului Medicilor din România se constituie din:
    a) taxa de înscriere;
    b) cotizaţiile lunare ale membrilor;
    c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de educaţie medicală continua;
    d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice;
    e) legate;
    f) drepturi editoriale;
    g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;
    h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice;
    i) alte surse.

    ART. 453
    (1) Cotizaţiile datorate şi neplătite în termenul fixat de consiliul colegiului teritorial de către membrii Colegiului Medicilor din România determina plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice.
    (2) Aceeaşi penalitate se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu vărsa partea de cotizatie datorată.

    ART. 454
    (1) Neplata cotizatiei datorate de membrii Colegiului Medicilor din România pe o perioadă de 6 luni şi după atenţionarea scrisă a consiliului colegiului teritorial se sancţionează cu suspendarea calităţii de membru până la plata cotizatiei datorate.
    (2) Sancţiunea se aplică de către comisia de disciplina a colegiului teritorial, la sesizarea comisiei administrative şi financiar-contabile a colegiului teritorial.

    ART. 455
    Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Medicilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliul colegiului teritorial.

    ART. 456
    Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital, perfecţionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse prin concurs medicilor, intrajutorarea medicilor cu venituri mici, crearea de instituţii cu scop filantropic şi ştiinţific, acordarea de premii pentru membrii cu activităţi profesionale deosebite, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România.

    CAP. IV
    Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
    ART. 457
    Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmăreşte ca activitatea Colegiului Medicilor din România să se desfăşoare în condiţiile legii.

    ART. 458
    Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România şi este numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 459
    În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constata că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adopta măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest sens.

    ART. 460
    În cazul nerespectării prevederilor art. 459, Ministerul Sănătăţii Publice se adresează instanţelor judecătoreşti competente.

    CAP. V
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 461
    În vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de medic pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România recunoaşte calificarile de medic dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederatia Elvetiana de cetăţenii acestor state, iar încadrarea în munca se face conform legii.

    ART. 462
    (1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de Confederatia Elvetiana cetăţenilor acestora, se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (3) Normele privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate şi moralitate profesională ale medicilor se elaborează în colaborare de autorităţile competente române definite de prezenta lege şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 463
    (1) Atribuţiile Colegiului Medicilor din România nu pot fi exercitate de nici o alta asociaţie profesională.
    (2) Colegiul Medicilor din România nu se poate substitui organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.
    (3) Membrii Colegiului Medicilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale.

    ART. 464
    Statutul Colegiului Medicilor din România, Codul de deontologie medicală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi deciziile Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România sau drepturile şi obligaţiile acestora ca membri ai Colegiului Medicilor din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 465
    Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent medicul este obligat sa încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională.

    ART. 466
    (1) Medicii care ocupa funcţii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei din cadrul ministerelor sau instituţiilor centrale cu reţele sanitare proprii pot desfăşura în afară programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care o deţin. Prevederile se aplică, cu respectarea reglementărilor legale referitoare la conflictul de interese şi incompatibilităţi stabilite pentru sistemul sanitar, iar activităţile profesionale se desfăşoară exclusiv în unităţi sanitare private.
    (2) Medicilor prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 467
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abroga Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exerciţiul profesiei de medic cuprinse în:
    - Directiva Consiliului nr. 93/16 din 5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulatii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. 165 din 7 iulie 1993, p. 1;
    - art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. a)-c) şi alin. (3), art. 8, art. 50 alin. (1) şi (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificarilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;
    - art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
    - Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004.

    TITLUL XIII
    Exercitarea profesiei de medic dentist Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România
    CAP. I
    Exercitarea profesiei de medic dentist
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 468
    Prevederile prezentului titlu se aplică activităţilor de medic dentist exercitate în România în regim salarial şi/sau independent.

    ART. 469
    Profesia de medic dentist se exercită, pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina dentara, după cum urmează:
    a) cetăţeni ai statului român;
    b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
    c) soţul unui cetăţean român, precum şi descedentii şi ascendenţii în linie directa aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
    d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 260/2005;
    e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
    f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).

    ART. 470
    (1) În sensul prezentului titlu, expresiile folosite au următoarele semnificatii:
    a) medici dentisti, cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene - persoanele prevăzute la art. 469 lit. b) şi, prin asimilare, medicii dentisti aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 469 lit. d) şi f);
    b) stat membru de origine sau de provenienţă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazda - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederatia Elvetiana;
    (2) Prin titlu oficial de calificare în medicina dentara se înţelege:
    a) diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist, eliberate de o instituţie de învăţământ superior din domeniul medicinei dentare, acreditata din România;
    b) certificatul de specialist în ortodontie şi ortopedie dento-faciala, precum şi certificatul de specialist în chirurgie dento-alveolara, eliberate de Ministerul Sănătăţii Publice;
    c) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina dentara, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana;
    d) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicina dentara, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre enumerate la lit. c) ori echivalate de România.

    ART. 471
    (1) Titlurile oficiale de calificare în medicina dentara obţinute în afară României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii.
    (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în medicina dentara care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.

    ART. 472
    (1) Profesia de medic dentist are ca scop asigurarea sănătăţii publice şi a individului prin activităţi de preventie, diagnostic şi tratament ale maladiilor şi anomaliilor oro-dento-maxilare şi ale tesuturilor adiacente, desfăşurate cu respectarea prevederilor Codului deontologic al medicului dentist.
    (2) Natura acestor activităţi încadrează profesia de medic dentist în rândul profesiilor din sectorul sanitar cu risc crescut de biocontaminare, beneficiind de toate facilităţile acordate de legislaţia în vigoare.
    (3) Caracterul specific al activităţilor exercitate în baza titlurilor oficiale de calificare în medicina dentara, prevăzute de lege, individualizează, distinge şi separa profesia de medic dentist de profesia de medic.

    ART. 473
    (1) În exercitarea profesiei medicul dentist trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament şi respect faţă de fiinta umană. Independenta profesională conferă medicului dentist dreptul de iniţiativa şi decizie în exercitarea actului medico-dentar şi deplina răspundere a acestuia.
    (2) Medicul dentist nu este funcţionar public în timpul exercitării profesiei, prin natura umanitara şi liberala a acesteia.

    ART. 474
    (1) Profesia de medic dentist, indiferent de forma de exercitare, salariata şi/sau independenta, se exercită numai de către medicii dentisti membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (2) În vederea accesului la una dintre activităţile de medic dentist şi exerciţiului acesteia, medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi, în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor Dentisti din România.

    ART. 475
    (1) La primirea ca membru în Colegiul Medicilor Dentisti din România medicul dentist va depune următorul jurământ:
    "Odată admis printre membrii profesiei de medic dentist:
    Ma angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
    Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţă care le sunt datorate;
    Voi exercita profesia cu constiinta şi demnitate;
    Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
    Voi păstra secretele încredinţate de pacienti, chiar şi după decesul acestora;
    Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiei de medic dentist;
    Colegii mei vor fi fraţii mei;
    Nu voi îngădui să se interpuna între datoria mea şi pacient consideratii de naţionalitate, rasa, religie, partid sau stare socială;
    Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la inceputurile sale, chiar sub ameninţare, şi nu voi utiliza cunoştinţele mele profesionale contrar legilor umanităţii.
    Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!"
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi:
    a) medicilor dentisti cetăţeni români stabiliţi în străinătate şi care doresc sa exercite profesia în România;
    b) medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România şi care doresc sa profeseze;
    c) medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care solicită intrarea în profesie în România;
    d) medicilor dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e).
    (3) Medicii dentisti prevăzuţi la alin. (2) lit. b) şi c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulaţie în Uniunea Europeană.

    ART. 476
    (1) Profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 469 care îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) deţin un titlu oficial de calificare în medicina dentara prevăzut de prezenta lege;
    b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;
    c) sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic dentist;
    d) sunt membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    e) prin excepţie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii, medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f) trebuie să înştiinţeze Ministerul Sănătăţii Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare pe teritoriul României şi să fie înregistraţi pe această perioadă la Colegiul Medicilor Dentisti din România.
    (2) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi pe teritoriul României, precum şi medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. c) şi e) exercita profesia de medic dentist cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi medicii dentisti cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    ART. 477
    (1) Profesia de medic dentist se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează:
    a) medic dentist;
    b) specialist în ortodontie şi ortopedie dento-faciala;
    c) specialist în chirurgia dento-alveolara.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care deţin un titlu oficial de calificare în medicina dentara şi care exercită profesia în România.
    (3) Medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 şi la art. 476 alin. (1) lit. a)-d) pot desfăşura activităţi medico-dentare conform pregătirii profesionale în sistemul naţional de asigurări de sănătate sau/şi în sistemul privat, fie ca angajaţi, fie ca persoana fizica independenta în formele prevăzute de lege.

    ART. 478
    Controlul şi supravegherea profesiei de medic dentist se realizează de Ministerul Sănătăţii Publice şi de Colegiul Medicilor Dentisti din România, denumite în continuare autorităţi competente române.

    ART. 479
    (1) În cazul în care un medic dentist îşi întrerupe activitatea profesională sau se afla într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor Dentisti din România va reatesta competenţa profesională a acestuia în vederea reluării activităţii medico-dentare.
    (2) Procedura privind modalităţile şi condiţiile de verificare şi atestare a nivelului profesional se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România, conform Codului deontologic al medicului dentist şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (3) Prevederile alin. (1) se aplică şi medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliţi pe teritoriul României.

    ART. 480
    (1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.
    (2) Colegiul Medicilor Dentisti din România, prin preşedintele colegiului teritorial sau al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România, este în drept sa exercite acţiunea civilă sau sa sesizeze, după caz, organele judiciare şi autorităţile competente pentru urmărirea şi trimiterea în judecata a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic dentist sau care practica în mod ilegal medicina dentara.
    (3) Acţiunea penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic dentist se pune în mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului teritorial al cărui membru este medicul dentist respectiv şi a Biroului executiv naţional.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Nedemnitati şi incompatibilităţi
    ART. 481
    Este nedemn de a exercita profesia de medic dentist:
    a) medicul dentist care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic dentist şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
    b) medicul dentist căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

    ART. 482
    (1) Exercitarea profesiei de medic dentist este incompatibilă cu:
    a) calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori distribuţie de produse farmaceutice, materiale sanitare sau materiale de tehnica dentara;
    b) exercitarea în calitate de medic dentist, în mod nemijlocit, de acte şi fapte de comerţ;
    c) orice ocupaţie de natura a aduce atingere demnităţii profesionale de medic dentist sau bunelor moravuri;
    d) starea de sănătate fizica sau psihică necorepunzatoare pentru exercitarea acestei profesii, atestata ca atare prin certificat medical eliberat de comisia de expertiza medicală şi recuperare a capacităţii de muncă;
    e) folosirea cu buna ştiinţa a cunoştinţelor medico-dentare în defavoarea sănătăţii pacientului sau în scop criminal.
    (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b) fac activităţile de preventie de medicina dentara.
    (3) La solicitarea medicului dentist în cauza sau la sesizarea oricărei persoane sau autorităţi/instituţii interesate, preşedintele colegiului din care face parte medicul dentist respectiv poate constitui o comisie, special instituită pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici dentisti primari, pentru a confirma sau infirma situaţia de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a)-c) sau e). În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) acesta poate solicita organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate.
    (4) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspenda dreptul de exercitare a profesiei.
    (5) În termen de 10 zile de la apariţia situaţiei de incompatibilitate, medicul dentist este obligat sa anunţe colegiul teritorial al cărui membru este.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Autorizarea exercitării profesiei de medic dentist
    ART. 483
    (1) Medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 exercita profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.
    (2) În caz de prestare temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare pe teritoriul României, medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligativitatea obţinerii certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România. Accesul la activităţile de medic dentist pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 492.
    (3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se acordă pe baza următoarelor acte:
    a) documentele care atesta formarea în profesie;
    b) certificatul de sănătate;
    c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 481 şi 482;
    d) certificatul de cazier judiciar.
    (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă.

    ART. 484
    (1) Medicii se pensionează la vârsta prevăzută de lege.
    (2) În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari şi corespondenti ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători ştiinţifici gradul I, doctori în ştiinţe medicale care desfăşoară activităţi medico-dentare pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
    (3) Medicii dentisti care au depăşit limita de vârsta prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Medicilor Dentisti din România eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
    (4) Medicii dentisti deţinuţi sau internati din motive politice, aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi mentinuti, la cerere, în activitatea profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică şi medicilor dentisti care, din motive politice, au fost obligaţi să îşi intrerupa studiile o anumită perioada, obtinandu-şi licenta cu întârziere, ori celor care au fost împiedicaţi să îşi reia activitatea profesională.
    (5) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medico-dentar, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii dentisti îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege. Criteriile de menţinere în activitate în aceste situaţii se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (6) Medicii dentisti care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, autorităţilor de sănătate publică, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi oricărei alte unităţi sanitare publice.

    CAP. II
    Dispoziţii privind exercitarea profesiei de medic dentist în România de către medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii privind facilitarea dreptului de stabilire
    ART. 485
    (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitarile medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul la una dintre activităţile prevăzute la art. 472 se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale.
    (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde:
    a) copia documentului de cetăţenie;
    b) copia documentelor care atesta formarea în profesie;
    c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă prin care se atesta ca titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36CE;
    d) certificatul de sănătate fizica şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
    e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin care se atesta onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
    f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).
    (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.
    (4) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. d), autorităţile competente române accepta din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate.
    (5) În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. e), autorităţile competente române accepta atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne a solicitantului de către autoritatea judiciară sau administrativă competenţa sau, după caz, de notarul sau organizaţia profesională abilitata în acest sens de acel stat.

    ART. 486
    (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia.
    (2) Deciziile autorităţilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

    ART. 487
    (1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţa de fapte grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în România, comise de medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România şi în afară teritoriului sau, acestea informează statul membru de origine sau de provenienţă al celor în cauza.
    (2) Autorităţile competente române comunică statului membru gazda informaţiile solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natura profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile penale interesand exerciţiul profesiei de medic dentist, aplicate medicilor dentisti pe durata exercitării profesiei în România.
    (3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de statul membru gazda cu privire la faptele grave şi precise comise de medicii dentisti cetăţeni români sau care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazda şi în afară teritoriului sau, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în acel stat.
    (4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost sesizate şi comunică statului membru gazda consecinţele care rezultă cu privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile respective.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Dispoziţii cu privire la libera prestare a serviciilor medico-dentare
    ART. 488
    (1) Prezentele dispoziţii se aplică medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se deplaseaza pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar şi ocazional activităţile de medic dentist.
    (2) Caracterul temporar şi ocazional al prestării activităţilor medico-dentare este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătăţii Publice în funcţie de durata, frecventa, periodicitatea şi continuitatea acestora.

    ART. 489
    (1) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la obligaţia înscrierii în Colegiul Medicilor Dentisti din România, precum şi de la plata cotizatiei de membru, atunci când solicita accesul la una dintre activităţile de medic dentist în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medico-dentare în România.
    (2) Aceştia sunt înregistraţi automat la Colegiul Medicilor Dentisti din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 492 şi transmise în acest scop de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (3) Exerciţiul activităţilor de medic dentist, în aceste situaţii, se face în concordanta cu celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru medicii dentisti cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    ART. 490
    Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medico-dentare pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 489 alin. (1) se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ al calificarilor profesionale care definesc profesia şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor cu privire la faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea consumatorilor, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru medicii dentisti cetăţeni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    ART. 491
    Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medico-dentare pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 489 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională însuşită.

    ART. 492
    (1) Solicitarile medicilor dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, cu privire la prestarea temporară sau ocazionala de servicii medico-dentare în România, se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România.
    (2) În cazul în care, în scopul prestării temporare de servicii medico-dentare, solicitantul se afla la prima deplasare în România sau în cazul în care în situaţia acestuia intervin schimbări materiale atestate de documente, acesta va inainta Ministerului Sănătăţii Publice:
    a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura, locul de desfăşurare a acestor activităţi, precum şi domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală sau colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;
    b) copia documentului de cetăţenie;
    c) o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de stabilire atesta ca la data eliberării acestui document posesorul este stabilit legal pe teritoriul sau în vederea exercitării activităţilor de medic dentist şi nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu titlu temporar;
    d) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic dentist prevăzute de lege sau de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor în cauza.
    (3) Declaraţia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele şi se reînnoieşte o dată pe an, dacă prestatorul intenţionează sa furnizeze, de maniera temporară sau ocazionala, în cursul anului respectiv, servicii medico-dentare în România.

    ART. 493
    (1) În caz de prestare temporară a serviciilor, medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state, sunt exceptaţi de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.
    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a informa în prealabil Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenta, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

    ART. 494
    Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autorităţile competente române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele prevăzute la art. 492 alin. (2) lit. c) eliberate medicilor dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e), precum şi medicilor dentisti stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f), în cazul în care acestora li se aplică sancţiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării profesiei.

    ART. 495
    (1) Pentru fiecare prestare de servicii autorităţile competente române pot solicita autorităţilor competente omoloage din statul membru de stabilire informaţii pertinente cu privire la legalitatea condiţiei de stabilire, buna conduita profesională a solicitantului, precum şi la absenta în cazul acestuia a sancţiunilor disciplinare sau penale.
    (2) La solicitarea statului membru gazda, autorităţile competente române transmit informaţiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 499.
    (3) Autorităţile competente asigura schimbul necesar de informaţii pentru ca plângerea beneficiarului împotriva prestatorului de servicii medico-dentare în regim temporar sau ocazional să fie corect soluţionată. În aceasta situaţie, beneficiarul este informat asupra cursului demersului sau.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Dispoziţii comune cu privire la dreptul de stabilire şi libera prestare de servicii medico-dentare
    ART. 496
    Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care, în timpul exercitării profesiei în România încalcă dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei răspund potrivit legii.

    ART. 497
    (1) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care exercită profesia de medic dentist în România au dreptul de a ataşa la titlul profesional prevăzut la art. 477 titlul legal de formare obţinut în statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului emitent şi, eventual, abrevierea acestui titlu în măsura în care nu este identic cu titlul profesional. Titlul legal de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale organismului emitent.
    (2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementara neinsusita de beneficiar, acesta va utiliza în exerciţiul profesiei forma corespunzătoare a titlului indicată de autorităţile competente române.

    ART. 498
    (1) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care doresc sa exercite profesia în România pot obţine de la autorităţile competente române informaţii cu privire la legislaţia din domeniul sănătăţii, din domeniul securităţii sociale, precum şi cu privire la Codul deontologic al medicului dentist.
    (2) În vederea furnizarii informaţiilor prevăzute la alin. (1), autorităţile competente române vor organiza la nivelul structurilor teritoriale şi centrale birouri de informare legislativă.
    (3) Medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor profesionale în România.

    ART. 499
    (1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidenţialitatea informaţiilor transmise.
    (2) Schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de medic dentist, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

    CAP. III
    Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România
    SECŢIUNEA 1
    Caracteristici generale
    ART. 500
    (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic dentist ca profesie liberala, de practica publică autorizata.
    (2) Colegiul Medicilor Dentisti din România are autonomie instituţională în domeniul sau de competenţa, normativ şi jurisdicţional profesional.
    (3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (4) Colegiul Medicilor Dentisti din România cuprinde toţi medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) şi e), precum şi medicii dentisti stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de medic dentist în condiţiile prezentului titlu.

    ART. 501
    (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România se organizează şi funcţionează pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti.
    (2) Sediul Colegiului Medicilor Dentisti din România este în municipiul Bucureşti.
    (3) Patrimoniul este format din bunuri mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Atribuţiile Colegiului Medicilor Dentisti din România
    ART. 502
    (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România are următoarele atribuţii generale:
    a) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice, prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de medic dentist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară;
    b) apara demnitatea, promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apara onoarea, libertatea şi independenta profesională ale medicului dentist în exercitarea profesiei;
    c) asigura respectarea de către medicii dentisti a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică;
    d) atesta onorabilitatea şi moralitatea profesională ale membrilor săi;
    e) întocmeşte, actualizează permanent Registrul unic al medicilor dentisti din România, administrează pagina de Internet de publicare a acestuia şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii exercitării profesiei de medic dentist;
    f) elaborează şi adopta Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România şi Codul deontologic al medicului dentist, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a acestora;
    g) dezvolta metodologii, iniţiază şi elaborează ghiduri şi protocoale de practica medico-dentara, pe nivelurile de competenţa ale unităţilor sanitare, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice;
    h) colaborează în domeniul sau de competenţa cu instituţii/autorităţi publice, organizaţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practica medico-dentara, indiferent de forma de proprietate, şi le supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice;
    i) îi reprezintă pe membrii săi în relaţiile cu asociaţii ştiinţifice, profesionale, patronale şi cu sindicatele;
    j) stabileşte şi reglementează regimul de publicitate a activităţilor medico-dentare;
    k) colaborează în domeniul sau de competenţa cu organizaţii, autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, asigurând cadrul necesar desfăşurării unei concurente loiale bazate exclusiv pe promovarea competentei profesionale;
    l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională a medicilor dentisti şi dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medico-dentar;
    m) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice la consultarile privind reglementările din domeniul medico-dentar sau al asigurărilor sociale de sănătate;
    n) acţionează, alături de instituţiile sanitare centrale şi teritoriale, ca în unităţile medico-dentare publice şi private (cabinete, ambulatorii, spitale) să fie asigurată calitatea actului medico-dentar;
    o) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesională şi de deontologie medico-dentara şi a cazurilor de greşeli în activitatea profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională;
    p) sprijină instituţiile şi acţiunile de asistenţa medico-socială pentru medicii dentisti şi familiile lor;
    q) promovează relaţiile pe plan extern cu organizaţii şi formaţiuni similare;
    r) în cadrul Colegiului Medicilor Dentisti din România funcţionează comisii ce reprezintă specialitatile medicinei dentare prevăzute în Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală, elaborat de Ministerul Sănătăţii Publice;
    s) colaborează cu organizaţii, autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, reprezentând în domeniul sau de competenţa medicii dentisti cu practica independenta care desfăşoară activităţi medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
    t) avizează, în domeniul sau de competenţa, autorizarea de instalare a cabinetelor medicale dentare publice sau private şi se pronunţa în acest sens în legătură cu demersurile întreprinse în vederea interzicerii instalării şi funcţionarii acestora, ţinând seama ca exercitarea activităţilor medico-dentare să se facă în concordanta cu competenţa profesională a medicului dentist, cu dotarea tehnica, precum şi cu respectarea normelor de igiena;
    u) colaborează cu Ordinul Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România în ceea ce priveşte activitatea profesională a tehnicienilor dentari şi asistentilor medicali care desfăşoară activitate în medicina dentara;
    v) organizează centre de pregătire lingvistica, necesare pentru exercitarea activităţii profesionale de către medicii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
    x) colaborează în domeniul sau de competenţa cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific, patronal, sindical, din domeniul sanitar, şi cu organizaţii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătăţii populaţiei;
    y) coordonează, controlează şi supraveghează funcţional, organizatoric şi financiar colegiile teritoriale.
    (2) În domeniul formării profesionale, Colegiul Medicilor Dentisti din România are următoarele atribuţii:
    a) participa în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii Publice la stabilirea numărului anual de locuri de pregătire în unităţile de învăţământ superior de medicina dentara;
    b) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice, alături de alte organizaţii, persoane fizice/juridice, la formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a medicilor dentisti;
    c) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional, a tematicii de concurs şi la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală;
    d) iniţiază şi promovează, în domeniul sau de competenţa, împreună cu organizaţii, autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, forme de educaţie medicală continua şi de ridicare a gradului de competenţa profesională a membrilor săi;
    e) urmăreşte realizarea orelor de educaţie medicală continua necesare reavizarii la 5 ani a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    f) susţine activitatea şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi organizează manifestări ştiinţifice în domeniul medicinei dentare;
    g) colaborează prin compartimentul de calitate a serviciilor de sănătate cu autorităţi/instituţii publice, persoane fizice/juridice cu atribuţii desemnate de Ministerul Sănătăţii Publice, în vederea stabilirii şi creşterii standardelor de practica profesională, a asigurării calităţii actului medico-dentar în unităţile sanitare.

    ART. 503
    În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul titlu Colegiul Medicilor Dentisti din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele membrilor săi.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România
    ART. 504
    (1) În vederea exercitării profesiei de medic dentist, medicii dentisti cetăţeni români şi medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, precum şi medicii dentisti care întrunesc condiţiile prevăzute de art. 469 lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în Colegiul Medicilor Dentisti din România.
    (2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional.
    (3) Înscrierea în Colegiul Medicilor Dentisti din România şi eliberarea certificatului de membru se fac numai pentru medicii dentisti care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 476 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi au depus jurământul prevăzut la art. 475.
    (4) Depunerea jurământului se va menţiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (5) Pot deveni la cerere membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România şi medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europe, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar sau ocazional servicii medico-dentare în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).
    (6) Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt înscrişi în Registrul unic al medicilor dentisti din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    ART. 505
    (1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România, care din motive obiective întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic dentist, pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea durata.
    (2) Pe durata suspendării la cerere a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se suspenda obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
    (3) Întreruperea exercitării profesiei de medic dentist pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    ART. 506
    Medicii dentisti cetăţeni români şi medicii dentisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, care doresc sa exercite profesia, se înscriu ca membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România la colegiul teritorial în raza căruia se afla unitatea la care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau la colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România
    ART. 507
    Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România au următoarele drepturi:
    a) dreptul sa aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale şi/sau naţionale ale Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    b) dreptul să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor Dentisti din România şi sa primească informaţiile solicitate;
    c) dreptul sa participe la orice acţiune a Colegiului Medicilor Dentisti din România şi să fie informati în timp util despre aceasta;
    d) dreptul sa folosească împreună cu membrii lor de familie toate dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale Colegiului Medicilor Dentisti din România şi ale colegiilor teritoriale;
    e) dreptul sa poarte însemnele Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    f) dreptul de a contesta sancţiunile primite;
    g) dreptul de a solicita ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât personal, cat şi prin membrii lor de familie.

    ART. 508
    Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt următoarele:
    a) să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, ale Codului deontologic al medicului dentist, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România şi regulamentele profesiei;
    b) sa rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional;
    c) sa participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori organizate de organele de conducere naţionale sau locale;
    d) sa participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
    e) să execute cu buna-credinţa sarcinile care decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    f) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor organe, au un interes propriu;
    g) sa păstreze secretul profesional;
    h) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei medicale;
    i) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    j) sa achite în termenul stabilit cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    k) sa rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin mediere de către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    l) să execute cu buna-credinţa atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, în colegiile judeţene sau în Colegiul Medicilor Dentisti al Municipiului Bucureşti.

    ART. 509
    Obligaţiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici dentisti, sunt:
    a) să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie ale profesiei de medic dentist;
    b) sa nu aducă prejudicii reputaţiei profesiei sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    c) sa acorde cu promptitudine şi necondiţionat ingrijirile medico-dentare de urgenta, ca o îndatorire fundamentală profesională şi civică;
    d) sa acţioneze pe toată durata exercitării profesiei în vederea creşterii gradului de pregătire profesională;
    e) să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, gradul profesional, specialitatea şi codul pe toate actele medicale pe care le semnează;
    f) să respecte drepturile pacientilor.

    ART. 510
    (1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor medico-dentare, medicii dentisti sunt obligaţi să efectueze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie medicală continua şi informare în domeniul stiintelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de Colegiul Medicilor Dentisti din România. Sunt creditate programele, precum şi celelalte forme de educaţie medicală continua avizate de Colegiul Medicilor Dentisti din România.
    (2) Medicii dentisti care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educaţie medicală continua, stabilit de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România, sunt suspendaţi din exercitarea profesiei până la realizarea numărului de credite respectiv.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Organizare şi funcţionare
    A. Organizarea la nivel teritorial
    ART. 511
    (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România este organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, în colegii ale medicilor dentisti, denumite în continuare colegii teritoriale.
    (2) Colegiile teritoriale au personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii, precum şi autonomie funcţională, organizatorică şi financiară în condiţiile prezentei legi. Sediul colegiului teritorial este în reşedinţa de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti.

    ART. 512
    Organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, sunt: adunarea generală, consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi biroul consiliului.

    ART. 513
    (1) Adunarea generală a colegiilor teritoriale este alcătuită din medicii dentisti înscrişi în colegiul teritorial respectiv.
    (2) Adunarea generală a colegiilor teritoriale are următoarele atribuţii:
    a) aproba planul de activitate al consiliului;
    b) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli;
    c) alege membrii consiliului;
    d) alege membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial sau, după caz, aproba cenzorul extern propus de colegiul teritorial;
    e) alege reprezentanţii colegiului teritorial în Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (3) Adunarea generală a colegiului teritorial se întruneşte anual în primul trimestru al anului sau, în mod extraordinar, ori de câte ori este nevoie.

    ART. 514
    (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este format din:
    a) 7 membri pentru un număr de până la 100 medici dentisti înscrişi;
    b) 11 membri pentru 101-300 de medici dentisti înscrişi;
    c) 15 membri pentru 301-500 de medici dentisti înscrişi;
    d) 29 de membri pentru 501-1.000 de medici dentisti înscrişi;
    e) 49 de membri pentru colegiile cu peste 1.000 de medici dentisti înscrişi.
    (2) Proporţional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3-9 membri supleanţi.

    ART. 515
    (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, va alege dintre membrii săi un birou executiv format din preşedinte, 2 vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier, aleşi pentru un mandat de 4 ani.
    (2) Membrii organelor de conducere de la nivel teritorial se aleg prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani.

    ART. 516
    (1) Alegerea organelor de conducere de la nivel teritorial sau naţional se face conform Regulamentului electoral aprobat de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (2) Funcţiile în biroul executiv al colegiilor teritoriale, în Biroul executiv naţional şi în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt incompatibile cu:
    a) funcţia corespunzătoare dintr-un patronat/sindicat profesional;
    b) funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi ministerelor cu reţea sanitară proprie, autorităţilor de sănătate publică teritoriale, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi caselor judeţene de asigurări de sănătate.

    ART. 517
    (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se întruneşte la convocarea preşedintelui, în şedinţe ordinare, la interval de doua luni. În mod excepţional, la solicitarea a două treimi din numărul membrilor săi, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, poate fi convocat în şedinţe extraordinare. Între şedinţe, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, este condus de biroul executiv, care asigura activitatea permanenta a acestuia.
    (2) Deciziile consiliului colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, se adoptă în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total al acestora.

    ART. 518
    (1) Consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi, respectiv, biroul executiv al acestora exercita atribuţiile date în competenţa lor, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, adoptat de adunarea generală a acestuia.
    (2) În vederea exercitării atribuţiilor, consiliul colegiului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea în comisii, alese de adunarea generală teritorială respectiva, pe domenii de activitate sau pe specialităţi ale medicinei dentare, în conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare adoptat de adunarea generală a Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    B. Organizarea la nivel naţional
    ART. 519
    (1) Conducerea Colegiului Medicilor Dentisti din România, la nivel naţional, se exercită de către:
    a) Adunarea generală naţionala;
    b) Consiliul naţional;
    c) Biroul executiv naţional.
    (2) Biroul executiv naţional şi preşedintele acestuia, aleşi de Adunarea generală naţionala, sunt de drept organele de conducere ale Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (3) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, atât la nivel naţional, cat şi teritorial, medicii dentisti care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, structurilor deconcentrate ale acestora ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, caselor judeţene de asigurări de sănătate, respectiv a municipiului Bucureşti, patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
    (4) Medicii dentisti pentru care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situaţia de incompatibilitate sunt suspendaţi din funcţie. Suspendarea durează până la încetarea situaţiei de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului.
    (5) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi naţional este de maximum doua, care pot fi şi consecutive.

    ART. 520
    (1) Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România este alcătuită din reprezentanţi aleşi de adunarea generală din fiecare judeţ şi din municipiul Bucureşti, prin vot direct şi secret.
    (2) Norma de reprezentare în Adunarea generală naţionala este de:
    a) 2 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 50 de membri înscrişi;
    b) 4 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 120 de membri înscrişi;
    c) 6 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 200 de membri înscrişi;
    d) 8 reprezentanţi pentru colegiile judeţene care au sub 300 de membri înscrişi;
    e) 10 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 300 de membri înscrişi;
    f) 15 reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 500 de membri înscrişi;
    g) 20 de reprezentanţi pentru colegiile judeţene cu peste 701 membri înscrişi;
    h) un reprezentant la 100 de membri înscrişi pentru Colegiul Medicilor Dentisti al Municipiului Bucureşti.
    (3) Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România se întruneşte anual în primul trimestru al anului sau în mod extraordinar ori de câte ori este nevoie.

    ART. 521
    (1) Adunarea generală naţionala adopta Codul deontologic al medicului dentist şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor aleşi.
    (2) Deciziile Adunării generale naţionale a Colegiului Medicilor Dentisti din România se adoptă cu majoritate simpla de voturi în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor aleşi.

    ART. 522
    Adunarea generală naţionala a Colegiului Medicilor Dentisti din România are următoarele atribuţii:
    a) adopta atât Codul deontologic al medicului dentist şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, cat şi modificările lor ulterioare;
    b) alege membrii Biroului executiv naţional pentru mandatul de 4 ani;
    c) dezbate şi votează Raportul anual de activitate prezentat de Biroul executiv naţional şi de comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor Dentisti din România privind activitatea desfăşurată între sesiunile adunării generale;
    d) revoca din funcţie membrii aleşi, pentru abateri de la prevederile prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisi din România, care aduc prejudicii activităţii organismului profesional;
    e) alege comisia de cenzori sau, după caz, aproba cenzorul contabil autorizat, propus de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    f) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli anual al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    g) dezbate şi votează raportul Comisiei de cenzori;
    h) stabileşte obiectivele generale ale Colegiului Medicilor Dentisti din România pe termen scurt, mediu şi lung.

    ART. 523
    (1) Între sesiunile Adunării generale naţionale Colegiul Medicilor Dentisti din România este condus de Consiliul naţional.
    (2) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România este alcătuit din Biroul executiv naţional, câte un reprezentant al fiecărui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti, un reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate de stat, şi câte un reprezentant din fiecare minister şi instituţie centrala cu reţea sanitară proprie.
    (3) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România se întruneşte legal în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor stabiliţi la alin. (2).

    ART. 524
    Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România se adoptă în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total al membrilor.

    ART. 525
    Atribuţiile Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt următoarele:
    a) elaborează Codul deontologic al medicului dentist, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    b) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic dentist consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, stabilind partea din aceasta cotizatie care trebuie virata către Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România;
    c) stabileşte indemnizaţia pentru membrii Biroului executiv naţional şi biroului consiliilor teritoriale, precum şi indemnizaţiile de şedinţa pentru membrii Consiliului naţional;
    d) gestionează bunurile Colegiului Medicilor Dentisti din România şi poate să initieze şi sa subventioneze acţiuni interesand profesiunea de medic dentist şi acţiuni de întrajutorare;
    e) controlează şi coordonează activitatea consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi controlează gestiunea acestora;
    f) soluţionează, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu regulamentele proprii;
    g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală;
    h) colaborează, în domeniul sau de competenţa, cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic dentist pe teritoriul României;
    i) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea tematicilor şi a metodologiilor concursurilor şi examenelor pentru medicii dentisti;
    j) stabileşte sistemul de credite de educaţie medicală continua pe baza căruia se evalueaza activitatea de perfecţionare profesională a medicilor dentisti;
    k) stabileşte condiţiile privind desfăşurarea de către cabinetele şi unităţile medico-dentare a publicităţii şi aproba conţinutul materialului publicitar.

    ART. 526
    În cadrul Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România funcţionează mai multe comisii al căror număr, competente, precum şi regulament de funcţionare sunt stabilite de acesta.

    ART. 527
    (1) Biroul executiv naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România asigura activitatea permanenta a acestuia, în conformitate cu legea şi regulamentele proprii.
    (2) Biroul executiv naţional este alcătuit dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi, un secretar general şi un trezorier, aleşi în mod individual pe funcţii de Adunarea generală naţionala, pentru un mandat de 4 ani.
    (3) Biroul executiv naţional conduce şedinţele Consiliului naţional şi activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România între şedinţele Consiliului naţional.

    ART. 528
    (1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România participa, în domeniul sau de competenţa, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, la elaborarea tuturor programelor de sănătate şi a actelor normative cu efect asupra medicinei dentare.
    (2) La negocierea anuală a contractului-cadru pentru specialitatea medicina dentara Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România reprezintă în domeniul sau de competenţa medicii dentisti cu practica independenta, aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări sociale de sănătate.

    ART. 529
    (1) Contractul de muncă al persoanei care exercită o funcţie de conducere în Biroul executiv al consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România se suspenda, la cererea persoanei în cauza, pe perioada cat îndeplineşte funcţia respectiva, cu menţinerea locului de muncă.
    (2) Persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (1) beneficiază de vechime în munca pe perioada exercitării funcţiei respective.
    (3) Remunerarea persoanelor care exercită funcţii de conducere în Biroul executiv naţional sau local este stabilită prin vot, cu majoritate simpla, de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Răspunderea disciplinară
    ART. 530
    (1) Medicul dentist răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei de medic dentist, a Codului deontologic al medicului dentist, a regulilor de buna practica profesională, a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afară acesteia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România, potrivit prezentului titlu, nu exclude răspunderea penală, contravenţională, civilă sau materială, conform prevederilor legale.

    ART. 531
    (1) Sancţiunile disciplinare sunt:
    a) mustrare;
    b) avertisment;
    c) vot de blam;
    d) interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medico-dentare pe o perioadă de la o luna la 6 luni;
    e) retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de instanţele judecătoreşti cu privire la interzicerea exercitării profesiei.
    (3) La sancţiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie medico-dentara ori alte forme de pregătire profesională.

    ART. 532
    (1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi funcţionează comisia de disciplina care judeca în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârşite de medicii dentisti înscrişi în acel colegiu.
    (2) La nivelul Colegiului Medicilor Dentisti din România se organizează şi funcţionează Comisia superioară de disciplina care judeca în complete de 5 membri contestaţiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale.
    (3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplina este desemnat de autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplina.
    (4) Calitatea de membru al comisiilor de disciplina încetează prin deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnaţi de Ministerul Sănătăţii Publice sau de autorităţile de sănătate publică.
    (5) Procedura judecării abaterilor, alegerea membrilor comisiilor de disciplina, durata mandatului acestora şi încetarea mandatului sunt prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (6) Deciziile de sancţionare pronunţate de comisiile de disciplina de la nivelul colegiilor teritoriale pot fi contestate de medicul dentist sancţionat, în termen de 15 zile de la comunicare.
    (7) Împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplina, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul dentist sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia îşi desfăşoară activitatea.

    ART. 533
    Unităţile sanitare sau cele de medicina legală au obligaţia de a pune la dispoziţia comisiilor de disciplina sau a persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei.

    ART. 534
    (1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei sau de la data cunoaşterii consecinţelor prejudiciabile.
    (2) Sancţiunile prevăzute la art. 531 alin. (1) lit. a)-c) se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la lit. d), în termen de un an de la data expirării perioadei de interdicţie.
    (3) În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 531 alin. (1) lit. e), medicul dentist poate face o noua cerere de redobandire a calităţii de membru al colegiului după un an de la data aplicării sancţiunii de comisiile de disciplina. Redobandirea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se face în condiţiile prezentei legi.
    (4) În situaţia în care, prin decizia comisiei de disciplina, au fost dispuse şi măsurile prevăzute la art. 531 alin. (3), radierea sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplina.
    (5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie o circumstanţă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea noii sancţiuni.
    (6) Decizia pronunţată se comunică medicului dentist sancţionat şi Biroului executiv al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (7) Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldeaza cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică şi Ministerului Sănătăţii Publice şi, respectiv, angajatorului.
    (8) Persoana fizica/juridică ce a făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluţionarea cauzei de către comisia de disciplina.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Venituri şi cheltuieli
    ART. 535
    Veniturile Colegiului Medicilor Dentisti din România se constituie din:
    a) taxa de înscriere;
    b) cotizaţiile lunare ale membrilor;
    c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice;
    d) donaţii de la persoane fizice şi juridice;
    e) legate;
    f) drepturi editoriale;
    g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;
    h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice;
    i) alte surse.

    ART. 536
    (1) Neplata cotizatiei datorate Colegiului Medicilor Dentisti din România pe o perioadă de 6 luni şi după atenţionarea scrisă de către consiliul teritorial al Colegiului Medicilor Dentisti din România se sancţionează cu suspendarea exercitării profesiei până la plata cotizatiei datorate şi atrage plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice.
    (2) Penalităţile de întârziere se vor aplica şi colegiilor teritoriale care nu vărsa partea de cotizatie stabilită de Consiliul naţional.

    ART. 537
    (1) Cuantumul cotizatiei de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, precum şi partea din aceasta care trebuie vărsată către forurile naţionale se stabilesc de către Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România.
    (2) Partea din cotizatie aferentă funcţionarii Colegiului Medicilor Dentisti din România va fi virata, până cel mai târziu la sfârşitul lunii următoare celei pentru care a fost percepută cotizatia, înaintea oricăror alte plati.
    (3) Obligaţia urmăririi şi efectuării varsarii cotei aferente Consiliului naţional revine preşedintelui consiliului teritorial. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează de Consiliul naţional conform art. 531 lit. a)-c).

    ART. 538
    Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Medicilor Dentisti din România tarifele se stabilesc, după caz, de Consiliul naţional, respectiv de consiliul colegiului teritorial.

    ART. 539
    (1) Fondurile băneşti pot fi utilizate pentru cheltuieli de administraţie, salarizare personal, fonduri fixe, material gospodăresc, finanţarea cheltuielilor organizatorice, perfecţionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse de merit prin concurs medicilor dentisti, intrajutorarea medicilor dentisti cu venituri mici şi a familiilor lor.
    (2) Modul de alocare a fondurilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

    CAP. IV
    Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
    ART. 540
    Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmăreşte ca activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România să se desfăşoare în condiţiile legii.

    ART. 541
    Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentisti din România şi este numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 542
    În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constata că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adopta măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest sens.

    ART. 543
    În cazul nerespectării prevederilor art. 542, Ministerul Sănătăţii Publice se adresează instanţelor judecătoreşti competente.

    CAP. V
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 544
    (1) Atribuţiile Colegiului Medicilor Dentisti din România nu pot fi exercitate de nici o alta asociaţie profesională.
    (2) Colegiul Medicilor Dentisti din România nu se poate substitui organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.
    (3) Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale.

    ART. 545
    (1) Actualele organe de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România de la nivel naţional şi teritorial vor rămâne în funcţie şi îşi vor exercita mandatul până la împlinirea duratei pentru care au fost alese.
    (2) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a noului statut al Colegiului Medicilor Dentisti din România se vor organiza comisii de disciplina, în condiţiile prezentului titlu.

    ART. 546
    Regulamentul de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, Codul de deontologie al medicului dentist, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi deciziile Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România sau drepturile şi obligaţiile acestora ca membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 547
    Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent medicul dentist este obligat sa încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională.

    ART. 548
    (1) Medicii dentisti care ocupa funcţii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, pot desfăşura în afară programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care o deţin, exclusiv în unităţi sanitare private.
    (2) Medicilor dentisti prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 549
    În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, administraţia publică locală, prin consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, va da în administrare colegiilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, şi Colegiului Medicilor Dentisti din România spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii.

    ART. 550
    În vederea facilitării accesului la exerciţiul profesiei de medic dentist pe teritoriul României Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, recunoaşte calificarile de medic dentist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederatia Elvetiana, de cetăţenii acestor state, iar încadrarea în munca se face conform legii.

    ART. 551
    (1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic dentist, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de Confederatia Elvetiana cetăţenilor acestora, se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (3) Normele privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate şi moralitate profesională a medicilor dentisti se elaborează în colaborare de către autorităţile competente române definite de prezenta lege şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 552
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abroga Legea nr. 308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    *
    Prezentul titlu transpune în totalitate prevederile referitoare la exercitarea profesiei de medic dentist, cuprinse în:
    a) Directiva 78/686/CEE din 25 iulie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri de medic dentist, inclusiv măsuri pentru facilitarea exercitării efective a dreptului de stabilire şi a libertăţii de prestare a serviciilor, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 233 din 24 august 1978;
    b) art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (3), art. 6, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. a)-c) şi alin. (3), art. 8, art. 36 alin. (2), art. 50 alin. (1) şi (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificarilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;
    c) art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68 CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
    d) Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004.

    TITLUL XIV
    Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România
    CAP. I
    Exercitarea profesiei de farmacist
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 553
    Profesia de farmacist se exercită pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în farmacie, după cum urmează:
    a) cetăţeni ai statului român;
    b) cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
    c) soţul unui cetăţean român, precum şi descendenţii şi ascendenţii în linie directa, aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, indiferent de cetăţenia acestora;
    d) membrii de familie ai unui cetăţean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiţi de art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 260/2005;
    e) cetăţenii statelor terţe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;
    f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).

    ART. 554
    (1) În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii:
    a) farmacisti cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene - persoanele prevăzute la art. 553 lit. b) şi, prin asimilare, şi farmaciştii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 553 lit. d) şi f);
    b) stat membru de origine sau de provenienţă sau stat membru gazda - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederatia Elvetiana.
    (2) Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înţelege:
    a) diploma de farmacist, eliberata de o instituţie de învăţământ superior medico-farmaceutic acreditata din România;
    b) certificatul de farmacist specialist, eliberat de Ministerul Sănătăţii Publice;
    c) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau de Conferinţa Elvetiana;
    d) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, dobândite într-un stat terţ şi recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori echivalate în România.

    ART. 555
    (1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, obţinute în afară României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene, se echivaleaza potrivit legii.
    (2) Excepţie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.

    ART. 556
    Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de farmacist se realizează de Colegiul Farmacistilor din România şi de Ministerul Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române.

    ART. 557
    (1) Profesia de farmacist este profesie independenta şi se exercită pe baza certificatului de membru al Colegiului Farmacistilor din România, în regim salarial şi/sau independent, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
    (2) Profesia de farmacist se exercită pe bază de contract de muncă şi/sau contract de furnizare de servicii farmaceutice. Profesia de farmacist se exercită în regim independent, după înregistrarea la administraţia financiară din raza de domiciliu.
    (3) În timpul exercitării profesiei, farmacistul nu este funcţionar public.
    (4) Apărarea principiilor prevăzute la alin. (1) este asigurata de Colegiul Farmacistilor din România.

    ART. 558
    (1) Exercitarea profesiei de farmacist se realizează prin următoarele activităţi:
    a) prepararea formelor farmaceutice ale medicamentelor;
    b) fabricarea şi controlul medicamentelor;
    c) controlul medicamentelor într-un laborator pentru controlul medicamentelor;
    d) depozitarea, conservarea şi distribuirea medicamentelor en gros;
    e) prepararea, controlul, depozitarea şi distribuţia medicamentelor în farmacii deschise publicului;
    f) prepararea, controlul, depozitarea şi eliberarea medicamentelor din farmaciile de spital;
    g) acordarea de informaţii şi consultanţa privind medicamentele.
    (2) Farmacistul, în conformitate cu pregătirea sa universitară, este competent sa exercite şi alte activităţi profesionale precum:
    a) colaborare cu medicul pentru stabilirea şi urmărirea terapiei pacientului;
    b) farmacovigilenta;
    c) fabricarea, controlul, depozitarea, conservarea şi distribuţia produselor din plante, suplimentelor nutritive, produselor igieno-cosmetice, dispozitivelor medicale, medicamentelor de uz veterinar, substanţelor farmaceutice active şi auxiliare;
    d) analize în laboratoare de biochimie, toxicologie şi igiena a mediului şi alimentelor;
    e) marketing şi management farmaceutic;
    f) activităţi didactice sau administraţie sanitară.
    (3) În toate activităţile prevăzute la alin. (1) farmacistul are deplina răspundere şi drept de decizie.

    ART. 559
    (1) În exercitarea profesiei farmacistul trebuie să dovedească profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate şi respect faţă de persoana care i se adresează pentru obţinerea serviciilor farmaceutice necesare.
    (2) La absolvirea instituţiei de învăţământ din România farmacistul va depune următorul jurământ:
    "În întreaga mea activitate de farmacist voi da dovada de o atitudine profund umană faţă de om şi colectivitate.
    Voi respecta demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea cu conştiinciozitate, respectând normele de etica şi de deontologie farmaceutica.
    Voi fi corect cu mine insumi şi cu confratii mei, cărora le voi cere colaborarea, şi nu voi refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul bolnavului.
    Voi păstra secretele încredinţate de pacienti, chiar şi după decesul acestora.
    Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist să fie utilizata împotriva sănătăţii şi vieţii omului.
    Voi fi rabdator şi înţelegator faţă de cel care, datorită bolii, nu-mi acorda respectul cuvenit.
    Jur, pe onoare, în mod solemn şi liber!"

    ART. 560
    (1) Profesia de farmacist poate fi exercitată pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 553, care îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) deţin un titlu oficial de calificare în farmacie, prevăzut de lege;
    b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;
    c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist;
    d) sunt membri ai Colegiului Farmacistilor din România.
    (2) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, precum şi farmaciştii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. c) şi e) au, în exercitarea profesiei, aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi farmaciştii cetăţeni români, membri ai Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 561
    (1) Profesia de farmacist se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însuşite, după cum urmează:
    a) farmacist;
    b) farmacist specialist în una dintre specialitatile farmaceutice prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care deţin un titlu oficial de calificare în farmacie, precum şi experienta profesională complementara prevăzută la art. 568, atunci când este cazul, şi care exercită profesia în România.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Nedemnitati şi incompatibilităţi
    ART. 562
    Este nedemn sa exercite profesia de farmacist:
    a) farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii, în împrejurări legate de exercitarea profesiei de farmacist, şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
    b) farmacistul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă sau disciplinară.

    ART. 563
    (1) Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibilă cu:
    a) profesia de medic;
    b) oricare ocupaţie de natura a aduce atingere demnităţii profesiei de farmacist sau bunelor moravuri, conform Codului deontologic al farmacistului;
    c) starea de sănătate fizica sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei de farmacist.
    (2) În termen de 10 zile de la naşterea situaţiei de incompatibilitate, farmacistul este obligat sa anunţe colegiul al cărui membru este.
    (3) Preşedintele colegiului din care face parte farmacistul poate desemna o comisie special constituită pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 farmacisti primari, pentru a confirma sau a infirma situaţia de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b). În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), acesta poate solicita organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate.
    (4) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspenda de drept calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România şi dreptul de exerciţiu al profesiei.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Autorizarea exercitării profesiei de farmacist
    ART. 564
    (1) Farmaciştii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 exercita profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Farmacistilor din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.
    (2) Certificatul de membru al Colegiului Farmacistilor din România are valabilitate pe toată durata de exercitare a profesiei, în cazul în care nu intervin situaţiile prevăzute la art. 562 şi 563 sau nu se produc abateri sancţionate de lege cu suspendarea sau interdicţia exercitării profesiei.
    (3) Certificatul de membru al Colegiului Farmacistilor din România se acordă pe baza următoarelor acte:
    a) documentele care atesta formarea în profesie;
    b) certificatul de sănătate;
    c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 562 şi 563;
    d) certificatul de cazier judiciar.
    (4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională.

    ART. 565
    (1) Farmaciştii se pensionează la vârsta prevăzută de lege.
    (2) În unităţile sanitare publice farmaciştii membri titulari şi corespondenti ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători ştiinţifici gradul I, doctori în ştiinţe farmaceutice care desfăşoară activităţi farmaceutice pot continua, la cerere, activitatea, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
    (3) Farmaciştii care au depăşit limita de vârsta prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului Farmacistilor din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.
    (4) În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de farmacisti, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, farmaciştii îşi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege. Criteriile de menţinere în activitate în aceste situaţii se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (5) Farmaciştii care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, al ministerelor şi instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie, al autorităţilor de sănătate publică, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi în cadrul spitalelor publice şi al oricărei alte unităţi sanitare publice.

    ART. 566
    În farmaciile de spital farmacistul este autorizat sa elibereze medicamente numai pentru secţiile spitalului.

    CAP. II
    Dispoziţii privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României de către farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii privind dreptul utilizării titlului de formare
    ART. 567
    (1) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia de farmacist în România, au dreptul de a ataşa, la titlul profesional prevăzut la art. 561, titlul licit de formare obţinut în statul membru de origine sau de provenienţă în limba acelui stat şi, eventual, abrevierea lui. Titlul licit de formare va fi însoţit de numele şi locul instituţiei sau ale organului emitent.
    (2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementara neinsusita de beneficiar, acesta va utiliza, în exerciţiul profesiei, forma corespunzătoare a titlului, indicată de autorităţile competente române.

    ART. 568
    În cazul în care accesul la una dintre activităţile prevăzute la art. 558 sau exercitarea acesteia necesita, în afară titlului oficial de calificare de farmacist prevăzut de lege, şi o experienta profesională complementara, autorităţile competente române recunosc certificatul emis de statul membru de origine sau de provenienţă a posesorului, prin care se atesta ca acesta a desfăşurat activitatea în cauza în acel stat pentru o perioadă de timp echivalenta cu cea prevăzută de legislaţia română pentru activitatea în cauza.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Dispoziţii privind facilitarea exercitării dreptului de stabilire
    ART. 569
    (1) Solicitarile farmacistilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul în România la una dintre activităţile farmaceutice se soluţionează de către Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacistilor din România, în termen de 3 luni de la data depunerii dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului Farmacistilor din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale.
    (2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele documente:
    a) copia documentului de cetăţenie;
    b) copia titlurilor oficiale de calificare în farmacie prevăzute de lege;
    c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine sau provenienţă, prin care se atesta ca titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE;
    d) certificatul de sănătate fizica şi psihică emis de statul membru de origine sau provenienţă;
    e) dovada emisă de statul membru de origine sau provenienţă, prin care se atesta onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
    f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).
    (3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

    ART. 570
    (1) În situaţia în care pentru accesul şi exerciţiul activităţii prevăzute la art. 569 alin. (1) statul membru de origine sau provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. d), autorităţile competente române accepta din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate.
    (2) În cazul în care statul membru de origine sau provenienţă nu impune o astfel de cerinţa şi, în consecinţa, nu emite cetăţenilor săi documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. e), autorităţile competente române accepta atestatul eliberat pe baza declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne a solicitantului de către autoritatea judiciară sau administrativă competenţa sau, după caz, de notarul sau organizaţia profesională abilitata în acest sens de acel stat.

    ART. 571
    (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătăţii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia.
    (2) Deciziile autorităţilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

    ART. 572
    Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România şi care, în timpul exercitării profesiei, încalcă dispoziţiile, legile şi regulamentele profesiei, răspund potrivit legii.

    ART. 573
    (1) Atunci când autorităţile competente române au cunoştinţa de fapte grave şi precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist în România, comise de farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România şi în afară teritoriului sau, acestea informează statul de origine sau de provenienţă a celor în cauza.
    (2) Autorităţile competente române comunică statului membru gazda informaţiile solicitate cu privire la sancţiunile disciplinare de natura profesională sau administrativă, precum şi cu privire la sancţiunile penale interesand exerciţiul profesiei de farmacist, aplicate farmacistilor pe durata exercitării profesiei în România.
    (3) Autorităţile competente române analizează informaţiile transmise de statul membru gazda cu privire la faptele grave şi precise comise de farmaciştii cetăţeni români sau care provin din România, anterior stabilirii acestora în statul membru gazda şi în afară teritoriului sau, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activităţii profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist în acel stat.
    (4) Autorităţile competente române decid asupra naturii şi amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situaţiile pentru care au fost sesizate şi comunică statului membru gazda consecinţele care rezultă cu privire la atestatele şi documentele pe care le-au emis în cazurile respective.

    ART. 574
    (1) Autorităţile competente române colaborează îndeaproape cu autorităţile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidenţialitatea informaţiilor transmise.
    (2) Schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave şi precise, susceptibile de a avea consecinţe asupra activităţilor de farmacist, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 575
    (1) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia de farmacist în România, au obligaţia de a se informa la autorităţile competente cu privire la legislaţia care reglementează sectorul de sănătate, domeniul securităţii sociale, precum şi cu privire la Codul deontologic al farmacistului.
    (2) În vederea furnizarii informaţiilor prevăzute la alin. (1), autorităţile competente române vor organiza la nivelul structurilor teritoriale şi centrale birouri de informare legislativă.
    (3) Farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoaşterii calificării profesionale de către autorităţile competente române, trebuie să posede cunoştinţele lingvistice necesare desfăşurării activităţilor profesionale în România.

    CAP. III
    Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România
    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii generale
    ART. 576
    (1) Colegiul Farmacistilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberala, de practica publică autorizata.
    (2) Colegiul Farmacistilor din România are autonomie instituţională în domeniul sau de competenţa, normativ şi jurisdicţional profesional.
    (3) Ministerul Sănătăţii Publice urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Farmacistilor din România.
    (4) Colegiul Farmacistilor din România cuprinde toţi farmaciştii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. a), c) şi e), precum şi farmaciştii stabiliţi în România care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. b), d) şi f) şi care exercită profesia de farmacist în condiţiile prezentei legi şi sunt înregistraţi la colegiile teritoriale.

    ART. 577
    Colegiul Farmacistilor din România se organizează şi funcţionează pe criterii teritoriale, la nivel naţional şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti.

    ART. 578
    (1) Între Colegiul Farmacistilor din România şi colegiile teritoriale exista raporturi de autonomie funcţională, organizatorică şi financiară, în condiţiile legii.
    (2) Sediul Colegiului Farmacistilor din România este în municipiul Bucureşti.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Atribuţiile Colegiului Farmacistilor din România
    ART. 579
    Colegiul Farmacistilor din România are următoarele atribuţii:
    a) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de farmacist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea farmaceutica în care se desfăşoară;
    b) apara demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apara onoarea, libertatea şi independenta profesională a farmacistului, precum şi dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului profesional; asigura respectarea de către farmacisti a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică;
    c) atesta onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi;
    d) întocmeşte şi actualizează permanent Registrul unic al farmacistilor din România, administrează pagina de Internet de publicare a acestuia şi înaintează trimestrial Ministerului Sănătăţii Publice un raport privind situaţia numerică a membrilor săi, precum şi a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de farmacist;
    e) elaborează şi adopta Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmacistilor din România şi Codul deontologic al farmacistului;
    f) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice la formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a farmacistilor;
    g) avizează, conform regulamentelor de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice, fişa de atribuţii a postului de farmacist, întocmită obligatoriu la nivelul fiecărei farmacii;
    h) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice în vederea stabilirii şi creşterii standardelor de practica profesională, a asigurării calităţii actului farmaceutic în unităţile farmaceutice;
    i) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice şi participa, prin reprezentanţii săi, la activitatea de inspecţie farmaceutica organizată de acesta, inclusiv pe bază de tematici comune de inspecţie şi control;
    j) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional şi a tematicii de concurs;
    k) iniţiază, promovează, organizează şi acreditează în domeniul sau de competenţa forme de educaţie farmaceutica continua şi de ridicare a gradului de competenţa profesională a membrilor săi, cu excepţia programelor de studii complementare în vederea obţinerii de atestate;
    l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională şi dreptul de decizie profesională ale farmacistului;
    m) reprezintă şi apara în domeniul sau de competenţa interesele membrilor, la solicitarea acestora, în faţa angajatorilor;
    n) promovează şi stabileşte relaţii pe plan extern cu instituţii şi organizaţii similare;
    o) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea reglementărilor profesiei de farmacist;
    p) organizează judecarea cazurilor de încălcare a normelor de deontologie profesională ori a celor care reglementează exercitarea profesiei sau a actului profesional;
    q) organizează centre de pregătire lingvistica, necesare pentru exercitarea activităţii profesionale de către farmaciştii cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
    r) colaborează în domeniul sau de competenţa cu Ministerul Sănătăţii Publice, organizaţii patronale şi sindicale, precum şi cu alte asociaţii ori cu organizaţii neguvernamentale, în toate problemele ce privesc asigurarea sănătăţii populaţiei.

    ART. 580
    În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezentul titlu, Colegiul Farmacistilor din România, prin structurile naţionale sau teritoriale, are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele membrilor săi.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Membrii Colegiului Farmacistilor din România
    ART. 581
    (1) În vederea exercitării profesiei de farmacist, farmaciştii cetăţeni români şi farmaciştii cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliţi în România, precum şi farmaciştii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 553 lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în Colegiul Farmacistilor din România.
    (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi au de drept calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România toţi farmaciştii înscrişi până la acea data.
    (3) Calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România o pot păstra, la cerere, şi farmaciştii pensionari care au practicat profesia de farmacist.
    (4) Membrii Colegiului Farmacistilor din România sunt înscrişi în Registrul unic al farmacistilor din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 582
    (1) La cerere, membrii Colegiului Farmacistilor din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de farmacist pot solicita suspendarea calităţii de membru pe acea durata.
    (2) Pe durata suspendării la cerere a calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România se suspenda obligaţiile şi drepturile ce decurg din prezenta lege.
    (3) Întreruperea exercitării profesiei de farmacist pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România.
    (4) O noua înscriere se poate face numai în condiţiile prezentei legi şi cu avizul favorabil al Consiliului naţional al Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 583
    Farmaciştii care doresc sa exercite profesia se înscriu ca membri ai Colegiului Farmacistilor din România la colegiul teritorial în raza căruia se afla unitatea la care îşi desfăşoară activitatea sau la colegiul teritorial în raza căruia îşi au domiciliul sau reşedinţa, dacă nu au încă un loc de muncă.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Drepturile şi obligaţiile membrilor Colegiului Farmacistilor din România
    ART. 584
    Membrii Colegiului Farmacistilor din România au următoarele drepturi:
    a) sa aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naţionale ale Colegiului Farmacistilor din România;
    b) să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Farmacistilor din România şi sa primească informaţiile solicitate;
    c) sa participe la orice acţiune a Colegiului Farmacistilor din România şi să fie informati în timp util despre aceasta;
    d) sa folosească, împreună cu membrii săi de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale şi sportive ale Colegiului Farmacistilor din România şi ale colegiilor locale;
    e) sa poarte însemnele Colegiului Farmacistilor din România;
    f) sa conteste sancţiunile primite;
    g) să solicite ajutoare materiale pentru situaţii deosebite, atât personal, cat şi prin membrii lor de familie.

    ART. 585
    Obligaţiile membrilor Colegiului Farmacistilor din România sunt următoarele:
    a) să respecte dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmacistilor din România, Codul deontologic al farmacistului, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România şi regulamentele profesiei;
    b) sa rezolve sarcinile ce le-au fost încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai corpului profesional;
    c) sa participe la manifestările iniţiate de organele de conducere, la activităţile profesionale ori de pregătire profesională iniţiate ori organizate de către organele de conducere naţionale sau locale;
    d) sa participe la şedinţele ori adunările la care au fost convocaţi;
    e) să execute cu buna-credinţa sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale corpului profesional;
    f) să se abţină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleşi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuţii ale acestor organe, au un interes propriu;
    g) sa păstreze secretul profesional;
    h) să respecte normele, principiile şi îndatoririle deontologiei profesionale şi să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România;
    i) sa achite, în termenul stabilit, cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Farmacistilor din România;
    j) sa rezolve litigiile cu alţi membri, în primul rând prin intermediul medierii de către comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Farmacistilor din România;
    k) să execute cu buna-credinţa atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România, ale colegiilor judeţene, respectiv al municipiul Bucureşti.

    ART. 586
    Obligaţiile membrilor Colegiului Farmacistilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de farmacisti, sunt următoarele:
    a) să respecte şi să aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutica;
    b) sa nu aducă prejudicii reputaţiei corpului profesional sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Farmacistilor din România;
    c) sa acţioneze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi cunoaşterii noutatilor profesionale;
    d) să respecte drepturile legale ale pacientilor;
    e) sa acorde, cu promptitudine, asistenţa farmaceutica de urgenta, ca o îndatorire fundamentală, profesională şi civică.

    ART. 587
    (1) În vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi asigurării unui nivel ridicat al cunoştinţelor profesionale, farmaciştii sunt obligaţi să urmeze un număr de cursuri de pregătire şi alte forme de educaţie continua şi informare în domeniul stiintelor profesionale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de către Colegiul Farmacistilor din România. Sunt creditate programele, precum şi celelalte forme de educaţie farmaceutica continua avizate de Colegiul Farmacistilor din România.
    (2) Farmaciştii care nu realizează pe parcursul a 3 ani numărul minim de credite de educaţie profesională continua stabilit de Consiliul Naţional al Colegiului Farmacistilor din România sunt suspendaţi din exerciţiul profesiei, până la realizarea numărului de credite respectiv.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Organizarea şi funcţionarea
    A. Organizarea la nivel teritorial
    ART. 588
    (1) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, se organizează câte un colegiu al farmacistilor, format din toţi farmaciştii care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectiva.
    (2) Colegiile farmacistilor au personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.
    (3) Personalitatea juridică se dobândeşte de la data constituirii şi înregistrării la administraţia financiară în raza căreia se afla sediul instituţiei.
    (4) Sediul colegiului este în oraşul de reşedinţa a judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti, pentru Colegiul Farmacistilor Bucureşti.
    (5) Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afară Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 589
    Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt:
    a) adunarea generală a farmacistilor;
    b) consiliul;
    c) biroul consiliului;
    d) preşedintele.

    ART. 590
    (1) Adunarea generală este formată din toţi farmaciştii înscrişi în colegiul teritorial respectiv.
    (2) Adunarea generală se întruneşte anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului, şi adopta hotărâri cu majoritate simpla, în prezenta a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se organizează o noua şedinţa, cu aceeaşi ordine de zi, care va adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de jumătate plus unu din totalul membrilor.
    (3) Adunarea generală are următoarele atribuţii:
    a) aproba proiectul de buget al colegiului şi, în baza raportului cenzorilor, descarca de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;
    b) alege, dintre membrii săi, consiliul colegiului şi reprezentanţii în Adunarea generală naţionala a Colegiului Farmacistilor din România;
    c) stabileşte indemnizaţia de şedinţa a membrilor comisiei de disciplina;
    d) alege comisia de cenzori a colegiului.

    ART. 591
    (1) Membrii consiliului structurilor teritoriale şi reprezentanţii în Adunarea generală naţionala se aleg pe o perioadă de 4 ani de către adunările generale teritoriale prin vot secret şi în condiţiile participării a minimum două treimi din numărul membrilor adunării generale.
    (2) Dacă la adunarea de alegeri nu se realizeza condiţia de participare, după doua săptămâni se va organiza un nou scrutin care va alege reprezentanţii, indiferent de numărul participanţilor.

    ART. 592
    (1) Colegiul colegiului are un număr de membri proporţional cu numărul farmacistilor înscrişi în evidenta colegiului la data organizării alegerilor, după cum urmează:
    a) 7 membri, pentru un număr de până la 100 de farmacisti înscrişi;
    b) 11 membri, pentru un număr de 101 până la 500 de farmacisti înscrişi;
    c) 13 membri, pentru un număr de 501 până la 1.000 de farmacisti înscrişi;
    d) 19 membri, pentru un număr de peste 1.000 de farmacisti înscrişi.
    (2) Consiliul judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, are un număr de 3-11 membri supleanţi, aleşi de adunarea generală.

    ART. 593
    Consiliul colegiului teritorial exercita atribuţiile prevăzute de lege şi date în competenţa sa prin Statutul Colegiului Farmacistilor din România sau prin hotărârea Consiliului naţional.

    ART. 594
    (1) Consiliul colegiului teritorial, în prima şedinţa organizată în termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului.
    (2) Biroul consiliului este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar.

    B. Organizarea la nivel naţional
    ART. 595
    (1) Colegiul Farmacistilor din România este format din toţi farmaciştii înscrişi în colegiile teritoriale.
    (2) Colegiul Farmacistilor din România are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu. Bugetul se formează din contribuţia colegiilor teritoriale, în cote stabilite de Consiliul naţional. Patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii.

    ART. 596
    Organele de conducere, la nivel naţional, ale Colegiului Farmacistilor din România sunt:
    a) Adunarea generală naţionala;
    b) Consiliul naţional;
    c) Biroul executiv;
    d) preşedintele.

    ART. 597
    (1) Adunarea generală naţionala este alcătuită din preşedinţii colegiilor teritoriale şi reprezentanţi aleşi de adunările generale locale prin vot direct şi secret.
    (2) Norma de reprezentare în adunarea generală este de 1/50 de membri.
    (3) Reprezentanţii în adunarea generală sunt aleşi pe o durată de 4 ani.
    (4) Proporţional cu numărul de farmacisti înscrişi în evidenta colegiului teritorial, se vor alege 3-11 membrii supleanţi.

    ART. 598
    Adunarea generală naţionala are următoarele atribuţii:
    a) adopta Statutul Colegiului Farmacistilor din România, precum şi Codul deontologic al farmacistului;
    b) aproba modificarea acestora;
    c) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia celui pentru exerciţiul financiar expirat;
    d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;
    e) adopta declaraţii care să reflecte poziţia Colegiului Farmacistilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce priveşte profesia de farmacist ori statutul farmacistului în societate;
    f) revoca din funcţie membri aleşi, pentru abateri de la prevederile prezentei legi şi, respectiv, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmacistilor din România, care aduc prejudicii activităţii organismului profesional.

    ART. 599
    (1) Adunarea generală naţionala adopta hotărâri în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simpla de voturi.
    (2) Dacă la prima convocare nu se realizează condiţia de cvorum, după doua săptămâni se va organiza o alta şedinţa, cu aceeaşi ordine de zi, care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 598 lit. a) şi b), pentru care este necesară condiţia de cvorum prevăzută de lege.
    (3) Adunarea generală naţionala se întruneşte în şedinţa ordinară în primul trimestru al anului în curs.

    ART. 600
    Adunarea generală naţionala este condusă de preşedintele Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 601
    (1) Consiliul naţional al Colegiului Farmacistilor din România este alcătuit din preşedinţii colegiilor teritoriale, 3 reprezentanţi ai Colegiului Farmacistilor din Bucureşti, respectiv preşedintele şi 2 vicepreşedinţi, un reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii Publice ca autoritate de stat şi câte un reprezentant al farmacistilor din fiecare minister ori instituţie centrala cu reţea sanitară proprie. Consiliul naţional al Colegiului Farmacistilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de către un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Medicale, al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Justiţiei.
    (2) Cheltuielile de deplasare şi diurna reprezentanţilor în Consiliul naţional al Colegiului Farmacistilor din România vor fi suportate de către colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt.
    (3) Consilul naţional al Colegiului Farmacistilor din România se întruneşte legal în prezenta a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor prevăzuţi la alin. (1).

    ART. 602
    Consiliul naţional lucrează în prezenta a două treimi din numărul membrilor cu drept de vot şi decide cu o majoritate absolută de voturi, cu excepţia deciziilor referitoare la cotizatie, pentru care sunt necesare voturile favorabile a două treimi din numărul total al membrilor.

    ART. 603
    Deciziile Consiliului naţional al Colegiului Farmacistilor din România sunt obligatorii pentru colegiile teritoriale şi pentru toţi farmaciştii care practica profesia de farmacist în România.

    ART. 604
    Atribuţiile Consiliului naţional sunt următoarele:
    a) elaborează Statutul Colegiului Farmacistilor din România, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
    b) elaborează Codul deontologic al farmacistului, precum şi proiectele de modificare a acestuia;
    c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală;
    d) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea tematicilor, metodologiilor, concursurilor şi examenelor pentru farmacisti;
    e) stabileşte sistemul de credite de educaţie continua, pe baza căruia se evalueaza activitatea de perfecţionare profesională a farmacistilor;
    f) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice la elaborarea normelor privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României;
    g) colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării la elaborarea strategiei şi programelor privind dezvoltarea învăţământului farmaceutic;
    h) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare farmacist consiliului judeţean sau al municipiului Bucureşti, stabilind partea din aceasta cotizatie care trebuie virata către Consiliul naţional al Colegiului Farmacistilor din România;
    i) gestionează bunurile Colegiului Farmacistilor din România şi poate să creeze şi sa subventioneze acţiuni interesand profesiunea, acţiuni de întrajutorare sau de sponsorizare;
    j) soluţionează, prin comisiile de specialitate ale Colegiului Farmacistilor din România, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestaţiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, în conformitate cu regulamentele proprii;
    k) alege, dintre membrii săi, Biroul executiv al Colegiului Farmacistilor din România;
    l) propune Adunării generale naţionale proiectul privind bugetul de venituri şi cheltuieli al Colegiului Farmacistilor din România;
    m) alege, dintre membrii săi, pe cei care vor forma comisiile de lucru;
    n) stabileşte indemnizaţiile membrilor Biroului executiv şi indemnizaţia de şedinţa a membrilor Comisiei superioare de disciplina;
    o) avizează reînscrierea farmacistilor care au pierdut calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România, conform Codului deontologic al farmacistului.

    ART. 605
    (1) Consiliul naţional stabileşte, în domeniul sau de competenţa, strategia şi planul anual de control şi supraveghere a modului de exercitare a profesiei de farmacist, precum şi condiţiile în care se desfăşoară aceasta.
    (2) Reprezentanţii Colegiului Farmacistilor din România, anume desemnaţi, au dreptul de a desfăşura activităţi de control şi supraveghere privind modul de exercitare a profesiei de farmacist în toate unităţile farmaceutice din România.

    ART. 606
    Biroul executiv al Colegiului Farmacistilor din România este format dintr-un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar general, aleşi în mod individual de către Consiliul naţional dintre membrii săi.

    ART. 607
    Atribuţiile Biroului executiv sunt următoarele:
    a) asigura activitatea permanenta a Colegiului Farmacistilor din România între şedinţele Consiliului naţional;
    b) aproba angajarea de personal şi asigura execuţia bugetului Colegiului Farmacistilor din România;
    c) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune aprobării Consiliului naţional;
    d) accepta donaţiile, legatele şi sponsorizarile făcute Colegiului Farmacistilor din România şi le face publice în presa de specialitate;
    e) executa hotărârile Adunării generale naţionale şi ale Consiliului naţional;
    f) elaborează şi supune spre avizare Consiliului naţional proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, pe baza bugetelor de venituri şi cheltuieli ale colegiilor teritoriale;
    g) informează Consiliul naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele Consiliului;
    h) îndeplineşte orice alte sarcini stabilite de către Consiliul naţional.

    ART. 608
    Biroul executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului naţional al Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 609
    În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum şi membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizaţie lunară, al carei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul naţional, respectiv consiliile colegiilor teritoriale.

    ART. 610
    Preşedintele Biroului executiv al Consiliului naţional este preşedintele Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 611
    Atribuţiile preşedintelui Colegiului Farmacistilor din România sunt următoarele:
    a) reprezintă Colegiul Farmacistilor din România în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţara şi din străinătate;
    b) încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Farmacistilor din România, cu aprobarea Biroului executiv;
    c) convoacă şi conduce şedinţele Adunării generale, ale Consiliului naţional;
    d) aduce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului naţional date în sarcina sa şi rezolva problemele şi lucrările curente;
    e) angajează personalul de specialitate şi administrativ;
    f) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de Consiliul naţional ori de Biroul executiv.

    ART. 612
    (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România, atât la nivel naţional, cat şi teritorial, farmaciştii care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
    (2) Farmaciştii pentru care pe timpul exercitării mandatului de membru al organelor de conducere a survenit situaţia de incompatibilitate pierd de drept mandatul încredinţat, urmând ca locul rămas vacant să fie ocupat, după caz, de primul membru aflat pe lista supleanţilor sau prin organizarea unei noi alegeri.
    (3) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi naţional este de maximum doua, care pot fi şi consecutive.

    SECŢIUNEA a 6-a
    Răspunderea disciplinară
    ART. 613
    Farmacistul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesionale, a Codului deontologic al farmacistului şi a regulilor de buna practica profesională, a Statutului Colegiului Farmacistilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afară acesteia, care sunt de natura sa prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmacistilor din România.

    ART. 614
    (1) În cazurile prevăzute la art. 613, plângerea împotriva unui farmacist se depune la colegiul al cărui membru este.
    (2) Biroul consiliului, în baza anchetei disciplinare efectuate de către departamentul de jurisdicţie profesională, poate decide:
    a) respingerea plângerii ca vadit nefondata;
    b) solicitarea completării anchetei disciplinare;
    c) dispunerea trimiterii dosarului disciplinar la comisia de disciplina.
    (3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut plângerea poate depune contestaţie la colegiul a cărui decizie se contesta. Aceasta se soluţionează de către Biroul executiv al Consiliului naţional.

    ART. 615
    (1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează şi funcţionează o comisie de disciplina, constituită din 3 membri, independenta de conducerea colegiului, care judeca abaterile disciplinare săvârşite de farmaciştii cuprinşi în acel colegiu.
    (2) În cadrul Colegiului Farmacistilor din România se organizează şi funcţionează Comisia superioară de disciplina.
    (3) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Farmacistilor din România, cu respectarea principiului egalităţii, a dreptului de apărare, precum şi a principiului contradictorialităţii.

    ART. 616
    (1) Membrii comisiilor de disciplina de la nivelul colegiului teritorial sunt aleşi de către adunarea generală judeteana, respectiv de cea a municipiului Bucureşti, iar membrii Comisiei superioare de disciplina vor fi aleşi de către Adunarea generală naţionala.
    (2) Membrii comisiilor de disciplina vor fi aleşi din rândul farmacistilor cu o vechime de peste 7 ani în profesie şi care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
    (3) Funcţia de membru al comisiei de disciplina este incompatibilă cu orice alta funcţie în cadrul Colegiului Farmacistilor din România.
    (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplina este de 4 ani.
    (5) Unul dintre membrii comisiilor de disciplina este desemnat de autorităţile de sănătate publică, la nivel teritorial, şi de către Ministerul Sănătăţii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplina.
    (6) Calitatea de membru al comisiilor de disciplina încetează prin deces, demisie, pierderea calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii Publice sau autoritatea de sănătate publică.

    ART. 617
    (1) Membrii comisiilor de disciplina se aleg prin vot secret şi pe baza candidaturilor depuse.
    (2) La nivel teritorial se va alege un număr de 3 membri, iar la nivel naţional 5 membri.
    (3) Membrii comisiilor de disciplina îşi vor alege un preşedinte, care conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplina.
    (4) Preşedintele comisiei de disciplina prezintă adunării generale raportul anual al activităţii comisiei de disciplina.

    ART. 618
    (1) Sancţiunile disciplinare sunt:
    a) mustrare;
    b) avertisment;
    c) vot de blam;
    d) suspendarea calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România pe o perioadă determinata, de la o luna la un an;
    e) retragerea calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România.
    (2) Retragerea calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România operează de drept pe durata stabilită de instanţa de judecată prin hotărâre definitivă a instanţei judecătoreşti, cu privire la interzicerea exercitării profesiei.
    (3) La sancţiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancţionat la efectuarea unor cursuri de perfecţionare sau de educaţie farmaceutica ori altor forme de pregătire profesională.

    ART. 169
    (1) Decizia comisiei de disciplina se comunică farmacistului cercetat disciplinar, persoanei care a făcut sesizarea, Ministerului Sănătăţii Publice, Biroului executiv al Colegiului Farmacistilor din România şi persoanei cu care farmacistul sancţionat are încheiat contractul de muncă.
    (2) În termen de 15 zile de la comunicare, persoanele şi autorităţile prevăzute la alin. (1) pot contesta la Comisia superioară de disciplina decizia pronunţată.

    ART. 620
    (1) Acţiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii faptei sau data luării la cunoştinţa.
    (2) Consecinţele executării aplicării sancţiunilor prevăzute la art. 618 alin. (1) lit. a)-c) se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la art. 618 alin. (1) lit. d), în termen de un an de la data expirării perioadei de suspendare.
    (3) În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la art. 618 alin. (1) lit. e), farmacistul poate face o noua cerere de redobandire a calităţii de membru al colegiului, după expirarea perioadei stabilite de instanţa judecătorească prin hotărâre penală definitivă, prin care s-a dispus interdicţia exercitării profesiei, sau după 2 ani de la data aplicării sancţiunii de către comisia de disciplina. Redobandirea calităţii de membru al Colegiului Farmacistilor din România se face în condiţiile legii.
    (4) În situaţia în care prin decizia comisiei de disciplina au fost dispuse şi măsurile prevăzute la art. 618 alin. (3), radierea sancţiunii se va face numai după prezentarea dovezii aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplina.
    (5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sancţiunii aplicate constituie circumstanţă agravantă care va fi avută în vedere la aplicarea unei noi sancţiuni.

    ART. 621
    (1) Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate de către biroul consiliului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv al Colegiului Farmacistilor din România.
    (2) Unităţile sanitare sau farmaceutice au obligaţia de a pune la dispoziţie comisiilor de disciplina sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterii disciplinare documentele profesionale solicitate, precum şi orice alte date şi informaţii necesare soluţionării cauzei.

    ART. 622
    Decizia pronunţată de Comisia superioară de disciplina, precum şi cea pronunţată de Consiliul naţional pot fi contestate la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea farmacistul sancţionat, în termen de 30 de zile de la comunicare.

    SECŢIUNEA a 7-a
    Venituri şi cheltuieli
    ART. 623
    Veniturile Colegiului Farmacistilor din România se constituie din:
    a) taxa de înscriere;
    b) cotizatii lunare ale membrilor;
    c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice;
    d) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice şi juridice;
    e) legate;
    f) drepturi editoriale;
    g) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;
    h) fonduri rezultate din manifestările culturale şi ştiinţifice;
    i) organizarea de cursuri de educaţie profesională continua;
    j) alte surse.

    ART. 624
    (1) Cotizaţiile datorate şi neplătite în termenul fixat de către consiliul teritorial de către membrii Colegiului Farmacistilor din România determina plata unor penalităţi de întârziere în cuantumul prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile instituţiilor publice.
    (2) Aceeaşi măsura se va aplica şi colegiilor teritoriale care nu vărsa partea de cotizatie stabilită de Consiliul naţional.

    ART. 625
    (1) Neplata cotizatiei datorate de membrii Colegiului Farmacistilor din România pe o perioadă de 3 luni şi după atenţionarea scrisă a consiliului local se sancţionează cu suspendarea calităţii de membru al Colegiului, până la plata cotizatiei datorate.
    (2) Sancţiunea se aplică de către comisia locală de disciplina, la sesizarea comisiei administrative şi financiar-contabile a colegiului teritorial.

    ART. 626
    Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Farmacistilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de către Consiliul naţional, respectiv consiliul colegiului teritorial.

    ART. 627
    (1) Cuantumul cotizatiei de membru al Colegiului Farmacistilor din România, precum şi partea din aceasta care trebuie vărsată către forurile naţionale se stabilesc de către Consiliul naţional al Colegiului Farmacistilor din România.
    (2) Partea din cotizatie aferentă funcţionarii structurii naţionale va fi virata până cel mai târziu la sfârşitul lunii următoare aceleia pentru care a fost percepută cotizatia.

    ART. 628
    (1) Partea de cotizatie datorată Colegiului Farmacistilor din România de către consiliile colegiilor teritoriale se va vira către acesta înaintea altor plati.
    (2) Obligaţia urmăririi şi efectuării varsarii cotei aferente Colegiului Farmacistilor din România revine preşedintelui consiliului colegiului teritorial.

    ART. 629
    Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea şi funcţionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de capital, perfecţionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse prin concurs farmacistilor, intrajutorarea farmacistilor cu venituri mici, crearea de instituţii cu scop filantropic şi ştiinţific, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul naţional.

    CAP. IV
    Rolul, atribuţiile şi drepturile autorităţii de stat
    ART. 630
    Ministerul Sănătăţii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmăreşte ca activitatea Colegiului Farmacistilor din România să se desfăşoare în condiţiile legii.

    ART. 631
    Reprezentantul autorităţii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice este membru al Consiliului naţional al Colegiului Farmacistilor din România şi este numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 632
    În cazul în care reprezentantul autorităţii de stat constata că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului acestea adopta măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare şi informează Ministerul Sănătăţii Publice în acest sens.

    ART. 633
    În cazul nerespectării prevederilor art. 632, Ministerul Sănătăţii Publice se adresează instanţelor judecătoreşti competente.

    CAP. V
    Dispoziţii tranzitorii şi finale
    ART. 634
    Practicarea profesiei de farmacist de o persoană care nu are aceasta calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.

    ART. 635
    În vederea facilitării accesului la exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacistilor din România, recunoaşte calificarile de farmacist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederatia Elvetiana, de către cetăţenii acestor state, iar încadrarea în munca se face conform legii.

    ART. 636
    (1) Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de farmacist eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European şi de Confederatia Elvetiana cetăţenilor acestora se elaborează de către Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacistilor din România, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţa medicală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (3) Normele privind întocmirea, emiterea şi utilizarea dovezilor de onorabilitate şi moralitate profesională a farmacistilor se elaborează în colaborare, de către autorităţile competente române definite de prezenta lege, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 637
    (1) Atribuţiile Colegiului Farmacistilor din România nu pot fi exercitate de nici o alta asociaţie profesională.
    (2) Colegiul Farmacistilor din România nu se poate substitui organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.
    (3) Membrii Colegiului Farmacistilor din România pot face parte şi din alte asociaţii profesionale.

    ART. 638
    Codul deontologic al farmacistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi deciziile Consiliului naţional care privesc organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 639
    Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/şi independent, farmacistul este obligat sa încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională şi sa înştiinţeze colegiul teritorial al cărui membru este.

    ART. 640
    (1) Farmaciştii care ocupa funcţii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii Publice, în cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, pot desfăşura în afară programului normal de lucru, în condiţiile legii, activităţi profesionale, potrivit calificării pe care o deţin exclusiv în unităţi sanitare sau farmaceutice private.
    (2) Farmacistilor prevăzuţi la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 641
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abroga Legea nr. 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004.
                                          *
    Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exerciţiul profesiei de farmacist, cuprinse în următoarele acte normative ale Uniunii Europene:
    a) art. 11 al Regulamentului Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;
    b) Directiva Consiliului nr. 85/432/CEE din 16 septembrie 1985 pentru coordonarea dispoziţiilor legislative, regulamentare şi administrative privind anumite activităţi din domeniul farmaceutic, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 34;
    c) Directiva Consiliului nr. 85/433/CEE din 16 septembrie 1985 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de farmacist, inclusiv măsuri pentru facilitarea exercitării efective a dreptului de stabilire privind anumite activităţi în domeniul farmaceutic, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 37;
    d) Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetăţenilor din statele terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004;
    e) art. 45, art. 50 alin. (1) şi (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, art. 54 şi art. 56 alin. (1) şi (2) din Directiva Consiliului 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificarilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005.

    TITLUL XV
    Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice
    CAP. I
    Răspunderea civilă a personalului medical
    ART. 642
    (1) În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:
    a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moasa care acorda servicii medicale;
    b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
    (2) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenta sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.
    (3) Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale.
    (4) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competentei, cu excepţia cazurilor de urgenta în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
    (5) Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu inlatura angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.

    ART. 643
    (1) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.
    (2) Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:
    a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigatie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;
    b) când acţionează cu buna-credinţa în situaţii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.

    CAP. II
    Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatura, dispozitive medicale şi medicamente
    ART. 644
    (1) Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
    a) infectiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauza externa ce nu a putut fi controlată de către instituţie;
    b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;
    c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;
    d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum şi subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.
    (2) Unităţile prevăzute la alin. (1) răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

    ART. 645
    Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacientilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.

    ART. 646
    Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacientilor în activitatea de preventie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

    ART. 647
    Prevederile art. 646 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacientilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

    ART. 648
    Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacientilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

    CAP. III
    Acordul pacientului informat
    ART. 649
    (1) Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moasa, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicita acordul scris.
    (2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.
    (3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

    ART. 650
    Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenta părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:
    a) situaţii de urgenta, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactati, iar minorul are discernamantul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se afla;
    b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârsta de peste 16 ani.

    ART. 651
    (1) Medicul curant, asistentul medical/moasa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenta.
    (2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moasa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenta, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.

    CAP. IV
    Obligativitatea asigurării asistenţei medicale
    ART. 652
    (1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au obligaţia de a acorda asistenţa medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
    (2) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa nu pot refuza sa acorde asistenţa medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.
    (3) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au obligaţia de a accepta pacientul în situaţii de urgenta, când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.

    ART. 653
    (1) Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă:
    a) odată cu vindecarea bolii;
    b) de către pacient;
    c) de către medic, în următoarele situaţii:
    (i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizand toate datele medicale obţinute, care justifica asistenţa altui medic cu competente sporite;
    (îi) pacientul manifesta o atitudine ostila şi/sau ireverentioasa faţă de medic.
    (2) Medicul va notifica pacientului, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) pct. (îi), dorinţa terminării relatiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta sa găsească o alternativa, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.

    ART. 654
    (1) Medicul, asistentul medical/moasa, angajaţi ai unei instituţii furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei medicale/ingrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit reglementărilor legale.
    (2) Medicul poate refuza asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate la art. 653 alin. (1) lit. c).

    ART. 655
    (1) În acordarea asistenţei medicale/ ingrijirilor de sănătate, personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practica în specialitatea respectiva, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialitatii respective.
    (2) Colegiul Medicilor din România va elabora şi va supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice standardele terapeutice, stabilite prin ghiduri de practica la nivel naţional, până la intrarea în vigoare a prezentului titlu.

    CAP. V
    Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacisti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
    ART. 656
    (1) Personalul medical definit la art. 642 alin. (1) lit. a) care acorda asistenţa medicală, în sistemul public şi/sau în cel privat, într-o locatie cu destinaţie specială pentru asistenţa medicală, precum şi atunci când aceasta se acordă în afară acestei locatii, ca urmare a unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care necesita aceasta asistenţa ori a unui terţ care solicită aceasta asistenţa pentru o persoană sau mai multe persoane care, din motive independente de voinţa lor, nu pot apela ele însele la aceasta asistenţa, va încheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.
    (2) O copie după asigurare va fi prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o condiţie obligatorie pentru angajare.

    ART. 657
    (1) Asiguratorul acorda despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical.
    (2) Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistenţa medicală.
    (3) Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurări de răspundere civilă şi va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea şi competenţa profesională a asiguratului şi în gama de servicii medicale oferite de unităţile de profil.

    ART. 658
    (1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor pagubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.
    (2) În caz de deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului care au solicitat acestea.
    (3) Despăgubirile se acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenţa medicală impunea aceasta intervenţie.
    (4) Despăgubirile vor include şi eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilită prin poliţa de asigurare.

    ART. 659
    Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul sau reşedinţa în România, cu excepţia cetăţenilor din Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia.

    ART. 660
    (1) În cazul în care pentru acelaşi asigurat exista mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suporta în mod proporţional cu suma asigurata de fiecare asigurator.
    (2) Asiguratul are obligaţia de a informa asiguratorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asiguratori, atât la încheierea poliţiei, cat şi pe parcursul executării acesteia.

    ART. 661
    (1) Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare se stabilesc de către CNAS, după consultarea asociaţiilor profesionale din domeniul asigurărilor şi CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi OBBC.
    (2) Nivelul primelor, termenele de plată şi celelalte elemente privind acest tip de asigurări se stabilesc prin negociere între asiguraţi şi asiguratori.

    ART. 662
    (1) Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabila, în cazurile în care rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului.
    (2) În cazul în care părţile - asigurat, asigurator şi persoana prejudiciata - cad de acord sau nu, este certa culpa asiguratului, despăgubirile se vor plati numai în baza hotărârii definitive a instanţei judecătoreşti competente.

    ART. 663
    Despăgubirile se plătesc de către asigurator nemijlocit persoanelor fizice, în măsura în care acestea nu au fost despagubite de asigurat.

    ART. 664
    Despăgubirile pot fi solicitate şi se plătesc şi către persoanele care nu au plătit contribuţia datorată la sistemul public de sănătate.

    ART. 665
    (1) Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate se pot exercita împotriva celor implicaţi direct sau indirect în asistenţa medicală.
    (2) Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente, instrumental medical şi medicamente care sunt folosite în limitele instrucţiunilor de folosire sau prescripţiilor în asistenţa medicală calificată, conform obligaţiei acestora, asumată prin contractele de furnizare a acestora.

    ART. 666
    (1) Despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul părţii vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigaţii complete ori a necunoasterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situaţiei de urgenta, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil, datorită circumstanţelor, sa coopereze când i s-a acordat asistenţa.
    (2) Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei se poate realiza în următoarele cazuri:
    a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţa medicală;
    b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;
    c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei responsabile, cat şi unor deficiente administrative de care se face vinovata unitatea medicală în care s-a acordat asistenţa medicală sau ca urmare a neacordarii tratamentului adecvat stabilit prin standarde medicale recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana indreptatita poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovaţi, alţii decât persoana responsabilă, proporţional cu partea de vina ce revine acestora;
    d) asistenţa medicală a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul acestuia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la alin. (1).

    ART. 667
    Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi sa înştiinţeze în scris asiguratorul sau, dacă este cazul, asiguratorii despre existenta unei acţiuni în despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care au luat la cunoştinţa despre aceasta acţiune.

    CAP. VI
    Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacisti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
    ART. 668
    (1) La nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se constituie Comisia de monitorizare şi competenţa profesională pentru cazurile de malpraxis, numita în continuare Comisia.
    (2) Comisia are în componenta reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică judeţene şi, respectiv, ai municipiului Bucureşti, casei judeţene de asigurări de sănătate, colegiului judeţean al medicilor, colegiului judeţean al medicilor dentisti, colegiului judeţean al farmacistilor, ordinului judeţean al asistentilor şi moaşelor din România, un expert medico-legal, sub conducerea unui director adjunct al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (3) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice, se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 669
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice aproba, la propunerea Colegiului Medicilor din România, pentru fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, o lista naţionala de experţi medicali, în fiecare specialitate, care vor fi consultaţi conform regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei.
    (2) Pe lista de experţi se poate înscrie orice medic, medic dentist, farmacist, asistent medical/moasa cu o vechime de cel puţin 8 ani în specialitate, cu avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentisti, Colegiului Farmacistilor şi, respectiv, al Ordinului Asistentilor Medicali şi Moaşelor din România.
    (3) Modalitatea de remunerare a experţilor medicali din lista naţionala se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (4) Onorariile pentru serviciile prestate de către experţii medicali, desemnaţi potrivit art. 671, se stabilesc în raport cu complexitatea cazului expertizat, sunt aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi vor fi suportate de partea interesată.

    ART. 670
    Comisia poate fi sesizată de:
    a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se considera victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei activităţi de preventie, diagnostic şi tratament;
    b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activităţi de preventie, diagnostic şi tratament.

    ART. 671
    (1) Comisia desemnează, prin tragere la sorţi, din lista judeteana a experţilor un grup de experţi sau un expert, în funcţie de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului.
    (2) Experţii prevăzuţi la alin. (1) au acces la toate documentele medicale aferente cazului, a căror cercetare o considera necesară, şi au dreptul de a audia şi inregistra depozitiile tuturor persoanelor implicate.
    (3) Experţii întocmesc în termen de 30 de zile un raport asupra cazului pe care îl înaintează Comisiei. Comisia adopta o decizie asupra cazului, în maximum 3 luni de la data sesizării.
    (4) Fiecare parte interesată are dreptul sa primească o copie a raportului experţilor şi a documentelor medicale care au stat la baza acestuia.

    ART. 672
    Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauza a fost sau nu o situaţie de malpraxis. Decizia se comunică tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului, în termen de 5 zile calendaristice.

    ART. 673
    (1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competenţa, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.
    (2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedica liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

    ART. 674
    (1) Întreaga procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis, până în momentul sesizării instanţei, este confidenţială.
    (2) Încălcarea confidenţialităţii de către persoana care a făcut sesizarea duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de conciliere.
    (3) Încălcarea confidenţialităţii de către membrii Comisiei sau experţii desemnaţi de aceasta atrage sancţiuni profesionale şi administrative, conform regulamentelor aprobate.

    CAP. VII
    Dispoziţii finale
    ART. 675
    (1) Comisia întocmeşte un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătăţii Publice.
    (2) Pe baza datelor astfel obţinute, Ministerul Sănătăţii Publice elaborează un raport anual naţional asupra malpraxisului medical, pe care îl prezintă Parlamentului, Guvernului şi opiniei publice.

    ART. 676
    Instanţa competenţa să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a carei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

    ART. 677
    Actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de preventie, diagnostic şi tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni.

    ART. 678
    (1) Omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea sub limita legală de către persoanele fizice şi juridice prevăzute de prezenta lege constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de practica sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de funcţionare.
    (2) Aceasta sancţiune nu se aplică dacă asiguratul se conformează în termen de 30 de zile obligaţiei legale.

    ART. 679
    Prevederile prezentului titlu nu se aplică activităţii de cercetare biomedicala.

    ART. 680
    În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor elabora împreună, prin ordin comun sau separat, după caz, normele metodologice de aplicare a acestuia.

    ART. 681
    La data intrării în vigoare a prezentului titlu orice dispoziţie contrară se abroga.

    TITLUL XVI
    Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar
    ART. 682
    Se înfiinţează Şcoala Naţionala de Sănătate Publică şi Management Sanitar, denumita în continuare SNSPMS, instituţie publică, persoana juridică română cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, coordonata de Ministerul Sănătăţii Publice, prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, care se desfiinţează.

    ART. 683
    (1) SNSPMS are următoarele obiecte de activitate:
    a) organizarea şi desfăşurarea de cursuri în domeniul administraţiei şi managementului sanitar, pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului cu studii superioare, precum şi a celui cu studii medii şi postliceale cu precădere din domeniul sanitar;
    b) desfăşurarea de activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătăţii publice şi private şi al managementului în sănătate;
    c) acordarea asistenţei tehnice în domeniul sănătăţii publice şi private şi al managementului serviciilor de sănătate;
    d) alte activităţi specifice din domeniul sănătăţii publice şi managementului sanitar, precum promovarea sănătăţii, efectuarea de studii şi aplicaţii pentru evaluarea şi eficientizarea performantelor sistemului de sănătate sau alte documentari, analize şi proiecte pentru sprijinirea procesului de reforma în contextul integrării europene.
    (2) SNSPMS va organiza şi va desfăşura cursuri de atestat, cursuri de scurta durata şi alte tipuri de cursuri specifice în domeniul managementului sanitar, cu precădere pentru personalul ce lucrează în domeniul sanitar, inclusiv în administraţia publică sanitară, având dreptul de a elibera certificate de absolvire şi diplome, fiind responsabil naţional pentru atestatele de pregătire complementara în managementul serviciilor de sănătate, economie sanitară şi management financiar şi în managementul cabinetului medical şi promovarea sănătăţii.
    (3) SNSPMS va organiza şi va desfăşura cursuri universitare de masterat, inclusiv în parteneriat cu instituţii de profil naţionale şi internaţionale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (4) SNSPMS este instituţie specializată care asigura formarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici din sistemul sanitar şi al asigurărilor de sănătate, conform obligaţiei prevăzute în legislaţia aplicabilă funcţionarilor publici, fiind abilitata şi recunoscută în acest sens.
    (5) Certificatele şi diplomele eliberate de SNSPMS sunt recunoscute de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi sunt opozabile terţilor.
    (6) Eliberarea certificatelor şi diplomelor se va realiza în baza unui ordin comun al ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
    (7) Organizarea şi desfăşurarea programelor de pregătire teoretică şi practica prevăzute la alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi eliberarea certificatelor şi diplomelor se vor face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
    (8) Consiliul de administraţie al SNSPMS poate aproba intrarea în consortii universitare, potrivit legii.

    ART. 684
    (1) Conducerea SNSPMS este asigurata de Consiliul de administraţie, care are în componenta şapte membri: doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, doi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, doi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi directorul general.
    (2) Preşedintele Consiliului de administraţie este ales prin vot secret de către membrii Consiliului de administraţie.
    (3) Membrii Consiliului de administraţie al SNSPMS sunt numiţi prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru un mandat de trei ani; mandatul încetează prin revocarea celor care i-au numit, expirare a mandatului, demisie, deces.
    (4) Pentru activitatea desfăşurată în calitate de membri ai Consiliului de administraţie, aceştia au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită de Consiliul de administraţie, care nu poate fi mai mare de 20% din salariul de baza al directorului general al SNSPMS.
    (5) Directorul general este numit prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru o perioadă de trei ani, prin concurs organizat de Consiliul de administraţie, potrivit condiţiilor stabilite în regulamentul de organizare şi funcţionare.
    (6) Conducerea executivă a SNSPMS este asigurata de directorul general, care este ordonator de credite şi membru în Consiliul de administraţie.
    (7) Salariul de baza al directorului general se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice, potrivit reglementărilor legale.

    ART. 685
    În structura SNSPMS va funcţiona un Consiliu ştiinţific şi pedagogic care coordonează activităţile de învăţământ şi cercetare-dezvoltare desfăşurate de SNSPMS. Preşedintele Consiliului ştiinţific şi pedagogic este unul dintre reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării din Consiliul de administraţie. Numărul membrilor şi condiţiile necesare pentru a face parte din Consiliul ştiinţific şi pedagogic vor fi prevăzute în statutul aprobat de Consiliul de administraţie, care va aproba şi componenta nominală a Consiliului ştiinţific şi pedagogic.

    ART. 686
    Regulamentul de organizare şi funcţionare, statutul, organigrama, statul de funcţii şi structura de personal ale SNSPMS vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului sănătăţii publice, ministrului educaţiei şi cercetării şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, la propunerea Consiliului de administraţie al SNSPMS, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

    ART. 687
    SNSPMS are următoarele principale structuri functionale:
    a) Centrul de formare postuniversitară în domeniul sănătăţii publice, administraţiei şi managementului serviciilor de sănătate;
    b) Centrul de management al serviciilor de sănătate;
    c) Centrul de cercetare şi evaluare a serviciilor de sănătate;
    d) Centrul naţional de promovare a sănătăţii;
    e) Departamentul de sănătate publică şi management al serviciilor de sănătate pentru persoane cu studii medii şi postliceale din domeniul sănătăţii publice şi private.

    ART. 688
    (1) SNSPMS are normate zece posturi de personal didactic sau cu grad ştiinţific echivalent, pentru primii doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, iar ulterior, în funcţie de necesitaţi, numărul acestor posturi se va stabili cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Posturile de personal didactic vor fi ocupate conform legislaţiei în vigoare. Personalul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate este preluat de SNSPMS cu toate drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentului titlu.
    (2) Pentru nevoile de formare interdisciplinare se va putea recurge la resurse umane existente în cadrul instituţiilor universitare şi organizaţiilor interne şi internaţionale cu activitate în domeniu.
    (3) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform contractului colectiv de muncă, în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, şi a celorlalte prevederi legale în vigoare, în limita fondului total destinat plăţii salariilor prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli.

    ART. 689
    Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării împreună cu ministerele de profil vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea sediilor şi a bazei materiale necesare SNSPMS.

    ART. 690
    (1) Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti se transfera la SNSPMS şi se va prelua pe bază de protocol de predare-preluare, pe baza datelor din bilanţul contabil întocmit la 31 decembrie 2005, actualizat potrivit prevederilor legale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.
    (2) Imobilul compus din construcţiile, anexele şi terenul aferent, situate în municipiul Bucureşti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, în care a funcţionat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, trec în administrarea SNSPMS.
    (3) Activul şi pasivul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti se preiau pe bază de protocol de predare-preluare de către SNSPMS, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.
    (4) SNSPMS preia toate drepturile şi este ţinuta de toate obligaţiile Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, potrivit reglementărilor legale şi contractuale.

    ART. 691
    (1) Înfiinţarea SNSPMS ca instituţie de învăţământ superior organizatoare de studii universitare de masterat se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv cu parcurgerea etapei de evaluare academica şi de acreditare.
    (2) SNSPMS este autorizata provizoriu pe o perioadă de 5 ani, perioada în care se vor face demersurile necesare acreditării, conform normelor Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare.

    ART. 692
    (1) Finanţarea SNSPMS se realizează din venituri proprii, precum şi din donaţii, sponsorizări şi din alte surse, în condiţiile legii.
    (2) SNSPMS poate desfăşura activităţi aferente programelor naţionale de sănătate, finanţate de la bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, şi activităţi de analiza, evaluare şi monitorizare a serviciilor de sănătate decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Activităţile prevăzute la alin. (2) se realizează prin negociere directa, pe bază de contracte încheiate cu Ministerul Sănătăţii Publice şi, respectiv, cu Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.

    ART. 693
    Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu se abroga Hotărârea Guvernului nr. 1.329/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 4 decembrie 2002.

    ART. 694
    Orice alte dispoziţii contrare prezentului titlu se abroga.

    TITLUL XVII
    Medicamentul
    CAP. I
    Delimitari conceptuale
    ART. 695
    În înţelesul prezentului titlu, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii:
    1. medicament:
    a) orice substanţa sau combinaţie de substanţe prezentată ca având proprietăţi pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau
    b) orice substanţa sau combinaţie de substanţe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcţiilor fiziologice prin exercitarea unei acţiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical;
    2. substanţa - orice materie, indiferent de origine, care poate fi:
    - umană, precum: sânge uman şi produse derivate din sangele uman;
    - animala, precum: microorganisme, animale întregi, părţi de organe, secretii animale, toxine, extracte, produse derivate din sânge;
    - vegetala, precum: microorganisme, plante, părţi de plante, secretii vegetale, extracte;
    - chimica, precum: elemente, substanţe chimice naturale şi produşi chimici obţinuţi prin transformare chimica sau sinteza;
    3. medicament imunologic - orice medicament care consta în vaccinuri, toxine, seruri sau produse alergene:
    a) vaccinurile, toxinele sau serurile se referă în special la:
    (i) agenţi folosiţi pentru producerea imunitatii active, precum vaccinul holeric, BCG, vaccinul poliomielitic, vaccinul variolic;
    (îi) agenţi folosiţi pentru diagnosticarea stării de imunitate, incluzând în special tuberculina şi tuberculina PPD, toxine folosite pentru testele Schick şi Dick, brucelina;
    (iii) agenţi folosiţi pentru producerea imunitatii pasive, precum antitoxina difterica, globulina antivariolica, globulina antilimfocitica;
    b) produsele alergene sunt medicamentele destinate identificarii sau inducerii unei modificări specifice şi dobândite a răspunsului imun la un agent alergizant;
    4. medicament homeopat - orice medicament obţinut din substanţe numite suse homeopate în acord cu un procedeu de fabricaţie homeopat descris de Farmacopeea Europeană sau, în absenţa acesteia, de farmacopeele utilizate în prezent în România şi în statele membre ale Uniuniii Europene; un medicament homeopat poate conţine mai multe principii active;
    5. medicament radiofarmaceutic - orice medicament care, atunci când este gata de folosire, conţine încorporaţi, în scopuri medicale, unul sau mai mulţi radionuclizi (izotopi radioactivi);
    6. generator de radionuclizi - orice sistem care incorporeaza un radionuclid-părinte fixat, care serveşte la producerea unui radionuclid-fiica obţinut prin elutie sau prin orice alta metoda şi care este folosit într-un medicament radiofarmaceutic;
    7. kit (trusa) - orice preparat care urmează să fie reconstituit sau combinat cu radionuclizi în medicamentul radiofarmaceutic final, în mod obişnuit înaintea administrării lui;
    8. precursor radionuclidic - orice alt radionuclid produs pentru radiomarcarea altei substanţe înaintea administrării;
    9. medicament derivat din sânge uman sau plasma umană - medicament pe bază de constituenti din sânge, preparati industrial de unităţi publice sau private; asemenea medicamente includ în special albumina, factori de coagulare şi imunoglobuline de origine umană;
    10. reactie adversa - un răspuns nociv şi nedorit, care apare la utilizarea unui medicament în doze, întrebuinţat în mod normal la om pentru profilaxia, diagnosticarea sau tratamentul bolii ori pentru restabilirea, corectarea sau modificarea unor funcţii fiziologice;
    11. reactie adversa grava - o reactie adversa care cauzează moartea, pune în pericol viaţa, necesita spitalizarea sau prelungirea spitalizarii, provoacă un handicap ori o incapacitate durabila sau importanţa ori provoacă anomalii/malformatii congenitale;
    12. reactie adversa neasteptata - o reactie adversa a carei natura, severitate sau evoluţie nu corespunde informaţiilor din rezumatul caracteristicilor produsului;
    13. rapoarte periodice actualizate referitoare la siguranţa (RPAS) - rapoartele periodice conţinând informaţiile înregistrate conform art. 816;
    14. studiu de siguranţă postautorizare - un studiu farmaco-epidemiologic sau un studiu clinic realizat în concordanta cu prevederile autorizaţiei de punere pe piaţa, desfăşurat în scopul identificarii sau cuantificării unui risc din punctul de vedere al siguranţei pentru un medicament autorizat;
    15. abuz de medicamente - utilizarea intenţionată excesiva, permanenta sau sporadica, a medicamentelor, care este însoţită de efecte nocive la nivel fizic sau psihic;
    16. distribuţie angro a medicamentelor - totalitatea activităţilor de procurare, deţinere, livrare sau export de medicamente, cu excepţia activităţii de eliberare a acestora către public; asemenea activităţi sunt efectuate de fabricanti ori depozitele lor, importatori şi alţi distribuitori angro sau de farmacisti ori alte persoane autorizate sa furnizeze medicamente către public în România;
    17. obligaţie de serviciu public - obligaţia distribuitorilor angro de a asigura permanent o gama adecvată de medicamente care să răspundă necesităţilor unui spaţiu geografic determinat şi de a livra pe întreg spaţiul respectiv cantităţile solicitate în cel mai scurt termen de la primirea comenzii;
    18. reprezentant al deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa - persoana cunoscută în mod obişnuit sub denumirea de reprezentant local, desemnată de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa sa îl reprezinte în România;
    19. prescripţie medicală - orice prescripţie de medicamente emisă de o persoană calificată în acest sens;
    20. denumirea medicamentului - denumirea atribuită unui medicament, ce poate să fie o denumire inventata care să nu conducă la confuzii cu denumirea comuna ori cu o denumire comuna sau ştiinţifică, însoţită de marca ori numele deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa;
    21. denumire comuna - denumirea comuna internationala recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sau, dacă o astfel de denumire nu exista, denumirea comuna uzuală;
    22. concentraţia medicamentului - conţinutul în substanţe active, exprimat în cantitate pe unitatea dozata, pe unitatea de volum sau de greutate, în funcţie de forma farmaceutica;
    23. ambalaj primar - recipientul sau orice alta forma de ambalaj aflată în contact direct cu medicamentul;
    24. ambalaj secundar - ambalajul în care este introdus ambalajul primar;
    25. etichetare - informaţiile de pe ambalajul primar sau secundar;
    26. prospect - document cuprinzând informaţiile pentru utilizator, care însoţeşte medicamentul;
    27. autoritate competentă - Agenţia Naţionala a Medicamentului (ANM), înfiinţată prin Ordonanţa Guvernului nr. 125/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 594/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    28. riscuri legate de utilizarea medicamentului :
    - orice risc pentru sănătatea pacientului sau pentru sănătatea publică, legat de calitatea, siguranţa ori eficacitatea medicamentului;
    - orice risc de efecte indezirabile asupra mediului;
    29. raport risc- beneficiu - o evaluare a efectelor terapeutice pozitive ale medicamentului, comparativ cu riscurile definite la pct. 28 prima liniuţa;
    30. medicament din plante medicinale cu utilizare tradiţionala - orice medicament din plante care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 714 alin (1);
    31. medicament din plante - orice medicament conţinând ca substanţe active exclusiv una sau mai multe substanţe vegetale sau preparate din plante ori o combinaţie între una sau mai multe astfel de substanţe vegetale ori preparate din plante;
    32. substante vegetale - plante, părţi din plante, alge, fungi, licheni întregi, fragmentati sau taiati, într-o formă neprocesata, de obicei uscati, dar uneori proaspeţi; anumite exudate ce nu au fost supuse unui tratament specific sunt, de asemenea, considerate a fi substanţe vegetale; substantele vegetale sunt definite precis prin partea din planta care este utilizata şi prin denumirea botanica în sistemul binominal (gen, specie, varietate şi autor);
    33. preparate din plante - preparate obţinute prin supunerea substanţelor din plante la tratamente precum extractia, distilarea, presarea, fractionarea, purificarea, concentrarea sau fermentarea; acestea includ substanţe din plante concasate sau pulverizate, tincturi, extracte, uleiuri esenţiale, sucuri obţinute prin presare sau exudate procesate;
    34. procedura centralizata - procedura de autorizare de punere pe piaţa prevăzută în Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European nr. 726/2004, care stabileşte procedurile comunitare pentru autorizarea şi supravegherea medicamentelor de uz uman şi veterinar şi care constituie Agenţia Europeană a Medicamentelor;
    35. tari terţe - alte tari decât România şi statele membre ale Uniunii Europene.

    CAP. II
    Domeniu de aplicare
    ART. 696
    (1) Prevederile prezentului titlu se aplică medicamentelor de uz uman, destinate punerii pe piaţa în România, fabricate industrial sau produse printr-o metoda implicând un proces industrial.
    (2) În cazul în care, luând în considerare toate caracteristicile unui produs, acesta poate fi încadrat atât în definitia de "medicament", cat şi în definitia unui produs reglementat de alta lege naţionala, se aplică prevederile prezentului titlu.
    (3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) şi ale art. 697 lit. d), cap. IV al prezentului titlu se aplică medicamentelor destinate exclusiv exportului şi produselor intermediare.

    ART. 697
    Prevederile prezentului titlu nu se aplică:
    a) medicamentelor preparate în farmacie conform unei prescripţii medicale pentru un anumit pacient (numite formule magistrale);
    b) medicamentelor preparate în farmacie conform indicaţiilor unei farmacopei şi destinate eliberării directe către pacientii farmaciei respective (numite formule oficinale);
    c) medicamentelor destinate studiilor de cercetare şi dezvoltare, dar fără a aduce atingere prevederilor legale referitoare la implementarea bunei practici în desfăşurarea studiilor clinice efectuate cu medicamente de uz uman;
    d) produselor intermediare destinate a fi procesate de către un fabricant autorizat;
    e) radionuclizilor utilizaţi sub forma de surse închise;
    f) sângelui total, plasmei sau celulelor sangvine de origine umană, exceptând plasma preparata printr-o metoda care presupune un proces industrial.

    ART. 698
    (1) Prezentul titlu nu deroga de la prevederile legislaţiei naţionale compatibilizate cu normele comunitare referitoare la protecţia radiologica a persoanelor supuse examinarilor sau tratamentelor medicale ori la regulile de siguranţă pentru protecţia sănătăţii populaţiei şi a lucrătorilor împotriva pericolelor datorate radiatiilor ionizante.
    (2) Prezentul titlu nu aduce atingere legislaţiei naţionale compatibilizate cu normele comunitare referitoare la schimbul de substanţe terapeutice de origine umană.
    (3) Prezentul titlu nu aduce atingere competentelor Ministerului Sănătăţii Publice privind stabilirea preţurilor medicamentelor sau includerea medicamentelor în domeniul de aplicare a schemelor naţionale de asigurări de sănătate, pe baza condiţiilor de sănătate, economice şi sociale.

    ART. 699
    (1) Pentru rezolvarea unor nevoi speciale se pot exclude de la aplicarea prevederilor prezentului titlu medicamentele furnizate pentru a răspunde comenzilor nesolicitate, dar făcute cu buna-credinţa, conform specificatiilor unei persoane calificate autorizate, şi destinate pacientilor aflaţi sub responsabilitatea sa directa. Condiţiile de excludere se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (2) Ministerul Sănătăţii Publice autorizeaza temporar distribuţia unui medicament neautorizat în situaţia unei suspiciuni de epidemie sau în cazul unei epidemii confirmate cu agenţi patogeni, toxine, precum şi în cazul unei suspiciuni de răspândire ori răspândire confirmată de agenţi chimici sau radiatii nucleare care ar putea pune în pericol sănătatea populaţiei ori în alte cazuri de necesitate neacoperite de medicamentele autorizate.
    (3) Răspunderea civilă şi administrativă a deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţa, fabricantilor şi persoanelor calificate din sănătate, cu respectarea prevederilor alin. (1), nu este angajata pentru consecinţele rezultând din:
    a) utilizarea unui medicament altfel decât pentru indicaţiile autorizate;
    b) utilizarea unui medicament neautorizat, în cazul în care o asemenea utilizare este recomandată sau solicitată de o autoritate naţionala competenţa ca răspuns la o suspiciune de răspândire sau la o răspândire confirmată a agenţilor patogeni, toxinelor, agenţilor chimici sau radiatiilor nucleare, susceptibilă sa producă daune.
    (4) Prevederile alin. (3) se aplică indiferent dacă a fost sau nu eliberata o autorizaţie naţionala ori comunitara de punere pe piaţa şi nu aduc atingere dispoziţiilor Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.

    CAP. III
    Punerea pe piaţa
    SECŢIUNEA 1
    Autorizarea de punere pe piaţa
    ART. 700
    (1) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţa în România fără o autorizaţie de punere pe piaţa emisă de către Agenţia Naţionala a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizaţie eliberata conform procedurii centralizate.
    (2) Nici un medicament nu poate fi pus pe piaţa în România fără o autorizaţie de punere pe piaţa emisă de către Agenţia Naţionala a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu.
    (3) După ce un medicament a primit o autorizaţie iniţială de punere pe piaţa, conform alin. (1), respectiv alin. (2), orice concentratii, forme farmaceutice, cai de administrare şi forme de prezentare suplimentare, precum şi orice variatii sau extensii trebuie autorizate separat conform alin. (1), respectiv alin. (2), sau incluse în autorizaţia iniţială de punere pe piaţa; toate aceste autorizaţii de punere pe piaţa sunt considerate ca aparţinând aceleiaşi autorizaţii globale, mai ales în scopul aplicării prevederilor art. 704 alin. (1) şi ale art. 852.
    (4) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa este responsabil de punerea pe piaţa a medicamentului; desemnarea unui reprezentant nu exonereaza deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa de răspundere juridică.
    (5) Autorizaţia prevăzută la alin. (1), respectiv alin. (2), este necesară şi pentru generatorii de radionuclizi, kiturile (truse), precursorii radionuclidici şi medicamentele radiofarmaceutice fabricate industrial.

    ART. 701
    Autorizaţia de punere pe piaţa nu este necesară pentru medicamentele radiofarmaceutice preparate la momentul utilizării de către o persoană sau instituţie care, conform legislaţiei naţionale, este autorizata sa utilizeze aceste medicamente potrivit instrucţiunilor fabricantului, într-un centru sanitar acreditat şi pornind exclusiv de la generatori de radionuclizi, kituri (truse) sau precursori radionuclidici autorizaţi.

    ART. 702
    (1) În vederea obţinerii unei autorizaţii de punere pe piaţa pentru un medicament trebuie depusa o cerere la Agenţia Naţionala a Medicamentului.
    (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) medicamentele care trebuie să fie autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentelor prin procedura centralizata.
    (3) O autorizaţie de punere pe piaţa nu poate fi eliberata decât unui solicitant stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene.
    (4) Cererea de autorizare de punere pe piaţa trebuie să fie însoţită de următoarele informaţii şi documente, care trebuie să fie transmise în conformitate cu normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice:
    a) numele sau denumirea şi domiciliul sau sediul social ale solicitantului şi, unde este cazul, ale fabricantului;
    b) denumirea medicamentului;
    c) caracteristicile calitative şi cantitative ale tuturor constituentilor medicamentului, inclusiv denumirea comuna internationala (DCI) recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă exista o asemenea denumire sau o referire la denumirea chimica relevanta;
    d) evaluarea riscurilor pe care medicamentul le-ar putea prezenta pentru mediu; acest impact este evaluat şi, de la caz la caz, se iau măsuri specifice pentru limitarea sa;
    e) descrierea metodei de fabricaţie;
    f) indicaţiile terapeutice, contraindicatiile şi reactiile adverse;
    g) posologia, forma farmaceutica, modul şi calea de administrare, precum şi perioada de valabilitate prezumată;
    h) explicaţiile privind măsurile de precautie şi siguranţa care trebuie luate pentru depozitarea medicamentului, administrarea sa la pacienti şi eliminarea reziduurilor, precum şi indicarea riscurilor potenţiale pe care medicamentul le prezintă pentru mediu;
    i) descrierea metodelor de control utilizate de fabricant;
    j) rezultatele:
    - testelor farmaceutice (fizico-chimice, biologice sau microbiologice);
    - testelor preclinice (toxicologice şi farmacologice);
    - studiilor clinice;
    k) descrierea detaliată a sistemului de farmacovigilenta şi, acolo unde este cazul, a sistemului de management al riscurilor pe care solicitantul îl va pune în aplicare;
    l) o declaraţie privind faptul ca studiile clinice derulate în afară României şi Uniunii Europene îndeplinesc criteriile etice din Normele referitoare la implementarea regulilor de buna practica în desfăşurarea studiilor clinice efectuate cu medicamente de uz uman aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice;
    m) un rezumat al caracteristicilor produsului, conform art. 708, o macheta a ambalajului secundar, conţinând detaliile prevăzute la art. 763, şi ale ambalajului primar al medicamentului, conţinând detaliile prevăzute la art. 764, precum şi prospectul, conform art. 769;
    n) un document care să ateste faptul ca fabricantul este autorizat sa producă medicamente în ţara sa;
    o) - câte o copie de pe fiecare autorizaţie de punere pe piaţa a medicamentului obţinută într-un alt stat, însoţită de lista statelor membre ale Uniunii Europene în care cererea de autorizare depusa în conformitate cu Directiva 2001/83/CEinstituind codul comunitar al medicamentelor de uz uman, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L311 din 28 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, este în curs de examinare;
    - o copie de pe rezumatul caracteristicilor produsului, propus de către solicitant, potrivit art. 708, sau aprobat de autoritatea competentă a statului membru al Uniunii Europene în acord cu art. 21 din Directiva 2001/83/CE ;
    - o copie a prospectului propus conform art. 769 sau aprobat de autoritatea competentă a statului membru al Uniunii Europene conform art. 61 din Directiva 2001/83/CE ;
    - detalii ale oricărei decizii de refuz al autorizării pronunţate într-un alt stat, precum şi motivele acestei decizii.
    Aceasta informaţie trebuie actualizată periodic;
    p) o copie a oricărei desemnari a medicamentului ca medicament orfan în conformitate cu Regulamentul nr. 141/2000/CEprivind medicamentele orfane, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 018 din 22 ianuarie 2000, însoţită de o copie a opiniei relevante a Agenţiei Europene a Medicamentelor;
    q) dovada ca solicitantul beneficiază de serviciile unei persoane calificate, responsabilă cu activitatea de farmacovigilenta, şi ca dispune de mijloacele necesare pentru notificarea oricărei reactii adverse suspectate a aparea în România sau într-un alt stat.
    (5) Documentele şi informaţiile privind rezultatele testelor farmaceutice şi preclinice şi ale studiilor clinice prevăzute la alin. (4) lit. j) sunt însoţite de rezumate conform prevederilor art. 709.

    ART. 703
    O cererea de autorizare de punere pe piaţa pentru un generator de radionuclizi trebuie să conţină, pe lângă elementele prevăzute la art. 702 şi la art. 704 alin. (1), următoarele informaţii şi documente;
    a) o descriere generală a sistemului, precum şi o descriere detaliată a componentelor sistemului, care pot afecta compozitia sau calitatea preparării radionuclidului-fiica;
    b) caracteristicile calitative şi cantitative ale eluatului sau ale sublimatului.

    ART. 704
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) şi fără a aduce atingere legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale şi comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele testelor preclinice şi ale studiilor clinice, dacă poate demonstra ca medicamentul este un generic al unui medicament de referinţa care este sau a fost autorizat de cel puţin 8 ani în România, într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura centralizata.
    Un medicament generic autorizat potrivit prezentei prevederi nu va fi comercializat înainte de trecerea a 10 ani de la autorizarea iniţială a medicamentului de referinţa.
    Prima teza se aplică şi în cazul în care medicamentul de referinţa nu a fost autorizat în România, iar cererea pentru medicamentul generic a fost depusa în aceasta ţara. În acest caz, solicitantul trebuie să indice în documentaţia depusa numele statului membru al Uniunii Europene în care medicamentul de referinţa este sau a fost autorizat. Agenţia Naţionala a Medicamentului solicita autorităţii competente din statul membru al Uniunii Europene indicat de solicitant confirmarea faptului ca medicamentul de referinţa este sau a fost autorizat, compozitia completa a medicamentului de referinţa şi, dacă este cazul, alta documentaţie relevanta. La solicitări de acest tip ale autorităţilor competente din statele membre ale Uniunii Europene, Agenţia Naţionala a Medicamentului răspunde în cel mult o luna.
    Perioada de 10 ani la care se face referire în teza a doua poate fi prelungită cu maximum un an dacă, în timpul primilor 8 ani din acei 10 ani, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa obţine o autorizaţie pentru una sau mai multe indicaţii terapeutice noi care, potrivit evaluării ştiinţifice realizate în vederea autorizării, se considera ca aduc un beneficiu clinic semnificativ în comparatie cu terapiile existente.
    (2) În înţelesul prezentului articol, termenii şi notiunile folosite au următoarele semnificatii:
    a) medicament de referinţa - un medicament autorizat în conformitate cu art. 700 şi 702 ale prezentului titlu sau un medicament autorizat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura centralizata;
    b) medicament generic - un medicament care are aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă în ceea ce priveşte substantele active şi aceeaşi forma farmaceutica ca medicamentul de referinţa şi a cărui bioechivalenta cu medicamentul de referinţa a fost demonstrata prin studii de biodisponibilitate corespunzătoare. Diferitele saruri, esteri, eteri, izomeri, amestecuri de izomeri, complecsi sau derivati, ai unei substanţe active sunt consideraţi aceeaşi substanţa activa, dacă nu prezintă proprietăţi semnificativ diferite în ceea ce priveşte siguranţa şi/sau eficacitatea. În acest caz, solicitantul trebuie să furnizeze informaţii suplimentare care să dovedească siguranţa şi/sau eficacitatea diferitelor saruri, esteri sau derivati ai unei substanţe active autorizate. Diferitele forme farmaceutice orale cu eliberare imediata sunt considerate a fi aceeaşi forma farmaceutica. Solicitantul nu trebuie să furnizeze studii de biodisponibilitate, dacă el poate demonstra ca medicamentul generic îndeplineşte criteriile relevante asa cum sunt ele definite în ghidurile detaliate corespunzătoare.
    (3) Dacă medicamentul nu se încadrează în definitia unui medicament generic conform alin. (2) lit. b) sau dacă bioechivalenta nu poate fi demonstrata prin studii de biodisponibilitate ori în cazul schimbărilor în substanţa/substantele activa/active, indicaţiile terapeutice, concentraţia, forma farmaceutica sau calea de administrare, faţă de medicamentul de referinţa, este necesară furnizarea rezultatelor testelor preclinice şi a studiilor clinice corespunzătoare.
    (4) Când un medicament biologic, similar cu un medicament biologic de referinţa, nu îndeplineşte condiţiile pentru a se încadra în definitia medicamentelor generice, datorită în special diferenţelor legate de materiile prime sau diferenţelor dintre procesul de fabricaţie al medicamentului biologic şi al medicamentului biologic de referinţa, trebuie furnizate rezultatele testelor preclinice şi ale studiilor clinice corespunzătoare în legătură cu aceste condiţii. Tipul şi cantitatea datelor suplimentare de furnizat trebuie să respecte criteriile relevante prevăzute în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, precum şi în ghidurile detaliate referitoare la acestea. Nu trebuie furnizate rezultatele altor teste şi studii din dosarul medicamentului de referinţa.
    (5) În cazul în care se depune o cerere pentru o noua indicaţie a unei substanţe cu utilizare bine stabilită, suplimentar faţă de prevederile alin. (1), se acordă o perioadă de exclusivitate a datelor noncumulativa de un an, dacă au fost efectuate teste preclinice şi studii clinice semnificative referitoare la noua indicaţie.
    (6) Desfăşurarea testelor şi studiilor necesare în scopul aplicării prevederilor alin. (1), (2), (3) şi (4) şi cerinţele practice care rezultă nu sunt considerate ca fiind contrarii drepturilor privind brevetele şi certificatele de protecţie suplimentară pentru medicamente.

    ART. 705
    Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) şi fără a aduce atingere legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale şi comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele testelor preclinice şi studiilor clinice dacă poate demonstra ca substantele active ale medicamentului au utilizare medicală bine stabilită în Uniunea Europeană de cel puţin 10 ani, au o eficacitate recunoscută şi un nivel de siguranţă acceptabil în condiţiile stabilite în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice; în acest caz, rezultatele testelor şi studiilor vor fi înlocuite de literatura ştiinţifică corespunzătoare.

    ART. 706
    În cazul medicamentelor ce conţin substanţe active care intră în compozitia unor medicamente autorizate, dar care nu au fost încă utilizate într-o combinaţie în scop terapeutic, trebuie furnizate rezultatele unor noi teste preclinice şi studii clinice în legătură cu acea combinaţie, conform prevederilor art. 702 alin. (4) lit. j), dar nu este necesară furnizarea referinţelor ştiinţifice privind fiecare substanţa activa.

    ART. 707
    După eliberarea autorizaţiei de punere pe piaţa, deţinătorul autorizaţiei poate permite utilizarea documentaţiei farmaceutice, preclinice şi clinice din dosarul medicamentului, în vederea examinării solicitărilor ulterioare în legătură cu alte medicamente având aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă de substanţe active şi aceeaşi forma farmaceutica.

    ART. 708
    Rezumatul caracteristicilor produsului conţine, în ordinea indicată mai jos, următoarele informaţii:
    1. denumirea medicamentului urmată de concentraţie şi de forma farmaceutica;
    2. compozitia calitativă şi cantitativă în ceea ce priveşte substantele active şi acei excipienti a căror cunoaştere este necesară pentru corecta administrare a medicamentului; se folosesc denumirile comune uzuale sau denumirile chimice;
    3. forma farmaceutica;
    4. date clinice:
    4.1. indicaţii terapeutice;
    4.2. doze şi mod de administrare pentru adulti şi, dacă este cazul, pentru copii;
    4.3. contraindicatii;
    4.4. atenţionari şi precautii speciale pentru utilizare şi, în cazul medicamentelor imunologice, orice precautii speciale ce trebuie luate de persoanele care manipuleaza astfel de produse şi le administrează pacientilor, împreună cu precautiile care trebuie luate de pacient;
    4.5. interactiuni cu alte medicamente şi alte forme de interactiune;
    4.6. utilizare în timpul sarcinii şi alaptarii;
    4.7. efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje;
    4.8. reactii adverse;
    4.9. supradozaj (simptome, proceduri de urgenta, antidoturi);
    5. proprietăţi farmacologice:
    5.1. proprietăţi farmacodinamice;
    5.2. proprietăţi farmacocinetice;
    5.3. date preclinice de siguranţă;
    6. informaţii farmaceutice:
    6.1. lista excipientilor;
    6.2. incompatibilităţi majore;
    6.3. perioada de valabilitate, inclusiv după reconstituirea medicamentului sau după ce ambalajul primar a fost deschis pentru prima data, unde este cazul;
    6.4. precautii speciale pentru păstrare;
    6.5. natura şi conţinutul ambalajului;
    6.6. precautii speciale privind eliminarea medicamentelor nefolosite sau a reziduurilor rezultate din aceste medicamente, dacă este cazul;
    7. deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa;
    8. numărul (numerele) autorizaţiei de punere pe piaţa;
    9. data primei autorizari sau a reînnoirii autorizaţiei;
    10. data revizuirii textului;
    11. pentru medicamentele radiofarmaceutice, detaliile complete privind dozimetria radiatiilor interne;
    12. pentru medicamentele radiofarmaceutice, instrucţiuni suplimentare detaliate pentru prepararea extemporanee şi controlul calităţii unui astfel de preparat şi, unde este cazul, durata maxima de păstrare în timpul căreia orice preparat intermediar, cum ar fi o elutie sau medicamentul gata de utilizare, corespunde specificatiilor; în cazul autorizarilor conform prevederilor art. 704, acele părţi ale rezumatului caracteristicilor medicamentului de referinţa referitoare la indicaţii sau forme farmaceutice încă protejate de brevet la momentul în care un medicament generic este pus pe piaţa nu trebuie incluse.

    ART. 709
    (1) Înaintea depunerii la Agenţia Naţionala a Medicamentului a rezumatelor detaliate prevăzute la art. 702 alin. (5), solicitantul trebuie să se asigure ca acestea au fost elaborate şi semnate de experţi cu calificarile tehnice şi profesionale necesare, care trebuie să fie prezentate într-un scurt curriculum vitae.
    (2) Persoanele având calificarile tehnice şi profesionale prevăzute la alin. (1) trebuie să justifice orice utilizare a literaturii ştiinţifice prevăzute la art. 705 în conformitate cu condiţiile stabilite în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (3) Rapoartele detaliate ale experţilor fac parte din dosarul pe care solicitantul îl prezintă la Agenţia Naţionala a Medicamentului.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Dispoziţiile speciale aplicabile medicamentelor homeopate
    ART. 710
    (1) Medicamentele homeopate fabricate şi puse pe piaţa în România trebuie să fie autorizate conform art. 711, 712 şi 713.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să elaboreze o procedură de autorizare simplificata pentru medicamentele la care se face referire la art. 711, care să fie aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

    ART. 711
    (1) Pot face obiectul unei proceduri speciale de autorizare simplificata numai medicamentele homeopate care satisfac toate condiţiile următoare:
    - cale de administrare orala sau externa;
    - absenta unor indicaţii terapeutice specifice pe eticheta produsului sau în orice informaţie legată de produsul respectiv;
    - existenta unui grad sufucient de dilutie pentru a garanta siguranţa medicamentului; în particular, medicamentul nu poate conţine nici mai mult de o parte la 10.000 din tinctura-mama, nici mai mult de 1% din cea mai mica doza folosită în alopatie pentru substantele active a căror prezenta într-un medicament alopat necesita prezentarea unei prescripţii medicale.
    La momentul autorizării, Agenţia Naţionala a Medicamentului stabileşte clasificarea privind modul de eliberare a medicamentului.
    (2) Criteriile şi regulile procedurale prevăzute la art. 722 alin. (1), art. 727-732, 824, 828 şi 842 sunt aplicabile prin analogie la procedura specială de autorizare simplificata pentru medicamentele homeopate, cu excepţia dovedirii eficacitatii terapeutice.

    ART. 712
    (1) O cerere pentru autorizare simplificata poate să se refere la o serie de medicamente derivate din aceeaşi susa homeopata.
    (2) Pentru a demonstra în special calitatea farmaceutica şi omogenitatea de la o serie de fabricaţie la alta a acestor medicamente, cererea trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
    - denumirea ştiinţifică sau alta denumire dintr-o farmacopee a susei/suselor homeopate, împreună cu declararea diverselor cai de administrare, forme farmaceutice şi grade de dilutie care urmează să fie autorizate;
    - un dosar care să descrie modul de obţinere şi control al suselor homeopate şi justificarea utilizării homeopate a acestora, pe baza unei bibliografii adecvate;
    - dosarul de fabricaţie şi control al fiecărei forme farmaceutice şi o descriere a metodei de diluare şi dinamizare;
    - autorizaţia de fabricaţie a medicamentelor respective;
    - copii ale eventualelor autorizaţii sau certificate de înregistrare obţinute pentru aceste medicamente în statele membre ale Uniunii Europene;
    - una sau mai multe machete ori mostre ale ambalajelor primare şi secundare ale medicamentelor ce urmează să fie autorizate;
    - date privind stabilitatea medicamentului.

    ART. 713
    (1) Medicamentele homeopate, altele decât cele prevăzute la art. 711 alin. (1), sunt autorizate şi etichetate conform prevederilor art. 702 şi 704-708.
    (2) Dispoziţiile cap. X sunt aplicabile medicamentelor homeopate, cu excepţia celor prevăzute la art. 711 alin. (1).

    SECŢIUNEA a 3-a
    Prevederi speciale aplicabile medicamentelor din plante medicinale cu utilizare tradiţionala
    ART. 714
    (1) Se stabileşte o procedură simplificata de autorizare, denumita în continuare autorizare pentru utilizare tradiţionala, pentru medicamente din plante medicinale cu utilizare tradiţionala ce îndeplinesc în mod cumulativ următoarele criterii:
    a) au indicaţii adecvate exclusiv medicamentelor din plante medicinale cu utilizare tradiţionala care, datorită compoziţiei şi scopului lor, sunt concepute şi destinate a fi utilizate fără supravegherea unui medic în ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului, prescrierea şi monitorizarea tratamentului;
    b) se administrează exclusiv în conformitate cu o concentraţie şi o posologie specificate;
    c) sunt preparate de uz oral, extern şi/sau pentru inhalatii;
    d) perioada de utilizare tradiţionala prevăzută la art. 716 alin. (1) lit. c) s-a încheiat;
    e) informaţiile referitoare la utilizarea tradiţionala a medicamentului sunt suficiente; în mod deosebit, informaţiile trebuie să dovedească faptul ca medicamentul nu este daunator în condiţiile de utilizare specificate sau ca efectele farmacologice şi eficacitatea medicamentului sunt plauzibile pe baza utilizării indelungate şi experienţei.
    (2) Prin derogare de la prevederile art. 695 pct. 31, prezenta în medicamentele din plante a vitaminelor sau mineralelor, pentru siguranţa cărora exista dovezi bine documentate, nu împiedica produsul de a fi eligibil pentru autorizare în conformitate cu prevederile alin. (1), cu condiţia ca acţiunea vitaminelor şi mineralelor să fie auxiliara faţă de aceea a ingredientelor active din plante, raportat la indicaţia/indicaţiile revendicata/revendicate.
    (3) Totuşi, în cazul în care Agenţia Naţionala a Medicamentului considera ca un medicament din plante îndeplineşte criteriile pentru autorizare conform art. 700 sau 711, prevederile prezentei secţiuni nu se aplică.

    ART. 715
    (1) Solicitantul şi deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să fie stabiliţi în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene.
    (2) Pentru a obţine o autorizare pentru utilizare tradiţionala, solicitantul depune o cerere la Agenţia Naţionala a Medicamentului.

    ART. 716
    (1) Cererea trebuie să fie însoţită de:
    a) informaţiile şi documentele următoare:
    (i) cele prevăzute la art. 702 alin. (4) lit. a)-i), m) şi n);
    (îi) rezultatele testelor farmaceutice la care se face referire la art. 702 alin. (4) lit. j) prima liniuţa;
    (iii) rezumatul caracteristicilor produsului fără datele specificate la art. 708 pct. 4;
    (iv) în cazul combinatiilor prevăzute la art. 695 pct. 31 sau art. 714 alin. (2), informaţiile la care face referire art. 714 alin. (1) lit. e) referitoare la combinatii ca atare; dacă ingredientele active individuale nu sunt suficient cunoscute, datele se referă şi la acestea;
    b) orice autorizaţie de punere pe piaţa obţinută de solicitant într-un alt stat şi informaţiile privind orice decizie de a refuza autorizarea de punere pe piaţa în Uniunea Europeană sau într-o ţara terta, precum şi motivele pentru o asemenea decizie;
    c) dovezile bibliografice sau opinia unui expert privind faptul ca medicamentul respectiv sau un medicament corespondent a fost utilizat timp de cel puţin 30 de ani înainte de data depunerii cererii, dintre care cel puţin 15 ani în Uniunea Europeană; Agenţia Naţionala a Medicamentului poate cere Comitetului pentru medicamente pe bază de plante din structura Agenţiei Europene a Medicamentelor sa elaboreze o opinie privind corectitudinea dovezilor referitoare la utilizarea îndelungată a produsului în discuţie sau a unui produs corespondent. În acest scop, Agenţia Naţionala a Medicamentului trimite documentaţia relevanta pentru dosarul transmis Comitetului;
    d) un studiu al datelor bibliografice privind siguranţa, împreună cu un raport al expertului şi, atunci când se solicita de Agenţia Naţionala a Medicamentului, date necesare pentru evaluarea siguranţei medicamentului. Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, se aplică prin analogie informaţiilor şi documentelor prevăzute la lit. a).
    (2) Produsul corespondent, în sensul alin. (1) lit. c), este un produs care conţine aceleaşi ingrediente active indiferent de excipientii utilizaţi şi este identic sau similar în ceea ce priveşte indicaţia, concentraţia, posologia şi calea de administrare cu medicamentul pentru care s-a depus cererea.
    (3) Cerinţa de a demonstra utilizarea medicală pe o perioadă de 30 de ani, la care se face referire în alin. (1) lit. c), este îndeplinită chiar şi atunci când comercializarea produsului nu s-a bazat pe o autorizaţie specifică; este, de asemenea, îndeplinită cerinţa respectiva dacă numărul sau cantitatea ingredientelor medicamentului s-a redus în această perioadă.
    (4) Dacă produsul a fost folosit în România sau în Uniunea Europeană mai puţin de 15 ani, dar sub celelalte aspecte este eligibil pentru autorizare simplificata, Agenţia Naţionala a Medicamentului, primind o cerere pentru o asemenea autorizare, se adresează Comitetului pentru medicamente pe bază de plante care funcţionează în cadrul Agenţiei Europene a Medicamentelor. În acest scop, Agenţia Naţionala a Medicamentului trimite documentaţia relevanta pentru susţinerea procedurii de arbitraj. Dacă Comitetul elaborează o monografie comunitara, aceasta trebuie să fie luată în considerare de către Agenţia Naţionala a Medicamentului atunci când ia decizia sa finala.

    ART. 717
    (1) Fără a contraveni prevederilor art. 721 alin. (1), secţiunea a 5-a a cap. III se aplică prin analogie autorizaţiilor eliberate în conformitate cu art. 714, cu condiţia ca:
    a) sa fi fost elaborata o monografie comunitara pentru planta respectiva în conformitate cu prevederile art. 721 alin. (3); sau
    b) medicamentul din plante să fie constituit din substanţe vegetale, preparate pe bază de plante sau combinatii ale acestora, conţinute în lista la care se face referire la art. 719.
    (2) Pentru alte medicamente din plante la care se face referire la art. 714, atunci când Agenţia Naţionala a Medicamentului evalueaza o cerere de autorizare pentru utilizare tradiţionala trebuie să ţină seama de autorizaţiile sau certificatele de înregistrare eliberate de un stat membru al Uniunii Europene în concordanta cu prevederile cap. 2a al Directivei 2001/83/CE .

    ART. 718
    (1) Autorizarea pentru utilizare tradiţionala este refuzată dacă cererea nu este conformă cu prevederile art. 714, 715 sau 716 ori dacă cel puţin una dintre următoarele condiţii este îndeplinită:
    a) compozitia calitativă şi cantitativă nu este conformă cu cea declarata;
    b) indicaţiile nu sunt conforme cu condiţiile prevăzute la art. 714;
    c) produsul poate fi daunator în condiţii normale de utilizare;
    d) datele referitoare la utilizarea tradiţionala sunt insuficiente, în special dacă efectele farmacologice sau eficacitatea nu sunt plauzibile ţinând cont de vechimea utilizării şi de experienta;
    e) calitatea farmaceutica nu este demonstrata satisfăcător.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să anunţe solicitantul, Comisia Europeană şi orice autoritate competentă care solicită aceasta despre orice decizie de a respinge autorizarea pentru utilizare tradiţionala şi motivele deciziei.

    ART. 719
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului preia lista substanţelor vegetale, preparatelor şi combinatiilor din acestea, care se folosesc în medicamente din plante cu utilizare tradiţionala, elaborata de Comisia Europeană. Lista conţine, pentru fiecare substanţa vegetala, indicaţia, concentraţia specificată şi modul de administrare, calea de administrare şi orice alta informaţie necesară pentru utilizarea în siguranţa a substanţelor vegetale ca medicamente cu utilizare tradiţionala.
    (2) Până la momentul aderării sunt aplicabile reglementările Agenţiei Naţionale a Medicamentului referitoare la medicamentele din plante cu utilizare tradiţionala, precum şi lista substanţelor vegetale, preparatelor şi combinatiilor din acestea care se folosesc în medicamente din plante cu utilizare tradiţionala, inclusă în aceste reglementări.
    (3) Dacă o cerere de autorizare pentru utilizare tradiţionala este în legătură cu o substanţa vegetala, un preparat pe bază de plante sau o combinaţie a acestora prevăzută în lista la care se face referire la alin. (1), respectiv alin. (2), informaţiile prevăzute la art. 716 alin. (1) lit. b), c) şi d) nu trebuie să fie furnizate; prevederile art. 718 alin. (1) lit. c) şi d) nu se aplică.
    (4) Dacă o substanţa vegetala, un preparat pe bază de plante sau o combinaţie a acestora nu mai este inclusă în lista la care se face referire la alin. (1), respectiv alin. (2), autorizaţiile eliberate în conformitate cu prevederile alin. (3) pentru medicamente din plante conţinând aceasta substanţa, preparat pe bază de plante sau combinaţie a acestora se retrag, dacă informaţiile şi documentele la care se face referire la art. 716 alin. (1) nu sunt trimise în interval de 3 luni.

    ART. 720
    (1) Art. 697 lit. a) şi b), art. 700 alin. (1), art. 709, art. 722 alin. (1), art. 724, 725, 728, 730, 731, 748-761, 780-796, 812-820, art. 823 alin. (1) şi (3), art. 824, 828-830, 839, 840, 842, art. 843 alin. (2) şi art. 846 ale prezentului titlu, precum şi Principiile şi ghidurile de buna practica de fabricaţie pentru medicamentele de uz uman şi medicamentele investigationale de uz uman, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, se aplică prin analogie autorizaţiilor pentru utilizare tradiţionala eliberate în baza prevederilor prezentei secţiuni.
    (2) În plus faţă de cerinţele prevăzute la art. 763-775, orice etichetare şi prospect trebuie să conţină o precizare referitoare la faptul ca:
    a) produsul este un medicament din plante medicinale cu utilizare tradiţionala care se foloseşte pentru indicaţia specificată, exclusiv pe baza utilizării indelungate; şi
    b) utilizatorul trebuie să consulte un medic sau alt profesionist din domeniul sănătăţii dacă simptomele persista în timpul utilizării medicamentului sau dacă apar reactii adverse care nu sunt menţionate în prospect.
    (3) În plus faţă de prevederile art. 797-810, orice material publicitar pentru un medicament autorizat în conformitate cu prevederile prezentei secţiuni trebuie să conţină următoarea atenţionare: "Acest medicament din plante medicinale cu utilizare tradiţionala se foloseşte pentru indicaţia/indicaţiile specificată/specificate, exclusiv pe baza utilizării indelungate".

    ART. 721
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului desemnează, pentru un mandat de 3 ani ce poate fi reînnoit, un membru şi un înlocuitor în Comitetul pentru medicamente din plante. Înlocuitorii îi reprezintă pe membri şi votează în locul acestora atunci când ei lipsesc. Membrii şi înlocuitorii acestora sunt aleşi în funcţie pentru rolul şi experienta lor în evaluarea medicamentelor din plante şi reprezintă Agenţia Naţionala a Medicamentului.
    (2) Până la momentul aderării României la Uniunea Europeană, reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului participa la activităţile Comitetului pentru medicamente din plante în calitate de observatori activi.
    (3) La examinarea unei cereri de autorizare de punere pe piaţa, Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să ia în considerare monografiile comunitare pentru plante, elaborate şi publicate de Comitetul pentru medicamente din plante al Agenţiei Europene a Medicamentelor. În cazul în care nu a fost încă elaborata nici o asemenea monografie comunitara pentru plante, se poate face referire la alte monografii, publicaţii sau informaţii adecvate.
    Când sunt elaborate noi monografii comunitare de plante, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa apreciază dacă este necesară modificarea documentaţiei de autorizare în conformitate cu monografia respectiva. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa informează Agenţia Naţionala a Medicamentului în legătură cu modificarea respectiva.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Proceduri privind autorizarea de punere pe piaţa
    ART. 722
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile pentru a se asigura ca procedura de eliberare a autorizaţiei de punere pe piaţa este finalizată în maximum 210 zile de la depunerea unei cereri valide; cererile pentru autorizare de punere pe piaţa în România în încă în unul sau mai multe state membre ale Uniunii Europene privind acelaşi medicament se depun în concordanta cu prevederile art. 735-747.
    (2) Dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului constata ca o alta cerere de autorizare de punere pe piaţa pentru acelaşi medicament este examinata în alt stat membru al Uniunii Europene, Agenţia Naţionala a Medicamentului refuza evaluarea cererii şi îi comunică solicitantului ca în acest caz se aplică prevederile art. 735-747.

    ART. 723
    Când Agenţia Naţionala a Medicamentului este informată, în conformitate cu prevederile art. 702 alin. (4) lit. o), ca un alt stat membru al Uniunii Europene a autorizat un medicament pentru care se solicita autorizarea în România, Agenţia Naţionala a Medicamentului respinge solicitarea, dacă aceasta nu a fost depusa în conformitate cu prevederile art. 735-747.

    ART. 724
    Pentru a examina cererea depusa în conformitate cu prevederile art. 702 şi 704-707, Agenţia Naţionala a Medicamentului:
    a) trebuie să verifice dacă dosarul prezentat în susţinerea cererii este în concordanta cu art. 702 şi 704-707 şi sa examineze dacă toate condiţiile pentru eliberarea unei autorizaţii de punere pe piaţa a medicamentelor sunt respectate;
    b) poate supune medicamentul, materiile prime şi, dacă este necesar, produsii intermediari sau alte componente, testarii în laboratoarele de control proprii sau în laboratoare autorizate/recunoscute de Agenţia Naţionala a Medicamentului în acest scop şi se asigura ca metodele de control utilizate de fabricant şi descrise în specificăţiile ce însoţesc cererea, conform art. 702 alin. (4) lit. i), sunt corespunzătoare;
    c) poate cere, dacă este cazul, ca solicitantul sa completeze dosarul ce însoţeşte cererea cu elementele prevăzute la art. 702 alin. (4) şi la art. 704-707; dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului se prevalează de aceasta opţiune, intervalul de timp prevăzut la art. 722 alin. (1) se suspenda până când informaţiile suplimentare cerute sunt furnizate; intervalul de timp se suspenda şi în situaţia în care se permite solicitantului sa furnizeze explicaţii orale sau scrise, până la furnizarea acestora;
    d) poate efectua inspecţii în anumite situaţii, atunci când considera ca exista motive pentru a suspecta nerespectarea principiilor şi ghidurilor de buna practica de fabricaţie menţionate la art. 756.

    ART. 725
    Ministerul Sănătăţii Publice ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca:
    a) Agenţia Naţionala a Medicamentului verifica faptul ca fabricantii şi importatorii de medicamente provenind din tari terţe pot desfăşura producţia conform specificatiilor furnizate în aplicarea art. 702 alin. (4) lit. e) şi/sau să efectueze controale în conformitate cu metodele descrise în dosarul care însoţeşte cererea facuta potrivit prevederilor art. 702 alin. (4) lit. i);
    b) Agenţia Naţionala a Medicamentului autorizeaza fabricantii şi importatorii de medicamente provenind din tari terţe, în cazuri justificate, sa delege efectuarea anumitor faze ale producţiei şi/sau controalelor prevăzute la lit. a) unor terţi; în acest caz, verificările Agenţiei Naţionale a Medicamentului se realizează şi în localurile terţilor desemnaţi.

    ART. 726
    (1) La emiterea autorizaţiei de punere pe piaţa deţinătorul este informat de către Agenţia Naţionala a Medicamentului privind rezumatul caracteristicilor produsului, asa cum a fost el aprobat.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca informaţiile conţinute în rezumatul caracteristicilor produsului sunt în conformitate cu cele acceptate la emiterea autorizaţiei de punere pe piaţa sau ulterior.
    (3) Agenţia Naţionala a Medicamentului face publică fără întârziere autorizaţia de punere pe piaţa împreună cu rezumatul caracteristicilor produsului, pentru fiecare medicament autorizat.
    (4) Agenţia Naţionala a Medicamentului întocmeşte un raport de evaluare şi comentarii asupra documentaţiei în ceea ce priveşte rezultatele testelor farmaceutice şi preclinice şi ale studiilor clinice ale medicamentului în cauza; raportul de evaluare este actualizat ori de câte ori devin disponibile informaţii noi, importante pentru evaluarea calităţii, siguranţei şi eficacitatii medicamentului în cauza. Agenţia Naţionala a Medicamentului pune fără întârziere la dispoziţie publicului raportul de evaluare şi motivele care au stat la baza deciziei sale, cu excepţia informaţiilor comerciale confidenţiale. Motivele sunt furnizate separat pentru fiecare indicaţie terapeutică solicitată.
    (5) În termen de 5 zile de la validarea autorizaţiei de punere pe piaţa de către Ministerul Sănătăţii Publice, conform Ordonanţei Guvernului nr. 125/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 594/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţionala a Medicamentului publică pe pagina de Internet informaţia privind autorizarea pentru fiecare medicament autorizat.

    ART. 727
    (1) În situaţii excepţionale şi ca urmare a consultării cu solicitantul, autorizaţia poate fi acordată sub rezerva asumării de către acesta a obligaţiei de a îndeplini anumite condiţii privind mai ales siguranţa medicamentului, informarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului asupra oricărui incident legat de utilizarea acestuia şi măsurile care se impun.
    (2) Aceasta autorizaţie poate fi acordată numai pentru motive obiective, verificabile şi trebuie să se bazeze pe una dintre premisele prevăzute în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice; menţinerea autorizaţiei se face în baza reevaluarii anuale a acestor condiţii.
    (3) Lista acestor condiţii trebuie să fie facuta publică fără întârziere, împreună cu termenele limita şi cu datele de îndeplinire.

    ART. 728
    (1) După emiterea unei autorizaţii de punere pe piaţa, deţinătorul autorizaţiei trebuie, în ceea ce priveşte metodele de fabricaţie şi control prevăzute la art. 702 alin. (4) lit. e) şi i), sa ţină seama de progresul ştiinţific şi tehnic şi sa introducă orice schimbare necesară pentru a permite fabricarea şi verificarea medicamentului prin mijloace ştiinţifice general acceptate; aceste schimbări trebuie aprobate de către Agenţia Naţionala a Medicamentului.
    (2) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să furnizeze imediat Agenţiei Naţionale a Medicamentului orice informaţie noua care ar atrage modificarea informaţiilor sau documentelor prevăzute la art. 702 alin. (4), art. 704-706 şi 708 sau 740 ori în Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.
    (3) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să informeze Agenţia Naţionala a Medicamentului în special privind orice interdicţie sau restrictie impusa de autorităţile competente din orice ţara unde medicamentul este pus pe piaţa şi orice informaţie ce poate influenţa evaluarea riscurilor şi beneficiilor medicamentului de uz uman în cauza.
    (4) Pentru ca raportul risc-beneficiu să fie evaluat în mod continuu, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate solicita în orice moment deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa sa furnizeze date ce demonstreaza ca raportul risc-beneficiu rămâne favorabil.

    ART. 729
    (1) După acordarea unei autorizaţii de punere pe piaţa, deţinătorul trebuie să informeze Agenţia Naţionala a Medicamentului asupra datei de punere efectivă pe piaţa a medicamentului de uz uman în România, luând în considerare diferitele forme de prezentare autorizate.
    (2) Deţinătorul trebuie, de asemenea, sa anunţe Agenţia Naţionala a Medicamentului dacă produsul încetează să fie pus pe piaţa fie temporar, fie permanent; o astfel de notificare trebuie să fie facuta cu cel puţin două luni înainte de întreruperea punerii pe piaţa a medicamentului, cu excepţia situaţiilor excepţionale.
    (3) Pe baza solicitării Ministerului Sănătăţii Publice, în special în contextul farmacovigilentei, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să furnizeze Ministerului Sănătăţii Publice toate datele privind volumul de vânzări al medicamentului şi orice date aflate în posesia acestuia privind volumul de prescrieri.

    ART. 730
    (1) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (5) şi (6), o autorizaţie de punere pe piaţa este valabilă 5 ani.
    (2) Autorizaţia de punere pe piaţa poate fi reînnoită după 5 ani pe baza unei reevaluari a raportului risc-beneficiu de către Agenţia Naţionala a Medicamentului, dacă aceasta autoritate a eliberat autorizaţia; în acest scop, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea autorizaţiei de punere pe piaţa, în conformitate cu prevederile alin. (1), deţinătorul acesteia trebuie să depună la Agenţia Naţionala a Medicamentului o versiune consolidata a dosarului cu privire la calitate, siguranţa şi eficacitate, inclusiv orice variatie survenită de la acordarea autorizaţiei.
    (3) Valabilitatea autorizaţiei de punere pe piaţa reînnoite conform alin. (2) este de 5 ani.
    (4) Medicamentele pentru care s-au depus cereri de reinnoire a autorizaţiei de punere pe piaţa pot fi menţinute în circuitul terapeutic până la soluţionarea cererii de reinnoire a autorizaţiei.
    (5) O dată reînnoită, autorizaţia de punere pe piaţa este valabilă pe o perioadă nelimitată, cu excepţia situaţiei în care Agenţia Naţionala a Medicamentului decide, pe baza unor motive justificate privind farmacovigilenta, sa procedeze la o alta reinnoire a autorizaţiei după 5 ani, în conformitate cu prevederile alin. (2).
    (6) Orice autorizaţie de punere pe piaţa, care în primii 3 ani de la emitere nu a fost urmată de punerea efectivă a medicamentului pe piaţa în România, îşi încetează valabilitatea.
    (7) Dacă un medicament autorizat, pus pe piaţa anterior, nu mai este prezent timp de 3 ani consecutivi în România, autorizaţia îşi încetează valabilitatea.
    (8) Agenţia Naţionala a Medicamentului poate, în situaţii excepţionale şi ţinând cont de interesul sănătăţii publice, sa acorde derogări de la prevederile alin. (6) şi (7); astfel de excepţii trebuie riguros justificate.
    (9) Dacă pentru un medicament nu se solicita reînnoirea autorizaţiei de punere pe piaţa în termenul prevăzut la alin. (2), medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităţilor distribuite în reţeaua farmaceutica, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizaţiei de punere pe piaţa.
    (10) Procedura de autorizare de punere pe piaţa a unui medicament poate fi întreruptă ca urmare a retragerii cererii solicitantului.

    ART. 731
    Autorizarea de punere pe piaţa nu inlatura răspunderea civilă şi penală a fabricantului şi, după caz, a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa.

    ART. 732
    (1) Autorizarea de punere pe piaţa este refuzată dacă, după verificarea specificatiilor şi documentelor prevăzute la art. 702 şi 704-707, se constată că:
    a) raportul risc-beneficiu nu este considerat a fi favorabil; sau
    b) eficacitatea terapeutică este insuficient fundamentată de către solicitant; sau
    c) compozitia calitativă şi cantitativă nu este conformă cu declaraţia.
    (2) Autorizarea este refuzată, de asemenea, dacă orice informaţie sau document depus în susţinerea cererii nu este conform cu prevederile art. 702 şi 704-707.
    (3) Solicitantul sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa este responsabil de acuratetea documentelor şi datelor depuse.

    ART. 733
    Medicamentele autorizate în vederea punerii pe piaţa în Uniunea Europeană, prin procedura centralizata, recunoaştere mutuala sau descentralizata, se autorizeaza în România conform unor proceduri simplificate prezentate în reglementările Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

    ART. 734
    Medicamentele realizate în România prin cooperare sunt supuse procedurii de autorizare de punere pe piaţa în funcţie de natura cooperării, conform reglementărilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Procedura de recunoaştere mutuala şi procedura descentralizata
    ART. 735
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului desemnează pentru un mandat de 3 ani, ce se poate reînnoi, un reprezentant în Grupul de coordonare a procedurilor descrise în prezenta secţiune; reprezentantul Agenţiei Naţionale a Medicamentului în Grupul de coordonare poate fi însoţit de experţi.
    (2) Până la momentul aderării României la Uniunea Europeană, reprezentantul Agenţiei Naţionale a Medicamentului participa la activităţile Grupului de coordonare în calitate de observator activ.

    ART. 736
    (1) În scopul obţinerii autorizaţiei de punere pe piaţa în România şi în încă unul sau mai multe state membre ale Uniunii Europene, un solicitant depune cereri însoţite de dosare identice la Agenţia Naţionala a Medicamentului şi la autorităţile competente din aceste state. Dosarul conţine informaţiile şi documentele prevăzute la art. 702 şi 704-708. Documentele depuse trebuie să includă o lista a statelor membre ale Uniunii Europene unde a fost depusa cererea.
    Solicitantul cere ca România sau alt stat membru al Uniunii Europene sa acţioneze ca "stat membru de referinţa" şi sa elaboreze un raport de evaluare a medicamentului în acord cu prevederile alin. (2) sau (3).
    (2) Dacă medicamentul a primit deja o autorizaţie de punere pe piaţa la momentul depunerii cererii, România acţionează ca stat membru interesat şi Agenţia Naţionala a Medicamentului recunoaşte autorizaţia de punere pe piaţa acordată de statul membru de referinţa. În acest scop, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa cere statului membru de referinţa fie sa elaboreze un raport de evaluare privind medicamentul, fie, dacă este cazul, sa actualizeze raportul de evaluare existent. În cazul în care România este statul membru de referinţa, Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să elaboreze/actualizeze raportul de evaluare în cel mult 90 de zile de la primirea unei cereri valide.
    Raportul de evaluare împreună cu rezumatul caracteristicilor produsului, etichetarea şi prospectul aprobate sunt trimise statelor membre interesate şi solicitantului.
    (3) Dacă medicamentul nu a primit autorizaţie de punere pe piaţa la momentul depunerii cererii la Agenţia Naţionala a Medicamentului, în cazul în care România este statul membru de referinţa, solicitantul îi cere Agenţiei Naţionale a Medicamentului sa pregătească un proiect de raport de evaluare, un proiect al rezumatului caracteristicilor produsului şi un proiect al etichetarii şi prospectului; Agenţia Naţionala a Medicamentului pregăteşte aceste proiecte în maximum 120 de zile după primirea unei cereri valide şi le trimite statelor membre interesate şi solicitantului. La înregistrarea acordului tuturor părţilor, Agenţia Naţionala a Medicamentului închide procedura şi îl informează pe solicitant în consecinţa.
    (4) În cazul în care România acţionează ca stat membru interesat, în termen de 90 de zile de la primirea documentelor la care se face referire în alin. (2) şi (3), Agenţia Naţionala a Medicamentului aproba raportul de evaluare, rezumatul caracteristicilor produsului, etichetarea şi prospectul şi informează statul membru de referinţa în consecinţa.
    (5) Dacă a fost depusa o cerere potrivit prevederilor alin. (1), Agenţia Naţionala a Medicamentului adopta o decizie în conformitate cu raportul de evaluare, rezumatul caracteristicilor produsului, etichetarea şi prospectul, asa cum au fost aprobate, în termen de 30 de zile de la înştiinţarea privind acordul.

    ART. 737
    (1) Dacă, în perioada prevăzută la art. 736 alin. (4), Agenţia Naţionala a Medicamentului nu poate aproba raportul de evaluare, rezumatul caracteristicilor produsului, etichetarea şi prospectul, datorită unui risc potenţial grav pentru sănătatea publică, trebuie să expuna detaliat motivele şi să le comunice statului membru de referinţa, celorlalte state membre interesate şi solicitantului; punctele de dezacord sunt transmise imediat Grupului de coordonare.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului aplica prevederile ghidurilor adoptate de Comisia Europeană, care definesc riscul potenţial grav pentru sănătatea publică.
    (3) În cadrul Grupului de coordonare, România, prin intermediul reprezentanţilor desemnaţi de Agenţia Naţionala a Medicamentului, împreună cu reprezentanţii celorlalte state membre menţionate la alin. (1), trebuie să depună toate eforturile pentru ajungerea la un acord privind măsurile ce trebuie luate. Ei trebuie să acorde solicitantului posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere oral sau în scris. Dacă în 60 de zile de la comunicarea punctelor de dezacord se ajunge la un acord, România, dacă este stat de referinţa, înregistrează acordul, închide procedura şi îl informează pe solicitant în consecinţa; în acest caz se aplică prevederile art. 736 alin. (5).
    (4) Dacă nu se ajunge la un acord în perioada de 60 de zile prevăzută la alin (3), Agenţia Europeană a Medicamentelor este informată imediat, în vederea aplicării procedurii prevăzute la art. 32, 33 şi 34 din Directiva 2001/83/CE . Informaţiile transmise trebuie să definească detaliat obiectul dezacordului dintre statele membre şi motivele acestuia. O copie a informării este trimisa solicitantului.
    (5) Imediat ce solicitantul este informat ca problema a fost transmisă Agenţiei Europene a Medicamentelor, el trebuie să transmită acesteia o copie a informaţiilor şi documentelor prevăzute la art. 736 alin. (1).
    (6) În situaţiile prevăzute la alin. (3), dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului a aprobat raportul de evaluare, proiectul rezumatului caracteristicilor produsului, etichetarea şi prospectul statului membru de referinţa, poate, la cererea solicitantului, sa autorizeze medicamentul fără a aştepta rezultatul procedurii prevăzute la art. 32 din Directiva 2001/83/CE ; în aceasta situaţie, autorizaţia este acordată fără a prejudicia rezultatul acelei proceduri.

    ART. 738
    (1) În cazul în care au fost depuse doua sau mai multe solicitări potrivit prevederilor art. 702 şi 704-708 pentru autorizarea de punere pe piaţa a unui anume medicament şi dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului şi alte autorităţi competente ale statelor membre au adoptat decizii divergenţe privind autorizarea medicamentului sau suspendarea ori retragerea acestuia, Agenţia Naţionala a Medicamentului sau autoritatea competentă a altui stat membru al Uniunii Europene, Comisia Europeană ori solicitantul sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa se poate adresa Comitetului pentru Medicamente de Uz Uman al Agenţiei Europene a Medicamentelor, denumit în continuare Comitetul, pentru aplicarea procedurii prevăzute la art. 32, 33 şi 34 din Directiva 2001/83/CE .
    (2) Pentru a promova armonizarea autorizaţiilor de punere pe piaţa a medicamentelor în Uniunea Europeană, Agenţia Naţionala a Medicamentului transmite anual Grupului de coordonare o lista de medicamente pentru care trebuie alcătuit un rezumat armonizat al caracteristicilor produsului.

    ART. 739
    (1) Înainte să fie luată o decizie privind o cerere de autorizare de punere pe piaţa sau de suspendare ori de retragere a unei autorizaţii sau de modificare a termenilor unei autorizaţii de punere pe piaţa considerate necesară, în cazuri speciale, unde sunt implicate interesele Uniunii Europene, în special când este vorba de informaţiile colectate conform cap. X din prezentul titlu, Agenţia Naţionala a Medicamentului, statele membre ale Uniunii Europene sau Comisia Europeană ori solicitantul sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa se adresează Comitetului pentru aplicarea procedurii prevăzute la art. 32, 33 şi 34 din Directiva 2001/83/CE .
    Agenţia Naţionala a Medicamentului, autoritatea competentă a altui stat membru interesat sau Comisia Europeană trebuie să identifice clar problema care este adresată Comitetului spre evaluare şi sa informeze solicitantul sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa.
    Agenţia Naţionala a Medicamentului şi solicitantul sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să furnizeze Comitetului toate informaţiile disponibile despre problema în discuţie.
    (2) În cazul în care solicitarea de arbitraj adresată Comitetului se referă la o gama de medicamente sau la o clasa terapeutică, procedura poate fi limitată la anumite părţi ale autorizaţiei; în acest caz, acelor medicamente li se aplică prevederile art. 743 numai dacă au fost folosite procedurile de autorizare prevăzute în prezenta secţiune.

    ART. 740
    Agenţia Naţionala a Medicamentului, precum şi solicitantul sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa primesc de la Agenţia Europeană a Medicamentelor, în 15 zile de la adoptare, opinia finala a Comitetului împreună cu un raport care prezintă evaluarea medicamentului şi indica motivele pentru concluziile rezultate.
    În cazul unei opinii favorabile acordării sau menţinerii unei autorizaţii de punere pe piaţa a medicamentului în cauza, sunt anexate opiniei următoarele documente:
    a) un proiect al rezumatului caracteristicilor produsului, conform prevederilor art. 708;
    b) orice condiţii ce afectează autorizaţia, în înţelesul art. 32 alin. (4) lit. c) din Directiva 2001/83/CE ;
    c) detalii ale condiţiilor recomandate sau restrictiilor privind siguranţa şi utilizarea efectivă a medicamentului;
    d) textul propus pentru etichetare şi prospect.

    ART. 741
    Agenţia Naţionala a Medicamentului, precum şi solicitantul sau deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa primesc un proiect de decizie însoţit de documentele prevăzute la art. 740 în cazul în care decizia Comisiei Europene este de a elibera autorizaţia de punere pe piaţa; în cazul în care, în mod excepţional, decizia Comisiei Europene nu este în concordanta cu opinia Agenţiei Europene a Medicamentelor, proiectul de decizie trebuie să fie însoţit şi de o explicaţie detaliată a motivelor pentru concluziile rezultate.

    ART. 742
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să formuleze observaţiile scrise privind proiectul de decizie în termen de 22 de zile de la primirea acestuia şi să le transmită la Comisia Europeană. În cazul în care trebuie luată urgent o decizie de către Comisia Europeană, răspunsul trebuie trimis într-un termen mai scurt, stabilit în funcţie de gradul de urgenta identificat.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului are posibilitatea să depună o cerere în scris pentru ca proiectul de decizie să fie discutat într-o intalnire plenara a Comitetului permanent al Comisiei Europene.
    (3) Agenţia Naţionala a Medicamentului acorda sau retrage autorizaţia de punere pe piaţa ori modifica termenii acesteia după cum este necesar pentru a fi în acord cu decizia Comisiei Europene, în termen de 30 de zile după notificare, făcând referire la aceasta decizie. Agenţia Naţionala a Medicamentului informează Comisia Europeană şi Agenţia Europeană a Medicamentelor în consecinţa.

    ART. 743
    Orice cerere din partea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa pentru modificarea unei autorizaţii de punere pe piaţa care a fost acordată conform prevederilor prezentei secţiuni trebuie să fie depusa la Agenţia Naţionala a Medicamentului şi la toate statele membre ale Uniunii Europene care au autorizat anterior medicamentul în cauza.

    ART. 744
    (1) Dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului considera ca, pentru protecţia sănătăţii publice, este necesară modificarea, suspendarea sau retragerea unei autorizaţii de punere pe piaţa care a fost acordată conform prevederilor prezentei secţiuni, Agenţia Naţionala a Medicamentului transmite propunerea către Agenţia Europeană a Medicamentelor pentru aplicarea procedurilor prevăzute la art. 32, 33 şi 34 din Directiva 2001/83/CE .
    (2) Fără a contraveni prevederilor art. 739, în cazuri excepţionale, unde actionarea de urgenta este esenţială pentru protecţia sănătăţii publice, până la adoptarea unei decizii definitive, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate suspenda punerea pe piaţa şi utilizarea medicamentului în cauza pe teritoriul României.
    Agenţia Naţionala a Medicamentului informează Comisia Europeană şi celelalte state membre ale Uniunii Europene nu mai târziu de următoarea zi lucrătoare asupra motivelor pentru acţiunea sa.

    ART. 745
    Agenţia Naţionala a Medicamentului transmite Agenţiei Europene a Medicamentelor informaţiile necesare pentru elaborarea şi publicarea unui raport anual privind utilizarea procedurilor prevăzute în prezenta secţiune.

    ART. 746
    Agenţia Naţionala a Medicamentului transmite Comisiei Europene informaţiile necesare elaborării unui raport privind experienta acumulată pe baza procedurilor descrise în prezenta secţiune.

    ART. 747
    (1) Prevederile art. 737 alin. (4)-(6) şi ale art. 738-742 nu se aplică medicamentelor homeopate prevăzute la art. 711.
    (2) Prevederile art. 736-742 nu se aplică medicamentelor homeopate prevăzute la art. 713 alin. (2).

    CAP. IV
    Fabricaţie şi import
    ART. 748
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca fabricatia medicamentelor pe teritoriul României se efectuează numai de către deţinătorii unei autorizaţii de fabricaţie; aceasta autorizaţie este necesară chiar dacă medicamentele fabricate sunt destinate exclusiv exportului.
    (2) Autorizaţia prevăzută la alin. (1) este necesară atât pentru fabricatia parţială, cat şi totală şi pentru diferite procese de divizare, ambalare sau schimbare a formei de prezentare; cu toate acestea, o astfel de autorizaţie nu este necesară pentru preparare, divizare, schimbare a formei de ambalare sau prezentare atunci când aceste procese sunt efectuate în scopul livrării cu amănuntul, de către farmaciştii din farmacii sau de persoane legal autorizate în România să efectueze astfel de procese.
    (3) Autorizaţia prevăzută la alin. (1) este necesară şi pentru importuri provenite din tari terţe în România; prevederile prezentului capitol şi ale art. 830 se aplică în acelaşi mod pentru astfel de importuri, ca şi pentru fabricaţie.
    (4) Agenţia Naţionala a Medicamentului înaintează la Agenţia Europeană a Medicamentelor o copie a autorizaţiei prevăzute la alin. (1), care este introdusă în baza de date a Uniunii Europene prevăzută la art. 823 alin. (6).

    ART. 749
    (1) Pentru obţinerea autorizaţiei de fabricaţie, solicitantul trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele cerinţe cumulative:
    a) sa specifice medicamentele şi formele farmaceutice care sunt fabricate sau importate şi, de asemenea, locul unde ele sunt fabricate şi/sau controlate;
    b) să aibă la dispoziţie, pentru fabricatia sau importul medicamentelor prevăzute la lit. a), spaţii adecvate şi suficiente, echipament tehnic şi posibilităţi de control în acord cu cerinţele legale ale României în ceea ce priveşte atât fabricarea şi controlul, cat şi depozitarea medicamentelor, conform prevederilor art. 725;
    c) pentru testări speciale, controlul calităţii medicamentului poate fi realizat pe bază de contract încheiat între unitatea de producţie şi unitatea de control, în afară locului de producţie, în unităţi de control autorizate/recunoscute de Agenţia Naţionala a Medicamentului, în baza reglementărilor emise de aceasta şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice;
    d) să aibă la dispoziţie serviciile cel puţin ale unei persoane calificate în sensul prevederilor art. 757.
    (2) Solicitantul trebuie să furnizeze în cererea sa precizări în susţinerea celor declarate potrivit alin. (1).

    ART. 750
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului emite autorizaţia de fabricaţie, care este valabilă 3 ani, numai după ce s-a asigurat de acuratetea informaţiilor furnizate conform prevederilor art. 749 printr-o inspecţie efectuată de inspectorii săi.
    (2) Pentru a se asigura ca cerinţele prevăzute la art. 749 sunt respectate, autorizaţia poate fi condiţionată de îndeplinirea anumitor obligaţii impuse, fie când este acordată autorizaţia, fie la o dată ulterioară.
    (3) Autorizaţia se eliberează numai pentru spaţiile, medicamentele şi formele farmaceutice specificate în cerere.

    ART. 751
    Agenţia Naţionala a Medicamentului ia măsuri adecvate pentru a se asigura ca timpul necesar pentru procedura de acordare a autorizaţiei de fabricaţie nu depăşeşte 90 de zile de la data la care Agenţia Naţionala a Medicamentului a primit solicitarea.

    ART. 752
    Dacă deţinătorul autorizaţiei de fabricaţie cere o schimbare în oricare dintre informaţiile prevăzute la art. 749 alin. (1) lit. a) şi b), timpul necesar pentru procedura în legătură cu aceasta cerere nu trebuie să depăşească 30 de zile; în situaţii excepţionale, această perioadă se poate extinde până la 90 de zile.

    ART. 753
    Agenţia Naţionala a Medicamentului poate cere solicitantului informaţii suplimentare în legătură cu datele furnizate conform art. 749 şi privind persoana calificată prevăzută la art. 757; dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului exercita acest drept, aplicarea termenelor limita prevăzute la art. 751 şi 752 este suspendată până când informaţiile cerute suplimentar sunt furnizate.

    ART. 754
    Deţinătorul unei autorizaţii de fabricaţie este obligat cel puţin:
    a) să aibă la dispoziţie serviciile unui personal care să corespundă cerinţelor legale existente în România atât în ceea ce priveşte fabricatia, cat şi controlul;
    b) sa elimine medicamentele autorizate numai în acord cu legislaţia din România;
    c) sa anunţe în prealabil Agenţia Naţionala a Medicamentului despre orice schimbări doreşte să facă în datele furnizate conform art. 749; în orice situaţie, Agenţia Naţionala a Medicamentului va fi imediat informată dacă persoana calificată prevăzută la art. 757 este înlocuită neasteptat;
    d) să permită inspectorilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului accesul în orice moment în unităţile sale;
    e) să permită persoanei calificate prevăzute la art. 757 să îşi exercite sarcinile sale, de exemplu prin punerea la dispoziţia sa a mijloacelor necesare;
    f) să respecte principiile şi ghidurile de buna practica de fabricaţie pentru medicamente şi sa folosească ca materii prime numai substanţe active care au fost fabricate conform ghidurilor detaliate de buna practica de fabricaţie pentru materiile prime; Agenţia Naţionala a Medicamentului aplica aceste prevederi şi anumitor excipienti, a căror lista, împreună cu condiţiile de aplicare, se transpune prin ordin al ministrului sănătăţii publice după adoptarea unei directive europene.

    ART. 755
    (1) În înţelesul prezentului titlu, fabricarea substanţelor active utilizate ca materii prime include atât fabricarea parţială şi totală sau importul substanţelor active folosite ca materii prime conform părţii I pct. 3.2.1.1 lit. b) din Normele şi protocoalele analitice, farmacotoxicologice şi clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice, cat şi diferitele procese de divizare, ambalare sau prezentare ce preced încorporarea într-un medicament, inclusiv reambalarea sau reetichetarea, asa cum sunt efectuate de un distribuitor de materii prime.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului preia orice amendamente necesare pentru a adapta alin. (1) la noile dezvoltări ştiinţifice şi tehnice identificate şi comunicate de Comitetul permanent al Comisiei Europene.

    ART. 756
    Agenţia Naţionala a Medicamentului aplica prevederile ghidurilor publicate de Comisia Europeană privind forma şi conţinutul autorizaţiei prevăzute la art. 748 alin. (1), ale rapoartelor prevăzute la art. 823 alin. (3), forma şi conţinutul certificatului de buna practica de fabricaţie prevăzut la art. 823 alin. (5).

    ART. 757
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca deţinătorul autorizaţiei de fabricaţie are permanent şi continuu la indemana serviciile cel puţin ale unei persoane calificate conform condiţiilor prevăzute la art. 758, responsabilă în particular de îndeplinirea sarcinilor prevăzute la art. 760.
    (2) Dacă deţinătorul autorizaţiei de fabricaţie îndeplineşte personal condiţiile prevăzute la art. 758, acesta poate să îşi asume responsabilitatea prevăzută la alin. (1).

    ART. 758
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca persoana calificată prevăzută la art. 757 îndeplineşte condiţiile de calificare prevăzute la alin. (2)-(8).
    (2) O persoana calificată trebuie să deţină o diploma, certificat sau alta dovada de calificare oficială dobandita la terminarea unor studii universitare ori a unui curs recunoscut ca echivalent de către România, pe o perioadă de cel puţin 4 ani de studii teoretice şi practice în una dintre următoarele discipline ştiinţifice: farmacie, medicina, medicina veterinara, chimie, chimie şi tehnologie farmaceutica, biologie.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), durata minima a cursurilor universitare poate fi de 3 ani şi jumătate acolo unde cursul este urmat de o perioadă de formare teoretică şi practica de cel puţin un an şi incluzând o perioadă de practica într-o farmacie de circuit deschis de cel puţin 6 luni, coroborate cu un examen de nivel universitar.
    (4) Dacă doua cursuri universitare sau doua cursuri recunoscute de România ca fiind echivalente coexista în România şi dacă unul dintre acestea se extinde pe mai mult de 4 ani, iar celălalt peste 3 ani, cursul de 3 ani finalizat cu o diploma, certificat sau alte dovezi de calificare oficiale dobândite la terminarea unui curs universitar ori a unui curs echivalent recunoscut se considera ca îndeplineşte condiţia de durata prevăzută la alin. (3), în condiţiile în care diplomele, certificatele sau alte dovezi de calificare oficiale dobândite la completarea ambelor cursuri sunt recunoscute ca şi cursuri echivalente de către România.
    (5) Cursul trebuie să includă studii teoretice şi practice în cel puţin următoarele domenii de baza:
    a) fizica experimentala;
    b) chimie generală şi anorganica;
    c) chimie organică;
    d) chimie analitica;
    e) chimie farmaceutica, inclusiv analiza medicamentelor;
    f) biochimie generală şi aplicată (medicală);
    g) fiziologie;
    h) microbiologie;
    i) farmacologie;
    j) tehnologie farmaceutica;
    k) toxicologie;
    l) farmacognozie (studiul compoziţiei şi efectelor substanţelor active naturale de origine vegetala şi animala).
    Studiile în aceste domenii trebuie să fie echilibrate şi să permită persoanei în cauza sa îndeplinească obligaţiile specificate la art. 760.
    (6) În ceea ce priveşte anumite diplome, certificate sau alte dovezi de calificare oficială prevăzute la alin. (2), care nu îndeplinesc criteriile prevăzute la alin. (2)-(5), Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca persoana în cauza produce dovezi de cunoştinţe adecvate ale subiectelor în discuţie.
    (7) Persoana calificată trebuie să aibă experienta practica timp de cel puţin 2 ani în una sau mai multe unităţi autorizate pentru fabricarea medicamentelor, în activităţi de analiza calitativă a medicamentelor şi de analiza cantitativă a substanţelor active, precum şi alte teste şi verificări necesare pentru asigurarea calităţii medicamentelor.
    (8) Durata experienţei practice poate fi redusă cu un an dacă studiile universitare durează cel puţin 5 ani, şi cu un an şi jumătate dacă studiile universitare durează cel puţin 6 ani.

    ART. 759
    (1) O persoana angajata în activităţile persoanei la care se face referire în art. 757 de la momentul aplicării Directivei 75/319/CEE privind armonizarea prevederilor legale, reglementărilor şi măsurilor administrative cu privire la medicamentele brevetate, într-un stat membru al Uniunii Europene, fără a îndeplini prevederile art. 758 poate continua acele activităţi în cadrul Uniunii Europene.
    (2) Deţinătorul unei diplome, certificat sau alta dovada de calificare oficială acordată la terminarea unui curs universitar ori a unui curs recunoscut ca echivalent de România într-o disciplina ştiinţifică care îi permite să se angajeze în activităţile persoanei la care se face referire în art. 757, conform legilor statului respectiv poate, dacă a început cursul înainte de 21 mai 1975, să fie considerat ca şi calificat să efectueze în acel stat sarcinile persoanei la care se face referire în art. 757, cu condiţia ca aceasta sa fi fost anterior angajata în activităţile următoare, cu cel puţin 2 ani înainte de 21 mai 1985, în una sau mai multe unităţi autorizate pentru fabricaţie: supravegherea producţiei şi/sau analiza calitativă şi cantitativă a substanţelor active şi teste sau verificări necesare pentru asigurarea calităţii medicamentelor sub directa autoritate a persoanei la care se face referire în art. 757.
    (3) Dacă persoana în cauza a dobândit experienta practica menţionată la alin. (2) înainte de 21 mai 1965, încă un an de experienta practica conform condiţiilor prevăzute la alin. (2) trebuie să fie completat imediat înainte de a se angaja în astfel de activităţi.

    ART. 760
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca persoana calificată la care se face referire în art. 757, fără a prejudicia relaţia cu deţinătorul autorizaţiei de fabricaţie, este responsabilă, în contextul procedurilor prevăzute la art. 761, pentru următoarele:
    a) în cazul medicamentelor fabricate în România, ca fiecare serie de medicament a fost fabricata şi verificata în acord cu legile în vigoare în România şi în acord cu cerinţele autorizaţiei de punere pe piaţa;
    b) în cazul medicamentelor provenind din tari terţe, indiferent dacă medicamentul a fost fabricat în Uniunea Europeană, ca fiecare serie de produs a fost supusă într-un stat membru unei analize calitative complete, unei analize cantitative cel puţin a tuturor substanţelor active şi a oricăror alte teste sau verificări necesare pentru asigurarea calităţii medicamentelor conform cerinţelor autorizaţiei de punere pe piaţa.
    Seriile de medicamente care au fost supuse unor astfel de controale într-un stat membru vor fi exceptate de la controale dacă sunt puse pe piaţa în România, însoţite de rapoartele de control semnate de persoana calificată.
    (2) În cazul medicamentelor importate dintr-o ţara terta, dacă au fost făcute aranjamente adecvate de către Uniunea Europeană cu ţara exportatoare pentru asigurarea ca fabricantul medicamentului aplica standarde de buna practica de fabricaţie cel puţin echivalente cu cele stabilite de Uniunea Europeană şi controalele menţionate la alin. (1) lit. b) au fost efectuate în ţara exportatoare, persoana calificată poate fi absolvită de responsabilitatea de a efectua aceste controale.
    (3) În toate cazurile şi în special dacă medicamentele sunt puse pe piaţa, persoana calificată trebuie să certifice într-un registru sau într-un document echivalent destinat acestui scop ca fiecare serie de produs satisface prevederile prezentului articol; registrul sau documentul echivalent trebuie actualizat permanent cu operaţiunile efectuate, trebuie să fie la dispoziţia inspectorilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi trebuie să fie păstrat o perioadă de cel puţin 5 ani.

    ART. 761
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului asigura, prin mijloace administrative adecvate, respectarea de către persoanele calificate la care se face referire în art. 757 a obligaţiilor ce le revin.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului dispune suspendarea temporară a unei astfel de persoane la începerea procedurilor administrative sau disciplinare împotriva sa pentru neîndeplinirea obligaţiilor sale.

    ART. 762
    Prevederile prezentului capitol se aplică şi medicamentelor homeopate.

    CAP. V
    Etichetare şi prospect
    ART. 763
    Pe ambalajul secundar al medicamentului sau, în cazul în care nu exista ambalaj secundar, pe ambalajul primar trebuie să apară următoarele informaţii:
    a) denumirea medicamentului urmată de concentraţie şi de forma farmaceutica şi, dacă este cazul, precizarea dacă este destinat sugarilor, copiilor ori adulţilor; dacă produsul conţine până la 3 substanţe active, va fi inclusă denumirea comuna internationala (DCI) sau, dacă nu exista, denumirea comuna;
    b) substantele active exprimate calitativ şi cantitativ pe unitate de doza sau în funcţie de forma de administrare pentru un volum sau o greutate dat/data, folosind denumirile lor comune;
    c) forma farmaceutica şi conţinutul pe masa, volum sau pe numărul de doze al medicamentului;
    d) o lista cu excipientii cunoscuţi ca având activitate sau efect propriu şi incluşi în ghidul detaliat publicat ca urmare a prevederilor art. 775; în cazul medicamentelor injectabile, topice sau de uz oftalmic, toţi excipientii trebuie declaraţi;
    e) modul de administrare şi, dacă este cazul, calea de administrare; se lasă spaţiu pentru indicarea dozei prescrise;
    f) o atenţionare specială privind faptul ca medicamentul nu trebuie păstrat la indemana şi vederea copiilor;
    g) o atenţionare specială, dacă este necesară, pentru medicament, alta decât cea menţionată la lit. f);
    h) data de expirare în termeni clari (luna/an);
    i) condiţii speciale de păstrare, dacă este cazul;
    j) precautii speciale privind eliminarea medicamentelor neutilizate sau a reziduurilor provenite din medicamente, dacă este cazul, precum şi referinţe la orice sistem adecvat de colectare existent;
    k) numele şi adresa deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa şi, unde este cazul, numele reprezentantului desemnat de deţinător sa îl reprezinte;
    l) numărul autorizaţiei de punere pe piaţa a medicamentului;
    m) numărul seriei de fabricaţie;
    n) în cazul medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală, instrucţiunile de utilizare.

    ART. 764
    (1) Informaţiile prevăzute la art. 763, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) şi (3) ale prezentului articol, trebuie să fie înscrise pe ambalajele primare.
    (2) Cel puţin următoarele informaţii trebuie să apară pe blisterele introduse într-un ambalaj secundar care corespunde cerinţelor prevăzute la art. 763 şi 772:
    - denumirea medicamentului conform art. 763 lit. a);
    - numele deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa;
    - data de expirare;
    - numărul seriei de fabricaţie.
    (3) Cel puţin următoarele informaţii trebuie să apară pe ambalajele primare de mici dimensiuni, pe care informaţiile prevăzute la art. 763 şi 772 nu pot fi prezentate:
    - denumirea medicamentului conform art. 763 lit. a) şi, dacă este necesar, calea de administrare;
    - modul de administrare;
    - data de expirare;
    - numărul seriei de fabricaţie;
    - conţinutul raportat la masa, volum sau la unitatea de doza.

    ART. 765
    Informaţiile prevăzute la art. 763, 764 şi 772 trebuie astfel inscriptionate încât să fie uşor de citit, clare şi sa nu poată fi şterse.

    ART. 766
    (1) Denumirea medicamentului, conform art. 763 lit. a), trebuie inscripţionată pe ambalaj şi în format Braille.
    (2) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să se asigure ca informaţiile din prospect sunt disponibile, la cererea organizaţiilor pacientilor, în formate adecvate pentru nevăzători şi pentru cei cu deficit de vedere.

    ART. 767
    (1) Cu respectarea prevederilor art. 770, Agenţia Naţionala a Medicamentului cere utilizarea unor forme de etichetare a medicamentului care permit indicarea:
    - statutului legal pentru eliberare către pacient, conform prevederilor cap. VI;
    - elementelor de identificare şi autentificare.
    (2) Pentru medicamentele autorizate prin procedura centralizata, în vederea aplicării prevederilor prezentului articol, Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să aplice ghidul detaliat la care se face referire în art. 775.

    ART. 768
    Includerea în ambalajul tuturor medicamentelor a unui prospect este obligatorie, cu excepţia cazului în care toate informaţiile prevăzute la art. 769 şi 772 sunt direct inscriptionate pe ambalajul secundar sau primar.

    ART. 769
    (1) Prospectul este întocmit în acord cu rezumatul caracteristicilor produsului şi include o serie de informaţii, în următoarea ordine:
    a) pentru identificarea medicamentului:
    (i) denumirea medicamentului urmată de concentraţia şi forma farmaceutica şi, dacă este cazul, menţiunea dacă este destinat sugarilor, copiilor sau adulţilor; denumirea comuna este inclusă dacă medicamentul conţine o singura substanţa activa şi dacă denumirea este inventata;
    (îi) grupa farmacoterapeutica sau tipul de activitate farmacoterapeutica în termeni uşor de înţeles pentru pacient;
    b) indicaţiile terapeutice;
    c) o enumerare a informaţiilor care sunt necesare înainte de administrarea medicamentului:
    (i) contraindicatii;
    (îi) precautii privind administrarea produsului;
    (iii) interactiuni cu alte medicamente sau alte forme de interactiuni (de exemplu: alcool, tutun, alimente) care pot influenţa acţiunea medicamentului;
    (iv) atenţionari speciale;
    d) instrucţiuni necesare şi uzuale pentru utilizarea corecta a medicamentului, în special:
    (i) doza recomandată;
    (îi) modul şi, dacă este cazul, calea de administrare;
    (iii) frecventa administrării, specificându-se, dacă este cazul, momentul potrivit la care medicamentul poate sau trebuie să fie administrat;
    şi, dacă este cazul, în funcţie de natura medicamentului:
    (iv) durata tratamentului, dacă aceasta trebuie să fie limitată;
    (v) măsurile care trebuie luate în cazul unei supradoze (precum evaluarea simptomelor, proceduri de urgenta);
    (vi) măsurile care trebuie luate în cazul în care una sau mai multe doze nu au fost administrate;
    (vii) precautii, dacă este cazul, privind riscurile întreruperii tratamentului;
    (viii) o recomandare specială de a consulta medicul sau farmacistul, după caz, pentru orice clarificare a utilizării medicamentului;
    e) o descriere a reacţiilor adverse care pot să apară în timpul utilizării normale a medicamentului şi, dacă este cazul, măsurile care trebuie luate; pacientul este invitat în mod expres sa comunice medicului sau farmacistului orice reactie adversa aparuta, care nu este menţionată în prospect;
    f) o referire la data de expirare înscrisă pe ambalaj, cu:
    (i) o atenţionare privind utilizarea medicamentului numai până la data de expirare;
    (îi) precautii speciale de păstrare, dacă este cazul;
    (iii) o atenţionare referitoare la modificările care pot fi constatate de utilizator în situaţia deteriorării vizibile a produsului, dacă este cazul;
    (iv) compozitia calitativă completa (substanţe active şi excipienti) şi compozitia cantitativă în substanţe active, folosindu-se denumiri comune, pentru fiecare forma de prezentare a medicamentului;
    (v) pentru fiecare forma de prezentare a produsului, forma farmaceutica şi conţinutul în masa, volum sau unităţi de doza;
    (vi) numele şi adresa deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa şi, unde este cazul, numele reprezentanţilor desemnaţi în România;
    (vii) numele şi adresa fabricantului;
    g) în cazul în care medicamentul este autorizat conform art. 736-747 sub denumiri diferite în statele membre interesate, o lista a denumirilor autorizate în fiecare stat membru al Uniunii Europene;
    h) data ultimei revizuiri a prospectului.
    (2) Enumerarea stabilită la alin. (1) lit. c):
    a) trebuie să ia în considerare situaţia particulară a anumitor categorii de utilizatori (copii, femei gravide sau lauze, bătrâni, persoane cu condiţii patologice specifice);
    b) trebuie să menţioneze, dacă este cazul, posibile efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje;
    c) trebuie să prevadă acei excipienti a căror cunoaştere este necesară pentru utilizarea eficienta şi în siguranţa a medicamentului şi care sunt incluşi în ghidul detaliat publicat conform prevederilor art. 775.
    (3) Prospectul reflecta rezultatele consultărilor cu grupuri-ţinta de pacienti pentru a se asigura ca este lizibil, clar şi uşor de folosit.

    ART. 770
    Agenţia Naţionala a Medicamentului nu poate interzice sau împiedica punerea pe piaţa a medicamentelor pe teritoriul României pe motive legate de etichetare ori prospect, dacă acestea corespund prevederilor prezentului capitol.

    ART. 771
    (1) Odată cu depunerea cererii pentru autorizarea de punere pe piaţa trebuie depuse la Agenţia Naţionala a Medicamentului una sau mai multe machete ale ambalajului secundar şi ale ambalajului primar ale medicamentului, împreună cu proiectul prospectului; rezultatele evaluărilor efectuate în cooperare cu grupul de pacienti-ţinta sunt, de asemenea, furnizate Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului refuza autorizarea de punere pe piaţa dacă etichetarea sau prospectul nu corespunde prevederilor prezentului capitol sau nu corespunde informaţiilor enumerate în rezumatul caracteristicilor produsului.
    (3) Toate propunerile de modificare a etichetarii sau a prospectului prevăzute în prezentul capitol, care nu au legătură cu rezumatul caracteristicilor produsului, sunt depuse la Agenţia Naţionala a Medicamentului; dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului nu s-a opus unei propuneri de modificare în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, solicitantul poate opera modificarea.
    (4) Faptul ca Agenţia Naţionala a Medicamentului nu refuza o autorizare de punere pe piaţa în situaţia descrisă la alin. (2) sau o modificare a etichetarii conform alin. (3) nu diminuează responsabilitatea generală a fabricantului şi a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa.

    ART. 772
    Ambalajul secundar şi ambalajul primar pot include simboluri sau pictograme concepute pentru a clarifica anumite informaţii menţionate la art. 763 şi la art. 769 alin. (1) şi alte informaţii compatibile cu rezumatul caracteristicilor produsului care sunt utile pentru pacient, cu excluderea oricărui element de natura publicitara.

    ART. 773
    (1) Informaţiile conţinute în etichetare, prevăzute la art. 763, 769 şi 772, trebuie să fie în limba română, ceea ce nu împiedica inscriptionarea acestor informaţii în mai multe limbi, cu condiţia ca în toate limbile folosite să apară aceleaşi informaţii.
    În cazul anumitor medicamente orfane, informaţiile enumerate la art. 763 pot, la o cerere justificată, să apară numai în una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.
    (2) Prospectul trebuie să fie scris şi conceput spre a fi clar şi uşor de înţeles, permitand utilizatorilor sa acţioneze corespunzător, când este cazul, cu ajutorul profesionistilor din domeniul sănătăţii; prospectul trebuie să fie clar lizibil în limba română.
    Prevederile primei teze nu împiedica prospectul să fie inscripţionat în mai multe limbi, cu condiţia ca în toate limbile folosite să apară aceleaşi informaţii.
    (3) Dacă medicamentul nu este destinat eliberării directe către pacient, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate acorda exceptarea de la obligaţia prezentei anumitor informaţii pe eticheta şi în prospect şi de la obligaţia ca prospectul să fie în limba română.

    ART. 774
    Dacă prevederile prezentului capitol nu sunt respectate de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa şi notificarea adresată de către Agenţia Naţionala a Medicamentului acestuia a rămas fără efect, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate suspenda autorizaţia de punere pe piaţa până când etichetarea şi prospectul medicamentului în cauza se conformează cerinţelor prezentului capitol.

    ART. 775
    Agenţia Naţionala a Medicamentului participa la consultări organizate de Comisia Europeană cu statele membre ale Uniunii Europene şi cu părţile interesate, în vederea întocmirii unui ghid detaliat, privind în special:
    a) formularea unor atenţionari speciale pentru anumite categorii de medicamente;
    b) informaţii speciale pentru medicamentele care se eliberează fără prescripţie medicală;
    c) lizibilitatea informaţiilor de pe eticheta şi prospect;
    d) metodele de identificare şi autentificare a medicamentelor;
    e) lista excipientilor care trebuie să apară pe eticheta medicamentului şi modul în care aceşti excipienti trebuie să fie indicaţi;
    f) prevederile armonizate pentru implementarea art. 57 din Directiva 2001/83/CE .
    Agenţia Naţionala a Medicamentului aplica prevederile acestui ghid detaliat.

    ART. 776
    (1) Ambalajul secundar de carton şi recipientul medicamentelor conţinând radionuclizi trebuie să fie etichetate conform reglementărilor pentru transportul în siguranţa al materialelor radioactive stabilite de Agenţia Internationala pentru Energie Atomica; în plus, eticheta trebuie să corespundă şi prevederilor alin. (2) şi (3).
    (2) Eticheta de pe ecranul protector trebuie să includă informaţiile menţionate la art. 763; în plus, eticheta de pe ecranul protector trebuie să explice în amănunt codificarile utilizate pe flacon şi sa indice, unde este cazul, pentru un moment şi o dată anume, cantitatea de radioactivitate pe doza sau pe flacon şi numărul de capsule sau, pentru lichide, numărul de mililitri din recipient.
    (3) Flaconul este etichetat cu următoarele informaţii:
    - numele sau codul medicamentului, inclusiv numele sau simbolul chimic al radionuclidului;
    - numărul de identificare al seriei şi data de expirare;
    - simbolul internaţional pentru radioactivitate;
    - numele şi adresa fabricantului;
    - cantitatea de radioactivitate conform prevederilor alin. (2).

    ART. 777
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să se asigure ca în ambalajul medicamentelor radiofarmaceutice, generatorilor de radionuclizi, kiturilor (truselor) sau precursorilor radionuclidici este introdus un prospect amănunţit incluzând instrucţiunile de utilizare.
    (2) Textul prospectului menţionat la alin. (1) trebuie să fie elaborat conform prevederilor art. 769; în plus, prospectul trebuie să includă orice alte precautii care trebuie luate de utilizator în timpul preparării şi administrării medicamentului şi precautii speciale pentru eliminarea ambalajului şi a conţinutului neutilizat.

    ART. 778
    Fără a contraveni prevederilor art. 779, medicamentele homeopate trebuie să fie etichetate în acord cu prevederile prezentului capitol şi sa conţină o menţiune pe eticheta asupra naturii lor homeopate, într-o formă clara şi lizibila.

    ART. 779
    În plus faţă de menţiunea clara a cuvintelor "medicament homeopat", eticheta şi, unde este cazul, prospectul pentru medicamentele prevăzute la art. 711 alin. (1) poarta exclusiv următoarele informaţii:
    - denumirea ştiinţifică a susei sau a suselor urmată de gradul de dilutie, folosindu-se simbolurile farmacopeii utilizate conform art. 695 pct. 4; dacă medicamentul homeopat este alcătuit din două sau mai multe suse, denumirea ştiinţifică a suselor pe eticheta poate fi suplimentata cu o denumire inventata;
    - numele şi adresa deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa şi, după caz, numele fabricantului;
    - modul de administrare şi, dacă este cazul, calea de administrare;
    - data de expirare, în termeni clari (luna, an);
    - forma farmaceutica;
    - conţinutul formei de prezentare destinate vânzării;
    - precautii speciale de păstrare, dacă exista;
    - o atenţionare specială, dacă este necesară;
    - numărul seriei de fabricaţie;
    - numărul autorizaţiei de punere pe piaţa;
    - "medicament homeopat fără indicaţii terapeutice aprobate";
    - o atenţionare care îl sfatuieste pe utilizator sa consulte un medic dacă simptomele persista.

    CAP. VI
    Clasificarea medicamentelor
    ART. 780
    (1) La eliberarea autorizaţiilor de punere pe piaţa, Agenţia Naţionala a Medicamentului specifică clasificarea medicamentelor în:
    - medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală;
    - medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală.
    În acest scop, se aplică criteriile prevăzute la art. 781 alin. (1).
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului stabileşte subcategorii pentru medicamentele eliberate numai cu prescripţie medicală, după cum urmează:
    a) medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală care se retine în farmacie (nu se reînnoieşte) sau care nu se retine în farmacie (se poate reînnoi);
    b) medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală specială;
    c) medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală restrictiva, rezervate pentru utilizarea în anumite domenii specializate.

    ART. 781
    (1) Medicamentele se eliberează cu prescripţie medicală dacă:
    - prezintă un pericol direct ori indirect, chiar în cazul utilizării corecte, dacă sunt folosite fără supraveghere medicală; sau
    - sunt utilizate frecvent şi în mare măsura incorect şi ca atare pot prezenta un pericol direct ori indirect pentru sănătatea umană; sau
    - conţin substanţe ori preparate ale acestora ale căror activitate şi/sau reactii adverse necesita investigaţii aprofundate; sau
    - sunt prescrise în mod normal de medic pentru a fi administrate parenteral.
    (2) La stabilirea subcategoriilor se iau în considerare următorii factori:
    - medicamentul conţine, într-o cantitate care nu este exceptată, o substanţa clasificata ca stupefiant sau psihotrop în înţelesul convenţiilor internaţionale în vigoare, precum convenţiile Naţiunilor Unite din 1961 şi 1974; sau
    - medicamentul poate, dacă este utilizat incorect, să prezinte un risc de abuz medicamentos, sa conducă la dependenta ori să fie utilizat în scopuri ilegale; sau
    - medicamentul conţine o substanţa care, prin noutate sau prin proprietăţile specifice, ca măsura de precautie, poate fi considerată ca aparţine grupului prevăzut la punctul anterior.
    (3) La stabilirea subcategoriilor pentru medicamentele supuse prescrierii restrictive se iau în considerare următorii factori:
    - medicamentul, datorită caracteristicilor sale farmaceutice sau noutatii sale ori intereselor pentru sănătatea publică, poate fi utilizat numai în spital;
    - medicamentul este utilizat în tratamentul bolilor care trebuie să fie diagnosticate în spital sau în instituţii care deţin echipamente de diagnosticare adecvate, chiar dacă administrarea şi continuarea tratamentului pot fi efectuate în altă parte; sau
    - medicamentul este destinat utilizării în ambulatoriu, dar utilizarea sa poate provoca reactii adverse grave necesitand o prescripţie medicală întocmită de un specialist şi o supraveghere specială de-a lungul tratamentului.
    (4) Agenţia Naţionala a Medicamentului poate renunţa la aplicarea alin. (1), (2) şi (3) ţinând cont de:
    a) doza unica maxima, doza maxima zilnica, concentraţia, forma farmaceutica, anumite tipuri de ambalaje; şi/sau
    b) alte circumstanţe de utilizare specificate.
    (5) Dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului nu desemnează medicamente în subcategoriile menţionate la art. 780 alin. (2), trebuie să ia în considerare criteriile prevăzute la alin. (2) şi (3) pentru a stabili dacă un medicament este clasificat ca medicament eliberat numai cu prescripţie medicală.

    ART. 782
    Medicamentele care se eliberează fără prescripţie medicală sunt acelea care nu se încadrează în criteriile stabilite la art. 781.

    ART. 783
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului întocmeşte o lista a medicamentelor care se eliberează cu prescripţie medicală pe teritoriul României specificand, dacă este cazul, categoria clasificarii; aceasta lista se actualizează anual.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului elaborează anual Nomenclatorul cuprinzând medicamentele autorizate de punere pe piaţa în România, precizând pentru fiecare medicament clasificarea pentru eliberare.

    ART. 784
    Agenţia Naţionala a Medicamentului analizează orice aspecte noi care îi sunt aduse la cunoştinţa şi, după caz, modifica clasificarea unui medicament prin aplicarea criteriilor enumerate la art. 781.

    ART. 785
    Dacă a fost autorizata o schimbare a clasificarii unui medicament pe baza unor teste preclinice sau studii clinice semnificative, Agenţia Naţionala a Medicamentului nu trebuie să se refere la rezultatele acestor teste sau studii în cazul evaluării unei cereri depuse de către alt solicitant sau deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţa pentru schimbarea clasificarii aceleiaşi substanţe, timp de un an de la autorizarea modificării iniţiale.

    ART. 786
    Anual, Agenţia Naţionala a Medicamentului comunică Comisiei Europene şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene schimbările ce au fost făcute în lista la care se face referire în art. 783.

    CAP. VII
    Distribuţia angro a medicamentelor
    ART. 787
    (1) Cu respectarea prevederilor art. 700, Ministerul Sănătăţii Publice ia toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura ca numai medicamentele pentru care a fost acordată o autorizaţie de punere pe piaţa conform prevederilor prezentului titlu sunt distribuite pe teritoriul României.
    (2) Cu respectarea prevederilor art. 700, Ministerul Sănătăţii Publice ia toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura ca numai medicamentele pentru care a fost acordată o autorizaţie de punere pe piaţa conform prevederilor prezentului titlu şi prin procedura centralizata sunt distribuite pe teritoriul României.
    (3) Distribuţia angro şi depozitarea medicamentelor se efectuează numai pentru medicamente care au autorizaţii de punere pe piaţa eliberate:
    a) de Comisia Europeană, conform procedurii centralizate; sau
    b) de Agenţia Naţionala a Medicamentului, conform prevederilor prezentului titlu.
    (4) Orice distribuitor care nu este deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa şi care importa un medicament dintr-un stat membru al Uniunii Europene trebuie să notifice intenţia sa deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului; pentru medicamentele care nu au fost autorizate prin procedura centralizata, notificarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului se face fără a contraveni procedurilor suplimentare prevăzute în legislaţia din România.

    ART. 788
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca distribuţia angro de medicamente se face de către posesorii unei autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii de distribuitor angro de medicamente, care precizează sediul pentru care este valabilă.
    (2) Dacă persoanele autorizate sa elibereze medicamentele către populaţie pot, conform legislaţiei naţionale, să se angajeze şi în distribuţie angro, aceste persoane trebuie să fie autorizate conform alin. (1).
    (3) Deţinerea unei autorizaţii de fabricaţie include şi autorizarea pentru distribuţia angro a medicamentelor acoperite de acea autorizaţie; deţinerea unei autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii de distribuţie angro de medicamente nu exceptează deţinătorul de la obligaţia de a deţine o autorizaţie de fabricaţie şi de a se supune condiţiilor stabilite în acest sens, chiar dacă activitatea de fabricaţie sau de import este secundară.
    (4) La cererea Comisiei Europene sau a unui stat membru al Uniunii Europene, Ministerul Sănătăţii Publice trebuie să furnizeze toate informaţiile adecvate privind autorizaţiile individuale pe care le-a eliberat conform alin. (1).
    (5) Verificările persoanelor autorizate pentru desfăşurarea activităţii de distribuţie angro de medicamente şi inspecţia spaţiilor lor se efectuează sub responsabilitatea Ministerului Sănătăţii Publice.
    (6) Ministerul Sănătăţii Publice suspenda sau retrage autorizaţia prevăzută la alin. (1) dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile de autorizare; Ministerul Sănătăţii Publice informează despre aceasta statele membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană.
    (7) Dacă Ministerul Sănătăţii Publice considera ca deţinătorul unei autorizaţii acordate de un stat membru al Uniunii Europene conform prevederilor art. 77 alin. (1) din Directiva 2001/83/CE nu mai îndeplineşte condiţiile de autorizare, informează despre aceasta Comisia Europeană şi statul membru implicat; acesta din urma ia toate măsurile necesare şi informează Comisia Europeană şi Ministerul Sănătăţii Publice asupra deciziilor luate şi a motivelor care stau la baza acestor decizii.
    (8) Ministerul Sănătăţii Publice, prin inspectorii direcţiei de specialitate, inspecteaza şi unităţile de distribuţie en detail.
    (9) Inspectorii direcţiei de specialitate din Ministerul Sănătăţii Publice şi inspectorii Agenţiei Naţionale a Medicamentului pot preleva probe de la unităţile de distribuţie în vederea efectuării de analize de laborator.
    (10) Contravaloarea probelor prelevate şi costul analizelor efectuate se suporta conform art. 823 alin. (1) lit. b).

    ART. 789
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice se asigura ca timpul necesar pentru desfăşurarea procedurii de examinare a cererilor pentru autorizarea de distribuţie nu depăşeşte 90 de zile de la data primirii cererii de către acesta.
    (2) Ministerul Sănătăţii Publice poate cere solicitantului, dacă este necesar, sa furnizeze toate informaţiile privind condiţiile de autorizare.
    (3) Dacă Ministerul Sănătăţii Publice constata că nu sunt furnizate toate informaţiile conform alin. (2), perioada prevăzută la alin. (1) este suspendată până când datele cerute vor fi furnizate.

    ART. 790
    Pentru a obţine o autorizaţie de distribuţie, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime:
    a) trebuie să aibă spaţii, instalaţii şi echipamente potrivite şi adecvate pentru asigurarea conservării şi distribuţiei medicamentelor;
    b) trebuie să aibă personal şi, în particular, o persoană calificată desemnată ca responsabil, indeplinind condiţiile prevăzute în legislaţia din România;
    c) trebuie să poată îndeplini obligaţiile prevăzute la art. 791.

    ART. 791
    Deţinătorii autorizaţiei de distribuţie trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe minime:
    a) să permită accesul la spaţiile, instalaţiile şi echipamentele prevăzute la art. 790 lit. a) persoanelor responsabile cu inspecţia acestora;
    b) să îşi constituie stocurile de medicamente numai de la persoane care, la rândul lor, deţin o autorizaţie de distribuţie sau sunt exceptate de la obţinerea unei astfel de autorizaţii conform prevederilor art. 788 alin. (3);
    c) sa furnizeze medicamentele numai persoanelor care, la rândul lor, deţin o autorizaţie de distribuţie angro sau sunt autorizate de Ministerul Sănătăţii Publice sa furnizeze medicamente către populaţie în România;
    d) să aibă un plan de urgenta care să asigure implementarea efectivă a oricărei retrageri de pe piaţa ordonată de Agenţia Naţionala a Medicamentului sau efectuată în cooperare cu fabricantul ori cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa pentru medicamentul în cauza;
    e) sa păstreze evidenta fie în forma facturilor de vânzare/cumpărare, fie pe calculator, fie în orice formă, consemnand pentru orice tranzacţie următoarele informaţii:
    - data operaţiunii efectuate;
    - denumirea medicamentului, numele şi ţara de origine ale fabricantului;
    - modul de prezentare, forma farmaceutica, concentraţia substanţelor active, mărimea ambalajului;
    - seria şi data expirării;
    - certificatul de calitate şi/sau buletinul de analiza, după caz;
    - cantitatea primită sau furnizată;
    - numele şi adresa furnizorului sau ale destinatarului, după caz;
    f) sa ţină la dispoziţia Ministerului Sănătăţii Publice evidenta prevăzută la lit. e), în scopul inspecţiilor, pentru o perioadă de 5 ani;
    g) să respecte principiile şi ghidurile de buna practica de distribuţie pentru medicamente, conform prevederilor art. 795.

    ART. 792
    (1) În ceea ce priveşte furnizarea de medicamente către farmacisti şi persoanele autorizate sa elibereze medicamente către populaţie, Ministerul Sănătăţii Publice nu trebuie să aplice unui deţinător de autorizaţie de distribuţie acordată de alt stat membru al Uniunii Europene nici o obligaţie, în special obligaţii de serviciu public, mai restrictiva decât cele aplicate persoanelor autorizate să efectueze activităţi echivalente în România.
    (2) Deţinătorul unei autorizaţii de punere pe piaţa pentru un medicament şi distribuitorii acelui medicament pus efectiv pe piaţa în România asigura, în limitele responsabilităţilor lor, stocuri adecvate şi continue din acel medicament către farmacii şi persoanele autorizate sa furnizeze medicamente, astfel încât nevoile pacientilor din România să fie acoperite.
    (3) Măsurile pentru implementarea prevederilor prezentului articol trebuie să fie justificate prin protecţia sănătăţii publice şi să fie proporţionale cu obiectivele acestei protecţii, conform regulilor Tratatului Uniunii Europene, în special cele privind libera circulaţie a mărfurilor şi concurenta.

    ART. 793
    (1) Pentru toate furnizarile de medicamente către o persoană autorizata sa furnizeze medicamente către populaţie în România, distribuitorul angro autorizat trebuie să emita un document însoţitor care indica:
    - data;
    - numele şi forma farmaceutica ale medicamentului;
    - cantitatea furnizată;
    - numele şi adresa furnizorului şi destinatarului.
    (2) Ministerul Sănătăţii Publice ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca persoanele autorizate sa furnizeze medicamente către populaţie pot furniza informaţiile necesare pentru trasabilitatea caii de distribuţie a fiecărui medicament.

    ART. 794
    Prevederile prezentului capitol nu împiedica aplicarea unor cerinţe mai restrictive în legătură cu distribuţia angro de:
    - substanţe stupefiante şi psihotrope pe teritoriul României;
    - medicamente derivate din sânge;
    - medicamente imunologice;
    - medicamente radiofarmaceutice.

    ART. 795
    Ministerul Sănătăţii Publice are obligaţia de a urmări aplicarea ghidurilor de buna practica de distribuţie publicate de Comisia Europeană.

    ART. 796
    Prezentul capitol se aplică şi pentru medicamentele homeopate.

    CAP. VIII
    Publicitatea
    ART. 797
    (1) În înţelesul prezentului capitol, publicitatea pentru medicamente include orice mod de informare prin contact direct (sistemul "door-to-door"), precum şi orice formă de promovare destinată sa stimuleze prescrierea, distribuirea, vânzarea sau consumul de medicamente; publicitatea pentru medicamente va include în special:
    - publicitatea pentru medicamente destinată publicului larg;
    - publicitatea pentru medicamente destinată persoanelor calificate sa prescrie sau sa distribuie medicamente;
    - vizite ale reprezentanţilor medicali la persoane calificate sa prescrie medicamente;
    - furnizarea de mostre;
    - stimularea prescrierii sau distribuirii medicamentelor prin oferirea, promiterea ori acordarea unor avantaje în bani sau în natura, cu excepţia cazurilor în care acestea au o valoare simbolica;
    - sponsorizarea intalnirilor promotionale la care participa persoane calificate sa prescrie sau sa distribuie medicamente;
    - sponsorizarea congreselor ştiinţifice la care participa persoane calificate sa prescrie sau sa distribuie medicamente şi, în special, plata cheltuielilor de transport şi cazare ocazionate de acestea.
    (2) Nu fac obiectul prezentului capitol următoarele:
    - etichetarea şi prospectul, care fac obiectul cap. V;
    - corespondenta, posibil însoţită de materiale de natura nonpromotionala, necesare pentru a răspunde unei întrebări specifice în legătură cu un anumit medicament;
    - anunţuri cu caracter informativ şi materiale referitoare, de exemplu, la modificări ale ambalajului, atenţionari despre reactii adverse care fac parte din precautiile generale de administrare a medicamentului, cataloage comerciale şi liste de preţuri, cu condiţia ca acestea sa nu includă nici un fel de afirmaţii cu caracter promotional;
    - informaţii privind sănătatea umană sau boli, cu condiţia sa nu existe referinţe, chiar indirecte, la medicamente.

    ART. 798
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului interzice publicitatea pentru un medicament care nu are autorizaţie de punere pe piaţa valabilă în România.
    (2) Toate informaţiile conţinute în materialul publicitar pentru un medicament trebuie să corespundă cu informaţiile enumerate în rezumatul caracteristicilor produsului.
    (3) Publicitatea pentru un medicament:
    - trebuie să încurajeze utilizarea raţională a medicamentului, prin prezentarea lui obiectivă şi fără a-i exagera proprietăţile;
    - nu trebuie să fie inselatoare.

    ART. 799
    (1) Este interzisă publicitatea destinată publicului larg pentru medicamente care:
    a) se eliberează numai cu prescripţie, medicală, conform cap. VI;
    b) conţin substanţe definite ca stupefiante sau psihotrope de convenţii internaţionale, precum convenţiile Naţiunilor Unite din 1961 şi 1971, şi legislaţia naţionala.
    (2) Este permisă publicitatea destinată publicului larg doar pentru acele medicamente care, prin compoziţie şi scop, sunt destinate a fi utilizate fără intervenţia unui medic, în scopul stabilirii diagnosticului, prescrierii acestora sau pentru monitorizarea tratamentului, fiind suficiente, la nevoie, sfaturile farmacistilor.
    (3) Este interzisă pe teritoriul României publicitatea destinată publicului larg pentru medicamentele prescrise şi eliberate în sistemul asigurărilor de sănătate.
    (4) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică campaniilor de vaccinare efectuate de industria farmaceutica şi aprobate de Ministerul Sănătăţii Publice.
    (5) Interdicţia la care se face referire la alin. (1) se aplică fără a contraveni prevederilor din legislaţia naţionala, Legii nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările şi completările ulterioare, care transpun art. 14 al Directivei 89/552/CEE privind coordonarea anumitor prevederi stabilite prin legi, regulamente sau acţiuni administrative în statele membre în cauza, referitoare la îndeletnicirea cu activităţi de transmitere TV.
    (6) Este interzisă distribuţia directa a medicamentelor către populaţie de către fabricanti în scopuri promotionale.

    CAP. IX
    Informarea publicului
    ART. 800
    (1) Cu respectarea prevederilor art. 799, orice material publicitar destinat publicului larg:
    a) trebuie să fie conceput astfel încât să fie clar ca mesajul este de natura publicitara şi ca produsul este clar identificat ca medicament;
    b) trebuie să includă cel puţin următoarele informaţii:
    - denumirea medicamentului, precum şi denumirea comuna dacă medicamentul conţine o singura substanţa activa;
    - informaţiile necesare pentru utilizarea corecta a medicamentului;
    - o invitaţie expresă, lizibila, de a citi cu atenţie instrucţiunile din prospect sau de pe ambalaj, formulată după cum urmează: "Acest medicament se poate elibera fără prescripţie medicală. Se recomanda citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplacute, adresati-va medicului sau farmacistului."
    (2) În cazul în care este vorba despre o reclama prescurtata (reminder) se accepta ca publicitatea pentru medicamente destinată publicului larg, prin excepţie de la prevederile alin. (1), sa includă numai denumirea medicamentului sau denumirea comuna internationala, dacă aceasta exista, ori marca medicamentului.

    ART. 801
    Publicitatea pentru medicamente destinată publicului larg nu trebuie să conţină nici un material care:
    a) sa dea impresia ca o consultatie medicală sau o intervenţie chirurgicala nu este necesară, în special prin oferirea unor sugestii de diagnostic sau de tratament la distanta;
    b) sa sugereze ca efectul tratamentului cu medicamentul respectiv este garantat, nu este însoţit de reactii adverse sau ca efectul este mai bun ori echivalent cu cel al altui tratament sau medicament;
    c) sa sugereze ca starea de sănătate a subiectului poate fi îmbunătăţită prin utilizarea medicamentului respectiv;
    d) sa sugereze ca starea de sănătate a subiectului poate fi afectată dacă nu se utilizează medicamentul; aceasta interdicţie nu se aplică campaniilor de vaccinare prevăzute la art. 799 alin. (4);
    e) să se adreseze exclusiv sau în special copiilor;
    f) să facă referire la o recomandare a oamenilor de ştiinţa, profesionistilor din domeniul sănătăţii sau persoanelor care nu fac parte din aceste categorii, dar a căror celebritate poate incuraja consumul de medicamente;
    g) sa sugereze ca medicamentul este un aliment, produs cosmetic sau alt produs de consum;
    h) sa sugereze ca siguranţa sau eficacitatea medicamentului este datorată faptului ca acesta este natural;
    i) să poată, printr-o descriere sau reprezentare detaliată a unui caz, sa ducă la o autodiagnosticare eronată;
    j) să ofere, în termeni inadecvati, alarmanti sau inselatori, asigurări privind vindecarea;
    k) sa folosească, în termeni inadecvati, alarmanti sau inselatori, reprezentari vizuale ale schimbărilor în organismul uman cauzate de boli sau leziuni ori de acţiuni ale medicamentelor asupra organismului uman sau a unei părţi a acestuia.

    ART. 802
    (1) Orice material publicitar pentru un medicament destinat persoanelor calificate sa prescrie sau sa elibereze astfel de produse trebuie să includă:
    - informaţii esenţiale compatibile cu rezumatul caracteristicilor produsului;
    - clasificarea pentru eliberare a medicamentului.
    (2) În cazul în care este vorba despre o reclama prescurtata (reminder), publicitatea pentru un medicament destinată persoanelor calificate sa prescrie sau sa elibereze astfel de produse poate, prin excepţie de la prevederile alin. (1), sa includă numai denumirea medicamentului sau denumirea comuna internationala, dacă aceasta exista, ori marca.

    ART. 803
    (1) Orice documentaţie referitoare la un medicament care este transmisă ca parte a promovării acelui produs persoanelor calificate sa îl prescrie sau sa îl elibereze include cel puţin informaţiile prevăzute la art. 802 alin. (1) şi precizează data la care a fost întocmit sau revizuit ultima data.
    (2) Toate informaţiile conţinute în documentaţia menţionată la alin. (1) trebuie să fie corecte, actualizate, verificabile şi suficient de complete pentru a permite beneficiarului să îşi formeze propria opinie asupra valorii terapeutice a medicamentului în cauza.
    (3) Citatele, precum şi tabelele şi alte materiale ilustrative extrase din publicaţiile medicale sau alte lucrări ştiinţifice care sunt utilizate în documentaţia prevăzută la alin. (1) trebuie să fie reproduse fidel, cu indicarea precisa a sursei.

    ART. 804
    (1) Reprezentanţii medicali trebuie să fie instruiti corespunzător de către firma la care sunt angajaţi şi trebuie să posede suficiente cunoştinţe ştiinţifice pentru a putea furniza informaţii cat mai precise şi complete despre medicamentele pe care le promovează.
    (2) În timpul fiecărei vizite, reprezentanţii medicali oferă persoanelor vizitate sau pun la dispoziţia acestora rezumatul caracteristicilor produsului pentru fiecare medicament pe care îl prezintă, împreună cu detalii despre preţul şi condiţiile de rambursare.
    (3) Reprezentanţii medicali transmit serviciului ştiinţific la care se face referire la art. 809 alin. (1) toate informaţiile despre utilizarea medicamentelor pe care le promovează, cu referire în special la reactiile adverse raportate de către persoanele pe care le viziteaza.

    ART. 805
    (1) Când publicitatea pentru medicamente se adresează persoanelor calificate sa prescrie sau sa elibereze astfel de produse, nu trebuie să li se ofere, sa li se acorde sau sa li se promita cadouri, avantaje în bani sau natura, cu excepţia acelora care nu sunt costisitoare şi care sunt relevante pentru practica medicală sau farmaceutica.
    (2) La evenimentele de promovare comercială, ospitalitatea se limitează strict la scopul ei principal şi nu este extinsă la alte persoane decât profesioniştii din domeniul sănătăţii.
    (3) Persoanele calificate sa prescrie sau sa distribuie astfel de medicamente nu trebuie să solicite ori sa accepte nici un stimulent interzis conform alin. (1) sau contrar prevederilor alin. (2).
    (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică măsurilor existente şi practicilor comerciale din România privind preţurile, adaosurile comerciale şi rabaturile.

    ART. 806
    Prevederile art. 805 alin. (1) nu împiedica oferirea directa sau indirecta a ospitalitatii la evenimente profesionale şi ştiinţifice; astfel de ospitalitate trebuie să fie întotdeauna strict limitată la scopul principal al evenimentului; ea nu trebuie să fie extinsă asupra altor persoane decât profesioniştii din domeniul sănătăţii.

    ART. 807
    Mostrele gratuite se oferă, în mod excepţional, numai persoanelor calificate sa prescrie sau sa distribuie astfel de produse şi în următoarele condiţii:
    a) numărul de mostre acordate anual pentru fiecare medicament eliberat pe prescripţie medicală este limitat;
    b) orice furnizare de mostre se face ca urmare a unei solicitări în scris, semnată şi datată de medic;
    c) cei care furnizează mostrele menţin un sistem adecvat de control şi evidenta;
    d) fiecare mostra nu trebuie să fie mai mare decât cea mai mica forma de prezentare de pe piaţa;
    e) fiecare mostra este marcată cu menţiunea "mostra medicală gratuita - nu este destinată vânzării" sau prezintă o menţiune cu acelaşi înţeles;
    f) fiecare mostra este însoţită de o copie a rezumatului caracteristicilor produsului;
    g) nu se furnizează mostre de medicamente conţinând substanţe stupefiante şi psihotrope în înţelesul convenţiilor internaţionale, precum convenţiile Naţiunilor Unite din 1961 şi 1971.

    ART. 808
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia măsuri adecvate şi eficiente pentru monitorizarea publicităţii la medicamente, după cum urmează:
    a) în cazul medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală, materialele publicitare destinate publicului larg se supun aprobării prealabile a Agenţiei Naţionale a Medicamentului;
    b) în cazul medicamentelor care se eliberează cu sau fără prescripţie medicală, materialele publicitare destinate persoanelor calificate sa prescrie sau sa distribuie medicamente sunt analizate de Agenţia Naţionala a Medicamentului ulterior diseminarii, prin sondaj sau ca urmare a unor sesizări.
    (2) Persoanele fizice sau juridice care au un interes legitim în interzicerea oricărei publicitati care contravine prevederilor prezentului capitol pot sesiza Agenţia Naţionala a Medicamentului în acest sens; Agenţia Naţionala a Medicamentului răspunde sesizarilor în termen de 60 de zile.
    (3) Când constata ca materialul publicitar încalcă prevederile prezentului capitol, Agenţia Naţionala a Medicamentului ia măsurile necesare, ţinând seama de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public:
    a) dacă materialul publicitar a fost deja publicat, dispune încetarea publicităţii inselatoare; sau
    b) dacă materialul publicitar inselator nu a fost încă publicat, dar publicarea este iminenta, dispune interzicerea acestei publicitati, chiar fără dovada pierderilor efective, prejudiciului de orice fel sau a intentiei ori culpei celui care face publicitatea.
    (4) Măsura menţionată la alin. (3) lit. b) este luată printr-o procedură accelerata şi poate avea caracter temporar sau definitiv.
    (5) În scopul eliminării efectelor publicităţii inselatoare, a carei încetare a fost dispusă de Agenţia Naţionala a Medicamentului, aceasta poate să ceara:
    a) publicarea deciziei finale complet sau parţial în forma considerată adecvată;
    b) publicarea unei declaraţii corective.
    (6) Prevederile prezentului articol nu exclud controlul voluntar al publicităţii pentru medicamente ori organisme de autoreglementare şi recurgerea la astfel de organisme.

    ART. 809
    (1) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa stabileşte, în cadrul structurilor sale, un serviciu ştiinţific responsabil de informaţiile despre medicamentele pe care le pune pe piaţa.
    (2) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa:
    a) păstrează disponibile sau comunică Agenţiei Naţionale a Medicamentului o mostra a tuturor materialelor publicitare elaborate din iniţiativa sa împreună cu o declaraţie indicând persoanele cărora li se adresează, metoda de aducere la cunoştinţa şi data primei aduceri la cunoştinţa;
    b) asigura ca materialele publicitare elaborate pentru medicamentele sale sunt conforme cu prevederile prezentului capitol;
    c) verifica faptul ca reprezentanţii săi medicali au fost instruiti adecvat şi îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute la art. 804 alin. (2) şi (3);
    d) furnizează Agenţiei Naţionale a Medicamentului informaţiile şi asistenţa necesare pentru îndeplinirea responsabilităţilor ei;
    e) se asigura ca deciziile luate de Agenţia Naţionala a Medicamentului sunt respectate imediat şi complet.
    (3) Copromovarea unui medicament de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa şi de una sau mai multe companii desemnate de acesta este permisă.

    ART. 810
    Agenţia Naţionala a Medicamentului ia măsuri adecvate pentru a asigura aplicarea prevederilor prezentului capitol şi aplica, în cazul încălcării acestora, sancţiunile prevăzute în prezentul titlu.

    ART. 811
    (1) Publicitatea pentru medicamentele homeopate la care se face referire la art. 711 alin. (1) face obiectul prevederilor prezentului capitol; în cazul acestor produse nu se aplică prevederile art. 798 alin. (1).
    (2) Cu toate acestea, numai informaţiile specificate la art. 779 pot fi utilizate pentru publicitatea la aceste medicamente.

    CAP. X
    Farmacovigilenta
    ART. 812
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice ia toate măsurile adecvate pentru încurajarea medicilor şi profesionistilor din domeniul sănătăţii să raporteze la Agenţia Naţionala a Medicamentului reactii adverse suspectate la medicamente.
    (2) Ministerul Sănătăţii Publice poate impune cerinţe specifice medicilor şi altor profesionisti din domeniul sănătăţii privind raportarea reactiilor adverse grave suspectate sau neaşteptate.

    ART. 813
    (1) Pentru a se asigura adoptarea deciziilor de reglementare adecvate şi armonizate privind medicamentele autorizate în Uniunea Europeană, având în vedere informaţiile obţinute privind reactiile adverse apărute la medicamente în condiţii normale de utilizare, în Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să funcţioneze un sistem de farmacovigilenta; acest sistem trebuie să fie folosit pentru colectarea informaţiilor utile în supravegherea medicamentelor, cu referire specială la reactiile adverse apărute la om şi pentru evaluarea ştiinţifică a acestora.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia măsurile necesare pentru a se asigura ca informaţiile adecvate colectate prin acest sistem sunt comunicate statelor membre ale Uniunii Europene şi Agenţiei Europene a Medicamentelor.
    (3) Acest sistem trebuie să ia în considerare şi orice informaţie disponibilă privind utilizarea gresita şi abuzul de medicamente ce pot avea un impact asupra evaluării riscurilor şi beneficiilor.

    ART. 814
    Administrarea fondurilor destinate activităţilor legate de farmacovigilenta, operarea reţelelor de comunicare şi supraveghere a pieţei se afla sub controlul permanent al Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru a le garanta independenta.

    ART. 815
    Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să aibă permanent şi continuu la dispoziţia sa o persoană calificată corespunzător, responsabilă de activitatea de farmacovigilenta; aceasta persoana calificată trebuie să fie stabilită în România sau în Uniunea Europeană şi trebuie să fie responsabilă de următoarele:
    a) stabilirea şi menţinerea unui sistem care să asigure ca informaţiile despre toate reactiile adverse suspectate ce sunt raportate personalului companiei şi reprezentanţilor ei medicali sunt colectate pentru a fi accesibile cel puţin într-un loc din Uniunea Europeană;
    b) pregătirea pentru Agenţia Naţionala a Medicamentului a rapoartelor prevăzute la art. 816, în forma solicitată de Agenţia Naţionala a Medicamentului, conform ghidului menţionat la art. 818 alin. (1);
    c) asigurarea ca orice solicitare de la Agenţia Naţionala a Medicamentului pentru furnizarea de informaţii suplimentare necesare pentru evaluarea beneficiilor şi riscurilor asociate unui medicament primeşte un răspuns complet şi prompt, inclusiv furnizarea de informaţii despre volumul vânzărilor sau prescrierilor medicamentului în cauza;
    d) comunicarea la Agenţia Naţionala a Medicamentului a oricăror alte informaţii referitoare la evaluarea riscurilor şi beneficiilor unui medicament, inclusiv informaţii corespunzătoare privind studiile de siguranţă post-autorizare.

    ART. 816
    (1) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să păstreze înregistrări detaliate ale tuturor reactiilor adverse suspectate apărute în România, Uniunea Europeană sau într-o ţara terta; în afară situaţiilor excepţionale, aceste reactii sunt comunicate electronic sub forma unui raport prezentat conform prevederilor ghidului la care se face referire la art. 818 alin. (1).
    (2) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa înregistrează toate reactiile adverse grave suspectate care îi sunt aduse la cunoştinţa de către profesioniştii din domeniul sănătăţii şi le raportează prompt la Agenţia Naţionala a Medicamentului sau la autoritatea competentă din statul membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia a avut loc incidentul, în cel mult 15 zile de la primirea informatiei.
    (3) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa înregistrează toate celelalte reactii adverse grave suspectate ce îndeplinesc criteriile de notificare în acord cu ghidul menţionat la art. 818 alin. (1), de a căror existenta se presupune în mod rezonabil ca are cunoştinţa, şi le raportează la Agenţia Naţionala a Medicamentului sau la autoritatea competentă din statul membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia a avut loc incidentul, în cel mult 15 zile de la primirea informatiei.
    (4) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa se asigura ca toate reactiile adverse grave suspectate şi neaşteptate şi orice transmitere suspectata printr-un medicament a unui agent infectios pe teritoriul unei tari terţe sunt raportate prompt în acord cu ghidul menţionat la art. 818 alin. (1), astfel încât Agenţia Europeană a Medicamentelor, Agenţia Naţionala a Medicamentului şi autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene în care medicamentul este autorizat să fie informate despre aceasta, în cel mult 15 zile de la primirea informatiei.
    (5) Se vor face excepţii de la prevederile alin. (2), (3) şi (4) în cazul medicamentelor care intra sub incidenţa Directivei 87/22/CEE privind armonizarea măsurilor naţionale referitoare la punerea pe piaţa a medicamentelor de înaltă tehnologie şi în special a celor obţinute prin biotehnologie sau care îndeplinesc criteriile pentru procedurile prevăzute la art. 736 şi 737 sau care au fost supuse procedurilor prevăzute la art. 32, 33 şi 34 din Directiva 2001/83/CE ; deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să se asigure de asemenea ca toate reactiile adverse grave suspectate apărute în România şi în Uniunea Europeană sunt astfel raportate încât sunt accesibile statului membru de referinţa sau oricărei autorităţi competente actionand ca stat membru de referinţa; statul membru de referinţa îşi asuma responsabilitatea analizei şi monitorizarii acestor reactii adverse.
    (6) Dacă nu se stabilesc alte cerinţe pentru eliberarea autorizaţiei de punere pe piaţa sau ulterior, conform ghidului menţionat la art. 818 alin. (1), raportarile tuturor reactiilor adverse trebuie să fie depuse la Agenţia Naţionala a Medicamentului în forma unui raport periodic actualizat referitor la siguranţa, la cerere sau cel puţin o dată la 6 luni după autorizare şi până la punerea pe piaţa. Rapoartele periodice actualizate referitoare la siguranţa sunt de asemenea depuse la cerere sau cel puţin o dată la 6 luni în timpul primilor 2 ani de la punerea pe piaţa iniţială şi o dată pe an în următorii 2 ani. După acest interval, rapoartele se depun la intervale de 3 ani sau la cerere.
    Raportul periodic actualizat referitor la siguranţa include o evaluare ştiinţifică a raportului risc-beneficiu al medicamentului.
    (7) După eliberarea unei autorizaţii de punere pe piaţa, deţinătorul acesteia poate cere modificarea perioadelor prevăzute la alin. (6) în acord cu procedura prevăzută de Regulamentul Comisiei nr. 1.084/2003 referitor la examinarea variatiilor la termenii unei autorizaţii de punere pe piaţa pentru medicamente de uz uman şi veterinar, eliberata de autoritatea competentă a unui stat membru, şi cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.127/2003 pentru aprobarea Ghidului referitor la conţinutul dosarului pentru notificările de tip IA şi IB.
    (8) Deţinătorul unei autorizaţii de punere pe piaţa nu poate comunică informaţii de farmacovigilenta publicului larg în legătură cu medicamentul sau autorizat, fără notificarea anterioară sau simultană către Agenţia Naţionala a Medicamentului; în orice caz, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să se asigure ca informaţiile sunt prezentate obiectiv şi nu sunt inselatoare.

    ART. 817
    (1) Prin utilizarea reţelei de procesare a datelor pentru facilitarea schimbului de informaţii de farmacovigilenta privind medicamentele comercializate în Uniunea Europeană, Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca rapoartele de reactii adverse grave suspectate care au avut loc pe teritoriul României sunt disponibile prompt Agenţiei Europene a Medicamentelor şi celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi, în orice caz, în cel mult 15 zile de la notificarea lor.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca rapoartele de reactii adverse grave suspectate care au avut loc pe teritoriul României sunt imediat disponibile deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa şi, în orice caz, în cel mult 15 zile de la notificarea lor.

    ART. 818
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului aplica prevederile ghidurilor privind colectarea, verificarea şi prezentarea rapoartelor referitoare la reactiile adverse, cerinţele tehnice pentru schimbul electronic al informaţiilor de farmacovigilenta conform formatelor internaţionale acceptate, elaborate şi publicate de Comisia Europeană, şi comunică terminologia medicală internaţional acceptată la care se va face referire; actionand conform ghidurilor, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa trebuie să folosească terminologia medicală internaţional acceptată pentru raportarea reactiilor adverse.
    (2) Pentru interpretarea definitiilor la care se face referire la pct. 11-16 ale art. 695 şi a principiilor definite în prezentul capitol, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa şi Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să urmeze ghidurile menţionate la alin. (1).

    ART. 819
    (1) Dacă, în urma evaluării datelor de farmacovigilenta, Agenţia Naţionala a Medicamentului considera ca o autorizaţie de punere pe piaţa trebuie să fie suspendată, retrasă sau modificată conform ghidurilor menţionate la art. 818 alin. (1), informează imediat Agenţia Europeană a Medicamentelor, statele membre ale Uniunii Europene şi deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa.
    (2) Dacă sunt necesare acţiuni urgente pentru protecţia sănătăţii publice, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate suspenda autorizaţia de punere pe piaţa a medicamentului, cu condiţia ca Agenţia Europeană a Medicamentelor, Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene să fie informate nu mai târziu de următoarea zi lucrătoare.
    (3) Dacă Agenţia Europeană a Medicamentelor este informată conform alin. (1) în legătură cu suspendarile şi retragerile sau conform alin. (2), Comitetul pentru medicamente de uz uman trebuie să pregătească o opinie într-un interval de timp depinzand de urgenta problemei; în legătură cu variatiile, Comitetul pentru medicamente de uz uman poate, pe baza solicitării Agenţiei Naţionale a Medicamentului, sa pregătească o opinie.
    (4) Actionand pe baza acestei opinii, Comisia Europeană poate cere tuturor statelor membre ale Uniunii Europene unde produsul este pus pe piaţa sa ia imediat măsuri temporare; măsurile finale vor fi adoptate conform procedurilor europene.

    ART. 820
    Agenţia Naţionala a Medicamentului aplica orice modificări care pot aparea ca fiind necesare pentru actualizarea prevederilor art. 812-819, pentru a lua în considerare progresul ştiinţific şi tehnic, după adoptarea acestora de Comisia Europeană.

    CAP. XI
    Prevederi speciale pentru medicamentele derivate din sânge uman şi plasma umană
    ART. 821
    Pentru colectarea şi testarea sângelui uman şi a plasmei umane se aplică prevederile legislaţiei naţionale care transpune prevederile Directivei 2002/98/CE a Parlamentului şi Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind stabilirea standardelor de calitate şi siguranţa pentru colectarea, testarea, procesarea, depozitarea şi distribuirea sângelui uman şi a componentelor sângelui şi care modifica Directiva 2001/83/CE .

    ART. 822
    Ministerul Sănătăţii Publice trebuie să ia măsurile necesare pentru promovarea autosuficientei sângelui uman sau a plasmei umane în România; în acest scop, trebuie să încurajeze donarile voluntare neplătite de sânge şi plasma şi sa ia măsurile necesare pentru dezvoltarea fabricaţiei şi utilizării produselor derivate din sânge uman sau plasma umană provenind din donari neplătite; Ministerul Sănătăţii Publice notifica Comisiei Europene astfel de măsuri.

    CAP. XII
    Supraveghere şi sancţiuni
    ART. 823
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca cerinţele legale privind medicamentele sunt respectate, prin inspecţii repetate şi, dacă este cazul, inspecţii neanuntate; după caz, Agenţia Naţionala a Medicamentului cere laboratoarelor proprii de control sau unui laborator certificat/recunoscut de Agenţia Naţionala a Medicamentului în acest scop să efectueze teste asupra probelor de medicamente.
    Agenţia Naţionala a Medicamentului poate, de asemenea, să efectueze inspecţii neanuntate la localurile fabricantilor de substanţe active folosite ca materii prime sau la localurile deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţa, ori de câte ori considera ca exista motive pentru a suspecta nerespectarea principiilor şi ghidurilor de buna practica de fabricaţie menţionate la art. 756.
    Agenţia Naţionala a Medicamentului poate efectua inspecţii la fabricantii de materii prime şi la cererea specială a acestora.
    Astfel de inspecţii sunt efectuate de inspectori ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului, care sunt împuterniciţi:
    a) sa inspecteze localurile de fabricaţie sau comerciale ale fabricantilor de medicamente ori de substanţe active folosite ca materii prime şi orice laboratoare folosite de deţinătorul autorizaţiei de fabricaţie, pentru a efectua verificări conform art. 725;
    b) sa ia probe inclusiv în scopul unor teste independente efectuate de un laborator al Agenţiei Naţionale a Medicamentului sau de un laborator certificat/recunoscut de Agenţia Naţionala a Medicamentului; contravaloarea probelor prelevate în cadrul activităţii de supraveghere se suporta, după caz, de către fabricant sau unitatea de distribuţie; costul analizelor efectuate de Agenţia Naţionala a Medicamentului sau de laboratoare recunoscute de Agenţia Naţionala a Medicamentului se suporta din bugetul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, dacă produsul este corespunzător calitativ, şi de către fabricantul sau distribuitorul în culpa, dacă produsul este necorespunzător calitativ;
    c) sa examineze orice document care are legătură cu obiectul inspecţiei, respectând prevederile naţionale în vigoare care stabilesc restrictii asupra acestor puteri în ceea ce priveşte descrierea metodei de fabricaţie;
    d) sa inspecteze localurile, înregistrările şi documentele deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţa sau ale oricăror firme folosite de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa pentru efectuarea activităţilor prevăzute la cap. X al prezentului titlu şi în special la art. 815 şi 816.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului acţionează pentru a se asigura ca procesele de fabricaţie utilizate la fabricarea produselor imunologice sunt corect validate şi ca se obţine aceeaşi consistenta de la serie la serie.
    (3) După fiecare inspecţie menţionată la alin. (1), inspectorii Agenţiei Naţionale a Medicamentului raportează dacă fabricantul respecta principiile şi ghidurile de buna practica de fabricaţie stabilite la art. 756 sau, după caz, cerinţele stabilite la art. 812-820; conţinutul acestor rapoarte este comunicat fabricantului sau deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa la care s-a efectuat inspecţia.
    (4) Fără a contraveni altor acorduri care au fost încheiate între Uniunea Europeană şi tari terţe, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate cere unui producător stabilit într-o ţara terta să se supună unei inspecţii conform cu prevederile alin. (1).
    (5) În termen de 90 de zile de la inspecţia efectuată în conformitate cu prevederile alin. (1), se emite un certificat de buna practica de fabricaţie, dacă inspecţia demonstreaza ca fabricantul respecta principiile şi ghidurile de buna practica de fabricaţie conform legislaţiei naţionale; dacă inspecţiile sunt efectuate ca parte a procedurii de certificare pentru monografiile Farmacopeii Europene, se întocmeşte un certificat de buna practica de fabricaţie.
    (6) Agenţia Naţionala a Medicamentului introduce certificatele de buna practica de fabricaţie pe care le eliberează într-o baza de date a Uniunii Europene, administrată de Agenţia Europeană a Medicamentelor în numele Uniunii Europene.
    (7) Dacă rezultatul inspecţiei conform alin. (1) indica faptul ca fabricantul nu respecta principiile şi ghidurile de buna practica de fabricaţie conform legislaţiei naţionale, informaţiile se introduc în baza de date a Uniunii Europene menţionată la alin. (6).
    (8) Inspecţiile prevăzute la alin. (1) pot fi de asemenea efectuate la cererea unui stat membru al Uniunii Europene, a Comisiei Europene sau a Agenţiei Europene a Medicamentelor.

    ART. 824
    Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa pentru un medicament şi, după caz, deţinătorul autorizaţiei de fabricaţie fac dovada controalelor efectuate privind medicamentul şi/sau ingredientele şi a controalelor efectuate în stadii intermediare ale procesului de fabricaţie, conform metodelor stabilite la art. 702 alin. (4) lit. i).

    ART. 825
    În scopul implementarii prevederilor art. 824, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate cere fabricantilor de produse imunologice să depună la Agenţia Naţionala a Medicamentului copiile tuturor rapoartelor de control semnate de persoana calificată conform art. 760.

    ART. 826
    (1) Dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului considera ca este necesar în interesul sănătăţii publice, poate cere deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa pentru:
    - vaccinuri vii;
    - medicamente imunologice utilizate în imunizarea primara a copiilor sau altor grupe de risc;
    - medicamente imunologice utilizate în programele de imunizare pentru sănătatea publică;
    - medicamente imunologice noi sau medicamente imunologice fabricate folosind tehnici noi ori tehnologii modificate sau noi pentru un anume fabricant, în timpul unei perioade de tranzitie în mod normal specificate în autorizaţia de punere pe piaţa,
    să depună probe pentru fiecare serie de producţie pentru examinare de către un laborator propriu sau un laborator certificat/recunoscut de Agenţia Naţionala a Medicamentului în acest scop, înainte de punerea pe piaţa, dacă, în cazul unei serii fabricate într-un stat membru al Uniunii Europene, autoritatea competentă a acelui stat membru nu a examinat seria respectiva şi nu a declarat-o a fi în conformitate cu specificăţiile aprobate.
    Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca orice astfel de examinare este finalizată în termen de 60 de zile de la recepţia probelor.
    (2) În interesul sănătăţii publice, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate cere deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa pentru medicamente derivate din sânge uman sau plasma umană să depună probe din fiecare serie de fabricaţie a produsului vrac pentru testarea de către un laborator propriu sau un laborator certificat/recunoscut de Agenţia Naţionala a Medicamentului în acest scop, înainte de intrarea în circuitul terapeutic, dacă autoritatea competentă a unui stat membru al Uniunii Europene nu a examinat anterior seria respectiva şi nu a declarat-o a fi în conformitate cu specificăţiile aprobate. Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca orice astfel de examinare este completată în termen de 60 de zile de la recepţia probelor.

    ART. 827
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca procesele de fabricaţie şi purificare utilizate în prepararea medicamentelor derivate din sânge uman sau plasma umană sunt validate corespunzător, ating aceeaşi consistenta de la serie la serie şi garantează, conform stadiului tehnologic actual, absenta contaminarii virale specifice.
    (2) În acest scop, fabricantii notifica Agenţiei Naţionale a Medicamentului metoda utilizata pentru a reduce sau a elimina virusurile patogene ce pot fi transmise de medicamente derivate din sânge uman sau din plasma umană.
    (3) Agenţia Naţionala a Medicamentului poate depune probe din seria respectiva pentru testare de către un laborator propriu sau un laborator certificat/recunoscut de Agenţia Naţionala a Medicamentului în acest scop, fie în timpul examinării cererii conform art. 724, fie după ce a fost acordată o autorizaţie de punere pe piaţa.

    ART. 828
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului suspenda, retrage sau modifica o autorizaţie de punere pe piaţa dacă se dovedeşte ca produsul este periculos în condiţii normale de folosire sau dacă este lipsit de eficacitate terapeutică ori dacă raportul risc-beneficiu nu este pozitiv în condiţii normale de utilizare sau dacă compozitia calitativă ori cantitativă nu este conformă cu aceea declarata; eficacitatea terapeutică este absenta dacă se ajunge la concluzia că nu pot fi obţinute rezultate terapeutice cu medicamentul respectiv.
    (2) Autorizaţia este de asemenea suspendată, retrasă sau modificată dacă datele de sustinere a cererii prevăzute la art. 702 sau art. 704, 705, 706, 707 şi 708 sunt incorecte ori nu au fost modificate conform prevederilor art. 728 sau dacă nu au fost efectuate controalele menţionate la art. 824.

    ART. 829
    (1) Cu respectarea măsurilor prevăzute la art. 828, Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca furnizarea medicamentului este interzisă şi medicamentul este retras de pe piaţa dacă se observa ca:
    a) medicamentul este periculos în condiţii normale de utilizare; sau
    b) nu are eficacitate terapeutică; sau
    c) raportul risc-beneficiu nu este favorabil în condiţiile de utilizare autorizate; sau
    d) compozitia calitativă şi cantitativă nu este conformă cu aceea declarata; sau
    e) controalele medicamentului şi/sau ale ingredientelor şi controalele în stadiile intermediare de fabricaţie nu au fost efectuate sau alte cerinţe ori obligaţii necesare acordării autorizaţiei de fabricaţie nu au fost îndeplinite.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului poate limita interdicţia de furnizare a medicamentului sau de retragere de pe piaţa la acele serii care fac obiectul disputei.

    ART. 830
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului suspenda sau retrage autorizaţia de punere pe piaţa pentru o categorie de medicamente sau pentru toate medicamentele dacă una dintre cerinţele prevăzute la art. 749 nu mai este îndeplinită.
    (2) În plus faţă de măsurile prevăzute la art. 829, Agenţia Naţionala a Medicamentului poate suspenda fabricatia sau importurile de medicamente provenind din tari terţe sau suspenda ori retrage autorizaţia de fabricaţie pentru o categorie de medicamente sau pentru toate medicamentele dacă prevederile art. 750, 754, 760 şi 824 nu mai sunt respectate.

    ART. 831
    Prevederile prezentului capitol se aplică şi pentru medicamentele homeopate.

    ART. 832
    (1) Unităţile de distribuţie angro şi en detail au obligaţia de a informa Agenţia Naţionala a Medicamentului despre deficientele de calitate semnalate în legătură cu medicamentele.
    (2) Agenţia Naţionala a Medicamentului analizează reclamaţiile privind deficientele de calitate şi propune măsurile administrative necesare.
    (3) Unităţile farmaceutice au obligaţia să respecte prevederile legale privind retragerea din consum a medicamentelor necorespunzătoare.
    (4) Orice unitate de producţie sau de distribuţie a medicamentelor procedează la distrugerea medicamentelor necorespunzătoare calitativ sau expirate, în acord cu reglementările în vigoare; medicamentele stupefiante şi psihotrope sunt distruse în conformitate cu legislaţia în vigoare.
    (5) Orice persoană care utilizează medicamente poate să informeze Agenţia Naţionala a Medicamentului despre deficientele de calitate sesizate în legătură cu medicamentele utilizate.

    ART. 833
    Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

    ART. 834
    (1) Contrafacerea sau punerea în circulaţie de medicamente fără respectarea prevederilor prezentului titlu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
    (2) Dacă medicamentele contrafăcute sau puse în circulaţie fără respectarea prevederilor prezentului titlu sunt vătămătoare sănătăţii, fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la 8 ani.
    (3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) sau (2) au avut ca urmare îmbolnăvirea sau agravarea bolii unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 ani la 8 ani, iar dacă a avut ca urmare decesul, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani.

    ART. 835
    (1) Nerespectarea de către personalul calificat în studiul clinic al medicamentelor a Regulilor de buna practica în studiul clinic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON).
    (2) Efectuarea de către personal necalificat în studiul clinic al medicamentelor a unor studii care necesita aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, precum şi nerespectarea Regulilor de buna practica în studiul clinic atrag răspunderea penală a acestuia şi se pedepsesc cu închisoare de la un an la 2 ani.
    (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) a avut ca urmare decesul, îmbolnăvirea sau agravarea bolii ori vătămarea integrităţii corporale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 ani la 5 ani.

    ART. 836
    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează de către inspectorii din Agenţia Naţionala a Medicamentului şi, după caz, din Ministerul Sănătăţii Publice, astfel:
    a) cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON) aplicată fabricantului şi cu închiderea unităţii, în cazul funcţionarii unităţii de producţie de medicamente fără autorizaţie de fabricaţie emisă de Agenţia Naţionala a Medicamentului; se sancţionează cu aceeaşi amenda distribuitorul şi cu închiderea unităţii de distribuţie angro a medicamentelor, care funcţionează fără autorizaţie emisă de Ministerul Sănătăţii Publice;
    b) cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), în cazul nerespectării Regulilor de buna practica de laborator de către laboratoarele care efectuează teste farmacotoxicologice în vederea întocmirii documentaţiei de autorizare de punere pe piaţa a medicamentelor de uz uman;
    c) cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), aplicată fabricantului sau distribuitorului, după caz, pentru practicarea în cadrul unităţii de producţie sau de distribuţie a medicamentelor a altor activităţi decât a celor pentru care au fost autorizate, distribuţia de la fabricant sau din depozitele de medicamente a medicamentelor către unităţi neautorizate de Ministerul Sănătăţii Publice în condiţiile legii, participarea persoanelor necalificate la operaţiuni tehnice care necesita calificare de specialitate în procesul de fabricaţie şi în cel de distribuţie, precum şi nerespectarea prevederilor referitoare la clasificarea pentru eliberarea, inscriptionarea şi prospectul medicamentelor, publicitatea medicamentelor, raportarea schimbărilor survenite în activitatea de producţie sau de distribuţie, retrageri, nerespectarea Regulilor de buna practica în activitatea de farmacovigilenta desfăşurată de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa;
    d) cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON) aplicată fabricantului în cazul nerespectării condiţiilor de funcţionare a unităţii de producţie de medicamente pentru care a fost autorizat sau în cazul nerespectării Regulilor de buna practica de fabricaţie;
    e) cu amendă de la 10.000 lei (RON la 20.000 lei (RON), în cazul fabricării şi distribuţiei medicamentelor fără documente care să ateste provenienţă şi/sau calitatea acestora, în cazul nerespectării prevederilor privind procedura de retragere a medicamentelor de către fabricanti şi distribuitori, precum şi în cazul deţinerii şi distribuirii medicamentelor cu termen de valabilitate depăşit sau cu buletin de analiza necorespunzător;
    f) cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), lipsa din unităţile de distribuţie a farmacistului-şef sau a înlocuitorului acestuia pe perioada în care unitatea funcţionează, precum şi împiedicarea exercitării activităţii de inspecţie;
    g) cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 30.000 lei (RON) şi suspendarea autorizaţiei de funcţionare a unităţii de distribuţie pe o durată de un an în cazul repetarii într-o perioadă de 3 luni a uneia dintre contravenţiile constatate, prevăzute la lit. c) şi e);
    h) cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON) şi suspendarea autorizaţiei de funcţionare a unităţii de distribuţie, în cazul nerespectării Regulilor de distribuţie angro, până la remedierea deficienţelor constatate;
    i) cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), în cazul în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa nu raportează la Agenţia Naţionala a Medicamentului reactiile adverse care i-au fost aduse la cunoştinţa.
    (2) Limitele amenzilor prevăzute la alin. (1) pot fi modificate periodic prin hotărâre a Guvernului.

    ART. 837
    Dispoziţiile art. 836 se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 838
    Încălcarea prevederilor legale privind regimul medicamentelor stupefiante şi psihotrope se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.

    CAP. XIII
    Dispoziţii generale
    ART. 839
    (1) Ministerul Sănătăţii Publice ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca Agenţia Naţionala a Medicamentului transmite celorlalte autorităţi competente din statele membre ale Uniunii Europene informaţiile corespunzătoare pentru a garanta ca cerinţele conţinute în autorizaţiile menţionate la art. 748 şi 788, în certificatele menţionate la art. 823 alin. (5) sau în autorizaţiile de punere pe piaţa sunt îndeplinite.
    (2) În urma unor solicitări justificate, Agenţia Naţionala a Medicamentului comunică de îndată rapoartele menţionate la art. 823 alin. (3) autorităţii competente din alt stat membru al Uniunii Europene.
    (3) Concluziile obţinute conform art. 823 alin. (1) sunt valabile pe tot teritoriul Uniunii Europene. Totuşi, în cazuri excepţionale, dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului nu poate să accepte, din motive de sănătate publică, concluziile rezultate dintr-o inspecţie efectuată în conformitate cu art. 823 alin. (1), trebuie să informeze despre aceasta Comisia Europeană şi Agenţia Europeană a Medicamentelor.

    ART. 840
    (1) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca deciziile de autorizare de punere pe piaţa, refuzare sau retragere a unei autorizaţii de punere pe piaţa, anularea unei decizii de refuzare sau de retragere a unei autorizaţii de punere pe piaţa, de interzicere a furnizarii sau retragerii unui produs de pe piaţa, împreună cu motivele care au determinat astfel de decizii, sunt aduse imediat la cunoştinţa Agenţiei Europene a Medicamentelor.
    (2) Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţa este obligat sa notifice imediat Agenţiei Naţionale a Medicamentului, precum şi autorităţilor competente din alte state membre interesate ale Uniunii Europene în legătură cu orice acţiune pe care a initiat-o pentru suspendarea punerii pe piaţa a unui medicament sau pentru retragerea unui medicament de pe piaţa, împreună cu motivele care au determinat aceasta acţiune, dacă aceasta are legătură cu eficacitatea medicamentului sau cu protecţia sănătăţii publice; Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca aceasta informaţie este adusă la cunoştinţa Agenţiei Europene a Medicamentelor.
    (3) Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca informaţiile corespunzătoare despre acţiunile menţionate la alin. (1) şi (2), care pot afecta protecţia sănătăţii publice în tari terţe, sunt transmise imediat în atenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu o copie la Agenţia Europeană a Medicamentelor.
    (4) Agenţia Naţionala a Medicamentului ia în considerare lista medicamentelor interzise în Uniunea Europeană, publicată anual de Comisia Europeană.

    ART. 841
    Agenţia Naţionala a Medicamentului comunică cu statele membre ale Uniunii Europene şi primeşte de la acestea informaţii necesare pentru a garanta calitatea şi siguranţa medicamentelor homeopate fabricate şi comercializate pe teritoriul României şi al Uniunii Europene şi, în special, informaţiile menţionate la art. 839 şi 840.

    ART. 842
    (1) Orice decizie menţionată în prezentul titlu, care este luată de Agenţia Naţionala a Medicamentului, trebuie să menţioneze în detaliu motivele pe care se bazează.
    (2) O astfel de decizie este notificată părţii interesate, împreună cu informaţii privind calea de atac conform legislaţiei în vigoare şi termenul limita pentru accesul la aceasta.
    (3) Deciziile de acordare sau de retragere a unei autorizaţii de punere pe piaţa sunt făcute publice.

    ART. 843
    (1) O autorizaţie de punere pe piaţa a unui medicament nu este refuzată, suspendată sau retrasă decât pentru motivele stabilite în prezentul titlu.
    (2) Nu se poate lua o decizie privind suspendarea fabricaţiei sau importului de medicamente din tari terţe, interzicerea de furnizare sau retragerea de pe piaţa decât pe baza condiţiilor prevăzute la art. 829 şi 830.

    ART. 844
    (1) În absenta unei autorizaţii de punere pe piaţa sau a unei cereri de autorizare depuse pentru un medicament autorizat în alt stat membru al Uniunii Europene conform Directivei 2001/83/CE , Agenţia Naţionala a Medicamentului poate, pe motive de sănătate publică, sa autorizeze punerea pe piaţa a medicamentului respectiv.
    (2) Dacă Agenţia Naţionala a Medicamentului foloseşte aceasta posibilitate, adopta toate măsurile necesare pentru a se asigura ca cerinţele prezentului titlu sunt respectate, în special cele menţionate în cap. V, VI, VIII, X şi XII din prezentul titlu.
    (3) Înainte de acordarea unei astfel de autorizaţii, Agenţia Naţionala a Medicamentului:
    a) notifica deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa din statul membru al Uniunii Europene în care medicamentul în cauza este autorizat despre propunerea de acordare a unei autorizaţii conform prezentului articol; şi
    b) cere autorităţii competente din acel stat membru al Uniunii Europene sa furnizeze o copie a raportului de evaluare menţionat la art. 21 alin. 4 din Directiva 2001/83/CE şi a autorizaţiei de punere pe piaţa în vigoare a medicamentului în cauza.
    (4) Agenţia Naţionala a Medicamentului notifica Comisiei Europene dacă un medicament este autorizat sau încetează sa mai fie autorizat, conform alin. (1), inclusiv numele sau denumirea şi adresa permanenta ale deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţa.

    ART. 845
    (1) Pentru a garanta independenta şi transparenta, Agenţia Naţionala a Medicamentului se asigura ca personalul sau responsabil cu acordarea autorizaţiilor, raportorii şi experţii implicaţi în autorizarea şi supravegherea medicamentelor nu au nici un interes financiar sau alte interese în industria farmaceutica, care le-ar putea afecta imparţialitatea; aceste persoane vor face o declaraţie anuală de interese.
    (2) În plus, Agenţia Naţionala a Medicamentului face publice regulile proprii de procedura şi pe acelea ale consiliilor şi comisiilor sale, agendele şi rapoartele intalnirilor, însoţite de deciziile luate, detalii despre voturi şi explicaţii ale voturilor, inclusiv opiniile minoritare.

    ART. 846
    (1) La cererea fabricantului, exportatorului sau a autorităţilor dintr-o ţara importatoare terta, Agenţia Naţionala a Medicamentului certifica faptul ca un fabricant de medicamente deţine o autorizaţie de fabricaţie; la eliberarea acestui fel de certificate, Agenţia Naţionala a Medicamentului trebuie să se conformeze următoarelor condiţii:
    a) sa ţină seama de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;
    b) pentru medicamentele destinate exportului, deja autorizate în România, sa furnizeze rezumatul caracteristicilor produsului aprobat conform art. 726.
    (2) Dacă fabricantul nu deţine o autorizaţie de punere pe piaţa, acesta furnizează Agenţiei Naţionale a Medicamentului o declaraţie în care explica de ce nu este disponibilă o autorizaţie de punere pe piaţa.

    ART. 847
    În cazul medicamentelor autorizate prin procedura centralizata, Agenţia Naţionala a Medicamentului implementeaza condiţiile sau restricţiile referitoare la siguranţa şi utilizarea eficace a medicamentelor, prevăzute în opinia Comitetului pentru medicamente de uz uman al Agenţiei Europene a Medicamentelor.

    ART. 848
    Ministerul Sănătăţii Publice se asigura ca exista sisteme adecvate de colectare a medicamentelor nefolosite sau expirate.

    ART. 849
    Dispoziţiile prezentului titlu se aplică şi medicamentelor cu conţinut stupefiant şi psihotrop, precum şi medicamentelor conţinând substanţe chimice periculoase, reglementate prin Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 850
    Guvernul, la propunerea Ministerului Sănătăţii Publice, pe motive legate de interesul sănătăţii publice, poate să limiteze sau sa interzică pentru anumite perioade de timp exportul unor medicamente de uz uman.

    ART. 851
    Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte şi avizează preţurile medicamentelor din import şi din ţara, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC).

    CAP. XIV
    Dispoziţii finale şi tranzitorii
    ART. 852
    (1) Pentru medicamentele de referinţa autorizate de punere pe piaţa sau pentru care au fost depuse cereri de autorizare în România ori în statele membre ale Uniunii Europene înainte de data de 30 octombrie 2005, respectiv la Agenţia Europeană a Medicamentelor pentru autorizare prin procedura centralizata înainte de data de 20 noiembrie 2005, se aplică prevederile alin. (2)-(9).
    (2) Ca excepţie de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j), cu respectarea legislaţiei privind protecţia proprietăţii industriale şi comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele testelor preclinice şi ale studiilor clinice, dacă poate demonstra ca medicamentul este un generic al unui medicament de referinţa care este ori a fost autorizat în România, într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura centralizata.
    (3) Solicitantul se poate prevala de dreptul prevăzut la alin. (2) numai după trecerea a cel puţin 6 ani de la autorizarea medicamentului de referinţa în România sau în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, respectiv cel puţin 10 ani de la autorizare pentru medicamentele de înaltă tehnologie autorizate în Uniunea Europeană prin procedura centralizata (perioada de exclusivitate a datelor).
    (4) Perioada de exclusivitate a datelor se calculează de la data autorizării medicamentului de referinţa în România, în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura centralizata, oricare dintre aceste autorizari a survenit mai întâi.
    (5) În cazul în care medicamentul de referinţa nu a fost autorizat în România, solicitantul trebuie să indice în documentaţia depusa numele statului membru al Uniunii Europene în care medicamentul de referinţa este sau a fost autorizat ori faptul ca medicamentul a fost autorizat în Uniunea Europeană prin procedura centralizata. Agenţia Naţionala a Medicamentului solicita autorităţii competente din statul membru al Uniunii Europene indicat de solicitant, respectiv Agenţiei Europene a Medicamentelor, confirmarea faptului ca medicamentul de referinţa este sau a fost autorizat, compozitia completa a medicamentului de referinţa şi, dacă este cazul, alta documentaţie relevanta.
    (6) În înţelesul prezentului articol, medicamente de înaltă tehnologie înseamnă orice medicament care se încadrează în una dintre categoriile de mai jos şi care a fost autorizat prin procedura centralizata:
    a) medicamentele obţinute prin unul dintre următoarele procese biotehnologice:
    - tehnologia ADN recombinat;
    - expresia controlată a genelor care codifica proteine biologic active în celulele procariote şi eucariote, inclusiv în celulele transformate de mamifere;
    - metodele cu hibridomi şi anticorpi monoclonali;
    b) medicamentele obţinute prin alte procese biotehnologice decât cele menţionate la lit. a) şi care constituie o inovaţie semnificativă;
    c) medicamentele administrate cu ajutorul unor sisteme de eliberare noi şi care constituie o inovaţie semnificativă;
    d) medicamentele pentru o indicaţie terapeutică complet noua şi care prezintă un interes terapeutic important;
    e) medicamentele bazate pe izotopi radioactivi şi care prezintă un interes terapeutic important;
    f) medicamentele derivate din sânge şi plasma umană;
    g) medicamentele pentru a căror fabricaţie se folosesc procese tehnologice avansate, cum ar fi electroforeza bidimensionala sub microgravitatie;
    h) medicamentele conţinând o substanţa activa noua care nu a fost autorizata pentru utilizare în medicamente de uz uman în nici unul dintre statele membre ale Uniunii Europene înainte de data de 1 ianuarie 1995.
    (7) Cu toate acestea, în cazul în care se intenţionează ca medicamentul să fie folosit pentru o alta indicaţie terapeutică decât aceea a celorlalte medicamente aflate pe piaţa sau să fie administrat pe cai diferite ori în doze diferite, este necesar să fie transmise rezultatele testelor toxicologice şi farmacologice şi/sau ale studiilor clinice adecvate.
    (8) Agenţia Naţionala a Medicamentului poate primi cereri de autorizare pentru medicamente generice numai după expirarea perioadei de exclusivitate a datelor, acordată în România pentru un medicament de referinţa.
    (9) În înţelesul prezentului articol, termenii medicament de referinţa şi medicament generic vor avea acelaşi înţeles ca în art. 704 alin. (2).

    ART. 853
    În privinta procedurii de autorizare de punere pe piaţa, pentru cererile depuse la Agenţia Naţionala a Medicamentului până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, se respecta prevederile legale în vigoare la momentul depunerii cererii.

    ART. 854
    La depunerea documentaţiei în vederea obţinerii autorizaţiei de punere pe piaţa, solicitanţii plătesc la Agenţia Naţionala a Medicamentului o taxa de autorizare de punere pe piaţa de 100 euro sau echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României, care se virează la bugetul de stat.

    ART. 855
    Autorizarea de punere pe piaţa a medicamentelor nu se supune reglementărilor privind procedura aprobării tacite, cu excepţia prevederilor art. 771 alin. (3).

    ART. 856
    (1) La depunerea documentaţiei pentru autorizarea de funcţionare, depozitele farmaceutice plătesc în contul Ministerul Sănătăţii Publice suma de 4.000 lei (RON).
    (2) Sumele încasate potrivit alin. (1) de către Ministerul Sănătăţii Publice se virează la bugetul de stat, potrivit dispoziţiilor legale.

    ART. 857
    Tarifele propuse de Agenţia Naţionala a Medicamentului pentru activităţile desfăşurate de aceasta se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. 858
    Cheltuielile necesare pentru efectuarea de către salariaţii Ministerului Sănătăţii Publice a inspecţiilor în vederea acordării autorizaţiei de funcţionare pentru depozite farmaceutice sau a altor tipuri de inspecţii sunt asigurate din bugetul acestui minister.

    ART. 859
    Perioada de exclusivitate a datelor prevăzută la art. 704 alin. (1) se aplică medicamentelor de referinţa pentru care au fost depuse cereri de autorizare la Agenţia Naţionala a Medicamentului sau în statele membre ale Uniunii Europene după data de 30 octombrie 2005, respectiv la Agenţia Europeană a Medicamentelor pentru autorizare prin procedura centralizata după data de 20 noiembrie 2005.

    ART. 860
    Pentru medicamentele din plante medicinale traditionale care sunt deja pe piaţa la momentul intrării în vigoare a prezentului titlu, Agenţia Naţionala a Medicamentului aplica prevederile acestui titlu pe un termen de 7 ani de la intrarea în vigoare a prezentului titlu.

    ART. 861
    (1) La data intrării în vigoare a prevederilor prezentului titlu se abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 20 octombrie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 336/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 109 alin. 1^1), precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.
    (2) Legislaţia secundară elaborata în baza Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 152/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 336/2002, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne în vigoare în măsura în care nu contravine prezentului titlu.
    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), următoarele prevederi se abroga la 3 zile de la data publicării prezentei legi:
    a) art. 23^1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 152/1999, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 336/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) art. 9 pct. 2 lit. a) subpct. (iii) din anexa nr. 1 "Reglementări privind autorizarea de punere pe piaţa şi supravegherea produselor medicamentoase de uz uman" la Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 263/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea de punere pe piaţa, supravegherea, publicitatea, etichetarea şi prospectul produselor medicamentoase de uz uman, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 şi nr. 336 bis din 19 mai 2003;
    c) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.443/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 336/2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la exclusivitatea datelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004.

    ART. 862
    Următoarele prevederi ale prezentului titlu se abroga la data aderării României la Uniunea Europeană;
    - art. 700 alin. (2);
    - art. 730 alin. (3);
    - art. 733;
    - art. 735 alin. (2);
    - art. 787 alin. (1).
    Prezentul titlu transpune Directiva 2001/83/CEdin 6 noiembrie 2001 instituind codul comunitar al medicamentelor de uz uman, publicată în J.O. nr. L 311 din 28 noiembrie 2001, cu excepţia anexei, amendata prin: Directiva 2002/98/CE din 27 ianuarie 2003 care stabileşte standardele de calitate şi siguranţa pentru colectarea, testarea, procesarea, depozitarea şi distribuirea sângelui uman şi componentelor din sânge, care modifica Directiva 2001/83/CE , publicată în J.O. nr. L 33 din 8 februarie 2003, Directiva 2004/24/CE din 31 martie 2004 care modifica Directiva 2001/83/CE în ceea ce priveşte medicamentele din plante medicinale traditionale, publicată în J.O. nr. L 136 din 30 aprilie 2004, şi Directiva 2004/27/CE din 31 martie 2004 care modifica Directiva 2001/83/CE , publicată în J.O. nr. L 136 din 30 aprilie 2004.

    ART. 863
    Prezenta lege intră în vigoare astfel:
    a) la 3 zile de la publicare: titlul XI "Finanţarea unor cheltuieli de sănătate", titlul XII "Exercitarea profesiei de medic. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România", titlul XIII "Exercitarea profesiei de medic dentist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România", titlul XIV "Exercitarea profesiei de farmacist. Organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmacistilor din România", precum şi art. 704 alin. (2) şi art. 852;
    b) la 30 de zile de la publicare: titlul I "Sănătatea publică", titlul II "Programele naţionale de sănătate", titlul V "Asistenţa medicală comunitara", titlul VII "Spitalele", titlul VIII "Asigurările sociale de sănătate", titlul XVI "Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar";
    c) la 90 de zile de la publicare: titlul III "Asistenţa medicală primara", titlul IV "Sistemul naţional de asistenţa medicală de urgenta şi de prim ajutor calificat", titlul VI "Efectuarea prelevarii şi transplantului de organe, tesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic", titlul IX "Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate", titlul X "Asigurările voluntare de sănătate", titlul XV "Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice", titlul XVII "Medicamentul";
    d) de la data aderării României la Uniunea Europeană: art. 700 alin. (1), art. 702 alin. (2), art. 704 alin. (5), art. 710 alin. (2), art. 716 alin. (1) lit. c), art. 716 alin. (4), art. 717 alin. (2), art. 718 alin. (2), art. 719 alin. (1), art. 721 alin. (1) şi (3), art. 722 alin. (1) teza a doua, art. 722 alin. (2), art. 723, art. 726 alin. (3), art. 726 alin. (4) teza a doua, art. 727 alin. (3), art. 730 alin. (5)-(8), art. 735 alin. (1), art. 736-747, art. 748 alin. (4), art. 749 alin. (1) lit. b), art. 759 alin. (1), art. 767, art. 768, art. 769 alin. (1) lif. f) pct. (vi), art. 769 alin. (1) lit. g), art. 769 alin. (3), art. 771 alin. (3), art. 775, art. 785, art. 786, art. 787 alin. (3) lit. a), art. 787 alin. (4), art. 788 alin. (4), art. 788 alin. (6) teza a doua, art. 788 alin. (7), art. 791 lit. g), art. 792 alin. (1), art. 792 alin. (3), art. 813, art. 814, art. 816 alin. (6) teza a doua, art. 817, art. 822, art. 823 alin. (4), art. 823 alin. (6)-(8), art. 839, art. 840 alin. (2)-(4), art. 844, art. 845 alin. (2) şi art. 848;
    e) la 6 luni de la data aderării României la Uniunea Europeană: art. 320-329;
    f) la un an de la data aderării României la Uniunea Europeană: art. 766.
    Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comuna din data de 21 februarie 2006.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ADRIAN NASTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    Bucureşti, 14 aprilie 2006.
    Nr. 95.

    ANEXA 1

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul (subsemnata) .................................................., informat (informată) şi constient (conştienţă) asupra riscurilor donarii de organe şi/sau tesuturi şi/sau celule, în concordanta cu dispoziţiile legale în vigoare, declar că sunt de acord cu donarea următoarelor organe şi/sau tesuturi şi/sau celule: ......................... pentru efectuarea procedurilor de transplant către ........................................., care este ................................... (gradul de rudenie DA/NU).
    Înţeleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar. Asupra mea nu au fost făcute nici un fel de presiuni. Nu condiţionez aceasta donare de obţinerea vreunei recompense materiale pentru mine, familia mea sau terţe persoane.
    Data ......................
    Donatorul .................
    Primitorul ................
    Comisia de avizare a donarii de la donatorul viu - membri: 1. .........
    2. .........
    3. .........

    ANEXA 2

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul (subsemnata) ........................................... (tatăl, mama, reprezentantul legal) al numitului (numitei) ......................., minor (minora), informat (informată) şi constient (conştienţă) asupra riscurilor prelevarii de celule suse (stem) hematopoietice medulare sau periferice, în concordanta cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule umane, declar că sunt de acord cu recoltarea şi donarea de celule suse (stem) hematopoietice medulare sau periferice în beneficiul ............................... .
    Înţeleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar. Asupra mea nu au fost făcute nici un fel de presiuni.
    Data ............................
    Tatăl ...........................
    Mama ............................
    Reprezentantul legal ............
    Preşedintele Tribunalului .......

    ANEXA 3

    CRITERII DE DIAGNOSTIC pentru confirmarea morţii cerebrale
    Datele pe care trebuie să le conţină actul constatator
    I. Diagnosticul morţii cerebrale se stabileşte pe baza următoarelor criterii:
    1. Examen clinic:
    - starea de coma profunda, flasca, reactiva;
    - absenta reflexelor de trunchi cerebral.
    2. Absenta ventilatiei spontane, confirmată de testul de apnee (la un Pa CO2 de 60 mm Hg).
    3. Traseu electroencefalografic care să ateste lipsa electrogenezei corticale.
    Cele 3 examene care confirma moartea cerebrala se repeta la un interval de cel puţin 6 ore pentru adulti. Pentru copii, intervalul este de 48 ore pentru nou-nascutul cu vârsta între 7 zile-2 luni, 24 de ore pentru copilul cu vârsta între 2 luni-2 ani şi 12 ore pentru copilul cu vârsta între 2-7 ani. Pentru copiii cu vârsta peste 7 ani, intervalul este acelaşi ca la adulti. La nou-nascutul cu vârsta mai mica de 7 zile nu se declara moartea cerebrala.
    II. Cauza care a determinat moartea cerebrala trebuie să fie clar stabilită.
    III. Excluderea altor cauze reversibile care ar putea produce un tablou clinic şi un traseu EEG, asemănătoare cu cele din moartea cerebrala (hipotermia, mai mica de 35 grade C, medicamente depresoare ale sistemului nervos central, hipertensiune arteriala - presiune arteriala medie mai mica de 55 mm Hg).
    IV. Diagnosticul de moarte cerebrala va fi stabilit de doi anestezisti reanimatori diferiţi sau de un anestezist reanimator şi un neurolog sau neurochirurg.
    V. Diagnosticul de moarte cerebrala va fi înregistrat în următorul protocol
    PROTOCOL DE DECLARARE A MORŢII CEREBRALE
    Numele donatorului: ....... vârsta: .........................
    F.O. nr. ............. Cauza morţii cerebrale: ..............
    Debutul comei: ........... Data: ............ Ora: ..........
    Criterii de diagnosticare a morţii cerebrale:

    ┌────────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────────┐
    │EXAMEN NEUROLOGIC                                           │     Evaluare    │
    │                                                            ├─────────┬───────┤
    │                                                            │    I    │   II  │
    │                                                            ├─────────┼───────┤
    │                                                  Ziua ──>  │         │       │
    │                                                            ├─────────┼───────┤
    │                                                  Ora  ──>  │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │1) Reflex pupilar fotomotor (a se folosi lumina puternica)  │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │2) Reflex cornean                                           │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │3) Reflex de voma                                           │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │4) Relex de tuse                                            │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │5) Răspuns motor în aria nervilor cranieni (a se apasa      │         │       │
    │patul unghial, şanţul nazo-genian şi zona supraciliara)     │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │6) Reflex oculo-cefalic (deviatie conjugata a privirii la   │         │       │
    │miscarea brusca a capului în plan orizontal şi vertical)    │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │7) Reflex oculo-vestibular (deviatia conjugata a            │         │       │
    │privirii când se iriga conductul auditiv extern cu 50       │         │       │
    │ml. apa la 4°C. Trebuie sa te asiguri în prealabil de       │         │       │
    │integritatea timpanului)                                    │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │8) Evaluarea respiratiei spontane:                          │         │       │
    ├────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────┼───────┤
    │ - prezenta miscarilor respiratorii spontane                │         │       │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────┬──┴───┬─────┼──┬────┤
    │- testul de apnee:                                       │      │PaC02│pH│Pa02│
    │1. se preoxigeneaza pacientul timp de 10 min             ├───┬──┼─────┼──┼────┤
    │   cu oxigen 100%                                        │ 0'│I │     │  │    │
    │2. se realizează gazometria: PaC02 bazal                 │   ├──┼─────┼──┼────┤
    │   trebuie să fie 36-40 mmHg.                            │   │II│     │  │    │
    │3. se deconecteaza pacientul de la ventilator            ├───┼──┼─────┼──┼────┤
    │   timp de 10 min. Se menţine sonda de                   │ 5'│I │     │  │    │
    │   oxigen cu un debit de 6-12 l/min pe sonda             │   ├──┼─────┼──┼────┤
    │   endotraheala                                          │   │II│     │  │    │
    │4. se realizează din nou gazometria: PaC02               ├───┼──┼─────┼──┼────┤
    │   trebuie să fie minim 60 mmHg la sfârşitul             │10'│I │     │  │    │
    │   perioadei de deconectare                              │   ├──┼─────┼──┼────┤
    │                                                         │   │II│     │  │    │
    │                                                         ├───┼──┼─────┼──┼────┤
    │                                                         │15'│I │     │  │    │
    │                                                         │   ├──┼─────┼──┼────┤
    │                                                         │   │II│     │  │    │
    ├─────────────────────────────────────────────────────────┼───┴──┴───┬─┴──┴────┤
    │- prezenta miscarilor respiratorii spontane              │          │         │
    └─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴─────────┘
    
        Electroencefalograma:
    
        A = Medic Primar AŢI
        B = Medic Primar Neurolog, Neurochirurg sau AŢI


    ANEXA 4

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul (subsemnata) ..........................................., în calitate de soţ/sotie, părinte, copil major, frate, sora a numitului (numitei) ......................................, decedat (decedata), declar că sunt de acord cu recoltarea şi cu donarea următoarelor organe şi/sau tesuturi şi/sau celule: ....................................................... .
    Declar că înţeleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar şi nu am nici un fel de pretenţii materiale sau de alta natură.
    Data ........................................
    Reprezentantul donatorului ................... (gradul de rudenie)

    ANEXA 5

    DECLARAŢIE-DECIZIE
    Subsemnatul (subsemnata) ..............................., informat (informată) şi constient (conştienţă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, tesuturi şi celule umane, în concordanta cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule umane, declar că sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem pentru următoarele organe, tesuturi şi celule: ......................... .
    Sunt de acord cu investigarea mea periodică şi gratuita privind starea mea de sănătate.
    Potrivit legii, asupra hotărârii mele pot reveni oricând, cu condiţia ca actul scris de revenire să fie semnat şi de doi martori.
    Data .............................
    Semnatura ........................
    Notar ............................

    ANEXA 6

    Protocol de resuscitare

                              ┌───────────────────┐
                             │       Oprire      │
                             │cardio-respiratorie│
                             └─────────┬─────────┘
                                       ↓
                             ┌────────────────────┐
                             │Lovitura precordială│
                             │  (dacă e necesar)  │
                             └─────────┬──────────┘
     ──────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────
                                       ↓
                            ┌──────────────────────┐
                            │Suportul vital de baza│
                            │   (dacă e necesar)   │
                            └──────────┬───────────┘
                                       ↓
                            ┌───────────────────────┐
                            │       Ataşează        │
                            │defibrillator-monitorul│
                            └─────────┬─────────────┘
                                      ↓
                                      .
                                     . .
                                    .   .
                                   .     .
                                  .       .
                                 .         .
     ┌────────────────────────
     . Evalueaza . ←────────────────────────────────────┐
     │                           . ritmul  .                                       │
     │                             .      .                                        │
     │                               .  .                                          │
     │                                 .                                           │
     │                     ┌────────────────────────┐                              │
     │       ┌─────────────┤+/- verificarea pulsului│                              │
     │       │             └────────────────────────┘                              │
     │       │                                                                     │
     │       │                                                                     │
     │       │             ┌──────────────────────────────────────┐                │
     │       │             │În timpul RCP                         │                │
     │       ↓             │Controlează cauzele reversibile       │                │
     │    ┌─────┐          │Dacă încă nu s-a făcut:               │  ┌─────────┐   │
     │    │FV/TV│          │● verifici poziţia şi contactul       │  │Non-FV/TV│   │
     │    └──┬──┘          │  electrozilor/padelelor;             │  └──────┬──┘   │
     │       │             │● stabileşti/verifici: căile aeriene, │         │      │
     │       │             │  0(2), acces i.v.;                   │         │      │
     │       ↓             │● administrează adrenalina la fiecare │         │      │
     │  ┌────────────────┐ │  3 minute.                           │         │      │
     │  │Defibrilare x 3 │ │Ia în considerare:                    │         │      │
     │  │(dacă e necesar)│ │● Amiodarona, atropina, soluţii tampon│         │      │
     │  └──────┬─────────┘ └──────────────────────────────────────┘         │      │
     │         │            ┌────────────────────────────────────┐          ↓      │
     │         │            │Cauze potenţial reversibile         │ ┌─────────────┐ │
     │         ↓            │● Hipoxia;                          │ │ RCP 3 minute│ │
     │   ┌───────────┐      │● Hipovolemia;                      │ │(1 minut dacă│ │
     │   │RCP 1 minut│      │● Hiper/hipokaliemia şi tulburări   │ │ e imediat   │ │
     │   └─────┬─────┘      │  metabolice;                       │ │după defibri-│ │
     │         │            │● Hipotermia;                       │ │  lare)      │ │
     │         │            │● Pneumotorax în tensiune;          │ └───────┬─────┘ │
     └─────────┘            │● Tamponada cardiaca;               │         │       │
                            │● Toxice;                           │         └───────┘
                            │● Trombembolism pulmonar            │
                            └────────────────────────────────────┘


    ANEXA 7 


                                        ROMÂNIA
    
                              MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
    
                            AGENŢIA NAŢIONALA DE TRANSPLANT
    
    
                               Nr. ....../Data .........
    
    
    
                                 AUTORIZAŢIE DE EXPORT
    
        Având în vedere faptul ca pe teritoriul României nu exista nici un primitor
    compatibil pentru următoarele organe şi/sau tesuturi şi/sau celule de origine
    umană şi/sau alte elemente ori produse ale corpului uman ....................
        .........................................................................
        în baza art. 3 lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2004 pentru
    înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi
    completări prin Legea nr. 588/2004, şi în baza art. 12 lit. k) şi art. 21
    lit. j) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 183/2005 privind aprobarea
    Regulamentului de organizare şi funcţionare, a organigramei şi a componentei
    Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant, cu modificările
    şi completările ulterioare,
        se autorizeaza echipa de transplant ...................................
    condusă de prof. dr. .............................., legitimat cu pasaport
    nr. ............, pentru prelevarea şi transportul către ................
    a următoarelor organe şi/sau tesuturi şi/sau celule umane
    .............................................., recoltate de la un donator
    decedat la Spitalul .....................................................,
    pentru utilizare terapeutică.
    
    
                         Preşedintele Consiliului ştiinţific al
                           Agenţiei Naţionale de Transplant,
                       ..........................................
    
                                 Directorul executiv al
                           Agenţiei Naţionale de Transplant,
                        .......................................
    
                      Jurist al Agenţiei Naţionale de Transplant,
                     ............................................


    ANEXA 8

    DECIZIE
    Prelevarea în scop terapeutic de la cadavrul ............................ din spaţiul .................. a următoarelor organe .........................., tesuturi ........................ şi celule ..................., în vederea efectuării procedurilor de transplant, nu afectează rezultatele autopsiei medico-legale.
    Data şi ora ......................
    Medic legist .....................

    ANEXA 9

    ROMÂNIA
    MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICE
    AGENŢIA NAŢIONALA DE TRANSPLANT
    Nr. ......../Data ......
    AUTORIZAŢIE DE IMPORT
    Având în vedere faptul ca pe teritoriul României nu exista nici un organ şi/sau tesut şi/sau celula şi/sau alt element sau produs al corpului uman ............................................................ compatibile şi disponibile pentru pacientul ........................................ cu diagnosticul .......................................................,
    în baza art. 3 lit. k) din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, şi în baza art. 12 lit. k) şi art. 21 lit. j) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 183/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare, a organigramei şi a componentei Consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale de Transplant, cu modificările şi completările ulterioare,
    se autorizeaza importul (organ, tesut, celula, alte elemente sau produse ale corpului uman) .................................. de la ........................ din ţara ................................ pentru a fi utilizat în scop terapeutic în (secţia/spitalul) .................................................. .
    Autorizaţia s-a eliberat ca urmare a cererii înaintate de către (secţia, spitalul) ...................., înregistrată cu nr. ...................... la data de ..................................... .
    Preşedintele Consiliului ştiinţific al
    Agenţiei Naţionale de Transplant,
    ...........................................
    Directorul executiv al
    Agenţiei Naţionale de Transplant,
    ..............................................
    Jurist al Agenţiei Naţionale de Transplant,
    .............................................

    ANEXA 10

    Fişa prelevare organe şi tesuturi

    ┌──────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────────────────┐
    │Evaluare renala           │Evaluare pulmonara        │Evaluare hepatica       │
    ├──────────────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────┬─────┤
    │La internare      Actual  │Zile de intubare          │Bilirubina directa│     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │Uree                      │                          │Bilirubina totală │     │
    │Creatinina                │Secretii                  ├──────────────────┼─────┤
    │                          │                          │Colesterol        │     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │                          │                          │Trigliceride      │     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │Sediment urinar           │                          │TGO               │     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │                          │                          │LDH               │     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │Urocultura                │Traumatism toracic (DA/NU)│TGP               │     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │                          │Caracteristici            │Fibrinogen        │     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │Diureza                   │                          │Albumine          │     │
    │                          │                          ├──────────────────┼─────┤
    │      ultima ora          │                          │Proteine totale   │     │
    │                          │                          ├──────────────────┴─────┤
    │      ultimele 24 ore     │                          │Evaluare pancreatica    │
    │                          ├──────────────────────────┤                        │
    │Diabet insipid (DA/NU)    │Gazometrie       Data/ora │Amilaze                 │
    │                          ├──────────────────────────┤                        │
    │Tratament                 │Fi02                      │Lipaze                  │
    │                          ├──────────────────────────┤                        │
    │                          │pO2                       │Glicemie                │
    │                          ├──────────────────────────┤                        │
    │Tipizare HLA              │pCO2                      │                        │
    │                          ├──────────────────────────┼────────────────────────┤
    │                          │PH                        │Evaluare cardiaca şi    │
    │                          ├──────────────────────────┤circulatorie            │
    │                          │HCO3                      │Prelevare  Ora:   Minut:│
    ├──────────────────────────┼──────────────────────────┤TA         Sist   Diast │
    │Prelevare piele           │Sat 02                    │                        │
    │Suprafaţa                 ├──────────────────────────┤                        │
    │Ora                       │Măsurători pe Rx toracic  │                        │
    │                          │                          │Frecventa cardiaca      │
    │                          │De la sinusul costofrenic │                        │
    │                          │drept la cel stang cm:    │                        │
    │Prelevare cornee          │                          │                        │
    │Ora                       │                          │Hipotensiune (DA/NU)    │
    ├──────────────────────────┤                          │                        │
    │Prelevare oase/tendoane   │De la sinusul costofrenic │                        │
    │                          │la apexul pulmonar        │Caracteristici          │
    │Ora                       │drept    cm:              │                        │
    │Enumerare                 │stang    cm:              │Stop cardiac (DA/NU)    │
    │                          │                          │Durata                  │
    │                          │                          │Resuscitare             │
    │Prelevare alte tesuturi   │                          │                        │
    │0ra                       │                          │CPK    CPK-MB   PVC     │
    └──────────────────────────┼──────────────────────────┴────────────────────────┤
                               │Medic coordonator transplant                       │
                               └───────────────────────────────────────────────────┘


    FIŞA PENTRU DECLARAREA DONATORULUI

    



┌┬───────────────────────────────────┬───────────────┬──────────────────┬───┬────────┬────────┬───────────┬─────┬───┬────┬──────┬──────────────────────┐
││Numele donatorului                 │               │Vârsta            │Sex│Greutate│Înălţime│Perimetre  │Data │   │Ora │      │Ora clampării aortei  │
├┼───────────────────────────────────┤Grupa          ├──────────────────┼───┴────────┴────────┼──────────┬┼─────┴───┴────┴──────┴──────────────────────┤
││Rh                                 │               │                  │                     │Toracic   ││Centrul                                     │
├┼───────┬───────────────────────────┴───────────────┤                  │                     ├──────────┼┼────────────────────────────────────────────┤
││CNP    │                                           │                  │                     │Abdominal ││Telefoane de contact                        │
├┼───────┴──────────────────────────┬────────────────┴──────────────────┼─────────────────────┴──────────┴┼────────────────────────────────────────────┤
││Prima declarare a morţii cerebrale│A doua declarare a morţii cerebrale│                                 │Organe oferite                              │
├┤                                  │                                   │                                 ├────────────────────────────────────────────┤
├┼──────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┤                                 │                                            │
├┤Consimţământul familiei                                               │                                 ├────────────────────────────────────────────┤
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┤Diagnostic                       │Organe prelevate                            │
├┤Depistare maladii transmisibile                                       │                                 ├────────────────────────────────────────────┤
├┼────────┬─────────────────────────┬───────────────────────────────────┤                                 │                                            │
││AgHBs   │HCV                      │Ag HIV                             │                                 │Ţesuturi/celule prelevate                   │
├┼────────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────┤                                 │                                            │
││        │                         │Ac HIV                             │                                 │                                            │
├┼────────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────┤
││CMV     │Lues                     │Test sarcină                       │Antecedente                      │Ionogramă                                   │
├┼────────┴─────────────────────────┼───────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼──────────┬───────────┬───┬─────────────────┤
││Toxoplasmoză                      │Epstein-Barr                       │                                 │Na+       │K+         │Cl+│Ca+              │
├┼──────────────────────────────────┴───────────────────────────────────┤                                 │          │           │   │                 │
├┤Medicaţie                                                             │                                 ├──────────┴───────────┴┬──┴─────────────────┤
││                                                                      │                                 │Coagulare              │Hemogramă           │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
││                                                                      │                                 │Timpul Quick           │Hb                  │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
││Dopamină                                                              │                                 │                       │Ht                  │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┬───────────┼────────────────────┤
││Din data de                                                           │                                 │Trombocite │Fibrinogen │Hematii             │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────┴───────────┼────────────────────┤
││                                                                      │                                 │                       │Transfuzii          │
├┤Noradrenalină Din data de                                             │Examene complementare            │                       ├────────────────────┤
││                                                                      │                                 │                       │Leucogramă          │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
││                                                                      │Rx toracic                       │                       │Neutrofile          │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼───┬────────────────┤
││Antibiotice                                                           │                                 │                       │   │segmentate      │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼───┼────────────────┤
││Din data de                                                           │EKG                              │                       │   │nesegmentate    │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼───┴────────────────┤
││                                                                      │                                 │                       │Limfocite           │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
││Altele                                                                │Ecografie                        │                       │Monocite            │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
││Din data de                                                           │                                 │                       │Eazinofile          │
├┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┼───────────────────────┼────────────────────┤
││                                                                      │Tomografie computerizată         │                       │Bazofile            │
├┤                                                                      ├─────────────────────────────────┤                       ├────────────────────┤
││                                                                      │Altele                           │                       │Temperatura         │
└┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────┘


    ANEXA 11

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul (subsemnata) ............................. informat (informată) şi constient (conştienţă) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, tesuturi şi celule umane, în concordanta cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule umane, declar că sunt de acord cu primirea următoarelor organe şi/sau tesuturi şi/sau celule umane: ............................................. .
    Data ......................................
    Semnatura reprezentantului legal ..........

    ANEXA 12

    DECLARAŢIE-DECIZIE
    Conducerea secţiei ............................................... din spitalul ...................................... a încercat prin toate mijloacele uzuale sa ia legătură cu familia (urmaşii, reprezentanţii legali) numitului (numitei) .............................., aflat (aflată) pe lista de asteptare în vederea transplantului de ......................................... .
    Întrucât acest lucru nu a fost posibil în intervalul de timp avut la dispoziţie, pentru evitarea decesului primitorului, s-a hotărât începerea transplantului în ziua de ............, ora ......... .
    Data .........................
    Medic şef de secţie ..........
    Medic curant .................

    ANEXA 13

    DECLARAŢIE
    Subsemnatul (subsemnaţii) ......................................., părinţi (copil major, frate, sora, reprezentanţi legali) ai numitului (numitei) ..................................................., minor (minora) [handicapat (handicapata) mintal], informat (informati) şi constient (constienti) asupra riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, tesuturi şi celule umane, în concordanta cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la prelevarea şi transplantul de organe, tesuturi şi celule umane, declar (declaram) ca sunt (suntem) de acord cu primirea următoarelor organe şi/sau tesuturi şi/sau celule umane: ................................ pentru ......................... .
    Data ........................
    Semnatura reprezentantului legal ............
    Medic şef de secţie ................

    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Lege, Alte Institutii,  LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016