Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) Republicatã în temeiul <>art. III din Legea nr. 177 din 18 octombrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 24 octombrie 2000, dându-se textelor o noua numerotare. <>Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 23 iulie 1996. CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 (1) Protecţia muncii constituie un ansamblu de activitãţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfãşurarea procesului de munca, apãrarea vieţii, integritãţii corporale şi sãnãtãţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de munca. (2) Normele de protecţie a muncii stabilite prin prezenta lege reprezintã un sistem unitar de mãsuri şi reguli aplicabile tuturor participanţilor la procesul de munca. (3) Activitatea de protecţie a muncii asigura aplicarea criteriilor ergonomice pentru îmbunãtãţirea condiţiilor de munca şi pentru reducerea efortului fizic, precum şi mãsuri adecvate pentru munca femeilor şi a tinerilor. ART. 2 (1) Prevederile prezentei legi se aplica tuturor persoanelor juridice şi fizice la care activitatea se desfãşoarã cu personal angajat pe baza de contract individual de munca sau în alte condiţii prevãzute de lege. (2) În sensul prezentei legi, prin persoane juridice şi fizice se înţelege: agenţii economici din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital strãin, care desfãşoarã activitãţi pe teritoriul României; autoritãţile şi instituţiile publice, precum şi agenţii economici romani care efectueazã lucrãri cu personal roman pe teritoriul altor tari în baza unor convenţii internaţionale sau contracte bilaterale; asociaţiile, fundaţiile şi organizaţiile nonprofit, respectiv membrii asociaţiilor familiale constituite cu respectarea prevederilor legale, persoanele fizice autorizate sa desfãşoare activitãţi independente şi persoanele fizice care angajeazã personal prin încheierea unui contract individual de munca sau prin încheierea unei convenţii civile de prestãri de servicii, potrivit legii. ART. 3 Normele de protecţie a muncii se aplica salariaţilor, membrilor cooperatori, persoanelor angajate cu convenţii civile, cu excepţia celor care au drept obiect activitãţi casnice, precum şi ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuãrii practicii profesionale. ART. 4 (1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale**) şi Ministerul Sãnãtãţii***), prin organele lor de specialitate centrale şi teritoriale, organizeazã, coordoneazã şi controleazã activitatea de protecţie a muncii. (2) Ministerul Apãrãrii Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei - Direcţia generalã a penitenciarelor, Ministerul Finanţelor*) - Garda financiarã, precum şi Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Paza organizeazã, coordoneazã şi controleazã activitatea de protecţie a muncii din unitãţile proprii, prin organele acestor ministere şi servicii, pe baza prevederilor prezentei legi. (3) Cercetarea, înregistrarea şi evidenta accidentelor de munca şi a bolilor profesionale, precum şi autorizarea, din punct de vedere al protecţiei muncii, a unitãţilor din subordinea ministerelor şi serviciilor menţionate la alin. (2) se efectueazã de organele proprii.---------------- *) Conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 18 din 4 ianuarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Finanţelor este "Ministerul Finanţelor Publice". **) Conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 4 din 4 ianuarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 9 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale este "Ministerul Muncii şi Solidaritãţii Sociale". ***) Conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 22 din 4 ianuarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Sãnãtãţii este "Ministerul Sãnãtãţii şi Familiei". ART. 5 (1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale emite norme generale, normative şi alte reglementãri de interes naţional privind securitatea muncii şi alte domenii ale protecţiei muncii, potrivit legii, pentru toate unitãţile, coordoneazã programul de elaborare a normelor specifice pe activitãţi şi avizeazã normele, standardele şi orice alte reglementãri, iniţiate de alte organe, care conţin prevederi sau au efect în acest domeniu, în scopul prevenirii accidentelor de munca şi a bolilor profesionale. (2) Normele generale de protecţie a muncii cuprind reguli şi mãsuri aplicabile în intreaga economie nationala. (3) Domeniile pentru care se elaboreazã normele generale de protecţie a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta lege. (4) Comisia Nationala pentru Controlul Activitãţilor Nucleare elaboreazã norme specifice activitãţilor nucleare şi exercita controlul cu privire la respectarea acestora. (5) Activitãţile din economia nationala pentru care se elaboreazã norme specifice de securitate a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 2 la prezenta lege. (6) Persoanele juridice şi fizice sunt obligate sa elaboreze instrucţiuni proprii de aplicare a normelor de protecţie a muncii, în funcţie de particularitãţile proceselor de munca. ART. 6 (1) Ministerul Sãnãtãţii emite norme obligatorii privind igiena muncii şi avizeazã standarde şi acte normative, elaborate de alte organe, care privesc sãnãtatea salariaţilor la locul de munca. (2) Domeniile pentru care se elaboreazã normele de igiena a muncii sunt cuprinse în anexa nr. 1 la prezenta lege. ART. 7 (1) Contractele colective de munca ce se încheie la nivelul unitãţilor, grupurilor de unitãţi, ramurilor de activitãţi, precum şi la nivel naţional vor cuprinde, obligatoriu, clauze referitoare la protecţia muncii, în conformitate cu prevederile prezentei legi, a cãror aplicare sa asigure prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale. (2) În contractele individuale de munca, în convenţiile civile, cu excepţia celor care au drept obiect activitãţi casnice, precum şi în contractele de şcolarizare vor fi stipulate clauze privind protecţia muncii, stabilindu-se şi rãspunderea pãrţilor. (3) Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice romane cu parteneri strãini, în vederea efectuãrii de lucrãri cu personal roman pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind protecţia muncii. ART. 8 (1) În regulamentele privind organizarea şi funcţionarea persoanelor juridice vor fi stabilite obligaţii şi raspunderi în domeniul protecţiei muncii, în conformitate cu prevederile prezentei legi. (2) În funcţie de natura, complexitatea şi riscurile specifice activitãţii desfãşurate, precum şi de numãrul salariaţilor, persoanele juridice vor stabili personalul cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii sau, dupã caz, vor organiza compartimente de protecţie a muncii. ART. 9 (1) Desfãşurarea activitãţilor de producţie sau a prestaţiilor de servicii este condiţionatã de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisã de inspectoratele teritoriale de munca, cu excepţia activitãţilor desfãşurate de unitãţile din subordinea organelor şi a serviciilor prevãzute la art. 4 alin. (2). (2) Persoanele juridice şi persoanele fizice au obligaţia sa confirme anual la inspectoratul teritorial de munca faptul ca se pãstreazã condiţiile iniţiale pentru care s-a eliberat autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii. ART. 10 Cheltuielile aferente realizãrii mãsurilor de protecţie a muncii vor fi suportate de la capitolul "Alte cheltuieli de exploatare" ale persoanelor juridice şi persoanelor fizice, precum şi din sumele prevãzute cu aceasta destinaţie în bugetele instituţiilor publice sau, dupã caz, din fondurile de investiţii. ART. 11 (1) Activitãţile de interes naţional în domeniul protecţiei muncii şi sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizãrii acestora se aproba de cãtre Guvern, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. (2) Activitãţile de cercetare ştiinţificã în domeniul protecţiei muncii, de interes naţional, se finanţeazã din fondurile prevãzute pentru acestea, potrivit legii. CAP. 2 Echipamentele tehnice, echipamentul individual de protecţie şi de lucru, alimentaţia de protecţie şi materialele igienico-sanitare ART. 12 (1) În sensul prezentei legi, sunt echipamente tehnice: maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura, dispozitivele, uneltele şi alte mijloace asemãnãtoare necesare în procesul muncii. (2) Echipamentele tehnice trebuie sa corespundã prevederilor din normele, standardele şi din alte reglementãri referitoare la protecţia muncii şi sa nu prezinte pericol pentru sãnãtatea sau viata salariaţilor, a persoanelor aflate în unitate în interes de serviciu sau a altor persoane pentru care se asigura protecţia muncii potrivit prevederilor art. 3. (3) Echipamentele tehnice din producţia interna şi din import trebuie sa fie dotate cu aparatura de mãsura şi control al parametrilor tehnologici, precum şi de prevenire şi avertizare a starilor de pericol. (4) Echipamentele tehnice pot fi fabricate, importate, comercializate şi utilizate numai dacã îndeplinesc condiţiile de protecţie a muncii certificate de organisme recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. ART. 13 (1) În sensul prezentei legi, echipamentul individual de protecţie reprezintã mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de munca pentru a fi protejat impotriva factorilor de risc. (2) Echipamentul individual de protecţie se acorda, obligatoriu şi gratuit, salariaţilor, precum şi altor categorii de persoane care desfãşoarã activitãţi la persoanele juridice sau fizice prevãzute la art. 2, potrivit criteriilor stabilite în Normativul-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie, elaborat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. (3) În cazul degradãrii echipamentului individual de protecţie, respectiv al pierderii calitãţilor de protecţie, se acorda obligatoriu un nou echipament. (4) Degradarea sau pierderea echipamentului individual de protecţie înainte de termenul de utilizare prevãzut, din vina purtatorului, atrage rãspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii. ART. 14 (1) În sensul prezentei legi, echipamentul individual de lucru reprezintã mijloacele pe care persoanele juridice şi fizice le acorda unui salariat în vederea utilizãrii lor în timpul procesului de munca pentru a le proteja îmbrãcãmintea şi incaltamintea. (2) Echipamentul individual de lucru se acorda de cãtre persoanele juridice în condiţiile negociate prin contractele colective de munca. (3) Cheltuielile necesare pentru achiziţionarea echipamentului individual de lucru sunt suportate în proporţie de 50% de la capitolul "Alte cheltuieli de exploatare" ale persoanelor juridice sau din sumele prevãzute cu aceasta destinaţie în buget pentru unitãţile finanţate de la bugetul de stat, respectiv din bugetele locale, iar diferenţa se suporta de cãtre beneficiari. ART. 15 (1) Unitãţile producãtoare de echipament individual de protecţie şi de echipament individual de lucru sunt obligate sa respecte condiţiile de realizare a sortimentelor prevãzute în standardele româneşti corespunzãtoare. (2) Importul şi introducerea în fabricaţie a sortimentelor de echipament individual de protecţie şi echipament individual de lucru se pot face numai dupã avizarea prototipurilor de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. (3) Sortimentele de echipament individual de protecţie pot fi comercializate şi utilizate numai dupã certificarea calitãţii de protecţie a acestora de cãtre organisme recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. ART. 16 Alimentaţia de protecţie se acorda, obligatoriu şi gratuit, de cãtre persoanele juridice şi fizice persoanelor care lucreazã în locuri de munca cu condiţii grele şi vãtãmãtoare, pe baza normelor elaborate de Ministerul Sãnãtãţii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. ART. 17 (1) Materialele igienico-sanitare se acorda, obligatoriu şi gratuit, de cãtre persoanele juridice şi fizice persoanelor care îşi desfãşoarã activitatea în locuri de munca al cãror specific impune o igiena personalã deosebita. (2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de munca ce impun acordarea acestora se stabilesc pe baza normelor elaborate de Ministerul Sãnãtãţii. CAP. 3 Obligaţii privind realizarea mãsurilor de protecţie a muncii ART. 18 (1) În vederea asigurãrii condiţiilor de protecţie a muncii şi pentru prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale, conducerea persoanei juridice, precum şi persoana fizica au urmãtoarele obligaţii: a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor tehnice, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme normelor de protecţie a muncii, prin a cãror aplicare sa fie eliminate riscurile de accidentare şi de imbolnavire profesionalã a salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de munca; b) sa solicite inspectoratului teritorial de munca autorizarea functionarii unitãţii din punct de vedere al protecţiei muncii, sa menţinã condiţiile de lucru pentru care s-a obţinut autorizaţia şi sa ceara revizuirea acesteia în cazul modificãrii condiţiilor iniţiale în care a fost emisã; c) sa stabileascã mãsurile tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii, corespunzãtor condiţiilor de munca şi factorilor de mediu specifici unitãţii; d) sa stabileascã pentru salariaţi şi pentru ceilalţi participanţi la procesul de munca atribuţiile şi rãspunderea ce le revin în domeniul protecţiei muncii, corespunzãtor funcţiilor exercitate; e) sa elaboreze reguli proprii pentru aplicarea normelor de protecţie a muncii, corespunzãtor condiţiilor în care se defasoara activitatea la locurile de munca; f) sa asigure şi sa controleze, prin compartimente specializate sau prin personalul propriu, cunoaşterea şi aplicarea, de cãtre toţi salariaţii şi participanţii la procesul de munca, a mãsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite, precum şi a prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii; g) sa ia mãsuri pentru asigurarea de materiale necesare informãrii şi educãrii salariaţilor şi participanţilor la procesul de munca: afişe, pliante, filme, diafilme şi altele asemenea cu privire la protecţia muncii; h) sa asigure informarea fiecãrei persoane, anterior angajãrii în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusã la locul de munca, precum şi asupra mãsurilor de prevenire necesare; i) sa asigure, pe cheltuiala unitãţii, instruirea, testarea şi perfecţionarea profesionalã a persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii; j) sa ia mãsuri pentru autorizarea exercitãrii meseriilor şi a profesiilor prevãzute în normele de protecţie a muncii; k) sa angajeze numai persoane care, în urma controlului medical şi a verificãrii aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinii de munca pe care urmeazã sa o execute; l) sa ţinã evidenta locurilor de munca cu condiţii deosebite: vãtãmãtoare, grele, periculoase, precum şi a accidentelor de munca, bolilor profesionale, accidentelor tehnice şi avariilor; m) sa asigure funcţionarea permanenta şi corecta a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de mãsura şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfãşurarea proceselor tehnologice; n) sa prezinte documentele şi sa dea relaţiile solicitate de inspectorii de munca în timpul controlului sau al efectuãrii cercetãrii accidentelor de munca; o) sa asigure realizarea mãsurilor stabilite de inspectorii de munca, cu prilejul controalelor şi al cercetãrii accidentelor de munca; p) sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, salariaţii care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de munca; r) sa nu modifice starea de fapt rezultatã din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afarã de cazurile în care menţinerea acestei stãri ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor şi a altor persoane participante la procesul de munca. (2) Realizarea efectivã a obligaţiilor prevãzute în alineatul precedent revine persoanelor cu atribuţii în organizarea şi conducerea procesului de munca. ART. 19 Persoanele prevãzute la art. 3 sunt obligate: a) sa îşi însuşeascã şi sa respecte normele de protecţie a muncii şi mãsurile de aplicare a acestora; b) sa desfãşoare activitatea în asa fel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionalã atât propria persoana, cat şi pe celelalte persoane participante la procesul de munca; c) sa aducã la cunostinta conducatorului locului de munca orice defectiune tehnica sau alta situaţie care constituie un pericol de accidentare sau imbolnavire profesionalã; d) sa aducã la cunostinta conducatorului locului de munca accidentele de munca suferite de propria persoana şi de alte persoane participante la procesul de munca; e) sa opreascã lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi sa îl informeze de îndatã pe conducãtorul locului de munca; f) sa utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare, corespunzãtor scopului pentru care a fost acordat; g) sa dea relaţiile solicitate de organele de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii. CAP. 4 Coordonarea şi controlul activitãţii de protecţie a muncii ART. 20 Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale exercita coordonarea şi controlul activitãţii de protecţie a muncii şi are urmãtoarele atribuţii principale: a) coordoneazã elaborarea normelor de aplicare a legii şi a altor acte normative în domeniul protecţiei muncii; b) colaboreazã cu ministerele şi cu organele lor teritoriale specializate, în domeniul protecţiei muncii; c) autorizeaza, din punct de vedere al protecţiei muncii, funcţionarea persoanelor juridice şi fizice şi retrage autorizaţia în cazul modificãrii condiţiilor pentru care a fost emisã; d) atesta persoane fizice şi abiliteaza persoane juridice pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii; e) recunoaşte laboratoare şi organisme, în scopul certificãrii calitãţii de protecţie a muncii a echipamentelor tehnice şi a echipamentelor individuale de protecţie; f) cerceteazã, sub aspectul cauzelor şi rãspunderii juridice, accidentele de munca colective, accidentele de munca mortale, accidentele care au produs invaliditate, precum şi accidentele tehnice şi avariile care ar fi putut pune în pericol sãnãtatea sau viata salariaţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de munca; g) stabileşte mãsuri obligatorii în vederea prevenirii producerii evenimentelor prevãzute la lit. f); h) avizeazã dosarele de cercetare a accidentelor de munca ce au produs incapacitate temporarã de munca, întocmite de comisiile de cercetare ale persoanelor juridice; i) avizeazã prototipurile sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru, în vederea introducerii acestora în fabricaţie; j) aproba clasificarea minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaze, în baza documentaţiilor prezentate de persoanele juridice; k) coordoneazã, în colaborare cu Agenţia Nationala pentru Ştiinţa, Tehnologie şi Inovare*),elaborarea programului de cercetare de interes naţional în domeniul protecţiei muncii; l) organizeazã, împreunã cu Ministerul Educaţiei Naţionale, activitatea de pregãtire generalã în domeniul protecţiei muncii pentru instituţiile de învãţãmânt gimnazial, liceal, profesional, de ucenici, tehnic, de maiştri, postliceal şi superior; m) organizeazã, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale**), formarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii, prin cursuri postliceale şi postuniversitare; n) desfãşoarã activitãţi de informare-documentare cu privire la protecţia muncii, asigurând elaborarea şi editarea de cãrţi, reviste, broşuri, pliante, afişe şi alte publicaţii în acest domeniu şi avizeazã materiale elaborate în acest scop; o) elaboreazã, în colaborare cu Ministerul Sãnãtãţii şi cu Institutul Naţional de Statistica şi Studii Economice***), sistemul de raportare şi evidenta a accidentelor de munca şi a bolilor profesionale; p) efectueazã studii, analize, expertize tehnice şi acorda consultaţii şi asistenta tehnica în probleme de protecţie a muncii, pe baza de contracte încheiate cu persoane juridice şi persoane fizice din ţara şi din strãinãtate, plata lucrãrilor fãcându-se pe baza de tarife stabilite prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, iar sumele rezultate vor fi gestionate în regim extrabugetar şi se vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital şi de personal; r) reprezintã statul, ca organ de specialitate în domeniul protecţiei muncii, în relaţiile de cooperare internationala.-------------------- *) A se vedea <>Hotãrârea Guvernului nr. 23 din 4 ianuarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2001. **) Conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 23 din 4 ianuarie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2001, noua denumire a Ministerului Educaţiei Naţionale este "Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii". ***) A se vedea <>Ordonanta Guvernului nr. 111/2000 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 2 septembrie 2000. ART. 21 (1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar se pãstreazã la trezoreria statului, sunt purtãtoare de dobanda, iar cele rãmase neutilizate la finele anului se reporteazã în anul urmãtor, fiind utilizate cu aceeaşi destinaţie. (2) Organizarea şi funcţionarea compartimentelor prevãzute la art. 20 lit. p) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi protecţiei sociale, cu avizul Ministerului Finanţelor. ART. 22 Inspectorii de munca sunt autorizaţi: a) sa exercite controlul la persoane juridice şi fizice, privind modul în care se respecta legislaţia de protecţie a muncii; b) sa aibã acces liber, permanent şi fãrã înştiinţare prealabilã, în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de munca organizat de aceasta; c) sa ceara informaţii de la orice persoana care participa la procesul de munca, cu privire la activitatea de protecţie a muncii; d) sa solicite conducerii persoanei juridice, precum şi persoanei fizice documentele şi informaţiile necesare în vederea realizãrii controlului sau efectuãrii cercetãrii accidentelor de munca; e) sa efectueze sau sa solicite mãsurãtori şi determinãri pentru clarificarea unor situaţii de pericol şi sa ia probe de produse şi materiale pentru examinarea lor în afarã unitãţii, atunci când situaţia constatatã o impune; f) sa dispunã sistarea unei activitãţi sau oprirea din funcţiune a echipamentelor tehnice când constata o stare de pericol iminent de accidentare sau de imbolnavire profesionalã şi sa sesizeze, dupã caz, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi organele de urmãrire penalã; g) sa propunã conducerii inspectoratului teritorial de munca retragerea autorizaţiei de funcţionare a persoanei juridice sau a persoanei fizice, din punct de vedere al protecţiei muncii, dacã constata ca, prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia, nu se respecta normele de protecţie a muncii; h) sa aplice sancţiuni, potrivit legii, în situaţia în care constata încãlcãri ale prevederilor actelor normative în domeniul protecţiei muncii. ART. 23 Inspectorul de munca este obligat: a) sa nu aibã un interes patrimonial în raporturile cu persoana juridicã sau fizica, în executarea atribuţiilor sale; b) sa nu dezvaluie, nici dupã încetarea funcţiei de inspector, secrete de fabricaţie sau de comerţ ori procedee de exploatare, precum şi alte date cu caracter secret, cunoscute cu ocazia exercitãrii atribuţiilor sale; c) sa pãstreze confidenţialitate asupra sursei de informare în legatura cu sesizãrile sau plângerile primite, referitoare la defecţiunile din instalaţii sau la încãlcarea dispoziţiilor legale, şi sa nu facã cunoscut persoanei juridice şi persoanei fizice faptul ca s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri. CAP. 5 Accidentele de munca şi bolile profesionale ART. 24 (1) În sensul prezentei legi, prin accident de munca se înţelege vãtãmarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta profesionalã, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridicã a contractului în baza cãruia se desfãşoarã activitatea, şi care provoacã incapacitate temporarã de munca de cel puţin 3 zile, invaliditate ori deces. (2) Este, de asemenea, accident de munca: a) accidentul suferit de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuãrii practicii profesionale; b) accidentul suferit de cei care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activitãţi culturale, sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul suferit de orice persoana ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa, pentru prevenirea ori înlãturarea unui pericol care ameninta avutul public sau pentru salvarea de vieţi omeneşti; d) accidentul survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasarii de la locul de munca la domiciliu şi invers; e) accidentul cauzat de activitãţi care nu au legatura cu procesul muncii, dacã are loc la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de munca organizat de aceştia, în timpul programului de munca şi nu se datoreazã culpei exclusive a accidentatului. ART. 25 Accidentul de munca se clasifica, în raport cu urmãrile produse şi cu numãrul persoanelor accidentate, în: a) accident care produce incapacitate temporarã de munca de cel puţin 3 zile; b) accident care produce invaliditate; c) accident mortal; d) accident colectiv, când sunt accidentate cel puţin trei persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauza. ART. 26 (1) Accidentul de munca va fi comunicat de îndatã conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice de cãtre conducãtorul locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea accidentului. (2) Accidentul de munca urmat de incapacitate temporarã de munca ori, dupã caz, urmat de invaliditate sau deces, precum şi accidentul de munca colectiv vor fi comunicate de îndatã de cãtre conducerea persoanei juridice sau, dupã caz, de persoana fizica, în calitate de angajator, inspectoratului teritorial de munca şi, dupã caz, organelor de urmãrire penalã competente, potrivit legii. (3) În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, persoana juridicã sau fizica la care sunt angajaţi accidentatii va anunta de îndatã inspectoratul teritorial de munca din judeţul în raza cãruia s-a produs accidentul. (4) În cazul prevãzut la alin. (3) organele Ministerului de Interne competente, potrivit legii, vor trimite organelor prevãzute la art. 27, în termen de 5 zile de la data solicitãrii, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului, la cererea acestora. ART. 27 (1) Cercetarea accidentelor de munca se efectueazã astfel: a) de cãtre persoana juridicã, în cazul accidentului care a produs incapacitate temporarã de munca; b) de cãtre inspectoratele teritoriale de munca, în cazul accidentelor care au produs invaliditate, deces, al accidentelor colective, precum şi în cazul accidentelor de munca ce au produs incapacitate temporarã de munca salariaţilor angajaţi la persoane fizice; c) de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în cazul accidentelor de munca colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile. (2) Rezultatul cercetãrii accidentului de munca se va consemna într-un proces-verbal care va stabili: a) cauzele şi împrejurãrile în care a avut loc accidentul; b) prevederile din normele de protecţie a muncii care nu au fost respectate; c) persoanele care se fac rãspunzãtoare de nerespectarea normelor de protecţie a muncii; d) sancţiunile aplicate; e) persoana juridicã sau fizica la care se înregistreazã accidentul de munca; f) mãsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor accidente. (3) În caz de deces al persoanei accidentate în munca unitatea medico-legalã competenta este obligatã sa înainteze inspectoratului teritorial de munca, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie de pe raportul de constatare medico-legalã. ART. 28 (1) Înregistrarea accidentului de munca se face în baza procesului-verbal de cercetare, de cãtre persoana juridicã, precum şi de cãtre persoana fizica, la care s-a produs accidentul. (2) Accidentele suferite de elevi, studenţi şi ucenici în timpul desfãşurãrii practicii profesionale se înregistreazã de cãtre persoana juridicã unde se desfãşoarã practica. (3) Accidentul suferit de o persoana în condiţiile prevãzute la art. 24 alin. (2) lit. b) se înregistreazã de cãtre persoana juridicã ce a organizat acţiunea respectiva. (4) Accidentul de munca suferit de o persoana în condiţiile art. 24 alin. (2) lit. c) se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica unde s-a produs evenimentul; în cazul accidentului de aceasta natura, produs în afarã incintei persoanei juridice sau la persoana fizica şi care nu are nici o legatura cu acestea, înregistrarea se face de cãtre primãria în a carei raza teritorialã s-a produs. (5) Accidentul de munca survenit în condiţiile prevãzute la art. 24 alin. (2) lit. d) se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica la care este încadrat accidentatul. ART. 29 Accidentul de munca înregistrat de persoana juridicã şi persoana fizica se raporteazã de cãtre acestea la inspectoratul teritorial de munca. ART. 30 (1) În sensul prezentei legi, bolile profesionale sunt afectiunile care se produc ca urmare a exercitãrii unei meserii sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de munca. (2) Sunt boli profesionale şi afectiunile suferite de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuãrii practicii profesionale, în condiţiile prevãzute la alin. (1). ART. 31 (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de cãtre medicii unitãţii sanitare care acorda asistenta medicalã participanţilor la procesul de munca desfãşurat de persoana juridicã, precum şi de persoana fizica. (2) Bolile profesionale se comunica inspectoratului judeţean de poliţie sanitarã şi medicina preventivã, indiferent dacã sunt sau nu urmate de incapacitate temporarã de munca. ART. 32 (1) Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, în vederea confirmãrii sau infirmarii lor, precum şi stabilirea de mãsuri pentru prevenirea altor îmbolnãviri din aceleaşi cauze se fac de inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, împreunã cu inspectoratul teritorial de munca. (2) Rezultatul cercetãrii bolii profesionale se consemneazã într-un proces-verbal care va cuprinde elementele prevãzute la art. 27 alin. (2). (3) Intoxicatia acuta profesionalã se declara, se cerceteazã şi se înregistreazã atât ca boala profesionalã, cat şi ca accident de munca. ART. 33 (1) Înregistrarea bolilor profesionale se face, în baza procesului-verbal de cercetare, de cãtre persoana juridicã şi de persoana fizica la care s-a produs îmbolnãvirea. (2) Bolile profesionale înregistrate de persoana juridicã şi de persoana fizica se raporteazã la inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. CAP. 6 Rãspunderea juridicã ART. 34 Încãlcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii atrage rãspunderea disciplinarã, administrativã, materialã, civilã sau penalã, dupã caz, potrivit legii. ART. 35 Neluarea vreuneia dintre mãsurile prevãzute de dispoziţiile legale referitoare la protecţia muncii, de cãtre persoana care are îndatorirea de a lua aceste mãsuri la locul de munca, dacã prin aceasta se creeazã un pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionalã, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. ART. 36 Neluarea vreuneia dintre mãsurile prevãzute de dispoziţiile legale referitoare la protecţia muncii, de cãtre persoana care are îndatorirea de a lua aceste mãsuri la locurile de munca ce prezintã un pericol deosebit, dacã prin aceasta se creeazã posibilitatea producerii unui accident de munca sau de imbolnavire profesionalã, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. ART. 37 Nerespectarea de cãtre orice persoana a mãsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii, dacã prin aceasta se creeazã un pericol iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesionalã, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. ART. 38 Nerespectarea de cãtre orice persoana a mãsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii, la locurile de munca ce prezintã un pericol deosebit, dacã prin aceasta se creeazã posibilitatea producerii unui accident de munca sau de imbolnavire profesionalã, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. ART. 39 Repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor anterior eliminãrii tuturor deficienţelor pentru care s-a dispus oprirea acestora constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. ART. 40 Dacã faptele prevãzute la art. 35-39 sunt sãvârşite din culpa, minimul şi maximul special al pedepsei se reduc la jumãtate. ART. 41 (1) Constituie contravenţii faptele sãvârşite de persoanele juridice şi persoanele fizice, aflate în una dintre situaţiile prevãzute de prezenta lege, dacã nu au fost comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracţiuni. (2) Constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amenda de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei încãlcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. o). (3) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei nerespectarea prevederilor art. 9 şi ale art. 18 alin. (1) lit. b), precum şi nerespectarea de cãtre persoana fizica şi juridicã a dispoziţiilor art. 22 lit. a), b) şi e) privind exercitarea atribuţiilor de cãtre inspectorul de munca. (4) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amenda de la 3.500.000 lei la 7.000.000 lei urmãtoarele: a) încãlcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2), ale art. 12 alin. (2)-(4), ale art. 13 alin. (2) şi (3) şi ale art. 18 alin. (1) lit. a) şi m); b) neluarea mãsurilor prevãzute în norme, care sa previnã prezenta peste limitele admise în norme a factorilor nocivi chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman, în procesul de munca; c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţialã sau totalã, a construcţiilor, echipamentelor tehnice noi sau reparate, precum şi aplicarea unor procese tehnologice care nu corespund normelor de protecţie a muncii; d) neintocmirea sau nerespectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrãrilor care necesita mãsuri speciale de siguranta; e) neluarea mãsurilor pentru prevenirea şi lichidarea avariilor; f) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul în locurile în care acestea sunt interzise prin norme; g) neluarea mãsurilor de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi a mãsurilor pentru prevenirea efectelor electricitatii statice şi a descarcarilor atmosferice; h) nerespectarea mãsurilor de protecţie a muncii privind depozitarea, manipularea, transportul sau utilizarea materialelor toxice, corosive, inflamabile, a pesticidelor, precum şi a deşeurilor rezultate; i) neasigurarea sau nefolosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate, la locurile de munca unde exista pericole de incendiu sau de explozie; j) nerespectarea normelor de protecţie a muncii privind asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor tehnice; k) încãlcarea dispoziţiilor legale referitoare la asigurarea şi utilizarea fondului necesar pentru realizarea mãsurilor de protecţie a muncii. (5) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amenda de la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei urmãtoarele: a) încãlcarea dispoziţiilor art. 15 şi ale art. 18 alin. (1) lit. c)-l); b) încãlcarea dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 17 alin. (1); c) nerespectarea normelor de protecţie a muncii privind transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor tehnice, materialelor şi produselor; d) nerespectarea mãsurilor de siguranta prevãzute în normele privind lucrul la înãlţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare; e) nerespectarea normelor privind delimitarea, îngrãdirea şi semnalizarea zonelor periculoase, golurilor, sapaturilor, puţurilor şi luminatoarelor; f) nerespectarea mãsurilor de protecţie a muncii pentru asigurarea exploatãrii fãrã pericole a instalaţiilor de sudare, a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune, a conductelor prin care circula fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente tehnice; g) nerespectarea normelor privind întreţinerea, revizia şi repararea periodicã a echipamentelor tehnice; h) nerespectarea normelor privind exploatarea în condiţii de siguranta a mijloacelor de transport şi a celor de ridicat; i) nerespectarea normelor de protecţie a muncii privind aplicarea metodelor de exploatare miniera, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrãrilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzãtor clasificarii minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaze. (6) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amenda de la 2.000.000 lei la 4.000.000 lei urmãtoarele: a) încãlcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi (3), ale art. 8 alin. (1), ale art. 18 alin. (1) lit. p) şi r), ale art. 19 lit. b) şi e) şi ale art. 26 alin. (2); b) încãlcarea normelor de protecţie a muncii privind timpul de munca, munca în schimburi şi intensitatea muncii; c) nerespectarea normelor privind asigurarea, marcarea şi întreţinerea cãilor de acces şi de circulaţie; d) neasigurarea iluminatului de siguranta la locurile de munca prevãzute în normele de protecţie a muncii; e) pãrãsirea echipamentelor tehnice aflate în funcţiune sau încredinţarea supravegherii acestora unor persoane neautorizate; f) nerespectarea normelor privind organizarea şi desfãşurarea activitãţii de salvare. (7) Constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amenda de la 1.500.000 lei la 2.500.000 lei urmãtoarele: a) încãlcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. n), ale art. 19 lit. a), c), d), f) şi g), ale art. 26 alin. (1) şi (3), ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), ale art. 28 alin. (1)-(5) şi ale art. 29; b) încãlcarea dispoziţiilor art. 33 alin. (1) şi (2); c) accesul persoanelor neautorizate la locurile de munca ce prezintã pericol deosebit; d) nerespectarea normelor privind organizarea activitãţii de pãstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului de protecţie; e) neintocmirea documentelor de urmãrire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor tehnice şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare; f) nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea şi trimiterea în termen a rapoartelor şi datelor în legatura cu situaţia protecţiei muncii. ART. 42 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevãzute la art. 41 alin. (2)-(7) se fac de cãtre inspectorii de munca din cadrul Inspecţiei Muncii; sumele încasate cu titlu de amenda se fac venit la bugetul de stat în procent de 85%, iar 15% constituie fond de stimulare a personalului angajat la Inspecţia Muncii. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevãzute la art. 41 alin. (4) lit. b) şi h), alin. (5) lit. b), alin. (6) lit. b) şi alin. (7) lit. b), d) şi f) se fac şi de cãtre inspectorii de poliţie sanitarã şi medicina preventivã din cadrul Ministerului Sãnãtãţii. (3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadreazã în prevederile art. 35-39, inspectorii prevãzuţi la alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndatã organele de urmãrire penalã competente, potrivit legii. ART. 43 Sancţiunile contravenţionale se aplica persoanelor juridice şi persoanelor fizice, angajatori sau angajaţi. ART. 44 (1) Persoanele sancţionate contraventional pot formula plângere impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termen de 15 zile de la data comunicãrii, la judecãtoria în a carei raza teritorialã a fost sãvârşitã contravenţia. (2) Hotãrârile judecãtoreşti pronunţate în condiţiile alin. (1) sunt supuse recursului. ART. 45 Dispoziţiile <>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor sunt aplicabile în mãsura în care nu conţin dispoziţii contrare prezentei legi. ART. 46 (1) Persoanele juridice şi persoanele fizice rãspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau bolilor profesionale, în mãsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurãrilor sociale de stat. (2) La stabilirea despãgubirilor cuvenite persoanelor angajate cu convenţii civile se va tine seama de categoriile şi de cuantumul drepturilor care se acorda salariaţilor potrivit legislaţiei asigurãrilor sociale de stat. CAP. 7 Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 47 (1) Persoanele juridice şi persoanele fizice care îşi desfãşoarã activitatea fãrã a fi autorizate din punct de vedere al protecţiei muncii, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, sunt obligate sa solicite inspectoratelor teritoriale de munca emiterea autorizaţiei de funcţionare. (2) Termenul privind obligaţia de a solicita emiterea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, pentru persoanele fizice şi persoanele juridice prevãzute la alin. (1), este de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi. ART. 48 (1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în colaborare cu organele de stat competente va elabora, în termen de 30 de zile de la data publicãrii prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, norme metodologice în aplicarea prevederilor acesteia, referitoare la: a) autorizarea functionarii persoanelor juridice din punct de vedere al protecţiei muncii; b) certificarea calitãţii de protecţie a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii lor în fabricaţie; c) certificarea calitãţii, din punct de vedere al securitãţii muncii, a echipamentelor tehnice; d) avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii; e) clasificarea minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaze; f) comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidenta accidentelor de munca şi declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidenta bolilor profesionale, precum şi a celorlalţi indicatori care definesc morbiditatea profesionalã; g) finanţarea cheltuielilor pentru realizarea mãsurilor de protecţie a muncii; h) locul de munca cu pericol deosebit şi pericol iminent de accidentare. (2) Normele metodologice se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 49 În sensul prezentei legi, prin loc de munca cu pericol deosebit se înţelege locul de munca ce prezintã un înalt risc de accidentare sau imbolnavire profesionalã, care, datoritã caracteristicilor proprii procesului tehnologic sau mediului de munca, instalaţiilor şi utilajelor cu regim de funcţionare continuu sau cu grad ridicat de pericol în exploatare, necesita cunoaşterea şi respectarea cu stricteţe a disciplinei tehnologice, a normelor de securitate a muncii, a regulilor de ordine şi disciplina a muncii, pentru prevenirea oricãror avarii, explozii, incendii sau alte accidente tehnice cu consecinţe grave. ART. 50 În sensul prezentei legi, prin pericol iminent de accidentare se înţelege situaţia în care se poate produce în orice moment accidentarea sau îmbolnãvirea profesionalã a unuia sau a mai multor salariaţi. ART. 51 În sensul prezentei legi, prin practica profesionalã se înţelege instruirea practica, specifica meseriei şi specialitatii în care se pregãtesc elevii, studenţii şi ucenicii în atelierele şi laboratoarele persoanelor juridice, precum şi în atelierele persoanelor fizice. ART. 52 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta lege, se modifica şi se completeazã prin hotãrâre a Guvernului, în funcţie de apariţia unor domenii sau activitãţi noi în economia nationala. ART. 53 (1) Prezenta lege intra în vigoare dupã 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abroga <>Legea nr. 5/1965 cu privire la protecţia muncii, <>H.C.M. nr. 2.896/1966 privind declararea, cercetarea şi evidenta accidentelor de munca şi a bolilor profesionale, H.C.M. nr. 304/1975 privind acordarea, utilizarea şi întreţinerea echipamentului de protecţie şi echipamentului de lucru, <>H.C.M. nr. 1.672/1974 privind planificarea, finanţarea şi raportarea cheltuielilor de protecţie a muncii, <>H.C.M. nr. 2.494/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în domeniul muncii şi ocrotirilor sociale, precum şi alte dispoziţii contrare prezentei legi.
ANEXA 1
DOMENIILE
pentru care se elaboreazã normele generale de protecţie şi igiena a muncii
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr.
crt. Domeniul Reguli şi mãsuri
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Organizarea protecţiei muncii - principii şi criterii de organizare;
la nivelul persoanei juridice, - încadrarea şi repartizarea personalului
precum şi al persoanei fizice la locurile de munca;
- pregãtirea şi instruirea personalului;
- formarea şi perfecţionarea specialiştilor;
- metode şi mijloace de propaganda;
- dotarea cu echipament individual de
protecţie;
- acordarea alimentaţiei de protecţie şi
a materialelor igienico-sanitare.
2. Sarcinile de munca - conceperea şi repartizarea sarcinilor
de munca;
- durata timpului de munca, munca în
schimburi, intensitatea muncii;
- principii ergonomice în organizarea
locului de munca;
- transportul, manipularea şi depozitarea
materialelor;
- componentele solicitãrilor neuropsihice
şi nivelurile de încãrcare cu sarcini
de lucru;
- lucrul în condiţii de izolare;
- lucrul la înãlţime.
3. Clãdiri şi alte construcţii - obligaţiile proiectantului;
- obligaţiile executantului;
- obligaţiile beneficiarului;
- amplasarea clãdirilor, depozitelor şi
a altor tipuri de construcţii;
- cai de circulaţie;
- înãlţimea clãdirilor, dimensionarea
suprafeţelor şi a volumului de lucru;
- instalaţii tehnico-edilitare;
- dotãri social-sanitare;
- necesarul de apa potabilã;
- colectarea şi îndepãrtarea reziduurilor.
4. Echipamente tehnice - principii ergonomice;
- prevederi comune;
- sisteme de comanda;
- maşini;
- echipamente tehnice electrice;
- instalaţii sub presiune, de ridicat
şi transportat;
- echipamente pentru fluide energetice;
- echipamente portabile şi unelte manuale.
5. Mediul de munca - valorile componentelor microclimatului,
în funcţie de efortul fizic depus şi
de sezon;
- noxe chimice la locul de munca,
concentratii maxime admise;
- concentratii maxime admise de pulberi
şi fibre;
- natura agenţilor biologici periculosi;
- condiţiile şi mãsurile de prevenire a
contaminarii;
- ventilarea industriala;
- iluminatul industrial;
- zgomot, vibratii şi ultrasunete:
intensitate şi punct de expunere;
- radiatii electromagnetice: câmpuri
electromagnetice, radiatii laser,
radiatii ultraviolete, plasma;
- bolile profesionale - clasificare.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
