Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 84 din 15 aprilie 1998 (*republicata*) privind marcile si indicatiile geografice
LEGE nr. 84 din 15 aprilie 1998 (*republicatã*) privind mãrcile şi indicaţiile geografice EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 27 mai 2010 __________ *) Republicatã în temeiul <>art. V din Legea nr. 66/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 9 aprilie 2010, dându-se textelor o nouã numerotare. <>Legea nr. 84/1998 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998 şi a mai fost modificatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor mãsuri necesare în procesul de integrare europeanã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 332/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006. CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Drepturile asupra mãrcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi apãrate pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi. (2) Prezenta lege se aplicã mãrcilor de produse şi servicii, individuale, colective şi de certificare, ce fac obiectul unei înregistrãri sau solicitãri de înregistrare în România, ca urmare a unei protecţii comunitare ori pe cale internaţionalã, precum şi indicaţiilor geografice. (3) Persoanele fizice sau juridice strãine cu domiciliul, respectiv sediul în afara teritoriului României beneficiazã de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mãrcile şi indicaţiile geografice la care România este parte. ART. 2 Poate constitui marcã orice semn susceptibil de reprezentare graficã, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului sãu, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne sã permitã a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. ART. 3 În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc dupã cum urmeazã: a) înregistrarea mãrcii - modul de dobândire a drepturilor asupra unei mãrci, în temeiul prezentei legi sau al convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte; b) marca anterioarã - marca înregistratã, precum şi marca depusã pentru a fi înregistratã în Registrul mãrcilor, cu condiţia ca ulterior sã fie înregistratã; c) marca comunitarã - marca înregistratã în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitarã, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009, denumit în continuare Regulament privind marca comunitarã; d) marca notorie - marca larg cunoscutã în România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cãrora aceasta se aplicã, fãrã a fi necesarã înregistrarea sau utilizarea mãrcii în România pentru a fi opusã; e) marca colectivã - marca destinatã a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane; f) marca de certificare - marca ce indicã faptul cã produsele sau serviciile pentru care este utilizatã sunt certificate de titularul mãrcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici; g) indicaţia geograficã - denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţarã, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice; h) solicitant - persoana în numele cãreia este depusã o cerere de înregistrare a mãrcii; i) titular - persoana pe numele cãreia marca este înregistratã în Registrul mãrcilor şi poate fi orice persoanã fizicã sau juridicã de drept public sau de drept privat; j) mandatar autorizat, denumit în continuare mandatar - consilierul în proprietate industrialã, care poate avea şi calitatea de reprezentant în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, denumit în continuare OSIM; k) Registrul mãrcilor - baza de date, administratã de OSIM, care cuprinde mãrcile înregistrate în România, precum şi toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrãri, indiferent de suportul pe care sunt pãstrate aceste date; l) Registrul indicaţiilor geografice - colecţia de date, administratã de OSIM, care cuprinde indicaţiile geografice înregistrate în România, precum şi toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrãri, indiferent de suportul pe care sunt pãstrate aceste date; m) Convenţia de la Paris - Convenţia pentru protecţia proprietãţii industriale din 20 martie 1883, Paris, aşa cum a fost revizuitã şi modificatã, ratificatã de România prin <>Decretul nr. 1.177/1968 , publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969; n) ţãrile Uniunii de la Paris - ţãrile cãrora li se aplicã Convenţia de la Paris şi care sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietãţii industriale; o) Aranjamentul de la Madrid - Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţionalã a mãrcilor din 14 aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat de România prin <>Decretul nr. 1.176/1968 , publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969; p) Protocolul referitor la Aranjament - Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţionalã a mãrcilor, ratificat de România prin <>Legea nr. 5/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 15 ianuarie 1998; q) Regulamentul privind marca comunitarã - Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitarã, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009; r) întreprindere - orice entitate implicatã într-o activitate economicã, indiferent de natura sa juridicã ori modul ei de finanţare. CAP. II Protecţia mãrcilor ART. 4 (1) Dreptul asupra mãrcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM. (2) Mãrcile comunitare beneficiazã de protecţie pe teritoriul României, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca comunitarã. ART. 5 (1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacã sunt înregistrate, pentru urmãtoarele motive absolute: a) semnele care nu pot constitui o marcã în sensul art. 2; b) mãrcile care sunt lipsite de caracter distinctiv; c) mãrcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante; d) mãrcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geograficã sau timpul fabricãrii produsului ori prestãrii serviciului sau alte caracteristici ale acestora; e) mãrcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusã de natura produsului sau este necesarã obţinerii unui rezultat tehnic sau care dã o valoare substanţialã produsului; f) mãrcile care sunt de naturã sã inducã publicul în eroare cu privire la originea geograficã, calitatea sau natura produsului sau a serviciului; g) mãrcile care conţin o indicaţie geograficã sau sunt constituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacã utilizarea acestei indicaţii este de naturã sã inducã publicul în eroare cu privire la locul adevãrat de origine; h) mãrcile care sunt constituite sau conţin o indicaţie geograficã, identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat; i) mãrcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri; j) mãrcile care conţin, fãrã consimţãmântul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucurã de renume în România; k) mãrcile care cuprind, fãrã autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţãrilor Uniunii şi care intrã sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris; l) mãrcile care cuprind, fãrã autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intrã sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţãri ale Uniunii; m) mãrcile care conţin semne cu înaltã valoare simbolicã, în special un simbol religios; n) mãrcile care conţin, fãrã autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, blazoane, semne heraldice, altele decât cele avute în vedere de art. 6 ter din Convenţia de la Paris. (2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b)-d) nu se aplicã în cazul în care, înainte de data de depozit a cererii de înregistrare, marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a folosirii. ART. 6 (1) În afara motivelor prevãzute la art. 5 alin. (1), o marcã este refuzatã la înregistrare sau, dupã caz, este susceptibilã a fi anulatã pentru urmãtoarele motive relative: a) dacã este identicã cu o marcã anterioarã, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitatã sau a fost înregistratã sunt identice cu cele pentru care marca anterioarã este protejatã; b) dacã, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioarã şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele douã mãrci le desemneazã, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioarã. (2) În accepţiunea alin. (1), sunt mãrci anterioare mãrcile a cãror datã de depozit este anterioarã datei de depozit a cererii de înregistrare a mãrcii sau, dupã caz, a dreptului de prioritate invocat în susţinerea acesteia şi care fac parte din urmãtoarele categorii: a) mãrcile comunitare; b) mãrcile înregistrate în România; c) mãrcile înregistrate în baza unor acorduri internaţionale şi având efect în România; d) mãrcile comunitare în privinţa cãrora este invocatã, în mod valabil, vechimea anterioarã, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca comunitarã, faţã de o marcã la care se referã lit. b) sau c), chiar dacã aceastã din urmã marcã a încetat sã mai existe sau a fãcut obiectul unei renunţãri; e) cererile de înregistrare a mãrcilor prevãzute la lit. a)-d), sub condiţia înregistrãrii ulterioare a mãrcilor; f) mãrcile care, la data de depozit a cererii de înregistrare a mãrcii sau, dupã caz, la data prioritãţii invocate, sunt notorii în România, în sensul art. 6 bis al Convenţiei de la Paris. (3) O marcã este, de asemenea, refuzatã la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistratã, este susceptibilã a fi anulatã dacã este identicã sau similarã în raport cu o marcã comunitarã anterioarã, în sensul prevederilor alin. (2), şi dacã a fost destinatã sã fie înregistratã ori este deja înregistratã pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca comunitarã anterioarã este înregistratã, atunci când marca comunitarã anterioarã se bucurã de un renume în Uniunea Europeanã şi dacã prin folosirea mãrcii ulterioare s-ar obţine un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mãrcii comunitare anterioare. (4) O marcã este, de asemenea, refuzatã la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistratã, este susceptibilã a fi anulatã dacã: a) marca este identicã sau similarã cu o marcã anterioarã înregistratã în România, în sensul prevederilor alin. (2), şi dacã aceasta este destinatã a fi înregistratã ori este deja înregistratã pentru produse sau servicii care nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioarã a fost înregistratã, când marca anterioarã se bucurã de un renume în România şi dacã prin folosirea mãrcii ulterioare s-ar obţine un profit necuvenit din caracterul distinctiv şi renumele mãrcii anterioare ori dacã folosirea ar fi în detrimentul caracterului distinctiv sau al renumelui mãrcii anterioare; b) drepturile decurgând dintr-o marcã neînregistratã sau dintr-un alt semn utilizat în activitatea comercialã au fost dobândite înainte de data de depozit a cererii de înregistrare a mãrcii ulterioare ori, dupã caz, înainte de data prioritãţii invocate prin cererea de înregistrare a mãrcii ulterioare şi dacã acea marcã neînregistratã sau acel semn utilizat conferã titularului sãu dreptul de a interzice utilizarea mãrcii ulterioare; c) existã un drept anterior, altul decât cele prevãzute la alin. (2) lit. d), în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrialã; d) marca este identicã sau similarã cu o marcã colectivã anterioarã, conferind un drept care a expirat cu cel mult 3 ani înainte de data de depozit; e) marca este identicã sau similarã cu o marcã de certificare anterioarã, a cãrei valabilitate a încetat cu cel mult 10 ani înainte de data de depozit; f) marca este identicã sau similarã cu o marcã anterioarã înregistratã pentru produse ori servicii identice sau similare, conferind un drept care a expirat din motiv de nereînnoire cu cel mult 2 ani înainte de data de depozit, cu condiţia ca titularul mãrcii anterioare sã îşi fi dat acordul la înregistrarea mãrcii ulterioare ori sã nu fi utilizat marca; g) marca poate fi confundatã cu o marcã utilizatã în strãinãtate la data depozitului cererii şi care continuã sã fie utilizatã acolo, dacã cererea a fost fãcutã cu rea-credinţã de cãtre solicitant. (5) O marcã este, de asemenea, refuzatã la înregistrare când înregistrarea este solicitatã de cãtre mandatarul sau reprezentantul titularului mãrcii, în nume propriu şi fãrã consimţãmântul titularului mãrcii, dacã mandatarul sau reprezentantul titularului nu face dovada cã are dreptul de a solicita aceastã înregistrare. (6) O marcã nu este refuzatã la înregistrare sau, dupã caz, înregistrarea nu este anulatã atunci când titularul mãrcii anterioare sau al dreptului anterior consimte la înregistrarea mãrcii ulterioare. (7) O marcã poate fi refuzatã la înregistrare sau, dupã caz, susceptibilã a fi anulatã în condiţiile prevãzute la art. 6 septies din Convenţia de la Paris. ART. 7 Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicitã înregistrarea mãrcii nu constituie niciun obstacol la înregistrarea acesteia. CAP. III Cererea de înregistrare a mãrcii ART. 8 Dreptul la marcã aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mãrcii. ART. 9 (1) Cererea de înregistrare a mãrcii, depusã la OSIM, redactatã în limba românã şi conţinând elementele prevãzute la alin. (2), constituie depozitul reglementar al mãrcii. (2) Cererea de înregistrare a mãrcii conţine urmãtoarele elemente: a) solicitarea explicitã a înregistrãrii mãrcii; b) datele de identificare a solicitantului şi, dupã caz, a mandatarului; c) o reprezentare graficã, suficient de clarã, a mãrcii a cãrei înregistrare este cerutã; d) lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicitã înregistrarea mãrcii; e) dovada achitãrii taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mãrcii. (3) Cererea prezintã menţiuni exprese atunci când marca: a) conţine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al mãrcii; b) este tridimensionalã sau de un alt tip decât cele verbale sau figurative; c) conţine o transliterare sau o traducere a mãrcii ori a unor elemente ale mãrcii. (4) Cererea se referã la o singurã marcã şi este prezentatã în condiţiile prevãzute de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi. ________ *) A se vedea <>Hotãrârea Guvernului nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a <>Legii nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 27 noiembrie 1998. (5) Cererile de înregistrare depuse în baza Aranjamentului de la Madrid sau a Protocolului referitor la Aranjament trebuie sã îndeplineascã condiţiile acestor tratate. (6) Depunerea cererii de înregistrare a mãrcii se poate face la registratura OSIM, prin poştã sau pe cale electronicã, în condiţiile prevãzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi. ART. 10 (1) Data depozitului reglementar este data la care a fost depusã la OSIM cererea de înregistrare a mãrcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevãzute la art. 9 alin. (1). (2) Când o cerere de înregistrare a mãrcii a fost reglementar depusã pentru prima datã într-o altã ţarã membrã a Uniunii de la Paris sau membrã a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de înregistrare în România a aceleiaşi mãrci, cu condiţia ca aceastã din urmã cerere sã fie depusã la OSIM în termen de 6 luni de la data constituirii primului depozit. ART. 11 (1) Dacã solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii sub o marcã în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnatã la Paris la 22 noiembrie 1928, ratificatã de România prin Legea nr. 246/1930 , revizuitã la 30 noiembrie 1972, organizatã pe teritoriul României sau într-un stat membru al Convenţiei de la Paris, şi dacã o cerere de înregistrare a mãrcii sub care au fost prezentate aceste produse şi servicii a fost depusã la OSIM într-un termen de 6 luni de la data primei prezentãri în expoziţie, solicitantul beneficiazã de un drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziţie. (2) Termenul de 6 luni prevãzut la alin. (1) nu va prelungi termenul de prioritate prevãzut la art. 10 alin. (2). ART. 12 (1) Drepturile de prioritate prevãzute la art. 10 şi 11 trebuie invocate odatã cu depunerea cererii de înregistrare a mãrcii, justificate prin acte de prioritate şi sunt supuse taxei legal stabilite. (2) Actele de prioritate se depun şi taxa legalã se plãteşte în maximum 3 luni de la data cererii de înregistrare a mãrcii. (3) Nerespectarea termenului prevãzut la alin. (2) atrage nerecunoaşterea prioritãţii invocate. ART. 13 (1) Înregistrarea unei mãrci poate fi cerutã individual sau în comun de orice persoanã, direct sau printr-un mandatar, în condiţiile prevãzute de lege, precum şi de regulamentul de aplicare a prezentei legi. (2) Reprezentarea solicitantului prin mandatar este obligatorie când solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul şi nicio unitate industrialã sau comercialã efectivã şi funcţionalã pe teritoriul Uniunii Europene ori în Spaţiul Economic European, cu excepţia procedurii de depunere a cererii de înregistrare a mãrcii. ART. 14 Solicitantul cererii de înregistrare a mãrcii va comunica, în termen de 3 luni de la depunerea acesteia la OSIM, dovada plãţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii, în cuantumul prevãzut de lege. ART. 15 (1) Solicitantul cererii de înregistrare a mãrcii care se referã la mai multe produse sau servicii poate solicita la OSIM divizarea cererii iniţiale în douã sau mai multe cereri, repartizând produsele sau serviciile în cadrul cererilor divizionare, cu plata taxei prevãzute de lege. (2) Cererile divizionare pãstreazã data de depozit a cererii iniţiale şi, dacã este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 10 alin. (2) sau art. 11 alin. (1). (3) Solicitantul poate cere divizarea cererii iniţiale în cursul procedurii de examinare a mãrcii la OSIM, pânã la luarea unei decizii privind înregistrarea acesteia, precum şi în cursul procedurii din cadrul comisiei de contestaţii a OSIM sau în cursul oricãrei proceduri de apel sau de recurs formulat împotriva deciziei de înregistrare a mãrcii. (4) Solicitantul va depune documentele cerute de OSIM pentru divizarea cererii iniţiale şi va plãti taxa legalã în termen de 3 luni de la data solicitãrii divizãrii. În caz contrar, OSIM va lua act cã solicitantul a renunţat la divizarea cererii iniţiale. CAP. IV Procedura de înregistrare a mãrcii ART. 16 (1) În termen de o lunã de la data primirii cererii de înregistrare a mãrcii, OSIM examineazã dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 9 alin. (1) şi, în caz afirmativ, atribuie datã de depozit cererii. (2) Dacã cererea nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 9 alin. (1), OSIM va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea completãrilor. În cazul în care solicitantul completeazã în termen lipsurile notificate de OSIM, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a mãrcii a fost completatã conform art. 9 alin. (1). În caz contrar, cererea se respinge. (3) Dacã taxa de înregistrare şi examinare a cererii nu este plãtitã în termenul prevãzut la art. 14, OSIM poate acorda solicitantului, pentru motive întemeiate, încã un termen de douã luni. (4) În cazul neplãţii taxelor în termen se considerã cã solicitantul a renunţat la înregistrarea mãrcii şi cererea se respinge. ART. 17 Cererea de înregistrare a mãrcii având datã de depozit se publicã, în format electronic, în maximum 7 zile de la data depunerii, în condiţiile prevãzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi. ART. 18 În termen de douã luni de la data publicãrii cererii de înregistrare a mãrcii, conform art. 17, orice persoanã interesatã poate formula observaţii privind cererea de înregistrare a mãrcii pentru motivele absolute de refuz prevãzute la art. 5. ART. 19 (1) În termen de douã luni de la data publicãrii cererii de înregistrare a mãrcii, conform art. 17, orice persoanã interesatã poate formula opoziţie la înregistrarea mãrcii pentru motivele relative de refuz prevãzute la art. 6. (2) Opoziţiile trebuie sã fie formulate în scris, motivat şi cu plata taxei prevãzute de lege. (3) La cererea solicitantului, titularul mãrcii care a formulat opoziţia prezintã OSIM dovada cã: a) în cursul unei perioade de 5 ani care precedã data publicãrii mãrcii asupra cãreia s-a formulat opoziţia, marca anterioarã a fãcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele şi serviciile pentru care aceasta a fost înregistratã; b) existã motive justificate pentru neutilizarea mãrcii cu privire la care s-a fãcut opoziţie. (4) În cazul neplãţii taxelor legale pentru opoziţie, se considerã cã aceasta nu a fost fãcutã. ART. 20 (1) OSIM notificã solicitantului cererii de înregistrare a mãrcii, de îndatã, opoziţia formulatã, indicând numele persoanei care a formulat-o, precum şi motivele opoziţiei privind înregistrarea mãrcii. (2) În termen de 30 zile de la data notificãrii opoziţiei, solicitantul poate prezenta punctul sãu de vedere. (3) Soluţionarea opoziţiei poate fi suspendatã în urmãtoarele situaţii: a) când se bazeazã pe o cerere de înregistrare a mãrcii, pânã la înregistrarea acesteia; b) marca opusã face obiectul unei acţiuni în anulare sau de decãdere, pânã la soluţionarea definitivã a cauzei. (4) În cursul suspendãrii, în orice moment, solicitantul sau oponentul poate solicita reluarea soluţionãrii opoziţiei, dacã motivul de suspendare nu mai subzistã. ART. 21 (1) Opoziţia formulatã cu privire la cererea de înregistrare a mãrcii publicatã se soluţioneazã de o comisie din cadrul Serviciului mãrci al OSIM, potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi. (2) Comisia emite un aviz de admitere sau de respingere a opoziţiei, care este avut în vedere la examinarea pe fond. ART. 22 (1) OSIM examineazã pe fond cererea de înregistrare a mãrcii şi hotãrãşte admiterea înregistrãrii mãrcii, în tot sau în parte, ori respingerea cererii de înregistrare a mãrcii, în termen de maximum 6 luni de la publicarea acesteia, sub condiţia achitãrii taxelor de înregistrare şi de examinare a cererii prevãzute de lege. (2) Sub condiţia achitãrii unei taxe suplimentare de urgentare, echivalentã cu dublul taxelor de înregistrare şi de examinare prevãzute de lege, OSIM examineazã şi hotãrãşte asupra cererii de înregistrare a mãrcii, în termen de 3 luni de la publicarea acesteia. (3) OSIM examineazã: a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) şi j), dupã caz; b) condiţiile prevãzute la art. 12 alin. (1) şi (2), dacã în cerere se invocã o prioritate; c) motivele de refuz prevãzute la art. 5 alin. (1) şi, dacã este cazul, observaţiile formulate. (4) În cazul în care au fost formulate opoziţii cu privire la cererea de înregistrare a mãrcii pentru motivele de refuz prevãzute la art. 6, avizul comisiei prevãzute la art. 21 alin. (1) este obligatoriu la examinarea pe fond. (5) În cazul nerespectãrii termenelor prevãzute la alin. (1) şi (2), OSIM este obligat la restituirea taxelor percepute. ART. 23 (1) Când un element neesenţial al mãrcii este lipsit de caracter distinctiv şi dacã acest element este de naturã sã creeze îndoieli asupra întinderii protecţiei mãrcii, OSIM cere solicitantului sã declare, în termen de douã luni de la data notificãrii, cã nu invocã un drept exclusiv asupra acestui element. Declaraţia se publicã odatã cu marca înregistratã. (2) În lipsa declaraţiei prevãzute la alin. (1) cererea de înregistrare a mãrcii se respinge. ART. 24 (1) Examinarea motivelor de refuz privind marca notorie se face potrivit unor criterii, cum ar fi: a) gradul de distinctivitate, iniţialã sau dobânditã, a mãrcii notorii în România; b) durata şi întinderea utilizãrii în România a mãrcii notorii în legãturã cu produsele şi serviciile pentru care o marcã se solicitã a fi înregistratã; c) durata şi întinderea publicitãţii mãrcii notorii în România; d) aria geograficã de utilizare a mãrcii notorii în România; e) gradul de cunoaştere a mãrcii notorii pe piaţa româneascã de cãtre segmentul de public cãruia i se adreseazã; f) existenţa unor mãrci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, aparţinând altei persoane decât aceea care pretinde cã marca sa este notorie. (2) Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza criteriilor prevãzute la alin. (1), OSIM poate cere de la autoritãţi publice, instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat documente, în vederea stabilirii notorietãţii mãrcii în România. ART. 25 Când un motiv de refuz, dintre cele prevãzute la art. 6, se aplicã numai la anumite produse sau servicii pentru care înregistrarea mãrcii a fost solicitatã, înregistrarea va fi refuzatã numai pentru aceste produse sau servicii. ART. 26 (1) Dacã în urma examinãrii cererii, potrivit prevederilor art. 22 şi 24, se constatã îndeplinirea condiţiilor legale, OSIM decide înregistrarea mãrcii. Marca se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã, în format electronic, în maximum douã luni de la data deciziei de înregistrare, iar OSIM elibereazã certificatul de înregistrare a mãrcii numai dupã plata taxei de publicare şi eliberare. (2) Dacã cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mãrcii, OSIM notificã aceasta solicitantului, acordându-i un termen de 3 luni în care acesta sã îşi poatã prezenta punctul de vedere ori sã îşi retragã cererea. Termenul poate fi prelungit cu o nouã perioadã de 3 luni, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevãzute de lege. (3) La expirarea termenului prevãzut la alin. (2), OSIM va decide, dupã caz, înregistrarea mãrcii, respingerea cererii de înregistrare a mãrcii ori va lua act de retragerea cererii. ART. 27 (1) Solicitantul poate, în orice moment, sã îşi retragã cererea de înregistrare a mãrcii sau sã îşi limiteze lista de produse sau de servicii. Când marca a fost deja publicatã, retragerea sau limitarea se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã. (2) Cererea de înregistrare a mãrcii poate fi modificatã, la cererea solicitantului, numai pentru rectificarea numelui sau a adresei solicitantului ori pentru alte rectificãri ce nu afecteazã esenţial marca sau nu extind lista de produse ori de servicii. (3) Orice modificare cerutã de solicitant pânã la înregistrare, care afecteazã substanţial marca ori lista de produse sau de servicii, trebuie sã facã obiectul unei noi cereri de înregistrare a mãrcii. ART. 28 În cursul procedurii de înregistrare a mãrcii, OSIM poate cere solicitantului lãmuririle şi actele pe care le considerã necesare, dacã existã o îndoialã asupra exactitãţii sau a conţinutului elementelor cererii de înregistrare a mãrcii. ART. 29 (1) OSIM înscrie, de îndatã, în Registrul mãrcilor acele mãrci pentru care s-a luat o decizie de înregistrare. (2) Înscrierea înregistrãrii mãrcii în Registrul mãrcilor este supusã taxelor prevãzute de lege. (3) Dupã înscrierea în Registrul mãrcilor, OSIM elibereazã certificatul de înregistrare a mãrcii. (4) Registrul mãrcilor este public. CAP. V Durata, reînnoirea şi modificarea înregistrãrii mãrcii ART. 30 (1) Înregistrarea mãrcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al mãrcii, pentru o perioadã de 10 ani. (2) La cererea titularului, înregistrarea mãrcii poate fi reînnoitã la împlinirea fiecãrui termen de 10 ani, cu plata taxei prevãzute de lege. (3) Cererea de reînnoire a înregistrãrii mãrcii poate fi fãcutã înainte de expirarea duratei de protecţie în curs, dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea acestei durate. (4) Reînnoirea înregistrãrii mãrcii opereazã începând cu ziua imediat urmãtoare expirãrii duratei de protecţie în curs. (5) Taxa pentru reînnoirea înregistrãrii mãrcii este datoratã odatã cu cererea de reînnoire; taxa poate fi plãtitã şi în urmãtoarele 6 luni de la expirarea duratei de protecţie, cu majorarea prevãzutã de lege. (6) Neplata taxei în condiţiile prevãzute la alin. (5) este sancţionatã cu decãderea titularului din dreptul la marcã. ART. 31 (1) Cererea de reînnoire a înregistrãrii mãrcii va conţine: a) solicitarea expresã a reînnoirii înregistrãrii mãrcii; b) datele de identificare a titularului şi, dacã este cazul, numele şi domiciliul, respectiv sediul mandatarului; c) numãrul de înregistrare a mãrcii în Registrul mãrcilor; d) data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a mãrcii. (2) Când titularul solicitã reînnoirea numai pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în Registrul mãrcilor, acesta va indica şi numele acelor produse sau servicii pentru care se solicitã reînnoirea înregistrãrii mãrcii. ART. 32 (1) Dacã OSIM constatã cã nu sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de lege pentru reînnoirea înregistrãrii mãrcii, notificã aceasta titularului, care poate prezenta un rãspuns în termen de 3 luni de la primirea notificãrii; în lipsa unui rãspuns în termen, cererea de reînnoire a înregistrãrii mãrcii se respinge. (2) Solicitantul cererii de reînnoire poate contesta decizia de respingere a reînnoirii înregistrãrii, în termenul şi cu procedura prevãzute la art. 86. ART. 33 (1) Reînnoirea înregistrãrii mãrcii se înscrie în Registrul mãrcilor şi se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã, în termen de maximum 3 luni de la depunerea la OSIM a cererii de reînnoire. (2) Înscrierea reînnoirii mãrcii în Registrul mãrcilor este supusã taxelor prevãzute de lege. (3) OSIM elibereazã titularului un certificat de reînnoire a înregistrãrii mãrcii. ART. 34 (1) Pe durata protecţiei mãrcii, titularul poate solicita la OSIM, cu plata taxei prevãzute de lege, introducerea de modificãri neesenţiale ale unor elemente ale mãrcii, sub condiţia ca acestea sã nu afecteze caracterul distinctiv al mãrcii; lista de produse şi servicii nu poate fi extinsã. (2) OSIM va înscrie în Registrul mãrcilor modificãrile introduse, conform alin. (1), şi va publica marca, astfel cum a fost modificatã. ART. 35 În tot cursul perioadei de protecţie a mãrcii, titularul acesteia poate solicita OSIM, cu plata taxei prevãzute de lege, înscrierea modificãrilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul mãrcilor. Modificãrile înscrise în Registrul mãrcilor se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã. CAP. VI Drepturi conferite de marcã ART. 36 (1) Înregistrarea mãrcii conferã titularului sãu un drept exclusiv asupra mãrcii. (2) Titularul mãrcii poate cere instanţei judecãtoreşti competente sã interzicã terţilor sã foloseascã, în activitatea lor comercialã, fãrã consimţãmântul sãu: a) un semn identic mãrcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistratã; b) un semn pentru care, datoritã faptului cã este identic sau asemãnãtor cu o marcã şi din cauzã cã produsele sau serviciile cãrora li se aplicã marca sunt identice sau similare, existã un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcã; c) un semn identic sau asemãnãtor cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistratã, când aceasta din urmã a dobândit un renume în România şi dacã folosirea fãrã drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mãrcii ori în detrimentul renumelui acesteia. (3) În aplicarea alin. (2), titularul mãrcii poate cere sã fie interzise terţilor, în special, urmãtoarele acte: a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; b) oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, dupã caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn; c) punerea în liberã circulaţie, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum şi acordarea oricãrei alte destinaţii vamale, aşa cum acestea sunt definite în reglementãrile vamale, produselor sub acest semn; d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate. ART. 37 (1) Solicitantul cererii de înregistrare a mãrcii poate cere ca terţilor sã le fie interzisã efectuarea actelor prevãzute la art. 36 alin. (2) numai dupã publicarea acesteia. (2) Pentru actele prevãzute la alin. (1), sãvârşite ulterior publicãrii cererii de înregistrare a mãrcii, solicitantul poate cere despãgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despãgubirilor este executoriu numai dupã data înregistrãrii mãrcii. (3) În cazul în care cererea de înregistrare a mãrcii a fost respinsã, solicitantul nu are dreptul la despãgubiri. ART. 38 (1) Dreptul asupra mãrcii se epuizeazã, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea acesteia pentru produse care au fost puse în comerţ în Uniunea Europeanã şi în Spaţiul Economic European sub aceastã marcã de titularul însuşi sau cu consimţãmântul sãu. (2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacã existã motive temeinice care justificã opoziţia titularului la comercializarea ulterioarã a produselor, în special atunci când starea produselor este modificatã sau alteratã dupã punerea lor în comerţ. ART. 39 (1) Titularul mãrcii nu poate cere sã se interzicã unui terţ sã foloseascã în activitatea sa comercialã: a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului; b) indicaţii care se referã la specia, calitatea, destinaţia, valoarea, originea geograficã, perioada de fabricaţie a produsului sau perioada prestãrii serviciului sub marcã, precum şi la orice alte caracteristici ale acestora; c) marca, dacã aceasta este necesarã pentru a indica destinaţia produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detaşabile. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca folosirea de cãtre un terţ a elementelor prevãzute la lit. a) şi c) sã fie conformã bunelor practici din domeniul industrial ori comercial. CAP. VII Transmiterea drepturilor asupra mãrcii ART. 40 (1) Drepturile asupra mãrcii se pot transmite prin cesiune, licenţã sau pe cale succesoralã. (2) Este, de asemenea, consideratã transmitere de drepturi şi executarea silitã a debitorului, titular al mãrcii, efectuatã în condiţiile legii. (3) Înscrierea transmiterii de drepturi asupra mãrcilor aflate în litigiu se suspendã pânã la data rãmânerii definitive a hotãrârilor judecãtoreşti cu privire la acestea. ART. 41 (1) Drepturile cu privire la marcã pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ în care aceasta este încorporatã. Cesiunea trebuie fãcutã în scris şi semnatã de pãrţile contractante, sub sancţiunea nulitãţii. (2) Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mãrcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistratã sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar parţialã, nu poate limita teritorial folosirea mãrcii pentru produsele sau serviciile la care se referã. (3) În cazul în care patrimoniul titularului mãrcii este transmis în totalitatea sa, aceastã transmitere are ca efect şi transferul drepturilor cu privire la marcã. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afecteazã calitatea de titular al dreptului la marcã. (4) Mãrcile identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate şi numai cãtre o singurã persoanã, sub sancţiunea nulitãţii actului de transmitere. ART. 42 (1) Cererea de înscriere a cesiunii va fi însoţitã de actul doveditor al schimbãrii titularului mãrcii. (2) OSIM refuzã înscrierea transmiterii cesiunii dacã rezultã în mod evident faptul cã prin aceasta publicul este indus în eroare cu privire la natura, calitatea sau originea geograficã a produselor sau serviciilor pentru care marca a fost înregistratã, în afarã de situaţia în care beneficiarul transmiterii acceptã sã limiteze transmiterea mãrcii la produsele sau serviciile pentru care marca nu este înşelãtoare. (3) La cererea persoanei interesate şi cu plata taxei prevãzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mãrcilor şi o publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã. Cesiunea este opozabilã terţilor de la data publicãrii acesteia. ART. 43 (1) Titularul mãrcii poate, în baza unui contract de licenţã, sã autorizeze terţii sã foloseascã marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistratã. Licenţele pot fi exclusive sau neexclusive. (2) Titularul mãrcii poate invoca drepturile conferite de marcã împotriva licenţiatului care a încãlcat clauzele contractului de licenţã, în ceea ce priveşte durata folosirii, aspectul mãrcii şi natura produselor sau a serviciilor pentru care licenţa a fost acordatã, teritoriul pe care marca poate fi folositã, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenţa. (3) Pe durata contractului de licenţã de marcã, licenţiatul este obligat: a) sã foloseascã, pentru produsele cãrora li se aplicã marca, numai marca ce face obiectul contractului de licenţã, având totuşi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând cã el este fabricantul acestora; b) sã punã menţiunea sub licenţã alãturi de marca aplicatã pe produsele ce fac obiectul acesteia, conform contractului. (4) Licenţele se înscriu în Registrul mãrcilor, cu plata taxei prevãzute de lege, şi se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã. Licenţa este opozabilã terţilor de la data publicãrii acesteia. ART. 44 (1) Dacã în contractul de licenţã nu este stipulat altfel, licenţiatul nu poate introduce în justiţie o acţiune în contrafacere fãrã consimţãmântul titularului mãrcii. (2) Titularul unei licenţe exclusive poate introduce o acţiune în contrafacere, dacã, dupã ce a notificat titularului mãrcii actele de contrafacere de care a luat cunoştinţã, acesta nu a acţionat în termenul solicitat de licenţiat. (3) Când o acţiune în contrafacere a fost pornitã de cãtre titular, oricare dintre licenţiaţi poate sã intervinã în proces, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea mãrcii. (4) Lipsa înscrierii unei licenţe la OSIM nu afecteazã: a) valabilitatea înregistrãrii mãrcii care face obiect al licenţei ori cu privire la protecţia licenţei mãrcii; b) intervenţia într-o acţiune în contrafacere angajatã de titular ori obţinerea, în cadrul acestei proceduri, de daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mãrci care face obiect al licenţei. (5) Înscrierea licenţei nu este o condiţie pentru ca folosirea unei mãrci de beneficiarul licenţei sã poatã fi consideratã echivalentul unui act de utilizare de cãtre titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menţinerea validitãţii ori la apãrarea drepturilor cu privire la acea marcã. CAP. VIII Stingerea drepturilor asupra mãrcilor ART. 45 (1) Titularul poate sã renunţe la marcã pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistratã. (2) Renunţarea la marcã se declarã în scris la OSIM de cãtre titularul mãrcii sau de cãtre persoana împuternicitã de acesta, iar drepturile asupra mãrcii se sting, cu privire la produsele şi serviciile la care marca se referã, la data înscrierii renunţãrii în Registrul mãrcilor. (3) Dacã o licenţã a fost înregistratã, renunţarea la marcã este înscrisã numai dacã titularul mãrcii probeazã cã a notificat licenţiatului despre intenţia de a renunţa la marcã. ART. 46 (1) Orice persoanã interesatã poate solicita Tribunalului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a mãrcii, decãderea titularului din drepturile conferite de marcã dacã: a) fãrã motive justificate, într-o perioadã neîntreruptã de 5 ani, socotitã de la data înscrierii în Registrul mãrcilor, marca nu a fãcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistratã sau dacã aceastã folosire a fost suspendatã pentru o perioadã neîntreruptã de 5 ani; b) dupã data înregistrãrii, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, desemnarea uzualã în comerţ a produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistratã; c) dupã data înregistrãrii şi ca urmare a folosirii mãrcii de cãtre titular sau cu consimţãmântul acestuia, marca a devenit susceptibilã a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geograficã a produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistratã; d) marca a fost înregistratã pe numele unei persoane neavând calitatea prevãzutã la art. 3 lit. h) şi i). (2) Este asimilatã folosirii efective a mãrcii: a) folosirea mãrcii sub o formã care diferã de cea înregistratã prin anumite elemente ce nu altereazã caracterul distinctiv al acesteia; b) imposibilitatea folosirii mãrcii din circumstanţe independente de voinţa titularului, cum ar fi restricţiile la import sau ca urmare a altor dispoziţii ale autoritãţilor publice vizând produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistratã; c) aplicarea mãrcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului; d) folosirea mãrcii de cãtre un terţ având consimţãmântul titularului sau de cãtre orice persoanã abilitatã sã utilizeze o marcã colectivã sau o marcã de certificare, fiind consideratã ca folosire a mãrcii de cãtre însuşi titularul acesteia. (3) Titularul nu poate fi decãzut din drepturile sale dacã, în perioada de la expirarea termenului prevãzut la alin. (1) lit. a) şi pânã la prezentarea cererii de decãdere, marca a fost folositã efectiv. Totuşi, dacã începerea sau reluarea folosirii mãrcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în justiţie a cererii de decãdere, folosirea mãrcii nu este luatã în considerare dacã pregãtirile pentru începerea sau reluarea folosirii au intervenit numai dupã ce titularul a luat la cunoştinţã de faptul cã ar putea fi introdusã o cerere de decãdere. (4) Dovada folosirii mãrcii incumbã titularului acesteia şi poate fi fãcutã prin orice mijloc de probã. (5) Decãderea produce efecte de la data introducerii cererii de decãdere la instanţa judecãtoreascã competentã. (6) Marca se radiazã din Registrul mãrcilor şi menţiunea radierii se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã. ART. 47 (1) Anularea înregistrãrii mãrcii poate fi cerutã Tribunalului Bucureşti de cãtre orice persoanã interesatã, pentru oricare dintre urmãtoarele motive: a) înregistrarea mãrcii s-a fãcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1); b) înregistrarea mãrcii s-a fãcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6; c) înregistrarea mãrcii a fost solicitatã cu rea-credinţã; d) înregistrarea mãrcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane; e) înregistrarea mãrcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geograficã protejatã, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrialã protejat ori cu privire la un drept de autor. (2) Acţiunea în anulare pentru motivul prevãzut la alin. (1) lit. c) poate fi introdusã oricând în perioada de protecţie a mãrcii. (3) Termenul în care poate fi cerutã anularea înregistrãrii mãrcii pentru motivele prevãzute la alin. (1) lit. a), b), d) şi e) este de 5 ani şi curge de la data înregistrãrii mãrcii. (4) Înregistrarea mãrcii nu poate fi anulatã pe motivul existenţei unui conflict cu o marcã anterioarã, dacã aceasta din urmã nu îndeplineşte condiţiile de utilizare prevãzute la art. 46 alin. (1)-(3). (5) Dacã marca anterioarã nu a fost folositã decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistratã, înregistrarea mãrcii poate fi anulatã numai pentru acele produse sau servicii pentru care marca nu a fost folositã. ART. 48 (1) Titularul unei mãrci anterioare, care cu ştiinţã a tolerat într-o perioadã neîntreruptã de 5 ani folosirea unei mãrci ulterior înregistrate, nu poate sã cearã anularea şi nici sã se opunã folosirii mãrcii ulterioare pentru produsele şi serviciile pentru care aceastã marcã ulterioarã a fost folositã, în afarã de cazul în care înregistrarea mãrcii ulterioare a fost cerutã cu rea-credinţã. (2) În cazul prevãzut la alin. (1), titularul mãrcii ulterior înregistrate nu se poate opune folosirii mãrcii anterioare, deşi aceasta din urmã nu mai poate fi invocatã împotriva mãrcii ulterioare. ART. 49 Dacã un motiv de decãdere sau de nulitate existã numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistratã, decãderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii. CAP. IX Mãrci colective ART. 50 (1) Asociaţiile de fabricanţi, de producãtori, de comercianţi, de prestatori de servicii pot solicita la OSIM înregistrarea de mãrci colective. (2) Solicitantul înregistrãrii unei mãrci colective va depune, odatã cu cererea de înregistrare sau cel târziu în termen de 3 luni de la data notificãrii de cãtre OSIM, un regulament de folosire a mãrcii colective. Cererea va fi supusã cerinţelor prevãzute la art. 9. (3) În regulamentul de folosire a mãrcii colective solicitantul cererii de înregistrare a mãrcii va indica persoanele autorizate sã foloseascã marca colectivã, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei, condiţiile de folosire a mãrcii, motivele pentru care aceastã utilizare poate fi interzisã unui membru al asociaţiei, precum şi sancţiunile care pot fi aplicate de asociaţie. (4) Regulamentul de folosire a mãrcii colective poate sã prevadã cã marca colectivã nu poate fi transmisã de cãtre titular decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei. ART. 51 (1) În afara motivelor de respingere prevãzute pentru cererea de înregistrare a unei mãrci individuale, o marcã colectivã este respinsã la înregistrare, dacã: a) solicitantul nu are calitatea prevãzutã la art. 50 alin. (1); b) nu sunt îndeplinite cerinţele prevãzute la art. 3 lit. e); c) regulamentul de folosire a mãrcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri. (2) Dupã publicarea mãrcii colective şi a regulamentului de folosire a acestei mãrci, titularul unei mãrci anterioare sau al unei mãrci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geograficã protejatã, la un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi orice altã persoanã interesatã pot formula la OSIM, în termenul prevãzut la art. 19 alin. (1), opoziţie la înregistrarea mãrcii colective. ART. 52 (1) Titularul mãrcii colective trebuie sã comunice la OSIM orice modificare a regulamentului de folosire a mãrcii. (2) Modificarea regulamentului de folosire a mãrcii produce efecte numai de la data înscrierii modificãrii în Registrul mãrcilor. Modificarea nu este menţionatã în registru, dacã regulamentul de folosire a mãrcii, modificat, nu corespunde cerinţelor prevãzute la art. 50 alin. (3). ART. 53 Orice persoanã interesatã poate cere Tribunalului Bucureşti, oricând în perioada de protecţie a mãrcii, decãderea titularului din drepturile conferite de o marcã colectivã, când: a) fãrã motive justificate, marca nu a fãcut obiectul unei folosiri efective într-o perioadã neîntreruptã de 5 ani, calculatã de la data înscrierii mãrcii în Registrul mãrcilor, pentru produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistratã; b) titularul a folosit marca în alte condiţii decât cele prevãzute de regulament sau nu a luat mãsuri pentru a preveni o astfel de folosire; c) prin folosire, marca a devenit susceptibilã de a induce publicul în eroare. ART. 54 (1) Oricare persoanã interesatã poate cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrãrii unei mãrci colective, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia, dacã existã unul dintre motivele prevãzute la art. 47 alin. (1) lit. a), b), d) şi e). (2) Dacã înregistrarea mãrcii a fost solicitatã cu rea-credinţã ori marca a fost înregistratã cu nerespectarea cerinţelor prevãzute la art. 50 alin. (1)-(3), anularea acesteia poate fi solicitatã Tribunalului Bucureşti de cãtre persoana interesatã, oricând în perioada de protecţie a mãrcii. ART. 55 Mãrcile colective sunt supuse regimului mãrcilor individuale, dacã prin prezenta lege nu se prevede altfel. CAP. X Mãrci de certificare ART. 56 (1) Mãrcile de certificare pot fi înregistrate la OSIM de cãtre persoane juridice legal abilitate sã exercite controlul produselor sau al serviciilor în privinţa elementelor prevãzute la art. 3 lit. f). (2) Nu pot solicita înregistrarea unei mãrci de certificare persoanele juridice care fabricã, importã sau vând produse ori presteazã servicii, altele decât cele de control în domeniul calitãţii. ART. 57 (1) Solicitantul înregistrãrii unei mãrci de certificare va depune, odatã cu cererea de înregistrare, prezentatã conform art. 9, ori cel mai târziu în termen de 3 luni de la data notificãrii de cãtre OSIM: a) regulamentul de folosire a mãrcii de certificare; b) autorizaţia sau documentul din care sã rezulte exercitarea legalã a activitãţii de certificare ori, dacã este cazul, dovada înregistrãrii mãrcii de certificare în ţara de origine. (2) Regulamentul va indica persoanele autorizate sã utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie sã fie certificate prin marcã, modul în care autoritatea competentã de certificare trebuie sã verifice aceste caracteristici şi sã supravegheze folosirea mãrcii, taxele care trebuie plãtite pentru folosirea mãrcii, procedurile de reglementare a diferendelor. (3) Orice persoanã fizicã sau juridicã, furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi autorizatã sã foloseascã marca de certificare sub condiţia respectãrii prevederilor regulamentului de folosire a mãrcii de certificare. (4) Titularul mãrcii de certificare va autoriza persoanele îndreptãţite sã foloseascã marca pentru produsele sau serviciile care prezintã caracteristicile comune, garantate prin regulamentul de folosire a mãrcii. ART. 58 În afara motivelor de respingere prevãzute pentru cererea de înregistrare a unei mãrci individuale, o marcã de certificare este respinsã la înregistrare şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi ale art. 56 şi 57. ART. 59 (1) Dupã publicarea mãrcii şi a regulamentului de folosire a acesteia, titularul unei mãrci anterioare sau al unei mãrci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geograficã protejatã, la un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi orice persoanã interesatã pot formula la OSIM, în termenul prevãzut la art. 19 alin. (1), opoziţie la înregistrarea mãrcii de certificare. (2) Dacã utilizatorii unei mãrci de certificare nu respectã regulamentul, titularul poate sã retragã autorizaţia de a utiliza marca sau sã aplice alte sancţiuni prevãzute în regulament. ART. 60 (1) Oricare persoanã interesatã poate cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrãrii mãrcii de certificare, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia, dacã: a) existã unul dintre motivele prevãzute la art. 47 alin. (1) lit. a), b), d) şi e); b) înregistrarea mãrcii s-a fãcut cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f). (2) Dacã înregistrarea mãrcii a fost solicitatã cu rea-credinţã ori marca a fost înregistratã cu nerespectarea cerinţelor prevãzute la art. 56 şi art. 57 alin. (1)-(3), persoana interesatã poate cere Tribunalului Bucureşti anularea mãrcii, oricând în perioada de protecţie a acesteia. ART. 61 (1) Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de persoana juridicã, titularã a mãrcii. (2) Transmiterea dreptului asupra mãrcii de certificare se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului. ART. 62 Când o marcã de certificare a încetat sã mai fie protejatã, ea nu poate fi nici depusã, nici utilizatã înainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data încetãrii protecţiei. ART. 63 (1) Mãrcile de certificare sunt supuse regimului mãrcilor individuale, dacã prin prezenta lege nu se prevede altfel. (2) Taxele prevãzute de lege pentru mãrcile colective se aplicã şi mãrcilor de certificare. CAP. XI Înregistrarea internaţionalã a mãrcilor ART. 64 Dispoziţiile prezentei legi se aplicã şi înregistrãrilor internaţionale ale mãrcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afarã de cazul în care prin aceste convenţii nu se prevede altfel. ART. 65 Cererea de înregistrare internaţionalã pentru o marcã înscrisã în Registrul mãrcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de înregistrare internaţionalã pentru o marcã depusã sau scrisã în Registrul mãrcilor, conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi examinatã de OSIM, cu plata taxei prevãzute de lege. CAP. XII Marca comunitarã ART. 66 Când o cerere de marcã comunitarã este depusã la OSIM în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind marca comunitarã, OSIM înscrie data primirii cererii şi, fãrã sã procedeze la examinare, o transmite Oficiului de Armonizare în Piaţa Internã, în termen de douã sãptãmâni, cu plata taxei prevãzute de lege, pentru depunerea unei cereri naţionale. ART. 67 O cerere de marcã comunitarã sau o marcã comunitarã poate fi transformatã într-o cerere de marcã naţionalã în condiţiile art. 112-114 din Regulamentul privind marca comunitarã (versiune codificatã), cu plata taxelor pentru procedura de examinare a unei cereri naţionale prevãzute de lege. ART. 68 (1) Titularul unei mãrci anterioare înregistrate în România sau al unei mãrci anterioare care a fãcut obiectul unei înregistrãri internaţionale având efect în România, care depune o marcã identicã, destinatã a fi înregistratã ca marcã comunitarã, pentru produse şi servicii identice cu cele pentru care marca anterioarã a fost înregistratã sau incluse în lista acestei mãrci, se poate prevala la înregistrarea mãrcii comunitare de vechimea mãrcii anterioare în ceea ce priveşte înregistrarea mãrcii comunitare în România. (2) Titularul unei mãrci comunitare, care este şi titularul unei mãrci anterioare identice, înregistrate în România sau care a fãcut obiectul unei înregistrãri internaţionale având efect în România, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care marca anterioarã a fost înregistratã ori incluse în lista acestei mãrci, se poate prevala de vechimea mãrcii anterioare în România. ART. 69 Dispoziţiile art. 91, 92 şi ale art. 93-95 sunt aplicabile şi încãlcãrilor aduse drepturilor titularului unei mãrci comunitare. ART. 70 (1) Este inadmisibilã o acţiune în contrafacere, bazatã pe o marcã comunitarã anterioarã, împotriva unei mãrci naţionale ulterior înregistrate, a cãrei folosire a fost toleratã timp de 5 ani, cu condiţia ca depozitul mãrcii naţionale sã fi fost efectuat cu bunã-credinţã. (2) Inadmisibilitatea este limitatã numai la produsele şi serviciile pentru care a fost toleratã. ART. 71 Litigiile având ca obiect mãrci comunitare, pentru care Regulamentul privind marca comunitarã atribuie competenţa tribunalelor de marcã comunitarã, potrivit art. 95 alin. (1) al acestuia, sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti, care judecã în primã instanţã. CAP. XIII Indicaţii geografice ART. 72 (1) Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la OSIM, potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializeazã produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate. (2) Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilitã de prezenta lege, indicaţiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România. (3) Lista indicaţiilor geografice a cãror protecţie este recunoscutã în România, pe baza convenţiilor prevãzute la alin. (2), va fi înscrisã la OSIM în Registrul indicaţiilor geografice şi se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã. ART. 73 (1) Au calitatea de a solicita OSIM înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de producãtori care desfãşoarã o activitate de producţie în zona geograficã, pentru produsele indicate în cerere. (2) Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerutã la OSIM, direct sau prin mandatar, şi este supusã taxei prevãzute de lege. (3) Cererea de înregistrare a unei indicaţii geografice conţine elementele prevãzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi. (4) În termen de 3 luni de la depunere, OSIM examineazã cererea şi îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 75 şi 76. ART. 74 (1) Cererea de înregistrare a indicaţiei geografice se publicã în condiţiile prevãzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi. (2) În termen de douã luni de la publicarea cererii, orice persoanã interesatã poate face opoziţie la înregistrarea indicaţiei geografice. (3) Opoziţia la înregistrarea unei indicaţii geografice se soluţioneazã conform prevederilor referitoare la marcã. ART. 75 OSIM înregistreazã indicaţiile geografice şi acordã solicitantului dreptul de utilizare a acestora dupã ce autoritatea publicã centralã de specialitate sau, dupã caz, autoritatea competentã din ţara de origine a solicitantului certificã: a) indicaţia geograficã a produsului, care urmeazã a fi înregistratã; b) produsele care pot fi comercializate sub aceastã indicaţie; c) aria geograficã de producţie; d) caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie sã le îndeplineascã produsele pentru a putea fi comercializate sub aceastã indicaţie. ART. 76 Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care: a) nu sunt conforme dispoziţiilor art. 3 lit. g); b) sunt denumiri generice ale produselor; c) sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calitãţii produselor; d) sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice. ART. 77 (1) Dacã cererea îndeplineşte condiţiile prevãzute de lege, OSIM decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului. (2) Dreptul de folosire a indicaţiei geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicatã la OSIM. ART. 78 (1) În termen de douã luni de la data deciziei de înregistrare a indicaţiei geografice, aceasta este înscrisã în Registrul indicaţiilor geografice. (2) Înscrierea unei indicaţii geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi eliberarea cãtre solicitant a certificatului de înregistrare a indicaţiei geografice şi de acordare a dreptului de utilizare a acesteia sunt supuse taxelor prevãzute de lege. ART. 79 Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producãtori nu constituie obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de cãtre orice altã asociaţie având calitatea cerutã la art. 73. ART. 80 (1) Durata de protecţie a indicaţiilor geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM şi este nelimitatã. (2) Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordã solicitantului pe o perioadã de 10 ani, cu posibilitatea de reînnoire nelimitatã, dacã se menţin condiţiile în care acest drept a fost dobândit. (3) Cererea de reînnoire este supusã taxei prevãzute de lege. ART. 81 Persoanele autorizate sã foloseascã o indicaţie geograficã pentru anumite produse au dreptul sã o foloseascã în circuitul comercial, aplicatã numai pe aceste produse, în documente însoţitoare, reclame, prospecte, şi pot sã aplice menţiunea indicaţie geograficã înregistratã. ART. 82 (1) Este interzisã folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de cãtre persoane neautorizate, chiar dacã se indicã originea realã a produselor ori dacã se adaugã menţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele asemenea. (2) Persoanele autorizate de OSIM sã utilizeze o indicaţie geograficã pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot sã interzicã folosirea acestei indicaţii de cãtre orice altã persoanã pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicaţia geograficã respectivã, chiar în cazurile în care originea adevãratã a produsului este menţionatã expres ori în cazurile în care indicaţia geograficã este utilizatã în traducere sau este însoţitã de expresii, cum sunt: de genul, de tipul şi altele asemenea. ART. 83 Autoritatea publicã centralã de specialitate poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la controlul produselor puse în circulaţie sub indicaţia geograficã înregistratã. ART. 84 Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate sã facã obiectul niciunei transmiteri. ART. 85 (1) Pe întreaga duratã de protecţie a indicaţiei geografice oricare persoanã interesatã poate cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrãrii acesteia, dacã înregistrarea indicaţiei geografice s-a fãcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 75 şi 76. (2) Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se referã indicaţia geograficã, autoritatea publicã centralã de specialitate sau oricare altã persoanã interesatã poate solicita Tribunalului Bucureşti decãderea din drepturi a persoanelor autorizate de OSIM sã foloseascã indicaţia geograficã înregistratã. (3) Sentinţa Tribunalului Bucureşti rãmasã definitivã se comunicã OSIM de cãtre persoana interesatã. OSIM radiazã indicaţia geograficã din Registrul indicaţiilor geografice şi publicã radierea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã, în termen de douã luni de la comunicare. CAP. XIV Apãrarea drepturilor asupra mãrcilor şi indicaţiilor geografice ART. 86 (1) Deciziile OSIM privind cererile de înregistrare a mãrcilor, precum şi cererile de înregistrare privind indicaţiile geografice pot fi contestate la acest oficiu de orice persoanã interesatã, în termen de 30 de zile de la comunicare sau, dupã caz, de la publicarea înregistrãrii mãrcii ori a indicaţiei geografice, cu plata taxei legale. (2) Deciziile OSIM privind înscrierea cesiunii sau licenţei în Registrul mãrcilor pot fi contestate la acest oficiu de persoanele interesate, în termen de 30 de zile de la comunicare sau, dupã caz, de la publicarea acestora. (3) Contestaţiile formulate conform prevederilor alin. (1) şi (2) se soluţioneazã de o comisie de contestaţii din cadrul OSIM. ART. 87 Dacã înregistrarea unei mãrci, reînnoirea înregistrãrii sau înscrierea unei modificãri în Registrul mãrcilor a fost efectuatã în mod evident din eroare materialã, OSIM poate, în termen de maximum douã luni, cu începere de la data înregistrãrii sau de la data înscrierii, dupã caz, sã revoce motivat înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificãrii efectuate; revocarea se publicã în Buletinul Oficial de Proprietate Industrialã. ART. 88 (1) Hotãrârea comisiei de contestaţii, motivatã, se comunicã pãrţilor şi poate fi contestatã la Tribunalul Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare. (2) Deciziile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. (3) Sentinţele Tribunalului Bucureşti pronunţate în cazurile prevãzute la art. 36, 46, 47, 53, 54, 60 şi 85 pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. ART. 89 (1) La cererea instanţei judecãtoreşti, OSIM este obligat sã înainteze acesteia actele, documentele şi informaţiile necesare judecãrii cauzei cu care a fost învestitã. (2) În toate litigiile privind mãrcile citarea titularilor este obligatorie. ART. 90 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendã de la 50.000 lei la 150.000 lei sãvârşirea, fãrã drept, a urmãtoarelor fapte: a) contrafacerea unei mãrci; b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcã identicã sau similarã cu o marcã înregistratã pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciazã pe titularul mãrcii înregistrate; c) punerea în circulaţie a produselor care poartã indicaţii geografice ce indicã sau sugereazã cã produsul în cauzã este originar dintr-o regiune geograficã, alta decât locul adevãrat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geograficã a produsului. (2) Faptele prevãzute la alin. (1), sãvârşite de un grup infracţional organizat sau care sunt de naturã sã prezinte pericol pentru siguranţa ori sãnãtatea consumatorilor, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. (3) Prin contrafacerea unei mãrci se înţelege realizarea sau utilizarea fãrã consimţãmântul titularului, de cãtre terţi, în activitatea comercialã, a unui semn: a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistratã; b) care, datã fiind identitatea sau asemãnarea cu o marcã ori datã fiind identitatea sau asemãnarea produselor sau a serviciilor cãrora li se aplicã semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistratã, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mãrcii cu semnul; c) identic sau asemãnãtor cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistratã, când aceasta a dobândit un renume în România şi dacã prin folosirea semnului fãrã motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mãrcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mãrcii un prejudiciu. (4) Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, dupã caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn. (5) Faptele prevãzute la alin. (1) şi (2) nu constituie infracţiuni dacã au fost sãvârşite înainte de data publicãrii mãrcii. ART. 91 (1) Mãsurile asigurãtorii se pot dispune în condiţiile Codului de procedurã penalã. (2) Mãsurile asigurãtorii se referã, în special, la încetarea actelor de încãlcare a drepturilor legale şi la conservarea probelor pentru dovedirea provenienţei produselor sau a serviciilor purtând în mod ilicit o marcã sau o indicaţie geograficã protejatã. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplicã şi materialelor sau echipamentelor care au servit nemijlocit la comiterea infracţiunilor prevãzute la art. 90. ART. 92 Pentru prejudicii cauzate prin sãvârşirea faptelor prevãzute la art. 90, persoanele vinovate pot fi obligate la despãgubiri, potrivit dreptului comun. ART. 93 (1) Instanţa va putea pretinde reclamantului sã furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi cã este deţinãtorul dreptului ce a fost încãlcat ori a cãrui încãlcare a fost inevitabilã. (2) În cazurile în care mijloacele de probã în susţinerea pretenţiilor reclamantului se aflã sub controlul pârâtului, instanţa va putea sã ordone ca probele sã fie produse de cãtre pârât, sub condiţia garantãrii confidenţialitãţii informaţiilor, potrivit legii. (3) Instanţa poate dispune ca reclamantul sã plãteascã toate daunele cauzate pârâtului ca urmare a exercitãrii abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau indicaţia geograficã protejatã. ART. 94 Titularul mãrcii sau, dupã caz, autoritatea publicã centralã de specialitate implicatã poate solicita instanţei obligarea autorului încãlcãrii dreptului la furnizarea de informaţii imediate privind provenienţa şi circuitele de distribuire a mãrfurilor ilegal marcate, precum şi informaţii despre identitatea fabricantului ori comerciantului, cantitatea de marfã fabricatã, livratã, primitã sau comandatã. ART. 95 Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectãrii drepturilor asupra mãrcilor şi indicaţiilor geografice protejate aparţin Autoritãţii Naţionale a Vãmilor, potrivit legii. CAP. XV Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mãrci ART. 96 OSIM este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, unica autoritate care asigurã pe teritoriul României protecţia mãrcilor şi indicaţiilor geografice, potrivit prezentei legi. ART. 97 În domeniul mãrcilor şi indicaţiilor geografice, OSIM are urmãtoarele atribuţii: a) ia în evidenţã, examineazã şi publicã cererile de înregistrare a mãrcii; b) examineazã mãrcile înregistrate sau depuse spre înregistrare la Organizaţia Mondialã a Proprietãţii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia acestora pe teritoriul României; c) ia în evidenţã şi publicã cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordã protecţie acestora pe teritoriul României; d) elibereazã certificate de înregistrare a mãrcilor; e) elibereazã certificate de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordã dreptul de utilizare a acestora; f) organizeazã şi ţine Registrul mãrcilor şi Registrul indicaţiilor geografice; g) elibereazã certificate de prioritate pentru mãrci; h) efectueazã cercetãri prealabile înregistrãrii unei mãrci; i) administreazã, conservã şi dezvoltã colecţia naţionalã de mãrci şi de indicaţii geografice şi realizeazã baza de date informative în domeniu; j) întreţine relaţii cu organe guvernamentale similare şi organizaţii regionale de proprietate industrialã; reprezintã România în organizaţii internaţionale de specialitate; k) editeazã publicaţia oficialã privind mãrcile şi indicaţiile geografice ale produselor şi asigurã schimbul de publicaţii cu administraţiile naţionale similare strãine şi cu organismele şi organizaţiile internaţionale de profil; l) informeazã Comisia Europeanã cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate în scopul transpunerii Primei Directive a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mãrci nr. 89/104/CEE , publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene (JOCE) seria L nr. 40 din 11 februarie 1989; m) îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de lege. CAP. XVI Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 98 (1) Cererile de înregistrare a mãrcilor pentru care nu s-a luat o decizie pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi sunt supuse prevederilor acesteia. (2) Pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de aplicare a acesteia*). ________ *) Regulamentul de aplicare a <>Legii nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 833/1998 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 27 noiembrie 1998. ART. 99 (1) Prezenta lege intrã în vigoare la 3 luni de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Pe aceeaşi datã se abrogã: - <>Legea nr. 28/1967 privind mãrcile de fabricã, de comerţ şi de serviciu, publicatã în Buletinul Oficial nr. 114 din 29 decembrie 1967; - <>Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 77/1968 privind aplicarea <>Legii nr. 28/1967 , publicatã în Buletinul Oficial nr. 8 din 27 ianuarie 1968; - <>Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 1.057/1968 pentru aprobarea Regulamentului privind compunerea, organizarea şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea litigiilor privind mãrcile de fabricã, de comerţ şi de serviciu, publicatã în Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai 1968; - <>Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 2.508/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale privind invenţiile, inovaţiile şi raţionalizãrile, precum şi mãrcile de fabricã, de comerţ şi de serviciu, publicatã în Buletinul Oficial nr. 159 din 31 decembrie 1969; - orice alte dispoziţii contrare prezentei legi. * Prezenta lege transpune Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mãrci (versiune codificatã), publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 299 din 8 noiembrie 2008. NOTÃ: Reproducem mai jos prevederile <>art. II, III şi IV din Legea nr. 66/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, care nu sunt încorporate în forma republicatã a <>Legii nr. 84/1998 şi care se aplicã, în continuare, ca dispoziţii proprii ale acesteia: "Art. II. - Cererile de înregistrare a mãrcilor şi cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice depuse şi aflate în procedurile de examinare la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci urmeazã procedurile prevãzute de prezenta lege. <>Art. III. - Articolul 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietãţii industriale şi regimul de utilizare a acestora, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 2006, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: «Art. 4. - Cuantumul taxelor în lei, prevãzute în anexele la prezenta ordonanţã, stabilite în raport cu cele corespunzãtoare în euro, se actualizeazã la data de 1 ianuarie a fiecãrui an, la nivelul cursului valutar al Bãncii Naţionale a României valabil la data de 1 octombrie a anului anterior.» Art. IV. - (1) Prezenta lege intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii. (2) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzãtor Regulamentul de aplicare a <>Legii nr. 84/1998 privind mãrcile şi indicaţiile geografice, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 833/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 27 noiembrie 1998." __________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
