Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 8 din 5 ianuarie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 19 din 9 ianuarie 2018
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 decembrie 2015, cu următoarele modificări şi completări:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 1
(1) Începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile art. 123 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, se nominalizează Ministerul Transporturilor ca organism intermediar pentru transport în cadrul Programului operaţional Infrastructura mare 2014-2020 prin înfiinţarea unei structuri care va gestiona funcţiile delegate, conform unui acord de delegare, care va cuprinde funcţiile de selecţie, evaluare şi contractare proiecte, monitorizare a implementării, verificare tehnică şi financiară, verificarea achiziţiilor publice, metodologie şi capacitate administrativă, verificare nereguli şi autorizare de cheltuieli, pentru proiecte de transport. Organizarea şi funcţionarea acestei structuri se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(2) Între Ministerul Transporturilor, în calitate de organism intermediar, şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management, se încheie acordul de delegare de funcţii prevăzute la alin. (1), în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
2. La articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 2
(1) Salarizarea personalului din structura cu rol de organism intermediar pentru Programul operaţional Infrastructura mare se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, potrivit legii."
3. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului din cadrul organismului intermediar din Ministerul Transporturilor cu funcţiile şi salariile din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene se face prin ordin comun al ministrului transporturilor şi al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU TĂRICEANU
Bucureşti, 5 ianuarie 2018.
Nr. 8.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: