Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 77 din 8 aprilie 1998 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Berna pentru protectia operelor literare si artistice din 9 septembrie 1886, in forma revizuita prin Actul de la Paris la 24 iulie 1971 si modificata la 28 septembrie 1979
ARTICOL UNIC România adera la Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9 septembrie 1886, în forma revizuitã prin Actul de la Paris din 24 iulie 1971 şi modificatã la 28 septembrie 1979.
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 10 februarie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI RADU VASILE
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ANDREI IOAN CHILIMAN
CONVENŢIA DE LA BERNA pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9 septembrie 1886*) completatã la Paris la 4 mai 1896, revizuitã la Berlin la 13 noiembrie 1908, completatã la Berna la 20 martie 1914, revizuitã la Roma la 2 iunie 1928, revizuitã la Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuitã la Stockholm la 14 iulie 1967 şi la Paris la 24 iulie 1971 şi modificatã la 28 septembrie 1979
------------ * Traducere.
Ţãrile Uniunii, deopotrivã animate de dorinta de a proteja într-un mod cat mai eficient şi mai uniform cu putinta drepturile autorilor asupra operelor lor literare şi artistice, recunoscând importanta lucrãrilor Conferintei de revizuire ţinute la Stockholm în anul 1967, au hotãrât sa revizuiasca Actul adoptat de Conferinţa de la Stockholm, lãsând nemodificate art. 1-20 şi 22-26 din acest act. în consecinta, subsemnaţii plenipotentiari, dupã prezentarea deplinelor puteri, recunoscute în buna şi cuvenitã forma, au convenit cele ce urmeazã:
ART. 1 Ţãrile cãrora li se aplica prezenta convenţie sunt constituite în Uniunea pentru protecţia drepturilor autorilor asupra operelor lor literare şi artistice. ART. 2 (1) Termenul opere literare şi artistice cuprinde toate lucrãrile din domeniul literar, ştiinţific şi artistic, oricare ar fi modul sau forma de exprimare, precum: cãrţile, brosurile şi alte scrieri; conferinţele, alocutiunile, predicile şi alte opere de aceeaşi natura; operele dramatice sau dramatico-muzicale; operele coregrafice şi pantomimele; compozitiile muzicale cu sau fãrã cuvinte; operele cinematografice, cãrora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog cinematografiei; operele de desen, de pictura, de arhitectura, de sculptura, de gravura, de litografie; operele fotografice, cãrora le sunt asimilate operele exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; operele de arta aplicatã; ilustratiile, hartile geografice; planurile, crochiurile şi operele plastice referitoare la geografie, la topografie, la arhitectura sau la ştiinţe. (2) Se rezerva totuşi legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de a dispune ca operele literare şi artistice sau una ori mai multe categorii dintre ele nu sunt protejate, atâta timp cat nu au fost fixate pe un suport material. (3) Sunt protejate ca opere originale, fãrã a prejudicia drepturile autorului operei originale, traducerile, adaptarile, aranjamentele muzicale şi alte transformãri ale unei opere literare sau artistice. (4) Se rezerva legislaţia ţãrilor Uniunii dreptul de a determina protecţia care trebuie acordatã textelor oficiale de ordin legislativ, administrativ sau judiciar, precum şi traducerilor oficiale ale acestor texte. (5) Culegerile de opere literare sau artistice, cum sunt enciclopediile şi analogiile, care, prin alegerea sau dispunerea materialelor, constituie creatii intelectuale, sunt protejate ca atare, fãrã a prejudicia drepturile autorilor asupra fiecãrei opere care face parte din aceste culegeri. (6) Operele sus-menţionate beneficiazã de protecţie în toate ţãrile Uniunii. Aceasta protecţie se exercita în favoarea autorului şi a deţinãtorilor drepturilor sale. (7) Se rezerva legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de reglementare a câmpului de aplicare a legilor privind operele de arta aplicatã, precum şi desenele şi modelele industriale, precum şi condiţiile de protecţie a acestor opere, desene şi modele, ţinând seama de dispoziţiile art. 7 alin. (4) din prezenta convenţie. Pentru operele protejate numai ca desene şi modele în ţara de origine nu poate fi cerutã în alta ţara a Uniunii decât protecţia specialã acordatã în aceasta ţara desenelor şi modelelor; totuşi, dacã o astfel de protecţie specialã nu se acorda în aceasta ţara, aceste opere vor fi protejate ca opere artistice. (8) Protecţia prezentei convenţii nu se aplica stirilor zilei sau faptelor diverse, care au caracterul de simple informaţii de presa. ART. 2 bis (1) Se rezerva legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de a exclude, în parte sau în totalitate, de la protecţia prevãzutã în articolul precedent discursurile politice şi discursurile pronunţate în dezbaterile judiciare. (2) Se rezerva, de asemenea, legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de a statua asupra condiţiilor în care conferinţele, alocutiunile şi alte opere de aceeaşi natura, pronunţate în public, vor putea fi reproduse prin presa, radiodifuzate, transmise prin fir publicului sau vor putea face obiectul comunicãrilor publice prevãzute în art. 11 bis alin. (1) al prezentei convenţii, în cazul când o astfel de folosire este justificatã de scopul de informare urmãrit. (3) Totuşi autorul beneficiazã de dreptul exclusiv de a reuni, în culegere, operele sale menţionate în alineatele precedente. ART. 3 (1) Sunt protejati, în virtutea prezentei convenţii: a) autorii, resortisanti ai uneia dintre ţãrile Uniunii, pentru operele lor, publicate sau nu; b) autorii care nu sunt resortisanti ai unei tari a Uniunii, pentru operele pe care le publica pentru prima data într-una dintre aceste tari sau simultan într-o ţara din afarã Uniunii şi dintr-o ţara a Uniunii. (2) Autorii care nu sunt resortisanti ai unei tari a Uniunii, dar care, având resedinta lor obişnuitã într-una dintre aceste tari, sunt, în scopul aplicãrii prezentei convenţii, asimilaţi cu autorii resortisanti ai acestei tari. (3) Prin opere publicate trebuie sa se înţeleagã operele editate cu consimţãmântul autorilor lor, oricare ar fi modul de fabricare a exemplarelor, cu condiţia ca punerea la dispoziţie a acestora sa poatã satisface nevoile normale ale publicului, ţinând seama de natura operei. Nu constituie o publicare reprezentarea unei opere dramatice, dramatico-muzicale sau cinematografice, executarea unei opere muzicale, recitarea în public a unei opere literare, transmiterea sau radiodifuzarea operelor literare sau artistice, expunerea unei opere de arta şi construcţia unei opere de arhitectura. (4) Este consideratã ca fiind publicatã simultan în mai multe tari orice opera care a apãrut în doua sau mai multe tari în 30 de zile de la prima publicare. ART. 4 Sunt protejati, în virtutea prezentei convenţii, chiar în cazul în care condiţiile prevãzute la art. 3 nu sunt îndeplinite: a) autorii operelor cinematografice ale cãror producãtor îşi are sediul sau resedinta sa obişnuitã într-una dintre ţãrile Uniunii; b) autorii unor opere de arhitectura construite într-o ţara a Uniunii sau ai unor opere de arta grafica şi plastica încorporate într-un imobil situat într-o ţara a Uniunii. ART. 5 (1) În ceea ce priveşte operele pentru care sunt protejati, în virtutea prezentei convenţii, în ţãrile Uniunii, altele decât ţara de origine a operei, autorii beneficiazã de drepturile pe care legile respective le acorda în prezent sau le vor acorda naţionalilor, precum şi de drepturile acordate în mod special prin prezenta convenţie. (2) Folosinta şi exerciţiul acestor drepturi nu sunt subordonate nici unei formalitãţi; aceasta folosinta şi acest exerciţiu sunt independente de existenta protecţiei în ţara de origine a operei. Ca urmare, în afarã de prevederile prezentei convenţii, întinderea protecţiei, precum şi mijloacele procedurale garantate autorului pentru apãrarea drepturilor sale se reglementeazã, în mod exclusiv, conform legislaţiei tarii în care se reclama protecţia. (3) Protecţia în ţara de origine este reglementatã de legislaţia nationala. Cu toate acestea, dacã autorul nu este un resortisant al tarii de origine a operei pentru care el este protejat prin prezenta convenţie, va avea în aceasta ţara aceleaşi drepturi ca şi autorii nationali. (4) Este consideratã ţara de origine: a) pentru operele publicate pentru prima oara într-una dintre ţãrile Uniunii, aceasta din urma ţara; totuşi, dacã este vorba de opere publicate simultan în mai multe tari ale Uniunii, care admit durate diferite de protecţie, aceea dintre ele a carei legislaţie acorda durata de protecţie cea mai scurta; b) pentru operele publicate simultan într-o ţara din afarã Uniunii şi într-o ţara a Uniunii, aceasta din urma ţara; c) pentru operele nepublicate sau pentru operele publicate pentru prima oara într-o ţara din afarã Uniunii, fãrã publicare simultanã într-o ţara a Uniunii, ţara din Uniune al carei resortisant este autorul; totuşi: (i) dacã este vorba de opere cinematografice al cãror producãtor îşi are sediul sau resedinta sa obişnuitã într-o ţara a Uniunii, ţara de origine va fi aceasta din urma ţara; şi (ii) dacã este vorba de opere de arhitectura construite într-o ţara din Uniune sau de opere de arta grafica şi plastica încorporate într-un imobil situat într-o ţara din Uniune, ţara de origine va fi aceasta din urma ţara. ART. 6 (1) Dacã o ţara din afarã Uniunii nu protejeaza în mod satisfãcãtor operele autorilor care sunt resortisanti ai uneia dintre ţãrile Uniunii, aceasta din urma ţara va putea restrânge protecţia operelor ai cãror autori sunt, în momentul primei publicari a acestor opere, resortisanti ai celeilalte tari şi nu au resedinta lor obişnuitã într-una dintre ţãrile Uniunii. Dacã ţara primei publicari face uz de acest drept, celelalte tari ale Uniunii nu vor acorda operelor, supuse astfel unui tratament special, o protecţie mai larga decât aceea care le este acordatã în ţara primei publicari. (2) Nici o restrictie, stabilitã în virtutea alineatului precedent, nu va putea prejudicia drepturile pe care un autor le va fi dobândit asupra unei opere publicate într-una dintre ţãrile Uniunii înainte de punerea în executare a acestei restrictii. (3) Ţãrile Uniunii, care, în virtutea prezentului articol, vor restrânge protecţia drepturilor autorilor, vor notifica acest fapt directorului general al Organizaţiei Mondiale a Proprietãţii Intelectuale (denumit mai jos directorul general), printr-o declaraţie scrisã, în care vor fi arãtate ţãrile de fata de care protecţia este restrânsã, precum şi restricţiile la care sunt supuse drepturile autorilor aparţinând acestor tari. Directorul general va comunica de îndatã acest fapt tuturor ţãrilor Uniunii. ART. 6 bis (1) Independent de drepturile patrimoniale de autor şi chiar dupã cedarea acestor drepturi, autorul pãstreazã dreptul de a revendica paternitatea operei şi de a se opune oricãrei deformari, mutilari sau altei modificãri a acestei opere sau oricãror alte atingeri ale acesteia, care îi prejudiciazã onoarea sau reputaţia. (2) Drepturile recunoscute autorului, în virtutea alin. (1), sunt, dupã moartea sa, menţinute cel puţin pana la stingerea drepturilor patrimoniale şi exercitate de cãtre persoanele sau instituţiile cãrora legislaţia nationala a tarii în care protecţia este reclamata le da aceasta calitate. Cu toate acestea, ţãrile a cãror legislaţie, în vigoare în momentul ratificãrii prezentului act sau al aderãrii la el, nu conţine dispoziţii care sa asigure protecţia, dupã moartea autorului, a tuturor drepturilor recunoscute în baza alin. (1) au competenta de a prevedea ca unele dintre aceste drepturi nu sunt menţinute dupã moartea autorului. (3) Mijloacele procedurale pentru apãrarea drepturilor recunoscute prin prezentul articol sunt reglementate de legislaţia tarii în care este reclamata protecţia. ART. 7 (1) Durata protecţiei acordate prin prezenta convenţie cuprinde durata vieţii autorului şi 50 de ani dupã moartea sa. (2) Cu toate acestea, pentru operele cinematografice, ţãrile Uniunii au dreptul sa prevadã ca durata protecţiei expira la 50 de ani dupã ce opera a fost facuta accesibila publicului, cu consimţãmântul autorului sau ca, în lipsa unui asemenea eveniment, intervenit în termen de 50 de ani, socotiţi de la realizarea unei astfel de opere, durata protecţiei expira la 50 de ani dupã aceasta realizare. (3) Pentru operele anonime sau pseudonime durata protecţiei acordate prin prezenta convenţie expira la 50 de ani dupã ce opera a fost în mod licit facuta accesibila publicului. Totuşi, când pseudonimul adoptat de autor nu lasa nici o indoiala asupra identitãţii sale, durata protecţiei este cea prevãzutã la alin. (1). Dacã autorul unei opere anonime sau apãrute sub pseudonim îşi dezvaluie identitatea în perioada indicatã mai sus, termenul de protecţie aplicabil este cel prevãzut la alin. (1). Ţãrile Uniunii nu sunt obligate sa protejeze operele anonime sau pseudonime, al cãror autor este presupus mort, dupã toate probabilitatile, de 50 de ani. (4) Se rezerva legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de a reglementa durata protecţiei operelor fotografice şi aceea a operelor de arta aplicatã, protejate ca opere artistice; totuşi aceasta durata nu va putea fi inferioarã unei perioade de 25 de ani, socotiţi de la realizarea unei asemenea opere. (5) Durata protecţiei ulterioare morţii autorului şi termenele prevãzute la alin. (2), (3) şi (4) încep sa curgã de la moartea acestuia sau de la evenimentul avut în vedere de aceste alineate, însã durata acestor termene se calculeazã numai cu începere de la data de 1 ianuarie a anului care urmeazã morţii sau evenimentului avut în vedere. (6) Ţãrile Uniunii au dreptul de a acorda o durata de protecţie superioarã celor prevãzute la alineatele precedente. (7) Ţãrile Uniunii legate prin Actul de la Roma al prezentei convenţii şi care acorda, în legislaţia lor nationala, în vigoare în momentul semnãrii prezentului act, durate inferioare celor prevãzute în alineatele precedente au facultatea de a le menţine, atunci când adera la prezentul act sau când îl ratifica. (8) În toate cazurile durata va fi reglementatã de legea tarii în care va fi reclamata protecţia; totuşi, exceptând cazul în care legislaţia acestei din urma tari decide altfel, ea nu va depãşi durata fixatã în ţara de origine a operei. ART. 7 bis Dispoziţiile articolului precedent sunt, de asemenea, aplicabile, când dreptul de autor aparţine în comun colaboratorilor unei opere, sub rezerva ca termenele consecutive morţii autorului sa fie calculate cu începere de la moartea ultimului supravieţuitor dintre colaboratori. ART. 8 Autorii de opere literare şi artistice, protejati prin prezenta convenţie, beneficiazã, pe toatã durata drepturilor lor asupra operei originale, de dreptul exclusiv de a face sau de a autoriza traducerea operelor lor. ART. 9 (1) Autorii operelor literare şi artistice, protejati prin prezenta convenţie, beneficiazã de dreptul exclusiv de a autoriza reproducerea acestor opere, în orice mod şi sub orice forma ar fi. (2) Se rezerva legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de a permite reproducerea operelor menţionate în anumite cazuri speciale, cu condiţia ca o astfel de reproducere sa nu aducã atingere exploatãrii normale a operei şi sa nu cauzeze un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale autorului. (3) Orice înregistrare sonora sau vizuala este consideratã ca reproducere, în sensul prezentei convenţii. ART. 10 (1) Sunt permise citatele extrase dintr-o opera facuta deja cunoscutã publicului în mod legal, cu condiţia ca ele sa fie conforme bunelor uzante şi în mãsura justificatã de scopul urmãrit, inclusiv citatele din articole din jurnale şi culegeri periodice, sub forma de revista a presei. (2) Se rezerva legislaţiei ţãrilor Uniunii şi acordurilor speciale existente sau care se vor încheia între ele dreptul de a permite folosirea în mod legal, în mãsura justificatã de scopul urmãrit, a operelor literare sau artistice, cu titlu de ilustrare în învãţãmânt, prin intermediul publicaţiilor, emisiunilor de radiodifuziune sau al înregistrãrilor sonore sau vizuale, cu condiţia ca o asemenea folosire sa fie conformã bunelor uzante. (3) Citatele şi utilizarile avute în vedere în alineatele precedente vor trebui sa menţioneze sursa şi numele autorului, dacã acest nume figureazã în sursa folositã. ART. 10 bis (1) Se rezerva legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de a permite reproducerea prin presa ori radiodifuzarea sau transmiterea p┐┐n fir cãtre public a articolelor de actualitate privind dezbateri economice, politice sau religioase, publicate în ziare sau în culegeri periodice, sau a operelor radiodifuzate având acelaşi caracter, în cazurile când reproducerea, radiodifuzarea sau aceasta transmitere nu este în mod expres rezervatã. Totuşi sursa trebuie întotdeauna indicatã în mod explicit; sancţiunea acestei obligaţii este determinata de legislaţia tarii în care este cerutã protecţia. (2) Se rezerva, de asemenea, legislatiilor ţãrilor Uniunii dreptul de a reglementa condiţiile în care, cu prilejul prezentãrii evenimentelor de actualitate prin mijlocirea fotografiei sau a cinematografiei, sau pe calea radiodifuzarii sau transmiterii prin fir cãtre public, operele literare sau artistice, vazute sau auzite în cursul evenimentului, pot, în mãsura justificatã de scopul de informare urmãrit, sa fie reproduse şi fãcute accesibile publicului. ART. 11 (1) Autorii de opere dramatice, dramatico-muzicale şi muzicale beneficiazã de dreptul exclusiv de a autoriza: 1* reprezentarea şi executarea publica a operelor lor, inclusiv reprezentarea şi executarea publica prin mijloace sau procedee; 2* transmiterea publica prin orice mijloace a reprezentãrii şi a executãrii operelor lor. (2) Aceleaşi drepturi sunt acordate autorilor de opere dramatice sau dramatico-muzicale, în ceea ce priveşte traducerea operelor lor, pentru intreaga durata de protecţie a drepturilor lor asupra operei originale. ART. 11 bis (1) Autorii de opere literare şi artistice beneficiazã de dreptul exclusiv de a autoriza: 1* radiodifuzarea operelor lor sau comunicarea publica a acestor opere prin orice alt mijloc servind la difuzarea fãrã fir a semnalelor, a sunetelor sau a imaginilor; 2* orice comunicare publica fie prin fir, fie fãrã fir a operei radiodifuzate, când aceasta comunicare este facuta printr-un alt organism decât cel de origine; 3* comunicarea publica a operei radiodifuzate prin difuzor sau prin orice alt instrument asemãnãtor, transmitator de semnale, de sunete sau de imagini. (2) Revine legislatiilor ţãrilor Uniunii sa reglementeze condiţiile de exercitare a drepturilor la care se referã alin. (1) de mai sus, dar aceste condiţii nu vor avea decât un efect strict limitat la ţara care le va stabili. Ele nu vor putea în nici un caz sa aducã atingere dreptului moral al autorului, nici dreptului, care aparţine autorului, de a obţine o remunerare echitabila stabilitã de cãtre autoritatea competenta, în lipsa unui acord amiabil. (3) În lipsa unei prevederi contrare, autorizaţia acordatã, potrivit alin. (1), nu cuprinde şi autorizaţia de a inregistra opera radiodifuzata prin intermediul unor instrumente de fixare a sunetelor sau imaginilor. Se rezerva totuşi legislatiilor ţãrilor Uniunii regimul înregistrãrilor efemere, efectuate de un organism de radiodifuziune prin propriile sale mijloace şi pentru emisiunile sale. Aceste legislaţii vor putea autoriza pãstrarea acestor înregistrãri în arhive oficiale, datoritã caracterului lor excepţional de documentare. ART. 11 terţ (1) Autorii de opere literare beneficiazã de dreptul exclusiv de a autoriza: 1* recitarea în public a operelor lor, inclusiv recitarea în public prin orice mijloace sau procedee; 2* transmiterea publica prin orice mijloace a recitarii operelor lor. (2) Aceleaşi drepturi sunt acordate autorilor de opere literare, în ceea ce priveşte traducerea operelor lor, pe intreaga durata a protecţiei drepturilor lor asupra operei originale. ART. 12 Autorii de opere literare sau artistice beneficiazã de dreptul exclusiv de a autoriza adaptarile, aranjamentele şi alte transformãri ale operelor lor. ART. 13 (1) Fiecare ţara a Uniunii poate, în ceea ce o priveşte, sa stabileascã rezerve şi condiţii referitoare la dreptul exclusiv al autorului unei opere muzicale şi al autorului cuvintelor, a cãror înregistrare cu opera muzicala a fost deja autorizata de cãtre aceasta din urma, de a autoriza înregistrarea sonora a numitei opere muzicale împreunã cu cuvintele, dacã este cazul; însã orice rezerve şi condiţii de aceasta natura nu vor avea decât un efect strict limitat la ţara care le-ar stabili şi nu vor putea în nici un caz sa aducã atingere dreptului care aparţine autorului de a obţine o remunerare echitabila, stabilitã de cãtre autoritatea competenta, în lipsa unui acord amiabil. (2) Înregistrãrile operelor muzicale care au fost realizate într-o ţara a Uniunii, potrivit art. 13 alin. (3) al convenţiilor semnate la Roma la 2 iunie 1928 şi la Bruxelles la 26 iunie 1948, vor putea, în acea ţara, sa facã obiectul reproducerilor, fãrã consimţãmântul autorului operei muzicale, pana la expirarea unei perioade de 2 ani, socotiţi de la data la care ţara menţionatã devine legatã prin prezentul act. (3) Înregistrãrile fãcute în baza alin. (1) şi (2) ale prezentului articol şi importate, fãrã autorizaţia pãrţilor interesate, într-o ţara unde nu ar fi licite, vor putea fi sechestrate în acea ţara. ART. 14 (1) Autorii de opere literare sau artistice au dreptul exclusiv de a autoriza: 1* adaptarea şi reproducerea cinematografica a acestor opere şi punerea în circulaţie a operelor astfel adaptate sau reproduse; 2* reprezentarea şi executarea în public şi transmiterea prin fir cãtre public a operelor astfel adaptate sau reproduse. (2) Adaptarea sub orice alta forma artisticã a realizarilor cinematografice inspirate din opere literare sau artistice rãmâne supusã autorizãrii autorilor operelor originale, fãrã a prejudicia autorizaţia autorilor lor. (3) Dispoziţiile art. 13 alin. (1) nu sunt aplicabile. ART. 14 bis (1) Fãrã a se aduce atingere drepturilor de autor ale oricãrei opere care ar fi putut fi adoptatã sau reprodusa, opera cinematografica este protejata ca o opera originala. Titularul dreptului de autor asupra operei cinematografice beneficiazã de aceleaşi drepturi ca şi autorul unei opere originale, inclusiv de drepturile menţionate în articolul precedent. (2) a) Determinarea titularilor dreptului de autor asupra operei cinematografice este rezervatã legislaţiei tarii unde este cerutã protecţia. b) Cu toate acestea, în ţãrile Uniunii, în care legislaţia recunoaşte printre aceşti titulari pe autorii de contribuţii aduse la realizarea operei cinematografice, aceştia, dacã s-au angajat sa aducã astfel de contribuţii, în afarã unei prevederi contrare sau speciale, nu vor putea sa se opunã reproducerii, punerii în circulaţie, reprezentãrii şi executãrii în public, transmiterii prin fir cãtre public, radiodifuzarii, comunicãrii cãtre public, subtitrarii şi dublarii textelor operei cinematografice. c) Problema de a şti dacã forma angajamentului menţionat mai sus, pentru aplicarea subalin. b), trebuie sau nu trebuie sa fie un contract scris sau un act scris echivalent se reglementeazã de legislaţia tarii Uniunii, în care producãtorul operei cinematografice îşi are sediul sau resedinta obişnuitã. Se rezerva totuşi legislaţiei tarii Uniunii, în care este cerutã protecţia, dreptul de a prevedea ca acest angajament trebuie sa fie un contract scris sau un act scris echivalent. Ţãrile care folosesc acest drept vor trebui sa notifice acest lucru directorului general, printr-o declaraţie scrisã, care va fi de îndatã comunicatã de cãtre acesta din urma tuturor celorlalte tari ale Uniunii. d) Prin prevedere contrarã sau specialã trebuie sa se înţeleagã orice condiţie restrictiva care poate însoţi angajamentul menţionat. (3) În afarã de cazul în care legislaţia nationala hotãrãşte altfel, dispoziţiile, subalin. (2) b) nu se aplica nici autorilor de scenarii, de dialoguri şi de opere muzicale, create pentru realizarea operei cinematografice, nici realizatorului principal al acesteia. Totuşi ţãrile Uniunii, a cãror legislaţie nu conţine dispoziţii privind aplicarea subalin. (2) b) realizatorul menţionat, vor trebui sa notifice aceasta directorului general, printr-o declaraţie scrisã, care va fi de îndatã comunicatã de cãtre aceasta din urma tuturor celorlalte tari ale Uniunii. ART. 14 terţ (1) În ceea ce priveşte operele de arta originale şi manuscrisele originale ale scriitorilor şi compozitorilor, autorul - sau, dupã moartea sa, persoanele sau instituţiile cãrora legislaţia nationala le conferã calitatea - beneficiazã de dreptul inalienabil de a fi interesat în operaţiunile de vânzare având ca obiect opera sa, dupã prima cesiune facuta de acesta. (2) Protecţia prevãzutã în alineatul precedent nu poate fi cerutã în oricare dintre ţãrile Uniunii, decât dacã legislaţia nationala a autorului admite aceasta protecţie şi în mãsura în care ea este permisã de legislaţia tarii în care aceasta protecţie este cerutã. (3) Modalitãţile şi procentele percepute sunt determinate de fiecare legislaţie nationala. ART. 15 (1) Pentru ca autorii de opere literare şi artistice, protejati prin prezenta convenţie, sa fie, pana la proba contrarã, consideraţi ca atare şi admişi, în consecinta, sa exercite urmãriri impotriva celor care realizeazã contrafaceri, înaintea tribunalelor ţãrilor Uniunii, este suficient ca numele acestora sa fie indicat pe opera, în modul obişnuit. Prezentul alineat se aplica chiar dacã acest nume este un pseudonim, atâta timp cat pseudonimul adoptat de autor nu lasa nici un dubiu asupra identitãţii sale. (2) Se prezuma drept producãtor al operei cinematografice, pana la proba contrarã, persoana fizica sau juridicã al carei nume este indicat pe aceasta opera, în modul obişnuit. (3) Pentru operele anonime şi pentru operele semnate cu pseudonime, altele decât cele menţionate la alin. (1), editorul al cãrui nume este indicat pe opera este, pana la proba contrarã, îndreptãţit sa-l reprezinte pe autor; în aceasta calitate el este îndreptãţit sa apere şi sa valorifice drepturile acestuia. Dispoziţia prezentului alineat înceteazã sa fie aplicabilã atunci când autorul îşi dezvaluie identitatea şi îşi justifica calitatea. (4) a) Pentru operele nepublicate, cu identitatea autorului necunoscutã, dar pentru care este indreptatita presupunerea ca acest autor este resortisant al unei tari a Uniunii, se rezerva legislaţiei acestei tari facultatea de a desemna autoritatea competenta care sa-l reprezinte pe autor şi sa fie imputernicita sa apere şi sa valorifice drepturile acestuia în ţãrile Uniunii. b) Ţãrile Uniunii, care, în virtutea acestei dispoziţii, vor proceda la o astfel de desemnare, vor notifica aceasta directorului general, printr-o declaraţie scrisã, în care vor fi indicate toate informaţiile referitoare la autoritatea astfel desemnatã. Directorul general va comunica de îndatã aceasta declaraţie tuturor celorlalte tari ale Uniunii. ART. 16 (1) Orice opera contrafacuta poate fi supusã sechestrului în ţãrile Uniunii, în care opera originala are dreptul la protecţia legalã. (2) Dispoziţiile alineatului precedent sunt, deopotrivã, aplicabile reproducerilor provenind dintr-o ţara în care opera nu este protejata sau a încetat de a mai fi protejata. (3) Sechestrul se face potrivit legislaţiei fiecãrei tari. ART. 17 Dispoziţiile prezentei convenţii nu pot aduce nici un fel de prejudiciu dreptului, aparţinând guvernului fiecãrei tari a Uniunii, de a permite, de a supraveghea sau a interzice, prin mãsuri de legislaţie sau de poliţie interna, circulaţia, reprezentarea, expunerea oricãrei lucrãri sau producţii, fata de care autoritatea competenta ar avea de exercitat acest drept. ART. 18 (1) Prezenta convenţie se aplica tuturor operelor care, în momentul intrãrii în vigoare, nu au trecut încã în domeniul public al tarii lor de origine, prin expirarea duratei protecţiei. (2) Totuşi, dacã o opera, prin expirarea duratei de protecţie care îi fusese anterior recunoscuta, a trecut în domeniul public al tarii în care este cerutã protecţia, aceasta opera nu va mai fi protejata din nou în aceasta ţara. (3) Aplicarea acestui principiu se va face potrivit prevederilor cuprinse în convenţiile speciale sau care se vor încheia în acest scop între ţãrile Uniunii. În lipsa unor asemenea prevederi ţãrile respective vor reglementa, fiecare în ceea ce o priveşte, modalitãţile referitoare la aceasta aplicare. (4) Dispoziţiile precedente se aplica, de asemenea, în cazul unor noi aderari la Uniune şi în cazul în care protecţia ar fi extinsã prin aplicarea art. 7 sau prin renunţare la rezerve. ART. 19 Dispoziţiile prezentei convenţii nu impiedica revendicarea aplicãrii unor dispoziţii mai largi, care ar fi prescrise de legislaţia unei tari a Uniunii. ART. 20 Guvernele ţãrilor Uniunii îşi rezerva dreptul de a încheia între ele aranjamente particulare, în mãsura în care aceste aranjamente ar conferi autorilor drepturi mai intinse decât cele acordate prin convenţie sau dacã ar conţine alte prevederi, care sa nu fie însã contrare prezentei convenţii. Dispoziţiile aranjamentelor existente, care corespund condiţiilor citate mai sus, rãmân aplicabile. ART. 21 (1) Dispoziţiile speciale privind ţãrile în curs de dezvoltare figureazã în anexa. (2) Sub rezerva dispoziţiilor art. 28 subalin. (1) b), anexa este parte integrantã a prezentului act. ART. 22 (1) a) Uniunea are o adunare, alcãtuitã din ţãrile Uniunii legate prin art. 22-26. b) Guvernul fiecãrei tari este reprezentat printr-un delegat care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi. c) Cheltuielile fiecãrei delegaţii sunt suportate de cãtre guvernul care a desemnat-o. (2) a) Adunarea: (i) trateazã despre toate problemele privind menţinerea şi dezvoltarea Uniunii şi aplicarea prezentei convenţii; (ii) da Biroului Internaţional al Proprietãţii Intelectuale (denumit în continuare Biroul internaţional), prevãzut în Convenţia pentru instituirea organizaţiei Mondiale a Proprietãţii Intelectuale (denumita Organizaţia), directive referitoare la pregãtirea conferinţelor de revizuire, ţinându-se seama, în mod formal, de observaţiile ţãrilor Uniunii care nu sunt legate prin art. 22-26; (iii) examineazã şi aproba rapoartele şi activitãţile directorului general al Organizaţiei, referitoare la Uniune, şi îi da orice directive utile privind chestiunile de competenta Uniunii; (iv) alege membrii Comitetului executiv al Adunãrii; (v) examineazã şi aproba rapoartele şi activitãţile Comitetului sau executiv şi îi da directive; (vi) stabileşte programul, adopta bugetul bienal al Uniunii şi aproba conturile sale de închidere; (vii) adopta regulamentul financiar al Uniunii; (viii) creeazã comitetele de experţi şi grupurile de lucru, pe care le socoteşte utile pentru realizarea obiectivelor Uniunii; (ix) hotãrãşte care sunt ţãrile nemembre ale Uniunii şi care sunt organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale, care pot fi admise la şedinţele sale în calitate de observatori; (x) adopta modificãrile art. 22-26; (xi) întreprinde orice alta acţiune corespunzãtoare, în vederea atingerii obiectivelor Uniunii; (xii) îndeplineşte orice alte sarcini care implica prezenta convenţie; (xiii) exercita, sub rezerva acceptãrii lor, drepturile care îi sunt conferite de convenţia pentru instituirea Organizaţiei. b) Adunarea statueazã asupra problemelor care intereseazã şi alte uniuni administrate de Organizaţie, dupã ce ia cunostinta de avizul Comitetului de coordonare al Organizaţiei. (3) a) Fiecare ţara membra a Adunãrii dispune de un vot. b) Jumãtate din numãrul ţãrilor membre ale Adunãrii constituie cvorumul. c) Prin derogare de la dispoziţiile subalin. b), dacã, cu prilejul unei sesiuni, numãrul ţãrilor reprezentate este mai mic decât jumãtate, însã egal sau superior unei treimi din numãrul ţãrilor membre ale Adunãrii, aceasta poate lua hotãrâri; totuşi hotãrârile Adunãrii, cu excepţia celor care privesc procedura sa, nu devin executorii decât atunci când sunt îndeplinite condiţiile enunţate mai jos. Biroul internaţional comunica aceste hotãrâri ţãrilor membre ale Adunãrii, care nu au fost reprezentate, invitandu-le sa exprime în scris, într-un termen de 3 luni, socotit de la data comunicãrii menţionate, votul sau abţinerea lor. Dacã, la expirarea acestui termen, numãrul ţãrilor care şi-au exprimat astfel votul sau abţinerea lor este cel puţin egal cu numãrul de tari care lipseau pentru atingerea cvorumului, cu prilejul sesiunii, aceste hotãrâri devin executorii, cu condiţia ca, în acelaşi timp, sa fi fost obţinutã majoritatea necesarã. d) Sub rezerva dispoziţiilor art. 26 alin. (2) hotãrârile Adunãrii sunt luate cu majoritatea de doua treimi din numãrul voturilor exprimate. e) Abţinerea nu este consideratã vot. f) Un delegat nu poate reprezenta decât o singura ţara şi nu poate vota decât în numele acesteia. g) Ţãrile Uniunii, care nu sunt membre ale Adunãrii, sunt admise la şedinţele sale în calitate de observatori. (4) a) Adunarea se întruneşte în sesiune ordinarã o data la 2 ani, la convocarea directorului general, şi, în afarã de cazuri excepţionale, în aceleaşi perioade şi în acelaşi loc cu Adunarea generalã a Organizaţiei. b) Adunarea se întruneşte în sesiune extraordinarã, la convocarea directorului general, la cererea Comitetului executiv sau la cererea facuta de o pãtrime din numãrul ţãrilor membre ale Adunãrii. (5) Adunarea adopta regulamentul sau interior. ART. 23 (1) Adunarea are un comitet executiv. (2) a) Comitetul executiv este compus din ţãrile alese de Adunare dintre ţãrile membre ale acesteia. În afarã de aceasta, ţara pe teritoriul cãreia Organizaţia îşi are sediul dispune, ex officio, de un loc în comitet, sub rezerva dispoziţiilor art. 25 subalin. (7) b). b) Guvernul fiecãrei tari membre a Comitetului executiv este reprezentat printr-un delegat care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi. c) Cheltuielile fiecãrei delegaţii sunt suportate de guvernul care a desemnat-o. (3) Numãrul ţãrilor membre ale Comitetului executiv corespunde unei pãtrimi din numãrul ţãrilor membre ale Adunãrii. Pentru calculul locurilor care urmeazã sa fie completate nu se ia în considerare restul rãmas dupã împãrţirea la patru. (4) Cu prilejul alegerii de membrii ai Comitetului executiv, Adunarea tine seama de repartizarea geograficã echitabila şi de necesitatea pentru ţãrile care sunt pãrţi în aranjamentele speciale care ar putea fi stabilite, în legatura cu Uniunea, de a fi printre ţãrile care constituie Comitetul executiv. (5) a) Membrii Comitetului executiv rãmân în funcţie începând de la închiderea sesiunii Adunãrii, în cursul cãreia ei au fost aleşi, pana la sfârşitul urmãtoarei sesiuni ordinare a Adunãrii. b) Membrii Comitetului executiv sunt reeligibili, în limita maxima de doua treimi din numãrul lor. c) Adunarea reglementeazã modalitãţile alegerii şi ale eventualei realegeri a membrilor Comitetului executiv. (6) a) Comitetul executiv: (i) pregãteşte proiectul ordinii de zi a Adunãrii; (ii) supune Adunãrii propuneri referitoare la proiectele de program şi de buget bienal al Uniunii, pregãtite de cãtre directorul general; (iii) abrogat; (iv) supune Adunãrii, cu comentariile corespunzãtoare, rapoartele periodice ale directorului general şi rapoartele anuale de verificare a conturilor; (v) ia toate mãsurile utile în vederea executãrii programului Uniunii de cãtre directorul general, în conformitate cu hotãrârile Adunãrii şi ţinând seama de împrejurãrile care survin între doua sesiuni ordinare ale Adunãrii; (vi) îndeplineşte orice alte sarcini care îi sunt atribuite în cadrul prezentei convenţii. b) Asupra chestiunilor care intereseazã, deopotrivã; şi alte uniuni administrate de Organizaţie, Comitetul executiv statueazã, luând cunostinta de avizul Comitetului de coordonare al Organizaţiei. (7) a) Comitetul executiv se întruneşte în sesiune ordinarã o data pe an, la convocarea directorului general, pe cat posibil în aceeaşi perioada şi în acelaşi loc cu Comitetul de coordonare al Organizaţiei. b) Comitetul executiv se întruneşte în sesiune extraordinarã, la convocarea adresatã de cãtre directorul general fie din initiativa acestuia, fie la cererea preşedintelui sau sau a unei pãtrimi din numãrul membrilor sãi. (8) a) Fiecare ţara membra a Comitetului executiv dispune de un vot. b) Jumãtate din numãrul ţãrilor membre ale Comitetului executiv constituie cvorumul. c) Hotãrârile sunt luate cu majoritatea simpla a numãrului voturilor exprimate. d) Abţinerea nu este consideratã vot. e) Un delegat nu poate reprezenta decât o singura ţara şi nu poate vota decât în numele acesteia. (9) Ţãrile Uniunii, care nu sunt membre ale Comitetului executiv, sunt admise la întrunirile sale în calitate de observatori. (10) Comitetul executiv adopta regulamentul sau interior. ART. 24 (1) a) Sarcinile administrative care incumba Uniunii sunt îndeplinite de cãtre Biroul internaţional, care succede Biroului Uniunii reunit cu Biroul Uniunii instituit prin Convenţia internationala pentru protecţia proprietãţii industriale. b) Biroul internaţional asigura în special secretariatul diferitelor organe ale Uniunii. c) Directorul general al Organizaţiei este cel mai înalt funcţionar al Uniunii şi o reprezintã. (2) Biroul internaţional aduna şi publica informaţiile privitoare la protecţia dreptului de autor. Fiecare ţara a Uniunii comunica, de îndatã ce este posibil, Biroului internaţional, textul oricãrei legi noi, precum şi orice texte oficiale cu privire la protecţia dreptului de autor. (3) Biroul internaţional publica o revista lunarã. (4) Biroul internaţional procura oricãrei tari a Uniunii, la cererea sa, informaţii asupra chestiunilor privitoare la protecţia dreptului de autor. (5) Biroul internaţional elaboreazã studii şi asigura servicii, în scopul facilitãrii protecţiei dreptului de autor. (6) Directorul general şi orice membru al personalului desemnat de el iau parte, fãrã drept de vot, la toate întrunirile Adunãrii, ale Comitetului executiv şi ale oricãrui alt comitet de experţi sau grup de lucru. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de cãtre acesta este, de drept, secretarul acestor organe. (7) a) Biroul internaţional, potrivit directivelor Adunãrii şi în cooperare cu Comitetul executiv, pregãteşte conferinţele de revizuire a dispoziţiilor convenţiei, altele decât cele cuprinse în art. 22-26. b) Biroul internaţional poate consulta organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale asupra pregãtirii conferinţelor de revizuire. c) Directorul general şi persoanele desemnate de el iau parte, fãrã drept de vot, la deliberãri în cadrul acestor conferinţe. (8) Biroul internaţional executa orice alte sarcini care îi sunt atribuite. ART. 25 (1) a) Uniunea are un buget. b) Bugetul Uniunii cuprinde veniturile şi cheltuielile proprii ale Uniunii, contribuţia sa la bugetul cheltuielilor comune ale uniunilor, precum şi, dacã este cazul, suma pusã la dispoziţie bugetului Conferintei Organizaţiei. c) Sunt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor cheltuielile care nu sunt atribuite în mod exclusiv Uniunii, ci şi uneia sau mai multor alte uniuni administrate de cãtre Organizaţie. Partea Uniunii la aceste cheltuieli comune este proporţionalã cu interesul pe care aceste cheltuieli îl prezintã pentru ea. (2) Bugetul Uniunii se stabileşte ţinându-se seama de necesitãţile de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de Organizaţie. (3) Bugetul Uniunii este finanţat din urmãtoarele venituri: (i) contribuţiile ţãrilor Uniunii; (ii) taxele şi sumele datorate pentru serviciile fãcute de Biroul internaţional în numele Uniunii; (iii) produsul vânzãrii publicaţiilor Biroului internaţional privind Uniunea şi drepturile aferente acestor publicaţii; (iv) donaţiile, legatele şi subvenţiile; (v) chiriile, dobânzile şi diverse alte venituri. (4) a) Pentru determinarea partii sale de contribuţie la buget, fiecare ţara din Uniune este incadrata într-o clasa şi îşi plãteşte contribuţiile anuale pe baza unui numãr de unitãţi, fixat dupã cum urmeazã: clasa I 25 clasa a II-a 20 clasa a III-a 15 clasa a IV-a 10 clasa a V-a 5 clasa a VI-a 3 clasa a VII-a 1 b) fiecare ţara indica, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare, dacã nu a fãcut-o anterior, clasa în care doreşte sa fie incadrata. Ea poate sa-şi schimbe clasa. Dacã alege o clasa inferioarã, ţara respectiva trebuie sa aducã acest lucru la cunostinta Adunãrii, cu prilejul uneia dintre sesiunile sale ordinare. O astfel de modificare îşi produce efectul de la începutul anului calendaristic urmãtor acestei sesiuni. c) Contribuţia anuala a fiecãrei tari consta dintr-o suma, al carei raport fata de suma totalã a contribuţiilor anuale la bugetul Uniunii tuturor ţãrilor este acelaşi ca şi raportul dintre numãrul unitãţilor clasei în care este incadrata şi numãrul total al unitãţilor tuturor ţãrilor. d) Contribuţiile sunt achitate la data de 1 ianuarie a fiecãrui an. e) Ţara aflatã în întârziere cu plata contribuţiilor sale nu îşi poate exercita dreptul de vot în nici unul dintre organele Uniunii a carei membra este, dacã totalul restantelor sale este egal sau superior totalului contribuţiilor pe care le datoreazã pentru 2 ani expirati. Totuşi ţara respectiva poate fi autorizata sa-şi pãstreze exerciţiul dreptului de vot în cadrul organului menţionat, atâta timp cat acesta din urma considera ca întârzierea este rezultatul unor împrejurãri excepţionale şi inevitabile. f) În cazul în care bugetul nu este adoptat înainte de începutul noului exerciţiu bugetar, bugetul anului precedent este reînnoit, potrivit modalitãţilor prevãzute de regulamentul financiar. (5) Totalul taxelor şi al sumelor datorate pentru servicii fãcute de cãtre Biroul internaţional, în numele Uniunii, este stabilit de directorul general, care raporteazã despre aceasta Adunãrii şi Comitetului executiv. (6) a) Uniunea poseda un fond de rulmen constituit dintr-un varsamant unic, efectuat de fiecare ţara a Uniunii. Dacã fondul devine insuficient, Adunarea hotãrãşte majorarea lui. b) Totalul vãrsãmântului iniţial al fiecãrei tari la fondul sus-menţionat sau al participãrii la majorarea acestuia este proporţional cu contribuţia acestei tari pentru anul în cursul cãruia este constituit fondul sau s-a hotãrât majorarea. c) Proporţia şi modalitãţile vãrsãmântului sunt stabilite de cãtre Adunare, la propunerea directorului general şi dupã avizul Comitetului de coordonare al Organizaţiei. (7) a) Acordul asupra sediului, încheiat cu ţara pe teritoriul cãreia Organizaţia îşi are sediul, prevede ca, dacã fondul de rulment este insuficient, aceasta ţara acorda avansuri. Totalul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sunt acordate formeazã, în fiecare caz, obiectul unor acorduri separate între ţara în cauza şi Organizaţie. Atâta timp cat este obligatã sa acorde avansuri, aceasta ţara dispune ex officio de un loc în Comitetul executiv. b) Ţara prevãzutã la subalin. a) şi Organizaţia au, fiecare, dreptul sa denunţe angajamentul de a acorda avansuri, prin intermediul unei notificãri scrise. Denunţarea îşi produce efectul la 3 ani dupã sfârşitul anului în cursul cãruia ea a fost notificatã. (8) Verificarea conturilor este asigurata, potrivit modalitãţilor prevãzute de regulamentul financiar, de cãtre una sau mai multe tari ale Uniunii sau de cãtre controlori externi, care sunt, cu consimţãmântul lor, desemnaţi de Adunare. ART. 26 (1) Propunerile pentru modificarea art. 22, 23, 24, 25 şi a prezentului articol pot fi prezentate de orice ţara membra a Adunãrii, de cãtre Comitetul executiv sau de cãtre directorul general. Aceste propuneri sunt comunicate de cãtre acesta din urma ţãrilor membre ale Adunãrii cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse examinãrii Adunãrii. (2) Orice modificare a articolelor menţionate la alin. (1) trebuie adoptatã de Adunare. Pentru adoptare sunt necesare trei pãtrimi din numãrul voturilor exprimate; cu toate acestea, orice modificare a art. 22 şi a prezentului alineat trebuie adoptatã cu patru cincimi din numãrul voturilor exprimate. (3) Orice modificare a articolelor menţionate la alin. (1) intra în vigoare la o luna dupã primirea, de cãtre directorul general, a notificãrilor scrise de acceptare, fãcute în conformitate cu regulile constituţionale respective, din partea a trei pãtrimi din numãrul ţãrilor care erau membre ale Adunãrii în momentul când modificarea a fost adoptatã. Orice modificare, astfel acceptatã, a articolelor menţionate obliga toate ţãrile care sunt membre ale Adunãrii în momentul în care modificarea intra în vigoare sau care devin membre ale acesteia la o data ulterioara; totuşi orice modificare care majoreazã obligaţiile financiare ale ţãrilor Uniunii nu obliga decât pe cele care au notificat acceptarea modificãrii menţionate. ART. 27 (1) Prezenta convenţie va fi supusã revizuirilor, pentru a i se aduce îmbunãtãţiri de natura sa perfecţioneze sistemul Uniunii. (2) În acest scop, vor avea loc, în mod succesiv, conferinţe într-una dintre ţãrile Uniunii între delegaţii acestor tari. (3) Sub rezerva dispoziţiilor art. 26, aplicabil la modificarea art. 22-26, pentru orice revizuire a prezentului act, inclusiv a anexei, este necesarã unanimitatea voturilor exprimate. ART. 28 (1) a) Fiecare dintre ţãrile Uniunii, care a semnat prezentul act, poate sa-l ratifice şi, dacã nu l-a semnat, poate adera la el. Instrumentele de ratificare sau de aderare se depun la directorul general. b) Fiecare dintre ţãrile Uniunii poate declara, în instrumentul sau de ratificare sau de aderare, ca ratificarea sau aderarea sa nu este aplicabilã art. 1-21 şi anexei; totuşi, dacã aceasta ţara a fãcut deja o declaraţie în baza art. VI alin. (1) din anexa, în respectivul instrument ea nu poate decât sa declare ca ratificarea sau aderarea sa nu se aplica articolelor 1-20. c) Fiecare dintre ţãrile Uniunii, care, în conformitate cu subalin. b), a exclus dintre efectele ratificãrii sau aderãrii sale dispoziţiile menţionate la subalin. b), poate ca, în orice moment ulterior, sa declare ca extinde efectele ratificãrii sau aderãrii sale la aceste dispoziţii. O asemenea declaraţie se depune la directorul general. (2) a) Art. 1-21 şi anexa intra în vigoare la 3 luni dupã ce au fost îndeplinite urmãtoarele doua condiţii: (i) cel puţin 5 tari ale Uniunii au ratificat prezentul act sau au aderat la acesta, fãrã a face vreo declaraţie conform subalin. (1) b); (ii) Spania, S.U.A., Franta şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au devenit legate prin Convenţia universala asupra dreptului de autor, astfel cum a fost revizuitã la Paris la 24 iulie 1971. b) Intrarea în vigoare, prevãzutã la subalin. a), este efectivã pentru ţãrile Uniunii, care cu cel puţin 3 luni înainte de intrarea în vigoare menţionatã mai sus, au depus instrumentele de ratificare sau de aderare care nu conţin o declaraţie conform subalin. (1) b). c) Pentru toate ţãrile Uniunii cãrora nu li se aplica prevederile subalin. b) şi care ratifica prezentul act sau adera la el fãrã a face o declaraţie conform subalin. (1) b), art. 1-21 şi anexa intra în vigoare la 3 luni dupã data la care directorul general a notificat depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare necesar, doar dacã în instrumentul depus a fost indicatã o alta data ulterioara. În acest ultim caz, art. 1-21 şi anexa intra în vigoare, pentru aceasta ţara, la data astfel indicatã. d) Dispoziţiile subalin. a)-c) nu afecteazã aplicarea art. VI din anexa. (3) Pentru orice ţara a Uniunii, care ratifica prezentul act sau care adera la el cu sau fãrã declaraţie conform subalin. (1) b), art. 22-38 intra în vigoare la 3 luni dupã data la care directorul general a notificat depunerea instrumentului necesar de ratificare sau de aderare, dacã nu cumva în instrumentul depus nu este indicatã o data ulterioara. În acest ultim caz, art. 22-38 intra în vigoare pentru aceasta ţara la data astfel indicatã. ART. 29 (1) Orice ţara din afarã Uniunii poate adera la prezentul act şi poate deveni, prin acest fapt, parte la prezenta convenţie şi membra a Uniunii. Instrumentele de aderare se depun la directorul general. (2) a) Sub rezerva subalin. b), pentru orice ţara din afarã Uniunii prezenta convenţie intra în vigoare la 3 luni dupã data la care directorul general a notificat depunerea instrumentului de aderare a acesteia, dacã nu cumva în instrumentul depus nu este indicatã o data ulterioara. În acest ultim caz, pentru aceasta ţara prezenta convenţie intra în vigoare la data astfel indicatã. b) Dacã intrarea în vigoare, prin aplicarea subalin. a), precede intrarea în vigoare a art. 1-21 şi a anexei, prin aplicarea art. 28 subalin. (2) a), ţara respectiva va fi legatã în aceasta perioada prin aplicarea art. 1-20 ale Actului de la Bruxelles al prezentei convenţii, care sunt înlocuite cu art. 1-21 şi cu anexa. ART. 29 bis Ratificarea prezentului act de aderare la acest act a oricãrei tari care nu este legatã prin art. 22-38 ale Actului de la Stockholm al prezentei convenţii, cu scopul unic de a putea aplica art. 14 alin. (2) al convenţiei care instituie Organizaţia, este echivalenta cu ratificarea Actului de la Stockholm sau cu aderarea la acest act, cu limitarea prevãzutã la art. 28 subalin. (1) b) (i) al respectivului act. ART. 30 (1) Sub rezerva excepţiilor permise de alin. (2) al prezentului articol, de art. 28 subalin. (1) b) şi de art. 33 alin. (2), precum şi de anexa, ratificarea sau aderarea implica accesul deplin la toate clauzele şi la toate avantajele prevãzute la prezenta convenţie. (2) a) Orice ţara a Uniunii, care ratifica prezentul act sau care adera la el, poate, sub rezerva art. V alin. (2) din anexa, sa îşi menţinã rezervele pe care le-a formulat anterior, cu condiţia de a declara aceasta o data cu depunerea instrumentului sau de ratificare sau de aderare. b) Orice ţara din afarã Uniunii, atunci când adera la prezenta convenţie şi sub rezerva art. V alin. (2) din anexa, poate sa declare ca înţelege sa substituie, cel puţin în mod provizoriu, art. 8 din prezentul act privind dreptul la traducere, dispoziţiile art. 5 din convenţia Uniunii din anul 1886, completatã la Paris în anul 1896, intelegandu-se foarte bine ca aceste dispoziţii nu se referã decât la traducerea într-o limba general folositã în aceasta ţara. Sub rezerva art. I subalin. (6) b) din anexa, în ceea ce priveşte dreptul de traducere a operelor care au ca ţara de origine o ţara care face uz de o asemenea rezerva, orice ţara are posibilitatea de a aplica o protecţie echivalenta cu cea acordatã de ţara menţionatã. c) Orice ţara poate, în orice moment, sa retragã astfel de rezerve, prin notificare adresatã directorului general. ART. 31 (1) Orice ţara poate declara în instrumentul sau de ratificare sau de aderare ori îl poate informa pe directorul general, prin notificare scrisã, în orice moment ulterior, ca prezenta convenţie este aplicabilã întregului sau unei pãrţi din teritoriile desemnate în declaraţia sau în notificarea sa, pentru care îşi asuma responsabilitatea relaţiilor externe. (2) Orice ţara care a fãcut o astfel de declaraţie sau a efectuat o astfel de notificare poate, în orice moment, sa notifice directorului general ca prezenta convenţie înceteazã sa mai fie aplicabilã întregului sau unei pãrţi din aceste teritorii. (3) a) Orice declaraţie facuta în baza alin. (1) produce efecte la aceeaşi data cu ratificarea sau cu aderarea instrumentului în care ea a fost inclusã, iar orice notificare efectuatã în baza acestui alineat produce efecte la 3 luni dupã notificarea sa de cãtre directorul general. b) Orice notificare efectuatã în baza alin. (2) produce efect la 12 luni dupã primirea sa de cãtre directorul general. (4) Prezentul articol nu poate fi interpretat ca implicând recunoaşterea sau acceptarea tacitã de cãtre una dintre ţãrile Uniunii a situaţiei de fapt din orice teritoriu cãruia prezenta convenţie i se aplica, de cãtre o alta ţara din Uniune, în virtutea unei declaraţii fãcute în aplicarea alin. 1. ART. 32 (1) Prezentul act înlocuieşte, în raporturile dintre ţãrile Uniunii şi în mãsura în care el se aplica, Convenţia de la Berna din 9 septembrie 1886 şi actele de revizuire subsecvente. În raporturile cu ţãrile Uniunii, care nu ar ratifica prezentul act sau care nu ar adera la el, actele în vigoare din trecut îşi pãstreazã aplicabilitatea în totalitatea lor sau în mãsura în care prezentul act nu le înlocuieşte în baza frazei precedente. (2) Ţãrile din afarã Uniunii, care devin pãrţi la prezentul act, îl aplica, sub rezerva dispoziţiilor alin. (3), fata de orice ţara a Uniunii care nu este legatã prin acest act sau care, deşi este legatã prin el, a fãcut declaraţia prevãzutã la art. 28 subalin. (1) b). Aceste tari admit ca ţara respectiva din Uniune, în relaţiile sale cu ele: (i) sa aplice dispoziţiile din actul cel mai recent la care aceasta ţara este parte; şi (ii) sub rezerva art. I alin. (6) din anexa, sa aibã dreptul de a adapta protecţia la nivelul prevãzut de prezentul act. (3) Orice ţara, care a invocat beneficiul unuia dintre drepturile prevãzute în anexa, poate aplica dispoziţiile anexei care privesc dreptul sau drepturile al cãror beneficiu l-a invocat în relaţiile sale cu orice alta ţara din Uniune, care nu este parte la prezentul act, cu condiţia ca aceasta din urma sa accepte aplicarea respectivelor dispoziţii. ART. 33 (1) Orice diferend între doua sau mai multe tari ale Uniunii, referitor la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii, care nu va fi rezolvat prin negocieri, poate fi adus în fata Curţii Internaţionale de Justiţie de cãtre oricare dintre ţãrile în cauza, prin petiţie, în conformitate cu Statutul Curţii, în afarã de cazul în care ţãrile în cauza nu s-ar înţelege asupra unui alt mod de reglementare. Biroul internaţional va fi informat de cãtre ţara reclamanta asupra diferendului supus Curţii; la rândul sau, Biroul internaţional va aduce acest fapt la cunostinta celorlalte tari ale Uniunii. (2) Oricare ţara, în momentul în care semneazã prezentul act ori când depune instrumentul sau de ratificare sau de aderare, poate sa declare ca nu se considera legatã de dispoziţiile alin. (1). În privinta oricãrui diferend între o asemenea ţara şi orice alta ţara a Uniunii, dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile. (3) Orice ţara care a fãcut o declaraţie în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) poate, în orice moment, sa o retragã printr-o notificare adresatã directorului general. ART. 34 (1) Sub rezerva art. 29 bis, dupã intrarea în vigoare a art. 1-21 şi a anexei, nici o ţara nu poate adera sau ratifica acte anterioare prezentei convenţii. (2) Dupã intrarea în vigoare a art. 1-21 şi a anexei, nici o ţara nu mai poate face declaraţii în virtutea art. 5 din Protocolul privind ţãrile în curs de dezvoltare, anexat la Actul de la Stockholm. ART. 35 (1) Prezenta convenţie rãmâne în vigoare pe o durata nelimitatã. (2) Orice ţara poate sa denunţe prezentul act prin notificare adresatã directorului general. Aceasta denunţare implica şi denunţarea tuturor actelor anterioare şi nu îşi produce efectul decât fata de ţara care a denunţat, convenţia rãmânând în vigoare şi executorie fata de celelalte tari ale Uniunii. (3) Denunţarea îşi produce efectul la un an dupã ziua în care directorul general a primit notificarea. (4) Dreptul de denunţare prevãzut de prezentul articol nu poate fi exercitat de o ţara înaintea expirãrii unui termen de 5 ani calculati de la data când ţara respectiva a devenit membra a Uniunii. ART. 36 (1) Orice ţara care este parte la prezenta convenţie se angajeazã sa adopte, potrivit constituţiei sale, mãsurile necesare pentru asigurarea aplicãrii prezentei convenţii. (2) Se înţelege ca, în momentul în care o ţara devine legatã prin prezenta convenţie, ea trebuie sa fie în mãsura, potrivit legislaţiei sale interne, sa poatã aplica dispoziţiile prezentei convenţii. ART. 37 (1) a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limbile engleza şi franceza şi, sub rezerva alin. (2), este depus la directorul general. b) Texte oficiale sunt stabilite de cãtre directorul general, dupã consultãri cu guvernele interesate, în limbile germanã, arabã, spaniola, italiana şi portughezã şi în celelalte limbi pe care Adunarea le poate indica. c) În caz de contestaţie asupra interpretãrii diferitelor texte, textul în limba franceza va fi cel hotarator. (2) Prezentul act rãmâne deschis spre semnare pana la data de 31 ianuarie 1972. Pana la aceasta data exemplarul menţionat la subalin. (1) va fi depus la Guvernul Republicii Franceze. (3) Directorul general transmite doua copii certificate conforme cu textul semnat al prezentului act guvernelor tuturor ţãrilor Uniunii şi, la cerere, guvernului oricãrei alte tari. (4) Directorul general va inregistra prezentul act la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite. (5) Directorul general notifica guvernelor tuturor ţãrilor Uniunii semnãturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare şi a declaraţiilor cuprinse în aceste instrumente ori fãcute prin aplicarea art. 28 subalin. (1) c), art. 30 subalin. (2) a) şi b) şi a art. 33 alin. (2), intrarea în vigoare a oricãror dispoziţii ale prezentului act, notificãrile de denunţare şi de notificare fãcute în aplicarea art. 30 subalin. (2) c), a art. 31 alin. (1) şi (2), a art. 33 alin. (3) şi a art. 38 alin. (1), ca şi notificãrile prevãzute în anexa. ART. 38 (1) Ţãrile Uniunii, care au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el şi care nu sunt legate prin art. 22-26 din Actul de la Stockholm, pot, ca, pana la 26 aprilie 1975, dacã doresc, sa-şi exercite drepturile prevãzute prin articolele menţionate, ca şi cum ar fi legate prin ele. Orice ţara care doreşte sa-şi exercite drepturile respective depune în acest scop la directorul general o notificare care îşi produce efectul la data primirii sale. Asemenea tari sunt considerate membre ale Adunãrii pana la data menţionatã. (2) Atâta timp cat toate ţãrile Uniunii au devenit membre ale Organizaţiei, Biroul internaţional al Organizaţiei acţioneazã şi în calitate de birou al Uniunii, iar directorul general, în calitate de director al acestui birou. (3) Dacã toate ţãrile Uniunii au devenit membre ale Organizaţiei, drepturile, obligaţiei şi bunurile Biroului Uniunii revin, de drept, Biroului internaţional al Organizaţiei.
ANEXA 1
ART. 1 (1) Orice ţara, consideratã, potrivit practicii stabilite de a Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite, ţara în curs de dezvoltare, care ratifica prezentul act, din care prezenta anexa face parte integrantã, sau care adera la el şi care, ţinând seama de situaţia sa economicã şi de nevoile sale sociale sau culturale, nu se considera în mãsura sa ia de îndatã dispoziţiile de natura sa asigure protecţia tuturor drepturilor, astfel cum sunt prevãzute în acest act, printr-o notificare depusa la directorul general, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare ori sub rezerva art. V subalin. (1) c), poate sa declare la orice data ulterioara ca va invoca beneficiul facultãţii prevãzute la art. II sau al celei prevãzute la art. III ori beneficiul ambelor acestor facultãţi. În loc sa invoce beneficiul facultãţii prevãzute la art. II, ea poate sa facã declaraţie în conformitate cu art. V subalin. (1) a). (2) a) Orice declaraţie facuta în termenii alin. (1) şi notificatã înainte de expirarea unei perioade de 10 ani calculati de la intrarea în vigoare a art. 1-21 şi a prezentei anexe, în conformitate cu art. 28 alin. (2), rãmâne valabilã pana la expirarea respectivei perioade. Ea poate fi reînnoitã, în totalitate sau parţial, pentru alte perioade succesive de 10 ani, prin notificare depusa la directorul general, nu mai târziu de 15 luni, dar nu mai puţin de 3 luni înaintea expirãrii perioadei de 10 ani, în curs. b) Orice declaraţie facuta în termenii alin. (1) şi notificatã dupã expirarea unei perioade de 10 ani calculati de la intrarea în vigoare a art. 1-21 şi a prezentei anexe, în conformitate cu art. 28 alin. (2), rãmâne valabilã pana la expirarea perioadei de 10 ani, în curs. Ea poate fi reînnoitã, astfel cum se menţioneazã în fraza a doua a subalin. a). (3) Orice ţara a Uniunii, care a încetat sa mai fie consideratã ţara în curs de dezvoltare, astfel cum este prevãzut în alin. (1), nu mai este abilitata sa-şi reînnoiascã declaraţia, asa cum este prevãzut la alin. (2), şi, fie ca îşi retrage sau nu oficial declaraţia, aceasta ţara va pierde posibilitatea de a invoca beneficiul facultãţilor vizate la alin. (1), fie la expirarea perioadei de 10 ani, în curs, fie la 3 ani dupã ce a încetat sa mai fie consideratã ţara în curs de dezvoltare, trebuind sa se aplice termenul care expira cel mai târziu. (4) Dacã în momentul în care declaraţia facuta în termenii alin. (1) sau (2) îşi înceteazã valabilitatea exista în stoc exemplare produse în baza unei licenţe acordate sub imperiul dispoziţiilor prezentei anexe, aceste exemplare vor continua sa fie puse în circulaţie pana la epuizarea lor. (5) Orice ţara care este legatã prin dispoziţiile prezentului act şi care a depus o declaraţie sau o notificare conform art. 31 alin. (1) privind aplicarea respectivului act la un teritoriu special, a cãrui situaţie poate fi consideratã analoagã celei din ţãrile vizate la alin. (1), poate face pentru acest teritoriu, declaraţia prevãzutã la alin. (1) şi notificarea reînnoirii prevãzutã la alin. (2). Atât timp cat aceasta declaraţie sau notificare va fi valabilã, dispoziţiile prezentei anexe se vor aplica teritoriului pentru care a fost facuta. (6) a) Faptul ca o ţara invoca beneficiul uneia dintre facultãţile prevãzute la alin. (1) nu permite unei tari sa acorde operelor, a cãror ţara de origine este prima ţara în chestiune, o protecţie inferioarã celei pe care este obligatã sa o acorde conform art. 1-20. b) Dreptul de reciprocitate prevãzut la art. 30 subalin. (2) b) fraza a doua pana la data la care expira termenul ce se aplica conform art. I alin. (3), nu poate fi exercitat pentru operele a cãror ţara de origine este o ţara care a fãcut o declaraţie în conformitate cu art. V subalin. (1) a). ART. 2 (1) Orice ţara care a declarat ca va invoca beneficiul facultãţii prevãzute la prezentul articol, în ceea ce priveşte operele publicate ca imprimate sau sub alta forma analoagã de reproducere, va fi abilitata sa substituie dreptul exclusiv de traducere prevãzut la art. 8 un regim de licenţe neexclusive şi necesionabile, acordate de cãtre autoritatea competenta în condiţiile de mai jos şi în conformitate cu art. IV. (2) a) Sub rezerva alin.(3), dacã, la expirarea unei perioade de 3 ani sau a unei perioade mai lungi, determinate de legislaţia nationala a tarii respective, calculatã de la prima publicare a unei opere, nu s-a publicat în aceasta ţara o traducere a acesteia într-o limba de folosinta generalã de cãtre titularul dreptului de traducere sau cu autorizarea sa, orice resortisant al respectivei tari va putea obţine o licenta pentru a face traducerea operei în limba respectiva şi a publica aceasta traducere sub forma imprimata ori sub orice alta forma analoagã de reproducere. b) O licenta poate fi acordatã şi în virtutea prezentului articol, dacã sunt epuizate toate editiile traducerii publicate în limba respectiva. (3) a) În cazul traducerii într-o limba care nu este de folosinta generalã într-una sau mai multe tari dezvoltate, membre ale Uniunii, perioada de 3 ani, prevãzutã la subalin. (2), va fi înlocuitã cu o perioada de un an. b) Orice ţara vizata la alin. (1), cu acordul unanim al tarilor dezvoltate, membre ale Uniunii, în care aceeaşi limba este de folosinta generalã, în cazul traducerii în aceasta limba, va putea înlocui perioada de 3 ani, prevãzutã la subalin. (2) a), cu o perioada mai scurta, fixatã conform acordului mai sus citat, aceasta perioada neputând fi totuşi mai scurta de un an. Totuşi dispoziţiile cuprinse în fraza precedenta nu se aplica dacã limba despre care este vorba este limba engleza, spaniola sau franceza. Orice acord în acest sens va fi notificat directorului general de cãtre guvernele care l-au încheiat. (4) a) Orice licenta prevãzutã în prezentul articol nu poate fi acordatã înaintea expirãrii unui termen suplimentar de 6 luni, în cazul în care aceasta poate fi obţinutã la expirarea unei perioade de 3 ani, şi de 9 luni, în cazul în care licenta poate fi obţinutã la expirarea unei perioade de un an: (i) calculatã de la data la care petentul îndeplineşte formalitãţile prevãzute la art. IV alin. (1); (ii) sau, dacã nu este cunoscutã identitatea ori adresa titularului dreptului de traducere, calculatã de la data la care petentul procedeazã, astfel cum prevede art. IV alin. (2), la trimiterea copiilor de pe cererea înaintatã de el autoritãţii competente sa acorde licenta. b) Dacã, în decursul termenului de 6 sau 9 luni, titularul dreptului de traducere sau cu autorizarea sa publica o traducere în limba pentru care a fost înaintatã o cerere, nu se va mai acorda nici o licenta în baza prezentului articol. (5) Orice licenta prevãzutã în prezentul articol va fi acordatã numai pentru uz şcolar, universitar sau pentru cercetare. (6) Dacã traducerea unei opere este publicatã de titularul dreptului de autor sau cu autorizarea sa la un preţ comparabil cu cel practicat în ţara respectiva pentru opere analoage, orice licenta acordatã în baza prezentului articol va expira, dacã aceasta traducere este în aceeaşi limba, iar conţinutul sau este în mod esenţial acelaşi cu cel al traducerii publicate în baza licenţei. Punerea în circulaţie a tuturor exemplarelor produse deja înaintea expirãrii licenţei va putea continua pana la epuizarea lor. (7) Pentru operele compuse, în principal, din ilustratii, licenta pentru traducerea şi publicarea testului şi pentru reproducerea şi publicarea ilustratiilor nu poate fi acordatã decât dacã sunt îndeplinite în mod egal condiţiile prevãzute la art. III. (8) Dacã autorul a retras din circulaţie toate exemplarele operei sale, în virtutea prezentului articol nu poate fi acordatã nici o licenta. (9) a) Licenta pentru a face traducerea unei opere, care a fost publicatã sub forma imprimata sau sub orice alta forma analoagã de reproducere, poate fi acordatã şi oricãrui organism de radiodifuziune, care îşi are sediul într-o ţara prevãzutã la alin. (1), ca urmare a unei cereri fãcute la autoritatea competenta din aceasta ţara de cãtre organismul respectiv, cu condiţia sa fie îndeplinite toate condiţiile urmãtoare: (i) traducerea sa fie facuta pe baza unui exemplar produs şi obţinut în conformitate cu legislaţia tarii respective; (ii) traducerea sa fie utilizabila numai în emisiuni destinate procesului de învãţãmânt sau difuzãrii informaţiilor cu caracter ştiinţific ori tehnic, adresate excepţiilor dintr-o anumitã profesie; (iii) traducerea sa fie utilizata exclusiv în scopurile enumerate la pct. (ii) în emisiuni fãcute legal şi destinate beneficiarilor de pe teritoriul respectivei tari, inclusiv în emisiuni fãcute cu mijloace de înregistrare sonore sau vizuale, realizate legal şi exclusiv pentru astfel de emisiuni; (iv) toate utilizarile traducerii sa nu aibã nici un fel de caracter lucrativ. b) Înregistrãrile sonore sau vizuale ale unei traduceri fãcute de cãtre un organism de radiodifuziune pe baza unei licenţe acordate în virtutea prezentului alineat, în scopul şi sub rezerva condiţiilor enumerate la subalin. a) şi cu acordul acestui organism, pot fi utilizate de orice alt organism de radiodifuziune care-şi are sediul în ţara a carei autoritate competenta a acordat licenta în cauza. c) Dacã toate criteriile şi condiţiile enumerate la subalin. a) sunt respectate, licenta poate fi acordatã şi organismul de radiodifuziune pentru traducerea oricãrui text inglobat într-o fixare audiovizuala, facuta şi publicatã numai în scopul educaţiei şcolare sau universitare. d) Sub rezerva celor prevãzute la subalin. a) şi c), dispoziţiile alineatelor precedente se aplica la acordarea şi exercitarea oricãrei licenţe obţinute în baza prezentului alineat. ART. 3 (1) Orice ţara care declara ca va invoca beneficiul facultãţii prevãzute în prezentul articol va fi abilitata sa substituie dreptului exclusiv de reproducere, prevãzut la art. 9, un regim de licenţe neexclusive şi necesionabile, acordate de cãtre autoritatea competenta în condiţiile care urmeazã şi în conformitate cu art. IV. (2) a) Referitor la opera cãreia i se aplica prezentul articol în virtutea alin. (7) şi dacã la expirarea : (i) perioadei fixate la alin. (3) şi calculate începând cu prima publicare a unei editii determinate din acea opera; sau (ii) unei perioade mai lungi, fixate de legislaţia nationala a tarii vizate la alin. (1) şi calculate începând cu aceeaşi data, nu au fost puse în vânzare exemplare din aceasta editie în aceasta ţara pentru a rãspunde fie nevoilor marelui public, fie ale învãţãmântului şcolar şi universitar, de cãtre titularul dreptului de reproducere sau cu autorizarea sa, la un preţ comparabil cu cel practicat în respectiva ţara pentru operele analoage, orice resortisant din ţara respectiva poate obţine o licenta pentru reproducerea şi publicarea acestei editii, la acel preţ sau la un preţ inferior, pentru a rãspunde nevoilor învãţãmântului şcolar şi universitar. b) O licenta pentru reproducerea şi publicarea unei editii care a fost pusã în circulaţie conform subalin. a), poate fi, de asemenea, acordatã în virtutea condiţiilor prevãzute de prezentul articol, dacã dupã expirarea perioadei aplicabile, timp de 6 luni, în ţara, nu mai sunt în vânzare exemplare autorizate din aceasta editie, consideratã a rãspunde fie nevoilor marelui public, fie ale învãţãmântului şcolar şi universitar, la un preţ comparabil cu cel care este cerut în respectiva ţara pentru opere analoage. c) Perioada la care se referã subalin. (2) a) (i) este de 5 ani. Totuşi: (i) pentru operele care trateazã ştiinţe exacte, ştiinţe naturale şi ştiinţe tehnologice, perioada va fi de 3 ani; (ii) pentru operele care ţin de domeniul imaginatiei, cum ar fi: romanele, operele politice, dramatice şi muzicale, cat şi pentru cãrţile de arta, perioada va fi de 7 ani. (4) a) În cazul în care licenta poate fi obţinutã la expirarea unei perioade de 3 ani, aceasta nu va putea fi acordatã, în virtutea prezentului articol, înainte de expirarea unui termen de 6 luni: (i) calculat de la data la care solicitantul îndeplineşte formalitãţile prevãzute la art. IV alin. (1); (ii) sau, dacã identitatea ori adresa titularului dreptului de reproducere nu este cunoscutã, calculat de la data la care solicitantul procedeazã, astfel cum prevede art. IV alin. (2), la terminarea copiilor de pe solicitare, prezentate de el autoritãţii competente sa acorde licenta. b) În celelalte cazuri şi dacã este aplicabil art. IV alin. (2), licenta nu poate fi acordatã înainte de expirarea unui termen de 3 luni, calculat de la terminarea copiilor de pe solicitare. c) Dacã, în cadrul termenului de 6 sau 3 luni prevãzut la subalin. a) şi b), a avut loc punerea în vânzare, astfel cum se arata la subalin. (2) a), nu se va acorda nici o licenta în virtutea prezentului articol. d) Nu se acorda nici o licenta, dacã autorul a retras din circulaţie toate exemplarele editiei pentru care a fost cerutã licenta de reproducere şi publicare. (5) În scopul reproducerii şi publicãrii traducerii unei opere nu se va acorda licenta, în virtutea prezentului articol, în urmãtoarele cazuri: (i) dacã traducerea în cauza nu a fost publicatã de titularul dreptului de traducere sau cu autorizarea sa; (ii) dacã traducerea nu este facuta într-o limba de folosinta generalã în ţara în care este cerutã licenta. (6) Dacã exemplarele din editia unei opere sunt puse în vânzare în ţara prevãzutã la alin. (1) pentru a rãspunde fie nevoilor marelui public, fie ale învãţãmântului şcolar şi universitar, de cãtre titularul dreptului de reproducere sau cu autorizarea sa, la un preţ comparabil cu cel practicat în respectiva ţara pentru opere analoage, orice licenta acordatã în virtutea prezentului articol va inceta, dacã aceasta editie este în aceeaşi limba, iar conţinutul sau este în mod esenţial acelaşi cu limba şi conţinutul editiei publicate în virtutea licenţei. Punerea în circulaţie a tuturor exemplarelor produse deja înainte de expirarea licenţei va putea continua pana la epuizarea lor. (7) a) Sub rezerva subalin. b), operele cãrora li se aplica prezentul articol nu sunt decât operele publicate sub forma imprimata sau sub orice alta forma analoagã de reproducere. b) Prezentul articol se aplica şi reproducerii audiovizuale a fixarilor legale audiovizuale, în mãsura în care ele constituie sau incorporeaza opere protejate, cat şi traducerii textului care le însoţeşte într-o limba de folosinta generalã în ţara unde este cerutã licenta, fiind de la sine înţeles ca fixarile audiovizuale în cauza au fost concepute şi publicate numai pentru uz şcolar şi universitar. ART. 4 (1) Orice licenta prevãzutã la art. II sau III nu poate fi acordatã decât dacã solicitantul, în conformitate cu dispoziţiile în vigoare din ţara respectiva, face proba ca a cerut titularului dreptul autorizaţia de a traduce şi de a publica sau de a reproduce şi de a publica o editie, dupã caz, şi nu a putut obţine autorizarea sa, sau, în ciuda diligentelor fãcute, nu l-a putut gãsi. O data cu cererea adresatã titularului dreptului, solicitantul trebuie sa informeze orice centru naţional sau internaţional de informare, prevãzut la alin. (2). (2) Dacã titularul dreptului nu a putut fi gãsit de cãtre solicitant, acesta trebuie sa expedieze prin posta aerianã, prin scrisoare recomandatã, copii de pe cererea înaintatã de el autoritãţii competente sa acorde licenta, editorului, al cãrui nume figureazã pe opera, şi oricãrui centru naţional sau internaţional de informare care a putut fi desemnat, într-o notificare depusa în acest scop pe lângã directorul general de cãtre guvernul tarii unde se presupune ca editorul îşi are sediul principal de creaţie. (3) Numele autorului trebuie indicat pe toate exemplarele traducerii sau reproducerii publicate sub imperiul unei licenţe acordate în virtutea art. II sau III. Titlul operei trebuie sa figureze pe toate aceste exemplare. Dacã este vorba de o traducere, titlul original al operei trebuie sa figureze în mod obligatoriu pe toate aceste exemplare. (4) a) Orice licenta, acordatã în virtutea art. II sau III, nu se va extinde la exportul de exemplare şi va fi valabilã numai pentru publicarea traducerii sau reproducerii, dupã caz, pe teritoriul tarii în care a fost cerutã aceasta licenta. b) Pentru aplicarea subalin. a), trebuie consideratã ca export trimiterea de exemplare de pe un teritoriu cãtre o ţara, care, pentru acest teritoriu, a fãcut o declaraţie în conformitate cu art. I alin. (5). c) Dacã un organism guvernamental sau orice alt organism public dintr-o ţara care a acordat, în conformitate cu art. II, o licenta pentru traducerea într-o limba, alta decât limbile engleza, spaniola sau franceza, trimite exemplare din traducerea, publicatã în baza unei astfel de licenţe într-o alta ţara, o astfel de expediere nu va fi consideratã, în sensul subalin. a), ca fiind export, dacã vor fi îndeplinite toate condiţiile urmãtoare: (i) destinatarii sunt resortisanti particulari din ţara a carei autoritate competenta a acordat licenta sau organizaţii care grupeazã asemenea resortisanti; (ii) exemplarele nu sunt utilizate decât pentru uz şcolar, universitar sau pentru cercetare; (iii) trimiterea de exemplare şi distribuirea lor ulterioara cãtre destinatari nu au nici un caracter lucrativ; şi (iv) ţara în care s-au trimis exemplarele a încheiat un acord cu ţara a carei autoritate competenta a eliberat licenta de autorizare a recepţiei sau a distribuţiei ori a ambelor operaţiuni, iar guvernul acestei din urma tari a notificat aceasta directorului general. (5) Orice exemplar publicat sub imperiul unei licenţe acordate în virtutea art. II sau III trebuie sa conţinã o menţiune în limba corespunzãtoare, care sa precizeze ca exemplarul nu este pus în circulaţie decât în ţara sau pe teritoriul în care se aplica respectiva licenta. (6) a) Pe plan naţional, vor fi luate mãsurile corespunzãtoare pentru ca: (i) licenta sa comporte, în favoarea titularului dreptului de traducere sau de reproducere, dupã caz, o remuneraţie echitabila şi conformã cu scala de venituri vãrsate în mod normal în cazul licenţelor liber negociate între cei interesaţi din cele doua tari respective; şi (ii) sa fie asigurate plata şi transferul acestei remuneraţi; dacã exista o reglementare nationala în materie de devize, autoritatea competenta nu va precupeti nici un efort pentru a recurge la mecanismele internaţionale, în vederea asigurãrii transferului remuneraţiei, în moneda internationala convertitã sau în echivalentul acesteia. b) În cadrul legislaţiei naţionale vor fi luate mãsurile corespunzãtoare pentru a se garanta o traducere corecta a operei sau o reproducere exactã a editiei în cauza, dupã caz. ART. 5 (1) a) Orice ţara, abilitata sa declare ca va invoca beneficiul facultãţii prevãzute la art. II, poate, dacã ratifica prezentul act sau dacã adera la el, în loc sa facã o asemenea declaraţie, (i) dacã este o ţara cãreia i se aplica prevederile art. 30 subalin. (2) a), sa facã o declaraţie în termenii acestei dispoziţii, în ceea ce priveşte dreptul de traducere; (ii) dacã este o ţara cãreia nu i se aplica prevederile art. 30 subalin. (2) a) şi chiar dacã nu este o ţara din afarã Uniunii, sa facã o declaraţie, astfel cum se prevede la art. 30 subalin, (2) b) prima faza. b) În cazul unei tari care a încetat sa mai fie consideratã ţara în curs de dezvoltare, astfel cum se arata în art. I alin. (1), o declaraţie facuta în conformitate cu prezentul alineat rãmâne valabilã pana la data la care expira termenul aplicabil în conformitate cu art. I alin. (3). c) Orice ţara, care a fãcut o declaraţie în conformitate cu prezentul alineat, nu poate invoca, ulterior, beneficiul facultãţii prevãzute la art. II, chiar dacã îşi retrage declaraţia. (2) Sub rezerva alin. (3), orice ţara care a invocat beneficiul facultãţii prevãzute la art. II nu poate face, ulterior, o declaraţie în conformitate cu alin. (1). (3) Orice ţara, care a încetat sa mai fie consideratã ţara în curs de dezvoltare, astfel cum prevede art. I alin. (1), va putea, cu cel mult 2 ani înainte de expirarea termenului aplicabil în conformitate cu art. I alin. (3), sa facã o declaraţie în sensul art. 30 subalin. (2) b) prima fraza, netinand seama de faptul ca nu este vorba de o ţara din afarã Uniunii. Aceasta declaraţie va produce efecte la data la care expira termenul aplicabil în conformitate cu art. I alin. (3). ART. 6 (1) Orice ţara din Uniune, începând cu data prezentului act şi în orice moment, înainte de a deveni legatã prin art. 1-21 şi prin prezenta anexa, poate declara: (i) dacã este vorba de o ţara care, dacã ar fi legatã prin art. 1-21 şi prin prezenta anexa, ar fi abilitata sa invoce beneficiul facultãţilor prevãzute la art. I alin. (1), ca va aplica dispoziţiile art. II sau III sau ale amândurora operelor a cãror ţara de origine este o ţara care, în aplicarea pct. (ii) urmãtor, accepta aplicarea acestor articole la astfel de opere sau care este legatã prin art. 1-21 şi prin prezenta anexa; o astfel de declaraţie poate face referire la art. V în loc de art. II; (ii) ca accepta aplicarea prezentei anexe operelor, a cãror ţara de origine este, de cãtre ţãrile care au fãcut o declaraţie în virtutea pct. (i) de mai sus sau o notificare în virtutea art. I. (2) Orice declaraţie în conformitate cu alin. (1) trebuie facuta în scris şi depusa la directorul general. Ea intra în vigoare la data depunerii sale.
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
