Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 73 din 22 martie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 258 din 23 martie 2018
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 7 din 23 ianuarie 2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2013, cu următoarele modificări:
1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) se calculează prin aplicarea unor procente de 60% şi, respectiv, de 80% din veniturile suplimentare, aşa cum acestea sunt determinate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă, din care se deduc redevenţele aferente acestor venituri, precum şi investiţiile în segmentul upstream. Procentele de calcul al impozitului sunt:
a) 60% din venitul suplimentar pentru preţurile de până la 85 lei/MWh inclusiv;
b) pentru preţurile care depăşesc 85 lei/MWh se aplică un procent de 80% la venitul suplimentar obţinut din diferenţa dintre 85 lei/MWh şi preţul practicat."
2. Articolul 7 se abrogă.
3. Anexa se modifică şi va avea următorul cuprins:
" ANEXA
Formula de calcul pentru veniturile suplimentare
În funcţie de nivelul preţului se aplică următoarele formule de calcul:
a) dacă PMPC este mai mic sau egal cu 85 lei/MWh, se aplică formula:
Impozitul asupra veniturilor suplimentare datorat = 0,60 * (VS – redevenţa * VS – VI)
VS = (PMPC – PRC) * VGC;
b) dacă PMPC este mai mare de 85 lei/MWh, se aplică formula:
Impozitul asupra veniturilor suplimentare datorat = IVS_1 + IVS_2,
iar
IVS_1 = 0,60* (VS_1 – redevenţa*VS_1 – VI)
VS_1 = (85 – PRC) * VGC
IVS_2 = 0,80* (VS_2 – redevenţa* VS_2)
VS_2 = (PMPC – 85) * VGC,
unde:
VS - venitul suplimentar, calculat la PMPC de până la 85 lei/MWh;
VS_1 - venitul suplimentar, calculat la PMPC de 85 lei/MWh;
VS_2 - venitul suplimentar calculat la PMPC care depăşeşte 85 lei/MWh;
IVS_1 - impozitul asupra veniturilor suplimentare datorat, calculat la PMPC de 85 lei/MWh;
IVS_2 - impozitul asupra veniturilor suplimentare datorat, calculat la PMPC care depăşeşte 85 lei/MWh;
VI - valoarea investiţiilor în segmentul upstream în perioada pentru care impozitul asupra veniturilor suplimentare este datorat;
PMPC - preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă proprie vândute;
PRC - preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi noncasnici în anul 2012, respectiv 45,71 lei/MWh, ajustat cu rata IPC în anul 2014;
VGC - volumele de gaze din producţia internă vândute;
IPC - indicele preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică din România."
ART. II
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 22 martie 2018.
Nr. 73.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: