Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 71 din 3 aprilie 2015  pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 LEGE nr. 71 din 3 aprilie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 6 aprilie 2015

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ART. I
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

    1. La articolul 1, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:
    "(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

    2. La articolul 1, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin derogare de la alin. (1), salarizarea personalului din structurile cu rol de organisme intermediare pentru Programul operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice, Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, Programul operaţional Mediu şi Programul operaţional pentru Pescuit/Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, cu excepţia agenţiilor pentru dezvoltare regională."

    3. La articolul 1, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
    "(7^1) Prin derogare de la alin. (1), de drepturile prevăzute la alin. (7) beneficiază şi personalul autorităţii competente pentru acreditarea agenţiilor de plăţi şi a organismului de coordonare, personalul Direcţiei pentru coordonarea agenţiilor de plăţi - organism de coordonare, personalul din cadrul structurilor care îndeplinesc prin delegare funcţii de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile pentru Programul operaţional pentru pescuit/Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, personalul agenţiei de plată pentru Programul operaţional pentru pescuit şi personalul structurii de control ex-post din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."

    4. La articolul 1, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
    "(8^1) Asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului prevăzut la alin. (7^1) cu funcţiile şi nivelul de salarizare al acestora din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, precum şi stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."

    5. La articolul 1, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
    "(11) Prin derogare de la prevederile alin. (2), personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidenţiale pentru persoane cu afecţiuni neuropsihiatrice nou-înfiinţate sau reorganizate după anul 2009 beneficiază de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în mod similar cu personalul din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidenţiale pentru persoane cu afecţiuni neuropsihiatrice care în luna decembrie 2014 a beneficiat de acest spor, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

    6. La articolul 5, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.
    (1^2) Prevederile alin. (1^1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

    7. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 8^1
    (1) Ordonatorii principali şi secundari de credite pot beneficia de serviciile specialiştilor din cadrul instituţiilor publice aflate în coordonarea sau sub autoritatea acestora.
    (2) În perioada în care desfăşoară această activitate, personalul de specialitate prevăzut la alin. (1) îşi păstrează toate drepturile salariale de la locul de muncă şi beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport şi cazare.
    (3) Cheltuielile de personal şi cele pentru transport şi cazare sunt suportate de angajator."

    8. La articolul 12, după alineatul (6) se introduc cinci noi alineate, alineatele (7)-(11), cu următorul cuprins:
    "(7) Începând cu luna iulie 2015, personalul din structurile din domeniile informaţii pentru apărare, cercetare sau operaţii speciale ale Ministerului Apărării Naţionale beneficiază de dreptul prevăzut la art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în procent de până la 30% din solda de funcţie/salariul de bază.
    (8) La stabilirea indemnizaţiilor, compensaţiilor, sporurilor, majorărilor salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare şi altor drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare pentru personalul din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care ocupă funcţii publice specifice de inspector antifraudă, inspector-şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector-general antifraudă, nu se aplică prevederile art. 3.
    (9) Prin excepţie de la prevederile art. 1, personalul prevăzut la alin. (8) beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropshihică de până la 25%, prevăzut la art. 5 din cap. VIII din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordat în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    (10) Prin excepţie de la prevederile art. 8 alin. (1), în situaţia în care personalul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din salariul de bază.
    (11) Dreptul prevăzut la alin. (10) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre salariul de bază şi durata normală a timpului de lucru."

    9. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 32. - (1) Salarizarea personalului Institutului Naţional de Statistică, inclusiv a personalului din direcţiile regionale şi judeţene de statistică, precum şi a personalului Centrului Naţional de Pregătire în Statistică se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
    (2) Asimilarea funcţiilor şi salariilor din cadrul Institutului Naţional de Statistică, inclusiv din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică, precum şi a celor din Centrul Naţional de Pregătire în Statistică cu funcţiile şi nivelul de salarizare al acestora din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum şi stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin comun al secretarului general al Secretariatului General al Guvernului şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică."

    10. După articolul 32 se introduce un nou articol, articolul 32^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 32^1. - (1) Salarizarea personalului din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte se stabileşte la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
    (2) Asimilarea funcţiilor şi salariilor din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte cu funcţiile şi nivelul de salarizare al acestora din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum şi stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se fac prin ordin comun al secretarului general al Secretariatului General al Guvernului şi al secretarului de stat din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte."

    11. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 33. - (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul de specialitate, cu studii superioare, care ocupă funcţii, potrivit legii, la cabinetele preşedintelui, vicepreşedinţilor şi consilierilor de conturi ai Curţii de Conturi a României, respectiv ai Autorităţii de Audit este asimilat funcţiei de auditor public extern din cadrul acestor instituţii.
    (2) Nivelul salariului de bază stabilit pentru oricare dintre funcţiile prevăzute la alin. (1) nu poate fi inferior salariului de bază pentru funcţia de auditor public extern corespunzător vechimii minime în specialitate de 12 ani."

    12. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 43. - Termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 143/2014 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 iulie 2015."

    13. După articolul 48 se introduc două noi articole, articolele 49 şi 50, cu următorul cuprins:
    "Art. 49. - La anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, capitolul III - Culte, literele C şi D se modifică şi vor avea următorul cuprins :
    «C. Personalul din conducerea cultelor şi a unităţilor de cult, altul decât cel asimilat funcţiilor de demnitate publică

 ┌────┬───────────────────────────┬──────────┬────────────────────────────────┐
 │Nr. │ Funcţia clericală sau │Numărul de│ Funcţia didactică cu care se │
 │crt.│ asimilată │posturi │ asimilează │
 │ │ │pentru │ │
 │ │ │care se │ │
 │ │ │asigură │ │
 │ │ │sprijin │ │
 │ │ │lunar la │ │
 │ │ │salarizare│ │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ 1.│Vicepreşedinte uniune, │ 46 │Profesor cu studii superioare, │
 │ │vicar administrativ │ │cu grad didactic I şi vechime în│
 │ │patriarhal, vicar general, │ │învăţământ peste 40 de ani │
 │ │secretar general, consilier│ │ │
 │ │patriarhal, prim-rabin │ │ │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ 2.│Secretar patriarhal, │ 41 │Profesor cu studii superioare, │
 │ │inspector general │ │cu grad didactic I şi vechime în│
 │ │bisericesc, vicar │ │învăţământ între 22 şi 25 de ani│
 │ │administrativ eparhial, │ │ │
 │ │vicar episcopal │ │ │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ 3.│Secretar Cancelaria │ 729 │Profesor cu studii superioare, │
 │ │patriarhală, consilier │ │cu gradul didactic II şi vechime│
 │ │eparhial, secretar │ │în învăţământ între 2 şi 6 ani │
 │ │eparhial, inspector │ │ │
 │ │eparhial, exarh, protopop │ │ │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ 4.│Stareţ, superioară, egumen │ 466 │Profesor cu studii superioare, │
 │ │ │ │cu gradul didactic II şi vechime│
 │ │ │ │în învăţământ între 2 şi 6 ani │
 └────┴───────────────────────────┴──────────┴────────────────────────────────┘


    D. Personal clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din România

 ┌────┬───────────────────────────┬──────────┬────────────────────────────────┐
 │Nr. │ Funcţia clericală │Numărul de│ Funcţia didactică cu care se │
 │crt.│ │posturi │ asimilează │
 │ │ │pentru │ │
 │ │ │care se │ │
 │ │ │asigură │ │
 │ │ │sprijin │ │
 │ │ │lunar la │ │
 │ │ │salarizare│ │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │Preot, diacon, pastor, │ 15.250 │ │
 │ │vestitor, imam, rabin, │ │ │
 │ │cantor, oficiant de cult │ │ │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ 1.│Cu studii superioare: │ 10.969 │Profesor cu studii superioare │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │gradul I │ 3.018 │gradul didactic I │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │gradul II │ 3.250 │gradul didactic II │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │definitiv │ 2.440 │definitiv │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │debutant │ 2.261 │debutant │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ 2.│Cu studii medii: │ 4.281 │Învăţător, educator, │
 │ │ │ │maistru-instructor cu studii │
 │ │ │ │medii │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │gradul I │ 663 │gradul didactic I │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │gradul II │ 784 │gradul didactic II │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │definitiv │ 1.690 │definitiv │
 ├────┼───────────────────────────┼──────────┼────────────────────────────────┤
 │ │debutant │ 1.144 │debutant» │
 └────┴───────────────────────────┴──────────┴────────────────────────────────┘


    Art. 50. - La anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, capitolul III - Culte, litera E se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 2 alineatul (1), partea introductivă şi literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    «Art. 2. - (1) Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în cadrul cultelor din România, recunoscute potrivit legii, se stabileşte după cum urmează:
    .................................................................................................
    b) personalul din conducerea cultelor care îşi desfăşoară activitatea în ţară, altul decât cel prevăzut la lit. a), beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcţiilor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, conform asimilărilor;
    c) personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult din ţară beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.»
    2. La articolul 5, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «Art. 5. - (1) Pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România, o sumă reprezentând echivalentul în lei a 208.000 de euro lunar.»
    3. La articolul 9 alineatul (1) litera b), a doua liniuţă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «- 42 de contribuţii pentru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Contribuţia lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcţiile pe care este încadrat personalul român trimis să îşi desfăşoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi al altor forme de reprezentare a României în străinătate;»"

    ART. II
    Drepturile prevăzute la art. 12 alin. (9)-(11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată prin prezenta lege, se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei legi, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                             VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 3 aprilie 2015.
    Nr. 71.
                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016