Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 64 din 22 martie 2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 281 din 23 martie 2022
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 21 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 10, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor art. 3 alin. (1), (1^1), (5), (5^2), (6), (7^1) şi ale art. 4 alin. (2) se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 de lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii."
2. La articolul 10, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:
"b^1) nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor art. 3 alin. (6^1), se sancţionează cu amenda contravenţională de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii."
3. Articolul 14^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 14^1
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu excepţia prevederilor art. 10 lit. a), b) şi b^1), pentru care constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne."
ART. II
La articolul 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 7), 20), 22) şi 23) se dispune şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN-CLAUDIU ROMAN
PREŞEDINTELE SENATULUI
FLORIN-VASILE CÎŢU
Bucureşti, 22 martie 2022.
Nr. 64.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: