Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 637 din 16 noiembrie 2001 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Bulgaria privind rezolvarea definitiva a drepturilor financiare reciproce dintre Romania si Republica Bulgaria, semnat la Bucuresti la 27 martie 2000
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 760 din 29 noiembrie 2001
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART. 1
Se ratifica Protocolul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind rezolvarea definitiva a drepturilor financiare reciproce dintre România şi Republica Bulgaria, semnat la Bucureşti la 27 martie 2000.
ART. 2
Ministerul Finanţelor Publice, administratorul şi depozitarul protocolului menţionat la art. 1, este autorizat sa aducã la îndeplinire prevederile acestuia.
ART. 3
Banca Comercialã Romana - S.A., în calitate de agent al Guvernului, va efectua operaţiunile necesare pentru încasarea soldului favorabil României.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 22 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
PROTOCOL
între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind rezolvarea definitiva a drepturilor financiare reciproce dintre România şi Republica Bulgaria
Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria, denumite în continuare pãrţi, dorind sa rezolve în mod definitiv drepturile reciproce rezultate din acordurile de barter derulate între anii 1982-1986 (Protocol între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Populare Bulgaria pentru schimb de mãrfuri din data de 12 octombrie 1982 şi Protocol privind rezultatele convorbirilor dintre Ministerul Comerţului Exterior şi Cooperãrii Economice Internaţionale al Republicii Socialiste România şi Ministerul Comerţului Exterior al Republicii Populare Bulgaria din data de 16 aprilie 1985), în dolari S.U.A., şi din contul de lichidare în ruble transferabile, în conformitate cu Protocolul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria pentru rezolvarea problemelor legate de încheierea plãţilor în ruble transferabile din data de 21 noiembrie 1991 şi cu Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Populare Bulgaria privind crearea, construirea şi exploatarea întreprinderii comune pentru construcţii de maşini şi utilaje grele Ruse-Giurgiu din data de 26 mai 1977,
au convenit urmãtoarele:
ART. 1
Reglementarea drepturilor financiare reciproce se va efectua astfel:
1.1. drepturile financiare ale partii bulgare din contul de barter în dolari S.U.A. sunt de 3.561.501,92 dolari S.U.A., rezultate din aplicarea clauzei valutare pana la data de 31 decembrie 1990 şi renunţarea de cãtre partea bulgara la calculul dobânzilor pentru perioada 31 decembrie 1990-31 decembrie 1999;
1.2. drepturile financiare ale partii romane din contul de lichidare şi de cooperare "întreprinderea comuna Giurgiu-Ruse" sunt de 22.803.434,32 ruble transferabile, rezultate în urma renunţãrii de cãtre partea romana la calcularea dobânzilor la soldul contului de cooperare "întreprinderea comuna Giurgiu-Ruse";
1.3. coeficientul de conversie care se aplica drepturilor financiare ale partii romane este de 0,165 dolari S.U.A./RBT.
Soldul final rezultat este în favoarea partii romane şi este de 201.064,74 dolari S.U.A.
ART. 2
În termen de o luna de la semnarea prezentului protocol pãrţile vor desemna bãncile autorizate sa efectueze operaţiunile necesare pentru plata soldului favorabil României, stabilit conform art. 1.
ART. 3
Dupã îndeplinirea prevederilor art. 2 pãrţile îşi vor notifica, în scris, ca nu mai exista între ele nici un fel de pretenţii financiare definite conform înţelegerilor menţionate în preambulul la prezentul protocol.
ART. 4
Prezentul protocol intra în vigoare la data semnãrii lui.
Protocolul s-a semnat la Bucureşti la 27 martie 2000, în doua exemplare originale, un exemplar în limba romana şi un exemplar în limba bulgara, ambele texte fiind identice şi având putere egala.
Pentru Guvernul României,
Mircea Ionut Costea
Pentru Guvernul Republicii Bulgaria,
Kosio Kitipov
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: