Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 59 din 21 martie 2013  privind aderarea Romaniei la Acordul partial extins privind itinerarele culturale, instituit prin Rezolutia CM/Res(2010)53 (adoptata de Comitetul de Ministri la data de 8 decembrie 2010 la cea de-a 1.101-a intalnire a ministrilor adjuncti)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 59 din 21 martie 2013 privind aderarea Romaniei la Acordul partial extins privind itinerarele culturale, instituit prin Rezolutia CM/Res(2010)53 (adoptata de Comitetul de Ministri la data de 8 decembrie 2010 la cea de-a 1.101-a intalnire a ministrilor adjuncti)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 2 aprilie 2013

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    ART. 1
    (1) Se aprobă aderarea României la Acordul parţial extins privind itinerarele culturale, instituit prin Rezoluţia CM/Res(2010)53* (adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 8 decembrie 2010 la cea de-a 1.101-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi).
________
    *) Traducere.

    (2) Pentru coordonarea acţiunii instituţiilor implicate în implementarea acordului prevăzut la alin. (1) se desemnează ca autorităţi competente: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
    ART. 2
    (1) Contribuţia României la bugetul destinat implementării acordului prevăzut la art. 1 este cea comunicată anual de Secretariatul General al Consiliului Europei, iar obligaţia plăţii acesteia decurge de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (2) Echivalentul în lei al contribuţiei datorate de România se suportă de la bugetul de stat, în mod egal prin bugetele Ministerului Economiei şi Ministerului Culturii, care vor asigura plata contribuţiei, potrivit legii.
    (3) România va avea un reprezentant în Consiliul de conducere al Acordului parţial extins, desemnat de către Ministerul Economiei şi de către Ministerul Culturii, prin ordin comun al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism şi al ministrului culturii, prin care se va stabili şi mandatul unic al acestuia.
    ART. 3
    Cheltuielile de călătorie şi de şedere ale reprezentantului României la întrunirile Consiliului de conducere al Acordului parţial extins se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei sau prin cel al Ministerului Culturii, în funcţie de instituţia care desemnează reprezentantul.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.


                PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                     VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

                     PREŞEDINTELE SENATULUI
                 GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU


    Bucureşti, 21 martie 2013.
    Nr. 59.


    CONSILIUL EUROPEI
    COMITETUL DE MINIŞTRI

                          REZOLUŢIA CM/RES(2010)53
     de instituire a unui Acord parţial extins privind itinerarele culturale
     (adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 8 decembrie 2010 la cea
                 de-a 1.101-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi)

    Reprezentanţii Austriei, Azerbaidjanului, Bulgariei, Ciprului, Franţei, Greciei, Italiei, Luxemburgului, Muntenegrului, Portugaliei, Federaţiei Ruse, Sloveniei şi Spaniei în Comitetul de Miniştri,
    având în vedere succesul programului Itinerare Culturale al Consiliului Europei, în temeiul Rezoluţiei CM/RES(2007)12 a Comitetului de Miniştri privind itinerarele culturale ale Consiliului Europei, care a devenit un instrument esenţial de creştere a gradului de conştientizare cu privire la patrimoniul european comun ca temelie a cetăţeniei europene, ca mijloc de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi ca sursă de dezvoltare socială, economică şi culturală;
    subliniind importanţa itinerarelor culturale ca exemple concrete, prin intermediul traseelor transfrontaliere europene, de pluralism şi diversitate ale culturii europene bazate pe valori împărtăşite, şi ca modalitate de înţelegere şi dialog intercultural;
    observând cu satisfacţie că un număr de 29 de itinerare culturale au primit certificarea ca Itinerar Cultural al Consiliului Europei şi că activităţile reţelelor care au fost abilitate să pună în aplicare aceste itinerare se dezvoltă constant, cuprinzând cea mai mare parte din Europa şi trecând dincolo de aceasta; observând că itinerarele culturale antrenează în fiecare an sute de evenimente culturale, schimburi şi călătorii educaţionale care implică sute de mii de persoane, sute de organizaţii şi comunităţi locale;
    recunoscând faptul că itinerarele culturale existente, precum şi numeroasele itinerare aflate în curs de pregătire au nevoie de mai mult sprijin şi asistenţă profesională pentru a avea un răsunet şi un impact maxim;
    subliniind contribuţia esenţială a Institutului European pentru Itinerare Culturale cu sediul la Luxemburg în ceea ce priveşte strângerea şi difuzarea informaţiilor şi gestionarea cererii crescute de asistenţă tehnică pentru stabilirea itinerarelor culturale şi mulţumind Guvernului din Luxemburg pentru sprijinul permanent şi generos acordat institutului timp de mai mulţi ani;
    luând notă de intenţia declarată a Guvernului din Luxemburg de a continua să ofere, în cadrul unui nou acord bilateral cu Consiliul Europei, o contribuţie anuală voluntară care să acopere costurile operaţionale ale Institutului European pentru Itinerare Culturale şi care să-i permită acestuia îndeplinirea sarcinilor date de APE;
    remarcând cu satisfacţie parteneriatul solid care a fost stabilit între Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, în domeniul itinerarelor culturale şi al turismului cultural, şi susţinând consolidarea continuă a acestui parteneriat în viitor;
    recunoscând importanţa itinerarelor culturale în ceea ce priveşte cooperarea culturală transfrontalieră şi dezvoltarea turismului cultural durabil care se sprijină pe cunoştinţele şi competenţele locale şi pe bunurile de patrimoniu local, precum şi în ceea ce priveşte promovarea Europei - inclusiv a regiunilor mai puţin cunoscute - ca destinaţie care oferă o experienţă culturală unică;
    conştienţi de necesitatea de a asigura un instrument operaţional cu o capacitate suficientă pentru susţinerea dezvoltării şi promovării itinerarelor culturale noi şi a celor existente;
    având în vedere Decizia din 8 decembrie 2010 [CM/Del/Dec(2010)1101/7.2ab] prin care Comitetul de Miniştri a autorizat statele membre care doresc să contribuie la realizarea acestui obiectiv în cadrul Consiliului Europei, prin intermediul Acordului parţial extins;
    având în vedere Rezoluţia CM/RES(2010)52 a Comitetului de Miniştri privind regulile de acordare a certificării ca "Itinerar Cultural al Consiliului Europei";
    luând în considerare Rezoluţia statutară (93) 28 privind acordurile parţiale şi extinse, adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 14 mai 1993, la cea de-a 92-a sesiune a sa;
    având în vedere Rezoluţia Res(96)36 de stabilire a criteriilor privind Acordurile parţiale şi extinse ale Consiliului Europei, adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 17 octombrie 1996, la cea de-a 575-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi, astfel cum a fost modificată prin Rezoluţia CM/Res(2010)2, adoptată de Comitetul de Miniştri la data de 5 mai 2010, la cea de-a 1.084-a întâlnire a miniştrilor adjuncţi,

    hotărăsc după cum urmează:

    1. Prin prezenta se instituie un Acord parţial extins (APE) privind itinerarele culturale, care va fi gestionat în conformitate cu prevederile din statutul ataşat la prezenta rezoluţie.
    2. Personalul APE va face parte din Secretariatul Consiliului Europei.
    3. Institutul European pentru Itinerare Culturale va funcţiona cu sprijinul financiar al Guvernului din Luxemburg sub auspiciile APE şi va ajuta la realizarea programului său de activităţi pe baza unui acord între Secretarul general al Consiliului Europei şi autorităţile din Luxemburg, precum şi a unui acord operaţional între preşedintele Institutului European pentru Itinerare Culturale şi Secretarul executiv al APE.
    4. APE este instituit ca proiect-pilot pentru o perioadă iniţială de 3 ani, la sfârşitul căreia Comitetul de Miniştri va primi un raport privind realizările şi contribuţia sa specifică. Pe baza acestui raport, Comitetul de Miniştri va examina mandatul APE şi va decide asupra viitorului său.

    ANEXA
    la Rezoluţia CM/RES(2010)53


                            STATUTUL
       Acordului parţial extins privind itinerarele culturale

    ART. 1
    Obiective şi sarcini
    1.1. Obiective
    Acordul parţial extins (APE) contribuie la promovarea identităţii şi a cetăţeniei europene prin cunoaşterea şi conştientizarea patrimoniului comun al Europei şi la dezvoltarea dialogului şi a legăturilor culturale în cadrul Europei, precum şi cu alte ţări şi regiuni. Acordul încearcă să contureze un spaţiu cultural comun prin dezvoltarea itinerarelor culturale, cu intenţia de a stimula creşterea gradului de conştientizarea cu privire la patrimoniu, educaţie, reţele de socializare, turism transfrontalier durabil şi de calitate şi alte activităţi aferente.
    APE contribuie la consolidarea potenţialului itinerarelor culturale în ceea ce priveşte cooperarea culturală, dezvoltarea teritorială durabilă şi coeziunea socială, axându-se în special pe teme de importanţă simbolică pentru unitatea, istoria, cultura şi valorile europene şi pe descoperirea destinaţiilor mai puţin cunoscute. Acordul consolidează dimensiunea democratică a schimburilor şi a turismului cultural prin implicarea unor reţele şi asociaţii la nivel local, a autorităţilor locale şi regionale, a universităţilor şi organizaţiilor profesionale. Acesta contribuie la conservarea unui patrimoniu divers prin itinerare turistice tematice şi alternative şi proiecte culturale.
    APE contribuie la dezvoltarea şi promovarea conceptului de "itinerare culturale" în toate aspectele acestuia, pentru a creşte gradul de conştientizare la nivel global cu privire la Europa ca destinaţie turistică de o valoare şi calitate unice.
    Definiţii:
    itinerar cultural - un proiect de cooperare în domeniul turismului şi al patrimoniului cultural şi educaţional, care urmăreşte dezvoltarea şi promovarea unui itinerar sau a unei serii de itinerare pe baza unui traseu istoric, a unui concept, a unei figuri ori a unui fenomen cultural care are o importanţă şi o semnificaţie transnaţională, în vederea înţelegerii şi respectării valorilor europene comune;
    operator de itinerar cultural - o organizaţie sau grup de organizaţii înregistrate în mod legal în unul sau mai multe dintre statele membre ale Consiliului Europei ori o instituţie publică care poartă responsabilitatea legală, financiară şi morală pentru gestionarea şi funcţionarea unui itinerar cultural şi reprezintă acest itinerar în faţa Consiliului Europei;
    certificarea "Itinerar Cultural al Consiliului Europei" - certificare acordată itinerarelor culturale care îndeplinesc criteriile menţionate în Rezoluţia Comitetului de Miniştri privind regulile de atribuire a acreditării "Itinerar Cultural al Consiliului Europei".
    1.2. Sarcini
    Elaborarea de politici şi standarde
    APE, bazându-se în special pe expertiza Institutului European pentru Itinerare Culturale, va oferi consultanţă şi asistenţă pentru dezvoltarea, punerea în aplicare, evaluarea şi promovarea itinerarelor culturale. Acest lucru implică expertiză în ceea ce priveşte:
    § înfiinţarea şi funcţionarea unor reţele şi organizaţii pe proiecte şi elaborarea unor acorduri de cooperare;
    § cercetarea privind contextul istoric al itinerarelor şi elaborarea conţinutului cultural şi educaţional, precum şi a activităţilor itinerarelor culturale;
    § elaborarea unei oferte turistice durabile pe baza itinerarelor culturale, contribuind astfel la bunăstarea economică a regiunilor;
    § pregătirea şi punerea în aplicare a strategiilor de finanţare şi promovare;
    § formarea şi consolidarea capacităţii operatorilor de itinerare culturale, în special în ceea ce priveşte standardele Consiliului Europei şi alte standarde internaţionale în domeniul patrimoniului cultural, precum şi standardele de practică profesională în domeniul turismului;
    § promovarea, vizibilitatea şi toate celelalte aspecte legate de respectarea standardelor Consiliului Europei.
    APE susţine legăturile şi schimburile dintre operatorii de itinerare culturale şi alţi parteneri în domeniul turismului cultural, în special pentru:
    § elaborarea unei viziuni şi a unei strategii comune pentru itinerarele culturale ca produse turistice;
    § crearea de parteneriate în vederea creşterii resurselor disponibile pentru turismul cultural în Europa;
    § identificarea şi diseminarea bunelor practici.
    APE contribuie la elaborarea de noi orientări şi standarde în materie de itinerare culturale şi turism pentru a răspunde provocărilor şi preocupărilor societăţilor moderne.
    APE elaborează metodologii noi pentru promovarea turismului cultural transfrontalier.
    APE acordă certificarea ca "Itinerar Cultural al Consiliului Europei" în conformitate cu Rezoluţia CM/Res(2010)52 a Comitetului de Miniştri privind regulile de atribuire a certificării "Itinerar Cultural al Consiliului Europei".
    1.3. Program de activităţi
    APE pune în aplicare un program de activităţi decis de Consiliul de conducere.
    ART. 2
    Aderare şi calitatea de membru
    2.1. Orice stat membru al Consiliului Europei sau parte contractantă la Convenţia culturală europeană poate să adere la APE printr-o notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei.
    2.2. Comitetul de Miniştri, în structura sa limitată la reprezentanţii statelor membre APE, poate să invite orice stat nemembru al Consiliului Europei să adere la APE, cu majoritatea stipulată la articolul 20.d din Statutul Consiliului Europei şi după consultarea membrilor APE care nu sunt membri al Consiliului Europei. Un stat nemembru care primeşte o astfel de invitaţie va notifica Secretarul general cu privire la intenţia sa de a deveni membru APE.
    2.3. Uniunea Europeană este invitată să adere la APE.
    2.4. Statele membre ale Consiliului Europei şi alte părţi contractante la Convenţia culturală europeană care nu sunt membre APE pot solicita statutul de observator APE pentru o perioadă de maximum 2 ani. Consiliul de conducere al APE va lua deciziile în această privinţă, inclusiv în ceea ce priveşte eventualele contribuţii financiare ale observatorilor.
    2.5. Adunarea parlamentară, Congresul autorităţilor locale şi regionale al Consiliului Europei şi Conferinţa ONGI-urilor pot participa la lucrările APE în conformitate cu articolul 3.4 de mai jos.
    ART. 3
    Consiliul de conducere
    3.1. Consiliul de conducere al APE este alcătuit dintr-un reprezentant desemnat de fiecare membru APE, precum şi din 2 reprezentanţi ai Uniunii Europene - unul care reprezintă Comisia Europeană şi unul care reprezintă Parlamentul European.
    3.2. Consiliul de conducere va alege din rândul membrilor săi un birou alcătuit dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi alţi 3 membri, pentru un mandat de 2 ani, reînnoibil o singură dată.
    3.3. Consiliul de conducere
    § este responsabil de punerea generală în aplicare a sarcinilor atribuite către APE;
    § acordă certificarea "Itinerar Cultural al Consiliului Europei" în conformitate cu Rezoluţia CM/Res(2010)52 a Comitetului de Miniştri privind regulile de atribuire a certificării "Itinerar Cultural al Consiliului Europei";
    § adoptă proiectul de program anual de activităţi ale APE şi îl prezintă Secretarului general al Consiliului Europei, în conformitate cu Regulamentul financiar al Consiliului Europei, în vederea elaborării proiectului de buget anual, înainte de transmiterea sa către organul stabilit în conformitate cu articolul 5.2 de mai jos;
    § decide cu privire la proiectele conforme cu priorităţile politice ale Consiliului Europei;
    § supervizează relaţiile cu Institutul European pentru Itinerare Culturale pentru a asigura coerenţa dintre acţiunile sale şi programul de activităţi al APE;
    § monitorizează punerea în aplicare a programului de activităţi;
    § adoptă şi transmite Comitetului de Miniştri un raport anual de activitate.
    3.4. Consiliul de conducere se întruneşte o dată pe an. Consiliul poate invita la întâlnirile sale reprezentanţi ai organismelor relevante ale Consiliului Europei, fără drepturi de vot, conform punctelor de pe ordinea de zi.
    3.5. Consiliul de conducere poate atribui sarcini operaţionale Biroului său. Preşedintele Consiliului de conducere convoacă Biroul cel puţin o dată pe an.
    3.6. Consiliul de conducere adoptă deciziile cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, fiecare membru dispunând de un vot. Chestiunile procedurale se soluţionează cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru toate celelalte chestiuni, Consiliul de conducere adoptă propriile sale reguli de procedură şi orice alte înţelegeri în vederea punerii în aplicare a activităţilor sale.
    3.7. În vederea descărcării Secretarului general de responsabilitatea gestionării APE pentru exerciţiul financiar respectiv, Consiliul de conducere va transmite Comitetului de Miniştri bilanţul anual împreună cu aprobarea sau cu eventuale comentarii, precum şi raportul întocmit de Auditorul extern, astfel cum este prevăzut în Regulamentul financiar.
    ART. 4
    Forum consultativ privind itinerarele culturale
    4.1. Anual va avea loc o întâlnire a reprezentanţilor operatorilor de itinerare culturale, ai reţelelor, ai organizaţiilor şi platformelor internaţionale pentru patrimoniu şi de turism, ai autorităţilor locale şi regionale, ai organizaţiilor societăţii civile, ai Camerelor de Comerţ, ai fundaţiilor şi ai altor organizaţii donatoare, ai organizaţiilor profesionale din domeniul turismului, patrimoniului şi culturii sau ai altor organisme relevante, sub forma unui forum consultativ privind itinerarele culturale.
    4.2. Participarea la forum se face pe bază de invitaţie sau de înregistrare acceptată de Secretariatul APE.
    4.3. Forumul va dezbate tendinţele şi provocările în materie de itinerare culturale şi va asigura o platformă pentru schimbul de experienţă şi analizarea progreselor în ceea ce priveşte punerea în aplicare a itinerarelor culturale, pentru dezbateri privind noile practici profesionale, pentru lansarea unor iniţiative noi şi crearea de parteneriate.
    ART. 5
    Buget
    5.1. Resursele APE cuprind:
    § contribuţii anuale de la fiecare membru care aderă la APE şi, dacă este posibil, contribuţii de la observatori conform articolului 2.4;
    § orice altă plată, donaţie sau moştenire, sub rezerva prevederilor alineatului 5.4 de mai jos.
    APE poate primi contribuţii de la Uniunea Europeană.
    5.2. Bugetul APE şi baremul specific pentru contribuţii se adoptă anual de către un organism alcătuit din reprezentanţii în Comitetul de Miniştri ai statelor membre participante la APE şi reprezentanţi ai altor membri, care vor avea astfel drept de vot.
    5.3. Cheltuielile privind punerea în aplicare a programului de activităţi şi cheltuielile comune ale secretariatului vor fi acoperite de un buget de acord parţial finanţat de membri APE şi, dacă este posibil, de observatori. Cheltuielile aferente sediului APE, precum şi cheltuielile de personal şi operaţionale ale Institutului European pentru Itinerare Culturale se regăsesc în conturile APE cu titlu informativ.
    5.4. De asemenea, APE poate primi contribuţii voluntare şi de alt tip legate de activităţile din cadrul acordului, sub rezerva autorizării de către Consiliul de conducere înainte de acceptarea lor. Aceste contribuţii se plătesc într-un cont special, deschis în temeiul articolului 4.2 din Regulamentul financiar al Consiliului Europei, monitorizat de Consiliul de conducere, şi sunt destinate obiectivelor şi sarcinilor specificate, cu condiţia ca acestea să fie conforme cu obiectivele statutului.
    5.5. Bunurile APE se obţin şi sunt deţinute în numele Consiliului Europei şi astfel beneficiază de privilegiile şi imunităţile aplicabile bunurilor Consiliului conform acordurilor existente.
    5.6. Cheltuielile de călătorie şi de şedere ale persoanelor care participă la întâlnirile Consiliului de conducere se suportă de statul sau de organizaţia respectiv/respectivă.
    5.7. Cheltuielile de călătorie şi de şedere ale persoanelor care participă la Forumul consultativ privind itinerarele culturale se plătesc de către participanţi, în cazul în care Consiliul de conducere nu decide altfel, în funcţie de alocaţiile speciale prevăzute în bugetul operaţional al APE.
    5.8. Regulamentul financiar al Consiliului Europei se aplică, mutatis mutandis, adoptării şi gestionării bugetului APE.
    ART. 6
    Secretariat
    6.1. Secretariatul APE, condus de un secretar executiv, este asigurat de Secretarul general al Consiliului Europei.
    6.2. Secretarul executiv poate face apel la instituţii şi experţi independenţi în domeniile vizate de program.
    6.3. Sediul APE se află la Luxemburg, în locaţia Institutului European pentru Itinerare Culturale, prin amabilitatea Guvernului din Luxemburg.
    ART. 7
    Amendamente
    Comitetul de Miniştri, în structura sa limitată la reprezentanţii statelor membre APE şi după consultarea membrilor APE care nu sunt membri ai Consiliului Europei, poate să adopte amendamente la prezentul statut cu majoritatea prevăzută la articolul 20.d din Statutul Consiliului Europei.
    ART. 8
    Retragere
    8.1. Orice membru se poate retrage din APE printr-o declaraţie transmisă Secretarului general al Consiliului Europei.
    8.2. Secretarul general confirmă primirea declaraţiei şi informează membrii APE.
    8.3. Prin analogie cu articolul 7 din Statutul Consiliului Europei, retragerea intră în vigoare:
    § la sfârşitul exerciţiului financiar în care este notificată, dacă această notificare este transmisă în primele 9 luni din exerciţiul financiar respectiv;
    § la sfârşitul exerciţiului financiar următor, dacă notificarea de retragere este transmisă în ultimele 3 luni din exerciţiul financiar.
    8.4. În conformitate cu articolul 18 din Regulamentul financiar al Consiliului Europei, Consiliul de conducere va analiza consecinţele financiare ale retragerii unui membru şi va întreprinde demersurile corespunzătoare.
    8.5. Secretarul general va informa imediat membrul respectiv privind consecinţele retragerii sale.
                       ________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016