Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege. ART. 1 Se ratifica Acordul de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, in valoare de 29,6 milioane euro, pentru finantarea Proiectului privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare, semnat la Bucuresti la 5 octombrie 2006, denumit in continuare Acordul. ART. 2 (1) Proiectul privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare, denumit in continuare Proiectul, se realizeaza de catre Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si Ministerul Sanatatii Publice. In acest sens: a) in cadrul Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor se infiinteaza Unitatea de management al Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare si cunoastere in agricultura si al Proiectului privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare, dotata cu personal corespunzator, adecvat ca numar si atributii, pentru implementarea partii sale din Proiectul privind modernizarea sistemului de informare si cunoastere in agricultura si, respectiv, din Proiectul privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare; b) Unitatea de management al Proiectului Fondului global de combatere a SIDA, tuberculozei si malariei si al Bancii Mondiale, infiintata in cadrul Ministerului Sanatatii Publice, va fi completata cu personal corespunzator, adecvat ca numar si atributii, pentru implementarea partii sale din Proiectul privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare. (2) Ministerul Finantelor Publice va incheia acorduri de imprumut subsidiar cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si cu Ministerul Sanatatii Publice, prin care se va delega acestora intreaga autoritate si responsabilitate in realizarea Proiectului si in utilizarea sumelor din imprumut. ART. 3 Contributia partii romane la finantarea Proiectului se va asigura, incepand cu anul 2006, in limita echivalentului in lei al sumei de 7,9 milioane euro de la bugetul de stat, astfel: a) prin bugetul Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor - 5,1 milioane euro; b) prin bugetul Ministerului Sanatatii Publice - 2,8 milioane euro. ART. 4 Plata serviciului datoriei publice aferent imprumutului, respectiv rambursarea acestuia, achitarea dobanzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente imprumutului, se asigura de catre Ministerul Sanatatii Publice si de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor din sumele cu aceasta destinatie, alocate anual de la bugetul de stat in bugetele proprii, incepand cu anul 2006. ART. 5 (1) Se autorizeaza Ministerul Finantelor Publice ca, la solicitarea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si, respectiv, a Ministerului Sanatatii Publice, de comun acord cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, sa introduca pe parcursul utilizarii imprumutului, in raport cu conditiile concrete de derulare a Acordului, amendamente la continutul acestuia, care privesc realocari de fonduri, modificari in structura pe componente, precum si alte modificari care nu sunt de natura sa majoreze obligatiile financiare ale Romaniei fata de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare sau sa determine noi conditionari economice fata de cele convenite initial intre parti. (2) Amendamentele la Acord, convenite cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare potrivit alin. (1), se vor aproba prin hotarare a Guvernului. ART. 6 Alin. (1) al <>art. 2 din Legea nr. 170/2005 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare si cunoastere in agricultura, semnat la Bucuresti la 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 526 din 21 iunie 2005, se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 2. - (1) Proiectul pentru modernizarea sistemului de informare si cunoastere in agricultura, denumit in continuare Proiectul, se realizeaza de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si de catre Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. In scopul implementarii Proiectului in bune conditii, Unitatea de management al Proiectului «Sprijinirea serviciilor din agricultura», din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, va fi dotata cu personal corespunzator, adecvat ca numar si atributii, si va asigura implementarea partii sale din Proiect, iar in cadrul Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor se infiinteaza Unitatea de management al Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare si cunoastere in agricultura si al Proiectului privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare, dotata cu personal corespunzator, adecvat ca numar si atributii, pentru implementarea partii sale din Proiectul pentru modernizarea sistemului de informare si cunoastere in agricultura si, respectiv, din Proiectul privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare." Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR BOGDAN OLTEANU p. PRESEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA Bucuresti, 13 martie 2007. Nr. 57. ACORD DE IMPRUMUT intre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru finantarea Proiectului privind prevenirea si combaterea extinderii gripei aviare*)----------- *) Traducere. Nr. imprumut 4839-RO Acord datat 5 octombrie 2006, intre Romania (Imprumutat) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (Banca). Imprumutatul si Banca, prin prezentul acord, convin asupra celor ce urmeaza: ART. I Conditii generale. Definitii 1.01. "Conditiile generale" definite in anexa la prezentul acord constituie parte integranta a acestuia. 1.02. In afara cazului in care contextul cere altfel, termenii scrisi cu majuscule in Acord au intelesul atribuit in "Conditiile generale" sau in anexa la acesta. ART. II Imprumutul 2.01. Banca este de acord sa imprumute Imprumutatului, in termenii si conditiile prevazute sau la care se face referire in prezentul acord, suma de douazeci si noua milioane sase sute mii euro (29.600.000 EUR) (imprumut) pentru a contribui la finantarea proiectului descris in anexa nr. 1 la prezentul acord (Proiect). 2.02. Imprumutatul poate trage sume din imprumut conform prevederilor sectiunii a IV-a din anexa nr. 2 la prezentul acord. 2.03. Comisionul de angajament platibil de catre Imprumutat va fi egal cu trei patrimi dintr-un procent (3/4 din 1%) pe an, aplicat la suma netrasa din imprumut, si, dupa cum va stabili periodic, Banca va putea aplica reduceri procentuale acestui comision. 2.04. Comisionul initial platibil de catre Imprumutat va fi egal cu un procent (1,0%) din suma imprumutului, Banca putand aplica reduceri procentuale acestui comision. Imprumutatul va plati comisionul initial in cel mult 60 de zile de la data intrarii in vigoare. 2.05. Pentru fiecare perioada de dobanda, Imprumutatul va plati o dobanda egala cu rata Libor pentru moneda imprumutului, plus marja variabila, Banca putand aplica reduceri procentuale acestei dobanzi, dupa cum va stabili periodic. 2.06. Datele de plata sunt 15 ianuarie si 15 iulie ale fiecarui an. 2.07. Imprumutul va fi rambursat conform graficului de rambursare prevazut in anexa nr. 3 la prezentul acord. ART. III Proiectul 3.01. Imprumutatul isi declara angajamentul fata de obiectivele Proiectului care face parte din Programul global al Bancii de combatere a gripei aviare si prevenire a unei pandemii, conceput pentru a ajuta tarile in prevenirea, limitarea, combaterea si eradicarea gripei aviare. In acest scop, Imprumutatul va realiza partea I a Proiectului prin ANSVSA, partea a II-a a Proiectului prin MSP si partea a III-a a Proiectului prin ANSVSA si MSP, conform prevederilor art. V din "Conditiile generale". 3.02. Fara a se limita la prevederile sectiunii 3.01 a prezentului acord si in afara cazului in care Imprumutatul si Banca vor conveni altfel, Imprumutatul va asigura realizarea Proiectului conform prevederilor anexei nr. 2 la prezentul acord. ART. IV Intrarea in vigoare 4.01. Conditiile suplimentare pentru intrarea in vigoare sunt: a) infiintarea de catre Imprumutat a unui comitet coordonator intr-o forma satisfacatoare pentru Banca; b) infiintarea de catre ANSVSA si MSP, intr-o forma satisfacatoare pentru Banca, a UMP-urilor si dotarea lor cu resurse umane corespunzatoare si suficiente; c) adoptarea de catre Imprumutat, prin ANSVSA si MSP, a PMM intr-o forma satisfacatoare pentru Banca. 4.02. Termenul limita pentru intrarea in vigoare este data ce survine la o suta douazeci (120) de zile de la data prezentului acord. ART. V Reprezentant. Adrese 5.01. Reprezentantul Imprumutatului este ministrul finantelor publice. 5.02. Adresa Imprumutatului este: Ministerul Finantelor Publice Str. Apolodor nr. 17 Bucuresti Romania Telex: Fax: 11239 4021 312 6792 5.03. Adresa Bancii este: International Bank for Reconstruction and Development 1818 H Street, N.W. Washington, D.C. 20433 United States of America Telegraf: Telex: Fax: INTBAFRAD 248423(MCI) sau 1-202-477-6391 Washington, D.C. 64145(MCI) Incheiat la Bucuresti, Romania, in ziua si anul mentionate la inceput. Pentru Romania, Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu, reprezentant autorizat Pentru Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, Benoit Blarel, reprezentant autorizat ANEXA 1 DESCRIEREA PROIECTULUI Obiectivul Proiectului este de a sprijini Imprumutatul in scopul reducerii amenintarii pe care gripa aviara inalt patogena (HPAI) si alte zoonoze le constituie pentru oameni si sectorul de crestere a pasarilor, in cel al cresterii capacitatii de pregatire, control si raspuns cu promptitudine in caz de pandemie de gripa, precum si in cel al aparitiei altor boli infectioase la oameni. Proiectul este alcatuit din urmatoarele parti: Partea I: Sanatate animala 1. Intarirea cadrului institutional Sprijin pentru: (i) realizarea unei evaluari a serviciilor nationale veterinare si, in baza acestei evaluari, sa fie intarita capacitatea institutiilor veterinare si pentru siguranta alimentelor si sa se infiinteze centre de combatere a bolilor la animale, la nivel national si judetean: si (ii) perfectionarea si finalizarea planului national pentru situatii de urgenta si elaborarea unor ghiduri si manuale detaliate de implementare pentru institutiile si serviciile de profil privind planurile de prevenire si combatere a HPAI. 2. Intarirea capacitatii de supraveghere a bolilor, capacitatii de diagnosticare si activitatii de cercetare a) Sprijinirea institutiilor furnizoare de servicii veterinare la nivel national si judetean pentru: (i) consolidarea capacitatii de colectare si analiza a datelor epidemiologice, evaluarii riscurilor si activitatii de supraveghere pe teren; si (ii) realizarea de studii epidemiologice. b) Sprijinirea laboratoarelor la nivel national si judetean pentru consolidarea capacitatii lor de diagnosticare a HPAI prin dotarea cu echipamente de laborator si furnizarea de reactivi si componente pentru tehnici de diagnostic molecular si serologie. c) Imbunatatirea controlului de calitate al produselor medicale veterinare prin furnizarea de echipament, consumabile, asistenta tehnica si instruire pentru activitatea laboratoarelor moleculare. d) Sprijinirea dezvoltarii la nivel national a unui sistem de informare privind bolile la animale. e) Sprijinirea consolidarii capacitatii de cercetare veterinara aplicativa prin: (i) acordarea de asistenta pentru dezvoltarea noului program de cercetari al ANSVSA; si (ii) furnizarea lucrarilor, echipamentului, asistentei tehnice si instruirii necesare modernizarii unui laborator existent pentru a lucra cu animale vii infectate cu virusul HPAI. 3. Intarirea programelor de combatere a HPAI a) Sprijin in eradicarea virusului la sursa prin furnizarea de containere speciale pentru eutanasierea pasarilor, incineratoare mobile, asigurarea functionarii si intretinerii acestora si instruire. b) Sprijin pentru realizarea unor campanii de vaccinare prin acordarea de asistenta tehnica si instruire in scopul elaborarii unei politici de vaccinare a pasarilor si a unui plan de actiune, precum si instruire in vederea implementarii unor campanii de vaccinare si monitorizarea postvaccinare. 4. Cresterea biosecuritatii in productia si comertul cu carne de pasare Sprijin pentru realizarea: (i) transferului de cunostinte catre producatorii de carne de pasare, familiile din mediul rural si alte grupuri locale interesate, prin activitati demonstrative in fermele de pasari si instruirea fermierilor, agentilor de distributie si a altor furnizori de servicii rurale avand drept scop modificarea practicilor manageriale si comportamentului acestora; si (ii) a unei evaluari generale a sectorului de crestere a pasarilor, inclusiv elaborarea de manuale de biosecuritate. Partea a II-a: Sanatate umana 1. Cresterea gradului de eficienta in planificarea si coordonarea programului de sanatate publica Sprijinirea punerii in aplicare a Planului national de interventie in situatia unei pandemii de gripa si a unei mai stranse coordonari cu alte sectoare si tarile vecine prin: (i) intreprinderea de studii si cercetari suplimentare, inclusiv un studiu privind dinamica si impactul unei pandemii; si (ii) organizarea de conferinte si ateliere. 2. Intarirea sistemelor de supraveghere a sanatatii publice a) Sprijinirea LNG prin asigurarea lucrarilor, echipamentului si mijloacelor suplimentare de siguranta pentru aducerea sa la nivelul 3 de biosecuritate, precum si prin instruire. b) Furnizarea de echipament si instruire pentru laboratoarele regionale selectate. c) Furnizarea de echipament esential echipelor de sanatate publica regionale si judetene. 3. Intarirea capacitatii de reactie a sistemului de sanatate a) Intarirea capacitatii de izolare si management al cazurilor prin: (i) dotarea cu echipament a doua spitale de boli infectioase din Bucuresti; (ii) infiintarea de sectii de terapie intensiva si izolare in 7 spitale regionale de boli infectioase; si (iii) instruire. b) Modernizarea sectiei de productie a vaccinului antigripal de la Institutul Cantacuzino prin executarea de lucrari si furnizarea de echipament pentru sectia de productie a vaccinului antigripal si a celei de umplere si sigilare, si instruire. Partea a III-a: Sprijin pentru implementare, informare publica si comunicare 1. Consolidarea capacitatii institutionale a ANSVSA pentru activitatile de informare publica si comunicare prin asigurarea de instruire, asistenta tehnica si echipament; elaborarea unei strategii integrate de comunicare si a unui plan de actiune pe baza studiilor calitative si cantitative; realizarea mai multor campanii de informare pentru obtinerea sprijinului si participarii publicului la activitatea de raportare si monitorizare, pentru promovarea si inducerea unor schimbari comportamentale care sa reduca posibilitatea aparitiei de focare AI si contaminarii, precum si pentru educarea diverselor grupuri-cheie de auditori. 2. Sprijinirea ANSVSA si MSP in vederea implementarii, monitorizarii, evaluarii si aprecierii impactului Proiectului. ANEXA 2 EXECUTIA PROIECTULUI SECTIUNEA I Aranjamente institutionale si de alta natura 1. Pe durata implementarii Proiectului, Imprumutatul va mentine Comitetul coordonator intr-o forma satisfacatoare pentru Banca, acesta asigurand supraveghere si indrumare din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi coordonarea generala a implementarii Proiectului. Comitetul coordonator va fi alcatuit din secretari de stat din cadrul MFP, ANSVSA, MSP si coordonatorii componentelor Proiectului si va fi prezidat de un reprezentant permanent al Cabinetului Primului-Ministru. 2. UMP ANSVSA si UMP MSP le va reveni raspunderea pentru implementarea activitatilor curente si managementul partii I a Proiectului si, respectiv, partii a II-a a Proiectului si, impreuna, a partii a III-a a Proiectului. In acest scop, Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va mentine UMP ANSVSA si UMP MSP pe durata implementarii Proiectului intr-o forma satisfacatoare pentru Banca si cu resurse umane, financiare si tehnice corespunzatoare si suficiente. 3. Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va mentine pe durata implementarii Proiectului coordonatorii componentelor Proiectului intr-o forma satisfacatoare pentru Banca. Coordonatorii componentelor Proiectului vor raspunde in mod special de: (i) gestionarea implementarii activitatilor ce revin ANSVSA sau MSP in cadrul Proiectului, prin UMP ANSVSA si UMP MSP; (ii) coordonarea cu ministerele de resort pentru asigurarea indrumarii si monitorizarea implementarii Proiectului la nivel central; si (iii) intocmirea programelor anuale de activitate, bugetelor si rapoartelor. 4. Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va asigura implementarea Proiectului conform prevederilor Manualului de implementare a Proiectului. Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va intretine Manualul de implementare a Proiectului intr-o forma si continut satisfacatoare pentru Banca, isi va indeplini toate obligatiile ce ii revin conform Manualului de implementare a Proiectului si nu va transfera, amenda, abroga sau anula Manualul de implementare a Proiectului fara aprobarea prealabila a Bancii. 5. Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va intreprinde toate masurile necesare realizarii PMM la timp, asigurandu-se de includerea informatiilor corespunzatoare, referitoare la aplicarea masurilor amintite in rapoartele privind Proiectul, mentionate in paragraful A al sectiunii a II-a. 6. Analiza de la jumatatea perioadei a) La aproximativ 24 de luni de la data intrarii in vigoare, Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va intreprinde la jumatatea perioadei de implementare, impreuna cu Banca, o evaluare a progreselor inregistrate in realizarea Proiectului (denumita in continuare analiza de la jumatatea perioadei). Analiza de la jumatatea perioadei va examina, printre altele: (i) progresul inregistrat in atingerea obiectivului Proiectului; si (ii) performanta Proiectului pe ansamblul sau prin prisma indicatorilor de performanta ai Proiectului. b) Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va elabora si va prezenta Bancii cu cel putin patru (4) saptamani inaintea analizei de la jumatatea perioadei un raport separat care sa descrie stadiul implementarii fiecarei componente a Proiectului si un raport succint al implementarii Proiectului in general. c) Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va elabora si va prezenta Bancii in cel mult patru (4) saptamani de la analiza de la jumatatea perioadei un program de actiuni, acceptabil pentru Banca, cu privire la implementarea in continuare a Proiectului, care sa tina seama de constatarile analizei de la jumatatea perioadei, program de actiuni pe care il va pune in aplicare. SECTIUNEA a II-a Monitorizarea, raportarea, evaluarea Proiectului A. Rapoartele asupra Proiectului Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va monitoriza, va evalua progresele Proiectului si va intocmi rapoarte asupra Proiectului, conform prevederilor sectiunii 5.08 din "Conditiile generale" si pe baza indicatorilor conveniti cu Banca. Fiecare raport asupra Proiectului va acoperi perioada unui trimestru calendaristic si va fi prezentat Bancii in cel mult patruzeci si cinci (45) de zile de la incheierea perioadei la care se refera raportul. B. Management financiar, raportari financiare si audituri 1. Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va aplica sau va asigura aplicarea unui sistem de management financiar, conform prevederilor sectiunii 5.09 din "Conditiile generale". 2. Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va intocmi si va furniza Bancii, in cel mult patruzeci si cinci (45) de zile de la incheierea fiecarui semestru calendaristic, rapoarte financiare intermediare neauditate privind progresul Proiectului in semestrul respectiv, satisfacatoare ca fond si forma pentru Banca. 3. Imprumutatul, prin ANSVSA si MSP, va audita raportarile sale financiare conform prevederilor sectiunii 5.09 (b) din "Conditiile generale". Fiecare audit al raportarilor financiare va acoperi perioada unui an fiscal al Imprumutatului. Raportarile financiare auditate pe o astfel de perioada vor fi puse la dispozitia Bancii in cel mult sase (6) luni de la incheierea acestei perioade. SECTIUNEA a III-a Achizitii A. Generalitati 1. Bunuri si lucrari. Toate bunurile si lucrarile necesare Proiectului, ce urmeaza sa fie finantate din Imprumut, vor fi achizitionate conform cerintelor prevazute sau la care se face referire in sectiunea I a Ghidului pentru achizitii si prevederilor prezentei anexe. 2. Servicii de consultanta. Toate serviciile de consultanta necesare Proiectului, ce urmeaza sa fie finantate din Imprumut, vor fi achizitionate conform cerintelor prevazute sau la care se face referire in sectiunile I si IV ale Ghidului privind consultantii si prevederilor prezentei anexe. 3. Definitii. Termenii scrisi si utilizati in aceasta sectiune, care descriu metodele distincte de achizitie sau metodele de examinare de catre Banca a anumitor contracte, se refera la metoda corespunzatoare descrisa in Ghidul pentru achizitii sau in Ghidul privind consultantii, in functie de caz. B. Metode speciale de achizitie a bunurilor si lucrarilor 1. Licitatie internationala competitiva. Cu exceptia cazului in care se prevede astfel in paragraful 2 de mai jos, bunurile si lucrarile se vor achizitiona prin contracte adjudecate pe baza de licitatie internationala competitiva. 2. Alte metode de achizitie a bunurilor si lucrarilor. Tabelul urmator prezinta alte metode de achizitie decat Licitatia internationala competitiva, care pot fi utilizate pentru achizitia de bunuri si lucrari. Planul de achizitii va preciza in ce conditii pot fi utilizate aceste metode.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Metoda de achizitie: │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ a) Licitatie internationala limitata │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ b) Licitatie nationala competitiva: contracte pentru lucrari al caror │
│cost/contract este estimat la mai putin de 4.000.000 euro si bunuri al caror │
│cost/contract este estimat la mai putin de 800.000 euro pot fi achizitionate │
│in baza legilor si reglementarilor nationale ale imprumutatului, in masura in │
│care acestea au fost in prealabil considerate acceptabile de catre Banca. │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ c) Cumparare │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ d) Contractare directa │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
C. Metode speciale de achizitie a serviciilor de consultanta 1. Selectia pe baza de calitate si cost. Cu exceptia cazului in care se prevede altfel in paragraful 2 de mai jos, serviciile de consultanta se vor achizitiona prin contracte adjudecate in baza selectiei pe baza de calitate si cost. 2. Alte metode de achizitie a serviciilor de consultanta. Tabelul urmator prezinta alte metode de achizitie in afara selectiei pe baza de calitate si cost, care pot fi utilizate pentru achizitionarea serviciilor de consultanta. Planul de achizitii va preciza in ce conditii pot fi utilizate aceste metode.
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Metoda de achizitie: │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ a) Selectie pe baza unui buget fix │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ b) Selectie pe baza celor mai mici costuri │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ c) Selectie pe baza calificarii consultantilor │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ d) Selectie dintr-o singura sursa │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ e) Proceduri prevazute in paragrafele 5.2 si 5.3 din │
│Ghidul privind consultantii pentru selectia consultantilor │
│individuali │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
D. Examinarea de catre Banca a deciziilor privind achizitiile In planul de achizitii se va specifica ce contracte urmeaza sa fie supuse examinarii prealabile de catre Banca. Toate celelalte contracte vor fi examinate de catre Banca ulterior. SECTIUNEA a IV-a Trageri din imprumut A. Generalitati 1. Imprumutatul poate trage sume din imprumut conform prevederilor prezentei sectiuni si instructiunilor suplimentare pe care Banca le va transmite printr-o notificare Imprumutatului privind finantarea cheltuielilor eligibile conform tabelului prezentat in paragraful 2. 2. Tabelul urmator precizeaza categoriile de cheltuieli eligibile care pot fi finantate din imprumut (categorie), suma din imprumut alocata fiecarei categorii si procentul din cheltuielile eligibile care urmeaza sa fie finantat in cadrul fiecarei categorii.
┌────────────────────────────────────────────────┬────────────┬────────────────┐
│ │Suma alocata│% din cheltuieli│
│ Categoria │din imprumut│ ce urmeaza │
│ │(exprimata │sa fie finantat │
│ │ in euro) │sa fie finantat │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────────┤
│1. Bunuri, lucrari, servicii de consultanta si │ 9.150.000 │ 100% │
│instruire in cadrul partii I a Proiectului │ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────────┤
│2. Bunuri, lucrari, servicii de consultanta si │ 16.950.000 │ 86% │
│ instruire in cadrul partii a II-a a Proiectului│ │ │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────────┤
│3. Bunuri, lucrari, servicii de consultanta │ │ │
│ (inclusiv audituri), instruire si costuri │ │ │
│ de operare in cadrul partii a III-a a │ │ │
│ Proiectului: │ │ │
│ a) pentru ANSVSA │ 2.600.000 │ 100% │
│ b) pentru MSP │ 900.000 │ 100% │
├────────────────────────────────────────────────┼────────────┼────────────────┤
│SUMA TOTALA: │ 29.600.000 │ │
└────────────────────────────────────────────────┴────────────┴────────────────┘
3. Pentru scopurile prezentei anexe: a) termenul instruire inseamna cheltuielile ANSVSA si MSP legate de desfasurarea activitatilor de instruire si formare, calatorii de studii si ateliere organizate in cadrul Proiectului, inclusiv cheltuielile de transport si cazare si diurna pentru instructori, cei instruiti si pentru participantii la ateliere, onorariul instructorilor, chiria pentru sali si aparatura, materiale utilizate pentru pregatire si consumabilele aferente; si b) termenul costuri de operare inseamna costurile marginale de operare ale ANSVSA si MSP legate de implementarea Proiectului, cuprinzand: cheltuielile de personal si consultanta; servicii de comunicatii (inclusiv posta si internet); cheltuieli de publicitate in legatura cu achizitiile; cheltuieli de traducere; transport local; combustibil; cheltuieli de exploatare, intretinere si asigurare a vehiculelor; chiria spatiilor de birou; renovarea si reabilitarea birourilor, inclusiv echipamentul; consumabile de birou, intretinerea si asigurarea echipamentului de birou; cheltuieli de calatorie si diurna legate de Proiect, inclusiv cazare si transport local; si comisioane bancare. B. Conditii de tragere. Perioada de tragere 1. Fara a contraveni prevederilor partii A a acestei sectiuni, nu se va efectua nicio tragere: a) din contul imprumutului pana cand Bancii nu i-a fost achitat integral comisionul initial; si b) pentru platile efectuate inainte de data prezentului acord, cu exceptia acelor trageri al caror total cumulat nu depaseste sapte milioane euro (7.000.000 euro) si care pot fi facute pentru platile efectuate anterior acestei date, dar nu inainte de 7 octombrie 2005, pentru cheltuielile eligibile din cadrul categoriilor 1 pana la 3 inclusiv. 2. Data inchiderii este 31 decembrie 2009. ANEXA 3 GRAFICUL DE RAMBURSARE
┌─────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────┐
│ │ Rata de capital │
│ Data de plata a ratei de capital │ de rambursat │
│ │ [exprimata in euro*)] │
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤
│La fiecare 15 ianuarie si 15 iulie │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤
│Incepand cu 15 ianuarie 2012 │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤
│pana la 15 iulie 2021 │ 1.480.000 │
└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────┘
*) Cifrele din aceasta coloana reprezinta suma in euro care trebuie rambursata, cu exceptia cazurilor mentionate in sectiunea 3.10 din "Conditiile generale". ANEXĂ DEFINITII 1. ANSVSA inseamna Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a Imprumutatului sau orice succesor al acesteia. 2. UMP ANSVSA inseamna Unitatea de management a Proiectului din cadrul ANSVSA. 3. Institutul Cantacuzino inseamna Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie "Cantacuzino", infiintat prin Hotararea Guvernului nr. 352/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, sau orice succesor al acestuia. 4. Categorie inseamna o categorie prezentata in tabelul din sectiunea a IV-a a anexei nr. 2 la prezentul acord. 5. Ghidul privind consultantii inseamna "Ghid: Selectia si angajarea consultantilor de catre imprumutatii Bancii Mondiale", publicat de Banca in luna mai 2004. 6. PMM inseamna Planul de management al mediului, in care sunt descrise metodele si procedurile de eutanasiere si de organizare a actiunilor de distrugere a carcaselor de animale in conditii de siguranta, managementul deseurilor unitatilor medicale, laboratoarelor si biosecuritate, precum si productia si manipularea vaccinului in cadrul partilor I si a II-a ale Proiectului, plan care urmeaza sa fie adoptat de Imprumutat conform sectiunii 4.01 c) din prezentul acord. 7. Conditii generale inseamna "Conditiile generale de imprumut ale Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare", datate 1 iulie 2005. 8. HPAI inseamna gripa aviara de inalta patogenitate. 9. UMP MSP inseamna Unitatea de management a Proiectului din cadrul MSP al Imprumutatului, care a fost infiintata si functioneaza in cadrul Proiectului de reforma a sectorului de sanatate finantat de Banca (Acord de imprumut nr. 4.568 RO, datat 7 iulie 2000). 10. MFP inseamna Ministerul Finantelor Publice al Imprumutatului sau orice succesor al acestuia. 11. MSP inseamna Ministerul Sanatatii Publice al Imprumutatului sau orice succesor al acestuia. 12. Plan national de interventie in cazul unei pandemii de gripa este planul care prezinta strategia de pregatire in situatia unei pandemii de gripa de origine aviara si de combatere a acesteia, adoptata de MSP in baza Ordinului ministrului sanatatii nr. 1.094/2005. 13. LNG inseamna Laboratorul national de gripa al Institutului Cantacuzino sau orice succesor al acestuia. 14. UMP-uri inseamna UMP ANSVSA si UMP MSP. 15. Ghidul privind achizitiile inseamna "Ghidul pentru achizitii in cadrul imprumuturilor BIRD si creditelor AID", publicat de Banca in luna mai 2004. 16. Plan de achizitii inseamna planul de achizitii pentru Proiect al Imprumutatului, datat 2 august 2006, la care se face referire in paragraful 1.16 al Ghidului privind achizitiile si paragraful 1.24 al Ghidului privind consultantii, plan care urmeaza sa fie actualizat periodic, conform prevederilor paragrafelor amintite. 17. Coordonatori ai componentelor Proiectului sunt cei doi (2) coordonatori ai componentelor Proiectului care urmeaza sa fie numiti de ANSVSA si, respectiv, de MSP. 18. Manualul de implementare a Proiectului inseamna manualul care descrie procedurile de implementare a Proiectului si care include, printre altele: (i) procedurile care reglementeaza aranjamentele administrative, de achizitii, contabilitate, management financiar, inclusiv masurile corespunzatoare de audit medico-legal si al achizitiilor, precum si de evaluare si monitorizare; (ii) planul de achizitii, tabelele detaliate ale costurilor si PMM; si (iii) modele de rapoarte privind Proiectul si rapoarte financiare intermediare neauditate. 19. Comitet coordonator inseamna comitetul care urmeaza sa fie infiintat de Imprumutat intr-o forma satisfacatoare pentru Banca si la care se face referire in paragraful 1 din sectiunea I a anexei nr. 2 la prezentul acord. -------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.