Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adopta prezenta lege. TITLUL I Regimul de supraveghere a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor CAP. 1 Alcool şi distilate SECŢIUNEA 1 Sistemul de supraveghere a producţiei de alcool şi de distilate ART. 1 Regimul de supraveghere se aplica tuturor agenţilor economici producãtori de alcool, respectiv de alcool etilic rafinat, alcool brut şi alcool tehnic, şi producãtorilor de distilate de origine agricolã, respectiv de distilate din cereale, distilat de vin, distilate din fructe şi orice alte distilate de origine agricolã. ART. 2 (1) Pentru înregistrarea anuala a tuturor producãtorilor de alcool şi de distilate, precum şi a capacitãţilor de producţie deţinute de aceştia agenţii economici producãtori de alcool şi de distilate vor întocmi şi vor depune în perioada 1 decembrie-31 decembrie a fiecãrui an, la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cãror raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea, declaraţia privind capacitatile de producţie ale instalaţiilor deţinute, precum şi nivelul producţiei de alcool şi de distilate, ce se estimeaza a se realiza în anul imediat urmãtor. Modelul declaraţiei este prezentat în anexa nr. 1. (2) Intenţia de a realiza noi capacitãţi de producţie de alcool şi de distilate, precum şi de a creste capacitatile de producţie deja existente va fi declarata la Ministerul Finanţelor Publice, în vederea notificãrii. (3) Modificarea efectivã a capacitãţilor de producţie iniţial declarate şi, respectiv, realizarea efectivã de noi capacitãţi de producţie de alcool şi de distilate se comunica de cãtre agentul economic producãtor, în termen de 30 de zile de la producerea acestora, direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Aceasta perioada reprezintã şi perioada maxima admisã de producţie în regim de probe tehnologice. ART. 3 (1) Agenţii economici producãtori de alcool şi de distilate îşi pot desfasura activitatea numai în cadrul secţiilor de producţie situate la sediul social sau la sediul filialelor. (2) Pentru fiecare agent economic producãtor de alcool şi de distilate, inclusiv pentru filialele acestora, vor fi desemnaţi reprezentanţi permanenţi ai direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumiţi în continuare supraveghetori fiscali. Prezenta supraveghetorilor fiscali va fi asigurata pe tot parcursul desfãşurãrii procesului de producţie, respectiv pe cele 3 schimburi şi în zilele de sarbatori legale. (3) Agenţii economici producãtori de alcool şi de distilate vor asigura un spaţiu corespunzãtor, destinat desfãşurãrii activitãţii supraveghetorului fiscal. ART. 4 (1) În vederea înregistrãrii corecte a întregii producţii de alcool şi de distilate obţinute fiecare agent economic producãtor de alcool şi de distilate este obligat sa se doteze cu mijloace de mãsurare, denumite în continuare contoare, avizate de Biroul Roman de Metrologie Legalã, necesare pentru determinarea cantitãţii de alcool, precum şi cu mijloace de mãsurare legale pentru determinarea concentratiei alcoolice pentru fiecare sortiment de alcool şi de distilate. Mijloacele de mãsurare şi mãsurãtorile efectuate cu acestea se supun în mod obligatoriu controlului metrologic al statului, conform legii. (2) Obligaţia de a se dota cu astfel de mijloace de mãsurare revine tuturor producãtorilor de alcool şi de distilate, indiferent de tipul acestora. Producãtorii sunt obligaţi sa asigure, pe cheltuiala lor, atât instalarea, cat şi funcţionarea normalã a mijloacelor de mãsurare. (3) În cazul agenţilor economici producãtori de alcool contoarele vor fi amplasate la ieşirea din coloanele de distilare - pentru alcoolul brut, la ieşirea din coloanele de rafinare - pentru alcoolul etilic rafinat şi la ieşirea din coloanele aferente - pentru alcoolul tehnic, astfel încât sa fie contorizate toate cantitãţile de alcool rezultate. (4) În cazul agenţilor economici producãtori de distilate contoarele vor fi amplasate la ieşirea din coloanele de distilare sau, dupã caz, la ieşirea din instalaţiile de distilare. (5) Folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canale sau robinete prin care se pot extrage cantitãţi de alcool sau distilate necontorizate sunt interzise. ART. 5 Agenţii economici producãtori de alcool şi de distilate sunt obligaţi sa prezinte supraveghetorilor fiscali certificate de calibrare, eliberate de un laborator de metrologie din structura Biroului Roman de Metrologie Legalã, pentru toate rezervoarele şi recipientele în care se depoziteaza alcoolul, distilatele şi materiile prime din care provin acestea, indiferent de natura lor. ART. 6 (1) Pe întregul flux tehnologic de la ieşirea alcoolului brut, alcoolului rafinat şi alcoolului tehnic din coloanele de distilare, respectiv de rafinare, şi pana la contoare, inclusiv la acestea, se vor aplica sigilii. În cazul agenţilor economici producãtori de distilate sigiliile se vor aplica la ieşirea distilatelor din coloanele de distilare sau din instalaţiile de distilare. În toate situaţiile sigiliile vor fi aplicate şi pe toate organele de asamblare-racordare ale aparatelor de mãsura şi control, pe orice orificii şi robinete existente pe întregul flux tehnologic continuu sau discontinuu. (2) Aparatele şi piesele de pe tot circuitul coloanelor de distilare, rafinare, precum şi de pe tot circuitul instalaţiilor de distilare trebuie imbinate în asa fel încât sa poatã fi sigilate. Sigiliile aparţin direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi inseriate şi vor purta în mod obligatoriu însemnele acestor direcţii. Operaţiunile de sigilare şi desigilare se vor efectua de cãtre supraveghetorul fiscal desemnat, astfel încât sa nu se deterioreze aparatele şi piesele componente. Amprentele sigiliilor aplicate trebuie sa fie menţinute intacte. Sigilarea şi desigilarea vor fi consemnate într-un proces-verbal. (3) Sigiliile prevãzute la alin. (2) sunt complementare sigiliilor metrologice aplicate contoarelor, conform reglementãrilor specifice stabilite de Biroul Roman de Metrologie Legalã. (4) Stabilirea tipului de sigilii prevãzute la alin. (2) şi a caracteristicilor acestora, uniformizarea şi/sau personalizarea, precum şi coordonarea tuturor operaţiunilor ce se impun revin Ministerului Finanţelor Publice, respectiv direcţiei cu atribuţii administrative. ART. 7 (1) Recepţia cantitativã a materiilor prime intrate în unitate, precum şi introducerea lor în procesul de fabricaţie se fac cu mijloace de mãsurare legale. (2) În cazul în care pentru producerea alcoolului şi a distilatelor se achiziţioneazã materii prime de la persoane fizice, borderourile de achiziţie şi documentele de recepţie se întocmesc în doua exemplare şi vor purta în mod obligatoriu viza supraveghetorului fiscal. Un exemplar al acestor documente rãmâne la agentul economic care a achiziţionat materia prima, iar al doilea exemplar la persoana fizica furnizoare. ART. 8 (1) Supraveghetorii fiscali au obligaţia sa verifice: a) existenta certificatelor de calibrare pentru rezervoarele şi recipientele de depozitare a alcoolului, a distilatelor şi a materiilor prime din care provin acestea; b) înregistrarea corecta a intrãrilor de materii prime; c) înscrierea corecta a alcoolului şi a distilatelor obţinute în rapoartele zilnice de producţie şi în documentele de transfer-predare cãtre secţiile de prelucrare sau cãtre depozitele de produse finite, în concordanta cu înregistrãrile mijloacelor de mãsurare; d) concordanta dintre normele de consum de materii prime, consumul energetic lunar şi producţia de alcool şi distilate obţinutã; e) realitatea stocurilor zilnice de alcool brut, alcool rafinat, alcool denaturat, alcool tehnic şi de distilate, înscrise în evidentele operative ale depozitelor de astfel de produse; f) centralizatorul lunar al documentelor de transfer cãtre secţiile de prelucrare a alcoolului şi a distilatelor; g) realitatea livrãrilor de alcool şi de distilate cãtre beneficiari, prin confruntarea cantitãţilor eliberate din magazie cu cele înscrise în documentele fiscale speciale; h) modul de calcul, de evidentiere şi de virare a accizelor datorate pentru alcool şi distilate, precum şi pentru bãuturile alcoolice realizate de agenţii economici care îşi desfãşoarã activitatea în sistem integrat; i) depunerea la termen, la organele fiscale teritoriale, a declaraţiilor privind obligaţiile de plata cu titlu de accize şi a decontului de accize, în conformitate cu prevederile legale; j) orice alte documente şi operaţiuni care sa conducã la determinarea exactã a obligaţiilor cãtre bugetul de stat; k) înregistrarea corecta a operaţiunilor de import şi de export, în situaţia în care agentul economic desfãşoarã astfel de operaţiuni. (2) Supraveghetorii fiscali au, de asemenea, obligaţia de a inregistra într-un registru special toate cererile agenţilor economici sau ale organelor de control privind sigilarea sau desigilarea instalaţiilor. (3) În vederea certificãrii realitãţii tuturor operaţiunilor reflectate în documentele aferente producţiei de alcool şi de distilate, începând de la intrarea materiei prime pana la livrarea alcoolului şi a distilatelor cãtre secţiile de prelucrare sau cãtre terţi, toate documentele întocmite, inclusiv documentele fiscale speciale, vor fi prezentate în mod obligatoriu supraveghetorului fiscal desemnat, pentru a fi vizate de acesta. ART. 9 (1) Desigilarea aparatelor şi a pieselor de pe tot fluxul tehnologic se face numai în baza unei solicitãri scrise, justificate, din partea producãtorului de alcool şi de distilate sau în situaţii de avarie. (2) Cererea de desigilare se transmite supraveghetorului fiscal cu cel puţin 3 zile înainte de termenul stabilit pentru efectuarea operaţiunii propriu-zise, care va proceda la desigilare. La desigilare supraveghetorul fiscal întocmeşte un proces-verbal de desigilare. În procesul-verbal se vor consemna data şi ora desigilarii, cantitatea de alcool şi de distilate - în litri şi în grade - înregistratã de contoare la momentul desigilarii, precum şi stocul de alcool şi de distilate, pe sortimente, aflate în rezervoare şi în recipiente. (3) Se interzice producãtorilor deteriorarea sigiliilor aplicate de cãtre supraveghetorul fiscal. În cazul în care sigiliul este deteriorat accidental sau în caz de avarie, producãtorul este obligat sa solicite prezenta supraveghetorului fiscal pentru constatarea cazurilor deteriorarii accidentale a sigiliului sau a avariei. (4) Dacã producãtorul constata un incident sau o disfunctie în funcţionarea unui contor, acesta trebuie sa facã imediat o declaraţie supraveghetorului fiscal, care va fi consemnatã într-un registru special destinat acestui scop, procedându-se imediat la remedierea defectiunii. Totodatã producãtorul va solicita prezenta agentului economic autorizat de Biroul Roman de Metrologie Legalã, pentru activitãţi de reparaţii ale mijloacelor de mãsurare din categoria respectiva, în vederea desigilarii mijloacelor de mãsurare, a repunerii lor în stare de funcţionare şi a resigilarii. (5) Contoarele defecte pot fi înlocuite sub supraveghere metrologica cu alte contoare de rezerva, cu specificarea, într-un proces-verbal de înlocuire întocmit de supraveghetorul fiscal, a indicilor de la care se reia activitatea. (6) Dacã timpul de remediere a contoarelor depãşeşte 24 de ore, se suspenda activitatea de producţie a alcoolului şi a distilatelor. Instalaţiile respective vor fi sigilate. (7) Suspendarea se face în baza unui proces-verbal de suspendare, încheiat în 3 exemplare, de cãtre supraveghetorul fiscal, în prezenta reprezentantului legal al agentului economic în cauza. (8) În procesul-verbal încheiat se vor mentiona cauzele accidentului sau ale avariei care a generat întreruperea activitãţii, data şi ora întreruperii acesteia, stocul de alcool şi de distilate existent la acea data şi indicii înregistraţi de contoare în momentul suspendãrii activitãţii. (9) Originalul procesului-verbal de desigilare sau de suspendare, dupã caz, se depune la direcţia generalã a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 24 de ore de la încheierea acestuia. Al doilea exemplar al procesului-verbal rãmâne la agentul economic, iar exemplarul al treilea se pãstreazã de cãtre supraveghetorul fiscal. (10) Reluarea activitãţii dupã desigilarea instalaţiilor respective se va face în baza unei declaraţii de remediere a defectiunii, întocmitã de agentul economic şi vizata de supraveghetorul fiscal, însoţitã de un aviz eliberat de specialistul care a efectuat remedierea. Supraveghetorul fiscal va proceda la sigilarea întregului flux tehnologic. SECŢIUNEA a 2-a Sistemul de supraveghere a circulaţiei alcoolului şi a distilatelor în vrac ART. 10 (1) Toate cisternele şi recipientele prin care se vor transporta cantitãţile de alcool şi de distilate livrate de agenţii economici producãtori vor purta sigiliul supraveghetorului fiscal şi vor fi însoţite de documentul de supraveghere fiscalã, conform modelului prezentat în anexa nr. 2. (2) Documentele de supraveghere fiscalã se gestioneazã şi se completeazã de supraveghetorii fiscali în 4 exemplare. Primul exemplar va fi transmis direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea agentul economic producãtor. Exemplarul al doilea va fi transmis direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea beneficiarul cantitãţii de alcool şi de distilate. Exemplarul al treilea al documentului de supraveghere fiscalã rãmâne la agentul economic beneficiar şi va însoţi transportul de alcool şi de distilate pana la destinaţia finala, iar exemplarul al patrulea rãmâne la supraveghetorul fiscal. (3) Datele înscrise în documentul de supraveghere fiscalã vor fi trecute de supraveghetorul fiscal în Registrul supraveghetorului fiscal. Lunar supraveghetorul fiscal va verifica corespondenta dintre datele privind cantitãţile de alcool şi de distilate livrate, înscrise în Registrul supraveghetorului fiscal, şi datele înscrise de agentul economic în Situaţia privind modul de valorificare prin vânzare sau prelucrare a alcoolului şi a distilatelor, pe care acesta este obligat sa o transmitã organului fiscal, potrivit prezentei legi. (4) Supraveghetorul fiscal va comunica zilnic direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea agentul economic producãtor orice cantitate de alcool şi de distilate livrata în vrac. (5) Supraveghetorul fiscal care a procedat la sigilarea cisternelor sau a recipientelor de transport al alcoolului şi al distilatelor în vrac va comunica în aceeaşi zi direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea beneficiarul alcoolului sau al distilatelor data plecãrii transportului de alcool şi de distilate, numãrul de înmatriculare al mijlocului de transport, cantitatea expediatã şi data aproximativã a sosirii acestuia. (6) La sosirea efectivã a alcoolului şi a distilatelor la destinaţie agentul economic beneficiar este obligat sa solicite direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea desemnarea unui supraveghetor fiscal care, în maximum 24 de ore, va efectua verificarea documentelor de transport şi a datelor înscrise în documentul de supraveghere fiscalã, dupã care va proceda la desigilarea cisternelor sau a recipientelor. ART. 11 (1) În cazul unitãţilor care funcţioneazã în sistem integrat, toate cisternele şi recipientele prin care se transfera cantitãţile de alcool şi de distilate vor purta sigiliul supraveghetorului fiscal. Toate transferurile cantitãţilor de alcool şi de distilate vor fi însoţite de documentul de supraveghere fiscalã, conform modelului prezentat în anexa nr. 3. (2) În cazul în care transferul cantitãţilor de alcool şi de distilate se efectueazã de la secţiile de fabricaţie a acestora la secţiile de prelucrare şi imbuteliere, aflate în aceeaşi incinta, supraveghetorul fiscal va întocmi documentul de supraveghere fiscalã în 3 exemplare, dintre care primul exemplar va rãmâne la supraveghetorul fiscal, al doilea exemplar rãmâne la agentul economic, iar al treilea exemplar va fi transmis organului fiscal în a cãrui raza teritorialã se afla agentul economic producãtor. (3) În situaţia în care secţiile de prelucrare a alcoolului şi a distilatelor nu se afla în aceeaşi incinta cu secţiile de fabricaţie, documentul de supraveghere prevãzut la alin. (1) se va întocmi în 4 exemplare, al patrulea exemplar fiind cel care însoţeşte transportul şi rãmâne la secţia prelucratoare. La sosirea efectivã a transportului se procedeazã conform prevederilor art. 10 alin. (6). (4) Datele înscrise în documentul de supraveghere fiscalã vor fi trecute de supraveghetorii fiscali în Registrul supraveghetorului fiscal. ART. 12 (1) Alcoolul etilic rafinat şi distilatele livrate agenţilor economici, utilizatori legali, trebuie sa se încadreze în prevederile standardelor legale în vigoare şi ale normelor Ministerului Sãnãtãţii şi Familiei. Fiecare livrare va fi însoţitã de buletine de analiza, completate conform standardelor legale în vigoare, eliberate de laboratorul propriu al producãtorului, dacã acesta a fost agreat, sau emise de alte laboratoare autorizate. Buletinele de analiza vor cuprinde cel puţin 7 parametri fizico-chimici prevãzuţi de standardele legale în vigoare. (2) Agenţii economici producãtori de alcool şi de distilate sunt rãspunzãtori de calitatea alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor utilizate ca materie prima sau livrate ca atare altor agenţi economici beneficiari. ART. 13 (1) Livrarea alcoolului şi a distilatelor se va face direct de la agentul economic producãtor sau importator cãtre agenţii economici utilizatori legali, potrivit reglementãrilor legale în vigoare. (2) Livrarea alcoolului etilic rafinat, precum şi a distilatelor în vrac cãtre agenţii economici producãtori de bãuturi alcoolice distilate, care nu deţin documente de atestare a dreptului de comercializare în calitate de producãtori de astfel de produse, este interzisã. (3) Producãtorii şi importatorii pot livra în vrac alcool etilic rafinat sau distilate, în vederea prelucrãrii lor în bãuturi alcoolice distilate sau pentru imbuteliere, numai agenţilor economici posesori de licenta pentru atestarea dreptului de marcare. În acest scop fiecare copie de pe facturile de vânzare va fi însoţitã de o copie de pe licenta de atestare a dreptului de marcare detinuta de agenţii economici beneficiari. (4) Agenţii economici producãtori şi importatori pot livra alcool în vrac, pentru consum, direct spitalelor, farmaciilor şi agenţilor economici utilizatori legali de alcool, alţii decât producãtorii de bãuturi alcoolice distilate. (5) Alcoolul etilic tehnic îmbuteliat poate fi comercializat numai de cãtre agenţii economici producãtori legali autorizaţi şi numai sub forma de alcool etilic tehnic denaturat, conform standardelor legale în vigoare. (6) Comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie prima a alcoolului etilic cu concentraţie alcoolicã sub 95,5% în volum pentru fabricarea bãuturilor alcoolice distilate este interzisã. (7) Producţia de alcool sanitar de cãtre agenţii economici, alţii decât producãtorii de alcool etilic rafinat legal autorizaţi, este interzisã. (8) Comercializarea pe piata interna a alcoolului sanitar în vrac este interzisã. (9) Se interzice fabricarea alcoolului sanitar din alte materii prime decât alcoolul etilic rafinat. (10) Se interzice utilizarea alcoolului etilic de sinteza ca materie prima pentru fabricarea bãuturilor alcoolice de orice fel. CAP. 2 Sistemul de supraveghere pentru tuica, rachiuri naturale şi vinuri ART. 14 Potrivit prezentei legi, în grupa rachiurilor naturale sunt cuprinse: rachiurile din fructe, rachiul din vin, rachiurile din drojdie de vin şi rachiurile din tescovina. ART. 15 (1) Fabricarea tuicii şi a rachiurilor naturale se poate efectua numai prin: a) distilerii legal autorizate; b) cazane industriale legal autorizate; c) cazane individuale cu o capacitate minima de 100 litri, aparţinând deţinãtorilor legali autorizaţi. (2) Comercializarea în vrac a tuicii şi a rachiurilor naturale de cãtre agenţii economici este interzisã, cu excepţia cazurilor în care producãtorii livreaza direct aceste produse cãtre alţi agenţi economici legal autorizaţi sa imbutelieze produsele respective sau sa le comercializeze în sistem de alimentaţie publica ori direct cãtre magazine specializate pentru produse alimentare, cu respectarea legislaţiei în vigoare. ART. 16 (1) Pentru înregistrarea anuala a tuturor producãtorilor de tuica şi rachiuri naturale, precum şi a capacitãţilor de producţie ale acestora, agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate - care produc tuica şi rachiuri naturale vor întocmi şi vor depune în perioada 1 decembrie-31 decembrie a fiecãrui an, la organele fiscale teritoriale în a cãror raza îşi desfãşoarã activitatea, declaraţia privind capacitatile de producţie ale instalaţiilor deţinute, tipul instalaţiilor, precum şi nivelul producţiei de tuica şi rachiuri naturale estimat a se realiza în anul imediat urmãtor. (2) Modelul declaraţiei este prezentat în anexa nr. 4. ART. 17 (1) În vederea înregistrãrii corecte a producţiei de tuica şi de rachiuri naturale fiecare agent economic deţinãtor de distilerii şi cazane industriale este obligat sa se doteze cu mijloace de mãsurare volumetrica, denumite în continuare contoare, avizate de Biroul Roman de Metrologie Legalã, precum şi cu mijloace legale de mãsurare a concentratiei alcoolice a materiei prime şi a produselor rezultate din prelucrarea acestora. (2) Cazanele individuale ale producãtorilor de tuica şi rachiuri naturale vor fi litrate şi vor fi dotate cu vase litrate de organele abilitate de Biroul Roman de Metrologie Legalã, precum şi cu mijloace de mãsurare legalã a concentratiei alcoolice a produselor obţinute. ART. 18 (1) Pentru controlul cantitãţilor de tuica şi rachiuri naturale pe perioada de nefunctionare distileriile şi celelalte instalaţii de fabricaţie deţinute de agenţii economici vor fi sigilate de cãtre organele fiscale teritoriale. (2) Dupã primirea materiei prime în vederea distilarii deţinãtorii de astfel de instalaţii vor solicita, în scris, organului fiscal teritorial desigilarea acestora. Data şi ora desigilarii, precum şi cantitãţile şi tipurile de materie prima ce urmeazã a se prelucra se vor consemna într-un registru de fabricaţie, care va fi numerotat, vizat de organul fiscal şi pãstrat la producãtor. În acelaşi timp organul fiscal va consemna aceleaşi date într-un proces-verbal. (3) Desigilarea va fi solicitatã în condiţiile în care agentul economic deţinãtor de astfel de instalaţii are în stoc materie prima pentru utilizarea capacitãţilor de producţie pentru minimum 10 zile, procesul de producţie fiind obligatoriu sa se desfãşoare în mod continuu pana la terminarea materiei prime. (4) În momentul desigilarii cazanelor reprezentantul organului fiscal va verifica, prin probe de producţie, timpii de fabricaţie şi randamentul în alcool pentru fiecare tip de materie prima, stabilind numãrul de fierberi în 24 de ore şi întocmind un proces-verbal de constatare. (5) Timpii de funcţionare a cazanului şi randamentele stabilite vor fi utilizate pentru evidentierea producţiei în registrul de fabricaţie. (6) În vederea opririi instalaţiilor producãtorul va anunta organul fiscal teritorial pentru resigilarea acestora cu doua zile înaintea opririi producţiei. (7) Dacã nu se solicita resigilarea cazanelor sau a celorlalte instalaţii în momentul opririi acestora, se considera ca producţia a continuat pe toatã perioada trecutã de la desigilare. (8) Momentul sigilarii va fi menţionat în registrul de fabricaţie, intocmindu-se, de asemenea, un proces-verbal în care se va preciza cantitatea de producţie realizatã de la data desigilarii. ART. 19 Comercializarea în vrac a vinului de cãtre agenţii economici este interzisã, cu excepţia cazurilor în care aceştia livreaza direct acest produs cãtre alţi agenţi economici legal autorizaţi sa prelucreze, sa imbutelieze sau sa comercializeze vinul în sistem de alimentaţie publica ori direct cãtre magazine specializate pentru produse alimentare, cu respectarea legislaţiei în vigoare. CAP. 3 Sistemul de supraveghere a producţiei şi a circulaţiei bãuturilor alcoolice distilate ART. 20 Intra sub incidenta regimului de supraveghere bãuturile alcoolice distilate obţinute din alcool etilic rafinat sau din distilate de origine agricolã, altele decât tuica şi rachiurile naturale. ART. 21 (1) Pentru înregistrarea anuala a tuturor producãtorilor de bãuturi alcoolice distilate, precum şi a capacitãţilor de producţie ale acestora, agenţii economici producãtori de bãuturi alcoolice distilate vor întocmi şi vor depune în perioada 1 decembrie-31 decembrie a fiecãrui an, la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cãror raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea, declaraţia privind capacitatile de producţie ale instalaţiilor deţinute, precum şi nivelul producţiei de bãuturi alcoolice distilate ce se estimeaza a se realiza în anul imediat urmãtor. Modelul Declaraţiei privind capacitatile de producţie pentru bãuturi alcoolice distilate este prezentat în anexa nr. 5. (2) Intenţia de a realiza noi capacitãţi de producţie de bãuturi alcoolice distilate, precum şi de a creste capacitatile de producţie deja existente va fi declarata la Ministerul Finanţelor Publice, în vederea notificãrii. (3) Modificarea efectivã a capacitãţilor de producţie iniţial declarate şi, respectiv, realizarea efectivã de noi capacitãţi de producţie de bãuturi alcoolice distilate se comunica de cãtre agentul economic producãtor, în termen de 30 de zile de la producerea acestora, direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Aceasta perioada reprezintã şi perioada maxima admisã de producţie în regim de probe tehnologice. ART. 22 (1) Toţi agenţii economici producãtori de bãuturi alcoolice distilate vor inventaria, la sfârşitul fiecãrei luni, atât cantitãţile de materii prime, semifabricate, cat şi cantitãţile de produse finite, aflate în stoc. (2) Listele de inventariere prevãzute la alin. (1) vor fi întocmite în doua exemplare şi vor cuprinde în mod obligatoriu date privind denumirea sortimentului, cantitatea şi concentratia alcoolicã a acestuia. (3) Un exemplar al listelor de inventariere, vizat de conducerea agentului economic, se va transmite pana la data de 10 a lunii urmãtoare direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea agentul economic producãtor, iar al doilea exemplar se va pãstra de agentul economic. ART. 23 Comercializarea şi circulaţia bãuturilor alcoolice distilate în vrac, obţinute din producţia interna sau provenite din import, între agenţii economici, indiferent de calitatea acestora, sunt interzise. ART. 24 Utilizarea bãuturilor alcoolice distilate ca materie prima pentru fabricarea altor bãuturi alcoolice este interzisã. CAP. 4 Sistemul de supraveghere a importurilor de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate în vrac ART. 25 Alcoolul, distilatele şi bãuturile alcoolice distilate pot fi importate în vrac numai pe baza de contracte încheiate direct cu producãtorii externi sau cu reprezentanţii acestora şi numai în scopul prelucrãrii sau al imbutelierii directe de cãtre agentul economic importator legal autorizat. ART. 26 (1) La intrarea în ţara a alcoolului în vrac, indiferent de natura acestuia, a distilatelor în vrac, precum şi a bãuturilor alcoolice distilate în vrac, organele vamale de frontiera, dupã efectuarea formalitãţilor de vamuire, vor aplica pe fiecare cisterna şi recipient un sigiliu special cu însemnele autoritãţii vamale, desigilarea fiind interzisã pana la destinaţia finala a acestora. (2) În momentul efectuãrii operaţiunii de vamuire se va preleva în mod obligatoriu o proba din fiecare cisterna sau recipient, în scopul verificãrii autenticitatii datelor înscrise în documentele insotitoare, respectiv factura şi certificatele de analize fizico-chimice. (3) Prelevarea probei se face de cãtre delegatul laboratorului agreat de Direcţia Generalã a Vamilor sa efectueze expertize în vederea identificarii mãrfurilor. (4) Prelevarea probei se face în prezenta autoritãţii vamale, a delegatului permanent în vama din partea Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi a agentului economic importator. Dacã importatorul depune o declaraţie ca nu este interesat sa participe la prelevare, operaţiunea respectiva se poate face în lipsa acestuia. (5) Operaţiunea de prelevare a probelor se efectueazã în conformitate cu normele româneşti în vigoare privind esantionarea, analiza şi inspecţia unui lot de produse de cãtre delegatul laboratorului agreat. (6) Din proba prelevata se vor constitui 3 esantioane identice, dintre care unul este destinat laboratorului, altul autoritãţii vamale, iar al treilea importatorului. (7) Esantioanele vor fi etichetate şi vor fi sigilate de cãtre autoritatea vamalã. (8) Transmiterea esantioanelor prelevate cãtre laboratoare se efectueazã prin grija şi sub responsabilitatea delegatului laboratorului agreat. (9) Operaţiunea de prelevare se încheie prin întocmirea unui proces-verbal de prelevare, conform modelului prezentat în anexa nr. 6. (10) Rezultatele expertizei vor fi consemnate în certificate de expertiza de cãtre laboratorul agreat. (11) Analiza produselor se face pe cheltuiala agenţilor economici importatori şi are ca scop determinarea concentratiei alcoolice şi a calitãţilor reale comparativ cu cele înscrise în documentele insotitoare, pentru corecta evaluare a accizelor datorate şi a calitãţii produsului. (12) Termenul de efectuare a analizelor va fi, dupã caz: a) pe loc, în cazul produselor fãrã conţinut de zahãr; b) în 24 de ore de la prelevarea probei, în cazul produselor cu conţinut de zahãr. (13) Termenul obligatoriu de pãstrare a esantioanelor este de un an. (14) Prevederile alin. (2) se aplica şi cantitãţilor de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate în vrac, aduse în regim de import temporar. (15) Cantitãţile de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate în vrac provenite din import vor fi sigilate de cãtre organul vamal de frontiera şi în situaţia în care marfa este tranzitata cãtre o vama de interior în vederea efectuãrii operaţiunii vamale de import. Marfa astfel sigilatã, împreunã cu documentul de însoţire a mãrfii eliberat de autoritatea vamalã de frontiera, conform modelului prezentat în anexa nr. 7, în care se menţioneazã cantitatea de alcool, de distilate sau de bãuturi alcoolice distilate importata, are liber de circulaţie pana la punctul vamal unde au loc operaţiunea vamalã de import şi prelevarea de probe, conform prevederilor alin. (2). (16) În toate cazurile, la determinarile efectuate pe baza analizelor de laborator abaterea admisã este de ±0,3 grade volum. (17) Desigilarea cisternelor şi a recipientelor de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate în vrac provenite din import, ajunse la destinaţia finala, se va face în prezenta unui reprezentant al organului fiscal, desemnat la solicitarea scrisã a importatorilor. (18) Importatorul are obligaţia sa evidentieze într-un registru special, conform modelului prezentat în anexa nr. 8, vizat de reprezentantul organului fiscal în a cãrui raza teritorialã îşi desfãşoarã activitatea, toate cantitãţile de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate în vrac - în litri şi în grade - pe tipuri de produs şi pe destinaţii ale acestora. (19) Lunar, pana la data de 25 a lunii urmãtoare, Direcţia Generalã a Vamilor va comunica Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia generalã a tehnologiei informatiei situaţia importurilor de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate în vrac, din care sa rezulte denumirea agenţilor economici importatori, datele de identificare a acestora şi cantitãţile importate. CAP. 5 Dispoziţii comune de supraveghere aplicate producţiei şi importului de alcool, distilate şi bãuturi alcoolice distilate ART. 27 (1) Lunar, pana la data de 15 a fiecãrei luni pentru luna precedenta, producãtorii interni şi importatorii de alcool şi distilate vor depune la organele fiscale teritoriale o situaţie conţinând informaţii privind modul de valorificare a acestor produse prin vânzare sau prelucrare, şi anume: destinaţia, denumirea şi adresa beneficiarului, numãrul şi data facturii, cantitãţile, preţul unitar şi valoarea totalã, din care valoarea accizei, conform modelului prezentat în anexa nr. 9. Aceasta situaţie va fi însoţitã în mod obligatoriu de un exemplar al listelor de inventar întocmite pentru stocurile de materii prime şi produse finite înregistrate la sfârşitul lunii. Listele de inventar se întocmesc în doua exemplare şi vor fi vizate de conducerea agentului economic şi de supraveghetorul fiscal. Al doilea exemplar se pãstreazã de agentul economic. (2) Lunar, pana în ultima zi a lunii pentru luna precedenta, organele fiscale teritoriale vor transmite Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia generalã a tehnologiei informatiei situaţia centralizatoare pentru fiecare judeţ privind modul de valorificare a alcoolului şi a distilatelor, conform modelului prezentat în anexa nr. 10. (3) Organele fiscale teritoriale vor efectua periodic, atât la agenţii economici producãtori interni şi importatori de alcool şi distilate, cat şi la beneficiarii acestora, verificarea realitãţii datelor înscrise în situaţiile prezentate. Se vor urmãri cu precãdere destinaţia data alcoolului şi distilatelor de cãtre agenţii economici cumpãrãtori şi identificarea eventualelor cazuri de deturnare a destinaţiei iniţiale date acestora. ART. 28 (1) Pentru alcool, distilate şi bãuturi alcoolice distilate se vor stabili preţuri minime, care se vor practica pentru comercializarea acestora pe piata interna. (2) Preţul minim va cuprinde în mod obigatoriu preţul de producţie şi acciza legalã aferentã, dupã caz. (3) Preţurile minime vor fi stabilite de cãtre asociaţiile patronale ale producãtorilor de alcool şi bãuturi alcoolice distilate legal înfiinţate, existente în România, şi vor fi consemnate într-un protocol semnat de reprezentanţii acestor asociaţii. O copie de pe acest protocol şi listele cuprinzând preţurile astfel stabilite vor fi comunicate Ministerului Finanţelor Publice şi vor fi publicate, prin grija celor care le-au stabilit, în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu minimum 5 zile înainte de data intrãrii în vigoare a acestor preţuri. (4) Produsele, inclusiv cele în vrac, pentru care s-au stabilit preţuri minime nu pot fi comercializate pe piata interna la preţuri mai mici decât preţurile minime publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Ori de câte ori se intenţioneazã modificarea preţurilor minime stabilite asociaţiile patronale ale producãtorilor de alcool şi bãuturi alcoolice au obligaţia sa notifice noile preţuri, indiferent dacã modificarea intervine la unul sau mai multe produse. Notificarea preţurilor se face în condiţiile prevãzute la alin. (3). (6) Toţi agenţii economici autorizaţi sa comercializeze produse pentru care s-au declarat preţuri minime sunt obligaţi sa afiseze permanent, în locuri vizibile, lista cuprinzând preţurile minime în vigoare pentru toate produsele pe care le comercializeazã. CAP. 6 Sistemul de supraveghere fiscalã a producţiei de bere ART. 29 (1) În vederea înregistrãrii producţiei de bere obţinute fiecare agent economic producãtor este obligat: a) sa înregistreze producţia de bere rezultatã la finele procesului tehnologic, prin aparatura adecvatã de mãsurare a butoaielor, sticlelor, navetelor, paletilor sau a berii filtrate la vasele de depozitare, şi sa înscrie aceste date în rapoartele de producţie şi gestionare, cu specificarea capacitãţii ambalajelor şi a cantitãţii de bere, exprimatã în litri; b) sa determine concentratia zaharometrica a berii, conform standardelor în vigoare privind determinarea concentratiei exprimate în grade Plato a berii, elaborate de Asociaţia de Standardizare din România, şi sa elibereze buletine de analize fizico-chimice. (2) Toate livrãrile de bere din producţia interna vor fi însoţite de certificate de calitate care sa conţinã şi datele de identificare a standardului dupã care a fost fabricat sortimentul livrat. (3) La verificarea realitãţii concentratiei zaharometrice a sortimentelor de bere se va avea în vedere concentratia înscrisã în specificaţia tehnica interna, elaborata pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment. TITLUL II Regimul de autorizare a agenţilor economici care produc, importa şi/sau comercializeazã produse supuse accizelor ART. 30 (1) Intra sub incidenta regimului de autorizare agenţii economici care produc şi importa, pentru prelucrare şi/sau comercializare, urmãtoarele grupe de produse: a) alcool etilic rafinat, distilate şi bãuturi, asa cum sunt definite în legislaţia care reglementeazã regimul accizelor; b) produse din tutun; c) cafea, cafea cu inlocuitori, cafea solubila, inclusiv amestecuri cu cafea solubila. (2) Intra, de asemenea, sub incidenta regimului de autorizare agenţii economici care comercializeazã, în sistem angro sau de alimentaţie publica, produse supuse autorizãrii. ART. 31 (1) Agenţii economici producãtori care îşi desfãşoarã activitatea în sistem integrat se vor autoriza, atât în calitate de producãtor de alcool etilic rafinat şi distilate, cat şi în calitate de producãtor de bãuturi alcoolice distilate, cu plata taxei de autorizare aferente fiecãrei activitãţi în parte. (2) Acelaşi regim prevãzut la alin. (1) se aplica şi agenţilor economici importatori de produse supuse autorizãrii, pe care le prelucreaza în vederea obţinerii altor produse supuse autorizãrii. ART. 32 Agenţii economici prevãzuţi la art. 30 îşi pot desfasura activitatea numai în baza autorizaţiei emise de: a) Ministerul Finanţelor Publice, în cazul agenţilor economici producãtori şi importatori de alcool etilic rafinat, distilate şi bãuturi alcoolice distilate, cu excepţia tuicii şi a rachiurilor naturale, altele decât rachiul de vin; b) direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul: - agenţilor economici producãtori interni şi importatori de bãuturi, altele decât cele prevãzute la lit. a), de produse din tutun şi de cafea; - agenţilor economici comercianţi în sistem angro de bãuturi imbuteliate, de produse din tutun şi de cafea; - agenţilor economici comercianţi în sistem de alimentaţie publica de bãuturi, de produse din tutun şi de cafea. ART. 33 (1) Autorizaţiile se emit în baza unei cereri însoţite de urmãtoarele documente: a) certificatul de înregistrare ca agent economic, eliberat potrivit reglementãrilor legale în vigoare; b) statutul sau actul constitutiv, care sa cuprindã în obiectul de activitate producţia, importul şi/sau comercializarea de produse supuse autorizãrii; c) cazierele judiciare ale administratorilor şi/sau directorilor executivi; d) certificatul de atestare fiscalã, eliberat de organul fiscal teritorial, din care sa rezulte ca agentul economic nu înregistreazã obligaţii restante fata de bugetul de stat; e) agenţii economici producãtori de alcool şi de distilate, precum şi agenţii economici producãtori de bãuturi alcoolice distilate, care achiziţioneazã instalaţiile de fabricaţie sau anumite pãrţi din acestea de la alţi agenţi economici producãtori de alcool, distilate sau bãuturi alcoolice distilate, sunt obligaţi sa prezinte propriul certificat de atestare fiscalã şi o copie de pe certificatul de atestare fiscalã al agentului economic vânzãtor al instalaţiei sau al revanzatorilor, în cazul în care în cursul aceluiaşi an instalaţiile au fost vândute de mai multe ori, din care sa rezulte ca aceştia nu au la bugetul de stat obligaţii restante reprezentând accize; f) declaraţia solicitantului privind sediul social, filialele, sucursalele, punctele de lucru, spaţiile de depozitare şi orice alte locuri unde îşi desfãşoarã activitatea, precum şi adresele acestora. În cazul agenţilor economici producãtori de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate declaraţia va fi însoţitã şi de documentele care atesta dreptul de proprietate asupra clãdirilor, precum şi dreptul de proprietate sau concesiune asupra terenului; g) adeverinta eliberata de organul fiscal teritorial, în cazul producãtorilor interni de alcool, distilate şi bãuturi alcoolice distilate, altele decât tuica şi rachiuri naturale, din care sa rezulte deţinerea în proprietate a capacitãţilor de producţie, precum şi a celorlalte construcţii anexe: depozite de materii prime, bazine pentru plamezi, rezervoare de depozitare şi de pãstrare a produselor obţinute; h) licenta de fabricaţie, emisã de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, în cazul agenţilor economici producãtori interni; i) copii de pe certificatele privind dotarea cu mijloace de mãsurare a producţiei, eliberate de organele teritoriale ale Biroului Roman de Metrologie Legalã, care, în cazul agenţilor economici producãtori de alcool şi distilate, vor fi vizate de cãtre supraveghetorii fiscali; j) contractele de import încheiate direct cu producãtorii externi sau cu reprezentanţii acestora, în cazul agenţilor economici importatori, însoţite de copii legalizate de pe certificatele care atesta deţinerea marcii de produs din ţara de origine; k) contractele de vânzare-cumpãrare încheiate direct între agenţii economici, producãtori interni sau importatori de alcool şi distilate, şi agenţii economici, producãtori interni de bãuturi alcoolice distilate. Orice reziliere a acestor contracte sau încheierea de noi contracte va fi adusã la cunostinta organului emitent al autorizaţiilor; l) licenta pentru atestarea dreptului de marcare, în cazul agenţilor economici producãtori interni şi importatori de produse supuse marcarii; m) declaraţia privind capacitatile de producţie pentru alcool şi/sau distilate; n) lista sortimentelor de bãuturi alcoolice distilate pentru care se solicita autorizaţie, avizatã de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor ca fiind în conformitate cu prevederile legale care reglementeazã denumirile atribuite acestor produse. (2) Documentele vor fi prezentate în copie, însoţite de original pentru conformitate. (3) În cazuri justificate comisiile instituite potrivit prevederilor prezentei legi au dreptul sa solicite şi alte documente necesare soluţionãrii cererilor privind eliberarea autorizaţiilor, inclusiv documente de identificare a actionarilor societãţilor comerciale şi a persoanelor împuternicite sa desfãşoare activitãţi în numele agenţilor economici respectivi. ART. 34 Emiterea autorizaţiilor se efectueazã în baza deciziilor unor comisii instituite la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, prin ordin al ministrului finanţelor publice, iar la nivelul fiecãrei direcţii generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin ordin al directorului general. ART. 35 Autorizaţiile emise au o valabilitate de 12 luni de la data înscrisã pe formularul de autorizaţie ca data de eliberare a acesteia. ART. 36 (1) Autorizaţiile se emit de organele cu competenta în acest sens, cu percepere de taxe, şi se elibereazã în termen de maximum 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete. (2) Taxele de autorizare se fac venit la bugetul de stat, cuantumul acestora fiind prevãzut în anexa nr. 11. (3) Taxele de autorizare se datoreazã anticipat, dovada achitãrii acestora prezentându-se la data ridicãrii autorizaţiei. ART. 37 (1) Autorizaţiile se emit de organele care au competenta în acest sens, pentru fiecare loc de desfãşurare a activitãţii. (2) Agenţii economici producãtori de alcool şi distilate datoreazã taxe de autorizare pentru fiecare loc de desfãşurare a activitãţii, în funcţie de capacitatea de producţie instalata. ART. 38 Agenţii economici nu vor fi autorizaţi în situaţia în care: a) înregistreazã obligaţii fiscale restante fata de bugetul de stat. Nu se considera obligaţii fiscale restante fata de bugetul de stat sumele pentru care agenţii economici au obţinut înlesniri la plata acestora, potrivit reglementãrilor legale; b) administratorul şi/sau directorul executiv al agentului economic care solicita autorizare a suferit condamnãri pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi; c) administratorul şi/sau directorul executiv este funcţionar public sau ocupa o alta funcţie incompatibilã cu funcţia de gestionar sau de administrator; d) utilajele ori instalatia de producere a alcoolului, a distilatelor sau a bãuturilor alcoolice distilate provine, direct sau indirect, de la agenţi economici care înregistreazã datorii fiscale restante reprezentând accize; e) utilajele ori instalatia de producere a alcoolului, a distilatelor sau a bãuturilor alcoolice distilate provine de la agenţi economici ce nu pot fi identificati şi verificaţi de organele de control, pentru a se stabili realitatea şi legalitatea tranzacţiei, precum şi obligaţiile fiscale generate de aceasta. ART. 39 (1) Orice modificare adusã datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiilor, conform art. 33, va fi adusã la cunostinta organului emitent al acestora de cãtre agenţii economici în cauza, în termen de 15 zile de la data înregistrãrii modificãrii. (2) Cesionarea sau înstrãinarea sub orice alta forma a acţiunilor, a pãrţilor sociale sau a activelor fixe ale societãţii comerciale autorizate conform prevederilor prezentei legi va fi adusã la cunostinta organului emitent al autorizaţiilor cu cel puţin 60 de zile înainte de realizarea acestei operaţiuni, în vederea efectuãrii controlului financiar-fiscal. (3) Cesionarea sau înstrãinarea sub orice alta forma a acţiunilor, a pãrţilor sociale sau a activelor fixe ale societãţii comerciale autorizate se va putea face numai dupã ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligaţiile fiscale sau dupã ce persoana care urmeazã sa preia societatea comercialã a confirmat posibilitatea plãţii tuturor debitelor cãtre bugetul de stat, prin depunerea unei scrisori de garanţie bancarã. ART. 40 (1) Agenţii economici autorizaţi în calitate de producãtori de alcool etilic rafinat, de distilate şi/sau de bãuturi alcoolice distilate, care îşi schimba sediul activitãţii de producţie, vor solicita eliberarea unei noi autorizaţii, cu plata taxei aferente. Nedetinerea autorizaţiei pentru noua adresa presupune ca activitatea desfasurata în acel loc este neautorizata. (2) În situaţia în care agenţii economici autorizaţi îşi schimba sediul social sau denumirea societãţii, fãrã schimbarea proprietarilor majoritari, aceştia au obligaţia sa solicite eliberarea unei noi autorizaţii. Eliberarea acestei autorizaţii se face fãrã plata taxelor de autorizare. ART. 41 (1) Agenţii economici care obţin licenţe de fabricaţie pentru produse supuse autorizãrii, eliberate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pãdurilor, pot desfasura activitate de producţie în regim de probe tehnologice, fãrã autorizaţie, timp de maximum 30 de zile de la obţinerea licenţei de fabricaţie. (2) Pentru alcool etilic rafinat şi distilate producţia în regim de probe tehnologice se va desfasura numai sub supraveghere fiscalã. (3) Comercializarea sau utilizarea produselor supuse autorizãrii, rezultate în urma probelor tehnologice, ca materie prima la realizarea altor produse supuse autorizãrii nu se poate efectua pana la obţinerea autorizaţiei. ART. 42 (1) Comercializarea de produse supuse autorizãrii, ca urmare a achiziţionãrii de bunuri confiscate şi devenite proprietatea statului de la Ministerul Finanţelor Publice, se poate efectua numai de cãtre agenţii economici legal autorizaţi. (2) Produsele supuse autorizãrii ce fac obiectul valorificãrii în cadrul procedurii de executare silitã pot fi achiziţionate şi comercializate numai de cãtre agenţii economici legal autorizaţi. ART. 43 Nu intra sub incidenta regimului de autorizare: a) produsele supuse autorizãrii, comercializate în zonele libere, precum şi în magazinele autorizate, potrivit legii, sa comercializeze mãrfuri în regim duty-free; b) bãuturile slab alcoolizate, cu o concentraţie alcoolicã sub 1,2% în volum; c) aromele şi esentele alimentare cu o concentraţie alcoolicã sub 1,2% în volum, care nu pot fi consumate ca atare, fiind utilizate la prepararea produselor alimentare; d) produsele supuse autorizãrii, comercializate pentru consum în mijloacele de transport terestre, navale şi aeriene; e) importul, cu destinaţie exclusiva pentru producţia de medicamente, al alcoolului etilic cu o concentraţie alcoolicã de peste 99% în volum, în cantitãţi limitate, aprobate de Ministerul Finanţelor Publice. ART. 44 Agenţii economici care, printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitiva şi irevocabilã, intra în posesia unor produse supuse autorizãrii pot utiliza sau valorifica produsele respective numai cu aprobarea prealabilã a Ministerului Finanţelor Publice. ART. 45 (1) Agenţii economici cãrora le-a fost anulatã autorizaţia şi care deţin stocuri de produse la data anulãrii autorizaţiei pot valorifica produsele respective numai cu acordul Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, cu acordul Ministerul Finanţelor Publice, poate fi finalizatã şi apoi valorificatã şi materia prima aflatã, la data anulãrii autorizaţiei, în stadiu de producţie neterminatã. (2) În situaţia în care agenţii economici înregistreazã obligaţii restante fata de bugetul de stat, organele competente, în cadrul procedurii de executare silitã, potrivit legii, pot valorifica stocurile de produse supuse autorizãrii, precum şi stocurile de materie prima, indiferent de starea în care se afla acestea. ART. 46 Listele cuprinzând autorizaţiile în vigoare, eliberate de cãtre Ministerul Finanţelor Publice agenţilor economici producãtori interni şi importatori de alcool etilic rafinat, distilate şi bãuturi alcoolice distilate, vor fi publicate în prima decada a fiecãrui trimestru în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 47 Toţi agenţii economici producãtori, importatori şi/sau comercianţi de produse supuse autorizãrii au obligaţia afişãrii la loc vizibil a autorizaţiei. ART. 48 (1) Achiziţionarea de produse supuse regimului de autorizare, în vederea comercializãrii sau prelucrãrii, se poate efectua numai de la agenţii economici legal autorizaţi. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) agenţii economici legal autorizaţi care achiziţioneazã de la producãtorii individuali - persoane fizice deţinãtoare de certificate de producãtor - vin, tuica şi rachiuri naturale pentru comercializare sau prelucrare, dupã caz. ART. 49 (1) Necomercializarea sau neprelucrarea de cãtre agenţii economici producãtori de alcool etilic rafinat şi/sau distilate, în fiecare trimestru al anului pentru care s-a obţinut autorizaţie de comercializare, a unei cantitãţi egale cu cel puţin 10% din cantitatea estimatã a se realiza pe perioada de autorizare atrage suspendarea activitãţii şi sigilarea instalaţiilor de producţie pe termen de 3 luni. (2) Întârzierea la plata a accizelor cu mai mult de 60 de zile de la termenul legal atrage suspendarea autorizaţiei şi, respectiv, a activitãţii agentului economic în cauza, pana la plata sumelor restante. TITLUL III Regimul produselor din tutun confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului ART. 50 (1) Produsele din tutun confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privatã a statului se predau de cãtre organul care a dispus confiscarea, pentru distrugere, cu titlu gratuit, agenţilor economici autorizaţi în calitate de producãtori interni de tigarete, astfel: a) sortimentele care se regãsesc în nomenclatorul de fabricaţie al agenţilor economici producãtori interni se predau în totalitate acestora; b) sortimentele care nu se regãsesc în nomenclatorul de fabricaţie al agenţilor economici producãtori interni se predau în custodie, de cãtre organele care au procedat la confiscare, agenţilor economici producãtori interni a cãror cota de piata reprezintã peste 5%. Repartizarea fiecãrui lot de produse din tutun confiscate cãtre agenţii economici producãtori interni se face proporţional cu cota de piata detinuta. Situaţia privind cotele de piata se comunica trimestrial de Ministerul Finanţelor Publice direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, Direcţiei generale de îndrumare şi control fiscal, Garzii Financiare, Direcţiei Generale a Vamilor şi Ministerului de Interne. (2) Fiecare agent economic producãtor intern are obligaţia sa asigure, pe cheltuiala proprie, preluarea în custodie, transportul şi depozitarea cantitãţilor de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat. (3) Predarea cantitãţilor de produse din tutun confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire ce va fi semnat atât de reprezentanţii organului care a procedat la confiscarea produselor, cat şi de reprezentanţii agentului economic producãtor intern care le preia. (4) Distrugerea se va efectua prin arderea produselor din tutun, pe baza aprobãrii date de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia generalã de îndrumare şi control fiscal, la cererea agentului economic şi în prezenta unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din aceasta comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliţie şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia generalã de îndrumare şi control fiscal. Cheltuielile aferente distrugerii vor fi suportate de fiecare agent economic care va proceda la distrugerea bunurilor confiscate. TITLUL IV Sancţiuni ART. 51 (1) Constituie infracţiuni urmãtoarele fapte sãvârşite de administratorul, directorul sau reprezentantul legal al agentului economic: a) angajarea agentului economic în producerea sau importul de alcool etilic rafinat şi distilate fãrã autorizaţie eliberata de Ministerul Finanţelor Publice; b) angajarea agentului economic în utilizarea alcoolului brut, alcoolului etilic de sinteza şi a alcoolului tehnic ca materie prima pentru fabricarea bãuturilor alcoolice de orice fel; c) neasigurarea dotãrii instalaţiilor cu mijloace legale de mãsurare a producţiei de alcool şi distilate; d) cesionarea sau înstrãinarea sub orice alta forma de acţiuni, pãrţi sociale sau de active fixe ale societãţii comerciale legal autorizate, fãrã înştiinţarea organului emitent al autorizaţiei cu cel puţin 60 de zile înainte de realizarea acestei operaţiuni, în vederea efectuãrii controlului financiar-fiscal; e) achiziţionarea de alcool etilic rafinat şi distilate de la alţi agenţi economici decât cei legal autorizaţi. (2) Infracţiunile prevãzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, în cazul celor prevãzute la lit. a) şi e), cu închisoare de la 1 an la 3 ani, în cazul celor prevãzute la lit. b) şi c), şi cu închisoare de la 1 an la 5 ani, în cazul celei prevãzute la lit. d). ART. 52 (1) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte: a) nedeclararea în termen la organul fiscal a capacitãţilor de producţie pe care le deţin agenţii economici producãtori de alcool, de distilate sau de bãuturi alcoolice, precum şi a oricãrei modificãri efectuate asupra acestora; b) amplasarea mijloacelor de mãsurare a producţiei şi a concentratiei de alcool şi distilate în alte locuri decât cele expres prevãzute de prezenta lege; c) deteriorarea sigiliilor aplicate de cãtre supraveghetorul fiscal; d) nesolicitarea desemnãrii supraveghetorului fiscal în vederea desigilarii cisternelor sau a recipientelor în care se transporta alcoolul şi distilatele în vrac; e) comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie prima pentru fabricarea bãuturilor alcoolice distilate a alcoolului etilic cu concentratia alcoolicã sub 95,5% în volum; f) fabricarea de alcool sanitar de cãtre alţi agenţi economici decât cei producãtori de alcool etilic rafinat sau fabricarea alcoolului sanitar din alte materii prime decât din alcool etilic rafinat; g) comercializarea în vrac pe piata interna a alcoolului sanitar; h) nedepunerea în termen, la organul fiscal, de cãtre agenţii economici producãtori de bãuturi alcoolice distilate a inventarelor lunare privind cantitãţile de materie prima şi cantitãţile de produse finite aflate în stoc; i) circulaţia şi comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevãzute de prezenta lege; j) comercializarea în vrac a bãuturilor alcoolice distilate, indiferent de concentratia alcoolicã a acestora, precum şi utilizarea acestor bãuturi ca materie prima pentru fabricarea altor bãuturi alcoolice; k) neevidentierea corecta în registrul special a cantitãţilor de alcool şi distilate importate în vrac; l) nedepunerea la organele fiscale teritoriale a situaţiilor privind modul de valorificare a alcoolului şi a distilatelor; m) transportul de alcool, de distilate şi de bãuturi alcoolice distilate, efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poarta sigiliile supraveghetorului fiscal, care au sigilii deteriorate sau care nu sunt însoţite de documentul de supraveghere fiscalã; n) nedeclararea în termen la organele fiscale teritoriale a capacitãţilor de producţie aferente instalaţiilor deţinute de producãtorii de tuica şi de rachiuri naturale; o) nedotarea cu mijloace de mãsurare a producţiei şi a concentratiei alcoolice aferente tuicii şi rachiurilor naturale; p) comercializarea în vrac a tuicii, a rachiurilor naturale şi a vinului în alte scopuri decât cele expres prevãzute de prezenta lege; q) deţinerea de capacitãţi de producţie de alcool, de distilate sau de bãuturi alcoolice, de materii prime pentru fabricarea alcoolului, a distilatelor sau a bãuturilor alcoolice, precum şi de stocuri de astfel de produse fãrã documente justificative legale; r) nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilarii instalaţiilor de fabricaţie, precum şi neevidentierea în registrul destinat acestui scop a informaţiilor privind capacitatile reale de distilare, data şi ora sigilarii şi desigilarii cazanelor sau a celorlalte instalaţii de fabricaţie a tuicii şi a rachiurilor naturale; s) nesesizarea organului fiscal în cazul deteriorarii sigiliilor; s) practicarea de preţuri de vânzare cu amãnuntul mai mici decât preţurile minime stabilite pe produse, potrivit prezentei legi, la care se adauga taxa pe valoarea adãugatã; t) livrãrile de bere din producţia interna neinsotite de certificate de calitate; t) fabricarea sau importul de produse supuse autorizãrii fãrã autorizaţie; u) comercializarea de produse supuse autorizãrii fãrã autorizaţie sau fãrã aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, dupã caz; v) achiziţionarea, în vederea prelucrãrii sau a comercializãrii, a altor produse supuse autorizãrii decât cele prevãzute la art. 51 alin. (1) lit. e) de la alţi agenţi economici decât cei legal autorizaţi; x) producerea de alcool şi de distilate, inclusiv pe perioada de probe tehnologice, fãrã supraveghere fiscalã; y) neanuntarea organului emitent al autorizaţiei, în termenul legal, despre modificãrile aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei; z) refuzul agenţilor economici producãtori de tigarete de a prelua, în condiţiile prevãzute de lege, cantitãţile de produse din tutun confiscate. (2) Contravenţiile prevãzute la alin. (1) se sancţioneazã dupã cum urmeazã: a) cu amenda de la 300 milioane lei la 500 milioane lei, pentru cea prevãzutã la lit. a); b) cu amenda de la 5 miliarde lei la 10 miliarde lei şi confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din aceasta vânzare, precum şi cu confiscarea instalaţiilor de producţie şi anularea autorizaţiei, dupã caz, pentru contravenţiile prevãzute la lit. b), t) şi x); c) cu amenda de la 200 milioane lei la 500 milioane lei şi anularea autorizaţiei, pentru cea prevãzutã la lit. c); d) cu amenda de la 200 milioane lei la 500 milioane lei, pentru cele prevãzute la lit. d), k) şi y); e) cu anularea autorizaţiei, pentru cea prevãzutã la lit. e); f) cu amenda de la 1 miliard lei la 5 miliarde lei şi confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din aceasta vânzare şi, dupã caz, anularea autorizaţiilor, pentru cele prevãzute la lit. f), i), j) şi u); g) cu amenda de la 100 milioane lei la 200 milioane lei şi confiscarea produselor, iar în cazul în care acestea au fost vândute, cu confiscarea sumelor rezultate din aceasta vânzare, pentru cele prevãzute la lit. g) şi p); h) cu amenda de la 50 milioane lei la 100 milioane lei, pentru cele prevãzute la lit. h), n), o), r), s) şi t); i) cu amenda de la 100 milioane lei la 500 milioane lei şi suspendarea activitãţii pe o perioada de 3 luni, pentru cea prevãzutã la lit. l); j) cu amenda de la 1 miliard lei la 2 miliarde lei şi confiscarea produselor şi a recipientelor sau cisternelor şi anularea autorizaţiei, pentru cea prevãzutã la lit. m); k) cu amenda de la 500 milioane lei la 1 miliard lei, confiscarea utilajelor, instalaţiilor, materiilor prime sau a produselor şi anularea autorizaţiei, pentru cea prevãzutã la lit. q); l) cu amenda de la 500 milioane lei la 1 miliard lei, confiscarea, dupã caz, a produselor şi a cisternelor sau a recipientelor şi suspendarea activitãţii pe o perioada de 3-6 luni, pentru cele prevãzute la lit. s) şi v); m) cu amenda de la 150 milioane lei la 300 milioane lei, pentru cea prevãzutã la lit. z). (3) Contravenientul poate achitã pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumãtate din minimul amenzii prevãzute de prezenta lege, organul de control fãcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal de constatare. (4) Limitele amenzilor contravenţionale prevãzute în prezenta lege pot fi actualizate anual, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. (5) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie se fac de cãtre personalul de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice şi din unitãţile sale teritoriale, împuternicite în acest scop. (6) Contravenţiilor prevãzute în prezenta lege li se aplica prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ART. 53 (1) Anularea autorizaţiilor se face de cãtre organul emitent, în baza deciziilor comisiilor ce vor fi instituite potrivit prezentei legi, ca urmare a actelor de control emise de organele de specialitate cu atribuţii în acest sens sau la solicitarea agentului economic. (2) În situaţia în care un agent economic îşi înceteazã activitatea, este obligat sa solicite organului emitent anularea autorizaţiei. (3) Suspendarea activitãţii se face de organul fiscal în raza cãruia îşi desfãşoarã activitatea agentul economic, în temeiul: a) actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au constatat încãlcãri ale prevederilor legale; b) prevederilor art. 49. (4) În situaţia existenţei unor acte de control aflate în diferite stadii de contestare se va proceda la suspendarea activitãţii pana la soluţionarea litigiului, cu posibilitatea prelungirii duratei de valabilitate a autorizaţiilor cu o perioada egala cu perioada de suspendare. (5) Dacã actele de control nu sunt contestate în termenul legal, autorizaţiile vor fi anulate. (6) Procedura suspendãrii activitãţii va fi stabilitã prin instrucţiunile de aplicare a prezentei legi. ART. 54 (1) Soluţionarea contestaţiilor impotriva mãsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice se face conform dispoziţiilor legale în materie. (2) Impotriva mãsurilor de anulare a autorizaţiei emise în condiţiile prevãzute de prezenta lege se pot utiliza cãile de atac prevãzute pentru contenciosul administrativ. ART. 55 Soluţiile privind aplicarea unitarã a prevederilor prezentei legi vor fi supuse analizei şi aprobãrii Comisiei centrale fiscale, constituitã în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. ART. 56 Ministerul Finanţelor Publice va emite, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, instrucţiuni de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 57 Anexele nr. 1-11 fac parte integrantã din prezenta lege. ART. 58 Finanţarea cheltuielilor necesare în vederea executãrii şi distribuirii sigiliilor, a documentelor de supraveghere fiscalã, a Registrului supraveghetorului fiscal, precum şi a autorizaţiilor prevãzute în prezenta lege se asigura din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice. TITLUL V Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 59 Comisarii Garzii Financiare pot opri mijloacele de transport pentru verificarea documentelor de însoţire a produselor care intra sub incidenta regimului de supraveghere şi autorizare. ART. 60 Agenţii economici producãtori autorizaţi de alcool şi de distilate care, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, deţin secţii de producţie de alcool sau de distilate în alte localitãţi decât cele în care îşi au sediul social au obligaţia constituirii acestora în filiale, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi. ART. 61 Stocurile de alcool etilic rafinat, de distilate şi de bãuturi alcoolice existente, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, la agenţii economici care nu deţin autorizaţie de comercializare şi care nu îndeplinesc condiţiile legale de autorizare pot fi utilizate sau valorificate numai cu aprobarea Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile stabilite prin instrucţiunile emise în aplicarea acestei legi. ART. 62 (1) Agenţii economici care deţin autorizaţii de comercializare valabile pe toatã perioada de desfãşurare a activitãţii, eliberate anterior intrãrii în vigoare a prezentei legi, au obligaţia ca pana la data de 15 noiembrie 2002 sa prezinte aceste autorizaţii organelor emitente în vederea anulãrii şi emiterii unor noi autorizaţii. Dupã data de 15 noiembrie 2002 autorizaţiile eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi sunt nule de drept. (2) Eliberarea noilor autorizaţii se face cu plata taxei aferente şi în condiţiile prevãzute în prezenta lege. ART. 63 Pentru anul 2002 termenul de depunere a declaraţiilor privind capacitatile de producţie ale instalaţiilor deţinute, tipul instalaţiilor, precum şi nivelul producţiei de distilate, tuica şi rachiuri naturale ce se estimeaza a se realiza este data de 15 noiembrie 2002. ART. 64 La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abroga prevederile art. 28-42, art. 50 alin. (2) şi ale <>art. 51-59 din Ordonanta Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2001 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 27/2000 privind regimul produselor supuse accizelor şi instituirea unor mãsuri pentru diminuarea fenomenelor de frauda şi evaziune fiscalã în domeniul alcoolului şi al bãuturilor alcoolice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 28 septembrie 2001, cu excepţia art. IX, precum şi orice alte dispoziţii contrare. Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 27 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILABucureşti, 17 iulie 2002.Nr. 521.
ANEXA 1
Denumirea agentului economic ..............
codul fiscal ..............................
Sediul ....................................
DECLARAŢIE
privind capacitatile de producţie pentru alcool şi/sau distilate
pentru anul ................
┌───────────────────┬──────────┬──────────┬─────────┬────────┬──────┬──────────┐
│ │ Numãrul │Diametrul │Capaci- │Capaci- │Consum│Producţia │
│ │coloanelor│coloanelor│tatea de │tatea │ener- │estimatã │
│ │de disti- │de disti- │producţie│de pro- │getic │ a se │
│ │lare,ra- │lare, ra- │în 24 de │ductie │lunar │ realiza │
│ Denumirea │ finare │finare │ore(litri│anuala*)│(kWh/ │ (litri │
│ produsului │ sau │sau al │ alcool │(litri │luna) │ alcool │
│ │ numãrul │instalati-│ pur) │alcool │ │ pur) │
│ │instala- │ilor de │ │ pur) │ │ │
│ │tiilor de │distilare │ │ │ │ │
│ │distilare │ (cm) │ │ │ │ │
├───────────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼────────┼──────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├───────────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼────────┼──────┼──────────┤
│Alcool brut │ │ │ │ │ │ │
│Alcool etilic │ │ │ │ │ │ │
│rafinat │ │ │ │ │ │ │
│Alcool tehnic │ │ │ │ │ │ │
│Distilate din │ │ │ │ │ │ │
│cereale │ │ │ │ │ │ │
│Distilat de vin │ │ │ │ │ │ │
│Alte distilate │ │ │ │ │ │ │
│de origine agricolã│ │ │ │ │ │ │
└───────────────────┴──────────┴──────────┴─────────┴────────┴──────┴──────────┘
Conducerea agentului economic, .................................. Data .............---------- *) La determinarea capacitãţii de producţie pentru alcool se va avea în vedere şi perioada de remont (30-60 de zile). Nr. de înmatriculare în Registrul comerţului/anul: --------------- Cumpãrãtor ---------- Codul fiscal:------------------- --------------------- Sediul (loc., str., nr.):------- denumire, forma juridicã) -------------------------------- DOCUMENT DE codul fiscal ------- Judeţul: ----------------------- SUPRAVEGHERE FISCALĂ Sediul ------------- Banca: ------------------------- │Nr. factura │ Contul ------------- │fiscalã ----------- │ Banca -------------- │Data (ziua,luna, │ │anul)-------------- │
└────────────────────┘
┌────┬────────────────────┬────┬──────────┬─────────────┬──────────┬─────────┐
│Nr. │Denumirea produsului│U.M.│Cantitatea│Preţul unitar│Valoarea │Valoarea │
│crt.│ │ │ │(fãrã T.V.A.)│ - lei - │ T.V.A. │
│ │ │ │ │ (lei) │ │ (lei) │
├────┼────────────────────┼────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5(3x4) │ 6 │
├────┼────────────────────┼────┼──────────┼─────────────┼──────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
│ L I V R A R E │
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┴─────────────┬──────┴────┴──────────┴────────────┬┴────────┬─┴──────┬──┤
│ Semnatura şi │Data privind expediţia │Total │ │ │
│ supraveghetorului│-----------------------------------│accize │ │X │
│ fiscal │Buletinul/cartea de identitate ├────────-┼────────┴──┤
│ │Mijloc de transport ---------------│ de │de plata │ │ │nr. -------------------------------│primire │(col.5+ │ │ │Expedierea s-a efectuat în prezenta│ │ col.6 │ │ │noastrã la data de ---- ora -------│ │ │ │ │Semnãturile │ │ │
└──────────────────┴───────────────────────────────────┴─────────┴───────────┘
Nr. de înmatriculare în Registrul
comerţului/anul: --------------- Prelucrator ---------
Codul fiscal:------------------- ---------------------
Sediul (loc., str., nr.):------- denumire, forma juridicã)
-------------------------------- DOCUMENT DE Cod fiscal ---------
Judeţul: ----------------------- SUPRAVEGHERE FISCALĂ Sediul -------------
Banca: ------------------------- │Nr. document ------ │ Contul ------------- │Data (ziua, luna, │ Banca -------------- │anul) ---------- │
└────────────────────┘
┌────┬────────────────────────────────────┬──────┬───────────────────────────┐
│Nr. │ Denumirea produsului │U.M. │ Cantitatea │
│crt.│ │ │ │
├────┼────────────────────────────────────┼──────┼───────────────────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │
├────┼────────────────────────────────────┼──────┼───────────────────────────┤
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
│ T R A N S F E R │
│ │ │ │ │
│ │ │ │ │
├────┴─────────────┬──────────────────────┴──────┴─────┬─────────────────────┤
│ Semnatura şi │Data privind expediţia │ │
│ supraveghetorului│-----------------------------------│ │ │ fiscal │Buletinul/cartea de identitate │ │ │ │seria --- nr. ----- eliberat(a)----│Semnatura │ │ │Mijloc de transport ---------------│ de │ │ │nr. -------------------------------│primire │ │ │Expedierea s-a efectuat în prezenta│ │ │ │noastrã la data de ---- ora -------│ │ │ │Semnãturile │ │
└──────────────────┴───────────────────────────────────┴─────────────────────┘
ANEXA 4
Denumirea agentului economic ..................
Codul fiscal...................................
Sediul social .................................
DECLARAŢIE
privind capacitatile de producţie pentru tuica şi rachiuri naturale
┌───┬───────────────┬──────────┬──────────┬─────────┬────────┬─────────┬───────┐
│ │ │ Numãrul │Diametrul │Capaci- │Capaci- │Producţia│ Locul │
│ │ │de coloane│ (cm) │tatea de │tatea │estimatã │ unde │
│Nr.│ │ blaze, │ sau │fierbere │de pro- │ a se │ func- │
│c │ │ cazane │capacita- │în 24 de │ductie │ realiza │ tio- │
│r │ Felul │ │ tea │ore(litri│lunarã │ (litri/ │ neaza │
│t. │ instalaţiei │ │ (litri │ /grad │(litri/ │ grad │ (sat, │
│ │ │ │ borhot) -│ dal*) │ grad │ dal) │comuna,│
│ │ │ │ │ │ dal) │ │ oraş) │
├───┼───────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
│ 1.│Distilerie cu │ │ │ │ │ │ │
│ │coloane │ │ │ │ │ │ │
├───┼───────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│ 2.│Distilerie cu │ │ │ │ │ │ │
│ │blaze │ │ │ │ │ │ │
├───┼───────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│ 3.│Cazane indus- │ │ │ │ │ │ │
│ │triale cu │ │ │ │ │ │ │
│ │deflegmator**) │ │ │ │ │ │ │
├───┼───────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│ 4.│Cazane indus- │ │ │ │ │ │ │
│ │triale fãrã │ │ │ │ │ │ │
│ │deflegmator**) │ │ │ │ │ │ │
├───┼───────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼────────┼─────────┼───────┤
│ 5.│Cazane indivi- │ │ │ │ │ │ │
│ │duale**) │ │ │ │ │ │ │
└───┴───────────────┴──────────┴──────────┴─────────┴────────┴─────────┴───────┘
--------- *) Capacitatea de fierbere la cazanele industriale se determina prin înmulţirea capacitãţii utile de fierbere pe sarja (exprimate în litri tuica şi grade dal) înmulţitã cu 5 fierberi/24 h. Capacitatea de fierbere la cazanele individuale se determina prin înmulţirea capacitãţii utile de fierbere (exprimatã în litri tuica şi grade dal) înmulţitã cu 4 fierberi/24 h. **) Se declara fiecare cazan pe rând separat. NOTA: Fiecare distilerie sau secţie de blaze se înscrie pe randuri separate. Conducerea agentului economic, .............................. Data ............. ANEXA 5 Denumirea agentului economic ............. Codul fiscal.............................. Sediul ................................... DECLARAŢIE privind capacitatile de producţie pentru bãuturi alcoolice distilate pentru anul ..........
┌──────────────────┬───────────────┬───────────────┬──────────┬──────────────┐
│ │Capacitatea de │Capacitatea de │ Consum │ Producţia │
│ Denumirea │ producţie în │ producţie │energetic │ estimatã │
│ produsului │ 24 de ore │ anuala*) │ lunar │ a se realiza │
│ │(litri alcool │(litri alcool │(kWh/luna)│ (litri alcool│
│ │ pur) │ pur) │ │ pur) │
├──────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────┼──────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├──────────────────┼───────────────┼───────────────┼──────────┼──────────────┤
│ │ │ │ │ │
└──────────────────┴───────────────┴───────────────┴──────────┴──────────────┘
Conducerea agentului economic,
..............................
Data ............
*) La determinarea capacitãţii de producţie se va avea în vedere şi perioada de remont. ANEXA 6 PROCES-VERBAL DE PRELEVARE Nr. ......./........ Încheiat astãzi, ............., la sediul .........., data la care s-a procedat, în baza comenzii (nr. şi emitentul) ........, la prelevarea a trei esantioane de .......... în greutate neta totalã de (sau volum net total) ............ kg (l) din lotul .......... cu factura nr. ........... . Cele trei esantioane au urmãtoarea destinaţie: a) un esantion este destinat laboratorului, în scopul eliberãrii certificatului de expertiza; b) un esantion este destinat agentului economic şi se va transmite cu proces-verbal; c) un esantion este destinat biroului vamal la care se efectueazã vamuirea. Esantioanele au fost prelevate conform normativelor în vigoare în România, şi anume: .............. . Esantioanele au fost ambalate, etichetate şi sigilate cu sigiliul (sigiliile) nr. .............. . Prezentul proces-verbal a fost încheiat în 4 exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatara.
┌─────────────────────────────┬────────────────────┬────────────────┬──────────┐
│ Partea semnatara │ Numele şi prenumele│ Delegaţia sau │Semnatura │
│ │ │ împuternicirea│ │
├─────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────┼──────────┤
│ Reprezentantul agentului │ │ │ │
│ economic │ │ │ │
├─────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────┼──────────┤
│ Împuternicitul laboratorului│ │ │ │
│ agreat │ │ │ │
├─────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────┼──────────┤
│ Autoritatea vamalã │ │ │ │
├─────────────────────────────┼────────────────────┼────────────────┼──────────┤
│ Delegatul Oficiului pentru │ │ │ │
│ Protecţia Consumatorilor │ │ │ │
└─────────────────────────────┴────────────────────┴────────────────┴──────────┘
ANEXA 7 Direcţia Generalã a Vamilor Punctul vamal ..................... DOCUMENT de libera circulaţie a alcoolului, distilatelor şi a bãuturilor alcoolice distilate, în vrac, provenite din import Denumirea agentului economic ....................................... codul fiscal ....................................................... Adresa ............................................................. Data intrãrii în vama .............................................. Furnizorul extern şi ţara de provenienta ........................... Numãrul şi data facturii externe ................................... Denumirea produselor şi concentratia alcoolicã exprimatã în procente de volum .................................................. Cantitatea importata ............................................... Destinaţia ......................................................... Conducerea punctului vamal, ........................... Data ..............
ANEXA 8
Denumirea agentului economic ..............
Codul fiscal...............................
Sediul ....................................
REGISTRU
privind situaţia importurilor de alcool, de distilate şi de
bãuturi alcoolice distilate în vrac şi destinatiile acestora
┌───┬─────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐
│ │ Importuri realizate │ Modul de │
│Nr.│ │valorificare│
│crt├───────────┬───────────┬─────────────┬───────────┬───────────┼────────────┤
│ │ D.V.I │ Tipul │ Cantitatea │ Valoarea │Documentul │Cantitãţile │
│ │ (numãrul │ produsului│(litri alcool│ accizelor│ de plata │ utilizate │
│ │ şi data) │ │ pur) │ │a accizelor│în producţia│
│ │ │ │ │ │ │ proprie │
│ │ │ │ │ │ │ (litri │
│ │ │ │ │ │ │ alcool │
│ │ │ │ │ │ │ pur) │
├───┼───────────┼───────────┼─────────────┼───────────┼───────────┼────────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├───┼───────────┼───────────┼─────────────┼───────────┼───────────┼────────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└───┴───────────┴───────────┴─────────────┴───────────┴───────────┴────────────┘
Director,
ANEXA 9
Denumirea agentului economic .................
Codul fiscal..................................
Sediul .......................................
S I T U A T I A
privind modul de valorificare a alcoolului/distilatelor
în luna ....... anul ............
┌─────────┬───────────┬──────┬──────┬─────────┬─────────┬──────┬────────┬──────┐
│ │ │ │ │ Licenta │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ pentru │ │ │ │ │
│ │ │ │ │atestarea│Cantitãţi│Preţul│Valoarea│Acciza│
│ │ │ │ │dreptului│vândute/ │unitar│ - lei -│-lei- │
│ │Destinaţia │Denu- │Codul │ de │prelu- │-lei/ │ │ │
│ Factura│producţiei │mirea │fiscal│marcare │ crate │ U.M.-│ │ │
├────┬────┼──────┬────┤bene- │ al ├────┬────┤- litri │ │ │ │
│ nr.│data│prelu-│van-│ficia-│bene- │nr. │data│ alcool │ │ │ │
│ │ │crare │zare│rului │ficia-│ │ │ pur - │ │ │ │
│ │ │ │ │ │rului │ │ │ │ │ │ │
├────┼────┼──────┼────┼──────┼──────┼────┼────┼─────────┼──────┼────────┼──────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │
├────┼────┼──────┼────┼──────┼──────┼────┼────┼─────────┼──────┼────────┼──────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────┼──────┼────┼──────┼──────┼────┼────┼─────────┼──────┼────────┼──────┤
TOTAL│ │ │ │ x │ x │ x │ x │ │ x │ │ │
─────┴────┴──────┴────┴──────┴──────┴────┴────┴─────────┴──────┴────────┴──────┘
Conducerea agentului economic,
..............................
ANEXA 10
Direcţia generalã a finanţelor publice
a judeţului ......./municipiului Bucureşti
SITUAŢIE CENTRALIZATOARE
privind modul de valorificare a alcoolului/distilatelor
în luna ........ anul ......
┌────┬──────────────────────┬────────────────────────────┬──────────┬───────┐
│ │ │ Cantitatea │ │ │
│ │ │ - litri alcool pur - │ Valoarea │Acciza │
│Nr. │ Denumirea agentului ├─────────┬───────┬──────────┤ - lei - │ -lei- │
│crt.│ economic furnizor │realizatã│vândutã│prelucrata│ │ │
├────┼──────────────────────┼─────────┼───────┼──────────┼──────────┼───────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┴──────────────────────┼─────────┼───────┼──────────┼──────────┼───────┤
│ T O T A L: │ │ │ │ │ │
└───────────────────────────┴─────────┴───────┴──────────┴──────────┴───────┘
Director,
.............
Data .........
ANEXA 11
TAXELE
de autorizare pentru alcool, distilate, bãuturi
alcoolice, vinuri, bere, produse din tutun şi cafea
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Taxa de
crt. Denumirea activitãţii autorizare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
A. Alcool şi distilate
1. producţia interna:
1.1. pentru o capacitate instalata de pana la 15.000 hl 75.000.000 lei
1.2. pentru o capacitate instalata de peste 15.000 hl
pana la 30.000 hl 200.000.000 lei
1.3. pentru o capacitate instalata de peste 30.000 hl
pana la 60.000 hl 250.000.000 lei
1.4. pentru o capacitate instalata de peste 60.000 hl 300.000.000 lei
2. pentru import:
2.1. pentru un import anual de pana la 15.000 hl 75.000.000 lei
2.2. pentru un import anual de peste 15.000 hl
pana la 30.000 hl 200.000.000 lei
2.3. pentru un import anual de peste 30.000 hl
pana la 60.000 hl 250.000.000 lei
2.4. pentru un import anual de peste 60.000 hl 300.000.000 lei
B. Bãuturi alcoolice, vinuri şi bere
3. pentru fiecare sortiment*) de bãuturi alcoolice din
producţie proprie sau din operaţiuni de import proprii,
aferente urmãtoarelor grupe de produse: bãuturi
alcoolice distilate, vinuri, bere, bãuturi fermentate,
altele decât berea şi vinul, produse intermediare 12.000.000 lei
4. pentru comercializarea urmãtoarelor grupe de produse
în sistem angro:
4.1. bãuturi alcoolice 10.000.000 lei
4.2. vinuri 10.000.000 lei
4.3. bere 10.000.000 lei
4.4. bãuturi fermentate, altele decât berea şi vinul 10.000.000 lei
4.5. produse intermediare 10.000.000 lei
5. pentru comercializarea bãuturilor alcoolice distilate
în sistem de alimentaţie publica**):
5.1. unitãţi de alimentaţie publica cu pana la 40 locuri
la masa sau bar 8.000.000 lei
5.2. unitãţi de alimentaţie publica cu 41-100 locuri la
masa sau bar 15.000.000 lei
5.3. unitãţi de alimentaţie publica cu peste 100 locuri
la masa sau bar 20.000.000 lei
5.4. pentru unitãţi de alimentaţie publica cu activitate
sezoniera 1/2 din taxa
de autorizare
perceputã la
unitãţile cu
activitate
permanenta,
corespunzãtor
numãrului de
locuri la masa
sau la bar
C. Produse din tutun
6. pentru tigaretele provenite din producţia proprie 100.000.000 lei
7. pentru tigaretele provenite din operaţiuni de
import proprii 100.000.000 lei
8. pentru produsele din tutun, altele decât tigaretele
provenite din producţia proprie 10.000.000 lei
9. pentru produsele din tutun, altele decât tigaretele
provenite din operaţiuni de import proprii 10.000.000 lei
10. pentru comercializarea tigaretelor şi produselor
din tutun în sistem angro 50.000.000 lei
11. pentru comercializarea numai a produselor din tutun,
altele decât tigaretele în sistem angro 5.000.000 lei
D. Cafea, cafea cu inlocuitori, cafea solubila, inclusiv
amestecuri cu cafea solubila
12. pentru toate sortimentele de cafea provenite din
producţia proprie 25.000.000 lei
13. pentru toate sortimentele de cafea provenite din
operaţiuni de import proprii 25.000.000 lei
14. pentru comercializarea tuturor sortimentelor de cafea
în sistem angro 10.000.000 lei
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
------------ *) Prin sortiment de bãutura alcoolicã distilata se înţelege fiecare tip de bãutura cu denumire diferita, aroma diferita şi concentraţie alcoolicã diferita. În ceea ce priveşte bãuturile alcoolice distilate din import, prin sortiment se înţelege fiecare tip de bãutura cu denumire diferita şi concentraţie alcoolicã diferita. În grupa vinuri sunt cuprinse urmãtoarele sortimente: - vinuri linistite; - vinuri spumoase; - vinuri speciale. În grupa bere sunt cuprinse urmãtoarele sortimente: - bere blonda; - bere bruna.------------ *) Pentru mediul rural, în comune şi în satele apartinatoare municipiilor, oraşelor şi comunelor, taxa se reduce cu 50%. --------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.