Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 5 din 28 martie 1973 (*republicata*)  privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 5 din 28 martie 1973 (*republicata*) privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi

EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 122 din 31 decembrie 1980
CAP. 1
Dispoziţii generale

ART. 1
Fondul locativ de stat se administreazã şi se închiriazã de întreprinderi specializate subordonate comitetelor şi birourilor executive ale consiliilor populare sau de alte întreprinderi de stat.
Fondul locativ de stat construit din fondurile proprii ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat se administreazã şi se închiriazã de cãtre acestea.
Fondul locativ construit din fondurile proprii ale organizaţiilor cooperatiste sau ale altor organizaţii obşteşti se administreazã şi se închiriazã de cãtre acestea.
ART. 2
Suprafata locativã cuprinde suprafata locuibilã şi dependintele.
Prin suprafata locuibilã se înţelege suprafata camerelor care, determinate ca atare prin construcţia lor, servesc pentru locuit, inclusiv holurile şi camerele de trecere.
Prin dependinţe se înţeleg încãperile care deservesc suprafata locuibilã şi anume: vestibulul, antreul, tinda, veranda, culoarul, bucataria, chicineta, oficiul, camara, debaraua, camera de baie, closetul, spãlãtoria, uscãtoria, pivnita, boxa la subsol, magazia din zid, logia şi terasa acoperitã.
ART. 3
Apartamentul cuprinde una sau mai multe camere de locuit cu dependintele aferente, situate la acelaşi nivel sau la nivele diferite, care împreunã formeazã o unitate locativã de-sine-stãtãtoare, determinata ca atare prin construcţia sa.
La închiriere se va tine seama, pe cat posibil, ca într-un apartament sa locuiascã o singura familie. În cazul în care apartamentul depãşeşte nevoile unei familii, cu cel puţin o camera separatã, acesta poate fi închiriat mai multor familii cu respectarea dispoziţiilor legale privind normarea fondului locativ.
Prin camera separatã se înţelege acea încãpere care nu serveşte de trecere pentru locatari, pentru intrare sau ieşire ori pentru folosirea dependintelor.
ART. 4
Suprafata locativã cu alta destinaţie decât aceea de locuinta cuprinde suprafata locativã necesarã desfãşurãrii activitãţii economice, social-culturale, administrative sau obşteşti şi dependintele aferente.
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare vor identifica spaţiile construite cu destinaţia de locuinţe, care sunt folosite în prezent în alt scop, şi vor lua mãsuri ca în termen de un an acestea sa fie redate scopului pentru care au fost construite.
ART. 5
Locatar principal este persoana fizica sau juridicã titulara a contractului de închiriere.

CAP. 2
Normarea locuinţelor din fondul locativ de stat

ART. 6
Norma locativã pentru locintele din fondul locativ de stat este de 10 mp suprafata locuibilã pentru fiecare persoana. În cazul când din construcţie rezulta camere mai mici pot fi atribuiti şi 8 m.p. de persoana.
ART. 7
Suprafata locuibilã care depãşeşte norma locativã constituie suprafata excedentarã.
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare sunt obligate sa asigure închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat, cu respectarea prevederilor legale privind normarea spaţiului locativ de stat, în scopul de a se evita deţinerea de suprafeţe excedentare.
Suprafata excedentarã compusa din una sau mai multe camere separate poate fi închiriatã altor persoane îndreptãţite. Închirierea se face cu prioritate persoanelor îndreptãţite la extindere, potrivit dispoziţiilor legale, în funcţie de veniturile cele mai mici care revin pe membru de familie şi de numãrul copiilor în întreţinere.
Persoanele care deţin locuinţe din fondul locativ de stat ce depãşesc nevoile de locuit pentru ele şi familiile lor vor fi sprijinite de comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare sa obţinã locuinţe corespunzãtoare, cu respectarea prevederilor legale privind normarea fondului locativ de stat.
De asemenea comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare vor sprijini soluţionarea cererilor persoanelor care deţin locuinţe din fondul locativ de stat, pentru efectuarea schimburilor de locuinţe, în vederea apropierii domiciliului de locul de munca.
Au dreptul la o camera în plus, cu majorarea corespunzãtoare a chiriei, potrivit prevederilor prezentei legi, persoanele care prin natura activitãţii pe care o desfãşoarã necesita spaţiu suplimentar sau datoritã stãrii sãnãtãţii ori stãrii fizice au nevoie de un asemenea spaţiu.
ART. 8
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare municipale, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi orãşeneşti sunt obligate sa verifice trimestrial situaţia spaţiilor locative excedentare şi sa informeze, semestrial, cetãţenii asupra modului în care se asigura buna gospodãrire a fondului locativ şi închirierea spaţiului locativ cu respectarea stricta a prevederilor legale.
ART. 9
Închirierea suprafeţei locative din fondul locativ de stat aflat în admonistrarea unitãţilor prevãzute la art. 1 se face în urmãtoarea ordine de prioritate:
- muncitorilor calificaţi, în primul rând celor din marile unitãţi industriale;
- personalului transferat în interesul serviciului din alte localitãţi;
- cadrelor de specialitate care lucreazã în producţia materialã, în activitatea de proiectare, cercetare ştiinţificã şi invatanimant;
- absolvantilor repartizaţi în producţie, vaniti din alte localitãţi;
- familiilor cu mai mulţi copii;
- celor încadraţi pe baza de concurs, veniti din alte localitãţi;
- celorlalte persoane încadrate în munca şi pensionarilor.
În cadrul categoriilor de mai sus, se acorda preferinta persoanelor care au condiţii grele de locuit, îndeosebi celor cu mai mulţi copii, precum şi celor cu venituri mici.
Cetãţenii ale cãror locuinţe se demoleaza pentru noi construcţii sau sistematizari vor primi cu chirie o locuinta din fondul locativ de stat, pentru ei şi familiile lor, pana ce îşi construiesc sau îşi cumpara o locuinta. Suma încasatã pentru locuinta demolata va constitui avansul pentru noua locuinta pe care o construiesc sau o cumpara.
ART. 10
Personalului muncitor din unitãţile socialiste de stat I se va închiria locuinţe pe baza propunerilor colectivelor de munca în care îşi desfãşoarã activitatea, aprobate de consiliile oamenilor muncii şi de organele sindicale. Comitetele sindicale sunt obligate sa în adunãrile generale ale membrilor de sindicat asupra modului de soluţionare, cu respectarea stricta a prevederilor legale, a cererilor de locuinţe ale oamenilor muncii.
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare, împreunã cu organele de conducere colectivã ale întreprinderilor şi ale celorlalte unitãţi, vor lua mãsuri ca locuintele închiriate directorilor, inginerilor şefi şi altor cadre de conducere ale acestora sa fie situate în imediata apropiere a locurilor de munca.
ART. 11
În cazul locuinţelor construite din fondurile de investiţii centralizate şi nominalizate prin plan, pe noile obiectivã mai importante, contractul de închiriere este accesoriu contractului de munca.
ART. 12
Suprafata curţilor şi gradinilor aferente clãdirilor va fi închiriatã odatã cu suprafata locativã în exclusivitate sau, dupã caz, în folosinta comuna, şi trecutã în contractul de închiriere.
ART. 13
Închirierea locuinţelor în oraşele mari se poate face numai persoanelor care domiciliazã sau au dreptul sa-şi stabileascã domiciliul, în condiţiile legii, în aceste oraşe.
ART. 14
Locuinta poate fi ocupatã numai dupã încheierea contractului de închiriere.
ART. 15
Locuinta din fondul locativ de stat se atribuie în folosinta titularului contractului de închiriere şi membrilor familiei sale, care vor fi prevãzuţi nominal în contractul de închiriere.
Fac parte din familie, în înţelesul alineatului precedent, sotii şi copiii, precum şi pãrinţii soţilor, intretinuti de aceştia.

CAP. 3
Închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat

ART. 16
Contractul de închiriere pentru locuintele din fondul locativ de stat se încheie în forma scrisã.
Contractul de închiriere pentru suprafeţele locative cu destinaţia de locuinta din fondul locativ de stat are valoare de înscris autentic şi constituie titlu executoriu.
ART. 17
Locatarul principal are dreptul sa subinchirieze o parte din suprafata locativã a locuinţei, dacã aceasta nu constituie suprafata excedentarã compusa din una sau mai multe camere separate.
Subînchirierea se face astfel:
a) persoanelor stabilite de comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare, dacã au domiciliul sau viza deflotant în localitatea respectiva, ori sunt îndreptãţite, potrivit legii, sa-şi stabileascã domiciliul sau resedinta, în acea localitate;
b) turistilor, cetãţeni romani, stabiliţi de oficiul de turism.
Subînchirierea se face numai pe baza de contract încheiat în forma scrisã, care se înregistreazã la administraţia sau circumscripţia financiarã respectiva.
Contractele de subinchiriere se încheie, în cazul persoanelor de la litera a), între locatarul principal şi subchirias, iar în cazul turistilor de la litera b), între locatarul principal şi oficiul de turism.
Contractele de subinchiriere vor prevedea, în mod obligatoriu, tarifele şi termenele de subinchiriere. Tarifele pentru subînchirierea da la litera a) sunt cele prevãzute în prezenta lege, iar cele pentru subînchirierea de la litera b) vor fi stabilite prin hotãrâre a Consiliului de Miniştri.
Contractul de subinchiriere încheiat cu încãlcarea prevederilor alineatelor precedente este nul de drept, iar sumele încasate în temeiul lui se fac venit la stat.
Încãlcarea dispoziţiilor prevãzute în prezentul articol constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amenda de la 1.000 la 3.000 lei. Sancţiunea se aplica de comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, pe baza proceselor-verbale de constatare încheiate de împuterniciţii acestora.
Contravenţiilor prevãzute în alineatul precedent le sunt aplicabile prevederile <>Legii nr. 32/1968 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Subînchirierea fãrã contract scris, în scopul vadit de a ocoli aplicarea dispoziţiilor prezentului articol, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
Ori de câte ari celelalte fapte prevãzute în prezentul articol se savarsesc în astfel de condiţii încât potrivit legii penale constituie infracţiuni, acestea vor fi urmãrite, judecate şi sancţionate conform legii penale.
ART. 18
Subînchirierea suprafeţei acordate peste norma locativã categoriilor de persoane stabilite în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 6 este interzisã.
Încãlcarea prevederilor alineatului precedent atrage pierderea dreptului locatarului la suprafata acordatã peste norma locativã, fiind aplicabile şi dispoziţiile alin. 6-8 şi 10 ale art. 17.
ART. 19
Persoanele care se muta definitiv în alta localitate îşi pãstreazã dreptul de folosinta asupra locuinţei pe care o deţin, cel mult 6 luni de la data mutãrii, fãrã a o putea subînchiria pe aceasta perioada.
ART. 20
În cazul persoanelor care sunt transferate în interes de serviciu în alta localitate, spaţiul ocupat de acestea şi de membrii familiei cu care se muta devine disponibil la obţinerea altei locuinţe în localitatea respectiva.
ART. 21
Nici o persoana nu poate fi evacuata din locuinta detinuta în mod legal decât în cazurile siin condiţiile prevãzute de lege.
ART. 22
În caz de divorţ, dac sotii nu au convenit altfel, beneficiul contractului privitor la locuinta foloseşte soţului cãruia I s-au dat în îngrijire copiii, iar în cazul când nu sunt copii, soţului care a obtinutdivortul.
În toate celelalte situaţii instanta care pronunţa divorţul va hotara care dintre soţi va avea beneficiul contractului privitor la locuinta.
ART. 23
Persoanele care ocupa fãrã contract de închiriere o suprafata din fondul locativ aflat în administrarea întreprinderilor de stat prevãzute în art. 1 alin. 1 vor fi evacuate, fãrã atribuirea altei suprafeţe locative, pe ba deciziei comitetelor şi birourilor executive ale consiliilor populare ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor.
Evacuarea se face de cãtre întreprinderile care au în administrare fondul locativ de stat prevãzut în alineatul precedent, iar în caz de opunere, evacuarea se face împreunã cu organele de militie.
ART. 24
Locatarii principali şi cei ce locuiesc împreunã cu aceştia pierd dreptul de folosinta a suprafeţei locative şi vor fi evacuati fãrã atribuirea altei suprafeţe locative, în urmãtoarele cazuri:
a) dacã pricinuiesc însemnate stricãciuni locuinţei, clãdirii în care aceasta este situata, instalaţiilor şi accesoriilor acestora, precum şi oricãror altor bunuri aferente lor, sau dacã înstrãineazã fãrã drept pãrţi ale acestora;
b) dacã prin comportarea lor fac imposibila convieţuirea pentru alţi locatari din acelaşi apartament sau clãdire, ori impiedica folosirea normalã a locuinţei de cãtre alţi locatari;
c) dacã locuinta a fost obţinutã ca urmare a sãvârşirii infracţiunii de filodorma sau a altor infracţiuni;
d) dacã nu plãtesc cu rea-credinţa timp de trei luni consecutiv chiria sau cota-parte a cheltuielilor ce le revin potrivit dispoziţiilor legale.
Dacã în cursul procesului de evacuare se plãteşte suma datoratã, instanta va putea respinge cererea, obligând pe parat la plata cheltuielilor de judecata.
Instanta va admite totuşi cererea de evacuare dacã impotriva locatarului s-a pronunţat anterior o hotãrâre definitiva prin care a fost obligat la plata chiriei ori la cota parte a cheltuielilor ce-i revin, sau la plata cheltuielilor de judecata.
Evacuarea locatarilor în cazurile prevãzute de prezentul articol se dispune de instanta judecãtoreascã.
ART. 25
Când interse de stat impun folosirea unor clãdiri proprietate de stat, mutarea locatarilor din aceste clãdiri în alte locuinţe corespunzãtoare se dispune prin hotãrâre a Consiliului de Miniştri.
ART. 26
Locatarii principali au dreptul sa facã între ei schimb de locuinta, cu aprobarea unitãţilor socialiste prevãzute la art. 1.

CAP. 4
Stabilirea şi plata chiriei

ART. 27
Chiria pentru locuinta se fixeazã potrivit cu: tariful de baza, gradul de confort al locuinţei, retributia tarifara lunarã sau pensia chiriaşului.
ART. 28
Tariful de baza al chiriei este unic pe tot cuprinsul tarii, indiferent de locatar.
Tariful de baza lunar este cel prevãzut în tabelul de mai jos:



──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Categoria suprafeţelor Tariful de baza în funcţie de salariul
tarifar sau pensia chiriaşului
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
pînã 801- 1.101- 1.301- peste
la 1.100 1.300 1.600 1.600
800 lei lei lei lei
lei
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- la suprafata locuibilã
(lei/mp) 1,80 2,20 2,40 2,50 2,70

- la suprafata dependinţe-
lor (bucatarie, chicine-
ta, baie, camara, vesti-
bul, antreu, tinda, ve-
randa, culoar, debara,
oficiu) (lei/mp) 0,72 0,88 1,00 1,00 1,00

- la suprafata teraselor
acoperite, boxelor în
subsol şi altor depen-
dinte în folosinta ex-
clusiva (lei/mp) 0,36 0,44 0,50 0,50 0,50
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────



ART. 29
Pentru chiriaşii care nu sunt încadraţi în munca sau pensionari se aplica tariful prevãzut pentru personalul muncitor cu peste 1.600 lei retributie, cu excepţia acelora care primesc ajutor social, cãrora li se aplica tariful de baza prevãzut pentru cei cu retributie sau pensie pana la 800 lei lunar.
Membrii cooperativelor meşteşugãreşti sunt asimilaţi cu persoanele încadrate cu contract de munca, luându-se ca baza de calcul retributia tarifara a categoriei de încadrare.
ART. 30
Persoanele incapabile de munca din cauza batranetii sau bolii şi lipsite de mijloace, precum şi studenţii fãrã alte venituri decât cele provenite din bursa, care locuiesc singuri, plãtesc chiria calculatã la tariful de baza prevãzut pentru retributia tarifara sau pensia chiriaşului pana la 800 lei.
ART. 31
Calculul chiriei pentru locuinta ocupatã de o familie în care sunt mai multe persoane încadrate în munca sau pensionari se va face pe baza retributiei tarifare lunare sau pensiei celei mai mari.
ART. 32
Tariful de baza se majoreazã cu 30% pentru locuintele cu încãlzire centrala sau gaze la sobe ori se reduce, dupã caz, pentru intreaga suprafata locuibilã, dupã cum urmeazã:
- 10% pentru locuintele construite din materiale de construcţie inferioare ca: paianta, chirpici şi lemn.
Reducerile se aplica cumulativ.
ART. 33
Pentru suprafata locuibilã excedentarã care depãşeşte norma locativã, la tariful de baza se aplica o majorare progresiva de:
- 25% pentru primii 10 mp;
- 50% pentru urmãtorii 10 mp;
- 100% pentru restul suprafeţei locuibile.
ART. 34
La chiria calculatã potrivit art. 28-33 se adauga 12 lei lunar pentru baie cu cada şi 8 lei lunar pentru baie numai cu dus.
ART. 35
Pentru persoanele încadrate cu contract de munca sau pensionãrii cu un venit mediu pe membru de familie mai mare de 1.500 lei lunar, chiria calculatã potrivit art. 28-33 se majoreazã dupã cum urmeazã:
- cu 50% pentru cazul în care retributia, respectiv pensia, care a constituit baza de calcul a chiriei este de pana la 1.800 lei;
- cu 75% pentru cazul în care retributia, respectiv pensia, este de la 1.801 pana la 2.200 lei;
- cu 100% pentru cazul în care retributia, respectiv pensia, este mai mare de 2.200 lei.
De la prevederile alin. 1 se excepteazã ţinerii noi încadraţi în producţie, timp de 5 ani de la încadrare, ţinerii casatoriti care la data cãsãtoriei nu au împlinit varsta de 28 de ani, timp de 5 ani de la cãsãtorie, persoanele încadrate cu contract de munca transferate în interes de serviciu, timp de 5 ani de la data transferului, ofiţerii, subofiterii şi maistrii militari din cadrul Ministerului Apãrãrii Naţionale şi al Ministerului de Interne.
ART. 36
Chiria pentru suprafata subinchiriata este egala cu chiria aferentã suprafeţei locuibile subinchiriate şi a dependintelor la care are acces subchiriasul, cu o majorare de pana la 15%. În cazul în care acest spaţiu este mobilat, majorarea poate fi de pana la 150%, în raport de confort.
ART. 37
Chiria datoratã de persoana incadrata într-o organizaţie de stat, organizaţie cooperatista ori alta organizaţie obsteasca, pentru locuinta detinuta în clãdirile proprietate de stat, se va retine de cãtre acea organizaţie pe statul de retribuţii din retributia lunarã cuvenitã acesteia, indiferent de orice alte reţineri, chiar dacã prin aceasta se depãşesc limitele prevãzute de art. 409 din Codul de procedura civilã.
Modalitatea reţinerii se stipuleazã în contractul de închiriere.
Chiriaşii, alţii decât cei prevãzuţi în alineatul precedent, vor plati chiria în condiţiile prevezute în contractul de închiriere.

CAP. 5
Normarea, repartizarea şi stabilirea chiriei pentru fondul locativ cu alta destinaţie decât aceea de locuinta

ART. 38
Suprafeţele locative cu lata destinaţie decât aceea de locuinta, aflate în administrarea directa sau, dupã caz, în proprietatea organizaţiilor socialiste, a altor persoane juridice, precum şi a persoanelor fizice, folosite ca birouri, sunt supuse normarii.
Pentru fiecare persoana incadrata cu munca de birou se va folosi o suprafata medie ce nu va depãşi 5 mp, calculatã pe intreaga unitate, cu excepţia celor car lucreazã la planseta şi a altor categorii de personal stabilite de Consiliul de Miniştri, pentru care suprafata medie nu va depãşi 6 mp de fiecare persoana.
Suprafata locativã folositã ca birouri şi care depãşeşte suprafata rezultatã din aplicarea dispoziţiilor prevãzute în alineatul precedent constituie suprafata locativã excedentarã.
Prin hotãrâre a Consiliului de Miniştri se vor stabili funcţiile din unitãţile socialiste pentru care se poate acorda o camera (birou) separatã, precum şi limitele de spaţiu.
ART. 39
Reartizarea suprafeţei locative cu alta destinaţie decât aceea de locuinta se face de cãtre:
- Consiliul de Miniştri, pentru organele centrale de stat, cooperatiste şi ale altor organizaţii obşteşti;
- organele centrale ale administraţiei d stat, pentru suprafeţele locative aflate în administrarea directa a organizaţiilor subordonate acestor organe;
- organele locale ale administraţiei de stat, pentru suprafeţele locative aflate în administrarea directa a organizaţiilor subordonate acestor organe, în proprietatea altor persoane juridice, precum şi a persoanelor fizice.
Pentru nerespectarea prevederilor referitoare la normarea spaţiului locativ cu alta destinaţie, conducãtorii unitãţilor socialiste vor fi sancţionaţi disciplinar sau cu amenda între 1.000-5.000 lei.
ART. 40
Garajele proprietatea unitãţilor socialiste se repartizeazã de cãtre comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, acordându-se prioritate persoanelor juridice sau fizice care au sediul sau locuiesc în clãdirea sau în apropierea clãdirii în care este situat garajul. Când sunt mai mulţi solicitanti, dintre care unul este o organizaţie socialistã, repartizarea se face acesteia.
Garajele pot fi repartizate în folosinta comuna când capacitatea lor şi condiţiile de acces permit aceasta.
Persoanele juridice şi fizice care deţin cu chirie garajele proprietate de stat pot face schimb de garaje, substituindu-se în drepturi şi obligaţii, cu aplicarea în mod corespunzãtor a prevederilor privind schimbul de locuinţe.
ART. 41
Tariful de baza al chiriei lunare pentru suprafeţele locative cu alta destinaţie decât aceea de locuinta este unic pe întreg cuprinsul tarii, indiferent de proprietar.
ART. 42
Tariful de baza al chiriei lunare pentru suprafata locativã folositã pentru birouri este:
a) pentru organizaţiile socialiste, 3,50 lei/mp;
b)pentru persoanele juridice, altele decât organizaţiile socialiste, precum şi pentru persoanele fizice, 5 lei/mp.
Pentru suprafata locativã excedentarã folositã ca birouri se plãteşte o chirie majoratã de 100% fata de tariful de baza.
ART. 43
Tariful de baza al chiriei lunare pentru suprafata locativã folositã în alte scopuri decât pentru birouri este:
a) pentru suprafata locativã folositã pentru activitãţi socio-culturale, precum şi pentru cazarea unor specialişti, 2,50 lei/mp;
b)pentru suprafata locativã folositã pentru ateliere de cãtre artiştii plastici şi meseriaşii autorizaţi, 3 lei/mp;
c) pentru suprafata locativã folositã pentru activitãţi comerciale, industriale şi prestãri de servicii în municipiul Bucureşti, 8 lei/mp.
La celelalte municipii, pentru suprafata locativã folositã pentru activitãţi comerciale, industriale şi prestãri de servicii, tariful de baza este de 6 lei/mp, iar pentru depozite este de 5 lei/mp.
În oraşe, pentru suprafata locativã folositã pentru activitãţi comerciale, industriale şi prestãri de servicii, tariful de baza este de 5 lei/mp, iar pentru depozite este de 4 lei/mp.
În localitãţile rurale tariful de baza prevãzut pentru suprafeţele locative cu alta destinaţie situate în oraşe se reduce cu 30%;
d) pentru suprafata locativã a garajelor folosite de organizaţiile socialiste, de alte persoane juridice şi de persoanele fizice, 3 lei/mp.
Plata chiriei pentru garaje închiriate personalului muncitor se face în condiţiile prevãzute de art. 37.
ART. 44
Tariful de baza al chiriei lunare prevãzut la art. 42 şi 43 se majoreazã cu 30% pentru suprafata locativã dotatã cu încãlzire centrala sau gaze la sobe ori se reduce, dupã caz, pentru intreaga suprafata locativã dupã cum urmeazã:
- 10% pentru clãdirile lipsite de instalaţii de apa, canal, electricitate sau numai una ori unele dintre acestea;
- 15% pentru suprafata locativã folositã pentru birouri situate la subsol sau în mansarde aflate direct sub acoperis, care nu au fost destinate prin construcţie acestui scop;
- 50% pentru suprafata locativã folositã de cooperativele de invalizi.
Reducerile se aplica cumulativ.
Tarifele pentru baile şi dusurile existente în spaţii cu alta destinaţie decât aceea de locuinta sunt cele prevãzute la art. 34.
ART. 45
Pentru curţile şi grãdinile aferente suprafeţelor locative, induferent de destinaţie, tariful anual al chiriei este de 1 leu/mp.
ART. 46
Contractul de închiriere pentru suprafeţele locative cu alta destinaţie decât aceea de locuinta se încheie în forma scrisã, pe baza ordinului de repartizare, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Litigiile în legatura cu repartizarea, deţinerea sau folosirea suprafeţei locative cu alta destinaţie decât aceea de locuinta vor fi soluţionate de catr organele de arbitraj, când toate pãrţile sunt organizaţii socialiste.

CAP. 6
Obligaţiile organizaţiilor de stat care inchieiaza şi ale chiriaşilor în legatura cu întreţinerea, repararea şi folosirea fondului locativ de stat cu destinaţia de locuinta

ART. 47
Organizaţiilor de stat care inchieiaza suprafeţe locative cu destinaţia de locuinta sunt obligate la: repararea şi înlocuirea tuturor elementelor de construcţii şi instalaţii din exteriorul clãdirii şi al anexelor ei, a elementelor de instalaţii aferente clãdirii şi anexelor ei, a elementelor de instalaţii aferente clãdirii - ascensor, hidrofor, instalatie de încãlzire centrala şi preparare a apei calde, puncte termice, crematorii -, precum şi efectuarea transformãrilor instalaţiilor de ardere ca urmare a schimbãrii combustibilului.
Suprfata locativã închiriatã se preda chiriaşului în stare normalã de folosinta.
ART. 48
Chiriaşii sunt obligaţi la plata chiriei, precum şi la întreţinerea şi repararea elemntelor de construcţii şi instalaţii din interiorul locuinţei şi ale pãrţilor de folosinta comuna ale clãdirii şi anexelor acesteia.
Chiriaşii sunt obligaţi la repararea şi înlocuirea elementelor de construcţii şi instalaţii deteriorate ca urmare a folosirii necorespunzãtoare, indiferent dacã acestea sunt în interiorul sau exteriorul clãdirii.
ART. 49
Chiriaşii sunt obligaţi sa plãteascã cu regularitate cotele ce le revin din cheltuielile de întreţinere şi reparare a pãrţilor şi instalaţiilor de folosinta comuna ale clãdirii, iar la încetarea contractului de închiriere sunt obligaţi sa predea suprafata locativã în stare de folosinta, ţinându-se seama de starea în care a fost închiriatã.
În cazul neîndeplinirii de cãtre chiriaş a obligaţiilor pe care le are cu privire la întreţinerea şi repararea locuinţei proprietate de stat, lucrãrile necesare vor fi executate de cãtre unitatea sau organizaţia care închiriazã, urmând ca contravaloarea acestor lucrãri sa fie recuperatã de la chiriaşi.
Chiriaşii vor plati în întregime, pentru toate persoanele cu care locuiesc, cheltuielile pentru apa, canalizare, iluminat, încãlzire, precum şi alte cheltuieli ce decurg din folosirea pãrţilor şi instalaţiilor comune ale clãdirii.
ART. 50
În locuintele proprietate de stat se interzice chiriaşilor sa execute modificãri de spaţii sau alte modificãri constructive.

CAP. 7
Dispoziţii cu privire la locuintele construite din fondurile proprii ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat
ART. 51
Suprafeţele locative din clãdirile proprietate de stat aflate în administrarea întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat se închiriazã de cãtre conducerile acestora numai personalului lor.
Contractul de închiriere a suprafeţelor locative prevãzute în alineatul precedent este accesoriu al contractului de munca.
În cazul în care contractul de munca înceteazã, chiriaşii respectivi sunt obligaţi sa elibereze locuinta detinuta, în termen de 3 luni de la încetarea contractului de munca.
Personalul întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat cãruia i s-a închiriat locuinţe în condiţiile primului alineat şi care a lucrat în întreprinderea respectiva cel puţin 10 ani are dreptul sa le detina şi dupã pensionare.
În caz de deces al persoanei încadrate în munca sau pensionarului, evacuarea soţului sau a celorlalţi membri ai familiei sale care locuiesc cu acesta nu se va putea face decât cu atribuirea unui spaţiu locativ corespunzãtor.
ART. 52
Suprafata locativã aflatã în administrarea directa a întreprinderilor sau organizaţiilor economice de stat poate face obiectul schimbului numai între persoanele încadrate în aceeaşi unitate şi cu aprobarea conducerii acestora.
ART. 53
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare vor lua mãsuri pentru identificarea spaţiilor de locuit destinate unor camere oficiale sau case de oaspeti şi pentru închirierea lor în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Spaţiile de acest fel aflate în incinta întreprinderilor sau în apropierea acestora vor fi închiriate cadrelor de conducere din întreprinderile respective, pentrua putea interveni în mod operativ, în caz de necesitate.
De asemenea, vor lua mãsuri pentru a se amenaja pe oraş spaţii comune destinate cazarii temporare a unor persoane încadrate în munca, care sa funcţioneze pe principiul hotelurilor.
ART. 54
Dispoziţiile prezentei legi se aplica în mod corespunzatoe şi locuinţelor construite din fondurile întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat.

CAP. 8
Dispoziţii cu privire la locuintele de serviciu şi la cãminele muncitoresti pentru tineret

ART. 55
Se considera locuinta de serviciu suprafata locativã aflatã în administrarea directa a unei unitãţi socialiste de stat, situata în incinta unitãţii ori în imediata apropiere a acesteia sau a locului de munca, destinatã cazarii persoanelor încadrate în munca şi membrilor lor de familie, în cazul în care prezenta permanenta a acestora în preajma locului de munca este impusa de caracterul specific al muncii.
ART. 56
Modul şi condiţiile de folosire a locuinţelor de serviciu şi a terenurilor aferente lor fac obiectul unui contract de închiriere, ca accesoriu al contractului de munca. Dispoziţiile prezentei legi privitoare la normarea spaţiului locativ se aplica şi locuinţelor de serviciu.
Persoanele încadrate în munca şi familiile lor care ocupa locuinţe de serviciu pierd dreptul de folosinta a acestora odatã cu încetarea contractului de munca.
ART. 57
Cãminele muncitoresti pentru tinert sunt destinate cazarii tinerilor muncitori şi specialişti, care nu dispun de alte posibilitãţi de cazare în localitatea unde îşi au locul de munca.
Cãminele muncitoresti pentru tineret sunt administrate de cãtre unitãţile socialiste.
ART. 58
Pentru folosirea locurilor în cãminele muncitoresti pentru tineret, locatarii vor plati un tarif lunar.
Comitetul de Stat pentru Preţuri, Minnisterul Finanţelor, cu consultarea Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor şi a Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, vor stabili metodologia unitarã de calcul a tarifului, astfel încât sa se acopere cheltuielile de întreţinere şi funcţionare a instalaţiilor comune, folosirea mobilierului şi cazarmamentului, precum şi toate celelalte cheltuieli reprezentând diferite servicii prestate locatarilor.
Tarifele diferenţiate pe categorii de cãmine vor fi stabilite de Consiliul de Miniştri.
ART. 59
Sarcinile administraţiei caminului, drepturile şi obligaţiile locatarilor, precum şi ale personalului caminului, modul de utilizare a bunurilor de folosinta comuna, mãsurile de asigurare a ordinii şi disciplinei în cãmin, se stabilesc prin regulament interior de funcţionare, aprobat de consiliul oamenilor muncii din întreprinderea care are în administrare cãminul respectiv.

CAP. 9
Dispoziţii cu privire la locuintele proprietate personalã

ART. 60
Apartamentul proprietate personalã care este locuit de proprietar şi familia sa va fi normat şi folosit astfel:
a) Proprietarul şi familia sa au dreprul la o suprafata corespunzãtoare nevoilor lor de locuit. La detrminarea nevoilor de locuit se are în vedere ca fiecãrui membru al familiei sa-i fie asigurata câte o camera şi, deosebit de acestea, încã cel mult doua camere.
Proprietarul poate închiria o parte din aceasta suprafata, inclusiv sub forma de camera mobilata.
b) Camerele separate ce depãşesc nevoile de locuit ale proprietarului şi familiei sale - determinate potrivit celor arãtate la lit. a) - vor fi închiriate de proprietar, inclusiv sub forma camerelor mobilate.
În cazul în care proprietarul nu închiriazã camerele prevãzute la alineatul precedent, comitetul sau biroul executiv al consiliului popular le poate închiria persoanelor îndreptãţite.
Închirierea spaţiilor prevãzute în prezentul articol se face numai pe baza de contract încheiat în forma scrisã, înregistrat la administraţia sau circumscripţia financiarã, cu stipularea, în mod obligatoriu, a tarifelor şi termenelor, conform dispoziţiilor alin. 3, 5-8 şi 10 din art. 17 şi ale celor din art. 36; aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul spaţiilor proprietate personalã, subinchiriate.
Pentru toate suprafeţele închiriate, proprietarul nu poate primi decât chiria calculatã potrivit prevederilor prezentei legi.
Prevederile prezentului articol se aplica şi în cazul în care proprietarul este transferat în interes de serviciu în alta localitate, iar o parte din familia sa cu care a locuit a rãmas în apartament.
ART. 61
Apartamentul proprietate personalã care nu este locuit de proprietar şi familia sa este supus în întregime normarii şi închirierii, în condiţiile prevãzute pentru fondul locativ de stat.
ART. 62
Dispoziţiile art. 60 şi 61 se aplica numai apartamentelor proprietate personalã situate în mediul urban.
ART. 63
Dispoziţiile prezentei legi privind obligaţiile organizaţiilor de stat care închiriazã şi ale chiriaşilor ce deţin suprafeţe locative proprietate de stat se aplica în mod corespunzãtor şi suprafeţelor locative proprietate personalã.
ART. 64
Comitetele şi birourile executive ale consiliilor populare vor sprijini, la cerere, persoanele care au locuinta proprietate personalã, dar nu locuiesc în ele, sa se mute în aceste locuinţe.
În acest scop, vor închiria persoanelor care deţin locuintele respective, fie locuintele oferite în schimb de proprietari, fie alte locuinţe din fondul locativ de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind normarea suprafeţelor locative.
Chiriaşii şi familiile lor care urmeazã sa elibereze locuinta potrivit alineatului precedent, dar au contract pentru construirea sau cumpãrarea unei locuinţe în condiţiile legii pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe sau vânzarea de locuinţe din fondul de stat cãtre populaţie, precum şi cei care urmeazã sa se mute în locuinta proprietate personalã detinuta cu chirie de alte persoane, vor preda locuinta pe care o deţin la mutarea lor în locuinta construitã, respectiv cumpãratã sau eliberata de chiriaşi.
Suprafata locativã din apartamentul proprietate personalã care se elibereazã prin mutari sau din alte cauze va fi pusã la dispoziţia proprietarului şi familiei sale, la cererea acestuia, fãrã a se putea exercita de cãtre alţi locatari dreptul de extindere.

CAP. 10
Asociaţia locatarilor

ART. 65
În clãdirile cu mai multe apartamente, locatarii principali, persoane fizice sau juridice, constituie de drept o asociaţie a locatarilor, având ca scop buna gospodãrire a pãrţilor şi instalaţiilor de folosinta comuna ale clãdirii, icasarea la timp a cotelor din contribuţia la plata cheltuielilor comune şi promovarea unei atitudini juste fata de avutul obştesc şi respectarea normelor de convieţuire socialistã.
Asociaţii de locatari se pot constitui şi pe grupe de clãdiri.
Asociaţia locatarilor dobândeşte personalitate juridicã de la data înregistrãrii la administraţia financiarã sau la circumscripţia financiarã.
Asociaţia locatarilor reprezintã interesele membrilor sãi în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice.
Asciatia locatarilor este reprezentatã în fata organelor statului de cãtre un împuternicit desemnat de adunarea generalã a asociaţiei locatarilor.
Hotãrârile adunãrii generale a asociaţiei locatarilor prin care se incalca prevederile legale sau statutare pot fi atacate la instanţele judecãtoreşti.
ART. 66
Modul de organizare şi funcţionare a asociaţiei locatarilor, precum şi modul de folosire a mijloacelor bãneşti şi materiale, se vor stabili prin statutul asociaţiei locatarilor, aprobat prin decret al Consiliului de Stat.

CAP. 11
Dispoziţii comune, tranzitorii şi finale

ART. 67
Orice litigii în legatura cu aplicarea prevederilor prezentei legi se soluţioneazã de instanţele judecãtoreşti, cu excepţia celor date în mod expres în competenta altor organe.
ART. 68
Fondul locativ proprietatea organizaţiilor cooperatiste sau altor organizaţii obşteşti este supus normarii.
Organizaţiile cooperatiste şi alte organizaţii obşteşti vor aplica în mod corespunzãtor, cu privire la fondul locativ pe care îl au în proprietate, dispoziţiile prezentei legi.
ART. 69
Personalul de deservire al clãdirilor cu mai multe locuinţe, precum şi personalul casnic, care deţin suprafata locativã ca accesoriu al contractului de munca, pierd dreptul de folosinta a acestei suprafeţe odatã cu încetarea contractului de munca, fãrã a li se atribui alta suprafata locativã.
Camerele de serviciu aferente apartamentelor se pot închiria numai cu acordul locatarului principal sau, dupã caz, al proprietarului.
ART. 70
Pretinderea sau primirea, direct sau indirect, de bani sau orice alt folos material - filodorma - pentru a indica persoana cãreia urmeazã a I se închiria o suprafata locativã sau pentru a consimţi la închirierea sau schimbul unei suprafeţe locative, când legea conditioneaza închirierea sau schimbul de o asemenea indicare sau consimtire, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã plata, direct sau indirect, a unei filodorme, precum şi intermedierea de asemenea fapte, în scopul arãtat llineatul precedent.
Sancţiunea nu se aplica celui care plãteşte filodorma, dacã denunta fapta, din proprie initiativa, de îndatã ce a fãcut plata.
ART. 71
Primirea unei chirii mai mari decât cea legalã se pedepseşte cu închisoare de la o luna la un an sau cu amenda.
ART. 72
Categoriile de persoane care au dreptul la o camera în plus, cu majorarea corespunzãtoare a chiriei, precum şi orice altemasuri de executare a prezentei legi, se stabilesc prin hotãrâre a Consiliului de Miniştri.
ART. 73
<>Legea nr. 10/1968 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi se abroga.
-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016