Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 469 din 12 decembrie 2006
pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 27 decembrie 2006
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART. I
<>Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 2, literele b), n) şi o) se abroga.
2. La articolul 2 se introduc doua noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu urmãtorul cuprins:
"(2) Pentru aplicarea prevederilor art. 7 şi ale art. 20, urmãtorii termeni şi expresii se definesc dupã cum urmeazã:
a) produs cosmetic finit - produsul cosmetic în formula sa finala, asa cum este pus pe piata şi oferit consumatorului final, sau prototipul acestuia;
b) prototip - primul model sau proiect al unui produs cosmetic care nu a fost fabricat în loturi şi de la care produsul cosmetic finit este copiat sau dezvoltat.
(3) Pentru aplicarea prevederilor art. 6, urmãtoarea expresie se defineste astfel:
- ingredient cosmetic - orice substanta chimica sau preparat de origine sinteticã ori naturala folosit în compozitia unui produs cosmetic, cu excepţia compozitiilor de parfumare şi aromatizare."
3. Articolul 5 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 5. - Produsele cosmetice puse pe piata nu trebuie sa pericliteze sãnãtatea umanã atunci când sunt folosite în condiţii normale sau previzibile în mod rezonabil de folosire, ţinându-se seama, în special, de prezentarea produsului, etichetarea, instrucţiunile privind pãstrarea şi utilizarea acestuia, precum şi de orice alta indicaţie sau informaţie prevãzutã de producãtor, de reprezentantul sau autorizat sau de orice alta persoana responsabilã pentru punerea pe piata a produsului. Aceste indicaţii sau informaţii nu vor scuti nicio persoana, în nicio circumstanţã, sa se conformeze altor dispoziţii ale prezentei legi."
4. Dupã articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu urmãtorul cuprins:
"Art. 5^1. - Ministerul Sãnãtãţii Publice ia toate mãsurile necesare pentru a fi puse pe piata numai acele produse care se conformeazã prevederilor prezentei legi şi ale <>Ordinului ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 privind categoriile de produse cosmetice şi listele cuprinzând substantele ce pot fi utilizate în compozitia produselor cosmetice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare."
5. La articolul 6, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 6. - (1) Fãrã a afecta ducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevãzute la art. 5, se interzice punerea pe piata a produselor cosmetice în a cãror compoziţie se gãsesc:
a) substanţe prevãzute în anexa nr. II la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
b) substanţe în afarã limitelor de admisibilitate şi a condiţiilor prevãzute în anexa nr. III, Partea I, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
c) agenţi de colorare, alţii decât cei prevãzuţi în anexa nr. IV, Partea I, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia produselor cosmetice destinate a fi folosite numai la colorarea parului;
d) agenţi de colorare prevãzuţi în anexa nr. IV, Partea I, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în alte condiţii decât cele specificate, cu excepţia produselor cosmetice destinate a fi folosite numai la colorarea parului;
e) conservanti, alţii decât cei stabiliţi în anexa nr. VI, Partea I, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
f) conservanti, în afarã limitelor de admisibilitate şi a condiţiilor impuse de anexa nr. VI, Partea I, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia cazului în care sunt folosite alte concentratii, pentru scopuri specifice, care rezulta din prezentarea produsului;
g) filtre UV, altele decât cele stabilite în anexa nr. VII, Partea I, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
h) filtre UV, folosite în afarã limitelor de admisibilitate şi a condiţiilor impuse în anexa nr. VII, Partea I, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare;".
6. La articolul 6, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
"(3) Prevederile Ordinului ministrului industriei şi resurselor şi al ministrului sãnãtãţii şi familiei nr. 309/729/2001 privind inventarul pentru ingredientele folosite în produsele cosmetice au valoare indicativa, fãrã sa constituie o lista a substanţelor autorizate pentru a fi folosite în produsele cosmetice."
7. La articolul 7, alineatele (1) şi (2) vor avea urmãtorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Fãrã a se afecta ducerea la îndeplinire a obligaţiilor prevãzute la art. 5, se interzic:
a) comercializarea produselor cosmetice a cãror formula finala, pentru a îndeplini cerinţele prezentei legi, a fost testata pe animale folosindu-se o metoda, alta decât cea alternativa, dupã ce aceasta din urma a fost validatã şi adoptatã la nivelul Comunitãţii Europene, ţinându-se seama de evoluţia procesului de validare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã;
b) comercializarea produselor cosmetice având ingrediente sau combinatii de ingrediente care, pentru a îndeplini cerinţele prezentei legi, au fost testate pe animale folosindu-se o metoda, alta decât cea alternativa, dupã data la care aceasta din urma a fost validatã şi adoptatã la nivelul Comunitãţii Europene, ţinându-se seama de evoluţia procesului de validare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã;
c) testarea pe animale a produselor cosmetice finite, pentru a îndeplini cerinţele prezentei legi;
d) testarea pe animale a ingredientelor sau combinatiilor de ingrediente, pentru a îndeplini cerinţele prezentei legi, dupã data la care aceste teste trebuie sa fie înlocuite de metodele alternative validate sau stabilite de Comisia Europeanã.
(2) Metodele alternative celor prevãzute în anexa nr. 3 la Normele metodologice de aplicare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 490/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se reglementeazã prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice, pe mãsura publicãrii lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene."
8. La articolul 8, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Este interzisã folosirea în produsele cosmetice a substanţelor clasificate ca fiind cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere din categoriile 1, 2 şi 3, asa cum sunt prevãzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase."
9. La articolul 9, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 9. - (1) Este permisã comercializarea produselor cosmetice care conţin:
a) substantele prevãzute în anexa nr. III, Partea a 2-a, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în limitele şi condiţiile impuse, pana la data stabilitã în anexa menţionatã;
b) agenţii de colorare prevãzuţi în anexa nr. IV, Partea a 2-a, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în limitele şi condiţiile impuse, pana la data stabilitã în anexa menţionatã;
c) conservantii prevãzuţi în anexa nr. VI, Partea a 2-a, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în limitele şi condiţiile impuse, pana la data stabilitã în anexa, cu excepţia cazului în care sunt folosite alte concentratii, pentru scopuri specifice, care reies din prezentarea produsului;
d) filtrele UV prevãzute în anexa nr. VII, Partea a 2-a, la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în limitele şi condiţiile impuse, pana la data stabilitã în anexa menţionatã."
10. La articolul 9, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmãtorul cuprins:
"(1^1) Dupã expirarea datei stabilite potrivit alin. (1), substantele, agenţii de colorare, conservantii şi filtrele UV trebuie:
a) permisi definitiv; sau
b) interzisi definitiv, prin includerea în cuprinsul anexei nr. II la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; sau
c) mentinuti, pentru perioada prevãzutã în Partea a 2-a a anexelor nr. III, IV, VI şi VII la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare; sau
d) eliminati, prin abrogarea poziţiilor respective din anexele la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pe baza informaţiilor ştiinţifice disponibile sau pentru ca nu mai sunt folosiţi."
11. La articolul 9, alineatele (2) şi (3) se abroga.
12. La articolul 10, partea introductivã a alineatului (1) va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 6, Ministerul Sãnãtãţii Publice poate autoriza folosirea pe teritoriul României a substanţelor care nu sunt prevãzute în lista de substanţe permise pentru anumite produse cosmetice, în urmãtoarele condiţii:".
13. Articolul 11 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 11. - Producãtorul sau reprezentantul sau autorizat ori beneficiarul fabricãrii produsului cosmetic sau persoana responsabilã pentru punerea produselor cosmetice pe piata Comunitãţii Europene va notifica autoritãţii competente a statului membru unde s-a fabricat produsul sau unde acesta a fost importat pentru prima data adresa locului de fabricaţie ori a primului import în cadrul comunitãţii, înainte de introducerea pe piata a acestora."
14. Articolul 12 se abroga.
15. Articolul 13 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 13. - (1) Notificarea este unica pe teritoriul Uniunii Europene.
(2) Notificarea devine efectivã din momentul transmiterii datelor.
(3) Orice modificare a informaţiilor transmise Ministerului Sãnãtãţii Publice este adusã la cunostinta acestuia în termen de 30 de zile de la data apariţiei modificãrii.
(4) În conformitate cu prevederile art. 11, Ministerul Sãnãtãţii Publice reprezintã autoritatea competenta în România pentru notificarea produselor cosmetice."
16. La articolul 14, literele c), d) şi e) ale alineatului (1) vor avea urmãtorul cuprins:
"c) metoda de fabricaţie conform regulilor de buna practica de fabricaţie prevãzute în <>Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 308/2001 pentru aprobarea Ghidului privind principiile de buna practica de fabricaţie pentru produsele cosmetice sau în reglementãrile altor state membre; prevederile ordinului menţionat sunt aplicabile produselor cosmetice fabricate în România sau importate din tari terţe, care sunt introduse pentru prima data pe piata comunitara prin România;
d) numele persoanei responsabile cu fabricarea sau importul pentru prima data al unui produs cosmetic în Comunitatea Europeanã; persoana responsabilã trebuie sa posede un nivel adecvat de calificare profesionalã sau experienta, în conformitate cu legislaţia şi practica statului membru al Comunitãţii Europene unde sunt fabricate ori unde sunt pentru prima data importate produsele cosmetice;
e) evaluarea siguranţei pentru sãnãtatea umanã a produsului cosmetic finit. Pentru aceasta, producãtorul va tine seama de profilul toxicologic general al ingredientelor folosite, de structura lor chimica şi de nivelul de expunere, în special de caracteristicile de expunere specifice zonei în care produsul va fi aplicat sau de populaţia cãreia îi este destinat; pentru produsele destinate copiilor sub 3 ani, precum şi pentru cele destinate exclusiv igienei intime externe trebuie sa existe o evaluare specifica a securitãţii pentru sãnãtatea umanã. În cazul în care produsul se fabrica în diferite localitãţi pe teritoriul României sau al celorlalte state membre ale Comunitãţii Europene, producãtorul poate sa aleagã o singura locatie (loc), unde informaţiile privind produsul sunt disponibile. În acest sens, la solicitarea autoritãţilor competente pentru monitorizarea produsului sau a altor autoritãţi cu atribuţii de control, producãtorul este obligat sa precizeze adresa la care informaţiile sunt rapid accesibile;".
17. La articolul 14, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmãtorul cuprins:
"(1^1) Autoritatea Nationala pentru Protecţia Consumatorilor este autoritatea competenta în România pentru verificarea datelor prevãzute la alin. (1)."
18. La articolul 14, alineatul (2) se abroga.
19. Articolul 15 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 15. - Datele prevãzute la art. 14 vor fi prezentate în mod obligatoriu în limba romana, fãrã a exclude prezentarea şi într-o limba acceptatã de autoritãţile competente."
20. La articolul 17, literele a), b), c), f), h) şi i) ale alineatului (1) vor avea urmãtorul cuprins:
"a) numele sau denumirea producãtorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piata stabilite în Comunitatea Europeanã sau abrevierea, dacã aceasta permite identificarea persoanelor respective;
b) sediul sau adresa din statul membru al Comunitãţii Europene a producãtorului sau a persoanei responsabile pentru introducerea pe piata, în Comunitatea Europeanã, a unui produs cosmetic importat ori abrevierea sa, atât timp cat acesta este posibil de identificat;
c) ţara de origine pentru produsele fabricate în afarã Comunitãţii Europene;
..................................................................
f) precautiile speciale la utilizare, în special cele referitoare la ingredientele menţionate în coloana "Condiţiile utilizãrii şi precautii care trebuie sa fie menţionate pe eticheta" din anexele nr. III, IV, VI şi VII la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi care trebuie inscriptionate pe ambalaj şi pe recipient, precum şi informaţiile speciale de avertizare pentru produsele cosmetice de uz profesional, în special cele pentru coafura. În cazul în care acest lucru nu este posibil din motive practice, va fi alãturat un prospect, o eticheta, o banderola ori un fluturas care va conţine informaţiile necesare consumatorilor, fie abreviat, fie prin utilizarea simbolului prevãzut în anexa nr. 3, care trebuie sa figureze pe recipient şi pe ambalaj;
..................................................................
h) numãrul lotului de fabricaţie sau o indicaţie care sa permitã identificarea produsului. Atunci când dimensiunile reduse ale produsului nu permit, aceasta informaţie poate sa apara numai pe ambalaj;
i) lista cuprinzând ingredientele care fac parte din compozitia produsului cosmetic, în ordinea descrescãtoare a greutatii în momentul incorporarii lor; aceasta lista este precedatã de cuvântul "ingrediente". În cazul în care, din motive practice, acest lucru nu este posibil, prospectul, eticheta, banderola sau fluturasul atasat trebuie sa conţinã informaţia necesarã consumatorului, în forma abreviata sau simbolul prevãzut în anexa nr. 3, care trebuie inscripţionat pe ambalaj. Nu sunt considerate ingrediente: impuritatile din materiile prime folosite; materialele tehnice auxiliare folosite în preparat, dar care nu se regãsesc în produsul finit; materialele folosite în cantitãţi strict necesare ca solventi sau purtãtori de parfum ori compozitii aromatice. Se vor mentiona ingredientele în concentraţie mai mica de 1% fãrã o ordine anume, dupã cele a cãror concentraţie este mai mare de 1%. Colorantii pot fi mentionati dupã celelalte ingrediente, indiferent de ordine, conform numãrului index de culoare sau denumirii prevãzute în anexa nr. VI la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Pentru produsele cosmetice decorative comercializate în mai multe culori/nuante se menţioneazã toţi agenţii de colorare folosiţi, precedati de sintagma "poate conţine" sau de simbolul "+/-". Compozitiile de parfumare sau de aromatizare şi materiile lor prime vor fi menţionate prin cuvântul "parfum", respectiv "aroma". Substantele cuprinse în anexa nr. III la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pentru care exista menţiunea de a fi inscriptionate pe ambalaj, vor fi incluse pe lista ingredientelor, indiferent de funcţiunea pe care o au în produsul cosmetic."
21. La articolul 17, alineatul (2) va avea urmãtorul cuprins:
"(2) Acolo unde, din motive practice legate de dimensiunea sau de forma recipientelor ori a ambalajelor, nu este realizabila inscriptionarea informaţiilor prevãzute la alin. (1) lit. f) şi i), acestea se înscriu pe o eticheta, o banderola, un prospect sau un pliant care este alãturat produsului. În cazul sapunului, al bilelor pentru baie sau al altor produse de dimensiuni mici, unde este practic imposibil, din motive de dimensiune sau forma, sa fie scrise informaţiile prevãzute la alin. (1) lit. i) pe un prospect, o eticheta, o banderola, un pliant sau un fluturas atasat, aceste informaţii vor fi scrise pe un pliant pus în imediata vecinãtate a recipientului în care produsul cosmetic este expus spre vânzare."
22. Articolul 18 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 18. - Informaţiile prevãzute la art. 17 alin. (1) lit. d)-f) şi h) trebuie scrise în limba romana, cu excepţia listei cuprinzând ingredientele, unde se folosesc denumirile din Ordinul ministrului industriei şi resurselor şi al ministrului sãnãtãţii şi familiei nr. 309/729/2001 privind inventarul pentru ingredientele folosite în produsele cosmetice ori din Nomenclatorul internaţional pentru produse cosmetice - INCI, afişat pe site-ul Ministerului Sãnãtãţii Publice şi pe cel al Uniunii Europene, sau, dupã caz, se aplica prevederile cuprinse în <>Hotãrârea Guvernului nr. 560/2001 privind unele mãsuri pentru pãstrarea confidenţialitãţii unor ingrediente din compozitia produselor cosmetice, iar colorantii vor fi înscrişi conform numãrului din indexul culorilor - Colour Index."
23. La articolul 20, alineatul (2) va avea urmãtorul cuprins:
"(2) Producãtorul sau persoana responsabilã cu plasarea pe piata Comunitãţii Europene a produsului se poate folosi de faptul ca acesta nu a fost testat pe animale, prin specificare pe ambalaj sau pe orice alt document, nota, eticheta, banderola ce însoţeşte ori care se referã la produs, numai dacã producãtorul sau furnizorii sãi de materii prime nu a/au efectuat sau nu a/au solicitat testãri pe animale pentru produsul cosmetic finit ori pe prototip sau nu a/au folosit niciun ingredient testat pe animale de cãtre terţe persoane, în scopul formularii de produse cosmetice noi."
24. Articolul 25 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 25. - Reprezentanţii împuterniciţi ai organelor de control sunt obligaţi sa respecte caracterul secret al informaţiilor conţinute în documentele prevãzute la art. 14 sau despre care au luat cunostinta în timpul acţiunilor de control."
25. La articolul 26, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 26. - (1) Ministerul Sãnãtãţii Publice este autoritatea nationala competenta care transmite informaţii Comisiei Europene referitoare la dispoziţiile art. 14, în scopul publicãrii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene."
26. Articolul 29 se abroga.
27. Articolul 31 va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 31. - Prevederile prezentei legi nu se aplica produselor care conţin substantele prevãzute în anexa nr. V la <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.448/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare."
ART. II
În tot cuprinsul <>Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, sintagma "Uniunea Europeanã" se înlocuieşte cu sintagma "Comunitatea Europeanã" şi sintagma "Ministerul Sãnãtãţii" se înlocuieşte cu sintagma "Ministerul Sãnãtãţii Publice".
ART. III
Ministerul Sãnãtãţii Publice va elabora şi va aproba, prin ordin al ministrului, procedura de notificare a produselor cosmetice, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, şi va face publica lista produselor cosmetice notificate.
ART. IV
Dispoziţiile prezentei legi intra în vigoare la 3 zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia dispoziţiilor art. I pct. 1, 2, 7, 12-16, 20-23 şi 25, care intra în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.
ART. V
<>Legea nr. 178/2000 privind produsele cosmetice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, cu modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.
*
Prezenta lege transpune integral Directiva Consiliului 76/768/CEE privind armonizarea legislatiilor statelor membre în domeniul produselor cosmetice, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene nr. L/262 din 27 septembrie 1976.
Aceasta lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA
Bucureşti, 12 decembrie 2006.
Nr. 469.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: