Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 420 din 22 noiembrie 2006 pentru ratificarea Conventiei Consiliului Europei privind spalarea, descoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii si finantarea terorismului, adoptata la Varsovia la 16 mai 2005
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ART. 1
Se ratificã Convenţia Consiliului Europei privind spãlarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptatã la Varşovia la 16 mai 2005, semnatã de România la Varşovia la 16 mai 2005, denumitã în continuare Convenţia.
ART. 2
Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, se vor formula urmãtoarele declaraţii:
a) în baza art. 24 paragraful 3 din Convenţie:
"Dispoziţiile art. 24 paragraful 2 se aplicã doar cu respectarea principiilor constituţionale şi a principiilor fundamentale ale sistemului juridic român.";
b) în baza art. 31 paragraful 2 din Convenţie:
"Cererile de asistenţã judiciarã din faza de cercetare şi urmãrire penalã vor fi adresate Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cererile de asistenţã judiciarã din faza de judecatã şi de executare a pedepsei vor fi adresate Ministerului Justiţiei.";
c) în baza art. 33 paragraful 2 din Convenţie:
"Autoritãţile centrale române desemnate sã aplice prevederile cap. IV sunt:
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spãlãrii Banilor
Str. Splaiul Independenţei nr. 202A, sectorul 6
Bucureşti
România
Ministerul Justiţiei
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
Bucureşti
România
Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Bd. Libertãţii nr. 14, sectorul 5
Bucureşti
România
Ministerul Administraţiei şi Internelor
Piaţa Revoluţiei nr. 1A, sectorul 1
Bucureşti
România
Ministerul Finanţelor Publice
Str. Apolodor nr. 17, sectorul 5
Bucureşti
România";
d) în baza art. 35 paragrafele 1 şi 3 din Convenţie:
"Cererile adresate României şi documentele anexate acestor cereri vor trebui însoţite de o traducere în limba românã şi în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei.";
e) în baza art. 42 paragraful 2 din Convenţie:
"Informaţiile şi probele furnizate conform prevederilor cap. IV nu pot fi folosite sau transmise, fãrã consimţãmântul sãu prealabil, de cãtre autoritãţile pãrţii solicitante, în scopul investigaţiilor sau al altor proceduri decât cele precizate în cerere.";
f) în baza art. 53 paragraful 4 din Convenţie:
"Dispoziţiile art. 3 paragraful 4 vor fi aplicate parţial, în conformitate cu principiile legislaţiei interne."
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU PEREŞ
Bucureşti, 22 noiembrie 2006.
Nr. 420.
CONVENŢIA CONSILIULUI EUROPEI
privind spãlarea, descoperirea, sechestrarea şi
confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului*)
- Varşovia, 16 mai 2005 -
--------
*) Traducere din limba englezã.
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte ţãri semnatare,
considerând cã scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii sãi,
convinse de necesitatea de a aplica o politicã penalã comunã urmãrind protecţia societãţii,
considerând cã lupta contra criminalitãţii grave, devenind o problemã internaţionalã tot mai mare, impune folosirea unor metode moderne şi eficiente la nivel internaţional,
considerând cã una dintre aceste metode constã în privarea delincvenţilor de produsele infracţiunii şi instrumente similiare,
apreciind cã pentru atingerea acestui obiectiv este necesar un sistem de cooperare internaţionalã bine pus la punct,
ţinând cont de Convenţia Consiliului Europei privind spãlarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii (ETS nr. 141), denumitã în cele ce urmeazã Convenţia din 1990,
ţinând cont şi de Rezoluţia 1373 (2001) privind ameninţãrile la adresa pãcii şi securitãţii internaţionale, cauzate de acte de terorism, adoptatã de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite la 28 septembrie 2001, şi, în special, paragraful 3.d din aceastã rezoluţie,
ţinând cont de Convenţia internaţionalã pentru reprimarea finanţãrii terorismului, adoptatã de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite la 9 decembrie 1999, în special art. 2 şi 4, care obligã statele semnatare sã considere activitãţile de finanţare a terorismului ca fapte penale,
convinse de necesitatea de a lua mãsuri imediate pentru a ratifica şi a implementa pe deplin Convenţia internaţionalã pentru reprimarea finanţãrii terorismului, amintitã mai sus,
au convenit urmãtoarele:
CAP. I
Terminologie
ART. 1
Terminologie
În sensul prezentei convenţii, expresia:
a) produs se referã la orice avantaj economic, derivat din sau obţinut, direct ori indirect, din infracţiuni. Acesta poate consta în orice bun astfel cum este definit la subparagraful b);
b) bun înseamnã un bun de orice naturã, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi acte juridice sau documente atestând un titlu ori un drept cu privire la un bun;
c) instrument se referã la orice bunuri folosite sau destinate a fi folosite, în orice mod, în totalitate ori în parte, pentru a comite una sau mai multe infracţiuni;
d) confiscare se referã la o mãsurã dispusã de o instanţã judecãtoreascã ca urmare a unei proceduri referitoare la una sau mai multe infracţiuni, mãsurã care are ca rezultat privarea permanentã de acel bun;
e) infracţiune predicat se referã la orice infracţiune în urma cãreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni prevãzute la art. 9;
f) unitate de informaţii financiare, denumitã în continuare UIF, reprezintã un organism naţional, central, responsabil cu primirea (şi, în mãsura în care se permite, solicitarea), analiza şi transmiterea de informaţii cu specific financiar cãtre autoritãţile competente, informaţii:
(i) privind produse susceptibile de a deveni surse potenţiale de finanţare a terorismului; sau
(ii) necesare conform legislaţiei naţionale sau normelor în vigoare, pentru a combate spãlarea banilor şi finanţarea terorismului;
g) blocarea sau punerea sub sechestru înseamnã interzicerea temporarã a transferului, distrugerii, conversiei, înstrãinãrii ori deplasãrii bunurilor sau luarea în custodie temporarã ori preluarea controlului asupra bunurilor în baza unei hotãrâri emise de o instanţã sau de o altã autoritate competentã;
h) finanţarea terorismului se referã la infracţiunile prevãzute la art. 2 din Convenţia pentru reprimarea finanţãrii terorismului, menţionatã mai sus.
CAP. II
Finanţarea terorismului
ART. 2
Aplicarea prezentei convenţii în ceea ce priveşte finanţarea terorismului
1. Fiecare parte adoptã mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a permite aplicarea prevederilor prevãzute în cap. III, IV şi V.
2. În special, fiecare parte la prezenta convenţie se va asigura cã sunt posibile percheziţionarea, urmãrirea, identificarea, blocarea, punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor de origine licitã sau ilicitã, folosite ori destinate a fi folosite în orice mod, în totalitate sau în parte, pentru finanţarea terorismului, sau produselor rezultate din aceastã infracţiune şi va asigura o cât mai bunã cooperare în acest scop.
CAP. III
Mãsuri ce pot fi luate la nivel naţional
SECŢIUNEA 1
Prevederi generale
ART. 3
Mãsuri de confiscare
1. Fiecare parte adoptã mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a-i permite sã confişte instrumente şi produse sau bunuri a cãror valoare corespunde acestor produse şi bunuri supuse spãlãrii.
2. Cu condiţia ca paragraful 1 sã se aplice în cazul spãlãrii banilor şi al categoriilor de infracţiuni prevãzute în anexa la prezenta convenţie, fiecare parte poate, în momentul semnãrii sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã declare cã paragraful 1 se aplicã:
a) doar în cazul în care pedeapsa prevãzutã de lege pentru aceastã infracţiune este închisoarea al cãrei maxim depãşeşte un an. Cu toate acestea, fiecare parte poate face o declaraţie cu privire la aceastã prevedere referitoare la confiscarea produselor rezultate din infracţiuni fiscale, cu unicul scop de a putea confisca astfel de produse, atât la nivel naţional, cât şi prin cooperare internaţionalã, conform legislaţiei naţionale şi internaţionale privind recuperarea taxelor/datoriilor; şi/sau
b) doar pentru o listã de infracţiuni specificate.
3. Pãrţile pot institui prevederi pentru confiscarea obligatorie în cazul infracţiunilor care fac obiectul regimului confiscãrii. Pãrţile pot include în special infracţiunile de spãlare de bani, trafic de droguri, trafic de persoane şi orice altã infracţiune gravã.
4. Fiecare parte adoptã acele mãsuri legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru ca, în cazul unei infracţiuni grave sau al infracţiunilor astfel cum sunt prevãzute în legislaţia naţionalã, sã oblige fãptuitorul sã dovedeascã originea produselor sau a bunurilor susceptibile de confiscare, în mãsura în care aceastã obligaţie este conformã cu principiile legislaţiei interne.
ART. 4
Mãsuri de investigare şi mãsuri provizorii
Fiecare parte adoptã mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a permite identificarea, urmãrirea, blocarea sau punerea imediatã sub sechestru a bunurilor care fac obiectul confiscãrii conform art. 3, pentru a facilita îndeosebi aplicarea unei mãsuri ulterioare de confiscare.
ART. 5
Blocarea, sechestrarea şi confiscarea
Fiecare parte adoptã mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura cã mãsurile privind blocarea, punerea sub sechestru şi confiscarea includ, de asemenea:
a) bunurile în care au fost transformate sau convertite produsele;
b) bunurile obţinute licit, în cazul în care produsele au fost amestecate, în totalitate sau în parte, cu astfel de bunuri, pânã la valoarea estimatã a produselor;
c) câştigurile sau alte beneficii derivate din produse, din bunuri în care au fost transformate sau convertite produsele rezultate din infracţiune sau din bunuri cu care produsele infracţiunii au fost amestecate, pânã la valoarea estimatã a produselor, în acelaşi mod şi în aceeaşi mãsurã ca produsele.
ART. 6
Administrarea bunurilor blocate sau sechestrate Fiecare parte va adopta mãsurile legislative sau alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura administrarea corespunzãtoare a bunurilor blocate sau sechestrate, în conformitate cu art. 4 şi 5.
ART. 7
Competenţe şi tehnici de investigare
1. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a împuternici instanţele sau alte autoritãţi competente sã dispunã prezentarea registrelor bancare, financiare sau comerciale ori punerea acestora sub sechestru pentru îndeplinirea mãsurilor prevãzute la art. 3, 4 şi 5. O parte nu poate refuza sã acţioneze potrivit prevederilor prezentului articol invocând secretul bancar.
2. Fãrã a aduce atingere paragrafului 1, fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare, care sã îi permitã:
a) sã stabileascã dacã o persoanã fizicã sau juridicã este proprietarul ori beneficiarul unuia sau al mai multor conturi, de orice naturã, la orice bancã situatã pe teritoriul statului respectiv, caz în care urmeazã sã obţinã toate datele conturilor identificate;
b) sã obţinã datele conturilor bancare precizate şi ale operaţiunilor bancare care au fost efectuate pe o anumitã perioadã prin unul sau mai multe conturi specificate, inclusiv datele oricãrui cont din care sau în care se efectueazã un transfer;
c) sã monitorizeze într-o anumitã perioadã operaţiunile bancare efectuate prin unul sau mai multe conturi bancare specificate; şi
d) sã se asigure cã bãncile nu divulgã clienţilor în cauzã sau unei terţe pãrţi cã s-au solicitat ori cã s-au obţinut informaţii în baza subparagrafului a), b) sau c) ori cã o anchetã este în curs de derulare.
Pãrţile vor lua în considerare extinderea acestei prevederi şi asupra conturilor deţinute în instituţii financiare sau de credit nebancare.
3. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare, care sã permitã folosirea tehnicilor speciale de investigare pentru a facilita identificarea şi urmãrirea produselor şi strângerea probelor privind aceste produse, cum ar fi, spre exemplu, observarea, interceptarea telecomunicaţiilor, accesul la sistemele informatice şi ordinul de a prezenta anumite documente.
ART. 8
Recursuri judiciare
Fiecare parte adoptã mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a se asigura cã persoanele interesate, afectate de mãsurile prevãzute la art. 3, 4 şi 5 şi de celelalte prevederi în materie din prezenta secţiune, dispun de posibilitatea de a avea acces efectiv la justiţie pentru a-şi apãra drepturile.
ART. 9
Infracţiuni de spãlare a banilor
1. Fiecare parte adoptã mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune, conform dreptului sãu intern, atunci când sunt comise cu intenţie, urmãtoarelor fapte:
a) transformarea sau transferul bunurilor, cunoscând cã aceste bunuri constituie produse, în scopul de a disimula sau a ascunde originea ilicitã a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoanã implicatã în comiterea unei infracţiuni predicat sã se sustragã de la consecinţele juridice ale faptelor sale;
b) disimularea sau ascunderea naturii, originii, amplasãrii, dispunerii, circulaţiei ori a proprietãţii reale a bunurilor sau a drepturilor relative la acestea, despre care autorul ştie cã acestea constituie produse;
şi, sub rezerva principiilor sale constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului sãu juridic:
c) achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţioneazã, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, cã acestea constituie produse;
d) participarea, asocierea, conspirarea pentru a comite una dintre infracţiunile prevãzute în prezentul articol, precum şi tentativa, complicitatea, instigarea, facilitarea şi consilierea privind comiterea oricãreia dintre infracţiunile specificate în prezentul articol.
2. În scopul punerii în practicã sau al aplicãrii paragrafului 1:
a) nu are relevanţã faptul cã infracţiunea predicat ţine sau nu ţine de jurisdicţia penalã a pãrţii;
b) se poate prevedea cã infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplicã persoanelor care au sãvârşit infracţiunea predicat;
c) cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca element al uneia dintre infracţiunile prevãzute în acest paragraf, se poate deduce din circumstanţele obiective ale faptei.
3. Fiecare parte poate adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului sãu intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevãzute la paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, când infractorul:
a) a suspectat faptul cã bunurile reprezentau produse;
b) trebuia sã presupunã cã bunurile constituiau produse.
4. Cu condiţia ca paragraful 1 sã se aplice în cazul infracţiunilor predicat prevãzute în anexa la prezenta convenţie, fiecare parte din Comunitatea Europeanã poate, în momentul semnãrii sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã declare cã paragraful 1 se aplicã:
a) doar în mãsura în care pedeapsa prevãzutã de lege pentru infracţiunea predicat este mai mare de un an sau pentru acele state care au un minim general pentru infracţiuni în sistemul juridic propriu, în mãsura în care infracţiunea este sancţionatã cu privarea de libertate sau cu un ordin de reţinere pentru un minim mai mare de 6 luni; şi/sau
b) doar în cazul unor infracţiuni predicat precizate; şi/sau
c) în cazul unei categorii de infracţiuni grave conform legislaţiei naţionale a pãrţii la prezenta convenţie.
5. Fiecare parte se va asigura cã o condamnare anterioarã sau simultanã pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spãlare de bani.
6. Fiecare parte se va asigura cã este posibilã condamnarea pentru spãlare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul cã bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracţiune predicat fãrã a fi necesar sã se stabileascã exact care infracţiune.
7. Fiecare parte se va asigura cã infracţiunile predicat de spãlare de bani acoperã şi activitãţi desfãşurate într-un alt stat şi care constituie o infracţiune în statul respectiv şi ar fi constituit o infracţiune predicat dacã ar fi avut loc pe teritoriul statului respectiv. Fiecare parte poate stabili cã singura condiţie este ca fapta sã fi constituit o infracţiune predicat dacã ar fi avut loc pe teritoriul propriului stat.
ART. 10
Rãspunderea persoanelor juridice
1. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a se asigura cã persoanele juridice pot fi trase la rãspundere pentru infracţiunile de spãlare de bani, stabilite în conformitate cu prezenta convenţie, comise în interesul lor de orice persoanã fizicã ce acţioneazã fie în nume propriu, fie ca parte a unui organ al persoanei juridice, care deţine o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice, în baza:
a) unei împuterniciri de reprezentare a persoanei juridice; sau
b) unei atribuţii de a lua decizii în numele persoanei juridice; sau
c) unei atribuţii de a exercita un control în cadrul persoanei juridice respective, precum şi în cazul implicãrii unei astfel de persoane fizice în calitate de complice sau instigator la infracţiunile menţionate mai sus.
2. În afarã de cazurile prevãzute la paragraful 1, fiecare parte va lua mãsurile necesare pentru a se asigura cã o persoanã juridicã poate fi trasã la rãspundere în cazul în care lipsa de supraveghere şi control de cãtre o persoanã fizicã prevãzutã în paragraful 1 a fãcut posibilã comiterea faptelor penale, menţionate la paragraful 1, în avantajul persoanei juridice respective, de cãtre o persoanã fizicã subordonatã persoanei juridice respective.
3. Rãspunderea unei persoane juridice în conformitate cu prezentul articol nu va exclude procedurile judiciare penale împotriva persoanelor fizice care sunt autori, instigatori sau complici la comiterea faptelor penale menţionate în paragraful 1.
4. Fiecare parte se va asigura cã persoanele juridice rãspunzãtoare conform prezentului articol vor face obiectul unor sancţiuni penale sau de altã naturã, efective, proporţionale şi descurajatoare, inclusiv sancţiuni pecuniare.
ART. 11
Hotãrârile anterioare
Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare ce vor permite luarea în considerare, atunci când se stabileşte o pedeapsã, a hotãrârilor definitive pronunţate într-o altã parte la prezenta convenţie împotriva unei persoane fizice sau juridice, privind infracţiuni definite conform prezentei convenţii.
SECŢIUNEA a 2-a
Unitatea de informaţii financiare şi prevenirea
ART. 12
Unitatea de informaţii financiare (UIF)
1. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a înfiinţa UIF conform prevederilor prezentei convenţii.
2. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a asigura accesul UIF, în mod direct şi prompt, la informaţii financiare, cu caracter administrativ şi privind aplicarea legii, ce îi sunt necesare pentru îndeplinirea corespunzãtoare a funcţiilor sale, inclusiv analiza rapoartelor privind tranzacţii suspecte.
ART. 13
Mãsuri menite sã împiedice activitãţile de spãlare de bani
1. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru instituirea unui regim intern complex de reglementãri şi de supraveghere sau monitorizare pentru a împiedica spãlarea banilor şi va lua în considerare standardele internaţionale în domeniu, în special recomandãrile adoptate de Forţele de acţiune în domeniul financiar privind spãlarea banilor (FATF).
2. În aceastã privinţã, fiecare parte va adopta acele mãsuri legislative sau de altã naturã ce vor fi necesare pentru:
a) a solicita persoanelor fizice şi juridice implicate în activitãţi ce pot fi folosite în scopul spãlãrii de bani şi privind aceste activitãţi:
(i) sã identifice şi sã verifice identitatea clienţilor acestora şi, unde este cazul, a beneficiarilor finali ai acestora şi conduita în cadrul relaţiilor de afaceri, ţinându-se cont de o abordare bazatã pe risc;
(ii) sã raporteze suspiciuni privind activitãţi de spãlare de bani ce fac obiectul mãsurilor de siguranţã;
(iii) sã ia mãsuri secundare, cum ar fi crearea unei baze de date privind identitatea clienţilor şi tranzacţiile, instruirea personalului şi stabilirea politicii şi procedurilor interne, dacã este cazul, adaptate la dimensiunea şi natura activitãţii desfãşurate;
b) a interzice persoanelor menţionate în subparagraful a) sã divulge faptul cã a fost transmis un raport privind o tranzacţie suspectã sau informaţii ce au legãturã cu aceasta ori cã este în curs de derulare o anchetã împotriva activitãţilor de spãlare de bani;
c) a se asigura cã persoanele menţionate în subparagraful a) fac obiectul unui sistem eficient de monitorizare şi, unde este cazul, de supervizare, cu scopul de a se asigura respectarea de cãtre aceste persoane a condiţiilor privind combaterea spãlãrii banilor, acolo unde este cazul, în funcţie de riscurile implicate.
3. În aceastã privinţã, fiecare parte la prezenta convenţie va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru depistarea transporturilor importante de bani gheaţã peste graniţã.
ART. 14
Amânarea tranzacţiilor interne suspecte
Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a permite UIF sau oricãrei alte autoritãţi ori instituţii competente sã acţioneze rapid, acolo unde existã suspiciuni cã o tranzacţie are legãturã cu spãlarea de bani, pentru a suspenda sau a refuza aprobarea derulãrii tranzacţiei cu scopul de a analiza tranzacţia şi a confirma suspiciunea. Fiecare stat poate restrânge astfel de acţiuni la cazurile în care a fost prezentat un raport privind existenţa unei tranzacţii suspecte. Durata maximã a suspendãrii sau a amânãrii derulãrii tranzacţiei se supune prevederilor legislaţiei interne în domeniu.
CAP. IV
Cooperarea internaţionalã
SECŢIUNEA 1
Principiile cooperãrii internaţionale
ART. 15
Principiile generale şi mãsurile privind cooperarea internaţionalã
1. Pãrţile vor coopera cât mai mult posibil în vederea derulãrii anchetelor şi a procedurilor judiciare ce au ca scop confiscarea instrumentelor şi a produselor.
2. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare ce îi vor permite respectarea condiţiilor din prezentul capitol privind cereri:
a) de confiscare a anumitor bunuri ce reprezintã produse sau instrumente, precum şi de confiscare a produselor constând în cererea de a plãti o sumã de bani reprezentând contravaloarea produselor;
b) de asistenţã în scopul cercetãrii şi luãrii mãsurilor provizorii privind oricare dintre formele de confiscare menţionate la subparagraful a).
3. Asistenţa în vederea derulãrii anchetei şi mãsurile provizorii solicitate conform paragrafului 2 subparagraful b) vor fi realizate în conformitate cu legislaţia internã a pãrţii la prezenta convenţie. Acolo unde solicitarea privind una dintre aceste mãsuri specificã formalitãţi sau proceduri necesare conform legislaţiei pãrţii solicitante, chiar dacã necunoscute statului cãruia i se adreseazã solicitarea, acesta din urmã va da curs solicitãrii în mãsura în care acţiunea solicitatã nu contravine principiilor sale legale fundamentale.
4. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare pentru a se asigura cã solicitãrile venite din partea altor state de identificare, urmãrire, blocare sau punere sub sechestru a produselor şi instrumentelor au aceeaşi prioritate ca şi solicitãrile adresate în cadrul procedurilor interne.
SECŢIUNEA a 2-a
Asistenţa în faza cercetãrii penale
ART. 16
Obligaţia de a acorda asistenţã
Pãrţile îşi vor acorda, la cerere, asistenţa reciprocã cea mai largã pentru identificarea şi urmãrirea instrumentelor, produselor şi altor bunuri ce pot face obiectul confiscãrii. Asistenţa va include orice mãsuri de furnizare de probe privind existenţa, situarea sau deplasarea, natura, statutul juridic sau valoarea bunurilor amintite.
ART. 17
Cereri de informaţii privind conturi bancare
1. Fiecare parte, conform prevederilor prezentului articol, va lua mãsurile necesare pentru a stabili, ca rãspuns la solicitarea unui alt stat, dacã o persoanã fizicã sau juridicã ce face obiectul unei anchete deţine ori are sub control unul sau mai multe conturi, oricare ar fi natura acestora, la orice bancã situatã pe teritoriul sãu şi, dacã este aşa, va furniza detaliile conturilor respective.
2. Obligaţia stipulatã în prezentul articol se aplicã doar în mãsura în care informaţiile se aflã în posesia bãncii la care este deschis contul.
3. În afara de condiţiile precizate în art. 37, în cererea sa, partea solicitantã:
a) va declara de ce considerã cã informaţiile solicitate ar putea fi de o importanţã deosebitã în ancheta privind infracţiunea respectivã;
b) va justifica de ce crede cã banca din statul cãruia i se adreseazã solicitarea deţine contul respectiv şi va preciza, pe cât posibil, care sunt bãncile şi/sau conturile; şi
c) va include informaţiile suplimentare disponibile care pot facilita soluţionarea cererii.
4. Statul cãruia i se adreseazã solicitarea poate condiţiona soluţionarea cererii de îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în cazul solicitãrilor de percheziţie sau punere sub sechestru.
5. Fiecare stat sau Comunitatea Europeanã, la momentul semnãrii sau odatã cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã declare cã prezentul articol se aplicã doar categoriilor de infracţiuni precizate în lista cuprinsã în anexa la prezenta convenţie.
6. Pãrţile pot extinde aceste prevederi la conturile deţinute în instituţii financiare nebancare. Astfel de extinderi pot fi operate cu respectarea principiului reciprocitãţii.
ART. 18
Solicitãri de informaţii privind tranzacţiile bancare
1. La cererea unei alte pãrţi, partea cãreia i se adreseazã solicitarea va furniza detaliile conturilor specificate şi ale operaţiunilor bancare ce au fost realizate pe parcursul unei perioade specificate în unul sau mai multe conturi precizate în solicitare, inclusiv detaliile privind orice cont de la care se trimit sau în care se primesc fonduri.
2. Obligaţia prevãzutã în prezentul articol se aplicã doar în mãsura în care informaţiile solicitate se aflã în posesia bãncii la care este deschis contul.
3. În afarã de condiţiile stipulate în art. 37, partea care adreseazã solicitarea va preciza în cererea sa de ce considerã cã informaţiile solicitate sunt relevante pentru ancheta penalã privind infracţiunea respectivã.
4. Partea cãreia i se adreseazã solicitarea poate condiţiona soluţionarea cererii de îndeplinirea aceloraşi condiţii ca şi în cazul solicitãrilor de percheziţie sau punere sub sechestru.
5. Pãrţile pot extinde aceste prevederi la conturile deţinute în instituţii financiare nebancare. Astfel de extinderi pot fi operate cu respectarea principiului reciprocitãţii.
ART. 19
Cereri de monitorizare a tranzacţiilor bancare
1. Fiecare parte se va asigura cã, la solicitarea unei alte pãrţi, poate monitoriza, pe o perioadã precizatã, operaţiunile bancare realizate prin unul sau mai multe conturi precizate în cerere şi poate comunica pãrţii solicitante rezultatele monitorizãrii.
2. În afarã de condiţiile stipulate în art. 37, partea care adreseazã solicitarea va preciza în cererea sa de ce considerã cã informaţiile solicitate sunt relevante pentru ancheta penalã privind infracţiunea respectivã.
3. Decizia de monitorizare se va lua în fiecare caz în parte de autoritãţile competente aparţinând statului cãruia i se adreseazã solicitarea, cu respectarea legislaţiei naţionale a statului respectiv.
4. Detaliile practice privind monitorizarea vor fi stabilite de autoritãţile competente aparţinând celor douã state - cel solicitant şi cel cãruia i se adreseazã solicitarea.
5. Pãrţile pot extinde aceste prevederi la conturile deţinute în instituţii financiare nebancare.
ART. 20
Transmiterea spontanã de informaţii
Fãrã a prejudicia propriile sale cercetãri sau proceduri, o parte poate, fãrã cerere prealabilã, sã transmitã unei alte pãrţi informaţii despre instrumente şi produse, când apreciazã cã prin comunicarea acestor informaţii ar putea ajuta partea destinatarã sã iniţieze sau sã ducã la bun sfârşit cercetãri ori proceduri sau când aceste informaţii ar putea conduce la formularea unei cereri de cãtre aceastã parte în baza prezentului capitol.
SECŢIUNEA a 3-a
Mãsuri provizorii
ART. 21
Obligaţia de a lua mãsuri provizorii
1. La solicitarea unei alte pãrţi care a iniţiat proceduri penale sau proceduri în vederea confiscãrii, o parte va lua mãsurile provizorii necesare, cum ar fi blocarea sau punerea sub sechestru, pentru a împiedica manipularea, transferul sau înstrãinarea bunurilor care, într-o etapã ulterioarã, pot face obiectul unor cereri de confiscare sau care ar permite satisfacerea cererii.
2. O parte care a primit o cerere de confiscare conform art. 23, dacã i se va solicita, va lua mãsurile menţionate la paragraful 1, cu privire la orice bunuri ce fac obiectul unei cereri sau care ar permite satisfacerea cererii.
ART. 22
Executarea mãsurilor provizorii
1. Dupã adoptarea mãsurilor provizorii solicitate conform paragrafului 1 al art. 21, partea solicitantã va furniza cât mai rapid posibil pãrţii cãreia îi adreseazã solicitarea orice informaţii care ar putea pune în dubiu sau ar putea modifica mãsurile provizorii. Partea solicitantã va furniza, de asemenea, fãrã întârziere, toate informaţiile complementare cerute de partea cãreia i se adreseazã solicitarea şi care sunt necesare pentru implementarea şi continuarea mãsurilor provizorii.
2. Înainte de ridicarea oricãrei mãsuri provizorii adoptate în conformitate cu prezentul articol, partea cãreia îi este adresatã solicitarea va da ocazia pãrţii solicitante, acolo unde acest lucru este posibil, sã prezinte motivele pentru menţinerea mãsurii respective.
SECŢIUNEA a 4-a
Confiscarea
ART. 23
Obligaţia de a confisca
1. O parte care a primit o solicitare de confiscare din partea unei alte pãrţi privind instrumente sau produse aflate pe teritoriul sãu trebuie:
a) sã execute o hotãrâre de confiscare luatã de o instanţã aparţinând unei pãrţi solicitante, cu privire la astfel de instrumente ori produse; sau
b) sã prezinte solicitarea autoritãţilor sale competente cu scopul de a obţine o hotãrâre de confiscare şi, dacã aceasta este acordatã, sã o execute.
2. În scopul aplicãrii paragrafului 1 subparagraful b), orice parte va avea, oricând acest lucru este necesar, competenţa de a iniţia proceduri de confiscare în conformitate cu propria legislaţie.
3. Prevederile paragrafului 1 se aplicã şi în cazul confiscãrilor ce constau în obligaţia de a plãti o sumã de bani egalã cu valoarea produselor, dacã bunurile asupra cãrora se aplicã mãsura de confiscare se gãsesc pe teritoriul statului cãruia i se adreseazã solicitarea. În astfel de cazuri, când se aplicã mãsura confiscãrii conform paragrafului 1, partea cãreia i se adreseazã solicitarea va exercita, dacã nu se face plata, mãsura de confiscare asupra oricãror bunuri disponibile.
4. Dacã o cerere de confiscare priveşte anumite bunuri, pãrţile pot conveni ca partea cãreia i se adreseazã solicitarea sã aplice mãsura de confiscare sub forma unei obligaţii la plata unei sume de bani corespunzãtoare valorii bunurilor.
5. Pãrţile vor coopera cât mai mult posibil, conform legislaţiei interne, cu acele pãrţi care solicitã executarea mãsurilor echivalente confiscãrii ce conduc la privarea de bunuri, care nu constituie sancţiuni penale, atât timp cât astfel de mãsuri sunt dispuse de o autoritate juridicã aparţinând statului solicitant, vizavi de fapta penalã, cu condiţia sã se fi stabilit cã bunurile constituie produse sau alte bunuri în sensul art. 5.
ART. 24
Executarea mãsurii de confiscare
1. Procedurile de obţinere şi aplicare a confiscãrii conform art. 23 vor fi reglementate de legislaţia pãrţii cãreia i se adreseazã solicitarea.
2. Partea cãreia i se adreseazã solicitarea trebuie sã ţinã cont de probele privind faptele în mãsura în care acestea sunt precizate într-o sentinţã sau într-o hotãrâre judecãtoreascã a statului solicitant ori în mãsura în care sentinţele sau hotãrârile respective sunt întemeiate pe ele.
3. Fiecare stat sau Comunitatea Europeanã poate, la momentul semnãrii sau odatã cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare sau de aderare, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã declare cã paragraful 2 se aplicã doar cu respectarea principiilor constituţionale proprii şi a conceptelor fundamentale ale sistemului sãu juridic.
4. Dacã mãsura confiscãrii constã în obligaţia de a plãti o sumã de bani, autoritatea competentã a pãrţii cãreia i se adreseazã solicitarea va converti suma respectivã în moneda statului respectiv la rata de schimb a zilei când a fost pronunţatã hotãrârea de executare a mãsurii de confiscare.
5. În cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful a), doar partea solicitantã are dreptul de a decide privind aplicarea revizuirii hotãrârii de confiscare.
ART. 25
Bunuri confiscate
1. Bunurile confiscate de o parte conform art. 23 şi 24 vor fi la dispoziţia pãrţii respective în conformitate cu legislaţia internã şi procedurile administrative.
2. Atunci când rãspund unei solicitãri fãcute de o altã parte conform art. 23 şi 24, în mãsura în care legislaţia internã permite şi dacã li se solicitã, pãrţile vor acorda prioritate returnãrii bunurilor confiscate pãrţii solicitante, astfel încât sã poatã compensa victimele infracţiunii sau sã restituie bunurile proprietarilor lor de drept.
3. Atunci când acţioneazã la cererea fãcutã de o altã parte în conformitate cu art. 23 şi 24, o parte poate acorda o atenţie deosebitã încheierii de acorduri privind dispunerea în comun cu alte pãrţi, în mod regulat sau de la caz la caz, de aceste bunuri, în conformitate cu legislaţia internã şi procedurile administrative.
ART. 26
Dreptul de executare şi valoarea maximã a bunurilor supuse confiscãrii
1. O cerere de confiscare prezentatã conform art. 23 şi 24 nu afecteazã dreptul pãrţii solicitante de a aplica ea însãşi hotãrârea de confiscare.
2. Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu va fi interpretatã astfel încât sã permitã ca valoarea totalã a confiscãrii sã depãşeascã valoarea sumei de bani specificate în hotãrârea de confiscare. Dacã o parte constatã o astfel de situaţie, pãrţile interesate vor începe consultãri pentru evitarea unei astfel de situaţii.
ART. 27
Privarea de libertate
Partea solicitatã nu poate dispune privarea de libertate şi nici nu poate lua vreo mãsurã restrictivã de libertate ca urmare a cererii prezentate în baza art. 23, dacã partea solicitantã a precizat aceasta în cerere.
SECŢIUNEA a 5-a
Refuzul şi amânarea cooperãrii
ART. 28
Motivele refuzului
1. Cooperarea conform prezentului capitol poate fi refuzatã dacã:
a) mãsura solicitatã contravine principiilor fundamentale ale sistemului juridic al pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea; sau
b) executarea cererii riscã sã aducã prejudicii suveranitãţii, securitãţii, ordinii publice sau altor interese esenţiale ale pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea; sau
c) în opinia pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea, importanţa cazului nu justificã luarea acţiunii solicitate; sau
d) infracţiunea la care face referire solicitarea este o infracţiune de naturã fiscalã, cu excepţia finanţãrii terorismului; sau
e) infracţiunea la care face referire solicitarea are legãturã cu o infracţiune de ordin politic, excepţie fãcând finanţarea terorismului; sau
f) partea cãreia îi este adresatã solicitarea considerã cã întreprinderea acţiunii solicitate ar contraveni principiului ne bis in idem; sau
g) infracţiunea la care face referire cererea nu constituie o infracţiune conform legislaţiei pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea, dacã este comisã în jurisdicţia acesteia. Totuşi acest motiv de refuz se aplicã, în cazul cooperãrii conform secţiunii a 2-a, doar în mãsura în care asistenţa solicitatã presupune mãsuri coercitive. Acolo unde este necesarã respectarea principiului dublei incriminãri pentru cooperarea conform prezentului capitol, aceastã condiţie va fi consideratã ca fiind satisfãcutã indiferent dacã ambele pãrţi încadreazã juridic similar fapta sau o denumesc cu aceeaşi terminologie, cu condiţia ca ambele pãrţi sã incrimineze fapta ce stã la baza infracţiunii.
2. Cooperarea conform secţiunii a 2-a, în mãsura în care asistenţa solicitatã implicã acţiuni coercitive, şi conform secţiunii a 3-a din prezentul capitol poate fi de asemenea refuzatã dacã mãsurile solicitate nu ar fi putut fi luate conform legislaţiei pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea în scopul derulãrii anchetelor şi procedurilor legale, dacã ar fi fost vorba de un caz similar intern.
3. Acolo unde legislaţia pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea cere acest lucru, cooperarea conform secţiunii a 2-a, în mãsura în care asistenţa solicitatã implicã acţiuni coercitive, şi conform secţiunii a 3-a din prezentul capitol poate fi refuzatã dacã mãsurile solicitate sau orice alte mãsuri cu efect similar nu sunt permise de legislaţia pãrţii solicitante sau, în ceea ce priveşte autoritãţile competente din statul solicitant, dacã solicitarea nu este autorizatã nici de judecãtor, nici de o altã autoritate juridicã, inclusiv de procurori, oricare dintre aceste autoritãţi acţionând cu privire la fapte penale.
4. Cooperarea conform secţiunii a 4-a din prezentul capitol poate fi de asemenea refuzatã dacã:
a) conform legislaţiei pãrţii solicitate, mãsura de confiscare nu este prevãzutã pentru tipul de infracţiune la care face referire cererea; sau
b) fãrã a aduce atingere obligaţiei impuse conform art. 23 paragraful 3, ar fi contrar principiilor legislaţiei interne a pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea, cu privire la limitele confiscãrii în ceea ce priveşte relaţia dintre o infracţiune şi:
(i) un avantaj economic ce poate fi considerat drept produs; sau
(ii) bunuri ce pot fi considerate drept instrumente; sau
c) conform legii pãrţii cãreia îi este adresatã solicitarea, hotãrârea de confiscare nu mai poate fi pronunţatã sau executatã deoarece s-a prescris; sau
d) fãrã a aduce atingere art. 23 paragraful 5, cererea nu face referire la o condamnare anterioarã sau la o decizie de naturã juridicã ori la o declaraţie într-o astfel de decizie, conform cãreia o infracţiune sau mai multe infracţiuni au fost comise, în baza cãreia a fost dispusã ori este solicitatã confiscarea; sau
e) confiscarea fie nu se poate aplica în partea solicitantã, fie face încã obiectul instrumentelor obişnuite de apel; sau
f) cererea are legãturã cu o hotãrâre de confiscare rezultatã dintr-o hotãrâre pronunţatã în absenţa persoanei împotriva cãreia hotãrârea a fost emisã şi, în opinia pãrţii cãreia i se adreseazã solicitarea, procedurile derulate de partea solicitantã ce au condus la o astfel de decizie nu au respectat drepturile minime la apãrare recunoscute fiecãrei persoane împotriva cãreia se aduce o acuzaţie penalã.
5. În scopul paragrafului 4 subparagraful f), nu se considerã cã o hotãrâre a fost pronunţatã în absenţã dacã:
a) a fost confirmatã sau pronunţatã dupã manifestarea opiniei contrare a pãrţii interesate; sau
b) a fost pronunţatã în apel, cu condiţia ca apelul sã fi fost fãcut de cãtre persoana interesatã.
6. Atunci când se examineazã, în sensul paragrafului 4 subparagraful f), dacã dreptul minim la apãrare a fost respectat, partea solicitatã va ţine seama de faptul cã persoana interesatã a încercat în mod deliberat sã se sustragã justiţiei sau cã aceastã persoanã, având posibilitatea de a recurge la o cale de atac împotriva hotãrârii judecãtoreşti pronunţate în absenţa sa, nu s-a folosit de aceastã posibilitate. La fel se va proceda atunci când persoana interesatã nu s-a prezentat şi nici nu a cerut amânarea judecãţii, deşi a fost legal citatã.
7. O parte nu va putea invoca secretul bancar pentru a justifica refuzul de a coopera astfel cum prevede acest capitol. Atunci când dreptul sãu intern prevede, o parte poate pretinde ca o cerere de cooperare care ar implica ridicarea secretului bancar sã fie autorizatã fie de cãtre judecãtor, fie de cãtre o altã autoritate judiciarã, inclusiv de Ministerul Public, aceste autoritãţi acţionând în materia infracţiunilor.
8. Fãrã prejudicierea motivului de refuz prevãzut la paragraful 1 subparagraful a):
a) faptul cã persoana care face obiectul unei cercetãri sau al unei hotãrâri de confiscare dispuse de autoritãţile pãrţii solicitante este o persoanã juridicã nu poate fi invocat de partea solicitatã ca un obstacol în calea oricãrei colaborãri în baza prezentului capitol;
b) faptul cã persoana fizicã împotriva cãreia a fost luatã o hotãrâre de confiscare a produselor a decedat ulterior sau faptul cã o persoanã juridicã împotriva cãreia a fost luatã o hotãrâre de confiscare a produselor a fost dizolvatã ulterior nu va putea fi invocat ca obstacol în vederea acordãrii asistenţei prevãzute la art. 23 paragraful 1, subparagraful a);
c) faptul cã persoana anchetatã sau care face obiectul unui ordin de confiscare emis de autoritãţile pãrţii solicitante este menţionatã atât ca autorul faptei penale, cât şi al activitãţii de spãlare de bani, în conformitate cu art. 9 paragraful 2 subparagraful b), nu va fi invocat de partea cãreia i se adreseazã solicitarea ca un obstacol în calea cooperãrii conform prezentului capitol.
ART. 29
Amânarea
Partea solicitatã poate decide amânarea executãrii mãsurilor solicitate printr-o cerere, dacã acestea riscã sã aducã prejudicii cercetãrilor sau procedurilor iniţiate de autoritãţile sale.
ART. 30
Soluţionarea parţialã sau condiţionatã a unei cereri
Înainte de a refuza sau de a amâna cooperarea în baza prezentului capitol, partea solicitatã examineazã, dacã este cazul dupã consultarea pãrţii solicitante, dacã poate accepta cererea parţial sau sub rezerva unor condiţii pe care le considerã necesare.
SECŢIUNEA a 6-a
Notificarea şi protejarea drepturilor terţelor pãrţi
ART. 31
Notificarea documentelor
1. Pãrţile îşi vor acorda reciproc sprijinul cel mai larg posibil pentru notificarea actelor judiciare cu privire la persoanele afectate de mãsurile provizorii şi de confiscare.
2. Nicio dispoziţie a prezentului articol nu vizeazã sã împiedice:
a) posibilitatea de a adresa acte judiciare pe canale poştale direct persoanelor care se aflã în strãinãtate;
b) posibilitatea ca persoanele oficiale din cadrul ministerelor, funcţionarii sau alte persoane competente din partea de unde sunt transmise documentele sã procedeze la notificarea şi semnarea actelor judiciare direct prin intermediul autoritãţilor consulare ale acestei pãrţi sau prin grija oficialilor ministeriali, funcţionarilor ori altor persoane competente ale pãrţii de destinaţie, exceptând cazul în care partea de destinaţie face o declaraţie contrarã, adresatã secretarului general al Consiliului Europei, în momentul semnãrii sau al depunerii instrumentului sãu de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
3. Cu ocazia notificãrii în strãinãtate a actelor judiciare referitoare la persoane faţã de care s-au luat mãsuri provizorii sau hotãrâri de confiscare ordonate în partea de origine, aceastã parte va informa persoanele în cauzã cu privire la cãile de atac în justiţie prevãzute de legislaţia sa.
ART. 32
Recunoaşterea hotãrârilor strãine
1. Sesizatã cu o cerere de cooperare conform secţiunilor a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, partea solicitatã va recunoaşte orice hotãrâre judiciarã luatã în ţara solicitantã în ceea ce priveşte drepturile revendicate de cãtre terţi.
2. Recunoaşterea va putea fi refuzatã:
a) dacã terţii nu au avut posibilitatea suficientã de a-şi valorifica drepturile; sau
b) dacã hotãrârea este incompatibilã cu o hotãrâre deja luatã în partea solicitatã în aceeaşi problemã; sau
c) dacã este incompatibilã cu ordinea publicã din partea solicitatã; sau
d) dacã hotãrârea a fost luatã contrar dispoziţiilor în materie de competenţã exclusivã prevãzutã de dreptul pãrţii solicitate.
SECŢIUNEA a 7-a
Reguli de procedurã şi alte reguli generale
ART. 33
Autoritatea centralã
1. Pãrţile vor desemna o autoritate centralã sau, dacã este necesar, mai multe autoritãţi, însãrcinate sã trimitã cererile formulate în baza prezentului capitol, sã rãspundã la acestea, sã le execute sau sã le transmitã autoritãţilor care au competenţa de a le executa.
2. Fiecare parte va comunica secretarului general al Consiliului Europei, în momentul semnãrii sau al depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, denumirea şi adresa autoritãţilor desemnate în aplicarea paragrafului 1.
ART. 34
Comunicarea directã
1. Autoritãţile centrale vor comunica direct între ele.
2. În caz de urgenţã, cererile şi comunicãrile prevãzute în prezentul capitol pot fi trimise direct de cãtre autoritãţile judiciare, inclusiv de cãtre Ministerul Public, ale pãrţii solicitante cãtre autoritãţile corespunzãtoare ale pãrţii solicitate. Într-un astfel de caz o copie trebuie trimisã simultan autoritãţii centrale a pãrţii solicitate prin intermediul autoritãţii centrale a pãrţii solicitante.
3. Orice cerere sau comunicare formulatã în aplicarea paragrafelor 1 şi 2 poate fi prezentatã prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (INTERPOL).
4. Dacã o cerere este prezentatã în baza paragrafului 2 şi dacã autoritatea sesizatã nu este competentã pentru a-i da curs, aceasta o va transmite autoritãţii competente din ţara sa şi va informa direct partea solicitantã despre aceastã situaţie.
5. Cererile sau comunicãrile prezentate în baza dispoziţiilor secţiunii a 2-a din prezentul capitol, care nu implicã mãsuri coercitive, vor putea fi transmise direct de cãtre autoritatea competentã a pãrţii solicitante cãtre autoritatea competentã a pãrţii solicitate.
6. Proiectele de cerere şi comunicãri prevãzute de prezentul capitol pot fi trimise direct de autoritãţile judiciare ale pãrţii solicitante autoritãţilor competente din statul cãruia i se adreseazã solicitarea, înainte de o cerere oficialã, pentru a se asigura soluţionarea acesteia în mod eficient la primire şi pentru a se asigura cã cererea cuprinde suficiente informaţii şi documente ajutãtoare pentru a îndeplini condiţiile legislaţiei pãrţii cãreia i se adreseazã solicitarea.
ART. 35
Tipurile cererilor şi limbile folosite
1. Toate cererile prevãzute de prezentul capitol vor fi prezentate în scris. Ele pot fi transmise electronic sau prin orice alt mijloc de telecomunicaţii, cu condiţia ca partea solicitantã sã fie pregãtitã sã prezinte, la cerere, un exemplar scris al unei astfel de comunicãri şi originalul. Totuşi, fiecare parte poate oricând, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã arate condiţiile în care este gata sã accepte şi sã dea curs cererilor primite pe cale electronicã sau prin orice alte instrumente de comunicare.
2. În conformitate cu prevederile paragrafului 3, nu sunt necesare traducerile cererilor sau ale documentelor anexate.
3. La momentul semnãrii sau odatã cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, orice stat din Comunitatea Europeanã poate comunica secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie prin care specificã faptul cã îşi rezervã dreptul de a cere ca solicitãrile ce îi sunt prezentate şi documentele asociate lor sã fie însoţite de o traducere în limba ţãrii respective sau în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei ori în una dintre limbile indicate. Cu aceeaşi ocazie, acesta poate declara cã este de acord sã accepte traduceri în orice altã limbã pe care o va preciza. Celelalte pãrţi pot aplica regula reciprocitãţii.
ART. 36
Legalizarea
Documentele transmise conform prevederilor prezentului capitol vor fi scutite de orice formalitãţi de legalizare.
ART. 37
Conţinutul cererii
1. Orice cerere de cooperare prevãzutã de prezentul capitol trebuie sã precizeze:
a) autoritatea de la care emanã şi autoritatea însãrcinatã sã punã în aplicare cercetãrile sau procedurile;
b) obiectul şi motivul cererii;
c) cauza, inclusiv faptele pertinente (cum ar fi: data, locul şi circumstanţele infracţiunii) la care se referã cercetãrile sau procedurile, exceptând cazul cererii de notificare;
d) în mãsura în care cooperarea implicã mãsuri coercitive:
(i) textul dispoziţiilor legale sau, dacã nu este posibil, o prezentare a legii aplicabile; şi
(ii) o indicaţie conform cãreia mãsura solicitatã sau orice altã mãsurã având efecte similare ar putea fi luatã pe teritoriul pãrţii solicitante în virtutea propriei legislaţii;
e) dacã este necesar şi în mãsura posibilului:
(i) detalii privind persoana sau persoanele avute în vedere, incluzând numele, data şi locul naşterii, cetãţenia şi locul unde se aflã, iar dacã este vorba despre o persoanã juridicã, sediul acesteia; şi
(ii) bunurile în legãturã cu care se solicitã cooperarea, amplasarea acestora, legãturile cu persoana sau persoanele în cauzã, orice legãturã cu infracţiunea, precum şi orice informaţie cu privire la interesele altei persoane cu privire la aceste bunuri; şi
f) orice procedurã specialã pe care partea solicitantã o solicitã.
2. Atunci când o cerere privind o mãsurã provizorie conform secţiunii a 3-a din prezentul capitol vizeazã punerea sub sechestru a unui bun care ar putea face obiectul unei hotãrâri de confiscare constând în obligaţia de a plãti o sumã de bani, aceastã cerere trebuie, de asemenea, sã indice suma maximã care se doreşte a fi recuperatã cu privire la acest bun.
3. Pe lângã indicaţiile menţionate la paragraful 1, orice cerere formulatã în aplicarea secţiunii a 4-a din prezentul capitol trebuie sã conţinã:
a) în cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful a):
(i) o copie certificatã potrivit legii de pe hotãrârea de confiscare datã de tribunalul pãrţii solicitante şi precizarea motivelor care stau la baza hotãrârii, dacã nu sunt indicate în hotãrârea însãşi;
(ii) o atestare din partea autoritãţii competente a pãrţii solicitante, conform cãreia hotãrârea de confiscare este executorie şi nu este supusã cãilor ordinare de atac;
(iii) informaţii privind mãsura în care hotãrârea trebuie sã fie executatã; şi
(iv) informaţii cu privire la necesitatea de a lua mãsuri provizorii;
b) în cazul art. 23 paragraful 1 subparagraful b), o expunere a faptelor, invocatã de partea solicitantã, care sã fie suficientã pentru a permite pãrţii solicitate sã obţinã o decizie în baza dreptului sãu intern;
c) atunci când terţii au avut posibilitatea de a-şi revendica drepturi, documente care sã dovedeascã faptul cã ei au avut aceastã posibilitate.
ART. 38
Vicii ale cererilor
1. Dacã cererea nu este conformã dispoziţiilor prezentului capitol sau dacã informaţiile nu sunt suficiente pentru a permite pãrţii solicitate sã ia o decizie cu privire la cerere, aceastã parte poate solicita pãrţii solicitante sã îşi modifice cererea sau sã o completeze cu informaţii suplimentare.
2. Partea solicitatã poate fixa un termen pentru obţinerea acestor modificãri sau informaţii.
3. În perioada în care aşteaptã obţinerea modificãrilor sau a informaţiilor solicitate cu privire la o cerere prezentatã în aplicarea secţiunii a 4-a din prezentul capitol, partea solicitatã poate dispune orice mãsurã avutã în vedere în secţiunile a 2-a şi a 3-a din prezentul capitol.
ART. 39
Concursul de cereri
1. Atunci când o parte solicitatã primeşte mai mult decât o cerere, prezentatã în baza secţiunilor a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, cu privire la aceeaşi persoanã sau la aceleaşi bunuri, concursul de cereri nu împiedicã partea solicitatã sã examineze cererile pentru care trebuie luate mãsuri provizorii.
2. În cazul unui concurs de cereri prezentate în baza secţiunii a 4-a din prezentul capitol, partea solicitatã va avea în vedere sã consulte pãrţile solicitante.
ART. 40
Obligaţia de motivare
Partea solicitatã trebuie sã motiveze orice hotãrâre de refuz, de amânare sau de condiţionare a oricãrei cooperãri solicitate în baza prezentului articol.
ART. 41
Informarea
1. Partea solicitatã informeazã fãrã întârziere partea solicitantã:
a) despre mãsurile luate imediat în baza unei cereri formulate în temeiul prezentului capitol;
b) despre rezultatul final al mãsurilor luate ca urmare a cererii;
c) despre o hotãrâre de refuz, de amânare sau de condiţionare, totalã ori parţialã, în orice cooperare prevãzutã de prezentul capitol;
d) despre orice împrejurãri care fac imposibilã executarea mãsurilor solicitate sau care sunt de naturã sã o întârzie în mod considerabil; şi
e) în cazul mãsurilor provizorii adoptate pe baza unei cereri formulate în aplicarea secţiunilor a 2-a şi a 3-a din prezentul capitol, despre dispoziţiile dreptului sãu intern care automat ar atrage ridicarea mãsurii.
2. Partea solicitantã informeazã fãrã întârziere partea solicitatã:
a) despre orice revizuire, decizie sau alt fapt care înlãturã total ori parţial caracterul executoriu al hotãrârii de confiscare;
b) despre orice schimbare, în fapt sau în drept, care ar face de acum înainte nejustificatã orice acţiune întreprinsã în baza prezentului articol.
3. Când o parte solicitã confiscarea bunurilor în mai multe pãrţi, în baza aceleiaşi hotãrâri de confiscare, ea va informa toate pãrţile în cauzã cu privire la executarea hotãrârii.
ART. 42
Utilizarea restrânsã
1. Partea solicitatã poate condiţiona executarea unei cereri de faptul ca informaţiile sau elementele de probã obţinute sã nu fie, fãrã consimţãmântul sãu prealabil, utilizate sau transmise de cãtre autoritãţile pãrţii solicitante în scopul altor cercetãri sau proceduri decât al celor precizate în cerere.
2. Fiecare stat sau Comunitatea Europeanã poate, la momentul semnãrii sau odatã cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, prin declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã declare cã, fãrã consimţãmântul sãu prealabil, informaţiile şi probele furnizate de statul respectiv conform prevederilor prezentului capitol nu pot fi utilizate sau transmise de cãtre autoritãţile pãrţii solicitante în alte anchete sau proceduri decât cele specificate în cerere.
ART. 43
Confidenţialitatea
1. Partea solicitantã poate cere pãrţii solicitate sã pãstreze confidenţialitatea asupra cererii şi conţinutului acesteia, cu excepţia mãsurilor necesare pentru executarea acesteia. Dacã partea solicitatã nu se poate conforma acestei condiţii de confidenţialitate, va trebui sã informeze partea solicitantã în cel mai scurt termen posibil.
2. Partea solicitantã trebuie, dacã i se cere, cu condiţia ca cererea sã nu fie contrarã principiilor fundamentale ale dreptului sãu intern, sã pãstreze confidenţialitatea asupra tuturor mijloacelor de probã şi informaţiilor comunicate de partea solicitatã, mai puţin în mãsura în care dezvãluirea lor este necesarã cercetãrilor sau procedurii descrise în cerere.
3. Sub rezerva dispoziţiilor dreptului sãu intern, o parte care a primit spontan informaţii în baza art. 10 trebuie sã se conformeze oricãrei condiţii de confidenţialitate solicitate de partea care transmite informaţia. Dacã cealaltã parte nu se poate conforma unei asemenea condiţii, ea trebuie sã informeze despre aceasta partea care transmite informaţia, în cel mai scurt termen.
ART. 44
Cheltuieli
Cheltuielile obişnuite necesare pentru executarea unei cereri sunt în sarcina pãrţii solicitate. Atunci când cheltuieli importante sau extraordinare se dovedesc necesare pentru a da curs unei cereri, pãrţile se pun de acord pentru a stabili condiţiile în care cererea se va executa, precum şi cu privire la modalitatea în care cheltuielile vor fi suportate.
ART. 45
Daune-interese
1. Atunci când o acţiune privind responsabilitatea în materie de daune rezultând dintr-un act sau dintr-o omisiune în legãturã cu cooperarea prevãzutã în prezentul capitol a fost iniţiatã de cãtre o persoanã, pãrţile implicate se vor consulta, dacã este cazul, asupra repartizãrii eventuale a reparaţiilor datorate.
2. O parte cãreia îi este adresatã o cerere de despãgubire va informa fãrã întârziere cealaltã parte pentru a stabili dacã aceasta poate avea un interes în acest caz.
CAP. V
Cooperarea între UIF
ART. 46
Cooperarea între UIF
1. Pãrţile se vor asigura cã UIF definite în prezenta convenţie vor coopera în scopul combaterii spãlãrii banilor, pentru a aduna şi a analiza sau, dacã este cazul, pentru a cerceta în cadrul UIF informaţii relevante privind orice fapte ce pot indica activitãţi de spãlare de bani, în conformitate cu competenţele lor la nivel naţional.
2. În scopul paragrafului 1, fiecare parte se va asigura cã UIF fac schimb, în mod spontan sau la cerere, fie în conformitate cu prezenta convenţie, fie în conformitate cu memorandumuri de înţelegere existente sau viitoare compatibile cu prezenta convenţie, de orice informaţii accesibile ce pot fi relevante în procesarea ori analiza informaţiilor sau, dacã este cazul, ce pot fi utile în investigaţii derulate de UIF privind tranzacţiile financiare ce au legãturã cu spãlarea de bani şi persoanele fizice şi juridice implicate.
3. Fiecare parte se va asigura cã îndeplinirea funcţiilor UIF nu va fi afectatã de statutul lor intern, indiferent dacã acestea sunt unitãţi administrative, de aplicare a legii sau autoritãţi juridice.
4. Fiecare cerere înaintatã conform prezentului articol va fi însoţitã de o scurtã prezentare a faptelor cunoscute UIF solicitante. UIF va specifica în cererea sa cum vor fi utilizate informaţiile solicitate.
5. Când se formuleazã o cerere conform prezentului articol, UIF solicitatã va furniza toate informaţiile relevante, inclusiv informaţii de naturã financiarã disponibile şi date privind aplicarea legii, solicitate în cerere, fãrã a fi necesarã o scrisoare oficialã de cerere conform convenţiilor sau acordurilor în vigoare între pãrţi.
6. UIF poate refuza sã divulge informaţii ce pot pune în pericol o anchetã penalã aflatã în derulare în statul solicitat sau, în situaţii excepţionale, atunci când divulgarea informaţiilor ar fi disproporţionatã faţã de interesele legitime ale persoanei fizice sau juridice ori ale pãrţii implicate sau ar contraveni principiilor fundamentale ale legislaţiei naţionale a pãrţii solicitate. Orice astfel de refuz va fi explicat corespunzãtor UIF care solicitã informaţiile.
7. Informaţiile sau documentele obţinute conform prezentului articol vor fi utilizate doar în scopurile precizate în paragraful 1. Informaţiile furnizate de o UIF omoloagã nu vor fi transmise unei terţe pãrţi şi nici nu vor fi utilizate de UIF beneficiarã în alte scopuri decât de analizã, fãrã consimţãmântul prealabil al UIF furnizoare a informaţiilor.
8. La transmiterea de informaţii şi documente conform prezentului articol, UIF care transmite informaţiile poate impune restricţii şi condiţii privind utilizarea informaţiilor în alte scopuri decât cele specificate în paragraful 7. UIF beneficiarã va respecta orice astfel de restricţii sau condiţii.
9. Atunci cînd o parte doreşte sã utilizeze informaţiile transmise sau documentele pentru anchete penale ori urmãriri penale în scopurile specificate în paragraful 7, UIF furnizoare de informaţii nu poate refuza sã accepte o astfel de utilizare, cu excepţia cazului în care se supune restricţiilor impuse de legislaţia naţionalã sau condiţiilor prevãzute la paragraful 6. Orice refuz va fi în mod corespunzãtor justificat.
10. UIF vor lua toate mãsurile necesare, inclusiv mãsurile de securitate, pentru a se asigura cã informaţiile furnizate conform prezentului articol nu sunt accesibile şi altor autoritãţi, agenţii sau departamente.
11. Informaţiile prezentate vor fi protejate în conformitate cu Convenţia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 privind protejarea persoanelor vizavi de prelucrarea automatã a datelor personale (ETS nr. 108) şi ţinându-se cont de Recomandarea nr. R (87)15 din 15 septembrie 1987 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei ce reglementeazã utilizarea datelor personale în poliţie, prin cel puţin aceleaşi reguli de confidenţialitate şi protecţie a datelor personale ca regulile ce se aplicã în conformitate cu legislaţia naţionalã aplicabilã în cazul UIF solicitante.
12. UIF care transmite informaţiile se poate interesa privind utilizarea informaţiilor furnizate, iar UIF beneficiarã va oferi rãspunsurile cuvenite, ori de câte ori este cazul.
ART. 47
Cooperarea internaţionalã în vederea amânãrii tranzacţiilor suspecte
1. Fiecare parte va adopta mãsurile legislative şi alte mãsuri necesare ce vor permite iniţierea rapidã a unor acţiuni de cãtre UIF, la cererea unei UIF strãine, pentru suspendarea sau neacordarea acceptului pentru derularea unei tranzacţii pe perioadele şi în condiţiile prevãzute de legislaţia internã pentru amânarea tranzacţiilor.
2. Acţiunea prevãzutã la paragraful 1 va fi întreprinsã atunci când UIF solicitatã este convinsã, dupã prezentarea justificãrilor de cãtre UIF solicitantã, cã:
a) tranzacţia are legãturã cu activitãţi de spãlare de bani; şi
b) tranzacţia ar fi fost suspendatã sau acceptul pentru derularea ei nu ar fi fost acordat dacã tranzacţia ar fi fãcut obiectul unui raport privind o tranzacţie internã suspectã.
CAP. VI
Mecanismul de monitorizare şi soluţionarea diferendelor
ART. 48
Mecanismul de monitorizare şi soluţionarea diferendelor
1. Conferinţa pãrţilor (COP) va rãspunde de aplicarea în continuare a prezentei convenţii. COP:
a) va monitoriza implementarea adecvatã a prezentei convenţii de cãtre pãrţi;
b) la cererea unei pãrţi, va exprima o opinie privind orice chestiune legatã de interpretarea şi aplicarea prezentei convenţii.
2. COP va îndeplini funcţiile prevãzute la paragraful 1 a), utilizând orice informãri publice ale Comisiei de experţi pentru evaluarea mãsurilor împotriva spãlãrii banilor (Moneyval, pentru ţãrile Moneyval) şi orice rapoarte publice FATF (pentru ţãrile FATF), completate cu autoevaluãri periodice, dupã caz. Procedura de monitorizare va acoperi domeniile vizate de prezenta convenţie.
3. Dacã COP decide cã are nevoie de mai multe informaţii în exercitarea funcţiilor sale, va lua legãtura cu partea implicatã, profitând de procedura şi mecanismul Moneyval, dacã acest lucru este cerut de COP. Partea respectivã va informa apoi COP. În baza acestei informãri COP va decide dacã sã deruleze sau nu o evaluare mai detaliatã a poziţiei pãrţii implicate. Acest lucru poate, dar nu implicã în mod necesar efectuarea vizitei unei echipe de evaluare în ţara respectivã.
4. În cazul unui diferend între pãrţi cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, acestea se vor strãdui sã ajungã la o reglementare a diferendului prin negociere sau orice altã metodã paşnicã aleasã de pãrţi, inclusiv prin prezentarea diferendului la COP, în faţa unei instanţe de arbitraj ale cãrei decizii vor fi obligatorii pentru pãrţi sau în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie, conform acordului comun al pãrţilor implicate.
5. COP va adopta propriile reguli de procedurã.
6. Secretarul general al Consiliului Europei va reuni COP în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Dupã aceea, vor avea loc întruniri periodice ale COP conform regulilor de procedurã adoptate de COP.
CAP. VII
Dispoziţii finale
ART. 49
Semnarea şi intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie va fi deschisã semnãrii de cãtre statele membre ale Consiliului Europei, ale Comunitãţii Europene şi statele nemembre care au participat la elaborarea ei. Statele respective sau Comunitatea Europeanã pot exprima acceptul lor prin:
a) semnarea fãrã rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea;
b) semnarea privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, urmatã de ratificare, acceptare sau aprobare.
2. Documentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la biroul secretarului general al Consiliului Europei.
3. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii dupã expirarea unei perioade de 3 luni de la data la care 6 pãrţi semnatare, dintre care cel puţin 4 sunt state membre ale Consiliului Europei, şi-au dat consimţãmântul sã respecte prevederile prezentei convenţii în conformitate cu paragraful 1.
4. Pentru orice stat semnatar care îşi va exprima ulterior consimţãmântul de a fi parte la prezenta convenţie, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã dupã expirarea unei perioade de 3 luni dupã data exprimãrii consimţãmântului sãu de a fi legat prin convenţie, conform dispoziţiilor paragrafului 1.
5. Niciuna dintre pãrţile la Convenţia din 1990 nu va ratifica, accepta sau aproba prezenta convenţie fãrã a se considera legatã cel puţin de prevederile corespunzãtoare celor ale Convenţiei din 1990 pe care este obligatã sã le respecte.
6. Odatã cu intrarea sa în vigoare, pãrţile la prezenta convenţie care sunt în acelaşi timp şi pãrţi la Convenţia din 1990:
a) vor aplica prevederile prezentei convenţii în relaţiile reciproce;
b) vor aplica în continuare prevederile Convenţiei din 1990 în relaţiile cu alte pãrţi la amintita convenţie, dar nu la prezenta convenţie.
ART. 50
Aderarea la convenţie
1. Dupã intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, dupã consultarea pãrţilor la convenţie, poate invita orice ţarã nemembrã a Consiliului şi care nu a participat la elaborarea documentului sã adere la prezenta convenţie, printr-o hotãrâre luatã de majoritatea prevãzutã la art. 20.d din Statutul Consiliului Europei şi prin votul unanim al reprezentanţilor pãrţilor îndreptãţite sã facã parte din Comitetul de Miniştri.
2. Cu privire la orice stat în curs de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii dupã expirarea perioadei de 3 luni de la data depunerii documentului de aderare la biroul secretarului general al Consiliului Europei.
ART. 51
Aplicarea teritorialã
1. Orice stat sau Comunitatea Europeanã poate specifica, la momentul semnãrii sau odatã cu depunerea documentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare, teritoriul sau teritoriile în care se aplicã prezenta convenţie.
2. Orice stat va putea, în orice alt moment de la data primirii declaraţiei de cãtre secretarul general al Consiliului Europei, sã extindã aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu desemnat în declaraţie. Prezenta convenţie va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de cãtre secretarul general.
3. Orice declaraţie fãcutã în baza paragrafelor 1 şi 2 va putea fi retrasã, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat prin aceastã declaraţie, printr-o notificare adresatã secretarului general al Consiliului Europei.
Retragerea va avea efect în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general.
ART. 52
Relaţiile cu alte convenţii şi acorduri
1. Prezenta convenţie nu afecteazã drepturile şi angajamentele pãrţilor, derivate din documentele internaţionale multilaterale pe domenii specifice.
2. Pãrţile la prezenta convenţie pot încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale pe temele la care face referire prezenta convenţie, cu scopul de a completa sau de a consolida prevederile acesteia ori pentru a facilita aplicarea principiilor cuprinse în convenţie.
3. Dacã douã sau mai multe pãrţi au încheiat deja un acord sau un tratat pe o temã tratatã deja în prezenta convenţie ori şi-au reglementat în alt mod relaţiile vizavi de acea temã, pãrţile vor avea dreptul sã aplice tratatul sau acordul respectiv pentru reglementarea relaţiilor, în locul prezentei convenţii, dacã astfel se faciliteazã cooperarea internaţionalã.
4. Fãrã a aduce atingere obiectului sau scopului prezentei convenţii şi fãrã a aduce atingere aplicãrii complete a acesteia în relaţiile cu alte pãrţi, pãrţile care sunt membre ale Uniunii Europene vor aplica în relaţiile reciproce regulile Comunitãţii şi ale Uniunii Europene, în mãsura în care existã reguli ale Comunitãţii şi ale Uniunii Europene ce reglementeazã tema vizatã şi care sunt aplicabile în cazul respectiv.
ART. 53
Declaraţii şi rezerve
1. Orice stat sau Comunitatea Europeanã, la momentul semnãrii sau odatã cu depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate face una sau mai multe declaraţii dintre cele prevãzute la art. 3 paragraful 2, art. 9 paragraful 4, art. 17 paragraful 5, art. 24 paragraful 3, art. 31 paragraful 2, art. 35 paragrafele 1 şi 3 şi la art. 42 paragraful 2.
2. Orice stat sau Comunitatea Europeanã, la momentul semnãrii sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, poate de asemenea sã îşi rezerve dreptul de a nu aplica parţial sau în totalitate prevederile art. 7 paragraful 2 subparagraful c), art. 9 paragraful 6, art. 46 paragraful 5 şi ale art. 47.
3. Orice stat sau Comunitatea Europeanã, la momentul semnãrii sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaraţie, poate declara modul în care intenţioneazã sã aplice art. 17 şi 19, ţinând în special cont de acordurile internaţionale aplicabile în domeniul cooperãrii internaţionale în materie penalã. Orice stat sau Comunitatea Europeanã va comunica orice modificare adusã acestor informaţii secretarului general al Consiliului Europei.
4. Orice stat sau Comunitatea Europeanã, la momentul semnãrii sau la depunerea documentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, poate declara:
a) cã nu va aplica art. 3 paragraful 4; sau
b) cã va aplica art. 3 paragraful 4 doar parţial; sau
c) modul în care intenţioneazã sã aplice art. 3 paragraful 4.
Orice stat sau Comunitatea Europeanã va comunica orice modificare a acestor informaţii secretarului general al Consiliului Europei.
5. Nu se poate face nicio altã rezervã.
6. Orice parte care a exprimat o rezervã conform prezentului articol o poate retrage, total sau parţial, printr-o notificare adresatã secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va intra în vigoare la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general.
7. Partea care a exprimat o rezervã privitor la o prevedere a prezentei convenţii nu poate pretinde aplicarea prevederii respective de cãtre nicio altã parte; dacã rezerva sa este parţialã sau condiţionatã, aceasta poate pretinde aplicarea prevederii respective în mãsura în care partea însãşi a acceptat-o.
ART. 54
Amendamente
1. Amendamentele la prezenta convenţie pot fi propuse de orice parte şi vor fi comunicate de secretarul general al Consiliului Europei statelor membre ale Consiliului Europei, Comunitãţii Europene şi tuturor statelor nemembre care au aderat sau au fost invitate sã adere la prezenta convenţie în conformitate cu prevederile art. 50.
2. Orice amendament propus de o parte va fi comunicat Comitetului European pentru Probleme Criminale (CDPC), care va prezenta Comitetului de Miniştri opinia sa privind amendamentul respectiv.
3. Comitetul de Miniştri va examina amendamentul propus şi opinia prezentatã de CDPC şi poate adopta amendamentul cu majoritatea prevãzutã la art. 20.d din Statutul Consiliului Europei.
4. Textul oricãrui amendament adoptat de Comitetul de Miniştri conform paragrafului 3 se trimite statelor pentru acceptare.
5. Orice amendament adoptat în conformitate cu paragraful 3 va intra în vigoare la 30 de zile dupã ce toate pãrţile l-au informat pe secretarul general al Consiliului Europei privind acceptul lor.
6. Pentru a actualiza categoriile de infracţiuni cuprinse în anexã, precum şi pentru a modifica art. 13 pot fi propuse amendamente de cãtre orice parte sau de cãtre Comitetul de Miniştri. Acestea vor fi comunicate de secretarul general al Consiliului Europei tuturor pãrţilor.
7. Dupã ce s-au consultat cu pãrţile care nu sunt membre ale Consiliului Europei şi, dacã este necesar, cu CDPC, Comitetul de Miniştri poate adopta un amendament propus în conformitate cu paragraful 6, cu majoritatea prevãzutã de art. 20.d din Statutul Consiliului Europei. Amendamentul va intra în vigoare dupã expirarea unei perioade de un an de la data la care a fost trimis pãrţilor. În aceastã perioadã, orice parte poate notifica secretarului general al Consiliului Europei orice obiecţie la intrarea în vigoare a amendamentului.
8. Dacã o treime din numãrul pãrţilor îl înştiinţeazã pe secretarul general al Consiliului Europei despre existenţa unei obiecţii la intrarea în vigoare a amendamentului, amendamentul nu va intra în vigoare.
9. Dacã mai puţin de o treime din numãrul pãrţilor notificã existenţa unei obiecţii, amendamentul va intra în vigoare pentru acele pãrţi care nu au notificat existenţa unei obiecţii.
10. Odatã intrat în vigoare un amendament conform paragrafelor 6-9, iar una dintre pãrţi a notificat existenţa unei obiecţii, acest amendament va intra în vigoare pentru partea respectivã în prima zi a lunii dupã data notificãrii secretarului general al Consiliului Europei a acceptului sãu. O parte care a fãcut o obiecţie o poate retrage oricând, anunţându-l pe secretarul general al Consiliului Europei.
11. Dacã un amendament a fost adoptat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, un stat sau Comunitatea Europeanã nu îşi poate da acceptul pentru prezenta convenţie fãrã a accepta în acelaşi timp şi amendamentul.
ART. 55
Renunţarea
1. Orice parte poate oricând renunţa la prezenta convenţie printr-o notificare adresatã secretarului general al Consiliului Europei.
2. O astfel de renunţare va deveni efectivã în prima zi a lunii dupã expirarea unei perioade de 3 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general al Consiliului Europei.
3. Prezenta convenţie se va aplica totuşi, în continuare, în privinţa art. 23 referitor la confiscare, pentru care a fost fãcutã o cerere, în conformitate cu prevederile prezentei convenţii, înainte de data la care are loc renunţarea.
ART. 56
Notificãri
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, Comunitãţii Europene, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii, oricãrui stat invitat sã adere la aceasta şi oricãrei pãrţi la prezenta Convenţie:
a) orice semnare;
b) depunerea unui document de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
c) orice datã de intrare în vigoare a prezentei convenţii în conformitate cu art. 49 şi 50;
d) orice declaraţie sau rezervã în baza art. 53;
e) orice alt act, altã notificare sau comunicare privind prezenta convenţie.
Drept care subsemnaţii, deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezenta convenţie.
Adoptatã la Varşovia la 16 mai 2005, în limbile englezã şi francezã, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar ce va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii autentificate fiecãrui stat membru al Consiliului Europei, Comunitãţii Europene, statelor nemembre care au participat la elaborarea prezentei convenţii şi oricãrui stat invitat sã adere la aceasta.
ANEXĂ
a) Participarea la un grup criminal organizat
b) Terorismul, inclusiv finanţarea terorismului
c) Traficul de persoane şi migraţia ilegalã
d) Exploatarea sexualã, inclusiv exploatarea sexualã a minorilor
e) Traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope
f) Traficul ilicit cu arme
g) Traficul ilicit cu bunuri furate şi alte bunuri
h) Corupţia şi darea de mitã
i) Înşelãciunea
j) Contrafacerea de monedã
k) Contrafacerea de produse
l) Infracţiuni împotriva mediului înconjurãtor
m) Omorul, vãtãmarea corporalã gravã
n) Rãpirea, reţinerea ilegalã şi luarea de ostatici
o) Tâlhãria sau furtul
p) Contrabanda
q) Şantajul
r) Falsificarea
s) Pirateria
t) Restricţionarea comerţului şi manipularea pieţei.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
