Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE Nr. 42 din 29 iunie 1993  privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia interna si gazele naturale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE Nr. 42 din 29 iunie 1993 privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia interna si gazele naturale

EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL Nr. 144 din 1 iulie 1993
Parlamentul României adopta prezenta lege.

CAP. 1
Accizele

SECŢIUNEA I
Sfera de aplicare

ART. 1
Pentru produsele prevãzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, agenţii economici - persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice
autorizate -, care produc, importa, comercializeazã astfel de produse, datoreazã bugetului de stat taxe speciale de consumaţie, denumite în continuare accize.
ART. 2
Agenţii economici prevãzuţi la art. 1, care cumpara de la producãtorii individuali produse de natura celor prevãzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, pentru comercializare, sînt obligaţi sa calculeze şi sa verse la bugetul de stat accizele aferente cantitãţilor cumpãrate.
Pentru vinul, tuica şi rachiurile naturale livrate în stare vãrsatã de cãtre producãtori agenţilor economici, în scopul utilizãrii ca materie prima pentru obţinerea altor produse prevãzute în anexa nr. 1, calcularea accizelor se efectueazã o singura data numai la produsele rezultate din prelucrare.
Pentru aceleaşi produse prevãzute la alin. 2, provenite din import şi utilizate ca materie prima, agenţii economici prelucratori pot solicita, pe baza de documente justificative, restituirea accizelor plãtite în vama.
Pentru alcool se datoreazã accize ori de cîte ori intervin modificãri în concentratia alcoolicã.
ART. 3
Agenţii economici care comercializeazã bunuri de natura celor prevãzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, introduse în ţara de cãtre persoane fizice neinregistrate ca agenţi economici, sînt obligaţi sa retina şi sa verse la bugetul de stat accizele stabilite potrivit prezentei legi.
ART. 4
Produsele livrate la rezerva de stat şi rezerva de mobilizare sînt exonerate de la plata accizelor pe perioada cît au acest regim.
ART. 5
Produsele exportate direct sau prin agenţi economici ce îşi desfãşoarã activitatea pe baza de comision, precum şi produsele importate în regim de tranzit sau import temporar, atît timp cît se afla în aceasta situaţie, nu sînt supuse accizelor.
În cazul în care agenţii economici care efectueazã operaţiuni de export cumpara de la producãtorii interni, în vederea vinzarii la export, produse prevãzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, aceştia pot solicita, pînã la data de 20 a lunii urmãtoare celei în care s-a efectuat exportul, organelor fiscale teritoriale, pe baza documentelor justificative, restituirea accizelor aferente produselor finite exportate.

SECŢIUNEA II
Modul de calcul şi baza de impozitare

ART. 6
Accizele se calculeazã prin aplicarea cotelor procentuale prevãzute în anexa nr. 1 la prezenta lege asupra bazei de impozitare care reprezintã:
a) pentru produsele din producţia interna - contravaloarea bunurilor livrate, exclusiv accizele;
b) pentru produsele din import - valoarea în vama stabilitã potrivit legii, la care se adauga taxele vamale şi alte taxe speciale stabilite, potrivit legii, la importul unor categorii de produse;
c) pentru bunurile introduse în ţara de persoanele fizice neinregistrate ca agenţi economici, dar comercializate prin agenţi economici - contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vîndute.

SECŢIUNEA III
Momentul datorarii accizelor

ART. 7
Momentul datorarii accizelor îl constituie:
a) data efectuãrii livrãrii pentru producãtori;
b) data efectuãrii formalitãţilor de vamuire pentru importatori;
c) data cumpãrãrii pentru agenţii economici achizitori;
d) data vinzarii bunurilor pentru produsele prevãzute la art. 6 lit. c).

CAP. 2
Impozitul la titeiul din producţia interna şi gazele naturale

ART. 8
Pentru titeiul din producţia interna, gazul metan, gazul de sonda, precum şi amestecul de gaze naturale din producţia interna şi din import, agenţii economici autorizaţi datoreazã bugetului de stat impozit din momentul livrãrii.
Impozitul datorat se calculeazã prin aplicarea sumelor stabilite în anexa nr. 2 la prezenta lege asupra cantitãţilor livrate.

CAP. 3
Dispoziţii comune şi finale

ART. 9
Obligaţia calculãrii şi varsarii la bugetul de stat a accizelor şi a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale revin plãtitorilor prevãzuţi la art. 1 şi art. 8 din prezenta lege.
ART. 10
Plata accizelor şi a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale se efectueazã lunar pînã la data de 25 a lunii urmãtoare, pe baza decontului de impunere, prin virament, cec sau numerar, la organul fiscal teritorial sau bãnci, iar pentru produsele din import, la organul vamal, concomitent cu plata taxelor vamale.
Ministerul Finanţelor poate stabili şi alte termene de plata, în funcţie de volumul accizelor, al impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale şi de alte situaţii specifice ale plãtitorilor.
ART. 11
Neplata accizelor sau a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, la termenele stabilite, atrage majorarea sumei de plata cu 0,3% pentru fiecare zi de intirziere. Calculul majorãrilor de intirziere se face din ziua lucrãtoare imediat urmãtoare expirãrii termenului de plata şi pînã în ziua plãţii inclusiv.
În cazuri justificate, Ministerul Finanţelor poate aproba eşalonarea, amînarea plãţii accizelor şi a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz, precum şi eşalonarea, amînarea, reducerea sau scutirea de plata a majorãrilor de intirziere.
ART. 12
Plãtitorii au obligaţia sa ţinã evidenta accizelor şi, respectiv, a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, conform normelor metodologice ale Ministerului Finanţelor.
ART. 13
Plãtitorii de accize sau impozit la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz, au obligaţia sa depunã lunar, pînã la data de 25 a lunii urmãtoare, la organul fiscal teritorial, decontul de impunere, potrivit modelului elaborat de Ministerul Finanţelor.
ART. 14
Controlul asupra respectãrii prevederilor prezentei legi se face de cãtre organele de specialitate ale Ministerul Finanţelor şi ale aparatului teritorial al acestuia.
ART. 15
Diferenţele în minus constatate la verificarea accizelor şi a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale se plãtesc în termen de 7 zile de la data încheierii actului de control, împreunã cu majorãrile de intirziere aferente, iar cele în plus se compenseazã cu plãţile ulterioare sau se restituie, la cererea plãtitorilor, în acelaşi termen.
ART. 16
Actele emise de organele împuternicite şi prevãzute în art. 14 din prezenta lege constituie titluri executorii.
Bãncile vor pune în aplicare aceste titluri fãrã acceptul plãtitorilor.
ART. 17
Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, dacã, potrivit legii penale, nu sînt considerate infracţiuni:
a) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control evidenta privind calcularea accizelor sau a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz, datorate bugetului de stat;
b) nerespectarea obligaţiei de a tine evidentele privind calculul şi vãrsarea accizelor sau a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz, datorate bugetului de stat;
c) nedepunerea în termen a decontului de impunere privind accizele sau impozitul la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz;
d) nerespectarea de cãtre organele bancare a prevederilor art. 16 alin. 2 din prezenta lege.
Contravenţiile prevãzute la lit a), b) şi c) se sancţioneazã cu amenda de la 100.000 lei la 300.000 lei.
Contravenţia prevãzutã la lit. d) se sancţioneazã cu amenda de la 600.000 lei la 1.000.000 lei.
ART. 18
În situaţiile în care se constata neinregistrari, precum şi înregistrãri eronate ale operaţiunilor supuse accizelor sau impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, care au drept consecinta diminuarea acestor obligaţii fata de bugetul de stat, faptele constituie infracţiuni şi se pedepsesc conform legii.
Deosebit de sancţiunea prevãzutã la alineatul precedent, plãtitorii au obligaţia sa plãteascã accizele sau impozitul la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz, stabilite, inclusiv majorãrile de intirziere, precum şi o suma egala cu valoarea obligaţiilor fiscale datorate.
ART. 19
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor la prezenta lege se fac de cãtre personalul de specialitate din Ministerul Finanţelor şi unitãţile sale teritoriale, împuternicite în acest scop.
ART. 20
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor, precum şi dreptul de a cere executarea silitã a sancţiunilor contravenţionale prevãzute la art. 17 se prescriu în termen de 2 ani.
Termenul de prescripţie pentru stabilirea accizelor sau a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale şi dreptul de executare silitã a acestora este de 5 ani.
ART. 21
Dacã prezenta lege nu prevede altfel, se aplica prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25, 26 şi 27.
ART. 22
Contestaţiile privind stabilirea şi încasarea accizelor sau a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz, şi a majorãrilor de intirziere se depun în termen de 30 de zile de la data înştiinţãrii plãtitorilor şi se rezolva printr-o decizie motivatã de cãtre Direcţia generalã a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucureşti, dupã caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrare.
Impotriva deciziei date se poate face plîngere în termen de 40 de zile la Ministerul Finanţelor, care, în cel mult 60 de zile de la înregistrare, este obligat sa o soluţioneze. Soluţia data este definitiva şi executorie.
Depunerea plingerii nu suspenda obligaţia plãtitorilor cu privire la virarea sumelor datorate bugetului de stat, potrivit prezentei legi.
ART. 23
Contestaţiile cu privire la stabilirea accizelor, a impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale, dupã caz, şi a majorãrilor de intirziere sînt supuse unei taxe de timbru de 2% din suma contestatã. Aceasta suma nu poate fi mai mica de 1.000 lei.
Plingerile se timbreazã cu jumãtate din taxa plãtitã la contestaţie.
Taxa de timbru se datoreazã indiferent dacã o alta contestaţie sau plîngere cu acelaşi obiect, înregistratã şi rezolvatã anterior, a fost taxatã.
În vederea calculãrii taxei de timbru, agenţii economici plãtitori sînt obligaţi sa specifice în scris cuantumul sumei contestate.
În situaţia admiterii integrale sau parţiale a contestaţiei ori plingerii, taxa de timbru se restituie proporţional cu reducerea sumei contestate.
ART. 24
Ministerul Finanţelor va emite, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, norme metodologice privind aşezarea, tehnica de calcul şi formularistica necesarã, atît pentru accize, cît şi pentru impozitul la titeiul din producţia interna şi gazele naturale.
ART. 25
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din prezenta lege.
ART. 26
Prevederile prezentei legi se aplica începînd cu data de 1 iulie 1993.
Cu aceeaşi data se abroga prevederile referitoare la accize din <>Hotãrîrea Guvernului nr. 779/1991 , cu modificãrile ulterioare, <>art. 3 din Hotãrîrea Guvernului nr. 197/1993 privind stabilirea preţurilor cu amãnuntul la carburanţii auto, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comuna din 9 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. OLIVIU GHERMAN


ANEXA 1

LISTA
taxelor speciale de consumaţie (accize) pentru produsele din import şi din ţara
-------------------------------------------------------------------------------
Nr. Denumirea produsului sau grupei Cota
crt. de produse %
-------------------------------------------------------------------------------
1. Alcool rafinat, dublu rafinat şi tehnic *) 50
2. Tuica şi rachiuri naturale 100
3. Vinuri 45
4. Bãuturi spirtoase, inclusiv lichioruri şi bãuturi obţinute
din distilare de cereale 100
din care:
- whisky; gin; rom şi rachiuri din trestie de zahãr 200
5. Bãuturi pe baza de vin 115
din care:
- coniac 200
- sampanie 115
- vin spumos şi vermut 45
6. Bere 55
din care:
- bere în cutii metalice 115
7. Cafea, inclusiv solubila 120
8. Tigarete şi produse din tutun 200
din care:
- Top, Dacia, Record, Club, Pescarus, Snagov 70
- Marasesti, Carpaţi, Bucegi 45
9. Confecţii din blanuri naturale (cu excepţia celor de iepure,
oaie, capra) 70
10. Mobilier sculptat 50
11. Articole din cristal 50
12. Bijuterii din metale preţioase, inclusiv verighete 20
13. Benzina premium 13
14. Benzina regular 15
15. Benzina normalã 14
16. Motorina auto (combustibil pentru motoare Diesel) 6
17. Benzina specialã fãrã plumb 13,5
-------------------------------------------------------------------------------

NOTA:
La poziţiile 1-7 (inclusiv), baza de aplicare a cotelor pentru produsele din import cuprinde şi valoarea ambalajelor.
*) Exclusiv alcool etilic, de sinteza tip M.S. şi I.S.

ANEXA 2

LISTA
impozitului la titeiul din producţia interna şi gazele naturale
-------------------------------------------------------------------------------
Nr. Denumirea produsului sau grupei U.M. Impozit *)
crt. de produse - lei/U.M. -
-------------------------------------------------------------------------------
1. Ţiţei din producţia interna tona 1.160
2. Gaz metan, gaz de sonda, precum şi amestecul de
gaze naturale din producţia interna şi din import,
livrate consumatorilor finali 1.000 mc 4.087
-------------------------------------------------------------------------------
*) Impozitul se corecteaza de cãtre Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor, în funcţie de modificãrile intervenite la nivelul preţurilor la import şi al celor cu ridicatã.

--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016