Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptã prezenta lege. ARTICOL UNIC Se ratificã Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptatã la Varşovia la 16 mai 2005. Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 9 noiembrie 2006. Nr. 411. CONVENŢIA Consiliului Europei privind prevenirea terorismului*)__________ *) Traducere. Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii, considerând cã scopul Consiliului Europei este de a realiza o unitate mai mare între membrii sãi, recunoscând interesul de a intensifica cooperarea cu celelalte state pãrţi la prezenta convenţie, din dorinţa de a lua mãsuri eficiente pentru prevenirea terorismului şi pentru a face faţã în special provocãrii publice la comiterea de infracţiuni de terorism, precum şi recrutãrii şi antrenãrii pentru terorism, conştiente de îngrijorarea profundã determinatã de creşterea infracţiunilor de terorism şi a ameninţãrii pe care o reprezintã terorismul, având cunoştinţã de situaţia precarã cu care se confruntã persoanele care suferã din cauza terorismului şi reafirmând, în acest context, profunda lor solidaritate cu victimele terorismului şi cu familiile acestora, reafirmând faptul cã infracţiunile de terorism şi infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, indiferent de autorii lor, nu sunt în niciun caz justificate prin consideraţii de naturã politicã, filozoficã, ideologicã, rasialã, etnicã, religioasã sau de orice altã naturã similarã şi amintind obligaţia tuturor pãrţilor de a preveni asemenea infracţiuni şi, dacã acestea nu au putut fi prevenite, de a le cerceta şi de a se asigura cã sunt sancţionate cu pedepse care ţin cont de gravitatea lor, amintind necesitatea de a considera lupta împotriva terorismului şi reafirmând faptul cã toate mãsurile luate pentru prevenirea sau reprimarea infracţiunilor de terorism trebuie sã respecte statul de drept şi valorile democratice, drepturile omului şi libertãţile fundamentale, precum şi alte prevederi ale dreptului internaţional şi inclusiv ale dreptului internaţional umanitar, atunci când acesta este aplicabil, recunoscând cã prezenta convenţie nu afecteazã principiile stabilite privind libertatea de expresie şi libertatea de asociere, amintind cã actele de terorism, prin natura sau contextul acestora, sunt menite sã intimideze grav o populaţie ori sã forţeze un guvern sau o organizaţie internaţionalã sã efectueze ori sã se abţinã de la efectuarea unui anumit act sau sã destabilizeze grav ori sã distrugã structurile fundamentale politice, constituţionale, economice sau sociale ale unei ţãri ori ale unei organizaţii internaţionale, au convenit urmãtoarele: ART. 1 Terminologie 1. În sensul prezentei convenţii, prin infracţiune de terorism se înţelege oricare dintre infracţiunile care intrã în sfera de aplicare a unuia dintre tratatele enumerate în anexa la prezenta convenţie, aşa cum sunt ele definite în respectivele tratate. 2. Odatã cu depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare, un stat care nu este parte la un tratat enumerat în anexã poate declara cã, la aplicarea prezentei convenţii privitor la respectivul stat contractant, se va considera cã acel tratat nu figureazã în anexã. Declaraţia îşi pierde efectele de îndatã ce tratatul intrã în vigoare pentru statul care a dat-o, acesta notificându-l pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la intrarea în vigoare. ART. 2 Obiectiv Obiectivul prezentei convenţii este de a intensifica eforturile pãrţilor pentru prevenirea terorismului şi a efectelor sale negative asupra deplinei respectãri a drepturilor omului şi în special a dreptului la viaţã, atât prin intermediul unor mãsuri ce trebuie luate la nivel naţional, cât şi în cadrul cooperãrii internaţionale, ţinându-se cont de tratatele sau acordurile bilaterale şi multilaterale existente între statele contractante. ART. 3 Politici naţionale de prevenire 1. Fiecare parte va lua mãsurile adecvate, îndeosebi în domeniul pregãtirii autoritãţilor care au competenţã în ceea ce priveşte aplicarea legii şi altor organe, precum şi în domeniile educaţiei, culturii, informaţiei, mass-media şi conştientizãrii publicului, în vederea prevenirii infracţiunilor de terorism şi a efectelor negative ale acestora, cu respectarea drepturilor omului şi a obligaţiilor prevãzute, dupã caz, de Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, de Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice şi a altor obligaţii ce ţin de dreptul internaţional. 2. Fiecare parte ia mãsurile necesare pentru îmbunãtãţirea şi dezvoltarea cooperãrii între autoritãţile sale naţionale în vederea prevenirii infracţiunilor de terorism şi a efectelor negative ale acestora, între altele prin: a) schimbul de informaţii; b) întãrirea protecţiei fizice a persoanelor şi infrastructurilor; c) îmbunãtãţirea planurilor de pregãtire şi coordonare pentru situaţiile de crizã. 3. Fiecare parte promoveazã toleranţa prin încurajarea dialogului interreligios şi intercultural cu implicarea, dacã este necesar, a organizaţiilor neguvernamentale şi a altor elemente ale societãţii civile în vederea prevenirii tensiunilor care ar putea contribui la comiterea de infracţiuni de terorism. 4. Fiecare parte se strãduieşte sã sensibilizeze publicul cu privire la existenţa, la cauzele, gravitatea şi ameninţarea reprezentate de infracţiunile de terorism şi de infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie şi ia în considerare încurajarea publicului de a furniza autoritãţilor competente ajutor faptic şi specific ce poate contribui la prevenirea infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie. ART. 4 Cooperarea internaţionalã în materie de prevenire Pãrţile îşi acordã asistenţã şi sprijin, dupã caz, şi ţinând cont în mod corespunzãtor de posibilitãţile fiecãreia, în vederea îmbunãtãţirii capacitãţii lor de a preveni comiterea infracţiunilor de terorism, inclusiv prin schimbul de informaţii şi bune practici, precum şi prin pregãtire şi alte eforturi comune cu caracter preventiv. ART. 5 Provocarea publicã de a comite o infracţiune de terorism 1. În sensul prezentei convenţii, provocarea publicã de a comite o infracţiune de terorism înseamnã distribuirea sau punerea la dispoziţie în alt mod a unui mesaj cãtre public, cu intenţia de a instiga la comiterea unei infracţiuni de terorism, dacã acest comportament, direct sau indirect, creeazã un pericol ca una sau mai multe dintre aceste infracţiuni sã fie comise. 2. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului sãu intern, provocarea la comiterea unei infracţiuni de terorism, aşa cum a fost definitã la paragraful 1, atunci când a fost comisã cu intenţie. ART. 6 Recrutarea pentru terorism 1. În sensul prezentei convenţii, recrutarea pentru terorism înseamnã solicitarea ca o altã persoanã sã comitã o infracţiune de terorism sau sã participe la comiterea unei infracţiuni de terorism ori sã se alãture unei asociaţii sau unui grup, cu scopul de a contribui la comiterea uneia ori mai multor infracţiuni de terorism de cãtre acea asociaţie sau acel grup. 2. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului sãu intern, recrutarea pentru terorism, aşa cum a fost definitã la paragraful 1, atunci când a fost comisã cu intenţie. ART. 7 Pregãtirea pentru terorism 1. În sensul prezentei convenţii, pregãtirea pentru terorism înseamnã furnizarea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea explozibililor, a armelor de foc ori a altor arme sau substanţe nocive ori periculoase sau cu privire la alte metode ori tehnici specifice, cu scopul de a comite o infracţiune de terorism sau de a contribui la comiterea acesteia, având cunoştinţã de faptul cã pregãtirea efectuatã este menitã sã serveascã acestui scop. 2. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului sãu intern, pregãtirea pentru terorism, aşa cum a fost definitã la paragraful 1, atunci când a fost comisã cu intenţie. ART. 8 Lipsa relevanţei consumãrii infracţiunii de terorism Pentru ca un act sã constituie infracţiune, în sensul art. 5-7, nu este necesar ca o infracţiune de terorism sã se fi consumat. ART. 9 Infracţiuni conexe 1. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului sãu intern: a) participarea în calitate de complice la comiterea unei infracţiuni prevãzute la art. 5-7; b) organizarea comiterii unei infracţiuni în sensul art. 5-7 sau faptul de a ordona altor persoane sã o comitã; c) participarea la comiterea uneia sau mai multora dintre infracţiunile prevãzute la art. 5-7 de cãtre un grup de persoane care acţioneazã într-un scop comun. Aceastã contribuţie trebuie sã fie intenţionatã şi trebuie: (i) sã fie menitã sã faciliteze activitatea criminalã a grupului sau sã serveascã scopului criminal al grupului, dacã aceastã activitate ori acest scop implicã comiterea unei infracţiuni prevãzute la art. 5-7; sau (ii) sã fie fãcutã ştiindu-se cã grupul intenţioneazã sã comitã o infracţiune prevãzutã la art. 5-7. 2. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, în cadrul şi în conformitate cu dreptul sãu intern, tentativa de comitere a unei infracţiuni prevãzute la art. 6 şi 7. ART. 10 Rãspunderea persoanelor juridice 1. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare, conform principiilor sale juridice, pentru stabilirea rãspunderii persoanelor juridice pentru participarea la infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9. 2. Sub rezerva principiilor juridice ale fiecãrui stat contractant, rãspunderea persoanelor juridice poate fi penalã, civilã sau administrativã. 3. Aceastã rãspundere nu aduce atingere rãspunderii penale a persoanelor fizice care au comis infracţiunile. ART. 11 Sancţiuni şi mãsuri 1. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru ca infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9 sã fie pedepsite cu pedepse efective, proporţionale şi descurajatoare. 2. Orice condamnare definitivã anterioarã, pronunţatã într-un stat strãin pentru infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie, poate, în mãsura permisã de dreptul intern, sã fie luatã în considerare la pronunţarea hotãrârii în conformitate cu dreptul intern. 3. Fiecare parte vegheazã ca persoanele juridice gãsite responsabile conform art. 10 sã facã obiectul unor sancţiuni efective, proporţionale şi descurajatoare, de naturã penalã sau nu, şi inclusiv unor sancţiuni pecuniare. ART. 12 Condiţii şi garanţii 1. Fiecare parte trebuie sã se asigure cã stabilirea, implementarea şi incriminarea faptelor prevãzute la art. 5-7 şi 9 se realizeazã cu respectarea obligaţiilor în materia drepturilor omului, în special a dreptului la libertatea de exprimare, libertatea de asociere şi libertatea religioasã, aşa cum sunt ele prevãzute, dupã caz, în Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, şi a altor obligaţii ce decurg din dreptul internaţional. 2. Stabilirea, implementarea şi incriminarea faptelor prevãzute la art. 5-7 şi 9 trebuie sã respecte principiul proporţionalitãţii, în ceea ce priveşte scopurile legitime urmãrite şi necesitatea acestora într-o societate democraticã, şi trebuie sã excludã orice formã de arbitrar, de tratament discriminatoriu sau rasist. ART. 13 Protecţia, despãgubirea şi sprijinirea victimelor terorismului Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru a proteja şi sprijini victimele terorismului comis pe teritoriul propriu. Aceste mãsuri pot include, prin intermediul schemelor naţionale adecvate şi sub rezerva prevederilor din legislaţia internã, printre altele, asistenţã financiarã şi despãgubire pentru victimele terorismului şi pentru rudele lor apropiate. ART. 14 Jurisdicţia 1. Fiecare parte adoptã mãsurile necesare pentru stabilirea jurisdicţiei sale asupra infracţiunilor prevãzute în prezenta convenţie: a) când infracţiunea este comisã pe teritoriul acelei pãrţi; b) când infracţiunea este comisã la bordul unei nave sub pavilionul acelei pãrţi sau la bordul unei aeronave înmatriculate în acea parte; c) când infracţiunea este comisã de cãtre un cetãţean al acelei pãrţi. 2. Fiecare parte îşi poate, de asemenea, stabili competenţa asupra infracţiunilor prevãzute în prezenta convenţie şi când: a) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referã art. 1 pe teritoriul sãu ori împotriva unui cetãţean al sãu; b) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referã art. 1 împotriva unei instalaţii publice aparţinând acelei pãrţi, care se aflã în strãinãtate, inclusiv sediile sale diplomatice sau consulare; c) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referã art. 1, în încercarea de a forţa acea parte sã efectueze orice act sau sã se abţinã de la efectuarea acestuia; d) infracţiunea este comisã de un apatrid cu reşedinţa obişnuitã pe teritoriul acelei pãrţi; e) infracţiunea este comisã la bordul unei aeronave exploatate de guvernul acelei pãrţi. 3. Fiecare parte ia mãsurile necesare pentru a-şi stabili jurisdicţia asupra infracţiunilor prevãzute de prezenta convenţie în cazul în care presupusul fãptuitor se aflã pe teritoriul sãu şi nu îl extrãdeazã pe acesta unei pãrţi a cãrei jurisdicţie se bazeazã pe o regulã de competenţã care existã şi în legislaţia pãrţii solicitate. 4. Prezenta convenţie nu exclude nicio jurisdicţie exercitatã conform legilor naţionale. 5. Dacã mai multe pãrţi îşi declarã competenţa asupra unei infracţiuni prevãzute de prezenta convenţie, pãrţile implicate se consultã reciproc, dacã este oportun, în vederea stabilirii pãrţii care are cea mai potrivitã competenţã de urmãrire. ART. 15 Obligaţia de a cerceta 1. Dacã are informaţii cã este posibil ca autorul sau persoana presupusã a fi sãvârşit infracţiunile prevãzute de prezenta convenţie se aflã pe teritoriul sãu, respectiva parte ia mãsurile necesare, conform dreptului sãu intern, în vederea cercetãrii faptelor cu privire la care a fost informatã. 2. Dacã existã circumstanţe care sã justifice acest lucru, partea pe teritoriul cãreia se gãseşte infractorul sau presupusul infractor ia mãsurile corespunzãtoare, prevãzute de legislaţia internã, pentru a se informa cu privire la prezenţa acestuia în vederea urmãririi sau extrãdãrii. 3. Orice persoanã faţã de care se iau mãsurile prevãzute la paragraful 2 are dreptul: a) de a comunica neîntârziat cu cel mai apropiat reprezentant competent al pãrţii al cãrei cetãţean este sau care este abilitatã în alt mod sã îi protejeze drepturile ori, dacã este apatrid, al pãrţii pe al cãrei teritoriu îşi are reşedinţa obişnuitã; b) de a primi vizita unui reprezentant al acestei pãrţi; c) de a fi informatã cu privire la drepturile sale prevãzute la lit. a) şi b). 4. Drepturile menţionate la paragraful 3 se exercitã în conformitate cu legile şi reglementãrile pãrţii pe al cãrei teritoriu se aflã infractorul sau presupusul infractor, sub rezerva cã legile şi reglementãrile trebuie sã permitã deplina realizare a scopurilor pentru care aceste drepturi au fost acordate în conformitate cu paragraful 3. 5. Dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 nu afecteazã dreptul oricãrei pãrţi care îşi declarã jurisdicţia, conform art. 14 paragraful 1 lit. b) şi paragraful 2, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii sã comunice cu presupusul infractor şi sã îl viziteze. ART. 16 Inaplicabilitatea convenţiei Prezenta convenţie nu se aplicã atunci când infracţiunile menţionate la art. 5-7 şi 9 sunt comise pe teritoriul unei singure pãrţi, iar presupusul autor este cetãţean al acelei pãrţi şi se aflã pe teritoriul acelei pãrţi, şi nicio altã parte nu are motiv, conform art. 14 paragraful 1 sau 2, sã exercite jurisdicţia, în acele cazuri aplicându-se totuşi prevederile art. 17 şi art. 20-22, dacã este cazul. ART. 17 Cooperarea internaţionalã în materie penalã 1. Pãrţile îşi acordã cea mai largã asistenţã pentru efectuarea urmãririi penale sau îndeplinirea procedurilor penale ori de extrãdare referitoare la infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9, inclusiv asistenţã pentru obţinerea probelor de care acestea dispun şi care sunt necesare pentru îndeplinirea procedurilor respective. 2. Pãrţile îndeplinesc obligaţiile prevãzute la paragraful 1 în conformitate cu orice tratate sau acorduri privitoare la asistenţa juridicã reciprocã existente între ele. În lipsa unor asemenea tratate sau acorduri, pãrţile îşi acordã asistenţã în conformitate cu dreptul lor intern. 3. Pãrţile coopereazã în cea mai mare mãsurã posibilã, conform dreptului aplicabil, tratatelor, acordurilor şi aranjamentelor pãrţii solicitate, în ceea ce priveşte urmãrirea sau procedurile penale care au ca obiect infracţiunile pentru care persoanele juridice pot fi trase la rãspundere pe teritoriul pãrţii solicitate, conform art. 10. 4. Fiecare parte poate examina oportunitatea înfiinţãrii unor mecanisme suplimentare pentru a face schimb, cu celelalte pãrţi, de informaţii sau probe necesare pentru stabilirea rãspunderii penale, civile ori administrative, conform art. 10. ART. 18 Extrãdarea sau urmãrirea 1. În cazurile în care este competentã conform art. 14, partea pe teritoriul cãreia se aflã presupusul fãptuitor este obligatã, dacã nu extrãdeazã acea persoanã, sã aducã fãrã întârziere cauza în faţa autoritãţilor competente în vederea urmãririi prin intermediul unei proceduri conforme cu legile acelei pãrţi, fãrã excepţie şi indiferent dacã infracţiunea a fost comisã pe teritoriul sãu. Aceste autoritãţi se pronunţã în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice altã infracţiune gravã, potrivit legilor pãrţilor respective. 2. Ori de câte ori legislaţia internã a unei pãrţi îi permite sã extrãdeze sau sã predea pe unul dintre cetãţenii sãi, cu condiţia ca persoana sã fie înapoiatã acelei pãrţi în vederea executãrii pedepsei impuse în urma procesului ori procedurii pentru care s-a solicitat extrãdarea sau predarea, şi aceastã parte şi partea care a cerut extrãdarea persoanei convin asupra acestei posibilitãţi şi asupra altor condiţii pe care le considerã adecvate, aceastã extrãdare sau predare condiţionatã este suficientã pentru a stinge obligaţia prevãzutã la paragraful 1. ART. 19 Extrãdarea 1. Infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9 se considerã ca fiind incluse drept infracţiuni care dau loc la extrãdare în orice tratat privind extrãdarea, existent între oricare dintre pãrţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Pãrţile se angajeazã sã includã aceste infracţiuni drept infracţiuni care dau loc la extrãdare în orice tratat de extrãdare încheiat ulterior între ele. 2. Dacã o parte care condiţioneazã extrãdarea de existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrãdare de la o altã parte cu care nu a încheiat niciun tratat privind extrãdarea, partea solicitatã poate alege sã considere prezenta convenţie drept temei juridic pentru extrãdare în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9. Extrãdarea se supune celorlalte condiţii prevãzute de legislaţia pãrţii solicitate. 3. Pãrţile care nu condiţioneazã extrãdarea de existenţa unui tratat recunosc infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9 ca fiind infracţiuni care dau loc la extrãdare între ele, sub rezerva condiţiilor prevãzute de legea pãrţii solicitate. 4. Dacã este necesar, infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9 sunt considerate, în scopul extrãdãrii între pãrţi, ca şi când ar fi fost comise nu numai în locul unde au fost comise, ci şi pe teritoriul pãrţilor care şi-au stabilit competenţa conform art. 14. 5. Dispoziţiile tuturor tratatelor şi acordurilor de extrãdare încheiate între pãrţi cu privire la infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9 se considerã modificate între pãrţi în mãsura în care sunt incompatibile cu prezenta convenţie. ART. 20 Excluderea clauzei de excepţie politicã 1. Niciuna dintre infracţiunile prevãzute la art. 5-7 şi 9 nu va fi consideratã, în scopul extrãdãrii sau asistenţei judiciare reciproce, drept infracţiune politicã ori drept infracţiune conexã cu o infracţiune politicã sau drept o infracţiune inspiratã de raţiuni politice. În mod corespunzãtor, o cerere de extrãdare sau de asistenţã judiciarã reciprocã care are ca obiect o asemenea infracţiune nu poate fi refuzatã numai pe motiv cã are ca obiect o infracţiune politicã ori o infracţiune conexã cu o infracţiune politicã sau o infracţiune inspiratã de raţiuni politice. 2. Fãrã a prejudicia aplicarea art. 19-23 din Convenţia privind dreptul tratatelor, adoptatã la Viena la 23 mai 1969, asupra celorlalte articole ale prezentei convenţii, orice stat sau Comunitatea Europeanã poate, la momentul semnãrii ori al depunerii instrumentului sãu de ratificare, acceptare sau de aprobare a prezentei convenţii, sã declare cã nu va aplica acest articol referitor la extrãdare pentru orice infracţiune prevãzutã în prezenta convenţie. Partea se angajeazã sã aplice aceastã rezervã de la caz la caz, printr-o decizie motivatã corespunzãtor. 3. Orice parte îşi poate retrage total sau parţial o rezervã formulatã în conformitate cu paragraful 2 prin intermediul unei declaraţii adresate secretarului general al Consiliului Europei, care va începe sã aibã efect de la data primirii sale. 4. O parte care a formulat o rezervã conform paragrafului 2 nu poate pretinde aplicarea paragrafului 1 de cãtre nicio altã parte; aceasta poate totuşi, dacã rezerva sa este parţialã sau condiţionatã, sã pretindã aplicarea acelui articol în mãsura în care l-a acceptat partea însãşi. 5. Rezerva este valabilã pe o perioadã de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii în ceea ce priveşte partea respectivã. Totuşi, rezerva poate fi înnoitã pentru perioade de aceeaşi duratã. 6. Cu 12 luni înainte de data expirãrii rezervei, secretarul general al Consiliului Europei notificã partea interesatã cu privire la expirare. Nu mai târziu de 3 luni înainte de expirare, partea notificã secretarului general al Consiliului Europei cã îşi menţine, modificã sau retrage rezerva. Dacã o parte notificã secretarului general al Consiliului Europei cã îşi menţine rezerva, va furniza şi o explicaţie a motivelor care justificã continuarea rezervei. În lipsa notificãrii de cãtre partea interesatã, secretarul general al Consiliului Europei informeazã acea parte cã rezerva sa se considerã prelungitã automat pe o perioadã de 6 luni. Omisiunea pãrţii interesate de a-şi notifica intenţia de menţinere sau de modificare a rezervei înainte de expirarea acelei perioade duce la perimarea rezervei. 7. Dacã o parte nu extrãdeazã o persoanã în baza aplicãrii acestei rezerve, dupã primirea unei cereri de la o altã parte, aceasta aduce cauza fãrã întârziere şi fãrã excepţii în faţa autoritãţilor competente, în vederea urmãririi, în afarã de situaţia în care partea solicitantã şi solicitatã convin sã procedeze altfel. Autoritãţile competente, în vederea urmãririi pe teritoriul pãrţii solicitate, se pronunţã în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice altã infracţiune gravã, potrivit legilor pãrţii respective. Partea solicitatã comunicã neîntârziat rezultatul final al procedurii cãtre partea solicitatã şi cãtre secretarul general al Consiliului Europei, care îl comunicã Conferinţei consultative a pãrţilor, prevãzutã la art. 30. 8. Decizia de a refuza cererea de extrãdare în baza acestei rezerve se înainteazã cât mai curând pãrţii solicitante. Dacã nu se pronunţã nicio hotãrâre judecãtoreascã în primã instanţã într-un termen rezonabil pe teritoriul pãrţii solicitate, conform paragrafului 7, partea solicitantã poate comunica acest lucru secretarului general al Consiliului Europei, care supune chestiunea Conferinţei consultative a pãrţilor, prevãzutã la art. 30. Aceastã conferinţã examineazã chestiunea şi emite o opinie asupra conformitãţii refuzului cu prezenta convenţie şi o depune la Comitetul de Miniştri în vederea emiterii unei declaraţii asupra acesteia. Când îşi îndeplineşte funcţiile prevãzute de prezentul paragraf, Comitetul de Miniştri se reuneşte în formula limitatã la statele pãrţi. ART. 21 Clauza de discriminare 1. Niciuna dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu va fi interpretatã ca impunând obligaţia de a extrãda sau de a acorda asistenţã judiciarã reciprocã, dacã partea solicitatã are motive substanţiale sã creadã cã cererea de extrãdare având ca obiect o infracţiune dintre cele prevãzute la art. 5-7 şi 9 sau de asistenţã judiciarã reciprocã cu privire la asemenea infracţiuni a fost formulatã cu scopul de a urmãri ori de a pedepsi o persoanã pe motive de rasã, religie, naţionalitate, etnie sau opinie politicã ori cã, dacã dã curs acestei cereri, situaţia persoanei respective ar fi prejudiciatã pentru oricare dintre aceste motive. 2. Niciuna dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu va fi interpretatã ca impunând obligaţia de a extrãda dacã persoana care face obiectul cererii de extrãdare riscã sã fie supusã torturii sau unor tratamente ori pedepse inumane sau degradante. 3. Niciuna dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu va fi interpretatã ca impunând obligaţia de a extrãda dacã persoana care face obiectul cererii de extrãdare riscã pedeapsa cu moartea sau, când legea pãrţii solicitate nu permite închisoarea pe viaţã, închisoarea pe viaţã fãrã posibilitatea liberãrii condiţionate, cu excepţia cazului în care tratatele de extrãdare aplicabile prevãd cã partea solicitatã este obligatã sã extrãdeze dacã partea solicitantã oferã asigurãri considerate suficiente de partea solicitantã cã nu se va aplica pedeapsa cu moartea sau, dacã aceasta este aplicatã, cã ea nu se va executa ori cã persoana respectivã nu va executa închisoare pe viaţã fãrã posibilitatea liberãrii condiţionate. ART. 22 Informarea spontanã 1. Fãrã a afecta propriile cercetãri sau proceduri, autoritãţile competente ale unei pãrţi pot transmite, fãrã cerere prealabilã, autoritãţilor competente ale unei alte pãrţi informaţii obţinute în cadrul propriilor cercetãri, când considerã cã dezvãluirea acestor informaţii ar putea ajuta partea destinatarã sã iniţieze sau sã efectueze urmãrirea ori procedurile penale sau ar putea duce la formularea de cãtre acea parte a unei cereri în baza prezentei convenţii. 2. Partea care furnizeazã informaţiile poate impune, conform dreptului sãu intern, condiţii pentru folosirea acestora de cãtre partea destinatarã. 3. Partea destinatarã trebuie sã se supunã acestor condiţii. 4. Totuşi, orice parte poate, în orice moment, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã declare cã îşi rezervã dreptul de a nu se supune condiţiilor impuse de partea furnizoare, conform paragrafului 2, decât dacã primeşte o notificare prealabilã privind natura informaţiilor ce vor fi furnizate şi este de acord cu transmiterea lor. ART. 23 Semnarea şi intrarea în vigoare 1. Prezenta convenţie este deschisã spre semnare de cãtre statele membre ale Consiliului Europei şi de cãtre statele care nu sunt membre şi care au participat la elaborarea sa. 2. Prezenta convenţie este supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, acceptare sau de aprobare se depun la secretarul general al Consiliului Europei. 3. Prezenta convenţie intrã în vigoare în prima zi a lunii ce urmeazã expirãrii unui termen de 3 luni de la data la care 6 state, inclusiv cel puţin 4 state membre ale Consiliului Europei, şi-au exprimat consimţãmântul de a se supune prezentei convenţii, în conformitate cu prevederile paragrafului 2. 4. Pentru orice alt stat semnatar care îşi exprimã ulterior consimţãmântul de a se supune prezentei convenţii, aceasta intrã în vigoare în prima zi a lunii ce urmeazã expirãrii unui termen de 3 luni de la data la care şi-a exprimat consimţãmântul de a se supune prezentei convenţii, în conformitate cu prevederile paragrafului 2. ART. 24 Aderarea la convenţie 1. Dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, dupã consultarea şi obţinerea consimţãmântului unanim al pãrţilor la prezenta convenţie, poate invita orice stat care nu este membru al Consiliului Europei şi care nu a participat la elaborarea acesteia sã adere la prezenta convenţie. Decizia se ia de majoritatea prevãzutã la art. 20 (d) din Statutul Consiliului Europei şi cu votul unanim al reprezentanţilor pãrţilor care au dreptul de a face parte din Comitetul de Miniştri. 2. Pentru orice stat care aderã la prezenta convenţie conform paragrafului 1, aceasta intrã în vigoare în prima zi a lunii ce urmeazã expirãrii unui termen de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei. ART. 25 Aplicarea teritorialã 1. Orice stat sau Comunitate Europeanã poate, la momentul semnãrii sau la cel al depunerii instrumentului sãu de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare, sã specifice teritoriul ori teritoriile pentru care se aplicã prezenta convenţie. 2. Orice parte poate, ulterior, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sã extindã aplicarea prezentei convenţii asupra oricãrui alt teritoriu specificat în declaraţie. Pentru acest teritoriu, prezenta convenţie intrã în vigoare în prima zi a lunii ce urmeazã expirãrii unui termen de 3 luni de la data primirii declaraţiei de cãtre secretarul general al Consiliului Europei. 3. Orice declaraţie fãcutã conform celor douã paragrafe anterioare poate fi retrasã, în ceea ce priveşte orice teritoriu specificat în respectiva declaraţie, prin intermediul unei notificãri adresate secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea are efecte în prima zi a lunii ce urmeazã expirãrii unui termen de 3 luni de la data primirii de cãtre secretarul general al Consiliului Europei a notificãrii. ART. 26 Efectele convenţiei 1. Prezenta convenţie completeazã tratatele sau acordurile multilaterale ori bilaterale aplicabile între pãrţi, inclusiv prevederile urmãtoarelor tratate ale Consiliului Europei: - Convenţia europeanã privind extrãdarea, deschisã spre semnare la Paris la 13 decembrie 1957 (STE nr. 24); - Convenţia europeanã privind asistenţa judiciarã în materie penalã, deschisã spre semnare la Strasbourg la 20 aprilie 1959 (STE nr. 30); - Convenţia europeanã privind suprimarea terorismului, deschisã spre semnare la Strasbourg la 27 ianuarie 1977 (STE nr. 90); - Protocolul adiţional la Convenţia europeanã privind asistenţa judiciarã în materie penalã, deschis spre semnare la Strasbourg la 17 martie 1978 (STE nr. 99); - Cel de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia europeanã privind asistenţa judiciarã în materie penalã, deschis spre semnare la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 (STE nr. 182); - Protocolul de modificare a Convenţiei europene privind suprimarea terorismului, deschis spre semnare la Strasbourg la 15 mai 2003 (STE nr. 190). 2. Dacã douã sau mai multe pãrţi au încheiat deja un acord ori un tratat privitor la aspectele care fac obiectul prezentei convenţii sau au stabilit în alt mod relaţiile dintre ele în aceste chestiuni ori dacã vor face aceasta în viitor, ele vor avea dreptul de a aplica în mod corespunzãtor şi acel acord sau tratat. Totuşi, dacã pãrţile stabilesc relaţiile dintre ele în ceea ce priveşte chestiunile care fac obiectul prezentei convenţii într-un alt mod decât cel reglementat de prezenta convenţie, ele vor face aceasta într-o manierã care sã nu fie incompatibilã cu obiectivele şi principiile prezentei convenţii. 3. Pãrţile care sunt membre ale Uniunii Europene vor aplica, în relaţiile reciproce, reglementãrile Comunitãţii şi ale Uniunii Europene în mãsura în care existã astfel de reglementãri şi sunt aplicabile în situaţia respectivã, fãrã însã a aduce atingere obiectului şi scopului prezentei convenţii şi fãrã a aduce atingere aplicãrii în întregime a acesteia în relaţia cu celelalte state. 4. Nicio dispoziţie cuprinsã în prezenta convenţie nu afecteazã alte drepturi, obligaţii şi responsabilitãţi ale unei pãrţi şi ale persoanelor, potrivit dreptului internaţional, inclusiv dreptului internaţional umanitar. 5. Dispoziţiile prezentei convenţii nu se aplicã activitãţilor forţelor armate în timpul unui conflict armat, în sensul dat acestor termeni de dreptul internaţional umanitar - când acesta este aplicabil -, şi nici activitãţilor efectuate de forţele armate ale unui stat în exerciţiul funcţiilor lor oficiale, în mãsura în care sunt guvernate de alte reguli ale dreptului internaţional. ART. 27 Modificãri ale convenţiei 1. Modificãrile la prezenta convenţie pot fi propuse de orice parte, de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei sau de Conferinţa consultativã a pãrţilor. 2. Orice propunere de modificare se comunicã pãrţilor de cãtre secretarul general al Consiliului Europei. 3. Mai mult, orice modificare propusã de o parte sau de Comitetul de Miniştri se comunicã Conferinţei consultative a pãrţilor, care transmite Comitetului de Miniştri opinia sa cu privire la modificarea propusã. 4. Comitetul de Miniştri examineazã modificarea propusã şi orice opinie transmisã de Conferinţa consultativã a pãrţilor şi poate aproba modificarea. 5. Textul oricãrei modificãri aprobate de Comitetul de Miniştri conform paragrafului 4 se înainteazã pãrţilor în vederea acceptãrii. 6. Orice modificare aprobatã în conformitate cu paragraful 4 intrã în vigoare în cea de-a 30-a zi dupã ce toate pãrţile l-au informat pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la acceptarea sa. ART. 28 Revizuirea anexei 1. În vederea actualizãrii listei tratatelor enumerate în anexa la prezenta convenţie, orice parte sau Comitetul de Miniştri poate propune modificãri. Aceste propuneri de modificare se vor referi numai la tratatele universale încheiate în cadrul sistemului Naţiunilor Unite şi care se ocupã în mod special de terorism şi au intrat în vigoare. Ele se comunicã pãrţilor de cãtre secretarul general al Consiliului Europei. 2. Dupã consultarea pãrţilor care nu sunt membre, Comitetul de Miniştri poate adopta o modificare propusã cu majoritatea prevãzutã la art. 20 (d) din Statutul Consiliului Europei. Modificarea intrã în vigoare la expirarea termenului de un an de la data la care a fost înaintatã pãrţilor. În cadrul acestui termen, orice parte poate notifica secretarului general al Consiliului Europei cu privire la orice obiecţie împotriva intrãrii în vigoare a modificãrii, pentru partea respectivã. 3. Dacã o treime din numãrul pãrţilor notificã secretarului general al Consiliului Europei cu privire la o obiecţie împotriva intrãrii în vigoare a modificãrii, aceasta nu intrã în vigoare. 4. Dacã mai puţin de o treime din numãrul statelor contractante notificã o obiecţie, modificarea intrã în vigoare pentru pãrţile care nu au notificat o obiecţie. 5. Dacã o modificare a intrat în vigoare conform paragrafului 2 şi o parte a notificat o obiecţie la aceasta, modificarea intrã în vigoare pentru partea respectivã în prima zi din luna ce urmeazã datei la care a notificat acceptarea sa secretarului general al Consiliului Europei. ART. 29 Soluţionarea diferendelor În cazul unui diferend între pãrţi cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, acestea vor cãuta sã soluţioneze acest diferend prin negocieri sau prin alte mijloace amiabile alese de ele, inclusiv prin transmiterea diferendului la un tribunal arbitral ale cãrui decizii vor fi obligatorii pentru pãrţile respective sau la Curtea Internaţionalã de Justiţie, conform unui acord între pãrţile interesate. ART. 30 Conferinţa consultativã a pãrţilor 1. Pãrţile se reunesc periodic cu scopul: a) de a formula propuneri pentru facilitarea sau îmbunãtãţirea folosirii şi implementãrii efective a prezentei convenţii, inclusiv cu scopul de a identifica orice probleme din acest domeniu, precum şi efectele oricãrei declaraţii fãcute conform prezentei convenţii; b) de a elabora opinii privind conformitatea refuzului extrãdãrii, potrivit art. 20 paragraful 8; c) de a formula propuneri de modificare a prezentei convenţii conform art. 27; d) de a formula o opinie asupra oricãrei propuneri de modificare a prezentei convenţii, transmisã Conferinţei consultative a pãrţilor în conformitate cu art. 27 paragraful 3; e) de a exprima o opinie asupra oricãrei chestiuni referitoare la aplicarea prezentei convenţii şi la facilitarea schimbului de informaţii privind progresele juridice, politice sau tehnice semnificative. 2. Conferinţa consultativã a pãrţilor se convoacã de cãtre secretarul general al Consiliului Europei. 3. Pãrţile sunt asistate de Secretariatul Consiliului Europei în exerciţiul funcţiilor ce decurg din prezentul articol. ART. 31 Denunţarea 1. Oricare parte poate, în orice moment, sã denunţe prezenta convenţie prin intermediul unei notificãri adresate secretarului general al Consiliului Europei. 2. Aceastã denunţare începe sã aibã efecte din prima zi a lunii ce urmeazã expirãrii unui termen de 3 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general al Consiliului Europei. ART. 32 Notificarea Secretarul general al Consiliului Europei notificã statele membre ale Consiliului Europei, statele care nu sunt membre şi care au participat la elaborarea prezentei convenţii, precum şi orice stat care a aderat sau a fost invitat sã adere la prezenta convenţie în legãturã cu: a) orice semnare; b) depunerea oricãrui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare; c) orice datã de intrare în vigoare a prezentei convenţii conform art. 23; d) orice declaraţie fãcutã în temeiul art. 1 paragraful 2, art. 22 paragraful 4 şi al art. 25; e) orice alt act, notificare sau comunicare privind prezenta convenţie. Drept care subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzãtor, am semnat prezenta convenţie. Adoptatã la Varşovia la 16 mai 2005, în limbile englezã şi francezã, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate pentru conformitate fiecãrui stat membru al Consiliului Europei, statelor care nu sunt membre şi care au participat la elaborarea prezentei convenţii şi oricãrui stat invitat sã adere la aceasta. ANEXĂ
──────
la convenţie
─────────────
1. Convenţia de la Haga din 16 decembrie 1970 privind reprimarea capturãrii ilicite de aeronave;
2. Convenţia privind reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securitãţii aviaţiei civile, încheiatã la Montreal la 23 septembrie 1971;
3. Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor comise contra persoanelor ce se bucurã de protecţie internaţionalã, inclusiv agenţii diplomatici, adoptatã la New York la 14 decembrie 1973;
4. Convenţia internaţionalã împotriva luãrii de ostateci, adoptatã la New York la 17 decembrie 1979;
5. Convenţia privind protecţia fizicã a materialelor nucleare, adoptatã la Viena la 3 martie 1980;
6. Protocolul asupra reprimãrii actelor ilicite de violenţã în aeroporturi servind aviaţiei civile internaţionale, încheiat la Montreal la 24 februarie 1988;
7. Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securitãţii navigaţiei maritime, încheiatã la Roma la 10 martie 1988;
8. Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securitãţii platformelor fixe situate pe platoul continental, încheiat la Roma la 10 martie 1988;
9. Convenţia internaţionalã pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozivi, adoptatã la New York la 15 decembrie 1997;
10. Convenţia internaţionalã privind reprimarea finanţãrii terorismului, adoptatã la New York la 9 decembrie 1999.
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
