Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 40 din 31 martie 2011  pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 40 din 31 martie 2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 31 martie 2011

    Parlamentul României adoptã prezenta lege.

    ART. I
    <>Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
    1. La articolul 1, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Prezentul cod reglementeazã domeniul raporturilor de muncã, modul în care se efectueazã controlul aplicãrii reglementãrilor din domeniul raporturilor de muncã, precum şi jurisdicţia muncii."
    2. Articolul 16 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 16. - (1) Contractul individual de muncã se încheie în baza consimţãmântului pãrţilor, în formã scrisã, în limba românã. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncã în formã scrisã revine angajatorului. Forma scrisã este obligatorie pentru încheierea valabilã a contractului.
    (2) Anterior începerii activitãţii, contractul individual de muncã se înregistreazã în registrul general de evidenţã a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncã.
    (3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activitãţii, sã înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncã.
    (4) Munca prestatã în temeiul unui contract individual de muncã constituie vechime în muncã."
    3. La articolul 17 alineatul (2), litera d) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificãrii ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului;".
    4. La articolul 17 alineatul (2), dupã litera d) se introduce o nouã literã, litera d^1), cu urmãtorul cuprins:
    "d^1) criteriile de evaluare a activitãţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;".
    5. La articolul 17, alineatul (4) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(4) Orice modificare a unuia dintre elementele prevãzute la alin. (2) în timpul executãrii contractului individual de muncã impune încheierea unui act adiţional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrãtoare de la data apariţiei modificãrii, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevãzutã în mod expres de lege."
    6. La articolul 25 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmãtorul cuprins:
    "(2) Cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau modalitãţile prestaţiilor suplimentare în naturã sunt specificate în contractul individual de muncã."
    7. La articolul 27, alineatul (3) se abrogã.
    8. La articolul 29, alineatul (4) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(4) Angajatorul poate cere informaţii în legãturã cu persoana care solicitã angajarea de la foştii sãi angajatori, dar numai cu privire la activitãţile îndeplinite şi la durata angajãrii şi numai cu încunoştinţarea prealabilã a celui în cauzã."
    9. Articolul 31 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 31. - (1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncã se poate stabili o perioadã de probã de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.
    (2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizeazã exclusiv prin modalitatea perioadei de probã de maximum 30 de zile calendaristice.
    (3) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probã, contractul individual de muncã poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisã, fãrã preaviz, la iniţiativa oricãreia dintre pãrţi, fãrã a fi necesarã motivarea acesteia.
    (4) Pe durata perioadei de probã salariatul beneficiazã de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevãzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncã aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncã.
    (5) Pentru absolvenţii instituţiilor de învãţãmânt superior, primele 6 luni dupã debutul în profesie se considerã perioadã de stagiu. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementatã prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul elibereazã obligatoriu o adeverinţã, care este vizatã de inspectoratul teritorial de muncã în a cãrui razã teritorialã de competenţã acesta îşi are sediul.
    (6) Modalitatea de efectuare a stagiului prevãzut la alin. (5) se reglementeazã prin lege specialã."
    10. La articolul 32, alineatul (3) se abrogã.
    11. Articolul 33 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 33. - Perioada în care se pot face angajãri succesive de probã ale mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni."
    12. La articolul 34, alineatele (3) şi (5) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(3) Registrul general de evidenţã a salariaţilor se completeazã şi se transmite inspectoratului teritorial de muncã în ordinea angajãrii şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data angajãrii, funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificãrii ocupaţiilor din România sau altor acte normative, tipul contractului individual de muncã, salariul, sporurile şi cuantumul acestora, perioada şi cauzele de suspendare a contractului individual de muncã, perioada detaşãrii şi data încetãrii contractului individual de muncã.
    ...........................................................................
    (5) La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat sã elibereze un document care sã ateste activitatea desfãşuratã de acesta, durata activitãţii, salariul, vechimea în muncã, în meserie şi în specialitate."
    13. La articolul 35, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 35. - (1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncã, beneficiind de salariul corespunzãtor pentru fiecare dintre acestea."
    14. La articolul 35, alineatul (3) se abrogã.
    15. Articolul 36 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 36. - Cetãţenii strãini şi apatrizii pot fi angajaţi prin contract individual de muncã în baza autorizaţiei de muncã sau a permisului de şedere în scop de muncã, eliberatã/eliberat potrivit legii."
    16. La articolul 39 alineatul (1), dupã litera m) se introduce o nouã literã, litera n), cu urmãtorul cuprins:
    "n) alte drepturi prevãzute de lege sau de contractele colective de muncã aplicabile."
    17. La articolul 39 alineatul (2), dupã litera f) se introduce o nouã literã, litera g), cu urmãtorul cuprins:
    "g) alte obligaţii prevãzute de lege sau de contractele colective de muncã aplicabile."
    18. La articolul 40 alineatul (1), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "b) sã stabileascã atribuţiile corespunzãtoare fiecãrui salariat, în condiţiile legii;".
    19. La articolul 40 alineatul (1), dupã litera e) se introduce o nouã literã, litera f), cu urmãtorul cuprins:
    "f) sã stabileascã obiectivele de performanţã individualã, precum şi criteriile de evaluare a realizãrii acestora."
    20. La articolul 44, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 44. - (1) Delegarea poate fi dispusã pentru o perioadã de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegãrii nu poate constitui motiv pentru sancţionarea disciplinarã a acestuia."
    21. La articolul 49, dupã alineatul (4) se introduc douã noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu urmãtorul cuprins:
    "(5) De fiecare datã când în timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauzã de încetare de drept a contractului individual de muncã, cauza de încetare de drept prevaleazã.
    (6) În cazul suspendãrii contractului individual de muncã, se suspendã toate termenele care au legãturã cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncã, cu excepţia situaţiilor în care contractul individual de muncã înceteazã de drept."
    22. La articolul 50, litera d) se abrogã.
    23. La articolul 50, dupã litera h) se introduce o nouã literã, litera h^1), cu urmãtorul cuprins:
    "h^1) de la data expirãrii perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizaţiile ori atestãrile necesare pentru exercitarea profesiei. Dacã în termen de 6 luni salariatul nu şi-a reînnoit avizele, autorizaţiile ori atestãrile necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncã înceteazã de drept;".
    24. La articolul 52 alineatul (1), litera b) se abrogã.
    25. La articolul 52 alineatul (1), litera d) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "d) în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activitãţii, fãrã încetarea raportului de muncã, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;".
    26. La articolul 52 alineatul (1), dupã litera e) se introduce o nouã literã, litera f), cu urmãtorul cuprins:
    "f) pe durata suspendãrii de cãtre autoritãţile competente a avizelor, autorizaţiilor sau atestãrilor necesare pentru exercitarea profesiilor."
    27. La articolul 52, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) În cazurile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi c), dacã se constatã nevinovãţia celui în cauzã, salariatul îşi reia activitatea anterioarã şi i se plãteşte, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, o despãgubire egalã cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendãrii contractului."
    28. La articolul 52, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
    "(3) În cazul reducerii temporare a activitãţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depãşesc 30 de zile lucrãtoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe sãptãmânã, cu reducerea corespunzãtoare a salariului, pânã la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, dupã consultarea prealabilã a sindicatului reprezentativ de la nivelul unitãţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, dupã caz."
    29. Articolul 53 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 53. - (1) Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporare a activitãţii, salariaţii implicaţi în activitatea redusã sau întreruptã, care nu mai desfãşoarã activitate, beneficiazã de o indemnizaţie, plãtitã din fondul de salarii, ce nu poate fi mai micã de 75% din salariul de bazã corespunzãtor locului de muncã ocupat, cu excepţia situaţiilor prevãzute la art. 52 alin. (3).
    (2) Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporare prevãzute la alin. (1), salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea sã dispunã reînceperea activitãţii."
    30. La articolul 56 alineatul (1), literele a), b) şi d) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoanã fizicã, precum şi în cazul dizolvãrii angajatorului persoanã juridicã, de la data la care angajatorul şi-a încetat existenţa conform legii;
    b) la data rãmânerii irevocabile a hotãrârii judecãtoreşti de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a salariatului sau a angajatorului persoanã fizicã;
    ..........................................................................
    d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstã standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicãrii deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limitã de vârstã cu reducerea vârstei standard de pensionare;".
    31. La articolul 60, alineatul (1), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "b) pe durata suspendãrii activitãţii ca urmare a instituirii carantinei;".
    32. La articolul 60 alineatul (1), litera g) se abrogã.
    33. La articolul 60, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Prevederile alin. (1) nu se aplicã în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizãrii judiciare, a falimentului sau a dizolvãrii angajatorului, în condiţiile legii."
    34. La articolul 63, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Concedierea salariatului pentru motivul prevãzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusã numai dupã evaluarea prealabilã a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncã aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern."
    35. La articolul 69, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmãtorul cuprins:
    "(2^1) Criteriile prevãzute la alin. (2) lit. d) se aplicã pentru departajarea salariaţilor dupã evaluarea realizãrii obiectivelor de performanţã."
    36. La articolul 71^1, alineatul (6) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(6) Inspectoratul teritorial de muncã are obligaţia de a informa în termen de 3 zile lucrãtoare angajatorul şi sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, dupã caz, asupra reducerii sau prelungirii perioadei prevãzute la alin. (1), precum şi cu privire la motivele care au stat la baza acestei decizii."
    37. Articolul 72 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 72. - (1) În termen de 45 de zile calendaristice de la data concedierii, salariatul concediat prin concediere colectivã are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fãrã examen, concurs sau perioadã de probã.
    (2) În situaţia în care în perioada prevãzutã la alin. (1) se reiau aceleaşi activitãţi, angajatorul va transmite salariaţilor care au fost concediaţi de pe posturile a cãror activitate este reluatã în aceleaşi condiţii de competenţã profesionalã o comunicare scrisã, prin care sunt informaţi asupra reluãrii activitãţii.
    (3) Salariaţii au la dispoziţie un termen de maximum 5 zile calendaristice de la data comunicãrii angajatorului, prevãzutã la alin. (2), pentru a-şi manifesta în scris consimţãmântul cu privire la locul de muncã oferit.
    (4) În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi potrivit alin. (2) nu îşi manifestã în scris consimţãmântul în termenul prevãzut la alin. (3) sau refuzã locul de muncã oferit, angajatorul poate face noi încadrãri pe locurile de muncã rãmase vacante.
    (5) Prevederile art. 68-71^2 nu se aplicã salariaţilor din instituţiile publice şi autoritãţile publice.
    (6) Prevederile art. 68-71^2 nu se aplicã în cazul contractelor individuale de muncã încheiate pe duratã determinatã, cu excepţia cazurilor în care aceste concedieri au loc înainte de data expirãrii acestor contracte."
    38. La articolul 73, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 73. - (1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiazã de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrãtoare."
    39. La articolul 78, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
    "(3) În cazul în care salariatul nu solicitã repunerea în situaţia anterioarã emiterii actului de concediere, contractul individual de muncã va înceta de drept la data rãmânerii definitive şi irevocabile a hotãrârii judecãtoreşti."
    40. La articolul 79, alineatele (2) şi (4) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Angajatorul este obligat sã înregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dã dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probã.
    ...........................................................................
    (4) Termenul de preaviz este cel convenit de pãrţi în contractul individual de muncã sau, dupã caz, cel prevãzut în contractele colective de muncã aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrãtoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrãtoare pentru salariaţii care ocupã funcţii de conducere."
    41. La articolul 80, alineatele (3)-(5) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(3) Contractul individual de muncã pe duratã determinatã poate fi prelungit, în condiţiile prevãzute la art. 81, şi dupã expirarea termenului iniţial, cu acordul scris al pãrţilor, pentru perioada realizãrii unui proiect, program sau unei lucrãri.
    (4) Între aceleaşi pãrţi se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncã pe duratã determinatã.
    (5) Contractele individuale de muncã pe duratã determinatã încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncã pe duratã determinatã sunt considerate contracte succesive şi nu pot avea o duratã mai mare de 12 luni fiecare."
    42. La articolul 81, literele b) şi e) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "b) creşterea şi/sau modificarea temporarã a structurii activitãţii angajatorului;
    ...........................................................................
    e) în alte cazuri prevãzute expres de legi speciale ori pentru desfãşurarea unor lucrãri, proiecte sau programe."
    43. La articolul 82, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 82. - (1) Contractul individual de muncã pe duratã determinatã nu poate fi încheiat pe o perioadã mai mare de 36 de luni."
    44. Articolul 84 se abrogã.
    45. La articolul 86, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(3) Atunci când nu existã un salariat cu contract individual de muncã încheiat pe duratã nedeterminatã comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncã aplicabil sau, în lipsa acestuia, reglementãrile legale în domeniu."
    46. Articolul 87 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 87. - (1) Munca prin agent de muncã temporarã este munca prestatã de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncã temporarã cu un agent de muncã temporarã şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmã.
    (2) Salariatul temporar este persoana care a încheiat un contract de muncã temporarã cu un agent de muncã temporarã, în vederea punerii sale la dispoziţia unui utilizator pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmã.
    (3) Agentul de muncã temporarã este persoana juridicã, autorizatã de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care încheie contracte de muncã temporarã cu salariaţi temporari, pentru a-i pune la dispoziţia utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilitã de contractul de punere la dispoziţie sub supravegherea şi conducerea acestuia. Condiţiile de funcţionare a agentului de muncã temporarã, precum şi procedura de autorizare se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
    (4) Utilizatorul este persoana fizicã sau juridicã pentru care şi sub supravegherea şi conducerea cãreia munceşte temporar un salariat temporar pus la dispoziţie de agentul de muncã temporarã.
    (5) Misiunea de muncã temporarã înseamnã acea perioadã în care salariatul temporar este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestuia, pentru executarea unei sarcini precise şi cu caracter temporar."
    47. Articolul 88 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 88. - Un utilizator poate apela la agenţi de muncã temporarã pentru executarea unei sarcini precise şi cu caracter temporar, cu excepţia cazului prevãzut la art. 92."
    48. Articolul 89 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 89. - (1) Misiunea de muncã temporarã se stabileşte pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 de luni.
    (2) Durata misiunii de muncã temporarã poate fi prelungitã pe perioade succesive care, adãugate la durata iniţialã a misiunii, nu poate conduce la depãşirea unei perioade de 36 de luni.
    (3) Condiţiile în care durata unei misiuni de muncã temporarã poate fi prelungitã sunt prevãzute în contractul de muncã temporarã sau pot face obiectul unui act adiţional la acest contract."
    49. La articolul 90, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Contractul de punere la dispoziţie trebuie sã cuprindã:
    a) durata misiunii;
    b) caracteristicile specifice postului, în special calificarea necesarã, locul executãrii misiunii şi programul de lucru;
    c) condiţiile concrete de muncã;
    d) echipamentele individuale de protecţie şi de muncã pe care salariatul temporar trebuie sã le utilizeze;
    e) orice alte servicii şi facilitãţi în favoarea salariatului temporar;
    f) valoarea comisionului de care beneficiazã agentul de muncã temporarã, precum şi remuneraţia la care are dreptul salariatul;
    g) condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziţie de un agent de muncã temporarã."
    50. Articolul 93 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 93. - (1) Contractul de muncã temporarã este un contract individual de muncã ce se încheie în scris între agentul de muncã temporarã şi salariatul temporar, pe durata unei misiuni.
    (2) În contractul de muncã temporarã se precizeazã, în afara elementelor prevãzute la art. 17 şi art. 18 alin. (1), condiţiile în care urmeazã sã se desfãşoare misiunea, durata misiunii, identitatea şi sediul utilizatorului, precum şi cuantumul şi modalitãţile remuneraţiei salariatului temporar."
    51. La articolul 94, alineatele (2)-(4) se modificã şi vor avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Agentul de muncã temporarã poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncã pe duratã nedeterminatã, situaţie în care în perioada dintre douã misiuni salariatul temporar se aflã la dispoziţia agentului de muncã temporarã.
    (3) Pentru fiecare nouã misiune între pãrţi se încheie un contract de muncã temporarã, în care vor fi precizate toate elementele prevãzute la art. 93 alin. (2).
    (4) Contractul de muncã temporarã înceteazã la terminarea misiunii pentru care a fost încheiat sau dacã utilizatorul renunţã la serviciile sale înainte de încheierea misiunii, în condiţiile contractului de punere la dispoziţie."
    52. La articolul 95, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabileşte prin negociere directã cu agentul de muncã temporarã şi nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe ţarã garantat în platã."
    53. La articolul 95, alineatul (3) se abrogã.
    54. Articolul 96 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 96. - Prin contractul de muncã temporarã se poate stabili o perioadã de probã pentru realizarea misiunii, a cãrei duratã nu poate fi mai mare de:
    a) douã zile lucrãtoare, în cazul în care contractul de muncã temporarã este încheiat pentru o perioadã mai micã sau egalã cu o lunã;
    b) 5 zile lucrãtoare, în cazul în care contractul de muncã temporarã este încheiat pentru o perioadã cuprinsã între o lunã şi 3 luni;
    c) 15 zile lucrãtoare, în cazul în care contractul de muncã temporarã este încheiat pentru o perioadã cuprinsã între 3 şi 6 luni;
    d) 20 de zile lucrãtoare, în cazul în care contractul de muncã temporarã este încheiat pentru o perioadã mai mare de 6 luni;
    e) 30 de zile lucrãtoare în cazul salariaţilor încadraţi în funcţii de conducere, pentru o duratã a contractului de muncã temporarã mai mare de 6 luni."
    55. La articolul 98, alineatul (3) se abrogã.
    56. Articolul 100 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 100. - Cu excepţia dispoziţiilor speciale contrare, prevãzute în prezentul capitol, dispoziţiile legale, prevederile regulamentelor interne, precum şi cele ale contractelor colective de muncã aplicabile salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncã pe duratã nedeterminatã la utilizator se aplicã în egalã mãsurã şi salariaţilor temporari pe durata misiunii la acesta."
    57. Dupã articolul 100 se introduce un nou articol, articolul 100^1, cu urmãtorul cuprins:
    "Art. 100^1. - Agenţii de muncã temporarã nu percep nicio taxã salariaţilor temporari în schimbul demersurilor în vederea recrutãrii acestora de cãtre utilizator sau pentru încheierea unui contract de muncã temporarã."
    58. La articolul 101^1, alineatul (4) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(4) Atunci când nu existã un salariat comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncã aplicabil sau, în lipsa acestuia, reglementãrile legale în domeniu."
    59. La articolul 107, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Prin contractele colective de muncã şi/sau prin contractele individuale de muncã se pot stabili şi alte condiţii specifice privind munca la domiciliu, în conformitate cu legislaţia în vigoare."
    60. Articolul 111 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 111. - (1) Durata maximã legalã a timpului de muncã nu poate depãşi 48 de ore pe sãptãmânã, inclusiv orele suplimentare.
    (2) Prin excepţie, durata timpului de muncã, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungitã peste 48 de ore pe sãptãmânã, cu condiţia ca media orelor de muncã, calculatã pe o perioadã de referinţã de 4 luni calendaristice, sã nu depãşeascã 48 de ore pe sãptãmânã.
    (3) Pentru anumite activitãţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncã aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncã respectiv, perioade de referinţã mai mari de 4 luni, dar care sã nu depãşeascã 6 luni.
    (4) Sub rezerva respectãrii reglementãrilor privind protecţia sãnãtãţii şi securitãţii în muncã a salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de muncã pot prevedea derogãri de la durata perioadei de referinţã stabilite la alin. (3), dar pentru perioade de referinţã care în niciun caz sã nu depãşeascã 12 luni.
    (5) La stabilirea perioadelor de referinţã prevãzute la alin. (2)-(4) nu se iau în calcul durata concediului de odihnã anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncã.
    (6) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplicã tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani."
    61. La articolul 115, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 115. - (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncã, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauzã."
    62. Articolul 119 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 119. - (1) Munca suplimentarã se compenseazã prin ore libere plãtite în urmãtoarele 60 de zile calendaristice dupã efectuarea acesteia.
    (2) În aceste condiţii salariatul beneficiazã de salariul corespunzãtor pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
    (3) În perioadele de reducere a activitãţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plãtite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în urmãtoarele 12 luni."
    63. La articolul 122, alineatul (2^1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2^1) Durata normalã a timpului de lucru pentru salariaţii de noapte a cãror activitate se desfãşoarã în condiţii speciale sau deosebite de muncã nu va depãşi 8 ore pe parcursul oricãrei perioade de 24 de ore decât în cazul în care majorarea acestei durate este prevãzutã în contractul colectiv de muncã aplicabil şi numai în situaţia în care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite în contractul colectiv de muncã încheiat la nivel superior."
    64. La articolul 122, dupã alineatul (2^1) se introduce un nou alineat, alineatul (2^2), cu urmãtorul cuprins:
    "(2^2) În situaţia prevãzutã la alin. (2^1), angajatorul este obligat sã acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare în bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore."
    65. Articolul 123 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 123. - Salariaţii de noapte beneficiazã:
    a) fie de program de lucru redus cu o orã faţã de durata normalã a zilei de muncã, pentru zilele în care efectueazã cel puţin 3 ore de muncã de noapte, fãrã ca aceasta sã ducã la scãderea salariului de bazã;
    b) fie de un spor pentru munca prestatã în timpul nopţii de 25% din salariul de bazã, dacã timpul astfel lucrat reprezintã cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru."
    66. Articolul 129 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 129. - Normele de muncã se elaboreazã de cãtre angajator, conform normativelor în vigoare, sau, în cazul în care nu existã normative, normele de muncã se elaboreazã de cãtre angajator dupã consultarea sindicatului reprezentativ ori, dupã caz, a reprezentanţilor salariaţilor."
    67. La articolul 140, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Durata efectivã a concediului de odihnã anual se stabileşte în contractul individual de muncã, cu respectarea legii şi a contractelor colective aplicabile, şi se acordã proporţional cu activitatea prestatã într-un an calendaristic."
    68. La articolul 142 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmãtorul cuprins:
    "(2) Numãrul de zile lucrãtoare aferent concediului de odihnã suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevãzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncã aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrãtoare."
    69. La articolul 143, alineatul (5) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(5) În cazul în care programarea concediilor se face fracţionat, angajatorul este obligat sã stabileascã programarea astfel încât fiecare salariat sã efectueze într-un an calendaristic cel puţin 10 zile lucrãtoare de concediu neîntrerupt."
    70. La articolul 150, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai dacã absenţa salariatului ar prejudicia grav desfãşurarea activitãţii."
    71. Articolul 157 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 157. - (1) Nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncã aplicabile.
    (2) Salariul individual se stabileşte prin negocieri individuale între angajator şi salariat.
    (3) Sistemul de salarizare a personalului din autoritãţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative."
    72. La articolul 161, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar."
    73. Articolul 194 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 194. - (1) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionalã este iniţiatã de angajator, toate cheltuielile ocazionate de aceastã participare sunt suportate de cãtre acesta.
    (2) Pe perioada participãrii la cursurile sau stagiile de formare profesionalã conform alin. (1), salariatul va beneficia, pe toatã durata formãrii profesionale, de toate drepturile salariale deţinute.
    (3) Pe perioada participãrii la cursurile sau stagiile de formare profesionalã conform alin. (1), salariatul beneficiazã de vechime la acel loc de muncã, aceastã perioadã fiind consideratã stagiu de cotizare în sistemul asigurãrilor sociale de stat."
    74. La articolul 195, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 195. - (1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionalã, în condiţiile art. 194 alin. (1), nu pot avea iniţiativa încetãrii contractului individual de muncã pentru o perioadã stabilitã prin act adiţional."
    75. Articolul 215 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 215. - (1) Consiliul Economic şi Social este instituţie publicã de interes naţional, tripartitã, autonomã, constituitã în scopul realizãrii dialogului tripartit la nivel naţional.
    (2) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social se stabilesc prin lege specialã."
    76. Articolul 217 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 217. - (1) Sindicatele, federaţiile şi confederaţiile sindicale, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite de cãtre salariaţi pe baza dreptului de liberã asociere, în scopul promovãrii intereselor lor profesionale, economice şi sociale, precum şi al apãrãrii drepturilor individuale şi colective ale acestora prevãzute în contractele colective şi individuale de muncã sau în acordurile colective de muncã şi raporturile de serviciu, precum şi în legislaţia naţionalã, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
    (2) Constituirea, organizarea şi funcţionarea sindicatelor se reglementeazã prin lege."
    77. Articolul 222 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 222. - La cererea membrilor lor, sindicatele pot sã îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de muncã, în condiţiile legii."
    78. La articolul 223, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Pe toatã durata exercitãrii mandatului, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii din unitate."
    79. La articolul 224, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 224. - (1) La angajatorii la care sunt încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi la care nu sunt constituite organizaţii sindicale reprezentative conform legii, interesele salariaţilor pot fi promovate şi apãrate de reprezentanţii lor, aleşi şi mandataţi special în acest scop."
    80. La articolul 225, alineatul (1) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 225. - (1) Pot fi aleşi ca reprezentanţi ai salariaţilor salariaţii care au capacitate deplinã de exerciţiu."
    81. La articolul 225, alineatul (2) se abrogã.
    82. La articolul 226, dupã litera d) se introduce o nouã literã, litera e), cu urmãtorul cuprins:
    "e) sã negocieze contractul colectiv de muncã, în condiţiile legii."
    83. Articolul 228 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 228. - Numãrul de ore în cadrul programului normal de lucru pentru reprezentanţii salariaţilor destinat în vederea îndeplinirii mandatului pe care l-au primit se stabileşte prin contractul colectiv de muncã aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin negociere directã cu conducerea unitãţii."
    84. Articolul 229 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 229. - Pe toatã durata exercitãrii mandatului, reprezentanţii salariaţilor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţi."
    85. Articolul 230 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 230. - (1) Patronatele, denumite şi organizaţii de angajatori, constituite în condiţiile legii, sunt organizaţii ale angajatorilor, autonome, fãrã caracter politic, înfiinţate ca persoane juridice de drept privat, fãrã scop patrimonial.
    (2) Angajatorii se pot asocia în federaţii şi/sau confederaţii ori alte structuri asociative, conform legii."
    86. Articolele 231-234 se abrogã.
    87. Articolul 235 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 235. - Constituirea, organizarea şi funcţionarea patronatelor, precum şi exercitarea drepturilor şi obligaţiilor acestora sunt reglementate prin lege specialã."
    88. La articolul 236, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "(2) Negocierea colectivã la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi."
    89. Articolul 237 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 237. - Pãrţile, reprezentarea acestora, precum şi procedura de negociere şi de încheiere a contractelor colective de muncã sunt stabilite potrivit legii."
    90. Articolele 238-247 se abrogã.
    91. Articolul 248 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 248. - Prin conflicte de muncã se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfãşurarea raporturilor de muncã."
    92. Dupã articolul 256 se introduce un nou articol, articolul 256^1, cu urmãtorul cuprins:
    "Art. 256^1. - Prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, în cazul controalelor care au ca obiectiv depistarea muncii fãrã forme legale, inspectorii de muncã vor completa registrul unic de control dupã efectuarea controlului."
    93. Articolul 258 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 258. - Regulamentul intern cuprinde cel puţin urmãtoarele categorii de dispoziţii:
    a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncã în cadrul unitãţii;
    b) reguli privind respectarea principiului nediscriminãrii şi al înlãturãrii oricãrei forme de încãlcare a demnitãţii;
    c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;
    d) procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;
    e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
    f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;
    g) reguli referitoare la procedura disciplinarã;
    h) modalitãţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice;
    i) criteriile şi procedurile de evaluare profesionalã a salariaţilor."
    94. La articolul 264 alineatul (1), litera b) se abrogã.
    95. La articolul 264, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmãtorul cuprins:
    "(3) Sancţiunea disciplinarã se radiazã de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacã salariatului nu i se aplicã o nouã sancţiune disciplinarã în acest termen. Radierea sancţiunilor disciplinare se constatã prin decizie a angajatorului emisã în formã scrisã."
    96. La articolul 268 alineatul (2), litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncã sau contractul colectiv de muncã aplicabil care au fost încãlcate de salariat;".
    97. Articolul 270 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 270. - (1) Salariaţii rãspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legãturã cu munca lor.
    (2) Salariaţii nu rãspund de pagubele provocate de forţa majorã sau de alte cauze neprevãzute şi care nu puteau fi înlãturate şi nici de pagubele care se încadreazã în riscul normal al serviciului.
    (3) În situaţia în care angajatorul constatã cã salariatul sãu a provocat o pagubã din vina şi în legãturã cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notã de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul pãrţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicãrii.
    (4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul pãrţilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie."
    98. La articolul 276 alineatul (1), litera e) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "e) primirea la muncã a pânã la 5 persoane fãrã încheierea unui contract individual de muncã, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendã de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoanã identificatã;".
    99. La articolul 276 alineatul (1), dupã litera e) se introduce o nouã literã, litera e^1), cu urmãtorul cuprins:
    "e^1) prestarea muncii de cãtre o persoanã fãrã încheierea unui contract individual de muncã, cu amendã de la 500 lei la 1.000 lei;".
    100. La articolul 276 alineatul (1), dupã litera k) se introduc patru noi litere, literele l)-o), cu urmãtorul cuprins:
    "l) încãlcarea de cãtre angajator a obligaţiei prevãzute la art. 27 şi 116, cu amendã de la 1.500 lei la 3.000 lei;
    m) nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea de cãtre angajator a demisiei, cu amendã de la 1.500 lei la 3.000 lei;
    n) încãlcarea de cãtre agentul de muncã temporarã a obligaţiei prevãzute la art. 100^1, cu amendã de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare persoanã identificatã, fãrã a depãşi valoarea cumulatã de 100.000 lei;
    o) încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (3), cu amendã de la 1.500 lei la 2.000 lei."
    101. Dupã articolul 279 se introduce un nou articol, articolul 279^1, cu urmãtorul cuprins:
    "Art. 279^1. - (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendã penalã fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncã salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţarã garantat în platã, prevãzut de lege.
    (2) Cu pedeapsa prevãzutã la alin. (1) se sancţioneazã şi infracţiunea constând în refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncã în oricare dintre spaţiile unitãţii sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate, potrivit legii.
    (3) Constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendã penalã primirea la muncã a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetãţenia acestora, fãrã încheierea unui contract individual de muncã."
    102. La articolul 280^1 se introduc 5 noi alineate, alineatele (2)-(6), cu urmãtorul cuprins:
    "(2) Cu pedeapsa prevãzutã la art. 279^1 alin. (3) se sancţioneazã primirea la muncã a unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegalã în România, cunoscând cã aceasta este victimã a traficului de persoane.
    (3) Dacã munca prestatã de persoana prevãzutã la alin. (2) şi la art. 279^1 alin. (3) este de naturã sã îi punã în pericol viaţa, integritatea sau sãnãtatea, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    (4) În cazul sãvârşirii uneia dintre infracţiunile prevãzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 279^1 alin. (3), instanţa de judecatã poate dispune şi aplicarea uneia dintre urmãtoarele pedepse complementare:
    a) pierderea totalã sau parţialã a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare sau subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autoritãţile române, pentru o perioadã de pânã la 5 ani;
    b) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii publice pentru o perioadã de pânã la 5 ani;
    c) recuperarea integralã sau parţialã a prestaţiilor, ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autoritãţile române, atribuite angajatorului pe o perioadã de pânã la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;
    d) închiderea temporarã sau definitivã a punctului ori punctelor de lucru în care s-a comis infracţiunea sau retragerea temporarã ori definitivã a unei licenţe de desfãşurare a activitãţii profesionale în cauzã, dacã acest lucru este justificat de gravitatea încãlcãrii.
    (5) În cazul sãvârşirii uneia dintre infracţiunile prevãzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 279^1 alin. (3), angajatorul va fi obligat sã plãteascã sumele reprezentând:
    a) orice remuneraţie restantã datoratã persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei se presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazului în care fie angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul;
    b) cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurãri sociale pe care angajatorul le-ar fi plãtit dacã persoana ar fi fost angajatã legal, inclusiv penalitãţile de întârziere şi amenzile administrative corespunzãtoare;
    c) cheltuielile determinate de transferul plãţilor restante în ţara în care persoana angajatã ilegal s-a întors de bunãvoie sau a fost returnatã în condiţiile legii.
    (6) În cazul sãvârşirii uneia dintre infracţiunile prevãzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 279^1 alin. (3) de cãtre un subcontractant, atât contractantul principal, cât şi orice subcontractant intermediar, dacã au avut cunoştinţã de faptul cã subcontractantul angajator angaja strãini aflaţi în situaţie de şedere ilegalã, pot fi obligaţi de cãtre instanţã, în solidar cu angajatorul sau în locul subcontractantului angajator ori al contractantului al cãrui subcontractant direct este angajatorul, la plata sumelor de bani prevãzute la alin. (5) lit. a) şi c)."
    103. Articolul 290 se abrogã.
    104. Articolul 293 se abrogã.
    105. Articolul 294 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
    "Art. 294. - (1) În sensul prezentului cod, funcţiile de conducere sunt cele definite prin lege sau prin reglementãri interne ale angajatorului.
    (2) Prezenta lege transpune art. 16 lit. b), art. 18 şi 19 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizãrii timpului de lucru, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 18 noiembrie 2003, şi art. 3, 4 şi 10 din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncã temporarã, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 327 din 5 decembrie 2008."
    106. La articolul 296, dupã alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmãtorul cuprins:
    "(5) Anunţul privind pierderea carnetelor de muncã emise în temeiul <>Decretului nr. 92/1976, cu modificãrile ulterioare, se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a."
    107. La articolul 298 alineatul (2), ultima liniuţã se abrogã.
    ART. II
    (1) Contractele colective de muncã şi actele adiţionale încheiate în intervalul de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi şi pânã la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o duratã de valabilitate care sã depãşeascã 31 decembrie 2011. Dupã aceastã datã, contractele colective de muncã şi actele adiţionale se vor încheia pe durate stabilite prin legea specialã.
    (2) Contractele colective de muncã în aplicare la data intrãrii în vigoare a prezentei legi îşi produc efectele pânã la data expirãrii termenului pentru care au fost încheiate.
    ART. III
    La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã:
    - <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
    - <>art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    ART. IV
    Prezenta lege intrã în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. V
    <>Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouã numerotare.

    Aceastã lege a fost adoptatã în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicatã, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comunã din 8 martie 2011.

                        PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
                             ROBERTA ALMA ANASTASE

                             PREŞEDINTELE SENATULUI
                               MIRCEA-DAN GEOANÃ

    Bucureşti, 31 martie 2011.
    Nr. 40.

                                     ---------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016