Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. 1
Autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţiona mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz, în proporţie de minimum 30% din necesarul de achiziţii viitoare. Procentul va fi calculat din totalul numărului de autovehicule achiziţionate într-un an.
ART. 2
Prevederile art. 1 se aplică şi în cazul mijloacelor de transport şcolar.
ART. 3
Societăţile cu capital privat care furnizează servicii publice de transport local şi metropolitan sau în cadrul unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, inclusiv societăţile de taxi, vor achiziţiona, începând cu anul 2020, mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz, în proporţie de 30% din necesarul de achiziţii viitoare.
ART. 4
Achiziţiile anuale de autovehicule făcute de autorităţile publice pentru deservirea parcului propriu trebuie să conţină în proporţie de cel puţin 20% autoturisme acţionate prin tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In şi Hydrogen (FCV).
ART. 5
Prevederile prezentei legi se aplică începând cu anul următor celui de intrare în vigoare a prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 19 ianuarie 2018.
Nr. 37.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: