Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 361 din 11 decembrie 2007 pentru ratificarea Conventiei privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea cu privire la raspunderea parinteasca si masurile privind protectia copiilor, adoptata la Haga la 19 octombrie 1996
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 28 decembrie 2007
LEGE nr. 361 din 11 decembrie 2007
pentru ratificarea Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilã, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la rãspunderea pãrinteascã şi mãsurile privind protecţia copiilor, adoptatã la Haga la 19 octombrie 1996
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 28 decembrie 2007
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ART. 1
Se ratificã Convenţia privind competenţa, legea aplicabilã, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la rãspunderea pãrinteascã şi mãsurile privind protecţia copiilor, adoptatã la Haga la 19 octombrie 1996, semnatã de România la 15 noiembrie 2006.
ART. 2
(1) Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, România formuleazã urmãtoarele declaraţii:
a) în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) al art. 29 din Convenţie, se desemneazã Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Drepturilor Copilului ca autoritate centralã pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin aceasta;
b) în conformitate cu alin. (2) al art. 34 din Convenţie, România declarã cã cererile primite conform alin. (1) al art. 34 se transmit autoritãţilor sale numai prin intermediul autoritãţii sale centrale, respectiv Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Drepturilor Copilului;
c) în temeiul alin. (3) al art. 40 din Convenţie, autoritatea românã competentã sã elibereze certificatul prevãzut la alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol este Tribunalul Bucureşti;
d) în conformitate cu art. 44, cererile formulate potrivit art. 8 şi 9 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei, iar cele formulate potrivit art. 33 se transmit prin intermediul Autoritãţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
(2) Cu ocazia depunerii instrumentelor de ratificare, în temeiul art. 2 din Decizia Consiliului 2003/93/CE din 12 decembrie 2002 autorizând statele membre, în interesul Comunitãţii, sã semneze Convenţia de la Haga din 1996 privind competenţa, legea aplicabilã, recunoaşterea, executarea şi cooperarea privind rãspunderea pãrinteascã şi mãsurile privind protecţia copiilor, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L 48 din 21 februarie 2003, România declarã urmãtoarele:
"Articolele 23, 26 şi 52 ale Convenţiei permit statelor contractante un anumit grad de flexibilitate, menit a aplica o procedurã mai simplã şi mai rapidã de recunoaştere şi executare a hotãrârilor judecãtoreşti. Regulile comunitare prevãd un sistem de recunoaştere şi executare care este cel puţin la fel de favorabil ca şi cel prevãzut de Convenţie. În consecinţã, o hotãrâre pronunţatã într-un stat membru al Uniunii Europene, referitoare la materia care priveşte Convenţia, este recunoscutã şi executatã în România, prin aplicarea regulilor interne relevante ale drepturilor comunitar."
ART. 3
Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare, România formuleazã urmãtoarea rezervã:
"Potrivit art. 60 coroborat cu alin. (1) al art. 55 din Convenţie, România îşi rezervã:
a) competenţa autoritãţilor sale de a lua mãsuri pentru protejarea bunurilor copilului situate pe teritoriul sãu;
b) dreptul de a nu recunoaşte rãspunderea pãrinteascã ori mãsurile care sunt incompatibile cu mãsurile luate de autoritãţile sale privind aceste bunuri."
*
Prezenta lege transpune Decizia Consiliului 2003/93/CE din 12 decembrie 2002 autorizând statele membre, în interesul Comunitãţii, sã semneze Convenţia de la Haga din 1996 privind competenţa, legea aplicabilã, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la rãspunderea pãrinteascã şi mãsurile privind protecţia copiilor, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L 48 din 21 februarie 2003.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
RADU MIRCEA BERCEANU
Bucureşti, 11 decembrie 2007.
Nr. 361.
CONVENŢIA DE LA HAGA
privind competenţa, legea aplicabilã, recunoaşterea,
executarea şi cooperarea cu privire la rãspunderea
pãrinteascã şi mãsurile privind protecţia copiilor*)
(adoptatã la 19 octombrie 1996 şi intratã în vigoare la 1 ianuarie 2002)
----------
*) Traducere.
Statele semnatare ale prezentei convenţii,
luând în considerare necesitatea îmbunãtãţirii protecţiei copiilor în situaţiile internaţionale,
dorind sã evite conflictele dintre sistemele juridice în privinţa competenţei, legii aplicabile, recunoaşterii şi executãrii mãsurilor de protecţie a copiilor,
reafirmând importanţa cooperãrii internaţionale pentru protecţia copiilor,
confirmând faptul cã interesul superior al copilului trebuie sã fie luat în considerare cu prioritate,
constatând necesitatea revizuirii Convenţiei din 5 octombrie 1961 privind competenţa autoritãţilor şi legea aplicabilã în privinţa protecţiei minorilor,
dorind sã stabileascã prevederi comune în acest scop, luând în considerare Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989,
au convenit urmãtoarele:
CAP. I
Domeniul de aplicare al Convenţiei
ART. 1
(1) Prezenta convenţie are ca obiect:
a) determinarea statului ale cãrui autoritãţi sunt competente sã ia mãsurile de protecţie a persoanei sau a bunurilor copilului;
b) determinarea legii aplicabile de cãtre aceste autoritãţi în exerciţiul competenţei lor;
c) determinarea legii aplicabile rãspunderii pãrinteşti;
d) asigurarea recunoaşterii şi executãrii unor asemenea mãsuri de protecţie în toate statele contractante;
e) stabilirea cooperãrii necesare între autoritãţile statelor contractante pentru a asigura atingerea obiectivelor Convenţiei.
(2) În sensul prezentei convenţii, termenul rãspundere pãrinteascã include autoritatea pãrinteascã sau orice relaţie similarã acestei autoritãţi, prin care se determinã drepturi, puteri şi obligaţii ale pãrinţilor, tutorelui sau ale altui reprezentant legal în legãturã cu persoana sau bunurile copilului.
ART. 2
Convenţia se aplicã copiilor din momentul naşterii lor şi pânã la împlinirea vârstei de 18 ani.
ART. 3
Mãsurile prevãzute la art. 1 pot sã se refere în mod deosebit la:
a) atribuirea, exerciţiul şi restrângerea, totalã sau parţialã, a rãspunderii pãrinteşti, precum şi la delegarea acesteia;
b) dreptul de încredinţare, inclusiv dreptul privind ocrotirea persoanei copilului şi, în special, dreptul de a hotãrî asupra locului de reşedinţã al copilului, precum şi dreptul de vizitã, prin care se înţelege inclusiv dreptul de a lua copilul, pentru o perioadã determinatã, într-un alt loc decât reşedinţa sa obişnuitã;
c) tutelã, curatelã şi instituţii similare;
d) desemnarea şi atribuţiile oricãrei/oricãrui persoane sau organism care are sarcina sã se ocupe de persoana copilului sau de bunurile acestuia, sã îl reprezinte ori sã îl asiste;
e) plasamentul copilului la familia substitutivã, într-o formã de protecţie instituţionalizatã, protecţie prin "kafalah" ori o instituţie similarã;
f) supravegherea de cãtre autoritãţile publice a ocrotirii copilului acordate de cãtre orice persoanã cãreia acesta i-a fost încredinţat;
g) administrarea, conservarea sau acte de dispoziţie privind proprietatea copilului.
ART. 4
Convenţia nu se aplicã pentru:
a) stabilirea sau contestarea filiaţiei;
b) deciziile privind adopţia, mãsurile pregãtitoare pentru adopţie, anularea ori revocarea adopţiei;
c) numele şi prenumele copilului;
d) obţinerea capacitãţii depline de exerciţiu;
e) obligaţiile de întreţinere;
f) legate sau succesiuni;
g) securitatea socialã;
h) mãsurile publice de naturã generalã în domeniul educaţiei şi sãnãtãţii;
i) mãsurile luate ca urmare a unor infracţiuni sãvârşite de copil;
j) deciziile privind dreptul de azil şi imigraţia.
CAP. II
Competenţa
ART. 5
(1) Autoritãţile judiciare sau administrative ale statelor contractante de la reşedinţa obişnuitã a copilului au competenţa de a lua mãsuri de protecţie a persoanei copilului sau a bunurilor acestuia.
(2) Sub rezerva art. 7 din Convenţie, în caz de schimbare a reşedinţei obişnuite a copilului în alt stat contractant, sunt competente autoritãţile din statul noii reşedinţe obişnuite.
ART. 6
(1) În situaţia copiilor refugiaţi sau a copiilor care, din cauza tulburãrilor interne din ţara lor, sunt deplasaţi pe plan internaţional, autoritãţile statului contractant pe teritoriul cãruia se aflã în prezent aceşti copii ca rezultat al deplasãrii lor exercitã competenţa prevãzutã la alin. (1) al art. 5.
(2) Prevederile alineatului precedent se aplicã, de asemenea, şi copiilor a cãror reşedinţã obişnuitã nu poate fi stabilitã.
ART. 7
(1) În cazul deplasãrii sau al neînapoierii ilicite a copilului, autoritãţile statului contractant în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuitã imediat înaintea deplasãrii sau neînapoierii îşi pãstreazã competenţa pânã când copilul a dobândit o reşedinţã obişnuitã într-un alt stat şi:
a) fiecare persoanã, instituţie sau alt organism având dreptul de încredinţare a încuviinţat deplasarea sau neînapoierea; sau
b) copilul a locuit în acel alt stat o perioadã de cel puţin un an dupã ce persoana, instituţia sau alt organism având dreptul de încredinţare a avut sau ar fi trebuit sã aibã cunoştinţã de locul unde se aflã copilul, dar nicio cerere de înapoiere introdusã în cursul acestei perioade nu este încã examinatã, iar copilul s-a integrat în noul mediu.
(2) Deplasarea sau neînapoierea copilului este consideratã ca fiind ilicitã când:
a) are loc cu încãlcarea dreptului de încredinţare a copilului atribuit unei persoane, instituţii sau altui organism, separat sau împreunã, potrivit legii statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuitã, imediat înainte de deplasare sau neînapoiere; şi
b) acest drept era exercitat în mod efectiv, separat sau împreunã, la momentul deplasãrii sau neînapoierii ori ar fi fost astfel exercitat dacã aceste evenimente nu ar fi survenit.
Dreptul de încredinţare menţionat la lit. a) poate sã rezulte în special dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotãrâre judecãtoreascã sau administrativã ori dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
(3) Cât timp autoritãţile menţionate la alin. (1) îşi pãstreazã competenţa, autoritãţile statului contractant în care copilul a fost deplasat sau în care a fost reţinut pot lua, atunci când este necesar, numai mãsuri urgente pentru protecţia persoanei sau a bunurilor copilului, în conformitate cu art. 11.
ART. 8
(1) Pe cale de excepţie, autoritatea statului contractant competentã potrivit art. 5 sau 6, dacã ea considerã cã, în anumite situaţii, autoritatea altui stat contractant ar fi mai în mãsurã sã aprecieze interesul superior al copilului, poate:
- fie sã solicite acestei autoritãţi, direct sau prin intermediul autoritãţii centrale a acelui stat, sã accepte competenţa de a lua acele mãsuri de protecţie pe care le considerã necesare;
- fie sã suspende soluţionarea cauzei şi sã invite pãrţile sã introducã o asemenea cerere înaintea autoritãţii celuilalt stat.
(2) Statele contractante ale cãror autoritãţi pot fi sesizate conform prevederilor alineatului precedent sunt:
a) statul al cãrui cetãţean este copilul;
b) statul în care sunt situate bunurile copilului;
c) statul ale cãrui autoritãţi sunt sesizate cu o cerere de divorţ sau separare legalã a pãrinţilor copilului ori pentru anularea cãsãtoriei acestora;
d) statul cu care copilul are cele mai strânse legãturi.
(3) Autoritãţile interesate pot proceda la un schimb de opinii.
(4) Autoritatea solicitatã sau sesizatã potrivit prevederilor alin. (1) poate sã accepte competenţa în locul autoritãţii competente conform art. 5 sau 6, dacã ea considerã cã aceasta este în interesul superior al copilului.
ART. 9
(1) Dacã autoritãţile statului contractant menţionate la art. 8 alin. (2) considerã cã în anumite situaţii sunt mai în mãsurã sã aprecieze interesul superior al copilului, ele pot:
- fie sã solicite autoritãţii competente a statului contractant de la reşedinţa obişnuitã a copilului, direct sau prin intermediul autoritãţii centrale a acelui stat, sã le permitã sã exercite competenţa de a lua mãsurile de protecţie pe care le considerã a fi necesare;
- fie sã invite pãrţile sã introducã o asemenea cerere cãtre autoritatea statului contractant de la reşedinţa obişnuitã a copilului.
(2) Autoritãţile interesate pot proceda la un schimb de opinii.
(3) Autoritatea care iniţiazã cererea poate exercita competenţa în locul autoritãţii statului contractant de la reşedinţa obişnuitã a copilului numai dacã aceasta din urmã a acceptat aceastã cerere.
ART. 10
(1) Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 5-9, autoritãţile unui stat contractant competente sã soluţioneze cererea de divorţ sau de separare legalã a pãrinţilor unui copil cu reşedinţa obişnuitã în alt stat contractant ori pentru anularea cãsãtoriei lor pot, dacã legea statului lor o permite, sã ia mãsuri de protecţie a persoanei copilului şi a bunurilor acestuia, dacã:
a) la momentul începerii procedurilor, unul dintre pãrinţi are reşedinţa obişnuitã în acel stat, iar unul dintre pãrinţi exercitã rãspunderea pãrinteascã în legãturã cu copilul; şi
b) competenţa acestor autoritãţi de a lua asemenea mãsuri a fost acceptatã de cãtre pãrinţi, precum şi de orice altã persoanã care exercitã rãspunderea pãrinteascã în legãturã cu copilul şi aceastã competenţã este în interesul superior al acestuia.
(2) Competenţa prevãzutã la alin. (1) de a lua mãsuri de protecţie a copilului înceteazã de îndatã ce hotãrârea care admite sau respinge cererea de divorţ, de separare legalã sau de anulare a cãsãtoriei a devenit definitivã ori procedura s-a încheiat din alt motiv.
ART. 11
(1) În toate cazurile de urgenţã, autoritãţile din orice stat contractant, pe al cãrui teritoriu se aflã copilul sau bunurile sale, au competenţa de a lua mãsurile necesare de protecţie.
(2) Mãsurile luate conform alineatului precedent cu privire la un copil care are reşedinţa obişnuitã într-un stat contractant îşi înceteazã efectele de îndatã ce autoritãţile competente potrivit art. 5-10 au luat mãsurile impuse de situaţie.
(3) Mãsurile luate conform alin. (1) cu privire la un copil care are reşedinţa obişnuitã într-un stat necontractant îşi înceteazã efectele în fiecare stat contractant de îndatã ce mãsurile impuse de situaţie şi luate de autoritãţile unui alt stat sunt recunoscute în statul contractant în cauzã.
ART. 12
(1) Sub rezerva dispoziţiilor art. 7, autoritãţile unui stat contractant, pe al cãrui teritoriu se aflã copilul sau bunurile acestuia, au competenţa de a lua mãsuri cu caracter provizoriu pentru protecţia persoanei sau a bunurilor copilului, care au un efect teritorial limitat la statul în cauzã, în mãsura în care asemenea mãsuri nu sunt incompatibile cu mãsurile deja luate de cãtre autoritãţile care au competenţa potrivit art. 5-10.
(2) Mãsurile luate potrivit alineatului precedent cu privire la un copil având reşedinţa obişnuitã într-un stat contractant îşi înceteazã efectele de îndatã ce autoritãţile competente potrivit art. 5-10 au luat o decizie în privinţa mãsurilor de protecţie care ar putea fi impuse de situaţie.
(3) Mãsurile luate potrivit alin. (1) cu privire la un copil având reşedinţa obişnuitã într-un stat necontractant îşi înceteazã efectele în statul contractant în care mãsurile au fost luate de îndatã ce mãsurile impuse de situaţie şi luate de autoritãţile altui stat sunt recunoscute în statul contractant în cauzã.
ART. 13
(1) Autoritãţile dintr-un stat contractant competente potrivit art. 5-10 sã ia mãsuri de protecţie a persoanei sau a bunurilor copilului trebuie sã se abţinã de a se pronunţa, dacã, la momentul începerii procedurii, mãsuri corespunzãtoare situaţiei au fost cerute autoritãţilor unui alt stat contractant, de asemenea având competenţã potrivit art. 5-10 la momentul solicitãrii, iar acestea sunt încã în curs de examinare.
(2) Prevederile alineatului precedent nu se aplicã dacã autoritãţile înaintea cãrora a fost iniţial introdusã cererea pentru luarea mãsurilor au renunţat la competenţã.
ART. 14
Mãsurile luate în aplicarea art. 5-10 rãmân în vigoare conform prevederilor acestora, chiar dacã o schimbare de împrejurãri a îndepãrtat elementele pe care a fost întemeiatã competenţa, atâta vreme cât autoritãţile competente potrivit Convenţiei nu au modificat, înlocuit sau înlãturat asemenea mãsuri.
CAP. III
Legea aplicabilã
ART. 15
(1) În exercitarea competenţei care le-a fost atribuitã potrivit dispoziţiilor cap. II, autoritãţile statelor contractante aplicã legea lor naţionalã.
(2) Cu toate acestea, în mãsura în care protecţia persoanei sau a bunurilor copilului o impune, în mod excepţional, ele pot aplica sau pot lua în considerare legea unui alt stat cu care situaţia respectivã prezintã cea mai strânsã legãturã.
(3) Dacã reşedinţa obişnuitã a copilului se schimbã în alt stat contractant, legea acestui stat se aplicã, din momentul modificãrii situaţiei, condiţiilor de aplicare a mãsurilor luate în statul vechii reşedinţe obişnuite.
ART. 16
(1) Atribuirea sau încetarea rãspunderii pãrinteşti de plin drept, fãrã intervenţia autoritãţii judecãtoreşti sau administrative, este reglementatã de legea statului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuitã.
(2) Atribuirea sau încetarea rãspunderii pãrinteşti printr-un acord ori un act unilateral, fãrã intervenţia autoritãţii judecãtoreşti sau administrative, este reglementatã de legea statului unde copilul avea reşedinţa obişnuitã la momentul în care acordul sau actul unilateral îşi produce efectele.
(3) Rãspunderea pãrinteascã care existã potrivit legii statului de reşedinţã obişnuitã a copilului se menţine şi dupã schimbarea reşedinţei obişnuite în alt stat.
(4) Dacã reşedinţa obişnuitã a copilului se schimbã, atribuirea rãspunderii pãrinteşti de plin drept unei persoane care nu este încã învestitã cu aceastã rãspundere este reglementatã de legea statului de la noua reşedinţã obişnuitã.
ART. 17
Exercitarea rãspunderii pãrinteşti este reglementatã de legea statului de la reşedinţa obişnuitã a copilului. Dacã reşedinţa obişnuitã a copilului se schimbã, situaţia este reglementatã de legea statului de la noua reşedinţã obişnuitã.
ART. 18
Rãspunderea pãrinteascã menţionatã la art. 16 poate fi retrasã sau condiţiile exercitãrii ei pot fi modificate prin mãsuri luate în vederea aplicãrii prezentei convenţii.
ART. 19
(1) Validitatea unui act încheiat între un terţ şi o altã persoanã, care ar avea calitatea de reprezentant legal al copilului potrivit legii statului în care actul a fost încheiat, nu poate fi contestatã şi nici rãspunderea terţului angajatã pe motivul cã cealaltã persoanã nu avea calitatea de reprezentant legal al copilului potrivit legii desemnate de prevederile prezentului capitol, afarã de cazul în care terţul a cunoscut ori trebuia sã fi cunoscut cã rãspunderea pãrinteascã era reglementatã de aceastã lege.
(2) Alineatul precedent se aplicã numai dacã actul a fost încheiat între persoane prezente pe teritoriul aceluiaşi stat.
ART. 20
Prevederile prezentului capitol se aplicã chiar dacã legea desemnatã de ele este legea unui stat necontractant.
ART. 21
(1) În sensul prezentului capitol, prin termenul lege se are în vedere legea în vigoare într-un stat, cu excepţia regulilor aplicabile conflictului de legi.
(2) Cu toate acestea, dacã legea aplicabilã conform art. 16 este cea a unui stat necontractant şi dacã regulile de conflict ale acelui stat desemneazã legea unui alt stat necontractant, care aplicã propria sa lege, se aplicã legea celui din urmã stat. Dacã legea acestui stat necontractant nu este recunoscutã ca fiind aplicabilã, legea aplicabilã va fi cea desemnatã de art. 16.
ART. 22
Aplicarea legii desemnate de prevederile prezentului capitol poate fi refuzatã numai dacã aceastã aplicare ar fi în mod vãdit contrarã ordinii publice, luând în considerare interesul superior al copilului.
CAP. IV
Recunoaşterea şi executarea
ART. 23
(1) Mãsurile luate de cãtre autoritãţile unui stat contractant sunt recunoscute de plin drept în alte state contractante.
(2) Recunoaşterea poate fi refuzatã în urmãtoarele cazuri:
a) dacã mãsura a fost luatã de cãtre autoritatea a cãrei competenţã nu a fost stabilitã pe unul dintre temeiurile prevãzute pentru aceasta în cap. II;
b) dacã mãsura a fost luatã, cu excepţia unei situaţii de urgenţã, în cadrul unei proceduri judecãtoreşti sau administrative, fãrã sã se fi dat posibilitatea copilului de a fi audiat, prin încãlcarea principiilor fundamentale de procedurã ale statului solicitat;
c) la cererea oricãrei persoane care susţine cã mãsura i-a încãlcat rãspunderea pãrinteascã, dacã o asemenea mãsurã a fost luatã, cu excepţia unei situaţii de urgenţã, fãrã sã se fi dat posibilitatea acestei persoane de a fi audiatã;
d) dacã o asemenea recunoaştere este în mod vãdit contrarã ordinii publice a statului solicitat, luând în considerare interesul superior al copilului;
e) dacã mãsura este incompatibilã cu o mãsurã ulterioarã luatã de un stat necontractant unde copilul îşi are reşedinţa obişnuitã, când aceastã mãsurã ulterioarã îndeplineşte condiţiile de recunoaştere în statul solicitat;
f) dacã procedura prevãzutã la art. 33 nu a fost respectatã.
ART. 24
Fãrã a aduce atingere prevederilor art. 23 alin. (1), orice persoanã interesatã poate solicita autoritãţilor competente ale unui stat contractant sã decidã asupra recunoaşterii sau nerecunoaşterii unei mãsuri luate în alt stat contractant. Procedura este reglementatã de legea statului solicitat.
ART. 25
Autoritatea statului solicitat este ţinutã de constatãrile de fapt pe baza cãrora autoritatea statului care a luat mãsura şi-a întemeiat competenţa.
ART. 26
(1) Dacã mãsurile luate într-un stat contractant şi care sunt executorii presupun acte de executare într-un alt stat contractant, ele sunt în acest alt stat declarate executorii sau înregistrate în vederea executãrii, la solicitarea oricãrei pãrţi interesate, potrivit procedurii prevãzute de legea acestui stat.
(2) Fiecare stat contractant aplicã la declaraţia de exequatur sau de înregistrare o procedurã simplã şi rapidã.
(3) Declaraţia de exequatur ori de înregistrare nu poate fi refuzatã decât pentru unul dintre motivele prevãzute la art. 23 alin. (2).
ART. 27
Fãrã a aduce atingere situaţiilor în care revizuirea este necesarã în aplicarea articolelor precedente, mãsurile luate nu se revizuiesc pe fond.
ART. 28
Mãsurile luate într-un stat contractant şi declarate ca executorii sau înregistrate în vederea executãrii în alt stat contractant sunt puse în executare ca şi cum ar fi fost luate de atribuţiile acestui stat. Punerea în executare se face potrivit legii statului solicitat, în limitele stabilite de acesta, luând în considerare interesul superior al copilului.
CAP. V
Cooperarea
ART. 29
(1) Fiecare stat contractant îşi desemneazã o autoritate centralã cu sarcina de a duce la îndeplinire obligaţiile care îi sunt impuse de cãtre prezenta convenţie.
(2) Statele federale, statele cu mai multe sisteme de drept sau statele având unitãţi teritoriale autonome sunt libere sã desemneze mai mult de o autoritate centralã şi sã specifice întinderea teritorialã sau personalã a atribuţiilor lor. Când un stat a numit mai mult de o autoritate centralã, acesta desemneazã autoritatea centralã cãreia îi poate fi adresatã orice comunicare în vederea transmiterii ei cãtre autoritatea centralã competentã în cadrul acestui stat.
ART. 30
(1) Autoritãţile centrale trebuie sã coopereze între ele şi sã promoveze cooperarea dintre autoritãţile competente în statele lor în scopul realizãrii obiectivelor Convenţiei.
(2) Acestea trebuie, în legãturã cu aplicarea Convenţiei, sã ia mãsurile potrivite pentru a furniza informaţii cu privire la legislaţia proprie, precum şi cu privire la serviciile disponibile în domeniul protecţiei copiilor.
ART. 31
Autoritatea centralã a unui stat contractant ia, fie direct, fie cu sprijinul autoritãţilor publice sau al altor organisme, mãsurile potrivite pentru:
a) a facilita comunicarea şi a oferi asistenţa prevãzutã pentru aceasta în art. 8 şi 9 şi în acest capitol;
b) a facilita, prin mediere, conciliere sau alte mijloace asemãnãtoare, înţelegeri asupra soluţiilor privind protecţia persoanei sau a bunurilor copilului în situaţiile cãrora li se aplicã dispoziţiile Convenţiei;
c) a ajuta, la cererea autoritãţii competente a altui stat contractant, la localizarea copilului, atunci când existã indicii cã acesta se aflã pe teritoriul statului solicitat şi are nevoie de protecţie.
ART. 32
La cererea motivatã a autoritãţii centrale sau a unei alte autoritãţi competente dintr-un stat contractant cu care copilul are strânse legãturi, autoritatea centralã a statului contractant unde copilul îşi are reşedinţa obişnuitã şi unde acesta se aflã în prezent poate, direct sau cu ajutorul autoritãţilor publice ori al altor organisme:
a) sã furnizeze un raport privind situaţia copilului;
b) sã solicite autoritãţii competente din statul sãu sã ia în considerare posibilitatea de a lua mãsuri privind protecţia persoanei sau a bunurilor copilului.
ART. 33
(1) Dacã autoritatea competentã potrivit art. 5-10 are în vedere plasamentul copilului într-o familie substitutivã sau într-o instituţie ori mãsuri de ocrotire prin "kafalah" sau o instituţie similarã şi dacã un asemenea plasament ori asemenea mãsuri de ocrotire au loc în alt stat contractant, trebuie în prealabil sã se consulte cu autoritatea centralã sau cu altã autoritate competentã din cel din urmã stat. În acest sens, trebuie sã transmitã un raport privind copilul împreunã cu motivele privind plasamentul sau mãsurile de îngrijire propuse.
(2) Decizia privind plasamentul sau mãsurile de ocrotire poate fi luatã în statul solicitant numai dacã autoritatea centralã sau altã autoritate competentã a statului solicitat a consimţit la plasament sau la mãsurile de ocrotire, ţinând seama de interesul superior al copilului.
ART. 34
(1) În cazul în care se intenţioneazã a se lua o mãsurã de protecţie, dacã situaţia o cere, autoritãţile competente potrivit Convenţiei pot solicita autoritãţilor celorlalte state contractante care au informaţii relevante pentru protecţia copilului sã le fie comunicate aceste informaţii.
(2) Fiecare stat contractant va putea sã declare ca cererile prevãzute în primul alineat sã fie comunicate autoritãţilor sale numai prin intermediul autoritãţii sale centrale.
ART. 35
(1) Autoritãţile competente ale unui stat contractant pot sã cearã autoritãţilor competente ale altui stat contractant sã asigure asistenţã în aplicarea mãsurilor de protecţie luate potrivit prezentei convenţii, în mod deosebit în ceea ce priveşte asigurarea exercitãrii efective a dreptului de vizitã, precum şi a dreptului de a menţine legãturi personale directe şi regulate cu copilul.
(2) Autoritãţile unui stat contractant pe teritoriul cãruia copilul nu îşi are reşedinţa obişnuitã pot, la cererea pãrintelui rezident în acel stat şi care doreşte sã obţinã ori sã menţinã legãturile personale cu copilul, sã culeagã informaţii ori probe şi sã se pronunţe asupra capacitãţii acelui pãrinte de a exercita dreptul de avea legãturi personale cu copilul, precum şi asupra condiţiilor în care acest drept poate fi exercitat de cãtre acel pãrinte. O autoritate care are competenţã potrivit art. 5-10 de a decide asupra dreptului de a avea legãturi personale cu copilul este obligatã, înainte de a se pronunţa, sã ia în considerare aceste informaţii, probe sau concluzii.
(3) O autoritate care are competenţã potrivit art. 5-10 de a hotãrî asupra dreptului de a avea legãturi personale cu copilul poate sã suspende procedura pânã la soluţionarea unei cereri formulate conform alin. (2), în special atunci când ea este sesizatã cu o cerere prin care se urmãreşte modificarea sau încetarea dreptului de a avea legãturi personale cu copilul, conferit de autoritãţile statului vechii reşedinţe obişnuite.
(4) Nicio dispoziţie a prezentului articol nu împiedicã o autoritate competentã potrivit art. 5-10 de a lua mãsuri provizorii pânã la soluţionarea unei cereri formulate conform alin. (2).
ART. 36
În toate cazurile în care copilul este expus unui pericol grav, autoritãţile competente din statul contractant în care au fost luate sau urmeazã sã fie luate mãsuri de protecţie faţã de acel copil, dacã au fost informate despre schimbarea reşedinţei copilului sau despre prezenţa copilului într-un alt stat, informeazã la rândul lor autoritãţile acelui stat despre pericol şi despre mãsurile luate sau în curs de a fi luate.
ART. 37
O autoritate nu poate solicita ori transmite informaţii obţinute conform prevederilor acestui capitol, dacã în opinia sa aceasta este de naturã sã ducã la punerea în primejdie a persoanei sau a bunurilor copilului ori sã aducã atingere gravã libertãţii sau vieţii unuia dintre membrii familiei copilului.
ART. 38
(1) Fãrã a aduce atingere posibilitãţii de a stabili cheltuieli rezonabile pentru serviciile oferite, autoritãţile centrale, precum şi alte autoritãţi publice ale statelor contractante suportã propriile cheltuieli care decurg din aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.
(2) Un stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contracante cu privire la repartizarea acestor cheltuieli.
ART. 39
Orice stat contractant poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state contractante în scopul îmbunãtãţirii aplicãrii prevederilor acestui capitol în cadrul colaborãrii reciproce. Statele care au încheiat un astfel de acord vor notifica o copie de pe acesta depozitarului Convenţiei.
CAP. VI
Dispoziţii generale
ART. 40
(1) Autoritãţile statului contractant unde copilul îşi are reşedinţa obişnuitã sau cele ale statului contractant unde a fost luatã o mãsurã de protecţie pot sã elibereze persoanei care exercitã drepturile şi îndatoririle pãrinteşti ori persoanei cãreia i-a fost încredinţat spre ocrotire copilul, ca persoanã şi bunuri, la cererea sa, un certificat care sã arate calitatea şi limitele în care aceastã persoanã poate acţiona, precum şi puterile care îi sunt conferite.
(2) Capacitatea şi puterile arãtate în certificatul sus-menţionat sunt prezumate a fi învestite în acea persoanã pânã la proba contrarie.
(3) Fiecare stat contractant desemneazã autoritãţile împuternicite sã elibereze acest certificat.
ART. 41
Datele cu caracter personal culese şi transmise potrivit Convenţiei nu vor putea fi utilizate în alt scop decât cel pentru care au fost culese şi transmise.
ART. 42
Autoritãţile cãrora le-au fost transmise aceste informaţii sunt ţinute sã pãstreze confidenţialitatea asupra lor, potrivit legii aplicabile în statul respectiv.
ART. 43
Toate documentele înaintate ori eliberate potrivit prezentei convenţii sunt scutite de orice legalizare ori de alte formalitãţi similare.
ART. 44
Fiecare stat contractant poate sã îşi desemneze autoritãţile cãrora cererile prevãzute la art. 8, 9 şi 34 din Convenţie trebuie sã le fie transmise.
ART. 45
(1) Desemnarea autoritãţilor prevãzute la art. 29 şi 44 va fi comunicatã Biroului permanent al Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga.
(2) Declaraţia prevãzutã la art. 34 alin. (2) va fi fãcutã cãtre depozitarul Convenţiei.
ART. 46
Un stat contractant în care se aplicã mai multe sisteme de drept sau ansambluri de reguli diferite în domeniul protecţiei copilului şi a proprietãţii acestuia nu este ţinut sã aplice prevederile Convenţiei conflictelor privind numai aceste sisteme de drept ori ansambluri de reguli.
ART. 47
Referitor la statul în care douã sau mai multe sisteme de drept ori ansambluri de reguli ce au legãturã cu domeniul reglementat de Convenţie se aplicã în unitãţi teritoriale diferite:
1. orice referire la reşedinţa obişnuitã în acel stat priveşte reşedinţa obişnuitã într-o unitate teritorialã;
2. orice referire la prezenţa copilului în acel stat priveşte prezenţa copilului într-o unitate teritorialã;
3. orice referire la situarea proprietãţii ori a bunurilor copilului în acel stat priveşte situarea proprietãţii copilului într-o unitate teritorialã;
4. orice referire la statul al cãrui cetãţean este copilul priveşte unitatea teritorialã desemnatã de legea statului respectiv sau, în absenţa unor prevederi legale exprese, unitatea teritorialã cu care copilul are cele mai strânse legãturi;
5. orice referire la statul a cãrui autoritate este sesizatã cu o cerere de divorţ sau de separare legalã a pãrinţilor copilului ori de anulare a cãsãtoriei acestora priveşte unitatea teritorialã a cãrei autoritate este sesizatã cu o astfel de cerere;
6. orice referire la statul cu care copilul are legãturi strânse priveşte unitatea teritorialã cu care copilul are astfel de legãturi;
7. orice referire la statul pe teritoriul cãruia copilul a fost deplasat ori reţinut priveşte unitatea teritorialã în care copilul a fost deplasat ori reţinut;
8. orice referire la organismele ori autoritãţile acelui stat, altele decât autoritãţile centrale, priveşte organismele sau autoritãţile autorizate sã acţioneze în unitatea teritorialã respectivã;
9. orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului în care a fost luatã o mãsurã de protecţie priveşte legea, procedura sau autoritatea din unitatea teritorialã în care a fost luatã mãsura respectivã;
10. orice referire la legea, procedura sau autoritatea statului solicitat priveşte legea, procedura ori autoritatea din unitatea teritorialã în care este cerutã recunoaşterea sau executarea actului respectiv.
ART. 48
În scopul identificãrii legii aplicabile potrivit cap. III, atunci când un stat are douã sau mai multe unitãţi teritoriale, fiecare având propriul sãu sistem de drept şi reguli pentru domeniile acoperite de Convenţie, sunt aplicabile urmãtoarele reguli:
a) dacã prevederile legale în vigoare într-un stat coincid cu cele aplicabile în unitatea teritorialã, se aplicã legea unitãţii teritoriale respective;
b) în absenţa unor astfel de prevederi legale, se aplicã legea unitãţii teritoriale, astfel cum a fost definitã la art. 47.
ART. 49
În scopul identificãrii legii aplicabile potrivit cap. III referitor la statul în care existã douã sau mai multe sisteme de drept şi reguli cãrora li se supun diferite categorii de persoane în ceea ce priveşte domeniile acoperite de prezenta convenţie, se aplicã urmãtoarele reguli:
a) în prezenţa regulilor în vigoare în acel stat care identificã care dintre aceste legi este aplicabilã, se aplicã aceastã lege;
b) în absenţa unor astfel de reguli, se aplicã legea sau regulile de drept cu care copilul are cele mai strânse legãturi.
ART. 50
Aceastã convenţie nu afecteazã aplicarea prevederilor Convenţiei din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale rãpirii de copii între statele contractante ale celor douã convenţii. Totuşi, nimic nu împiedicã invocarea prevederilor acestei convenţii în scopul obţinerii înapoierii copilului care a fost deplasat ori reţinut ilicit sau pentru a organiza dreptul de vizitã.
ART. 51
În ceea ce priveşte relaţia dintre statele contractante, aceastã convenţie înlocuieşte Convenţia din 5 octombrie 1961 privind competenţa autoritãţilor şi legea aplicabilã pentru protecţia minorilor, precum şi Convenţia privind tutela minorilor, semnatã la Haga la 12 iunie 1902, fãrã a aduce atingere recunoaşterii mãsurilor luate potrivit Convenţiei din 1961 sus-menţionate.
ART. 52
(1) Aceastã convenţie nu derogã de la niciun instrument internaţional la care statele contractante sunt pãrţi şi care conţine prevederi privind domeniile reglementate de prezenta convenţie, cu excepţia cazului în care existã o declaraţie contrarã fãcutã de statele pãrţi ale acestui instrument.
(2) Aceastã convenţie nu afecteazã posibilitatea ca unul sau mai multe state contractante sã încheie între ele acorduri care sã cuprindã, în ce îi priveşte pe copiii cu reşedinţa obişnuitã în unul dintre statele pãrţi ale unui astfel de acord, dispoziţii referitoare la materiile reglementate de prezenta convenţie.
(3) Acordurile încheiate de unul sau mai multe state contractante în domeniile reglementate de prezenta convenţie nu afecteazã, în raporturile acestor state cu alte state contractante, aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii.
(4) Prevederile alineatelor precedente se aplicã, de asemenea, şi legilor uniforme întemeiate pe legãturi regionale ori de altã naturã între statele interesate.
ART. 53
(1) Convenţia se aplicã mãsurilor de protecţie numai dacã acestea au fost luate într-un stat dupã ce Convenţia a intrat în vigoare în acel stat.
(2) Convenţia se aplicã recunoaşterii şi executãrii mãsurilor luate dupã intrarea ei în vigoare, în raporturile dintre statul unde mãsurile au fost luate şi statul solicitat.
ART. 54
(1) Orice comunicare trimisã autoritãţii centrale ori altor autoritãţi dintr-un stat contractant se va face în limba de origine şi va fi însoţitã de traducerea în limba oficialã sau în una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori, dacã acest lucru nu este posibil, în limba francezã sau englezã.
(2) Totuşi, un stat contractant poate, sub rezerva prevãzutã de art. 60, sã se opunã utilizãrii fie a limbii franceze, fie a limbii engleze.
ART. 55
(1) Potrivit art. 60, un stat contractant va putea:
a) sã rezerve competenţa autoritãţilor sale de a lua mãsuri pentru protecţia bunurilor copilului, situate pe teritoriul sãu;
b) sã îşi rezerve dreptul de a nu recunoaşte rãspunderea pãrinteascã ori mãsurile care sunt incompatibile cu mãsurile luate de autoritãţile sale privind aceste bunuri.
(2) Rezerva va putea fi restrânsã la anumite categorii de bunuri.
ART. 56
Secretarul general al Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga convoacã periodic o comisie specialã în scopul examinãrii funcţionãrii practice a Convenţiei.
CAP. VII
Dispoziţii finale
ART. 57
(1) Convenţia este deschisã spre semnare statelor care erau membre ale Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga la momentul celei de-a optsprezecea sesiuni a acesteia.
(2) Ea va fi ratificatã, acceptatã ori aprobatã, iar instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Ţãrilor de Jos, depozitar al Convenţiei.
ART. 58
(1) Orice stat va putea adera la Convenţie dupã intrarea sa în vigoare, conform art. 61 alin. (1).
(2) Instrumentul de aderare va fi depus la depozitarul Convenţiei.
(3) Aderarea nu va avea efecte decât în raporturile dintre statul aderant şi statele contractante care nu au ridicat obiecţii la aderare în termen de 6 luni dupã primirea notificãrii prevãzute la art. 63 lit. b). O asemenea obiecţie va putea fi ridicatã, de asemenea, de cãtre orice stat în momentul ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii Convenţiei, ulterior aderãrii. Aceste obiecţii vor fi notificate depozitarului.
ART. 59
(1) Un stat care are douã sau mai multe unitãţi teritoriale în care diferite sisteme de drept se aplicã materiilor reglementate de prezenta convenţie va putea, în momentul semnãrii, ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii, sã declare cã prezenta convenţie se va aplica tuturor unitãţilor sale teritoriale ori numai uneia sau mai multora dintre acestea şi va putea, în orice moment, sã modifice aceastã declaraţie fãcând o nouã declaraţie.
(2) Aceste declaraţii vor fi notificate depozitarului Convenţiei şi vor indica expres unitãţile teritoriale cãrora Convenţia li se aplicã.
(3) Dacã un stat nu face declaraţia prevãzutã de prezentul articol, Convenţia se va aplica pe întreg teritoriul acestui stat.
ART. 60
(1) Orice stat contractant va putea, cel mai târziu la momentul ratificãrii, acceptãrii, aprobãrii sau aderãrii ori la momentul unei declaraţii fãcute în conformitate cu art. 59, sã facã fie una, fie ambele rezerve prevãzute la art. 54 alin. (2) şi art. 55. Nicio altã rezervã nu va fi admisã.
(2) Orice stat va putea, în orice moment, sã retragã o rezervã pe care a fãcut-o. Aceastã retragere va fi notificatã depozitarului Convenţiei.
(3) Rezerva îşi înceteazã efectele în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice începând de la momentul notificãrii menţioante în alineatul precedent.
ART. 61
(1) Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii unei perioade de 3 luni dupã depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, acceptare ori aprobare, prevãzut la art. 57.
(2) Ulterior, Convenţia va intra în vigoare:
a) pentru fiecare stat care ratificã, acceptã ori aprobã subsecvent, în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii unei perioade de 3 luni dupã depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare ori aderare;
b) pentru fiecare stat aderant, în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii unei perioade de 3 luni dupã expirarea termenului de 6 luni prevãzut de art. 58 alin. (3);
c) pentru unitãţile teritoriale asupra cãrora Convenţia a fost extinsã, conform art. 59, în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii unui termen de 3 luni dupã notificarea prevãzutã de acest articol.
ART. 62
(1) Orice stat parte la Convenţie o va putea denunţa printr-o notificare adresatã, în scris, depozitarului. Denunţarea va putea sã se limiteze la anumite unitãţi teritoriale cãrora li se aplicã prezenta convenţie.
(2) Denunţarea va produce efect în prima zi a lunii urmãtoare expirãrii unei perioade de 12 luni dupã data primirii notificãrii de cãtre depozitar. Atunci când este specificatã în notificare o perioadã mai lungã pentru producerea efectului denunţãrii, aceasta va avea efect la expirarea perioadei menţionate.
ART. 63
Depozitarul va notifica statelor membre ale Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga şi statelor care au aderat conform art. 58 urmãtoarele:
a) semnãrile, ratificãrile, acceptãrile şi aprobãrile prevãzute de art. 57;
b) aderãrile şi obiecţiile la aderãri prevãzute de art. 58;
c) data intrãrii în vigoare a Convenţiei potrivit art. 61;
d) declaraţiile prevãzute de art. 34 alin. (2) şi art. 59;
e) acordurile prevãzute de art. 39;
f) rezervele prevãzute de art. 54 alin. (2) şi art. 55, precum şi retragerea rezervelor prevãzute de art. 60 alin. (2);
g) denunţãrile prevãzute de art. 62.
Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.
Întocmitã la Haga la 19 octombrie 1996, în limbile englezã şi francezã, ambele texte având valoare egalã, într-un singur exemplar, care se va depune în arhivele Guvernului Regatului Ţãrilor de Jos şi a cãrui copie certificatã pentru conformitate va fi comunicatã, pe cale diplomaticã, fiecãrui stat membru reprezentat la cea de-a optsprezecea sesiune a Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga.
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
