Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 349 din 11 noiembrie 2009 pentru ratificarea Protocolului privind evaluarea strategica de mediu, deschis spre semnare la Kiev la 21-23 mai 2003 si semnat de Romania la 21 mai 2003, la Conventia privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontiera, adoptata la Espoo la 25 februarie 1991
EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 18 noiembrie 2009
LEGE nr. 349 din 11 noiembrie 2009
pentru ratificarea Protocolului privind evaluarea strategicã de mediu, deschis spre semnare la Kiev la 21-23 mai 2003 şi semnat de România la 21 mai 2003, la <>Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontierã, adoptatã la Espoo la 25 februarie 1991
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 18 noiembrie 2009
Parlamentul României adoptã prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Se ratificã Protocolul privind evaluarea strategicã de mediu, deschis spre semnare la Kiev la 21-23 mai 2003 şi semnat de România la 21 mai 2003, la <>Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontierã, adoptatã la Espoo la 25 februarie 1991, ratificatã prin <>Legea nr. 22/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 martie 2001.
Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor <>art. 75 şi ale <>art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã .
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
TEODOR VIOREL MELEŞCANU
Bucureşti, 11 noiembrie 2009.
Nr. 349.
PROTOCOL*
privind evaluarea strategicã de mediu la Convenţia privind evaluarea
impactului asupra mediului în context transfrontierã
_________
* Traducere.
Pãrţile la prezentul protocol,
recunoscând importanţa integrãrii consideraţiilor privind mediul, inclusiv a celor legate de sãnãtate, în pregãtirea şi adoptarea de planuri şi programe şi, dupã caz, politici şi legislaţie,
angajându-se sã promoveze dezvoltarea durabilã şi, prin urmare, bazându-se pe concluziile Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind mediul şi dezvoltarea (Rio de Janeiro, Brazilia, 1992), în special pe principiile 4 şi 10 ale Declaraţiei de la Rio privind mediul şi dezvoltarea şi ale Agendei 21, precum şi pe rezultatele celei de-a treia Conferinţe ministeriale privind mediul şi sãnãtatea (Londra, 1999) şi ale Forumului mondial pentru dezvoltare durabilã (Johannesburg, Africa de Sud, 2002),
având în vedere Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontierã, adoptatã la Espoo, Finlanda, la 25 februarie 1991, precum şi Decizia II/9 a pãrţilor la aceastã Convenţie, adoptatã la Sofia la 26 şi 27 februarie 2001, prin care s-a decis elaborarea unui protocol cu forţã juridicã privind evaluarea strategicã de mediu,
recunoscând cã evaluarea strategicã de mediu ar trebui sã joace un rol important în elaborarea şi adoptarea de planuri, programe şi, dupã caz, politici şi legislaţie, precum şi cã o aplicare mai largã a principiilor şi evaluãrii impactului asupra mediului la planuri, programe, politici şi legislaţie va consolida şi mai mult analiza sistematicã a efectelor semnificative pe care acestea le au asupra mediului,
luând act de Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, încheiatã la Aarhus, Danemarca, la 25 iunie 1998, şi luând în considerare paragrafele relevante ale Declaraţiei de la Lucca, adoptatã la prima reuniune a pãrţilor,
conştiente, prin urmare, de importanţa asigurãrii participãrii publicului la evaluarea strategicã de mediu,
recunoscând beneficiile ce vor fi aduse sãnãtãţii şi bunãstãrii generaţiilor prezente şi viitoare, dacã nevoia de a proteja şi îmbunãtãţi sãnãtatea umanã este luatã în considerare ca parte integrantã a evaluãrii strategice de mediu, şi recunoscând activitatea depusã în acest sens de cãtre Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii,
conştiente de necesitatea şi importanţa consolidãrii cooperãrii internaţionale în evaluarea efectelor asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, ale planurilor şi programelor propuse şi, dupã caz, ale politicilor şi legislaţiei,
convin dupã cum urmeazã:
ART. 1
Obiectiv
Obiectivul prezentului protocol este asigurarea unui grad ridicat de protecţie a mediului, inclusiv a sãnãtãţii, prin:
a) asigurarea cã în procesul de elaborare a planurilor şi programelor se ţine cont în întregime de considerentele de mediu, inclusiv cele legate de sãnãtate;
b) contribuţia la luarea în considerare a preocupãrilor legate de mediu, inclusiv de sãnãtate, în elaborarea politicilor şi legislaţiei;
c) stabilirea de proceduri clare, transparente şi eficace pentru evaluarea strategicã de mediu;
d) asigurarea participãrii publicului la evaluarea strategicã de mediu; şi
e) integrarea prin aceste mijloace a preocupãrilor legate de mediu, inclusiv a celor legate de sãnãtate, în mãsuri şi instrumente create pentru promovarea dezvoltãrii durabile.
ART. 2
Definiţii
În sensul prezentului protocol:
1. Convenţie înseamnã Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontierã.
2. Parte înseamnã o parte contractantã la prezentul protocol, dacã textul nu prevede altfel.
3. Parte de origine înseamnã partea sau pãrţile la prezentul protocol sub jurisdicţia cãreia/cãrora se preconizeazã elaborarea unui plan ori a unui program.
4. Parte afectatã înseamnã partea sau pãrţile la prezentul protocol susceptibile de a fi afectate de efectele în context transfrontierã pe care un program sau un plan le poate avea asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii.
5. Planuri şi programe înseamnã planuri şi programe şi orice modificãri aduse acestora, care:
a) sunt impuse prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative; şi
b) fac obiectul elaborãrii şi/sau adoptãrii de cãtre o autoritate ori sunt elaborate de cãtre o autoritate în vederea adoptãrii, în cadrul unei proceduri oficiale, de cãtre un parlament sau un guvern.
6. Evaluare strategicã de mediu înseamnã evaluarea posibilelor efecte asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, care implicã definirea domeniului unui raport de mediu şi elaborarea lui, desfãşurarea participãrii şi consultãrii publicului, precum şi luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor participãrii şi consultãrii publicului în cadrul unui plan sau program.
7. Efectele asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, înseamnã orice efect asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii umane, asupra faunei, florei, biodiversitãţii, solului, apei, aerului, peisajului, siturilor naturale, factorilor climatici, bunurilor materiale, patrimoniului cultural, precum şi interacţiunea dintre aceşti factori.
8. Public înseamnã una sau mai multe persoane fizice ori juridice şi, în conformitate cu practica sau legislaţia naţionalã, asociaţiile, organizaţiile ori grupurile acestora.
ART. 3
Dispoziţii generale
1. Fiecare parte stabileşte mãsurile legislative, administrative sau de altã naturã necesare pentru aplicarea dispoziţiilor prezentului protocol într-un cadru precis şi transparent.
2. Fiecare parte se strãduie sã garanteze cã funcţionarii şi autoritãţile ajutã şi îndrumã publicul în chestiuni legate de prezentul protocol.
3. Fiecare parte prevede recunoaşterea şi sprijinul corespunzãtor asociaţiilor, organizaţiilor şi grupurilor care promoveazã protecţia mediului, inclusiv a sãnãtãţii, în contextul prezentului protocol.
4. Dispoziţiile prezentului protocol nu afecteazã dreptul unei pãrţi de a menţine sau a introduce mãsuri suplimentare privind probleme reglementate de prezentul protocol.
5. Fiecare parte promoveazã obiectivele prezentului protocol în procesele relevante de luare a deciziilor la nivel internaţional şi în cadrul organizaţiilor internaţionale relevante.
6. Fiecare parte se asigurã cã persoanele care îşi exercitã drepturile în conformitate cu dispoziţiile prezentului protocol nu sunt sancţionate, persecutate sau hãrţuite în niciun fel pentru implicarea lor. Aceastã dispoziţie nu afecteazã competenţa instanţelor naţionale de a impune costuri rezonabile în procedurile judiciare.
7. În limitele dispoziţiilor relevante ale prezentului protocol, publicul trebuie sã aibã posibilitatea de a-şi exercita drepturile fãrã nicio discriminare bazatã pe cetãţenie, naţionalitate, domiciliu şi, în cazul unei persoane juridice, fãrã discriminare bazatã pe locul unde îşi are sediul sau în care se aflã centrul efectiv al activitãţii sale.
ART. 4
Domeniul de aplicare cu privire la planuri şi programe
1. Fiecare parte se asigurã cã se efectueazã o evaluare strategicã de mediu pentru planurile şi programele la care se face referire în paragrafele 2, 3 şi 4, susceptibile de a avea efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii.
2. Se supun evaluãrii strategice de mediu planurile şi programele care se elaboreazã pentru urmãtoarele domenii: agriculturã, silviculturã, pescuit, energie, industrie, inclusiv mineritul, transport, dezvoltare regionalã, gestionarea deşeurilor, gospodãrirea apelor, telecomunicaţii, turism, urbanism şi amenajarea teritoriului sau utilizarea terenurilor şi care stabilesc cadrul în care se autorizeazã în viitor realizarea proiectelor prevãzute în anexa I şi a altor proiecte prevãzute în anexa II, care necesitã o evaluare a impactului asupra mediului conform legislaţiei naţionale.
3. Pentru planurile şi programele, altele decât cele prevãzute la paragraful 2, care stabilesc cadrul în care realizarea proiectelor va fi autorizatã în viitor, se efectueazã o evaluare strategicã de mediu dacã una dintre pãrţi decide astfel conform art. 5 paragraful 1.
4. Pentru planurile şi programele prevãzute la paragraful 2 care determinã utilizarea unor suprafeţe mici la nivel local, precum şi pentru modificãrile minore ale programelor şi planurilor prevãzute la paragraful 2 se efectueazã o evaluare strategicã de mediu în cazul în care una dintre pãrţi decide astfel conform art. 5 paragraful 1.
5. Urmãtoarele planuri şi programe nu fac obiectul prezentului protocol:
a) planurile şi programele al cãror unic scop este apãrarea naţionalã sau protecţia civilã în situaţii de urgenţã;
b) planuri şi programe financiare sau bugetare.
ART. 5
Încadrarea
1. Fiecare parte stabileşte dacã planurile sau programele prevãzute la art. 4 paragrafele 3 şi 4 pot avea efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, fie printr-o examinare caz cu caz, fie prin specificarea tipurilor de planuri şi programe, fie combinând cele douã abordãri. În acest scop, fiecare parte ia în considerare, în oricare dintre aceste cazuri, criteriile enumerate în anexa III.
2. Fiecare parte se asigurã cã autoritãţile de mediu şi sãnãtate prevãzute la art. 9 paragraful 1 sunt consultate în momentul aplicãrii procedurilor prevãzute la paragraful 1.
3. În mãsura corespunzãtoare, fiecare parte se asigurã cã publicul interesat are posibilitatea de a participa la încadrarea planurilor şi programelor conform prezentului articol.
4. Fiecare parte ia mãsurile necesare pentru punerea din timp la dispoziţia publicului a concluziilor la care ajunge conform paragrafului 1, inclusiv a motivelor pentru care nu se solicitã o evaluare strategicã de mediu, fie prin anunţuri publice, fie prin alte mijloace adecvate, cum ar fi mijloacele de comunicare electronice.
ART. 6
Definirea domeniului de evaluare
1. Fiecare parte adoptã dispoziţiile necesare în vederea determinãrii informaţiilor pertinente care sã fie incluse în raportul de mediu în conformitate cu art. 7 paragraful 2.
2. Fiecare parte se asigurã cã autoritãţile de mediu şi de sãnãtate prevãzute la art. 9 paragraful 1 sunt consultate în momentul determinãrii informaţiilor pertinente care sã fie incluse în raportul de mediu.
3. În mãsura corespunzãtoare, fiecare parte se strãduie sã asigure publicului interesat posibilitatea de a participa la determinarea informaţiilor pertinente care sã fie incluse în raportul de mediu.
ART. 7
Raportul de mediu
1. Fiecare parte se asigurã cã este elaborat un raport de mediu pentru planurile şi programele care fac obiectul unei evaluãri strategice de mediu.
2. Raportul de mediu identificã, descrie şi evalueazã, în conformitate cu prevederile art. 6, potenţialele efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, ale implementãrii planului sau programului, precum şi alternative rezonabile ale acestuia. Raportul conţine informaţiile prevãzute în anexa IV, care pot fi cerute în mod rezonabil, ţinând cont de:
a) cunoştinţele şi metodele de evaluare existente;
b) conţinutul şi nivelul de detaliere a planului sau programului şi locul acestuia în cadrul procesului decizional;
c) interesul publicului; şi
d) informaţiile necesare autoritãţii în luarea deciziei.
3. Fiecare parte se asigurã cã rapoartele de mediu sunt de o calitate corespunzãtoare pentru a rãspunde cerinţelor acestui protocol.
ART. 8
Participarea publicului
1. Fiecare parte asigurã publicului oportunitatea de a participa la evaluarea strategicã de mediu a planurilor şi programelor din timp şi într-o manierã efectivã, atunci când toate opţiunile sunt deschise.
2. Fiecare parte asigurã punerea la dispoziţia publicului, prin mijloace de comunicare electronice sau alte mijloace adecvate, a proiectului de plan sau program şi a raportului de mediu din timp.
3. Fiecare parte asigurã identificarea publicului interesat, inclusiv a organizaţiilor neguvernamentale relevante, în scopurile prevãzute la paragrafele 1 şi 4.
4. Fiecare parte asigurã publicului la care se face referire în paragraful 3 posibilitatea de a-şi exprima opinia cu privire la proiectul de plan sau program şi la raportul de mediu într-un termen rezonabil.
5. Fiecare parte asigurã faptul cã mãsurile detaliate pentru informarea şi consultarea publicului interesat sunt stabilite şi fãcute publice. În acest scop, fiecare parte ţine seama, în mãsura corespunzãtoare, de elementele enumerate în anexa V.
ART. 9
Consultarea autoritãţilor de mediu şi de sãnãtate
1. Fiecare parte desemneazã autoritãţile care trebuie consultate şi care, datoritã responsabilitãţilor lor specifice în domeniul mediului sau al sãnãtãţii, pot fi interesate de efectele implementãrii planului ori programului asupra mediului şi asupra sãnãtãţii.
2. Proiectul de plan sau program şi raportul de mediu sunt puse la dispoziţia autoritãţilor prevãzute la paragraful 1.
3. Fiecare parte se asigurã cã autoritãţile prevãzute la paragraful 1 au posibilitatea de a-şi exprima opiniile din timp şi într-o manierã efectivã cu privire la proiectul de plan sau program şi la raportul de mediu.
4. Fiecare parte stabileşte dispoziţiile detaliate pentru informarea şi consultarea autoritãţilor de mediu şi de sãnãtate prevãzute la paragraful 1.
ART. 10
Consultãri în context transfrontierã
1. În cazul în care o parte de origine considerã cã implementarea unui plan sau program are posibile efecte transfrontierã asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, sau în cazul în care o parte susceptibilã de a fi afectatã într-o manierã semnificativã solicitã aceasta, partea de origine adreseazã pãrţii afectate o notificare, cât mai curând posibil, înainte de adoptarea planului sau programului.
2. Aceastã notificare cuprinde, inter alia:
a) proiectul de plan sau program şi raportul de mediu, inclusiv informaţii privind posibilele efecte transfrontierã asupra mediului şi sãnãtãţii; şi
b) informaţii cu privire la procedura de luare a deciziilor, inclusiv indicarea unui termen rezonabil pentru transmiterea observaţiilor.
3. Partea afectatã rãspunde pãrţii de origine, în intervalul de timp specificat în notificare, dacã doreşte sã înceapã consultãri înainte de adoptarea planului sau programului şi, în acest caz, pãrţile interesate încep consultãrile cu privire la posibilele efecte transfrontierã asupra mediului, inclusiv a sãnãtãţii, ale implementãrii planului sau programului, precum şi la mãsurile avute în vedere pentru prevenirea, reducerea sau atenuarea efectelor negative.
4. În cazul în care au loc asemenea consultãri, pãrţile interesate convin asupra mãsurilor detaliate care sã asigure cã publicul interesat şi autoritãţile pãrţii afectate, prevãzute la art. 9 paragraful 1, sunt informate şi au posibilitatea de a-şi prezenta opinia asupra proiectului de plan sau program, precum şi asupra raportului de mediu, într-un termen rezonabil.
ART. 11
Decizia
1. Fiecare parte se asigurã cã, în cazul în care un plan sau program este adoptat, se ţine cont în mod corespunzãtor de:
a) concluziile raportului de mediu;
b) mãsurile de prevenire, reducere sau atenuare a efectelor negative specificate în raportul de mediu; şi
c) observaţiile primite în conformitate cu art. 8-10.
2. Fiecare parte se asigurã cã, în cazul în care un plan sau program este adoptat, publicul, autoritãţile prevãzute la art. 9 paragraful 1 şi pãrţile consultate în conformitate cu art. 10 sunt informate şi cã planul sau programul este pus la dispoziţia lor împreunã cu o declaraţie prezentând în rezumat modul cum au fost integrate în acesta considerentele de mediu, inclusiv cele cu privire la sãnãtate, cum au fost luate în considerare comentariile primite conform art. 8-10 şi motivele alegerii acestuia în lumina alternativelor rezonabile luate în considerare.
ART. 12
Monitorizarea
1. Fiecare parte monitorizeazã efectele semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, ale implementãrii planurilor şi programelor, adoptate în temeiul art. 11, inter alia în scopul identificãrii, într-un stadiu incipient, a efectelor negative neprevãzute, precum şi pentru a putea lua mãsurile de remediere corespunzãtoare.
2. Rezultatele monitorizãrii efectuate sunt puse la dispoziţia autoritãţilor prevãzute la art. 9 paragraful 1, precum şi a publicului, în conformitate cu legislaţia naţionalã.
ART. 13
Politici şi legislaţie
1. Fiecare parte se strãduieşte sã asigure luarea în considerare şi integrarea, în mãsura corespunzãtoare, a preocupãrilor legate de mediu, inclusiv a celor legate de sãnãtate, în procesul de elaborare a politicilor şi legislaţiei susceptibile a avea efecte semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii.
2. În aplicarea dispoziţiilor prevãzute la paragraful 1, fiecare parte ia în considerare elementele şi principiile adecvate din prezentul protocol.
3. Fiecare parte determinã, acolo unde este cazul, modalitãţile practice de luare în considerare şi integrare a preocupãrilor privind mediul, inclusiv a celor privind sãnãtatea, conform paragrafului 1, ţinând cont de necesitatea asigurãrii transparenţei procesului decizional.
4. Fiecare parte raporteazã cu privire la aplicarea dispoziţiilor prezentului articol reuniunii pãrţilor la Convenţie, cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol.
ART. 14
Reuniunea pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la protocol
1. Reuniunea pãrţilor la Convenţie îndeplineşte rolul de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol. Prima reuniune a pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol va avea loc cel mai târziu la un an de la data intrãrii în vigoare a prezentului protocol şi cu ocazia unei reuniuni a pãrţilor la Convenţie, dacã o astfel de reuniune este programatã în acest interval. Reuniunile urmãtoare ale pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniuni ale pãrţilor la prezentul protocol sunt organizate cu ocazia reuniunii pãrţilor la Convenţie, dacã nu se decide altfel de cãtre reuniunea pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol.
2. Pãrţile la Convenţie care nu sunt pãrţi la prezentul protocol pot participa ca observatori la lucrãrile oricãrei sesiuni a reuniunii pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol. Atunci când reuniunea pãrţilor la Convenţie are rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol, deciziile adoptate în temeiul prezentului protocol sunt adoptate doar de pãrţile la prezentul protocol.
3. Când reuniunea pãrţilor la Convenţie are rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol, orice membru al biroului reuniunii pãrţilor care reprezintã o parte la Convenţie, dar care în acel moment nu este parte la prezentul protocol, este înlocuit de un alt membru, ales de pãrţile la prezentul protocol din rândul acestora.
4. Reuniunea pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol examineazã în mod regulat implementarea acestuia şi, în acest scop:
a) examineazã politicile privind evaluarea strategicã de mediu şi abordãrile metodologice ale acesteia, în scopul îmbunãtãţirii permanente a procedurilor prevãzute în prezentul protocol;
b) face schimb de informaţii privind experienţa câştigatã în evaluarea strategicã de mediu, precum şi în implementarea prezentului protocol;
c) solicitã, acolo unde este cazul, serviciile şi colaborarea organismelor competente cu expertiza adecvatã pentru realizarea obiectivelor prezentului protocol;
d) înfiinţeazã organismele subsidiare pe care le considerã necesare pentru implementarea prezentului protocol;
e) dacã este necesar, examineazã şi adoptã propuneri de modificare a prezentului protocol; şi
f) ia în considerare şi întreprinde orice acţiune suplimentarã, inclusiv acţiuni realizate în comun în temeiul acestui protocol şi al Convenţiei, care pot fi necesare în vederea realizãrii obiectivelor prezentului protocol.
5. Regulile de procedurã ale reuniunii pãrţilor la Convenţie se aplicã mutatis mutandis în temeiul prezentului protocol, cu excepţia cazului în care nu se decide altfel prin consens de cãtre reuniunea pãrţilor cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol.
6. La prima sa reuniune, reuniunea pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol examineazã şi adoptã modalitãţile de aplicare în cazul prezentului protocol a procedurii de analizã a conformãrii cu dispoziţiile Convenţiei.
7. Fiecare parte, la intervale care urmeazã sã fie determinate de cãtre reuniunea pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol, informeazã reuniunea pãrţilor la Convenţie cu rol de reuniune a pãrţilor la prezentul protocol cu privire la mãsurile pe care le-a luat în vederea implementãrii prezentului protocol.
ART. 15
Relaţia cu alte acorduri internaţionale
Dispoziţiile relevante ale prezentului protocol se aplicã fãrã a aduce atingere Convenţiei Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE-ONU) privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontierã şi Convenţiei CEE-ONU privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu.
ART. 16
Dreptul de vot
1. Cu excepţia dispoziţiilor paragrafului 2, fiecare parte la prezentul protocol dispune de câte un vot.
2. Organizaţiile regionale de integrare economicã, în domeniile care intrã în competenţa lor, dispun, în exercitarea dreptului de vot, de un numãr de voturi egal cu numãrul statelor lor membre care sunt pãrţi la prezentul protocol. Aceste organizaţii nu îşi exercitã dreptul de vot dacã statele lor membre îl exercitã pe al lor şi invers.
ART. 17
Secretariatul
Secretariatul stabilit prin art. 13 din Convenţie asigurã secretariatul prezentului protocol, iar art. 13 paragrafele a)-c) din Convenţie privind funcţiile secretariatului se aplicã mutatis mutandis prezentului protocol.
ART. 18
Anexe
Anexele la prezentul protocol fac parte integrantã din acesta.
ART. 19
Amendamente la protocol
1. Oricare parte poate propune amendamente la prezentul protocol.
2. Sub rezerva paragrafului 3, procedura pentru propunerea, adoptarea şi intrarea în vigoare a amendamentelor la Convenţie, stabilitã la art. 14 paragrafele 2-5 din Convenţie, se aplicã mutatis mutandis amendamentelor la prezentul protocol.
3. Pentru scopul prezentului protocol, proporţia de trei pãtrimi dintre pãrţile la protocol, necesarã în vederea intrãrii în vigoare a unui amendament pentru pãrţile care l-au ratificat, aprobat sau acceptat, se calculeazã pe baza numãrului de pãrţi la protocol în momentul adoptãrii amendamentului.
ART. 20
Soluţionarea diferendelor
Dispoziţiile art. 15 din Convenţie privind soluţionarea diferendelor se aplicã mutatis mutandis prezentului protocol.
ART. 21
Semnarea
Prezentul protocol este deschis spre semnare la Kiev (Ucraina) din 21 pânã în 23 mai 2003 şi dupã aceea la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York pânã la 31 decembrie 2003 de cãtre statele membre ale Comisiei Economice pentru Europa, precum şi statele cu statut consultativ ale Comisiei Economice pentru Europa, conform paragrafelor (8) şi (11) din Rezoluţia 36 (IV) a Consiliului Economic şi Social din 28 martie 1947, precum şi de cãtre organizaţiile de integrare economicã regionalã, constituite din statele suverane membre ale Comisiei Economice pentru Europa, cãrora statele membre le-au transferat competenţe în probleme reglementate de prezentul protocol, inclusiv competenţa de a încheia tratate privind aceste probleme.
ART. 22
Depozitar
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite îndeplineşte funcţia de depozitar al prezentului protocol.
ART. 23
Ratificare, acceptare, aprobare şi aderare
1. Prezentul protocol se supune spre ratificare, acceptare sau aprobare de cãtre statele şi organizaţiile de integrare economicã regionalã semnatare prevãzute la art. 21.
2. Prezentul protocol este deschis spre aderare statelor şi organizaţiilor de integrare economicã regionalã la care se referã art. 21 începând cu data de 1 ianuarie 2004.
3. Orice alt stat care nu este prevãzut la paragraful 2 al prezentului articol şi care este membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite poate adera la protocol dacã acest lucru este aprobat în cadrul reuniunii pãrţilor la Convenţie care funcţioneazã ca reuniune a pãrţilor la prezentul protocol.
4. Orice organizaţie regionalã de integrare economicã prevãzutã la art. 21 care devine parte la prezentul protocol, fãrã ca niciunul dintre statele sale membre sã fie parte la prezentul protocol, respectã toate obligaţiile care decurg din prezentul protocol. Atunci când unul sau mai multe state membre ale unei astfel de organizaţii sunt pãrţi la prezentul protocol, organizaţia şi statele sale membre decid asupra responsabilitãţilor lor pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prezentul protocol. În astfel de cazuri, organizaţia şi statele sale membre nu sunt abilitate sã îşi exercite simultan drepturile în cadrul prezentului protocol.
5. În instrumentele lor de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare, organizaţiile regionale de integrare economicã prevãzute la art. 21 stabilesc limitele competenţei lor în domeniile reglementate de prezentul protocol. Aceste organizaţii informeazã, de asemenea, depozitarul asupra oricãror modificãri relevante privind limitele competenţei lor.
ART. 24
Intrarea în vigoare
1. Prezentul protocol intrã în vigoare în a nouãzecea zi de la data depunerii celui de-al şaisprezecelea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
2. În sensul paragrafului 1 din prezentul articol, orice instrument depus de o organizaţie regionalã de integrare economicã prevãzutã la art. 21 nu este considerat instrument suplimentar faţã de cele depuse de statele membre ale unei astfel de organizaţii.
3. Pentru fiecare stat sau organizaţie de integrare economicã regionalã prevãzutã la art. 21 care ratificã, acceptã sau aprobã prezentul protocol sau care aderã la acesta dupã depunerea celui de-al şaisprezecelea instrument de ratificare, de acceptare, aprobare sau de aderare, protocolul intrã în vigoare în cea de-a nouãzecea zi de la data depunerii de cãtre statul ori organizaţia în cauzã a instrumentului sãu de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare.
4. Prezentul protocol se aplicã planurilor, programelor, politicilor şi legislaţiei pentru care primul act pregãtitor oficial este ulterior datei la care prezentul protocol intrã în vigoare. În cazul în care unei pãrţi sub a cãrei jurisdicţie se elaboreazã pregãtirea unui plan, program, a unei politici sau legislaţii i se aplicã dispoziţiile paragrafului 3, prezentul protocol se aplicã planurilor, programelor, politicilor şi legislaţiei pentru care primul act pregãtitor oficial este ulterior datei la care prezentul protocol intrã în vigoare pentru respectiva parte.
ART. 25
Retragerea
Oricând dupã 4 ani de la data la care prezentul protocol a intrat în vigoare pentru o parte, acea parte se poate retrage din protocol printr-o notificare scrisã cãtre depozitar. Orice astfel de retragere intrã în vigoare în a nouãzecea zi de la data primirii notificãrii de cãtre depozitar. Orice astfel de retragere nu afecteazã aplicarea art. 5-9, 11 şi 13 cu privire la o evaluare strategicã de mediu care a fost deja lansatã în temeiul prezentului protocol sau aplicarea art. 10 cu privire la o notificare ori cerere care a fost deja adresatã, înainte de momentul intrãrii în vigoare a retragerii.
ART. 26
Texte autentice
Originalul prezentului protocol, ale cãrui texte în limbile englezã, francezã şi rusã sunt în egalã mãsurã autentice, se depune la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi, au semnat prezentul protocol.
Semnat la Kiev, Ucraina, la 21 mai 2003.
ANEXA I
Lista proiectelor prevãzute la art. 4 paragraful 2
1. Rafinãrii de petrol brut (cu excepţia întreprinderilor care fabricã doar lubrifianţi din petrol brut) şi instalaţii de gazeificare şi lichefiere a minimum 500 tone metrice de cãrbune sau şist bituminos pe zi
2. Centrale termoelectrice şi alte instalaţii de ardere cu o putere termicã de minimum 300 megawaţi, centrale nucleare şi alte reactoare nucleare (cu excepţia instalaţiilor de cercetare pentru producerea şi transformarea materialelor fisionabile şi fertile, a cãror putere maximã nu depãşeşte 1 kilowatt de sarcinã termicã continuã)
3. Instalaţii destinate în exclusivitate producerii sau îmbogãţirii combustibililor nucleari, reprocesãrii combustibililor nucleari iradiaţi ori depozitãrii, eliminãrii şi prelucrãrii deşeurilor radioactive
4. Instalaţii de mari dimensiuni pentru producerea primarã a fontei şi a oţelului şi pentru producerea metalelor neferoase
5. Instalaţii pentru extragerea azbestului şi pentru prelucrarea şi transformarea azbestului şi a produselor care conţin azbest: pentru produse din azbociment, cu o producţie anualã de peste 20.000 tone metrice de produse finite; pentru materiale de fricţiune, cu o producţie anualã de peste 50 tone metrice de produse finite; şi pentru alte utilizãri ale azbestului, cu cantitãţi de peste 200 tone metrice pe an
6. Instalaţii chimice integrate
7. Construirea de autostrãzi, drumuri expres* şi linii pentru traficul feroviar de lungã distanţã şi aeroporturi** cu o lungime minimã a pistei de 2.100 m
______________
* În sensul prezentului protocol:
- autostradã înseamnã o şosea proiectatã şi construitã special pentru traficul autovehiculelor, care nu deserveşte proprietãţile de pe margine şi care:
a) este prevãzutã, cu excepţia punctelor speciale sau temporar, cu pãrţi carosabile separate pentru cele douã sensuri de trafic, separate între ele printr-o bandã despãrţitoare care nu este destinatã traficului sau, în mod excepţional, prin alte mijloace;
b) nu intersecteazã la acelaşi nivel nicio şosea, cale feratã sau linie de tramvai ori o cale pietonalã; şi
c) este indicatã ca fiind autostradã printr-un semn special;
- drum expres înseamnã un drum rezervat traficului autovehiculelor, accesibil numai din noduri rutiere sau intersecţii controlate, pe care în special oprirea şi parcarea sunt interzise pe partea carosabilã.
** În sensul prezentului protocol, aeroport înseamnã un aeroport care corespunde definiţiei formulate în Convenţia de la Chicago din 1944 privind înfiinţarea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (anexa 14).
8. Conducte cu secţiune mare pentru transportul gazelor şi al petrolului
9. Porturi comerciale şi, de asemenea, cãi navigabile interioare şi porturi pentru traficul naval interior care sã permitã accesul vapoarelor de peste 1.350 tone metrice
10. Instalaţii de eliminare a deşeurilor toxice şi periculoase prin incinerare, tratare chimicã sau depozitare
11. Baraje şi rezervoare de mari dimensiuni
12. Lucrãri de captare a apei subterane în cazul în care volumul anual de apã captatã atinge sau depãşeşte 10 milioane de metri cubi
13. Fabricarea pastei de hârtie şi a hârtiei cu o capacitate de producţie de cel puţin 200 de tone metrice uscate la aer pe zi
14. Exploatãri miniere la scarã mare, extragerea şi prelucrarea minereurilor metalice sau a cãrbunelui
15. Producţia de hidrocarburi pe platforma continentalã
16. Instalaţii mari de depozitare a petrolului, a produselor petrochimice şi chimice
17. Despãdurirea unor suprafeţe mari
ANEXA II
Alte proiecte prevãzute la art. 4 paragraful 2
1. Proiecte pentru restructurarea gospodãriilor rurale
2. Proiecte pentru utilizarea pãmântului necultivat sau a suprafeţelor seminaturale în scopuri agricole intensive
3. Proiecte de gospodãrire a apei pentru agriculturã, inclusiv proiecte de irigare şi de drenare a solului
4. Instalaţii de creştere intensivã a animalelor de fermã (inclusiv exploataţii avicole)
5. Împãduriri iniţiale şi defrişãri în vederea reconversiei solului
6. Pisciculturã intensivã
7. Centrale nucleare şi alte reactoare nucleare*, inclusiv dezmembrarea ori dezafectarea acestor centrale ori reactoare (cu excepţia instalaţiilor de cercetare pentru producerea şi transformarea materialelor fisionabile şi fertile, a cãror putere maximã nu depãşeşte 1 kilowatt de sarcinã termicã continuã), altele decât cele prevãzute în anexa I
__________
*) În sensul prezentului protocol, centralele nucleare şi alte reactoare nucleare înceteazã de a mai fi considerate ca atare atunci când tot combustibilul nuclear şi alte elemente contaminate radioactiv au fost îndepãrtate definitiv de pe amplasamentul instalaţiei.
8. Construirea cablurilor electrice suspendate cu o tensiune de minimum 220 kilovolţi şi o lungime de minimum 15 km şi alte proiecte privind transmiterea energiei electrice prin cabluri suspendate
9. Instalaţii industriale pentru producerea electricitãţii, aburului şi a apei calde
10. Instalaţii industriale pentru transportul gazului, aburului şi al apei calde
11. Depozitarea la suprafaţã a combustibililor fosili şi a gazelor naturale
12. Depozitarea subteranã a gazelor combustibile
13. Brichetarea industrialã a cãrbunelui şi a lignitului
14. Instalaţii pentru producerea energiei hidroelectrice
15. Instalaţii destinate exploatãrii energiei eoliene în scopul producerii energiei (parcuri eoliene)
16. Instalaţii, altele decât cele prevãzute în anexa I, destinate:
- producerii sau îmbogãţirii combustibililor nucleari;
- tratãrii combustibililor nucleari iradiaţi;
- depozitãrii finale a combustibililor nucleari iradiaţi;
- în exclusivitate depozitãrii finale a deşeurilor radioactive;
- în exclusivitate depozitãrii (pe o perioadã mai mare de 10 ani) a combustibililor nucleari iradiaţi într-un loc diferit de cel de producţie; sau
- tratãrii şi depozitãrii deşeurilor radioactive.
17. Cariere, exploatãri miniere de suprafaţã şi de extracţie a turbei (altele decât cele prevãzute în anexa I)
18. Exploatãri miniere subterane, altele decât cele prevãzute în anexa I
19. Extracţia mineralelor prin dragare marinã sau fluvialã
20. Foraje de mare adâncime (în special foraje geotermale, foraje pentru depozitarea deşeurilor nucleare, foraje pentru alimentarea cu apã), cu excepţia forajelor pentru investigarea stabilitãţii solului
21. Instalaţii industriale de suprafaţã pentru extracţia cãrbunelui, petrolului, gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a şisturilor bituminoase
22. Topitorii integrate pentru producerea primarã a fontei şi a oţelului, altele decât cele incluse în anexa I
23. Instalaţii pentru producerea fontei sau oţelului (topire primarã sau secundarã), inclusiv instalaţii pentru turnare continuã
24. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase (laminoare la cald, forjerii cu ciocane, acoperiri metalice de protecţie prin topire)
25. Turnãtorii de metale feroase
26. Instalaţii destinate producerii metalelor brute neferoase din minereuri, concentrate sau materii prime secundare prin procese metalurgice, chimice sau electrolitice, altele decât cele incluse în anexa I
27. Instalaţii pentru topirea, inclusiv alierea, metalelor neferoase, cu excepţia metalelor preţioase, inclusiv pentru revalorificarea produselor (finisare, turnare în forme etc.), altele decât cele prevãzute în anexa I
28. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalice şi a materialelor plastice prin procese chimice sau electrolitice
29. Fabricarea şi asamblarea de autovehicule şi fabricarea motoarelor pentru autovehicule
30. Şantiere navale
31. Instalaţii pentru construcţia şi repararea aeronavelor
32. Fabricarea echipamentelor feroviare
33. Forjare la cald prin explozie
34. Instalaţii pentru coacerea şi sinterizarea minereurilor metalice
35. Cuptoare de cocs (distilare uscatã a cãrbunelui)
36. Instalaţii pentru fabricarea cimentului
37. Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticlã
38. Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv producţia fibrelor minerale
39. Fabricarea produselor ceramice prin ardere, în special a ţiglelor, cãrãmizilor, cãrãmizilor refractare, plãcilor, gresiilor ceramice sau porţelanului
40. Instalaţii pentru producerea substanţelor chimice sau tratarea produselor intermediare, altele decât cele incluse în anexa I
41. Producerea pesticidelor, produselor farmaceutice, vopselelor şi lacurilor, elastomerilor şi peroxizilor
42. Instalaţii de depozitare a produselor petroliere, petrochimice şi chimice, altele decât cele incluse în anexa I
43. Fabricarea uleiurilor şi grãsimilor vegetale şi animale
44. Ambalarea şi conservarea produselor animale şi vegetale
45. Fabricarea produselor lactate
46. Fabricarea malţului şi a berii
47. Fabricarea dulciurilor şi a siropurilor
48. Abatoare
49. Instalaţii industriale pentru fabricarea amidonului
50. Fabrici de fãinã şi ulei de peşte
51. Fabrici de zahãr
52. Instalaţii industriale pentru fabricarea pastei de hârtie, a hârtiei şi a cartonului, altele decât cele incluse în anexa I
53. Instalaţii pentru pretratarea sau vopsirea fibrelor ori textilelor
54. Instalaţii pentru tãbãcirea pieilor brute şi prelucrate
55. Instalaţii pentru prelucrarea şi producerea celulozei
56. Fabricarea şi tratarea produselor pe bazã de elastomeri
57. Instalaţii pentru fabricarea fibrelor minerale artificiale
58. Instalaţii pentru recuperarea sau distrugerea substanţelor explozibile
59. Instalaţii pentru producerea azbestului şi pentru prelucrarea produselor care conţin azbest, altele decât cele incluse în anexa I
60. Centre de ecarisaj
61. Bancuri de probã pentru motoare, turbine sau reactoare
62. Piste permanente de curse şi testare a vehiculelor cu motor
63. Conducte pentru transportul gazelor şi petrol, altele decât cele incluse în anexa I
64. Conducte pentru transportul produselor chimice, cu un diametru mai mare de 800 mm şi cu o lungime de peste 40 km
65. Construcţia cãilor ferate, a instalaţiilor de transbordare intermodalã şi a terminalelor intermodale, altele decât cele incluse în anexa I
66. Construcţia liniilor de tramvai, a cãilor ferate de suprafaţã şi subterane, a liniilor suspendate sau a liniilor similare specifice, utilizate exclusiv sau în principal pentru transportul de persoane
67. Construirea drumurilor noi, inclusiv realinierea şi/sau lãrgirea unui drum existent, altele decât cele incluse în anexa I
68. Construirea de porturi şi instalaţii portuare, inclusiv porturi pentru pescuit, altele decât cele incluse în anexa I
69. Construirea de cãi navigabile interioare şi porturi pentru traficul fluvial interior, altele decât cele incluse în anexa I
70. Porturi comerciale, cheiuri pentru încãrcare şi descãrcare legate de uscat şi porturi exterioare, altele decât cele incluse în anexa I
71. Lucrãri de canalizare şi lucrãri de intervenţie împotriva inundaţiilor
72. Construirea de aeroporturi** şi aerodromuri, altele decât cele incluse în anexa I
__________
** În sensul prezentului protocol, aeroport înseamnã un aeroport care corespunde definiţiei formulate în Convenţia de la Chicago din 1944 privind înfiinţarea Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (anexa 14).
73. Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor (inclusiv depozitarea), altele decât cele incluse în anexa I
74. Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase prin incinerare sau tratare chimicã
75. Depozitarea fierului vechi, inclusiv a vehiculelor uzate
76. Amplasamente pentru depozitarea nãmolurilor provenite de la staţiile de epurare
77. Instalaţii de extracţie a apei subterane şi de reîncãrcare artificialã a rezervelor de apã subteranã, altele decât cele incluse în anexa I
78. Lucrãri pentru transferul resurselor de apã între bazine hidrografice
79. Staţii pentru epurarea apelor uzate
80. Baraje şi alte instalaţii proiectate pentru reţinerea sau stocarea apei pe termen lung, altele decât cele incluse în anexa I
81. Lucrãri costiere pentru combaterea eroziunii şi lucrãri maritime care pot modifica profilul costier prin construcţia, de exemplu, de diguri, chei, pontoane, debarcadere sau alte lucrãri de apãrare marinã, cu excepţia întreţinerii şi reconstruirii unor astfel de lucrãri
82. Instalaţii de apeducte de lungime mare
83. Pârtii de schi, teleschiuri şi telecabine şi lucrãri de amenajare aferente
84. Porturi de agrement
85. Sate de vacanţã şi complexuri hoteliere din afara zonelor urbane şi lucrãri de amenajare aferente
86. Campinguri permanente şi amplasamente pentru caravane
87. Parcuri de distracţii
88. Proiecte de amenajare a zonelor industriale
89. Proiecte de dezvoltare urbanã, inclusiv construirea de centre comerciale şi parcãri publice
90. Recuperarea terenurilor din mare
ANEXA III
Criterii pentru determinarea efectelor posibil semnificative asupra
mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, prevãzute la art. 5 paragraful 1
1. Relevanţa planului sau a programului pentru integrarea considerentelor privind mediul şi sãnãtatea, în special în scopul promovãrii dezvoltãrii durabile
2. Mãsura în care planul sau programul stabileşte un cadru pentru proiecte şi alte activitãţi, fie cu privire la localizarea, natura, dimensiunea şi condiţiile de funcţionare, fie prin alocarea resurselor
3. Mãsura în care planul sau programul influenţeazã alte planuri sau programe, inclusiv pe cele incluse într-o ierarhie
4. Problemele relevante de mediu, inclusiv cele privind sãnãtatea, legate de plan sau de program
5. Natura efectelor asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, cum ar fi probabilitatea, durata, frecvenţa, reversibilitatea, amploarea şi întinderea (cum ar fi zona geograficã sau numãrul de locuitori posibil a fi afectaţi)
6. Riscurile pentru mediu, inclusiv pentru sãnãtate
7. Natura transfrontierã a efectelor
8. Mãsura/gradul în care planul sau programul va afecta ariile valoroase sau cele vulnerabile, inclusiv peisajele cu un statut de protecţie recunoscut la nivel naţional sau internaţional
ANEXA IV
Informaţii prevãzute la art. 7 paragraful 2
1. Conţinutul sau obiectivele principale ale planului sau programului şi legãtura sa cu alte planuri sau programe
2. Aspectele relevante ale stãrii actuale a mediului, inclusiv a sãnãtãţii, şi evoluţia lor probabilã în cazul în care programul sau planul nu este implementat
3. Caracteristicile de mediu, inclusiv caracteristicile sãnãtãţii, în zonele susceptibile de a fi afectate în mod semnificativ
4. Problemele relevante de mediu, inclusiv cele de sãnãtate, legate de plan sau de program
5. Obiectivele de protecţie a mediului, inclusiv cele de protecţie a sãnãtãţii, stabilite la nivel internaţional, naţional sau la alt nivel, care sunt relevante pentru plan sau program şi modul în care aceste obiective şi orice alte consideraţii de mediu, inclusiv de sãnãtate, au fost luate în considerare în timpul elaborãrii acestuia
6. Posibilele efecte* semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii, cum au fost definite la art. 2 paragraful 7
_________
* Aceste efecte ar trebui sã includã efectele secundare, cumulative, sinergice, pe termen scurt, mediu şi lung, permanente şi temporare, pozitive şi negative.
7. Mãsurile prevãzute în vederea prevenirii, reducerii sau atenuãrii oricãror efecte negative semnificative pe care implementarea planului ori programului le-ar putea avea asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii
8. O prezentare generalã a motivelor pentru care au fost selecţionate alternativele respective şi o descriere a modului în care a fost fãcutã evaluarea, inclusiv a dificultãţilor întâlnite în furnizarea informaţiilor care sã fie incluse în evaluare, cum ar fi deficienţele tehnice sau lipsa de cunoştinţe
9. Mãsurile prevãzute în vederea monitorizãrii efectelor implementãrii planului sau programului asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii
10. Posibilele efecte transfrontierã semnificative asupra mediului, inclusiv asupra sãnãtãţii
11. Un rezumat în termeni nontehnici al informaţiilor furnizate
ANEXA V
Informaţii prevãzute la art. 8 paragraful 5
1. Planul sau programul propus şi natura acestuia
2. Autoritatea responsabilã de adoptarea acestuia
3. Procedura prevãzutã, inclusiv:
a) data începerii procedurii;
b) posibilitatea publicului de a participa;
c) data şi locul oricãror audieri publice prevãzute;
d) autoritatea de la care se pot obţine informaţiile relevante şi unde au fost depuse informaţiile relevante pentru ca publicul sã le poatã consulta;
e) autoritatea cãreia îi pot fi adresate observaţii sau întrebãri şi termenele fixate pentru transmiterea acestora; şi
f) informaţiile disponibile privitoare la mediu, inclusiv la sãnãtate, relevante pentru planul sau programul propus.
4. Probabilitatea ca planul sau programul sã facã obiectul unei proceduri de evaluare în context transfrontierã
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: