Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004  recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 20 iulie 2004
Parlamentul României adoptã prezenta lege.

ART. 1
(1) Revoluţia românã din decembrie 1989, declanşatã prin revolta popularã de la Timişoara, continuatã în Bucureşti şi în alte localitãţi ale ţãrii şi transformatã în revoluţie antitotalitarã, sprijinitã de armatã, care a condus la cãderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, constituie un moment crucial în istoria României.
(2) Revoluţia românã din decembrie 1989 s-a înfãptuit prin jertfã şi spirit de sacrificiu din partea celor care au luptat pentru victoria ei.
ART. 2
În aplicarea prevederilor prezentei legi, se vor avea în vedere urmãtoarele principii:
a) respectul şi gratitudinea faţã de eroii-martiri şi luptãtorii participanţi la acţiunile desfãşurate pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 şi grija faţã de urmaşii eroilor-martiri;
b) respectarea adevãrului istoric prin aprofundarea documentãrii privind Revoluţia românã din decembrie 1989;
c) diferenţierea etapelor Revoluţiei;
d) stabilirea categoriilor de luptãtori, prin diferenţierea angajãrii şi participãrii la acţiunile desfãşurate pentru victoria Revoluţiei;
e) diferenţierea între civili şi militari privind etapele participãrii şi formele de angajare în acţiunile desfãşurate pentru victoria Revoluţiei;
f) echitate în acordarea drepturilor prevãzute de prezenta lege.
ART. 3
(1) Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţã de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, se instituie urmãtoarele titluri:
a) Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau au decedat în legãturã cu aceasta;
b) Luptãtor pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989:
1. Luptãtor Rãnit - atribuit celor care au fost rãniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 sau în legãturã cu aceasta;
2. Luptãtor Reţinut - atribuit celor care au fost reţinuţi de forţele de represiune ca urmare a participãrii la acţiunile pentru victoria Revoluţiei;
3. Luptãtor Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi au condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi au menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţã vitalã pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apãrat pânã la data judecãrii dictatorului, în localitãţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;
c) Participant la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - calitate onorificã.
(2) Titlurile instituite la alin. (1) se vor acorda în condiţiile prezentei legi, avându-se în vedere calitãţile şi titlurile atestate, potrivit <>Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, rãniţilor, precum şi luptãtorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În semn de recunoştinţã faţã de persoanele care au dobândit titlurile prevãzute la alin. (1), Preşedintele României poate conferi acestora Ordinul "Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989", în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 1/1996 privind instituirea Ordinului "Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989", precum şi alte ordine şi medalii, potrivit <>Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(4) Pentru eternizarea memoriei eroilor cãzuţi în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, consiliile locale, la propunerea organizaţiilor şi a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, vor construi în oraşele ţãrii monumente dedicate acestora.
(5) Sediile asociaţiilor, ligilor, organizaţiilor, cluburilor şi fundaţiilor revoluţionarilor constituite pânã la data de 31 decembrie 1990, aflate în proprietatea statului şi pentru care existã un contract de închiriere la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, vor trece, fãrã platã, în patrimoniul acestora, iar sediile asociaţiilor, ligilor, organizaţiilor, cluburilor şi fundaţiilor revoluţionarilor constituite dupã aceastã datã, pânã la data de 31 decembrie 1992, precum şi sediile federaţiilor şi uniunilor naţionale de revoluţionari constituite pânã la 31 decembrie 2003 vor avea acelaşi regim juridic prevãzut pentru sediile partidelor politice.
(6) Asociaţiile, ligile, organizaţiile, cluburile, fundaţiile, federaţiile şi uniunile naţionale de revoluţionari pot beneficia de sponsorizare, în condiţiile legii.
ART. 4
(1) Prin urmaş de erou-martir se înţelege persoanele îndreptãţite sã beneficieze de prevederile prezentei legi, şi anume soţul supravieţuitor, pãrinţii celui decedat şi fiecare dintre copiii acestuia.
(2) Persoanele care au obţinut titlurile prevãzute la alin. (1) au dreptul la o indemnizaţie lunarã reparatorie, pe baza coeficienţilor de multiplicare ce vor fi aplicaţi asupra salariului mediu brut pe economie din luna anterioarã celei în care se face plata, astfel:
a) soţul supravieţuitor al celui decedat, dacã nu s-a recãsãtorit - un coeficient de 1,10;
b) fiecare dintre pãrinţii celui decedat - un coeficient de 0,50;
c) fiecare dintre copiii celui decedat, pânã la majorat sau pânã la terminarea studiilor, dar nu peste vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se aflã - un coeficient de 1,10.
(3) Persoanele care au obţinut titlurile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 şi 2 au dreptul la o indemnizaţie lunarã reparatorie, prin aplicarea urmãtorilor coeficienţi asupra salariului mediu brut pe economie din luna anterioarã celei în care se face plata, astfel:
a) 2,00 - pentru marii mutilaţi;
b) 1,75 - pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate;
c) 1,50 - pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate;
d) 1,25 - pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate;
e) 1,10 - pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate.
(4) De o indemnizaţie lunarã reparatorie, calculatã prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut pe economie din luna anterioarã celei în care se face plata, beneficiazã persoanele care au obţinut titlurile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 - şi numai dacã au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiazã copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstã, dacã nu sunt încadraţi în nici o formã de învãţãmânt ori nu realizeazã venituri din motive neimputabile lor.
(5) Marii mutilaţi şi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate beneficiazã, pe lângã indemnizaţia prevãzutã la alin. (3), şi de o indemnizaţie de îngrijire ce se acordã lunar, prin aplicarea coeficientului de multiplicare 0,50 asupra salariului mediu brut pe economie din luna anterioarã celei în care se face plata.
ART. 5
(1) Persoanele prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 4 alin. (1) beneficiazã, pe lângã indemnizaţia calculatã conform prevederilor art. 4, şi de urmãtoarele drepturi:
a) prioritate în asigurarea unei locuinţe din fondul disponibil de locuinţe sociale, în localitatea de domiciliu, dacã nu au deţinut în proprietate o altã locuinţã pânã la data atribuirii;
b) stabilirea chiriei la nivelul minim prevãzut de lege pentru locuinţele din fondul locativ de stat, dacã dispun de un venit lunar mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie;
c) cumpãrarea sau închirierea cu prioritate, fãrã licitaţie, din fondul de stat, a unui spaţiu comercial sau de prestãri servicii corespunzãtor, cu o suprafaţã utilã de pânã la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fãrã licitaţie, a unei suprafeţe de teren de pânã la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spaţiu comercial sau de prestãri servicii, cu o clauzã de neînstrãinare timp de 10 ani de la data dobândirii;
d) acordarea gratuitã de proteze, orteze şi scaune cu rotile pentru invalizii care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncã, costul integral al acestora fiind suportat de la Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate şi din bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989;
e) accesul gratuit al copiilor la creşele şi grãdiniţele din subordinea administraţiilor locale, precum şi asigurarea gratuitã a rechizitelor pentru şcolari, dacã venitul lunar este mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie;
f) acordarea unei subvenţii de stat egale cu 50% din dobânda aferentã unui credit bancar de pânã la 20.000 euro, contractat pentru cumpãrarea sau construirea unei locuinţe în localitatea de domiciliu, dacã nu au deţinut sau nu deţin o proprietate locativã, precum şi posibilitatea garantãrii creditelor contractate cu indemnizaţia calculatã conform prevederilor prezentei legi;
g) atribuirea, în limita posibilitãţilor, în proprietate şi cu clauzã de neînstrãinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 mp de teren în extravilan şi 500 mp de teren în intravilan - acesta din urmã pentru destinaţia de locuinţã, dacã nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locativ;
h) atribuirea în proprietate, fãrã platã, a locului de veci;
i) accesul gratuit al persoanelor prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi la art. 4 alin. (1) - cu suportarea cheltuielilor de la bugetul ministerelor respective şi de la Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate - la tratamente şi medicamente în spitalele, policlinicile, bazele de tratament şi staţiunile balneoclimaterice ale Ministerului Sãnãtãţii, Ministerului Apãrãrii Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor;
j) accesul gratuit la medicamente, prin medicul de familie, costul integral al acestora fiind suportat din Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate;
k) transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun şi, anual, 12 cãlãtorii gratuite pe calea feratã, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de cãlãtori; anual - 12 cãlãtorii gratuite dus-întors pânã în localitatea reşedinţã de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care domiciliazã în mediul rural. În limita celor 12 cãlãtorii gratuite pot cãlãtori şi membrii familiei titularului. De aceste gratuitãţi beneficiazã şi însoţitorul pensionarului de invaliditate de gradul I sau al marelui mutilat;
l) scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţã din proprietate şi terenul aferent acesteia, pentru autoturisme hycomat şi mototriciclu, precum şi scutirea de taxe la importul unui singur autoturism tip hycomat sau atribuirea gratuitã, în proprietate, a unui mijloc de transport autonom corespunzãtor standardelor internaţionale pentru marii mutilaţi şi persoanele prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1, care au un grad de invaliditate locomotorie;
m) acordarea unei indemnizaţii lunare, adãugatã la pensia pentru limitã de vârstã, echivalentã cu un coeficient de 0,6, calculat conform prevederilor art. 4 alin. (2);
n) pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard, prevãzutã de lege;
o) scutirea de la plata taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune, pentru cei cu venituri lunare mai mici decât salariul mediu brut pe economie.
(2) Drepturile acordate conform prezentei legi nu sunt considerate venituri, nu se impoziteazã şi nu afecteazã acordarea altor drepturi.
(3) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, dupã analizarea dosarelor persoanelor ce solicitã preschimbarea certificatelor, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicãrii prevederilor prezentei legi, va elibera noul tip de certificat, care va avea un format unic, cu elemente de securizare - singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi.
(4) Dosarele persoanelor care solicitã preschimbarea certificatelor trebuie sã conţinã documentaţia prevãzutã în <>Hotãrârea Guvernului nr. 566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, cu modificãrile ulterioare, pentru fiecare categorie, precum şi avizul reactualizat al unei organizaţii de revoluţionari legal constituite pânã la data de 31 decembrie 1992. Certificatele eliberate potrivit prezentei legi vor fi semnate de cãtre secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi de cãtre preşedintele comisiei parlamentare menţionate la alin. (3).
(5) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicãrii prevederilor prezentei legi, face propuneri Preşedintelui României pentru acordarea ordinului prevãzut la art. 3 alin. (3).
ART. 6
Agenţii economici care angajeazã persoanele ce îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi la art. 4 alin. (1) beneficiazã de facilitãţile prevãzute de legislaţia în vigoare pentru angajatorii care oferã locuri de muncã şomerilor şi tinerilor absolvenţi.
ART. 7
Dispoziţiile prezentei legi se aplicã în mod corespunzãtor militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apãrãrii Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, care au dobândit titlurile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b).
ART. 8
De prevederile prezentei legi nu beneficiazã persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitãţile fostei securitãţi ca poliţie politicã, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formã, împotriva Revoluţiei.
ART. 9
(1) Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea <>Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, dupã verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) şi (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de cãtre Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Persoanele care solicitã preschimbarea documentelor care atestã titlurile prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b), potrivit prezentei legi, precum şi preşedinţii organizaţiilor nominalizate la art. 5 alin. (4) poartã rãspunderea penalã pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, care vor fi verificate de cãtre Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi avizate de Comisia parlamentarã a revoluţionarilor din decembrie 1989, în vederea eliberãrii de cãtre acesta a certificatelor doveditoare, preschimbate conform alin. (1).
(3) Certificatele eroilor-martiri se elibereazã şi se acordã la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, şi se atribuie urmaşilor acestora, conform normelor metodologice.
(4) Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea <>Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, pe perioada preschimbãrii, maximum 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, îşi pãstreazã valabilitatea.
(5) Contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbãrii certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauzã şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care le soluţioneazã potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.
(6) În conformitate cu prevederile prezentei legi, titlurile prevãzute la art. 3 alin. (1) se atribuie, prin decret, de cãtre Preşedintele României, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicãrii prevederilor prezentei legi, potrivit principiilor cuprinse la art. 2 şi criteriilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, pe baza certificatelor doveditoare preschimbate conform alin. (1).
ART. 10
(1) Persoanele care nu se încadreazã în prevederile art. 3 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (5) şi care, în termen de 6 luni, nu fac contestaţie îşi pierd calitatea deţinutã anterior.
(2) Persoanelor care au participat la Revoluţie, dar nu se încadreazã în criteriile prevãzute de <>Hotãrârea Guvernului nr. 566/1996 , cu modificãrile ulterioare, li se va atribui calitatea onorificã de participant la Revoluţia românã din decembrie 1989, în condiţiile prevãzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
ART. 11
Comisia parlamentarã pentru controlul aplicãrii <>Legii nr. 42/1990 îşi continuã activitatea în condiţiile prezentei legi sub denumirea "Comisia parlamentarã a revoluţionarilor din decembrie 1989", care va aviza propunerile Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 privind preschimbarea certificatelor, va soluţiona contestaţiile prevãzute la art. 9 alin. (5) şi va aviza iniţiativele legislative cu referire la acest moment crucial din instoria României. Comisia va fi constituitã exclusiv din parlamentari care au dobândit una dintre calitãţile prevãzute la art. 3.
ART. 12
Prefecturile vor transmite trimestrial Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 liste nominale cu situaţia acordãrii drepturilor ce revin persoanelor prevãzute prin prezenta lege, precum şi motivarea neacordãrii acestora.
ART. 13
(1) Ministerele şi celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale sunt obligate sã urmãreascã şi sã asigure aplicarea prevederilor prezentei legi.
(2) Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, administrativã, civilã sau penalã a celor vinovaţi, în condiţiile legii.
(3) Persoanele beneficiare ale prezentei legi, care au deţinut drepturi prin atribuire de proprietate, concesionare sau închiriere, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 42/1990 , nu vor mai beneficia de aceleaşi drepturi conform prezentei legi.
ART. 14
În vederea studierii aspectelor legate de condiţiile interne şi internaţionale ale declanşãrii şi desfãşurãrii Revoluţiei române din decembrie 1989, se înfiinţeazã un institut pentru studiul Revoluţiei. Organizarea şi funcţionarea institutului se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 15
Fundaţia Fondul Libertatea, constituitã prin <>Decretul-lege nr. 124/1990 , cu modificãrile ulterioare, îşi continuã activitatea în subordinea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, sub controlul comisiei parlamentare constituite potrivit art. 11 şi în conformitate cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
ART. 16
În termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 va elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se vor aproba prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 17
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, <>Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, rãniţilor, precum şi luptãtorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogã.

Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 12 iulie 2004.
Nr. 341.
----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016