Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. 1 România aderă la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002, prin Actul final al Conferinţei internaţionale privind revizuirea Convenţiei de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, Londra 21 octombrie-1 noiembrie 2002, astfel cum a fost modificat prin rectificarea adoptată de Conferinţă, comunicată de Organizaţia Maritimă Internaţională prin documentul LEG/CONF.13/20/Corr.1 din 4 decembrie 2002. ART. 2 Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare, România formulează rezerva prevăzută în "Rezerva şi Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena" adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale la 19 octombrie 2006, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 2 din Decizia Consiliului din 12 decembrie 2011 cu privire la aderarea Uniunii Europene la Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, cu excepţia articolelor 10 şi 11 din acesta (2012/22/UE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 8 din 12 ianuarie 2012, şi potrivit Regulamentului (CE) nr. 392/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 131 din 28 mai 2009. ART. 3 Prezenta lege intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 27 martie 2014. Nr. 34. PROTOCOLUL DIN 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor Statele părţi la prezentul protocol, considerând că este oportună revizuirea Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiată la Atena la 13 decembrie 1974, pentru a prevedea despăgubiri mărite, a introduce o răspundere strictă, a stabili o procedură simplificată de actualizare a sumelor corespunzătoare limitelor răspunderii şi pentru a garanta o asigurare obligatorie în beneficiul pasagerilor, reamintind că Protocolul din 1976 la Convenţie introduce dreptul special de tragere ca unitate de cont în locul francului-aur, notând că Protocolul din 1990 la Convenţie, care prevede despăgubiri mărite şi o procedură simplificată de actualizare a sumelor corespunzătoare limitelor răspunderii, nu a intrat în vigoare, au convenit după cum urmează: ART. 1 În sensul prezentului protocol: (1) Convenţie înseamnă textul Convenţiei de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor. (2) Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională. (3) Secretar general înseamnă Secretarul General al Organizaţiei. ART. 2 Art. 1 alineatul (1) din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "(1) a) transportator înseamnă o persoană care încheie sau în numele căreia se încheie un contract de transport, indiferent dacă transportul este executat de persoana respectivă sau de un transportator efectiv; b) transportator efectiv înseamnă o persoană, alta decât transportatorul, ce poate fi proprietarul, navlositorul sau operatorul navei, care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime; şi c) transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime, înseamnă transportatorul efectiv sau transportatorul, în măsura în care acesta din urmă execută efectiv transportul." ART. 3 (1) Articolul 1 alineatul (10) din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "(10) Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională." (2) Următorul text se adaugă la articolul 1 alineatul (11) din Convenţie: "(11) Secretar general înseamnă Secretarul General al Organizaţiei." ART. 4 Articolul 3 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "Articolul 3 Răspunderea transportatorului (1) În caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător în măsura în care prejudiciul suferit de pasagerul respectiv în urma unui astfel de incident nu depăşeşte 250.000 de unităţi de cont, cu excepţia cazului în care transportatorul dovedeşte că incidentul: a) a fost cauzat de un act de război, ostilităţi, război civil, insurecţie sau de un fenomen natural cu caracter excepţional, inevitabil şi căruia nu i se poate opune rezistenţă; sau b) a fost cauzat în întregime de o acţiune sau o omisiune deliberată a unui terţ. Dacă şi în măsura în care valoarea prejudiciului depăşeşte limita menţionată mai sus, transportatorul este, de asemenea, răspunzător, cu excepţia cazului în care dovedeşte că incidentul care a cauzat prejudiciul nu s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. (2) În caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, care nu au fost cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. Sarcina dovedirii vinovăţiei sau a neglijenţei revine reclamantului. (3) În caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării bagajelor de cabină, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. Prezumţia de vină sau neglijenţă a transportatorului se aplică în cazul unui prejudiciu cauzat de un incident maritim. (4) În caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării altor bagaje decât cele de cabină, transportatorul este răspunzător dacă nu poate dovedi că incidentul care a provocat prejudiciul nu a intervenit din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. (5) În sensul prezentului articol: a) incident maritim înseamnă naufragiu, răsturnare, coliziune sau eşuare a navei, explozii sau incendii la bord sau defecţiune a navei; b) vina sau neglijenţa transportatorului include şi vina sau neglijenţa prepuşilor săi care acţionează în cadrul atribuţiilor lor de serviciu; c) defecţiune a navei înseamnă orice funcţionare necorespunzătoare, avarie sau neconformitate cu normele de siguranţă aplicabile a oricărei părţi a navei sau a echipamentului aferent, atunci când sunt folosite pentru evacuarea, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor; sau atunci când sunt folosite pentru propulsie, guvernare, asigurarea siguranţei în navigaţie, legare, ancorare, sosire sau plecare de la dană sau loc de ancorare sau pentru controlul avariilor provocate de inundare; sau atunci când sunt folosite pentru lansarea mijloacelor de salvare; şi d) prejudiciu nu include şi daunele punitive sau exemplare. (6) Răspunderea transportatorului în conformitate cu prezentul articol se referă exclusiv la prejudiciile cauzate de incidente survenite în timpul transportului. Dovedirea faptului că incidentul care a cauzat prejudiciul a avut loc în timpul transportului, precum şi a întinderii prejudiciului revine reclamantului. (7) Nicio dispoziţie din această convenţie nu aduce atingere dreptului transportatorului la o cale de atac împotriva unui terţ şi nici nu îi interzice să invoce în apărarea sa o neglijenţă concurentă, în conformitate cu articolul 6 din prezenta convenţie. Nicio dispoziţie din acest articol nu aduce atingere dreptului de limitare prevăzut la articolele 7 şi 8 din prezenta convenţie. (8) Prezumţia de vinovăţie sau neglijenţă a unei părţi sau atribuirea sarcinii probei uneia dintre părţi nu împiedică examinarea probelor în favoarea părţii respective." ART. 5 Următorul text se adaugă ca articolul 4^1 din Convenţie: "Articolul 4^1 Asigurarea obligatorie (1) Atunci când pasagerii sunt transportaţi la bordul unei nave înmatriculate într-un stat parte la prezenta convenţie, care este autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, şi prezenta convenţie este aplicabilă, orice transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime, trebuie să aibă o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie furnizată de o bancă sau o instituţie financiară similară, în scopul acoperirii răspunderii ce îi revine în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager, prevăzute în cadrul prezentei convenţii. Limita asigurării obligatorii sau a altei garanţii financiare trebuie să fie de cel puţin 250.000 de unităţi de cont per pasager, pentru fiecare situaţie în parte. (2) După ce autoritatea competentă a unui stat parte s-a asigurat de îndeplinirea cerinţelor de la alineatul (1), se emite fiecărei nave un certificat care să ateste că o asigurare sau o altă garanţie financiară este în vigoare în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În cazul unei nave înmatriculate într-un stat parte, acest certificat se emite sau se vizează de către autoritatea competentă a statului de înmatriculare a navei; în cazul unei nave neînmatriculate într-un stat parte, certificatul poate fi emis sau vizat de autoritatea competentă a oricărui stat parte. Acest certificat trebuie să respecte modelul prezentat în anexa la prezenta convenţie şi să cuprindă următoarele informaţii: a) numele navei, numărul sau literele distinctive şi portul de înmatriculare; b) numele şi sediul principal ale transportatorului care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime; c) numărul IMO de identificare a navei; d) tipul şi durata garanţiei; e) numele şi sediul principal ale asigurătorului sau ale altei persoane furnizoare de garanţie financiară şi, dacă este cazul, locul unde a fost încheiată asigurarea sau constituită altă garanţie financiară; şi f) perioada de valabilitate a certificatului, care nu trebuie să depăşească perioada de valabilitate a asigurării sau a altei garanţii financiare. (3) a) Un stat parte poate autoriza o instituţie sau o organizaţie recunoscută de către acesta să emită certificatul. Această instituţie sau organizaţie trebuie să informeze statul respectiv cu privire la emiterea fiecărui certificat. În orice caz, statul parte are obligaţia de a garanta în totalitate caracterul complet şi exact al certificatului astfel emis şi de a lua măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii. b) Un stat parte notifică secretarului general următoarele: (i) responsabilităţile specifice şi condiţiile competenţei delegate unei instituţii sau unei organizaţii recunoscute de către statul parte; (ii) retragerea competenţei respective; şi (iii) data de intrare în vigoare a acestei competenţe sau a retragerii ei. O competenţă delegată nu intră în vigoare mai devreme de 3 luni de la data la care s-a depus notificarea în acest sens la secretarul general. c) Instituţia sau organizaţia autorizată să emită certificate în conformitate cu acest alineat trebuie, cel puţin, să fie autorizată şi să retragă aceste certificate atunci când condiţiile stabilite pentru emiterea lor nu mai sunt îndeplinite. În toate cazurile, instituţia sau organizaţia trebuie să înştiinţeze statul în numele căruia au fost emise certificatele despre retragerea acestora. (4) Certificatul se întocmeşte în limba sau în limbile oficiale ale statului emitent. În cazul în care limba folosită este alta decât engleza, franceza sau spaniola, textul trebuie să includă şi o traducere în una dintre aceste limbi; dacă statul respectiv decide astfel, redactarea în limba sa oficială poate fi omisă. (5) Certificatul este păstrat la bordul navei, iar o copie a acestuia se depune la autorităţile care ţin registrul de înmatriculare a navei sau, în cazul în care nava nu este înmatriculată într-un stat parte, la autoritatea statului care emite sau vizează certificatul. (6) O asigurare sau altă garanţie financiară nu îndeplineşte cerinţele prezentului articol dacă poate înceta să producă efecte din alte cauze decât expirarea perioadei de valabilitate a asigurării sau a garanţiei specificate în certificat, înainte de 3 luni de la data preavizului prezentat autorităţilor menţionate la alineatul (5), în cazul în care certificatul nu a fost predat autorităţilor în cauză sau nu s-a emis un nou certificat în perioada menţionată. Dispoziţiile precedente se aplică, de asemenea, oricărei modificări care face ca asigurarea sau garanţia financiară să nu mai îndeplinească cerinţele prezentului articol. (7) Statul de înmatriculare a navei stabileşte, sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, condiţiile de emitere şi de valabilitate a certificatului. (8) Nicio dispoziţie a acestei convenţii nu trebuie interpretată ca împiedicând un stat parte să se bazeze pe informaţiile obţinute de la alte state, de la Organizaţie sau de la alte organizaţii internaţionale, referitoare la situaţia financiară a asigurătorilor sau a altor furnizori de garanţii financiare în sensul prezentei convenţii. În astfel de cazuri, statul parte care se bazează pe informaţiile respective nu îşi poate declina răspunderea ce îi revine în calitate de stat care a emis certificatul. (9) Certificatele emise sau vizate sub responsabilitatea unui stat parte sunt acceptate de celelalte state părţi în sensul prezentei convenţii şi sunt considerate de către acestea ca având aceeaşi valoare ca şi certificatele emise sau vizate de ele, chiar dacă sunt emise sau vizate pentru o navă care nu este înmatriculată într-un stat parte. Un stat parte poate solicita, în orice moment, consultarea cu statul care a emis sau care a vizat certificatul, în eventualitatea în care consideră că asigurătorul sau garantul numit în certificatul de asigurare nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îndeplinească obligaţiile impuse de prezenta convenţie. (10) Orice cerere de despăgubire acoperită de asigurare sau de o altă garanţie financiară, în temeiul prezentului articol, poate fi formulată direct împotriva asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară. În acest caz, suma menţionată la alineatul (1) constituie limita răspunderii asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară, chiar dacă transportatorul sau transportatorul efectiv nu are dreptul la o limitare a răspunderii. Pârâtul poate uza de modalităţile de apărare pe care transportatorul menţionat la alineatul (1) are dreptul să le folosească în conformitate cu prezenta convenţie (cu excepţia celor legate de faliment sau lichidare). Pârâtul poate, de asemenea, invoca în apărarea sa faptul că prejudiciul a fost cauzat de fapta intenţionată a asiguratului, dar nu poate invoca niciun alt mijloc de apărare pe care ar fi avut dreptul să-l invoce într-o acţiune intentată de asigurat împotriva lui. În orice caz, pârâtul are dreptul să solicite ca transportatorul şi transportatorul efectiv să fie introduşi în cauză. (11) Orice sumă provenită dintr-o asigurare sau altă garanţie financiară subscrisă în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie disponibilă exclusiv pentru acordarea despăgubirilor datorate în temeiul prezentei convenţii şi orice plată efectuată din aceste sume scade valoarea răspunderii provenite din această convenţie cu o sumă echivalentă cu cea plătită. (12) Un stat parte nu trebuie să permită niciodată ca o navă aflată sub pavilionul său şi căreia i se aplică prezentul articol să opereze, dacă acesteia nu i s-a emis un certificat în conformitate cu alineatul (2) sau (15). (13) Sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, fiecare stat parte trebuie să se asigure că, în conformitate cu dreptul său intern, asigurarea sau garanţia financiară, în limitele specificate la alineatul (1), este în vigoare pentru fiecare navă autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, indiferent de locul de înmatriculare, care intră sau iese dintr-un port aflat pe teritoriul său, în măsura în care prezenta convenţie este aplicabilă. (14) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (5), un stat parte poate să notifice secretarului general că, în sensul alineatului (13), nu este obligatoriu ca navele să aibă la bord sau să prezinte certificatul menţionat la alineatul (2) atunci când intră sau ies dintr-un port aflat pe teritoriul său, cu condiţia ca statul parte care a emis certificatul să fi notificat secretarului general faptul că deţine, în format electronic, documente accesibile tuturor celorlalte state părţi, care atestă existenţa certificatului şi permit statelor părţi să se achite de obligaţiile ce decurg din alineatul (13). (15) Dacă o navă aflată în proprietatea unui stat parte nu este acoperită de o asigurare sau de o altă garanţie financiară, dispoziţiile prezentului articol în acest sens nu se aplică în cazul navei respective, însă nava trebuie să deţină la bord un certificat emis de autoritatea competentă din statul de înmatriculare a navei, care să ateste faptul că nava se află în proprietatea statului respectiv şi că răspunderea navei este acoperită în limita prescrisă în conformitate cu alineatul (1). Acest certificat respectă, cât mai fidel posibil, modelul prevăzut la alineatul (2)." ART. 6 Articolul 7 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "Articolul 7 Limita răspunderii în caz de deces sau vătămare corporală (1) Răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager în sensul articolului 3 nu trebuie să depăşească în niciun caz 400.000 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare incident în parte. Dacă, în conformitate cu legea statului în care se află instanţa sesizată, despăgubirile pot fi plătite eşalonat, suma totală a acestor plăţi eşalonate nu poate depăşi limita menţionată mai sus. (2) Un stat parte poate stabili limita răspunderii menţionată la alineatul (1) prin dispoziţii specifice de drept intern, cu condiţia ca limita răspunderii prevăzută la nivel naţional, dacă există, să nu fie inferioară celei prevăzute la alineatul (1). Un stat parte care face uz de posibilităţile prevăzute în acest alineat trebuie să informeze secretarul general cu privire la limita răspunderii stabilită sau la faptul că nu există o astfel de limită." ART. 7 Articolul 8 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "Articolul 8 Limita răspunderii în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor şi a vehiculelor (1) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor de cabină nu trebuie să depăşească în niciun caz 2.250 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport. (2) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a vehiculelor, inclusiv a bagajelor transportate în interiorul sau deasupra acestora, nu trebuie să depăşească în niciun caz 12.700 de unităţi de cont per vehicul pentru fiecare transport. (3) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje decât cele menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să depăşească în niciun caz 3.375 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport. (4) Transportatorul şi pasagerul pot conveni ca răspunderea transportatorului să fie redusă cu o sumă care să nu depăşească 330 de unităţi de cont în caz de deteriorare a unui vehicul şi 149 de unităţi de cont per pasager în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje, sumele respective deducânduse din valoarea pierderii sau a despăgubirii." ART. 8 Articolul 9 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "Articolul 9 Unitatea de cont şi conversia (1) Unitatea de cont menţionată în prezenta convenţie este dreptul special de tragere, aşa cum este definit de Fondul Monetar Internaţional. Sumele menţionate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4 bis alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 sunt convertite în moneda naţională a statului în care se află instanţa sesizată, pe baza valorii monedei respective în raport cu dreptul special de tragere la data hotărârii sau la o dată stabilită de comun acord de către părţile implicate. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în conformitate cu metoda de evaluare aplicată de Fondul Monetar Internaţional în vigoare la data respectivă pentru operaţiunile şi tranzacţiile sale. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în modul stabilit de acel stat parte. (2) Cu toate acestea, un stat care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional şi a cărui legislaţie nu permite aplicarea dispoziţiilor alineatului (1) poate, la data ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, dar şi ulterior, să declare că unitatea de cont prevăzută la alineatul (1) este egală cu 15 franci-aur. Francului-aur menţionat în acest alineat îi corespund 65,5 miligrame de aur cu o fineţe de nouă sute la mie. Conversia francului-aur în moneda naţională se face în conformitate cu legislaţia statului respectiv. (3) Calculul menţionat la ultima teză de la alineatul (1) şi conversia menţionată la alineatul (2) se fac astfel încât, în măsura posibilului, să exprime în moneda naţională a statului parte aceeaşi valoare reală pentru sumele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), articolul 4^1 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8, aşa cum ar rezulta din aplicarea primelor 3 teze de la alineatul (1). Statele comunică secretarului general metoda de calcul în conformitate cu alineatul (1) sau rezultatul conversiei în conformitate cu alineatul (2), după caz, la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare a prezentei convenţii sau de aderare la aceasta şi de fiecare dată când se produce o schimbare a acestei metode de calcul sau a rezultatelor." ART. 9 Articolul 16 alineatul (3) din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "(3) Motivele suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie sunt reglementate de legea statului unde se află instanţa sesizată; însă, în niciun caz, o acţiune intentată în temeiul acestei convenţii nu poate fi introdusă după expirarea oricăruia dintre termenele de mai jos: a) 5 ani de la data debarcării pasagerului sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă loc, în funcţie de care este cea mai recentă; sau, dacă această dată este anterioară, b) 3 ani de la data când reclamantul a luat cunoştinţă sau ar fi trebuit, în mod normal, să ia cunoştinţă de vătămarea corporală, pierderea sau daunele provocate de incident." ART. 10 Articolul 17 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "Articolul 17 Instanţa competentă (1) O acţiune intentată în temeiul articolelor 3 şi 4 din prezenta convenţie trebuie introdusă, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele enumerate mai jos, cu condiţia ca aceasta să fie situată într-unul dintre statele părţi la această convenţie şi, în statele în care pot fi sesizate mai multe instanţe, în conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat parte în materie de competenţă jurisdicţională: a) instanţa din statul în care se află reşedinţa obişnuită sau sediul principal al pârâtului; sau b) instanţa din statul în care se află locul de plecare sau cel de destinaţie, conform contractului de transport; sau c) instanţa din statul în care se află domiciliul sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, dacă pârâtul are un sediu în acel stat şi se află sub jurisdicţia acestuia; sau d) instanţa din statul în care s-a încheiat contractul de transport, dacă pârâtul are un sediu în acel stat şi se află sub jurisdicţia acestuia. (2) Acţiunile intentate în temeiul articolului 4^1 din prezenta convenţie sunt introduse, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele competente pentru introducerea unei acţiuni împotriva transportatorului sau a transportatorului efectiv, în conformitate cu alineatul (1). (3) După producerea incidentului care a cauzat prejudiciul, părţile pot cădea de acord ca cererea de despăgubire să fie înaintată unei alte jurisdicţii sau să fie supusă arbitrajului." ART. 11 Următorul text se adaugă ca articolul 17^1 din Convenţie: "Articolul 17^1 Recunoaşterea şi executarea hotărârilor (1) Orice hotărâre pronunţată de o instanţă competentă în conformitate cu articolul 17, care este executorie în statul de origine unde nu mai poate face obiectul unei căi de atac ordinare, este recunoscută în toate celelalte state părţi, cu excepţia următoarelor cazuri: a) în cazul în care hotărârea a fost obţinută în mod fraudulos; sau b) în cazul în care pârâtul nu a fost înştiinţat într-un termen rezonabil şi nu a avut posibilitatea de a-şi susţine apărarea. (2) O hotărâre recunoscută în conformitate cu alineatul (1) este executorie în fiecare stat parte de îndată ce se îndeplinesc procedurile necesare din respectivul stat. Aceste proceduri nu trebuie să permită o reexaminare pe fond a cererii. (3) Un stat parte la prezentul protocol poate aplica alte norme pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor, cu condiţia ca acestea să aibă ca efect recunoaşterea şi executarea hotărârilor cel puţin în aceeaşi măsură ca şi pe baza alineatelor (1) şi (2)." ART. 12 Articolul 18 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "Articolul 18 Nulitatea dispoziţiilor contractuale Sunt nule şi neavenite toate dispoziţiile contractuale stabilite înaintea incidentului care a cauzat decesul sau vătămarea corporală a unui pasager sau pierderea sau deteriorarea bagajelor sale, tinzând să exonereze orice persoană răspunzătoare în conformitate cu prezenta convenţie de răspunderea faţă de pasager sau să fixeze limite ale răspunderii inferioare celor stabilite de această convenţie, cu excepţia celor prevăzute la articolul 8 alineatul (4) sau tinzând să transfere sarcina probei ce incumbă transportatorului sau transportatorului efectiv sau având ca efect restricţionarea opţiunilor menţionate la articolul 17 alineatul (1) sau (2); cu toate acestea, nulitatea acestor dispoziţii nu implică nulitatea contractului de transport, care rămâne sub incidenţa dispoziţiilor prezentei convenţii." ART. 13 Articolul 20 din Convenţie se înlocuieşte cu următorul text: "Articolul 20 Daune nucleare Nimeni nu este considerat răspunzător, în sensul prezentei convenţii, pentru prejudiciile cauzate de un accident nuclear: a) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în temeiul Convenţiei de la Paris din 29 iulie 1960 privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, astfel cum a fost modificată prin Protocolul adiţional din 28 ianuarie 1964, sau în temeiul Convenţiei de la Viena din 21 mai 1963 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare sau în temeiul oricărui act de modificare sau protocol în vigoare aferent acestora; sau b) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în temeiul legislaţiei naţionale care reglementează răspunderea pentru daune de acest tip, cu condiţia ca legislaţia respectivă să fie, în toate privinţele, la fel de favorabilă persoanelor susceptibile de a suferi prejudicii ca şi Convenţia de la Paris, cea de la Viena sau alte acte de modificare sau protocoale în vigoare aferente acestora." ART. 14 Modelul certificatului (1) Modelul certificatului prevăzut la anexa la prezentul protocol se încorporează ca anexă la Convenţie. (2) Următorul text se adaugă la articolul 1^1 s din Convenţie: "Articolul 1^1 Anexă Anexa la prezenta Convenţie face parte integrantă din aceasta." ART. 15 Interpretarea şi aplicarea (1) Între părţile la prezentul protocol, Convenţia şi prezentul protocol se citesc şi se interpretează împreună ca un singur instrument. (2) Convenţia, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, se aplică numai cererilor de despăgubire în urma unor evenimente care se produc după intrarea în vigoare pentru fiecare stat a prezentului protocol. (3) Articolele 1-22 din Convenţie, astfel cum sunt revizuite prin prezentul protocol, împreună cu articolele 17-25 din prezentul protocol şi anexa la acesta, constituie şi sunt denumite Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor. ART. 16 Următorul text se adaugă la articolul 22^1 din Convenţie: "Articolul 22^1 Dispoziţii finale ale Convenţiei Articolele 17-25 ale Protocolului din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor constituie clauzele finale ale acestei convenţii. În prezenta convenţie, referirile la statele părţi constituie referiri la statele părţi la acest protocol." DISPOZIŢII FINALE ART. 17 Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare (1) Prezentul protocol este deschis pentru semnare la sediul Organizaţiei între 1 mai 2003 şi 30 aprilie 2004, iar apoi rămâne deschis pentru aderare. (2) Statele îşi pot exprima acordul de a deveni parte la prezentul protocol prin: a) semnare fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau c) aderare. (3) Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectuează prin depunerea unui instrument în acest sens la secretarul general. (4) Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, depus după intrarea în vigoare a unui act de modificare a acestui protocol referitor la toate statele părţi actuale sau după adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a modificărilor referitoare la acele state părţi, se consideră ca aplicându-se acestui protocol astfel cum a fost modificat. (5) Un stat nu trebuie să îşi exprime acordul de a deveni parte la prezentul protocol fără a denunţa, în cazul în care este parte: a) Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiată la Atena la 13 decembrie 1974; b) Protocolul la Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 19 noiembrie 1976; şi c) Protocolul din 1990 pentru modificarea Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 29 martie 1990, cu efect de la data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru respectivul stat în conformitate cu articolul 20. ART. 18 State cu mai multe regimuri juridice (1) Dacă este alcătuit din mai multe unităţi teritoriale, în care sunt aplicabile regimuri juridice diferite în privinţa chestiunilor tratate în acest protocol, un stat poate declara, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, că prezentul protocol se aplică tuturor unităţilor sale teritoriale sau doar uneia sau mai multora dintre acestea şi îşi poate modifica oricând declaraţia depunând o altă declaraţie. (2) Orice declaraţie de acest tip trebuie notificată secretarului general şi trebuie să specifice clar unităţile teritoriale cărora li se aplică acest protocol. (3) Dacă un stat parte a făcut o astfel de declaraţie: a) trimiterile la statul de înmatriculare a unei nave şi, în ceea ce priveşte certificatul de asigurare obligatorie, la statul care l-a emis sau vizat se interpretează ca trimiteri la unitatea teritorială respectivă în care este înmatriculată nava şi care emite sau vizează certificatul; b) trimiterile la dispoziţiile dreptului intern, la limitele naţionale ale răspunderii şi la moneda naţională se interpretează ca trimiteri la dispoziţiile dreptului, la limitele de răspundere şi la moneda unităţii teritoriale în cauză; şi c) trimiterile la instanţele şi la hotărârile care trebuie recunoscute de către statele părţi se interpretează ca trimiteri la instanţe şi, respectiv, hotărâri care trebuie recunoscute de către unitatea teritorială în cauză. ART. 19 Organizaţiile regionale de integrare economică (1) O organizaţie regională de integrare economică, alcătuită din state suverane care i-au transferat competenţe referitoare la anumite aspecte reglementate de prezentul protocol, poate semna, ratifica, accepta, aproba sau adera la acest protocol. O organizaţie regională de integrare economică, parte la acest protocol, are drepturile şi obligaţiile unui stat parte, în măsura în care acea organizaţie regională de integrare economică este competentă în privinţa anumitor aspecte reglementate de prezentul protocol. (2) Atunci când îşi exercită dreptul de vot în domenii în care este competentă, o organizaţie regională de integrare economică dispune de un număr de voturi egal cu numărul statelor sale componente care sunt părţi la prezentul protocol şi care i-au transferat competenţe în domeniile respective. O organizaţie regională de integrare economică nu îşi poate exercita dreptul de vot atunci când statele sale membre şi-l exercită şi invers. (3) Atunci când numărul statelor părţi este relevant în sensul prezentului protocol, inclusiv - dar nu limitat la - articolele 20 şi 23 din acesta, organizaţia regională de integrare economică nu este considerată ca stat parte suplimentar, pe lângă membrii săi care sunt şi state părţi. (4) În momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, organizaţia regională de integrare economică trebuie să adreseze secretarului general o declaraţie în care să se specifice aspectele reglementate de prezentul protocol cu privire la care i-au fost transferate competenţe de către statele membre semnatare sau părţi ale prezentului protocol, precum şi orice alte restricţii relevante în raport cu domeniul de aplicare al competenţelor respective. Organizaţia regională de integrare economică trebuie să notifice fără întârziere secretarului general orice modificare în repartizarea competenţelor specificate în declaraţia menţionată în prezentul alineat, inclusiv noile transferuri de competenţe. Declaraţiile de acest tip sunt comunicate de către secretarul general, în conformitate cu articolul 24 din prezentul protocol. (5) Statele părţi care sunt membre ale unei organizaţii regionale de integrare economică, parte, la rândul ei, la prezentul protocol, sunt considerate ca fiind competente în toate domeniile reglementate de prezentul protocol cu privire la care nu a fost în mod expres declarată sau notificată efectuarea unui transfer de competenţe către organizaţie în temeiul alineatului (4). ART. 20 Intrarea în vigoare (1) Prezentul protocol intră în vigoare la 12 luni de la data la care cele 10 state fie l-au semnat fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la secretarul general. (2) Pentru orice stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezentul protocol după ce condiţiile de intrare în vigoare prevăzute la alineatul (1) au fost îndeplinite, prezentul protocol intră în vigoare la 3 luni după data depunerii instrumentului corespunzător de către statul respectiv, dar nu înainte de intrarea în vigoare a prezentului protocol, în conformitate cu alineatul (1). ART. 21 Denunţare (1) Prezentul protocol poate fi denunţat de orice stat parte, în orice moment după data la care intră în vigoare pentru acel stat parte. (2) Denunţarea se efectuează prin depunerea unui instrument de denunţare la secretarul general. (3) Denunţarea produce efecte după 12 luni sau un termen mai lung, specificat în instrumentul de denunţare, de la depunerea sa la secretarul general. (4) Între statele părţi la prezentul protocol, denunţarea de către oricare dintre ele a Convenţiei, în conformitate cu articolul 25 din aceasta, nu trebuie interpretată în niciun caz ca o denunţare a Convenţiei astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol. ART. 22 Revizuirea şi modificarea (1) Organizaţia poate convoca o conferinţă în scopul revizuirii sau modificării prezentului protocol. (2) Organizaţia poate convoca o conferinţă a statelor părţi la prezentul protocol în scopul revizuirii sau modificării acestuia, la cererea a cel puţin o treime dintre statele părţi. ART. 23 Modificarea limitelor (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 22, procedura specială definită în acest articol se aplică doar în scopul modificării limitelor fixate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4^1 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol. (2) La cererea a cel puţin jumătate - dar în niciun caz mai puţin de 6 - dintre statele părţi la prezentul protocol, orice propunere de modificare a limitelor, inclusiv a sumelor cu care răspunderea poate fi redusă, specificate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4^1 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, este comunicată de către secretarul general tuturor statelor membre ale Organizaţiei şi tuturor statelor părţi. (3) Orice modificare propusă şi difuzată după cum se prevede anterior este prezentată Comitetului juridic al Organizaţiei (denumit în continuare "Comitetul juridic") spre examinare, după cel puţin 6 luni de la data difuzării. (4) Toate statele părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, fie că sunt sau nu membre ale Organizaţiei, au dreptul să participe la lucrările Comitetului juridic în vederea examinării şi adoptării modificărilor. (5) Modificările se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi la convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, prezente şi cu drept de vot în cadrul Comitetului juridic, lărgit în conformitate cu alineatul (4), cu condiţia ca cel puţin jumătate din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, să fie prezente în momentul votării. (6) În cazul în care hotărăşte cu privire la o propunere de modificare a limitelor, Comitetul juridic ţine seama de experienţa acumulată în materie de incidente şi, în special, de volumul daunelor care rezultă în urma acestora, de fluctuaţiile valorice ale monedei şi de efectul modificării propuse asupra costului asigurărilor. (7) a) Nicio modificare a limitelor în temeiul prezentului articol nu poate fi examinată înainte de expirarea unui termen de 5 ani de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare şi nici într-un termen mai scurt de 5 ani de la data intrării în vigoare a unei modificări anterioare, adoptate în temeiul prezentului articol. b) Nicio limită nu poate fi majorată astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, majorată cu 6% pe an, calculată ca dobândă compusă de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare. c) Nicio limită nu poate fi mărită astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol, înmulţită cu 3. (8) Organizaţia notifică orice modificare adoptată în conformitate cu alineatul (5) tuturor statelor părţi. Modificarea se consideră acceptată la sfârşitul unei perioade de 18 luni de la data notificării, cu excepţia cazului în care, în această perioadă, cel puţin un sfert din statele care erau state părţi la data adoptării modificării transmit secretarului general că nu acceptă modificarea, situaţie în care modificarea este respinsă şi nu produce niciun efect. (9) O modificare considerată ca acceptată în conformitate cu alineatul (8) intră în vigoare după optsprezece luni de la acceptare. (10) Toate statele părţi au obligaţia să se conformeze modificării, în cazul în care nu denunţă prezentul protocol în conformitate cu articolul 21 alineatele (1) şi (2), cu cel puţin 6 luni înainte ca modificarea să intre în vigoare. O astfel de denunţare produce efecte din momentul în care intră în vigoare modificarea. (11) În cazul în care o modificare a fost adoptată, dar perioada de 18 luni pentru acceptarea ei nu a expirat încă, un stat care devine stat parte în timpul acestei perioade are obligaţia să respecte modificarea în cazul în care aceasta intră în vigoare. Un stat care devine stat parte după această perioadă este obligat să respecte o modificare acceptată în conformitate cu alineatul (8). În cazurile menţionate în prezentul alineat, o modificare devine obligatorie pentru un stat în momentul în care ea intră în vigoare sau la data la care prezentul protocol intră în vigoare pentru statul respectiv, dacă aceasta survine mai târziu. ART. 24 Depozitarul (1) Prezentul protocol şi orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 se depun la secretarul general. (2) Secretarul general: a) informează statele care au semnat sau au acceptat Protocolul în legătură cu: (i) fiecare nouă semnare sau depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, ca şi data acestora; (ii) fiecare declaraţie sau comunicare în conformitate cu articolul 9 alineatele (2) şi (3), al articolului 18 alineatul (1) şi al articolului 19 alineatul (4) din Convenţie astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol; (iii) intrarea în vigoare a prezentului protocol; (iv) orice propunere de modificare a limitelor prezentate în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din prezentul protocol; (v) orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (5) din prezentul protocol; (vi) orice modificare considerată ca acceptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (8) din prezentul protocol, precum şi data la care această modificare intră în vigoare în conformitate cu alineatele (9) şi (10) din articolul respectiv; (vii) depunerea oricărui instrument de denunţare a prezentului protocol, împreună cu data depunerii acestuia şi data de la care denunţarea intră în vigoare; (viii) orice comunicare prevăzută de unul din articolele din prezentul protocol; b) transmite copii certificate conforme ale prezentului protocol tuturor statelor care au semnat prezentul protocol sau au aderat la acesta. (3) De îndată ce prezentul protocol intră în vigoare, textul acestuia se transmite de către secretarul general la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru înregistrare şi publicare în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite. ART. 25 Regimul lingvistic Prezentul protocol este întocmit într-un singur exemplar original, în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, toate textele fiind în mod egal autentice. Încheiat la Londra la întâi noiembrie două mii doi. Drept care, subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor respective, au semnat prezentul protocol. ANEXĂ Certificat de asigurare sau alt tip de garanţie financiară privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a pasagerilor Emis în conformitate cu dispoziţiile articolului 4^1 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor
┌───────┬───────────┬──────────────┬─────────────┬─────────────────────────────┐
│Numele │Numărul sau│Numărul IMO de│ Portul de │ Numele şi adresa completă │
│ navei │ literele │ identificare │înmatriculare│ ale sediului principal al │
│ │distinctive│ a navei │ │ transportatorului care │
│ │ │ │ │ execută efectiv transportul │
├───────┼───────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────────────────────┤
└───────┴───────────┴──────────────┴─────────────┴─────────────────────────────┘
Se adevereşte prin prezentul certificat că pentru nava sus-menţionată există o poliţă de asigurare valabilă sau o altă garanţie financiară care respectă cerinţele articolului 4^1 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor. Tipul garanţiei ............................................ Durata garanţiei ........................................... Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau ale garantului (garanţilor) Numele ..................................................... Adresa ..................................................... Prezentul certificat este valabil până la .................. Emis sau vizat de Guvernul .......(denumirea completă a statului) ......... SAU Se foloseşte următorul text în cazul în care un stat parte face uz de dispoziţiile articolului 4^1 alineatul (3): Prezentul certificat este emis sub autoritatea Guvernului .....(denumirea completă a statului)......... de către ............... La ......(locul) ......... la data de .....(data) ............. .................................................... (Semnătura şi funcţia persoanei oficiale care emite sau vizează certificatul) Note explicative 1. Pe lângă denumirea statului se poate adăuga, eventual, şi cea a autorităţii publice competente din ţara în care este emis certificatul. 2. Dacă suma totală a garanţiei provine din mai multe surse, trebuie indicată suma provenită de la fiecare dintre acestea. 3. Dacă garanţia este furnizată sub mai multe forme, acestea trebuie enumerate. 4. La rubrica "Durata garanţiei" trebuie precizată data de la care garanţia produce efecte. 5. La rubrica "Adresă" a asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie indicat sediul principal al asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau al garantului (garanţilor). Dacă este cazul, trebuie indicat şi sediul unde s-a încheiat asigurarea sau garanţia. TEXTUL CONSOLIDAT al Convenţiei de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor ART. 1 Definiţii În prezenta convenţie, următoarele expresii au înţelesul de mai jos: (1) a) transportator înseamnă o persoană care încheie sau în numele căreia se încheie un contract de transport, indiferent dacă transportul este executat efectiv de persoana respectivă sau de un transportator efectiv; b) transportator efectiv înseamnă o persoană, alta decât transportatorul, ce poate fi proprietarul, navlositorul sau operatorul navei, care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime; şi c) transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime înseamnă transportatorul efectiv sau transportatorul, în măsura în care acesta din urmă execută efectiv transportul; (2) contract de transport înseamnă un contract încheiat de către sau în numele unui transportator, pentru transportul pe mare al unui pasager sau al unui pasager şi al bagajelor sale, după caz; (3) navă înseamnă numai o navă maritimă, exceptând orice vehicul pe pernă de aer; (4) pasager înseamnă orice persoană transportată la bordul unei nave: a) în baza unui contract de transport; sau b) care, cu acordul transportatorului, însoţeşte un vehicul sau animale vii făcând obiectul unui contract de transport de mărfuri, care nu intră sub incidenţa prezentei convenţii; (5) bagaje înseamnă orice obiecte sau vehicule transportate de către transportator în baza unui contract de transport, cu excepţia: a) obiectelor şi vehiculelor transportate în baza unui contract de navlosire, al unui conosament sau al altui contract având ca obiect principal transportul de mărfuri; şi b) animalelor vii; (6) bagaje de cabină înseamnă bagajele pe care pasagerul le are în cabina sa sau care sunt în alt mod în posesia, custodia ori sub controlul său. Cu excepţia aplicării alineatului (8) al acestui articol şi a articolului 8, bagajele de cabină includ şi bagajele pe care pasagerul le are în interiorul sau deasupra vehiculului său; (7) pierderea sau deteriorarea bagajelor include şi prejudiciul material rezultat din nepredarea bagajelor către pasager într-un termen rezonabil de la sosirea navei pe care acestea au fost sau trebuiau transportate, dar nu şi din întârzierile provocate de conflicte de muncă; (8) transport acoperă următoarele perioade: a) referitor la pasager şi la bagajele sale de cabină, perioada în care pasagerul şi/sau bagajele sale de cabină se află la bordul navei sau sunt în curs de îmbarcare sau debarcare, precum şi perioada în timpul căreia pasagerul şi bagajele sale de cabină sunt transportate pe apă de la ţărm până la navă sau invers, în cazul în care costul acestui transport este inclus în preţul biletului sau dacă ambarcaţiunea folosită pentru acest transport auxiliar a fost pusă la dispoziţia pasagerului de către transportator. Cu toate acestea, transportul nu include, în privinţa pasagerului, perioada în care acesta se află într-o gară sau terminal maritim, pe chei sau pe altă instalaţie portuară; b) referitor la bagajele de cabină, acoperă şi perioada în care pasagerul se află într-o gară sau terminal maritim, pe chei sau pe altă instalaţie portuară, în cazul în care bagajele respective au fost preluate de transportator, de prepusul sau agentul acestuia şi nu au fost predate pasagerului; c) referitor la alte bagaje decât cele de cabină, perioada cuprinsă între momentul în care acestea au fost luate în primire de către transportator sau de către prepusul sau agentul său, pe ţărm sau la bord, şi momentul în care au fost predate de către transportator sau de către prepusul sau agentul său; (9) transport internaţional înseamnă orice transport în care, conform contractului de transport, locul de plecare şi cel de destinaţie fie se află în două state diferite, fie se află în acelaşi stat, dar, conform contractului de transport sau itinerarului stabilit, există un port intermediar de escală pe teritoriul altui stat; (10) Organizaţie înseamnă Organizaţia Maritimă Internaţională; (11) Secretar general înseamnă secretarul general al Organizaţiei. ART. 1^1 Anexă Anexa la prezenta convenţie face parte integrantă din aceasta. ART. 2 Punerea în aplicare (1) Prezenta convenţie se aplică oricărui transport internaţional dacă: a) nava arborează pavilionul unui stat parte la prezenta convenţie sau este înmatriculată într-un astfel de stat; sau b) contractul de transport a fost încheiat într-un stat parte la prezenta convenţie; sau c) conform contractului de transport, locul de plecare sau de destinaţie se află într-un stat parte la prezenta convenţie. (2) Fără a aduce atingere alineatului (1) din acest articol, convenţia nu se aplică atunci când transportul este supus unui regim de răspundere civilă din cadrul unei alte convenţii internaţionale privind transportul de pasageri sau bagaje printr-un alt mod de transport, în măsura în care dispoziţiile convenţiei respective se aplică în mod obligatoriu transportului pe mare. ART. 3 Răspunderea transportatorului (1) În caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător în măsura în care prejudiciul suferit de pasagerul respectiv în urma unui astfel de incident nu depăşeşte 250.000 de unităţi de cont, cu excepţia cazului în care transportatorul dovedeşte că incidentul: a) a fost cauzat de un act de război, ostilităţi, război civil, insurecţie sau de un fenomen natural cu caracter excepţional, inevitabil şi căruia nu i se poate opune rezistenţă; sau b) a fost cauzat în întregime de o acţiune sau o omisiune deliberată a unui terţ. Dacă şi în măsura în care valoarea prejudiciului depăşeşte limita menţionată mai sus, transportatorul este, de asemenea, răspunzător, cu excepţia cazului în care dovedeşte că incidentul care a cauzat prejudiciul nu s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. (2) În caz de prejudiciu produs ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager, care nu au fost cauzate de un incident maritim, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. Sarcina dovedirii vinovăţiei sau a neglijenţei revine reclamantului. (3) În caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării bagajelor de cabină, transportatorul este răspunzător dacă incidentul care a provocat prejudiciul s-a produs din vina sau ca urmare a neglijenţei sale. Prezumţia de vină sau neglijenţă a transportatorului se aplică în cazul unui prejudiciu cauzat de un incident maritim. (4) În caz de prejudiciu produs ca urmare a pierderii sau deteriorării altor bagaje decât cele de cabină, transportatorul este răspunzător dacă nu poate dovedi că incidentul care a provocat prejudiciul nu a intervenit din vina sa sau ca urmare a neglijenţei sale. (5) În sensul prezentului articol: a) incident maritim înseamnă naufragiu, răsturnare, coliziune sau eşuare a navei, explozii sau incendii la bord sau defecţiune a navei; b) vina sau neglijenţa transportatorului include şi vina sau neglijenţa prepuşilor săi care acţionează în cadrul atribuţiilor lor de serviciu; c) defecţiune a navei înseamnă orice funcţionare necorespunzătoare, avarie sau neconformitate cu normele de siguranţă aplicabile a oricărei părţi a navei sau a echipamentului aferent, atunci când sunt folosite pentru evacuarea, îmbarcarea şi debarcarea pasagerilor; sau atunci când sunt folosite pentru propulsie, guvernare, asigurarea siguranţei în navigaţie, legare sau ancorare, sosire sau plecare de la dană ori loc de ancorare, sau pentru controlul avariilor provocate de inundare; sau atunci când sunt folosite pentru lansarea mijloacelor de salvare; şi d) prejudiciu nu include şi daunele punitive sau exemplare. (6) Răspunderea transportatorului în conformitate cu prezentul articol se referă exclusiv la prejudiciile cauzate de incidente survenite în timpul transportului. Dovedirea faptului că incidentul care a cauzat prejudiciul a avut loc în timpul transportului, precum şi a întinderii prejudiciului revine reclamantului. (7) Nicio dispoziţie din această Convenţie nu aduce atingere dreptului transportatorului la o cale de atac împotriva unui terţ şi nici nu îi interzice să invoce în apărarea sa o neglijenţă concurentă, în conformitate cu articolul 6 din prezenta convenţie. Nicio dispoziţie din acest articol nu aduce atingere dreptului de limitare prevăzut la articolele 7 şi 8 din prezenta convenţie. (8) Prezumţia de vinovăţie sau neglijenţă a unei părţi sau atribuirea sarcinii probei uneia dintre părţi nu împiedică examinarea probelor în favoarea părţii respective. ART. 4 Transportatorul efectiv (1) Dacă efectuarea unei părţi sau a întregului transport a fost încredinţată unui transportator efectiv, transportatorul este în continuare răspunzător pentru întregul transport, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În plus, transportatorul efectiv are drepturile şi obligaţiile ce decurg din dispoziţiile prezentei convenţii pentru acea parte a transportului pe care o efectuează. (2) Transportatorul este răspunzător, în ceea ce priveşte transportul efectuat de transportatorul efectiv, pentru actele şi omisiunile acestuia, precum şi pentru cele ale prepuşilor şi agenţilor transportatorului efectiv acţionând în cadrul atribuţiilor lor de serviciu. (3) Orice acord special, în temeiul căruia transportatorul îşi asumă obligaţii neimpuse de prezenta convenţie sau renunţă la anumite drepturi conferite de prezenta convenţie, se aplică transportatorului efectiv doar dacă acesta îşi dă acordul în mod expres şi în scris. (4) Atunci când şi în măsura în care atât transportatorul, cât şi transportatorul efectiv sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară. (5) Nicio dispoziţie a prezentului articol nu aduce atingere dreptului transportatorului şi al transportatorului efectiv la o cale de atac. ART. 4^1 Asigurarea obligatorie (1) Atunci când pasagerii sunt transportaţi la bordul unei nave înmatriculate într-un stat parte la prezenta convenţie, care este autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, şi prezenta convenţie este aplicabilă, orice transportator care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime, trebuie să aibă o asigurare sau o altă garanţie financiară, cum ar fi o garanţie furnizată de o bancă sau o instituţie financiară similară, în scopul acoperirii răspunderii ce îi revine în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager, prevăzute în cadrul prezentei convenţii. Limita asigurării obligatorii sau a altei garanţii financiare trebuie să fie de cel puţin 250.000 de unităţi de cont per pasager, pentru fiecare situaţie în parte. (2) După ce autoritatea competentă a unui stat parte s-a asigurat de îndeplinirea cerinţelor de la alineatul (1), se emite fiecărei nave un certificat care să ateste că o asigurare sau o altă garanţie financiară este în vigoare în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii. În cazul unei nave înmatriculate într-un stat parte, acest certificat se emite sau se vizează de către autoritatea competentă a statului de înmatriculare a navei; în cazul unei nave neînmatriculate într-un stat parte, certificatul poate fi emis sau vizat de autoritatea competentă a oricărui stat parte. Acest certificat trebuie să respecte modelul prezentat în anexa la prezenta convenţie şi să cuprindă următoarele informaţii: a) numele navei, numărul sau literele distinctive şi portul de înmatriculare; b) numele şi sediul principal al transportatorului care execută efectiv transportul, în parte sau în întregime; c) numărul IMO de identificare a navei; d) tipul şi durata garanţiei; e) numele şi sediul principal al asigurătorului sau al altei persoane furnizoare de garanţie financiară şi, dacă este cazul, locul unde a fost încheiată asigurarea sau constituită altă garanţie financiară; şi f) perioada de valabilitate a certificatului, care nu trebuie să depăşească perioada de valabilitate a asigurării sau a altei garanţii financiare. (3) a) Un stat parte poate autoriza o instituţie sau o organizaţie recunoscută de către acesta să emită certificatul. Această instituţie sau organizaţie trebuie să informeze statul respectiv cu privire la emiterea fiecărui certificat. În orice caz, statul parte are obligaţia de a garanta în totalitate caracterul complet şi exact al certificatului astfel emis şi de a lua măsurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii. b) Un stat parte notifică secretarului general următoarele: (i) responsabilităţile specifice şi condiţiile competenţei delegate unei instituţii sau unei organizaţii recunoscute de către statul parte; (ii) retragerea competenţei respective; şi (iii) data de intrare în vigoare a acestei competenţe sau a retragerii ei. O competenţă delegată nu intră în vigoare mai devreme de 3 luni de la data la care s-a depus notificarea în acest sens la secretarul general. c) Instituţia sau organizaţia autorizată să emită certificate în conformitate cu acest alineat trebuie, cel puţin, să fie autorizată şi să retragă aceste certificate atunci când condiţiile stabilite pentru emiterea lor nu mai sunt îndeplinite. În toate cazurile, instituţia sau organizaţia trebuie să înştiinţeze statul în numele căruia au fost emise certificatele despre retragerea acestora. (4) Certificatul se întocmeşte în limba sau în limbile oficiale ale statului emitent. În cazul în care limba folosită este alta decât engleza, franceza sau spaniola, textul trebuie să includă şi o traducere în una dintre aceste limbi; dacă statul respectiv decide astfel, redactarea în limba sa oficială poate fi omisă. (5) Certificatul este păstrat la bordul navei, iar o copie a acestuia se depune la autorităţile care ţin registrul de înmatriculare a navei sau, în cazul în care nava nu este înmatriculată într-un stat parte, la autoritatea statului care emite sau vizează certificatul. (6) O asigurare sau altă garanţie financiară nu îndeplineşte cerinţele prezentului articol dacă poate înceta să producă efecte din alte cauze decât expirarea perioadei de valabilitate a asigurării sau a garanţiei specificate în certificat, înainte de 3 luni de la data preavizului prezentat autorităţilor menţionate la alineatul (5), în cazul în care certificatul nu a fost predat autorităţilor în cauză sau nu s-a emis un nou certificat în perioada menţionată. Dispoziţiile precedente se aplică, de asemenea, oricărei modificări care face ca asigurarea sau garanţia financiară să nu mai îndeplinească cerinţele prezentului articol. (7) Statul de înmatriculare a navei stabileşte, sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, condiţiile de emitere şi de valabilitate a certificatului. (8) Nicio dispoziţie a acestei convenţii nu trebuie interpretată ca împiedicând un stat parte să se bazeze pe informaţiile obţinute de la alte state, de la Organizaţie sau de la alte organizaţii internaţionale, referitoare la situaţia financiară a asigurătorilor sau a altor furnizori de garanţii financiare în sensul prezentei convenţii. În astfel de cazuri, statul parte care se bazează pe informaţiile respective nu îşi poate declina răspunderea ce îi revine în calitate de stat care a emis certificatul. (9) Certificatele emise sau vizate sub responsabilitatea unui stat parte sunt acceptate de celelalte state părţi în sensul prezentei convenţii şi sunt considerate de către acestea ca având aceeaşi valoare ca şi certificatele emise sau vizate de ele, chiar dacă sunt emise sau vizate pentru o navă care nu este înmatriculată într-un stat parte. Un stat parte poate solicita, în orice moment, consultarea cu statul care a emis sau care a vizat certificatul, în eventualitatea în care consideră că asigurătorul sau garantul numit în certificatul de asigurare nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îndeplinească obligaţiile impuse de prezenta convenţie. (10) Orice cerere de despăgubire acoperită de asigurare sau de o altă garanţie financiară, în temeiul prezentului articol, poate fi formulată direct împotriva asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară. În acest caz, suma menţionată la alineatul (1) constituie limita răspunderii asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară, chiar dacă transportatorul sau transportatorul efectiv nu au dreptul la o limitare a răspunderii. Pârâtul poate uza de modalităţile de apărare pe care transportatorul menţionat la alineatul (1) are dreptul să le folosească în conformitate cu prezenta convenţie (cu excepţia celor legate de faliment sau lichidare). Pârâtul poate, de asemenea, invoca în apărarea sa faptul că prejudiciul a fost cauzat de fapta intenţionată a asiguratului, dar nu poate invoca niciun alt mijloc de apărare pe care ar fi avut dreptul să-l invoce într-o acţiune intentată de asigurat împotriva lui. În orice caz, pârâtul are dreptul să solicite ca transportatorul şi transportatorul efectiv să fie introduşi în cauză. (11) Orice sumă provenită dintr-o asigurare sau altă garanţie financiară subscrisă în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie disponibilă exclusiv pentru acordarea despăgubirilor datorate în temeiul prezentei convenţii şi orice plată efectuată din aceste sume scade valoarea răspunderii provenite din această convenţie cu o sumă echivalentă cu cea plătită. (12) Un stat parte nu trebuie să permită niciodată ca o navă aflată sub pavilionul său şi căreia i se aplică prezentul articol să opereze, dacă acesteia nu i s-a emis un certificat în conformitate cu alineatul (2) sau (15). (13) Sub rezerva dispoziţiilor prezentului articol, fiecare stat parte trebuie să se asigure că, în conformitate cu dreptul său intern, asigurarea sau garanţia financiară, în limitele specificate la alineatul (1), este în vigoare pentru fiecare navă autorizată să transporte mai mult de 12 pasageri, indiferent de locul de înmatriculare, care intră sau iese dintr-un port aflat pe teritoriul său, în măsura în care prezenta convenţie este aplicabilă. (14) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (5), un stat parte poate să notifice secretarului general că, în sensul alineatului (13), nu este obligatoriu ca navele să aibă la bord sau să prezinte certificatul menţionat la alineatul (2) atunci când intră sau ies dintr-un port aflat pe teritoriul său, cu condiţia ca statul parte care a emis certificatul să fi notificat secretarului general faptul că deţine, în format electronic, documente accesibile tuturor celorlalte state părţi, care atestă existenţa certificatului şi permit statelor părţi să se achite de obligaţiile ce decurg din alineatul (13). (15) Dacă o navă aflată în proprietatea unui stat parte nu este acoperită de o asigurare sau de o altă garanţie financiară, dispoziţiile prezentului articol în acest sens nu se aplică în cazul navei respective, însă nava trebuie să deţină la bord un certificat emis de autoritatea competentă din statul de înmatriculare a navei, care să ateste faptul că nava se află în proprietatea statului respectiv şi că răspunderea navei este acoperită în limita prescrisă în conformitate cu alineatul (1). Acest certificat respectă, cât mai fidel posibil, modelul prevăzut la alineatul (2). ART. 5 Bunuri de valoare Transportatorul nu este răspunzător în caz de pierdere sau deteriorare a banilor, titlurilor negociabile, aurului, argintului, bijuteriilor, accesoriilor, operelor de artă sau a altor bunuri de valoare, cu excepţia cazului când aceste bunuri de valoare au fost depozitate la transportator cu acordul acestuia şi cu scopul de a fi păstrate în siguranţă, caz în care transportatorul este răspunzător până la limita prevăzută la alineatul (3) din articolul 8, dacă nu s-a stabilit o altă limită superioară în conformitate cu articolul 10 alineatul (1). ART. 6 Vina pasagerului Dacă transportatorul dovedeşte că decesul sau vătămarea corporală a pasagerului ori pierderea sau deteriorarea bagajelor au intervenit, în totalitate ori în parte, din vina sau ca urmare a neglijenţei pasagerului, instanţa sesizată poate exonera total sau parţial transportatorul de răspundere, în conformitate cu legea statului în care se află instanţa respectivă. ART. 7 Limita răspunderii în caz de deces sau vătămare corporală (1) Răspunderea transportatorului în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager în sensul articolului 3 nu trebuie să depăşească în niciun caz 400.000 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare incident în parte. Dacă, în conformitate cu legea statului în care se află instanţa sesizată, despăgubirile pot fi plătite eşalonat, suma totală a acestor plăţi eşalonate nu poate depăşi limita menţionată mai sus. (2) Un stat parte poate stabili limita răspunderii menţionată la alineatul (1) prin dispoziţii specifice de drept intern, cu condiţia ca limita răspunderii prevăzută la nivel naţional, dacă există, să nu fie inferioară celei prevăzute la alineatul (1). Un stat parte care face uz de posibilităţile prevăzute în acest alineat trebuie să informeze secretarul general cu privire la limita răspunderii stabilită sau la faptul că nu există o astfel de limită. ART. 8 Limita răspunderii în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor şi a vehiculelor (1) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor de cabină nu trebuie să depăşească în niciun caz 2.250 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport. (2) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a vehiculelor, inclusiv a bagajelor transportate în interiorul sau deasupra acestora, nu trebuie să depăşească în niciun caz 12.700 de unităţi de cont per vehicul pentru fiecare transport. (3) Răspunderea transportatorului în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje decât cele menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să depăşească în niciun caz 3.375 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare transport. (4) Transportatorul şi pasagerul pot conveni că răspunderea transportatorului să fie redusă cu o sumă care să nu depăşească 330 de unităţi de cont în caz de deteriorare a unui vehicul şi 149 de unităţi de cont per pasager în caz de pierdere sau deteriorare a altor bagaje, sumele respective deducându-se din valoarea pierderii sau a despăgubirii. ART. 9 Unitatea de cont şi conversia (1) Unitatea de cont menţionată în prezenta convenţie este dreptul special de tragere, aşa cum este definit de Fondul Monetar Internaţional. Sumele menţionate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4^1 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 sunt convertite în moneda naţională a statului în care se află instanţa sesizată, pe baza valorii monedei respective în raport cu dreptul special de tragere la data hotărârii sau la o dată stabilită de comun acord de către părţile implicate. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în conformitate cu metoda de evaluare aplicată de Fondul Monetar Internaţional în vigoare la data respectivă pentru operaţiunile şi tranzacţiile sale. Valoarea, în drepturi speciale de tragere, a monedei naţionale a unui stat parte care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional se calculează în modul stabilit de acel stat parte. (2) Cu toate acestea, un stat care nu este membru al Fondului Monetar Internaţional şi a cărui legislaţie nu permite aplicarea dispoziţiilor alineatului (1) poate, la data ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, dar şi ulterior, să declare că unitatea de cont prevăzută la alineatul (1) este egală cu 15 franci-aur. Francului-aur menţionat în acest alineat îi corespund 65,5 miligrame de aur cu o fineţe de nouă sute la mie. Conversia francului-aur în moneda naţională se face în conformitate cu legislaţia statului respectiv. (3) Calculul menţionat la ultima teză de la alineatul (1) şi conversia menţionată la alineatul (2) se fac astfel încât, în măsura posibilului, să exprime în moneda naţională a statului parte aceeaşi valoare reală pentru sumele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), articolul 4^1 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8, aşa cum ar rezulta din aplicarea primelor trei teze de la alineatul (1). Statele comunică secretarului general metoda de calcul în conformitate cu alineatul (1) sau rezultatul conversiei în conformitate cu alineatul (2), după caz, la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare a prezentei convenţii sau de aderare la aceasta şi de fiecare dată când se produce o schimbare a acestei metode de calcul sau a rezultatelor. ART. 10 Dispoziţii suplimentare privind limitele răspunderii (1) Transportatorul şi pasagerul pot cădea de acord, în mod expres şi în scris, asupra unor limite mai ridicate ale răspunderii decât cele prevăzute la articolele 7 şi 8. (2) Dobânzile aferente despăgubirilor şi cheltuielile de judecată nu sunt incluse în limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8. ART. 11 Modalităţi de apărare şi limite în cazul prepuşilor transportatorului Dacă se intentează o acţiune împotriva unui prepus sau agent al transportatorului sau al transportatorului efectiv, având ca obiect despăgubirile menţionate în prezenta convenţie, prepusul sau agentul respectiv este îndreptăţit, dacă dovedeşte că a acţionat în cadrul atribuţiilor sale de serviciu, să se prevaleze de aceleaşi modalităţi de apărare şi limite ale răspunderii pe care transportatorul sau transportatorul efectiv au dreptul să le invoce în temeiul prezentei convenţii. ART. 12 Cumularea cererilor de despăgubire (1) Din momentul în care produc efecte, limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8 se aplică sumei totale a despăgubirilor ce pot fi obţinute în urma tuturor solicitărilor intervenite ca urmare a decesului sau a vătămării corporale a unui pasager sau a pierderii sau deteriorării bagajelor acestuia. (2) În ceea ce priveşte transportul efectuat de transportatorul efectiv, suma totală ce poate fi solicitată transportatorului, transportatorului efectiv, prepuşilor şi agenţilor lor acţionând în cadrul atribuţiilor lor de serviciu nu depăşeşte suma cea mai mare ce poate fi imputată fie transportatorului, fie transportatorului efectiv în temeiul prezentei convenţii, însă niciuneia dintre aceste persoane nu i se poate cere să plătească o sumă ce depăşeşte limita care îi este aplicabilă. (3) În toate situaţiile în care un prepus sau agent al transportatorului sau al transportatorului efectiv poate, în conformitate cu articolul 11 din prezenta convenţie, să se prevaleze de limitele răspunderii prevăzute la articolele 7 şi 8 din aceasta, suma totală a despăgubirilor imputabilă transportatorului sau, după caz, transportatorului efectiv şi prepusului sau agentului respectiv nu depăşeşte aceste limite. ART. 13 Pierderea dreptului de a se prevala de limitele răspunderii (1) Transportatorul pierde dreptul de a beneficia de limitele răspunderii, prevăzute la articolele 7 şi 8, precum şi la alineatul (1) din articolul 10, dacă se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de o acţiune sau de o omisiune comisă de transportator fie cu intenţia de a provoca prejudiciul respectiv, fie din imprudenţă şi fiind conştient că este probabil ca acesta să se producă. (2) Prepusul sau agentul transportatorului sau al transportatorului efectiv nu au dreptul de a se prevala de aceste limite, dacă se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de o acţiune sau de o omisiune comisă de prepus sau de agent fie cu intenţia de a provoca prejudiciul respectiv, fie din imprudenţă şi fiind conştient că este probabil ca acesta să se producă. ART. 14 Temeiul acţiunilor în despăgubire Nicio acţiune în despăgubire pentru decesul sau vătămarea corporală a unui pasager sau pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor nu poate fi intentată împotriva transportatorului sau transportatorului efectiv altfel decât în temeiul prezentei convenţii. ART. 15 Notificarea pierderii sau deteriorării bagajelor (1) Pasagerul adresează o notificare scrisă transportatorului sau agentului său: a) în caz de deteriorare aparentă a bagajelor: (i) pentru bagajele de cabină, înaintea sau în momentul debarcării pasagerului; (ii) pentru toate celelalte bagaje, înaintea sau în momentul predării lor; b) în caz de deteriorare a bagajelor care nu este aparentă sau de pierdere a bagajelor, în termen de 15 zile de la data debarcării, de la data predării acestora sau de la data la care predarea ar fi trebuit să aibă loc. (2) Dacă pasagerul nu se conformează dispoziţiilor acestui articol, se consideră că, în lipsa probei contrariului, acesta a primit bagajele în stare bună. (3) Notificarea scrisă nu este necesară dacă starea bagajelor a făcut obiectul unei constatări sau al unei inspecţii comune în momentul primirii. ART. 16 Termenul de prescripţie a acţiunilor (1) Orice acţiune pentru daune intentată în urma decesului sau a vătămării corporale a unui pasager sau a pierderii sau deteriorării bagajelor se prescrie după 2 ani. (2) Termenul de prescripţie se calculează după cum urmează: a) în caz de vătămare corporală, începând de la data debarcării pasagerului; b) în caz de deces intervenit în timpul transportului, începând de la data când pasagerul ar fi trebuit să debarce, iar în caz de vătămare corporală survenită în timpul transportului şi în urma căreia pasagerul a decedat după debarcare, începând de la data decesului, cu condiţia ca acest termen să nu depăşească 3 ani de la data debarcării; c) în caz de pierdere sau deteriorare a bagajelor, începând de la data debarcării sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă loc, în funcţie de care este cea mai recentă. (3) Motivele suspendării sau întreruperii termenului de prescripţie sunt reglementate de legea statului unde se află instanţa sesizată; însă, în niciun caz, o acţiune intentată în temeiul acestei convenţii nu poate fi introdusă după expirarea oricăruia dintre termenele de mai jos: a) 5 ani de la data debarcării pasagerului sau de la data la care debarcarea ar fi trebuit să aibă loc, în funcţie de care este cea mai recentă; sau, dacă această dată este anterioară, b) 3 ani de la data când reclamantul a luat cunoştinţă sau ar fi trebuit, în mod normal, să ia cunoştinţă de vătămarea corporală, pierderea sau daunele provocate de incident. (4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la alineatele (1), (2) şi (3) din prezentul articol, termenul de prescripţie poate fi prelungit în urma unei declaraţii a transportatorului sau a unui acord al părţilor, intervenite după incidentul care a dus la intentarea cauzei. Atât declaraţia, cât şi acordul sunt consemnate în scris. ART. 17 Instanţa competentă (1) O acţiune intentată în temeiul articolelor 3 şi 4 din prezenta convenţie trebuie introdusă, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele enumerate mai jos, cu condiţia ca aceasta să fie situată într-unul dintre statele părţi la această Convenţie şi, în statele în care pot fi sesizate mai multe instanţe, în conformitate cu dreptul intern al fiecărui stat parte în materie de competenţă jurisdicţională: a) instanţa din statul în care se află reşedinţa obişnuită sau sediul principal al pârâtului; sau b) instanţa din statul în care se află locul de plecare sau cel de destinaţie, conform contractului de transport; sau c) instanţa din statul în care se află domiciliul sau reşedinţa obişnuită a reclamantului, dacă pârâtul are un sediu în acel stat şi se află sub jurisdicţia acestuia; sau d) instanţa din statul în care s-a încheiat contractul de transport, dacă pârâtul are un sediu în acel stat şi se află sub jurisdicţia acestuia. (2) Acţiunile intentate în temeiul articolului 4^1 din prezenta convenţie trebuie introduse, la alegerea reclamantului, pe lângă una dintre instanţele competente pentru introducerea unei acţiuni împotriva transportatorului sau a transportatorului efectiv, în conformitate cu alineatul (1). (3) După producerea incidentului care a cauzat prejudiciul, părţile pot cădea de acord ca cererea de despăgubire să fie înaintată unei alte jurisdicţii sau să fie supusă arbitrajului. ART. 17^1 Recunoaşterea şi executarea hotărârilor (1) Orice hotărâre pronunţată de o instanţă competentă în conformitate cu articolul 17, care este executorie în statul de origine unde nu mai poate face obiectul unei căi de atac ordinare, este recunoscută în toate celelalte state părţi, cu excepţia următoarelor cazuri: a) în cazul în care hotărârea a fost obţinută în mod fraudulos; sau b) în cazul în care pârâtul nu a fost înştiinţat într-un termen rezonabil şi nu a avut posibilitatea de a-şi susţine apărarea. (2) O hotărâre recunoscută în temeiul alineatului (1) este executorie în fiecare stat parte de îndată ce se îndeplinesc procedurile necesare din respectivul stat. Aceste proceduri nu trebuie să permită o reexaminare pe fond a cererii. (3) Un stat parte la prezentul protocol poate aplica alte norme pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor, cu condiţia ca acestea să aibă ca efect recunoaşterea şi executarea hotărârilor cel puţin în aceeaşi măsură ca şi pe baza alineatelor (1) şi (2). ART. 18 Nulitatea dispoziţiilor contractuale Sunt nule şi neavenite toate dispoziţiile contractuale stabilite înaintea incidentului care a cauzat decesul sau vătămarea corporală a unui pasager sau pierderea sau deteriorarea bagajelor sale, tinzând să exonereze orice persoană răspunzătoare în sensul prezentei convenţii de răspunderea faţă de pasager sau să fixeze limite ale răspunderii inferioare celor stabilite de această convenţie, cu excepţia celor prevăzute la articolul 8 alineatul (4) sau tinzând să transfere sarcina probei ce incumbă transportatorului sau transportatorului efectiv sau având ca efect restricţionarea opţiunilor menţionate la articolul 17 alineatul (1) sau (2); cu toate acestea, nulitatea acestor dispoziţii nu implică nulitatea contractului de transport, care rămâne sub incidenţa dispoziţiilor prezentei convenţii. ART. 19 Alte convenţii privind limitarea răspunderii Prezenta convenţie nu modifică cu nimic drepturile şi obligaţiile transportatorului, ale transportatorului efectiv şi ale prepuşilor sau ale agenţilor acestora, prevăzute de convenţiile internaţionale privind limitarea răspunderii proprietarilor de nave maritime. ART. 20 Daune nucleare Nimeni nu este considerat răspunzător, în sensul prezentei convenţii, pentru prejudiciile cauzate de un accident nuclear: a) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în temeiul Convenţiei de la Paris din 29 iulie 1960 privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, astfel cum a fost modificată prin Protocolul adiţional din 28 ianuarie 1964, sau în temeiul Convenţiei de la Viena din 21 mai 1963 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare sau în temeiul oricărui act de modificare sau protocol în vigoare aferent acestora; sau b) dacă operatorul unei instalaţii nucleare este răspunzător pentru o astfel de daună în conformitate cu legislaţia naţională care reglementează răspunderea pentru daune de acest tip, cu condiţia ca legislaţia respectivă să fie, în toate privinţele, la fel de favorabilă persoanelor susceptibile de a suferi prejudicii ca şi Convenţia de la Paris, cea de la Viena sau alte acte de modificare sau protocoale în vigoare aferente acestora. ART. 21 Transporturi comerciale efectuate de autorităţi publice Prezenta convenţie se aplică transporturilor comerciale efectuate de state sau autorităţi publice în baza unor contracte de transport în sensul articolului 1. ART. 22 Declaraţia de neaplicare (1) Orice parte poate să declare în scris, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezenta convenţie, că nu va aplica dispoziţiile prezentei convenţii în cazul în care pasagerul şi transportatorul au naţionalitatea acelei părţi. (2) Orice declaraţie făcută în temeiul alineatului (1) din prezentul articol poate fi retrasă în orice moment printr-o notificare în scris adresată secretarului general al organizaţiei. ART. 22^1 Dispoziţii finale ale Convenţiei Articolele 17-25 ale Protocolului din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor constituie dispoziţiile finale ale acestei convenţii. În prezenta convenţie, referirile la statele părţi constituie referiri la statele părţi la acest protocol. DISPOZIŢII FINALE [Articolele 17-25 din Protocolul din 2002 la Convenţia de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor] ART. 17 Semnare, ratificare, acceptare, aprobare şi aderare (1) Prezentul protocol este deschis pentru semnare la sediul Organizaţiei între 1 mai 2003 şi 30 aprilie 2004, iar apoi rămâne deschis pentru aderare. (2) Statele îşi pot exprima acordul de a deveni parte la prezentul protocol prin: a) semnare fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau c) aderare. (3) Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se efectuează prin depunerea unui instrument în acest sens la secretarul general. (4) Orice instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, depus după intrarea în vigoare a unui act de modificare a acestui protocol referitor la toate statele părţi actuale sau după adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a modificărilor referitoare la acele state părţi, se consideră ca aplicându-se acestui protocol astfel cum a fost modificat. (5) Un stat nu trebuie să îşi exprime acordul de a deveni parte la prezentul protocol fără a denunţa, în cazul în care este parte: a) Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiată la Atena la 13 decembrie 1974; b) Protocolul la Convenţia de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 19 noiembrie 1976; şi c) Protocolul din 1990 pentru modificarea Convenţiei de la Atena privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, încheiat la Londra la 29 martie 1990, cu efect de la data intrării în vigoare a prezentului protocol pentru respectivul stat în conformitate cu articolul 20. ART. 18 State cu mai multe regimuri juridice (1) Dacă este alcătuit din mai multe unităţi teritoriale, în care sunt aplicabile regimuri juridice diferite în privinţa chestiunilor tratate în acest protocol, un stat poate declara, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, că prezentul protocol se aplică tuturor unităţilor sale teritoriale sau doar uneia sau mai multora dintre acestea şi îşi poate modifica oricând declaraţia depunând o altă declaraţie. (2) Orice declaraţie de acest tip trebuie notificată secretarului general şi trebuie să specifice clar unităţile teritoriale cărora li se aplică acest protocol. (3) Dacă un stat parte a făcut o astfel de declaraţie: a) trimiterile la statul de înmatriculare a unei nave şi, în ceea ce priveşte certificatul de asigurare obligatorie, la statul care l-a emis sau vizat, se interpretează ca trimiteri la unitatea teritorială respectivă în care este înmatriculată nava şi care emite sau vizează certificatul; b) trimiterile la dispoziţiile dreptului intern, la limitele naţionale ale răspunderii şi la moneda naţională se interpretează ca trimiteri la dispoziţiile dreptului, la limitele de răspundere şi la moneda unităţii teritoriale în cauză; şi c) trimiterile la instanţele şi la hotărârile care trebuie recunoscute de către statele părţi se interpretează ca trimiteri la instanţe şi, respectiv, hotărâri care trebuie recunoscute de către unitatea teritorială în cauză. ART. 19 Organizaţiile regionale de integrare economică (1) O organizaţie regională de integrare economică, alcătuită din state suverane care i-au transferat competenţe referitoare la anumite aspecte reglementate de prezentul protocol, poate semna, ratifica, accepta, aproba sau adera la acest protocol. O organizaţie regională de integrare economică, parte la acest protocol, are drepturile şi obligaţiile unui stat parte, în măsura în care acea organizaţie regională de integrare economică este competentă în privinţa anumitor aspecte reglementate de prezentul protocol. (2) Atunci când îşi exercită dreptul de vot în domenii în care este competentă, o organizaţie regională de integrare economică dispune de un număr de voturi egal cu numărul statelor sale componente care sunt părţi la prezentul protocol şi care i-au transferat competenţe în domeniile respective. O organizaţie regională de integrare economică nu îşi poate exercita dreptul de vot atunci când statele sale membre şi-l exercită şi invers. (3) Atunci când numărul statelor părţi este relevant în sensul prezentului protocol, inclusiv - dar nu limitat la - articolele 20 şi 23 din acesta, organizaţia regională de integrare economică nu este considerată ca stat parte suplimentar, pe lângă membrii săi care sunt şi state părţi. (4) În momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, organizaţia regională de integrare economică trebuie să adreseze secretarului general o declaraţie în care să se specifice aspectele reglementate de prezentul protocol cu privire la care i-au fost transferate competenţe de către statele membre semnatare sau părţi ale prezentului protocol, precum şi orice alte restricţii relevante în raport cu domeniul de aplicare al competenţelor respective. Organizaţia regională de integrare economică trebuie să notifice fără întârziere secretarului general orice modificare în repartizarea competenţelor specificate în declaraţia menţionată în prezentul alineat, inclusiv noile transferuri de competenţe. Declaraţiile de acest tip sunt comunicate de către secretarul general, în conformitate cu articolul 24 din prezentul protocol. (5) Statele părţi care sunt membre ale unei organizaţii regionale de integrare economică, parte, la rândul ei, la prezentul protocol, sunt considerate ca fiind competente în toate domeniile reglementate de prezentul protocol cu privire la care nu a fost în mod expres declarată sau notificată efectuarea unui transfer de competenţe către organizaţie în temeiul alineatului (4). ART. 20 Intrarea în vigoare (1) Prezentul protocol intră în vigoare la 12 luni de la data la care cele 10 state fie l-au semnat fără rezerve privind ratificarea, acceptarea sau aprobarea, fie au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare la secretarul general. (2) Pentru orice stat care ratifică, acceptă, aprobă sau aderă la prezentul protocol după ce condiţiile de intrare în vigoare prevăzute la alineatul (1) au fost îndeplinite, prezentul protocol intră în vigoare la 3 luni după data depunerii instrumentului corespunzător de către statul respectiv, dar nu înainte de intrarea în vigoare a prezentului protocol, în conformitate cu alineatul (1). ART. 21 Denunţare (1) Prezentul protocol poate fi denunţat de orice stat parte, în orice moment după data la care intră în vigoare pentru acel stat parte. (2) Denunţarea se efectuează prin depunerea unui instrument de denunţare la secretarul general. (3) Denunţarea produce efecte după 12 luni sau un termen mai lung, specificat în instrumentul de denunţare, de la depunerea sa la secretarul general. (4) Între statele părţi la prezentul protocol, denunţarea de către oricare dintre ele a Convenţiei, în conformitate cu articolul 25 din aceasta, nu trebuie interpretată în niciun caz ca o denunţare a Convenţiei astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol. ART. 22 Revizuirea şi modificarea (1) Organizaţia poate convoca o conferinţă în scopul revizuirii sau modificării prezentului protocol. (2) Organizaţia poate convoca o conferinţă a statelor părţi la prezentul protocol în scopul revizuirii sau modificării acestuia, la cererea a cel puţin o treime dintre statele părţi. ART. 23 Modificarea limitelor (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 22, procedura specială definită în acest articol se aplică doar în scopul modificării limitelor fixate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4^1 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol. (2) La cererea a cel puţin jumătate - dar în niciun caz mai puţin de şase - dintre statele părţi la prezentul protocol, orice propunere de modificare a limitelor, inclusiv a sumelor cu care răspunderea poate fi redusă, specificate la articolul 3 alineatul (1), articolul 4^1 alineatul (1), articolul 7 alineatul (1) şi articolul 8 din Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, este comunicată de către secretarul general tuturor statelor membre ale Organizaţiei şi tuturor statelor părţi. (3) Orice modificare propusă şi difuzată după cum se prevede anterior este prezentată Comitetului juridic al Organizaţiei (denumit în continuare Comitetul juridic) spre examinare, după cel puţin 6 luni de la data difuzării. (4) Toate statele părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, fie că sunt sau nu membre ale Organizaţiei, au dreptul să participe la lucrările Comitetului juridic în vederea examinării şi adoptării modificărilor. (5) Modificările se adoptă cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, prezente şi cu drept de vot în cadrul Comitetului juridic, lărgit în conformitate cu alineatul (4), cu condiţia ca cel puţin jumătate din numărul statelor părţi la Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, să fie prezente în momentul votării. (6) În cazul în care hotărăşte cu privire la o propunere de modificare a limitelor, Comitetul juridic ţine seama de experienţa acumulată în materie de incidente şi, în special, de volumul daunelor care rezultă în urma acestora, de fluctuaţiile valorice ale monedei şi de efectul modificării propuse asupra costului asigurărilor. (7) a) Nicio modificare a limitelor în temeiul prezentului articol nu poate fi examinată înainte de expirarea unui termen de 5 ani de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare şi nici într-un termen mai scurt de 5 ani de la data intrării în vigoare a unei modificări anterioare, adoptate în temeiul prezentului articol. b) Nicio limită nu poate fi majorată astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol, majorată cu 6% pe an, calculată ca dobândă compusă de la data la care prezentul protocol a fost deschis pentru semnare. c) Nicio limită nu poate fi mărită astfel încât să depăşească valoarea corespunzătoare limitei stabilite în Convenţie, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol, înmulţită cu 3. (8) Organizaţia notifică orice modificare adoptată în conformitate cu alineatul (5) tuturor statelor părţi. Modificarea se consideră acceptată la sfârşitul unei perioade de 18 luni de la data notificării, cu excepţia cazului în care, în această perioadă, cel puţin un sfert din statele care erau state părţi la data adoptării modificării transmit secretarului general că nu acceptă modificarea, situaţie în care modificarea este respinsă şi nu produce niciun efect. (9) O modificare considerată ca acceptată în conformitate cu alineatul (8) intră în vigoare după 18 luni de la acceptare. (10) Toate statele părţi au obligaţia să se conformeze modificării, în cazul în care nu denunţă prezentul protocol în conformitate cu articolul 21 alineatele (1) şi (2), cu cel puţin 6 luni înainte ca modificarea să intre în vigoare. O astfel de denunţare produce efecte din momentul în care intră în vigoare modificarea. (11) În cazul în care o modificare a fost adoptată, dar perioada de 18 luni pentru acceptarea ei nu a expirat încă, un stat care devine stat parte în timpul acestei perioade are obligaţia să respecte modificarea în cazul în care aceasta intră în vigoare. Un stat care devine stat parte după această perioadă este obligat să respecte o modificare acceptată în conformitate cu alineatul (8). În cazurile menţionate în prezentul alineat, o modificare devine obligatorie pentru un stat în momentul în care ea intră în vigoare sau la data la care prezentul protocol intră în vigoare pentru statul respectiv, dacă aceasta survine mai târziu. ART. 24 Depozitarul (1) Prezentul protocol şi orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 se depun la secretarul general. (2) Secretarul general: a) informează statele care au semnat sau au acceptat Protocolul în legătură cu: (i) fiecare nouă semnare sau depunere a unui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, ca şi data acestora; (ii) fiecare declaraţie sau comunicare în conformitate cu articolul 9 alineatele (2) şi (3), cu articolul 18 alineatul (1) şi cu articolul 19 alineatul (4) din Convenţie astfel cum a fost revizuită prin prezentul protocol; (iii) intrarea în vigoare a prezentului protocol; (iv) orice propunere de modificare a limitelor prezentate în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din prezentul protocol; (v) orice modificare adoptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (5) din prezentul protocol; (vi) orice modificare considerată ca acceptată în conformitate cu articolul 23 alineatul (8) din prezentul protocol, precum şi data la care această modificare intră în vigoare în conformitate cu alineatele (9) şi (10) din articolul respectiv; (vii) depunerea oricărui instrument de denunţare a prezentului protocol, împreună cu data depunerii acestuia şi data de la care denunţarea intră în vigoare; (viii) orice comunicare prevăzută de unul din articolele din prezentul protocol; (b) transmite copii certificate conforme ale prezentului protocol tuturor statelor care au semnat prezentul protocol sau au aderat la acesta. (3) De îndată ce prezentul protocol intră în vigoare, textul acestuia se transmite de către secretarul general la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru înregistrare şi publicare în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite. ART. 25 Regimul lingvistic Prezentul protocol este întocmit într-un singur exemplar original, în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă, toate textele fiind în mod egal autentice. Încheiat la Londra la întâi noiembrie două mii doi. Drept care, subsemnaţii, pe deplin autorizaţi de guvernele lor respective, au semnat prezentul protocol. ANEXĂ Certificat de asigurare sau alt tip de garanţie financiară privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a pasagerilor Emis în conformitate cu dispoziţiile articolului 4^1 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor
┌───────┬───────────┬──────────────┬─────────────┬─────────────────────────────┐
│Numele │Numărul sau│Numărul IMO de│ Portul de │ Numele şi adresa completă │
│ navei │ literele │ identificare │înmatriculare│ ale sediului principal al │
│ │distinctive│ a navei │ │ transportatorului care │
│ │ │ │ │ execută efectiv transportul │
├───────┼───────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────────────────────┤
└───────┴───────────┴──────────────┴─────────────┴─────────────────────────────┘
Se adevereşte prin prezentul certificat că pentru nava sus-menţionată există o poliţă de asigurare valabilă sau o altă garanţie financiară care respectă cerinţele articolului 4^1 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor. Tipul garanţiei ..................................................... Durata garanţiei .................................................... Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau ale garantului (garanţilor) Numele .............................................................. Adresa .............................................................. Prezentul certificat este valabil până la ........................... Emis sau vizat de Guvernul ......(denumirea completă a statului)..... SAU Se foloseşte următorul text în cazul în care un stat parte face uz de dispoziţiile articolului 4^1 alineatul (3): Prezentul certificat este emis sub autoritatea Guvernului ..........(denumirea completă a statului)......... de către .....(numele instituţiei sau al organizaţiei)........... La .......(locul) ...... la data de .......(data)............. ............................................................. (Semnătura şi funcţia persoanei oficiale care emite sau vizează certificatul) Note explicative 1. Pe lângă denumirea statului se poate adăuga, eventual, şi cea a autorităţii publice competente din ţara în care este emis certificatul. 2. Dacă suma totală a garanţiei provine din mai multe surse, trebuie indicată suma provenită de la fiecare dintre acestea. 3. Dacă garanţia este furnizată sub mai multe forme, acestea trebuie enumerate. 4. La rubrica "Durata garanţiei" trebuie precizată data de la care garanţia produce efecte. 5. La rubrica "Adresă" a asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie indicat sediul principal al asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau al garantului (garanţilor). Dacă este cazul, trebuie indicat şi sediul unde s-a încheiat asigurarea sau garanţia. Rezerva şi linii directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena Rezervă 1. Convenţia de la Atena ar trebui ratificată, cu următoarea rezervă sau o declaraţie cu acelaşi efect: "[1.1.] Rezervă cu privire la ratificarea de către Guvernul ... a Convenţiei de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor (Convenţia) Limitarea răspunderii transportatorilor etc. [1.2.] Guvernul ... îşi rezervă dreptul şi se angajează, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) sau alineatul (2) din Convenţie, să limiteze eventuala răspundere în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager cauzat/ă de oricare dintre riscurile menţionate la punctul 2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena la cel mai mic dintre următoarele cuantumuri: - 250.000 de unităţi de cont per pasager, pentru fiecare incident în parte; sau - 340 milioane de unităţi de cont în total per navă, pentru fiecare incident în parte. [1.3.] Mai mult decât atât, Guvernul ... îşi rezervă dreptul şi se angajează să aplice, mutatis mutandis, în cazul unei astfel de răspunderi, punctele 2.1.1 şi 2.2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena. [1.4.] Sunt limitate în acelaşi mod răspunderea transportatorului efectiv, în temeiul articolului 4 din Convenţie, răspunderea prepuşilor şi a agenţilor transportatorului sau ai transportatorului efectiv, în temeiul articolului 11 din Convenţie, şi suma maximă totală a despăgubirilor, în temeiul articolului 12 din Convenţie. [1.5.] Rezerva şi angajamentul de la punctul 1.2 se aplică indiferent de baza răspunderii în temeiul articolului 3 alineatul (1) sau alineatul (2) şi fără a aduce atingere oricăror dispoziţii contrare de la articolul 4 sau de la articolul 7 din Convenţie; însă rezerva şi angajamentul în cauză nu afectează aplicarea articolelor 10 şi 13. Asigurarea obligatorie şi limitarea răspunderii asigurătorilor [1.6.] Guvernul ... îşi rezervă dreptul şi se angajează să limiteze cerinţa prevăzută în articolul 4^1 alineatul (1) de a menţine asigurarea sau alt tip de garanţie financiară în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager cauzat/ă de oricare dintre riscurile menţionate la punctul 2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena, la cel mai mic dintre următoarele cuantumuri: - 250.000 de unităţi de cont per pasager, pentru fiecare incident în parte; sau - 340 milioane de unităţi de cont în total per navă, pentru fiecare incident în parte. [1.7.] Guvernul ... îşi rezervă dreptul şi se angajează să limiteze răspunderea asigurătorului sau a altei persoane furnizoare de garanţie financiară, prevăzută la articolul 4^1 alineatul (10), în caz de deces sau vătămare corporală a unui pasager cauzat/ă de oricare dintre riscurile menţionate la punctul 2.2 din Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena la limita maximă a asigurării sau a altui tip de garanţie financiară pe care transportatorul este obligat să o menţină în temeiul punctului 1.6 al prezentei rezerve. [1.8.] Guvernul ... îşi rezervă, de asemenea, dreptul şi se angajează să aplice Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena, inclusiv aplicând clauzele menţionate la punctele 2.1 şi 2.2 din Liniile directoare, pentru orice asigurare obligatorie în temeiul Convenţiei. [1.9.] Guvernul ... îşi rezervă dreptul şi se angajează să exonereze furnizorul de asigurare sau de altă garanţie financiară, în conformitate cu articolul 4^1 alineatul (1), de orice răspundere pe care acesta din urmă nu şi-a asumat-o. Certificarea [1.10.] Guvernul ... îşi rezervă dreptul şi se angajează să emită certificate de asigurare în conformitate cu articolul 4^1 alineatul (2) din Convenţie, astfel încât: - să reflecte limitările răspunderii şi cerinţele de acoperire a asigurării menţionate la punctele 1.2, 1.6, 1.7 şi 1.9; şi - să includă alte limitări, cerinţe şi scutiri pe care le consideră necesare în funcţie de condiţiile de pe piaţa asigurărilor la momentul emiterii certificatului. [1.11.] Guvernul ... îşi rezervă dreptul şi se angajează să accepte certificatele de asigurare emise de alte state părţi în conformitate cu o rezervă similară. [1.12.] Toate aceste limitări, cerinţe şi scutiri vor fi clar reflectate în certificatul emis sau vizat în conformitate cu articolul 4^1 alineatul (2) din Convenţie. Relaţia dintre prezenta rezervă şi Liniile directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena [1.13.] Drepturile care fac obiectul prezentei rezerve se vor exercita cu respectarea Liniilor directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena sau a oricăror modificări aduse acestora, în scopul asigurării uniformităţii. În cazul în care o propunere de modificare a Liniilor directoare ale OMI pentru punerea în aplicare a Convenţiei de la Atena, inclusiv de modificare a limitelor, a fost aprobată de către Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale, aceste modificări se aplică de la data stabilită de către Comitet juridic. Acest fapt nu aduce atingere normelor de drept internaţional cu privire la dreptul unui stat de a-şi retrage sau de a-şi modifica rezerva." Linii directoare 2. În contextul actual al pieţei asigurărilor, statele părţi ar trebui să emită certificate de asigurare pe baza unui angajament din partea unui asigurător care să acopere riscurile de război şi din partea unui alt asigurător care să acopere alte riscuri decât cele de război. Fiecare asigurător ar trebui să fie răspunzător doar pentru partea sa de asigurare. Se recomandă aplicarea următoarelor norme (clauzele la care se face referire sunt prevăzute în apendicele A): 2.1. Atât asigurarea pentru riscuri de război, cât şi asigurarea pentru alte riscuri decât cele de război pot face obiectul următoarelor clauze: 2.1.1. Clauza Institut de excludere a contaminării radioactive şi a armelor chimice, biologice, biochimice şi electromagnetice (Clauza Institut nr. 370); 2.1.2. Clauza Institut de excludere a atacurilor informatice (Clauza Institut nr. 380); 2.1.3. modalităţile de apărare şi limitările unui furnizor de garanţie financiară obligatorie în conformitate cu Convenţia, astfel cum a fost modificată prin prezentele linii directoare, în special limita de 250.000 de unităţi de cont per pasager pentru fiecare incident în parte; 2.1.4. condiţia potrivit căreia asigurarea trebuie să acopere numai răspunderile care fac obiectul Convenţiei, astfel cum a fost modificată prin prezentele linii directoare; şi 2.1.5. condiţia potrivit căreia orice sume achitate în temeiul Convenţiei contribuie la diminuarea răspunderii restante a transportatorului şi/sau a asigurătorului său, în conformitate cu articolul 4^1 din Convenţie, chiar dacă nu sunt plătite de sau solicitate asigurătorilor de riscuri de război sau, respectiv, asigurătorilor de alte riscuri decât cele de război. 2.2. După caz, asigurarea pentru riscuri de război acoperă răspunderea pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului sau vătămării corporale a unui pasager, produse de: - război, război civil, revoluţie, rebeliune, insurecţie sau tensiune socială cauzate de acestea sau orice act ostil comis de către o putere beligerantă sau împotriva acesteia; - capturare, sechestru, arestare, privare de libertate sau detenţie şi consecinţele acestora sau orice tentative în acest sens; - mine, torpile, bombe abandonate sau alte arme de război abandonate; - acte teroriste sau comise de orice persoană care acţionează cu rea-credinţă sau dintr-un motiv politic, precum şi orice acţiune întreprinsă pentru a preveni sau contracara orice risc de acest tip; - confiscare şi expropriere, şi poate face obiectul următoarelor scutiri, limitări şi cerinţe: 2.2.1. Clauza de excludere a riscului de război şi de încetare automată a acoperirii 2.2.2. în cazul în care creanţele cumulate ale pasagerilor consideraţi în mod individual depăşesc suma de 340 milioane de unităţi de cont per total pentru o navă, pentru orice incident în parte, transportatorul are dreptul să invoce limitarea răspunderii sale la suma de 340 milioane de unităţi de cont, cu condiţia ca întotdeauna: - această sumă să fie distribuită între reclamanţi proporţional cu creanţele lor admise; - distribuirea acestei sume să se poată face într-una sau mai multe tranşe către reclamanţii cunoscuţi în momentul distribuirii; şi - distribuirea acestei sume să se poată face de către asigurător, de către instanţă sau de către o altă autoritate competentă sesizată de asigurător în orice stat parte în care se instituie demersuri juridice cu privire la creanţele presupus acoperite de asigurare. 2.2.3. clauza privind notificarea cu 30 de zile înainte, în cazurile care nu fac obiectul punctului 2.2.1. 2.3. Asigurarea pentru riscuri altele decât cele de război ar trebui să acopere toate pericolele care fac obiectul asigurării obligatorii, altele decât riscurile menţionate la punctul 2.2, indiferent dacă fac sau nu obiectul scutirilor, limitărilor sau cerinţelor menţionate la punctele 2.1 şi 2.2. 3. Apendicele B conţine un exemplu de set de angajamente de asigurări (cărţi albastre) şi un certificat de asigurare care respectă prezentele linii directoare. APENDICELE A Clauzele menţionate la punctele 2.1.1, 2.1.2 şi 2.2.1 din Liniile directoare Clauza Institut de excludere a contaminării radioactive şi a armelor chimice, biologice, biochimice şi electromagnetice (clauza nr. 370, 10 noiembrie 2003) Această clauză este preeminenţa şi prevalează asupra oricărei dispoziţii contrare cuprinse în prezenta asigurare. 1. În niciun caz, prezenta asigurare nu acoperă prejudiciul, răspunderea civilă pentru daune sau cheltuielile provocate, favorizate sau cauzate direct sau indirect de următorii factori: 1.1. radiaţiile ionizante provenite de la orice combustibil nuclear, deşeu nuclear sau de la combustia combustibilului nuclear sau contaminarea radioactivă determinată de acestea; 1.2. proprietăţile radioactive, toxice, explozibile sau alte proprietăţi potenţial periculoase sau contaminante ale oricărei instalaţii nucleare, ale oricărui reactor nuclear, ale oricărui dispozitiv nuclear sau ale oricărei componente nucleare a acestora; 1.3. orice armă sau dispozitiv care face uz de fisiune şi/sau fuziune atomică sau nucleară, de orice reacţie similară sau de o forţă sau materie radioactivă; 1.4. proprietăţile radioactive, toxice, explozibile sau alte proprietăţi potenţial periculoase sau contaminante ale oricărei materii radioactive. Excluderea prevăzută de prezenta subclauză nu se extinde la izotopii radioactivi, alţii decât combustibilul nuclear, în cazul în care respectivii izotopi sunt creaţi, transportaţi, stocaţi sau utilizaţi în scopuri comerciale, agricole, medicale, ştiinţifice sau în alte scopuri paşnice similare; 1.5. orice armă chimică, biologică, biochimică sau electromagnetică. Clauza Institut de excludere a atacurilor informatice (clauza nr. 380, 10 noiembrie 2003) 1. Exclusiv sub rezerva punctului 2 de mai jos, prezenta asigurare nu acoperă în niciun caz prejudiciul, răspunderea civilă pentru daune sau cheltuielile provocate, favorizate sau cauzate direct sau indirect de utilizarea sau operarea cu rea intenţie a oricărui computer, sistem informatic, program informatic, cod dăunător, virus sau proces informatic sau a oricărui altui sistem electronic. 2. În cazul în care prezenta clauză este susţinută prin poliţe care acoperă riscurile de război, război civil, revoluţie, rebeliune, insurecţie sau tensiune socială cauzată de acestea sau orice act ostil comis de către o putere beligerantă sau împotriva acesteia, terorism sau acţiune din motive politice din partea unei persoane, punctul 1 nu se aplică în sensul excluderii prejudiciilor (care ar fi în caz contrar acoperite) provocate de folosirea oricărui computer, sistem informatic, program informatic sau a oricăror altor sisteme electronice pentru sistemele de lansare şi/sau de ghidaj şi/sau pentru mecanismele declanşatoare ale oricărei arme sau rachete. Încetarea automată a acoperirii şi excluderea riscului de război 1.1. Încetarea automată a acoperirii acordate de asigurare Indiferent dacă notificarea de încetare a fost transmisă sau nu, acoperirea în cazurile enumerate în continuare încetează automat. 1.1.1. la izbucnirea unui război (indiferent dacă există sau nu o declaraţie de război) între oricare dintre următoarele state: Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Franţa, Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză; 1.1.2. cu privire la orice navă pentru care este acordată acoperirea, în cazul rechiziţionării acesteia în vederea titlului sau a folosirii. 1.2. Războiul între cele cinci puteri Prezenta asigurare exclude 1.2.1. prejudiciul, răspunderea pentru daune sau cheltuielile provocate de izbucnirea războiului (indiferent dacă există sau nu o declaraţie de război) între oricare dintre următoarele state: Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Franţa, Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză; 1.2.2. rechiziţionarea în vederea titlului sau a folosirii. APENDICELE B I. Exemple de angajamente de asigurare (cărţi albastre) menţionate la punctul 3 din Liniile directoare Carte albastră emisă de asigurătorul pentru riscuri de război Certificat furnizat ca dovadă a asigurării în conformitate cu dispoziţiile articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor Numele navei: Numărul IMO de identificare a navei: Portul de înmatriculare: Numele şi adresa proprietarului: Se certifică prin prezentul că pentru nava sus-menţionată, pe perioada în care aparţine proprietarului al cărui nume figurează mai sus, este în vigoare o poliţă de asigurare care respectă cerinţele articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, sub rezerva tuturor excepţiilor şi limitărilor permise pentru asigurarea obligatorie pentru riscuri de război prevăzute de convenţie şi de Liniile directoare de punere în aplicare adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale în octombrie 2006, incluzând în special următoarele clauze: [Aici se pot introduce, în măsura dorită, textul convenţiei şi al Liniilor directoare însoţite de apendice]. Perioada de asigurare de la: 20 februarie 2007 până la: 20 februarie 2008 Cu condiţia ca, în orice moment, asigurătorul să poată anula prezentul certificat prin transmiterea unei notificări scrise, cu 30 de zile înainte, la autoritatea interesată, caz în care răspunderea asigurătorului menţionat mai jos încetează de la data expirării perioadei de notificare, dar numai în ceea ce priveşte incidentele produse după această dată. Data: Prezentul certificat a fost emis de: War Risks, Inc [Adresă] .................................... Numai în calitate de agent al War Risks, Inc. Semnătura asigurătorului Carte albastră emisă de asigurătorul pentru riscuri altele decât cele de război Certificat furnizat ca dovadă a asigurării în conformitate cu dispoziţiile articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor Numele navei: Numărul IMO de identificare a navei: Portul de înmatriculare: Numele şi adresa proprietarului: Se certifică prin prezentul că pentru nava sus-menţionată, pe perioada în care aparţine proprietarului al cărui nume figurează mai sus, este în vigoare o poliţă de asigurare care respectă cerinţele articolului 4 bis din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, sub rezerva tuturor excepţiilor şi limitărilor permise pentru asigurătorii pentru riscuri altele decât cele de război prevăzute de convenţie şi de Liniile directoare de punere în aplicare adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale în octombrie 2006, incluzând în special următoarele clauze: [Aici se pot introduce, în măsura dorită, textul convenţiei şi al Liniilor directoare însoţite de apendice] Perioada de asigurare de la: 20 februarie 2007 până la: 20 februarie 2008 Cu condiţia ca, în orice moment, asigurătorul să poată anula prezentul certificat prin transmiterea unei notificări scrise, cu 3 luni înainte, la autoritatea interesată, caz în care răspunderea asigurătorului menţionat mai jos încetează de la data expirării perioadei de notificare, dar numai în ceea ce priveşte incidentele produse după această dată. Data: Prezentul certificat a fost emis de: PANDI P&I [Adresă] .................................... Numai în calitate de agent Semnătura asigurătorului al PANDI P&I II. Model de certificat de asigurare menţionat la punctul 3 din Liniile directoare Certificat de asigurare sau alt tip de garanţie financiară privind răspunderea în caz de deces sau vătămare corporală a pasagerilor Emis în conformitate cu dispoziţiile articolului 4^1 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor
┌───────┬───────────┬──────────────┬─────────────┬─────────────────────────────┐
│Numele │Numărul sau│Numărul OMI de│ Portul de │ Numele şi adresa completă │
│ navei │ literele │ identificare │înmatriculare│ ale sediului principal al │
│ │distinctive│ a navei │ │ transportatorului care │
│ │ │ │ │ execută efectiv transportul │
├───────┼───────────┼──────────────┼─────────────┼─────────────────────────────┤
└───────┴───────────┴──────────────┴─────────────┴─────────────────────────────┘
Se adevereşte prin prezentul certificat că pentru nava sus-menţionată există o poliţă de asigurare valabilă sau altă garanţie financiară care respectă cerinţele articolului 4^1 din Convenţia de la Atena din 2002 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor. Tipul garanţiei ....................................................... Durata garanţiei ...................................................... Numele şi adresa asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau ale garantului (garanţilor) Acoperirea de asigurare, dovedită de prezentul certificat, este divizată într-o parte destinată asigurării pentru riscuri de război şi într-o parte destinată asigurării pentru riscuri altele decât cele de război, în conformitate cu Liniile directoare de punere în aplicare adoptate de Comitetul juridic al Organizaţiei Maritime Internaţionale în octombrie 2006. Fiecare dintre cele două părţi ale asigurării face obiectul tuturor excepţiilor şi limitărilor permise prevăzute de convenţie şi de Liniile directoare de punere în aplicare. Asigurătorii nu răspund în comun şi în mod solidar. Asigurătorii sunt: Pentru riscuri de război: War Risks, Inc., [adresă] Pentru riscuri altele decât cele de război: Pandi P&I, [adresă] Prezentul certificat este valabil până la ............................ Emis sau vizat de Guvernul ...........(denumirea completă a statului)..... SAU Se foloseşte următorul text în cazul în care un stat parte face uz de dispoziţiile articolului 4^1 alineatul (3): Prezentul certificat este emis sub autoritatea Guvernului ........(denumirea completă a statului)...... de către ..........(numele instituţiei sau al organizaţiei) ............... La ......(locul)........ la data de ......(data)............. ................................................. (Semnătura şi funcţia persoanei oficiale care emite sau vizează certificatul) Note explicative 1. Pe lângă denumirea statului se poate adăuga, eventual, şi cea a autorităţii publice competente din ţara în care este emis certificatul. 2. Dacă suma totală a garanţiei provine din mai multe surse, trebuie indicată suma provenită de la fiecare dintre acestea. 3. Dacă garanţia este furnizată sub mai multe forme, acestea trebuie enumerate. 4. La rubrica "Durata garanţiei" trebuie precizată data de la care garanţia produce efecte. 5. La rubrica "Adresă" a asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau a garantului (garanţilor) trebuie indicat sediul principal al asigurătorului (asigurătorilor) şi/sau al garantului (garanţilor). Dacă este cazul, trebuie indicat şi sediul unde s-a încheiat asigurarea sau garanţia. ___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
