Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE nr. 330 din 21 decembrie 2018 privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în zona montană
EMITENT: Parlamentul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1103 din 27 decembrie 2018
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Se aprobă Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în zona montană, începând cu anul 2018, denumit în continuare Program, care are ca obiect facilitarea accesului la finanţare în vederea realizării de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei de către crescătorii de animale din zona montană.
ART. 2
(1) Programul prevăzut la art. 1 vizează realizarea de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în localităţile din zona montană.
(2) Investiţiile din Program au ca obiectiv valorificarea superioară a produselor montane, limitarea declinului sectorului de producţie primară, în scopul asigurării consumului intern, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, cu accent deosebit pe stoparea depopulării.
(3) Înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei din zona montană se realizează în conformitate cu proiectele-tip puse la dispoziţie în mod gratuit de către Agenţia Zonei Montane, denumită în continuare AZM.
(4) Numărul centrelor, tipul acestora, amplasamentul în localităţile din zona montană şi proiectul-tip de realizare se aprobă anual, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
ART. 3
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică după cum urmează:
a) zona montană - astfel cum este definită la art. 1 din anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 52/2017 privind aprobarea Procedurii de verificare a conformităţii datelor cuprinse în caietul de sarcini în vederea acordării dreptului de utilizare a menţiunii de calitate facultative „produs montan“ şi de verificare a respectării legislaţiei europene şi naţionale de către operatorii economici care au obţinut dreptul de utilizare a respectivei menţiuni, cu modificările ulterioare;
b) centre de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în zona montană - construcţii unde se fac preluarea cantităţilor de lână, spălarea materiei prime, prelucrarea primară a acesteia şi depozitarea;
c) beneficiari privaţi - persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, grupuri de producători înfiinţate conform Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 358/763/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, persoane juridice constituite în conformitate cu prevederile Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, persoane juridice constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, şi persoane juridice constituite în conformitate cu prevederile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi în agricultură şi/sau industrie alimentară;
d) proiect-tip pus la dispoziţie de Agenţia Zonei Montane - documentaţie tehnico-economică elaborată de AZM, conform legislaţiei în vigoare, pentru realizarea şi dotarea unei construcţii-cadru, amplasată în zona montană, care corespunde standardelor în domeniu şi se încadrează în bugetul previzionat pentru finanţarea acestui program.
CAP. II
Modul de finanţare şi de accesare a Programului
ART. 4
(1) Se instituie o schemă de finanţare prin care beneficiarii Programului primesc maximum 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei în vederea realizării de centre de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în zona montană.
(2) Intensitatea sprijinului financiar poate fi majorată cu 20 de puncte procentuale, cu condiţia ca ajutorul de stat maxim combinat să nu depăşească 90 de puncte procentuale din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei pentru:
a) tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cei 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în Program;
b) investiţiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;
c) cooperativele constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Sprijinul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă o singură dată pentru un beneficiar şi pentru un singur obiectiv dezvoltat prin Program.
(4) Sumele necesare pentru finanţarea Programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, destinate în acest scop.
(5) Valoarea anuală a schemei de finanţare, condiţiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanţării, precum şi modalităţile de verificare şi control se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
ART. 5
Sprijinul financiar prevăzut la art. 4 se acordă beneficiarilor privaţi aşa cum sunt definiţi la art. 3 lit. c) în vederea realizării investiţiilor stabilite prin proiectele-tip puse la dispoziţie de către Agenţia Zonei Montane.
ART. 6
Valoarea totală a Programului este de 5 milioane euro pentru un număr maxim de 8 centre şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
CAP. III
Dispoziţii finale
ART. 7
Centrele de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în zona montană realizate în cadrul acestui program pot asigura prestări de servicii şi altor beneficiari privaţi.
ART. 8
(1) Schema de ajutor de stat prevăzută de prezenta lege se notifică la Comisia Europeană.
(2) În situaţia în care decizia Comisiei Europene conţine prevederi noi sau diferite faţă de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează şi/sau se modifică în mod corespunzător.
ART. 9
(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabil pentru recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli în cadrul prezentului program.
(2) În cazul constatării faptului că s-au acordat în mod nejustificat sume în cadrul prezentului program, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are obligaţia de a notifica beneficiarii privaţi cu privire la obligaţia restituirii sumelor acordate la finanţarea Programului şi nejustificate.
(3) În cazul în care beneficiarii privaţi nu restituie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sumele notificate, în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, acesta emite decizii de recuperare a sumelor de restituit.
(4) Decizia de recuperare constituie titlu de creanţă şi poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(5) Introducerea contestaţiei pe cale administrativă nu suspendă executarea titlului de creanţă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN IORDACHE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 21 decembrie 2018.
Nr. 330.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: