Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
LEGE Nr. 33 din 29 aprilie 1995 pentru ratificarea Conventiei-cadru pentru protectia minoritatilor nationale, incheiata la Strasbourg la 1 februarie 1995
EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 82 din 4 mai 1995
CONVENŢIA-CADRU
pentru protecţia minoritãţilor naţionale*)
-------------------------
*) Traducere.
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentei convenţii-cadru,
considerind ca scopul Consiliului Europei îl constituie realizarea unei unitãţi mai strinse între membrii sãi în vederea salvgardarii şi promovãrii idealurilor şi principiilor care reprezintã patrimoniul lor comun,
considerind ca unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv consta în salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale,
dorind sa dea curs Declaraţiei sefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, adoptatã la Viena la 9 octombrie 1993,
fiind hotãrîte ca pe teritoriile lor respective sa protejeze existenta minoritãţilor naţionale,
considerind ca bulversarile istoriei europene au arãtat ca protecţia minoritãţilor naţionale este esenţialã pentru stabilitatea, securitatea democratica şi pacea Continentului,
considerind ca o societate pluralista şi cu adevãrat democratica trebuie nu numai sa respecte identitatea etnicã, culturalã, lingvistica şi religioasã a fiecãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale, dar şi, deopotrivã, sa creeze condiţii corespunzãtoare care sa le permitã sa-şi exprime, sa pãstreze şi sa dezvolte aceasta identitate,
considerind ca realizarea unui climat de toleranta şi dialog este necesarã pentru a permite diversitatii culturale sa reprezinte o sursa, dar şi un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecãrei societãţi,
considerind ca realizarea unei Europe tolerante şi prospere nu depinde numai de cooperarea dintre state, ci necesita şi cooperarea transfrontaliera între autoritãţi locale şi regionale, cu respectarea Constituţiei şi a integritãţii teritoriale a fiecãrui stat,
ţinînd seama de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi de protocoalele sale,
ţinînd seama de angajamentele privind protecţia minoritãţilor naţionale conţinute în convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite, precum şi în documentele Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, în special cel de la Copenhaga din 29 iunie 1990,
fiind hotãrîte sa defineascã principiile care trebuie respectate şi obligaţiile care decurg din acestea, pentru a asigura, în statele membre şi în celelalte state care pot deveni pãrţi la prezentul instrument, protecţia efectivã a minoritãţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinînd acestora, în cadrul statului de drept, cu respectarea integritãţii teritoriale şi a suveranitãţii naţionale,
fiind hotãrîte sa aplice principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru prin legislaţia nationala şi politici guvernamentale corespunzãtoare,
au convenit asupra celor ce urmeazã:
TITLUL I
ART. 1
Protecţia minoritãţilor naţionale şi a drepturilor şi libertãţilor persoanelor aparţinînd acestora face parte integrantã din protecţia internationala a drepturilor omului şi, ca atare, constituie domeniul de cooperare internationala.
ART. 2
Dispoziţiile prezentei convenţii-cadru vor fi aplicate cu buna-credinţa, într-un spirit de înţelegere, toleranta şi cu respectarea principiilor bunei vecinãtãţi, relaţiilor prieteneşti şi cooperãrii între state.
ART. 3
1. Orice persoana aparţinînd unei minoritãţi naţionale are dreptul sa aleagã liber dacã sa fie tratata sau nu ca atare şi nici un dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta.
2. Persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale pot exercita drepturile şi libertãţile ce decurg din principiile enunţate în prezenta convenţie-cadru, individual sau în comun cu alţii.
TITLUL II
ART. 4
1. Pãrţile se angajeazã sa garanteze fiecãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale dreptul la egalitate în fata legii şi la egala protecţie a legii. În aceasta privinta, orice discriminare bazatã pe apartenenţa la o minoritate nationala este interzisã.
2. Pãrţile se angajeazã sa adopte, dacã este cazul, mãsuri adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, egalitatea deplina şi efectivã între persoanele aparţinînd unei minoritãţi naţionale şi cele aparţinînd majoritãţii. Ele vor tine seama în mod corespunzãtor, în aceasta privinta, de condiţiile specifice în care se afla persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale.
3. Mãsurile adoptate în conformitate cu paragraful 2 nu vor fi considerate acte de discriminare.
ART. 5
1. Pãrţile se angajeazã sa promoveze condiţiile de natura sa permitã persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale sa-şi menţinã şi sa-şi dezvolte cultura, precum şi sa-şi pãstreze elementele esenţiale ale identitãţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural.
2. Fãrã a se aduce atingere mãsurilor luate în cadrul politicii lor generale de integrare, pãrţile se vor abţine de la orice politica ori practica avînd drept scop asimilarea persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale impotriva voinţei acestora şi vor proteja aceste persoane impotriva oricãrei acţiuni vizind o astfel de asimilare.
ART. 6
1. Pãrţile vor incuraja spiritul de toleranta şi dialogul intercultural şi vor lua mãsuri efective pentru promovarea respectului reciproc, înţelegerii şi cooperãrii dintre toate persoanele care trãiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnicã, culturalã, lingvistica ori religioasã a acestora, îndeosebi în domeniile educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare.
2. Pãrţile se angajeazã sa ia mãsuri corespunzãtoare pentru a proteja persoanele care ar putea fi victime ale amenintarilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violenta, datoritã identitãţii lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase.
ART. 7
Pãrţile vor asigura respectarea drepturilor fiecãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale la libertatea de întrunire paşnicã şi la libertatea de asociere, la libertatea de expresie şi la libertatea de gindire, constiinta şi religie.
ART. 8
Pãrţile se angajeazã sa recunoascã fiecãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale dreptul de a-şi manifesta religia sau credinţa sa şi dreptul de a infiinta instituţii, organizaţii şi asociaţii religioase.
ART. 9
1. Pãrţile se angajeazã sa recunoascã faptul ca dreptul la libertatea de expresie a fiecãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale include libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi a comunica informaţii sau idei în limba minoritara, fãrã ingerinţe ale autoritãţilor publice şi independent de frontiere. Pãrţile vor veghea ca, în cadrul sistemelor lor lingvistice, persoanele aparţinînd unei minoritãţi naţionale sa nu fie discriminate în accesul la mijloacele de informare.
2. Paragraful 1 nu impiedica pãrţile sa utilizeze un regim de autorizare, nediscriminatoriu şi fondat pe criterii obiective, pentru societãţile de radio sonor, televiziune şi cinema.
3. Pãrţile nu vor crea obstacole în calea infiintarii şi utilizãrii mijloacelor de informare scrisã de cãtre persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale. În cadrul legal organizat pentru radioul sonor şi televiziune, ele vor veghea ca, în mãsura posibilului şi ţinînd seama de prevederile paragrafului 1, persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale sa le fie acordatã posibilitatea de a-şi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.
4. În cadrul sistemului legislaţiei lor, pãrţile vor adopta mãsuri adecvate pentru facilitarea accesului persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale la mijloacele de informare, pentru promovarea tolerantei şi pentru a permite pluralismul cultural.
ART. 10
1. Pãrţile se angajeazã sa recunoascã oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fãrã ingerinta limba sa minoritara, în privat şi în public, oral şi în scris.
2. În ariile locuite tradiţional sau în numãr substanţial de persoane aparţinînd minoritãţile naţionale, dacã aceste persoane solicita acest lucru şi acolo unde aceasta cerere corespunde unei nevoi reale, pãrţile se vor strãdui sa asigure, în mãsura posibilului, condiţii care sa permitã folosirea limbii minoritare în raporturile dintre aceste persoane şi autoritãţile administrative.
3. Pãrţile se angajeazã sa garanteze dreptul oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale de a fi informatã cu promptitudine, într-o limba pe care o înţelege, cu privire la motivele arestãrii sale, la natura şi la cauza acuzatiei aduse impotriva sa, şi sa se apere în aceasta limba, dacã este necesar cu asistenta gratuita a unui interpret.
ART. 11
1. Pãrţile se angajeazã sa recunoascã oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale dreptul de a folosi numele (patronimul) şi prenumele sau în limba minoritara, precum şi dreptul la recunoaşterea oficialã a acestora, în conformitate cu modalitãţile prevãzute în sistemul lor legal.
2. Pãrţile se angajeazã sa recunoascã oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritara însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public.
3. În ariile locuite în mod tradiţional de un numãr substanţial de persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale, pãrţile vor depune eforturi, în cadrul sistemului lor legal, inclusiv, atunci cînd este cazul, în cadrul acordurilor încheiate cu alte state, şi ţinînd seama de condiţiile lor specifice, pentru expunerea denumirilor locale traditionale, a denumirilor strazilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului, deopotrivã în limba minoritara, acolo unde exista o cerere suficienta pentru astfel de indicaţii.
ART. 12
1. Pãrţile, dacã este necesar, vor lua mãsuri în domeniul educaţiei şi al cercetãrii, pentru a incuraja cunoaşterea culturii, istoriei, limbii şi religiei atît ale minoritãţilor lor naţionale, cît şi ale majoritãţii.
2. În acest context, pãrţile vor asigura, între altele, posibilitãţi corespunzãtoare pentru pregãtirea profesorilor, accesul la manuale şi vor facilita contactele dintre elevi şi profesori ai diferitelor comunitãţi.
3. Pãrţile se angajeazã sa promoveze sanse egale de acces la educaţia de toate nivelurile pentru persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale.
ART. 13
1. În cadrul sistemului lor educaţional, pãrţile vor recunoaşte dreptul persoanelor aparţinînd unei minoritãţi naţionale de a infiinta şi a administra propriile instituţii private de educaţie şi formare.
2. Exerciţiul acestui drept nu implica nici o obligaţie financiarã pentru pãrţi.
ART. 14
1. Pãrţile se angajeazã sa recunoascã dreptul oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale de a învaţã limba sa minoritara.
2. În ariile locuite tradiţional sau în numãr substanţial de persoane aparţinînd minoritãţilor naţionale, dacã exista o cerere suficienta, pãrţile vor depune eforturi pentru a asigura, în mãsura posibilului şi în cadrul sistemului lor educaţional, ca persoanele aparţinînd acestor minoritãţi sa beneficieze de posibilitãţi corespunzãtoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în aceasta limba.
3. Paragraful 2 al acestui articol se va aplica fãrã a se aduce atingere învãţãrii limbii oficiale ori predãrii în acesta limba.
ART. 15
Pãrţile vor crea condiţiile necesare pentru participarea efectivã a persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale la viata culturalã, socialã şi economicã şi la treburile publice, în special acelea care le privesc direct.
ART. 16
Pãrţile se vor abţine sa ia mãsuri care, modificind proportiile populaţiei din arii locuite de persoane aparţinînd minoritãţilor naţionale, sînt îndreptate impotriva drepturilor şi libertãţilor decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru.
ART. 17
1. Pãrţile se angajeazã sa nu aducã atingere dreptului persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se afla în mod legal în alte state, îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnicã, culturalã, lingvistica sau religioasã, ori patrimoniul cultural.
2. Pãrţile se angajeazã sa nu aducã atingere dreptului persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale de a participa la activitãţile organizaţiilor neguvernamentale, atît la nivel naţional, cît şi internaţional.
ART. 18
1. Pãrţile vor depune eforturi pentru a încheia, dacã este necesar, acorduri bilaterale şi multilaterale cu alte state, îndeosebi cu statele vecine, pentru a asigura protecţia persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale respective.
2. Dacã este cazul, pãrţile vor lua mãsuri pentru încurajarea cooperãrii transfrontaliere.
ART. 19
Pãrţile se angajeazã sa respecte şi sa aplice principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, aducindu-le, dacã este necesar, numai acele limitãri, restrictii şi derogãri prevãzute în instrumentele juridice internaţionale, în special în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în mãsura în care acestea sînt relevante pentru drepturile şi libertãţile decurgind din principiile menţionate.
TITLUL III
ART. 20
În exercitarea drepturilor şi libertãţilor decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, orice persoana aparţinînd unei minoritãţi naţionale va respecta legislaţia nationala şi drepturile celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinînd majoritãţii sau altor minoritãţi naţionale.
ART. 21
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie-cadru nu va fi interpretatã ca implicind vreun drept de a întreprinde vreo activitate ori vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, în special celor ale egalitãţii suverane, integritãţii teritoriale şi independentei politice a statelor.
ART. 22
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie-cadru nu va fi interpretatã ca limitind sau aducind atingere drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale care pot fi recunoscute în conformitate cu legile oricãrei pãrţi contractante sau cu orice alta convenţie le care respectiva parte contractantã este parte.
ART. 23
Drepturile şi libertãţile decurgind din principiile înscrise în prezenta convenţie-cadru, în mãsura în care acestea fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sau din protocoalele adiţionale la aceasta, vor fi intelese în conformitate cu aceste din urma prevederi.
TITLUL IV
ART. 24
1. Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei este însãrcinat sa vegheze la aplicarea prezentei convenţii-cadru de cãtre pãrţile contractante.
2. Pãrţile care nu sînt membre ale Consiliului Europei vor participa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare, potrivit unor modalitãţi care urmeazã a fi determinate.
ART. 25
1. Într-un interval de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii-cadru cu privire la respectiva parte contractantã, aceasta va transmite secretarului general al Consiliului Europei informaţii complete asupra mãsurilor legislative şi de alta natura, adoptate în aplicarea angajamentelor enunţate în prezenta convenţie-cadru.
2. Ulterior, fiecare parte contractantã va transmite secretarului general, periodic şi ori de cîte ori Comitetul Ministrilor solicita, orice informaţii suplimentare, relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru.
3. Secretarul general va inainta Comitetului Ministrilor informaţiile transmise în conformitate cu prevederile prezentului articol.
ART. 26
1. În evaluarea adecvarii mãsurilor adoptate de pãrţi pentru punerea în aplicare a principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru, Comitetul Ministrilor va fi asistat de un comitet consultativ, ai cãrui membri vor avea experienta recunoscuta în domeniul protecţiei minoritãţilor naţionale.
2. Compunerea Comitetului consultativ şi procedura acestuia vor fi fixate de cãtre Comitetul Ministrilor într-un interval de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei convenţii-cadru.
TITLUL V
ART. 27
Prezenta convenţie-cadru va fi deschisã spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei. Pînã la data intrãrii sale în vigoare, ea va fi, de asemenea, deschisã spre semnare oricãrui alt stat invitat în acest sens de cãtre Comitetul Ministrilor. Ea va fi supusã ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 28
1. Prezenta convenţie-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data la care douasprezece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţãmîntul de a fi legate de convenţia-cadru conform dispoziţiilor art. 27.
2. Pentru oricare stat membru care îşi exprima ulterior consimţãmîntul de a fi legat de convenţia-cadru, aceasta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
ART. 29
1. Dupã intrarea în vigoare a prezentei convenţii-cadru şi dupã consultarea statelor contractante, Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita sa adere la convenţie, printr-o decizie luatã cu majoritatea prevãzutã în art. 20 d) din Statutul Consiliului Europei, oricare state care nu sînt membre ale Consiliului Europei care, fiind invitate sa semneze conform dispoziţiilor art. 27, nu au fãcut-o încã, sau oricare alt stat care nu este membru.
2. Pentru oricare stat care adera, convenţia-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare le secretarul general al Consiliului Europei.
ART. 30
1. Oricare stat poate, în momentul semnãrii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa specifice teritoriul (teritoriile) pentru care aceasta asigura relaţiile internaţionale, cãruia (cãrora) i (li) se va aplica prezenta convenţie-cadru.
2. Oricare stat poate, la orice data ulterioara, printr-o declaraţie adresatã secretarului general al Consiliului Europei, sa extindã aplicarea prezentei convenţii-cadru la oricare alt teritoriu specificat în declaraţie. Cu privire la acest teritoriu, convenţia-cadru va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de cãtre secretarul general.
3. Orice declaraţie facuta în virtutea celor doua paragrafe precedente va putea fi retrasã, în ce priveşte oricare teritoriu specificat printr-o astfel de declaraţie, prin notificare adresatã secretarului general. Retragerea devine efectivã în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 3 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general.
ART. 31
1. Oricare parte poate, în orice moment, sa denunţe prezenta convenţie-cadru printr-o notificare adresatã secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunţarea devine efectivã în prima zi a lunii care urmeazã expirãrii unei perioade de 6 luni de la data primirii notificãrii de cãtre secretarul general.
ART. 32
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, celelalte state semnatare şi oricãrui stat care a aderat la prezenta convenţie-cadru:
a) orice semnare;
b) depunerea oricãrui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;
c) orice data de intrare în vigoare a prezentei convenţii-cadru, în conformitate cu art. 28, 29 şi 30;
d) orice alt act, notificare sau comunicare legate de prezenta convenţiei-cadru.
Drept pentru care, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest sens, au semnat prezenta convenţie-cadru.
Încheiatã la Strasbourg la 1 februarie 1995, în limbile franceza şi engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite o copie certificatã fiecãruia dintre statele membre ale Consiliului Europei şi fiecãrui stat invitat sa semneze sau sa adere la prezenta convenţie-cadru.
RAPORT EXPLICATIV*)
-------------------------
*) Traducere.
Istoric
1. Consiliul Europei a examinat situaţia minoritãţilor naţionale, în mai multe rinduri, într-o perioada întinsã pe mai mult de 40 de ani. Încã din primul sau an de existenta (1949) Adunarea Parlamentarã a recunoscut, într-un raport al Comitetului sau pentru Probleme Juridice şi Administrative, importanta "problemei unei mai largi protecţii a drepturilor minoritãţilor naţionale". În 1961, Adunarea Parlamentarã a recunoscut includerea, într-un al doilea protocol adiţional, a unui articol care sa garanteze minoritãţilor naţionale anumite drepturi necuprinse în Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului (C.E.D.O.). Acesta din urma nu se referã decît la apartenenţa la o minoritate nationala în cadrul clauzei de nediscriminare prevãzutã în art. 14. Recomandarea nr. 285 (1961) a propus urmãtoarea formulare pentru proiectul de articol privind protecţia minoritãţilor naţionale:
"Persoanele aparţinînd unei minoritãţi naţionale nu li se va refuza dreptul, în comun cu ceilalţi membri ai grupului lor şi în mãsura în care acesta este compatibil cu ordinea publica, de a beneficia de propria cultura, de a folosi propria limba, de a-şi infiinta şcoli şi de a li se preda în limba pentru care opteazã, ori de a profesa şi practica propria religie."
2. Comitetul de Experţi, care fusese instructat sa examineze dacã este posibila şi dezirabila elaborarea unui astfel de protocol, şi-a suspendat activitãţile pînã cînd s-a ajuns la o decizie finala în cazurile lingvistice belgiene, privitoare la limba utilizata în educaţia (Hotãrîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 iulie 1968, Seria A, nr. 6). În 1973, comitetul a concluzionat ca, din punct de vedere juridic, nu exista o necesitate anume de a face din drepturile minoritãţilor obiectul unui nou protocol la C.E.D.O. Cu toate acestea, experţii au opinat ca nu exista vreun obstacol juridic major în calea adoptãrii unui astfel de protocol, dacã acesta ar fi considerat recomandabil din alte ratiuni.
3. Mai recent, Adunarea Parlamentarã a recomandat Comitetului Ministrilor o serie de mãsuri politice şi juridice, în special reducerea unui protocol sau a unei convenţii asupra drepturilor minoritãţilor naţionale. Recomandarea nr. 1134 (1990) conţine o lista de principii pe care Adunarea Parlamentarã le-a considerat necesare protecţiei minoritãţilor naţionale. În octombrie 1991, Comitetul Director pentru Drepturile Omului (C.D.D.O.) a fost însãrcinat sa examineze, deopotrivã din punct de vedere juridic şi politic, condiţiile în care Consiliul Europei ar putea întreprinde o activitate în direcţia protecţiei minoritãţilor naţionale, ţinînd seama de lucrãrile efectuate în cadrul Conferintei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.) şi al Naţiunilor Unite, precum şi de reflectiile dezvoltate în cadrul Consiliului Europei.
4. În mai 1992, Comitetul Ministrilor a instructat C.D.D.O. sa examineze posibilitatea formularii unor standarde juridice specifice privitoare la protecţia minoritãţilor naţionale. În acest scop, C.D.D.O. a creat un comitet de experţi (DH-MIN) cãruia i s-a cerut, în cadrul noului mandat stabilit în martie 1993, sa propunã standarde juridice specifice în acest domeniu, ţinînd seama de principiile complementaritatii activitãţii Consiliului Europei şi, respectiv, a C.S.C.E. C.D.D.O. şi DH-MIN au luat în considerare diverse texte, în special propunerea de convenţie europeanã pentru protecţia minoritãţilor naţionale, elaborata de Comisia europeanã pentru democratie prin drept (asa-numita Comisie de la Venetia), propunerea Austriei pentru un protocol adiţional la C.E.D.O., proiectul protocolului adiţional la C.E.D.O. inclus în Recomandarea nr. 1201 (1993) a Adunãrii Parlamentare şi alte propuneri. Aceasta examinare s-a finalizat în raportul C.D.D.O. cãtre Comitetul Ministrilor din 8 septembrie 1993, care a inclus diverse standarde juridice care puteau fi adoptate în acest domeniu şi instrumentele juridice în care acestea puteau fi prevãzute. În acest context, C.D.D.O. a luat act de inexistenta consensului asupra interpretãrii termenului de minoritãţi naţionale.
5. Pasul decisiv a fost realizat la intilnirea sefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Consiliului Europei (Summit-ul de la Viena din 8 şi 9 octombrie 1993). Cu acest prilej s-a convenit ca minoritãţile naţionale, pe care bulversarile istoriei le-au stabilit în Europa, trebuie protejate şi respectate, ca o contribuţie la pace şi stabilitate. În mod special, şefii de stat şi de guvern au hotãrît elaborarea de angajamente juridice privind protecţia minoritãţilor naţionale. Anexa nr. II la Declaraţia de la Viena conţine urmãtoarele instrucţiuni pentru Comitetul Ministrilor:
- sa elaboreze, în timp cît mai scurt, o convenţie-cadru care sa specifice principiile pe care statele contractante se angajeazã sa le respecte în vederea asigurãrii protecţiei minoritãţilor naţionale. Acest instrument sa fie, de asemenea, deschis spre semnare statelor care nu sînt membre;
- sa înceapã activitatea de elaborare a unui protocol care sa completeze Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului în domeniul cultural, prin dispoziţii care sa garanteze drepturi individuale, în special pentru persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale.
6. La 4 noiembrie 1993, Comitetul Ministrilor a creat un Comitet Ad-Hoc pentru Protecţia Minoritãţilor Naţionale (CAHMIN). Mandatul sau reflecta deciziile adoptate la Viena. Comitetul, alcãtuit din experţi din statele membre ale Consiliului Europei, şi-a început activitatea la sfîrşitul lunii ianuarie 1994, cu participarea reprezentanţilor C.D.D.O., ai Consiliului pentru Cooperare Culturalã (C.D.C.C.), ai Comitetului Director pentru Mass-Media (C.D.M.M.) şi ai Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept. Au participat, de asemenea, ca observatori, Inaltul Comisar C.S.C.E. pentru Minoritãţi Naţionale şi Comisia Comunitãţilor Europene.
7. La 15 aprilie 1994, CAHMIN a înaintat un raport interimar Comitetului Ministrilor, care a fost, apoi, comunicat Adunãrii Parlamentare (Doc. 7109). La cea de-a 94-a sesiune din luna mai 1994, Comitetul Ministrilor şi-a exprimat satisfactia pentru progresul obţinut potrivit mandatului decurgind din Declaraţia de la Viena.
8. Un anumit numãr de prevederi ale convenţiei-cadru, necesitind un arbitraj politic, precum şi cele referitoare la monitorizarea aplicãrii au fost redactate de Comitetul Ministrilor (şedinţa nr. 517 bis a Delegaţilor ministrilor din 7 octombrie 1994).
9. La reuniunea sa din 10-14 octombrie 1994, CAHMIN a decis sa înainteze proiectul convenţiei-cadru Comitetului Ministrilor, care a adoptat textul la a 95-a sesiune ministerialã din 10 noiembrie 1994. Convenţia-cadru a fost deschisã
spre semnare de cãtre statele membre ale Consiliului Europei.
Consideratii generale
Obiectivele convenţiei-cadru
10. Convenţia-cadru reprezintã primul instrument multilateral obligatoriu juridic consacrat protecţiei minoritãţilor naţionale în general. Obiectivul sau este acela de a specifica principiile juridice pe care statele se angajeazã sa le respecte în vederea asigurãrii protecţiei minoritãţilor naţionale. Consiliul Europei a rãspuns, prin aceasta, apelului din Declaraţia de la Viena (anexa nr. II) pentru transformarea, în cea mai larga mãsura posibila, a angajamentelor politice, adoptate de Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (C.S.C.E.), în obligaţii juridice.
Abordari şi concepte fundamentale
11. Datoritã gamei de situaţii şi probleme diferite care se cer soluţionate, s-a optat pentru o convenţie-cadru, conţinînd mai ales prevederi de tip programatic, fixind obiective pe care pãrţile se angajeazã sa le urmãreascã. Aceste prevederi, care nu vor fi direct aplicabile, lasa statelor interesate o anumitã mãsura discretionara în implementarea obiectivelor pe care acestea s-au angajat sa le atinga, permitindu-le astfel sa ia în considerare condiţiile specifice.
12. Trebuie, deopotrivã, semnalat faptul ca nici o definitie a notiunii de minoritate nationala nu este continuta în convenţia-cadru. S-a decis sa se adopte o abordare pragmatica, bazatã pe recunoaşterea faptului ca, în acest stadiu, este imposibil sa se ajungã la o definitie apta sa întruneascã sprijinul general al tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.
13. Implementarea principiilor enunţate în prezenta convenţie-cadru se va face prin legislaţia nationala şi politici guvernamentale corespunzãtoare. Ea nu implica recunoaşterea drepturilor colective. Accentul este pus pe protecţia persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale, care îşi pot exercita drepturile în mod individual şi în comun cu alţii (vezi art. 3 paragraful 2). În aceasta privinta, convenţia-cadru urmeazã abordarea textelor adoptate de alte organizaţii internaţionale.
Structura convenţiei-cadru
14. În afarã preambulului, convenţia-cadru conţine o parte operativã, împãrţitã în cinci titluri.
15. Titlul I conţine prevederi care stipuleazã, de o maniera generalã, anumite principii fundamentale, care pot servi la elucidarea celorlalte dispoziţii substanţiale din convenţia-cadru.
16. Titlul II conţine un catalog de principii specifice.
17. Titlul III conţine prevederi referitoare la monitorizarea implementarii convenţiei-cadru.
18. Titlul IV conţine diverse prevederi referitoare la interpretarea şi aplicarea convenţiei-cadru.
19. Titlul V conţine clauzele finale, bazate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei.
Comentariu asupra prevederilor convenţiei-cadru
Preambul
20. Preambulul enunta ratiunile pentru elaborarea prezentei convenţii-cadru şi explica unele preocupãri de baza ale autorilor sãi. Cuvintele introductive indica deja ca acest instrument poate fi semnat şi ratificat de statele care nu sînt membre ale Consiliului Europei (vezi art. 27).
21. Preambulul se referã la obiectivul statutar al Consiliului Europei şi la una dintre metodele prin care acest obiectiv trebuie urmãrit: salvgardarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale.
22. Se face, de asemenea, referire la Declaraţia de la Viena a sefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei, document care a pus bazele prezentei convenţii-cadru (vezi şi paragraful 5 de mai sus). În fapt, textul preambulului se inspira, într-o larga mãsura, din declaraţie, în special în anexa nr. II. Acelaşi lucru este valabil şi în privinta opţiunii privind angajamentele incluse în titlurile I şi II ale convenţiei-cadru.
23. Preambulul menţioneazã, de o maniera neexhaustiva, trei alte surse de inspiratie pentru conţinutul convenţiei-cadru: Convenţia europeanã a drepturilor omului (C.E.D.O.) şi instrumentele Naţiunilor Unite şi ale C.S.C.E., care conţin angajamente referitoare la protecţia minoritãţilor naţionale.
24. Preambulul reflecta preocuparea Consiliului Europei şi a statelor membre ale acestuia fata de punerea în pericol a existenţei minoritãţilor naţionale şi se inspira din art. 1 paragraful 1 al Declaraţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice (Rezoluţia nr. 47/135 adoptatã de Adunarea Generalã la 18 decembrie 1992).
25. Deoarece convenţia-cadru este deopotrivã deschisã statelor care nu sînt membre ale Consiliului Europei şi în vederea asigurãrii unei abordari complete, s-a decis includerea anumitor principii din care decurg drepturi şi libertãţi deja garantate în C.E.D.O. şi în protocoalele sale adiţionale (vezi, de asemenea, în legatura cu aceasta, art. 23 din convenţia-cadru).
26. Referirea la convenţiile şi declaraţiile Naţiunilor Unite reaminteste lucrãrile întreprinse pe plan universal, de pilda în cadrul Pactului referitor la drepturile civile şi politice (art. 27) şi în Declaraţia asupra drepturilor persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice. Cu toate acestea, respectiva referinta nu se extinde cu privire la vreo definitie a unei minoritãţi naţionale, care ar putea fi continuta în aceste texte.
27. Referirea la angajamentele C.S.C.E. pertinente reflecta dorinta exprimatã în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena de a determina Consiliul Europei sa se angajeze sa transforme, în mãsura cea mai larga posibila, aceste angajamente politice în obligaţii juridice. Documentul de la Copenhaga, în special, a furnizat orientãri pentru redactarea convenţiei-cadru.
28. Penultimul paragraf din preambul enunta principalul obiectiv al convenţiei-cadru: asigurarea protecţiei efective a minoritãţilor naţionale şi a drepturilor persoanelor aparţinînd acestor minoritãţi. El subliniaza, de asemenea, faptul ca protecţia efectivã trebuie asigurata în cadrul statului de drept, respectîndu-se integritatea teritorialã şi suveranitatea nationala a statelor.
29. Scopul paragrafului ultim este de a indica faptul ca dispoziţiile prezentei convenţii-cadru nu sînt direct aplicabile. Acesta nu vizeazã dreptul şi practica pãrţilor în materie de încorporare a tratatelor internaţionale în ordinea juridicã interna.
TITLUL I
ART. 1
30. Scopul principal al art. 1 este acela de a specifica ca protecţia minoritãţilor naţionale, care formeazã o parte integrantã a protecţiei drepturilor omului, nu intra în domeniul rezervat al statelor. Precizarea ca aceasta protecţie "face parte integrantã din protecţia internationala a drepturilor omului" nu conferã în nici un fel vreo competenta de interpretare a prezentei convenţii-cadru organelor instituite prin C.E.D.O.
31. Articolul se referã la protecţia minoritãţilor naţionale ca atare şi la drepturile şi libertãţile persoanelor aparţinînd unor astfel de minoritãţi. Aceasta distincţie şi diferenţa în formulare indica în mod clar faptul ca nu se are în vedere recunoaşterea de drepturi colective minoritãţilor naţionale (vezi, de asemenea, comentariul la art. 3). Pãrţile recunosc, totuşi, faptul ca protecţia unei minoritãţi naţionale poate fi obţinutã prin protecţia drepturilor persoanelor aparţinînd unei astfel de minoritãţi.
ART. 2
32. Acest articol enunta un set de principii guvernind aplicarea convenţiei-cadru. El se inspira, între altele, din Declaraţia Naţiunilor Unite asupra principiilor de drept internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea dintre state, conformã Cartei Naţiunilor Unite (Rezoluţia Adunãrii Generale nr. 2625 (XXV) din 24 octombrie 1970). Principiile menţionate în aceasta prevedere au o natura generalã, dar au relevanta aparte pentru domeniul acoperit de convenţia-cadru.
ART. 3
33. Acest articol conţine doua principii distincte, dar legate între ele, prevãzute în doua paragrafe distincte.
Paragraful 1
34. Paragraful 1 garanteazã, în primul rind, oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale libertatea sa aleagã dacã sa fie tratata sau nu ca atare. Aceasta dispoziţie lasa fiecãrei asemenea persoane opţiunea de a decide dacã doreşte sau nu sa beneficieze de protecţia decurgind din principiile convenţiei-cadru.
35. Acest paragraf nu implica dreptul vreunui individ de a alege arbitrar sa apartina oricãrei minoritãţi naţionale. Alegerea subiectiva a individului este inseparabil legatã de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei.
36. Paragraful 1 prevede, în plus, ca nici un dezavantaj nu trebuie sa rezulte din libera opţiune pe care o garanteazã, ori din exerciţiul drepturilor legate de aceasta. Aceasta prevedere are drept obiectiv sa asigure ca beneficiul libertãţii de alegere nu va face nici obiectul unor atingeri indirecte.
Paragraful 2
37. Paragraful 2 prevede ca drepturile şi libertãţile decurgind din principiile convenţiei-cadru pot fi exercitate individual sau în comun cu alţii. El recunoaşte, astfel, posibilitatea exercitãrii în comun a acestor drepturi şi libertãţi, ceea ce este distinct de noţiunea drepturi colective. Termenul alţii trebuie înţeles în cel mai larg sens posibil, incluzind persoane aparţinînd aceleiaşi minoritãţi naţionale, altei minoritãţi naţionale ori majoritãţii.
TITLUL II
ART. 4
38. Scopul acestui articol este sa asigure aplicabilitatea principiilor egalitãţii şi nediscriminarii pentru persoanele apartinid minoritãţilor naţionale. Dispoziţiile acestui articol trebuie interpretate în contextul prezentei convenţii-cadru.
Paragrafele 1 şi 2
39. Paragraful 1 exprima de maniera clasica cele doua principii. Paragraful 2 subliniaza ca promovarea egalitãţii depline şi efective între persoanele aparţinînd unei minoritãţi naţionale şi cele aparţinînd majoritãţii poate impune adoptarea, de cãtre pãrţi, de mãsuri speciale, care ţin seama de condiţiile specifice persoanelor respective. Astfel de mãsuri trebuie sa fie adecvate, adicã sa fie în conformitatea cu principiul proportionalitatii, pentru a evita încãlcarea drepturilor altora, precum şi discriminarea altora. Acest principiu impune, printre alte lucruri, ca aceste mãsuri sa nu fie extinse, în timp şi sfera de aplicare, dincolo de ceea ce este necesar în vederea realizãrii obiectivului egalitãţii depline şi efective.
40. Nici o prevedere distinctã, care sa trateze în mod special principiul sanselor egale, nu a fost inclusã în convenţia-cadru. O astfel de includere nu a fost consideratã necesarã, din moment ce principiul este deja implicat în paragraful 2 al acestui articol. Dat fiind principiul nediscriminarii enuntat în paragraful 1, aceeaşi abordare a fost consideratã valabilã şi pentru libertatea de mişcare.
Paragraful 3
41. Scopul paragrafului 3 este acela de a exprima clar faptul ca mãsurile la care se face referire în paragraful 2 nu trebuie considerate ca aducind atingere principiilor egalitãţii şi nediscriminarii. Obiectivul sau este de a asigura persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale egalitatea efectivã cu persoanele aparţinînd majoritãţii.
ART. 5
42. Acest articol vizeazã, în esenta, sa asigure ca persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale pot sa-şi menţinã şi sa-şi dezvolte cultura lor şi pot sa-şi pãstreze identitatea.
Paragraful 1
43. Paragraful 1 conţine o obligaţie de a promova condiţiile necesare în aceasta privinta. El enumera elemente esenţiale pentru identitatea unei minoritãţi naţionale. Aceasta dispoziţie nu implica faptul ca orice diferenţa etnicã, culturalã, lingvistica ori religioasã conduce în mod necesar la crearea de minoritãţi naţionale (vezi, sub acest aspect, Raportul intilnirii la nivel de experţi de la Geneva, din 1991, secţiunea a II-a, paragraful 4).
44. Referinta la traditii nu implica aprobarea ori acceptarea unor practici contrare dreptului naţional sau standardelor internaţionale. Practicile traditionale îşi gãsesc limitele în exigenţele ordinii publice.
Paragraful 2
45. Scopul paragrafului 2 este acela de a proteja persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale impotriva asimilarii contrare voinţei lor. Acesta nu interzice asimilarea voluntara.
46. Paragraful 2 nu impiedica pãrţile sa adopte mãsuri în cadrul politicii lor generale de integrare. El recunoaşte, astfel, importanta coeziunii sociale şi reflecta dorinta, exprimatã în preambul, de a vedea în diversitatea culturalã o sursa, ca şi un factor, nu de divizare, ci de imbogatire a fiecãrei societãţi.
ART. 6
47. Acest articol este expresia preocuparilor afirmate în anexa nr. III la Declaraţia de la Viena (Declaraţia şi Planul de acţiune asupra combaterii rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intolerantei).
Paragraful 1
48. Paragraful 1 subliniaza spiritul de toleranta şi dialogul intercultural şi indica importanta promovãrii, de cãtre pãrţi, a respectului reciproc, înţelegerii şi cooperãrii între toţi cei care trãiesc pe teritoriul lor. Domeniile educaţiei, culturii şi mediilor de informare sînt menţionate în mod special, întrucît sînt relevante, în mod particular, pentru atingerea acestor obiective.
49. În vederea intaririi coeziunii sociale, obiectivul acestui paragraf consta, între altele, în promovarea tolerantei şi a dialogului intercultural, prin eliminarea barierelor dintre persoanele aparţinînd grupurilor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, incurajindu-se organizaţiile şi miscarile interculturale, care cauta sa promoveze respectul şi înţelegerea reciprocã şi sa integreze aceste persoane în societate, în condiţiile pãstrãrii identitãţii lor.
Paragraful 2
50. Aceasta dispoziţie se inspira din paragraful 40.2 al Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga. Obligaţia respectiva vizeazã protejarea tuturor persoanelor care pot fi victime ale amenintarilor ori actelor de discriminare, ale ostilitatii sau violenţei, indiferent de sursa unor astfel de ameninţãri sau acte.
ART. 7
51. Scopul acestui articol este sa garanteze respectul pentru dreptul oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale la libertãţile fundamentale acolo menţionate. Aceste libertãţi au, desigur, natura universala, adicã ele se aplica tuturor persoanelor, indiferent dacã aparţin unei minoritãţi naţionale sau nu (vezi, de exemplu, dispoziţiile corespondente ale art. 9, 10 şi 11 din C.E.D.O.), dar ele sînt în mod particular pertinente protecţiei minoritãţilor naţionale. Pentru notiunile mai sus menţionate în comentariul asupra preambulului, s-a decis includerea anumitor angajamente care figureazã deja în C.E.D.O.
52. Aceasta prevedere poate implica pentru pãrţi anumite obligaţii pozitive pentru protejarea libertãţilor menţionate impotriva unor încãlcãri care nu rezulta din acţiuni ale statului. Posibilitatea ca astfel de obligaţii pozitive sa decurga din C.E.D.O. a fost recunoscuta de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
53. Anumite libertãţi consacrate în art. 7 sînt dezvoltate în art. 8 şi 9.
ART. 8
54. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertãţii religioase decît art. 7. El combina mai multe elemente din paragrafele 32.2, 32.3 şi 32.6 ale Documentului C.S.C.E. de la Copenhaga într-o singura dispoziţie. Desigur, aceasta libertate se aplica tuturor persoanelor şi de care trebuie sa beneficieze şi persoanele aparţinînd unei minoritãţi naţionale, conform art. 4. Data fiind importanta acestei libertãţi în prezentul context, a parut în mod special oportun sa i se dea o atentie aparte.
ART. 9
55. Acest articol conţine reguli mai detaliate pentru protecţia libertãţii de expresie decît art. 7.
Paragraful 1
56. Prima propozitie a acestui paragraf are drept model cea de-a doua propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Deşi propozitia se referã în special la libertatea de a primi şi a comunica informaţii şi idei în limba minoritara, ea implica totodatã libertatea de a primi şi comunica informaţii şi idei în limba majoritãţii sau altele.
57. A doua propozitie a acestui paragraf conţine aranjamentul de a asigura ca, în accesul la mijloacele de informare, nu se vor produce discriminãri. Expresia în cadrul sistemului lor legal a fost inseratã în vederea respectãrii dispoziţiilor constituţionale care pot limita mãsura în care o parte poate reglementa accesul la mijloacele de informare.
Paragraful 2
58. Acest paragraf are drept model cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O.
59. Regimul de autorizare a întreprinderilor de radio sonor, televiziune sau cinema trebuie sa fie nediscriminatoriu şi sa fie bazat pe criterii obiective. Includerea acestor condiţii, care nu sînt expres menţionate în cea de-a treia propozitie a art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O., a fost consideratã importanta pentru un instrument destinat sa protejeze persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale.
60. Cuvintele radio sonor, care apar deopotrivã în paragraful 3 al acestui articol, nu figureazã în fraza corespondenta din art. 10 paragraful 1 din C.E.D.O. Acestea nu fac decît sa reflecte terminologia moderna şi nu implica nici o diferenţa de substanta fata de art. 10 din C.E.D.O.
Paragraful 3
61. Prima fraza a acestui paragraf, care trateazã înfiinţarea şi utilizarea mijloacelor de informare scrisã, conţine un angajament esentialmente negativ, în timp ce fraza a doua, formulatã de o maniera mai flexibila, pune accentul asupra unei obligaţii pozitive în domeniul radioului sonor şi al televiziunii (de exemplu, atribuirea de frecvente). Aceasta distincţie tine de relativã penurie a frecventelor disponibile şi de necesitatea reglementãrii în domeniul radiodifuziunii. Nu a fost operata o referinta explicita la dreptul persoanelor aparţinînd unei minoritãţi naţionale de a cauta fonduri pentru crearea de mijloace de informare, întrucît acest drept a fost considerat de la sine înţeles.
Paragraful 4
62. Acest paragraf subliniaza necesitatea mãsurilor speciale, destinate atît facilitãrii accesului persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale la mijloacele de informare, cît şi promovãrii tolerantei şi pluralismului cultural. Expresia mãsuri adecvate a fost utilizata pentru ratiunile indicate în comentariul art. 4 paragraful 2 (vezi paragraful 39), unde aceasta este, de asemenea, întrebuinţatã. Acest paragraf completeazã angajamentul care figureazã în ultima fraza a art. 9 paragraful 1. Mãsurile vizate prin acest paragraf ar putea consta, de pilda, în alocarea de fonduri pentru difuzarea de emisiuni sau producerea de programe tratind probleme care intereseazã minoritãţile şi/sau de natura sa permitã dialogul între grupuri, ori sa incurajeze, sub rezerva principiului independentei editoriale, editorii şi radiodifuzorii sa permitã minoritãţilor naţionale accesul la mijloacele lor de informare.
ART. 10
Paragraful 1
63. Recunoaşterea dreptului oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale de a folosi liber şi fãrã ingerinta limba sa minoritara este deosebit de importanta. Într-adevãr, folosirea limbii minoritare constituie pentru aceste persoane unul dintre mijloacele principale pentru afirmarea şi pãstrarea identitãţii. Ea este deopotrivã un mijloc de exercitare a libertãţii de expresie pentru aceste persoane. În public semnifica, de exemplu, într-un loc public, în exterior, în prezenta altor persoane, dar nu vizeazã, în nici un caz, relaţiile cu autoritãţile publice, care fac obiectul paragrafului 2 al acestei prevederi.
Paragraful 2
64. Aceasta prevedere nu reglementeazã toate relaţiile dintre indivizii aparţinînd unei minoritãţi naţionale şi autoritãţile publice. Într-adevãr, nu sînt vizate decît autoritãţile administrative. Acest din urma termen trebuie totuşi înţeles în sens larg, ca inglobind, de pilda, instituţia ombudsman-ului. Ţinînd seama de posibilele dificultãţi de ordin financiar, administrativ, îndeosebi în domeniul militar şi tehnic, legate de folosirea limbii minoritare în raporturile dintre persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale şi autoritãţile administrative, aceasta prevedere a fost formulatã de o maniera foarte flexibila, lasind pãrţilor o importanta marja de apreciere.
65. O data întrunite cele doua condiţii din paragraful 2, pãrţile vor depune eforturi pentru asigurarea, în mãsura posibilului, a folosirii unei limbi minoritare în raporturile cu autoritãţile administrative. Existenta unei "nevoi reale" se evalueaza de cãtre respectivul stat, pe baza unor criterii obiective. Deşi statele contractante trebuie sa depunã toate eforturile în vederea aplicãrii acestui principiu, formularea în mãsura posibilului indica faptul ca diversi factori, îndeosebi resursele financiare ale partii respective, pot fi luati în considerare.
66. Obligaţiile pãrţilor referitoare la folosirea limbii minoritare nu afecteazã, în nici un fel, statutul limbii sau limbilor oficiale ale tarii respective. Mai mult, convenţia-cadru, în mod deliberat, nu defineste ariile locuite tradiţional sau în numãr substanţial de persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale. S-a considerat preferabila adoptarea unei formulari mai flexibile, care sa îngãduie luarea în considerare a condiţiilor particulare fiecãrei pãrţi. Termenul locuite... tradiţional nu se referã la minoritãţi istorice, ci numai la acelea care încã trãiesc în aceeaşi arie geograficã (vezi, de asemenea, art. 11 paragraful 3 şi art. 14 paragraful 2).
Paragraful 3
67. Acest paragraf se bazeazã pe anumite prevederi conţinute în art. 5 şi 6 ale C.E.D.O. El nu depãşeşte garanţiile conţinute în aceste articole.
ART. 11
Paragraful 1
68. Ţinînd seama de implicatiile practice ale acestei obligaţii, prevederea este formulatã în asa fel încît sa permitã pãrţilor sa o aplice în lumina propriilor circumstanţe particulare. De exemplu, pãrţile pot folosi alfabetul limbii lor oficiale pentru scrierea numelui lor unei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale în forma sa fonetica. Persoanele care au fost forţate sa renunţe la numele lor originar (e) ori al (e) cãror nume a (au) fost schimbat (e) prin forta ar trebui sa aibã posibilitatea de a reveni la acesta (acestea), desigur sub rezerva abuzului de drept şi schimbãrilor de nume în scopuri frauduloase. Se înţelege ca sistemele juridice ale pãrţilor vor respecta, în aceasta privinta, principiile internaţionale referitoare la protecţia minoritãţilor naţionale.
Paragraful 2
69. Obligaţia din acest paragraf priveşte dreptul individului de a expune "în limba sa minoritara însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public". Aceasta nu exclude, desigur, posibilitatea de a se cere persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale sa utilizeze deopotrivã limba oficialã şi/sau alte limbi minoritare. Expresia cu caracter privat se referã la tot ceea ce nu are caracter oficial.
Paragraful 3
70. Acest articol vizeazã sa incurajeze posibilitatea utilizãrii şi a limbii minoritare pentru denumirile locale, pentru denumirile strazilor şi alte indicaţii topografice destinate publicului. Statele vor putea aplica aceasta dispoziţie ţinînd seama de condiţiile lor specifice şi de sistemul lor juridic, inclusiv, atunci cînd este cazul, de acordurile cu alte state. În domeniul acoperit de aceasta prevedere, se înţelege faptul ca pãrţile nu sînt supuse nici unui fel de obligaţie de a încheia acorduri cu alte state. Pe de alta parte, posibilitatea încheierii unor astfel de acorduri nu este exclusa. Este, de asemenea, înţeles ca natura juridicã obligatorie a acordurilor existente rãmîne neschimbata. Aceasta prevedere nu implica nici o recunoaştere oficialã a denumirilor locale în limbile minoritare.
ART. 12
71. Acest angajament vizeazã sa promoveze, într-o perspectiva intelectualã (vezi art. 6 paragraful 1), cunoaşterea culturii, a istoriei, a limbii şi a religiei, deopotrivã ale minoritãţilor naţionale şi ale majoritãţii. Obiectivul este acela de a crea un climat de toleranta şi de dialog, astfel dupã cum se menţioneazã în preambulul convenţiei-cadru şi în anexa nr. II la Declaraţia de la Viena a sefilor de stat şi de guvern. Lista continuta în cel de-al doilea paragraf nu este exhaustiva, iar cuvintele acces la manualele şcolare includ publicarea de manuale şcolare şi achiziţionarea lor din alte tari. Angajamentul de promovare a egalitãţii de sanse în accesul la educaţie, la toate nivelurile, pentru persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale reflecta o preocupare exprimatã în Declaraţia de la Viena.
ART. 13
Paragraful 1
72. Angajamentul pãrţilor de a recunoaşte persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale dreptul de a crea şi de a administra propriile instituţii private de învãţãmînt şi de formare este formulat sub rezerva sistemului lor educativ, în special a reglementãrii din materia învãţãmîntului obligatoriu. Instituţiile vizate în acest paragraf vor putea fi supuse aceloraşi controale ca şi celelalte instituţii, în special în ceea ce priveşte calitatea învãţãmîntului. Condiţiile de învãţãmînt o data îndeplinite, este important ca diplomele acordate sa fie recunoscute oficial. Legislaţia nationala relevanta trebuie sa se bazeze pe criterii obiective şi sa respecte principiul nediscriminarii.
Paragraful 2
73. Exerciţiul dreptului vizat prin paragraful 1 nu implica nici o obligaţie financiarã în sarcina partii respective, dar nici nu exclude posibilitatea unei astfel de contribuţii.
ART. 14
Paragraful 1
74. Angajamentele pãrţilor de a recunoaşte oricãrei persoane aparţinînd unei minoritãţi naţionale dreptul de a învaţã limba sa minoritara priveşte unul dintre principalele mijloace prin care aceste persoane îşi pot afirma şi pãstra identitatea. Acest drept nu comporta nici un fel de excepţie. Fãrã a se aduce atingere principiilor menţionate în paragraful 2, acest paragraf nu implica nici o obligaţie pozitiva, în special de natura financiarã, pentru stat.
Paragraful 2
75. Aceasta dispoziţie se referã la invatarea limbii minoritare şi la învãţãmîntul în aceasta limba. Recunoscind posibilele dificultãţi financiare, administrative şi tehnice, legate de invatarea ori educaţia în limbile minoritare, aceasta prevedere a fost formulatã foarte flexibil, lasind pãrţilor o marja importanta de apreciere. Obligaţia de a face eforturi pentru a asigura invatarea ori educaţia în limbile minoritare este supusã mai multor condiţii: în special, trebuie sa existe o "cerere suficienta" din partea persoanelor aparţinînd respectivelor minoritãţi naţionale. Formularea în mãsura posibilului indica faptul ca o astfel de educaţie depinde de resursele de care dispune partea interesatã.
76. Textul evita în mod deliberat sa defineascã termenul de cerere suficienta, ceea ce reprezintã formularea flexibila, permitind pãrţilor sa ţinã seama de condiţiile particulare ale ţãrilor lor. Pãrţile au latitudinea de a alege mijloacele şi aranjamentele pentru asigurarea unei astfel de educatii, ţinînd seama de particularitãţile sistemului lor educaţional.
77. Alternativele la care se referã acest paragraf "... posibilitãţi corespunzãtoare de invatare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în aceasta limba" nu se exclud reciproc. Chiar dacã art. 14 paragraful 2 nu obliga statele sa le infaptuiasca pe ambele, formularea nu impiedica statele pãrţi sa asigure atît invatarea limbii minoritare, cît şi educaţia în limba minoritara. Educaţia bilingva poate reprezenta unul dintre mijloacele de realizare a obiectivului urmãrit prin aceasta prevedere. Obligaţia decurgind din aceasta dispoziţie ar putea fi extinsã la educaţia prescolara.
Paragraful 3
78. Posibilitãţile de predare a limbii minoritare sau de primire a unei educatii în aceasta limba nu aduc atingere învãţãrii limbii oficiale, ori educaţiei în aceasta limba. Într-adevãr, cunoaşterea limbii oficiale constituie un factor al coeziunii şi integrãrii sociale.
79. Statele în care exista mai mult decît o limba oficialã vor reglementa problemele specifice pe care aplicarea acestei dispoziţii le va antrena.
ART. 15
80. Acest articol solicita pãrţilor sa creeze condiţiile necesare efectivei participari a persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale la viata culturalã, socialã şi economicã şi la treburile publice, în special la acelea care le privesc direct. El are drept obiectiv primordial sa incurajeze egalitatea realã între persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale şi cele care fac parte din majoritate. În vederea creãrii condiţiilor necesare unei astfel de participari a persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale, pãrţile ar putea promova - în cadrul sistemului lor constituţional -, între altele, urmãtoarele mãsuri:
- consultarea cu aceste persoane, prin intermediul unor proceduri corespunzãtoare, şi, în special, prin intermediul instituţiilor reprezentative ale acestora, atunci cînd pãrţile au în vedere adoptarea de mãsuri legislative ori administrative care le-ar putea afecta direct;
- implicarea acestor persoane în pregãtirea, aplicarea şi evaluarea planurilor şi a programelor de dezvoltare naţionale şi regionale, care le-ar putea afecta direct;
- elaborarea de studii, în cooperare cu aceste persoane, pentru evaluarea posibilului impact al activitãţilor de dezvoltare proiectate asupra lor;
- participarea efectivã a persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale la procesele de luare a deciziilor şi la organele alese, la nivel naţional şi local;
- forme descentralizate şi locale de administraţie.
ART. 16
81. Scopul acestui articol este acela de a oferi o protecţie impotriva mãsurilor care modifica proportiile populaţiei din ariile locuite de persoane aparţinînd minoritãţilor naţionale şi care vizeazã restrîngerea drepturilor şi libertãţilor decurgind din prezenta convenţie-cadru. Exemple de astfel de mãsuri ar putea fi exproprierea, evacuarea şi expulzarile, ori redesenarea delimitarilor administrative în vederea restringerii unor astfel de drepturi şi libertãţi ("gerrymandering").
82. Articolul interzice numai mãsurile care vizeazã restrîngerea drepturilor şi libertãţilor decurgind din prezenta convenţie-cadru. S-a considerat imposibila extinderea interdicţiei pentru mãsuri care au drept efect restrîngerea unor astfel de drepturi şi libertãţi, din moment ce, uneori, astfel de mãsuri pot fi pe deplin justificate şi legitime. Un exemplu îl poate constitui mutarea locuitorilor unei aşezãri în vederea construirii unui baraj.
ART. 17
83. Acest articol cuprinde doua angajamente importante pentru menţinerea şi dezvoltarea culturii persoanelor aparţinînd unei minoritãţi naţionale şi pentru pãstrarea identitãţii lor (vezi, de asemenea, art. 5 paragraful 1). Primul paragraf trateazã dreptul de a stabili şi a menţine contacte libere şi paşnice peste frontiere, în timp ce al doilea paragraf protejeaza dreptul de a participa la activitãţile organizaţiilor neguvernamentale (vezi, de asemenea, în aceasta privinta, prevederile referitoare la libertatea de întrunire şi asociere din art. 7).
84. Prevederile acestui articol se bazeazã, în buna mãsura, pe paragrafele 32.4 şi 32.6 din Documentul C.S.C.E. de la Copenhaga. Nu a fost consideratã necesarã includerea unei prevederi explicite asupra dreptului de a stabili şi menţine contacte înãuntrul teritoriului unui stat, apreciindu-se ca aspectul este corespunzãtor acoperit prin alte dispoziţii din convenţia-cadru, îndeosebi de art. 7, în ceea ce priveşte libertatea de întrunire şi de asociere.
ART. 18
85. Acest articol încurajeazã pãrţile sa încheie, în afarã de instrumentele internaţionale deja existente, acolo unde condiţiile specifice o justifica, acorduri bilaterale şi multilaterale pentru protecţia minoritãţilor naţionale. Articolul stimuleaza, de asemenea, cooperarea transfrontaliera. Dupã cum se subliniaza în Declaraţia de la Viena şi în anexa nr. II la aceasta, astfel de acorduri şi cooperarea respectiva sînt importante pentru promovarea tolerantei, prosperitatii, stabilitatii şi pãcii.
Paragraful 1
86. Acordurile bilaterale şi multilaterale vizate prin acest paragraf ar putea fi încheiate, de exemplu, în domeniile culturii, educaţiei şi informatiei.
Paragraful 2
87. Acest paragraf indica importanta cooperãrii transfrontaliere. Schimbul de informaţii şi de experienta între state constituie un important instrument pentru promovarea înţelegerii şi încrederii reciproce. În special, cooperarea transfrontaliera prezintã avantajul de a permite adaptarea aranjamentelor la dorintele şi trebuinţele respectivelor persoane.
ART. 19
88. Acest articol prevede posibilitatea limitarilor, restrictiilor sau a derogarilor. Atunci cînd angajamentele incluse în prezenta convenţie-cadru au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale, îndeosebi în C.E.D.O., sînt permise numai limitarile, restricţiile ori derogarile prevãzute în acele instrumente. Atunci cînd angajamentele enunţate în prezenta convenţie-cadru nu au un echivalent în alte instrumente juridice internaţionale (cum ar fi C.E.D.O.), sînt pertinente respectivelor angajamente.
TITLUL III
ART. 20
89. Persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale li se cere sa respecte Constituţia nationala şi legislaţia nationala. Cu toate acestea, în mod cert, respectiva referire la legislaţia nationala nu indreptateste pãrţile sa ignore prevederile convenţiei-cadru. Persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale trebuie, de asemenea, sa respecte drepturile altora. În aceasta privinta, se poate face referire la situaţiile în care persoanele aparţinînd minoritãţilor naţionale reprezintã o minoritate la nivel naţional, dar alcãtuiesc majoritatea într-o anumitã zona a statului.
ART. 21
90. Aceasta dispoziţie subliniaza importanta principiilor fundamentale ale dreptului internaţional şi specifica faptul ca protecţia persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale trebuie sa fie conformã acestor principii.
ART. 22
91. Aceasta prevedere, bazatã pe art. 60 din C.E.D.O., enunta un principiu bine cunoscut. Obiectivul consta în a asigura persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale beneficiul oricãrei legislaţii relevante din domeniul drepturilor omului, naţionale ori internaţionale, care le este mai favorabilã.
ART. 23
92. Aceasta dispoziţie trateazã despre raportul dintre convenţia-cadru şi convenţia europeanã a drepturilor omului, la care se face referire şi în preambul. Convenţia-cadru nu poate, în nici o circumstanţã, sa modifice drepturile şi libertãţile garantate prin Convenţia europeanã a drepturilor omului. Pe de alta parte, drepturile şi libertãţile enunţate în convenţia-cadru, care fac obiectul unei prevederi corespondente din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, trebuie interpretate în conformitate cu aceasta din urma.
TITLUL IV
ART. 24-26
93. În vederea urmarii aplicãrii convenţiei-cadru, Comitetul Ministrilor este însãrcinat sa vegheze la transpunerea în practica a acesteia de cãtre pãrţile contractante. Comitetul Ministrilor va fixa modalitatea de participare la mecanismul de supraveghere a aplicãrii de cãtre pãrţile care nu sînt membre ale Consiliului Europei.
94. Fiecare parte va transmite secretarului general, pe o baza periodicã şi ori de cîte ori Comitetul Ministrilor o solicita, informaţii relevante pentru aplicarea prezentei convenţii-cadru. Secretarul general va transmite aceste informaţii Comitetului Ministrilor. Totuşi, primul raport, al cãrui scop este de a furniza informaţii complete asupra mãsurilor legislative şi de alta natura adoptate de cãtre pãrţi pentru a pune în aplicare angajamentele enunţate în convenţia-cadru, trebuie depus într-un interval de un an de la data intrãrii în vigoare a convenţiei-cadru în privinta respectivei pãrţi. Scopul rapoartelor ulterioare va fi acela de completare a informaţiilor cuprinse în primul raport.
95. În vederea asigurãrii eficientei urmãririi aplicãrii convenţiei-cadru, se prevede crearea unui comitet consultativ. Sarcina acestui comitet consultativ va fi aceea de a asista Comitetul Ministrilor în evaluarea adecvarii mãsurilor adoptate de cãtre o parte pentru a pune în aplicare principiile enunţate în convenţia-cadru.
96. Comitetul Ministrilor este cel care va fixa, într-un interval de un an de la intrarea în vigoare a convenţiei-cadru, compunerea şi procedurile comitetului consultativ, ai cãrui membri trebuie sa aibã o experienta recunoscuta în domeniul protecţiei minoritãţilor naţionale.
97. Urmãrirea aplicarii prezentei convenţii-cadru se va face, în mãsura posibilului, în condiţii de transparenta. În aceasta privinta, ar fi recomandabila luarea în considerare a posibilitatii de publicare a rapoartelor şi a altor texte rezultate din aceasta monitorizare.
TITLUL V
98. Dispoziţiile finale conţinute în art. 27-32 sînt fondate pe clauzele finale-model pentru convenţiile şi acordurile încheiate în cadrul Consiliului Europei. Nu a fost inclus nici un articol privind rezervele; rezerve pot fi formulate în mãsura în care acestea sînt permise de dreptul internaţional. Cu excepţia art. 27 şi 29, articolele din acest titlu nu necesita vreun comentariu deosebit.
ART. 27 şi 29
99. Convenţia-cadru este deschisã pentru semnare de cãtre statele membre ale Consiliului Europei şi, la initiativa Comitetului Ministrilor, de cãtre alte state. Aceste prevederi ţin seama de Declaraţia de la Viena, potrivit cãreia convenţia-cadru trebuie sa fie deschisã spre semnare deopotrivã statelor care nu sînt membre (vezi anexa nr. II la Declaraţia de la Viena a Intilnirii la nivel înalt a Consiliului Europei).
--------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
