Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 320 din 21 noiembrie 2022 pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a protocolului său de modificare şi completare
Parlamentul României adoptă prezenta lege. ART. 1 Se denunţă Acordul interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, la care România a aderat prin Decretul nr. 24/1971.
ART. 2 Se denunţă Protocolul de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova, ratificat prin Legea nr. 244/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 984 din 7 decembrie 2016.
ART. 3 Notificarea de renunţare la calitatea de membru se va transmite Consiliului Guvernatorilor Băncii Internaţionale de Investiţii după intrarea în vigoare a prezentei legi. Retragerea efectivă din acţionariatul Băncii Internaţionale de Investiţii se va face la 6 luni de la data transmiterii notificării.
ART. 4 Se mandatează Guvernul României să întreprindă demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii.
ART. 5 Cheltuielile ocazionate de retragerea din acţionariatul Băncii Internaţionale de Investiţii, precum şi cele privind asistenţa tehnică şi juridică se vor asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor, „Acţiuni generale“.
ART. 6 Ministerul Afacerilor Externe face cunoscută, prin ordin publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 34 alin. (5) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, data la care Acordul interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, precum şi protocolul său de modificare şi completare îşi încetează valabilitatea în relaţie cu România.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ION-MARCEL CIOLACU p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ALINA-ŞTEFANIA GORGHIU
Bucureşti, 21 noiembrie 2022. Nr. 320.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email