Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAP. I
Obiectul legii, înţelesul unor termeni şi categorii de asigurare
ART. 1
Prezenta lege reglementează: organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, a societăţilor mutuale, denumite în continuare asiguratori, respectiv reasiguratori, precum şi a intermediarilor în asigurări, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, supravegherea asigurătorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitatea în sau din România, supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurari, precum şi a altor activităţi în legătură cu acestea.
ART. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:
1. activitatea de asigurare - activitatea exercitată în sau din România, care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată;
2. agent de asigurare - persoana fizica sau juridică abilitata, în baza autorizării unui asigurator, sa negocieze sau sa încheie în numele şi în contul asiguratorului contracte de asigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurator sau de broker de asigurare;
3. asigurare - operaţiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expusi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizeaza pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate;
4. asigurat - persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asiguratorul;
5. asigurator - persoana juridică română sau străină ori societatea mutuala autorizata în condiţiile prezentei legi sa exercite activităţi de asigurare;
6. broker de asigurare - persoana juridică română sau străină, autorizata în condiţiile prezentei legi, care, pentru clienţii săi, negociaza sau încheie contracte de asigurare şi acorda alte servicii în legătură cu protecţia împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor;
7. catastrofa - un eveniment sau o serie de evenimente care provoacă pagube substanţiale într-o perioadă scurta de timp;
8. coasigurare - operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asiguratori subscriu acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cota-parte din acesta;
9. fond de rezerva liber vărsat - totalul sumelor cu care membrii societăţii mutuale au contribuit la fondurile acesteia;
10. acţionari semnificativi - actionarii care, singuri ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane, deţin cel puţin 5% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor;
11. persoane semnificative - administratorii şi directorul general;
12. portofoliu de asigurări - totalitatea sau o parte din contractele de asigurări încheiate de un asigurator;
13. prime brute subscrise - primele încasate şi de încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate şi de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare şi contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în perioada de referinţa, înainte de deducerea oricăror sume din acestea;
14. prime nete subscrise - primele brute subscrise din care se deduc sumele plătite şi de plătit drept prime de reasigurare;
15. prime brute încasate - totalul primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare încasate în perioada de referinţa, înainte de deducerea oricăror sume din acestea;
16. prime nete încasate - primele brute încasate din care se deduc sumele plătite drept prime de reasigurare;
17. reasigurare - operaţiunea de asigurare a unui asigurator de către alt asigurator, primul fiind reasigurat, iar al doilea, reasigurator;
18. reţinere proprie - partea din risc care rămâne în sarcina asiguratorului după deducerea reasigurării;
19. societate mutuala de asigurări - persoana juridică civilă ai carei asociaţi sunt deopotrivă asiguraţi şi asiguratori.
ART. 3
(1) Activitatea de asigurare se grupează în:
a) asigurări de viaţa;
b) asigurări generale.
(2) Clasele de asigurări aferente categoriilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin norme.
CAP. II
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
ART. 4
(1) Punerea în executare a prezentei legi, supravegherea şi controlul respectării dispoziţiilor sale revin Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilitatii activităţii de asigurare în România.
(2) Se înfiinţează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă autonomă de specialitate, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi.
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îşi poate deschide reprezentante în orice alta localitate de pe teritoriul României.
(4) Pentru nevoile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ale reprezentantelor sale pe care aceasta le înfiinţează, Guvernul şi, după caz, autorităţile administraţiei publice locale vor atribui acesteia în administrare imobilele necesare - terenuri şi clădiri - din domeniul public de interes naţional sau local, după caz, în termen de 60 de zile de la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este condusă de un consiliu format din 5 persoane, respectiv preşedinte, vicepreşedinte şi 3 membri.
(6) Structura organizatorică şi de personal a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, atribuţiile de conducere, de execuţie şi de control ale personalului sau se stabilesc prin regulamentele de ordine interioară, adoptate de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit prevederilor prezentei legi.
(7) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt numiţi de Parlament, în şedinţa comuna a celor două Camere, la propunerea comisiilor reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Preşedintele şi vicepreşedintele se nominalizeaza pe funcţii în lista de propuneri care se supune spre aprobare Parlamentului.
(8) Numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face de pe lista comuna propusă de comisiile pentru buget, finanţe şi bănci ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
(9) Revocarea Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în totalitate sau individual, se face de autoritatea care l-a numit, pe baza procedurii definite la alin. (8).
(10) Durata mandatului de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este de 5 ani, fiecare membru putând fi reinvestit.
(11) Primii membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor fi numiţi pentru mandate cu durate diferite, astfel încât în fiecare an sa expire mandatul unuia dintre ei.
(12) Preşedintele va fi numit pentru un mandat de 5 ani, iar vicepreşedintele pentru un mandat de 4 ani.
(13) Membrii ale căror mandate au expirat vor rămâne în funcţie până la numirea succesorilor lor.
(14) În cazul imposibilităţii definitive de exercitare a mandatului de către unul dintre membri, comisiile parlamentare menţionate la alin. (8) vor propune persoana care urmează să fie numita de Parlament pentru durata restanta a mandatului.
(15) Se considera imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o indisponibilizare cu o durată de 90 de zile consecutive.
(16) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, cu o buna reputaţie şi pregătire profesională şi o vechime de cel puţin 5 ani în activitatea financiar-bancară şi/sau de asigurări şi reasigurari;
b) sa nu fie membri ai vreunui partid politic pe perioada exercitării mandatului;
c) sa nu exercite o alta profesie sau sa nu ocupe o funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice în învăţământul superior;
d) sa nu fie membri în consiliile de administraţie sau în comisiile de cenzori ale persoanelor juridice, subiecte ale supravegherii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sau acţionari semnificativi ai acestora;
e) sa nu fi fost declaraţi faliţi sau sa nu fi făcut parte din conducerea unei societăţi de asigurare sau financiar-bancare, care, sub orice formă, şi-a încetat activitatea şi nu şi-a respectat obligaţiile faţă de terţi;
f) sa nu aibă cazier judiciar.
(17) Calitatea de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor încetează în următoarele situaţii:
a) la expirarea termenului pentru care a fost numit;
b) prin demisie;
c) prin revocarea de către Parlament;
d) la apariţia unei incompatibilităţi sau a unui impediment dintre cele prevăzute la alin. (16);
e) prin înlocuire, conform alin. (14).
(18) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au obligaţia sa notifice de îndată, în scris, Parlamentului apariţia oricăreia dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (16); până la decizia Parlamentului membrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este suspendat de drept.
(19) Preşedintele este reprezentantul de drept al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ca autoritate administrativă autonomă şi ca persoana juridică de drept public.
(20) În cazul imposibilităţii temporare de exercitare a prerogativelor preşedintelui, reprezentarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor revine de drept vicepreşedintelui.
(21) Dacă atât preşedintele, cat şi vicepreşedintele se afla în imposibilitate de exercitare a prerogativelor, reprezentarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor va fi asigurata de decanul de vârsta dintre cei 3 membri.
(22) Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor deliberează valabil în prezenta a cel puţin 3 dintre membrii săi, incluzând preşedintele sau, în absenta acestuia, vicepreşedintele.
(23) Hotărârile sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar în caz de balotaj, votul preşedintelui sau, în absenta acestuia, cel al vicepreşedintelui este decisiv.
(24) Hotărârea adoptată este obligatorie pentru toţi membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, membrii care au votat împotriva şi cei absenţi putându-şi consemna opinia separată în procesul-verbal al şedinţei respective.
(25) În exercitarea atribuţiilor sale Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va colabora cu alte autorităţi publice sau cu instituţii străine, având ca obiect reglementarea sau supravegherea pieţelor de asigurări, în vederea realizării protecţiei asiguraţilor, a potenţialilor asiguraţi şi a transparenţei pieţei asigurărilor.
(26) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 5 Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adopta norme, avize şi decizii, sub semnatura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiile alin. (22)-(24), cu respectarea prevederilor alin. (28).
(27) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adopta norme care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui, iar actele individuale sunt deciziile şi avizele.
(28) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor consulta colegiul alcătuit din reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale operatorilor de pe piaţa de asigurări.
(29) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are în structura sa personal de specialitate compus din economişti, jurişti, experţi contabili, actuari, statisticieni, matematicieni, ingineri, informaticieni, medici, precum şi din alte persoane calificate în domeniul asigurărilor şi finanţelor.
(30) Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor stabileşte prin decizie salarizarea membrilor săi şi a personalului de specialitate, având în vedere nivelul remuneraţiei acordate unor posturi similare de pe piaţa de asigurări.
ART. 5
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are următoarele atribuţii:
a) elaborează sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui domeniu şi avizează actele administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de asigurare;
b) supraveghează situaţia financiară a asigurătorilor, în vederea protejării intereselor asiguraţilor sau ale potenţialilor asiguraţi, scop în care poate dispune efectuarea de controale ale activităţii asigurătorilor sau brokerilor de asigurare;
c) ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionata cu respectarea normelor prudentiale specifice;
d) participa în calitate de membru la asociaţiile internaţionale ale autorităţilor de supraveghere în asigurări şi reprezintă România la conferinţe şi intalniri internaţionale referitoare la supravegherea în asigurări;
e) aproba actionarii semnificativi şi persoanele semnificative ale asiguratorului, în conformitate cu criteriile stabilite prin norme;
f) aproba divizarea sau fuzionarea unui asigurator înregistrat în România;
g) aproba transferul de portofoliu;
h) poate solicita prezentarea de informaţii şi documente referitoare la activitatea de asigurare, atât de la asiguratori, cat şi de la orice altă persoană care are legătură cu activitatea acestora;
i) participa la elaborarea planului de conturi, a normelor şi a metodelor contabile, după consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din asigurări;
j) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege.
ART. 6
(1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate dezvălui informaţii obţinute în timpul exercitării atribuţiilor sale.
(2) Obligaţia de confidenţialitate prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care informaţia este data:
a) cu acordul scris al asiguratorului implicat;
b) la solicitarea instanţei judecătoreşti;
c) în interesul asiguraţilor.
ART. 7
(1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va prezenta Parlamentului, în termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exerciţiu financiar, un raport asupra pieţei asigurărilor din România, precum şi o informare privind activităţile desfăşurate.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va edita şi va publică un raport informativ anual asupra pieţei de asigurări şi asupra instituţiilor şi organismelor acesteia, cu respectarea prevederilor art. 6.
ART. 8
(1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adopta norme în aplicarea prevederilor prezentei legi.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii prin care:
a) impune interdicţii, acorda, suspenda sau retrage autorizaţii;
b) modifica sau revoca condiţii, cerinţe sau termeni impusi de aceasta prin actele sale;
c) aproba divizarea sau fuzionarea asigurătorilor;
d) aproba transferul de portofoliu de asigurări;
e) aproba persoanele care vor examina activitatea de asigurări de viaţa;
f) aproba actionarii semnificativi şi persoanele semnificative ale asiguratorului;
g) aproba componenta Corpului experţilor în asigurări, care funcţionează pe lângă ea, şi avizează statutul acestuia;
h) stabileşte salarizarea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi a personalului sau, cu respectarea dispoziţiilor art. 4;
i) dispune efectuarea acţiunilor de analiza, îndrumare şi control la societăţile din sfera de reglementare şi supraveghere;
j) da dispoziţii privind prezentarea de documente, situaţii, informaţii şi audieri;
k) constata şi aplica sancţiuni operatorilor din domeniu pentru încălcarea prevederilor prezentei legi, a normelor şi deciziilor de aplicare a acesteia.
(3) Avizele sunt acte prin care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor formulează raspunsuri oficiale la chestiuni privind activitatea de asigurare sau care au implicaţii asupra acesteia.
ART. 9
(1) Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu atribuţiile prevăzute în prezenta lege vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Deciziile şi avizele nu sunt supuse publicării, cu excepţia celor prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a) şi d).
ART. 10
(1) Constituie venit la bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor:
a) taxele şi majorările prevăzute la art. 13 şi 36;
b) veniturile provenite din donaţii, publicaţii şi din alte surse legale.
(2) Excedentul bugetului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se reportează în anul următor.
CAP. III
Autorizarea asigurătorilor
ART. 11
(1) Activitatea de asigurare în România poate fi exercitată numai de:
a) societăţi pe acţiuni, societăţi mutuale, filiale ale unor asiguratori străini, constituite ca persoane juridice române, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit procedurii reglementate la art. 12;
b) sucursale ale unor asiguratori, persoane juridice străine, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit procedurii reglementate la art. 12.
(2) Un asigurator nu poate fi înmatriculat în registrul comerţului fără autorizaţia prealabilă emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
ART. 12
(1) Cererile pentru autorizarea constituirii şi pentru autorizarea de funcţionare vor fi adresate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în forma şi cu documentaţia prevăzute în norme.
(2) Dacă considera necesar, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate să solicite informaţii suplimentare sau sa întreprindă investigaţii proprii ori cu sprijinul altor autorităţi competente sau sa folosească informaţii din alte surse.
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide, în termen de cel mult 4 luni de la înregistrarea cererii de autorizare, asupra autorizării de constituire sau asupra respingerii cererii de autorizare.
(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda autorizaţia prevăzută la alin. (3), dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) din studiul de fezabilitate prezentat rezultă ca societatea va dispune de marja de solvabilitate legală;
b) capitalul social vărsat la o banca autorizata de Banca Naţionala a României sau, în cazul unei societăţi mutuale, fondul de rezerva liber vărsat este în conformitate cu prevederile legale;
c) societatea prezintă un program de reasigurare satisfăcător pentru activitatea sa de asigurare sau justifica faptul ca în cazul sau nu este necesar un astfel de plan;
d) societatea prezintă calcule specifice pentru activitatea de asigurări de viaţa;
e) numele societăţii nu induce în eroare publicul;
f) societatea va desfăşura numai activităţi în legătură cu asigurarea;
g) în cazul unui asigurator străin, dacă face dovada ca în ţara în care este înregistrat s-a constituit legal şi desfăşoară de cel puţin 5 ani o activitate de asigurare similară cu cea pentru care solicită autorizarea în România.
(5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge cererea pentru autorizarea constituirii, dacă constata ca:
a) documentaţia prezentată nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) din documentaţia prezentată rezultă ca:
- societatea nu va desfăşura o activitate în conformitate cu prezenta lege;
– actionarii semnificativi şi persoanele semnificative nu îndeplinesc criteriile stabilite prin norme;
c) din evaluarea studiului de fezabilitate sau din rapoartele anuale ale societăţii străine, după caz, rezultă ca societatea nu poate asigură realizarea obiectivelor propuse în condiţii compatibile cu regulile unei practici prudente, care să ofere asiguraţilor siguranţa necesară;
d) exista o formă de asociere prin care proprietatea acţiunilor, inclusiv proprietarul de fapt al acţiunilor, este ascunsă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
e) autorizarea contravine unui interes public.
(6) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va comunică solicitantului motivele respingerii cererii de autorizare.
(7) Împotriva respingerii cererii de autorizare solicitantul poate face plângere la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit legii.
(8) Autorizarea constituirii nu garantează obţinerea autorizaţiei de a exercita o activitate de asigurare, ci indica doar permisiunea data asociaţilor de a proceda la înmatricularea societăţii conform documentaţiei de constituire şi dispoziţiilor legale.
(9) În vederea luării unei decizii definitive de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în termen de 6 luni de la data eliberării autorizării de constituire solicitantul va depune la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor documentele care atesta înmatricularea legală a societăţii.
(10) Modificarea totală sau parţială a studiului de fezabilitate iniţial va determina o noua analiza din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, putând atrage revocarea autorizării de constituire.
(11) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide cu privire la eliberarea autorizaţiei de funcţionare în termen de cel mult 60 de zile de la data primirii documentelor prevăzute la alin. (9).
(12) În cazul eliberării autorizaţiei de funcţionare, începând de la data eliberării acesteia asiguratorul va putea exercita o activitate de asigurare.
(13) Neacordarea autorizaţiei de funcţionare atrage, în mod automat, şi revocarea autorizării de constituire.
(14) Dacă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor refuza acordarea autorizaţiei de a exercita o activitate de asigurare, aceasta poate solicita instanţei judecătoreşti dizolvarea formei de asociere a solicitantului.
(15) Împotriva neacordarii autorizaţiei de funcţionare solicitantul poate face plângere la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, potrivit legii.
(16) Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul sucursalelor asigurătorilor străini.
ART. 13
(1) Un asigurator care solicită autorizarea conform prevederilor art. 12 şi 44 achită la depunerea cererii de autorizare o taxa de autorizare de 75.000.000 lei. Cuantumul taxei de autorizare se poate actualiza anual, prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în funcţie de indicele preţurilor comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica.
(2) În cazul respingerii cererii de autorizare taxa de autorizare nu se restituie.
(3) Asiguratorul achită, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare, pe durata valabilităţii acesteia, o taxa de funcţionare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate.
(4) Asiguratorii plătesc taxa de funcţionare la termenul stabilit prin norme.
(5) Pentru nevirarea la termen a taxei de funcţionare prevăzute la alin. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va calcula majorări de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la sumele nevirate la termen la bugetul de stat.
ART. 14
(1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate retrage autorizaţia de funcţionare în cazul în care un asigurator autorizat nu a început sa desfăşoare activitatea de asigurare în termen de 12 luni de la data eliberării autorizaţiei sau dacă încetează sa mai practice activitatea de asigurare o perioadă de 12 luni consecutive.
(2) Împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare în condiţiile alin. (1) asiguratorul poate face plângere la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit legii.
ART. 15
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va publică cel puţin o dată pe an în Monitorul Oficial al României, precum şi într-o publicaţie de larga circulaţie lista actualizată cuprinzând asiguratorii autorizaţi şi orice alte informaţii pe care le va considera necesare în aplicarea prezentei legi.
CAP. IV
Activitatea asigurătorilor
ART. 16
(1) Fiecare asigurator trebuie să menţină, cumulativ:
a) capitalul social vărsat sau, în cazul unei societăţi mutuale, fondul de rezerva libera vărsat;
b) marja de solvabilitate.
(2) Capitalul social vărsat sau, după caz, fondul de rezerva libera vărsat nu poate fi mai mic de:
a) 7 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii;
b) 14 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale;
c) 10 miliarde lei pentru activitatea de asigurări de viaţa;
d) suma valorilor prevăzute la lit. a) şi c) sau b) şi c), după caz, în funcţie de activităţile de asigurare desfăşurate.
(3) Capitalul social vărsat şi fondul de rezerva libera vărsat, stabilite la alin. (2), se vor actualiza periodic prin norme de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(4) Capitalul social vărsat sau fondul de rezerva libera vărsat, menţionate la alin. (1) lit. a), trebuie să fie integral vărsat în forma bănească numai la constituire.
(5) Marja de solvabilitate, care reprezintă suma cu care valoarea activelor depăşeşte valoarea obligaţiilor, trebuie să fie mai mare decât valoarea stabilită prin norme.
(6) În calculul obligaţiilor unui asigurator se iau în considerare atât obligaţiile certe, cat şi cele probabil să se concretizeze în viitor.
(7) În vederea stabilirii marjei de solvabilitate, evaluarea activelor şi a obligaţiilor unui asigurator se efectuează conform normelor, care vor cuprinde şi precizări privind categoria activelor şi datoriilor care nu vor fi luate în considerare sau vor fi considerate numai într-o anumită proporţie.
ART. 17
(1) Acţiunile emise de asiguratori pot fi numai nominative.
(2) Orice forma de asociere prin care proprietatea acţiunilor este ascunsă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este lovită de nulitate.
ART. 18
Valoarea minima în natura a activelor păstrate în România de fiecare asigurator, avute în vedere la stabilirea marjei de solvabilitate, trebuie să îi permită acestuia să poată acoperi totalul obligaţiilor sale în ţara, în orice moment al exercitării activităţii de asigurare.
ART. 19
Asiguratorii pot investi sau fructifica capitalul social, rezervele de capital şi rezervele tehnice în bunuri mobiliare şi imobiliare, precum acţiuni, obligaţiuni, alte titluri de participaţie, depozite bancare, clădiri destinate activităţii proprii sau închirierii.
ART. 20
(1) Asiguratorul trebuie să îşi conducă activitatea, cu respectarea normelor prudentiale specifice, conform practicilor în asigurări şi sa prevadă:
a) organizarea şi desfăşurarea activităţii cu prudenta şi profesionalism, în concordanta cu natura şi mărimea activităţii prestate;
b) încadrarea unui număr suficient de persoane care îndeplinesc condiţiile de pregătire şi de competenţa profesională.
(2) Asiguratorul, pentru asigurările facultative practicate, trebuie să elaboreze:
a) propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;
b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de opţiunea proprie sau de cea a asiguratului;
c) propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;
d) propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în stricta concordanta cu prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare;
e) reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, în funcţie de propriul sistem de evidenta operativă, cu respectarea normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(3) Asiguratorul are obligaţia:
a) sa conducă evidenţa contabilă şi operativă, care să permită:
- întocmirea rapoartelor cerute de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
– analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări, în scopul de a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabila;
b) sa supravegheze activitatea unităţilor din subordine şi a agenţilor săi, astfel încât sa nu fie periclitata activitatea de asigurare desfăşurată de asigurator;
c) să îşi organizeze procedurile de control intern, astfel încât sa îndeplinească prevederile legale.
ART. 21
(1) Asiguratorul care exercită o activitate de asigurări generale are obligaţia sa constituie şi sa menţină următoarele rezerve tehnice:
a) rezerva de prime - se calculează lunar prin însumarea cotelor-părţi din primele nete subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul primelor nete subscrise şi aceasta rezerva sa reflecte primele nete alocate părţii din riscurile expirate la data calculării;
b) rezerva de daune - se creează şi se actualizează lunar, în baza estimarilor pentru avizarile de daune primite de asigurator, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru acoperirea plăţii acestor daune;
c) rezerva de daune neavizate - se creează şi se ajusteaza cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, dacă reglementările interne ale asiguratorului nu prevăd altfel, în baza estimarilor acestuia, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele intamplate, dar neavizate;
d) rezerva de catastrofa - se creează prin aplicarea lunară a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezerva atinge cel puţin nivelul reţinerii proprii sau 10% din acumularea raspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale; aceasta rezerva este destinată acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natura catastrofala;
e) rezerva pentru riscuri neexpirate - se calculează pe baza estimarii daunelor ce vor aparea după închiderea exerciţiului financiar, aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea data, în măsura în care valoarea estimată a acestora depăşeşte suma dintre rezerva de prime şi primele care urmează să se mai încaseze la aceste contracte;
f) rezerva de egalizare - se creează în anii cu rezultate tehnice favorabile pentru constituirea surselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile.
(2) În calculul rezervelor prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) se includ sumele estimate pentru daune şi costurile de lichidare a acestora, după deducerea părţii ce urmează să fie recuperată de la reasiguratori.
(3) Asiguratorul care exercită o activitate de asigurări de viaţa are obligaţia, cu respectarea prevederilor art. 28, sa constituie şi sa menţină rezerve tehnice, denumite în continuare rezerve matematice, pentru fondul asigurărilor de viaţa.
(4) Mărimea rezervelor tehnice, constituite şi menţinute conform alin. (1) şi (3), nu poate fi mai mica decât mărimea obţinută prin calculul acestor rezerve, potrivit metodologiei stabilite prin norme.
(5) Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite şi menţinute în condiţiile acestui articol, reprezintă obligaţii ale asiguratorului şi se deduc din veniturile acestuia pentru determinarea profitului.
(6) În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor şi plata despăgubirilor în valută, rezervele tehnice aferente se pot constitui şi menţine în valută.
(7) Alte categorii de rezerve tehnice pot fi stabilite prin norme, iar prevederile acestui articol se aplică şi acestor categorii.
ART. 22
Categoriile de active admise sa reprezinte rezervele tehnice ale asiguratorului, regulile de dispersare a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate se stabilesc prin norme, la elaborarea cărora se va ţine seama de categoriile şi de clasele de asigurări practicate.
ART. 23
(1) Un asigurator poate realiza, pe baza unui acord, un transfer de portofoliu de asigurări, prin care o parte sau întreaga activitate de asigurare este transferata altui asigurator.
(2) Transferul va cuprinde transferul de datorii, drepturi, obligaţii sau proprietăţi.
(3) Transferul nu este valabil fără aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
ART. 24
Asiguratorul este obligat să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, în termen de 4 luni de la încheierea anului financiar, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, însoţite de raportul cenzorilor, precum şi rapoartele financiare ale căror forma, conţinut, informaţii, detalii şi certificari sunt stabilite prin norme.
ART. 25
(1) Asiguratorii se pot asocia în uniuni profesionale care să le reprezinte interesele colective faţă de autorităţile publice, sa studieze probleme de interes comun, sa promoveze cooperarea, sa informeze membrii asociaţiei şi publicul şi sa organizeze serviciile de interes comun; de asemenea, pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.
(2) Asiguratorii pot încheia înţelegeri referitoare la coasigurare, pooluri şi alte forme de cooperare specifice, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri.
(3) Asiguratorii emitenti de documente internaţionale de asigurare Carte Verde vor constitui Biroul Roman Carte Verde, în conformitate cu prevederile Convenţiei Internaţionale Carte Verde, cu avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
CAP. V
Activitatea de asigurare de viaţa
ART. 26
Asiguratorul care exercită o activitate de asigurare de viaţa este obligat:
a) sa ţină conturi distincte pentru asigurările de viaţa;
b) sa înregistreze toate veniturile şi cheltuielile aferente asigurărilor de viaţa în conturi separate, care să constituie şi sa apartina unui fond de asigurare distinct, denumit în prezenta lege fondul asigurărilor de viaţa;
c) să asigure conducerea contabilităţii fondului asigurărilor de viaţa, pentru identificarea operativă a activelor şi a obligaţiilor aferente acestuia.
ART. 27
(1) Administrarea asigurărilor de viaţa şi a fondului asigurărilor de viaţa aferent, inclusiv investirea şi evaluarea activelor, calculul rezervelor matematice se vor efectua potrivit reglementărilor stabilite prin norme.
(2) Asiguratorul care exercită o activitate de asigurare de viaţa este obligat:
a) sa initieze examinarea activităţii de asigurare de viaţa, constând din calcularea, conform principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a obligaţiilor aferente fondului asigurărilor de viaţa şi a rezervelor matematice necesare, precum şi o apreciere asupra concordanţei dintre fondul asigurărilor de viaţa şi activele aferente; examinarea se efectuează la fiecare 12 luni sau la intervale mai scurte, dacă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor considera necesar, de către persoane propuse de asigurator, care au o calificare adecvată pentru aceasta şi care sunt aprobate în acest sens de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
b) sa redacteze un raport asupra rezultatelor examinarilor prevăzute la lit. a), denumit în prezenta lege raport asupra asigurărilor de viaţa, ale cărui forma, conţinut al informaţiilor, documentelor şi detaliilor suplimentare, precum şi mod de certificare sunt stabilite prin norme;
c) să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o copie de pe raportul asupra asigurărilor de viaţa într-un interval de 4 luni de la data la care s-a făcut examinarea sau într-un interval mai mare, dacă termenul a fost aprobat în scris de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în urma unei solicitări scrise şi temeinic motivate, primită de la asigurator;
d) sa furnizeze informaţiile, documentele şi detaliile suplimentare, în forma pe care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o considera necesară, pentru evaluarea fondului asigurărilor de viaţa şi a situaţiei financiare a acestuia, după depunerea raportului asupra asigurărilor de viaţa la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
ART. 28
(1) În condiţiile art. 32 activele aferente fondului asigurărilor de viaţa vor garanta siguranţa absolută a asiguraţilor care au contracte de asigurări de viaţa şi vor fi folosite numai în raport cu obligaţiile aferente fondului asigurărilor de viaţa.
(2) Este interzisă crearea de sarcini - gaj sau ipoteca - asupra oricărui activ ce aparţine fondului asigurărilor de viaţa, în măsura în care aceasta contravine prevederilor alin. (1).
(3) Asiguratorul poate să schimbe, la un preţ de piaţa rezonabil, unele active aparţinând fondului asigurărilor de viaţa cu alte active care îi aparţin, precum şi sa utilizeze activele aferente fondului asigurărilor de viaţa în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1), dacă dovedeşte în scris Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ca valoarea activelor utilizate depăşeşte valoarea totală a obligaţiilor aferente fondului asigurărilor de viaţa.
CAP. VI
Redresarea, reorganizarea şi lichidarea asigurătorilor
ART. 29
Dacă în urma analizei rapoartelor financiare şi a controalelor efectuate unui asigurator Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constata ca acesta, ca urmare a nerespectării prezentei legi, pune în pericol onorarea obligaţiilor asumate faţă de asiguraţi, comisia solicita consiliului de administraţie al asiguratorului întocmirea şi aplicarea unui plan de redresare financiară care să prevadă, în principal:
a) limitarea volumului de prime brute sau nete subscrise pe o anumită perioada, astfel încât acestea sa nu depăşească anumite valori;
b) interzicerea vânzării sau reînnoirii contractelor de asigurare de un anumit tip;
c) interzicerea efectuării anumitor investiţii;
d) majorarea capitalului social vărsat sau a fondului de rezerva libera vărsat;
e) orice măsuri pe care le considera necesare în vederea redresarii.
ART. 30
(1) În cazul în care constata ca măsurile prevăzute la art. 29 nu au dat rezultate, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate, în vederea prevenirii insolvabilitatii unui asigurator, să solicite Curţii de Apel Bucureşti numirea unui administrator special pentru acel asigurator.
(2) Dacă Curtea de Apel Bucureşti constata ca asiguratorul nu îşi poate îndeplini obligaţiile de plată sau ca activităţile sale nu sunt gestionate cu respectarea normelor prudentiale specifice, poate dispune ca afacerile şi bunurile asiguratorului să fie administrate de un administrator special.
(3) Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa, în mod obligatoriu, în termen de cel mult 7 zile de la solicitare.
(4) Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, iar citarea părţilor nu este obligatorie.
(5) Sarcinile, răspunderile, limitele împuternicirii şi salariul administratorului special, precum şi orice alte probleme legate direct sau indirect de prevederile prezentului articol vor fi reglementate prin norme.
(6) După numirea unui administrator special, în condiţiile prezentei legi:
a) toate atribuţiile legale ale acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale asiguratorului vor fi suspendate şi vor fi transferate administratorului special pe durata numirii sale;
b) atribuţiile, îndatoririle şi responsabilităţile acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale asiguratorului, după aplicarea prevederilor lit. a), se stabilesc prin norme.
(7) Pe perioada numirii administratorului special se suspenda dreptul de vot în privinta numirii şi revocării administratorilor şi dreptul la dividende al acţionarilor, activitatea consiliului de administraţie şi a cenzorilor, precum şi dreptul la remuneraţie al consiliului de administraţie şi al cenzorilor.
(8) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va solicita Curţii de Apel Bucureşti revocarea dispoziţiei date în condiţiile alin. (2), iar aceasta poate revoca dispoziţia, dacă constata ca măsura nu mai este necesară.
ART. 31
(1) Un asigurator intră în lichidare în urma deciziei instanţei judecătoreşti luate în baza legislaţiei din România cu privire la faliment.
(2) Sesizarea instanţei judecătoreşti de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se face în cazul constatării insolvabilitatii asiguratorului. Insolvabilitatea asiguratorului se stabileşte pe baza normelor şi a reglementărilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
ART. 32
(1) În cazul în care în urma unei hotărâri judecătoreşti un asigurator intră în procedura de lichidare, asiguraţii acestuia beneficiază de prioritate asupra activelor asiguratorului şi au intaietate faţă de toţi ceilalţi creditori ai asiguratorului, imediat după plata cheltuielilor de lichidare şi în condiţiile alin. (2).
(2) În cazul lichidării unui asigurator care înainte de lichidare exercita sau a fost autorizat sa exercite o activitate de asigurare de viaţa, activele ce reprezintă fondul asigurărilor de viaţa vor fi folosite numai pentru achitarea obligaţiilor faţă de asiguraţii care au poliţe de asigurare de viaţa.
CAP. VII
Intermediarii în asigurări
ART. 33
(1) În condiţiile prezentei legi intermediarii în asigurări sunt agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare.
(2) Asiguratorii nu pot exercita activităţi de asigurare prin brokeri neautorizati.
ART. 34
(1) O persoana poate desfăşura o activitate ca agent de asigurare, dacă deţine o autorizaţie valabilă, scrisă, din partea unui asigurator, denumita în prezenta lege contract de agent, pentru a acţiona în numele acestuia.
(2) Agenţii de asigurare, persoane fizice, au dreptul să se înregistreze la camera de muncă în a carei raza teritorială domiciliază, pentru a li se calcula vechimea în munca şi pentru a achită taxele necesare în vederea constituirii fondurilor de pensii şi de asigurări sociale.
(3) Un agent de asigurare nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decât pentru un singur asigurator.
(4) Dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asiguratorul în numele căruia acţionează agentul este răspunzător faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare.
ART. 35
(1) O persoana juridică poate desfăşura o activitate de broker de asigurare, dacă are o autorizaţie de funcţionare din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare solicitantul va prezenta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documente din care să rezulte ca va respecta prevederile alin. (5) lit. a)-d).
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide cu privire la eliberarea autorizaţiei de funcţionare în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii documentelor din care să rezulte ca solicitantul va respecta prevederile alin. (5) lit. a)-d).
(4) Un broker de asigurare nu poate fi înmatriculat în registrul comerţului fără autorizaţia de funcţionare emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, conform prevederilor prezentei legi.
(5) Orice broker de asigurare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie persoana juridică;
b) să aibă un capital social vărsat în forma bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mica de 150 milioane lei; aceasta valoare va fi actualizată prin norme de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
c) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională, în concordanta cu cerinţele prevăzute de norme;
d) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare;
e) sa păstreze şi sa pună la dispoziţie Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la cerere, registrele şi înregistrările contabile care să evidenţieze şi sa explice operaţiunile efectuate în timpul desfăşurării activităţii, incluzând informaţii asupra contractelor de asigurare încheiate şi asupra înţelegerilor cu asiguratorii;
f) să se conformeze solicitărilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în ceea ce priveşte raportarile, precum şi activităţile pe care le desfăşoară, astfel cum vor fi stabilite prin norme.
(6) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor refuza o cerere de autorizare de funcţionare pentru un broker de asigurare, dacă constata ca:
a) acţionarul semnificativ sau persoana semnificativă a solicitantului are cazier judiciar;
b) conducătorul executiv nu îndeplineşte condiţiile privind pregătirea şi experienta pentru a deţine aceasta poziţie, în conformitate cu normele elaborate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
c) numele solicitantului induce în eroare publicul;
d) solicitantul nu respecta condiţiile prevăzute la alin. (5).
(7) Autorizaţia de funcţionare acordată unui broker de asigurare poate fi retrasă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în cazul în care:
a) aceasta constata ca brokerul de asigurare se afla în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (6);
b) brokerul nu a achitat pentru brokerii de asigurare taxele prevăzute la art. 36.
(8) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va publică, cel puţin o dată pe an în Monitorul Oficial al României, precum şi într-o publicaţie de larga circulaţie lista actualizată cuprinzând brokerii de asigurare autorizaţi şi orice alte informaţii pe care le va considera necesare în aplicarea prezentei legi.
(9) Un broker de asigurare nu poate fi acţionar semnificativ sau persoana semnificativă a unui asigurator. Un asigurator nu poate fi acţionar sau administrator al unui broker de asigurare.
(10) Brokerii de asigurare, sub condiţia împuternicirii primite din partea asigurătorilor, sunt îndreptăţiţi sa colecteze primele în numele acestora şi sa emita documente de asigurare.
(11) Brokerii de asigurare se pot asocia în uniuni profesionale şi pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.
ART. 36
(1) Un broker de asigurare care solicită autorizarea conform art. 35 achită la depunerea cererii de autorizare o taxa de autorizare de 30.000.000 lei; cuantumul taxelor de autorizare se actualizează periodic prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în funcţie de indicele preţurilor comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica.
(2) În cazul respingerii cererii de autorizare taxa de autorizare nu se restituie.
(3) Brokerii de asigurare achită, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare, pe durata valabilităţii acesteia, o taxa de funcţionare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din comisioanele încasate în perioada pentru care sunt datorate.
(4) Brokerii de asigurare achită taxa de funcţionare la termenul stabilit prin norme.
(5) Pentru nevirarea la termen a taxei de funcţionare prevăzute la alin. (3) se calculează majorări de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la sumele nevirate la termen la bugetul de stat.
CAP. VIII
Raspunderi şi sancţiuni
ART. 37
Nici o faptă sau omisiune a asiguratorului ori a agentului sau, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii contractului de asigurare, a condiţiilor sau primelor de asigurare, precum şi a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu poate fi invocată de asigurator pentru anularea unui contract de asigurare.
ART. 38
(1) Activitatea de publicitate sau de reclama nu va putea fi folosită de către sau în numele unui asigurator ori intermediar în asigurări, dacă, direct sau indirect, induce în eroare sau poate induce în eroare ori ascunde sau prezintă denaturat adevărul faţă de asiguraţi ori faţă de potentialii asiguraţi, în ceea ce priveşte activele asiguratorului, structura sa organizatorică, situaţia financiară, vechimea, poziţia pe piaţa asigurărilor, condiţiile de asigurare sau orice alt aspect relevant.
(2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va solicita asiguratorului încetarea acestor practici, sub sancţiunea suspendării autorizaţiei.
ART. 39
(1) Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi şi a normelor adoptate în aplicarea acesteia se constata de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi se sancţionează de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Constituie contravenţii, dacă, potrivit condiţiilor în care au fost săvârşite, nu constituie infracţiuni potrivit legii penale, nerespectarea următoarelor prevederi:
a) păstrarea activelor în România, conform prevederilor art. 18;
b) conducerea activităţii, conform prevederilor art. 20;
c) aprobarea prealabilă a acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asiguratorului, conform prevederilor art. 5 lit. e);
d) ţinerea evidentelor şi transmiterea rapoartelor de către asiguratori şi brokeri de asigurare, în condiţiile prevăzute de lege sau de normele adoptate în aplicarea acesteia;
e) menţinerea capitalului social minim şi a marjei de solvabilitate, conform prevederilor art. 16 şi 35;
f) constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, conform prevederilor art. 21;
g) acoperirea rezervelor tehnice prin categoriile de active admisibile, conform prevederilor art. 22;
h) transferul de portofoliu, conform prevederilor art. 23;
i) fondul asigurărilor de viaţa şi administrarea acestuia, conform prevederilor art. 26 şi 27;
j) protejarea intereselor asiguraţilor care au poliţe de asigurări de viaţa, conform prevederilor art. 28;
k) activitatea agenţilor de asigurare, conform prevederilor art. 34 alin. (3);
l) activitatea brokerilor de asigurare, conform prevederilor art. 35 alin. (5) lit. d), e), f) şi alin. (9);
m) reclama şi publicitatea prevăzute la art. 38 alin. (1).
(3) Săvârşirea cu intenţie sau din culpa, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu:
a) avertisment scris;
b) limitarea operaţiunilor;
c) amenda aplicabilă: asigurătorilor, de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei; brokerilor de asigurare, de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei; administratorilor, directorilor, directorilor executivi sau cenzorilor, între 1-6 salarii medii pe societate, din luna precedenta, la data constatării faptei;
d) interzicerea temporară sau definitivă pentru asiguratori a exercitării activităţii de asigurare pentru una sau mai multe categorii de asigurări, iar pentru brokerii de asigurare, interzicerea temporară sau definitivă a activităţii definite la art. 2 pct. 6;
e) retragerea autorizaţiei.
(4) Sancţiunea amenzii poate fi aplicată cumulativ cu oricare dintre sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. d) şi e).
(5) Decizia de sancţionare este semnată de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi produce efecte la data comunicării sale persoanei sancţionate.
(6) La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.
(7) În cazul constatării săvârşirii a doua sau mai multe contravenţii, se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai grava.
(8) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei desfăşurarea activităţii de asigurare în sau din România, conform prevederilor art. 2 pct. 1, săvârşită de orice persoană fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(9) Cuantumul amenzilor stabilite prin prezenta lege se actualizează periodic prin decizii ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în funcţie de indicele preţurilor comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica.
(10) Amenzile stabilite prin această lege şi aplicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se fac venituri la bugetul de stat.
(11) Prevederile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei legi.
ART. 40
(1) Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu art. 8 alin. (2), persoana implicata poate face plângere la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, potrivit legii.
(2) Plângerea adresată Curţii de apel nu suspenda, pe timpul soluţionării acesteia, măsurile dispuse de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(3) Soluţionarea plângerii se face cu precădere şi de urgenta.
ART. 41
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate oricând sa decidă modificarea sau revocarea oricăror măsuri dispuse, dacă constata ca acestea nu mai sunt necesare.
CAP. IX
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 42
(1) În toate problemele privind reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare se aplică prevederile prezentei legi.
(2) Orice dispoziţii referitoare la asigurări şi reasigurari, stabilite prin legi speciale, sunt administrate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(3) În caz de conflict între dispoziţiile prezentei legi şi prevederile conţinute în alte acte normative se aplică prevederile prezentei legi.
(4) Pentru situaţiile nereglementate în prezenta lege aceasta se completează cu legislaţia comercială, civilă, a investiţiilor străine şi contravenţională, după caz.
ART. 43
(1) Sunt scutite de impozite şi taxe:
a) primele de asigurare şi reasigurare, precum şi comisioanele aferente acestora;
b) despăgubirile, sumele asigurate şi orice alte drepturi ce se acordă asiguraţilor, beneficiarilor sau terţelor persoane pagubite, din asigurările de orice fel;
c) transferurile de valori ale plasamentelor şi transferurile de portofolii de asigurări, intervenite între asiguratori, din patrimoniul societăţii cedente în patrimoniul celei cesionare, inclusiv ca urmare a divizării, fuzionării, lichidării sau a oricăror forme de reorganizare interna a societăţii de asigurare;
d) contribuţiile plătite de asiguratori şi de brokerii de asigurare la uniunile profesionale de profil.
(2) Primele de asigurare şi reasigurare sunt cheltuieli deductibile fiscal.
ART. 44
(1) Asiguratorul sau brokerul de asigurare care la data intrării în vigoare a prezentei legi era autorizat sa desfăşoare activităţi în domeniul asigurărilor, în condiţiile legislaţiei abrogate prin această lege, este autorizat să îşi continue activitatea pentru următoarele 12 luni, termen în care se va conformă reglementărilor prezentei legi.
(2) Asiguratorii care îşi încetează activitatea ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi şi nu au procedat la efectuarea transferului de portofoliu, în condiţiile prevăzute la art. 23, rămân răspunzători pentru obligaţiile asumate.
(3) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi societăţile mutuale care desfăşoară o activitate de asigurare la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligate să solicite şi să obţină autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile art. 12.
(4) Prevederile art. 13 şi 36 se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5) Până la aprobarea noului plan de conturi, specific activităţii de asigurare, la determinarea veniturilor asiguratorului vor fi luate în considerare primele efectiv încasate.
(6) În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu avizul Ministerului Finanţelor, va elabora noul plan de conturi şi metodologia contabila specifică activităţii de asigurare.
(7) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va apela în primul an de la înfiinţare, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere, dotare şi funcţionare, cu titlu de împrumut rambursabil, la disponibilul din Fondul de protejare a asiguraţilor, constituit în baza art. 60 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România; împrumutul se va rambursa pe măsura obţinerii surselor de finanţare, constituite conform prevederilor prezentei legi.
ART. 45
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se constituie Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor fi numiţi în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Pe data numirii membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor îşi încetează activitatea Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor, înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 574/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 11 septembrie 1991.
(4) Atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor, competentele legale ale Ministerului Finanţelor, precum şi ale Guvernului României, astfel cum sunt prevăzute, la data intrării în vigoare a prezentei legi, la art. 5, 7, 53, 60, 65 şi 67 din Legea nr. 136/1995, se preiau de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(5) Salariaţii Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor se transfera în interesul serviciului la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pe funcţii similare.
ART. 46
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:
Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 19 iulie 1991; pct. V din Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992 privind modificarea unor sancţiuni contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992; Ordonanţa Guvernului nr. 27/1997 pentru completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 26 august 1997; Legea nr. 48/1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1997 pentru completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998; Hotărârea Guvernului nr. 574/1991 privind atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 11 septembrie 1991; art. I din Hotărârea Guvernului nr. 789/1993 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 574/1991 privind atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare, precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 788/1992 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, publicată în Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 februarie 1994, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.
ART. 47
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va adopta şi va emite:
1. în termen de 3 luni de la numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, normele privind:
a) clasele de asigurări care pot fi practicate;
b) informaţiile şi documentaţia cerute de procedura de autorizare;
c) limita minima a marjei de solvabilitate, precum şi metodologia de calcul al acesteia;
d) insolvabilitatea asiguratorului;
e) condiţiile privind administrarea fondului asigurărilor de viaţa, investiţiile şi evaluarea activelor, calculul rezervelor matematice, precum şi orice alte aspecte referitoare la normele actuariale;
f) categoriile de active admise sa acopere rezervele tehnice ale asiguratorului, precum şi regulile de dispersare a plasamentelor;
g) elaborarea metodologiei de calcul şi de evidenta a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale, în condiţiile prezentei legi;
2. în termen de 6 luni de la numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, normele privind:
a) actualizarea limitelor minime pentru:
- capitalul social vărsat al societăţilor de asigurare, asigurare-reasigurare şi reasigurare;
– capitalul social vărsat de brokerii de asigurare;
– fondul de rezerva libera vărsat al unui asigurator, constituit sub forma de societate mutuala;
b) actualizarea taxelor de autorizare şi stabilirea termenelor de plată a taxelor de funcţionare prevăzute de prezenta lege;
c) informaţiile, documentele şi certificatele necesare pentru întocmirea rapoartelor prevăzute de prezenta lege;
d) forma şi conţinutul rapoartelor financiare, inclusiv ale raportului privind asigurările de viaţa;
e) alte categorii de rezerve tehnice decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1);
f) informaţiile pe care trebuie să le conţină rapoartele brokerilor de asigurări, aspectele referitoare la comportarea şi managementul afacerilor acestora, limita minima a asigurării de răspundere civilă profesională, precum şi operaţiunile care pot fi efectuate;
g) organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Corpului experţilor în asigurări;
h) categoriile de asigurări exceptate de la prevederile prezentei legi, în condiţiile şi în termenii stabiliţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
i) responsabilităţile, competentele, condiţiile şi orice alte aspecte referitoare la administratorul special, precum şi atribuţiile acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale asiguratorului, după numirea acestuia;
j) criteriile pentru aprobarea prealabilă a acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative;
k) aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii;
l) regimul confidenţialităţii informaţiilor;
m) transferul de portofoliu.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA IONESCU-QUINTUS
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI
DEPUTAŢILOR,
MIRON TUDOR MITREA
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: