Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
LEGE nr. 31 din 3 aprilie 2000 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice
ART. 1 (1) Constituie contravenţii silvice şi se sancţioneazã cu închisoare de la 2 luni la 6 luni sau cu amenda de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei urmãtoarele fapte: a) ocuparea unor suprafeţe din fondul forestier naţional mai mari decât cele aprobate legal, amplasarea lucrãrilor pe alte terenuri din acest fond decât cele aprobate sau neredarea terenurilor din fondul forestier naţional, folosite temporar în alte scopuri decât silvice, la termenul stabilit prin actul de aprobare şi în stare de a fi împãdurite; b) reducerea suprafeţei fondului forestier naţional sau a terenurilor cu vegetaţie forestierã din afarã acestui fond, în alte condiţii decât cele prevãzute de lege, inclusiv prin defrişare lenta; c) taierea, ruperea sau scoaterea din rãdãcini, fãrã drept, de arbori, puieţi sau lastari, cu sau fãrã ridicarea acestora din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia, dacã valoarea pagubei, stabilitã conform legii, este de pana la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasã pe picior; d) sustragerea ori însuşirea, fãrã drept, de arbori doborati sau rupti de fenomene naturale ori de arbori, puieţi, lastari, care au fost taiati ori scoşi din rãdãcini, cu sau fãrã drept, de alte persoane, din fondul forestier naţional sau de pe terenuri cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia, dacã valoarea pagubei, stabilitã conform legii, este de pana la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasã pe picior; e) depãşirea volumului maxim de masa lemnoasã, aprobat anual pentru recoltare prin hotãrâre a Guvernului, în limita posibilitatii stabilite prin amenajamentele silvice; f) nerespectarea prevederilor amenajamentelor silvice, aprobate în condiţiile legii; g) distrugerea ori vãtãmarea arborilor, puietilor sau lastarilor, prin pasunare în fondul forestier naţional ori pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia; h) pasunatul animalelor domestice pe terenurile din fondul forestier naţional, precum şi trecerea acestora prin pãduri sau pasunatul pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã fondului forestier, fãrã aprobare legalã sau contrar prevederilor acesteia; i) taierea arboreturilor sub varstele optime stabilite pe baza de studii şi cercetãri ştiinţifice şi prevãzute în normele tehnice de amenajare a pãdurilor; j) taierea, ruperea sau scoaterea din rãdãcini, de cãtre proprietarii pãdurilor proprietate privatã sau de deţinãtorii terenurilor cu vegetaţie forestierã din afarã fondului forestier naţional, de arbori nemarcati de personalul silvic autorizat; k) provocarea de incendii prin diverse mijloace în pãduri sau în vegetatia forestierã din afarã fondului forestier naţional; l) încãlcarea dispoziţiilor legale de prevenire şi de stingere a incendiilor în fondul forestier naţional şi în zonele limitrofe acestuia, precum şi în vegetatia forestierã din afarã acestui fond; m) modificarea, fãrã aprobare legalã, a prevederilor amenajamentelor silvice în vigoare, dacã prin aceasta nu se produc consecinţe juridice; n) taierea ori însuşirea, fãrã drept, de arbori ornamentali sau pomi de iarna din pãdurile proprietate de stat sau privatã ori de pe terenuri cu vegetaţie forestierã din afarã fondului forestier naţional sau vânzarea ori transportul acestora fãrã sa fie insotiti de documente legale de provenienta; o) neachitarea contravalorii efectelor funcţiilor de protecţie a pãdurilor, stabilite în condiţiile legii; p) transportul materialelor lemnoase sau al celorlalte produse specifice fondului forestier, cu orice mijloc de transport, fãrã documente legale de provenienta, sau refuzul conducatorului mijlocului de transport auto sau hipo de a transporta materialul încãrcat la locul indicat de agentul constatator ori de a opri la semnalul acestuia sau de a prezenta, la cerere, actele de provenienta. Sancţiunea se aplica conducatorului mijlocului de transport; r) folosirea altor modele de documente de însoţire a materialelor lemnoase pe durata transportului decât cele stabilite potrivit reglementãrilor legale; s) primirea de materiale lemnoase pentru a fi încãrcate şi transportate cu orice mijloc de transport, fãrã a fi însoţite de documente legale de provenienta; s,) funcţionarea fãrã autorizaţie a instalaţiilor de prelucrat lemn rotund în cherestea; t) primirea lemnului rotund la instalaţiile de prelucrare în cherestea sau prelucrarea acestuia în cherestea fãrã documente legale de provenienta; t,) deversarea în fondul forestier naţional sau pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia de reziduuri industriale, petroliere sau rezultate din prelucrarea lemnului, de substanţe chimice, apa sarata şi altele asemenea; u) distrugerea sau vãtãmarea, prin poluare, a pãdurilor sau a vegetatiei forestiere din afarã fondului forestier naţional; v) folosirea de procese tehnologice de recoltare şi scoatere a lemnului din pãduri, care produc degradarea solului şi a malurilor apelor, distrugerea sau vãtãmarea semintisului utilizabil şi a arborilor nedestinati exploatãrii, peste limitele admise prin instrucţiunile emise de autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura; x) netinerea la zi de cãtre deţinãtorii instalaţiilor de prelucrat lemn rotund în cherestea a evidentei cantitãţilor de lemn primite spre prelucrare, potrivit reglementãrilor în vigoare. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplica şi în cazul terenurilor forestiere proprietate particularã. ART. 2 Constituie contravenţii silvice şi se sancţioneazã cu amenda de la 1.200.000 lei la 2.000.000 lei urmãtoarele fapte: a) aruncarea de tigari, chibrituri sau alte obiecte aprinse în pãduri sau pe alte terenuri aflate în cuprinsul fondului forestier naţional ori aprinderea focului în pãduri la o distanta mai mica de 100 m de limita acestora, în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate; b) deteriorarea prin orice mijloace a drumurilor forestiere sau a lucrãrilor aferente acestora, inclusiv prin folosirea unor utilaje cu tonaj sau cu gabarit peste limitele admise de proiectele acestor lucrãri, prin practicarea transporturilor pe timp ploios sau prin deteriorarea ori nerespectarea indicatoarelor de circulaţie amplasate de organele competente; c) deteriorarea amenajãrilor silvice, vanatoresti, piscicole din apele de munte, a imprejmuirilor, barierelor sau a altor lucrãri asemãnãtoare, aflate în fondul forestier naţional; d) deteriorarea lucrãrilor de ameliorare a terenurilor degradate sau de corectare a torenţilor din fondul forestier naţional şi din vegetatia forestierã din afarã acestuia; e) inundarea terenurilor din fondul forestier naţional sau a celor cu vegetaţie forestierã din afarã acestui fond, prin construirea, fãrã drept, de baraje, praguri sau altele asemenea pe albiile paraielor sau ale vailor situate în afarã fondului forestier sau la limita acestuia; f) folosirea în lucrãrile de impadurire a altor materiale de reproducere decât cele provenite din rezervaţii de seminţe, plantaje şi plantaţii-mama de butaşi şi din arboreturi-sursa de seminţe, înscrise în catalogul naţional al materialelor de reproducere admise în cultura, fãrã aprobarea autoritãţii publice centrale care rãspunde de silvicultura; g) deteriorarea, scoaterea din rãdãcini sau ridicarea din pãduri a cioturilor destinate regenerarii naturale ori lãsarea în parchetul ce se exploateazã de cioturi cu înãlţimea mai mare de o treime din diametrul acestora, masurata în partea din amonte; h) înfiinţarea sau funcţionarea de centre sau puncte volante ori permanente de achiziţie a ciupercilor şi fructelor de padure, precum şi a altor produse specifice fondului forestier, fãrã avizul unitãţii silvice teritoriale; i) distrugerea sau vãtãmarea semintisului utilizabil în parchetele autorizate la exploatare, peste limitele admise de instrucţiunile emise de autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura; j) neîndeplinirea obligaţiei ca la exploatarea pãdurilor de rasinoase sa se cojeasca cioturile la pin şi molid în întregime, iar la brad şi la celelalte rasinoase prin curelare, precum şi menţinerea în padure şi în depozite, în intervalul 1 aprilie-1 octombrie, a lemnului de rasinoase necojit; k) comercializarea de material lemnos, de arbori ori arbuşti ornamentali şi de pomi de iarna, fãrã documente legale de provenienta sau revânzarea materialului lemnos cumpãrat de persoane fizice de la unitãţile silvice pentru trebuinţe proprii; l) culegerea sau recoltarea în scopul comercializãrii, din fondul forestier naţional şi din vegetatia forestierã din afarã acestuia, de fructe de padure, ciuperci comestibile, seminţe forestiere, plante medicinale şi aromatice, rasina, mladite de rachita, frunze, ramuri, humus, iarba, lucerna, cetina, muguri şi altele asemenea, fãrã autorizaţia unitãţilor silvice sau fãrã acordul proprietarului şi în alte condiţii decât cele autorizate, precum şi nerespectarea normelor tehnice specifice, elaborate de autoritatea publica centrala care rãspunde de silvicultura; m) amplasarea în fondul forestier proprietate publica a statului de construcţii, drumuri de scoatere sau instalaţii pasagere necesare pentru exploatarea parchetelor ori a bocselor de mangalizare, fãrã aprobare legalã sau în alte locuri decât cele aprobate. ART. 3 Constituie contravenţii silvice şi se sancţioneazã cu amenda de la 800.000 lei la 1.200.000 lei urmãtoarele fapte: a) vãtãmarea de arbori nemarcati în parchetele în curs de exploatare, din fondul forestier naţional sau din vegetatia forestierã din afarã acestui fond, cu excepţia vatamarilor normale specifice procesului tehnologic sau care nu au putut fi evitate datoritã respectãrii normelor de protecţie a muncii, dacã în locul arborilor vãtãmaţi şi în imediata lor apropiere nu au fost lasati arbori corespunzatori, dintre cei destinaţi exploatãrii, marcati ca atare de personalul silvic în cadrul procesului de punere în valoare; b) lãsarea animalelor sa pasuneze în fondul forestier naţional nesupravegheate sau în alte condiţii decât cele prevãzute de lege; c) neluarea de cãtre proprietarii sau deţinãtorii unor obiective legal amplasate în fondul forestier naţional a mãsurilor de salubrizare şi igienizare a pãdurilor aferente obiectivelor; d) neîndeplinirea mãsurilor legale, dispuse de organele împuternicite sa exercite controlul silvic de stat, la termenele stabilite de comun acord cu administratorii sau cu proprietarii fondului forestier naţional sau ai vegetatiei forestiere din afarã acestui fond; e) refuzul de a permite persoanelor împuternicite sa verifice modul în care sunt respectate prevederile regimului silvic sau ale normelor tehnice silvice şi de paza, precum şi de circulaţie şi transport pentru materialul lemnos recoltat, în vegetatia forestierã din afarã fondului forestier naţional; f) aducerea sau depozitarea în fondul forestier naţional sau pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia de piatra, moloz, cadavre de animale, gunoaie, deşeuri şi altele asemenea; g) neexecutarea de cãtre proprietarii de pãduri private a lucrãrilor de regenerare a acestora la termenele şi în condiţiile prevãzute de lege, precum şi folosirea zonei de regenerare în alte scopuri în perioada executãrii lucrãrilor pana la închiderea stãrii de masiv; h) ştergerea marcilor sau a numerelor de pe arbori ori de pe cioturi; i) exploatarea de parchete, cupoane sau loturi de arbori înaintea termenului prevãzut în autorizaţia de exploatare ori dupã expirarea acestuia sau în epocile în care exploatarea este interzisã prin normele tehnice în vigoare; j) lãsarea în parchet, la expirarea termenului prevãzut în autorizaţia de exploatare, de arbori netaiati dintre cei destinaţi exploatãrii, de arbori taiati şi de material lemnos valorificabil ori lãsarea de material lemnos pe vai sau de-a lungul instalaţiilor de scos, apropiat şi transport; k) nestrangerea sau necuratarea resturilor de exploatare în parchetele atribuite spre exploatare, la termenele şi în condiţiile prevãzute de normele legale. ART. 4 Constituie contravenţii silvice şi se sancţioneazã cu amenda de la 600.000 lei la 1.000.000 lei urmãtoarele fapte: a) exploatarea pietrei, pietrisului, nisipului, pãmântului, solului, brazdelor de iarba sau a altora asemenea, prin orice mijloace, de pe terenuri din fondul forestier naţional, fãrã aprobarea unitãţilor silvice sau a deţinãtorului legal al acestor terenuri; b) circulaţia în fondul forestier naţional şi pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia cu autovehicule sau vehicule tractate de animale, nerespectarea indicatoarelor de circulaţie, precum şi parcarea în alte locuri decât cele marcate; c) instalarea în fondul forestier proprietate publica a statului de corturi, tonete sau altele asemenea în alte locuri decât cele aprobate şi marcate de organele silvice; d) instalarea de stupi în fondul forestier proprietate publica a statului, fãrã aprobare legalã, sau amplasarea acestora în alte locuri şi în alte condiţii decât cele aprobate; e) spalarea în apele curgãtoare sau stãtãtoare din fondul forestier naţional sau în apele situate pe terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia a animalelor domestice, a autovehiculelor de orice fel sau a altor obiecte poluante. ART. 5 Constituie contravenţii silvice şi se sancţioneazã cu amenda de la 600.000 lei la 800.000 lei urmãtoarele fapte: a) neparticiparea la acţiunile de stingere a focului a celor care desfãşoarã activitãţi în zonele în care s-au declansat incendii asupra vegetatiei forestiere din fondul forestier naţional sau din afarã acestuia; b) scoaterea din rãdãcini sau ridicarea din fondul forestier naţional şi din terenurile cu vegetaţie forestierã din afarã acestuia, fãrã aprobarea organelor silvice sau a deţinãtorilor legali ai acelor terenuri, de cioturi care nu sunt destinate regenerarii naturale, de craci sau resturi de exploatare; c) circulaţia persoanelor în fondul forestier proprietate publica a statului, prin locuri interzise, stabilite şi marcate de organele silvice prin indicatoare instalate la locuri vizibile; d) aruncarea sau lãsarea în interiorul ori la liziera pãdurii de ambalaje şi resturi menajere sau altele asemenea; e) aducerea şi menţinerea pe vetrele de stupina, atribuite în fondul forestier proprietate publica a statului, de animale domestice şi pãsãri. ART. 6 Limitele minime şi maxime ale amenzilor prevãzute la art. 1-5 se dubleazã în cazul contravenţiilor silvice sãvârşite în pãdurile şi în vegetatia forestierã cu funcţii speciale de protecţie, definite astfel potrivit <>art. 20 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic, precum şi în cazul celor sãvârşite de proprietarii de pãduri sau de personalul silvic cu atribuţii de paza şi protecţie a pãdurilor ori a terenurilor cu vegetaţie forestierã din afarã fondului forestier naţional. ART. 7 Sancţiunea amenzii contravenţionale poate fi aplicatã şi persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor majorandu-se de 5 ori. ART. 8 (1) Contravenţiile silvice prevãzute la art. 1-5 se constata de padurarii, brigadierii, şefii districtelor silvice, inginerii şi tehnicienii silvici din cadrul Ministerului Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului, Regiei Naţionale a Pãdurilor, inspectoratelor silvice teritoriale şi al celorlalte subunitati silvice, precum şi de alţi angajaţi împuterniciţi de Ministerul Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului şi de Regia Nationala a Pãdurilor. (2) De asemenea, contravenţiile prevãzute la art. 1-5, cu excepţia celor prevãzute la art. 1 lit. e), f), i), m), u), v), la art. 2 lit. f), g), i), j) şi la art. 3 lit. a), c), d), e), g), h), i), j), k), se constata şi de cãtre primari sau, dupã caz, de împuterniciţii acestora, de ofiţerii şi subofiterii de poliţie, iar cele prevãzute la art. 1 lit. k) şi de ofiţerii şi subofiterii pompieri. (3) Agentul constatator depune procesul-verbal de constatare la ocolul silvic în a cãrui raza teritorialã s-a sãvârşit contravenţia, în termen de 5 zile de la data constatãrii, în scopul calculãrii pagubei şi al stabilirii amenzii. (4) În procesul-verbal de constatare a contravenţiei se face menţiune despre bunurile supuse confiscãrii, potrivit art. 12 alin. (1) şi (2). (5) Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat pentru Fondul de ameliorare a fondului funciar, gestionat de Ministerul Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului, la bugetele locale sau, dupã caz, la asociaţiile cu personalitate juridicã constituite în condiţiile legii, care administreazã fondul forestier respectiv. ART. 9 Organul silvic, însoţit de un poliţist sau de un jandarm, ia mãsuri de identificare şi de inventariere, la locurile unde sunt situate, a materialelor rezultate prin sãvârşirea contravenţiei silvice. ART. 10 (1) Aplicarea sancţiunii se face dupã cum urmeazã: a) amenda şi valoarea pagubei se stabilesc prin rezoluţia şefului ocolului silvic în a cãrui raza teritorialã s-a sãvârşit contravenţia, la propunerea organului constatator; b) în cazul în care constatarea contravenţiei şi stabilirea pagubei s-au fãcut de cãtre şeful ocolului silvic, sancţiunea amenzii se aplica de conducãtorul unitãţii silvice ierarhic superioare. (2) În termen de 15 zile de la data primirii procesuluiverbal de constatare a contravenţiei ocolul silvic trimite contravenientului o copie de pe acesta şi înştiinţarea de plata în termen de maximum 30 de zile a amenzii şi a despãgubirilor pentru prejudiciile produse. ART. 11 În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede şi sancţiunea cu amenda sau închisoare contravenţionalã, dacã şeful ocolului silvic apreciazã ca sancţiunea amenzii nu este îndestulãtoare, se procedeazã potrivit dispoziţiilor <>art. 10 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice. ART. 12 (1) Sunt supuse confiscãrii bunurile produse sau rezultate ca urmare a sãvârşirii faptei contravenţionale, dacã nu sunt restituite persoanei fizice sau juridice prejudiciate. (2) Bunurile supuse confiscãrii se reţin. ART. 13 Preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasã pe picior, pe baza cãruia se determina, potrivit legii, cuantumul despãgubirilor pentru pagubele produse prin contravenţii, se stabileşte de Ministerul Apelor, Pãdurilor şi Protecţiei Mediului. ART. 14 (1) Impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenientul poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicãrii acestuia. Partea vãtãmatã poate face plângere numai în ceea ce priveşte despãgubirea, iar cel cãruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte mãsura confiscãrii. (2) Plângerea se depune pentru evidenta la ocolul silvic în a cãrui raza teritorialã s-a constatat contravenţia, iar acesta o înainteazã, împreunã cu toatã documentaţia, în termen de 5 zile de la depunere, spre soluţionare, judecãtoriei competente. Plângerea şi celelalte acte de procedura privind soluţionarea acesteia sunt scutite de taxa de timbru. (3) Depunerea plângerii suspenda executarea sancţiunii contravenţionale. (4) Pentru motive temeinice instanta poate acorda un termen de plata a amenzii de cel mult 30 de zile sau poate dispune eşalonarea plãţii într-un termen de cel mult 3 luni. (5) Hotãrârea instanţei este definitiva şi executorie. ART. 15 Contravenientul este obligat sa prezinte ocolului silvic dovada ca a achitat amenda stabilitã în termenul prevãzut în procesul-verbal sau stabilit de instanta şi sa plãteascã despãgubirea pentru prejudiciile produse prin contravenţie. ART. 16 Dacã amenda aplicatã pentru contravenţiile prevãzute la art. 1 şi cea rezultatã din aplicarea art. 6 nu au fost achitate în termen de 30 de zile de la rãmânerea definitiva a sancţiunii, ocolul silvic sesizeazã instanta de judecata în conformitate cu prevederile <>art. 16 din Legea nr. 61/1991 , în vederea transformarii amenzii în închisoare contravenţionalã şi a recuperãrii pe cale civilã a despãgubirilor pentru prejudiciile produse. ART. 17 În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza şi apãrarea fondului forestier naţional, precum şi în activitatea de constatare şi sancţionare a contravenţiilor silvice personalul silvic prevãzut la art. 8 alin. (1) este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implica exerciţiul autoritãţii de stat. ART. 18 Încãlcarea atribuţiilor de serviciu de cãtre personalul silvic atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, materialã, contravenţionalã sau penalã, potrivit legii. ART. 19 Contravenţiilor prevãzute la <>art. 2-5 le sunt aplicabile şi prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. ART. 20 Limitele amenzilor contravenţionale prevãzute de prezenta lege se reactualizeazã, dacã este cazul, de cãtre Guvern. ART. 21 Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la data publicãrii ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 22 Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abroga dispoziţiile art. 9, art. 35-39 şi anexa nr. 2 din <>Legea nr. 2/1987 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pãdurilor, exploatarea lor raţionalã economicã şi menţinerea echilibrului ecologic, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 52 din 9 noiembrie 1987, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 8 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, VASILE LUPU
PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA IONESCU-QUINTUS -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email