Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   LEGE Nr. 31 din 26 mai 1993  privind ratificarea celui de-al patrulea Protocol aditional la Constitutia Uniunii Postale Universale, incheiat la Washington la 14 decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

LEGE Nr. 31 din 26 mai 1993 privind ratificarea celui de-al patrulea Protocol aditional la Constitutia Uniunii Postale Universale, incheiat la Washington la 14 decembrie 1989

EMITENT: PARLAMENT
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 117 DIN 03/06/93
Parlamentul României adopta prezenta lege.

ARTICOL UNIC
Se ratifica cel de-al patrulea Protocol adiţional la Constituţia Uniunii Poştale Universale, încheiat la Washington la 14 decembrie 1989.

Aceasta lege a fost adoptatã de Senat în şedinţa din 26 aprilie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI
DORU IOAN TARACILA

Aceasta lege a fost adoptatã de Camera Deputaţilor în şedinţa din 17 mai 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
IOAN GAVRA


AL PATRULEA PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONSTITUŢIA UNIUNII POŞTALE UNIVERSALE*)

------------
*) Traducere

Împuterniciţii guvernelor ţãrilor membre ale Uniunii Poştale Universale, intruniti la congresul de la Washington, în baza art. 30 paragraful 2 al Constituţiei Uniunii Poştale Universale, încheiatã la Viena la data de 10 iulie 1964, au adoptat urmãtoarele modificãri ale acestei constituţii, ce vor fi supuse ratificãrii.

ART. 1
(Articolul 7 modificat)
Unitatea monetara
Unitatea monetara folositã în actele uniunii va fi unitatea de cont a Fondului Monetar Internaţional (F.M.I.)
ART. 2
(Articolul 11 modificat)
Aderarea sau admiterea în uniune.
Procedura
1. Orice membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite poate adera la uniune.
2. Orice ţara suverana care nu este membra a Organizaţiei Naţiunilor Unite poate solicita admiterea ca ţara membra a uniunii.
3. Aderarea sau cererea pentru admiterea în uniune necesita existenta unei declaraţii oficiale de aderare la constituţie şi la actele obligatorii ale uniunii. Aceasta va fi adresatã de guvernul tarii interesate directorului general al Biroului internaţional, care va notifica aderarea sau va consulta ţãrile membre asupra cererii de admitere, dupã cum este cazul.
4. Ţara care nu este membra a Organizaţiei Naţiunilor Unite se considera a fi admisã ca ţara membra, dacã cererea sa este aprobatã de cel puţin doua treimi din numãrul ţãrilor membre ale uniunii.
În cazul în care ţãrile membre nu au rãspuns în decursul unei perioade de 4 luni, acest fapt se considera ca abţinere.
5. Aderarea sau admiterea în calitate de membru va fi notificatã de directorul general al Biroului internaţional guvernelor ţãrilor membre. Aceasta va intra în vigoare la data notificãrii.
ART. 3
(Articolul 12 modificat)
Retragerea din uniune.
Procedura
1. Fiecare ţara membra se poate retrage din uniune printr-o înştiinţare de denunţare a constituţiei, facuta de guvernul tarii în cauza cãtre directorul general al Biroului internaţional, înştiinţare care va fi notificatã de acesta guvernelor ţãrilor membre.
2. Retragerea din uniune devine efectivã la expirarea unui an de la data la care notificarea de denunţare prevãzutã la paragraful 1 a fost primitã de directorul general al Biroului internaţional.
ART. 4
(Articolul 21 modificat)
Cheltuielile uniunii.
Contribuţiile ţãrilor membre
1. Fiecare congres stabileşte valoarea maxima pe care o pot atinge:
a) cheltuielile anuale ale uniunii;
b) cheltuielile aferente întrunirii urmatorului congres.
2. Suma maxima a cheltuielilor prevãzute la paragraful 1 poate fi depãşitã dacã împrejurãrile o cer, sub rezerva de a fi respectate dispoziţiile referitoare la aceasta din Regulamentul general.
3. Cheltuielile uniunii, inclusiv, dacã este cazul, cele prevãzute la paragraful 2, sînt suportate în comun de ţãrile membre ale uniunii. În acest scop, fiecare ţara membra va alege clasa de contribuţie în care intenţioneazã sa fie inclusã. Clasele de contribuţie sînt prevãzute în Regulamentul general.
4. În cazul aderãrii sau admiterii în uniune în virtutea art. 11, ţara interesatã îşi alege singura clasa de contribuţie în cadrul cãreia doreşte sa fie inclusã din punct de vedere al repartizãrii cheltuielilor uniunii.
ART. 5
(Articolul 22 modificat)
Actele uniunii
1. Constituţia este actul de baza al uniunii.
Ea conţine prevederi referitoare la organizarea uniunii.
2. Regulamentul general cuprinde dispoziţiile care asigura aplicarea constituţiei şi desfãşurarea activitãţii uniunii. Acestea vor fi obligatorii pentru toate ţãrile membre.
3. Convenţia poştalã universala şi regulamentul de aplicare cuprind regulile comune aplicabile serviciului poştal internaţional şi prevederile cu privire la serviciul de corespondenta. Aceste acte vor fi obligatorii pentru toate ţãrile membre.
4. Aranjamentele uniunii şi regulamentele lor de aplicare reglementeazã celelalte servicii, cu excepţia acelora care privesc obiectele de corespondenta, între ţãrile membre care sînt pãrţi la acestea.
Ele nu sînt obligatorii decît pentru aceste tari.
5. Regulamentele de aplicare, care conţin mãsurile de aplicare a convenţiei şi a aranjamentelor, sînt elaborate de Consiliul executiv, avînd în vedere deciziile luate de congres.
6. Protocoalele finale, anexe la actele uniunii, menţionate în paragrafele 3, 4 şi 5, conţin şi rezervele fata de aceste acte.
ART. 6
(Articolul 23 modificat)
Aplicarea actelor uniunii în teritoriile pentru ale cãror relaţii internaţionale ţara membra este responsabilã
1. Fiecare ţara poate declara în orice moment ca acceptarea de cãtre ea a actelor uniunii este valabilã pentru toate teritoriile cãrora le asigura relaţiile internaţionale sau numai pentru unele dintre ele.
2. Declaraţia prevãzutã în paragraful 1 trebuie sa fie adresatã directorului general al Biroului internaţional.
3. Fiecare ţara membra poate oricind sa adreseze directorului general al Biroului internaţional o notificare pentru a denunta aplicarea acelor acte ale uniunii în spiritul cãrora a fãcut declaraţia prevãzutã în paragraful 1.
Aceasta notificare produce efecte la un an de la data primirii ei de cãtre directorul general al Biroului internaţional.
4. Declaraţiile şi notificãrile prevãzute la paragrafele 1 şi 3 se comunica ţãrilor membre de directorul general al Biroului internaţional.
5. Paragrafele 1-4 nu se aplica teritoriilor care au calitatea de membru al uniunii şi cãrora o ţara membra le asigura relaţiile internaţionale.
ART. 7
(Articolul 25 modificat)
Semnarea, autentificarea, ratificarea şi alte forme de aprobare a actelor uniunii
1. Actele uniunii rezultate în urma congresului se semneazã de împuterniciţii ţãrilor membre.
2. Regulamentele de aplicare se autentifica de preşedintele şi de secretarul general al Consiliului executiv.
3. Constituţia se ratifica, cît mai curînd posibil, de cãtre ţãrile semnatare.
4. Aprobarea actelor uniunii, altele decît constituţia, este stabilitã de regulile constituţionale ale fiecãrei tari semnatare.
5. Cînd o ţara nu ratifica constituţia sau nu aproba celelalte acte, acestea rãmîn valabile pentru ţãrile care le-au ratificat sau aprobat.
ART. 8
(Articolul 26 modificat)
Notificarea ratificãrii şi a altor modalitãţi de aprobare a actelor uniunii
Instrumentele de ratificare a constituţiei, a protocoalelor adiţionale la aceasta şi, eventual, de aprobare a altor acte ale uniunii vor fi depuse, cît mai curînd posibil, la directorul general al Biroului internaţional, care va notifica aceasta guvernelor ţãrilor membre.
ART. 9
Notificarea aderãrii la Protocolul adiţional la Constituţia Uniunii Poştale Universale
De la intrarea în vigoare a actelor Congresului de la Washington din 1989, instrumentele de aderare la Protocolul adiţional (Tokyo, 1969), la cel de-al doilea Protocol adiţional (Lausanne, 1974) şi al treilea Protocol adiţional (Hamburg, 1984) vor fi trimise directorului general al Biroului internaţional, care va notifica aceasta guvernelor ţãrilor membre.
ART. 10
Aderarea la protocolul adiţional şi la celelalte acte ale uniunii
1. Ţãrile membre care nu au semnat prezentul protocol pot adera la el oricind.
2. Ţãrile membre care sînt parte la actele reînnoite de congres, dar pe care nu le-au semnat, vor adera la ele cît mai curînd posibil.
3. Instrumentele de aderare menţionate la paragrafele 1 şi 2 sînt adresate directorului general al Biroului internaţional, care notifica aceasta guvernelor ţãrilor membre.
ART. 11
Intrarea în vigoare şi durata de valabilitate a Protocolului adiţional la Constituţia Uniunii Poştale Universale
Acest protocol adiţional intra în vigoare pe data de 1 ianuarie 1991 şi rãmîne valabil o perioada nedeterminatã.
Drept pentru care, împuterniciţii guvernelor ţãrilor membre au elaborat prezentul protocol adiţional, ale cãrui prevederi au aceeaşi valabilitate ca şi cum ar fi cuprinse în textul constituţiei, şi s-au semnat într-un singur exemplar, care va fi depus la directorul general al Biroului internaţional.
O copie va fi trimisa fiecãrei pãrţi de cãtre guvernul tarii gazda a congresului.
Fãcut la Washington la 14 decembrie 1989.

-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016